Se bazeazăpe caracterul reversibil al unor reacţii în anumite

condiţii de presiune, temperatură şi concentraţie.

Daca, reactionand intre ei, compusii A, B, C, ..., se transforma
in A, B , C , ca produsi de reactie, pe măsură ce concentraţia
produşilor de reacţie creşte, concentraţia reactanţilor se
micşorează. Astfel, reacţia nu poate evolua decat in 2 moduri:
(1) consumarea totala a reactantilor prin transformarea lor
intergrala in produsi de reactie sau
(2) obtinerea unui amestec continand atât reactanţii cât şi
produşii de reacţie, in concentratii care raman constante in
timp.
 Deci, reacţiile chimice pot fi:
(1) ireversibile (icomplete sau totale), ca de ex. reacţia de
neutralizare, reacţia de formare a unor compuşi greu solubili),
(2) reversibile (incomplete), ca de ex. reacţiile de esterificare,
reacţia de sinteză a amoniacului, etc.
Reactiile reversibile se caracterizeaza prin faptul
ca, după un anumit interval de timp, ating
regimul staţionar sau de echilibru,
caracterizat prin coexistenţa în concentraţii
staţionare a reactanţilor, respectiv
produşilor de reacţie.

Ex.: sinteza amoniacului

N2 + 3H2 2NH3
Din punct de vedere cinetic, starea de echilibru este rezultatul a
două procese care se desfăşoară cu viteze egale dar în sensuri opuse,
aceasta justificând caracterul dinamic al stării de echilibru ce poate fi
atinsă din cele două sensuri opuse.

Echilibrul chimic este:

- dinamic – transformarea directă şi cea inversăau loc simultan
cu viteze egale;
- mobil – poate fi deplasat într-o parte sau alta modificând
factorii exteriori;
- reversibil – poate fi atins din ambele sensuri;
- starea cea mai stabilăavând, în condiţiile date, energie minimă.
 Reactanţii şi produşii de reacţie coexistă, concentraţiile
lor rămân neschimbate ∆c = 0.
Reacţiile directă şi inversă decurg simultan şi cu viteze
egale vd = vi ≠ 0.
Viteza totală de reacţie este nulă pentru reacţia
reversibilă vt = vd - vi = 0.

TIMPUL DE INSTALARE AL ECHILIBRULUI CHIMIC - timpul scurs de la

începutul unei reacţii reversibile până la atingerea echilibrului chimic (acesta poate fi scurtat
cu ajutorul catalizatorilor)
 Evidentiaza natura dinamica a echilibrului chimic
Într-un sistem chimic (reacţie chimică) aflat la echilibru, raportul
între produsul concentraţiilor produşilor de reacţie şi produsul
concentraţiilor reactanţilor, fiecare ridicate la puteri egale cu
coeficienţii lor stoechiometrici, este constant (la p şi T constante) şi
defineşte aşa numita constantă de echilibru(Kc) a reacţiei.
Pentru o reacţie chimică generală:

Kc = constanta de echilibru în funcţie de concentraţie, descrie în mod

preferenţial echilibrele chimice între substanţele aflate în soluţie.
În cazul în care reactanţii A, B şi produşii de reacţie C, D sunt
substanţe în stare gazoasă, constanta de echilibru a reactiei este
egala cu raportul dintre produsul presiunilor parţiale ale
produşilor de reacţie si produsul presiunilor parţiale ale reactantilor,
fiecare ridicate la puteri egale cu coeficienţii lor stoechiometrici

KP = constanta de echilibru în funcţie de presiunile parţiale, descrie

echilibrele între partenerii de reacţie gazoşi.
KC şi KP sunt dependente de temperatură.
În cazul echilibrelor chimice în care reacţiile decurg fără variaţia
numărului de moli, în ecuaţiile legii acţiunii maselor, concentraţiile
molare (presiunile parţiale), pot fi înlocuite cu numărul de moli al
fiecărui participant la reacţie.
Electrolitii sunt substante care, in stare topita sau in
solutie, sunt conductori electrici.
Din masuratorile de conductivitate electrica a
solutiilor de electroliti a rezultat ca la unii electroliti,
conductivitatea in solutii apoase este mult mai mare
decat la altii.
Electroliti tari au conductivitate mare .
Electroliti slabi au conductivitate mica .
Electroliti tari Electroliti slabi
Saruri: NaCl, NaNO3, K2SO4, Acizi organici: CH3COOH,
Pb(NO3)2, CaCl2, CuSO4, CH3COONa C6H5COOH
Hidroxizi solubili: NaOH, KOH, Acizi anorganici: H2S, H2CO3, HCN
Ba(OH)2
Acizi minerali: HCl, HI, H2SO4, HNO3, Baze: NH3, amine
H3PO4

Electrolitii pot fi combinatii ionice sau combinatii

covalente.
Formarea purtatorilor de sarcini electrice (ioni), in
cazul combinatiilor covalente, are loc prin
scindarea heterolitica a unor legaturi covalente
CH3CO-O-H + H2O CH3COO- + H3O+
Procesul de scindare a unui compus, in urma caruia se
formeaza ioni, poarta numele de disociatie electrolitica..
Gradul de disociere este definit de raportul dintre numarul de
molecule de electrolit disociate (ionizate) si numarul total de
molecule dizolvate:

La electrolitii tari, gradul de disociere este 1.

Electrolitii tari, indiferent ca sunt combinatii ionice sau
covalente, sunt complet ionizati in solutie; de exemplu, intr-o
solutie diluata de HCl nu se gasesc decat ioni Cl- si ioni H3O+.
Doar la concentratii mari gradul de disociere regreseaza si in
solutie se vor gasi si molecule neionizate.
In solutiile concentrate ale electrolitilor tari,
distantele dintre ioni sunt reduse astfel incat nu pot fi
evitate interactiunile interionice.
Datorita acestor interactiuni, electrolitii se comporta
ca si cum concentratia acestora ar fi mai mica decat
concentratia efectiva.
Din acest motiv a fost introdusa notiunea de
activitate, care este o concentratie corectata, astfel
incat sa poata fi utilizata in relatiile termodinamice,
de exemplu la calcularea constantei de disociere, fara
ca forma acestora sa fie modificata.
 Activitatea este definita de relatia:
a = f·c
unde
- f = coeficientul de activitate,
- c = concentratia molala.

In continuare, pentru simplificare vom

considera ca solutiile sunt suficient de diluate,
astfel incat coeficientul de activitate sa fie
unitar
1. Echilibrul de protoliză – se instalează într-o reacţie acido-
bazică (reacţie cu transfer de protoni):
CH3COOH + HOH CH3COO- + H3O+
(disocierea unui acid slab în apă)
NH3 + HOH NH4OH NH4+ + HO-
(disocierea unei baze slabe în apă)
.
Sunt reacţii cu transfer de protoni, în care sunt cuplate
cedarea şi acceptarea de protoni (protoliza).
Prin cedare de protoni, dintr-un acid rezultă baza sa
conjugată, iar prin acceptarea de protoni, dintr-o bază
rezultă acidul său conjugat.
Acizii sunt donori de protoni.
Bazele sunt acceptori de protoni.
Formează în fiecare caz o pereche de acid-bază
conjugată.
Sunt reacţii cu transfer de protoni, în care sunt cuplate
cedarea şi acceptarea de protoni (protoliza).
Prin cedare de protoni, dintr-un acid rezultă baza sa
conjugată, iar prin acceptarea de protoni, dintr-o bază
rezultă acidul său conjugat.
Acizii sunt donori de protoni.
Bazele sunt acceptori de protoni.
Formează în fiecare caz o pereche de acid-bază
conjugată.
 Condiţia pentru ca o reacţie acido-bazică să aibă loc, este prezenţa a
două perechi acid –bază corespondente.

HCl + H2O H3O+ + Cl –

A1 B2 A2 B1
reacţie acido-bazică (echilibru acido-bazic)

Cedare de protoni
HCl H+ +Cl- (prima pereche acid-bază conjugată)
A1 B1
Acceptare de protoni
H2 O + H+ H3O+ (a doua pereche acid-bază conjugată)
B2 A2
Reacţia ionilor hidroniu H3O+ cu ionii hidroxil
HO-, cu formare de molecule de apă.

Na+ + HO- + H3O+ + Cl- Na+ + Cl- + 2H2O

H3O+ + HO- 2H2O
Moleculele de apa ionizeaza conform reactiei
reversibile:
H2O + H2O H3O+ + HO-

Echilibrul este mult deplasat spre stanga.

Experimental s-a stabilit ca, la temperatura de
25ºC, doar o molecula de apa din 556.000.000
este disociata, ceea ce inseamna ca gradul de
disociere a apei este foarte mic.
 Constanta de echilibru pentru
reactia de disociere a apei este

Intrucat gradul de disociere a apei este foarte mic, concentratia

apei cH2O poate fi considerata constanta, ceea ce inseamna ca
produsul dintre concentratia ionilor de hidroniu si concentratia
ionilor de hidroxil este, de asemenea, constant:

KW se numeste produsul ionic al apei.

Produsul ionic al apei depinde de temperatura.
La 25°C, valoarea acestuia este aproximativ 10-14 mol L-1.
Temperatura[°C] KW×10-14 [mol L-1]
0 0,113
10 0,292
20 0,681
25 1,008
30 1,47
50 5,47
80 25,1
100 55
In apa pura concentratia ionilor H3O+ este
egala cu cea a ionilor HO-, ceea ce
inseamna ca, la 25°C:

Pentru a exprima concentratia ionilor de

hidrogen in solutii apoase s-a introdus
notiunea de pH (exponent de hidrogen),
definit de Sörensen (1909):
 Adaugand in apa pura un acid, de exemplu acid
clorhidric, concentratia ionilor de hidroniu va creste, ceea ce
va determina deplasarea echilibrului apei spre stanga, in
sensul micsorarii concentratiei ionilor de hidroxil, astfel incat
produsul ionic al apei KW sa ramana la aceeasi valoare.

Daca , de exemplu, prin adaugare de acid clorhidric,

concentratia ionilor de hidroniu ajunge la 10-3 mol L-1,
concentratia ionilor de hidroxil va scadea la 10-11 mol L-1. In
acest caz, pH-ul solutiei va fi 3:

=3
Dimpotriva, daca in apa pura se adauga o
baza, de exemplu hidroxid de sodiu, va
creste concentratia ionilor de hidroxil.

Daca in solutia bazica concentratia ionilor

de hidroxil ajunge la 10-3 mol L-1,
concentratia ionilor de hidroniu va scadea
la 10-11 mol L-1, ceea ce inseamna ca pH-
ul solutiei va fi 11:

Similar cu notiunea de pH a fost introdus si

termenul de pOH (exponent de OH-), care
este o masura a concentratiei ionilor de
hidroxil:

La temperatura de 25°C: pH + pOH = -lg KW = 14

Scara valorilor pH, pOH şi a concentraţiilor ionilor hidroniu şi hidroxil

[H3O+] [HO-] Reacţie

pH pOH
ioni g/l ioni g/l mediu
100 10.14 0 14
10-1 10.13 1 13
10-2 10.12 2 12
10-3 10.11 3 11
acidă
10-4 10.10 4 10
10-5 10-9 5 9
10-6 10-8 6 8
10-7 10-7 7 7 neutră
10-8 10-6 8 6
10-9 10-5 9 5
10-10 10-4 10 4
10-11 10-3 11 3
bazică
10-12 10-2 12 2
10-13 10-1 13 1
10-14 100 14 0
 Aplicaţii în biologie
multe reacţii biochimice se petrec în soluţii neutre, slab acide sau bazice;
pH-ul sângelui uman este de 7,36 la 250C;
lichidele din mediul intern al organismului sunt slab bazice, sucul gastric este
puternic acid (pH = 1,7) iar cel intestinal este bazic (pH ≅ 8);

Valorile pH-ului pentru câteva substanţe uzuale

La introducerea unui acid în apă are loc procesul de protoliză, ca urmare a
disociaţiei electrolitice:
HA + H2O → A- + H3O+

Constanta de aciditate se calculează ca şi constantă de echilibru a procesului

de disociere (constanta de disociere), considerând concentraţia apei practic
neschimbată:

Cum gradul de disociere al apei este foarte mic in comparatie cu al oricarui acid,
concentratia moleculelor de apa poate fi considerata neschimbata

(constanta) comparativ cu cea a acidului. de unde apare formula constantei de

aciditate.
Valorile constantelor de aciditate sunt o măsură a tăriei acidului şi se exprimă
de obicei ca pKa
pKa = - lg Ka
Acidul Baza conjugata pKa

