Contexte culturale.

Societati pluriculturale de la multiculturalism la interculturalism

ntr-o epoc n care unul dintre cuvintele foarte des vehiculate este schimbarea, valorile pe care vechii greci i ntemeiau existena - Adevr, Bine, Frumos - rmn totui de o inalterabil actualitate. Evoluiile istorice jalonate de cele trei mari revoluii politice moderne (englez, american i francez) le-au adugat ns i altele menite s consolideze nucleul tare al cadrului valoric pe care se ntemeiaz actualul model cultural european; aceste noi valori sunt legalitatea, libertatea, egalitatea, fraternitatea/solidarita-tea i sentimentul cretin al sacrului (Antonesei, L., Modernitatea, globalizarea i dialogul culturilor privite din perspectiva educaiei interculturale p. 22 n T. Cozma (coord.) O nou provocare pentru educaie: interculturalitatea. Iai: Ed. Polirom, 2001, p. 11-23). Abordarea interculturala nu este o noua stiinta, nici o noua disciplina, ci o noua metodologie ce cauta sa integreze, in interogatia asupra spatiului educational, datele psihologiei, antropologiei, stiintelor socialului, politicii, culturii, istoriei. (Cucos, 2000). Educatia interculturala se refera la teme ca acceptare si participare invatarea convietuirii a invata sa traiesti impreuna, evitarea stereotipiilor si a prejudecatilor si propune solutii pentru promovarea valorilor democratiei si interculturalitatii /multiculturalitatii. Dezvoltarea abilitatilor de comunicare interculturala presupune invatarea acestora atat in cadrul organizat (educatia formala), cat si in si prin activitati de educatie non-formala si informala. Prima utilizare a termenului de cultura ii apartine lui Tylor(1871), care a definit cultura ca un intreg complex de cunostinte, credinte, arte, aspecte morale, legi, obiceiuri si alte capacitati si ritualuri dobandite de individ ca membru al societatii.Nu putem neglija contributiile lui Linton (1936), care emite ideea unei culturi ca o totala ereditate sociala a omenirii, si a lui Herskovits (1948), ce afirma despre cultura cum ca ar fi partea din mediu construita de om. De asemenea, Kroeber si Kluckhohn (1952) propun sase clase mari de definitii ale culturii din literatura antropologica. Definitiile descriptive Se refera la insiruirea tuturor aspectelor vietii si a activitatii umane gandite a fi un exemplu a ceea ce inseamna specificul cultural al unei comunitati.In acest tip se incadreaza si definitia lui Tylor. Definitiile istorice Pun accentul pe importanta acumularilor traditiilor culturale in timp, mai mult decat simpla enumerare a fenomenelor culturale, accentul fiind pus pe termeni precum mostenire sau ereditate.In acest sens, definitia lui Linton reprezinta un exemplu. Definitiile normative Se refera la accentuarea regulilor impartasite care guverneaza activitatea unui grup de persoane.Spre deosebire de cele descriptive si istorice, in care viata culturala este observabila usor, definitiile normative invita la o patrundere intr-o activitate deschisa si incercarea de a descoperi ce se afla in spatele acesteia.

