CHIME ANALITICĂ CALITATIVĂ

I. NOȚIUNI GENERALE
PRIVIND ANALIZA CALITATIVĂ

Volumul de față cuprinde lucrări practice de chimie analitică calitativă.

De aceea, este important ca, înainte de toate, să definim domeniul: „Chimia
analitică este ştiinţa care dezvoltă şi aplică metode, instrumente şi strategii
pentru a obține informaţii despre compoziţia şi natura materiei în spaţiu şi
timp.” – definiţia Diviziei de Chimie Analitică a Federaţiei Societăţilor
Europene de Chimie.
Chimia analitică este un domeniu de studiu al aspectelor mai degrabă
teoretice, răspunzând la întrebările „ce” şi „de ce” lucrăm în laborator pentru
a obţine informaţiile analitice. Analiza chimică este domeniul cunoştinţelor
practice care ne arată „cum” lucrăm în laborator.
Chimia analitică se împarte în două mari ramuri:
- Chimie analitică calitativă;
- Chimie analitică cantitativă.

Prin analiza calitativă se determină ionii, atomii sau moleculele

analitice din compoziția probei de analizat, iar prin analiza cantitativă se
determină conținutul cantitativ (concentrația) elementelor identificate în
etapa anterioară.
Analiza calitativă precede întotdeauna analiza cantitativă, deoarece
alegerea metodelor și parametrilor experimentali pentru dozare depinde de
natura speciilor chimice identificate.
Informaţia analitică acoperă aspectele calitative (natura substanţelor, a
speciilor chimice) şi cantitative (concentraţia, cantitatea, masa speciei
chimice).
Ca disciplină de studiu, chimia analitică ne învaţă cum să gândim
analizele chimice, iar practica analizei chimice ne învaţă deprinderile şi
priceperile necesare pentru a face acele analize. Un bun analist are cunoştinţe
avansate atât teoretice, cât şi practice.
13
 Rezultatele analizelor chimice sunt folosite pentru controlul calităţii şi pe
ele se fundamentează decizii importante. De aceea, calitatea analizelor chimice
trebuie să fie garantată. Asigurarea acesteia în laboratoarele de analiză chimică
este un aspect care a avut în ultimii ani un important efect de organizare şi
alocare de resurse substanţiale pentru asigurarea condiţiilor care să întărească
încrederea în datele obţinute prin analize chimice.

1. Obiectul și etapele analizei chimice

Prin analiza chimică se stabileşte compoziţia chimică a probelor.

Analiza chimică calitativă se ocupă cu identificarea componentelor probei.
Ea se continuă cu analiza cantitativă, prin care se determină proporţia
(concentraţia) acestor componente.
Analiza poate fi elementară (pe elemente chimice) sau structurală
(rezultatele raportează entităţile chimice reale din probe: molecule, radicali,
ioni). Analiza funcţională organică aparţine celei de-a doua categorii.
O analiză chimică completă parcurge, în general, următoarele etape:
a. formularea problemei analitice (originea materialului, scopul analizei);
b. alegerea metodei de analiză;
c. recoltarea mostrelor de material;
d. obţinerea probei reprezentative (prin amestecarea mostrelor până la
omogenizare) şi reducerea masei;
e. analiza calitativă;
f. analiza cantitativă;
g. prelucrarea datelor şi stabilirea rezultatului;
h. întocmirea buletinului de analiză şi raportarea rezultatelor.

2. Metodele analizei calitative

Chimia analitică se definește ca știința care se ocupă cu elaborarea

teoriilor și metodelor de analiză ce au ca obiect studiul compoziției,
structurii și proprietăților substanțelor.

14
 Metodele de analiză calitativă descriu succesiunea unor operaţiuni,
dintre care unele privesc provocarea unor reacţii cu ajutorul unor reactivi, în
vederea obţinerii unor efecte observabile, executate pentru a stabili prezenţa
sau absenţa unor specii chimice.
Metodele de lucru, clasificate după ustensilele folosite, sunt:
- reacţii în eprubetă, de colorare şi precipitare;
- sedimentare pe placă de sticlă sau porţelan;
- absorbţia precipitatelor şi migrarea speciilor solubile pe hârtie de
filtru (analiza „petelor”);
- cromatografie pe hârtie, în strat subţire;
- observarea cristalelor la microscop;
- colorarea flăcării;
- colorarea perlelor de borax etc.

În funcţie de complexitatea probei, analiza poate fi:

- analiză sistematică (pe baza unei scheme de separare completă);
- analiză în fracţiuni (prin aplicarea unor separări parţiale);
- analiză în prezenţă (cu reactivi specifici).

