INTRODUCERE

Afecţiunile podale cu caracter enzootic constituie un grup de boli larg răspândite,

descrise la toate categoriile de animale, dar mai ales la bovinele crescute în sistem
intensiv.
Datele de literatura precizează că animalele cu cea mai mare productivitate plătesc
adesea tribut acestor afecţiuni. (4, 7, 9)
Prezenţa afecţiunilor podale implică pagube materiale şi economice, nu atât prin
mortalitate, care nu depăşeşte 1%, cât mai ales prin scăderea producţiilor zootehnice
datorită deprecierii animalelor sub aspect valoric, a scăderii in greutate cu 6-9%, a
scăderii producţiei de lapte cu 20%, valorificarea neeconomicoasă a animalelor,
sacrificări de necesitate, creşterea procentului anual de reformă cu circa 15%, mai ales la
masculii de reproducţie unde podopatiile reprezintă circa 30% în cauzele care duc la
reformă.
Durerea provocată prin inflamarea ţesuturilor moi, de sub cutia de corn, obligă
animalele să stea mai mult culcate, ceea ce împiedică consumul normal de furaje, situaţie
ce are grave repercursiuni asupra producţiei de lapte, carne şi chiar asupra funcţiei de
reproducţie.
Animalele afectate se deplasează greoi sau refuză deplasarea şi din această cauză
nu pot beneficia de mişcarea în aer liber, soare si păşune.
Decubitul prelungit şi imposibilitatea de funcţionare a grupelor musculare de la
nivelul membrelor afectate determină miopatii grave, în special la muşchii crupei, dar şi
în alte regiuni. Ca urmare a durerilor mari ce însoţesc afecţiunile ongloanelor, apare pe
cale reflexă o perturbare a funcţiei de reproducere. De aceea în cazul afecţiunilor podale
dictonul „a preveni este mai uşor decât a trata" îşi găseşte deplina valoare şi aplicabilitate.
Datele statistice din mai multe ţări reflectă o frecvenţă crescută a afecţiunilor
podale în unităţile mari unde se cresc animale din rase perfecţionate. (13, 19, 25)
La noi în ţară, frecvenţa pododermatitelor la rumegătoare este ridicată, mai ales în
fermele ce practică stabulaţia, procentul mediu de îmbolnăvire fiind de aproximativ 20%.
În decursul unui an, există perioade în care se întrunesc condiţiile apariţiei acestei
boli, condiţii legate mai ales de anotimp: la masculii de reproducţie boala este mai
frecventă în anotimpurile reci şi umede, boala evoluând mai grav cu forme septice.
1
 Frecvenţa mare a îmbolnăvirilor ongloanelor se constată şi la începutul perioadei
de păşunat. (26, 28)
În afara factorilor de climă, pododermatitele mai sunt favorizate şi de expunerea
animalelor la contaminarea cu bacterii prin aşternutul murdărit cu fecale şi datorită stării
necorespunzătoare de întreţinere şi igienă a ongloanelor (necurăţirea şi neajustarea lor
periodică).
Datorită pagubelor economice pe care aceste afecţiuni le determină în toate
sectoarele de exploatare a rumegătoarelor, este pe deplin justificată abordarea unei
asemenea teme în cadrul acestei lucrări de diplomă, deoarece succesul deplin al
profilaxiei şi evitarea pierderilor ce apar în urma îmbolnăvirilor, nu se pot realiza decât
printr-o cunoaştere temeinică a condiţiilor în care microorganismele implicate intervin în
declanşarea proceselor morbide şi care dintre speciile bacteriene izolate, joacă rolul
principal în declanşarea lor.

2
 PARTEA I

STUDIU
BIBLIOGRAFIC

3
1. Date actuale privind proprietăţile morfobiologice ale speciei Fusobacterium
necrophorum şi infecţiile pe care le poate determina

1.1 Istoricul descoperirii

Genul Fusobacterium grupează mai mult de 20 de specii, dintre care pentru medicina
veterinară importanţă prezintă specia Fusobacterium necrophorum.
Primele izolări şi descrieri au fost făcute de Bang (1890, 1981) şi Schmorl (1891).
În anul 1923 Knorr îl propune ca gen pentru a încadra bacteriile Gram negative
anaerobe, cu extremităţile efilate, iar Prevot, în 1938, propune genul Sphaerophorus
pentru încadrarea germenilor Gram negativi, anaerobi, polimorfi, nefuziformi, cu aspect
frecvent filamentos. (76, 82)
În perioada 1962-1972, cele două genuri sunt unificate, păstrându-se denumirea de
Fusobacterium.
De la primele cercetări şi până astăzi pentru specia Fusobacterium necrophorum
au fost făcute mai multe descrieri şi a fost cunoscută sub mai multe denumiri.
În 1903, Jensen semnalează pentru denumirea microorganismului sinonimele:
Bacillus necrophorum (Fugge), Streptothrix cuniculi (Schmorl), Streptothrix
necrophorum (Kitt). În plus faţă de denumirile semnalate de Jensen, Cesari în 1924 mai
adaugă altele: Bacillus necrosus (Jensen), Corynebacterium necrophorum (Lechmann şi
Neumann).
În 1957, Wilson şi Niles îl numesc Fusiformis necrophorum, în timp ce Prevot în
„Manual de Classification des Bacteries Anaerobies" propune denumirea de
Sphaerophorus necrophorus pentru tulpinile izolate din infecţiile umane.
Majoritatea autorilor consideră că bacilul necrozei a fost observat pentru prima
oară în anul 1884 de către Friederich Loffler, în leziunile viţeilor cu difterie de unde a şi
fost izolat. (78, 83)
Jensen susţine că R. Koch, în lucrarea „Yur Untersuchung von Patchognen
Organismen", descrie şi prezintă în două figuri aspectele unui microorganism izolat din
ulcer cornean al unei oi bolnave de variolă care prezintă o asemănare atât de mare cu
bacilul necrozei, încât identitatea lor cu aceasta nu poate fi confundată.
La noi în ţară profesorul Stamatin precizează că, în 1877 Damann, descrie o boală
a viţeilor caracterizată prin apariţia de ulcere şi necroze întinse la nivelul cavităţii bucale
şi nazale, cu formarea de abcese şi necroze în pulmon, motiv pentru care, probabil,
4
Katitch consideră că bacilul necrozei a fost descoperit de Damann în 1884, şi bine studiat
de Loffler. (citat de 79)
În 1981 Greorg Schmorl descrie prezenţa bacilului necrozei la iepure.
În 1934 Beveridge izolează bacilul necrozei din abcesele ficatului de la bovine şi
din infecţiile maxilare de la canguri, iar Marsh şi Thunnicliff îl găsesc prezent în număr
mare şi ca microorganism predominant la numeroase oi cu leziuni podale.
Iniţial specia a fost divizată în două subspecii:
♦ Fusobacterium necrophorum subspecia necrophorum;
♦ Fusobacterium necrophorum subspecia fundiliforme.
După remanierile taxonomice efectuate în 1990, subspecia necrophorum este divizată în
trei biovaruri:
♦ Fusobacterium necrophorum biovar A (hemaglutinant şi hemolizant) care intervine în
producerea pododermatitei infecţioase în asocieri cu Dichelobacter nodosus;
♦ Fusobacterium necrophorum biovar B (nehemaglutinant, dar hemolizant) care
provoacă abcese şi necroze în organele interne, pe piele şi mucoase, la diferite specii de
animale;
♦ Fusobacterium necrophorum biovar C (nehemaglutinant şi nehemolizant) care este
nepatogen şi care ar constitui o specie nouă (Fusobacterium pseudonecrophorum).
După reconsiderarea nomenclaturii acestei bacterii din anii 1990 şi 1991, Comisia
Internaţională de Sistematică Bacteriană a stabilit în cadrul speciei Fusobacterium
necropforum existenţa a două subspecii:
♦ Fusobacterium necrophorum subspecia necrophorum, care încadrează toate tulpinile
ce au aparţinut fostului biotip A;
♦ Fusobacterium necrophorum subspecia fundiliforme, care încadrează tulpinile ce au
aparţinut fostului biotip B.
Pentru subspecia pseudonecrophorum a fost creată o specie nouă denumită F.
pseudonecrophorum, constituită din tulpini care au aparţinut fostului biotip C.
În 1903, Baley şi Love prin cercetările efectuate au făcut ca aceeaşi comisie să
admită sinonimia dintre Fusobacterium pseudonecrophorum şi F. varium, astfel încât, în
prezent, în cadrul speciei Fusobacterium necrophorum sunt recunoscute doar două
subspecii: subspecia necrophorum şi subspecia fundiliforme, ambele încriminate în
determinarea necrobacilozei. (8, 14,15)

5
 Printre numeroşi cercetători români care şi-au adus contribuţii în acest domeniu, se
numără: Gluhovschi şi col. (1949), Cealan şi col. (1956), Volintir şi col.(1960),
Ungureanu (1965), Ţogoe (1977), etc.

1.2 Nişa ecologică

Bacilul necrozei este un epifit al organismului animal. Sediul obişnuit al său este tubul
digestiv şi mucoasa bucală şi genitală a ierbivorelor şi omului.
Existenţa bacilului necrozei în afara organismului animal nu trebuie însă exclusă.
În 1938 Tunnicliff, (citat de 77) ocupându-se de pododermatita oilor, face si o serie
de investigaţii privând existenţa, dar mai ales rezistenţa bacilului necrozei în sol şi
bălegar. Pe baza rezultatelor obţinute, autorul conchide ca acest microorganism nu poate
fi considerat o bacterie telurică, contagiul realizându-se numai prin contactul direct dintre
oile sănătoase şi cele bolnave.
Spre deosebire de Tunnicliff, Kobernikm 1954 afirmă că a izolat bacilul necrozei din
podzolul de pădure si din mlaştini, chiar la 60 de zile de la contaminarea lui cu material
patologic, în condiţii artificiale. Acelaşi autor constată că în solurile artificial
contaminate şi apoi acoperite cu fecale de cal, microorganismul rămâne în stare vie timp
de 75 de zile.
În anul 1963, Fievez nu reuşeşte, din 18 probe de sol recoltate de pe păşuni, să
izoleze nici o tulpină de Fusobacterium necrophorum, iar din 12 probe de bălegar, în
descompunere, izolează o singură tulpină.
Acelaşi Fievez izolează din 26 de probe de materii fecale recoltate de la bovine, 5
tulpini de Fusobacterium necrophorum, iar din 31 probe recoltate de la porc reuşeşte să
izoleze 10 tulpini. Din cele 19 probe de fecale de găină şi 35 probe de fecale de
porumbel, autorul nu izolează nici o tulpină de bacii al necrozei, iar din cele 17 probe de
conţinut ruminal recoltat de la bovine izolează o singură tulpină de Fusobacterium
necrophorum.
De asemenea, autorul izolează deseori bacilul necrozei din amestecul de bălegar şi
pământ care se depozitează în spaţiul interdigital al bovinelor şi în copita calului. (6, 21)

6
 1.3 Principalele caracteristici morfobiologice ale speciei Fusobacterium
necrophorum

1.3.1 Însuşiri morfologice

Deşi a fost descris de mult timp (1884 F. Lofler), Fusobacterium necrophorum ridică
şi astăzi numeroase probleme în patologia veterinară datorită biologiei ei complexe şi
dificultăţilor de izolare în cultura pură, din leziunile deschise ce conţin o flora bacteriană
variată. (80, 84)
Polimorfismul bacteriei demonstrează plasticitatea şi capacitatea ei de a se adapta mai
bine la diverse medii biologice.
Primele date cu privire la morfologia bacilului necrozei au fost furnizate de către
Schmorl care în 1891 descrie bacteria, semnalând existenţa unor forme scurte, pe care le
considera mobile, şi a unor forme filamentoase cu o lungime ce atingea uneori chiar
100µ.
El observă că, în urma colorării cu albastru de metilen, mai ales filamentele, reţin în
mod neuniform colorantul.
Cathala este primul care descrie la Fusobacterium necrophorum prezenţa formelor
streptobacilare, iar Phamhunchi semnalează prezenţa formelor sferice în culturile din
mediile lichide.
Jonsen şi Thjotta (1984) desemnează bacilul necrozei cu numele de Fusobacterium
necrophorum şi îl caracterizează ca fiind un germen extrem de polimorf, predominând
însă forma de filamente. În lungimea filamentelor se găsesc formaţii globuloase mari.
Bacteria este imobilă, necapsulată şi nesporulată.
Cea mai completă descriere morfologica a fost făcuta de către Fievez în 1963.
Referindu-se la aspectul morfologic al bacteriei în cultură, autorul subliniază că celulele
de Fusobacterium necrophorum prezintă un aspect mai uniform atunci când sunt
cultivate pe medii solide, pe când în mediile lichide polimorfismul este mult mai
accentuat.
Toate tulpinile studiate de autor se prezentau sub formă de bacili gram negativi,
imobili, nesporulaţi, neramificaţi, lipsiţi de capsulă şi foarte polimorfi.
În cadrul speciei autorul deosebeşte două tipuri morfologice:

7
  tulpinile care formează în cultură bacili scurţi, lungi şi filamente, în proporţii
variabile, care prezintă granulaţii metacromatice abundente şi constante, prezenţa
formelor sferice fiind mai rară şi numai dacă incubaţia este prelungită;
 tulpinile care formează în culturi bacili de lungimi variabile, obişnuit mai scurţi,
lipsiţi de granulaţii metacromatice, însoţiţi deseori de forme ovoide colorate
bipolar. Nici un autor, cu excepţia lui Schmorl, nu considera ca Fusobacterium
necrophorum prezintă cili.