 Definitiile psihologice Sugereaza o varietate de aspecte psihologice incluzand notiuni precum adaptare ,rezolvare de probleme, invatare si obiceiuri.Cultura da sansa unui grup sa interactioneze cat mai concret cu problemele lui recurente.Fiind supusa unui proces de invatare, cultura sprijina formarea de comportamente, obiceiuri specifice unui grup particular.Se argumenteaza de catre unii autori, posibilitatea descrierii si intelegerii culturii folosind informatiile obtinute atat la nivel individual cat si la nivel de grup, acolo unde valorile individuale sunt folosite pentru a caracteriza o intreaga cultura sau natiune, iar analizele diferentei dintre individual si colectiv, fiind complementare, ne permit o descriere explicita a culturii.Triandis (1994) foloseste notiune de sindrom cultural referindu-se la un pattern de atitudini impartasite, credinte, categorizari, auto-definiri, norme, roluri si valori, organizate in jurul unei teme, al unui subiect. Definitiile structurale Accentueaza modelul sau organizarea culturala.Nodul central al acestei persprective considera dimensiunile culturale ca forme si moduri integrate de interconectate caracteristici si nu ca pe o simpla lista sau un simplu amestec de obiceiuri.Si aceste definitii solicita patrunderea dincolo de aspectele publice pentru a descoperi structura care exista dedesubt (implicita). Definitiile genetice Evidenteaza originea sau geneza fenomenelor culturale dar nu in sens biologic.In cadrul acestei categorii sunt oferite trei raspunsuri principale la interogatia asupra genezei culturii: cultura apare ca urmare a functiei adaptative la habitatul unui grup, ca rezultat al interactiunilor sociale si ca rezultat al procesului de creatie, toate acestea fiind aspecte caracteristice speciei umane. Kroeber si Kluckhohn (1952) concluzioneaza cercetarea asupra categoriile definitiilor culturii, oferind propria lor perspectiva:Cultura consta dintr-un pattern explicit sau implicit, in vederea achizitionarii si transmiterii comportamentelor prin simboluri, constituind o achizitie distinctiva a grupurilor umane, incluzand concretizarile acestora in produde.Nucleul principal al culturii consta in traditii derivate si selectate istoric, precum si in valorile atasate acestora.Sistemul cultural poate fi considerat un produs al actiunii, dar si un factor ce conditioneaza elementele viitoarei actiuni. In anii 70, a existat o schimbare de optica asupra conceputului de cultura, fiind privita mai ales ca sistem simbolic de intelesuri impartasite.Acest accent a fost pus mai cu seama de antropologul Geertz care a plasat cultura in mintea oamenilor, vazand-o ca un pattern de intelesuri transmise istoric si concretizate in simboluri sau pe o structura conceptuala sau un sistem de idei. Avem astfel in fata doua perspective diferite despre cultura.Intr-una, cultura este apreciata ca fiind publica, observabila, concreta, ca o entitate colectiva (caracteristica unui grup ca intreg).In cea de-a doua, cultura este perceputa caa fiind subiectiva, abstracta, ca un aspect care tine de individualitatea umana sau de indivizii implicati in interactiunile sociale.Care cea corecta? Nu exista un raspuns clar, si este recomandat sa acceptam ambele variante.Cultura este atat obiectiva cat si subiectiva, se plaseaza deasupra unui singur individ ca membru al unui grup ca intreg, dar si in interiorul indivizilor. Pentru a ne edifica mai bine cu privire la distinctia dintre aspectele mai mult sau mai putin concrete ale culturii, este bine sa amintim modul de a gandi a lui

Herskovits(1948). Acesta a definit cultura ca fiind acea parte din mediu construita de om, iar ea ar constitui partea obiectiva, concreta.Nu neglijeaza insa, partea subiectiva si o descrie ca fiind modalitatile caracteristice de a privi partea din mediu construita de om.Aici intra credintele, evaluarile, idealurile si valorile s pot fi centrate pe mai multe laturi concrete ale culturii ( credintele si aprecierele despre locuinte, preparate culinare etc.). Gestionarea relatiilor interculturale solicita plasarea la un nivel mai putin concret si subiectiv, in felul acesta facilitandu-se intelegerea dimensiunilor prin care cultura variaza.Selectia acestor dimensiuni se impune dupa masura in care elementele specifice fiecareia sunt importante in relatiile interculturale, dar mai putin dupa masura intelegerii culturii in sine.Se remarca necesitatea abordarii dimensiunilor de diversitate, egalitate, conformism, prosperitate, spatiu si timp.Mai mult, culturile variaza si sub aspect lingvistic si religios. Diversitatea Unele culturi sunt atat de omogene in termenii a ceea ce oamenii fac si gandesc.Se poate exemplifica prin existenta societatilor rurale sau in cele care au ca activitate primara vanatul, toti membrii indeplinesc acelasi set limitat de roluri, prin contrast cu societatile industriale unde indivizii tind sa fie specializati.Un alt aspect al diversitatii se refera la faptul daca majoritatea indivizilor impartasesc o identitate etnica sau regionala comuna. Egalitatea Cand diferentele sunt intalnite, acestea pot fi tratate atat in mod egal sau diferentiat, in termeni de recompensa si statut.In unele societati, exista ierarhii rigide in sferele civice, militare si religioase (Biserica Romano-Catolica ii recunoaste , printre alte diviziuni, pe papa, cardinali, episcopi, preoti, calugari, credinciosi si eretici.In alte societati, poate sa nu existe o autoritate sau un lider permanent.Liderii temporari pot reprezenta o solutie pentru anumite activitati specifice. Conformismul In unele societati, indivizii sunt bine ancorati in sistemul de norme si in obligatiile sociale ale in-grupului: in altele, ei sunt relativi liberi sa-si organizeze propria activitate.Aceste trei dimensiuni pot fi interrelationate din punct de vedere empiric.Inegalitatea poate fi prezenta intr-o societate unde exista putina diversitate, iar daca aceasta exista la un nivel mai ridicat, apare ierarhia si de aici, toti cei plasati la polul inferior al acelei ierarhii vor fi subiectii unei puternice presiuni spre conformism. Cea mai observabila dimensiune a variatiei culturale o constituie prosperitatea, deoarece se poate evidentia prin bani, proprietati, timp liber si pot fi vazute de toti observatorii. Spatiul Se refera la modul in care indivizii folosesc spatiul si cum se orienteaza in intalnirile interpersonale.Orice persoana cu experienta interculturala va recunoaste imediat importanta acestei dimensiuni, prin contrast cu cei care nu au o asemenea experienta si nu pot intelege cum spatiul poate fi o variabila a diversitatii. Timpul Iarasi, aceasta dimensiune nu este atat de evidenta la cei cu o experienta interculturala limitata.Incercarea de a angaja indivizi care vin din culturi cu perspective diferite asupra timpului poate fi una dintre principalele surse de dificultate interculturala.