3. Sistematica analizei cationice

Reacții și reactivi analitici:
a. Reactivii analitici sunt substanțele organice sau anorganice
cunoscute care reacționează cu un component necunoscut și formează
compuși ușor sesizabili (perceptibili).

Reactiv de grupă: reactivul care angajează într-o reacţie comună un

grup de ioni şi permite separarea şi identificarea lor în bloc.
Reactiv caracteristic: reactivul care produce o reacţie cu efect
observabil, uşor discernabil, în prezenţa unui ion dat.
Reactiv specific: reactivul care angajează în reacţie un singur ion,
făcând posibilă identificarea lui în prezenţa celorlalţi ioni.
Grupă analitică: grupul de ioni precipitat de un reactiv de grupă folosit
în analiza sistematică.
15
 Ioni interferenţi: ionii care, alături de ionul prezentând reacţia cea mai
sensibilă (efectul cel mai uşor observabil), provoacă în prezenţa reactivului un
efect similar sau deranjant.
Mascare: operaţie prin care ionii interferenţi, fără a fi separaţi din
soluţie, sunt angajaţi într-o altă reacţie (de exemplu, formarea unui complex
solubil, stabil) şi indisponibilizaţi pentru reacţia principală.

b. Reacții analitice
Reacțiile analitice sunt reacțiile chimice utilizate în scop analitic.
Reacțiile chimice care îndeplinesc următoarele condiții devin reacții
analitice:
 sunt cantitative;
 duc la formarea de compuși ușor perceptibili;
 decurg cu viteză mare;
 se pot efectua ușor;
 sunt selective și sensibile.

Reacțiile analitice pot fi:

 reacții pe cale uscată (reacții în flacără sau în topitură);
 reacții în soluție (reacții de precipitare, reacții cu formare de complecși,
reacții de oxido-reducere, reacții cu degajare de gaze, reacții de
dizolvare).

Selectivitatea este proprietatea unui reactiv sau a unei reacții analitice

de a reacționa cu un număr redus de ioni. Când reacționează cu un singur ion,
termenul de selectivitate este înlocuit cu cel de specificitate.
Sensibilitatea este o proprietate a reactivilor de a reacționa cu cantități
mici din substanța de analizat. Ea este dată de cantitatea minimă de substanță
care se poate identifica sigur cu reactivul respectiv în anumite condiții
experimentale și este exprimată în general în µg/mL.
Aspectul analitic al unei reacţii este cu atât mai important cu cât reacţia
este mai selectivă (eventual specifică), cu cât efectul se observă la

16
concentraţii mai mici (reacţia este mai sensibilă) şi cu cât acel efect poate fi
mai uşor deosebit.
Cationii dintr-un amestec complex se identifică după o separare
sistematică. Separările se realizează prin precipitări şi filtrări succesive.
Inițial, se realizează o separare grosieră în grupe analitice, cu ajutorul
reactivilor de grupă. Apoi, se continuă în cadrul fiecărei grupe, până când
fiecare ion este izolat; prezenţa lor este stabilită apoi cu ajutorul reacţiilor
caracteristice. Identificarea unui ion se poate face şi înainte de izolare, cu
ajutorul reacţiilor specifice. O reacţie caracteristică poate fi folosită cu
succes numai după eliminarea ionilor interferenţi prin separarea sau
mascarea lor.
Grupa analitică: grupul de ioni precipitat de un reactiv de grupă folosit
în analiza sistematică.
Utilitatea analitică a unei reacţii este cu atât mai importantă cu cât:
- reacţia este mai selectivă (eventual specifică);
- efectul se observă la concentraţii mai mici (reacţia este mai sensibilă);
- acel efect poate fi mai uşor deosebit (de exemplu, identificarea după
nuanţa culorii este mai sigură decât după miros).

17
 II. OBIECTIVE

Acest volum de lucrări practice de chimie analitică calitativă cuprinde:

 cunoştinţele și deprinderile necesare studenţilor în momentul
începerii şedinţelor de lucrări practice de analiză calitativă, pe
care aceştia trebuie să le dobândească;
 experimentele prin a căror rezolvare ei îşi vor putea verifica
nivelul de pregătire pe parcursul şi la sfârşitul lucrărilor
practice.

Lucrările practice de analiză calitativă se execută pe parcursul a 35 de

ore, în care:
 se prezintă sistematica analizei calitative;
 se demonstrează principalele metode de lucru;
 se execută experimente pentru cunoaşterea proprietăţilor
chimice de interes analitic ale elementelor;
 se execută șase analize ale unor amestecuri particulare de ioni
(cinci grupe analitice de cationi şi o analiză de anioni), precum
şi o analiză generală;
 se susţin cinci teste de verificare a cunoştinţelor.

