SCRISORILE DE DRAGOSTE ALE

LUI ABELARD ȘI HELOISE

UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 ALBA IULIA

FACULTATEA ISTORIE SI FILOLOGIE
SPECIALIZAREA: Istorie
COORDONATOR: Cornelia Popa-Gorjanu
STUDENT: MUNTEAN NAPOLEON

AN III
2020-2021
 INTRODUCERE

• Pierre Abelard s-a născut în 1079 la Pallet , foarte aproape de Naltes , s-a remarcat prin pasiunea sa eternă
pentru lectură ajungând un cavaler al dialecticii. A fost o figură reprezentativă pentru secolul respectiv ieșind
în evidență cu fiecare ocazie pe care o avea , aborda o mulțime de teme filosofice , punea accentul pe orice
problemă dezbătând-o cu mare interes și implicare . Astfel , Abelard devine o provocare pentru liderii
societății din acele vremuri fiind de neoprit în ceea ce privește arta oratorică , poporul privindu-l ca și pe un
lider fermecător , cu o atitudine seducătoare , înțelept și talentat.
• Abelard a fost profesor la Paris , Corbeille , loc unde și-a întâlnit iubirea vieții sale , pe Heloise. În ciuda
faptului că la momentul respectiv avea 37 de ani , Abelard nu știa ce este dragostea , nu avea nicio idee despre
cum este să te simți îndrăgostit , legat de o persoană pentru totdeauna. Mulțumită tinerei Heloise , Abelard a
simțit primii fiori ai iubirii , inima zâmbindu-i pentru prima dată.
• Heloise este femeia care a reușit să-i atragă atenția și să-i stârnească admirația lui Abelard prin frumusețea sa de nedescris , inteligența ei
care o făcea și mai atractivă , sensibilitatea , rafinamentul , feminitatea și puritatea pe care o emana . Este nepoata lui Fulbert , acesta
punând foarte mult accentul pe educația fetei a luat decizia de-a o învăța și arta dialecticii alegându-l drept profesor pe Abelard. Încă de la
prima vedere , Abelard a știut că ea este idealul său de femeie , aleasa inimii sale . În ciuda diferenței de vârstă , eleva sa având doar 19 ani
, Abelard nu își poate stăpâni sentimentele și acceptă propunerea lui Fulbert cu condiția ca pregătirea domniței să se desfășoare acasa la
ea , el fiind astfel nevoit să locuiască în aceeași casă cu ea.
• Din acest moment se conturează foarte frumos și treptat o relație între cei doi . La început totul este pur , sincer și timid , cei doi
atrăgându-se unul pe celălalt prin cultura și cunoștiințele pe care le au , o seducție subtilă , intelectuală . Pe parcurs cei doi ajung să se
apropie și mai mult atingând apogeul relației , sufletele , inima și trupul lor unindu-se pe frumoasa melodie a dragostei.
• Fericirea celor doi nu a ținut foarte mult din păcate , Fulbert a aflat de idila dintre cei doi și a făcut tot posibilul ca să-i despartă pe
considerentul că Abelard este o piedică . Citez din spusele lui Abelard ,, O cât de mare a fost durerea unchiului când a aflat adevărul și cât
de amară a fost durerea îndrăgostiților când am fost nevoiți să ne despărțim!,, Nu la mult timp după plecarea lui Abelard s-a aflat că
Heloise este însărcinată , aflând acest lucru , profesorul a încercat o împăcare cu Fulbert dorind să se căsătorească cu Heloise. Având
vedere situația disperată , au fost nevoie de măsuri la fel de disperate , astfel , cei doi au ales să se căsătorească în secret .
• După oficializarea relației dintre cei doi și plecarea lui Heloise , Fulbert a pus la cale un atac asupra lui Abelard cerând să fie castrat , zis și
făcut , dascălul a fost atacat fără milă . Acest moment a reprezentat ultimile dăți în care cei doi s-au văzut fiindcă Abelard s-a călugărit
reușimnd să o convingă și pe Heloise să se călugărească .
• Îndrăgostiții au început din acel moment să-și trimită reciproc scrisori , însă , nu au mai reușit să se vadă vreodată. Scrisorile dintre cei doi
scoate în evidență iubirea sinceră și profundă dintre cei doi , faptul că în ciuda tuturor greutăților prin care au trecut . Nu renunță unul la
altul , iubindu-se ca și la început .
 - Heloise alături de
Abelard

[sursa foto: dcnews.ro]

 SCRISOAREA ÎNTÂI : HELOISE CĂTRE
ABELARD

• Corespondența dintre cei doi îndrăgostiți este începută de către Heloise care-i scria cu multă dragoste și nerăbdare
numeroase rânduri cu speranța că chiar și după tulburătoarele evenimente , soțul ei mai are aceleași sentimente pentru
ea . Din cele scrise , se obervă foarte clar că Heloise este încă profund îndrăgostită de Abelard , din acele cuvinte pe
care ea le scrie reiese suferința , dorul și neputința ei , dar , mai ales dorința de-a se afla lângă cel care îi oferă iubirea și
liniștea sufletească .
• Astfel , în începutul primei scrisori , Heloise îi mărturisește soțului ei că a citit acea scrisoare pe care el a adresat-o
prietenului său , menționând că acea curiozitate a costat-o destul de mult . În scrisoarea respectivă , Abelard a
mărturisit toate greutățile , tot ceea ce s-a întâmplat între el și Heloise. Citind toate acele suferințe , Heloise remarcă
melancolia reciprocă dintre ei , suferința și durerile infinite ale dragostei care nu pot fi vindecate doar de către persoana
iubită . În continuarea primei scrisori , Heloise pune accentul pe durerea soțului ei relatând toate nedreptățile care i s-
au făcut până la momentul respectiv . Tânăra nu poate să uite suferința iubirii sale , nedreptățile , fărădelegile făcute
de unchiul ei , regretă că reputația construită cu mult efort de către Abelard a fost distrusă în cel mai groaznic mod
doar din cauza orgoliului unor persoane
• În zadar a încercat Abelard să se lupte intelectual cu inamicii săi fiindcă aceștia erau mult mai puternici din toate punctele
de vedere deoarece într-o societate limitată în ceea ce privește inteligenta emoțională , cei mai slabi câștigă , iar cei
puternici pierd doar în ochii celor slabi. Suferințele lui Abelard au afectat-o enorm de mult pe Heloise , aceasta
menționând că i-a făcut inima ,, să sângereze în mine ,, . Faptul că simte o asemenea durere la vechile suferințe ale lui
Abelard , dovedește că iubirea ei este la fel de pură , sinceră ca și la început .

