Metode de determinare a calitatii medicamentelor.

Metode fizico-
chimice

Metode fizico-chimice pentru determinarea autenticității.

Cele mai informative din punctul de vedere al determinării autenticității substanțelor sunt
metodele fizico-chimice bazate pe proprietățile moleculelor de substanțe de a
interacționa cu orice factori fizici.
Metodele fizico-chimice includ:
1.Metode spectrale
 spectroscopie UV
 Spectroscopie cu lumină vizibilă spectroscopie IR
 Spectroscopie cu fluorescență
 Spectroscopie de absorbție atomică
 Metode de analiză cu raze X
 Rezonanță magnetică nucleară
 Analiza structurală cu raze X
2.Metode de analiză prin absorbție
 Cromatografia în strat subțire
 Cromatografia gaz-lichid
 Cromatografie lichidă de înaltă performanță
 Electroforeza
 Iontoforeza
 Cromatografia pe gel
3. Metode de analiză în masa
 Spectrometrie de masa
 Spectrometrie de cromatomasa

Metode chimice de autentificare.

Identificarea substanţelor medicamentoase prin metode chimice este utilizată în
principal pentru substanţele medicamentoase anorganice, deoarece alte metode nu
sunt de obicei disponibile sau necesită echipamente complexe și costisitoare.
Elementele anorganice sunt ușor de identificat prin absorbție atomică sau spectroscopie
cu raze X. Metodele de autentificare chimică sunt utilizate în mod obișnuit în monografiile
noastre de farmacopee. Aceste metode sunt de obicei împărțite în următoarele: Reacții de precipitare a
anionilor și cationilor. Exemple tipice sunt reacțiile de precipitare a ionilor de sodiu și potasiu cu (acetat
de zinc-curanil și, respectiv, acid tartric): Sunt utilizate o mare varietate de astfel de reacții și vor fi
discutate în detaliu într-o secțiune specială a chimiei farmaceutice în ceea ce privește substanțele
anorganice. Reacții redox. Reacțiile redox sunt folosite pentru a reduce metalele din oxizi. De exemplu,
argintul din oxidul său de formalină (reacția în oglindă a argintului):

Testarea autenticității substanțelor medicinale organice.

Reacțiile chimice utilizate pentru a testa autenticitatea substanțelor medicinale organice
pot fi împărțite în trei grupe principale:
1.General reacții chimice compusi organici;
2. Reacții de formare a sărurilor și compușilor complecși;
3. Reacții utilizate pentru identificarea bazelor organice și a sărurilor acestora.
Toate aceste reacții se bazează în cele din urmă pe principiile analizei funcționale,
adică. centrul reactiv al moleculei care, prin reacție, dă un răspuns adecvat. Cel mai
adesea, aceasta este o modificare a oricăror proprietăți ale unei substanțe: culoare,
solubilitate, stare de agregare.
Cerințe generale pentru testarea purității.
Un alt indicator la fel de important al calității unui medicament este puritatea. Toate
medicamentele, indiferent de metoda de preparare, sunt testate pentru puritate.
Aceasta stabilește conținutul de impurități din preparat. Condițional, impuritățile pot fi
împărțite în două grupe:

 în primul rând, impuritățile care au un efect farmacologic asupra organismului;

 în al doilea rând, impuritățile care indică gradul de purificare a substanței.

Acestea din urmă nu afectează calitatea medicamentului, dar în cantități mari reduc
doza acestuia și, în consecință, reduc activitatea medicamentului. Prin urmare, toate
farmacopeile stabilesc anumite limite pentru aceste impurități din medicamente.
Astfel, principalul criteriu pentru calitatea bună a medicamentului este absența
impurităților, ceea ce este imposibil prin natură. Conceptul de absență a impurităților
este asociat cu limita de detecție a unei metode sau alteia.
Proprietățile fizice și chimice ale substanțelor și ale soluțiilor lor oferă o idee
aproximativă a prezenței impurităților în medicamente și reglementează caracterul
adecvat pentru utilizare. Prin urmare, pentru a evalua bunătatea, împreună cu autentificarea și
determinarea conținutului cantitativ, se efectuează o serie de teste fizice și chimice pentru a confirma
gradul de puritate:

 Claritate și turbiditate - se realizează prin comparație cu un standard de turbiditate, iar

claritatea este determinată prin comparație cu un solvent.
 Cromaticitatea.

O modificare a gradului de culoare poate fi cauzată de:

a) prezența unei impurități colorate străine;
b) modificarea chimică a substanței în sine (oxidare, interacțiune cu Ме +3 și +2 sau alte procese
chimice care au loc cu formarea de produse colorate.
De exemplu:
Resorcinolul devine galben în timpul depozitării din cauza oxidării sub influența
oxigenului atmosferic cu formarea de chinone. În prezența, de exemplu, a sărurilor de fier, acidul
salicilic devine violet din cauza formării salicilaților de fier. Evaluarea cromaticității se
efectuează în funcție de rezultatele comparării experimentului principal cu standardele de
cromaticitate, iar incoloritatea este determinată prin comparație cu un solvent. Un test bazat pe
interacțiunea lor cu acidul sulfuric concentrat, care poate acționa ca agent oxidant sau agent de
deshidratare, este foarte des folosit pentru a detecta impuritățile materiei organice. Ca urmare a
unor astfel de reacții, se formează produse colorate.Intensitatea culorii rezultate nu trebuie să
depășească standardul de culoare corespunzător.

Metode instrumentale pentru determinarea impurităților.