Acest volum de lucrări practice îi este necesar studentului pentru:

 a cunoaşte tipurile de experimente pe care urmează să le
efectueze în laborator;
 a studia problemele teoretice specifice activității practice de
laborator în fiecare etapă a pregătirii;
 a folosi cunoştinţele dobândite la curs;
 a cunoaşte noţiunile de bază care trebuie aprofundate în scopul
stabilirii parametrilor operaţionali ai metodelor de analiză;
 a cunoaște optimizarea metodelor de lucru cu scopul de a evita
memorarea excesivă a informaţiilor de detaliu (de regulă, reţete
de lucru), pentru a căror obţinere se permite folosirea
materialului documentar în timpul activităţii în laborator;

18
  a sesiza din timp noţiunile a căror înţelegere este mai dificilă,
cu scopul de a-şi organiza corespunzător studiul individual şi
de a solicita la nevoie explicaţii suplimentare la orele de
consultaţii.

Informaţiile din acest caiet sunt specifice nivelului standard de

pregătire, însuşirea lor corespunzătoare asigurând promovarea activităţii de
laborator.
În funcţie de etapa şi de nivelul de pregătire, cadrul didactic care
conduce lucrările practice poate dezvolta sau completa cu explicaţii
suplimentare informaţiile din caietul de lucrări.
Modalitatea de prezentare folosită permite urmărirea unor obiective
specifice în fiecare dintre şedinţele de lucrări practice.
În şedinţa introductivă, studenţii trebuie:
- să ia la cunoștință instructajul de protecție a muncii în laboratorul de
analiză chimică calitativă și cantitativă;
- să se familarizeze cu laboratorul de analiză calitativă și cantitativă;
- să li se prezinte lucrările practice de analiză chimică calitativă și
cantitativă;
- să li se prezinte noţiunile de bază ale analizei calitative (tipuri de
reacții analitice și realizarea în condiții optime a acestora – reacții în soluție,
reacții în topitură, reacții în flacără, reacții în picătură, reacții
microcristaloscopice);
- să înţeleagă cum se elaborează o schemă de separare şi de identificare;
- să deprindă metodele comune de lucru în laborator (reacţii în
eprubetă, folosirea microscopului, identificarea după miros şi culoare).

În şedinţa destinată grupei I, se vor prezenta reacţiile caracteristice

cationilor, pentru a înţelege folosirea reacţiilor specifice analizei în prezenţă şi
necesitatea separării şi mascării pentru eliminarea interferenţelor.
Cu ocazia studiului grupei a II-a, se va insista pe însuşirea unor tehnici
corecte de explicare a schemelor de separare. Se va verifica însuşirea celor
două reguli de bună practică privind stabilirea necesităţii şi eficienţei
operaţiilor de separare.
19
 La grupa a III-a se realizează analiza în fracţiuni, ca alternativă la
analiza sistematică.
Începând cu grupa a IV-a, studenţii trebuie să fi ajuns la o fixare
suficientă a deprinderilor pentru a lucra practic fără îndrumarea metodică a
cadrelor didactice.
Studenţii sunt avertizaţi că, începând cu grupa a III-a, rezultatele riscă
să fie afectate de erori numeroase dacă nu au fost însuşite regulile de aplicare
a schemelor de separare şi dacă se neglijează detaliile privind condiţiile de
executare a reacţiilor, adică respectarea parametrilor operaţionali specifici.
Sarcinile practice cuprinse în acest caiet de laborator au un nivel de
complexitate adaptat cunoştinţelor pe care studenţii trebuie să le aibă în anul
I. Cunoştinţele dobândite în liceu vor fi considerate cunoscute şi de aceea nu
se va reveni asupra lor cu explicaţii de detaliu. Pentru a menţine ritmul
pregătirii, studenţii sunt invitaţi să îşi actualizeze informaţiile, astfel încât:
- să aibă clare noţiuni şi concepte;
- să poată calcula pH-ul soluţiilor de acizi şi baze, pH-ul de precipitare a
hidroxizilor şi sulfurilor greu solubile, solubilitatea din valoarea produsului de
solubilitate (inclusiv în prezenţa ionului comun);
- să poată stabili coeficienţii reacţiilor chimice (în special cele redox);
- să cunoască cum se prepară soluţii cu diferite concentraţii prin diluarea
unor soluţii mai concentrate.