• Sensibilitatea dar și puterea lui Heloise sunt remarcate când pe la jumătatea scrisorii se deschide sufletește mărturisindu-i
iubirii sale că nu a rezistat acelei dureri determinând-o să verse atât de multe lacrimi încât ar fi putut ,, să șteargă jumătate
din scrisoare,, . Heloise își pune întrebări în legătură cu evenimentele trecute dorind să știe dacă acele amintiri amare au
trecut cu adevărat , dacă rănile sunt vindecate sau dacă poate să rostească numele soțului ei fără să mai verse lacrimi.

• Chiar dacă cei doi se află la distanță , Heloise încearcă să privească și partea bună a distanței spunându-i lui Abelard că
absența îi determină să fie și mai încântați de imaginea persoanei iubite și de valoarea acesteia. După cum a scris Heloise
,, cu cât distanța este mai mare , cu atât de mult ova crește și dorința,, . Privind aceste versuri , observăm o iubire
clasică , profundă , sinceră care nu poate fi distrusă de un dușman atât de primejdios pentru o relație , distanța
• Heloise continuă scrisoarea într-o notă elegantă , rafinată scoțând în evindență importanța scrisorilor . Astfel , din cele
scrise de Heloise , scrisorile au o deosebită importanță pentru ea , este mulțumită și apreciază că are posibilitatea de-a scrie
o scrisoare deoarece ,,scrisorile au suflet , pot să vorbească , au în ele toată forța prin care se transmit sentimentele la inimă
, conțin tot focul pasiunii noastre , pot să te facă să simți persoana prezentă , au toată sensibilitatea și delicatețea vorbirii și
uneori chiar o îndrăzneală de expresie dincolo de ea,,. Heloise dorește să-l încurajeze pe Abelard , să-l facă fericit chiar
dacă nu este lângă el spunându-i că vrea să grijească de fercirea care a rămas între ei și că ea nu ar putea să trăiască dacă
ar știi că el nu o mai iubește . Intensitatea iubirii este una care atinge cotele maxime fiind acea iubire eternă , Heloise
reușind să-și transmită sentimentele prin cuvintele sale oneste .
• Scrisoarea se îmbină pe parcurs cu discuții care au o tentă religioasă , Heloise abordând problema existenței călugărilor și
tot ceea ce ține sfera aceasta ajungând la concluzia că ,, Virtutea în noi este altoită pe natură și femeie; unul este predispus
schimbarii, celălalt este slab,,. Heloise compară mănăstirea cu o închisoare în care se poate exprima cu dificultate , este
privată de libertate , însă , a acceptat să se călugărească pentru el , ca să trăiască liniștit , în largul lui . Heloise nu se teme
să-i mărturisească direct faptul că a făcut acest lucru doar pentru el , este directă , sinceră , transparentă cu sentimentele
sale , Abelard putând să observe sacrificiul femeii sale . Citez din gândurile așternute pe hârtie de către Heloise ,, Viciul
nu inspiră niciodată ceva de genul acesta, este prea înrobit corpului. Când iubim plăcerile, iubim pe cei vii și nu pe cei
morți. Lăsăm arderea cu dorință pentru cei care nu mai pot arde pentru noi.,, Chiar dacă a fost nevoită să facă ceva ce nu-i
place , Heloise nu și-a schimbat sentimentele față de soțul ei mărturisindu-i în continuare că îl va iubi cu aceași tandrețe
până în ultimul moment al vieții sale .
• La finalul primei scrisori , Heloise ține să-și accentueze puritatea și intensitatea iubirii sale față de Abelard prin
ultimele sale paragrafe. Astfel , Heloise declară că este slabă , neajutorată doar când este singură și neacceptată de
Abelard , depinzând de el să o facă cum dorește să fie aceasta. Aceasta mai menționează că și-ar dori ca și în Rai ,
Abelard să aibă o asemenea putere asupra ei. Dorul său față de Abelard e atât de vizibil atât prin cuvintele sale cât și
prin intermediul sentimentelor transmise în momentul în care precizează de perioada petrecută împreună cu acesta ,
perioadă în care afecțiunea și plăcerea i-au unit și i-au ajutat să se dezvolte împreună în siguranță.
• Continuând să-și aștearnă gândurile , sentimentele , întreaga ființă pe acea scrisoare , Heloise i-a transmis lui Abelard
că ,, Chiar și aici te iubesc la fel de mult ca oricând în lume.,, Fraza asta e de ajuns pentru a înțelege cât de profundă e
iubirea sa pentru el , chiar și la o distanță atât de mare , chiar dacă nu poate să fie fizic lângă el , Heloise îl iubește cu
aceeași intensitate ca și la început. În continuare , aceasta precizează că mereu îl va alege doar pe el , tocmai de asta , a
ales să-și ,,îngroape viața,, la mănăstire , în ciuda faptului că mai existau o mulțime de bărbați în preajma cărora și-ar
putea petrece compania.
• Heloise își dedică și își sacrifică frumusețea rămasă , zilele plictisitoare , nopțile de văduvie Cerului și lui Abelard. Pe
lângă aceastea , ea își mai dedică și întreaga inimă iubirii sale . Heloise se caracterizează ca fiind sensibilă vorbind
despre nenorocirile și suferințele sale . În opinia sa ,, Pătăm luciul celor mai frumoase acțiuni ale noastre atunci când
le aplaudăm noi înșine.,, . Menționând asta , Heloise își scoate și mai mult în evidență sensibilitatea , feminitatea și
onestitatea fiind conștientă de faptul că nu trebuie să punem atât de mult accentul pe acțiunile trecute , da , acestea
trebuie simțite , reamintite dar până la o anumită limită fiindcă nu ar trebui să aducă din nou aceeași suferință.
• Heloise precizează că ar fi în stare să renunțe la tot în această viață dar nu și la Abelard al ei. Deși ea l-a pierdut, cel
puțin a pierdut contactul fizic cu acesta , însă nu își va pierde și iubirea . Chiar dacă se simte ca și o prizonieră acolo ,
inima sa nu este împietrită de acesta închisoare, astfel , ea menționează că nu schimbat-o cu absolut nimic chiar dacă
obiceiurile sale sunt modificate în totalitate. Inima sa , sentimentele sale , modul de-a iubi este complet neschimbat.

• Pentru Heloise , retragerea și singurătatea nu îi mai par atât de groaznice dacă îl are în memoria sa pe Abelard . Are
speranța că și Abelard mai are aceleași sentimente pentru ea spunând că ,, O inimă care a iubit-o pe a mea nu poate fi
curând indiferentă. Fluctuăm mult între iubire și ură înainte de a ajunge la liniște și ne mândrim mereu cu o speranță
abandonată că nu vom fi uitați cu desăvârșire.,, Astfel , deducem faptul că îi este teamă că va fi uitată , sau , în cel mai
rău caz , că va fi urâtă de persoana pe care o iubește cel mai mult în lumea asta.

• În ultimele rânduri , Heloise i-a cerut să o învețe iubirea Divină care o purifică. Aflându-se în paradisul harului ,
călugărie , are nevoie să fie învățată despre această nouă fericire și cum ar putea să o sporească. Dorește să descopere
acea mulțumire pe care a avut-o când a fost lângă el lăsând la o parte ardoarea , dorința profundă de a primi afecțiunea
lui și să-și îndrepte inima către Dumnezeu.
• Heloise încheie scrisoarea într-o notă elegantă și sentimentală spunându-i iubitului său să nu o uite , să se gândească
la ea , amintindu-i în același timp de dragostea și fidelitatea sa. Își dorește ca Abelard să o iubească ca pe amanta sa ,
să o prețuiască ca și pe copilul său , sora sa , soția sa.

• Deși îl iubește la nebunie , Heloise are curajul de-a îi mărturisi la final că se străduiește să nu îl iubească , evită acest
lucru fără a reuși însă. Inima sa se află într-o continuă furtună de durere , dor , iubire care se luptă cu dorința de-a nu
iubi , precum și o arzătoare dorință de-a se afla lângă iubirea vieții sale , sau simpla siguranță de-a ști că și el o mai
iubește și își dorește să-i răspundă corespondenței sale.

• Din această primă scrisoare observăm că Heloise a luat inițiativa de-a îi scrie lui Abelard , iubirea sa pentru el fiind
una cât se poate de sinceră , iar sentimentele mai profunde decât orice. Această scrisoare nu reprezintă doar niște
cuvinte așternute pe hârtie, ci o adevărată iubire plină de suferință , un suflet îndrăgostit care caută alinarea jumătății
sale , precum și o multitudine sentimente vii care o alcătuiesc pe protagonista noastră , Heloise.
- Abelard alături de Heloise trăindu-și povestea de iubire
în timp ce sunt prinși de unchiul lui Heloise , Fulbert.
 SCRISOAREA A DOUA : ABELARD
CĂTRE HELOISE

