Ma intrebi ce metoda am nevoie -partea teoretica cu avantaj/dezavantaj.

Le gasesti pe toate in cartea- Didactica limbii si literaturii romane.Ai

cateva mai jos, incepi cu astea, iar daca nu e niciuna de aici, cauti in
carte,
 Metoda ciorchinelui este o tehnică eficientă de predare-învățare care încurajează elevii
să gândească liber și deschis.
 Ciorchinele este un tip de ,,brainstorming” prin care se stimulează evidențierea legă turilor
dintre idei; reprezintă o modalitate de a construi sau realiza asociații noi de idei sau de a
revela noi sensuri ale ideilor.
 Ciorchinele este o ,,strategie de gă sire a că ii de acces la propriile cunoștințe, înțelegeri sau
convingeri legate de o anumită temă ” (Steele, Meredith, Temple).
Etape:
1. Prezentarea cuvântului-cheie sau a propoziției-nucleu – cadrul didactic scrie un cuvânt
sau o propoziție-nucleu în mijlocul tablei.
2. Explicarea regulilor pe care le presupune tehnica – cadrul didactic le oferă elevilor
explicațiile necesare; îi încurajează pe elevi să scrie cuvinte sau sintagme în legă tură cu
tema pusă în discuție.
3. Realizarea propriu-zisă a ciorchinelui – cadrul didactic le cere elevilor să lege cuvintele
sau ideile produse de cuvântul sau propoziția-nucleu prin linii care evidențiază conexiunile
între acestea, realizând astfel o structură în formă de ciorchine.
4. Reflecția asupra ideilor emise și conexiunilor realizate.
Reguli:
– notarea tuturor ideilor legate de tema respectivă ;

– lipsa judecă ții ideilor expuse;

– dintr-o idée dată pot apă rea alte idei, astfel se pot construi ,,sateliți” ai ideii respective;

– apariția legă turilor numeroase și variate între idei.

Avantaje:
– fixarea ideilor și structurarea informațiilor;

– înțelegerea ideilor;

– poate fi aplicată atât individual (chiar și la evaluare), cât și la nivelul întregii clase, pentru
sistematizarea și consolidarea cunoștințelor;

– în etapa de reflecție, elevii pot fi ghidați, prin intermediul unor întrebă ri, în ceea ce privește
gruparea informațiilor în funcție de anumite criterii.

Limite:
– enunțarea unor idei și urmarea unor piste nerelevante pentru tema propusă ;

– timpul îndelungat necesar pentru aplicare;

– posibila implicare inegală a elevilor în activitate.

.Metoda cubului
Se realizează un cub ale cărui feţe pot fi acoperite cu hârtie de culori
diferite iar pe fiecare faţă a cubului se scrie câte una dintre următoarele
instrucţiuni: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ,
ARGUMENTEAZĂ; Se poate lucra în perechi sau în grupuri restrânse;
Puncte tari ale acestei metode sunt:
 Stimulează atenţia şi gândirea;
 Oferă posibilitatea elevilor de a-şi dezvolta competenţele necesare unei
abordări complexe şi integratoare;
 Lucrul individual, în echipe sau participarea întregii clase la realizarea
cerinţelor “cubului” este o provocare şi determină o întrecere în a
demonstra asimilarea corectă şi completă a cunoştinţelor.
. Metoda „Ştiu – Vreau să ştiu – Am învăţat”
Este o strategie ce-i determină pe elevi să conştientizeze ceea ce ştiu
despre un subiect sau ceea ce doresc să cunoască.
Eu utilizez această metodă în prima parte a lecţiei, când le cer elevilor
să inventarieze ideile pe care consideră că le deţin cu privire la subiectul
sau tema lecţiei ce va urma în rubrica – „ŞTIU”;
Această metodă am utilizat-o de mai multe ori, pentru că s-a dovedit
eficientă în cazul meu, mai ales atunci când predam opere ale unor
autori studiaţi anterior. Elevii aveau posibilitatea de a-şi aduce aminte de
cunoştinţele însuşite anterior dar, în acelaşi timp, îşi puteau manifesta
dorinţa de a cunoaşte mai mult şi a-şi dezvolta abilităţile de cooperare
şi documentare deoarece majoritatea elementelor din rubrica „VREAU
SĂ ŞTIU” deveneau teme pentru acasă sau teme de proiect.
Metoda este eficientă în sistematizarea cunoştinţelor de la finalul orei,
când elevii îşi inventariază noile idei asimilate pe parcurs, notându-le în
rubrica „AM ÎNVĂŢAT”;