Grupele analitice ale cationilor sunt în număr de cinci. Poartă

numele reactivilor de grupă sau sunt numerotate de la I la V. Separarea în
aceste grupe se bazează pe solubilitatea diferită a sulfurilor, carbonaţilor şi
clorurilor lor. Ordinea de separare este inversă numerotării (se separă întâi
grupa a V-a).

20
Tabel 1. Grupele analitice ale cationilor

Grupa Cationii Reactivul de grupă Forma de

precipitare
I Na+, K+, NH4+, Mg2+ - -
II Ca2+, Ba2+, Sr2+ (NH4)2CO3 în amestec carbonaţi
tampon NH3/NH4Cl
(pH = 9,0-9,5)
III Al3+, Cr3+, Fe2+/3+, (NH4)2S în amestec sulfuri şi
Mn2+, Co2+, Ni2+, Zn2+ tampon NH3/NH4Cl hidroxizi
(pH = 8,0-8,5)
Hg2+, Pb2+, Bi3+,
IV H2S în mediu de HCl sulfuri
Cd2+, Cu2+, AsIII,V, (pH = 0,5)
SnII,IV, SbIII,V
V Pb2+, Hg22+, Ag+ HCl cloruri

Schemele de analiză redau sintetic succesiunea operaţiilor de separare

şi identificare în analiza sistematică. Elaborarea schemelor de analiză se face
pe baza tabelelor de reacţii: de exemplu, pentru tabelul de mai jos, în care s-
au notat cu „+” reacţiile pozitive (aici s-a considerat că se formează
precipitate diferit colorate) şi cu „-” cazurile în care reacţia nu se produce sau
nu are un efect observabil.

Cationul
Reactivul +
A B+ C+
P- pozitiv pozitiv negativ
Q- negativ pozitiv pozitiv
R- negativ negativ pozitiv

Se poate scrie schema de separare (în care speciile marcate ca ioni sunt
solubile şi pp. – precipitat):
21
 + + +
A B C
-
R
CR
pp.
+ +
A B
-
Q
BQ
pp.
+
A
-
P
AP
pp.

În schema de separare prezentată, operaţia de separare între precipitat

şi ionii din soluţie se face prin filtrare.
De regulă, în scheme, precipitatele sunt notate ca specii neutre (CR, BQ
etc.), iar substanţele solubile sunt marcate numai prin ionii a căror analiză se
urmăreşte (B+, A+, C+).

Reguli de bună practică în analiza calitativă

Regula 1: înainte de a executa o operaţie de separare cu întreaga
probă, se verifică, pe o cotă-parte, dacă ea este necesară;
Regula 2: orice operaţie va fi considerată executată numai după
verificarea eficienţei ei (se verifică, de exemplu, dacă precipitarea a fost
totală; schemele de separare elimină interferenţele şi sunt eficace numai dacă
operaţiile se execută corect, adică separările sunt complete);
- înainte de a începe analiza sistematică, se fac teste preliminare (pentru
orientare);
- nu se porneşte analiza cu întreaga probă; se păstrează cel puţin 3/4
pentru eventuale reluări ale analizei (pentru asigurarea rezervei);

22
 - rezultatele ambigue sau metodele insuficient cunoscute se verifică cu
probă-martor sau probă oarbă;
- schema generală de analiză va fi aplicată cu discernământ, în funcţie
de rezultatele testelor preliminare, şi va fi optimizată pe măsură ce se vor
obţine noi informaţii;
- indentificarea va fi considerată certă dacă poate fi probată cu cel puţin
2-3 reacţii al căror rezultat este pozitiv.

Unele operaţii, fiind mai complexe, sunt descrise prin reţete detaliate.
La aplicarea lor:
- se vor respecta ordinea de adăugare a reactivilor şi proporţia lor;
- nu se vor face omisiuni;
- când nu se cunoaşte bine efectul reacţiei se va face o probă-martor;
- la operaţiile de separare se va verifica, pe o cotă-parte din filtrat,
dacă precipitarea a fost completă.

Notă: Regulile marcate ca „regula 1” şi „regula 2” sunt reguli de bună

practică aplicabile în orice sarcină; nu este suficientă acţiunea, ci trebuie să
ne asigurăm că ea este utilă (regula 1) şi eficientă (regula 2).

Reguli privind solubilitatea

Clorurile sunt solubile, cu excepţia celor de Pb, Ag şi Hg (I); aşa se
justifică grupa a V-a.

Sulfurile sunt insolubile, cu excepţia celor ale metalelor alcaline şi

alcalino-pământoase; grupele analitice III şi IV sunt precipitate ca sulfuri
(sulfurile sunt solubile numai în mediu acid/grupa a IV-a).