Odată cu dezvoltarea metodelor analitice, cerințele pentru puritatea substanțelor
medicinale și forme de dozare... În farmacopeile moderne, alături de metodele
luate în considerare, se folosesc diverse metode instrumentale bazate pe
proprietățile fizico-chimice, chimice și fizice ale substanțelor. Utilizarea UV și
spectroscopiei vizibile dă rareori rezultate pozitive și acest lucru se datorează
faptului că structura impurităților, în special a medicamentelor organice, este de
obicei. Este aproape de structura medicamentului în sine, prin urmare spectrele
de absorbție diferă puțin, iar concentrația de impuritate este de obicei de zeci de
ori mai mică decât cea a substanței principale, ceea ce face ca metodele de
analiză diferențială să fie puțin utilizate și vă permite să evaluați impuritatea doar
aproximativ, adică așa cum se obișnuiește să o numim semicantitativă.
 Rezultatele sunt ceva mai bune dacă una dintre substanțe, în special
impuritatea, formează un compus complex, în timp ce cealaltă nu, atunci maximele
spectrale diferă semnificativ și este deja posibilă determinarea cantitativă a impurităților. În
ultimii ani, la întreprinderi au apărut dispozitive Fourier cu infraroșu, care fac posibilă
determinarea atât a conținutului de substanță principală, cât și a impurităților, în special a apei,
fără a distruge proba, dar utilizarea lor este constrânsă de costul ridicat al instrumentelor și de
lipsa a metodelor standardizate de analiză. Sunt posibile rezultate excelente de detectare a
impurităților atunci când impuritatea este fluorescentă sub lumina UV.

Aplicație largă pentru testarea purității și determinarea cantitativă a impurităților

atât în substanțe (substanțe) medicinale, cât și în forme de dozare, ceea ce
poate nu este mai puțin important, deoarece în timpul depozitării medicamentelor
se formează multe impurități, obținute prin metode cromatografice: HPLC, TLC,
GLC. Aceste metode permit determinarea cantitativă a impurităților, iar fiecare
dintre impurități este individuală, spre deosebire de alte metode. Metoda
cromatografiei în strat subțire a fost descoperită de omul de știință rus Tsvet și a
existat la început ca cromatografia pe hârtie.
Cromatografia în strat subțire (TLC) se bazează pe diferența în vitezele de
mișcare a componentelor amestecului analizat într-un strat subțire plat al
sorbantului atunci când solventul (eluentul) trece prin acesta. Ca absorbanți se
folosesc silicagel, oxid de aluminiu, celuloză. Poliamidă, eluanți - solvenți
organici de polaritate diferită sau amestecurile lor între ei și uneori cu soluții de
acizi sau alcaline și săruri. Mecanismul de separare se datorează coeficienților
de distribuție dintre sorbent și faza lichidă a substanței de testat, care la rândul
său este asociat cu multe, inclusiv cu proprietățile chimice și fizico-chimice.

Metode optice
Acest grup include metode bazate pe determinarea indicelui de refracție al unui fascicul
de lumină într-o soluție dintr-o substanță de testat (refractometrie), măsurarea
interferenței luminii (interferometrie) și capacitatea unei soluții de substanță de a roti
planul unui fascicul polarizat ( polarimetrie). Metodele optice sunt din ce în ce mai
utilizate în practica controlului intrafarmaceutic datorită rapidității și consumului minim al
medicamentelor analizate. Refractometria a fost utilizată pentru testarea autenticității
substanțelor medicamentoase care sunt lichide (niacin dietilamidă, salicilat de metil,
acetat de tocoferol), iar în controlul intra-farmacie - pentru analiza formelor de dozare,
inclusiv amestecuri duble și triple. Se mai folosesc analiza refractometrică volumetrică
și analiza refractometrică prin metoda extracției complete și incomplete. Au fost
dezvoltate diferite versiuni ale metodelor de analiză prin metoda interferometrică a
medicamentelor, soluțiilor titrate, apei distilate. Polarimetria este utilizată pentru a testa
autenticitatea substanțelor medicinale în moleculele cărora există un atom de carbon asimetric.
Printre acestea, majoritatea medicamentelor din grupele de alcaloizi, hormoni, vitamine, antibiotice,
terpene. În analiza farmaceutică se utilizează refractometria cu raze X în pulbere, analiza
spectropolarimetrică, interferometria laser, dispersia rotațională și dicroismul circular.

Metode de absorbție
Metodele de absorbție se bazează pe proprietățile substanțelor de a absorbi lumina în diferite
regiuni ale spectrului. Spectrofotometria de absorbție atomică se bazează pe utilizarea radiațiilor
ultraviolete sau vizibile la o frecvență de rezonanță. Absorbția radiațiilor este cauzată de transferul de
electroni de la orbitalii exteriori ai atomilor către orbitalii de energie superioară. Obiectele care absorb
radiația sunt atomi gazoși, precum și unele materii organice.
Esența determinărilor prin spectrometrie de absorbție atomică este aceea că radiația de rezonanță
de la o lampă cu catod gol trece prin flacăra în care este pulverizată soluția de probă analizată. Această
radiație lovește fanta de intrare a monocromatorului și numai linia de rezonanță a elementului testat este
extrasă din spectru. Metoda fotoelectrică este utilizată pentru măsurarea scăderii intensității liniei de
rezonanță, care se produce datorită absorbției acesteia de către atomii elementului care se determină.
Concentrația este calculată folosind o ecuație care reflectă dependența acesteia de atenuarea intensității
radiației sursei de lumină, lungimea stratului absorbant și coeficientul de absorbție a luminii în centrul
liniei de absorbție.

Spectrofotometria ultravioletă este cea mai simplă și cea mai utilizată metodă de
absorbție în farmacie. Se utilizează în toate etapele analizei farmaceutice a produselor
medicamentoase (teste de autenticitate, puritate, determinare cantitativă). Au fost
dezvoltate un număr mare de metode pentru analiza calitativă și cantitativă a formelor
de dozare prin metoda spectrofotometriei ultraviolete. Pentru identificare, pot fi utilizate
atlase de spectre ale substanțelor medicamentoase, care sistematizează informații
despre natura curbelor spectrale și valorile indicatorilor specifici de absorbție.
Sunt cunoscute diverse aplicații ale metodei spectrofotometriei UV pentru
identificare. La testarea autenticității, substanțele medicamentoase sunt identificate prin
poziţie absorbție maximă a luminii. Mai des în monografiile de farmacopee sunt date
pozițiile maximului (sau minimului) și valorile corespunzătoare ale densităților optice.
Uneori folosesc o metodă bazată pe calcularea raportului densităților optice la două
lungimi de undă (de obicei corespund la două maxime sau maxime și minime de
absorbție a luminii).
O serie de substanțe medicinale sunt identificate și prin viteza de absorbție
specifică a soluției. Utilizarea unor caracteristici optice precum poziția benzii de
absorbție pe scara lungimii de undă, frecvența la maximul de absorbție, valoarea
intensității maxime și integrale, jumătatea lățimii și asimetria benzilor și puterea
oscilatorului este foarte promițătoare pentru identificarea drogurilor. Acești parametri fac
identificarea substanțelor mai fiabilă decât stabilirea lungimii de undă a absorbției
maxime a luminii și a indicelui specific de absorbție. Aceste constante, care fac posibilă
caracterizarea prezenței unei legături între spectrul UV și structura moleculei, au fost
stabilite și utilizate pentru a evalua calitatea substanțelor medicamentoase care conțin
un heteroatom de oxigen în moleculă (V.P. Buryak). O alegere obiectivă a condițiilor optime
pentru analiza spectrofotometrică cantitativă poate fi realizată numai printr-un studiu preliminar al
constantelor de ionizare, influența naturii solvenților, pH-ul mediului și alți factori asupra naturii
spectrului de absorbție.

Spectroscopia în infraroșu (IR) se caracterizează printr-un conținut larg de informații,

ceea ce face posibilă evaluarea obiectivă a autenticității și determinării cantitative a
substanțelor medicamentoase.
Spectrul IR caracterizează în mod unic întreaga structură a moleculei.
Diferențele în structura chimică modifică natura spectrului IR. Avantajele importante ale
spectrofotometriei IR sunt specificitatea, viteza de analiză, sensibilitatea ridicată,
obiectivitatea rezultatelor obținute, posibilitatea analizei unei substanțe în stare
cristalină. Spectrele IR sunt măsurate folosind de obicei suspensii de substanțe
medicinale în parafină lichidă, a căror absorbție intrinsecă nu interferează cu
identificarea analitului. Pentru a stabili autenticitatea, de regulă, așa-numita zonă
„amprentă” (650-1500 cm -1) situată în intervalul de frecvență de la 650 la 1800 cm -1,
precum și vibrațiile de întindere ale legăturilor chimice C = 0, C = C, C=N observate la
molecula de teofilina.
Metode de separare
Din metodele de separare fizico-chimică în analiza farmaceutică se folosesc în
principal cromatografia, electroforeza și extracția.
Metodele cromatografice de separare a substanțelor se bazează pe distribuția lor
între două faze: mobilă și staționară. Faza mobilă poate fi lichidă sau gazoasă, faza
staționară poate fi solidă sau lichidă adsorbită pe un purtător solid. Viteza relativă de
mișcare a particulelor de-a lungul căii de separare depinde de interacțiunea lor cu faza
staționară. Acest lucru duce la faptul că fiecare dintre substanțe parcurge o anumită
lungime de cale pe purtător. Se notează raportul dintre viteza de mișcare a substanței și
viteza de mișcare a solventului.
Această valoare este constanta substanței pentru condițiile de separare date și
este utilizată pentru identificare. Cromatografia face posibilă realizarea cât mai eficientă
a distribuției selective a componentelor probei analizate. Acest lucru este esențial
pentru analiza farmaceutică, unde obiectele cercetării sunt de obicei amestecuri de mai
multe substanțe. După mecanismul procesului de separare, metodele cromatografice se
clasifică în cromatografia schimbătoare de ioni, adsorbție, sedimentară, de distribuție,
redox. După forma procesului, se pot distinge cromatografia pe coloană, capilară și
plană. Acesta din urmă poate fi realizat pe hârtie și în strat subțire (fix sau nefix)
absorbant. Metodele cromatografice se clasifică și în funcție de starea de agregare a
analitului. Acestea includ diferite metode de cromatografie în gaz și lichid.
Cromatografia de adsorbție bazată pe adsorbția selectivă a componentelor individuale
dintr-o soluție dintr-un amestec de substanțe. Faza staționară este reprezentată de
adsorbanți precum alumina, cărbune activ etc. Cromatografia cu schimb de ioni
utilizează procese de schimb ionic între ionii adsorbant și electroliți din soluția analizată.

Sisteme solide orale cu eliberare în colon

Eliberarea substanţelor medicamentoase în diferite arii ale canalului alimentar, și

mai ales la nivelul colonului, reprezintă o modificare complicată și foarte atractivă pentru
designerii de medicamente.
Cei mai importanţi parametri pentru o evaluare adecvată a eliberării substanţei
active dintr-o formă cu eliberare modifi cată sunt:
– caracteristicile cu eliberare regională a substanţei în tractul gastrointestinal;
– timpul de rezidenţă a formei farmaceutice.
Cedarea unei substanţe active la nivel colonic a devenit mai populară în anii
recenţi deoarece eliberarea unei substanţe solide în mediul acid și enzimele din această
regiune este mai puţin ostilă metabolic și se obţine o mărire a absorbţiei unor
medicamente. De asemenea, terapia la nivel colonic este importantă în unele situaţii
(condiţii locale) ca boala Crohn sau colita ulcerati vă, în care ţintirea directă în această
regiune poate aduce beneficii terapeutice la o categorie mare de pacienţi.
Calea colonică poate fi exploatată pentru eliberarea de proteine. Pentru
substanţele cu masa moleculară mică, solubilitatea are un rol important. Medicamentele
cu solubilitate mare pot elibera prematur substanţa înainte de a ajunge în colon. Pentru
a preveni acest lucru, forma farmaceutică necesită o acoperire foarte groasă care are
ca rezultat o eliberare incompletă a substanţei în colon.
Substanţele cu solubilitate mică nu se dizolvă în colon, deoarece aici este o
cantitate de fluid mai mică decât în porţiunea superioară a tractului gastro intestinal.
Tehnologiile de fabricaţie curente sunt focusate în principal pe eliberarea întârziată și
aceasta nu începe înainte ca forma farmaceutică să ajungă în colon. Alte tehnologii se
bazează pe eliberarea întârziată a substanţei active după un timp de stagnare, decalaj
predeterminat sau sisteme de eliberare controlate cu întârziere în timp și enzime sau
controlate de presiune.
În continuare sunt prezentate o serie de aspecte biofarmaceutice privind absorbţia
substanţelor la nivelul colonului, tipuri de forme farmaceutice cu eliberare colonică,
tehnologiile inovative și excipienţii utilizaţi în aceste forme farmaceutice moderne.

CONSIDERAŢII PRIVIND AVANTAJELE ELIBERĂRII ÎN COLON A

SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE DIN FORME SOLIDE ORALE

Plasarea spaţială a substanţei active în canalul alimentar, ca urmare a ingerării

orale, reprezintă o pro vocare atractivă pentru producatorii de medicamente. Aparent,
localizarea substanţei medicamentoase în zone specifice de-a lungul intestinului subţire
pare dificil de realizat. Totuși, o mare varietate de tehnologii farmaceutice interesante
au fost descrise în ultimul timp privind:
– prelungirea timpului de rezidenţă a substanţelor medicamentoase în stomac
(forme cu retenţie gastrică);
– ţintirea în colon, cu minimum de pierdere a substanţei medicamentoase în
timpul pasajului prin intestinul subţire (forme cu eliberarea substanţei active în colon).
Există un număr de raţiuni medicale și avantaje pentru localizarea
medicamentelor în colon. Principalele avantaje includ:
– tratamentul local al bolilor inflamatorii ale intestinului care sunt prezente pe
epiteliul colonului (ex. colita ulcerativă) sau boala Crohn (ileită regională);
– tratamentul local al tulburărilor de mobilitate a colonului, ca sindromul
intestinului iritat care răspunde la aplicarea de medicamente sedative sau antiseptice;
– administrarea sistemică a unor medicamente.
Formele cu eliberare colonică se pretează pentru tratamentul unor afecţiuni la
care simptomatologia atinge nivelul maxim în toiul nopţii spre a.m. (orele 4-6 dimineaţa).
Astfel, sunt unele boli care necesită eliberarea substanţei active după un timp de
întârziere (lag time), de ex. în cronofarmacoterapia bolilor cu ritmuri circadiene în
fiziopatologia lor, cum sunt: astmul bronșic, infarctul miocardic, angina pectorală, ulcerul
gastrointestinal, hipertensiune, artrita reumatoidă.
În cazul acestor afecţiuni, administrarea unor forme farmaceutice din care
eliberarea substanţei active să se realizeze după 7-10 ore de la administrare reprezintă
un beneficiu terapeutic important, de ex: antiastmatice, antiinflamatoare, antianginoase,
analgezice.
– administrarea de substanţe acti ve care necesită concentraţii locale, dar cu
doze reduse;
– administrarea de substanţe active instabile, neabsorbabile în porţiunea
superioară a tractului gastrointestinal (TGI) sau când se previne eliberarea substanţei în
partea superioară a TGI;
– anticiparea faptului că substanţele de tip proteic sunt mai bine absorbite din
colon, de aceea timpul de întârziere (lag time) peste 5 zile este esenţial pentru
substanţele active care suferă de gradarea în mediul gastric acid (ex. peptidele și
proteinele), datorită reducerii ipotetice a activităţii proteolitice în stomac.
Motivele pentru care este adecvată absorbţia în colon a peptidelor și proteinelor
sunt următoarele:
– enzime digestive cu intensitate mică și puţin diversă;
– activitatea proteolitică a mucoasei colonului mai mică decât cea din intestinul
subţire, astfel că forma farmaceutică protejează peptidele de hidroliză, degradare
enzimatică în duoden și jejun și eliberează substanţa activă în ileon sau colon, care
conduce la o biodisponibilitate sistemică mai mare;
– colonul are un timp de rezidenţă de peste 5 zile și este sensibil la promotorii de
absorbţie;
– posibilitatea de a interfera cu proliferarea de polipi, pe colon (primul stadiu în
carcinomul de colon), cu unele medicamente inflamatoare nesteroidiene (AINS), ca
Sulindac, metabolizat în colon ca formă activă de sulfit de sulindac sau cu
antiinflamatoare steroidiene (AIS), care pot acţiona direct cu epiteliul colonului, ca de
ex. Celecoxib, ca monoterapie sau terapie asociată;
– activitatea metabolică unică a colonului, care îl face un organ atractiv pentru
designerii de sisteme de eliberare a medicamentelor

Limite şi dificultăţi ale eliberării substanţelor în colon

În principal, acestea sunt:
1. factori limitaţi pentru substanţele greu solubile
– fluidul conţinut în colon, care este în cantitate mult scăzută faţă de partea superioară
a TGI, deoarece colonul are o capacitate mare de absorbţie a apei;
– vâscozitatea mai mare a fl uidului din colon face ca amestecarea să fie ineficientă,
astfel că disponibilitatea celor mai multe substanţe active de a fi absorbite prin
membrana colonului este mică. Pentru succesul eliberării prin acest loc, substanţa
activă trebuie să se afle în soluţie înainte de a ajunge în colon sau/și trebuie să se
dizolve în fluidul luminal din colon.
2. flora microbiană rezidentă în colon poate afecta performanţele colonice sau
degradarea metabolică a substanţei active. În colonul uman sunt peste 400 de specii
distincte de bacterii rezidente, o populaţie posibilă de 1.010 bacterii/gram de conţinut
colonic. Printre reacţiile produse de această floră se numără azo-reducerea și clivajul
enzimatic, de ex. la glucozide. Aceste procese metabolice pot fi responsabile de
metabolizarea multor substanţe active, care pot fi formulate pentru eliberare în colon, ca
de ex. macromoleculele bazate pe peptide și proteine
– insulina pentru administrare orală;
3. aria suprafeţei colonului scăzută și „fermitatea” legăturilor celulelor epiteliului
colonului care pot restricţiona transportul prin mucoasa colonului spre circulaţia
sistemică;
4. o problemă în dezvoltarea sistemelor de eliberare colon specifică a substanţei active
este de a stabili o metodă adecvată de dizolvare a formei farmaceutice. Ca loc de
eliberare, colonul oferă un pH aproape de neutru, activitate redusă a enzimelor
digestive, un timp de tranzit lung și o sensibilitate crescută la promotorii de absorbţie, în
timp ce ţintirea este complicată cu eficienţa siguranţei și eliberării substanţei.
Sistemele de eliberare colonică a substanţelor medicamentoase sunt în principal
desemnate să micșoreze interacţiunea dintre încărcarea lor cu substanţa activă și
fluidele stomacului și intestinului subţire, în scopul de a evita o eliberare prematură a
substanţei. În mod obișnuit, substanţa medicamentoasă este ancorată la o platformă, fie
chimic (ca prodrug sau ca prodrug-polimer), fie fizic (prin acoperire cu polimeri).
Acţiunea acestor sisteme depinde de restricţiile fiziologice întâlnite în tractul
gastrointestinal.
În designul unui sistem cu eliberare colonică sunt implicaţi următorii factori: timpul de
rezidenţă, pH-ul regional, golirea gastrică, compoziţia chimului, vâscozitatea
conţinutului, activitatea enzimatică. Pentru a face faţă acestor factori este necesară
alterarea mediului biologic înconjurător.
O soluţie simplă pentru ca medicamentul să ajun gă la nivel colonic poate fi uti lizarea
administrării pe cale rectală a substanţei active sub formă de supozitoare sau clisme.
Dar această cale are probleme de complianţă. De aceea, cele mai multe strategii s-au
orientat spre administrarea pe cale orală, în general acceptată și preferată de pacienţi.

Criterii de selecţie a substanţelor medicamentoase

Cele mai bune candidate pentru formele de eliberare colonică (engl. Colonic Drug
Delivery System – CDDS) sunt substanţele care expun o absorbţie scăzută din stomac
sau intestin, inclusiv peptidele. Substanţele utilizate în tratamentul bolilor inflamatorii ale
intestinului (Inflamatory Bowel Disese, abrv. IBD), colite ulcerative, diaree și cancer de
colon sunt candidate ideale pentru eliberarea colonică. Un alt factor care influenţează
CDDS este „carrier-ul“ substanţei acti ve. Selecţia „carrier-ului” depinde de natura fizico-
chimică a substanţei medicamentoase, dar și de boala pentru care sistemul farmaceutic
va fi utilizat. Factori ca: natura fizico-chimică, stabilitatea, coefi cientul de partiţie, cât și
tipul de promotor de absorbţie selectat infl uenţează selecţia excipienţilor acestor forme.
Mai mult, selecţia excipienţilor depinde de grupele funcţionale ale moleculei de
substanţă activă. De exemplu, anilina din gruparea nitro a substanţei medicamentoase
poate fi utilizată pentru a o lega de alt grup benzenic prin legături azo.

Sisteme cu eliberare colon-specifică, controlată de pH

În acest caz, metoda de modificarea eliberării s.m. are la bază mecanismul
de acoperire enterică, care se va dizolva la un pH mai mare ca 5, cu eliberarea lentă a
s.m. Este metoda cea mai comună de a reuși ca substanţele să ajungă în colon, prin
utilizarea de tehnologii care să micșoreze absorbţia substanţelor de-a lungul intestinului
subţire, permiţând descărcarea numai în intestinul gros.
Există o varietate de metode, majoritatea exploa tând polimerii pentru
acoperire enterică (polimeri care rezistă la pH-ul scăzut și se dizolvă la valori de pH acid
moderat sau la pH neutru). Studiile clinice au demonstrat că o acoperire enterică
eficace, care este destinată dezagregării după un timp de întârziere finit, poate fi
utilizată ca o platformă pentru substanţa activă până la ileonul distal și colon. Un timp
de întârziere de 3-4 ore este considerat a fi suficient pentru eliberarea în colon.
Timpul de întârziere poate fi obţinut fie utilizând un strat de acoperire destul
de gros, fie prin utilizarea de polimeri care se pot dezagrega la valori de pH mai mari de
7. Cele mai folosite materiale uti lizate în eliberarea colonică de ex. a 5-ASA sunt:
copolimerii acid metacrilic-metacrilaţi, cu numele comercial: EUDRAGIT®. Acidul
metacrilic conţinut în Eudragit L este de 46-50% și el se dizolvă la un pH peste 6. Acidul
metacrilic din Eudragit S este de 28-31% și el se dizolvă la un pH peste 7. Dacă se
aplică o acoperire de aceeași grosime, tabletele acoperite cu Eudragit L vor elibera 5-
ASA mai repede ca tabletele acoperite cu Eudragit S.
De aceea, folosirea de Eudragit L necesită o acoperire mai groasă pentru a
ajunge în colon. Eliberarea de 5-ASA în colon este efi cace când este necesar un
tratament local al colitei ulcerative. În cazul bolii Crohn, în care infl amaţia este îm prăști
ată în tot intesti nul, o eliberare înceată a 5- ASA, din lumenul întregului intestin, este
favorabilă și necesită un design diferit. . Polimerii sunt în mod obișnuit utilizaţi ca
învelișuri protectoare ale suprafeţei formelor solide, sau ca filme cu polimeri
biodegradabili (ex. polizaharide) sau coformulate cu polimeri biodegradabili în interiorul
particulelor carrier (ex. microsfere) pentru a crește specificitatea pentru colon. O barieră
difuzională pentru a încetini eliberarea substanţei active în timp ce traversează colonul
poate fi obţinută prin acoperire cu un hidrogel gros, biode gradabil ca, de ex.
hidroxipropilmetilceluloză (HPMC).
Substanta activa Forma farmaceutica Polimeri enterici
Beclometazona Capsule gelatinoase Acoperire cu film de
dipropionat acetoftalat de celuloza
5-fluorouracil sfere Sfere din pectinat de calciu
si acoperite cu film de
Eudragit
teofilina film Film din 3 polimeri incarcat
cu o prima doza
prednisolon microsfere Conjugat de prednisolone
succinil si chitosan acoperit
cu film de Eudragit

budesonid Pompa osmotica Eudragit L-100

mesalazina Tablete filmate Acoperire cu Eudragit L

Studiu 1: Izolarea si caracterizarea impuritatilor de fotodegradare in produsul

medicamentos Budesonide utilizand spectroscopie si RMN

Budesonida este un corticosteroid ce a fost investigat intr-un studio de stabilitate in

urma caruia s-a constatat ca nivelul impuritatilor era de 0.1%, mult sub 0.5%. Proba a
fost supusa unor studii spectrale, speciile anonime descoperite au fost identificate drep
“Lumibudesonide”.

Introducere
Impuritatile in acest caz proveneau fie din procesul de sinteza fie din cel de degradare.
Compusul are o absorbtie UV slaba, ceea ce duce la imposibilitatea detectarii
impuritatilor UV. Cantitatea de impuritati fiind foarte joasa conduce la folosirea
spectrometriei de masa ca si abordare si nu a detectarii ultraviolete.
Pentru identificarea unei specii necunoscute s-a dezvoltat o abordare care combina
studiile de degradare, izolare si imbogatirea impuritatii care a fost supusa la RMN, UV si
spectroscopie de masa pentru elucidarea structurii impuritatilor necunoscute. Pe baza
acestor metode, esantionul este analizat pe HPLC cu detector Photo-Diode-Array
(PDA) pentru a estima cantitatea.
Informatiile obtinute din spectrele RMN si UV sunt folosite pentru a stabili mecanismul
posibil de degradare prin care s-ar forma impuritatea.

Materiale necesare
Substantele chimice si reactivii folositi pentru analiza si purificarera budesonidei si a
impuritatilor de degradare: Acetonitril (grad HPLC), Metanol (grad HPLC), Apa : apa
MILLI Q foarte pura a fost folosita cu ajutorul sistemului de purificare Millipore Milli Q
plus, ingredient active Budesonide fabricat de Farmabios Italia, Budesonide Respules,
fabricat de Cipla Ltd., India.

Metoda

Analiza HPLC a fost efectuata pe seria Agilent 1200 echipata cu detector PDA. Analiza

LC-MS/MS a fost efectuata pe un spectrometru de masa Waters Xevo QTof interfatat

cu Waters Acquity UPLC echipat cu un detector UV. Proba s-a preparat in concentratie

de 80ppm cu diluant. Separarea HPLC a fost efectuata pe o coloana Hypersil BDS la

temperatura ambianta cu un volum de injectie de 100pl folosind un system de faza

mobile constand din A, apa si B, acetonitril. Analizele au fost efectuate la temperatura

ambianta si un program de gradient a variat in functie de urmatorul program: 0 min

(22% B), 6 min (22% B), 15 min (30% B) , 40 min (30% B), 50 min (40% B), 67 min

(40% B), 68 min (22% B) şi 80,0 min (22% B). Fluxul LC a fost impartit la un raport de

60:40 dupa detectorul UV.

Spectrul UV a fost colectat la 254nm. Spectrometrul de masa QTof a fost
operat in modul electrospray V pozitiv. Analizatorul MS cu timp de zbor a fost operat cu
aproximativ 4000 de rezolutie maxima la jumatatea latimii si a fost calibrat extern cu o
solutie de iodura de sodiu.
Experimentele RMN au fost effectuate pe spetrometrul Varian care opereaza la 500
Mhz la 25 grade Celsius utlizand CDCL3 solvent deuterat cu Tetra metil silan standard
intern.

Date toxicologice

Nu sunt disponibile date toxicologice despre impuritatea identificata. Dupa Derek

Nexus (un program larg acceptat pentru evaluarea mutagenitatii) a dat urmatoarele
rezulatate pentru Budesonid si impuritate:
 Lezarea cromozomala in vitro in bacterie este imposibila
 Leziunile cromozomilor in vivo la mamifer sunt plauzibile
 Mutagenitatea in vitro in bacterie este plauzibila
 Mutagenitatea in vitro la mamifer este plauzibila
 Genotoxicitatea nespecifica in vitro la mamifer este plauzibila
 Sensibilizarea pielii la mamifere este plauzibila

Rezultate si discutii

Specia necunoscuta are aceeasi formula moleculara a Budesonidei, dar cu o

absorbanta UV complet diferita. Posibil sa se fi obtinut printr-o degradare de tip photo-
izomerizare.

Studiu 2: Formularea unui preparate vascos oral cu stabilitate de 3 luni Budesonide gel -
stabilitate metoda HPLC

Esofagita eozinofila este o patologie recenta caracterizata prin infiltratie eozinofila a esofagului.
Afecteaza atat copiii cat si adultii, cu predominanta masculina. Simptomele variaza functie de
varsta, dar in general pacientul prezinta disfagie, varsaturi, dureri abdominale sau chiar un
blocaj alimentar. Diagnosticul trebuie confirmat printr-o endoscopie esofagogastroduodenala si
cu biopsie esofagiana. Optiunile de tratament actuale sunt limitate, in principal cu terapie
dietetica si corticosteroizi.
S-a dovedit superioritatea terapiei cu corticosteroizi orale vascoase fata de nebulizare. Se
prepara extemporae Budesonid lichid cu sucraloza. Potrivit lui Hefner, guma xantana ofera un
timp mai mare de contact al mucoasei esofagiene comparativ cu sucraloza. Acest lucru a dus la
dezvoltarea unui gel oral de budesonide vascos ( OVBG), pe baza de guma xantan

Materiale necesare
Suspensie de budesonide pentru nebulizare 1mg/2ml (BUDARROW) a fost furnizata de Arrow
generiques, guma xantan si glycerol au fost furnizate de Cooper (Melun, Franta), benzoate de
sodiu, zaharina de sodiu si aroma de zmeura de la INRESA, Franta. A fost furnizata apa sterile
de Fresenius, Franta.

Prepararea gelului vascos

Cantitati adecvate de glicerina au fost adaugate la guma xantan si apoi dispersate in apa cu
budesonide. S-au facut studii macro si microscopice, precum si determinarea ph-ului.
Analiza fizica -Examinare vizuala
O examinare vizuala a fost efectuata in ziua combinarii si in fiecrae luna ( T0, T1, T2 si T3) pe
trei loturi separate. Fiecare tub a fost desfacut si observant pe un fundal alb si negru de catre
acelasi examinator pentru a detecta o schimbare de culoare sau o modificare a texturii.
Evaluarea palatabilitatii
Formularea a fost testata de 15 persoane. In urma evaluarii, s-au obtinut: 4 puncte pentru gust,
4 puncte pentru gustul ramas si cate 2 puncte pentru textura si miros.

Stabilitatea si analize microbiologice

Produse chimice si reactive : Pulbere de budesonide (BUDSIGMA) cu o puritate de 99% a fost
furnizata de Sigma-Aldrich, Franta. A fost inclus fosfat dihidrogenat de potasiu ( Leuven,
Belgia), acetonitrile pentru HPLC (SUA), HCL solutie 1,M SI NAOH ( Leuven, Belgia), etanol
absolut.

Sistemul HPLC a constat din Ultimate 3000 SUA cu un detector cu matrice de diode functioneaza intre

190 si 800nm. Separarea a fost realizata cu o coloanal cu faza inversa C-18, dimensiunea particulei de

2,6 µm. Faza mobila afost compusa din acetonitril 68% si 32% fosfat dihidrogenat de

K. Temperatura coloanei s-a mentinut la 20grade celsius. Lungimea de unda a fost de

247nm.
Metoda HPLC a fost validata conform ICH in ceea ce priveste:
  Linearitatea raspunsului -capacitatea metodei de a obtine rezultate direct proportionale
cu cantitatea de budesonide din proba. Aceasta a fost demonstrata cu Testul Fischer.

Acuratetea – gradul de apropiere intre valoarea gasita si cea acceptata ca reala. Procedura ar fi
declarata adecvata daca intervalul de incredere de 95% din recuperarea medie include si valoarea de
100%.

Precizia – definita ca repetabilitatea evaluata si pregatirea a 6 mostre, care au fost evaluate in 6 zile
diferite. Metoda este adecvata daca toate probele se afla intr-un interval de +/- 15%.

Stabilitatea OVBG

Un lot de 240grame de gel au fost distribuite in 4 tuburi de 60grame fiecare. Variatiile concentratiei de
analit au fost exprimate ca o partinire relativa in comparative cu concentratia initiala. Analizele au fost
efectuate in 3 exemplare. Conform EMA, preparatul este considerat stabil daca nu se pierde maim ult
de 15% din concentratia initiala.

Testarea calitatii microbiologice

Dupa cum este specificat in Cap 5.1.4 ( Calitatea Microbiologica a produselor farmaceutice preparate)
din Farmacopeea Europeana, pentru formularile orale apoase numarul total de aerobi trebuie sa fie
<102 CFU/g. M. BONNET si colaboratorii mentioneaza ca formularea unui gel budesonide vascos oral cu
o stabilitate >3luni demonstreaza absenta Escherichia Coli cel putin pe 1 g de produs. Testul
microbiologic a fost efectuat in ziua fabricarii si la o luna dupa deschiderea primului flacon. Mai mult, un
test microbiologic a fost realizat la trei luni de la fabricatie.

Metoda HPLC

HPLC este cea mai utlizata tehnica pentru identificarea substantelor active. Principalele avantaje ale
HPLC in comparative cu cromatografia pe coloanal sunt: rezolutia imbunatatita a substantelor separate,
timpul de separare mai rapid, acuratetea, precizia si sensibilitatea crescute. HPLC se bazeaza pe aceleasi
moduri de separare ale cromatografiei pe coloanal, adsorbtie si impartire.

In acest caz, Budesonida este un amestec de 2 epimeri (22R si 22S) care este putin solubil in etanol.
Timpul de retentie al epimerului B (22R) a fost de 4min si 4.5min pentru epimerul A. Rezolutia dintre
peak-uri a fost de 1.58 adica au fost separate corect. Ambii epimeri par a avea aceeasi activitate
farmacologica astfel s-au adunat cele 2 peak uri pentru a obtine concentratia totala de budesonide
activa.

Studiu 3: Studiu comparativ al teofilinei- substanta activa versus medicament comercial utilizand
metodele fizico-chimice
 Teofilina apartine clasei de medicamente vasodilatatoare, utilizate in tratamentul bolilor
ischemice periferice sau spasme ale muschiuluineted vascular. Din compusii metilxantinici, teofilina este
utilizata pentru tratamentul astmului bronsic datorita proprietatilor sale imunomodulatoare si
antiinflamatorii. Mecanismul prin care isi exercita efectele constau in inhibarea fosfodiesterazei cuplata
cu adenozina produand astfel bronhodilatatie. Prezinta si efect diuretic.

Luand in considerare cerintele legale, toate medicamentele trebuie sa indeplineasca anumite

specificatii. Formularea teofilinei este aprobata numai daca medicamentul poate garanta niveluri bine
definite de siguranta, eficienta si stabilitate. Nivelul de stabilitate poate fi dificil deoarece substanta
medicamentoasa poate suferi unele fenomene de degradare si poate interfera cu excipientii.

Materiale necesare si metode

Teofilina a fost folosita fara purificare suplimentara si a fost furnizata din China. Medicamentul
ce contine teofilina a fost furnizat din Romania.

Calorimetrie cu scanare diferentiala (DSC) : pentru aceasta analiza s-a folosit un parata
Netzschsta 449C. Mostrele au fost plasate in creiuzete de platina sub azot dinamic.

X-ray pe pulbere a fost obtinut folosind Difractometru cu raze X Philips X-pert Pro cu pulbere.
Radiatia X utilizata are lungimea specifica de 1.5406A. Difractia cu raze X a fost efectuata folosind o
tensiune tubulara de 40 Kv si un current de tub de 30Ma.

Spectroscopia FTIR : Spectrele FTIR au fost inregistrate cu ajutorul unui FTIR-PRESTIGE 21,
Spectrometrul Shimadzu folosind tehnica KBr clasica, in intervalul de 4000-400cm-1. Toate spectrele
FTIR au fost inregistrate folosind o rezolutie de 2cm -1, cu binecunoscuta tehnica a peletelor de KBr. In
urma acestor analize, se observa ca teofilina substanta activa prezinta o stabilitate ridicata,
descompunerea ei termica incepand abia la temperature de 300 grade Celsius. Apar 2 peak-uri, unul la
272.8 grade C altul la 370.9 grade C. prin corelarea acestei observatii cu datele din lucrari stiintifice se
poate concluziona ca primul peak se atribuie procesului de topire a teofilinei ( teofilina pura este topita
de la 268 grade C) iar al doilea peak poate fi asociat cu descompunerea termica a teofilinei.

In cazul produsului commercial, se observa 3 peak-uri. Primul peak este observant la 134.7
grade C si poate fi asociat cu o modificare fizica a excipientilor utilizati in formularea comerciala a
medicamentelor sau poate fi asociat cu unele pierderi de apa din excipienti. Celelalte 2 Peak-uri
corespund peak-urilor observate in cazul teofilinei pure. Se pot observa benzi associate cu vibratia de
deformare plana la lungimi de unda de 841 cm-1 si la 977 cm -1, cu intensitate medie.

Vibratiile associate cu legaturile N-H sunt mai ascutite si au o intensitate mai mica in
comparative cu vibratia observata in cazul legaturii O-H. Teofilina este o dimetilxantina in care atomii de
H legati la atomii de azot sunt inlocuiti cu gruparea metil in pozitia 1 si 3. Prin analiza vibratiei observate
la 2993 cm-1, care este una ascutita, concluzionam ca vibratia poate fi asociata cu intinderea legaturii N-
H datorita nucleului imidazol.
 Gruparea carbonil prezenta in molecula de teofilina rezinta o banda puternica de absorbtue in
regiunea 1850-1550 cm -1, banda asociata cu intinderea legaturii C=O. Aceasta banda caracteristica
poate fi usor asociata cu vibratia legaturii C=O datorita pozitiei sale in spectru si datorita intensitatii sale
mari. In cazul cetonelor aromatice, ca in cazul teofilinei, beznile observate la 1719 si la 1669 cm -1 sunt
associate cu simetricul si de asemnea vibratii de intindere asimetrice ale legaturii C=O. Benzile
prezentate la 1236 si 1286 cm -1 poate fi asociata cu vibratia de intindere a legaturii C-N din inelul
pirimidinic.

Imidazolii prezinta mai multe benzi cu intensitati variabile, intre 1660 si 1450 cm-1, asocizate cu
vibratiile de intindere ale legaturilor C=N si C=C. Teofilina pura prezinta o banda puternica de absorbtie
la 1600cm-1, asociata cu intinderea simetrica a legatutii C=N. In cazul produsului medicamentos,
aceasta banda a fost observata la 1570cm-1. De asemenea, in cazul teofilinei pure se pot observa uenle
vibratii importante in jurul valorii de 2609 cm -1 si in jurul valorii de 3429 cm -1. Din spectrele FTIR ale
teofilinei comerciale se observa prezenta unei benzi vibrationale asozciate cu deformarea plana a
legaturilor N=C-H si C-N-H la 980cm -1 si sub 928 cm -1. Aceste benzi prezinta o mai mare intensitate
decat cea observata in cazul teofilinei pure.

Intensitatea absorbției poate servi și ca confirmare a autenticității unei substanțe

medicamentoase. În acest scop, astfel de constante sunt utilizate ca indice de absorbție
sau valoarea intensității de absorbție integrată egală cu aria în jurul căreia se îndoaie
curba de pe spectrul de absorbție. A fost stabilită posibilitatea utilizării spectroscopiei IR
pentru a identifica un grup mare de substanțe medicinale care conțin grupări carbonil în
moleculă. Autenticitatea se stabileşte prin benzile de absorbţie caracteristice în
următoarele regiuni: 1720-1760, 1424-1418, 950-b00 cm -1 pentru acizii carboxilici;
1596-1582, 1430-1400, 1630-1612, 1528-1518 cm-1 pentru aminoacizi; 1690-1670,
1615-1580 cm -1 pentru amide; 1770-1670 cm -1 pentru derivații acidului barbituric;
1384-1370, 1742-1740, 1050 cm -1 pentru terpenoide; 1680-1540, 1380-1278 cm -1
pentru antibiotice tetracicline; 3580-3100, 3050-2870, 1742-1630, 903-390 cm -1 pentru
steroizi..

Prin compararea spectrelor in cazul teofilinei pure versus cea din produsul comercial putem
concluziona ca intre substanta activa si excipienti nu apar interactiuni chimice.

Difractia X-ray arata ca in cazul teofilinei pure se observa toate liniile spectrale din lucrarile de
cercetare, cee ace indica puritatea si starea cristalina a teofilinei substanta. Liniile spectrale ale
produsului comercial au intensitate mai mica si unghi de difractie mai mare.

Analizand spectrele EDX pentru teofilina substanta active se poate observa ca au fost identificati
doar C, N si O. Astfel se poate afirma ca teofilina analizata are o puritate ridicata si un grad de cristalizare
ridicat. Se observa totodata ca structura cristalina nu a fost afectata de procesul de productie al
medicamentului.

Concluziile studiului arata ca excipientii sunt foarte importanti in formularea medicamentului,

putand influenta pozitiv sau negatic caracteristicile medicamentului. In urma analizei asupra curbelor
calorimetrice de sacanare a teofilinei pure si a tabletelor s-a observant absenta incompatibilitatii intre
teofilina si excipientii utilizati.