Sunteți pe pagina 1din 2

STUDIUL COMPLEX AL

REGIMULUI LEGISLATIV DE
PROTECŢIE A MEDIULUI
ÎNCONJURĂTOR ÎN
REPUBLICA MOLDOVA
Menţinerea echilibrului ecologic la nivelul Planetei Terra se prezintă drept una dintre problemele
prioritare ale contemporaneităţii. ONU şi alte organizaţii internaţionale estimează protecţia
mediului pe locul doi în ierarhia problemelor globale ale lumii, plasând-o după preîntâmpinarea
pericolului catastrofei nucleare. Astăzi, prognozele privind eventualele cataclisme ecologice, care
pot surveni în urma presiunii ascendente a factorului antropogen asupra mediului natural, acordă
prioritate preocupărilor pentru protecţia mediului natural în ierarhia problemelor globale ale
omenirii.
La nivel internaţional, actualmente se evidenţiază derularea a două tendinţe majore, şi anume:
pe de o parte, se desfăşoară procesul de globalizare la nivel socio-politic, economic şi cultural-
ideologic între statele cu nivel diferit de dezvoltare, iar pe de altă parte, are loc un proces de
intensificare a presiunii antropogene, antropotehnice şi antropopolitice asupra factorilor de
mediu. Discrepanţa crescândă între state cu situaţii economice diferite, diverse sisteme politice şi
tradiţii demografice, etc., influenţează negativ asupra echilibrului ecologic al planetei şi a
condiţiilor de activitate vitală a speciei Homo Sapiens. Criza ecologică, atât de evidentă în ultimii
ani, este rezultatul iresponsabilităţii cu care civilizaţia umană îşi duce existenţa pe Pământ.
La etapa contemporană de evoluţie a societăţii umane, procesele de integrare economică,
politică şi spirituală în contextul globalizării mondiale se desfăşoară la interferenţa problemelor
ecologice. Indiferent de indicatorii calităţii vieţii, specifici unei sau altei ţări, fiecare dintre acestea
înregistrează un impact mai mult sau mai puţin agravant asupra factorilor de mediu, produs atât
în urma progresului tehnico-ştiinţific, noului nivel calitativ al evoluţiei forţelor de producţie pe
verticală şi orizontală, cât şi a proliferării dimensiunilor sărăciei în diferite zone ale planetei.
Societatea modernă, confruntându-se cu propriile limite ale dezvoltării, necesită găsirea
mecanismelor eficiente de implementare a principiilor Dezvoltării Durabile. În acest sens,
formarea responsabilităţii ecologice se prefigurează a fi drept unul dintre factorii esenţiali, însă
deocamdată puţin valorificaţi, ai procesului de edificare a societăţii durabile.

ctualitatea şi necesitatea studierii problemelor de formare a responsabilităţii juridice


ecologice în contextul Dezvoltării Durabile a sociumului este determinată de următorii factori:
1. Starea calităţii mediului natural în întreaga lume, în anumite regiuni ale globului şi
ţări, inclusiv în Republica Moldova; extinderea şi intensificarea impactului
antropogen asupra mediului natural în întreaga lume, inclusiv în ecosistemul
republicii; în necesitatea găsirii unor strategii şi propunerea unor modalităţi
eficiente de stăvilire a fenomenului degradării factorilor de mediu;
2. Creşterea rolului omului, calităţilor sale sociale şi spirituale în soluţionarea
problemelor practice privind protecţia mediului natural;
3. Necesitatea relevării acţiunilor pozitive la care este capabil omul în interacţiunea sa
cu natura;
4. Necesitatea elaborării, la un nivel calitativ teoretico-aplicativ, a noilor abordări
conceptuale, care determină coevoluţia durabilă a societăţii umane şi a naturii;
5. Deosebita importanţă a problemelor ecologice pentru Republica Moldova în
virtutea particularităţilor sale geografice, geologice şi a condiţiilor socio-economice
de dezvoltare.

S-ar putea să vă placă și