1.3.2 Condiţii de cultivare şi caractere culturale

Ca şi la alte microorganisme, metabolismul speciei Fusobacterium necrophorum

este condiţionat în primul rând de prezenţa în mediul de cultură a tuturor substanţelor
necesare pentru producerea de energie şi sinteză a constituenţilor celulari şi în al doilea
rând de absenţa oxigenului liber care este un gaz toxic pentru bacteriile obligat anaerobe
pe care le omoară în 5-10 minute.
Prin cercetările întreprinse, autori ca Cesari et al. în 1912, Vendel în 1929, Orcutt
în 1930, Beveridge în 1934, Dack et al. 1936 şi 1937, Levis et al în 1940, Lahelle în 1947,
Thjetta şi Jensen în 1948 şi 1949, Alsten în 1955, Ţogoe în 1972 îmbogăţesc rând pe rând
cunoştinţele legate de condiţiile de cultivare ale speciei Fusobacterium necrophorum,
stabilind următorii parametrii principali necesari dezvoltării bacteriei în mediile de
cultura:
 dezvoltarea optimă a culturii se realizează numai în condiţii stricte de
anaerobioza; pentru aceasta în mediile de cultură trebuie introduse
substanţe chimice reducătoare: glucoza, clorhidrat de cisteină, etc
 temperatura optimă necesară pentru incubarea culturilor să fie cuprinsă între 30-
40C, temperatura optimă fiind de 37C;
 pH-ul este optim la valori de 6,8-7,4.

În condiţii optime de mediu culturile ating dezvoltarea maximă după 2-4 zile de
incubaţie la 37C.
La noi în ţară, Ţogoe (81), recomandă ca mediile speciale, mediul Rosenow cisteinat
şi mediul VL glucozat 2% medii utilizate pentru cultivare. Mediul VL (viande-levure) de
bază are următoarele compoziţii:

8
 > peptona tripsică..........................................10g;
> clorură de sodiu..........................................5g;
> extract de carne..........................................3g;
> extract de drojdie........................................5g;
> clorhidrat de cisteină...................................4g;
> agar pudră..................................................0,6g;
> apă de robinet............................................1000ml.

Mod de preparare:

Se dizolvă peptona, clorura de sodiu, extractul carne şi extractul de drojdie prin fierbere,
se ajustează pH-ul la 7,2-7,4 se aduce din nou la temperatura de fierbere şi apoi se adaugă
clorhidratul de cisteină şi agarul. Se repartizează în tuburi şi se sterilizează la 120C timp
de 20 minute. Plecând de la acest mediu se poate prepara:

1. Mediul pentru evidenţierea activităţii enzimatice fată de substanţele

hidrocarbonate;
Mediul pentru evidenţierea producţiei de hidrogen sulfurat:
• mediul VL de bază..................1000ml;
• sulfat feros..................................0,20g;
• hoposulfit de sodiu......................0,30g.
Sterilizarea la 115C timp de 30 minute.

2. Mediul pentru evidenţierea proprietăţilor gelatinolitice:

• mediul VL de baza..................1000ml;
• glucoza..........................................2g;
• gelatina......................................150g.
Sterilizare la 115C timp de 30 minute.

3. Mediul pentru evidenţierea reducerii nitraţilor în nitriţi:

• glucoză.........................................2g;
• nitrat de sodiu...............................5g;

9
4. Mediul cu ou pentru evidenţierea producţiei de lecitinază:
• mediul VL de bază................1000ml;
• glucoză.........................................2g;
• agar............................................20g;

După sterilizare şi răcire la 45C se adaugă emulsie de gălbenuş de ou (1 gălbenuş

de ou+250ml apă fiziologică sterilă) în proporţie de 10%.
Pentru izolare din probele contaminate cu alţi germeni se folosesc medii selective.
Cel mai frecvent este agarul VL cu emulsie de gălbenuş de ou la care se adaugă 0,02g
cristal violet, 0,01 g verde briliant sau agarul cu sânge de cal, verde briliant şi azidura de
sodiu, menţionate de Ţogoe (79).

1.3.3 Caractere culturale

În funcţie de mediul de cultură se prezintă după cum urmează:

o în mediile lichide aspectul este diferit. Unele tulpini tulbură mediul, altele
formează un sediment floconos, lichidul rămânând limpede. Dacă mediul conţine
glucoza se constată producerea abundentă de gaze;
o pe medii solide, Fievez descrie 4 tipuri de colonii care diferă între ele prin forma,
culoare şi intensitatea hemolizei din jurul lor.

Ţogoe descrie două tipuri de colonii:

o tipul I analog tipului A descris de Fievez, caracterizat prin forme geometrice,
hexagonale, pentagonale sau triunghiulare, cu aspect de piramida;
o tipul II analog tipului B a lui Fievez de forma rotundă, cu marginile regulate,
suprafaţa bombată şi aspră.
Iniţial, pentru descrierea morfologiei coloniilor, Cesari cultiva bacilul necrozei în
geloza Veillon.
După descrierea lui Cesari, coloniile acestui microorganism apar în geloza Veillon
abia după o incubaţie de trei zile, la 37 C, au o formă lenticulară şi mărimea unui ac de
gămălie de culoare alb-cenuşiu.
Beveridge şi Lahelle descriu aspectul coloniilor obţinute după însămânţarea
bacteriei pe agar cu sânge şi după o incubaţie de 48 ore la 37C: colonii discrete de cca. 1
mm diametru, uşor transparente, rotunde, plate sau uşor bombate, gri-albăstrui, umede
10
înconjurate de o zonă de hemoliză de 1-3mm diametru. În plus Lahelle semnalează,
pentru prima dată în cadrul speciei Fusobacterium necrophorum, existenţa coloniilor de
tip „S" şi „R".
Cea mai simplă descriere a aspectului şi morfologiei coloniilor de Fusobacterium
necrophorum, cultivate pe suprafaţa agarului cu sânge o întâlnim la Fievez. în anul 1963
acesta deosebeşte trei tipuri culturale:
1. tulpini care formează colonii de tip A. Coloniile sunt plate, de aspect „S"
uneori uşor mamelonate cu un contur neregulat, prezentând deseori un fel de prelungiri.
Culoarea este cenuşie metalică, diametrul atingând 2-4mm după 48 ore de incubaţie la
37C. Zona de hemoliză are un diametru egal, superior sau dublu diametrului coloniei.
Coloniile capătă aspect albăstrui metalic dacă se prelungeşte incubaţia.
2. tulpini care formează colonii de tip B. Acestea sunt bombate, cu contur mai
regulat, de 1-2mm diametru, de aspect cultural „R", se prelevă dificil pe ansa de platină.
Dezvoltarea lor este mai lentă şi zona de hemoliză este mai puţin întinsă ca la tipul A.
3. tulpini care formează colonii de tip AB. Aceste colonii au un aspect
intermediar între cele de tip A şi cele de tip B. Pe partea centrală este galben-murdară şi
bombată, înconjurată de o zonă periferică plată, de culoare cenuşie, neregulată, omiţând
aspectul coloniilor de tip A. Diametrul atinge 2-4mm. Hemoliza este variabilă, dar uneori
tot atât de importantă ca pentru coloniile de tip A.
În 1977, Ţogoe (77), studiind aspectul coloniilor pe medii solide le grupează în
două tipuri principale:
 tipul I, corespunzător tipului „S" descris de Lahelle sau tipul A descris de Fievez;
formează pe mediul VL glucozat cu sânge de cal, colonii cu diametrul de 2-4mm,
cu contur neregulat. După 24 ore de incubaţie examinate cu lupa,
majoritatea prezentau un contur geometric regulat sub formă
hexagonala, pentagonală sau triunghiulară, având un spaţiu deforma unei
piramide.
Culoarea coloniilor era cenuşiu-albăstruie cu reflexe metalice, iar suprafaţa avea
aspectul de păr coafat. Zona de hemoliză a prezentat un diametru ce depăşea uneori
diametrul coloniei. Corespunzător zonei de hemoliză în jurul coloniei un desen ca o
peliculă fină asemănătoare florilor de gheaţă care se desprinde şi se ridică la suprafaţă
dacă în placă se toarnă cu precauţie soluţie fiziologică.
Coloniile au consistenţa untului menţinut la temperatura camerei şi se prelevă cu
uşurinţă pe acul de platină.
11
 După 48-72 ore coloniile pot să-şi mărească diametrul, conturul geometric dispare,
accentuându-se aspectul neregulat al coloniei ca urmare a îngroşării inegale a unora
dintre prelungirile care formează unghiurile. După 96 ore, partea centrală a coloniei se
poate ombilica sau dimpotrivă în centru se formează un mamelon înconjurat uneori de o
zonă înfundată.
Pe mediul VL glucozat cu sânge de cal, azidă de sodiu și verde briliant, aspectul
coloniilor este asemănător cu cel descris anterior cu deosebirea că au o culoare verzuie-
roşiatică cu reflexe metalice.
Pe mediul Willis, coloniile sunt mari, de obicei galbene, înconjurate de o zonă de 4-5
mm colorate în galben intens ca urmare a producţiei de lecitinoză şi a reducerii roşului
neutru. Prelungirile sunt mult mai evidente decât pe celelalte medii. în jurul coloniilor
este prezent desenul asemănător „florilor de gheaţă".
 tipul II, corespunde ca aspect coloniilor de tip „R" descrise de Lahelle sau tipul B
descrise de Fievez. Pe agarul VL glucozat cu 2% sânge de cal coloniile aveau o
formă rotundă cu marginile regulate, suprafaţa aspră, bombată, uneori sferice,
de culoare alb-gălbui şi un diametru de 1-2mm, după 48 ore de incubaţie la 37C.
Coloniile se ridică în totalitate de pe suprafaţa mediului, au o consistenţă mai mare
decât cele de tipul I. Zona de hemoliză este de circa 1-2mm, dar se măreşte pe măsura
prelungirii timpului de incubaţie. În jurul coloniilor nu este prezent desenul irizat,
asemănător florilor de gheaţă. Acelaşi aspect se menţine şi pe mediul VL glucozat cu
sânge de cal, verde briliant şi azidă de sodiu. Pe mediul Willis tulpinile tipului II dezvoltă
colonii rotunde, galbene bombate, iar în jurul acestora apare o zonă de 1-2 mm de culoare
galbenă. Desenul irizat, asemănător florilor de gheaţă, caracteristic coloniilor tipului I nu
este prezent nici pe acest mediu.
Atât tulpinile proaspăt izolate din procese patologice de la animale, cat şi cele
păstrate în colecţie, pot forma colonii cu aspect intermediar între cele două tipuri
descrise.

Caractere culturale pe mediile lichide

Cesari preciza în 1924, că după dezvoltarea în medii lichide care conţin glucoza,
bacilul necrozei produce o cantitate apreciabilă de gaz.
Beveridge, Lahelle, Prevot, Beerens, constată că anumite tulpini se dezvoltă numai
la partea inferioară a mediului sub forma unui sediment flocos, restul mediului rămânând
12
limpede. Cultivate pe medii lichide se constată că unele tulpini produc un sediment
floconos, iar altele tulbură uniform mediul.
În mediul VL glucozat lichid, dezvoltarea germenilor este abundentă, din mediu
se ridică la suprafaţă numeroase bule de gaz care formează un guler gros de spumă albă.
Bulionul se tulbură puternic, germenii se depun în partea inferioară a tubului şi
formează un depozit floconos, alb-murdar. Uneori, dezvoltarea este atât de abundentă
încât depozitul de germeni se ridică până la jumătate din volumul mediului.
În mediul VL lichid, cu adaos de ser normal de cal, Fusobacterium necrophorum
se dezvoltă în 18-24 ore cu producţie de gaz. După 48 ore de incubaţie la suprafaţa
mediului se formează o peliculă fină, culturile emanând un miros dezagreabil.
În 1965 Fievez studiind caracterele culturale în medii lichide demonstrează că
toate tulpinile care nu tulbură bulionul aparţin tipului cultural B, iar cele care îl tulbură
uniform aparţin tipului A, AB sau C.

