Tema simpozionului: Influența neuroștiințelor asupra educației timpurii

Activități de sănătate mentală în clasă

Ed. Suciu Maria GPN nr. 1 Sita Buzăului

Ed. Florea Ioana GPN nr. 1 Sita Buzăului

„Nu trebuie să îmbraci un stil de gândire și să îl aperi până în pânzele albe, ci să-l,,dezbraci”
pe cel pe care îl folosești de obicei și să progresezi comunicând cu alții. Mintea este ca o
parașută. Funcționează doar când este deschisă !” (Sir James Dewar- om de ştiinţă scoţian)

O educație timpurie de calitate va oferi copiilor cel mai bun început de drum în viață și îi va
ajuta să își atingă adevăratul potențial. Neuroștiințele au demonstrat că experiențele
timpurii din viață construiesc arhitectura creierului, iar arhitectura creierului afectează
comportamentul și învățarea, iar pe termen lung sănătatea fizică și mentală.

Neuroștiința dezvoltă și crește înțelegerea noastră asupra dezvoltării timpurii a creierului și

despre modul în care aceste schimbări ale creierului ar putea fi legate de procesele de învă
țare.  Cunoștințele neuroștiințifice despre dezvoltarea creierului îi pot ajuta pe profesori să-
și îmbogățească activitatea de predare.

Cercetătorii în neuroștiințe educaționale investighează mecanismele neuronale ale lecturii ,

cunoașterii numerice , atenției și dificultăților asociate acestora, inclusiv dislexia , discalculia
și ADHD, în legătură cu educația . Cercetătorii din acest domeniu pot lega concluziile de
bază în neuroștiința cognitivă cu tehnologia educațională pentru a ajuta la implementarea
curriculumului pentru educația matematică și educația pentru lectură .

Neuroștiința dezvoltă și crește înțelegerea noastră asupra dezvoltării timpurii a creierului și

despre modul în care aceste schimbări ale creierului ar putea fi legate de procesele de
învățare.Cercetările în domeniul neurologiei în dezvoltarea timpurie a creierului s-au axat
pe îmbogățirea mediului copiilor în perioada preșcolară, expunându-i la stimuli și experiențe
gândite pentru a maximiza potențialul de învățare al creierului tânăr.

Un mediu bogat în stimuli determină o sinaptogeneză mai mare. Argumentul esențial este
că copiii sunt capabili să învețe mai mult la o vârstă fragedă, când au un exces de creștere
sinaptică și o activitate cerebrală de vârf

Limbajul uman este o facultate unică a minții, iar capacitatea de a înțelege și de a produce
limbajul oral și scris este fundamentală pentru realizările și realizările academice. Copiii care
întâmpină dificultăți în limbajul oral ridică provocări semnificative pentru politica și practica
educațională;

În ultimul deceniu, a existat o creștere semnificativă a cercetărilor în domeniul neurologiei,

examinând prelucrarea limbajului de către copiii mici la nivel fonetic, de cuvinte și de
propoziții. Există indicații clare că substraturile neuronale pentru toate nivelurile limbajului
pot fi identificate la începutul dezvoltării. În același timp, studiile de intervenție au
demonstrat modalitățile prin care creierul își păstrează plasticitatea pentru procesarea
limbajului. Remediere intensă cu un program de procesare a limbajului auditiv a fost
însoțită de modificări funcționale în cortexul temporo-parietal stâng și girusul frontal
inferior. Cu toate acestea, se discută măsura în care aceste rezultate se generalizează la
limbajul vorbit și scris. Relațiile dintre satisfacerea nevoilor educaționale ale copiilor cu
dificultăți lingvistice și rezultatele studiilor de neuroștiințe nu sunt încă stabilite. O cale
concretă de progres este utilizarea metodelor neuroștiințifice pentru a aborda întrebări care
sunt semnificative pentru practica în mediile de învățare. De exemplu, măsura în care
abilitățile lingvistice sunt atribuibile unei singure trăsături comune și consistența unei astfel
de trăsături asupra dezvoltării, sunt chestiuni de dezbatere. Cu toate acestea, evaluările
directe ale activității creierului pot informa aceste dezbateri. O înțelegere detaliată a sub-
componentelor sistemului lingvistic și a modurilor în care acestea se schimbă în timp pot
produce inevitabil implicații pentru practica educațională.

Cercetările arată că succesul școlar depinde în mare măsură de educația și învățarea

fundamentală care are loc înaintea începerii școlii. Așa-numitele abilități precursoare de
matematică și limbaj au un rol important în acest context. Copiilor capabili să comunice și
să-și împărtășească gândurile cu ceilalți, și care au descoperit bucuria discutării
experiențelor, planurilor și descoperirilor lor, le este mai ușor să învețe să citească și să
scrie.

Dovezile neuroștiințelor sunt copleșitoare în ceea ce privește impactul experiențelor

pozitive din copilăria timpurie pentru dezvoltarea viitorului adult și, potrivit studiilor, cea
mai importantă perioadă pentru dezvoltarea creierului o reprezintă primele 1000 de zile de
viață, când se formează 80% din legăturile neuronale. Copiii se dezvoltă la adevăratul lor
potențial atunci când se simt fericiți și siguri de întreaga dragoste a adulților.

Creierul cunoaște schimbări pe măsura derulării experiențelor-stimularea dezvoltării psiho-

emoționale și intelectuale a copilului.  

Contextul se referă la factorii de mediu care survin asupra învățării, motivația pentru a
învăța lucruri noi și la experiența/ cunoștințele anterioareCreierul conectează ansamblul
informațiilor noi și vechi, acest fapt conducând la facilitarea învățării. Din acest motiv
înțelegem cu ușurință informații noi care au semnificație în legătură cele deținute
deja,dezvoltarea sănătoasă în context familial, școlar și social se poate realiza prin crearea
posibilităților ca toate aceste părți ale creierului să interacționeze benefic, adică să se
integreze. adulții au o contribuţie importantă prin crearea tipurilor de experienţe care să
ajute la dezvoltarea unui creier elastic, bine integrat. adulții pot modela direct dezvoltarea
creierului copilului, în funcţie de experienţele pe care i le oferă. să le oferim copiilor noştri
experienţe, pentru a crea conexiuni între diferitele părţi ale creieruluitotul incepe cu
experienţele pe care părinţii şi alte persoane care au grijă de copii, le oferă experienţe care
reprezintă baza integrării şi a sănătăţii mentale.