Carbonaţii, hidroxizii, fosfaţii și sulfaţii sunt de regulă greu solubili,

cu excepţia celor alcalini şi de amoniu.

Azotaţii şi sărurile de sodiu, de potasiu şi de amoniu sunt solubile.

23
 III. GRUPA I ANALITICĂ
Na+, K+, NH4+, Mg2+

A. Caracterizare generală
Aceşti cationi rămân în soluţie după separarea, prin precipitare, a
grupelor V-II. Nu au un reactiv de precipitare comun.
Potenţialele ionice (raportul sarcină z/rază ionică R) se corelează cu
unele particularităţi ale comportării chimice: cea mai semnificativă este
precipitarea împreună a ionilor de K+ şi NH4+ de către unii reactivi.
Solubilitatea sărurilor cationilor din grupa I analitică:
Sărurile de sodiu, de potasiu şi de amoniu sunt solubile, cu puţine
excepţii.
Sărurile de magneziu sunt fie solubile (clorură, sulfit, sulfat), fie greu
solubile (fluorură, carbonat, fosfat). MgCO3 nu precipită însă în mediu
amoniacal; din acest motiv Mg2+ nu este în grupa a II-a analitică, dar ca fosfat
precipită.
Ionii de K+ şi NH4+ cu potenţiale ionice mai mici decât bariul, stronţiul,
calciul sau magneziul au reactivi de precipitare comuni:
Na3[Co(NO2)6] H2[PtCl6] NaHC4H4O6
hexanitritobaltiat acid hexacloroplatinic tartrat acid de sodiu
de sodiu

Analiza grupei este simplă pentru că cei patru cationi pot fi identificaţi
şi direct în soluţia probei. Pentru a permite o identificare mai sigură a
potasiului, se cercetează mai întâi prezenţa amoniului, care, dacă este prezent,
se separă prin volatilizare. În acest scop, proba solidă este calcinată în capsulă
de porţelan până nu mai fumegă:
0
t
NH4Cl  NH3 + HCl
sau
0
t
NH4NO3  2H2O + NO2

24
 Ionul de NH4+ se poate elimina şi pe cale umedă, prin fierbere cu
aldehidă formică şi hidroxid de potasiu:
0
t
4NH 4 Cl + 6CH 2 O + 4KOH  (CH 2 ) 6 N 4  + 4KCl + 10H 2 O
urotropină volatilă

B. Reacţii de identificare ale cationilor din grupa I analitică

1. Reacții de identificare a ionului de Na+

1.1. Reacţia cu acetat de uranil (în mediu de acid acetic):

UO 2 (CH 3 COO) 2 + Na + + CH 3 COO -  NaUO 2 (CH 3 COO) 3 

Figura 1. Cristale de Na(UO2)3(CH3COO)9

Sensibilitatea reacţiei poate fi mai mare dacă se utilizează acetat de

uranil şi zinc sau acetat de uranil şi magneziu.

1.2. Reacţia cu acetat de uranil şi magneziu (zinc):

(UO2)3Mg(CH3COO)8 + Na+ + CH3COO-  NaMg(UO2)3(CH3COO)9

25
 Pentru a produce această reacţie, soluţia trebuie să fie foarte aproape de
neutralitate. Precipitatul format este solubil în mediu bazic şi se descompune
în mediu acid.
Ambele reacţii se fac pe lama de microscop, în soluţii cât mai
concentrate. Pentru a concentra soluţia probei depuse pe lamă, lama se va
încălzi deasupra flăcării până la apariţia pe conturul picăturii a unui inel de sare.
Apoi, se adaugă reactivul. Pentru a accelera cristalizarea, se poate freca lama
cu colţul altei lame. După 2-3 minute, necesare pentru creşterea cristalelor, se
face observarea la microscop a cristalelor care trebuie să fie de formă
tetraedrică sau octaedrică. Nu se recomandă executarea reacţiei în eprubetă
când se obţine un precipitat galben.

Indicaţii de lucru pentru reacțiile microcristaloscopice

- Microscopul trebuie fixat într-un mod stabil pe o suprafață plană;
- Se conectează cablul de alimentare la o priză corespunzătoare;
- Se așază preparatul microscopic în suport;
- Se pornește alimentarea din buton;
- Se setează gradul de mărire și claritatea;
- Se observă obiectul prin ocularul microscopului;
- Un indiciu pentru o utilizare practică este ca ochiul să fie plasat la o distanță
scurtă deasupra microscopului. Poziționarea corectă devine deosebit de
importantă atunci când vizualizarea se face cu ambii ochi, prin intermediul
unui tub binocular. Distanța dintre cele două oculare trebuie să fie ajustată
pentru a se potrivi cu precizie la distanța ochilor;
- După încheierea lucrului, scoateţi întotdeauna obiectul analizat.

Atenție: Dacă obiectivul utilizat se coboară prea mult și ajunge în soluție,

lentila se şterge cu o cârpă uscată, moale şi curată (finet).

1.3. Reacţia cu hexahidroxostibiat de potasiu:

Na + + K[Sb(OH) 6 ]  Na[Sb(OH) 6 ] + K +
hexahidroxostibiat hexahidroxostibiat
de potasiu de sodiu – pp. Alb

26
 1.4. Coloraţia flăcării
În flacără, atomii de sodiu emit o radiaţie foarte intensă. Cristalele de
probă se introduc în zona incoloră a flăcării becului de gaz, pe un beţişor de
oxid de magneziu udat în HCl (clorurile sunt mai volatile).

2. Reacții de identificare a ionului de K+

2.1. Reacția cu Na3[Co(NO2)6]:

2K + + Na 3 [Co(NO 2 ) 6 ]  K 2 Na[Co(NO 2 ) 6 ]  + 2Na +

hexanitritcobaltiat hexanitritcobaltiat
de Na de K și Na
pp. galben cristalin

2.2. Reacția cu Na2Pb[Cu(NO2)6]:

K + + Na 2 Pb[Cu(NO 2 ) 6 ]  K 2 Pb[Cu(NO 2 ) 6 ] + 2Na +

hexanitritocupriat hexanitritocupriat
de Pb şi Na de K și Pb

Reacția se desfășoară pe lama de microscop. Se observă cristale cubice

negre pe fond verde sau dreptunghiuri negre pe fond verde (Figura 2).

Figura 2. Cristale de K2Pb[Cu(NO2)6]

27
 2.3. Reacția cu acidul tartric H2C4H4O6 în mediu de CH3COONa:

K+ + H2C4H4O6 + CH3COONa  KHC4H4O6 + Na+ + CH3COOH

tartrat acid de K
pp. alb

 Reacția sărurilor de potasiu cu acid tartric sau tartrat acid de sodiu se

realizează în prezența ionilor de acetat (CH3COONa).
 Solubilitatea crește odată cu temperatura. Pentru creșterea sensibilității
reacției soluția trebuie răcită.

2.4. Reacția cu acidul hexacloroplatinic H2[PtCl6]:

2 K + + [PtCl 6 ] - 2  K 2 [PtCl 6 ] 
cloroplatinat de K
pp. galben cristalin

 Reacția este microcristaloscopică, se obțin cristale octaedrice.

2.5. Reacția cu dipicrilamina:

NO 2 O2 N

K+ +  O2 N NK NO 2
 + H+
NO 2 O2 N

pp. roșu portocaliu

 Dipicrilamina este reactivul organic cel mai sensibil pentru

identificarea ionilor de K+.

28
 2.6. Identificarea ionilor de K+ în flacără:

Potasiul colorează flacăra violet. În prezenţa sodiului, care emite mult

mai intens, observarea se va face printr-un filtru albastru (sticlă de cobalt, de
la măştile de sudură).

3. Reacții de identificare a ionului de NH4+:

Pentru orientare, prima reacţie pentru identificarea ionului de NH4+ este

reacţia cu bazele tari (NaOH, KOH) la cald:
0
t
NH 4 Cl + NaOH  NH 3  + NaCl + H 2 O
NH3 care se degajă se poate identifica după miros, cu hârtie roşie de
turnesol, cu HCl concentrat sau cu hârtie de filtru îmbibată cu Hg2(NO3)2 sau
cu Mn2++ H2O2 (hârtia de filtru nu trebuie atinsă cu soluţia alcalină din
eprubetă).

3.1. Reacţia cu Mn2+ + H2O2:

2O
2NH 3 + Mn 2 + + H 2 O 2 H  H 2 MnO 3  + 2NH 4 +
pp. negru

Hârtia îmbibată cu reactiv este expusă la vaporii de amoniac.

