ECHILIBRU CHIMIC

Planul lecției

1. Fenomene ireversibile şi fenomene reversibile;

2. Proprietăţile unui sistem aflat în echilibru;
3. Expresia matematică a legii acţiunii maselor. Constanta echilibrului chimic
şi metode de calcul ale ei;
4. Echilibrul chimic în sistemele omogene;
5. Starea de echilibru şi sistemele biochimice.

1. Fenomene ireversibile şi fenomene reversibile

Structurile lumii în care trăim par fixe, dar în realitate ele sunt rezultatul unor
transformări continue, care duc la stabilirea unor stări de echilibru.
Echilibrul chimic este întâlnit în numeroase fenomene naturale. De exemplu
formarea stalactitelor şi stalagmitelor, este rezultatul unui proces chimic reversibil:

În cazurile, când în condițiile date substanțele inițiale se transformă pe deplin

în produse finale, reacția chimică reprezintă un proces ireversibil. Unul din
produsele finale de regulă părăsește zona de reacție, cum ar fi exemplul
interacțiunii dintre un metal activ cu un acid tare.
↑
Reacţiile în care reactanţii se transformă integral în produşi de reacţie sunt
ireversibile (se desfăşoară într-un singur sens).
NaOH+ HCl → NaCl+ H2O
C2H5-OH+ 3O2 → 2CO2↑+ 3H2O
Reacţiile în care reactanţii se transformă parţial în produşi de reacţie până la
stabilirea unei stări de echilibru între reactanţi şi produşi de reacţie sunt reacţii
reversibile (se desfăşoară simultan în ambele sensuri, astfel încât la echilibru sunt
prezenţi atât reactanţi cât şi produşi de reacţie).
2HgI2 (s) ↔ Hg2I2 (s) + I2 (g)
Reacțiile reversibile în realitate constituie suma a două reacții, una-directă și
alta inversă.
1
 Practic, toate reacţiile sunt mai mult sau mai puţin reversibile, dar într-un
mare număr de cazuri această reversibilitate se manifestă atât de slab, încât se
poate neglija şi considera reacţia ca practic ireversibilă.
Exemple de reacţii ireversibile:
- reacţii de precipitare;
- formare de compuşi volatili;
- formare de complecşi etc.
2. Proprietăţile unui sistem aflat în echilibru
Un sistem se află în starea de echilibru stabil dacă are aceeaşi temperatură şi
aceeaşi presiune în orice regiune a sa, iar compoziţia nu variază în timp. Un sistem
aflat în echilibru nu îşi modifică starea decât sub acţiunea unei perturbaţii externe.
Caracteristicile unui sistem termodinamic aflat în stare de echilibru sunt:
• echilibrul chimic este dinamic, deoarece este rezultatul a două procese opuse
care se desfăşoară cu viteze egale. O dată stabilit echilibrul, cele două procese
opuse continuă să se desfăşoare cu viteze egale, diferite de zero;
• echilibrul chimic este stabil, deoarece compoziţia la echilibru nu se modifică
dacă rămân neschimbate condiţiile exterioare;
• echilibrul chimic este mobil, deoarece compoziţia la echilibru se modifică
dacă, din exterior, se provoacă variaţii ale factorilor care influenţează viteza
uneia dintre cele două reacţii.
După natura proceselor care conduc la starea de echilibru deosebim:
• echilibru fizic - componentele sistemului nu reacţionează între ele;
• echilibru chimic - componentele sistemului reacţionează între ele în
condiţiile date.

3. Expresia matematică a legii acţiunii maselor; Constanta echilibrului

chimic şi metode de calcul ale ei
Legea acţiunii maselor formulată de Guldberg şi Waage pe baza observaţiilor
chimistului francez Berthollet asupra reacţiilor chimice la echilibru:
La echilibru, raportul dintre produsul concentraţiilor produşilor de reacţie
şi produsul concentraţiilor reactanţilor este constant la temperatură dată şi se
numeşte constantă de echilibru.
Legea acţunii maselor explică deplasarea echilibrului chimic. Din punct de
vedere cantitativ echilibrele chimice se caracterizează prin legea acţiunii maselor.
Pentru reacţia reversibilă de forma:
kd
aA+ bB ↔ cC+ Dd
ki

2
 Expresia vitezei de reacţie pentru reacţia directă, respectiv reacţia inversă şi
expresia matematică a condiţiei de echilibru chimic.
vd = kd [A]a [B]b şi vi = ki [C]c [D]d
La echilibru: (vd)echil = (vi)echil
kd ([A]a [B]b)echil = ki ([C]c [D]d)echil
Prin rearanjare ultima reacţie devine:
 Cc  Dd  k
   d  Kc
 A a  Bb 
  echil k i
unde: Kc - constanta echilibrului chimic.
Constanta Kc arată de câte ori viteza reacției directe e mai mare sau mai mică decât
viteza reacției inverse pentru concentrațiile unitare ale reactanților și produselor de
reacție.
De exemplu: K>1 pentru concentrațiile unitare ale reactanților și produselor de
reacție, reacția directă decurge mai repede:
H2+I2↔2HI,
Kc = [HI]²:[H2] [I2]= 50,04 (T=721 K).
La K<1 pentru concentrațiile unitare ale reactanților și produselor de reacție mai
repede decurge reacția inversă:
N2+3H2↔2NH3,
K=[NH3]²: [N2].[H2]³=0,507 (T=673K).
Atunci, când la reacție participă substanțe gazoase, ecuația capăta alt
aspect - în locul concentrațiilor figurează presiunile parțiale P ale substanțelor
reactante.
4. Echilibrul chimic în sisteme omogene
Concentrațiile substanțelor inițiale fiind cunoscute, pot fi calculate
concentrațiile de echilibru ale produselor de reacție, fapt, care permite de a judeca
despre eficacitatea procesului în condițiile date.
Echilibrul chimic se menține fără careva modificări oricât de mult timp în
condiții identice de concentrație, temperatură sau presiune. La schimbarea cât de
mică măcar a unuia din parametrii indicați intervine o deplasare a echilibrului.
În calitate de exemplu ne servește următorul proces chimic:
H2+I2↔2HI
La obținerea iodurii de hidrogen din substanțele inițiale pe măsura
decurgerii reacției presiunea parțială ale hidrogenului și iodului se micșorează,
astfel viteza reacției directe la fel se micșorează totodată ca rezultat al formării
iodurii de hidrogen, treptat se măreste presiunea parțială a ei și crește viteza
reacției inverse în cele din urmă vitezele reacțiilor directe și inverse se egalează și
se stabilește starea de echilibru caractericată prin constanta de echilibru, care este o
3
mărime constantă la temperatura dată. Când drept substanță inițială servește iodura
de hidrogen presiunea ei parțială se micșorează în timp ca rezultat al disocierii. Pe
măsura scăderii presiunii iodurii de hidrogen viteza procesului de disociere termică
se micșorează. Concomitent cresc presiunile parțiale ale hidrogenului și iodului și
crește viteza reacției de formare a iodurii de hidrogen. În cele din urmă
deasemenea are loc egalarea vitezelor reacțiilor de formare și descompunere a
iodurii de hidrogen și se stabilește starea de echilibru, caracterizată prin aceeași
compoziție a amestecului de echilibru al gazelor la temperatura dată, indiferent din
care direcție este atins echilibrul.
Modificarea unui parametru intensiv al stării sistemului termodinamic
aflat în echilibru va deplasa echilibrul în direcția, care slăbește această
modificare - în direcția procesului care diminuiază (compensează) acțiunea și
stabilizează sistemul (principiul deplasării echilibrului, sau principiul lui Le
Chatelier, 1884).
Echilibrul chimic al unei reacţii este influenţat de:
- concentraţie;
- temperatură;
- presiune
Deplasarea echilibrului poate fi realizată modificând unul sau toţi factorii
menţionaţi mai sus.
De exemplu, la sinteza amoniacului din elemente
N2+3H2=2NH3+92,48 kj/mol (∆H= -46,24kj/mol)
La mărirea concentrației unui component (azot sau hidrogen) deplasează
echilibrul în direcția intensificării procesului de transformare (utilizare) a
acestui component (în cazul de față - formarea amoniacului). Și invers, ca
răspuns la micșorarea concentrației unui component (azot sau hidrogen) va
interveni intensificarea procesului de compensare a deficienței formate
(disocierea amoniacului).
Cu mărirea temperaturii echilibrul se deplasează în direcția procesului
endotermic, care va compensa surplusul de căldură din exterior, influența
acestui factor (în cazul de față - spre stânga, cu disocierea amoniacului).
Micșorarea temperaturii, din contra, va favoriza procesul exotermic-
interacțiunea azotului și hidrogenului.
Evident că la reacțiile, care nu sunt însoțite de efecte termice schimbarea
temperaturii nu va influența echilibrul: cu creșterea temperaturii doar mai repede
se va instala starea de echilibru.
Presiunea influențează doar acele procese de echilibru, care decurg cu
participarea substanțelor gazoase. Majorarea presiunii favorizează mersul
procesului de formare a produselor, care în condițiile date vor ocupa un
4
 volum mai mic și care, evident, vor conține un număr mai mic de moli de
substanțe gazoase (în cazul de față - formarea a doi moli de amoniac contra 4
moli de substanțe reactante inițiale). Micșorarea presiunii va exercita efectul
opus, favorizând procesul însoțit de mărirea presiunii, sau de formarea unui
număr de moli mai mare de substanțe gazoase (aceasta fiind disocierea
amoniacului). Deci, mărirea presiunii favorizează formarea substanțelor, care
ocupă în condițiile date un volum mai mic.