Abordarea îl are ca iniţiator pe Jean Piaget (1896-1980), care a propus câteva etape ale
dezvoltării intelectuale, pe baza unor studii experimentale. El propune ipoteza că pentru
dezvoltarea abilităţilor cognitive este mai important cum gândeşte copilul decât ceea ce ştie
la un moment dat. de la 2 la 6 ani - stadiul pre-operaţional. Evoluția este vizibilă, copilul
foloseşte gândirea simbolică incluzând achiziţiile din sfera limbajului în activitatea de
cunoaştere a lumii înconjurătoare. Gândirea este egocentrică, cunoaşterea fiind făcută din
perspectivă proprie. Teoria cognitivă este valoroasă prin aceea că permite factorilor
educaţionali să solicite copiii în funcţie de posibilităţile lor la un anumit interval de vârstă.
Carenţele acestui tip de abordare constau în ignorarea motivaţiei externe, a importanţei
procesului de învăţare şi a societăţii în general

Lev Vygotsky, avea o idee diferită pe această temă. În timp ce J. Piaget vorbea despre
dezvoltarea cognitivă în ceea ce privește interacțiunea cu mediul fizic și descoperirea atât
de auto-inițiată, L. Vygotsky a subliniat rolul fundamental al interacțiunii sociale. Mai mult,
în timp ce J. Piaget a văzut dezvoltarea ca pași controlați, L. Vygotsky a perceput-o ca fiind
un proces continuu susținut de interacțiunile cu colegii sau profesorii mai abili. De fapt, el a
vorbit despre Zona Dezvoltării Proximale

Abordarea socio-cognitivă a încercat să perfecteze perspectiva cognitivă a lui Piaget, câteva

decenii mai târziu. În cadrul comunităţii academice perspectiva social-cognitivă este
probabil cea mai populară, iar ea a câştigat în ultimele două-trei decenii teren şi în rândurile
practicienilor din diverse domenii. Perspectiva teoretică social-cognitivă s-a făcut cunoscută
prin intermediul a doi celebri psihologi: Albert Bandura şi Walter Mischel. Abordarea
accentuează dimensiunile sociale ale comportamentului şi importanţa proceselor cognitive
în toate aspectele funcţionării umane: motivaţie, emoţie şi acţiune Teoria social-cognitivă
are câteva caracteristici care o particularizează în raport cu celelalte abordări: focalizarea pe
individ ca agent al acţiunii; accentuarea originilor sociale ale comportamentului; relevarea
importanţei proceselor cognitive în dezvoltarea şi funcţionarea personalităţii; importanţa
cercetării sistematice; dovezile privind posibilitatea învăţării unor pattern-uri
comportamentale complexe în absenţa oricăror întăriri

Grădiniţa devine astfel unul din factorii cheie ai dezvoltării copilului în această perioadă de
vârstă

Copilul se integrează tot mai activ în mediul social şi cultural din care face parte asimilând
modele de viaţă şi experienţe. Solicitările complexe şi diversificate ale mediului social
determină dezvoltarea bazelor personalităţii, dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi a
comunicării. Integrarea copilului în colectivitate devine o condiţie esenţială a stimulării şi
folosirii optime a potenţialului său.

Dezvoltarea structurală a scoarţei cerebrale, în această perioadă, este legată de

departajarea zonelor vorbirii şi fixarea dominanţei asimetrice a uneia din cele două
emisfere, de obicei stânga pentru dreptaci. Volumul creierului se modifică şi el de la 350 gr,
cât are la 3 ani, la 1200gr, spre sfârşitul perioadei. Ca urmare a diferenţierii neuronilor şi
sistemului nervos periferic, scoarţa cerebrală dobândeşte un rol de coordonare al întregii
activităţi psihice a copilului. Dezvoltarea explozivă a motricităţii acestei vârste duce la
sporirea autonomiei, pe de o parte, dar şi la o dezvoltare psihică superioară vârstei
anterioare. Jocurile de mişcare, de construcţie, desenul, modelarea plastilinei sunt activităţi
care stau la baza dezvoltării abilităţilor intelectuale, cu alte cuvinte potenţează dezvoltarea
cognitivă. Continuând cu mecanismele cognitive de bază acestea se va observa un progres
în capacitățile procesului atențional, în special în menținerea atenției și ignorarea itemilor
irelevanți scopului activității (de exemplu: va putea ignora sunete atunci când realizaează o
sarcină). Însă bineînțeles, aici intervin și procesele motivaționale care pot sau nu interfera
întro oarecare măsură cu menținerea atenției. În privința capacității comutării atenționale
(definite mai sus) majoritatea copiilor doar după vârsta de 4 ani pot realiza cu ușurință
trecerea de la prima regulă la cea de-a doua şi înapoi, răspunzând adecvat cerinţelor
Totodată, există o îmbunătățire și a modului în care lucrează cu mai multe informații
simultan (memoria de lucru), începând a tot mai evidentă capacitatea copiilor de a juca
jocuri de rol. Acum, capacitatea amânării gustării alimentului va putea fi realizată pentru un
timp de aproximativ 5 minute la copiii de 4 ani. La nivelul limbajului, semantic, copiii la 6 ani
ajung să dețină un vocabular expresiv (producerea cuvintelor) de aproximativ 2600 de
cuvinte și un vocabular receptiv (înțelegerea cuvintelor) de aproximativ 20.000 de cuvinte
(Papalia, 2007, apud ibidem); în continuare copiii nu au dezvoltată noțiunea timpului corect
și implicit nu vor utliza eronat adverbele de timp, lucru valabil și în cazul prepozițiile folosind
impropriu la 4 ani ”deasupra-dedesubt”, la 6 ani ”înainte-după”. În planul sintaxei, copiii
între 4-5 ani pot folosi 4 sau 5 cuvinte în formarea propozițiilor și reușesc să îmbine părți de
vorbire sub forma negativă ("Nu mi-e foame!"), interogativă ("De ce nu pot să merg la
joacă?"), imperativă (“Prinde mingea!”), ori complexă (“Beau pentru că mi-e sete.”); pot
organiza propozițiile în narațiuni. La vârsta de 5- 43 7 ani vorbirea seamănă cu cea a
adultului, preșcolarii reuşind deja să folosească propoziții lungi și complicate (Berk, 2005,
apud ibidem). În plan pragmatic, copiii de 4 ani își pot adapta mesajul în funcție de vârsta,
sexul, statutul social al interlocuitorului și contextul comunicării. De la 5 ani aceștia pot
folosi limbajul în rezolvarea conflictelor, în adresarea politicoasă și pot să relua tema
conversației chiar dacă sunt întrerupți în mod repetat (Papalia, 2007; Berk, 2005, apud
ibidem).

învățământul preșcolar pare să ajute copiii să câștige un sentiment de securitate și în afara

