Una din primele specializări ale psihologiei a constituit-o studiul consacrat psihicului infantil (al

copilului). Psihologii au intuit existenţa unei deosebiri importante între felul copilului de a înţelege
lumea şi cea a adultului. Urmărind sistematic modificările de comportament ale copiilor de vârste
diferite, s-a ajuns la elaborarea psihologiei copilului. Copiii au fost observaţi şi în condiţiile vieţii
şcolare: reacţiile lor la diverşi factori educativi, la atitudinea profesorilor, la metodele şi materialele
didactice utilizate, la conţinutul diferitelor discipline etc…și astfel s-a constituit psihologia școlară, din
care derivă şi cea educaţională.

În general, activitățile cognitive apar din preocuparea individului de a-și ajusta acțiunile la
constrângerile realității. Cunoașterea este mai mult decât o colecție de fapte înregistrate în memorie.
Mintea omului prin gândire sau inteligență are capacitatea de a structura exeperiența. Primele
cercetări despre dezvoltarea intelectului la copil au fost realizate de J.Piaget, reprezentantul unui
recunoacut institut de cercetare de la Geneva. Jean Piaget (1896-1980) Teoria lui Jean Piaget arată
cum se dezvoltă inteligența sau cunoașterea (cei doi termeni fiind sinonimi la acest autor) de la
stadiul infantil (de sugar) la stadiul adultului. Omul percepe realitatea, dar o și construiește prin
intermediul operațiilor mentale (analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea etc.). Ele
s-au format prin acțiunile subiectului, fiind ele însele obiecte de construcție. Realitatea este
percepută și înțeleasă în funcție de nivelul de dezvoltare cognitivă al fiecărui individ și presupune o
învățare progresivă. Conform teoriei lui se remarcă următoarele aspecte importante: