Metode activ-participative de predare–învăţare

a disciplinelor economice

1.Criterii de selecţie a metodelor didactice

Orice cadru didactic selectează metoda, procedeele şi mijloacele didactice pe care le va
utiliza în lecţie în funcţie de:
a) finalitatea pedagogică vizată (scopul şi obiectivele urmărite);
b) structura logică şi gradul de dificultate al disciplinei, precum şi specificul conţinutului de
transmis/format;
c) atitudinea elevului faţă de activitatea de învăţare (specificul vârstei, individualitatea elevului,
receptivitatea, aşteptările şi interesele elevului, nivelul de pregătire etc);
d) forma de organizare a activităţilor didactice (frontală, în grup, individualizată);
e) experienţa didactică personală;
f) logistica didactică existentă în şcoală.
Deoarece disciplinele economice au un pronunţat character aplicativ, cu impact pozitiv şi
imediat aupra personalităţii elevului, în prezenta lucrare ne vom opri asupra acelor metode şi
procedee didactice care facilitează participarea conştientă şi activă a elevului în învăţare. Vom
prezenta îndeosebi metode active (clasice şi moderne) destinate implicării directe a elevului în
demersal didactic.
2. Specificul şi clasificarea metodelor active
Activizarea predării – învăţării disciplinelor economice presupune folosirea unor metode,
tehnici şi procedee care îl implică pe elev în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea
gândirii, stimularea creativităţii, dezvoltarea interesului pentru învăţare, în sensul formării lui ca
participant activ la procesul de educare.
Astfel elevul este ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi aplică
în diferite situaţii de viaţă ceea ce a învăţat.
Opţiunea pentru o metodă sau alta este în strânsă relaţie şi cu personalitatea profesorului
şi gradul de pregătire, predispoziţia şi stilurile de învăţare ale grupului de elevi cu care se
lucrează.
Din această perspectivă, metodele pentru o învăţare active se pot clasifica în:
I. Metode care favorizează înţelegerea conceptelor şi ideilor, valorifică experienţa proprie a
elevilor, dezvoltă competenţe de comunicare şi relaţionare, de deliberare pe plan mental şi
vizează formarea unei atitudini active: discuţia, dezbaterea, jocul de rol, brainstorning-ul,
Phillips 6-6 etc.
II. Metode care stimulează gândirea şi creativitatea, îi determină pe elevi să caute şi să dezvolte
soluţii pentru diferite probleme, să facă reflecţii critice şi judecăţi de valoare, să compare şi să
analizeze situaţii date: conversaţia euristică, studiu de caz, rezolvarea de probleme, jocul
didactic, exerciţiul, brainstorning;
III. Metode prin care elevii sunt învăţaţi să lucreze productiv cu alţii şi să-şi dezvolte abilităţi de
colaborare şi ajutor reciproc: mozaicul, cafeneaua, proiectul în grupuri mici, cubul.

Conversaţia euristică
Deşi este o metodă expozitivă, conversaţia euristică are un pronunţat caracter activ, fiind
centrată pe dialogul didactic, care trebuie:
- să ofere elevilor libertăţi de iniţiativă şi de exprimare;
- să solicite inteligenţa productivă, spontaneitatea şi curiozitatea elevilor;
- să asigure participarea efectivă a elevilor la toate fazele elaborării cunoştinţelor;
- să solicite operaţiile mintale de bază (analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, abstractizarea
etc.);
- să ofere elevilor posibilitatea de a efectua ei înşişi
raţionamente;
- să permită elevilor să pună, la rândul lor, întrebări profesorului sau colegilor etc.
Asemenea cerinţe derivă din scopurile conversaţiei eurisitice:
1.stimularea gândirii elevilor, astfel încât aceştia să poată descoperi şi singuri adevărul, să
motiveze răspunsurile date, să sesizeze legăturile cauzale dintre cunoştinţe /fenomene;
2.aprofundarea cunoştinţelor, a problemelor supuse discuţiei şi chiar, avansarea de noi
explicaţii /soluţii de rezolvare;
3.formarea gândirii logice a elevilor astfel încât ei să poată sesiza care este esenţa problemei,
precum şi logica internă a unei discipline;
4.deprinderea elevilor de a rezolva şi singuri o problem de învăţare (să poată aplica singuri o
regulă, o definiţie, o teoremă). Călăuzit de întrebări şi bazându-se pe cunoştinţele anterioare, la
care se adaugă experienţa sa de învăţare, elevul va putea să sesizeze singur relaţiile cauzale,
caracterisiticile şi esenţa lucrurilor, fenomenelor, evenimentelor şi, pe această bază, în final va
putea să formuleze logic o regulă, să elaboreze o definiţie, sau să formuleze concluzii logice; pe
această cale elevul redescoperă adevăruri cunoscute deja de ştiinţă.