Caracterele culturale pe mediile solide

Pentru descrierea morfologiei coloniilor Cesari, cultivă iniţial bacilul necrozei în

geloza Veillon. Procedeul a fost folosit multă vreme chiar şi după introducerea metodei
de cultivare în suprafaţă. După descrierea lui Cesari coloniile în geloza Veillon apar abia
după o incubaţie de 3 zile la 37C, au o formă lenticulară şi mărimea unei gămălii de ac,
de culoare alb-cenuşiu.
Beveridge şi Lahelle descriu aspectul coloniilor după însămânţarea bacteriei pe
agar cu sânge şi după o incubaţie de circa 48 ore la 37C astfel: colonii discrete de cca.
1mm diametru uşor transparente, rotunde, plate sau uşor bombate, gri-albăstrui, umede,
înconjurate de o zonă de hemoliză de 1-3mm în diametru. În plus, Lahelle semnalează
pentru prima dată în cadrul speciei de Fusobacterium necrophorum prezenţa coloniilor de
tip „S" şi „R".
Cea mai amplă descriere a aspectului şi morfologiei coloniilor de Fusobacterium
necrophorum cultivate la suprafaţa agarului aparţine lui Fievez autorul distinge în cadrul
tulpinilor studiate patru tipuri de colonii notate cu litere mari: A, B, AB;
Coloniile de tip A sunt plate de tip cultural „S", uneori uşor mamelonate, cu
contur neregulat, prezentând adesea un fel de prelungiri. Culoarea coloniilor este gri-
metalică, diametrul atingând 2-4mm după 48 ore de incubaţie la 37C. Zona de hemoliză

13
are un diametru egal sau chiar dublu diametrului coloniei. Dacă incubaţia este prelungită
coloniile prezintă un reflex albăstrui metalic sclipitor.
Coloniile de tip B foarte bombate, aproape sferice, gălbui, cu conturul mai regulat
cu diametrul de 1-2mm şi mai aderente la mediu. Dezvoltarea lor este mai lentă, iar zona
de hemoliză este mai puţin intensă ca la tipul „A", uneori limitându-se la suprafaţa
ocupată de colonie. Coloniile se ridica în totalitate de pe suprafaţa mediului şi au o
consistenţă mai mare decât cele de tipul I.
Zona de hemoliză este de 1-2mm dar se măreşte pe măsura timpului de incubaţie.
Atât tulpinile proaspăt izolate din procese patologice de la animale cât şi cele
păstrate în colecţie pot forma colonii cu aspect intermediar între cele două tipuri descrise.
Miyazoto în 1978 demonstrează ca atât tulpinile „A" cat şi „B" posedă fimbrii.
(citat de 47)

Coloniile de tip „AB" prezintă un aspect intermediar, ce se obţine combinând

caracteristicile coloniilor „A" şi „B"; partea centrală a acestui tip de colonie este galben
murdară bombată şi înconjurată de o zonă periferică plată, de culoare gri, neregulată,
amintind aspectul coloniilor de tip „A", diametrul poate atinge valoarea de 2-4mm. Zona
de hemoliză este variabilă, dar uneori destul de importantă. Aspectul „R" al coloniilor
este mai puţin pregnant.
Coloniile de tip „C" aparţin întotdeauna tipurilor nepatogene şi nehemolitice. Sunt
plate sau uşor bombate, translucide, în general de tip „S". Conturul coloniei la unele
tulpini este cel regulat, la altele, dimpotrivă, au un aspect mai apropiat de cel al tulpinilor
hemolitice.
În anul 1977, Ţogoe clasifică tulpinile examinate în două tipuri principale:
 Tipul I corespunzător tipului „S" descris de Lahelle sau tipului „A" descris
de Fievez, formează pe mediul VL glucozat cu sânge, colonii cu diametru
de 2-4mm cu contur neregulat. După 24 ore de incubaţie, examinate cu lupa
majoritatea coloniilor prezintă un contur geometric regulat de formă
hexagonală, pentagonală, sau chiar triunghiulară având în spaţiu forma unei
piramide. Culoarea coloniilor este cenuşie-albăstruie cu reflexe metalice,
iar suprafaţa cu aspect de păr coafat. Zona de hemoliză prezintă un
diametru ce depăşeşte diametrul coloniei. Coloniile au consistenţa untului
menţinut la temperatura camerei şi se prelevă cu uşurinţă pe ansa de
însămânţare.
14
  Tipul II, corespunde ca aspect coloniilor de tip „R" descrise de Lahelle sau
de tip „B" descrise de Fievez. Pe agarul VL glucozat cu sânge de cal,
coloniile au forma rotundă, cu marginile regulate, suprafaţa aspră, bombată
uneori sferică, de culoare alb-gălbuie şi un diametru de 1-2mm după 48 ore
de incubaţie la37C. O mare realizare pentru cultivarea bacteriilor anaerobe
o constituie procedeul Mossel şi colaboratorii, care se bazează pe principiul
consumării oxigenului dintr-un spaţiu limitat în urma combinării
carbonatului de potasiu şi pirogalolului în prezenţa pământului de infuzori,
procedeu folosit şi astăzi pentru cultivarea bacteriilor anaerobe.

1.4 Caractere morfologice

Morfologia externă a celulei vegetative

Toate tulpinile de Fusobacterium necrophorum prezintă un polimorfism accentuat.

În câmpul microscopic se pot observa forme bacilare neuniforme ca lungime şi filamente,
în proporţii variabile de la o tulpină la alta. Extremităţile celulelor erau întotdeauna
rotunjite. Dimensiunile aproximative sunt cuprinse între 1,5-15 microni lungime şi 0,5-1
microni lăţime.
Pe traiectul filamentelor se observă uneori o alternanţă de zone cu densitate optică
diferită, aspect foarte asemănător cu cel pe care îl evidenţiază filamentele bacteriei în
microscopia optică după colorare cu metoda Giemsa sau chiar cu metoda Gram.
Forma, dimensiunile şi aspectul exterior al celulelor variază foarte mult de la o
tulpină la alta, iar pentru aceeaşi tulpină în funcţie de vârsta culturii, condiţiile de mediu,
etc. De exemplu, în preparatele obţinute din culturile pe medii solide, celulele sunt mult
mai uniforme ca lungime, spre deosebire de cele obţinute din culturi pe medii lichide.
Examenul direct, după colorarea negativă, demonstrează că bacilul necrozei nu
poseda cili sau ramificaţii.

Structura anatomică a celulei vegetative

În secţiunile fine, bacilul necrozei are o structură celulară foarte asemănătoare cu

cea descrisă la alte bacterii Gram negative înrudite sau neînrudite cu el.

15
 În cadrul structurii sale se deosebesc, după cum este bine cunoscut la o celulă, de
la exterior către interior, următoarele componente:

învelişul celular
La bacilul necrozei învelişul celular este constituit din perete celular şi membrana
citoplasmatică.
Peretele celular, situat în partea externă a celulei apare în majoritatea
microfotografiilor uşor ondulat. Numeroşi autori semnalează la alte specii Gram negative
anaerobe, aspecte asemănătoare şi consideră că acestea se datorează unei consistenţe mai
puţin dense a straturilor exterioare.
Peretele celular are în totalitate o grosime de aproximativ 210 daltoni şi este
constituit dintr-o alternanţă de straturi electronoopace şi electronotransparente inegale ca
grosime.
Ultrastructura peretelui celular al bacilului necrozei pare să fie foarte
asemănătoare cu cea a celulei E. coli, la care De Petris (citat de 16) deosebeşte:
 un strat extern triplu stratificat (membrana L), probabil de natură
lipoproteică sau lipozaharidică, gros de 50-55 daltoni, constituit din două
straturi electrodense de 15-20d, separate de un spaţiu transparent de aceeaşi
grosime;
 stratul G, situat imediat sub cel extern, electronoopac, gros de 50-55
daltoni, omogen sau alcătuit din elemente globulare, probabil de natură
proteică, de forma turtită cu diametrul longitudinal de 120-140 daltoni şi
grosimea de 50-55 daltoni
 stratul M electronotransparent, gros de 40-45 daltoni, care separă peretele
celular de membrana citoplasmatică şi este constituit din mucopeptide.
Lucrările de microscopie electronică care combină studiile electronomicroscopice
cu studiile prin raze X admit ipoteza conform căreia peretele celular al
enterobacteriaceelor are în general o grosime de 144 daltoni şi este constituit din
mucopeptide, care vin în contact direct cu membrana citoplasmatică, iar cel de-al doilea
de 92 daltoni lăţime, mai puţin rigid decât primul, constituit din lipozaharide şi
lipoproteine.

16
 Fig. 1
Structura învelişurilor la Sphaerophorus necrophorus
(P = perete celular Mc = membrana citoplasmatică C = citoplasmă)

După cum se poate observa, între stratul extern al membranei citoplasmatice şi

peretele celular există un strat electronopac destul de gros, cu o densitate şi rigiditate mai
mare decât alte straturi ale peretelui celular.
Membrana citoplasmatică are o grosime mai mică decât peretele celular,
prezentând o structură tristartificată: două straturi electronopace şi unul
electronotransparent, având un aspect identic cu primul strat.
Partea internă a membranei citoplasmatice vine în contact direct şi intim cu
citoplasmă celulei.

Conţintul celulei

Mezozomii apar ca formaţii membranoase, uneori cu aspect vezicular foarte greu

de depistat la micrografiile electronice datorită numărului redus al acestor formaţiuni la
bacteriile Gram negative.
Ca localizare, mezozomii sunt frecvent întâlniţi în vecinătatea materialului nuclear
şi mai rar în interiorul ariei nucleare.
La o mărire convenabilă, aceste formaţiuni prezintă o structură tristratificată
asemănătoare cu cea a membranei citoplasmatice.
Ribozomii prezenţi în număr mare în citoplasmă celulei au în general o formă
sferică şi apar ca nişte structuri electronooptice.
Materialul nuclear apare deseori sub forma unor insule electronotransparente,
situate de obicei de-a lungul axului longitudinal al celulei, cu o configuraţie şi o

17
dispoziţie ce depind de stadiul fiziologic al celulei. Insulele par a fi constituite dintr-o
împletitură de fibre fine.

1.5 Ecologie şi comportarea faţă de unii factori de mediu

Bacteria trăieşte în mod obişnuit în tubul digestiv, pe mucoasa digestivă şi genitală

a diferitelor specii de animale mai ales a ierbivorelor. Se întâlneşte frecvent şi în afara
organismului fiind prezentă în bălegar şi sol. Germenul are o rezistenţă scăzută atât la
condiţiile mediului exterior cât şi în condiţiile de laborator. Temperatura de 60-65C îl
omoară în 5-15 minute, iar lumina solară în câteva ore. (57, 59, 68, 84)
Antibioticele cele mai active fată de bacilul necrozei sunt tetraciclinele,
cloramfenicolul, penicilina, ampicilina şi nitrofuranul. (4, 11, 17, 23, 24, 26, 66)
Unele tulpini sunt bactericinogene (78).

1.6 Caractere biochimice

Pentru identificarea speciei Fusobacterium necrophorum un criteriu foarte

important îl constituie proprietăţile biochimice.

a. Proprietăţi proteolitice

Vendel în 1929, Orcutt în 1930, Sebal, Cathala şi colaboratorii în 1933, sunt

printre primii care studiază comportarea bacteriei faţă de gelatină ajungând la concluzia
că bacilul necrozei nu elaborează o enzimă capabilă să producă hidroliza acestei
substanţe.
Dack şi colaboratorii săi în 1936-1937 şi Beerens în 1953, dovedesc incapacitatea
bacteriei de a hidroliza gelatina şi în plus faptul că nu modifică nici alte substanţe
proteice ca: serul uman, albuşul de ou coagulat sau laptele turnesolat.
În 1947 Labelle studiind proprietăţile hemolitice a 19 tulpini izolate, confirmă
rezultatele anterioare legate de comportarea faţă de gelatină şi contrar rezultatelor altor
cercetători afirmă că bacteria coagulează laptele turnesolat.
În cea de-a Vll-a ediţie a „Bergey's Manuel of Determinative Bacteriology" se
arată că specia Fusobacterium necrophorum nu lichefiază gelatina, coagulează laptele, nu
digeră albuşul de ou sau serul coagulat.
18
 Fievez demonstrează că toate tulpinile de Fusobacterium necrophorum,
coagulează laptele cisteinat, dar nu digeră niciodată coagulul format.

b. Activitatea hemolitică şi lecitinazică

Prezintă o mare importanţă, deoarece producţia de lecitinază este direct corelată cu

capacitatea bacteriei de a elabora hemolizine, iar în cadrul speciei există tulpini
lecitinazice, precum şi tulpini care nu elaborează asemenea enzime.
Un număr foarte mare de lucrări evidenţiază proprietăţile hemolitice ale speciei
Fusobacterium necrophorum faţă de globulele roşii ale diverselor specii de animale.
Fievez urmărind activitatea hemolitică constată că după 72 ore de incubaţie la
37C, coloniile tulpinilor hemolitice sunt înconjurate de o zonă de hemoliză care variază
ca mărime în funcţie de tipul coloniilor astfel: mai mare pentru tipul „A" decât pentru
cele de tipul „AB" sau „B".
Diametrul zonei de hemoliză la coloniile de tip „A" este în general cuprins între 4-
12mm, pe când la cele de tip „B" numai de 3-4mm.

