BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

REGNUL FUNGI – CIUPERCI

Clasificare:
1. ÎNCRENGĂTURA ARCHIMYCOTA (ciuperci primitive)
2. ÎNCRENGĂTURA PHYCOMYCOTA (ciuperci tubuloase)
3. ÎNCRENGĂTURA ASCOMYCOTA (ciuperci cu burduf)
4. ÎNCRENGĂTURA BASIDIOMYCOTA (ciuperci superioare)
5. ÎNCRENGĂTURA LICHENOPHYTA (licheni)

Caractere generale:
 ciupercile sunt talofite cu celule nucleate, lipsite de pigmenţi asimilatori şi de plastide
 nutriţie heterotrofă, pot fi saprofite sau parazite, în sau pe corpul anumitor plante sau animale, cauzând un număr mare de boli
(micorize)
 răspândire: majoritatea speciilor trăiesc pe uscat, având nevoie de multă apă pentru dezvoltarea deplină şi fructificare; puţine
specii trăiesc în mediul acvatic
 se cunosc aproximativ 120000 de specii de ciuperci cu o mare diversitate, dar cu câteva trăsături de organizare caracteristice
 majoritatea au un corp vegetativ numit miceliu, format din filamente speciale, subţiri, numite hife. Hifele sunt elemente
tubuloase, cu pereţii subţiri, ramificate sau neramificate, cu diametrul transversal cuprins între 1-15µ, în lungime însă pot
ajunge până la câţiva metri
 la ciupercile superioare hifele miceliului se strâng, se îngrămădesc într-o ţesătură laxă, cu ochiuri mari, numită plectenchim
 ciupercile au organe speciale de rezistenţă: scleroţi, rizomorfe, clamidospori, etc.
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

 corpurile de fructificaţie ale ciupercilor sunt colorate diferit în brun, roşu, galben, violet, vânăt, negricios, etc., datorită unor
pigmenţi produşi mai ales de celulele de la suprafaţă şi localizaţi în membrană. Când se rupe corpul de fructificaţie, latexurile
ce se scurg îşi schimbă culoarea în contact cu aerul, datorită unor procese de oxidare
 înmulţirea: asexuată (prin diferite tipuri de spori imobili, externi sau interni; unele specii produc spori mobili, prevăzuţi cu cili,
numiţi zoospori); sexuată - prin gametogamie (la ciupercile inferioare), sau prin gametangiogamie.

Din istoria cercetărilor în Micologie

 este ştiinţa care studiază aprofundat reprezentanţii regnului Fungi, provenind din grecescul mykes=ciupercă
 Încă din antichitate, naturalistul roman Plinius a făcut prima clasificare a ciupercilor, împarţindu-le în două grupuri: Fungi
esculenti şi Fungi noxi et perniciosi. Fungii au fost consideraţi, în mod tradiţional, plante, deşi vechii botanişti şi zoologi îi
plasau în regnul animal
În Evul Mediu au început să apară tot mai mulţi înţelepţi preocupaţi de legile de dezvoltare a tuturor grupelor de
microorganisme şi a rolului lor în circuitul substanţelor în natură. Astfel botanisul Clusius (1526-1609), a publicat codul Fungorum in
Pannonia Observatorum Brevis Historia, în care sunt descrise 21 de genuri Fungi esculenti şi 26 de genuri Fungi noxi et perniciosi.
 G. della Porta (1535-1615) în lucrarea Phyto Gnomonica (1588) a fost primul care a observat sporii de la Agaricaceae şi trufe
 în 1675 apare lucrarea dedicate fungilor Theatrum Fungorum oft het Tooncel de Compernoelien de Johannes Franciscus von
Sterbeeck (1630-1693)
 John Ray (1627-1705) va reuşi să delimiteze plantele în două grupe - plante imperfecte şi perfecte
 Christian Huygens (1629-1695), Antony Van Leeuwenhoeck (1632-1723) prin activităţile legate de microscopie, au pregătit
observaţiile de mai târziu în lumea sporilor fungici
 Robert Hooke (1635-1703) face primele ilustrări ale fungilor în Micrographia (1655)
 Tournefort (1656-1708) a făcut prima clasificare a ciupercilor din punct de vedere macroscopic
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

