PEDAGOGIE

Finalităţile educaţiei: ideal, scopuri, obiective

a. Definirea şi analiza operaţională a conceptelor: finalitate, ideal, scop, obiective

Educaţia reprezintă un sistem de acţiuni informativ-formative desfăşurate în mod
conştient şi sistematic asupra subiectului uman în vederea transformării acestuia în conformitate
cu finalităţile educaţionale urmărite.
Educaţia, aşa după cum demonstrează inclusiv etimologia acestui concept (latină educe,
educere- a duce, a conduce) nu este o activitate desfăşurată în sine şi pentru sine, ci una care
urmăreşte atingerea anumitor finalităţi.
Finalităţile educaţiei reprezintă orientările asumate la nivel de politică a educaţiei în
vederea realizării activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane, conform anumitor
valori angajate în proiectarea sistemului şi procesului de învăţământ.
Sensul finalist al acţiunii educaţionale se referă la faptul că în fiecare moment al
desfăşurării sale, educaţia este orientată şi dirijată în funcţie de finalităţile pe care acestea le
urmăreşte.
Aceste finalităţi sunt determinate preponderent de contextul social-istoric în care se
desfăşoară acţiunea educaţională şi mai puţin de dorinţele proprii ale elevului, sau a acelui care
organizează, declanşează şi conduce acţiunea educativă.
În funcţie de gradul de generalitate şi perioada de timp necesară pentru atingerea lor,
finalităţile educaţionale se structurează pe trei niveluri ierarhic organizate:
-ideal educaţional
-scopuri educaţionale
-obiective educaţionale.
Idealul educaţional exprimă cerinţele şi aspiraţile unui societăţi într-o anumită etapă
istorică sub forma unui model dezirabil de personalitate umană, fiind una dintre legăturile
principale prin intermediul careia se realizează interdependenţa dintre acţiunea educativă şi
sistemul soio-economic în general. Idealul educaţional are nivel ridicat de generalitate, se atinge
pe termen lung, iar la realizarea sa contribuie sistemul educativ în ansamblul său.
Se conturează şi obiectivează la nivelul a trei dimensiuni:
-dimensiunea socială: vizează tendinţa generală de dezvoltare a acelei societăţi care va anticipa
unele stări posibile, elemente definitorii în raport cu care va fi educat omul;
-dimensiunea psihologică: se referă la tipul de personalitate pe care societatea îl preferă,
respectiv la trăsăturile psiho-comportamentale ale membrilor societăţii;
-dimensiunea pedagogică: se referă la posibilităţile efective de care dispune acţiunea
educaţională pentru a pune în practică idealul educaţional.
Scopurile educaţionale reprezintă finalităţi cu nivel mediu de realizare care se
realizează în intervale medii de timp. Scopurile educaţionale sunt anticipări mentale ale
diverselor acţiuni de formare a personalităţii umane şi se referă la rezultate ce urmează să se
obţină le finele unui şir de acţiuni educaţionale.
Dacă idealul ed. este unul singur, scopurile educaţionale vizează finalităţi educaţionale
particulare, specifice spre exemplu diverselor laturi ale educaţiei, diferitelor nivele şi profile de
învăţământ, cicluri curriculare şi diferitelor tipuri de şcoli.
Geissler distinge existenta a patru perechi de scopuri, contradictorii dar, in ultima instanta,
complentare:

 scopuri materiale (centrate pe asimilarea de informatii) si scopuri formale (urmarind

modelarea aptitudinilor si cultivarea personalitatii);
 scopuri de continut (centrate pe achizitionarea de cunostinte punctuale) si scopuri
comportamentale (formarea si interiorizarea unor actiuni sau deprinderi);
 scopuri utilitare (axate pe formarea deprinderilor si competentelor cerute de activitatea
practica) si scopuri nepragmatice (vizeaza formarea unor conduite fara o finalitate
practica imediata);
 scopuri specifice disciplinelor (caracteristice fiecarei materii) si scopuri supradisciplinare
(dezvoltarea inteligentei, motivatiei etc.);