c. Activitatea glucidolitică

Influenţa glucozei asupra dezvoltării bacilului necrozei a fost demonstrată de

Cesari încă din 1912.
Beveridge în 1934 demonstrează că bacilul necrozei este capabil de a fermenta
hidraţii de carbon în apa peptonată în prezenţa uleiului de vaselină, ajungând la
următoarele concluzii: bacilul necrozei fermentează glucoza, lactoza, maltoza, slab
arabinoza, galactoza, sucroza, glicerolul şi levuloza şi nu fermentează inulina, dulcitolul,
manitolul, dextrina, adonitolul, sorbitolul, inozitolul şi amigdalina.
De asemenea, în urma cercetărilor întreprinse de Dack şi colaboratorii săi, este
evidenţiată activitatea glucidolitică asupra glucozei, maltozei şi levulozei şi incapacitatea
de a fermenta manitolul, sorbitolul, arabinoza, sucroza, trehaloza, xiloza, glicerolul şi
ramnoza. (50, 51)
Fievez confirmă rezultatele predecesorilor săi subliniind că tulpinile studiate
răspund într-o manieră neuniformă la testele de fermentare a substanţelor hidrocarbonate

19
şi de asemenea, nu se poate stabili o corelaţie directă între originea animală sau umană a
tulpinilor şi fermentarea glucidelor.
În general, Fusobacterium necrophorum metabolizează glucoza, maltoza, lactoza,
galactoza, zaharoza, levuloza, manoza, sorboza. (2, 25, 27, 60, 71, 74, 77)
Glucidul cel mai atacat este maltoza, iar cel mai puţin atacat zaharoza.

d. Producţia de indol

Este constantă la tulpinile hemolitice şi variabilă la cele nehemolitice. (61, 71, 73)

e. Producţia de hidrogen sulfurat

Este pozitivă pentru toate tulpinile de Fusobacterium necrophorum. (71)

f. Reducerea nitraţilor în nitriţi

Este negativă. (27)

g. Activitate hemaglutinantă

Este un caracter important al speciei Fusobacterium necrophorum. În 1954,

Beerens studiază comportarea bacteriei faţă de globulele roşii provenite de la diferite
specii animale folosind reacţia de hemaglutinare directă şi a demonstrat capacitatea
tuturor tulpinilor speciei de a aglutina globulele roşii spre deosebire de specia
Fusobacterium funduliformis care nu prezintă această proprietate, sau când o prezintă, se
manifestă slab. (16,19, 29, 32, 45, 62, 64, 67)
Tardieux în 1955 pe baza tehnicii Beerens examinează proprietăţile aglutinante a
40 de tulpini izolate din infecţiile animale asupra globulelor roşii de om şi oaie. Nici una
din tulpinile izolate de la om nu au produs aglutinarea globulelor roşii.
La aceeaşi concluzie ajung şi Fievez în 1965, Albaek în 1971. Fievez îmbogăţeşte
metoda lui Beerens, clarificând în detaliu comportamentul tulpinilor studiate faţă de
globulele roşii de om, oaie, iepure, cal, găină, şobolan, cobai, viţel şi porumbel, stabilind
de asemenea, că numai globulele roşii de găină, porumbel şi om sunt aglutinate în

20
totalitate şi totdeauna numai de tulpinile de tip „A" şi „AB", în timp ce tulpinile de tip
„B" dau rezultate negative, iar cele de tip „C" se comportă variabil.
Ţogoe pe baza studiilor privând comportamentul faţă de globulele roşii de pasăre,
arată că toate tulpinile care determină aglutinare, produc în mediul lichid turbiditate
uniformă, iar pe agar colonii aparţinând tipului cultural I.

h. Comportarea fata de antibiotice, sulfamide şi unele chimioterapie

 comportarea faţă de verde briliant: toate tulpinile de Fusobacterium necrophorum

se dezvoltă foarte bine în prezenţa verdelui briliant, numărul coloniilor fiind
adesea mai mic, dar producţia de gaz este tot atât de abundentă ca şi pe mediul
martor.
 comportarea faţă de antibiotice şi sulfamide:
 Fievez arată că tulpinile de Fusobacterium necrophorum nehemolitice sunt
insensibile la penicilina şi dau o cultură abundentă şi o importantă degajare
de gaz, în timp ce tulpinile hemolitice sunt sensibile la aceste antibiotice,
fără a se dezvolta chiar şi la o incubaţie prelungită.
 Ţogoe a arătat că cele mai active antibiotice faţă de Fusobacterium
necrophorum sunt tetraciclină, cloramfenicolul, penicilina, lincomicina, iar
dintre sulfamide, nitrofuranul şi furazolidona. Nici o tulpină nu a fost
sensibilă la acţiunea streptomicinei, neomicinei, bacitracinei, leterosporinei,
kanamicinei.

1.7 Patogenitate

1.7.1 Mecanismele patogenităţii

Mijloacele prin care se asigură şi se manifestă patogenitatea unui microorganism

rezultă dintr-un complex de funcţii care în mare măsură sunt caracteristice unei specii
microbiene, în sensul că fiecare specie patogenă posedă elemente proprii de manifestare a
patogenităţii. (53, 88)
Speciile grupate de Prevot în grupul Fusobacterium necrophorum sunt considerate
„condiţionat patogene", deoarece patogenitatea lor este foarte variabilă, deşi condiţiile în
care se realizează infecţia la om şi la animale sunt puţin cunoscute. în urma cercetărilor
21
întreprinse, patogenitatea speciei Fusobacterium necrophorum s-a dovedit a fi datorată
atât virulenţei cât şi, mai ales, secreţiilor toxice pe care bacteria le elimină în cursul
multiplicării sale în organismul în care se dezvoltă.
Investigaţiile întreprinse în cadrul infecţiei experimentale de numeroşi autori
(dintre care amintim lucrările lui Schmorl în 1984, Cesari în 1912, Fievez în 1963),
dovedesc patogenitatea bacteriei faţă de şoarece, iepure şi cobai, demonstrând în acelaşi
timp că produsele toxice se găsesc în mediile lichide sau filtrate, chiar în culturile de 24
ore şi că aceasta se comportă ca exotoxinele. ,
Punerea în acţiune a toxinelor în procesul infecţios reiese din faptul că în urma
înoculării culturilor integrale la animalele de experienţă, efectul este mai intens decât în
cazul înoculării suspensiei de germeni în soluție fiziologică, spălate şi centrifugate de mai
multe ori.
Animalele inoculate cu culturi integrale mor rapid, în decurs de 12-24 ore, ca
urmare a instalării fenomenelor de intoxicaţie gravă urmată de septicemie. În cazul
inoculării suspensiei de germeni spălaţi, simptomele se instalează după 48-72 ore,
apărând în mod pregnant şi leziuni necrotice ale organelor parenchimatoase şi sfârşit
letal, tot ca urmare a unei intoxicaţii generalizate.
Cercetările lui Fievez dovedesc că principii toxici ai speciei Fusobacterium
necrophorum sunt reprezentaţi, în majoritate, de substanţe asemănătoare ca proprietăţi şi
structura cu exotoxinele, dar alături de acestea intervin şi o serie de toxine şi enzime
particulare, uneori chiar endotoxine, ce rezultă în urma distrugerii celulelor vegetative ale
bacteriei. (citat de 48)
Patogenitatea tulpinilor de Fusobacterium necrophorum se poate corela şi cu
puterea hemolitică.
Activitatea hemolizinelor secretate de diverse tulpini de Fusobacterium
necrophorum, nu este aceeaşi pentru globulele roşii de iepure, găină şi cal. Hemolizinele
sunt secretate atât în organismul animalelor infectate cât şi pe medii de cultură. (37, 38,
52)
Bacilul pune, de asemenea, în libertate substanţe toxice, cu acţiune selectivă
asupra unor celule ale organismului, din grupa toxinelor celulare propriu-zise,
evidenţiabile în special în culturi vechi de 7-42 zile, cu următoarele proprietăţi:
• sunt distruse prin încălzire la 56C;
• sunt reţinute de filtrele bacteriologice.

22
 Langworth în 1977 a demonstrat că Fusobacterium necrophorum elaborează un
principiu toxic care acţionează în special asupra fagocitelor, favorizând grefarea bacilului
necrozei şi a altor microorganisme la nivelul ţesuturilor. (49)
Prin tehnici de imunoelectroforeză, Fievez demonstrează că tulpinile umane şi
animale de Fusobacterium necrophorum de tip „A" produc o exotoxină identică, capabilă
să omoare şoarecele, să hemolizeze globulele roşii şi să tulbure suspensia de gălbenuş de
ou. Aceste trei proprietăţi sunt determinate de două grupe de substanţe termolabile
(fracţiunile B) evidenţiabile prin tehnicile de electroforeză, susceptibile de a fi
neutralizate cu antiseruri preparate prin imunizarea iepurilor. Tulpinile umane şi animale
de tip „B" produc fracţiunea B şi niciodată fracţiunea A autorul consideră că fracţiunea A
este responsabilă în cea mai mare măsură de puterea toxică pe care o manifestă bacteria
atât „în vitro"cât şi „în vivo"asupra globulelor roşii şi suspensiilor de gălbenuş de ou.
Cercetând proprietăţile hemaglutinante ale bacilului necrozei, Fievez face o serie
de constatări foarte interesante dovedind că la Fusobacterium necrophorum
hemaglutininele nu pot fi izolate, fiind inseparabile de structurile celulelor bacteriene.
De asemenea, el dovedeşte că există o corelaţie directă între prezenţa
hemaglutininelor, patogenitatea pentru animale de laborator şi puterea hemolitică a
bacteriei.
Ţogoe, (80) examinând efectul toxic al filtratelor şi extractelor culturilor de
Fusobacterium necrophorum ajunge la următoarele concluzii:
 supernatantul culturilor de Fusobacterium necrophorum conţine substanţe
capabile să producă liza globulelor roşii de găina şi să opacifieze suspensia
de gălbenuş de ou;
 substanţele toxice specifice, existente în supematant, pot fi concentrate prin
precipitare cu sulfat de amoniu;
 supernatantul culturilor obţinute din tulpini de tip I conţin o cantitate mai
mare de exotoxină decât cele aparţinând tipului cultural II;
 substanţele toxice din supernatantul concentrat produc moartea şoarecelui
alb, prin injectarea intraperitoneală şi intravenoasă;
 caracterul termolabil al substanţelor toxice din supematant s-a demonstrat
prin încălzire la 100C timp de 10 minute, observându-se că după încălzire,
acţiunea toxică a supernatantelor dispare;
 toxinele au acţiune hemolitică şi lecitinazică.

23
 Aşa cum se constată, specia Fusobacterium necrophorum elaborează în cursul
metabolismului său o serie de substanţe cu acţiune toxică (1, 39, 43, 46), ce justifică
acţiunea ei patogenă, dar cu toate acestea factorii predispozanţi intervin în etiopatogenia
infecţiilor într-o oarecare măsură mult mai mare comparativ cu alte infecţii. Dintre
aceştia, cei mai importanţi sunt: umiditatea aşternutului, lipsa de igienă a ongloanelor şi,
cu un caracter mai general, toate deficienţele de igienă corporală şi a adăposturilor.