Conversaţia euristică – ca metodă didactică – se pregăteşte atent de către profesor, astfel
încât elevul să descopere informaţii cu totul noi; adoptând o strategie euristică, profesorul
adresează elevilor întrebări a căror succesiune trebuie atent stabilită, respectându-se logica
ştiinţei, procedând de la simplu la complex, de la particular la general, de la uşor la greu. Este
importantă natura şi structura întrebărilor formulate. Întrebările sunt productive dacă solicită
gândirea, dacă incită la acţiune şi la descoperirea adevărului împreună cu profesorul. Se bazează
pe comunicarea orizontală, nelateralizată (feed-back imediat/concomitent).
Conversaţia eurisitică (de descoperire) presupune schimburi verbale între parteneri,
numite “episoade”. Fiecare episod este iniţiat printr-o operaţie verbală, în general o întrebare cu
rol diferit de la caz la caz. În didactica modernă se vorbeşte despre diverse tipuri de întrebări,
care canalizează comunicarea profesor – elev –
elev în direcţia căutării şi exploatării astfel încât să se ajungă la rezultatul scontat (descoperirea
de noi cunoştinţe).
Întrebările pot fi spontane sau premeditate, frontale sau personalizate, reproductive sau
productive, anticipative etc, determinându-l pe elev să învingă dificultăţile inerente cunoaşterii şi
să producă idei. Pentru ca un astfel de tip de învăţare să fie posibil, elevii trebuie să activeze
propriile cunoştinţe apelând la memorie şi reflecţie, realizând conexiuni care să faciliteze
descoperirea de noi cunoştinţe.
Aplicarea conversaţiei euristice necesită o deosebită pregătire prealabilă şi măiestrie
pedagogică. Succesul depinde de respectarea unor condiţii:
􀂾întrebările se aleg şi se formulează cu grijă, fără improvizaţii;
􀂾întrebările trebuie gradate ca dificultate şi exprimate în aşa fel încât elevul să le înţeleagă şi să
reacţioneze;
􀂾întrebările se formulează corect, dar şi concis;
􀂾între întrebare şi răspuns se lasă suficient timp de gîndire şi elaborare;
􀂾atunci când răspunde, elevul nu trebuie întrerupt, pentru a se evita inhibarea, cu excepţia unui
răspuns care este în afara întrebării;
􀂾întrebările să vizeze un conţinut bine delimitat;
􀂾întrebările să fie formulate clar (fără ambiguităţi).
Conversaţia eurisitică solicită elevului să îşi activeze memoria şi imaginaţia, dar mai
ales să îşi canalizeze atenţia şi gândirea în direcţia descoperirii realităţii şi formulării de
răspunsuri pertinente (să: definească, descrie, explice, argumenteze, compare,
rezolve, deducă, transfere cunoştinţe în contexte diferite, anticipeze ş.a.).
Exemplu:
Disciplina: Mediul concurențial
Clasa: a XII-a
Subiectul lecţiei: Economia de piaţă
Pentru ca elevii să sesizeze caracteristicile economiei de piaţă, profesorul apelează la metoda conversaţiei
euristice, parcurgând următorii paşi:
1. – Ce este economia de schimb? Ce a determinat apariţia ei?
R. elev 1)…………..
R.elev 2) ………….
R.corect şi complet …………………
2. Care sunt formele de manifestare ale economiei de schimb?
R. elev 1)……………
R. elev 2) …………..
-
-
R. elev n)………….
R. corect şi complet ……………
3. Comparaţi cele două forme ale economiei de schimb, evidenţiind
deosebirile existente
R. elev 1)……………
-
-
R. elev n)………….
R. corect şi complet ……………
4. Pornind de la filmul didactic prezentat (3 minute), evidenţiaţi trăsăturile economiei de schimb!
R. elev 1)……………
-
-
R. elev n)………….
R. corect şi complet ……………
5. Ce este economia de piaţă?
R. elev 1)……………
-
-
R. elev n)………….
R. corect şi personalizat ……………
6. Ce tip de sistem politic asigură funcţionarea economiei de piaţă?
Argumentaţi!