casei lor, precum și posibilitatea de a explora lumea din jurul lor și de a se familiariza atât cu
cine sunt, cât și cu ceilalți colegi din jurul lor. În special, o educație timpurie pregătește
copiii pentru "pregătirea școlară" "un produs al interacțiunii dintre copil și o gamă de
experiențe de mediu și culturale care maximizează rezultatele de dezvoltare pentru copii".
Unele dintre principalele beneficii ale preșcolarului sunt următoarele: 1. Dobândirea
abilităților sociale  cum să își aștepte rândul în conversație;  cum să urmeze instrucțiunile;
 cum să coopereze cu alți copii mici în activități diferite; 2. Cunoașterea elementelor de
bază prin intermediul jocului  litere și alfabet(de exemplu prin activități de cântat); 
numere (de exemplu, prin numărătoarea pieselor unui joc);  cunoștințe de limbă și de
literație;  concepte de bază ale matematicii (de exemplu prin gătit);  unele indicii de
biologie și geografie (de exemplu, prin contactul cu natura, puzzle-uri, activități de pictură
cu degetul); 3. Încurajarea creativității  Copiii au ocazia să-și răspândească creativitatea
prin activități artistice și să câștige motivația de a învăța. 4. Stimularea abilităților motorii 
dezvoltarea fizică și echilibrul (de exemplu prin alergare și cățărare);  îmbunătățirea
coordonării ochi-mână(de exemplu, prin tăiere cu foarfeca). Dezvoltarea abilităților
 cognitive este importantă pentru o tranziție reușită la școala primară, dar și abilitățile
sociale și emoționale deprinse sunt la fel de importante. De fapt, de multe ori în copilăria
timpurie, nu se adresează acestui lucru prea multă atenție. Având abilități sociale și
emoționale pozitive cum ar fi cooperarea, împărtășirea, controlul informațiilor, rezolvarea
problemelor și urmărirea direcțiilor, acestea sunt fundamentale pe durata vieții și pot avea
impact asupra felului în care se comportă copiii acasă, la școală și în comunitate. Pe scurt,
ele pot influența șansele copiilor de a avea succes în școală și relații sănătoase.

Ceea ce se întâmplă în primii ani de viață este legat direct de rezultatele pe termen lung ale copiilor,
din punct de vedere cognitiv, emoțional și social. De fapt, experiențele copiilor în primii lor ani
afectează modul în care funcționează creierul lor, modul în care răspund la stres și capacitatea lor de
a forma relații de încredere. În decursul acestor ani, cea mai dramatică creștere, stabilind stadiul
dezvoltării sociale și emoționale.

În grădiniță prin socializare copiii dezvoltă abilități sociale și emoționale: învață cum să se
înțeleagă și să interacționeze cu ceilalți colegi; să înțeleagă sentimentele altora, să-și
controleze emoțiile și comportamentele lor și să construiască relații cu adulții.

Un copil se naște apt cu o minte pregătită pentru a învăța. Pentru aceasta sunt necesari
ani de experiență dirijată și trăită, de educație a privirii, a ascultării, a jocului, a a
interacționării cu adultul, cu părinții etc. Toate elementele invocate sunt necesare pentru
ca un copil să-și conecteze miliardele de circuite neuronale complexe și rezonante care
stăpânesc, facilitează și explică progresele în domeniile limbajului, matematicii, muzicii,
logicii, emoționalității, socialității, psihomotricității

Ce încărcătură de valori lingvistice , semantice și pragmatice sunt specifice comunicării și

intercomunicării copiilor la această vîrstă?

cum folosim lectura pentru a cultiva empatia?

Cărțile sunt portaluri către alte lumi și nu cred să existe o activitate care să aducă atâta bogăție
de emoții, trăiri și înțelepciune precum lectura. Majoritatea părinților sunt de acord că dragostea
de cărți este direct corelată cu succesul în viață iar studiile o susțin. Este incontestabil că
generația actuală citește mai puțin însă ce m-a șocat este că 1 din 5 copii se simte rușinat să fie
văzut cu o carte în mână. Jumătate din copii preferă să privească la televizor decât să citească iar
timpul dedicat de părinți pentru a le citi copiilor a scăzut, de asemenea, în ultimele decenii, iar
28% din părinții din Statele Unite le dau copiilor mici dispozitive mobile la culcare (în locul
poveștii).

Câteva strategii pentru a cultiva dragostea de lectură a copiilor:

 Construiți o bibliotecă acasă și un loc special, confortabil, dedicat lecturii. Cu cât au mai multe
cărți la îndemână cu atât mai multe șanse au să citească și să îndrăgească lectura, conform
studiilor. De asemenea, legați cititul de experiențe plăcute, confort, conectare, relaxare;
 Lăsați copiii să-și aleagă cărțile pe care să le citească și puneți-le la dispoziție cărți diverse pe
domeniile lor de interes;
 Nu vă opriți din a citi cu voce tare, chiar dacă al vostru copil este școlar și poate citi și singur. În
jurul vârstei de 8 ani majoritatea copiilor încetează să citească de plăcere și aceasta coincide cu
perioada când noi, părinții, ne oprim din a le mai citi pentru că sunt prea mari;
  Provocați-i pe copii să-și imagineze finalul poveștii, de exemplu, înainte de a citi versiunea
autorului. Sau să-și imagineze un alt curs al acțiunii și să argumenteze alegerea făcută;
 Exploatați povestea și ilustrațiile din punct de vedere emoțional: identificați împreună emoțiile
personajelor după expresiile faciale, postură sau alte indicii din context și nu vă fie teama să
luați postură actorului, interpretați replicile și povestea cu tonul și încărcătură emoțională
potrivită;
 Pentru copiii mai mari puteți citi împreună același roman și discutați apoi pe marginea lui.

Cărțile trebuie să rămână nucleul întregului învățământ, iar cititul să reprezinte o metodă eficientă de
cunoaștere și învățare. Se pot folosi cărți editate care pot fi procurate.Alegerea unei cărți nu se face la
întâmplare. Din aceste considerente cadrul didactic trebuie să cunoască criteriile de selectare a unei
cărți: vârsta copiilor, preferințele acestora, pasiunea manifestată, nivelul de înțelegere

Copiii de vârstă preșcolară știu ce îi interesează, așa că au nevoie de cărți cu o gamă variată de teme.

Acestea trebuie să conțină cuvinte puține, accesibile nivelului lor de înțelegere, să le ofere posibilitatea
repetării și reținerii unor rime. Totodată, cărțile trebuie să fie viu ilustrate, să conțină situații din viață
cunoscute, istorioare scurte, să-i învețe scrisul, cititul, cifrele etc. Alegerea corectă a unei cărți va ajuta
copilul să iubească, să aleagă, să citească, să asculte atent interlocutorul, să dialogheze, să își controleze
emoțiile, să își formeze imaginația și ideprinderi teatrale, să își îmbogățească vocabularul și cunoștințele,
să își dezvolte simțul umorului.

-Pentru reducerea stresului i-am învățat pe copii să-și numească sentimentele (fericit, trist,
bucuros,dezamăgit, supărat, morocănos). Am folosit cărți pentru a promova discuția și a puncta
conceptele despre sentimentele lor în mod deschis. Am folosit liste/tabele cu realizările ”Lucrurile care
m-au făcut fericit azi” sau ”Am fost mândru de ceea ce am făcut astăzi”

-Aparatul de fotografiat/telefonul mobil s-a dovedit a fi un instrument folositor al activității de sănătate

mentală.

-Am folosit râsul și umorul cu copiii

Inteligența emoțională a copiilor ar trebui să fie o preocupare constantă a părinților și a

profesorilor, fiind o aptitudine-cheie pentru reușita în viață. EQ-ul poate fi îmbunătățit și
cultivat mai ales în copilărie, inclusiv prin jocuri distractive pe care vi le recomandăm
pentru dezvoltarea inteligenței emoționale și petrecerea timpului de calitate împreună cu
copiii.

1. Nu sunt de acord cu tine

Gândirea critică și autonomă, precum și capacitatea de a argumenta o afirmație, sunt competențe
de bază la orice vârstă, ce pot fi antrenate cu succes în copilărie.

