Răduță ( Isachi) Georgiana- Nicușoara

An II, Sem. I
TEMA I

Apa în natură

Apa este esenţială pentru apariţia şi menţinerea vieţii. Multe secole apa a fost considerată ca
un element. În 1781, fizicianul englez H. Cavendish a arătat că apa se formează prin explozia unui
amestec de hidrogen și oxigen, cu ajutorul scânteii electrice.
În 1783, Lavoisier a repetat experiența, realizând pentru prima oară sinteza cantitativă a apei.
S-a stabilit atunci că 2g de hidrogen se combină cu 16g oxigen pentru a da 18g apă. În 1805,
Humboldt si Gay-Lussac au arătat că apa este formată din două volume de hidrogen și un volum
de oxigen. Apa naturală constă în amestecul speciilor de izotopi ai oxigenului: 16O, 17O, 18O, cu
cei trei izotopi ai hidrogenului: 1H, 2H, 3H. Combinarea acestora generează 18 specii de molecule
de apă. Apa pură este întotdeauna un amestec de apă ușoară (H2O) și de cantități extrem de mici
de apă grea (D2O) si apă hipergrea (T2O).

În natură, apa se găsește din abundență, în toate stările de agregare:- în stare lichidă (forma în
care acoperă 2/3 din suprafața pamântului; sub formă de mări, oceane, râuri, fluvii, ape subterane),
- în stare solidă (formează calote glaciare) și în stare gazoasă (atmosfera conține o cantitate

considerabilă de apă, sub formă de vapori de apă, invizibili).

Răduță ( Isachi) Georgiana- Nicușoara
An II, Sem. I
TEMA I
Noțiunea de stare de agregare este mai largă, dar mai imprecisă decât noțiunea termodinamică
de fază. Trecerea unei substanțe dintr-o stare solidă în stare lichidă se numește topire. Solidificarea
este fenomenul invers topirii și constă în trecerea unei substanțe din stare lichidă în stare solidă. În
general, topirea are loc prin absorbție de căldură(încălzire), iar solidificarea are loc prin cedare de
căldură(răcire). Temperatura de topire rămâne constantă dacă presiunea rămâne constantă. La fel
și pentru solidificare. În timpul topirii(respectiv a solidificării) volumul substanței se modifică
astfel: majoritatea substanțelor își măresc volumul la topire și și-l micșorează la solidificare, însă
cu apa nu se întîmplă același lucru: volumul ei crește prin solidificare.

Trecerea unei substanțe din stare lichidă în stare de vapori(gazoasă) se numește vaporizare.
Fierberea este vaporizarea care are loc în toată masa lichidului. Evaporarea este vaporizarea care
are loc doar la suprafața lichidului. Evaporarea este influențată de suprafață. Cu cât suprafața etse
mai mare, cu atât evaporarea are loc mai repede. De asemenea, agitația aerului din jurul corpului
sau substanței(vântul) grăbește evaporarea. Trecerea unei substanțe din stare de vapori în stare
lichidă se numește condensare.
Apa urmează un circuit în natură. Căldura soarelui determină evaporarea apei de suprafață.
Vaporii rezultați se ridică în atmosferă. Dacă în atmosfera saturată cu vapori de apă apare o scădere
a temperaturii, parte din vaporii condensați iau forma de nori, ceață, ploaie, zăpadă sau grindină.
În anotimpurile calde, dar cu nopți răcoroase se depune rouă, iar dacă temperatura solului este
Răduță ( Isachi) Georgiana- Nicușoara
An II, Sem. I
TEMA I
sub 0 C, se depune bruma.
Apele ajunse la nivelul solului sau cele ce rezultă din topirea zăpezilor, în parte umplu din nou
lacurile, râurile, fluviile, mările si oceanele. Altă parte străbate straturile de pamânt, la diferite
adâncimi, formând apele freatice. Apa subterană poate reapărea la suprafață, fie prin izvoare, fie
extrasă prin fântâni, puțuri sau sonde. În cadrul acestui mare circuit natural se disting circuite
secundare, dintre care, importanța deosebită prezintă circuitul biologic. Acesta constă în
pătrunderea apei în organismele vii și redarea ei în circuitul natural prin respirație, transpirație si
moartea organismelor. Distingem și un circuit apă-om-apă, care se referă la intervenția activității
omului in circuitul natural.
În natură nu există apă pură; date fiind interacțiunile cu mediul ea conține gaze, substanțe
minerale și organice dizolvate în suspensie. Chiar apa de ploaie, care ar trebui sa fie cea mai curată
apă naturală (devenită astfel printr-o distilare naturală) poate prezenta dizolvate anumite impurități
de tipul: CO2, NH3 sau chiar H2S, SO2- ca urmare a contactului prelungit cu aerul.

În natură, apa se află în continuă mișcare și transformare: ea trece din stare lichidă în stare
gazoasă sau solidă și din aceste stări din nou în stare lichidă.
Răduță ( Isachi) Georgiana- Nicușoara
An II, Sem. I
TEMA I
La căldura Soarelui, apa din râuri, lacuri, mări și oceane se evaporă. Vaporii de apă se ridică
în aer și formează norii, care sunt purtați de vânt la diferite înălțimi. Din ei se formează ploile.
Iarna, când este foarte frig, apa cade sub formă de zăpadă.

Drumul pe care îl face apa în natură se numește circuitul apei in natură (denumit uneori și ciclul
hidrologic sau ciclul apei). Acesta se desfășoară mereu, fără încetare.

O parte din apa florilor, din topirea zăpezii și a gheții se scurge la suprafața pământului prin
șuvoaiele și torenții care ajung în râuri. O altă parte pătrunde în sol și subsol. Din sol, plantele
absorb o parte din apă cu substanțe hrănitoare, pe care o folosesc pentru pregătirea hranei. Plantele
constituie, la rândul lor, hrana unor animale. Apa din plante trece în corpul animalelor. Când
viețuitoarele mor și putrezesc, apa din corpul lor se întoarce din nou în pământ.

O parte din apa subterană iese la suprafață sub formă de izvoare, care se adună în pâraie, râuri,
fluvii și ajunge în mări și oceane.

Apa este o bogăție de neprețuit, folositoare omului atât în viața de toate zilele, pentru consum,
cât și în industrie, agricultură, transporturi, etc. De asemenea, apa contribuie la fabricarea unor
produse (zahăr, hârtie, conserve de legume, etc.). În agricultură e nevoie de sisteme de irigații. În
acest fel, se obțin recolte bogate chiar și în anii în care nu avem ploi sau zăpezi îndestulătoare
pentru nevoile plantelor.

Omul folosește apa pentru băut, la prepararea mâncărurilor, pentru curățenia corpului,
îmbrăcămintei, locuinței, satelor și orașelor.

Apele provoacă uneori și pagube. Torenții și ploile mari dezrădăcinează copaci, inundă, distrug
șosele și unele culturi. Din aceasta cauză, omul trebuie să prevină și să construiască diguri și stavile
în calea apelor, terase în formă de trepte pentru torenți, care micșorează viteza apelor și reduc
pagubele. Pe coastele abrupte, omul plantează pomi, care împiedică distrugerile produse de ape.

Apele curgătoare din zone industriale conțin multe reziduuri care sunt dăunătoare pentru viață.
Pentru înlăturarea acestui pericol se folosesc diferite metode de curățire a apelor, care sunt apoi
redate circuitului natural sau care sunt refolosite.
Răduță ( Isachi) Georgiana- Nicușoara
An II, Sem. I
TEMA I
Așadar, să avem grijă mereu să nu risipim apa, să o păstrăm curată indiferent de locul sau forma
în care o găsim. O apă curată înseamnă o viață sănătoasă!