Circuitul apei in natura

PROIECT REALIZAT DE CHINAN

DARIA
Circuitul apui in natura este procesul de circulație continuă a apei  în
cadrul hidrosferei Pamantului. Acest proces este pus în mișcare de radiatia
solara  și de gravitație. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa își schimbă
starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Apa se
mișcă dintr-un element component al circuitului în altul, de exemplu dintr-
un râu într-un ocean, prin diferite procese fizice, dintre care cele mai însemnate
sunt evaporația, transpirația, infiltrația și scurgerea. Științele care se ocupă cu
studiul mișcării apei în cadrul acestui circuit sunt hidrologia și meteorologia.
Circuitul apei în natură a fost descoperit, sau măcar intuit, foarte
devreme în istoria omenirii. Chiar Biblia face referire de mai multe
ori la acest circuit, în special în legătură cu potopul.
Dintre diferitele teorii asupra circuitului apei și a mecanismului
care îl determină sunt demne de menționat:

Teoria meteorogenă

Teoria geogenă

Teoria genezei din aer

Teoria meteorogenă
Această teorie descrie circuitul apei după conceptele acceptate de știința
contemporană. Se pare că acestă teorie a fost enunțată de filozoful grec Xenofan
din Colofon. Studiind diferite fosile, Xenofan a dedus că într-un trecut
îndepărtat, apele au acoperit în întregime uscatul, ipoteză care ulterior a fost
numită Neptunism. Astfel el a conceput și teoria unui ciclu al solului, în cursul
căruia pământul ar fi erodat și antrenat spre oceane, pentru ca după dispariția
completă a uscatului, el să se regenereze. Cu privire la ciclul apei, el a constatat
că mările constituie originea norilor, din care se produce apa de ploaie care în
cele din urmă ajunge tot în oceane. Din moment ce apa era la originea întregului
proces, el a emis ipoteza că soarele și stelele ar fi fost generate tot de acești nori.
În sfârșit, după el, curcubeele nu ar fi altceva decât un tip special de nor. Deși
ciclul solului nu a fost confirmat ulterior și teoriile sale asupra norilor sunt
inexacte, descrierea ciclului apei este în general corectă și rolul esențial pe care îl
au oceanele a fost corect intuit. 
Teoria geogena
Elaborată de Hippon din Samos, inversa ipotezele teoriei
meteorogene și susținea că pământul plutește pe oceanul
planetar. Conform acestei teorii, apa mării subterane, pe care
plutește pământul, se ridică prin pământ, printr-un fel de
infiltrație inversă. De la suprafața pământului, apa se evaporă
în atmosferă și se reîntoarce în mare prin precipitații. Teoria
menține ideea unui ciclu, însă sensul de mișcare este invers.
Teoria a fost susținută ulterior de Thales din Milet și
de Platon.
Teoria genezei din aer
Teoria a fost întâi susținută de Anaximene din Milet și postula că aerul este
materia inițială care, prin concentrare, se transformă în apă și pietre, iar prin
diluare se transformă în foc. Diogene din Apollonia a dus mai departe teoria,
considerând că prin procesul de concentrare a aerului se produce și nămolul din
care se naște viața. El a elaborat teoria unor cicluri în cadrul cărora se naște o
succesiune infinită de lumi. Pornind de la aceste ipoteze, Aristotel a emis teoria
că apa ar fi produsă din aer, printr-un proces de condensare, care ar duce la
precipitațiile care cad pe sol și alimentează râurile care se scurg în mare. Teoria
lui Aristotel acoperă numai o parte a ciclul apei așa cum este văzut în prezent și
nu cuprindea evaporația care alimentează apa din atmosferă. O asemenea
întoarcere nu era necesară, deoarece, conform teoriei lui Diogene, ciclul se
închidea când tot nămolul produs prin condensare era spălat în mare și era
generată o nouă lume, geneză care nu ar mai fi părut posibilă în cazul existenței
unui ciclu închis al apei. Teoria lui Aristotel a fost considerată valabilă de oamenii
de știință până în secolul XVII. 
Nu se poate găsi un punct în care începe sau se termină ciclul natural al apei.
Moleculele de apă se mișcă în mod continuu de la un compartiment sau rezervor al
hidrosferei la altul, prin diferite procese fizice.Acestea sunt:

Evaporarea Intercepția prin foliaj 

Condensarea

Sublimarea

Precipitatiile

Infiltratia

Topirea

Scurgerea

Advectia

Capilaritatea
In principiu, apa se evaporă de la suprafața
oceanelor, formează nori din care apa cade sub
formă de precipitații pe pământ și apoi se scurge
înapoi în oceane. Totuși moleculele de apă nu își
efectuează în mod necesar mișcarea în această
ordine. Înainte de a se reîntoarce în ocean, o
moleculă de apă poate să fi fost evaporată,
condensată, precipitată și scursă de repetate
rânduri sau poate să fi urmat o cale mai scurtă și
să fi fost precipitată direct în ocean, fără a mai
parcurge celelalte componente ale ciclului. 
Multumesc pentru atentia
acordata