R. elev 1)……………
-
-
R. elev n)………….
7. De ce consideraţi că economia se bazează pe proprietatea privat particulară?
Exemplificaţi!
R. elev 1)……………
-
-
R. elev n)………….
R. corect şi original) ……………
8. Care sunt conotaţiile principale ale economiei de piaţă?
R. elev 1)……………
-
-
R. elev n)………….
R. complet ……………
9. Pe exemplul României, formulaţi câte două trăsături ale
economiei de dinainte şi după 1989!
R. elev 1)……………
-
-
R. elev n)………….
10. Care consideraţi că este rolul concurenţei în economia de piaţă?
R. elev 1)……………
-
-
R. elev n)………….
11. Consideraţi că în România funcţionează normal economia de
piaţă? Argumentaţi!
R. elev 1)……………
-
R. elev n)………….
Recomandări : Profesorul va dirija atent gândirea elevului, formulând atent întrebările şi
respectând regula gradualizării dificultăţilor. Situaţiile de învăţare create în timpul lecţiei vor fi
adecvate posibilităţilor reale ale elevilor şi scopului activităţii didactice. Întrebările se pregătesc
în prealabil (de către profesor), nu se improvizează în timpul lecţiei (doar elevul are acest
“drept”).
- La răspunsurile formulate de elevi se urmăreşte:
• corectitudinea şi complitudinea;
• coerenţa;
• rigoarea ştiinţifică;
• fluenţa;
• originalitatea;
• concizia;
• claritatea etc.
- Metoda “dă” rezultat la orice disciplină economică, îndeosebi dacă este cuplată cu
problematizarea şi cu demonstraţia didactică.
Problematizarea (metoda rezolvării de probleme)
Problematizarea este considerată în didactica modernă una dintre cele mai valoroase
metode deoarece orientează gândirea şcolarilor spre rezolvarea independentă de probleme.
Utilizând metoda în discuţie, profesorul pune pe şcolar îm situaţia de a căuta un răspuns
pertinent, o soluţie pentru problema cu care se confruntă. Punctul de pornire îl constituie crearea
situaţiei – problemă, care desemnează o situaţie contradictorie pentru elev, dificilă deoarece se
crează un conflict între experienţa de cunoaştere a elevului şi elementul de noutate cu care se
confruntă acesta.
Situaţia – problemă este necesar să prezinte următoarele caracteristici:
􀂾să prezinte o dificultate cognitivă pentru şcolar, rezolvarea acesteia necesită un efort real de
gândire;
􀂾să trezească interesul şcolarului, să-l surprindă, să-l uimească, provocându-l să acţioneze (să
caute, să depăşească obstacolele, să alcătuiască, să facă legături cu
ce cunoaşte, să descopere, să decidă);
􀂾să orienteze activitatea şcolarului în direcţia rezolvării, aflării soluţiei de rezolvare. Rezolvarea
nu este posibilă fără activarea cunoştinţelor şi experienţelor dobândite anterior.
Tensiunea (conflictul) este creată între experienţa anterioară (ceea ce şcolarul deja
cunoaşte) şi elementul de noutate cu care se confruntă. Această tensiune îl va determina să
acţioneze, să caute (investigheze) şi să intuiască soluţia de rezolvare a acestei tensiuni.
Rezolvarea situaţiei problemă solicită logica elevului, inducţia, deducţia, intuiţia,
analogia, dar şi voinţa şi perseverenţa.
Formularea situaţiei – problemă şi activitatea exploratorie a elevului pentru a
descoperi soluţia presupune patru momente fundamentale:
I.punerea problemei şi perceperea ei de către elevi (inclusiv primii indici orientativi pentru
rezolvare).
Acum, profesorul formulează situaţia problemă, expune faptele, (în general) explică o
serie de relaţii cauzale care se stabilesc, apoi profesorul recepţionează primele solicitări ale
elevilor şi dă informaţii suplimentare.
