Conversația euristică (heuristiko - a descoperi) se identifică prin modalitatea de

structurare a întrebărilor, punând elevii să-și reorganizeze informațiile deținute anterior și să le

organizeze în structuri mentale bine organizate, solicitându-le elevilor imaginația, gândirea critică,
creativitatea, operațiile mentale. Prin urmare această formă de conversație include conversația
examinatoare, de consolidare și sistematizare a cunoștințelor, cunoașterea adevărului depinde de
întrebările adresate, de comunicarea sinceră între profesor-elevi, de existența feedback-ului.

          Cea care aduce beneficii activității didactice de predare-învățare, cu rol motivant este
conversația euristică, care impune totuși îndeplinirea anumitor condiții pentru a îmbunătăți
competențele elevilor:

 Răspunsurile pe care le solicită din partea elevilor să nu fie monosilabice, iar dacă acestea
sunt formulate în această manieră, profesorul trebuie să solicite clarificări de genul: De ce
credeți acest lucru? Argumentați-vă opinia! Care este totuși opinia voastră?
 Întrebările nu urmăresc latura narativă sau descriptivă, ele îi solicita pe elevi să-și dezvolte
inteligența, creativitatea, emotivitatea și să fie capabili de operații mentale, de exemplu
comparația, abstractizarea, analiza, sinteza etc.
 Profesorul trebuie să lase elevilor posibilitatea de a greși, pentru că doar greșind ei vor avea
posibilitatea să învețe, să fie capabili să-și expună propriile păreri, deoarece elevii nu sunt și
nu trebuie să fie puși în postura unor roboți care doar reproduc ceea ce asculta, învață.
 Întrebările vor fi adresate frontal, antrenând întreaga clasă în rezolvarea problemei, lăsând
elevilor suficient timp pentru a răspunde, intervenind doar când s-a ajuns în impas.
 Întrebările adresate trebuie să fie clare și logice, având o logica în emiterea lor și ținând cont
de conținutul lecției. Aceste întrebări nu au un rol punitiv, ele trebuie concepute pentru a pune
în valoare calitățile elevilor, nu pentru a evidenția defectele acestora.
 Profesorul trebuie să folosească un ton calm și să permită și prezentarea altor răspunsuri decât
cele acceptate, deși doar un singur răspuns ar fi cel corect.
 Dacă elevii nu răspund la o întrebare, profesorul nu va adresa alta decât după ce îi îndruma pe
elevi să descopere adevărul.

          Debutând printr-o întrebare adresată întregii clase, conversația continuă prin răspunsul oferit de
unul dintre elevi sau mai mulți, în situația în care răspunsul nu era complet. Dacă elevii prezintă
dificultăți în identificarea răspunsului corect, profesorul va adresa alte întrebări ajutătoare, oferind el
însuși soluția dacă observă că elevii nu au răspuns. Nici o întrebare nu trebuie adresată clasei, dacă nu
se are în vedere emiterea unui răspuns. Doar dacă profesorul adresează întrebări retorice, atunci lecția
se poate termina, lăsând ca temă pentru acasă aprofundarea suplimentară a unor informații.

          Pentru o mai bună optimizare a metodei, profesorul va aștepta ca elevul/elevii să răspundă, nu
îi va întrerupe, nu îi va deruta și îndruma spre piste false. Chiar dacă elevii nu oferă răspunsurile cele
mai bune, aceștia trebuie apreciați, altfel se vor simți marginalizați și nu vor mai avea încredere să-și
exprime propriile opinii. Profesorul le va adresa întrebări de genul: De ce consideri că s-au petrecut
astfel evenimentele? Ce v-a debusolat? De ce susții aceste lucruri? Va formula aprecieri verbale, de
exemplu: Răspunsul tău este bun, însa nu este complet!, Ai dreptate, însa ai omis un anumit aspect
etc.