 Pietro Antonio Micheli (1679-1737) a fundamentat câteva din marile subdiviziuni ale micologiei actuale. În cartea Nova
Genera Plantarum (1729), din cele 1900 plante enumerate 900 sunt fungi. Printre noile genuri descrise, numite şi ilustrate
foarte frumos, sunt Mucor, Aspergillus, Botrytis, Polyporus, Clathrus şi Geastrum
 Carl von Linné (Linnaeus) (1707-1778) a clasificat fungi, a folosit termenii clasici în noul sens al terminologiei genurilor
pentru Fungi (Agaricus, Boletus)
 J.D. Gleditsch (1714-1786), în Methodus Fungorum exhibens genera, species et varietates (1753), a divizat 11 genuri
recunoscute în două grupuri în funcţie de expunerea sau includerea suprafeţei de sporulare. Genul Clavaria, Boletus şi
Agaricus sunt consideraţi într-un grup, iar Mucor, Stemonitis, Lycoperdon în altul
 două mari lucrări sunt hotărâtoare în demararea unui proces nomenclatural, la plante şi animale, desfăşurat pe etape pâna la
Codul International: Synopsis Methodica Fungorum (1801), de Christian Hendrik Persoon (1761-1836), şi Systema
Mycologicum (1821-1832), de Elias Magnus Fries (1794 - 1878). E.M. Fries a fost un botanist suedez şi specialist
în micologie, el este unul dintre fondatorii taxonomiei moderne în cadrul regnului Fungi
 German-Heinrich Anton De Bary (1831-1888), profesor de botanică la Halle şi mai târziu la Strasbourg în Morphological
und Biologie der Pilze Flechten und Myxomyceten (1866), a reconstruit clasificarea fungilor, apropiind-o de modelul modern şi
a delimitat şi denumit Phycomycetes
 P.A. Saccardo (1845-1920), profesor de botanică la Padova, a sistematizat genurile şi speciile de fungi (cu o descriere în
limba latină), într-o monumentală lucrare de compilaţie Sylloge Fungorum Omnium hucusque cognitorum (1882-1925), care
cuprinde 25 volume
 C.J. Oudeman (1825-1906) în Enumeratio Systematica Fungorum - 5 volume (1919-1924), G. Lindau (1866-1923) şi P.
Syndow (1825-1925) în Thesaurus Litteraturae Mycologicae et Lichenologicae - 5 volume (1809-1918) aduc importante
contribuţii ştiinţei micologice
 Voronin în Rusia, s-a ocupat de morfologia şi fiziologia ciupercilor inferioare Archimycetes şi de ciupercile din genul Monilia.
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

 o serie de mari micologi au activat în diverse ţări: Eriksonn în Suedia, Rostrup în Danemarca, Klebahn, Sydow, Petrak în
Germania, Liro în Finlanda, Fischer în Elvetia, Arthur în S.U.A., Fragaso în Spania, Cavaro, Berlese si Ferraris în Italia,
Moesz în Ungaria, Atanasoff în Bulgaria, Bubak în Cehoslovacia