Practic, profesorul dezvăluie doar germenii adevărurilor ce vor fi apoi descoperite de
elevi prin efort propriu;
II.studierea aprofundată şi restructurarea datelor problemei (în acest moment, problematizarea
se apropie de cercetarea fundamentală). În această etapă, elevul lucrează independent:
reactualizează cunoştinţele, se documentează în domeniu, compară informaţiile, se opreşte la o
sumă de informaţii pe care le consideră
necesare şi relevante;
III.căutarea soluţiilor posibile la problema pusă
a)analizează atent şi cu discernământ materialul faptic;
b)procedează la o sinteză, pentru a recupera esenţialul, face conexiuni logice, analizând
condiţiile de producere/ manifestare a fenomenului sau situaţiei, formulează ipoteze privind
soluţionarea problemei şi le verifică pe fiecare parte. Trece în ultima fază.
IV.obţinerea rezultatului final şi evaluarea acestuia. La acest moment, elevul compară
rezultatele obţinute prin rezolvarea fiecărei ipoteze. În final, elevul decide/allege soluţia optimă,
care se confruntă cu ideile prezentate în manual.
Concluzii: metoda este foarte bună deoarece are un pronunţat caracter formativ:
a)antrenează întreaga personalitate a elevului (intelectul, calităţile voliţionale, afectivitatea),
captând atenţia şi mobilizând la efort propriu;
b)cultivă autonomia acţională şi curajul în formarea unor proiecţii proprii;
c)formează un stil activ de muncă;
d)asigură susţinerea motivaţiei învăţării şi sporeşte durabilitatea învăţării;
e)dă încredere în sine.
Experienţa arată că problemele din viaţa curentă sau cu aplicaţie în activităţile
profesionale trezesc rapid interesul elevilor.
Problematizarea cere respectarea unor condiţii:
1.elevii să aibă cunoştinţe anterioare legate de problema dată;
2.elevii să fie realmente interesaţi să rezolve;
3.dificultăţile să fie judicios dozate pentru a nu bloca elevul;
4.momentul plasării problemei să fie potrivit.
Strategia problematizării nu are, însă, aplicabilitate universală. Există conţinuturi care nu
se pretează la o astfel de abordare, după cum există şi situaţii când şcolarii nu dispun de
cunoştinţele şi abilităţile necesare.
Se poate aplica în combinaţie cu dezbaterea, studiul de caz, lectura şi analiza de text,
învăţarea prin descoperire etc.
Exemplu
Disciplina: Mediul concurențial
Clasa: a XII-a
Subiectul lecţiei: Costurile
Situaţia problemă: “O firmă reduce numărul de angajaţi şi înregistrează o reducere a nivelului
producţiei, dar productivitatea medie a muncii este superioară celei din perioada anterioară.
 Evaluaţi eficienţa muncii salariaţilor concediaţi în raport cu cea a celor care au rămas. Ce
evoluţie va înregistra costul unitar?”
După formularea şi descrierea situaţiei-problemă de către profesor şi înregistrarea de
către elevi, se iniţiază demersul de soluţionare a ei, care se derulează după cum urmează:
1.elevii, împărţiţi în grupuri de câte şase, realizează o incursiune în propria cunoaştere,
reamintindu-şi ce cunosc despre relaţia productivitate – costuri salariale, comportamentul
economic al întreprinzătorului şi reuşita în afaceri, calcule de eficienţă, neofactori de producţie.
2.pornind de la cunoştinţele însuşite anterior, elevii vor consulta manualul, vor solicita clarificări
profesorului, completează ceea ce cunosc cu ceea ce au reţinut din manual, consultă şi o lucrare
de specialitate, extrag ideile principale şi formulele de
calcul necesare soluţionării;
3.cu ajutorul profesorului, elevii formulează o ipoteză privind soluţionarea problemei (un posibil
adevăr), pe care o verifică apelând la propria judecată şi consultându-se cu colegii.
Evaluarea soluţiei propuse (şi rezultată din verificarea ipotezei) se poate realiza prin
confruntarea cu ideile descoperite prin lectura textelor din lucrările consultate
4.soluţia propusă (răspunsul considerat corect de către elevi) este prezentată profesorului. Acesta
contorizează soluţiile tuturor grupurilor de elevi şi împreună cu întreaga clasă este aleasă soluţia
optimă, confruntând cu manualul.
Evident că profesorul reia ideile principale, le comentează cu elevii şi le scrie pe tablă.
Pentru a întări învăţarea, formulează o altă problemă ce urmează a fi rezolvată individual (temă
pentru acasă).

Bibliografie:
Ciobanu, Olga - Didactica disciplinelor economice