UNIVERSITATEA TEHNICĂ"GHEORGHE ASACHI " DIN IAŞI

FACULTATEA DE DESIGN INDUSTRIAL ŞI MANAGEMNTUL AFACERILOR

Programul de studii: MASTER ACDTP- ANUL I
Disciplina: STRATEGIA CERCETĂRII ȘI DEZVOLTĂRII
OANTĂ (COJOCARU) M. SILICA
Coordonator:
Şef lucr. dr. ing. Liliana Hristian

STRATEGII DE CONSOLIDARE ÎN CADRUL ORELOR DE

MATEMATICĂ LA ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
Această sferă largă a procesului de educaţie este definită de cel puţin două probleme:
 a şti să înveţi – sintagma care antrenează atât elevul, cât şi învăţătorul;
 a şti să cercetezi munca elevului, să apreciezi corect atitudinea elevului faţă de carte,
faţă de matematică.
Învăţătorul trebuie să creeze un climat instituţional favorabil, folosind diverse
strategii / metode moderne, care să-l determine pe elev, să se implice activ şi conştient în procesul
instructiv-educativ. „Strategia” – este o modalitate de desfăşurare şi ameliorare a acţiunilor întreprinse
în vederea atingerii acestui scop.
Ca sisteme de procedee, metode, forme de organizare a activităţii de instruire, strategiile sunt
menite să asigure o învăţare activă şi creatoare a cunoştinţelor şi abilităţilor, modelând înlănţuirea
situaţiilor de învăţare în care sunt puşi elevii, declanşând la aceştia, mecanismele psihologice ale
învăţării.
Când stabilim strategiile, trebuie să avem în vedere următoarele criterii:
1) Concepţia pedagogică şi didactică a perioadei respective;
2) Concepţia personală a cadrului didactic;
3) Competenţele generale , specifice, în funcţie de finalitatea urmărită;
4) Natura şi specificul conţinutului ştiinţific care face obiectul activităţii instructiv-educative;
5) Particularităţile clasei de elevi (număr de elevi, grad de omogenitate, nivel de dezvoltare
intelectuală, de pregătire, particularităţi de vârstă şi individuale, sistemul de interese şi aspiraţii,
aptitudini, nivelul motivaţional, etc.)
6) Experienţa şi tipul de învăţare ale elevilor (cele mai eficiente strategii sunt cele care
promovează tipul de învăţare activă, euristică şi creatoare);
7) Natura şi formele probelor de evaluare;
8) Dotarea didactico-materială a clasei;
9) Timpul disponibil;
10) Personalitatea şi competenţa ştiinţifică, psihopedagogică şi metodică a cadrului didactic, stilul,
ingeniozitatea şi creativitatea sa.
Dezvoltarea creativităţii trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă şi să continue şi după
şcolaritate (sub îndrumarea cadrelor didactice şi a părinţilor), prin crearea unui context cât mai
stimulativ pentru creativitate.
În ultimile decenii există o necesitate acută a pregătirii copiilor şi tinerilor pentru o viaţă
activă şi creativă, pentru muncă, pentru o mai mare participare la rezolvarea multiplelor şi
complexelor probleme ale vieţii şi ale practicii. Strategiile de consolidare necesită o pregătire
atentă (ele sunt eficiente doar în condiţiile respectării regulilor jocului didactic propus). Avantajul
major al folosirii acestora, provine din faptul că ele pot motiva şi elevii care au rămâneri în urmă la
matematică, contribuie la stimularea capacităţilor creatoare a micului şcolar, având ca obiectiv
educarea emoţiei, educarea stimei de sine, dezvoltarea solidarităţii , a raţionamentului schematic, a
siguranţei, a toleranţei, a priceperii de prelucrare a pierderilor şi frustrărilor, a capacităţii de
administrare a gândurilor în situaţii de tensiune. Conduita învăţătorului este foarte importantă ca şi
creativitatea sa, în a găsi noi moduri de desfăşurare a lecţiei, cum ar fi :
 Muzica ambientală în sala de curs – ajută la dezaccelerarea gândirii, îmbunătăţirea
concentrării, educarea emoţiei, calmarea neliniştii, dezvoltarea plăcerii de a învăţa.
 Aşezarea în cerc sau în formă de „U”-ajută la inducerea unui sentiment de siguranţă,
eliminarea inhibiţiilor, diminuarea conflictelor dintre elevi, promovarea educaţiei
participativ-creative. Elevii îşi pot vedea unii altora chipurile, promovându-se interacţiune