. O altă metodă pe care o utilizez cu succes la clasă, mai ales în orele

de recapitulare şi fixare a cunoştinţelor acumulate anterior este lucrul în
perechi sau se mai numeşte şi „Partenerul de sprijin”. Folosesc această
metodă în special cu elevii mai emotivi, care se intimidează dacă un
cadru didactic ar sta lângă ei să le explice, dar şi cu elevii cu C.E.S.
Această metodă are un obiectiv dublu: dezvoltarea capacităţii de a
sprijini un copil cu dificultăţi de învăţare dar şi de mobilizare a acelor
elevi care au un nivel intelectual mai ridicat şi care s-ar plictisii în cazul
transmiterii cunoştinţelor prin expunere sau doar printr-un „interogatoriu”
de tipul întrebare-răspuns.
Profesorul are rolul de a depista copiii care prezinta dificultăţi în învăţare
pe parcursul evaluării iniţiale, continue, dar şi în observarea permanentă
a comportamentelor acestora.
Fiecare dintre cei doi parteneri trebuie să aibă anumite calităţi. Calităţile
partenerului de sprijin sunt următoarele:
 să fie un copil recunoscut de grup şi mai ales de cel care are nevoie de
sprijin ca fiind în măsură să ofere acest ajutor, adică să fie expert în
activitate, să dispună de tipul de inteligenţă caracteristic domeniului
respectiv;
 să ştie să coopereze, să explice şi să se facă înţeles fără să lase impresia de
superioritate asupra colegului căruia îi este mentor;
Calităţile celui sprijinit ar trebui să fie:
 să aibă curajul să recunoască nevoia unui sprijin;
 să solicite şi să accepte sprijinul de încredere;
 să-şi aleagă partenerul de sprijin.
La finalul parteneriatului, fiecare ar trebui să se simtă mulţumit. Cel
sprijinit pentru că a dobândit anumite cunoştinţe, abilităţi fără a se simţi
inferior în faţa profesorului, cel care oferă sprijin pentru că şi-a putut
demonstra capacitatea de a lucra în echipă, faptul că anumite cunoştinţe
însuşite de el nu au fost reţinute inutil, dezvoltând astfel capacitatea de
socializare în cadrul grupului dar, este adevărat, creează şi o anumită
ierarhie.
Profesorul este cel care trebuie să-l încurajeze pe primul să utilizeze
cunoştinţele însuşite iar pe al doilea să-l stimuleze şi să-i recunoască
anumite merite, determinându-i să conlucreze şi în afara şcolii.
4. Jocul de rol este o metodă ce se aplică cu succes la orice clasă dar în
special la clasele mici.Elevii sunt încurajaţi să relaţioneze între ei, jocul
de rol îi activizează din punct de vedere cognitiv şi afectiv, iar
interacţiunile dintre participanţi permit autocontrolul eficient al
conduitelor, comportamentelor şi achiziţiilor.
Profesorul are rolul de proiecta scenariul, implicând în această activitate
şi elevii, distribuie rolurile pornind de la aspiraţiile, aptitudinile şi
preferinţele fiecărui participant, organizează activităţi pregătitoare,
creează o atmosferă plăcută de lucru pentru a-i stimula pe interpreţi şi a
evita blocajele emoţionale în preluarea şi interpretarea rolurilor, conduce
modul de desfăşurare al jocului de rol. Un astfel de joc solicită din partea
cadrului didactic, pe lângă aptitudini pedagogice speciale, aptitudini
regizorale şi actoriceşti.
Seminarul Socratic este o metodă dialectică bazată pe credința lui Socrate în
puterea de a pune întrebări. Aceasta implică întrebarea și răspunsul la întrebări
pentru a încuraja gândirea critică și pentru a prelungi ideile și prezumțiile de
bază. Scopul principal al acestei metode este de a ajunge la o înțelegere comună
prin discuții; nu implică dezbateri, convingeri sau reflecții personale.

Seminariile Socratice se bazează pe analize textuale și discuții strânse. Un text

ideal pentru discuție ar trebui să fie bogat în idei și valori și fundamental
ambiguu. De asemenea, ar trebui să ofere complexitate și provocare și să fie
relevant pentru participanți. De asemenea, este important ca elevii să studieze și
să adnoteze textul înainte de discuție, astfel încât să aibă timp să se gândească și
să se pregătească pentru discuție.

