Neuroștiințe 

–termen ce provine din franceză - neurosciences, apărut la începutul

anului 1970, definește ansamblul științelor creierului (neurobiologie, psihofiziologie,
psihobiologia, neuropsihologie, neurofilozofia etc.). Termenul evidențiază tendința de
integrare a demersurilor din domeniu. Este în curs de dezvoltare curentul neuroștiințelor
cognitive, care încearcă să coordoneze ori să integreze psihofiziologia, psihobiologia și
neurobiologia cu psihologia cognitivă.
Cuvântul neuroștiințe este relativ nou, prima societate de neuroștiințe fiind înființată
abia în 1970. Ca domeniu, neuroștiințele se ocupă cu structura, funcția, neuroevoluționismul,
dezvoltarea neuronală, genetică, biochimia, fiziologia, farmacologia, informatica, neuro-
științele computaționale și patologia sistemului nervos. În mod tradițional a fost văzută ca o
ramură a biologiei. Cu toate acestea, recentele contribuții precum și interesul arătat de mai
multe discipline, cum ar fi psihologia cognitivă, informatică, statistică, fizică și medicină, au
dus la o abordare interdisciplinară a domeniului.
Neuroștiințele includ acum orice investigare sistematică, științifică, experimentală și
teoretică a sistemului nervos central și/sau periferic al oricărui organism biologic.
,,Sarcina neuroștiințelor este de a explica comportamentul în termeni ai activității
creierului. Cum poate creierul să își organizeze milioanele de neuroni pentru a produce
comportamentul și cum sunt aceste celule influențate de către mediul înconjurător...? Ultima
frontieră a biologiei- ultima încercare - este de a înțelege bazele biologice ale conștiinței și ale
proceselor mentale cu ajutorul cărora percepem, acționăm, învățăm și citim.” — Eric
Kandel, Principles of Neural science, fourth edition.
Neuroștiințele includ toate domeniile care au ca obiect de studiu sistemul
nervos. Psihologia, ca studiu științific al proceselor mentale, poate fi considerată ca sub
domeniu al neuroștiințelor; cu toate acestea, anumiți teoreticieni din domeniu argumentează
că, prin definiție, se prezintă tocmai contrariul - psihologia fiind studiul proceselor mentale
care pot fi modelate de multe alte principii și teorii abstracte, cum ar fi psihologia
comportamentală și cognitivă tradițională, care la rândul lor sunt independente de procesul
neuronal.
Oameni de știință din diferite subdomenii ale neuroștiințelor au ca focus urmatoarele
teme și întrebări:
 Comportament/Gîndire/Limbaj
 Neuroimagistică
 Biologie celulară
 Neuroștiințe computaționale
 Dezvoltarea
 Hearing Sciences
 Auzul
 Învățarea/Memoria
 Modul de acțiune al medicamentelor
 Neuroștiințe moleculare
 Senzațiile și percepțiile;
 Atenția și emoțiile;
 Etc.
 Avem nevoie de neuroștiințe? Da! Pentru că, înafară de înțelegerea și tratarea
patologiei ele sunt considerate și un instrument de sporire a capacităților individuale.
Niciodată nu ne-am mulțumit cu puțin, e în natura umană să ne dorim mai mult și să
devenim mai buni. Evoluţia prin cunoaştere este o paradigmă promovată din ce în ce mai
des în mediul academic, iar neuroştiinţele împreună cu ingineria de orice fel pot asigura
progresul.
Specialiștii în neuroștiințe studiază soluțiile capabile să îmbunătățească tehnicile de
învățare.Relația dintre școală și neuroștiință a dus la aparitia a două noi câmpuri de
cercetare: neuroeducația și neuropedagogia, care, la rândul lor cercetează și intervin în
ceea ce se numește ,,teaching brain” și ,,learning brain”- profesorul și activitatea de
predare, elevul și activitatea de învățare.
Cercetarea în domeniul neuroștiințelor a deschis căi interesante pentru lumea școlii.
Tehnicile amintite mai sus - ,,teaching brain”- profesorul și activitatea de predare și ,,learning
brain”- modul de învățare al elevilor, oferă beneficii atât cadrelor didactice cât și copiilor.
Dar, importantă rămâne relaționarea. Relaționarea permanentă cu ceea ce se face în clasă în
timpul predării. Aici ar trebui amintite planificarea și desfășurarea integrată a activităților din
grădiniță. De exemplu, dacă am avut o activitate de observare la DȘ – cunoașterea mediului,
următoarea activitate ar trebui să fie o activitate plastică, practică, ori o activitate desfășurată
la centre care să ducă copilul tot în zona temei ce se studiază.Sau, am putea planifica un
moment recreativ in care copilul/copiii realizează un colaj, un puzzle care îi poate antrena,
amuza, recrea dar și menține în zona de învățare/ consolidare începută în activitatea
precedentă. Din experiență pot spune că este un avantaj evident: sarcina de lucru e ușurată –
copiii aplică ce au reținut/observat în activitatea de dinainte - în același timp se relaxează, iar
activitatea de învățare nu este întreruptă, atenția copilului nu este distrasă. Jocurile logice ar
putea fi urmate de activități de construcții plane utilizand doar figura geometrică nou
prezentată, sau doar culoarea pe care au învățat-o – mai ales la grupa mică. Un alt exemplu: în
cadrul DLC- educarea limbajului, povestirea educatoarei utilizând covorul/ șorțul povestitor
– muult mai tractivă decât o simplă povestire/ lectură, ar putea fi urmată de o activitate în care
copiii colorează/ pictează personajele, le decupează șile lipesc pe bețe realizând siluete pe
care apoi le vor utiliza în ALA 2 pentru treatru de siluete. Din nou fac precizarea că este o
activitate mult mai antrenantă, mai atractivă – și chiar distractivă! Copiii reușesc să se
concentreze mai mult timp, fără a da semne de plictiseală, lucru ce se întâmplă mai ales când
trebuie să povestească ei.
Între două activități pe domenii experiențiale o pauză este binevenită, pauză în care
copiii pot face mișcare pentru diferite segmente ale corpului, pot realiza un puzzle uriaș-
singuri sau în echipă, puzzle care să vină ca o completare/consolidare a activtății precedente.
O pauză activă și o activitate scurtă – de obicei ludică și pe bază de colaborare, pot fi utilizate
pentru menținerea concentrării.
Cercetarea neuroștiințifică în privința ritmurilor atenției și procesului de memorizare
face referire la ceea ce însemnă pauze active- un exemplu de spaced learning –pauze de
învățare. Creierul nostru – așa cum spun neuroștiințele- are nevoie periodic de pauze, lucru ce
se întâmplă mai ales atunci când informațiile sunt în număr mare.
Cu toții știm că utilizarea haotică și pentru un timp îndelungat a device-urilor apărute –
și care tenteză pe oricine, dar în special copiii, au efecte negative pe termen lung. Cercetătorii
afirmă că creierul copiilor se dezvoltă cel mai rapid în primii cinci ani de viață, dacă în
această perioadă au parte de multe experiențe care îi stimulează, ce ajută creierul să se
organizeze, vor avea un avantaj uriaș când vor ajunge la școală. La naștere numărul
neuronilor este mai mare comparativ cu tot restul vieții. În funcție de stimuli – comunicare,
iubire, gesturi de afecțiune, plimbat, citit, legăturile neuronale se întăresc, în lipsa acestora
neuronii mor, afirmă oamenii de știință – dr. John Hutton, de exemplu. Chiar dacă se modifică
și învață pe tot parcursul vieții, achizițiile din primii cinci ani sunt hotărâtoare pentru
dezvoltarea creierului. Același medic pledează pentru cititul în mod regulat copiilor, ăncepând
de la vârste foarte mici. Iată câteva sugestii prin care ,,punem creierul la treabă” , trezind
interesul copiilor pentru cărți și citit:

 Începe de la naștere prin a-i vorbi copilului și a-i răspunde gângurerilor;

 Cântă melodia ,,Alfabetul”;
 Stimulează copilul să își folosească imaginația, să inventeze povești, să pună întrebări;
 Alege cărți cu personaje interesante și citește cu voci diferite pentru fiecare dintre ele;
 Pune copilul să repete cuvintele noi; și,
 Cel mai important lucru: să te bucuri de experiența cititului alături de el;

Că cititul, ascultarea poveștilor, interpretarea de roluri, explicarea cuvintelor noi, repetarea

acestora este numai spre beneficiul copiilor, sunt lucruri știute și pe care fiecare educatoare le
pune în practică. Aș vrea să amintesc de ,,momentul de lectură” introdus ca și segment
obligatoriu de un timp. Oricum povesteam, citeam povești, poezii etc, însă acest lucru se
întâmpla mai rar. Acum avem această oportunitate de a bucura copiii cu câte un text în fiecare
zi – o scurtă poveste, o poezie etc, pe care apoi să le discutăm – ce le-a plăcut, ce au înțeles,
ce cuvinte nu cunosc, cum ar fi procedat ei, pot găsi un alt final poveștii? Dar un alt titlu?
Pentru aceasta nu e nevoie să căutăm cartea perfectă, povestea perfectă, ci doar cititul regulat
este important. În același timp cu audierea poveștii, sau înainte de a citi textul, copiii pot
anticipa despre ce este vorba, ce urmează, ce se va întâmpla etc, urmărind ,, citind” imaginile
– tot timpul cartea va fi deschisă înspre copii! – pot chiar încerca să recunoască litere,
cuvinte.Trebuie încurajați să pună întrebări înainte de a li se citi sau asculta informații. Putem
pune noi întrebările, sau, și le pot pune singuri! Găsirea răspunsurilor în timp ce ascultă textul
sporește memoria, deoarece au obiective specifice: trebuie să afle răspunsuri, atingerea
obiectivului având un impact mai mare asupra memoriei când copilul descoperă răspunsul.
Povestirile, lecturile utilizare ca mijloc de realizare la ADE, pot fi urmate de o activitate
de desen, modelaj, o activitate practică – decupare, asamblare care vor fixa elemente ce apar
în activitățile precedente – pot fi activități scurte dar care să mențină concentrarea copiilor.
Acest lucru consolidează învățarea multisenzorială, copilul intrând în contact cu informația în
mai multe moduri, fiind stimulate mai multe rețele ale creierului, construindu-se o memorie
mai puternică pe termen lung.
Curiozitatea copilului mic este nelimitată. Acest sentiment de a se mira trebuie conservat,
măcar pe perioada preșcolarității și a școlarității mici pentru ca cei mici să-și îmbunătățească
memoria, bucuria de a învăța. Dacă vom reuși să le stârnim curiozitatea, să adăugăm noutate
experienței de studiu, informațiile devin mai memorabile.Atenția și memoria copilului vor fi
mai deschise procesării și amintirii informațiilor care apar după o experiență nouă, legând
ceea ce astudiat la grădiniță/școală de ceva nou/ neobișnuit pentru a-i atrage atenția și
curiozitatea. Poate fi orice, de la a cânta un fragment dintr-un cantecel sau de a purta o pălărie
împodobită, la vizionarea unui clip sau la salutul de la întâlnirea de dimineață – toate având
elemente specifice temei zilei, le va stârni curiozitatea și, cu siguranță vor stârni un val de
întrebări/ de păreri ce vor veni din partea copiilor: azi învățăm cântecul pe care l-ai cântat?
Doamna, de ce ai cântat cântecul ală? Azi ne uităm la fimul ăsta? De ce? De ce ne-ai salutat
așa? ( Bună dimineața, legume vesele! – de ex.) sau, eu știu de ce ne-ai salutat așa, pentru că...
” și continuă să-i spună părerile; de asemenea, să nu uităm de multele elemente surpriză pe
care le aducem în sala de grupă ca și introducere în activitate sau în desfășurarea jocurilor
didactice. Lăsați - aparent fără voie, câteva materiale legate de tema propusă – și veți vedea
cum se adună în jurul lor, pun întrebări, discută și, neapărat întreabă:,, ce e cu astea, doamna?
O să vorbim despre...?”. Pentru un copil de grădiniță nu e greu să-i stârnești curiozitatea, chiar
dacă pentru unii nu pentru mult timp, dar, poate că ceea ce l-a făcut curios, îl va face să-și
reamintească ce a lucrat sau ce a învățat. Utilizarea tehnicii surpriderii poate fi utilizată cu
succes pentru a lumina creierul copilului și pentru a ilumina căile de stocare a memoriei.
Curiozitatea ajută copilul să asculte informația, să exploreze pentru a-și satisface curiozitatea,
se conectează cu informașiile pe care urmează să le primească, pentru că creierul său este
angajat și le leagă de factorul de noutate.
O altă tehnică/ modalitate de a reactiva cunoștințele, mai ales în perioada evaluărilor
este ,,preîncălzirea” creierului – vizionarea unui filmuleț, a unor imagini, discuții care au
legătură cu ceea ce știe deja - care activează cunoștințele anterioare și pot fi bază pentru
cunoștințele următoare.
Consolidarea relațiilor de memorie – o ,, recapitulare” a ceea ce a învățat nou, relevă
informațiile deja stocate în creier. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să mi se spună de către
părinți că, odată ajunși acasă de la grădiniță, copiii lor se apucă să deseneze/picteze ce anume
au învățat și să ,,tapeteze” pereții cu lucrări, să recite sau să povestească celor din familie ceea
ce au învățat.
Utilizarea mai multor moduri diferite de a învăța face învățarea să fie mai bună. De
exemplu, după o povestire/ memorizare poate să le spună unui frate mai mic, acest lucru
permițând copilului să se gândească la acestea mai mult timp. Sau, pot pune informațiile intr-
o pantomimă, o parodie pentru ca cei din jur să ghicească despre ce este vorba, fapt ce poate
duce la întărirea memoriei pe termen lung. Același lucru este posibil dacă, odată ajuns acasă,
copilul se va juca ,,de-a doamna” și va ,,preda” păpușilor, pisicii, fratelui mai mic etc, ceea ce
a învățat.