Dezvoltarea Micologiei în România

 în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea se fac primele semnalări de ciuperci parazite în Transilvania şi Banat Dintre primii
cercetători enumerăm pe M. Fuss, F. Schur, Hazslinski, Aug. Kanitz
 M. Fuss în 1878, a publicat o lucrare monografică în care a descris sumar 139 specii de uredinale din Transilvania. Dupa 1915,
apar primele lucrări românesti de micologie, precum cele privitoare la mixomicete ale lui M. Brânza, la uredinale a lui C.
Constantineanu, cea despre macromicete a lui Al. Popovici, sau despre flora micologică a Moldovei, scrisă de C. Petrescu
 înfiintarea secţiei de fitopatologie în fostul Institut de Cercetări Agronomice al României (I.C.A.R., 1927) a permis, în special,
studiul ciupercilor parazite. Sub conducerea prof. Traian Săvulescu (1889-1963), grupuri mari de ciuperci au fost studiate din
punct de vedere sistematic, morfologic, biologic şi fitopatologic, astfel încât între 1930 si 1951, au apărut peste 150 de lucrări
de micologie ale acestui profesor şi colaboratorilor săi. Din anul 1929 a început elaborarea lucrării Herbarium Mycologicum
Romanicum, distribuită la 60 de instituţii ştiinţifice din lumea întreagă. Timp de peste 40 de ani, Traian Săvulescu a creat şi
condus Scoala Fitopatologica Româneasca. Alături de acesta, tot în cadrul I.C.A.R., au lucrat valoroşi fitopatologi: T. Rayss,
Al. Alexandri, Ana Hulea, Vera Bontea, Alice Săvulescu etc.
 în anul 1953, V. Bontea a publicat o lucrare de inventariere a tuturor speciilor de ciuperci descrise de diferiţi cercetători din
ţara noastră, numită Ciuperci parazite şi saprofite din Republica Populară Română
 în perioada 1970-1975, au apărut 1096 de lucrări, aparţinând numeroşilor specialişti din centrele de învăţământ superior
(Bucuresti, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova). Numărul speciilor de macromicete şi micromicete cunoscute în ţara noastră este de
8727, cele mai multe aparţinând subîncrengăturii Deuteromycotina.
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

ÎNCRENGĂTURA PHYCOMYCOTA (ciuperci tubuloase)

CLASA PHYCOMYCETAE
Ordinul Zygomycetales, Mucorales
 cuprinde ciuperci saprofite pe fructe, legume, pâine, în general un substrat bogat în glucide
 miceliul alcătuit din hife tubuloase unicelulare şi plurinucleate formând pâsle albe–cenuşii sau negre
 pe hife se formează sporangioforii (hife specializate, crescute pe miceliu), pe care se diferențiază sporangii, în care se dezvoltă
sporii
 sporii asexuaţi ai acestor ciuperci sunt imobili (aplanospori)
 înmulţirea sexuată prin gametangiogamie
 sporul sexuat al acestor ciuperci se numeşte zigospor şi este format prin fuzionarea gametangiilor. Prin diviziunea meiotică şi
apoi mitotică a zigosporului se formează un miceliu haploid
 peretele celular al acestor ciuperci este alcătuit din chitină şi chitosan
 unele mucoracee secretă substanţe toxice numite micotoxine, care produc la om şi animale diferite afecţiuni: hepatite,
dermatoze, infecţii intestinale, leucemii, tumori
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

Fig. 1. Zygomicete: structuri morfologice caracteristice

Familia Mucoraceae
Mucor mucedo- mucegai comun, mucegaiul alb
Trăieşte pe substanţe hidrocarbonate, mai ales pe alimente bogate în glucide, pe care le descompune în substanţe mai simple.
Corpul vegetativ este reprezentat de un miceliu tubulos, unicelular, aseptat, plurinucleat, bogat ramificat, cu dezvoltarea orizontală şi
cu aspect de pâslă albă ce se prinde de substrat prin nişte formaţiuni- haustori (rizoizi). Prezintă sporangiofori izolaţi, solitari, care au
apical câte un sporocist. Membrana sporangelui este impregnată cu oxalat de calciu.
BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

Fig. 2. Mucor mucedo

 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

Rhizopus stolonifer (Rhizopus nigricans)– mucegai negru

Ciupercă saprofită al cărui miceliu prezintă stoloni lungi, pe care apar din loc în loc cîte 4 sporangii. Într-un mediu uscat și cald sporii
eliberează 31 de alergeni specifici, care afectează în primul rând sistemul respirator.

Fig. 3. Rhizopus nigricans

 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

ÎNCRENGĂTURA ASCOMYCOTA (ciuperci cu burduf)

CLASA ASCOMYCETAE
 ae deosebesc de Phycomycetae, prin forma miceliului
 acest grup taxonomic este unul dintre cele mai numeroase şi cuprinde circa 28 500 specii. Majoritatea speciilor sunt saprofite,
dar printre ele se află un număr destul de mare de ciuperci parazite
 corpul vegetativ al acestor ciuperci este un miceliu haploid (primar), ramificat şi septat. Acest miceliu haploid, se numeşte
miceliu primar; el reprezintă corpul ciupercii
 hifele ciupercii absorb substanţele nutritive cu ajutorul haustorilor
 celula are peretele celular format din chitină şi glucan. Miceliul formează ca organe de rezistenţă strome sau scleroţi
 înmulţirea vegetativă se realizează prin fragmente de hife, scleroţi iar la unele (drojdii) prin înmugurire. Procesul înmulţirii
asexuate se realizează, la majoritatea ascomicetelor, prin spori caracteristici, ascospori care se formează în asce. Înmulţirea
sexuată este o heterogametangiogamie

Subclasa Hemiascomycetidae
Ordinul Saccharomycetales
Familia Saccharomycetaceae
Genul Saccharomyces cuprinde ciuperci răspândite pe substanţe dulci, producând fermentaţii alcoolice. În fermentaţiile
alcoolice hidraţii de carbon sunt transformaţi în alcool etilic şi bioxid de carbon.
Saccharomyces cerevisiae- drojdia de bere, (ciupercă unicelulară, microscopică), produce enzima zimază, cu ajutorul căreia
determină fermentaţia alcoolică a malţului, obţinut din rădăcinile de orz, în procesul fabricării berii. Produsul rezultat prin presarea
rezidiului depus la fermentarea berii, alcătuit din Saccharomyces cerevisiae proaspătă sau uscată se numeşte Faex medicinalis
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

Compoziţie chimică: 50% proteine, uşor digerabile, toţi aminoacizii indispensabili vieţii (histidina, lisina, triptofan, leucina,
fenilamina, cistina etc.) o cantitate ridicată de gluten şi peptide care au o acţiune preponderentă în fenomenele vitale, lecitine sau
grăsimi fosforate, 14 săruri minerale esenţiale, oligoelemente, factori catalitici, 17 vitamine printre care grupul complet de vitamine B.
Conţine cantităţi importante de ergosterol, precursor al calciferolului vit D2.

Fig. 4. Saccharomyces cerevisiae

Prin conţinutul său ridicat în proteine şi prin natura aminoacizilor conţinuţi, drojdia joacă un rol de protector pentru ficat. Se
recomandă în avitaminozele complexe sau simple ale grupului B, în afecţiuni neurologice şi neuromusculare, în manifestările nervoase
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

ale alcoolismului. Prin activitatea sa hepato-protectoare este indicată in stările precirotice, în steatoze hepatice (degenerescenţa grasă a
ficatului).
Drojdia exercită o acţiune inhibitoare asupra unor germeni patogeni ca: stafilococ, streptococ, colibacil.
Subclasa Euascomycetidae
Ordinul Eurotiales
Familia Aspergillaceae
Genul Aspergillus
Speciile din genul Aspergillus prezintă conidiofori simpli şi măciucaţi la capăt. În zona măciucată se află sterigme, rămurele
fine, pe care se formează conidiile în lanţuri. Aceste mucegaiuri elaborează micotoxine, unele cu proprietăţi antibiotice. Primele
micotoxine – aflatoxine s-au pus în evidenţă în miceliile speciei Aspergillus flavus, mucegaiuri saprofite pe specia Arachis hypogea.
Aflatoxinele sunt substanţe extrem de toxice pentru organismul uman, au un potenţial carcinogen la nivelul ficatului.
Bolile induse de speciile de aspergillus se numesc aspergiloze şi sunt localizate intern cât şi extern la nivelul ochilor, unghiilor
etc.
Aspergillus niger se regăseşte în produse farmaceutice folosite în meteorism şi în industrie la prepararea acidului citric.
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

Fig. 5. Aspergillus; A=conidiofori cu conidii; B, C, D-ascogamia

Genul Penicillium
Cuprinde ciuperci saprofite cu conidioforii ramificaţi digitat în partea superioară, având aspectul de pensulă. La capetele
ramificaţiilor se află sterigme şi ele ramificate, de pe care pleacă conidiile în lanţ, care au culoarea verzuie la maturitate. Trăiesc pe
fructe coapte, alimente, formând pete verzi. Penicilinele sunt metaboliţii speciilor din genul Penicillium. Prima penicilină a fost pusă
în evidenţă în anul 1927 de către Sir Alexander Fleming.
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