1.7.2 Infecţia experimentală

Sub aspectul infecţiei experimentale, cercetările au fost orientate în special în două

direcţii:
a. aprecierea patogenităţii experimentale a tulpinilor luate în studiu pentru
animalul de laborator;
b. evidenţierea existenţei şi proprietăţilor unor substanţe sintetizate de bacterie şi
prezente fie în mediile de cultură, fie în celulă şi care ar putea interveni în determinarea
procesului patologic. (5, 20, 22, 33)
Pentru evidenţierea patogenităţii experimentale pentru diverse animale de
laborator Ţogoe (81) a folosit tulpini de curând izolate, inoculate prin diverse căi şi doze,
folosind pentru fiecare cale de inoculare câte două animale pentru cobai, hamster,
şobolan alb şi câte cinci animale, pentru şoarecele alb. Iar, pentru evidenţierea şi studiul
proprietăţilor substanţelor sintetizate de bacterie, care ar putea interveni în mecanismele
patogenităţii, au fost folosite 120 tulpini la care s-a studiat comportarea lor pe medii
solide, cu sânge şi gălbenuş de ou, apoi au fost selecţionatei 0 din cele mai active, în
vederea obţinerii unor substanţe de tipul exotoxinelor sau a endotoxinelor.
În urma experimentului s-au constatat următoarele:
■ patogenitatea tulpinilor examinate diferă cu specia animală, cu tulpina folosită
şi mai puţin, cu calea de inoculare şi doza de germeni utilizată.
■ receptivitatea animalelor de laborator la infecţia experimentală, în ordine
descrescândă, a fost următoarea: iepure, şoarece alb, hamster auriu, cobai. Şobolanul alb
şi porumbelul nu au manifestat receptivitate la infecţie, indiferent de căile de inoculare şi
dozele folosite.
Iepurele a manifestat semne de boală după 24-48 ore, iar moartea a survenit în 6-
11 zile (în special în urma inoculării intraperitoneale). Ca simptomatologie s-a constatat,
24
local, formarea unui edem cald, dureros, de dimensiunile unei alune sau nuci, care se
extinde apoi foarte rapid, iar ca leziuni (indiferent de calea de inoculare) cadavrele
prezentau:
 leziuni hemoragico-necrotice avansate, uneori chiar cu perforarea tunicii
abdominale;
 ţesutul muscular avea, de obicei, aspect de carne fiartă;
 în organele interne (pulmon, cord) apăreau abcese.
Şoarecele alb reacţionează sub aspectul sensibilităţii şi al manifestărilor anatomo-
clinice ale infecţiei experimentale, asemănător cu iepurele, dar printr-o mai mare
variabilitate individuală. Pentru şoarece cea mai severă cale a fost cea intrahepatică,
urmată de cea intravenoasă. Diferit de iepure, la şoarece au apărut însă semne de
conjunctivită purulentă, mai ales la inocularea subcutanată, intravenoasă şi enterită la
inocularea intraperitoneală şi intravenoasă.
La cobai, în urma infecţiei experimentale, tulpinile cercetate au putut fi împărţite,
după modificările produse în două grupe:
 tulpini (majoritatea) care dezvoltau după inocularea subcutanată o leziune
necrotico-purulentă locală, cu eliminarea ţesuturilor necrozate în 11-15 zile,
fără sa determine alte tulburări vizibile animalului inoculat;
 tulpini care determinau moartea animalului în 5-10 zile de la inoculare, cu
sau fără apariţia leziunilor locale.
Corpii bacterieni, singuri, nu determină animalelor tulburări importante, dar
suspensiile ultrasonicate în doză de minimum 0,2ml, determină moartea animalelor în 24-
40 ore.
Rezultatele obţinute demonstrează, contrar părerii lui Fievez, că în soma celulelor
bacteriei sunt prezente substanţe toxice.
Examinând astfel patogenitatea experimentală a unor tulpini de Fusobacterium
necrophorum şi capacitatea acestora de a sintetiza substanţe care intervin în mecanismul
patogenităţii acestui germen, se pot formula următoarele concluzii:
 patogenitatea este datorată virulenţei, dar mai ales prezenţei unor produşi
toxici eliberaţi de bacterie în cursul multiplicării sau puşi în libertate după
dezintegrarea celulei;
 în ordine descrescândă, sunt sensibile la infecţia experimentală următoarele
specii: iepure, şoarece alb, hamster auriu şi cobai. Şobolanul alb şi
porumbelul pot fi considerate practic refractare;
25
  în soma celulelor există substanţe toxice ce pot fi extrase prin metodele
Stamatin-Georgescu şi Boivin-Mesrobeanu;
 din supernatantele culturilor pot fi separate, prin precipitare cu sulfat de
amoniu, substanţe toxice pentru manete alb;
 supernatantele culturilor produc „în vitro" liza globulelor roşii de pasăre şi
opacifierea suspensiilor de gălbenuş de ou, iar „în vivo" moartea şoarecelui.
Aceste însuşiri dispar în urma inactivării prin încălzire timp de 10 minute la
100C.

1.6.3 Infecţia naturală

Fusobacterium necrophorum este principalul agent etiologic al unor entităţi

morbide de tip necrotic (bine conturate sub aspect clinic şi anatomopatologic) întâlnite la
majoritatea animalelor domestice şi sălbatice. (10, 12, 18, 30) Ca agent secundar se
izolează dintr-o serie de boli, contribuind la agravarea acestora. De asemenea, se izolează
din procese morbide de la om, la care determină uneori septicemii grave, ce pot antrena
supuraţii necrotice viscerale şi articulare.
Majoritatea autorilor consideră că Fusobacterium necrophorum este o specie
epifită, ce se izolează în mod frecvent de pe mucoasele aparatului digestiv şi ale
aparatului uro-genital.(3, 31, 35, 41)
Numărul entităţilor morbide produse de acest germen, gravitatea lor, precum şi
apariţia unor noi posibilităţi de localizare atât la animale cât şi la om, au dus la aprecierea
justă a potenţialului sau patogenic şi la încadrarea sa printre speciile microbiene cu
importanţa considerabilă pentru patologia umană si animală.
Fusobacterium necrophorum, singur sau în asociaţie cu alţi germeni, după ce se
localizează în ţesuturile cu vitalitate scăzută, produce necroze locale care apoi se extind
în profunzime distrugând orice tip de ţesut. Infecţia este însoţita de o stare gravă de
intoxicare a organismului, ce favorizează apariţia unor procese care duc în final la
moartea animalelor. (40, 42, 54)
Infecţiile produse de Fusobacterium necrophorum, desemnate în literatura sub
denumiri generice cum ar fi: necrobaciloza sau sphaerophoroza, evoluează de obicei
cronic, fie ca infecţii primare, fie complicând secundar alte stări morbide.
Germenul poate determina la animale şi la om leziuni cu localizare foarte diversă,
cu o evoluţie clinică şi un prognostic ce oscilează uneori în limite extreme.
26
 Poate fi izolat din infecţii spontane ale pielii şi musoaselor la: ovine, cabaline,
bovine, reni, porcine, iepuri. (34, 36, 44) Astfel, la bovinele adulte poate determina
următoarele entităţi morbide:
> Pododermatita necrobacilară;
> Gangrena uscată a mamelei;
> Vaginita necrobacilară;
> Dermatita necrobacilară;
> Leziuni difteroide pe mucoasa bucală şi intestinală.
Dintre afecţiunile produse la viţei de bacilul necrozei cea mai frecventă este
"difteria viţeilor".
La ovine, principala entitate morbidă produsă de Fusobacterium necrophorum este
"pododermatita necrobacilară".
La suine, necrobaciloza este mai frecventă la tinerert, la care poate evolua sub
următoarele forme:
 Stomatita necrobacilară;
 Rinita necrobacilară;
 Dermatita necrobacilară;
 Enterita necrobacilară.
La cabaline, leziunile apar mai frecvent pe pielea din regiunea coronară,
determinând procese inflamatorii acute cu tendinţa de a difuza, în profunzime, până la
nivelul tendoanelor. (65)
La câine, determină apariţia unei dermatite interdigitale şi a foliculitei purulente a
buzelor.
La iepure, determină ulceraţii intense la nivelul buzelor şi nasului, pleurezie,
artrite, abcese pulmonare, flegmonul buzei inferioare si abcese necrobacilare
generalizate.
La păsări, apare sporadic, determinând leziuni pe mucoasa bucală, focare
necrotice, interdigitale şi în talpă. La această specie, poate determina leziuni şi în peretele
intestinal.
În mod frecvent, se pot întâlni infecţii la viţel şi în special la miel având punct de
plecare bontul ombilicului.
Fiind epifit al tubului digestiv, Fusobacterium necrophorum, se poate grefa pe
leziunile produse de alte microorganisme, producând infecţii secundare la nivelul
stomacului si intestinului. (72, 75)
27
 Sunt frecvent întâlnite la bovinele adulte şi la miel abcese hepatice datorate acestui
germen. (61, 63, 70)
Printre afecţiunile produse de Fusobacterium necrophorum la animale o mare
importanţă o are pododermatita ovină. Forma cea mai contagioasă a bolii este produsă de
Fusobacterium necrophorum în asociaţie cu alţi germeni, ca Dichelobacter nodosus şi
Spirocheta penortha, afecţiune ce se corelează cu factori favorizanţi ce ţin în primul rând
de igiena ongloanelor şi umiditatea aşternutului. (30, 68)
Cu toate că, pentru majoritatea efectivelor din care se izolează Fusobacterium
necrophorum, implicaţiile etiologice ale acestui germen sunt în mare măsură clarificate,
cercetările privind incidenţa, asociaţiile microbiene în care se găseşte, după cum şi unele
aspecte ale mecanismelor patogenezei sale, continua să formeze obiectul a numeroase
lucrări ştiinţifice, în diferite ţări ale lumii. (69, 73, 86, 87)

28
PARTEA II-a

CERCETĂRI
PERSONALE

29
 2.1. Material şi metodă

2.1.1. Materiale
2.1.1.1. Probe prelucrate

În perioada ianuarie 2011- mai 2013, au fost recoltate şi prelucrate 52 probe

material necrotic provenit de la vaci cu pododermatită infecţioasă, în scopul izolării şi
identificării speciei Fusobacterium necrophorum şi pentru studierea proprietăţilor
morfobiologice ale tulpinilor izolate.
Originea probelor şi localizarea leziunilor sunt redate sintetic în tabelul 1.

Tabelul 1
Gruparea probelor de material necrotic recoltat în scopul izolării speciei
Fusobacterium necrophorum în funcţie de localizarea procesului infecțios

Specia animală Localizarea leziunilor Numărul de probe recoltate

Drept anterior 4

Drept posterior 23

Bovine Stâng anterior 6

Stâng posterior 19

Total probe 52

Menţionăm că de la fiecare animal examinat s-a recoltat o singură probă,

indiferent de numărul membrelor afectate.

2.1.1.2. Medii de cultură

Pentru izolarea şi identificarea speciei Fusobacterium necrophorum se folosesc

mai multe tipuri de medii de cultură, între care mai importante sunt următoarele:

30
 1. Mediul VL lichid
Compoziţie chimică:
- peptonă tripsică................l0g
- clorură de sodiu.................5g
- extract de carne..................3g
- extract de levuri.................5g
- glucoza..............................2g
- clorhidrat de cisteină.......0,4g
- apă distilată...............l000ml
pH7,2

Mod de preparare:
În apă distilată se solubilizează, prin fierbere, toate ingredientele, se ajustează pH-
ul la valoarea 7,2 - 7,4, după care se supune fierberii. Se filtrează prin vată şi se
repartizează, câte 10 ml, în eprubete curate şi uscate. Se înfundă cu dopuri şi se
sterilizează prin autoclavare, la 112°C, timp de 20 minute.

2. Agar VL
La 1000 ml bulion VL, preparat ca la punctul 1, se adaugă 20g agar fibre. După
solubilizarea agarului, prin fierbere, se filtrează prin vată, se repartizează, câte 12ml, în
eprubete şi se sterilizează prin autoclavare, la 112°C, timp de 20 minute.

3. Agar VL dublu concentrat

Se foloseşte pentru izolarea primară a speciei Fusobacterium necrophorum, din
probe contaminate cu alte bacterii Gram pozitive sau Gram negative.
Compoziţie chimică:
- peptonă tripsică...............20g
- clorură de sodiu...............l0g
- extract de carne.................6g
- extract de drojdii..............l0g
- clorhidrat de cisteină........0,8g
- glucoza..............................4g
- agar fibre.........................40g
- apă distilată.............1000 ml
31
 pH 7,2 ± 0,2

Mod de preparare:
În apă distilată se solubilizează, prin fierbere, toate ingredientele, cu excepţia
agarului, se ajustează ph-ul la valoarea 7,4, după care în mediul cald se introduc fibrele
de agar mărunţite, se solubilizează prin fierbere, se filtrează prin vată. Se repartizează în
baloane Erlenmayer, în cantitate de l000 ml şi se sterilizează prin autoclavare la 112°C,
timp de 30 minute.
În momentul folosirii, mediul se topeşte, în baie de apă, se răceşte la 45-50°C şi se
amestecă cu l00 ml dintr-o soluţie, încălzită la 50°C, cu următoarea compoziţie:
- verde briliant................0,04g %o;
- azidă de sodiu.................0,6g %o.
După omogenizare, la amestecul obţinut se mai adaugă sânge de cal, în
concentraţie finală de 3 %, după care se repartizează în plăci Petri.

4. Agar VL cu emulsie de gălbenuş de ou

Se foloseşte pentru izolarea speciei Fusobacterium necrophorum din probe în
care, alături de acestea sunt prezente şi alte bacterii Gram pozitive sau Gram negative
fiind cunoscut faptul că, pe acest mediu, în jurul coloniilor de Fusobacterium
necrophorum, după incubare, se produce opacifierea emulsiei de gălbenuş de ou sub
acţiunea unei fosfolipaze pe care bacteria o sintetizează.
Compoziţia chimică:
- peptonă tripsică.........................l0g
- clorură de sodiu...........................5g
- extract de carne...........................3g
- extract de drojdii.........................5g
- clorhidrat de cisteină...............0,4g
- glucoza......................................2g
- agar fibre..................................20g
- apă distilată.......................1000 ml
pH final 7,2±0,2

32
 Mod de preparare:
În apă distilată se solubilizează prin fierbere toate ingredientele, cu excepţia
agarului fibre. Se ajustează pH-ul la valoarea 7,4, după care se adaugă agarul şi se
solubilizează prin fierbere. Se filtrează prin vată şi se repartizează în baloane Erlenmayer,
câte 100 ml/balon. Se sterilizează prin autoclavare, la 112°C, timp de 30 minute.
În momentul folosirii se topeşte mediul în baie cu apă, se răceşte la 45-50°C şi se
amestecă cu 10 ml emulsie de gălbenuş de ou, obţinută după cum urmează: oul de găină
proaspăt, se spală cu detergent sub jet de apă călduţă, se introduce pentru 5 minute în
alcool sanitar, iar după uscarea cochiliei se separă gălbenuşul de albuş. Gălbenuşul se
introduce într-un balon Erlenmayer steril, în care se găsesc perle de sticlă. Se adaugă 25
ml soluţie fiziologică sterilă şi se omogenizează.
Amestecul obţinut se repartizează în plăci Petri.