• Abelard îi răspunse cu mare drag iubirii sale , din câte am observat din prima scrisoare , Heloise a avut acea teamă
că nu i se va răspunde la corespondență. Abelard și-a început scrisoarea prin a justifica scrisoarea găsită de către
Heloise . Abélard nu ar fi crezut că o scrisoare care nu este adresată ei va ajunge vreodată în mâinile sale . A
menționat că în scrierea scrisorii respective către prietenul său a fost precaut pentru a nu trezi nenorocirea
amintirilor trecute. Mărturisise că a scris acea scrisoare pentru a-l ajuta pe prietenul său să se întărească , să devină
mai puțin sensibil la o pierdere pe care o suferise. Simțea nevoia să se justifice față de Heloise , fapt care scoate în
evidență faptul că nu dorește să piardă , că nu a avut intenții rele în scrierea acelei scrisori.
• Sensibil și grijuliu în sinea sa , Abelard se asigură că iubita sa nu suferă cerându-și scuze dacă a deranjat-o cu
scrisoarea respectivă , menționând în același timp că îi va șterge toate lacrimile pe care i le-a provocat. Dorește să
împartă durerile împreună cu ea , să-și ,,verse inima în fața sa,, și să-i deschidă ochii în fața sufletului precum și în
fața necazurilor sale. Prin aceste cuvinte , Abelard dovedește că și sentimentele sale pentru Heloise sunt neschimbate
, dă dovadă de responsabilitate , are o atitudine masculină dorind să aibă grijă de sufletul jumătății sale.
• Din rândurile care urmează reiese modul în care Abelard a ajuns din cauza suferinței și a iubirii dureroase care l-au
zbuciumat din temelii. A menționat de acele zile prospere , pline de fericire în care cei doi îndrăgostiți s-au putut
bucura unul de celălalt , zile care , din păcate , au trecut, tot ce mai rămăsese fiind amintirea care îmbină armonios și
melancolic în sufletul său fericirea iubirii trăite precum și dorul , durerea pierderii acestor momente divine. De
asemenea , pentru a scăpa de acea rușine , durere , acesta a încercat să-și găsească un remediu în filosofie și religie
căutând un azil pentru a se proteja de rănile dragostei , ajungând în cele din urmă să facă jurăminte pentru a-și împietri
inima , inimă care bate doar pentru Heloise.
• Abelard duce o luptă interioară și nu ezită să se dezgolească de sentimente în fața singurei femei pe care a iubit-o si o
va iubi vreodată. Chiar dacă a reușit să-și controleze pasiunea , gândurile sale sunt niște păsări libere care mereu zboară
către Heloise . A spus că și-a propus de nenumărate ori că o va uita , însă , nu a reușit niciodată fiindcă o iubește , o
iubește atât de profund încât nimic din cele lumești sau cerești nu-l va putea împiedica vreodată să nu o mai facă.
Recunoaște că este un bărbat slab fără a se gândi cât de puternic este când a scris acele rânduri. Să iubești o persoană
pe care nu o poți vedea când sufletul tău urlă de dorul ei , să iubești o persoană împotriva tuturor interdicțiilor impuse
de societate , să iubești o persoană fără limite , să o iubești la nebunie , să te dăruiești cu sufletul persoanei respective ,
sunt dovada că Abelard este cea mai puternică persoană.
• De asemenea , Abelard mărturisește că a încercat de nenumărate ori să se îndepărteze de Heloise , să se raporteze la ea
ca și la un dușman , însă nu reușește fiindcă mintea și sufletul său sunt doar ale ei. Acesta spune că ,, iubirea își
păstrează încă stăpânirea asupra fanteziei mele și se distrează cu plăceri trecute. Memoria oferă locul unei amante.,,
• Tot în această scrisoare observăm sensibilitatea lui Abelard prin modul în care percepe el singurătatea. Astfel , pentru el ,
singurătatea e cea mai grea boală pe care un om o poate duce, duce la o moarte latentă , deși trăiești , singurătatea te face să simți
o povară în fiecare secundă. În continuare , Abelard își amintește cu drag vremurile bune începând cu prima amintire pe care o
are cu Heloise până la ultima. Își amintește că Heloise îl numea la început stăpânul ei , ceea ce era și adevărat , aceasta aflându-se
în grija lui . S-a dedicat în totalitate studiilor domnișoarei , dar iubirea a pus stăpânire pe ambii , după cum a scris Abelard , prețul
iubirii a fost inocența ei , iar pe el l-a costat libertatea.
• Asemenea lui Heloise , sentimentele de dor , dorul în esența sa față de persoana iubită este simțit la intensitate maximă și de către
Abelard. Chiar el scrie că ,, Mă găsesc mult mai vinovat în gândurile mele despre tine, chiar în mijlocul lacrimilor mele, decât în ​a
te poseda când eram în deplină libertate. Mă gândesc continuu la tine; Îmi amintesc continuu tandrețea ta. În această stare,
Doamne! dacă alerg să mă prostern în fața altarului tău, dacă te rog să-mi faci milă, de ce flacăra pură a Duhului nu consumă
jertfa oferită?,, Focul iubirii dintre cei doi nu s-a stins niciodată , este doar acoperit cu cenușă , ambii se iubesc la fel de mult ca și
la început , iar acest lucru este extrem de vizibil prin intermediul sentimentelor cuprinse în scrisorile celor doi îndrăgostiți.
• Chiar dacă o iubește atât de mult , Abelard nu ezită să-și expună sincer sentimentele și gândurile pe care le-a avut după despărțirea
celor doi . Credea că ea o să înceteze din a-l mai iubi , dar , cel mai important, avea speranța ca Dumnezeu să-l elibereze de acele
sentimente pe care le avea pentru ea. Însă , știind că nici ea nu a reușit să se elibereze de iubirea pe care i-o poartă , nici el nu a
reușit să-și uite iubirea. De asemenea , absența ei doare , știind că nu o să mai fie lângă ea vreodată îl sperie mai mult decât
moartea în sine , după cum spunea chiar el ,, Dar pentru mine absența este o amintire neliniștită a ceea ce am iubit cândva, care
mă chinuie continuu. M-am lingușit că, atunci când nu te mai voi vedea, te vei odihni în memoria mea fără să-mi tulburi mintea,,.
Dar , în ciuda distanței, amintirea lui Heloise , parfumul ei , zâmbetul ei , ființa ei este vie în amintirea lui Abelard. Această
distanță este cea mai grea probă a celor doi îndrăgostiți , însă , prin modul în care se iubesc în continuare, în ciuda acestei
piedici , dovedesc că iubirea dintre ei este cât se poate de adevărată și de pură.
• Abelard alege să-și continue scrisoarea adresându-i o serie de întrebări lui Heloise prin care încerca să înțeleagă rostul
păcatelor sale , cum ar putea el să stea separat de persoana pe care o iubește atât de mult , precum și o întrebare retorică
în legătură cu mulțimea de lacrimi pe care le-a vărsat. Analizează comportamentul oamenilor ajungând la concluzia că
mereu există tendința să plângem după persoana iubită.
• După cum am precizat și anterior , Abelard este un bărbat sensibil , chiar autocaracterizându-se ca fiind așa pe la
jumătatea scrisorii sale ,, De câte plăceri mi-a fost dor să mă bucur! Nu ar trebui să vă mărturisesc această slăbiciune;
Sunt sensibil ! Am comis o greșeală. ,, Precizează că și-a expus sensibilitatea de-a lungul timpului în cântece de dragoste
și în versuri întunecate , ținând să menționeze la final că încă este la fel. Inima sa e rănită , străpunsă de durerile iubitei
sale și ale lui .
• Abelard se consideră a fi ,, un iubit distras, neliniștit în mijlocul tăcerii și neliniștit în mijlocul păcii. ,, ceea ce înseamnă
că se cunoaște pe sine și știe să se aprecieze și cum să reacționeze în situații dificile precum situația de față. Însă , crede
în același timp că este rușinos să fii astfel.
• În continuarea scrisorii Abelard îi oferă o tentă religioasă , se consideră un mare păcătos ,,în fața Judecătorului meu,, , iar
Heloise ar trebui să urmeze calea Domnului împreună cu el pentru puritatea sufletului amândurora. Au făcut ce au
simțit , s-au iubit cum sufletul și trupul lor le-au dictat , însă cruzimea și prejudecățile vremurilor i-au despărțit , singura
opțiune care le-a mai rămas e să trăiască și să-și hrănească sufletul cu vechile amintiri și credință. O roagă pe Heloise să
se dăruiască în totalitate Domnului , să devină asemenea unui zid între Dumnezeul lui și el. Este dispus să rupă sfânta
legătură a căsătoriei care-i leagă , să o dezlege de toate angajamentele pentru ca aceasta să se ofere în totalitate lui
Dumnezeu. Consideră că dacă o va pierde așa va putea fi fericit și va suferi mult mai puțin spunând că ,, Cât de fericit
voi fi dacă te pierd astfel! Atunci voi fi într-adevăr religios și tu un exemplu perfect de stareță.,,
• Abelard îi explică lui Heloise că este conștient de faptul că nu a dorit să se călugărească , a făcut acest lucru doar fiindcă a
fost dorința lui, dar el a considerat că ,, Nu v-am convins la religie, indiferent de fericirea voastră, ci v-am condamnat la ea
ca un dușman care distruge ceea ce nu poate duce . ,, În ciuda încrederii pe care o avea în ea , Abelard s-a îndoit de
viitoarele decizii ale iubitei sale la acest capitol subestimând femeile numindu-le incapabile ,,de rezoluții ferme . ,, Din
punctul său de vedere , religia este paradisul de odihnă a minților geloase , iar , din această pricină a ținut ca în fiecare zi să
o îndemne spre credință.
• Orice decizie ar fi luat Heloise , el ar fi fost dispus să o urmeze la orice pas , să îi fie mereu alături ,, Am fost hotărât să te
urmez peste tot. Umbra mea însumi ți-ar fi urmărit întotdeauna pașii și ar fi provocat continuu fie confuzia ta, fie frica ta,
ceea ce ar fi fost o satisfacție sensibilă pentru mine.,,
• A amintit într-o notă elegantă momentul în care cei doi s-au unit oficial în fața Domnului precizând în același timp și
temerile pe care le avea , temeri care au fost determinate de marea diferență de vârstă dintre ei . Credea că o femeie la o
vârstă atât de fragedă ar fi putut oricând să plece în lume și să-l părăsească . Abelard a fost impresionat atât de frumusețea
fetei cât și de inteligența și personalitatea ea ispititoare.
• În finalul scrisorii sale , Abelard își accentuează suferința vorbind despre cât de greu este să uiți o iubire comparând această
uitare cu renunțarea la lume , care , din punctul său de vedere este mult mai ușoară. Experiențele prin care a trecut l-a
determinat să își schimbe în totalitate părerea despre această lume : ,, Urăsc această lume înșelătoare, fără credință.,,
• Într-un final ajunge la concluzia că singura cale de a scăpa de durere și păcate este mântuirea , alege să se dăruiască în
totalitate Domnului : ,,Deși inima mea, Doamne, este plină de dragostea făpturii Tale, mâna Ta poate, când vrea, să mă
golească de orice iubire, în afară de Tine.,, Totodată , consideră că dacă o iubește pe Heloise , ar trebui să o lase în pace ,
în ,,liniștea ei,, . Astfel , alege să o părăsească pentru a dovedi că o iubește cu o adevărat.
 SCRISOAREA TREI –HELOISE CĂTRE
ABELARD

