Introducere în biomecanica

fluidelor. Dinamica fluidelor.

Vâscozitatea.

Chiriac Tatiana,
Asistent universitar
 Cuprinsul lecţiei

• 1. Biofizica fluidelor. Statica fluidelor.

• 2. Legea lui Pascal, legea lui Arhimede.
Presiunea atmosferică
• 3. Dinamica fluidelor. Ecuația continuității
vinei de fluid. Ecuația lui Beroulli.
• 4. Fluidele reale. Vâscozitatea. Legea lui
Poiseulle.
• 5. Curgerea fluidelor. Numărul lui Reynolds.

2
 Tipuri de presiune

• Presiunea statică: -
mărime scalară care
caracterizează
intensitatea stării de
tensiune a unui fluid și
intervine în ecuația de
stare a fluidelor:
𝐹
• 𝑃=
𝑆

3
 Legea lui Pascal

• Orice modificare a presiunii lichidului într-un

punct se transmite echivalent în orice punct al
volumului fluidului dintr-un vas închis.

4
 Legea lui Arhimede

• Asupra corpului scufundat în fluid acționează o

forță orientată opus celei de greutate și egală cu
greutatea lichidului dezlocuit de corp.

5
 Presiunea hidrostatică

• Presiunea hidrostatică este presiunea creată de o

coloană de fluid.
• Conform legii lui Pascal , în fluide, pentru acela și
nivel, presiunea se transmite în toate direcţiile la
fel.

6
 Presiunea atmosferică

• Presiunea atmosferică este

produsă de coloana de aer de
deasupra pământului.

• 𝑃 = 𝜌𝑔ℎ

• Dispozitivul utilizat pentru

determinarea presiunii
atmosferice:
– Un tub de sticlă, astupat la un
capăt, se umple cu mercur,
apoi, ținând astupat celălalt
capăt, se răstoarnă într-un vas
cu mercur. Nivelul mercurului
în tub coboară până la o
anumită înălțime, în raport cu
nivelul mercurului în vas. 7
 Unități de măsură:

• Convertirea unităților de măsură a presiunii

8
 Biofizica circulației sângelui

• ”Circulație” înseamnă mișcarea sângelui după o traiectorie închisă,

într-un sistem de vase sanguine. Dar, la nivelul capilarelor există un
schimb continuu, prin osmoză și prin ultrafiltrare, între sânge și
lichidul interstițial care scaldă celulele corpului.
• Aici inima este un organ unic, cuprinzând patru cavități: două atrii,
drept și stâng și două ventricule - drept și stâng. Fiecare atriu
comunică în mod normal cu ventriculul respectiv, existând o separație
completă între cavitățile ”inimii drepte” și cele ale ”inimii stângi”.
”Inima dreaptă” este pusă în slujba circulației pulmonare (mica
circulație): atriul drept primește sânge venos din organism (sânge
bogat în CO2 și sărac în O2). Sângele venos trece în ventriculul drept,
care-l împinge, prin contracția activă a pereților săi, în artera
pulmonară. Arteriolele pulmonare se ramifică în capilare, unde sângele
se oxigenează; sângele oxigenat vine prin venele pulmonare în atriul
stâng.
• Începe marea circulație la nivelul ”inimii stângi”. Sângele trece în
ventriculul stâng prin a cărui contracție este împins în aortă - artera
care-l răspândește în corp, prin intermediul arterelor, arteriolelor și
capilarelor, care au uneori o astfel de deschidere încât permit trecerea
individuală a celulelor sanguine. Raza aortei este destul de mare: circa
1cm. 9
 Biofizica circulației sângelui

• În stare normală, sângele urmează sensul:

vene→ventricul→aortă.