5. Sânge defibrinat de cal

Se foloseşte pentru determinarea activităţii hemolitice a tulpinilor de

Fusobacterium necrophorum, după înglobarea lui în agarul VL, topit şi răcit la 45-50°C,
în proporţie de 10%.

6. Hematii de găină

Se folosesc pentru evidenţierea proprietăţilor hemaglutinante ale tulpinilor de

Fusobacterium necrophorum, mai ales pentru diferenţierea subspeciei necrophorus, de
subspecia fundiliformis.

7. Lapte turnesolat

Lapte proaspăt muls, degresat prin centrifugare, 100 ml, la care se adaugă 0,08g
clorhidrat de cisteină şi soluţie apoasă de turnesol 10%, până se obţine o culoare violet
deschis. Laptele se repartizează în eprubete Wasserman şi se sterilizează prin fierbere, de
3 ori consecutiv. Ia interval m 24 ore. Mediul astfel obţinut se păstrează la frigider până
la utilizare. îninte de folosire, se regenerează prin fierbere în baie cu apă.

33
8. Agar pentru evidenţierea producţiei de hidrogen sulfurat

- bulion VL ...............100 ml
- sulfat feros...................0,02g
- hiposulfit de sodiu.................0,03g
- agar VL fierbinte...............5 ml

9. Bulion pentru evidenţierea reducerii miraţilor în nitriți

- bulion VL ...................100 ml
- glucoză............................0,2g
- nitrat de sodiu..................0,5g

10. Bulion pentru evidenţierea acţiunii enzimatice faţă de glucide si poliacooli

- bulion VL fără glucoză...............l000ml

- albastru de brom timol......................0,2g

11. Agar pentru evidenţierea hidrolizei cazeinei

- agar VL glucozat 0,2% .................l0ml

- lapte degresat...................................lml

12. Bulion pentru evidenţierea acetil-metil-carbinolului

- bulion VL glucozat 0,5%.........................5ml

- soluţie hidroxid de potasiu 10%...............5ml

13. Bulion pentru evidenţierea reducerii albastrului de metilen

- bulion VL glucozat 0,2% ................................l0ml

- soluţie de albastru de metilen 1%..................2-3 picături

34
 2.1.2. Tehnica de lucru

2.1.2.1. Recoltarea probelor

Indiferent de localizare, probele au fost recoltate cu respectarea regulilor de

asepsie, folosind următoarea tehnică de lucru:
- după contenţia animalului se realizează o curăţire atentă a copitei, examinându-
se cu atenţie cutia de corn, în scopul evidenţierii focarului sau focarelor inflamatorii;
- cu ajutorul cleştilor şi a chiuretei se îndepărtează excesul de corn, insistându-se
mai ales în zonele de la nivelul cărora erau prezente leziuni recente;
- după îndepărtarea bălegarului şi a ţesuturilor necrozate, ongloanele erau spălate
cu apă caldă şi săpun, decontaminate cu alcool sanitar şi apoi uscate cu tifon steril;
- la nivelul zonelor de necroză, cu ajutorul chiuretei sau bisturiului se îndepărtau
ţesuturile necrozate, descoperindu-se pe cât posibil, limita cu ţesutul sănătos;
- cu ajutorul unor chiurete speciale, confecţionate din sârmă inoxidabilă (figura
1), în prealabil sterilizate şi protejate în interiorul unei eprubete, se recolta, prin
scarificare, de la limita cu ţesutul sănătos, o cantitate de ţesut necrozat amestecat cu
sânge, având grijă ca după coagularea sângelui, proba recoltată să rămână atajată în bula
chiuretei.
După recoltare, chiureta era reintrodusă în eprubeta de protecţie, iar proba era
transportată cât mai rapid posibil în laborator în vederea prelucrării.

Fig. 1.
Chiuretă din sârmă inoxidabilă pt recoltarea probelor

35
 2.1.2.2. Pregătirea probei în vederea prelucrării

În laborator, proba recoltată era descărcată într-un mojar steril. Peste aceasta se
adăugau 1-2 ml de bulion VL regenerat şi răcit, astfel încât, după mojarare să se obţină o
suspensie omogenă, de consistenţa smântânei.

Fig.2.
Pregătirea probei în vederea prelucrării

2.1.2.3. Prelucrarea probei

Din suspensia obţinută se executau mai multe frotiuri, care după uscare şi fixare
erau menţinute la temperatura laboratorului în vederea colorării prin metoda Gram şi cu
albastru de metilen.
Concomitent se realizau, folosind pipeta Pasteur, însămânţări în bulion VL
glucozat 0,2%, care în prealabil a fost regenerat prin fierbere şi răcit, precum şi
însămânţări cu acul de însamânţare, pe surpafaţa agarului VL cu sânge de cal, verde
briliant şi azidă de sodiu, folosind pentru fiecare probă cel puţin 2 plăci Petri. Pentru
unele probe au fost deasemenea efectuate, după aceiaşi tehnică şi însămânţări pe agar VL
cu emulsie de gălbenuş de ou.
Mediile însămânţate, după individualizare, indiferent de tipul lor, erau incubate în
condiţii de anaerobioză, la 37°C, timp de 48-72 ore şi examinate zilnic.
36
 Pentru oţinerea anaerobiozei, în cazul mediilor însămânţate în suprafaţă, s-a folosit
procedeul cu piragalol alcalin, conform următoarei tehnici: extemporaneum se prepară
amestecul reducător constituit din 5 g pământ de infuzori, l g piragalol şi 1g carbonat de
potasiu. După omogenizare prin mojarare, din amestec se depuneau aproximativ 2 g într-
un pliculeţ confecţionat din hârtie de filtru, care după închidere, era fixat pe capacul
plăcii însămânţate prin intermediul unor fâşii de leucoplast, apoi placa ce conţinea mediul
de cultură însămânţat, era răsturnată peste pliculeţul cu amestec reducător, iar marginile
plăcii erau închise ermetic cu ajutorul parafinei topite (vezi figura 3)

Fig.3. Incubarea mediilor însămânţate în anaerobioză (Procedeul Mossel)

2.1.2.4. Izolarea tulpinilor de Fusobacterium necrophorum

Zilnic mediile de cultură însămânţate era examinate macroscopic pentru aprecierea

dezvoltării bacteriei. În bulionul VL, bacteria s-a dezvoltat abundent, iar la suprafaţă se
forma un guler gros de spumă. Pe suprafaţa agarului VL cu sânge de cal, verde briliant şi
azidă de sodiu, coloniile de Fusobacterium necrophorum aveau dimensiuni mici iar în
jurul lor apărea o zonă largă de hemoliză adevărată. Pe suprafaţa agarului VL cu emulsie
de gălbenuş de ou, bacteria producea colonii mici, de culoare cenuşie gălbuie şi erau
înconjurate de un halou opac, de culoare galbenă, contrastând cu aspectul mediului pe
care nu s-au dezvoltat colonii. La examinarea cu stereomicroscopul, în jurul coloniilor se
observa prezența unei pelicule cu aspect irizat, cu marginile neregulate, strălucitoare, ce
confereau coloniei o formă particulară, foarte asemănătoare cu fulgii de zăpadă.

37
 Coloniile prezumtiv considerate a aparţine speciei Fusobacterium necrophorum
erau transplantate, sub lupă, cu acul de însamânţare, în bulion VL glucozat 0,2%, cu
adaus de ser de cal 1%.
Culturile obţinute, erau verificate, privind puritatea, prin examen bacterioscopic,
folosind metoda de colorare Gram şi apoi supuse operaţiei de identificare.

2.1.2.5. Identificarea tulpinilor de Fusobacterium necrophorum

În vederea stabilirii apartenenţei la specia Fusobacterium necrophorum a

tulpinilor izolate, s-a recurs la examinarea următoarelor proprietăţi:
- caractere morfologice ;
- caractere culturale;
- proprietăţi biochimice: producţia de indol, producţia de hemolizine, producţia de
fosfolipază; producţia de hidrogen sulfurat; comportarea în laptele turnesolat; hidroliza
cazeinei; reducerea nitraţilor în nitriţi; producţia de acetil-meti-carbinol; fermentarea unor
glucide şi polialcooli; reducerea albastrului de metilen.
În schema nr.l, sunt prezentate sintetic principalele etape de lucru, utilizate pentru
izolare speciei Fusobacterium necrophorum de la vaci cu pododermatită infecţioasă, iar în
schema 2, etapele operaţiei de identificare a tulpinilor izolate.

38
39
40
 Rezultate şi discuţii

În urma prelucrării celor 52 probe de material necrotico-purulent, recoltate de la

vaci cu pododermatită infecţioasă au fost izolate 58 tulpini bacteriene, ce aparţineau
speciilor Gram negative nesporogene anaerobe, care au fost reţinute în vederea
identificării.
Pe baza examenului bacteriologic complex, s-a stabilit că 36 dintre acestea
aparțineau speciei Fusobacterium necrophorum, 9 speciei Bacterioides
melaninogenicum, 5 speciei Fusobacterium pseudonecrophorum, 4 speciei
Fusobacterium nucleatum şi 3 speciei Fusobacterium varium.
Specia Fusobacterium necrophorum a fost izolată din 36 probe din cele 52
prelucrate, în 24 probe în cultură şi în 12 împreună cu alte bacterii Gram negative,
anaerobe, nesporogene şi anume: în 5 probe împreună cu Fusobacterium
pseudonecrophorum şi Bacterioides melaninogenicum; în 4 probe împreună cu
Bacterioides melaninogenicum şi Fusobacterium nucleatum; într-o singură probă
împreună cu Fusobacterium varium şi Bacterioides melaninogenicum şi în două probe
împreună cu Fusobacterium varium,
Pe baza aspectelor culturale, testului de hemoliză şi a capacității de a aglutina
globulele roşii de găină s-a stabilit că din cele 36 de tulpini de Fusobacterium
necrophorum izolate, 32 au aparținut subspeciei necrophorum şi 4 subspeciei
funduliforme.
Cele 4 tulpini de Fusobacterium necrophorum subspecia funduliforme au fost slab
hemolitice (zona de hemoliză nu a depăşit dimensiunea coloniei) şi nu a aglutinat
globulele roşii de găină.

Caractere morfologice

Cele 36 tulpini de Fusobacterium necrophorum, izolate de la vaci cu

pododermatită infecţioasă au evidenţiat, din punct de vedere morfologic, un polimorfism
accentuat, prezentându-se frecvent sub formă de bacili mai scurţi sau mai lungi şi mai rar
sub formă de filamente de lungimi variabile.

41
 Toate tulpinile studiate au fost Gram negative, necapsulogene, nesporogene,
neciliate, fără un mod caracteristic de grupare atât în frotiurile din materialul patologic
cât şi în cele din culturi.
La examenul frotiurulor colorate prin metoda Gram, mai ales când acestea erau
efectuate din materialul necrotic, formele filamentoase se colorau neuniform, având
aspectul "şinelor de cale ferată" (zone intens colorate ce alternează cu zone necolorate)

Fig.4.
Frotiu din cultură de F. necrophorum în bulion VL, coloraţie Gram

Caractere culturale

Toate tulpinile s-au dezvoltat numai în condiţii de strictă anaerobioză, la

temperatura de 37°C şi pH 7,4.
În bulionul VL glucozat, culturile au atins o dezvoltate maximă în primele 24 ore
de la însămânţare, producând o cantitate considerabilă de gaz ce putea fi uşor decelată
datorită prezenţei unui guler de spumă ce se acumula la suprafaţa mediului de cultură.
32 din cele 36 tulpini de Fusobacterium necrophorum au produs în bulionul VL
glucozat turbiditate intensă şi uniformă, în timp ce 4 tulpini s-au dezvoltat numai la
partea inferioară a eprubetei sub forma unui sediment floconos, restul coloanei de mediu
rămânând limpede.
Pe agarul VL glucozat, cu adaus de sânge, 32 tulpini au format colonii de 2-3 mm
în diametru, cu aspect geometric, de culoare galben cenuşie, suprafaţă lucioasă, netedă şi
42
cu consistenţă scăzută (a untului menţinut la temperatura camerei), înconjurate de o zonă
largă de hemoliză adevărată, iar 4 tulpini au produs colonii rotunde, cu suprafaţa
convexă, uneori mamelonată, casante, slab hemolitice (zona de hemoliză nu pa- depăşea
diametrul coloniei).