• Heloise îi răspunde cu mare drag scrisorii de la Abelard , însă , în ciuda entuziasmului său , ea nu ezită să-și
mărturisească sincer , direct sentimentele și starea de spirit pe care cuvintele lui Abelard i le-a oferit. Chiar la
începutul scrisorii spune că ar fi sperat să regăsească și altceva în ea decât argumente . Durerea , suferința ei o
exprimă prin următoarele rânduri : ,, Judecător al sensibilității și forței rafinate a iubirii mele prin ceea ce provoacă
durerea sufletului meu. ,, De asemenea , Heloise îi reamintește statului pe care Abelard îl are de soț și tată ,
precizând în același că a deranjat-o și , evident , rănit-o modul în care el a scris scrisoarea O deranjează cel mai mult
acea separație , o încercare de-a se îndepărta de ea cu orice preț , de-a o uita, menționând în același timp că nu este
capabil să o uite . O doare acest joc al sentimentelor pe care Abelard îl joacă atât de bine , precum și confuzia și
lipsa curajului său. Ea a interpretat din scrisoarea respectivă faptul că Abelard a reușit să renunțe la ea făcând în
același timp mari progrese : ,, Văd că inima ta m-a părăsit și ai făcut progrese mai mari în calea devoțiunii decât mi-
aș fi dorit.,,
• Teama de-a nu fi abandonată îi dă speranța să creadă că Abelard nu o va părăsi vreodată , întrebându-l ,, Poți avea
cruzimea să mă abandonezi? ,, Durerea acestui gând e atât de mare încât Heloise o poate descrie cu greu prin
cuvinte : ,, Frica de aceasta îmi înjunghie inima. (...) Crud Abelard! ar fi trebuit să-mi oprești lacrimile și să le faci
să curgă. Ar fi trebuit să-mi fi stins frământările inimii și să mă arunci într-o dezordine mai mare.,,
• Intensitatea durerii provocate de dragostea pe care o poartă lui Abelard este atât mare încât o face să o compare cu
moartea : ,, Frica de a-mi provoca moartea imediată nu a făcut ca stiloul să cadă din mâna ta? ,, Heloise alege să fie
directă și nu ezită să-i scrie faptul că a rănit-o mult cu acea scrisoare : ,, Nu ați reflectat, presupun, la toate acele chinuri
la care urmați să mă livrați? Raiul, oricât de sever a fost pentru mine, nu este atât de insensibil încât să-mi permită să
trăiesc un moment după tine.,,
• În același timp , îi mărturisește că viața ei fără el este imposibilă comparând-o cu o pedeapsă , spunând că ar putea
suporta mult mai bine moartea decât o viață fără el : ,, ... iar moartea o fericire deosebită, dacă prin asta puteam fi unită
cu el. Dacă Raiul ascultă strigătul meu continuu, zilele tale vor fi prelungite și mă vei îngropa . ,, Din punctul ei de
vedere , comportamentul lui Abelard , tot ceea ce a scris el este nefolositor în situația în care cei doi se află ,
considerând că el doar a accentuat durerea în loc să aibă o atitudine pozitivă și să-i fie alături având în vedere că s-au
iubit și se iubesc atât de mult : ,, ... nu-mi mai scrie astfel de lucruri cumplite; căci suntem deja suficient de nenorociți
și nici nu trebuie să ne agravăm durerile. Viața noastră aici nu este decât o moarte lâncezitoare.,,
• În continuare , Heloise îi precizează faptul că a înțeles de ce corpul său vrea să fie dus după moarte la Casa Paraclitului,
acesta având drept scop ca ea să-l privească mereu , să fie viu în mintea femeii sale. Însă , Heloise nu este de acord cu
acest lucru spunând că ar fi mult mai ușor să-l urmeze decât să trăiască cu amintirea și dorul lui. Faptul că ea a ales să
trăiască pentru el îi ușurează teama față de moarte și îi accentuează această dorință : ,, Pentru tine, pentru Abelard, am
hotărât să trăiesc și, dacă ești răpit de mine, nu pot folosi zilele mele nenorocite. Vai! ce lamentări ar trebui să fac dacă
Raiul, dintr-o cruzime milă, m-ar fi păstrat pentru acel moment? Când mă gândesc la această ultimă separare, simt toate
durerile morții ... ,,
• Starea lui Heloise nu este una foarte bună , din cauza îngrijorărilor care-i posedă mereu mintea nu reușește să se dedice în
totalitate Domnului așa cum își dorește Abelard. Aceste sentimente , această suferință provocată de Abelard se îmbină și cu furia
unei femei îndrăgostite , Heloise îi reproșează acțiunile modul în care a tratat-o spre deosebire de toate sacrificiile pe care ea le-a
făcut pentru el ,, Am renunțat fără dificultate la toate farmecele vieții, păstrându-mi numai dragostea și plăcerea secretă de a mă
gândi neîncetat la tine și de a auzi că trăiești. Și totuși, vai! nu trăiești pentru mine și nu îndrăznești să mă măgulești chiar cu
speranța că te voi revedea vreodată. Aceasta este cea mai mare dintre suferințele mele. Noroc fără milă! nu m-ai persecutat
suficient? Nu-mi oferi nici un răgaz , ți-ai epuizat toată răzbunarea asupra mea și nu ți-ai rezervat nimic prin care să poți părea
teribil altora. ,,
• Durerea pe care i-a provocat-o Abelard este atât de profundă încât nu lasă loc altor dureri decât morții care ar fi ultima etapă atât a
durerii cât și a vieții. E furioasă pe Abelard fiindcă e atât de indecis în legătură cu ea și nu observă cât de mult o rănește cu
simplele sale cuvinte : ,, De aceea mă păzești de moarte pentru a mă face să mor zilnic. ,, Heloise considera căsătoria lor un
refugiu adevărat, unde era departe de toate greutățile vremurilor și unde se putea bucura de plăcerile unei iubiri nevinovate. Este
iritată, înfuriată de faptele pe care unchiul ei le-a făcut, însă, ea era neajutorată, nu putea să facă nimic care să-l împiedice. Crede
că dacă ea și Abelard au fost uniți, furia dușmanilor nu putea sa ii atingă. Cel mai mult o chinuie și acel sentiment de vinovăție pe
care îl are, spune că nu Fulbert l-a ruinat, ci ea : "eu am fost cauza tuturor nenorocirilor tale".