Discuția începe adesea cu o întrebare deschisă, de obicei adresată de liderul

discuției sau de profesor. Un lider într-un seminar Socratic este un facilitator
care îi îndrumă pe alți participanți să aprofundeze, să clarifice, să vadă opinii
diferite și să mențină discuția axată pe subiect. Întrebarea deschisă nu are un
răspuns corect și, în general, duce la noi întrebări, aprofundând discuția.
Întrebările dintr-un seminar Socratic pot solicita clarificări, probe pentru ipoteze,
să exploreze motive și dovezi, să introducă puncte de vedere și perspective
variate și să investigheze implicațiile și consecințele. Întrebările frecvente la un
seminar Socratic pot include

De ce spui asta?

Puteți spune asta într-un alt mod?

Unde găsiți această idee în text?

Cum poți dovedi sau dezaproba această ipoteză?

Care sunt consecințele acestei ipoteze?

5. Metoda R.A.I (răspunde, aruncă, întreabă) am folosit-o fie la începutul

lecţiei, în reactualizare cunoştinţelor însuşite în ora/ orele anterioare, fie
la final de oră, în fixarea cunoştinţelor. Profesorul adresează o întrebare
la care va răspunde un elev. Acesta are dreptul de a formula şi el o
întrebare şi va numi un coleg care să răspundă. Metoda dă posibilitatea
profesorului de a vedea nivelul de cunoştinţe al elevilor dar şi
modalitatea acestora de a-şi structura cunoştinţele acumulate şi a le
transforma în întrebări-cheie, astfel se dezvoltă gândirea critică şi
creativă iar elevul devine parte activă în propria formare.
6. Diagrama Venn este o metodă folosită în activităţi în care, elevilor
împărţiţi în grupe li se cere să efectueze o reprezentare grafică a
asemănărilor şi a deosebirilor dintre două elemente. (două personaje
literare, două figuri de stil, două specii sau curente literare etc.).
Am utilizat această metodă la toate clasele.
7. Caligrama este metoda prin care cuvintele sau propoziţiile sunt
aranjate în aşa fel încât să reprezinte forma obiectului care constituie
tema propusă spre studiu. Este o metodă folosită atât în lecţiile de
predare-învăţare cât şi în lecţiile de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor
şi stimulează creativitatea, cultivând raţionamentul prin analogie.
Am folosit cu success metoda caligramei la clasa a IX-a, în lecţia
Literatura şi picture, dar şi în clasa a XII-a, în predarea avangardismului,
rugându-i pe elevi să realizeze poezii sau propoziţii sub forma unor
copaci, frunze, păsări, pălării etc. La finalul activităţii elevii erau încântaţi
de produsul muncii lor iar eu remarcam persoanele care dau dovadă de
creativitate şi de talent la desen şi literatură, fiind o activitate
transdisciplinară.
Metoda problematizarii
Avantajele utilizarii metodei problematizarii
• Activizeaza intens mecanismele cognitive ale elevilor sau studentilor, în special prin
mecanismele disonantei cognitive.
• Devin accesibile rezultate de învatare complexe, cum ar fi analiza sinteza, evaluarea,
gândirea divergenta, creativitatea.
• Dezvolta atitudini favorabile fata de procesul de învatamânt si fata de cadrele didactice.
• Dezvolta abilitati de cooperare în situatii de grup, ca si abilitati de asumare a conducerii
în situatii de grup.
Problematizarea este plasată în categoria metodelor şi procedeelor expozitiveuristice
. În comparaţie cu celelalte metode , problematizarea apare ca o metodă activă în
cadrul procesului de instruire , bazându-se pe celelalte metode din această categorie .
Intră uşor în combinaţie cu alte metode : lucrări experimentale , analiza de caz ,
dezbaterea , expunerea .
Problematizarea constă în descoperirea de către elev , prin efort propriu , a unor
date noi în legătură cu un proces. Prin deducţie , el descoperă regula , emite ipoteze ,
verificându-se în contexte noi , personale , demonstrând certitudinea ei . Metoda porneşte
de la crearea situaţiilor-problemă care incită elevul la o muncă intelectuală intensă , îl
mobilizează , îl angajează şi îi dezvoltă capacitatea operaţională în găsirea unor soluţii cât
mai eficace .
Etapele parcurse în timpul învăţării prin problematizare ar fi : elaborarea situaţieiproblemă
, înţelegerea , aplicarea , analiza , sinteza şi evaluarea . Reuşita creării unor
situaţii-problemă cât mai atractive depinde de talentul şi intuiţia dascălului .
Prin aplicarea acestei metode în predarea noţiunilor despre verb , elevii îşi însuşesc
cu uşurinţă definiţii , concepte ,categorii gramaticale .
Această metodă însă nu trebuie aplicată oriunde şi oricând : învăţătorul trebuie să
ţină cont de particularităţile individuale ale elevilor săi , de posibilităţile pe care le oferă
conţinutul lecţiei .