Fig.5. Fusobacterium necrophorum - biotip I, cultură în bulion VL

Fig.6. Fusobacterium necrophorum - biotip II, cultură în bulion VL

43
 Caractere biochimice

Comportarea celor 36 tulpini de Fusobacterium necrophorum faţă de testele

biochimice investigate este redată sintetic în tabelul 2.
Tabelul 2 Rezultatul examenului biochimic al celor 36 tulpinii de Fusobacterium
necrophorum izolate de la bovine

Rezultat

Nr. cat. Testul biochimic Reacţie Reacţie

% %
pozitivă negativă
% %
nr. tulpini nr. tulpini

Producţia de gaz în bulion VL

1. 36 00 0 0
glucozat

Dezvoltarea pe agar VL cu
0
2. sânge, verde briliant şi azidă de 36 00 0
0
sodiu,în anaerobioză

0
3. Producţia de indol 36 00 0
0
Hemoliză adevărată ce depăşea 0
4. 32 4
diametrul coloniei 0

5. Producţie de H2S 36 00 0 0
1
6. Hidroliza gelatinei 0 0 36
100
1
7. Reducerea nitratilor în nitriti 0 0 36
100
8. Aglutinarea hematiilor de găină 32 4

Coagularea laptelui turnesolat, fără 1 0

9. 36 0
modificarea coagulului 00 0

10. Producerea de fosfolipază 32 4

Analiza datelor înscrise în tabelul nr. 2 demonstrează că toate cele 36 tulpini de

Fusobacterium necrophorum cercetate au avut o comportare uniformă faţă de majoritatea
testelor biochimice investigate, cu excepţia a 4 tulpini care nu au aglutinat hematiile de
găină şi au sintetizat cantităţi reduse de hemolizine şi de fosfolipază.

44
 Pe baza rezultatelor obţinute, în conformitate cu datele de literatură şi cu
precizările din "Bergey's Manual of Determinative Bacteriology" se poate aprecia că din
cele 36 tulpini de Fusobacterium necrophorum examinate, 32 au aparţinut subspeciei
necrophorum, iar 4 subspeciei funduliforme.

45
 Concluzii

În perioada ianuarie 2011 - mai 2013 au fost recoltate şi prelucrate, prin examene
bacteriologice complexe, 52 de probe material necroticopurulent de la bovine cu leziuni
de pododermatită infecţioasă, în scopul izolării şi identificării speciei Fusobacterium
necrophorum. Ansamblul investigaţiilor întreprinse permit formularea următoarelor
concluzii:

1. Din cele 52 de probe prelucrate au fost izolate 58 tulpini ce s-au încadrat în

grupa bacteriilor Gram negative anaerobe, nesporogene.

2. Pe baza examinării proprietăţilor lor morfobiologice s-a stabilit că 36 tulpini au

aparţinut speciei Fusobacterium necrophorum (32 subspeciei necrophorum şi 4
subspeciei funduliforme), 9 speciei Bacterioides melaninogenicum, 5 speciei
Fusobacterium pseudonecrophorum şi 4 speciei Fusobacterium nucleatum şi 3 speciei
Fusobacterium varium.

3. Specia Fusobacterium necrophorum a fost izolată în cultură pură din 24 din cele
52 probe de material prelucrate.

4. În 12 probe din cele 52 prelucrate, specia Fusobacterium necrophorum a

fost izolată împreună cu alte specii Gram negative, anaerobe, nesporogene după cum
urmează: în 5 probe împreună cu Fusobacterium pseudonecrophorum şi Bacterioides
melaninogenicum; în 4 probe împreună cu Bacterioides melaninogenicum şi
Fusobacterium nucleatum; într-o singură probă împreună cu Fusobacterium varium şi
bacterioides melaninogenicum şi în 2 probe împreună cu Fusobacterium varium.

5. Tulpinile aparţinând speciei Fusobacterium necrophorum, indiferent de originea

lor, au prezentat proprietăţile morfobiologice caracteristice speciei, mai ales din punct de
vedere biochimic şi anume: au fermentat glucoza cu producţie de gaz, au produs indol şi
hidrogen sulfurat şi au coagulat laptele turnesolat fără modificarea coagulului format.
Niciuna dintre tulpini nu a hidrolizat gelatina şi nu a redus nitraţii în nitriţi.
46
 6. Toate tulpinile aparţinând subspeciei necrophorus au produs hemoliza
globulelor roşii de cal şi fosfolipază şi au aglutinat globulele roşii de găină.

7. Cele 7 tulpini de Fusobacterium necrophorum, subspecia funduliforme, au fost

slab hemolitice şi nu au aglutinat globulele roşii de găină.

47
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Amoako KK., Goto Y., Misawa N., Xu DL., Shinjo T., 1997 - Interactions
between Fusobacterium necrophorum hemolysin, erythrocytes and erythrocyte
membranes. FEMS Microbiology Letters. 150(l):101-6.

2. Amoako KK., Goto Y., Shinjo T., 1993 - Comparison of extracellular enzymes
of Fusobacterium necrophorum, subsp. necrophorum and Fusobacterium
necrophorum subsp. funduliforme. J clin. Microbiol., 31,2244.

3. Amoako KK., Goto Y., Misawa N., Xu DL., Shinjo T., 1998- The erythrocyte
receptor for Fusobacterium necrophorum hemolysin: hosphatidylcholine as a
possible candidate. FEMS Microbiology Letters. 168(l):65-70, Nov 1.

4. Băieş I., Băieş A, Popovici A, Mircescu Gh., Leancu M., Creţeanu C, 1956-
Observaţii asupra tratamentului necrobacilozei ovine. Probi, vet, 1,29

5. Bekana M., Jonsson P., Ekman T., Kindahl H., 1994- Intrauterine bacterial
findings in postpartum cows with retained fetalmembranes. Zentralblatt fur
Veterinarmedizin-Reihe A. 41(9):663-70

6. Bercea L, Bolile infecţioase ale animalelor, voi I, Bacterioze. 1978 - AMD,

IANB, Bucureşti

7. Bercea L, Mardari, Al., Moga Manzat R., Pop M., Popoviciu A, 1981- Bolile
infecţioase ale animalelor, Bucureşti, EDP,

8. Gîrcă, E.D., 2010 – Clinical aspects of some podal diseases in bovine from
different breeding szsem, vol. 53 (12), Medicină Veterinară, partea a 3-a, Lucrările
simpozionului “Progress and Perspectives in Veterinary Medicine” Iaşi, 10-11
iunie 2010, Ed. Ion Ionescu de la Brad, p.703-707.

9. Gîrcă, E.D., 2012 – The characteristics of lameness in dairy cows. Veterinary

Medicine, vol. LVIII, 4, p. 190 – 197.
48
10. Celan B., Haroviuc S., Cucu S., 1956 - O enzootie de necrobaciloză cutanată la
porcine. Probi. zoot. şi vet., 8, 73.

11. Celan B., Haroviuc S., 1958 - Cu privire la şchiopul oilor. Probi. zoot. şi vet, 8,
56.

12. Coman Em., Chivu H., Brebeanu M., 1967 - Contribuţii la studiul
necrobacilozei cutanate a porcilor. Rev. Zoot. şi Med. Vet., 8, 62.

13. H.Cook NB., Cutler KL., 1995 - Treatment and outcome of a severe form offoul-
in-the-foot. Veterinary Record. 136 (1): 19-20.

14. Fifis T., Costopoulos C, Vaughan JA., 1996 - Evidence for phospholipase B
activity in Fusobacterium necrophorum cultures and its association with
hemolysin /leucocidin activities. Veterinary Microbiology. 49(3-4):219-33.

15. Garcia GG. Goto Y. Shinjo T. 2000- Endotoxin-triggered haematological

interactions in Fusobacterium necrophorum infections. Microbiofe. 102(401 ):39-
44.

16. Garcia MM., Becker SA., Brooks BW., Berg JN., Finegold SM., 1992 -
Ultrastructure and molecular characterizaţion of Fusobacterium necrophorum
biovars. Canadian Journal of Veterinary Medicine. 56(4):318-25,

17. Hermansson K. Perry MB. Altman E. Brisson JR. Garcia MM., 1993 -
Structural studies of the O-antigenic polysaccharide of Fusobacterium
necrophorum. European Journal of Biochemistry. 212(3):801-9.

18. Horose M. Kiyoyama H. Ogawa H. Shinjo T., 1992 - Aggregation of bovine

platelets by Fusobacterium necrophorum. Veterinary Microbiology. 32 (3-4):343-
50.

49
19. Huzum V., Adăscăliţei V., 1982 - Eficacitatea unor medicamente folosite in
combaterea necrobacilozei ovine. Rev. de creştere a anim., 4, 48.

20. Itoh H., Motoi Y., Haritani M., Kobayashi M., Tamura K., Takase K.,
Oikawa S., 1997 - Immunohistochemical localization of alpha l-acid glycoprotein
in liver tissues of bovine fetuses, newborn calves and sick or healthy adult cattle.
American Journal of Veterinary Research. 58(7):725-8.

21. Jang SS., Hirsh DC, 1994 - Characterization, distribution and microbiological
associations of Fusobacterium spp. in clinical specimens of animal origin. Journal
of Clinical Microbiology. 32(2):384-7.

22. Kameyama Y., Kanoe M., Kai K., 1992 - Enzyme-linked immunosorbent assay
for the detection of Fusobacterium necrophorum antibody in bovine sera.
Microbios. 70(282):23-30.

23. Kanoe M., Hirabayashi T., Matsuoka Y., Inoue M., Uraoka Y., Taguchi S.,
Motoyoshi S., 1996 - Use of enzyme-linked-immunosorbent assay for detection of
IgG and IgM antibodies to Fusobacterium necrophorum in cattle. Microbios.
87(353):257-62.

24. Kanoe M., Toyoda Y., Shibata H., Nasu T., 1999 - Fusobacterium necrophorum
haemolysin stimulates motility of ileal longitudinal smoothmuscle of the guinea-
pig. Fundamental & Clinical Pharmacology. 13(5):547-54.

25. Lechtenberg KF., Nagaraja TG., Chengappa MM., 1998 - Antimicrobial

susceptibility of Fusobacterium necrophorum isolated from bovine hepatic
abscesses. American Journal of Veterinary Research. 59(l):44-7.

26. Lepădat T.M., 1961 - Tratamentul unei enzootii de necrobaciloză podală la

taurine. Probi. Zoot. şi Vet. 4, 60.

50
27. Madsen M., Aalbaek B., Hansen JW., 1992 - Comparative bacteriological
studies on summer mastitis in grazing cattle and pyogenes mastitis in stabled
cattle in Denmark. Veterinary Microbiology. 32(1 ):81-8.

28. Mateos E., Piriz S., Valle J., Hurtado M., Vadillo S., 1997 - Minimum
inhibitory concentrations for selected antimicrobial agents against Fusobacterium
necrophorum isolated from hepatic abscesses in cattle and sheep. [Review] [24
refsj Journal of Veterinary Pharmacology & Therapeutics. 20(l):21-3.

29. Moga Mânzat R., 2001 - Boli infecţioase ale animalelor — Bacterioze. Ed.
Brumar, Timişoara.

30. Moga Mânzat R., Moldovan M., Vintilă Cornelia, 1984 - Pododermatitele
infecţioase ale rumegătoarelor. Ed. Ceres, Bucureşti.

31. Moldovan M., Moga Mânzat R., Boite S., Domnica Tătaru, 1986 - Bacteroides
nodosus isolated from cows with interdigital dermatitis. Lucr. Şt. LA. Timişoara,
XXI, 99.

32. Morgenstein AA., Citron DM., Finegold SM., 1981 - New medium selective for
Fusobacterium species and differential for Fusobacterium necrophorum. Journal
of Clinical Macrobiology. 13(4):666-69.

33. Motoi Y., Itoh H., Tamura K., Miyamoto T., Oohashi T., Nagasawa, 1992 - S.,
Correlation of serum concentration of alpha 1-acid glycoprotein with lymphocyte
blastogenesis and development of experimentally induced or naturally acquired
hepatic abscesses in cattle. American Journal of Veterinary Research. 53(4):574-
9.

34. Nagaraja TG., Beharka AB., Chengappa MM., Carroll LH., Raun AP.,
Laudert SB., Parrott JC, 1999 - Bacterial flora of liver abscesses infeedlot cattle
fed tylosin or no tylosin. Journal of Animal Science. 77(4):973-8.

51
35. Nagaraja TG., Chengappa MM., 1998 - Liver abscesses infeedlot cattle: a
review. [Review] [139 refs] Journal of Animal Science. 76(l):287-98.