socială.
 Folosirea unor istorioare pline - de haz sau cu conţinut moral în funcţie de tema abordată,
stimulează curiozitatea şi capacitatea de a memora , de a înţelege, a elevilor.
 Umanizarea cunoaşterii – prin povestirea vieţii matematicienilor care au făcut descoperiri
în acest domeniu, aceasta stimulând îndrăzneala, cultivând creativitatea, înţelepciunea,
interesul pentru ştiinţă.
 Umanizarea cadrului didactic- prin expunerea unor întâmplări din viaţa sa, care dezvăluie
trăsături ale personalităţii sale, influenţând astfel, atitudinea elevilor, dezvoltarea emoţională
pozitivă . Dacă învăţătorul va şti sa-i ofere elevului o apreciere pozitivă, o laudă înainte de
a-l critica, aceasta îi va crea un sentiment de deschidere elevului, care îl va face să accepte
corectarea unei greşeli fără încăpăţânare.
 Metodele active, în contrast cu metodele active au în vedere dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea
unor operaţii logico-matematice (ca, de exemplu: capacităţile de a compara şi a opune, de a categorisi
şi a organiza, de a calcula şi a verifica), a unor operaţii ştiinţifice, a capacităţii de a strânge, sintetiza,
organiza, asocia şi comunica informaţii.
Metodele activ-participative sunt cele mai în măsură să solicite plenar, dar şi să valorifice
maximal şi pe multiple planuri potenţialul uman de cunoaştere, de simţire şi de acţiune cu care un elev
sau altul vine la şcoală (Popescu, R., Roman, I., 1980, pag. 93).
Specific acestor metode este faptul că pot stimula şi dezvolta învăţarea prin cooperare, lucrul în
perechi sau în grupe mici de elevi, facilitând astfel comunicarea, relaţionarea, colaborarea şi sprijinul
reciproc pentru rezolvarea unor probleme sau pentru explorarea unor teme noi, care duc la cunoaşterea
dintre elevi, înţelegerea şi acceptarea reciprocă.
Lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare prezintă câteva caracteristici importante:
 răspunderea individuală - se evaluează frecvent performanţa fiecărui elev care trebuie
să ofere un răspuns în nume personal sau în numele grupului, iar rezultatul se comunică atât elevului
cât şi grupului din care face parte;
 interacţiunea directă - elevii se ajută unii pe alţii încurajându-se şi împărtăşindu-şi
ideile, explică celorlalţi, discută ceea ce ştiu, se învaţă unii pe alţii;
 interdependenţa pozitivă - elevii realizează că au nevoie unii de alţii pentru a duce la
bun sfârşit sarcina grupului. Învăţătorii pot structura această interdependenţă pozitivă stabilind scopuri,
recompense, resurse comune, roluri distribuite în grup;
 deprinderi interpersonale şi de grup mic - grupurile nu pot exista şi nici nu pot
funcţiona eficient dacă elevii nu au şi nu folosesc anumite deprinderi sociale (conducerea, luarea
deciziei, încrederea reciprocă, comunicarea, managementul conflictelor);
 procesarea în grup - elevii au nevoie de momente pentru a vedea cât de bine şi-au
atins scopurile şi cât de eficienţi au fost în grup. Învăţătorul monitorizează în permanenţă activitatea de
învăţare a grupurilor, le oferă feedback (lor şi întregii clase), intervine şi corectează eventualele
confuzii sau răspunsuri incomplete.
METODE FOLOSITE ÎN CADRUL STRATEGIILOR DE CONSOLIDARE A
CUNOSTINTELOR MATEMATICE
Metoda analizei produselor activităţii şi a cercetării documentelor.
Metoda analizei produselor activităţii şi a cercetării documentelor furnizează informaţii despre
procesele psihice şi unele trăsături de personalitate ale elevilor prin prisma obiectivării lor în produsele
activităţii: desene, lucrări scrise, referate, portofoliu, caiete de teme, lucrări de creaţie tehnică, piese,
proiecte, creaţii literare, compuneri etc.
Rezultatele şcolare ale elevilor se oglindesc în diferite documente cum ar fi: catalogul şcolar,
portofolii, rapoarte, carnete. De asemenea, prin consultarea unor documente precum planurile de
învăţământ, programele şcolare, planificările calendaristice (proiectarea curriculară realizată la anumite