• Heloise se subestimează ca și femeie în urma acestor evenimente neplăcute, în opinia ei, femeile fac farmece bărbaților prin
frumusețea lor. Chiar dacă este femeie, Heloise spune că frumusețea și aspectul sunt cele mai periculoase lucruri la o femeie. De
asemenea, în continuarea scrisorii sale, ea încearcă să-i explice lui Abelard cum femeile ruinează bărbații spunându-i că femeia a
fost creată ca să se bucure de fericirea sa.Ea spune "am comis o crimă iubindu-te" regretându-și astfel iubirea pe care o poartă lui
Abelard crezând că dragostea ei a fost una distructivă pentru el, iar durerile dorului și ale suferinței unei iubiri pierdute pe care le
simte sunt bine meritate, comparându-le cu o pedeapsă.
• Pentru ea, iubirea a fost cel mai mare păcat, iar toată suferința asta este pedeapsa păcatului respectiv. Recunoaște că în
fiecare noapte gândul și inima sa este alături de Abelard, în visele sale ea este lângă el simțindu-i fiecare bătaie a inimii,
fiecare atingere firavă și este fericită cu adevărat. Însă, când se trezește la realitatea suferința o lovește puternic
explicându-i iubirii sale cât de greu este să suporte durerile nevinovatei inimi " Uneori și eu par să mă lupt cu dușmanii
tăi. Mă opun furiei lor, izbucnesc în strigăte pioase și într-o clipă mă trezesc în lacrimi". Directă și fermecătoare ca de
obicei, Heloise îi mărturisește lui Abelard anumite lucruri care probabil acestuia o să îi displacă. Amintirea clipelor de
fericire, dragoste, atracția față de Abelard, acea seducție îi revin în gând chiar în acele locuri sfinte, în fața altarului.
• Își amintește atât de bine locul în care Abelard și-a declarat iubirea față de ea prima dată jurându-i că o va iubi până la
moarte. Cuvintele lui Abelard i-au dat viață, au o importanță atât de mare pentru ea încât, spune ea îi vor fi mereu
"gravate în inimă".
• Ii împărtășește lui Abelard și cela mai nepotrivite gânduri ale sale spunându-i că nu își poate controla inima tânără și
focurile care se aprind atât de des doar când amintirea lui îi revine în minte. În inima și trupul său sunt un amalgam de
sentimente, inima ei îl dorește atât de mult, iar trupul ei la fel, este neajutorată, nu-l mai poate vedea, nu-l mai poate
atinge, nu-i mai poate oferi dragostea și afecțiunea pe care o merită. Este nefericită și nu ezită să îi mărturisească asta,
se hrănește cu dureri și lacrimi, tot cea mai rămas din acea iubire înfloritoare sunt spinii suferinței.
• În finalul scrisorii sale, recunoaște că a greșit mult, este conștientă de faptul că nu este o persoană evlavioasă așa cum
își dorește Abelard, nu vrea nimic de pe lumea în care trăiește doar fericirea și viața alături de singura persoană care îi
face inima fericită.Știe că Abelard dorește ca ea să renunțe la el, crezând că probabil și Cerul îi cere să renunțe, dar în
ciuda acestor cereri, ea nu poate să renunțe la pasiunea ei pentru Abelard, este imposibil fiindcă inima ei nu o să îi ofere
niciodată consimțământul.
 SCRISOAREA PATRU –HELOISE CĂTRE
ABELARD