9. Metoda piramidei
sau
metoda bulgărelui de zăpadă
Are la bază împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în
cadrul grupurilor. Ea constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al colectivului
într-un demers colectiv mai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a
unei probleme date. Această metodă are mai multe faze: faza introductivă
–
învăţătorul enunţă problema
sau sarcina,

faza lucrului individual
–
fiecare elev lucrează individual timp de 5 minute la
soluţionarea problemei,

faza lucrului în perechi
–
elevii se consultă cu colegul de bancă, sunt notate toate
soluţiile apărute,

faza reuniunii în grupuri mai mari
–
elevii se consultă asupra soluţiilor în grupuri
alcătuite dintr un număr egal de perechi,

faza raportării soluţiilor în colectiv,

faza decizională.
Ca şi celelalte metode care se bazează pe lucrul în perechi şi în colectiv, metoda
piramidei are :
-
avantajele
stimulării învăţării prin cooperare, al sporirii încrederii în forţele proprii
prin testarea ideilor emise individual, mai întâi în grupuri mici şi apoi în colectiv.
-
dezavantajele
înregistrate sunt de ordin evaluativ, deoarece se poate stabili mai
greu care şi cât de însemnată a fost contribuţia fiecărui participant.

Metoda RAI
are
la
bază
stimularea
şi
dezvoltarea
capacităţilor
elevilor
de
a
comunica
(prin
întrebări
şi
răspunsuri)
ceea
ce
tocmai
au
învăţat
.
Denumirea
provine
de
la
iniţialele
cuvintelor
Răspunde
–
Aruncă
–
Interoghează
şi
se
desfăşoară
astfel
:
la
sf
î
rşitul
unei
lecţii
sau
a
unei
secvenţe
de
lecţie,
profesorul,
împreună
cu
elevii
săi,
investighează
rezultatele
obţinute
în
urma
predării
-
învăţării,
printr
-
un
joc
de
aruncare
a
unui
obiect
mic
şi
uşor
(minge)
de
la
un
elev
la
altul
.
Cel
care
aruncă
mingea
trebuie
să
pună
o
întrebare
din
lecţia
predată
celui
care
o
prinde
.
Cel
care
prinde
mingea
răspunde
la
întrebare
şi
apoi
aruncă
mai
departe
altui
coleg,
pun
î
nd
o
nouă
întrebare
.
Evident
interogatorul
trebuie
să
cunoască
şi
răspunsul
întrebării
adresate
.
Elevul
care
nu
cunoaşte
răspunsul
iese
din
joc,
iar
răspunsul
va
veni
din
partea
celui
care
a
pus
întrebarea
.
Acesta
are
ocazia
de
a
mai
arunca
încă
o
dată
mingea,
şi,
deci,
de
a
mai
pune
o
întrebare
.
În
cazul
în
care,
cel
care
interoghează
este
descoperit
că
nu
cunoaşte
răspunsul
la
propria
întrebare,
este
scos
din
joc,
în
favoarea
celui
căruia
i
-
a
adresat
întrebarea
.
Eliminarea
celor
care
nu
au
răspuns
corect
sau
a
celor
care
nu
au
dat
nici
un
răspuns,
conduce
treptat
la
răm
î
nerea
în
grup
a
celor
mai
bine
pregătiţi
.
Metoda
R
.
A
.
I
.
poate
fi
folosită
la
sf
î
rşitul
lecţiei,
pe
parcursul
ei
sau
la
începutul
activităţii,
c
î
nd
se
verifică
lecţia
anterioară,
înaintea
începerii
noului
demers
didactic,
în
scopul
descoperirii,
de
către
profesorul
ce
asistă
la
joc,
a
eventualelor
lacune
în
cunoştinţele
elevilor
şi
a
reactualizării
ideilor
-
ancoră
.
AVANTAJE
•
caracterul formativ şi creativ;
•
stimularea motivaţiei
•
cultivarea interesului pentru activitatea
intelectuală;
•
completează eventualele lacune în cunoştinţele
elevilor ;
•
r
ealiz
ează
un feedback rapid, într
-
un mod plăcut,
energizant şi mai puţin stresant
•
e
xersează abilităţile de comunicare interpersonală,
DEZAVANTAJE
●
timpul necesar din partea profesorului pentru pregătirea
materialului preliminar;
•
timpul necesar activităţii elevilor
•
elevii sunt tentaţi să
-
i scoată din „joc” pe unii colegi sau
să se răzbune pe alţii, adresându
-
le întrebări prea dificile
pentru ei.