niveluri) obţinem indirect diferite date privitoare la acţiunea educaţională, mai ales asupra rezultatelor
ei.
Metoda convorbirii
Convorbirea se desfăşoară ca o conversaţie între două persoane, după anumite reguli
metodologice, prin care persoana abordată oferă anumite informaţii la o temă anterior fixată.
Convorbirea presupune: o relaţie directă, de tipul faţă în faţă între cercetător şi subiect. Ca metodă de
studiere a elevului, convorbirea furnizează informaţii pentru înţelegerea motivelor interne ale conduitei,
a trăirilor afective, a intereselor, conflictelor, prejudecăţilor, valorilor, aspiraţiilor. Totodată, ea
dezvăluie demersul gândirii subiectului, atitudinea faţă de ceilalţi (părinţi, fraţi, colegi, profesori),
influenţa familiei şi a mediului social imediat.
Există mai multe forme de convorbire, frecvent întâlnite:
 convorbirea standardizată, structurată, bazată pe întrebări adresate în aceeaşi formă şi
ordine tuturor subiecţilor;
 convorbirea semistandardizată (unele întrebări sunt reformulate, se adresează şi
întrebări suplimentare);
 convorbirea liberă, spontană desfăşurată în funcţie de trăsăturile psihoindividuale
ale subiectului, de particularităţile situaţiei;
 convorbirea psihanalitică (S. Freud);
 convorbirea nondirectivă (Cari Rogers).
Metoda biografică
Metoda biografică este considerată ca o variantă a metodei studiului de caz, cu menţiunea că ea se
bazează pe cercetarea vieţii şi activităţii individului în vederea cunoaşterii istoriei personale, necesare
în stabilirea profilului personalităţii sale, precum şi pentru explicarea comportamentului actual al
persoanei.
Metoda testelor
Testele erau utilizate în determinarea dezvoltării intelectuale a copiilor, marcând o importantă
etapă spre un diagnostic obiectiv şi ştiinţific al aptitudinilor. Ulterior, prin H. Munsterberg, testele sunt
folosite pentru evaluarea aptitudinilor în vederea selecţiei profesionale, iar în prezent ele sunt folosite
pentru măsurarea capacităţilor, a însuşirilor psihice ale individului în vederea stabilirii
prezenţei/absenţei lor, a gradului lor de dezvoltare şi a particularităţilor de manifestare.
A. Cosmovici defineşte testul ca fiind “o probă standardizată, vizând determinarea cât mai exactă
a gradului de dezvoltare a unei însuşiri psihice sau fizice” .
Testul trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
 standardizarea - crearea aceloraşi condiţii pentru toţi subiecţii supuşi testării, fără a-i
favoriza pe unii şi defavoriza pe alţii;
 validitatea - testul să măsoare exact ceea ce îşi propune;
 etalonarea - unitate de măsură, stabilirea unui etalon la care se raportează rezultatele
obţinute;
 fidelitatea - se referă la însuşirea testelor de a permite obţinere unor performanţe
relativ asemănătoare la o nouă aplicare.
Pentru a-şi evidenţia utilitatea şi eficienţa, testele trebuie aplicate şi interpretate de persoane
competente, pregătite special în acest sens. Pentru măsurarea unor însuşiri psihice se recomandă
utilizarea nu doar a unui singur test, ci a unor baterii de teste. Rezultatele obţinute prin aplicarea
testelor trebuie corelate cu rezultatele obţinute prin aplicarea celorlalte metode, precum şi cu rezultatele
obţinute în activitatea practică.

Utilizarea strategiilor creative de consolidare detemină o mai bună colaborare între copii, devin
mai toleranţi, doresc să se ajute între ei, iar ceea ce este mai important este faptul că se împrietenesc,
formându-şi spiritul de echipă.
Activizarea presupune solicitarea efortului propriu al elevului, dar ea nu se poate realiza în mod
exclusiv prin activitatea proprie a acestuia, ci prin toate formele de muncă didactică: frontală, de grup,
individuală.
Consider că foarte importantă rămâne activitatea creativă a învăţătorului care prin experienţa sa şi
prin corelarea permanentă cu fiecare subiect al clasei, va perfecţiona continuu strategia consolidării
cunoștințelor matematice.