10
 Biofizica circulației sângelui

• La contracția ventriculară se deosebesc: o fază izocoră,

când presiunea sângelui crește până la deschiderea
valvulelor arteriale, urmată de faza izobară, de golire
(ejectare) a sângelui în arteră.
• Cordul este o pompă de compresiune; acțiunea
mecanică exercitată de el seamănă mai curând cu cea a
unei pompe cu piston.
• Prin presiunea sângelui se înțelege întotdeauna
diferența dintre presiunea sângelui din vas și
presiunea atmosferică. Volumul de sânge aruncat de o
contracție a inimii se numește volumul de bătaie, iar
cel expulzat într-un minut se numește debit cardiac.
Așadar, debitul cardiac se obține înmulțind volumul de
bătaie cu frecvența contracțiilor pe minut, egală, în
cazuri normale, cu frecvența pulsului.
11
 Biofizica circulației sângelui

• Contracția compartimentelor inimii este dirijată

de impulsuri electrice ce sunt aplicate simultan
părții stângi și drepți a inimii.
• Revoluția cardiacă (ciclul complet al
evenimentelor motorii din inimă) se împarte în
două faze: sistola, corespunzătoare contracției, şi
diastola - relaxării.
• Presiunea maximă, care face ca ciclul sanguin
pulsatoriu să atingă un maxim se numește
presiune sistolică. Cea mai scăzută presiune a
sângelui între pulsuri se numește presiune
diastolică.
12
 Presiunea arterială

• Presiunea arterială – este

surplusul de presiune în
vasul sangvin arterial în
raport cu presiunea
atmosferică, măsurată la
nivelul cordului.

13
 Presiunea arterială

𝑃𝑠𝑖𝑠𝑡𝑜𝑙𝑒 +2𝑃𝑑𝑖𝑎𝑠𝑡𝑜𝑙𝑒𝑖
• 𝑃𝑚𝑒𝑑 =
3
1
• 𝑃𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒 = 𝑃𝑑𝑖𝑎𝑠𝑡𝑜𝑙𝑖𝑐ă + 𝑃𝑠𝑖𝑠𝑡𝑜𝑙𝑖𝑐ă−𝑑𝑖𝑎𝑠𝑡𝑜𝑙𝑖𝑐ă
3
• Presiunea sistolică – este presiunea exercitată asupra
pereților arteriali când inima se contractă (în sistolă) –
cu valori normale între 100 și 130 mm ai coloanei de
mercur (Hg);
• Presiunea diastolică – este presiunea exercitată asupra
pereților arteriali când inima se relaxează între două
contracții (în diastolă) – cu valori normale sub 85 mm
ai coloanei de mercur (Hg).

14
 Biofizica circulației sângelui

• Pe măsură ce sângele curge prin sistemul

circulator, energia sa inițială, asigurată prin
acțiunea de pompare a inimii, este disipată prin
două mecanisme: expansiunea și contracția
pereților arteriali și fricțiunea vâscoasă asociată
curgerii sângelui. Datorită acestor pierderi de
energie și presiunea inițială scade, pe măsură ce
curgerea sângelui e la distanță mai mare de inimă.
• Această presiune scade și mai mult în vene și
ajunge aproape zero când sângele se întoarce la
inimă.
15
 Biofizica circulației sângelui

• În sprijinul demonstrării acestui fenomen, din punct

de vedere fizic, să explicăm legea lui Bernoulli printr-
un exemplu: să considerăm un fluid ce curge printr-un
tub, care constă din două segmente de secțiuni
diferite, S1 și respectiv S2. Volumul fluidului ce trece în
fiecare secundă prin orice punct al tubului va fi
produsul dintre viteza fluidului și aria tubului. Dacă
lichidul este incompresibil, în unitatea de timp va ieși
atâta lichid, cât a intrat:
𝑆1
• 𝑆1 𝓋1 = 𝑆2 𝓋2 ⟹ 𝓋2 = 𝓋1
𝑆2

16
 Dinamica fluidelor

• Ecuaţia de continuitate: viteza de curgere a fluidului

printr-un tub cu secţiune variată, situat orizontal,
variază în așa mod, încât produsul dintre viteză (𝓋) și
aria secţiunii transversale (S) în orice loc al tubului
este același:

S1 𝓋 1=S2 𝓋 2=constant 17
 Biofizica circulației sângelui

• Ecuația lui Bernoulli afirmă, că: în orice punct, suma

presiunilor (internă, dinamică și de poziție) este constantă:
1 1
• 𝑝1 + 𝜌𝑣12 + 𝜌𝑔ℎ1 = 𝑝2 + 𝜌𝑣22 + 𝜌𝑔ℎ2
2 2
• unde indicii desemnează parametrii în două puncte ale
tubului (corespunzătoare celor două segmente). Dacă
presupunem că cele două segmente se află la aceeași
înălțime, (tubul e orizontal, deci h1=h2) ecuația de mai sus
ia forma:
1 1
• 𝑝1 + 𝜌𝑣12
= 𝑝2 + 𝜌𝑣22
2 2
• rezultă presiunea în segmentul 2 va fi:
1 1 𝑆1 2
• 𝑝2 = 𝑝1 − 𝜌 𝑣22 − 𝑣12 = 𝑝1 − 𝜌𝑣12 −1
2 2 𝑆2
• Această relație arată că în timp ce viteza fluidului în
segmentul 2 crește, presiunea în acest segment scade.
18
 Dinamica fluidelor

• Ecuaţia lui Bernoulli: Conform legii conservării energiei în

mecanică, energia totală a unei mase m de lichid în orice
loc al tubului trebuie să fie aceea și:
𝜌𝓋 2
• 𝑃+ + 𝜌𝑔ℎ = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡
2
• unde: P – presiunea statică în punctul dat; ρ – densitatea
fluidului; 𝓋 – viteza de curgere; h – înălțimea punctului în
curentul de fluid.
• Primul termen din ecuație reprezintă presiunea statică a
lichidului, al doilea termen reprezintă presiunea dinamică,
iar al treilea termen reprezintă presiunea hidrostatică.

19
 Presiunea dinamică a sângelui

1
• Un lichid în mișcare are o energie cinetică, dată de relația 𝑚𝓋 2 .
1 2
Raportată la unitatea de volum, ea devine 𝜌𝓋 și se poate
2
2
măsura în dyn/cm (are dimensiunile presiunii), fiind cunoscută
2
ca presiune dinamică. Conform relației lui Bernoulli, în curgerea
laminară a lichidelor,
𝜌𝓋 2
• p+ + 𝜌𝑔ℎ = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡
2
• Unde p este presiunea statică, iar ρgh presiunea hidrodinamică.
Din cauza aceasta, în porțiunile îngustate ale tuburilor, unde
viteza este mare, presiunea p, laterală, este minimă și poate
deveni negativă (aspirație).
• În timpul eforturilor fizice întinse, debitul poate deveni de 5 ori
mai mare (ca și viteza sângelui din aortă), deci energia cinetică
crește de 25 ori. în aceste împrejurări, energia cinetică a
sângelui expulzat corespunde la 30% din lucrul total al inimii.

20
 Debitul vinei de fluid

• Din viteza de curgere „ 𝓋” se poate determina

debitul volumului Qv (volumul de fluid ce trece
prin secţiunea transversală de aria „S” a unei
conducte într-o unitate de timp) din relaţia:
𝑽
• 𝑸𝑽 = 𝓋𝑆 =
𝜟𝒕

21
 Curgerea sângelui

• La mișcarea sângelui prin vasele sanguine trebuie învinse

anumite rezistențe. Există o forță de adeziune între lichidele și
solidele pe care acesta le udă, forță care împiedică mișcarea
stratului de fluid din imediata apropiere a peretelui, există apoi
vâscozitatea care se opune lunecării unui strat de sângepe
stratul vecin. Stratul adiacent peretelui are viteza nulă, în timp
ce stratul axial are viteza maximă. Când viteza de curgere este
moderată, iar diametrul tubului nu prea mare, curgerea este
laminară (fără vârtejuri). Dacă regimul de curgere este invariabil
în timp, curgerea se numește staționară.
• Într-un tub cilindric, straturile de lichid în curgere laminară și
staționară sunt cilindri coaxiali. Hagen a arătat că viteza v, într-
un punct situat la distanța r de axă (unde viteza devine maximă,
vm) este dată de relația:
𝑟2
• 𝑣𝑟 = 𝑣𝑚 1 −
𝑅2
• Unde R este raza tubului.
22
 Curgerea sângelui

• Așadar, distribuția vitezelor se face după o parabolă.