Scopuri ale laturilor educaţiei:

-dezvoltarea potenţialului cognitiv;

-formarea profilului moral al personalităţii;
-formarea conţtiinţei estetice.
Scopuri ale ciclurilor curriculare:
-ciclul achiziţiilor fundamentale: acomodarea la cerinţele sistemului şcolar şi alfabetizarea
iniţială;
-ciclul de dezvoltare: formarea capacităţilor de bază necesare pentru continuarea studiilor;
-ciclul de orientare şi observare: orientarea în vederea optimizării opţiunii şcolare şi profesionale
ulterioare.
Obiectivele educaţionale reprezintă finalităţi cu nivel redus de generalitate care se
realizează în intervale scurte de timp, referindu-se le lecţii sau secvenţe de lecţii.
Obiectivele educaţionale sunt enunţuri cu caracter anticipativ care descriu în termeni
exacţi rezultatele aşteptate a fi obţinute la finele unei secvenţe de instruire. Obiectivele
educaţionale sunt ultima verigă din lanţul finalităţilor educaţionale, cele care vor particulariza şi
concretiza idealul educaţional şi scopurile educaţionale.
Obiectivul indică modificarea ce urmează a se produce în mod intenţionat în structura
personalităţii celui educat. Nivelul la care se referă ob. educaţionale: sistemul de inv., niveluri de
inv., arii curriculare, discipline de inv., unităţi de învăţare, capitole, teme.
Între idealul educaţional, scopurile educaţionale şi obiectivele educaţionale există o
strânsă interdependenţă: idealului educaţional îi corespund mai multe scopuri educaţionale, iar
unui scop îi corespunde un şir de obiective educaţionale. Idealul educaţional şi scopurile
educaţionale fiind mai generale şi mai îndepărtate ca timp de realizare, este necesară detalierea
acestora printr-un şir de obiective, fiecare anticipând o performanţă ce va putea fi observată şi
evaluată la sfârşitul acţiunii educaţionale.
Operaţia de trecere progresivă de la ideal educaţional la scopuri educaţionale şi de la
scopuri la obiective educaţionale poartă numele de derivare pedagogică, iar trecerea progresivă
de la finalităţi cu nivel redus de generalitate la finalităţi cu nivel tot mai mare de generalitate
poartă numele de integrare pedagogică

b. Taxonomia finalităţilor. Criterii şi sisteme de referinţă: macro-micro (finalităţi de

sistem, finalităţi de proces); grad de generalitate; obiectivele cadru, obiectivele de
referinţă; concrete/ operaţionale; dimensiunea personalităţii (obiective cognitive, afective,
psihomotori).
Taxonomia finalităţilor reprezintă un sistem de clasificare şi ordonare ierarhică logică a
finalităţilor în funcţie de anumite criterii:
 1. După modul de raportare la sistemul de educaţie finalităţile se clasifică în:
Finalităţi macrostructurale definesc orientările valorice care asigură proiectarea şi
realizarea activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii la nivel de sistem. Avem în vedere
idealul educaţional şi scopurile educaţionale. Aceste finalităţi care angajează evoluţia sistemului
de educaţie şi de învăţământ, pe termen lung şi mediu, reflectă direcţiile fundamentale de
dezvoltare a societăţii la nivel global, în plan economic, politic, cultural, comunitar.
Finalităţile microstructurale definesc orientările valorice care asigură proiectarea şi
realizarea activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii la nivel de proces. Aceste finalităţi
elaborate conform criteriilor determinate la nivelul scopurilor educaţionale – valabile la scara
sistemului de învăţământ - reprezintă obiectivele procesului de învăţământ. Vizează următoarele
categorii de finalităţi: obiectivul pedagogic general al procesului de invăţămant; obiectivele
pedagogice specifice (intermediare) ale procesului de invăţămant; obiectivele pedagogice
concrete (operaţionale) ale procesului de învăţămant.
După gradul de generalitate:

A. obiective generale, cu grade diverse de generalitate, denumite de unii autori si finalitati sau
scopuri ale educatiei; obiectivele generale ocupa o arie foarte larga a intentionalitatii educative,
si pot fi identificate:

1. la nivelul intregului sistem de invatamant, dand expresie directa idealului educational

(obiective generale ale invatamantului);
2. in functie de tipul si profilul scolii;
3. in functie de ciclul de invatamant (obiective ale invatamantului primar, ginmazial etc);
4. in functie de dimensiunile formarii personalitatii (formarea personalitatii morale, estetice,
religioase);
5. pe discipline de invatamant (abiectivele generala ale disciplinelor de invatamant.
obiective ale predarii/invatarii matematicii, muzicii), dar si la nivelul unor sisteme de
lectii si chiar la nivelul unei singure lectii (obiectivul fundamental sau scopul lectiei);
apar obiectivele cadru/competenţele generale si obiectivele de referinţă/ competenţe
specifice
B. obiective concrete ce pot fi exprimate operational. Obiectivul operational este expresia
anticiparii de catre profesor a unor comportamente ale elevului observabile si masurabile intr-un
timp scurt (timpul desfasurarii unei lectii).

Obiectivele-cadru/competenţe generale:
Sunt obiective cu nivel ridicat de generalitate și complexitate. Se definesc la nivelul unei
discipline de studiu și se formează pe durata unui ciclu de învățământ. Se referă la formarea de
capacități și atitudini generate de specificul disciplinei. Obiectivele cadru au o structură comună
pentru toate disciplinele care aparțin unei arii curriculare și au rolul de a asigura coerența în
cadrul acesteia.
Obiectivele de referinţă/competenţe specifice:
-au nivel mediu de realizare şi se ating pe intervale medii de timp;
- specifică rezultatele aşteptate ale învăţării pe fiecare an de studiu şi
urmăresc progresia în achiziţia de competenţe şi de cunoştinţe, de la
un an de studiu la altul;
-sunt derivate din competenţele cadru, reprezintă etape în dobândirea acestora şi se formează pe
durata unui an şcolar;
· obiectivele-cadru şi cele de referinţă sunt însoţite în programele şcolare de activităţi de învăţare
(sarcini), de conţinuturile prin care se realizează şi de standardele curriculare de performanţă.
Obiectivele operaţionale (sau performative): se mai numesc şi comportamentale sau
performative, se obţin prin derivarea obiectivelor de referinţă şi se formulează pentru activităţi
educaţionale desfăşurate la micronivel pedagogic, în mod concret, precis, prin specificarea
comportamentelor observabile şi măsurabile care oferă informaţii despre achiziţiile şi
performanţele celui care se educă.
Caracteristici:
- sunt înfăptuite pe termen scurt, în cadrul lecţiilor şi a altor activităţi instructiv – educative;
trebuie să se regăsească în sarcini de lucru, în acţiuni ale elevilor efectuate simultan sau succesiv
cu ale cadrului didactic, iar nu în relatarea conţinutului de predat sau în răspunsurile elevilor
aşteptate de institutoarea (E. Joiţa);
- sunt valabile la nivelul activităţii efective de predare-învăţare-evaluare, realizată în diferite
forme de organizare didactică;
 - reprezintă dimensiunea operaţională a procesului de învăţământ care proiectează acţiunile pe
care elevul trebuie să le realizeze sub conducerea cadrului didactic în timpul lecţiei;
-proiectează, la nivel operaţional, comportamentul de răspuns, al elevilor, la sarcinile didactice
comunicate la începutul lecţiei sau a altor activităţi instructiv-educative.
Criteriul grad de generalitate reflectă toate dimensiunile procesului de învăţământ
angajate în plan structural, funcţional, operaţional.

c. Operaţionalizarea obiectivelor educaţionale -demersul de transpunere cu ajutorul

verbelor de acţiune a scopurilor procesului de învăţământ în obiective concrete, prin precizarea
unor comportamente cognitive observabile şi măsurabile.
Tehnica lui Mager de operaţionalizare a obiectivelor- orice obiectiv operaţional include un
singur comportament final caracterizabil prin trei indicatori:
1.-specificarea comportamentului final – în funcţie de conţinutul particular al unei sarcini de
învăţare se descrie rezultatul care se aşteaptă de la elev la finalul realizării acesteia;
2.-precizarea condiţiilor de producere şi manifestare a comportamentului – se referă la
descrierea concretă şi contextualizată a condiţiilor didactice în care elevii urmează să
demonstreze că au dobândit performanţa preconizată în obiectiv;
3.-stabilirea criteriilor de reuşită, de acceptare a performanţei standard se referă la
exigenţele care ţin de acceptarea performanţei standard.
Ex: O – să identifice 5 substantive din textul dat;
3. În funcţie de dimensiunea personalităţii
În funcţie de natura şi conţinutul rezultatelor vizate, obiectivele educaţionale se împart în:
-obiective cognitive: vizează însuşirea de cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi intelecutale;
-obiective afectiv-motivaţionale: se referă la sentimente, interese, atitudini;
-obiective psiho-motorii: vizează comportamente de ordin fizic.
Taxonomia lui Bloom distinge şase clase comportamentale a obiectivelor educaţionale:

Capacităţ Definiţie Cuvinte cheie

i
Cunoaşter Amintirea informaţiilor a identifica,a descrie, a numi, a eticheta, a
e recunoaşte, a reproduce,a defini
Înţelegere Înţelegerea sensului, parafraza unui concept a reformula, a interpreta, demonstra, a ilustra,
a explica, a redefini, a distinge
Aplicare Utilizarea informaţiilor sau a conceptului într-o a folosi, a utiliza, a transfera, a aplica, a efectua
situaţie nouă
Analiză Descompunerea informaţiilor sau a conceptelor în a compara, a analiza, a selecta, a discrimina, a
părţi pentru a le înţelege mai bine distinge
Sinteză Folosirea ideilor pentru a produce ceva nou a compune, a construia, a deduce, a proiecta, a
sintetiza
Evaluare Emiterea de judecăţi de valoare laudă, a critica, a judeca, a justifica, a
aargumentează, a susţine, a evalua
Taxonomia lui Krathwohl propune cinci nivele ierarhice:
1.Receptarea (prezenta): sensibilizarea elevului in raport cu prezenta anumitor fenomene, pe
care trebuie sa le recepteze, sau cu prezenta anumitor stimuli, carora trebuie sa le acorde atentie.
Exemple: -a recunoaste o sonata intre compozitiile lui Beethoven;
               -a recunoaste o fuga intre compozitiile lui Bach etc.
2.Reacţia: este vorba despre raspunsul care apare ca urmare a simplei atentii acordate de catre
elev unui fenomen sau unei stari de fapt.Elevul trebuie sa se simta atras de situatie pentru a
incerca sa o descopere si sa simta placere aprofundand-o.
3.  Valorizarea: poate lua forma unei convingeri sau a unei atitudini pe care elevul o manifesta
in mod coerent, ca expresie a aprecierii unei valori; comportamentul elevului nu mai e motivat de
dorinta de a fi pe plac sau de a se supune, ci de adeziunea personala la valoarea fundamentala
care determina comportamentul.
4.Organizarea: integrarea valorilor intr-un sistem, determinarea relatiilor care exista intre ele si
stabilirea valorilor dominante
5. Caracterizarea: valorile ocupa un loc in ierarhia valorilor individului; ele sunt organizate
intr-un sistem coerent de valori si orienteaza comportamentul acestuia.
Ex.:
O- să coopereze cu colegii în rezolvarea sarcinilor de învăţare
O- să participe activ la activităţile de învăţare
O- să identifice trăsăturile morale personale

Ex. O - să execute corect extensii şi ridicării

O - să execute corect tipurile de exerciţii indicate