Acizi foarte slabi, Ka < 10-7

HCO3- CO32- 10,33

HIO IO- 11

C6H5OH C6H5 O- 9,92

HBrO BrO- 8,70

H2 PO4- HPO4 2- 7,21

Acizi slabi, Ka < 10-2

H2CO3 HCO3- 6,35

HCl HCl- 3,02

C(CH3)3COOH C(CH3)3COO- 5,03

CH3COOH CH3COO- 4,8

C2H5COOH C2H5COO- 4,8

C6H5COOH C6H5COO- 4,2

Acid lactic CH3CH(OH)COO- 3,86

HCOOH HCOO- 3,75

CH2ClCOOH CH2ClCOO- 2,87

Acizi tari, Ka 103

H2SO4 HSO4- -3

HCl HCl- -3
HClO3 ClO3- -3

Acizi foarte tari, Ka 108

HClO4 ClO4- -8
 În apă, echilibrul de disociere a unei baze se poate scrie:

B + H2O A + HO-
La concentraţii mici se poate aproxima concentraţia apei ca fiind constantă
şi constanta de bazicitate se calculează pe baza relaţiei:

Valorile constantei de bazicitate sunt o măsură a tăriei bazei şi se exprimă ca

pKb
pKb = -lg Kb
 Baza pKB Acidul conjugat pKa

difenilamina 13,16 (C6H5)2NH2+ 0,84

anilina 9,39 C6H5NH3+ 4,61

piridina 8,80 C6H5NH+ 5,20
etilendiamina 7,16 NH2(CH2)2NH3+ 6,84
(K1)

etilendiamina 4,04 +NH (CH ) NH + 9,96

3 2 2 3
(K2)

amoniacul 4,76 NH4+ 9,24

tribenzilamina 4,63 (C6H5CH2)3NH+ 9,37

trimetilamina 4,13 (CH3)3NH3+ 9,87

metilamina 3,30 CH3NH3+ 10,70

etilamina 3,25 C2H5NH3+ 10,75

trietilamina 3,20 (C2H5 )3NH+ 10,80

dimetilamina 3,13 (CH3)2NH2+ 10,87

Tabelul indică şi faptul că în soluţii apoase, la 2980K, pentru o pereche acid - bază
conjugate, pKb + pKa = 14
 Soluţii tampon
Soluţiile care îşi schimbă foarte puţin pH-ul atunci când li se adaugă (în
cantităţi limitate) un acid tare sau o bază tare se numesc soluţii tampon.
Ele sunt amestecuri echimoleculare formate dintr-un acid slab şi baza sa
conjugată (sarea acidului cu o bază tare) sau dintr-o bază slabă şi acidul său
conjugat (sarea bazei cu un acid tare).
Soluţii tampon uzuale şi domenii de tamponare
Soluţia tampon Domeniu de pH
Acid acetic – acetat de sodiu 3,7 – 5,7
Citrat disodic – citrat trisodic 5,0 – 6,3
Fosfat monosodic – fosfat disodic 5,8 – 8,0
Acid boric – borax 6,8 – 9,2
Amoniac – clorură de amoniu 9,0 – 11,0
Concentraţia ionilor de H3O+ în soluţii tampon se calculează din expresia
constantei de aciditate Ka:
C acid C acid
CH O+ = Ka ⋅ sau în formă logaritmică pH = pK a − lg
3
C sare C sare
 pH-ul soluţiei tampon depinde de raportul concentraţiilor acid/sare, numit
raport de tamponare. O soluţie are acţiune tampon atât timp cât acest raport
nu este nici prea mic nici prea mare şi se menţine între limitele 0,1 – 10, deci
între (pKa -1) şi (pKa+1). De exemplu, dacă acidul acetic are pKa = 4,76, un
amestec tampon format din acid acetic şi acetat de sodiu este utilizabil între
pH = 3,7 – 5,7 , iar domeniul optim de tamponare este la pH = pKa = 4,76.

Soluţiile tampon au nenumărate aplicaţii în chimie şi biochimie, căci

numeroase reacţii au loc sau decurg în sensul dorit numai la un anumit pH,
care se realizează cu ajutorul soluţiilor tampon.