Accentuarea acestor sase dimensiuni are ca scop reliefarea faptului ca diferentele dintre diferite grupuri culturale pe aceste aspecte au o puternica influenta asupra relatiilor interculturale. Enculturaia reprezint procesul prin care un grup cultural incorporeaz la descendeni elemente valorice specifice n vederea integrrii optime n viaa comunitar. Aceast aciune nu este ntotdeauna contient i nu presupune neaprat un cadru formal de transmitere a zestrei culturale.Prin enculturaie se poate valoriza cumulul cultural achiziionat n cursul vieii, adic ce este disponibil n mediu, fr a exista nvare deliberat, prin contrast cu socializarea, care relev aciunile voluntare de integrare social. Prin urmare, inseria unei persoane n cultura sa se face n mare parte ntr-un mod incontient. Enculturaia se reduce la o limitare progresiv a comportamentelor biologic posibile la cele care sunt socialmente acceptabile. Aceasta produce paradoxul prin care persoanele cele mai puternic enculturate sunt cele care sunt cel mai puin contiente de influena pe care cultura o exercit asupra lor . Mediul predilect de realizare a enculturaiei l constituie informalul. n general, educaia informal include totalitatea mesajelor educogene neintenionate, difuze, eterogene, voluminoase - sub aspect cantitativ - cu care este confruntat individul n practica de toate zilele i care nu sunt selectate, organizate i prelucrate din punct de vedere pedagogic. Se pare c educaia informal precede i depeste ca durat, coninut i modaliti de insinuare practicile educaiei formale. Cele mai semnificative mesaje informale sunt cele emise de mass-media. Pentru ca o informaie parvenit prin massmedia s devin funcional, adic o cunotin, ea trebuie integrat, conexat i semnificat valoric n sistemul de reprezentri i cunotine achiziionate Aculturatia descrie fenomenul de imprumut al unui cumul de valori de catre un grup de la un alt grup.Se constata faptul ca in aculturatie distanta culturala dintre cele doua grupuri aflate in contact creeaza o problema de adaptare reciproca.Atitudinile reciproce suporta diferite influente, si cea mai puternica o constituie gradul de similitudine intre doua grupuri. In viziunea concreta si explicita a conceptului de cultura, schimbarile culturale datorita dinamicilor interne (inovatii, inventii) sau de natura externa (aculturatie, difuziune culturala), pot fi usor superficiale (specificul vestimentar, culinar, muzical al unei culturi) sau pot fi chiar funadamentale (institutii de guvernamant, economice, de justitie).Schimbarea poate atinge multiple nivele, de la schimbarile de ordin personal, credinte proprii, valori personale, pana la intregul sistem filosofic si religios (Berry,2003). Cultura are un puternic impact asupra variatelor aspecte ale educatiei.Scopul educatiei si conceptul de invatare sunt percepute diferit de la o cultura la alta.In unele culturi, scopul educatiei este acela de a invata subiectul sa faca fata situatiilor noi, necunoscute.In acest tip de cultura este important procesul prin care individul devine capabil sa se adapateze naturii, mediului, societatii in general.In alte culturi, invatarea semnifica propriu-zis dobandirea de abilitati si comportamente necesare pentru a fi acceptat ca membru al unui grup.Premisa de la care se porneste este aceea ca solutiile la toate problemele vietii sunt inerente unui grup sau societati.