• După o perioadă însemnată de timp , Heloise observă că Abelard nu îi răspunse ultimei sale scrisori. Rănită și
îngrijorată îl acuză de neglijență și de o nesimțire față de pasiunea pe care i-o poartă. Obosită de atâta durere este pe
cale să renunțe și ea la el mărturisindu-i că a pierdut-o : ,, În cele din urmă, Abelard, ai pierdut-o pe Heloise pentru
totdeauna. În ciuda tuturor jurământurilor pe care le-am făcut să nu mă gândesc la nimic altceva decât la tine și să
fiu distrat de nimic în afară de tine, te-am izgonit din gândurile mele, te-am uitat.,,
• Este aproape sigură că a reușit să-l uite , să-i uite imaginea care până atunci o bântuia mereu , chiar ea îi spune că el
nu mai înseamnă fericirea ei , ceea ce dovedește că dragostea dintre ei este pe cale să se stingă. Se
autocaracterizează ca fiind infidelă fiindcă a reușit în cele din urmă să-și schimbe sentimentele față de el , lucru ce
era imposibil din punctul ei de vedere. Însă , indiferența lui a determinat-o să se modifice și să se adapteze
sentimental noii situații care-l exclude pe Abelard. Heloise învață să trăiască singură fără amintirea lui , fără
imaginea chipului său , fără amintirea îmbrățișărilor și atingerilor delicate ale lui și cel mai dureros , învață să
trăiască cu durerea unei iubiri pierdute.
• În continuare îi mărturisește că doar cu ajutorul lui Dumnezeu a reușit să scape de amintirea lui și de durerile
provocate de amintirea lui : ,, Îți poți imagina că este posibil ca un simplu om să te șteargă din inima mea?,, De
asemenea , îi povestește cât de mult rău i-a făcut atât sentimental cât și fizic din cauza ultimei sale scrisori. S-a
îmbolnăvit atât de tare încât medicii nu-i mai dădeau șanse , era singură așteptându-și moartea.
• Aflându-se pe patul de moarte , Heloise a început să se teamă de Dumnezeu și a conștientizat că doar prin rugăciune
Domnul o să o ajute : ,, Pe scurt, Abelard, imaginează-ți toată remușcarea minții pe care am suferit-o și nu vei fi uimit
de schimbarea mea.,, Consideră că a greșit luând decizia de-a se călugări fiindcă s-a simțit închisă între acele ziduri
care i-au provocat mai multă singurătate și durere. Îi reproșează lui Abelard că pentru el a dus o mare parte din viața sa
în sclavie , iar tot ce a făcut el a fost să-i accentueze și mai mult durerea : ,, Am privit acest refugiu sacru ca o
închisoare înfricoșătoare și am purtat cu nevrăci jugul Domnului. În loc să mă purific cu o viață de pocăință, mi-am
confirmat condamnarea. Ce greșeală fatală! ,,
• Consideră că în ciuda sensibilității sale, ea a suportat mult mai bine aceste nenorociri care s-au abătut asupra lor. Are
curajul să-i spună că are resentimente în legătură cu tot ce ține de el , resentimente care-i sunt vizibile în toate scrisorile
pe care i le-a trimis. Totodată , îl acuză pe Dumnezeu pentru că l-a întâlnit pe Abelard și pentru că a fost nevoită să
trăiască o asemenea iubire nevinovată dar atât de dureroasă. Cel mai mult e supărată pe Dumnezeul fiindcă a pus atât de
multe piedici iubirii lor care a fost atât de tumultoasă din pricina unchiului ei , primul și cel aspru dușman.
• În cele din urmă , spre finalul scrisorii sale , îi destăinuie că și ea o să renunțe la toate jurămintele pe care le-a făcut și la
toate sentimentele pe care i le-a purtat : ,, Te eliberez de toate jurămintele tale; uită de titlurile de iubit și soț și păstrați-l
doar pe cel de tată.,, Însă , chiar dacă a renunțat la căsnicia lor ea este dispusă să-i răspundă fiecărei scrisori pe care
poate i le va mai trimite . Heloise i-a reproșat și faptul că doar ea a depus eforturi în ultima vreme pentru a lua legătura
cu el : ,, Când am fost posedat de o dragoste atât de violentă și te-am apăsat atât de serios să-mi scrii, câte scrisori ți-am
trimis înainte să pot obține una de la tine?,,
• În finalul scrisorii mai menționează și că scrisoarea de față îi trădează sentimentele pe care le mai are pentru el , însă
alege să nu-i ardă scrisoarea fiindcă ar trebui să vadă și el cât de sinceră și profundă este iubirea ei pentru el spre
deosebire de el. Recunoaște în cele din urmă că îl iubește chiar dacă încearcă să-i dovedească contrarul , dar tot ce își
mai dorește acum este ca ultimele sale zile să fie la fel de pașnice ca și primele sale zile.
 SCRISOAREA CINCI – ABELARD CĂTRE
HELOISE

