Pentru elemente de construcție a comunicării, domeniu ce apare în manual ca Limbă română,

programa nouă include unele definiții și clasificări care apar în cea mai recentă Gramatică a
Academiei, Gramatica limbii române, vol. 1 și 2, 2005. Conținuturile sunt mai puține decât în
programa anterioară, cel puțin la nivelul clasei a V-a. Accentele sunt puse pe legătura dintre
sintaxă și morfologie (sub titulatura Posibilități combinatorii ale cuvintelor) și pe variația
lingvistică în timp și în spațiu. La clasa a V-a, elementele de noutate privitoare la sintaxă sunt
legate de posibilitățile combinatorii ale cuvintelor și de apariția noțiunii de enunț. Ideea
posibilității combinatorii a cuvintelor în enunț apare doar la substantiv, care poate fi centru al
unui grup nominal. În acest fel, este introdusă o parte secundară de propoziție, atributul. În
absența predării cazului la substantiv, se poate aminti doar prin exemple de situația în care
substantivul este adjunct într-un grup nominal, conținut de neevitat în condițiile în care programa
vorbeşte de combinația substantiv + atribut. Atributul nu poate fi studiat decât ca atribut
adjectival şi substantival, pentru că la pronume şi numeral în clasa a V-a programa nu mai
prevede posibilități combinatorii.
Profesorul trebuie să țină seama că atributul este predat prima dată şi trebuie să insiste asupra
relațiilor de subordonare, evidențiind legăturile dintre substantiv şi cuvintele determinate de
acesta. Sunt utile schemele prin care elevul vizualizează aceste legături. Este bine să se facă
exerciții structurale de substituire a cuvântului care depinde de un substantiv, pentru ca elevul să
vadă relația şi să înțeleagă legătura dintre sintaxă şi morfologie. De exemplu, substantivul carte
poate avea atribute exprimate prin adjective (carte frumoasă) sau prin substantive în genitiv sau
acuzativ (cartea copilului, cartea de la bunica). Profesorul trebuie să exemplifice toate aceste
contexte/situații, fără a folosi metalimbajul şi fără a face clasificări ale atributului. În ceea ce
privește părțile de propoziție, partea de sintaxă este destul de restrânsă: în programă figurează
doar subiectul, predicatul și atributul. Nu se studiază predicatul nominal şi nici tipurile de
atribute. Se cere predarea noțiunii de enunț, care nu poate fi definit decât ca enunț simplu
(propoziția) şi enunț complex (fraza), fără să se folosească metalimbajul, întrucât termenul frază
nu apare în programă. Cum nu se studiază conjuncția, singurul tip de frază la care se poate
recurge este cea alcătuită din propoziții principale coordonate prin juxtapunere.
Profesorul trebuie să definească enunțul ca pe o comunicare completă din punct de vedere
sintactic şi semantic, evidențiind că enunțul poate avea un predicat sau mai multe predicate, altfel
spus poate fi atât enunț simplu, cât şi enunț complex, fără introducerea noțiunii de frază. Apar
noutăți și în cazul verbului. Față de gramatica tradițională, care consideră că modurile sunt de
două categorii, personale și nepersonale, se poate observa redefinirea modului. În Gramatica
Academiei (2005), modul este o categorie referitoare la formele de indicativ, conjunctiv,
condițional, imperativ şi prezumtiv, pe când ceea ce în vechea gramatică erau moduri
nepersonale sunt definite ca forme verbale nepersonale (nonfinite), şi anume infinitiv, supin,
participiu și gerunziu. Programa respectă aceste nuanțe, cerând în clasa a V-a predarea modului
indicativ şi imperativ şi a formelor verbale nepersonale care ajută la formarea timpurilor
compuse de la indicativ, adică participiul și infinitivul. Profesorul va trebui să renunțe la
metalimbajul din gramatica tradițională şi să evite în predare apariția altor moduri decât cele
indicate în programă. În cazul participiului, trebuie să se evidențieze şi să se diferențieze
valoarea adjectivală (Cartea citită este interesantă.) de valoarea verbală (Am citit o carte.). În
cazul infinitivului, recomandăm să fie valorificate contexte în care acesta apare în formarea
timpurilor compuse şi în situația în care este complement direct, fără a se indica partea de
propoziție. Nu pot fi folosite contexte cu infinitiv precedat de prepoziție, fiindcă această parte de
vorbire neflexibilă nu este cunoscută elevilor, fiind menționată în programă doar în conținuturile
asociate substantivului. O serie de nuanțe se impun în predare cu privire la timpurile perfect
simplu, mai-mult-ca-perfect și viitor anterior.
În Gramatica Academiei (2005), în limba standard, perfectul simplu şi viitorul anterior sunt
considerate arhaisme. La timpurile indicativului, noua gramatică specifică pentru perfectul
simplu, ca timp al povestirii la persoana a III-a, că este un element specializat pentru narativitate,
existând o tendință, chiar și în stilul beletristic, de a fi înlocuit de perfectul compus. Perfectul
simplu este un timp viu doar ca regionalism, având în acest caz un alt sens, de trecut recent.
Aceste două valori distincte trebuie evidențiate de profesor şi nu trebuie confundate. S-a
schimbat norma la mai-mult-ca-perfect, persoana I şi a II-a plural, unde este corectă doar
folosirea desinențelor -răm şi -răți. La viitorul anterior, timp relațional, trebuie subliniată
necesitatea raportării la un alt moment temporal situat în viitor. 18 I. Repere teoretice: Noutățile
programei de gimnaziu actuale O altă noutate este considerarea articolului drept o categorie
gramaticală a substantivului.
Este introdusă pentru prima dată în studiul morfologiei categoria determinării la substantiv,
dispărând complet ideea că articolul este o parte de vorbire, acesta fiind clar integrat în studiul
substantivului. Profesorul va evidenția strânsa legătură dintre substantiv și articolele
hotărâte/nehotărâte, precizând că articolul nu este o parte de vorbire. Prepoziția este studiată doar
ca element de legătură între substantiv şi atribut. Se studiază prepoziția legată de substantiv,
putând fi extinsă la pronume şi numeralul cu valoare substantivală, dar o definire a prepoziției nu
poate fi completă şi corectă cât timp nu se studiază şi complementul, ceea ce produce dificultăți
în înțelegerea corectă a relației dintre cuvinte, în comunicare. Definirea prepoziției se va reduce
la indicarea legăturii realizate între substantiv şi atribut. Profesorul va defini prepoziția parțial,
evidențiind că aceasta intră în componența atributului, subliniind astfel legătura dintre sintaxă şi
morfologie. Elementul de noutate privitor la pronume ține de adaptarea programei la clasificările
Gramaticii Academiei (2005). Apare pronumele dânsul ca pronume personal de politețe la
persoana a III-a. În paradigma pronumelui personal de politețe au fost introduse, la persoana a
III-a, singular și plural, pronumele dânsul, dânsa, dânşii, dânsele, care, regional, funcționează în
continuare ca pronumne personale. Pronumele personal dânsul a ocupat un loc gol în paradigmă,
unde la persoana a III-a nu exista o formă pentru cel mai scăzut grad de politețe. Se realizează
astfel simetria cu persoana a II-a, la care există trei trepte de reverență: dumneata,
dumneavoastră, Excelența Voastră. Profesorul trebuie să completeze tabloul formelor
pronumelui de politețe cu noul pronume personal de politețe, dânsul. Se impune o atenționare și
în ceea ce privește pronumele personal: se cere flexiunea acestuia, fiind obligatorie prezentarea
formelor accentuate şi neaccentuate, deşi nu se predau cazurile. La adjectiv, se studiază pentru
prima dată la această clasă gradele de comparație și articolul demonstrativ. În privința articolului
demonstrativ, este adoptată soluția din Gramatica Academiei (2005), în care acesta are rol
emfatic în limba română contemporană, îndeplinind această valoare doar în grupul nominal în
care substantivul se află la stânga şi adjectivul la dreapta, fiind legat de substantiv prin articol
demonstrativ: elevul cel harnic. Profesorul trebuie să construiască pentru limba română
contemporană, la articolul demonstrativ, numai exemple de tip emfatic: Vreau caietul cel nou, nu
caietul vechi. Exemplele de texte literare trebuie să fie mai vechi, acest articol demonstrativ
apărând frecvent în secolul al XIX-lea. Deși programa nu prevede tipurile de adjective, este util
ca ele să fie abordate, fiindcă se studiază adjectivul participial. La numeral, ca noutate, programa
nu prevede valorile morfologice ale acestuia. Pe viitor, ar trebui să se adopte cele trei noi valori:
adjectivală, pronominală şi substantivală. Gramatica Academiei (2005) consideră că numeralul
are trei valori morfologice: adjectivală, pronominală și substantivală. Valoarea pronominală este
echivalentă valorii substantivale din gramatica tradițională, iar valoarea 19 I. Repere teoretice:
Noutățile programei de gimnaziu actuale substantivală apare doar pentru situații în care
numeralul nu substituie, ci denumește: Am luat un zece. Merg cu tramvaiul 23. În noile
interpretări, din această cauză, sută, mie, milion, miliard sunt substantive care intră în
componența unor numerale compuse, și nu numerale simple. Profesorul nu trebuie să includă
substantivele sută, mie, milion, miliard în rândul numeralelor simple. O noutate a programei este
şi apariția unor precizări de stilistică. Apare ideea variației stilistice, făcându-se referire la limba
standard, normă şi abatere şi la elemente de etimologie. Aceste noțiuni sunt destul de dificil de
lămurit la vârstele mici, dar elementele de corectitudine actuală pot fi predate cu eficiență.
Apelul la dicționare şi ideea urmăririi „istoriei“ unui cuvânt pot fi atrăgătoare, deprinzându-i pe
elevi cu munca intelectuală. Noutate absolută a programei, „istoria cuvintelor“ are în vedere
noțiuni de etimologie, dar nu numai, fiindcă inclusiv în interiorul limbii cuvintele se pot schimba
ca sens sau ca formă. Un bun exemplu poate fi chiar pronumele dânsul care s-a transformat dintr-
un regionalism (pronume personal) într-un pronume personal de politețe. Profesorul poate folosi
sugestiile din manual sau poate construi alte exemple cu etimologii, încercând să îi lămurească
elevului parcursul prin care un cuvânt provine dintr-o limbă sau este moştenit. Nu este indicat să
se folosească metalimbajul, fiind de preferat să se creeze mici „poveşti“ ale cuvântului. Pot fi
folosite arhaisme semantice (de exemplu, cuvânt cu sensul de „motiv“, „știre“ sau „convenție“)
pentru a explica evoluția în timp a unui termen încă viu în limba actuală.