5. Starea de echilibru și procesele biochimice

În organismele vii energia obținută prin oxidarea substanțelor alimentare nu
este consumată imediat pentru menținerea proceselor vitale, ci se acumulează în ea
rezervă în anumite substanțe (compuși). Acestea sunt esterii acidului fosforic-
acidul adenozilmonofosforic (AMP), acidul adenozildifosforic (ADR) și acidul
adenoziltrifosforic (ATP). Energia acumulată se va elimina la momentul oportun în
rezultatul hidrolizei acestor esteri.
Un organism viu poate schimba nivelul unei stări staționare ca urmare a
influențelor de mediu și a proceselor patologice.
În muncă musculară activă, sunt posibile abateri temporare de la starea
staționară și tranziții la noi niveluri staționare. Aceasta înseamnă că sistemele de
autoreglare ale corpului sunt capabile să mențină o stare stabilă numai în anumite
limite ale influențelor externe.
Una dintre cele mai importante caracteristici ale sistemelor biologice este
stabilitatea stărilor staționare. O stare staționară stabilă se caracterizează prin faptul
că atunci când sistemul se abate de la nivelul staționar, apar în el forțe care tind să-l
readucă în poziția sa inițială.
Un proces reversibil poate fi efectuat numai cu o schimbare suficient de lentă
a parametrilor sistemului - T, P, C.
Toate procesele reale se desfășoară cu o viteză finită. Acestea sunt însoțite de
frecare, difuzie și transfer de căldură la o diferență finită între temperaturile
sistemului și mediul înconjurător. Prin urmare, toate sunt neechilibrate și
ireversibile.
Modificările semnificative în condițiile externe impune sistemul să treacă
dintr-o stare staționară în alta. Acest lucru se observă, de exemplu, în cazul
transmiterii un impuls nervos sau în timpul contracției musculare. Schimbarea de
la o stare staționară la alta atunci când condițiile externe se schimbă înseamnă
adaptarea organismului la acestea. Neadaptarea poate fi fatală.
În ştiinţele ecologice, principiul este folosit la analiza stabilităţii
ecosistemelor de exemplu, faţă de bioxidul de carbon emis în atmosferă în
rezultatul ciclului biogeochimic global al carbonului.
5
 Principiul lui le Châtelier, având un caracter universal, poate fi utilizat cu
succes la pronosticarea unor fenomene negative generate de perturbaţii externe
asupra mediului ambiant, cât şi asupra stabilităţii şi rezistenţei ecosistemelor pe
termen de sute şi mii de ani. Drept exemplu poate servi necesitatea cunoaşterii
modalităţilor în care poluanţii se mişcă şi se transformă în natură, distribuţia lor în
ecosisteme, precum şi depunerea şi circulaţia în mediul terestru. Este de aşteptat ca
aplicarea principiului lui le Châtelier să fie utilă în prezicerea efectelor pe termen
lung în mediul natural, oferind un instrument pentru a stabili limitele fiabile pentru
concentraţia de poluanţi în ecosistemele acvatice.