Valoarea lui 𝓋 m (viteza medie) depinde de gradientul
de presiune ∆p/∆x de-a lungul tubului, de raza R și de
vâscozitatea η:
Δ𝑝 𝑅 2
• 𝑣𝑚 =
Δ𝑥 4𝜂
• Gradientul de viteză are valoarea cea mai mare lângă
perete și este nul pe axă, unde viteza este maximă. Așa
se explică de ce forța de vâscozitate este mai mare în
apropierea imediată a peretelui.
• Debitul total Q, al unui tub cilindric de lungime l, la ale
cărui capete se exercită presiunile pA și pB, este dat de
formula lui Poiseuille-Hagen:
𝜋𝑅 4
• Q= 𝑝𝐴 − 𝑝𝐵
8𝜂𝑙 23
 Curgerea sângelui

• Formula lui Poiseuille-Hagen arată dependența

debitului de diferența de presiune și de puterea a
patra a razei. Proporționalitatea cu puterea a patra
are o mare însemnătate fiziologică, deoarece prin
contracția musculaturii pereților vasculari se
realizează, cu mare eficiență, reglarea debitului
(mai ales în arteriole). O descreștere de numai
16% a razei, reduce debitul la jumătate;
micșorarea razei la jumătate, reduce debitul de 16
ori!

Arterioală - arteră cu diametrul mai mic de 3 mm 24

 Fluidele reale şi Viscozitatea

• În fluidele reale, forțele de atracție intermoleculare se opun

deplasării relative a moleculelor vecine, determinând
apariția forței de frecare internă numită viscozitate.
• Relația lui Newton:
Δ𝑣
• 𝐹= 𝜂𝑆
Δ𝑥
• S – aria comună a celor două straturi;
• Δv – diferenţa de viteză a straturilor;
• Δx – distanţa dintre straturi;
• η – coeficientul de viscozitate dinamică a fluidului ;
Δ𝑣
• - gradientul de viteză.
Δ𝑥

25
 Viscozitatea

• Legea lui Poiseuille: În general, la curgerea unui

lichid real printr-un tub cilindric situat orizontal,
în regim laminar, se manifestă legea lui Poiseuille ,
matematic exprimată prin relaţia:
𝝅𝒓𝟒 𝚫𝑷
• 𝑸=
𝟖𝜼𝒍

26
 Viscozitatea

• Legea lui Stokes:

27
Vâscozitatea:

Lichidul Temperatura Vâscozitatea

(0C) (poise)
Apă 20 0.01
Glicerină 20 8.3
Mercur 20 0.0155
Aer 20 0.00018
Sânge 37 0.04
Urină 20 0.0102 – 0.0114
28
 Vâscozitatea sângelui

• La lichidele reale, practic incompresibile, dar vâscoase, se

modifică vâscozitatea atunci când se includ particule în
suspensie. Notând cu η vâscozitatea mediului de suspensie, cu ηs
vâscozitatea suspensiei și cu φ volumul total al particulelor,
relația lui Einstein aproximează variația lui η în funcție de φ, k
fiind un coeficient geometric (egal cu 2,5 pentru particule sferice
și cu 2,05 pentru particule discoidale):
• 𝜂 = 𝜂𝑠 1 + 𝑘φ
• Această relație este dedusă în ipoteza că volumul total al
particulelor nu depășește 3% din volumul suspensiei, caz care
nu corespunde sângelui, în care globulele alcătuiesc 40−60% din
masa sa. Pentru acest caz s-au propus alte relații, cu un caracter
mai mult sau mai puțin empiric. Cea mai satisfăcătoare este
relația formulată de Hatschek:
1
• 𝜂𝑠 = 1
1−φ 3