36. Nagaraja TG., Sun Y., Wallace N., Kemp KE., Parrott CJ., 1999 - Effects of
tylosin on concentrations of Fusobactreium necrophorum and fermentation
products in the rumen of cattle fed a high-concentrate diet. American Journal of
Veterinary Research. 60 (9): 1061-5.

37. Narayanan S., Nagaraja TG., Okwumabua O., Staats J., Chengappa MM.,
Oberst RD., 1997 - Ribotyping to compare Fusobacterium necrophorum isolates
from bovine liver abscesses, ruminal walls, and ruminal contents. Applied &
Environmental Microbiology. 63 (12):4671-8.

38. Narayanan S., Stewart GC, Chengappa MM., Willard L, Shuman W.,
Wilkerson M., Nagaraja TG., 2002 - Fusobacterium necrophorum leukotoxinin
induces activation and apoptosis of bovine leukocytes. Infection & Immunity. 70
(8): 4609-20.

39. Narayanan SK, Nagaraja TG., Chengappa MM., Stewart GC, 2001 - Cloning,
equencing and expression of the leukotoxin gene from Fusobacterium
necrophorum. Infection & Immunity. 69 (9):5447-55.

40. Narongwanichgarn W., Kawaguchi E., Misawa N., Goto Y., Haga T., Shinjo
T. 2001 - Differentiation of Fusobacterium necrophorum subspecies from bovine
pathological lesions by RAPD-PCR. Veterinary Microbiology. 82(4):383-8.

41. Okada Y., Kanoe M., Okamoto K., Sakamoto K., Yaguchi Y., Watanabe, T.
2000 - Effects of Fusobacterium necrophorum subspecies necrophorum on
extracellular matrix of tissue-cultured bovine kidney cell. Microbios. 106 Suppl
2:89-95.

42. Okamoto K., Kanoe M., Watanabe T., 2001 - Collagenolytic activity of a cell
wall preparation from Fusobacterium necrophorum subsp. necrophorum.
Microbios. 106 Suppl 2:89-95.
52
43. Okwumabua O., Tan Z., Staats J., Oberst RD., Chengappa MM., Nagaraja
TG. 1996 - Ribotyping to differentiate Fusobacterium necrophorum subsp.
necrophorum and Fusobacterium necrophorum subsp. Funduliforme isolated
from bovine ruminai contents and liver abscesses. Applied & Environmental
Microbiology. 62(2):469-72.

44. Onet E., Cristea I., Cociu Al., 1982 - Studiu despre pododermatite. Rev. de
creşterea animalelor, p.4,53.

45. Otter A., 1996 - Fusobacterium necrophorum abortion in a cow. Veterynary

Record. 139(13):318-9.

46. Papuc C, Pop A., Togoe I., Nicolae Şt, Şerban M., 1977 - Proprietăţile chimice
si biologice ale lipopolizaharidului la Fusobacterium necrophorum izolat de la
bovine cu necrobaciloză interdigitală. Al 7-lea Congres Naţional de Medicină
Veterinară, Voineasa.

47. Papuc C, Pop A.,Ţogoe I., Şerban M., Cornila N, Diaconescu L, 1998 -
Purificarea si caracterizarea biochimică a protidelor fimbriale provenite de la
Fusobacterium necrophorum. Simpozionul "Contribuţia cercetării ştiinţifice la
progresul medicinei veterinare", Bucureşti, pag 95.

48. Papuc C, Pop A., Ţogoe I., Şerban M., Cornila N, Diaconescu L, 1997-1998 -
Izolarea şi separarea a două fosfolipaze extracelulare provenite de la
Fusobacterium necrophorum. Lucr. şt. USAMV Bucureşti, seria C, XL-XLI, 99.

49. Papuc C, Pop A., Ţogoe I., Şerban M., 1995 - Phospholipase activity of
hemolysins produced by Fusobacterium necrophorum. Rev. Rom. Biochimie,
32,67.

50. Papuc C, Ţogoe I., Pop A., Şerban M., 1997 - Izolarea si separarea a doua
fosfolipaze extracelulare provenite de la Fusobacterium necrophorum. Lucr. Şt.
U.S.A.M.V., Bucureşti, seria C, vol. XXXX.
53
51. Papuc C, Ţogoe L, Pop A., Şerban M., 1993 - Caracteristici biochimice ale
unor toxine sintetizate de Fusobacterium necrophorum. Sesiunea şt. U.S.A.M.V.
Bucureşti.

52. Papuc C, Ţogoe I., Pop A., Şerban M., 1997 - Caracterizarea biochimică a
fosfolipazei A2 separată din supernatantul de cultură provenit de la
Fusobacterium necrophorum. St. Cercet. Biochim. 40,1-2,9-16.

53. Papuc P.C., 1998 - Obţinerea şi caracterizarea biochimică a exotoxinei produse

de Fusobacterium necrophorum în diferite medii de cultură. Aspecte teoretice şi
aplicative, leza de doctorat, FMV Bucureşti.

54. Perianu T., 2011 - Bolile infecţioase ale animalelor: Bacterioze, Vol. I, Ediţia III,
Iaşi, Ed. Universitas XXI, laşi.

55. Popovici I., Stamatin L, 1968 - Boli infecţioase ale animalelor domestice. Ed.
Didactică şi pedagogică, Bucureşti.

56. Răducănescu H., Valeria Bica-Popii, 1989 - Bacteriologie veterinară. Ed. Ceres,
Bucureşti.

57. Răputean Gh., Răputean S., 1999 - Bacteriologie specială veterinară. Tipo
Agronomia, Cluj-Napoca.

58. Roberts GL, 2000 - Fusobacterial infections: an underestimated threat. [Review]

[28 refs] British Journal of Biomedical Science. 57(2): 156-62.

59. Sabo J., Hudac A., Fendtova E., 1988 - Ecology of anaerobic nonsporulating
bacteria in relation to digital dermatitis in cattle. Vet. Med., 33, 265-272.

60. Saginala S., Nagaraja TG., Lechtenberg KF., Chengappa MM., Kemp KE.,
Hine PM., 1997 - Effect of Fusobacterium necrophorum leukotoxoid vaccine on

54
 susceptibility to experimental induced liver abscesses in cattle. Journal of Animal
Science. 75(4): 1160-6.

61. Saginala S., Nagaraja TG., Tan ZL., Lechtenberg KF., Chengappa MM.,
Hifie PM., 1996 - The serum neutralizing antibody response in cattle to
Fusobacterium necrophorum leukotoxoid and possible protection against
experimental induced hepatic abscesses. Veterinary Research Communications.
20(6):493-504.

62. Saginala S., Nagaraja TG., Tan ZL., Lechtenberg KF., Chengappa MM.,
Kemp KE., Hine PM., 1996 - Serum neutralizing antibody response and
protection against experimental induced liver abscesses in steers vaccinated with
Fusobacterium necrophorum. American Journal of Veterinary Research.
57(4):483-8.

63. Secaşiu V., Duma D., Stoica Gh., Sâmpetru C, 1980 - Lucr. Simp. "Probleme
de ameliorare, tehnologie, creştere şi patologie la taurine". Cluj Napoca, 235,
Mai 16-17.

64. Shibahara T., Akiba T., Maeda T., Ogata T., Honda R., Ishikawa Y., Kadota
K., 2002 - Immunohistochemical and ultrastructural identification of
Fusobacterium necrophorum subsp. necrophorum in bovine fatal necrotizing
glossitis. Journal of Veterinary Medical Science, 64(6):523-6.

65. Smith G.R., Barton S.A., Wallace L.M., 1991 - A sensitive method for isolating
Fusobacterium necrophorum from faeces. Epidemiology and infection, 102-2,311-
317.

66. Smith GR., Thornton EA., 1993 - Pathogenicity of Fusobacterium necrophorum

strains from man and animals. Epidemiology & Infection, 110(3)499-506.

67. Smith GR., Thornton EA., 1993 - The prevalence of Fusobacterium

necrophorum biovar A in animal faeces. Epidemiology & Infection, 110(2):327-
31.
55
68. Stoenescu A., Mânăscurtă C, Cefranov N., Urma Gh., 1963 -
Tratamentul panariţiului enzootic/ necrobaciloza. Lucr. Şt. IPIA, XII, 121.

69. Takayama Y., Kanoe M., Maeda K., Okada Y., Ka K., 2000 - Adherence of
Fusobacterium necrophorum subsp. necrophorum to ruminal cells derived from
bovine rumenitis. Letters in Applied Microbiology, 30(4):308-11.

70. Tan ZL, Lechtenberg KF., Nagaraja TG., Chengappa MM., Brandt RT. Jr.,
1994 - Serum neutralizing antibodies against Fusobacterium necrophorum
leukotoxin in cattle with experimentally induced or naturally developed
hepatic abscesses. Journal of Animal Science, 72(2):502-8.

71. Tan ZL, Nagaraja TG., Chengappa MM., 1996 - Fusobacterium necrophorum
infections: virulence factors, phatogenic mechanism and control measures.
[Revie][156refs], Veterinary Research Communications, 20(2):113-40.

72. Tan ZL., Nagaraja TG., Chengappa MM., 1994 - Selective enumeration of
Fusobacterium necrophorum from the bovine rumen. Applied & Environmental
Microbiology, 60(4): 1387-9.

73. Tan ZL., Nagaraja TG., Chengappa MM., Smith JS., 1994 - Biological and
biochemical characterization of Fusobacterium necrophorum leukotoxin.
American Journal of Veterinary Research, 55(4):515-21.

74. Tan ZL., Nagaraja TG., Chengappa MM., Staats JJ., 1994 - Purification and
quantification of Fusobacterium necrophorum leukotoxin by using monoclonal
antibodies. Veterinary Microbiology, 42(2-3): 121-33.

75. Tan ZL., Nagaraja TG., Chengappa MMi., 1994 - Biochemical and biological
characterization of ruminal Fusobacterium necrophorum. FEMS Microbiology
Letters, 120(l-2):81-6.

56
76. Ţogoe I., 1972 - Studiu privind metodele de izolare a speciei Fusobacterium
necrophorum. Lucr. Şt., IANB, seria C, col. XVII, pag. 95 – 98.

77. Ţogoe I., 1977 - Microbiologia şi biologia speciei Sphaerophorus necrophorus

(Fusobacterium necrophorum). Teză de doctorat, Inst. Agr. "N. Bălcescu",
Bucureşti.

78. Ţogoe I., 1978 - Studii privind biologia speciei Fusobacterium necrophorum.
Proprietăţile biochimice la 53 tulpini de Fusobacterium necrophorum. Unele date
experimentale privind factorii patogenităţii speciei Fusobacterium necrophorum.
Lucr. Şt. IANB Bucureşti, seria C,18/19, pag 83 - 87, pag 89 -93..

79. Ţogoe I., 2001 - Infecţii produse de bacterii din genul Fusobacterium
necrophorum. U.S.A.M.V. Bucureşti, pag. 292 - 307,.

80. Ţogoe I., Şerban M., Papuc C, Pop A., 1992 - Izolarea şi purificarea exotoxinei
eliberate de Fusobacterium necrophorum. Scien. Work. Symp. "Problems of
animal pathology", Timişoara, pag. 69

81. Ţogoe I., Şerban M., Papuc C, Pop A., 1992 - Aspecte privind compoziţia
biochimică a secreţiilor toxice sintetizate în medii de cultură lichide de către
Fusobacterium necrophorum. Scien. Work. Symp. "Problems of animal
pathology", Timişoara, pag. 70.

82. Ţogoe I., Matei M., Carasava M., 1994 - Metode de obţinere şi de purificare a
exotoxinelor de Fusobacterium necrophorum şi posibilităţi de utilizare a acestora
în inducerea imunităţii la animale. Al ll-lea Simpozion Inter. „Biotehnologiile azi
si mâine” Bucureşti,

83. Ţogoe I., Bârză H., Miclăuş I., 1996 - Prevalence of Fusobacterium
necrophorum subsp. necrophorum in necrotic wounds of Cows feet, and the
features of strains isolated. Veterinary bulletin, Volume 66, no. 12, pag 1209 =
1210

57
84. Ungureanu Şt., 1965 - Observaţii asupra unei enzootii de necrobaciloză cu
localizări interne. Rev. de Zoot. Şi Med. Vet., 4, 63,

85. Volintir V., Prejbeanu G., Grindeanu H., 1960 - Necrobaciloza genitală la oi.
Probi. Zoot. Şi Vet., 3, 63

86. Yamaguchi M., Kanoe M., Kai K., Okada Y., 1999 - Actin degradation
concomitant with Fusobacterium necrophorum subsp. necrophorum adhesion to
bovine portal cells. Microbios. 98(390):87-94

87. Yeruham L, Elad D., Yakobson B., Machnai B., Perl S., 1998 - Case report:
necrotic glossitis and sinusitis in a cow caused apparently by a Fusobacterium
necrophorum like microorganism. Berliner und Munchener Tierarztliche
Wochenschrift. 111(6):211-3

88. Zarnea G., 1994 - Tratat de microbiologie generală, vol. V, Ed. Academiei
Române

58