Jocul Nu sunt de acord cu tine presupune adresarea unor întrebări care fac referire la preferințele
personale ale copilului. De exemplu, îi puteți adresa întrebarea “Ce carte ai citit recent și ti-a
plăcut?”, iar el va răspunde, poate, “Rățușca cea urâtă”. Pasul următor este să încercați să-l
provocați cu un răspuns care să-i contrazică punctul de vedere: “Este o carte mai puțin reușită,
nu înteleg de ce ți-a plăcut”. Sarcina copilului este să încerce să argumenteze de ce o consideră o
carte bună.

Indiferent de întrebare, jocul îi învață pe copii să-și apere punctul de vedere și să învețe să-și
argumenteze opiniile, fiind excelent de jucat și între frați.
2. Inventatul de povești

Aces joc este foarte eficient în dezvoltarea imaginației. Scopul este să oferiți copilului un set de
termeni aparent fără nicio legătură între ei și să-l provocați să inventeze o poveste care să îi
conțină. De exemplu: pădure, roată, ceai, mașină, val, lună, invidie, blană, tavan și zăpadă. Vă
va surprinde cât de inspirat, amuzant și creativ poate fi un copil care acceptă provocarea!

3. Jocul complimentelor
Acest joc se adresează unui grup de copii, așezați în cerc. Fiecare jucător trebuie să spună câteva
cuvinte frumoase copilului de lângă el, privindu-l în ochi. Cel complimentat trebuie să își
manifeste recunoștința și să facă același lucru următorului participant. Dacă este nevoie,
interveniți cu exemple ajutătoare, complimentând copilul care începe jocul. Exprimarea în
cuvinte a aprecierii pentru cei din jur este o artă, ce poate fi deprinsă de la vârste fragede.

4. Ghici ce s-a întâmplat

Găsiți o fotografie care ilustrează o situație de viață (cineva primește un cadou sau un trofeu, de
pildă). Rugați copilul să povestească ce intuiește el că s-a întâmplat înainte de momentul
imortalizat și ce acțiuni crede că s-ar putea petrece în continuare.

Acest joc este excelent pentru dezvoltarea logicii și a imaginației, precum și a capacității de
empatie și a intuiției. Ajutați copilul să își imagineze povestea în cât mai multe detalii.

5. Continuă povestea
Acest joc se poate juca în doi sau, și mai distractiv, în grup. Cineva începe să povestească o
întâmplare, apoi următorul jucător o continuă cu propriile idei și tot așa. Puteți interveni în a
aduce povestea într-o direcție logică, astfel încât firul narațiunii să poată fi construit cât mai
bine.

Acest exercițiu este foarte amuzant pentru copii, îi ajută să-și dezvolte imaginația și să găsească
legături logice între fapte.

Programa şcolară pentru educaţia timpurie este centrată pe competenţe şi pe activitatea de

învăţare a copilului, urmărind dobândirea unor comportamente care să ducă la formarea unor
competențe specifice și, mai apoi, a competențelor generale. Din cele cinci domenii de
dezvoltare vizate în programa educației timpurii, principiile care urmăresc îndeosebi educația
intelectuale sunt specifice domeniului de dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii, domeniului
de dezvoltarea limbajului, a comunicării și premisele citirii și scrierii și domeniului de dezvoltare
a capacităţi și atitudini în învăţare. 4

Aceste principii urmăresc: operarea elemente matematice(numere, cifre, operații

matematice, forme geometrice, concepte de spațiu); obținerea și utilizarea informațiilor despre
mediul înconjurător prin investigare, observare și manipulare de obiecte; manifestarea
curiozității în explorarea mediului social și natural; conștientizarea felului în care utilizarea
tehnologiei afectează viața; manifestarea interesului cu privire la fenomenele sau schimbările
din jur; manifestarea inițiativei atât în joc și activități cât și în interacțiuni; dezvoltarea
capacității de concentrare in relaizarea activităților de învățare; încurajarea creativității în
activități și jocuri; pronunția corectă a sunetelor și cuvintelor; identificarea sunetelor și
recunoașterea unor litere; transmiterea și recepționare de mesaje simple, cu respectarea
regulilor de exprimare corectă de bază; ascultarea unor povești sau povestiri și receptarea
mesajului acestora; manifestarea interesului pentru cărți și pentru citit. 4

EDUCAȚIA ȘI ÎNGRIJIREA TIMPURIE DE ÎNALTĂ CALITATE PROMOVEAZĂ

OPORTUNITĂȚILE ECHITABILE
Când copiii intră la grădiniță, abilitățile personale: motorii, lingvistice, cognitive, sociale și
emoționale diferă de la copil la copil. Dovezile arată că, atunci când copiii înregistrează întârzieri
în dezvoltare la vârstele mici, recuperarea ulterioară poate fi destul de anevoioasă. De aceea, este
atât de important să le oferim tot sprijinul necesar pentru a beneficia de un start bun în viață.

Copilul evoluează continuu de-a lungul existenţei sale, iar participarea la procesul de educaţie
este un element cheie pentru asigurarea acestei evoluţii. Experiențele de învățare prin
intermediul cărora educatorii urmăresc dezvoltarea globală a copilului includ: activități pe
domenii experențiale, alături de jocuri și activități didactice alese, completate de activități de
dezvoltare personală precum: rutine, tranziții, activități de după-amiază și activități opționale

Prezentul curriculum pune un accent deosebit pe conceptul de dezvoltare globală a

copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii, în contextul în care, în societatea
de azi, pregătirea copilului pentru şcoală şi pentru viaţă trebuie să aibă în vedere nu doar
competenţele academice, ci în aceeaşi măsură, capacităţi, deprinderi, atitudini ce ţin
de dezvoltarea socio-emoţională (a trăi şi a lucra împreună sau alături de alţii, a gestiona
emoţii, a accepta diversitatea, toleranţa etc.), dezvoltarea cognitivă (abordarea unor situaţii
problematice, gândirea divergentă, stabilirea de relaţii cauzale, etc., asocieri, corelaţii
etc.), dezvoltarea fizică (motricitate, sănătate, alimentaţie sănătoasă etc.), dezvoltarea
limbajului și a comunicării (ascultare în vederea înțelegerii mesajului, comunicare și exprimare
orală corectă, interes pentru scris și citit, discriminare fonetică, conștientizarea mesajului scris
etc.), capacități și atitudini în învățare (curiozitate și interes, inițiativă, persistență,
creativitate). 
un curriculum care abordează dezvoltarea holistică a copiilor în domenii largi pentru dezvoltare
și susține relizarea unui echilibrul adecvat între învățare și dezvoltarea armonioasă a
personalității.  un curriculum cu un accent puternic pe comunicare, interacțiune și dialog ca
factori-cheie care susțin învățarea și starea de bine a copiilor, prin crearea de mesaje
semnificative/ relevante pentru copil și pe sentimentul apartenenței la grup; Principiul învăţării
active (crearea de experienţe de învăţare în care copilul participă activ si poate alege și
influența modul de desfășurare a activității); Principiul dezvoltării integrate (printr-o abordare
integrată a activităţilor, multidisciplinară/interdisciplinară);
Abordările pedagogice centrate pe copii pot să susțină mai eficient dezvoltarea generală a
copiilor, să ofere sprijin pentru strategiile lor de învățare și să promoveze dezvoltarea lor
cognitivă și non-cognitivă, printr-o axare mai țintită asupra învățării practice, asupra jocurilor și
interacțiunilor sociale.
Prin organizarea spaţiului grupei pe centre de interes/activitate, procesul de învăţare este unul
activ, de socializare, în care copiii interacţionează direct cu materialele, cu alţi copii, cu adulţii,
individual, în perechi sau în grupuri mici. Acest tip de organizare permite dezvoltarea liberă a
copilului şi stimularea simultană a acestuia, din persepctiva fiecărui domeniu de dezvoltare.
 Învățare – construire de cunoștințe prin raportare la învățare – experiențe anterioare și
învățare prin experiențe noi ;
- Atribuirea de sensuri și semnificații cunoștințelor, faptelor, evenimentelor.
Pedagogia specifică modelului constructivist
Predarea specifică modelului constructivist
- Organizarea și managementul situațiilor de învățare;
Focalizare pe realizarea unor obiective/competențe
- A învăța înseamnă implicare, construire de cunoștințe de către cel care învață, prin valorificarea
experienței anterioare și a noilor cunoștințe
Ambianţa în care copilul îşi trăieşte direct experienţa de viaţă prin situaţiile de viaţă prilejuite în
scopul învăţării se referă şi la climatul socioafectiv. Iată care sunt caracteristicile ce l-ar putea
convinge pe copilul care vede prima dată sala de grupă să facă primii paşi și să își înceapă în
mod fericit parcursul școlar:
 spaţiu larg, luminos, aerisit, curat;
 culori pastelate, calde, îmbinate armonios;
 spaţiu delimitat, dând impresia mai multor universuri care aşteaptă să fie descoperite;
 mobilier dimensionat, specific vârstei preşcolare, dotat cu o varietate de materiale şi
jucării plasate la îndemâna copilului;
 existenţa altor copii cu care să interacţioneze;
 o educatoare zâmbitoare, primitoare, prietenoasă;
 posibilitatea prezenţei/rămânerii în sală pentru un timp, a unui membru al familiei.

Dacă dorim să sprijinim cu adevărat copilul, să se simtă bine, să trăiască bucurii alături și
împreună cu ceilalți asemenea lui, să se poată dezvolta plenar şi armonios, este necesar să
gândim permanent nu doar ceea ce învaţă şi cu ce scop, ci şi contextul în care se joacă și învaţă,
mijloacele de care se prevalează şi modul în care e construit mediul educaţional Pedagogia
specifică modelului constructivist