29
 Vâscozitatea sângelui

• Vâscozitatea apei la temperatura corpului este de

0,69cP, iar vâscozitatea sângelui este de trei sau patru
ori mai mare la un număr de hematii normal. Sângele
nu este un lichid newtonian. Odată cu creșterea
procentului de hematii din volumul sângelui,
vâscozitatea crește foarte rapid, aproape ca după o
curbă exponențială. Când valoarea dată de hematocrit
depășește 70%, sângele nu mai poate fi considerat ca
fluid. în anemii, vâscozitatea scăzută produce tulburări
ale circulației și ale activității cardiace.
• Odată cu scăderea temperaturii, crește intens
vâscozitatea sângelui, fapt considerat ca un factor
important în reducerea circulației din extremitățile
corpului expuse la frig (este cazul degerărilor).
30
 Rezistența în circulație

• Pentru mișcarea sângelui, legea lui Poiseuille poate fi scrisă

ca o dependență liniară a debitului față de presiune și
invers proporțională față de ”rezistență”. Relația este în
acest fel, analogă legii lui Ohm. Ca unitate de rezistență
periferică se ia, în fiziologie, o unitate specifică, adică acea
rezistență care, la o diferență de presiune de 1mmHg
asigură un debit de 1ml/min.
• Din legea lui Poiseuille rezultă că:
8𝑙
• Δ𝑝 = 𝑄𝜂
𝑟4
• factorul din stânga parantezei fiind numit hidranță. Relația
de mai sus poate fi asemuită legii rezistențelor electrice.

31
 Rezistența fluidului

• Între legea lui Poiseuille și legea lui Ohm pentru o

porțiune de circuit al curentului electric este o
analogie din care rezultă că rezistența ce se opune
curgerii fluidului prin tuburi cilindrice este
determinată de relația:
8𝜂Δ𝑙
• 𝑅=
𝜋𝑟 4
• Creșterea rezistenței este direct proporțională cu
lungimea vaselor de sânge și invers proporțională cu
grosimea vaselor de sânge. Creșterea rezistenței
vasculare este întâlnită atunci când avem de a face cu
tensiuni sistolice si diastolice ușor crescute, insomnie
corelată cu deficiențe ale inimii și ale splinei, insomnii
provocate de hipervâscozitatea secreției bronşice, etc.32
 Rezistența fluidului

• În cazul unui sistem de conducte unite în serie,

rezistența totală a curgerii este:
Rtotal = R1 + R2 + .... + Rn

• În cazul unui sistem de conducte unite în paralel:

1 1 1 1
= + + ... +
Rtotal R1 R2 Rn

33
 Parametrii hidrodinamici

• P – presiunea; V – Volumul; Q – debitul; η –

coeficientul de viscozitate:
Δ𝑃
• Rezistenţa 𝑅 = ;
Δ𝑄
Δ𝑉
• Capacitatea C = ;
Δ𝑃
Δ𝑃
• Inductanţa L = ;
Δ𝑄/Δ𝑡
𝜋𝑟 4
• Legea lui Poiseuille devine: 𝑄 = 𝑃1 − 𝑃2
8𝜂𝑙
– Curgere laminară;
– Tub rigid;
– Este valabilă pentru artere şi vene de diametru mic;

34
 Curgerea lichidului prin tuburi

• (a) Curgere laminară.

• (b) Curgere turbulentă.

35
 Curgerea laminară și turbulentă

• Legea lui Poiseuille indică o relație între presiunea

motrice și viteza de curgere, numai pentru
anumite intervale de viteze. La o viteză critică de
curgere panta curbei se schimbă, iar curba se
turtește, curgerea laminară se transformă în
curgere turbulentă, cu vârtejuri. în curgerea
turbulentă, rezistența nu este dată numai de
vâscozitatea fluidului, ci și de pierderea de energie
sub formă de energie cinetică a vârtejurilor. Viteza
critică este dată de relația:
𝜂
• 𝓋𝑐𝑟 = 𝑅𝑒
𝜌𝑟
36
 Curgerea laminară și turbulentă

• În perioada expulsivă de la începutul sistolei, viteza

sângelui depășește viteza critică, ea fiind depășită și
atunci când debitul crește. Numai în aortă și în unele
zone din imediata apropiere a valvulelor cardiace (în
care deschiderea și închiderea acestora produc în mod
brusc viteze locale ridicate de curgere) există o
curgere turbulentă a sângelui. O consecință
importantă a curgerii turbulente (turbionare) este
apariția zgomotelor circulatorii, care au o mare
însemnătate în diagnosticul bolilor cardiace și
vasculare. Din formula care dă pe 𝓋 cr, rezultă că o
dilatare a vasului (a lumenului acestuia) poate
produce turbulență la o viteză mică. Aceasta se
produce, de exemplu, în cazul dilatării aortei odată cu
înaintarea în vârstă sau în anumite boli
(arterioscleroză, sifilis).
37
 Numărul lui Reynolds

𝑑
• 𝑅𝑒 = 𝜌𝓋
𝜂
• Unde ρ este densitatea fluidului, 𝓋 – viteza medie
de curgere; d – diametrul vasului, η – coeficientul
de viscozitate a lichidului.

38
 Elasticitatea peretelui vascular

• Endoteliu – format dintr-un rând de celule turtite care căptușește interiorul peretelui,
conferindu-i caracter neted; trebuie de menționat că endoteliul posedă o permeabilitate
selectivă pentru diferite substanțe.
• Fibre de elastină – cu modulul de elasticitate 3·105 N/m2, sunt foarte ușor extensibile,
creând o tensiune elastică în peretele vasului, conferindu-i acestuia o rezistență minimă la
distensia produsă de presiunea sangvina;
• fibre de colagen cu modulul de elasticitate 108 N · m–2 , care sunt mult mai rezistente la
întinderi decât fibrele de elastină și conferă vasului sanguin rezistență la presiuni mari. În
plus, fibrele de colagen au o structură pliată, astfel ele nu intervin decât după o anumită
alungire, când buclele se desfac;
• fibre musculare netede care predomină pe măsură ce diametrul arterial se diminuează,
ajungând cea mai mare dezvoltare la nivelul arteriolelor. Fibrele musculare netede
realizează o tensiune activă controlată fiziologic. Contracția lor modifică raza vaselor și
implicit debitul sângelui prin acestea.

39
 Elasticitatea vaselor mari
și lucrul mecanic al inimii

• În tuburi elastice, curgerea continuă a unui lichid se face la fel ca în

tuburile rigide; când debitarea lichidului se face însă intermitent, curgerea
are o particularitate legată de structura elastică a tubului.
• Marey a arătat comparativ, curgerea prin două tuburi: unul elastic și unul
rigid, printr-o experiență rămasă clasică. Întrerupând ritmic un curent de
apă care curge printr-un tub ce se bifurcă și are una din ramuri formată
dintr-un tub de sticlă iar cealaltă dintr-un tub de cauciuc de același calibru,
se constată că, în timp ce curgerea este intermitentă în tubul de sticlă,
fiindcă la fiecare oprire presiunea atmosferică se opune curgerii cantității
de lichid aflată în tubul orizontal de sticlă, în tubul de cauciuc curgerea are
loc și în timpul întreruperii debitului din rezervor; curgerea prin tubul de
cauciuc se face însă în acest caz cu o viteză mai mică. Așezând doi cilindri
gradați sub extremitățile celor două tuburi, se constată că, după un anumit
număr de întreruperi, în cilindrul de sub tubul de cauciuc s-a adunat mai
mult lichid decât în cilindrul de sub tubul de sticlă, deși diametrul lor
interior este același. Fenomenul se explică prin elasticitatea tubului de
cauciuc.
40
 Elasticitatea vaselor mari
și lucrul mecanic al inimii

• Presiunea lichidului care vine dintr-un rezervor cu debit

constant acționează asupra coloanei de lichid aflat în tubul
elastic, dar și asupra peretelui elastic al tubului, căruia îi
imprimă o deformație elastică, adică îl destinde. Pentru un
timp elementar, s-a produs la locul deformației o mărire de
volum a tubului. Tubul deformat elastic își revine apoi la
forma inițială, dezvoltând o forță elastică echivalentă cu
deformația, și debitează deci cantitatea de lichid
înmagazinată prin dilatarea pereților; astfel, lichidul
continuă să curgă, dar nu din rezervor, ci din spațiul
suplimentar cu care tubul elastic și-a mărit diametrul prin
deformarea elastică suferită. Avem deci în tubul elastic o
continuitate de curgere, cu viteză mai mică, și un volum de
lichid în plus față de tubul de sticlă.
41
 Elasticitatea vaselor mari
și lucrul mecanic al inimii