Societati pluriculturale O societate este pluriculturala atunci cand un numar de grupuri culturale diferite impart acelasi cadru social si politic, iar o societate uniculturala este definita de relatia o cultura- o persoana sau un grup.De altfel, nu exista societate contemporana in care o singura limba, o singura religie, o singura identitate, sa descrie intreaga populatie.In ciuda acestui fapt, unii oameni considera sa gandeasca si sa actioneze ca si cum societatile ar fi cultural uniforme.Pe de alta parte, exista altii care recunosc si accepta existenta mai multor grupuri culturale care incearca sa traiasca in aceeasi societate considerand dezavantajoasa tendinta sustinerii existentei unei singure culturi in diversitatea sociala actuala. Prima perspectiva a societatilor pluriculturale ( majoritate-minoritate), vizeaza existenta unui creuzet cultural si anume situatia unui singur grup dominant, majoritar in societate, la marginile caruia exista variate grupuri minoritare.Ideea de baza este ca aceste grupuri minoritare trebuie absorbite in grupul majoritar, in asa fel incat ele sa dispara.Ca rezultat al acestei politici, va exista o singura persoana, o singura religie, o singura cultura, o singura natiune.Aceasta este o reminiscenta a conceptiilor premature, precum exprimarea destinului traditiei americane in ultimul deceniu.Aceasta viziune sustinea faptul ca intreg continentul nord-american era destinat a fi locuit de o singura natiune, vorbitoare a unei singure limbi, posesoare a unui singur sistem religios si politic. A doua perspectiva este cea multiculturala in care exista un mozaic de grupuri etno-culturale care-si pastreaza sensul identitatii lor culturale, participand la viata sociala, respectand, pe de o parte normele si acordurile economice si politice comune, iar de alta parte conservandu-si interesele propriului grup cultural. Grupurile existente in societatile pluriculturale sunt determinate de trei motive.Primul, grupurile ajung sa se regaseasca impreuna pe acelasi teritoriu, ca urmare a unei organizari voluntare, sau alternativ, pentru ca au fost fortati de imprejurarile exterioare.Al doilea, unele grupuri au ramas pe teritoriile lor de origine, in timp ce altele s-au stabilit departe de teritoriile lor ancestrale (grupuri sedentare/grupuri migratoare).Al treilea, unii indivizi s-au stabilit permanent in societati pluriculturale, in timp ce altii doar temporar.Incepand cu cle mai lung termen denumind rezidentii, populatia indigena ii reprezinta pe toti cei care au fost dintotdeauna acolo,intr-un anumit spatiu geofizic, in sensul in care radacinile lor merg mult inapoi si nu exista evidente ale vreunei populatii timpurii ai caror descendenti continua sa existe in populatia actuala.Exista o controversa considerabila in unele tari in legatura cu termenul de indigen, datorita drepturilor speciale pe care le reclama o astfel de categorie sociala.Un termen similar, utilizat in unele tari europene, este cel de minoritati nationale, precum Basca, Catalana, Bretona, Maghiara.Caracteristica de baza a acestor grupuri este perioada lunga de rezidenta in teritoriile unui stat national unde au fost incorporate fortat.Spatiile lor reziduale au, adesea, o marime si o capacitate redusa pentru a sustine viata si, prin urmare ele urmeaza a fi privite a fi doar niste grupuri minoritare in societatea pluriculturala de ansamblu.In mod clar, sunt grupuri involuntare si sedentare. Alte populatii cu o lunga istorie a asezarii intr-un anumit spatiu sunt descendentii valurilor de imigranti timpurii care s-au stabilit in grupuri identificabile dupa sensul mostenirii lor culturale (o limba si identitate comuna).Aceste grupuri etnice pot fi gasite peste tot in lume, in Statele Unite, Franta, Germania, Spania, Marea Britanie, Africa de

Sud, Australia si pot fi de dimensiuni mari sau mici, fiind puternice sau slabe, depinzand de istoria generala si de contextul national in care au existat. In timp ce imigrantii sunt participanti relativ permanenti in noua lor societate, grupul cunoscut sub numele de vizitatori este prezent temporar in cultura-gazda sub o gama variata de roluri si scopuri (elevi, studenti, muncitori, diplomati, oameni de afaceri).In cazul acestora, procesul implicarii in societatea pluriculturala este complicat de cunostintele lor sau de eventuala reintoarcere in tara de origine.Astfel, poate exista o ezitare pentru a deveni pe deplin implicati, a stabili relatii apropiate cu nativii sau a se identifica cu noua societate.Printre migrantii involuntari, refugiatii si persoanele care solicita azil, numiti in literatura de specialitate migranti constransi, nu doresc sa-si paraseasca propria tara, iar daca trebuie, nu este intodeauna posibil sa li se garanteze sederea in noua societate.Majoritatea au cunostinte despre faptul ca factorii care i-au presat sa abandoneze mediul de apartenenta si sa se stabileasca intr-o noua societate au fost mai puternici decat cei care i-au atras catre aceasta noua societate.La acestea, se adauga, si evenimentele traumatice experimentate, plus pierderea bunurilor materiale.Putem mentiona doua motive pentru care aceste sase categorii de grupuri au fost prezentate, in acord cu trei factori: voluntar/involuntar, sedentar/migrant, permanent/temporar.Cel mai important motiv este acela ca grupurile au diferite marime, drepturi, puteri si resurse.Al doilea motiv consta in faptul ca atitudinile, valorile, abilitatile sunt variabile care influenteaza dezvoltarea relatiilor interculturale. Bibliografie

1.Marian A., Dialoguri interculturale.Strategii formative de schimbare a perceptiei reciproce, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2011 2.Cucos, C., Educatia.Dimensiuni culturale si interculturale, Editura Polirom, Iasi, 2000