• Ultima scrisoare din șirul corespondenței celor doi îndrăgostiți aparține lui Abelard și nu reprezintă un final prea
favorabil pentru niciunul din ei. Abelard își începe scrisoarea prin a-i cere lui Heloise să înceteze din a îi scrie, să pună
capăt acestor scrisori care nu fac altceva decât să accentueze durerile trecutului și păcatul acelor plăceri trecute. El
consideră că acele scrisori încalcă conduita și morala călugăriei , crezând că cel mai bine ar fi să se oprească amândoi
fiindcă de aceea s-au retras departe de lume pentru a se purifica. Îi spune lui Heloise că ar trebui să țină un post strict
punând capăt acelor amintiri legate de el , încercând să-i explice că este necesar să ajungă la acea perfecțiune religioasă
care este capabilă să atingă cel mai îndepărtat punct. După cum spunea Heloise , Abelard dorește să se îndepărteze cât
mai mult de ea , el nu ține cont de faptul că nu o să mai aibă ocazia să o vadă vreodată , este sever și egoist la acest
capitol fiindcă încearcă să-i interzică tot ce i-a mai rămas lui Heloise , și anume acele amintiri, pe baza că păcătuiește ,
ceea ce nu conștientizează el este că a face ce simți nu este niciodată un păcat.
• Tot ceea ce își dorește Abelard acum este să atragă asupra sa multe binecuvântări și să dea uitare tot ceea ce a fost între
ei. Totuși , pe la jumătatea scrisorii sale îi scapă câteva rânduri din care deducem că el nu a uitat-o complet mai având
câteva sentimente ascunse pentru ea : ,, Nu sunt încă dezlegat de tine și, deși lupt împotriva tandreții mele excesive
pentru tine, în ciuda tuturor eforturilor mele rămân, dar prea sensibil la durerile tale și doresc să le împărtășesc. ,,
• Ceea ce îi trădează sentimentele pentru ea este sensibilitatea lui , el mărturisind că scrisorile scrise de ea l-au emoționat foarte
mult și nu putea să rămână atât de indiferent , de aceasta a ales să-i scrie și această ultimă scrisoare. Crede că toate aceste
nenorociri ale lor sunt , de fapt , pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele lor , iar unchiul ei a reprezentat instrumentul divin al
Domnului . După cum scrie el , scrisorile ei îl face ,,să tremure,, când conștientizează că ea este o sclavă a iubirii pe care nu o
poate recupera. Având în vedere situația lor, Abelard gândește mai rațional considerând că nu are sens să trăiești așa , cu o
speranță deșartă a unei iubiri pierdute definitiv.
• Așadar , tot ce trebuie ei să facă după opinia lui Abelard este să se dedice în totalitate vieții monahale și să se ofere cu trupul și
sufletul Domnului : ,, În acest sens, ar trebui să depășim cu curaj toate obstacolele care ne-ar putea împiedica în practica
virtuții creștine. Într-o mănăstire, oamenii sunt dovediți ca aur într-un cuptor. Nimeni nu poate rămâne acolo mult timp dacă nu
poartă cu demnitate jugul Domnului. ,, Este ferm în hotărârea sa de-a își petrece restul vieții la mănăstire declarându-i lui
Heloise că nu va înceta niciodată din a îi da sfaturi în legătură cu drumul spre perfecțiunea religioasă. Pune foarte mult
accentul pe călugărie și pe depărtarea de tot ceea ce este lumesc deoarece crede că doar așa îi vor fi iertate păcatele. Consideră
lumea de pe pământ una nenorocită în care tot ceea ce predomină sunt necazurile și acele câteva bucurii efemere care lasă răni
eterne : ,, Viața pe acest pământ este nenorocire; chiar nevoile la care sunt supuse corpurile noastre aici sunt chestiuni de
suferință pentru un sfânt.,,
• Deși până la acea vârstă a fost dedicat în mare partea lucrurilor lumești , acum , când și-a început viața monahală ajunge să-i
disprețuiască și să-i judece pe cei care fac același lucru : ,, Ce proști sunt oamenii care se angajează în lucrurile pământești!
Într-o zi vor fi nedebutați și vor ști prea târziu cât de mult au fost vinovați în a iubi un astfel de bun fals.,, În antiteză cu
oamenii obișnuiți îi descrie pe cei evlavioși care renunță la toate plăcerile senzuale lumești și se dedică în totalitate cerințelor
Cerului. O îndeamnă în acest sens pe Heloise să se disprețuiască pe ea pentru binele Domnului , să-i dăruiască inima , iar El o
va stăpâni în totalitate.
• Abelard este de părere că dacă ea va continua să-l iubească atât de mult , vor cădea amândoi în același păcat și vor ajunge
să sufere și mai mult , însă , dacă ea va alege calea Domnului , se va afla în siguranță , departe de suferințele acestei
lumi . De asemenea, insistă foarte mult pe finalul scrisorii sale pe acel discurs religios prin care își scoate în evidență
personalitatea evlavioasă pe care a dobândit-o. Are obiceiul obsesiv de-a îi impune lui Heloise tot ceea ce a făcut el
întărindu-și argumentele prin urmările mai puțin plăcute care probabil vor apărea dacă Heloise nu-i urmează indicațiile ,
de exemplu, frica de-a ajunge în iad.
• Ultimele rânduri scrise lui Heloise , ultimele cuvinte și sentimente scoate în evidență dorința lui Abelard de-a fi ascultat în
legătură cu sfaturile precizate mai în sus precum și o încurajare prin care vrea să fie sigur că Heloise îl va uita complet.
Astfel , îi spune că este foarte sigur de faptul că ea se va dedica în totalitate vieții monahale , cerându-i mai apoi să-l
alunge din viața ei : ,, Alungă-mă, așadar, pentru totdeauna din inima ta - este cel mai bun sfat pe care ți-l pot oferi, pentru
că amintirea unei persoane pe care am iubit-o cu vinovăție nu poate fi decât vătămătoare, oricare ar fi fost progresele pe
care le-am făcut în calea virtuții. ,,
• Alege ca ultimul lui sfat către ea să fie cel care o va ajuta să urmeze calea Domnului și prin care ea va avea sufletul
împăcat după moarte : ,, Adio, Heloise, acesta este ultimul sfat al dragului tău Abelard; pentru ultima dată, lasă-mă să te
conving să urmezi regulile Evangheliei. Cerul să permită ca inima ta, cândva atât de sensibilă la dragostea mea, să cedeze
acum pentru a fi condusă de zelul meu. Fie ca ideea iubitorului tău Abelard, mereu prezentă în mintea ta, să fie schimbată
acum în imaginea lui Abelard cu adevărat pocăită ; și să vărsăm atâtea lacrimi pentru mântuirea ta cât ai făcut pentru
nenorocirile noastre. ,,
 - Mormântul lui Abelard & Heloise,
Cimitirul Pere Lachaise

[foto: DEA/ G. DAGLI ORTI/ De Agostini/ Getty Images]

 BIBLIOGRAFIE

1. Peter Abelard & Heloise , The Love Letters of Abelard and Heloise , Global Grey 2020 , 1901 ( pag. 15-
60)
2. Heloise and Peter Abelard , THE LOVE LETTERS OF ABELARD AND HELOISE , Freeditorial .
3. https://www.greelane.com/ro/umanistic%C4%83/istorie-%C8%99i-cultur%C4%83/a-medieval-love-story-
1789245