Fig. 6. Penicillium sp.: E, E`- miceliu cu conidiofori şi conidii; F-I- ascogamia

Penicillium notatum şi Penicillium chrysogenum se dezvoltă pe fructe coapte, marmelade, compoturi, producând un mucegai
verde, din care se extrage penicilina.
Pe pâine şi pe alte alimente ţinute la umezeală se dezvoltă adeseori Penicillium glaucum, mucegaiul albastru.
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

Fig. 7. Penicillium glaucum

Genul Aspergillus se deosebeşte de genul Penicillium prin conidioforul umflat la capăt în formă de măciucă, din care pleacă
radiar ramuri scurte (sterigme), la capătul cărora se desprind conidiile din şiraguri.

Ordinul Clavicipitales
Familia Clavicipitaceae
În această familie sunt cuprinse ciuperci care au stroma bine dezvoltată şi colorată (galben, roşu sau violet). În stromă sunt
cufundate periteciile ciupercii.
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

Genul Claviceps
Claviceps purpurea– cornul sau pintenul secarei, are o deosebită importanţă practică-farmaceutică şi fitopatologică.
Ciuperca Claviceps purpurea atacă culturile de Secale cereale (secară), precum şi speciile Avena sativa (ovăz), Triticum sp. (grâu),
Hordeum vulgare (orz) şi numeroase graminee spontane (din genul Bromus, Agropyron) fiind mai frecventă în regiunile umede şi
semiumede.
Ciclul biologic al ciupercii începe cu ascosporii. Aceştia, primăvara, infectează florile de secară. Un ascospor ajuns pe
stigmatul florii, germinează şi dă naştere unor hife miceliene care, în cele din urmă, invadează ovarul florii ce devine steril.
Împletiturile dese, stromele din ovar, produc conidiofori cu conidii unicelulare, ovoide, prinse într-un lichid dulce, secretat de
ciupercă, pe care-l consumă insectele ce fac în acelaşi timp şi răspândirea conidiilor. Miceliul, consumând şi ocupând tot ovarul florii,
se transformă în scleroţi, împletituri compacte de hife miceliene. Scleroţii au aspect de corn, uşor curbat de 1-4 cm lungime şi 3-4 mm
grosime. În stare proaspătă este acoperit de un strat cenuşiu-alb, uscat este violet-negru. Mirosul este caracteristic de mucegai, iar
gustul dulce, neplăcut. Sclerotul fiind organul de rezistenţă al ciupercii, cade pe sol după maturizare, unde iernează.

Fig. 8. Claviceps purpurea: 1- spic atacat; 2- miceliu cu conidii; 3- scleroţi germinaţi;

4- secţiune prin stromă; 5- periteciu; 6- asce, 7- ascospor
 BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

Primăvara în condiţii de temperatură şi umiditate prielnice se dezvoltă prin germinare 10-30 cordoane de strome, terminate în vârf cu
nişte formaţiuni măciucate, de culoare roz. În aceste strome se formează organele sexuale, ascogoanele şi anteridiile, din care în urma
fecundării vor rezulta, ascele cu ascosporii. Ascele sunt învelite în peritecii, care se formează foarte regulat la periferia stromei. Forma
ascei este alungită, în fiecare ască aflându-se câte 8 ascospori, filamentoşi, hialini, care la maturitate sunt duşi de vânt pe stigmatul
florilor de secară, unde vor germina şi ciclul reîncepe.

Fig. 9. Ciclul de dezvoltare la Claviceps purpurea;

1- miceliu; 2- formarea conidiilor şi înmulţirea asexuată; 3- spic cu scleroţi; 4- sclerot cu strome;
5- ascogon şi anteridiu; 6,7- ascogamia; 8- periteciu cu asce; 9- ască cu ascospori

Produsul medicinal: Secale cornutum se obţine prin infestarea artificială a culturilor de secară.
Compoziţie chimică: conţine alacaloizi cu nucleu indolic, derivaţi ai acidului lisergic şi isolisergic: - ergotamina, ergotoxina,
ergometrina. Mai conţine aminoacizi, amine biogene, colina.