3.2. Reacţia amoniacului cu azotat mercuros:

Hg
2Hg2 (NO 3 )2 + 4N H 3 + H 2 O [O N H 2 ]NO 3 + 2H g + 3N H 4 N O 3
Hg
azotat mercuros azotat pp. negru
aminooxidimercuric
pp. alb

29
 3.3. Reacţia cu reactivul Nessler:
Hg
NH4Cl + 2K 2[HgI4] + 4K OH [O NH2]I + K Cl + 7K I + 3H 2O
Hg
reactiv Nessler iodură
aminooxidimercurică
pp. brun

sau

Hg
N H 3 + 2K 2 [H gI4 ] + 3KO H [O N H 2 ]I + 7KI + 2H 2 O
Hg

Prepararea reactivului Nessler:

În eprubetă, peste 1-2 picături de HgCl2 se adaugă în exces KI până se
dizolvă precipitatul roşu iniţial format şi soluţia devine limpede şi incoloră:
HgCl 2 + 2KI  HgI 2  + 2KCl
pp. roşu

HgI 2 + 2KI  K 2 [HgI 4 ]

tetraiodomercuriat de potasiu
complex incolor solubil

Se adaugă în exces NaOH sau KOH 2N.

Înainte de folosire, reactivul trebuie verificat, făcând cu o cotă-parte din
reactiv o probă-martor cu o sare de amoniu. Dacă reacţia nu este pozitivă,
aceasta înseamnă, de regulă, că a fost insuficientă cantitatea de NaOH, fiind
necesară o cantitate suplimentară.
Cationii care precipită hidroxizi greu solubili deranjează reacţia de
identificare a NH4+, deoarece consumă HO- şi reduc alcalinitatea reactivului.
Mai ales în asemenea situaţii (Mg2+, Ba2+, Sr2+, Ca2+ prezenţi), se adaugă 1-2
picături din soluţia probei peste 1-2 mL reactiv, pentru a asigura că acesta din
urmă este în exces.

30
  Reacţii comune pentru ionii de K+ şi NH4+:

Aceste reacţii sunt folosite, în general, după separarea NH4+, pentru

identificarea K+, pentru care reacţiile sunt mai sensibile. Ionii de Na+ şi Mg2+
nu interferează (Tabel 2).

Tabel 2. Reactivi comuni pentru potasiu şi amoniu

Reactivul K+ NH4+

Na3[Co(NO2)6] K2Na[Co(NO2)8] (NH4)2Na[Co(NO2)6]

Hexanitritcobaltiat pp. galben cristalin pp. galben cristalin
de Na (în CH3COOH)
Na2Pb[Cu(NO2)6] K2Pb[Cu(NO2)6] (NH4)2Pb[Cu(NO2)6]
Hexanitritocupriat
La microscop: cuburi negre pe fond verde sau dreptunghiuri
de Pb şi Na
negre pe fond verde (Figura 2)
KHC4H4O6 NH4HC4 H4O6
COOH
pp. alb cristalin pp. alb cristalin
CH OH
Tartraţii acizi au minim de solubilitate la pH = 3-4; tartraţii
CH OH
neutri sunt solubili
COOH
acid tartric (în CH3COONa)
H2PtCl6* K2[PtCl6] (NH4)2[PtCl6]
cloroplatinat de K cloroplatinat de amoniu
pp. galben cristalin pp. galben cristalin
NO 2 O2 N NO 2 O2 N NO 2 O2 N

O2 N NK NO 2 O2 N NK NO 2 O2 N N(NH4) NO 2

NO 2 O2 N NO 2 O2 N NO 2 O2 N

dipicril-amina pp. roşu-portocaliu

cristalin

31
4. Reacții de identificare a ionului de Mg2+

4.1. Reacţia cu hidroxizi alcalini:

Mg 2 + + 2OH -  Mg(OH) 2 
pp. alb gelatinos (amorf)

Această reacţie poate fi utilizată pentru separarea ionului de Mg2+ de

ceilalţi cationi din grupa I analitică, deoarece hidroxizii celorlalţi cationi sunt
solubili.
OBSERVAȚIE: Precipitatul de Mg(OH)2 are putere mare de absorbţie
pentru coloranţi organici când formează lacuri.
Precipitarea nu se produce în prezenţa sărurilor de amoniu sau este
incompletă (pH insuficient de bazic, ca urmare a efectului de tamponare al
amestecului NH3/NH4Cl).

4.2. Reacţia cu fosfat disodic:

NH4Cl
Mg 2 + + Na 2 HPO 4 MgNH 4 PO 4 + 2Na +
NH3
pp. alb cristalin

Reacţia decurge cantitativ în mediu amoniacal.