• Ciclul cardiac, în care au loc modificări de presiune ce nu merg în

paralel cu modificările de volum, poate fi reprezentat pe o diagramă
volum-presiune, caracteristică pentru starea de sănătate sau de boală a
cordului. înregistrând pe diagramă lucrul efectuat în funcție de timp, se
obține o curbă a cărei derivată, dă curba puterii dezvoltată de inimă în
funcție de timp. Lucrul mecanic extern al inimii se obține înmulțind
presiunea cu volumul de sânge deplasat:
𝐹 3
• 𝐿 = 𝐹𝑙 = 𝑙 = 𝑝𝑉
𝑙2
• Cum presiunea ventriculară se modifică în cursul ciclului cardiac,
formula devine:
• 𝐿 = 𝑝𝑣 𝑄0
• Unde Q0 este debitul, iar pv este presiunea ventriculară. Când se
folosește în calcul presiunea aortică pa, se adaugă și energia cinetică:
1
• 𝐿 = 𝑝𝑣 𝑄0 +
2
𝜌𝓋 2

42
 Elasticitatea vaselor mari
și lucrul mecanic al inimii

• Energia mecanică totală a sângelui circulant este alcătuită din energia de

poziție (potențială), din energia cinetică a sângelui și din energia
manifestată ca presiune. Neglijând prima componentă și raportând
energia la unitatea de masă, energia devine:
𝑝 𝓋 2𝜌
• 𝐸= +
𝜌 2𝑔
• Trecând prin inimă, sângele iese sub altă presiune și cu altă viteză;
energia imprimată egalează lucrul mecanic efectuat de inimă și deci, se
poate scrie:
𝑉𝓋 2 𝜌
• 𝐿 = 𝑝𝑉 +
2𝑔
• Unde V este volumul ce curge timp de un minut. În circulația mică
sângele este însă împins sub o presiune de șase ori mai mică decât în
circulația mare, astfel încât, dacă presiunea în aortă este p, se poate scrie
(ținând seama că debitul pe minut este același pentru partea dreaptă și
pentru cea stângă a inimii:
7 𝑉𝓋 2 𝜌 43
• 𝐿= 𝑝𝑉 +
6 𝑔
 Pulsul

• Sângele care intră în aortă, în urma contracției

ventriculare, izbește coloana de sânge aflată în arborele
arterial, și astfel iau naștere vibrații longitudinale. Aceste
vibrații se propagă sub formă de unde longitudinale, ca
orice mișcare ondulatorie. Pulsul nu este deci o deplasare
de sânge, ci un fenomen ondulator, un transport de energie,
de deformație elastică. Variația tensiunii sanguine, produsă
de trecerea undei pulsatile, se numește puls.
• Pulsul poate fi măsurat fie ca o dilatare a arterelor (prin
palpare), fie ca o presiune (cu manometre sau cu
dispozitive electronice de înregistrare și amplificare, de
exemplu, cu transductori de capacitate).
• Viteza undei pulsatile, crește cu viteza sângelui și depinde
direct de rigiditatea arterelor și de presiunea internă.

44
 Pulsul

• În mare măsură periferia și valvulele aortice reflectă unda

pulsatilă. De obicei, unda pulsului arterial dispare în arteriole,
dar ca rezultat al dilatării arteriolelor poate să difuzeze prin
capilare și să apară și în vene.
• Potențialul produs de către inimă se răspândește la suprafața
corpului și poate fi cules cu ajutorul electrozilor plasați în mod
convenabil. Procesul înregistrării acestor potențiale este
cunoscut ca electrocardiografie.
• Aplicând legile hidrodinamicii la circulația sanguină trebuie să
avem permanent în vedere faptul că sistemul circulator este un
sistem închis, că în afară de forțele mecanice există și fenomene
de osmoză, acțiuni hormonale etc., care fac să nu se poată
asimila curgerea sângelui prin vase unei simple curgeri a unui
lichid prin tuburi rigide ori elastice.

45
VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!