PREȘCOLARITATEA
Grădiniţa devine astfel unul din factorii cheie ai dezvoltării copilului în această perioadă de vârstă
Copilul se integrează tot mai activ în mediul social şi cultural din care face parte asimilând modele de
viaţă şi experienţe. Solicitările complexe şi diversificate ale mediului social determină dezvoltarea
bazelor personalităţii, dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi a comunicării. Integrarea copilului în
colectivitate devine o condiţie esenţială a stimulării şi folosirii optime a potenţialului său.
Dezvoltarea structurală a scoarţei cerebrale, în această perioadă, este legată de departajarea zonelor
vorbirii şi fixarea dominanţei asimetrice a uneia din cele două emisfere, de obicei stânga pentru
dreptaci. Volumul creierului se modifică şi el de la 350 gr, cât are la 3 ani, la 1200gr, spre sfârşitul
perioadei. Ca urmare a diferenţierii neuronilor şi sistemului nervos periferic, scoarţa cerebrală
dobândeşte un rol de coordonare al întregii activităţi psihice a copilului. Dezvoltarea explozivă a
motricităţii acestei vârste duce la sporirea autonomiei, pe de o parte, dar şi la o dezvoltare psihică
superioară vârstei anterioare. Jocurile de mişcare, de construcţie, desenul, modelarea plastilinei sunt
activităţi care stau la baza dezvoltării abilităţilor intelectuale, cu alte cuvinte potenţează dezvoltarea
cognitivă. Dezvoltarea cognitivă Continuând cu mecanismele cognitive de bază acestea se va observa un
progres în capacitățile procesului atențional, în special în menținerea atenției și ignorarea itemilor
irelevanți scopului activității (de exemplu: va putea ignora sunete atunci când realizaează o sarcină). Însă
bineînțeles, aici intervin și procesele motivaționale care pot sau nu interfera întro oarecare măsură cu
menținerea atenției. În privința capacității comutării atenționale (definite mai sus) majoritatea copiilor
doar după vârsta de 4 ani pot realiza cu ușurință trecerea de la prima regulă la cea de-a doua şi înapoi,
răspunzând adecvat cerinţelor (Hanania şi Smith, 2009, apud Ionescu şi colab., 2010). Totodată, există o
îmbunătățire și a modului în care lucrează cu mai multe informații simultan (memoria de lucru),
începând a tot mai evidentă capacitatea copiilor de a juca jocuri de rol. Acum, capacitatea amânării
gustării alimentului va putea fi realizată pentru un timp de aproximativ 5 minute la copiii de 4 ani. La
nivelul limbajului, semantic, copiii la 6 ani ajung să dețină un vocabular expresiv (producerea cuvintelor)
de aproximativ 2600 de cuvinte și un vocabular receptiv (înțelegerea cuvintelor) de aproximativ 20.000
de cuvinte (Papalia, 2007, apud ibidem); în continuare copiii nu au dezvoltată noțiunea timpului corect și
implicit nu vor utliza eronat adverbele de timp, lucru valabil și în cazul prepozițiile folosind impropriu la
4 ani ”deasupra-dedesubt”, la 6 ani ”înainte-după”. În planul sintaxei, copiii între 4-5 ani pot folosi 4 sau
5 cuvinte în formarea propozițiilor și reușesc să îmbine părți de vorbire sub forma negativă ("Nu mi-e
foame!"), interogativă ("De ce nu pot să merg la joacă?"), imperativă (“Prinde mingea!”), ori complexă
(“Beau pentru că mi-e sete.”); pot organiza propozițiile în narațiuni. La vârsta de 5- 43 7 ani vorbirea
seamănă cu cea a adultului, preșcolarii reuşind deja să folosească propoziții lungi și complicate (Berk,
2005, apud ibidem). În plan pragmatic, copiii de 4 ani își pot adapta mesajul în funcție de vârsta, sexul,
statutul social al interlocuitorului și contextul comunicării. De la 5 ani aceștia pot folosi limbajul în
rezolvarea conflictelor, în adresarea politicoasă și pot să relua tema conversației chiar dacă sunt
întrerupți în mod repetat (Papalia, 2007; Berk, 2005, apud ibidem). În Tabelul 5 e redată evoluţia
limbajului în această perioadă de dezvoltare: Tabel 5. Dezvoltarea limbajului receptiv și expresiv VÂRSTA
DEPRINDERI LIMBAJ RECEPTIV DEPRINDERI LIMBAJ EXPRESIV 4-5 ani Apar abilitățile de înțelegere a
poveștilor și de reamintire. Pot înțelege conversațiile adulților în limitele unui vocabular de 1500- 2000
de cuvinte. Articularea cuvintelor este clară și înțeleasă de toată lumea. Propoziții lungi și complexe cu
clauze subsidiare (de ex. ”Câinele a mâncat prăjitura, cea de la Sally, după care și-a mâncat cina.”). Încep
să experimenteze folosirea comenzilor și chiar a limbajului vulgar pentru a adăuga efect. Sursa: Garber
(2010, apud Visu-Petra şi colab., 2016) În privința modalității în care copiii mai mari (6-8 ani) organizează
scenariile, ei respectă ordinea temporală, adaugă mai mult conținut informațional (de ex., umflăm
baloane, primim cadouri și le desfacem, ne jucăm), dar și alternative specifice (de ex., dacă te duci în
parc poți să te dai pe tobogan). Îmbunătățirile se datorează confruntării de mai multe ori cu acest tip de
experiențe, copiii stochând detaliile și diferențele. În ceea ce privește memoria există mai multe forme
care se dezvoltă în perioada preșcolară: memoria de lucru (s-a discutat despre ea la secțiunea funcții
executive) și memoria de lungă durată. Cele două categorii includ atât cunoștințe reactualizate
intenționat și care pot fi verbalizabile (memoria declarativă/explicită, care poate fi semantică și
autobiografică), cât și cunoștințe greu verbalizabile (memoria procedurală/implicită), care se referă la
executarea unor acțiuni (de exemplu: cum ne legăm șireturile, cum mâncăm, cum ne dăm pe bicicletă).
În etapa preșcolară sunt prezente schimbări importante la nivelul tipurilor de memorie: 44 În cazul
memoriei semantice (învățarea că vulturul trăiește la munte) copiii absorb ușor noi informații generice
despre lumea în care trăim, care nu sunt asociate neapărat cu un context spațio- temporal (de ex., de
obicei nu reținem când și unde am învățat prima dată faptul că balena este un mamifer). În privința
memoriei procedurale (învățarea unor proceduri sau deprinderi), performanțele copiilor sunt similare cu
ale adulților, mai mult ca la orice vârstă copiii dobândind acum noi deprinderi prin intermediul expunerii
la experiențe. Memoria autobiografică (anume amintiri privind când și unde am trăit un eveniment)
înregistrează îmbunătățiri importante în aspectul duratei reținerii de către copii a unor evenimente,
utilizarea indicilor externi în reactualizare, conținutul (copiii mai mici rețin ceea ce este asemănător spre
deosebire de copiii mai mari, care rețin și ceea ce este diferit), cantitatea. Apare din ce în ce mai mult
capacitatea amintirilor cu evenimente în care este implicat propriul sine (emoții, gânduri, reflecții).
Verbalizarea este un factor important pentru reținerea evenimentelor pe o durata lungă. Prin
intermediul limbajului copiii își construiesc reprezentări extinse și organizate temporal, conversațiile
elaborate facilitând astfel construirea unei istorii personale coerente. Un alt factor important în
dezvoltarea memoriei autobiografice este interacțiunea copiilor cu persoanele semnificative (educatori,
părinți) (Golu, 2002). Copiii ai căror părinți folosesc un stil înalt elaborativ în discutarea evenimentelor
din trecut au amintiri mai detaliate și mai bine organizate. Stilul înalt elaborativ presupune asistarea
copilului în reactualizarea evenimentelor importante prin evaluarea, reflectarea asupra evenimentelor,
reliefarea aspectelor importante. Părinții se axează nu pe verificarea reținerii informațiilor („Mai ții
minte cu ce am plecat la bunica?”), sau pe întrebări închise, ci pe oferirea unor indicii copilului (Am fost
cu trenul sau cu mașina?) și pe încurajarea elaborării (Nelson, 1993, apud Ionescu şi colab., 2010).
Părinți cu stil slab elaborativ pun întrebări închise şi și nu le oferă indicii sau alte informații care să îi
încurajeze pe copii să vorbească despre evenimentele la care a luat parte și să reflecteze asupra
acestora. La nivelul mecanismelor mnezice, sunt observate de asemenea îmbunătăţiri, astfel: în sarcinile
care necesită abilitatea de recunoaștere (de ex., li se prezintă copiilor 10 imagini și apoi sunt adăugate
altele, iar copilul trebuie să indice care dintre imagini au fost prezentate anterior), de la 4-5 ani copiii
performează similar cu adulții; în sarcinile de reactualizare (probe care implică numirea ulterioară a
imaginilor pe care le-au văzut în absența acestora) copiii întâmpină dificultăți, de la 2 ani reușind să
reactualizeze una sau două imagini, la 4 ani 45 3-4, la 6 ani 4-5 imagini (adulții reactualizând aproximativ
7 imagini) (Ionescu și colab., 2010). În aspectul strategiilor de memorare, preșcolarii nu performează în
privința alocării unei perioade optime pentru diferite sarcini, de multe ori, supraestimându-și
capacitatea lor de reactualizare a cantităților mari de informații (Schneider, 1997, apud Ionescu și colab.,
2010). Există totuși indicii că folosesc aceste strategii – îmbunătăţindu-se odată cu progresul memoriei
de lucru, ce le va permite menținerea activă în minte a strategiei de memorare pe durata rezolvării
sarcinii (Ionescu și colab., 2010).
Dezvoltarea socio-emoțională Mai departe în evoluția ariei socio-emoționale pentru că simultan se
înregistrează progres și în celelalte domenii, copiii devin din ce în ce mai apți în a utiliza limbajul și ideile
pentru a se gândi la stările emoționale și să reușească la un moment dat să pună distanță între ei și
acestea. Se pot angaja în găsirea unor moduri diverse de interpretare a situațiilor/evenimentelor cu
scopul de a le face inofensive. Prin intermediul discuțiilor cu covârstnicii, își pot împărtăși sentimentele
și asculta interpretările celorlalți. Totodată, este prezentă abilitatea din ce în ce mai mare de a mima
emoțiile în jocuri, de a masca emoții sau de a minimaliza emoțiile resimțite (Schaffer, 2003). Totodată,
de la vârsta de 5 ani copii pot dezvolta strategii de reglare emoțională orientată către emoțiile altora;
acest lucru se va întâmpla datorită controlului (implicit) asupra măsurii în care ei înșiși sunt expuși la
stimularea emoțională determinată de emoțiile celuilalt, mai precis: îi va da unui copil un ursuleț pentru
a se opri din plâns și totodată pentru a nu mai simți el la rândul său un disconfort emoțional (un fel de
altruism egoist). Așadar, copiii pot manifesta capacitatea ridicată de empatie și de înțelegere
emoțională. În privința strategiilor de reglare emoțională, devin frecvente strategiile cognitive
(distratgerea, re-evaluarea) și cele comportamentale (evitarea), copiii de la această vârstă reușesc să se
angajeze în încercări deliberate de comutare a gândurilor de la sursa care provoacă distres, pot reflecta
experiențele emoționale, conștientizarea modului în care apar emoțiile și a modului în care sunt
gestionate (Visu-Petra și colegii, 2016; Schaffer, 2003)

Strategii de intervenție educațională bazată pe cunoașterea funcționării cognitive, oferă strategii de

intervenție educațională adaptate vârstelor cronologice din învățământul preuniversitar. Modalitățile
diferențiate de interacțiune sunt justificate de explicarea sistemelor corticale. Conceptul de creier
integrat este prezentat într-o formă ludică, prin utilizarea palmelor, după modelul lui Daniel Siegel și
printr-o metodă inovativă, prin asemănarea cu o casă pe 3 nivele. Tehnicile de lucru sunt însoțite de
material intuitiv, adaptat și personalizat ciclurilor de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, dar
și învățământului special. Scopul este acela de a forma deprinderi de intervenție educațională într-un
mod eficient, susținut de modele validate științific.
Această abordare integrativă este tot mai des întâlnită și în educația copilului. Perspectivele din sfera
neuroștiințelor utilizează frecvent sintagma de creier integrat și propun o modalitate nouă de educație a
celor mici. Conceptul de creier integrat este folosit pentru explicarea interacțiunilor eficiente dintre
adulți și copii, în diferite contexte sociale, indiferent de rolul asumat. Mecanismul social care
influențează educația celor mici arată preocuparea adulților spre a proteja copiii de dificultățile
inevitabile ale vieții. Dar, de multe ori, acest lucru este imposibil de realizat. Tocmai pentru că nu putem
avea control asupra factorilor externi care
survin în diferite stadii de viață, a apărut și abordarea creierului integrat, care are în vedere sprijinul
copiilor în integrarea experiențelor proprii. Creierul determină în mare măsură cine suntem și ce facem,
indiferent dacă ne referim la disciplină, conștiință de sine, școală, relații sau dezvoltare în general. Este
cunoscut faptul că diferite regiuni ale creierului sunt specializate în diferite funcții. De exemplu, partea
stângă a creierului ne ajută să gândim logic şi să organizăm gandurile în propoziţii, iar partea dreaptă ne
ajută să avem emoţii şi să ”citim” indicii nonverbale. Avem, de asemenea, un „creier reptilian“, care ne
permite să acţionăm instinctiv şi să luăm decizii de supravieţuire într-o fracţiune de secundă şi „creierul
de mamifer“, care ne conduce spre legături şi relaţii. O parte a creierului este dedicată memoriei; o alta,
pentru a lua decizii morale şi etice. Este aproape ca şi cum creierul ar avea mai multe personalităţi -
unele raţionale, altele iraţionale; unele reflexive, altele reactive. Din acest motiv, în funcție de rolurile
asumate în diferite contexte sociale putem părea că suntem persoane diferite. Din această perspectivă,
dezvoltarea sănătoasă în context familial, școlar și social se poate realiza prin crearea posibilităților ca
toate aceste părți ale creierului să interacționeze benefic, adică să se integreze. O comparație pentru o
mai bună înțelegere este modalitatea de funcționare a sistemelor corpului uman. Integrarea înseamnă,
pur şi simplu, conectarea unor elemente diferite, pentru a face un întreg care funcţionează bine,
respectiv, coordonează și echilibrează zonele separate ale creierului. Spre exemplu, accesele de furie și
agresivitatea sunt rezultatul unei lipse de integrare sau deintegrare. Una din formele integrării este pe
orizontală, astfel încât partea stângă, logică, a creierului să poată interacționa cu cea dreaptă,
răspunzătoare de emoții. Cealaltă formă a integrării este pe verticală, astfel încât părțile superioare ale
creierului fizic, care ajută la luarea deciziilor să interacționeze cu părțile inferioare care sunt preocupate
de instinct, reacții involuntare și supraviețuire. Cercetările noi care se bazează pe tehnologiile de scanare
a creierului, arată că creierul uman este plastic, maleabil, iar experiența este cea care dă structura fizică.
Așadar, creierul fizic se schimbă de-a lungul vieții, iar teoria potrivit căreia copilăria este desăvârșitoare,
este infirmată. Fiecare experiență de viață este tradusă printr-o rețea de neuroni care devin activi
Dr. Daniel Siegel explică aceste descoperiri în numeroasele sale lucrări despre modul în care
funcționează creierul uman, prin aceea că, practic, nu suntem ţinuţi în captivitate pentru restul vieţii, de
către modul în care creierul funcţionează la un moment dat, ci putem, efectiv, să ne refacem conștient
traseele neuronale, în aşa fel încat să fim mai sănătoşi şi mai fericiţi. Acest lucru este valabil nu numai
pentru copii şi adolescenţi, dar şi pentru fiecare dintre noi, pe întreaga durată a vieţii. Natura a prevăzut
ca arhitectura de bază a creierului să se dezvolte bine cu hrana, somnul şi stimularea adecvată. Genele,
bineînţeles, joacă un rol important în modul în care se dezvoltă oamenii, în special în ceea ce priveşte
temperamentul. Dar descoperirile din diferite domenii din psihologia dezvoltării sugerează că tot ceea
ce ni se întâmplă - muzica pe care o auzim, oamenii care ne iubesc, cărţile pe care le citim, tipul de
disciplină pe care îl primim, emoţiile pe care le trăim - afectează profund modul în care se dezvoltă
creierul nostru. Cu alte cuvinte, dincolo de arhitectura de bază a creierului şi de temperamentul nostru
înnăscut, adulții au o contribuţie importantă prin crearea tipurilor de experienţe care să ajute la
dezvoltarea unui creier elastic, bine integrat. Există un întreg domeniu ştiinţific care se ocupă de
dezvoltarea copilului şi de ataşamente şi care susţine acest punct de vedere - iar noile descoperiri în
domeniul neuroplasticităţii sprijină perspectiva că adulții pot modela direct dezvoltarea creierului
copilului, în funcţie de experienţele pe care i le oferă. De exemplu, orele petrecute în faţa unui ecran - cu
jocuri video, emisiuni de televizor, transmiterea de mesaje text - vor conecta creierul în anumite feluri.
Activităţile educaţionale, sportive şi muzica îl vor configura în alte moduri. Petrecerea timpului cu familia
şi prietenii şi învăţarea aptitudinilor de relaţionare - în special în ceea ce priveşte interacţiunile faţă în
faţă - îl vor configura în cu totul alte moduri. Tot ceea ce ni se întamplă influenţează modul de
dezvoltare al creierului. Acest proces de configurare-reconfigurare înseamnă integrare: să le oferim
copiilor noştri experienţe, pentru a crea conexiuni între diferitele părţi ale creierului. Atunci când aceste
părţi colaborează, ele creează şi consolidează fibrele integratoare care leagă diferitele părţi ale
creierului. Ca urmare, ele sunt conectate mai puternic şi pot lucra împreună, chiar mai armonios
Rezultatul anticipat este o dezvoltare armonioasă din punct de vedere emoţional, intelectual şi social.
Un creier integrat îmbunătăţeşte procesul de luare a deciziilor, asigură un control mai bun al corpului şi
al emoţiilor, o înţelegere de sine mai deplină, relaţii mai puternice şi succes în actul instructiv-educativ.
În concluzie, cheia reușitei este oferită de experiențele calitative și cantitative de care vor avea parte cei
mici

