Conversatia - metoda traditionala de predare in

economie
Agentii economici

Conversația este o metodă verbală, activă, care constă în valorificarea didactică a întrebărilor și
răspunsurilor. Specificul acestei metode este acela că activitatea instructiv-educativă se
desfășoară pe baza unui dialog între educator și copil, pe verticală și pe orizontală. Este o metodă
care cere din partea elevilor un efort intelectual, solicitând predominant capacități cognitive.

Participarea activă a elevilor depinde în primul rând de modul cum sunt formulate întrebările, de
ordinea acestora. Întrebările reprezintă principalul instrument al acestei metode. Formularea
întrebărilor se face în funcție de potențialul intelectual individual al elevilor. Copiilor cu un
vocabular sărac, cu o experiență de viață redusă li se vor pune întrebări centrate pe memorie,
reactualizare reproductivă. Exemplu de întrebări: cine?, ce?, când?, unde?. Elevilor cu un
potențial intelectual bun și foarte bun li se vor adresa întrebări centrate pe imaginație, gândire,
descoperire. Exemplu: de ce?, pentru ce?, din ce cauză?. Întrebările trebuie formulate clare,
concise, corecte din punct de vedere gramatical.

Conversația este utilizată încă din perioada antichității, filosoful grec Socrate, care aprecia
utilitatea metodei cu condiția ca profesorul să dirijeze discuția pentru îndeplinirea unui scop și a
unui obiectiv. Metoda a cunoscut o evoluție ascendentă, pornind de la întrebări care urmăreau
doar reproducerea materiei, la întrebări care conduc la stimularea gândirii și la exprimarea de
opinii personale, fiind o metodă interogativă, cunsocută și bu denumirile de dialog didactic sau
discuție. Astfel că, în spatele unei întrebări se ascunde alta, iar după o înșiruire logica de
răspunsuri, elevul va fi capabil să înțeleagă și să fie motivat să învețe, deoarece achizițiile și
informațiile curente reprezintă baza pentru alte cunoștințe .
Conversația reprezintă un sistem de întrebări orale pe care profesorul le adresează elevilor,
de la care așteaptă răspunsuri clare și logice, astfel încât să le permită găsirea de soluții la
problemele întâlnite și să-și sistematizeze informațiile astfel încât să fie capabili de generalizări,
ierarhizări și clasificări. Reîntorcându-se la ceea ce știau elevii, noile informații se așează pe o
construcție mentală logică și clară. Deși este o metodă tradițională, conversația este impregnată
de activism și implică participarea activa din partea elevilor, care prin răspunsurile oferite la
întrebările profesorului, reușesc să se implice emoțional și sunt motivați să afle mai multe
informații.
 Prin metoda conversației între profesor și elevi se urmărește verificarea cunoștințelor și
formarea capacităților intelectuale, fixarea și sistematizarea informațiilor, dezvoltarea gândirii
critice, a imaginației, fiind o metodă de predare-învățare, dar și de evaluare.
Se cunosc mai multe tipuri de conversație didactică:

Conversația examinatoare care reprezintă o suită de întrebări prin care se urmărește o

evaluare orală cantitativă a datelor, a evenimentelor, a faptelor prin reproducerea
informațiilor. Trebuie evitate întrebările care au doar o funcție reproductivă, fiind
recomandat să se utilizeze celelalte tipuri de conversații, care îndeamnă la acțiune și la
diferite operații ale gândirii, cum ar fi: memoria, atenția, gândirea critică, imaginația.

Conversația de consolidare și sistematizare se utilizează în cadrul lecțiilor de

recapitulare a cunoștințelor, prin care pornind de la întrebările formulate de profesor
elevii își organizează cele învățate, pentru a ajunge la propriile concluzii.

Conversația euristică (heuristiko- a descoperi) se identifică prin modalitatea de

structurare a întrebărilor, punând elevii să-și reorganizeze informațiile deținute anterior și
să le organizeze în structuri mentale bine organizate, solicitându-le elevilor imaginația,
gândirea critică, creativitatea, operații mentale. Prin urmare această formă de conversație
include conversația examinatoare, de consolidare și sistematizare a cunoștințelor istorice,
cunoașterea adevărului istoric depinde de întrebările adresate, de comunicarea sinceră
între profesor-elevi, de existența feedback-ului.

Cea care aduce beneficii activității didactice de predare-învățare, cu rol motivant este
conversația euristică, care impune totuși îndeplinirea anumitor condiții pentru a îmbunătățirea
competențelor la elevi:

 Răspunsurile pe care le solicită din partea elevilor să nu fie monosilabice, iar dacă acestea
sunt formulate în această manieră, profesorul trebuie să solicite clarificări de genul: De ce
credeți acest lucru? Argumentați-vă opinia? Care este totuși opinia voastră?
 Întrebările nu urmăresc latura narativă sau descriptivă, ele îi solicita pe elevi să-și
dezvolte inteligența, creativitatea, emotivitatea și să fie capabili de operații mentale, de
exemplu comparația, abstractizarea, analiza, sinteza etc.
 Profesorul trebuie să renunțe la tronul cu care a fost obișnuit, lăsând elevilor posibilitatea
de a greși, pentru că doar greșind ei vor avea posibilitatea să învețe, să fie capabili să-și
expună propriile păreri, deoarece elevii nu sunt și nu trebuie să fie puși în postura unor
roboți care doar reproduc ceea ce asculta, învață.
 Întrebările vor fi adresate frontal, antrenând întreaga clasă în rezolvarea problemei,
lăsând elevilor suficient timp pentru a răspunde, intervenind doar când s-a ajuns în impas.
  Întrebările adresate trebuie să fie clare și logice, având o logica în emiterea lor și ținând
cont de conținutul lecției. Aceste întrebări nu au un rol punitiv, ele trebuie concepute
pentru a pune în valoare calitățile elevilor, nu pentru a evidenția defectele acestora.
 Profesorul trebuie să folosească un ton calm și să permită prezentarea și altor răspunsuri
decât cele acceptate, deși doar un singur răspuns ar fi cel corect.
 Dacă elevii nu răspund la o întrebare, profesorul nu va adresa alta decât după ce îi
îndruma pe elevi să descopere adevărul.

Debutând printr-o întrebare adresată întregii clase, conversația continuă prin răspunsul
oferit de unul dintre elevi sau mai mulți, în situația în care răspunsul nu era complet. Dacă elevii
prezintă dificultăți în identificarea răspunsului corect, profesorul va adresa alte întrebări
ajutătoare, oferind el însuși soluția dacă observă că elevii nu au răspuns. Nici o întrebare nu
trebuie adresată clasei, dacă nu se are în vedere emiterea unui răspuns. Doar dacă profesorul
adresează întrebări retorice, atunci lecția se poate termina, lăsând ca tema pentru acasă
aprofundarea suplimentară a unor informații.
Pentru o mai bună optimizare a metodei, profesorul va aștepta ca elevul/elevii să răspundă,
nu îi va întrerupe, nu îi va deruta și îndruma spre piste false. Chiar dacă elevii nu oferă
răspunsurile cele mai bune, aceștia trebuie apreciați, altfel se vor simți marginalizați și nu vor
mai avea încredere să-și exprime propriile opinii. Profesorul le va adresa întrebări de genul: De
ce consideri că s-au petrecut astfel evenimentele? Ce v-a debusolat? De ce susții aceste lucruri?
Va formula aprecieri verbale, de exemplu: Răspunsul tău este bun, însa nu este complet!, Ai
dreptate, însa ai omis un anumit aspect etc.