Exemple:
reacţiile catalizate de enzime au loc cu viteze remarcabile la un anumit
pH, care este menţinut constant de către soluţiile tampon din organismele vii;
în sânge, valoarea pH-ului este menţinută constantă prin acţiunea a două
sisteme tampon: fosfat monosodic – fosfat disodic şi acid carbonic – dicarbonat
de sodiu;
în sol, valoarea pH-ului este menţinută constantă de către numeroase
sisteme tampon: acizi humici, amestecuri de fosfaţi, carbonaţi-dicarbonaţi.
 Reacţii de hidroliză
Definiţie. Se numeşte hidroliza unei sări reacţia ionilor acelei
sări în soluţie apoasă cu apa. Prin reacţia de hidroliză rezultă acidul
şi baza din care a provenit sarea:
MIA + H2O MOH + HA
(sare) (bază) (acid)
MI = ion metalic monovalent; A = radical acid.

Hidroliza unei sări are loc numai dacă cel puţin una din componentele
sării (acidul sau baza din care a provenit) este un electrolit slab. Sărurile
fără hidroliză sunt acelea care provin din reacţia unui acid tare cu o bază tare.

3.1. Hidroliza unei sări provenite din reacţia unui acid slab cu o bază tare

Reacţia de hidroliză se poate reprezenta astfel:

M+A-+ H2O HA + M+ + OH- sau

A- + H2O HA + OH-
Exemplu: (2Na+ + CO32-) + 2H2O H2CO3 + 2(Na+ + OH-)
 CHA ⋅ COH − C HA ⋅ COH −
Ke = dar CH2O = constantă K e ⋅ C H 2O = K h =
C H 2O ⋅ C A− C A−

Exprimăm COH- în funcţie de Kw, (produsul ionic al apei): K w = CH + ⋅ C OH −

3O

Kw C HA ⋅ K w
de unde COH- = Kh =
C H O+ C A− ⋅ C H O +
3
3

C HA 1
= (Ka - constanta de aciditate)
C A− ⋅ C H O + K a
3

Kw Soluţia apoasă a sării va avea un caracter slab

Kh = alcalin, iar sarea hidrolizează cu atat mai puternic cu
Ka cât acidul care se formează are constanta de aciditate
mai mică, deci este mai slab..
 3.2. Hidroliza unei sări provenite din reacţia unui acid tare cu o bază slabă

M+A- + 2H2O MOH + A- + H3O+

M+ + 2H2O MOH + H3O+
Exemplu: (NH4+NO3-) + 2H2O NH4OH + H3O+ + NO3-

CMeOH ⋅ C H O +
Ke = 3
Considerând CH2O= constantă:
CMe + ⋅ C H 2O
2
K

Exprimând CH3O+ în funcţie de produsul Kw

ionic al apei, CH O+ =
3
COH −

rezulta
 C MeOH 1
Raportul = în care: Kb - constantă de bazicitate.
C Me+ ⋅ COH − K b
Kw
Relaţia Kh devine Kh =
Kb
Sarea va hidroliza mai puternic cu cât baza care se formează este mai
slabă, deci Kb este mai mică. Soluţia apoasă a sării prezintă reacţie slab
acidă.
3.3. Hidroliza unei sări provenite din reacţia unui acid slab cu o bază slabă
M+A- + 3H2O ↔ MOH + H3O+ + OH- + HA
M+ + 2H2O ↔ MOH + H3O+ A- + H2O ↔ HA + HO-
C HA ⋅ C HO − Kw
Kh = =
''

C A− Ka
2
Kw Ka = Kb - neutră;
Kh = Kh ⋅ Kh =
' ''
Ka > Kb - slab acidă;
K a ⋅ Kb Ka < Kb - slab bazică.
2. Echilibrul de precipitare – se instalează între
substanţa nedizolvată (greu solubilă) şi soluţia
saturată a respectivei substanţe greu solubile:
Ba +2 (aq) + SO4-2 (aq) BaSO4 (s)

3. Echilibrul de oxido-reducere – se stabileşte

în cazul reacţiilor cu schimb de electroni, între
perechile redox corespondente:
Br20 + 2NaOH NaBr+1O + NaBr-1 + H2O
 Reacţie acido-bazică
Prin transfer de protoni au loc simultan Prin transferul de electroni au loc
cedarea şi acceptarea de protoni.
Acidul = donor de proton
Baza = acceptor de protoni
Pereche acid-bază conjugată:
Acid ↔ Bază + H+
Reacţie acido-bazică
Acid1 + Bază 2 ↔ Bază1 + Acid 2
Transfer de protoni
HCl +H2O ↔ H3O+ + Cl-
Reacţie redox
simultan cedarea şi acceptarea de
electroni.
Reducătorul = donor de electroni
Oxidantul = acceptor de electroni
Pereche redox corespondentă:
Reducător ↔ Oxidant + z e-
Reacţie redox
Red1 + Ox2 ↔ Ox1 + Red2
Transfer de electroni
Mg + 2 H3O+ ↔ Mg2+ + H2+ 2H2O
4. Echilibru de formare a complecşilor – se instalează în
reacţia ionilor metalici (hidrataţi) cu liganzii; în reacţia cu
liganzii monodentaţi are loc treptat “ dislocarea“
moleculelor de apă:

[ Ag( H2O)2]+ + NH3 [Ag(NH3)(H2O)]+ + H2O

[Ag(NH3)(H2O)]+ + NH3 [Ag(NH3)2]+ + H2O

= principiul diminuării constrângerii

Dacă asupra unui sistem aflat în echilibru chimic se exercită o

constrângere, atunci sistemul evită în aşa fel constrângerea încât efectele
sale să se reducă (echilibrul se deplasează în sensul diminuării
constrângerii respective)

Utilizarea unui reactant în exces şi / sau îndepărtarea unui produs de

reacţie duce la o variaţie a compoziţiei sistemului, deci la o deplasare
a echilibrului

Constrângerea poate fi reprezentată de variaţia temperaturii şi /

sau a presiunii
Factori care influenteaza echilibrul chimic

• temperatura,
• presiunea
• concentraţia speciilor aflate la echilibru.
 Influenta temperaturii

• Dacă acţionăm asupra unui sistem prin creşterea

temperaturii, acesta va reacţiona pentru a scădea
temperatura.
3H2(g) + N2(g) 2NH3(g)
• Reactia de formare a amoniacului este o reactie
exoterma.
• Crescand temperatura, echilibrul se va "muta" in directia
ce consumă căldură, adică spre reacţia inversa,
endotermă, reactia de descompunere a amoniacului.
 Influenta concentratiei

• Dacă acţionăm prin creşterea concentraţiei unui compus,

echilibrul se va muta către partea care consumă acel
compus.
• Astfel, dacă in reacţia
3H2(g) + N2(g) 2NH3(g)
adăugăm hidrogen, echilibrul se va muta către dreapta,
deoarece aceea e reacţia care consumă hidrogen.
 Influenta presiunii
Este importanta in cazul reactiilor care au loc in faza gazoasa

2 moli produsi
4moli reactanţi
de reactie

Reacţia de la stânga la dreapta are loc cu scăderea

volumului, fiind favorizată de creşterea presiunii care
determină scaderea volumului şi deci cresterea gradului de
conversie a reactantilor.
Principiul le Chatelier aplicat in cazul transportului
oxigenului in sange prin intermediul hemogloinei
Hemoglobina este principala componentă a globulelor roşii
(eritrocite, hematii) ale sângelui, care transportă:
-oxigenul, de la plămâni prin artere către ţesuturi şi
-dioxidul de carbon prin vene, înapoi la plămâni.

Ecuaţia reactiei reversibile este:

Expresia constantei de echilibru:

În plămâni există o abundenţă de O2, deci echilibrul este deplasat
in sensul consumarii O2, prin legare de hemoglobina.

Când sângele ajunge la celule, acolo este o lipsă de O2 , deci

echilibrul este deplasat in sensul eliberarii O2 legat de
hemoglobina.
Luind in considerare expresia constantei de echilibru a
reactiei de legare a oxigenului de hemoglobina, să spunem
că:

Raportul dintre hemoglobina oxigenată şi hemoglobina

neoxigenată este:
Solubilitatea O2 în sânge la 37OC este 0.1M(în plămâni).

În capilare, nivelul O2 este de cca 0.001 M.

 Modificarea
condiţiilor
exterioare Efectul asupra echilibrului chimic
(constrângere
exterioară)
Concentratia :
reactanţilor
• creşte favorizează reacţia directă
• scade favorizează reacţia inversă
produşilor de reacţie
• creşte favorizează reacţia inversă
• scade favorizează reacţia directă până se instalează un
Temperatura : nou echilibru de
• creşte favorizează reacţia endotermă reactie
• scade favorizează reacţia exotermă
Presiunea :
• creşte favorizează reacţia care
decurge cu scăderea volumului
• scade favorizează reacţia care
decurge cu creşterea
volumului