Strategii de Mindsight și dezvoltare personală continuă pentru copii, adolescenți și adulți abordează
ideea unei noi orientări cu referire la capacitatea noastră umană de a ne percepe propria minte și pe cea
a celorlalți în vederea conștientizării procesului propriu autorealizare, în diferite stadii de vârstă. Practic,
este o abilitate de bază în explorarea și dezvoltarea inteligenței emoționale și sociale, cu beneficii
relaționale atât în context interuman, în general, cât și educațional, în mod particular. Mindsight este
capacitatea de a eticheta, analiza și clarifica lumea noastră emoțională internă și modul în care ea
răspunde lumii din jurul nostru, oferind conștientizări și soluții inovatoare. Pe marginea informației
prezentate se dorește adaptarea de către cadrele didactice a unor instrumente de autocunoaștere și
dezvoltare personală în context intructiv-educativ: conștientizarea emoțiilor, îndrumarea părinților,
înțelegerea rolurilor diverse pe care le avem în diferite etape ale vieții, conștientizarea priorităților și
reorganizarea acestora în vederea atingerii propriilor obiective.
Mindsight este un termen patentat de Dr. Daniel Siegel pentru a descrie capacitatea umană de a analiza
și accepta experiența de viață, prin raportarea noastră dinspre exterior către interior. Conceptul este
definit de către Daniel Siegel ca fiind ”un fel de atenție concentrată care ne permite să vedem
mecanismele interne ale minților noastre. Ne ajută să fim conștienți de procesele noastre mintale, fără
să fim acaparați de ele, ne permite să decuplăm pilotul automat al comportamentelor și răspunsurilor
noastre reflexe adânc înrădăcinate și ne scapă din capcanele emoționale reactive în care avem cu toții
tendința de a ne lăsa prinși la infinit”. Una dintre definițiile propuse de către psihiatrul Daniel Siegel
pentru a conceptul de minte este aceea că ”mintea umană este un proces relațional și încorporat, care
reglează fluxurile de energie și informație”. Această definiție a fost acceptată de un grup larg de
cercetători din domenii diferite, printre care biologi, specialiști în neuroștiințe, specialiști în științe
sociale, medici, medici psihiatri și psihologi. Energia reprezintă capacitatea de a desfășura o acțiune, iar
informația este conținută de simboluri semnificative. Cele două noțiuni se află intr-o relație directă,
dinamică, având capacitate de a se regla. Autorul compară mindsight cu lentilele unor ochelari care ne
asigură claritate în perceperea experienței. Acest fenomen este un fel de atenție concentrată care ne
permite să vedem funcționarea interioară, cu efecte în viața de zi cu zi. Esența acestei tehnici constă în
valorificarea capacității creierului de a se dezvolta permanent de-a lungul vieții noastre, chiar și la nivel
fizic. Tehnica poate fi dezvoltată la orice vârstă, dar fundamentele pot fi puse în copilărie, de către
familie și educatori. Conform autorului, cel de-al șaselea simț, cel care e mereu indefinit, poate fi
reprezentat de ”Mindsight”, ca abilitate esențială în construcția ”forței cerebrale, sociale și
emoționale”(Siegel, 2010), în scopul de a obține starea de bine interioară. Scopul deprinderii și
practicării acestei tehnici este atingerea echilibrului interior și a homeostaziei, în scopul de a armoniza
relația cu noi înșine și cu cei din jur

Scopul utilizării mindsight este instalarea unei ”stări de bine”, cu alte cuvinte, un proces care este ghidat
de 3 principii: a) Observarea minții este o deprindere care poate fi formată prin exercițiu. Starea de bine
a propriei noastre minți se obține prin învățare și exersarea deprinderii;
joc dinamic în scopul învățării copiilor/ elevilor a tehnicii Mindsight, care să conțină:
a) Un titlu atractiv pentru copii/ elevi
b) O descriere a jocului și a regulilor acestuia
c) Grupul țintă și numărul participanților
d) Materiale utilizate
e) Scopul jocului
f) Feedback-ul copiilor/ elevilor
Titlu: “GHICEȘTE SENTIMENTUL“ - Joc de comunicare non-verbală de copiere a expresiei faciale
a altcuiva și ghicitul emoției (copiii vor experimenta felul în care neuronii-oglindă se activează)
Tipul jocului: Joc de rol ce vizează exprimarea stărilor
Grup-ţintă: copii 5-6 ani
Număr participanţi: 12
Scopul jocului: stimularea inteligenței interpersonale și a capacității de a empatiza.
Descrierea jocului şi a regulilor:
Elevul alege un cartonaş cu o emoţie şi simulează ce ar gândi o persoană care manifestă o
asemenea emoţie, ceilalţi elevi trebuie să identifice emoţia. Elevul va mima o expresie faciala,
iar ceilalți vor trebui să o identifice corect. În plus, copilul care va ghici emoția va fi rugat să se
privească apoi în oglindă și să imite expresia pe care tocmai a văzut-o; copilul se va
familiariza cu realizarea conexiunilor dintre propriile sentimente/stări și cele ale celorlalți.

Regulile jocului : Copiii își așteaptă colegul să analizeze imaginea, fără să-l întrerupă. Cel care
extrage cartonașul mimează în maxim 3 minute sentimentul fără a folosi cuvinte. Elevul care
ghicește sentimentul păstrează cartonașul și extrage unul pentru a mima la rândul său un
sentiment; câștigătorul este jucătorul cu cele mai multe cartonașe.

Elemente de joc: aplauze, mimarea emoțiilor

Materiale: imagine om vesel, imagine om trist, jetoane cu emoţiile pe care copiii le au de

simulat (Ex.Mergi pe bicicletă, cazi și te lovești.Ce simți?; Reciti o poezie la serbare; Îți moare
animalul preferat; Bunica este bolnavă; Ai spart o cană; Nu-ți place mâncarea; Primești un
cadou; Afara este furtună; Doamna educatoare te-a lăudat; Ai pierdut o jucărie; Mâine pleci in
excursie; Prietenul tău a spart un geam și dă vina pe tine etc.), fișe de lucru, carioca, culori

Feedback-ul copiilor/elevilor
“ Cum m-am simțit astăzi...” - Se dă copiilor câte o foaie de hârtie şi creioane colorate. Copiii sunt
rugaţi să deseneze cum se simt (se permite copiilor să folosească orice culoare doresc). La final se
discută desenele împreună cu copiii, sunt încurajaţi să identifice şi să denumească emoţiile desenate.

Acest joc îi ajută pe copii să experimenteze diferite emoții și să învețe să identifice emoțiile
proprii și pe cele ale altor persoane, etichetele verbale corespunzătoare.

BIBLIOGRAFIE:
,,Curriculum pentru educație timpurie”, MEN,2019
,, Revista învățământul preșcolar”, Editura Arlequin, București, Nr.1-2/2003
https://ro.qaz.wiki/wiki/Educational_neuroscience