4.3. Reacţia cu hexahidroxostibiat de potasiu:

Mg 2 + + 2K[Sb(OH) 6  Mg[Sb(OH) 6 ] 2 + 2K +
hexahidroxostibiat hexahidroxostibiat
de potasiu de magneziu – pp. alb

4.4. Reacţia cu soluţie de iod în iodură de potasiu:

- - -
I2 + 2O H I + I O + H 2O
Reactivul este preparat în mediu bazic.
32
 În prezenţa ionului de Mg2+, reactivul I2/I- decolorat prin adaos de NaOH
depune precipitatul de Mg(OH)2 pe care se adsoarbe I2 (roşu-brun); echilibrul
se deplasează spre dreapta.
Reactivii organici ai ionului de Mg2+ (vezi mai jos) sunt specifici în
limitele grupei I.

4.5. Reacţia cu oxina (8-hidroxi-chinolină) se formează la pH = 9,5-12,5

(tampon NH3/NH4Cl) oxichinolatul de magneziu, precipitat cristalin
galben-verzui.

NH4Cl +
+ 1/2Mg2+ + NH3 + NH4
N
.. N
OH O Mg/2

Reacţia se execută în eprubetă: peste 0,5 mL probă se adaugă 1 mL NH3

1N, 1 mL NH4Cl 1N şi 0,5 ml oxină 1%.
OBSERVAŢIE: Și ionul de Al3+ reacţionează similar cu oxina, dar la pH =
5, în mediu de acid acetic – acetat de sodiu.

4.6. Reacţia cu unii coloranţi ce se adsorb pe precipitatul de

Mg(OH)2: ei îşi modifică culoarea în soluţie. În asemenea reacţii,
sărurile de amoniu interferează în măsura în care împiedică
precipitarea Mg(OH)2:

Mg OH.H2O
OH O OH OH O O
OH OH
+ Mg(OH)2

OH O OH O
chinalizarină lac albastru (azuriu-violet)

33
 .. ..
O2N N N OH + Mg(OH)2 O2N N N OH

Mg O
p-nitrobenzenazorezorcinol
(magnexon I) OH.H2O
lac albastru

O 2N N N O 2N N N
+ Mg(OH)2
HO Mg O
OH.H2O
p-nitrobenzenazonaftol lac albastru
(magnezon II)

Ultimele trei reacţii se execută separat în eprubete, precipitând întâi

Mg(OH)2 prin adaos de NaOH sau KOH, după care se introduc şi coloranţii.
Dacă nu a precipitat Mg(OH)2, adaosul de colorant este inutil.

34
 Analiza unui amestec de cationi
din grupa I analitică

1. Se prepară o soluţie a probei (cca. 2 mL) în care se verifică prezenţa

ionului de NH4+ cu reactiv Nessler; dacă NH4+ lipseşte, se execută 4.
2. Dacă ionul de NH4+ este prezent, se calcinează în capsulă de porţelan 1-2
g pulbere până când nu se mai degajă fum (alb, brun). După răcirea capsulei, se
reia reziduul cu un volum minim de apă distilată, adăugând eventual 1-2 picături
de HCl 2N. Se verifică prezenţa ionului de NH4+, conform pasului 1.
3. Se dizolvă 1-2 g pulbere calcinată, dacă a fost cazul, în volum minim de
apă distilată.
4. Din soluţia de la 3 se iau câte 1-2 picături în câteva eprubete şi se fac
reacţii de identificare pentru ionul de K+; reacţia cu Na2Pb[Cu(NO2)6] este o
reacţie microcristaloscopică (se face pe lama de microscop).
5. Din soluţia de la 3 se iau câte 1-2 picături în câteva eprubete şi se fac
reacţii de identificare pentru ionul de Mg2+.
6. Dacă este prezent ionul de Mg2+, numai după separarea lui se poate cerceta
prezenţa ionului de Na+ cu K[Sb(OH)6]. Pentru aceasta, din soluţie se precipită ionul
de Mg2+ cu KOH, se filtrează, se neutralizează filtratul cu HCl 2N (hârtia de turnesol
să rămână albastră); în soluţia astfel pregătită se poate verifica prezenţa ionului de Na+
cu K[Sb(OH)6]. Dacă ionul de Mg2+ este absent se execută 7.
7. Se cercetează prezenţa ionului de Na+ cu acetat de uranil (reacţia se exe-
cută numai pe lama de microscop) în soluţie şi prin colorarea flăcării în pulbere.

Temă pentru lucrarea practică

Să se identifice cationii dintr-un amestec de săruri care poate conţine
ionii: Na+, K+, NH4+, Mg2+.

Observaţie: Rezultatele se vor prezenta în forma:

„ANALIZA LA GRUPA I ANALITICĂ”
Exemplu:
Na+ K+ NH4+ Mg2+
prezent absent absent prezent
Justificarea rezultatului (reacţii executate şi interpretarea rezultatelor)
35