Neumann

Iubirea curteneasca este un fenomen care s-a dezvoltat spre sfarsitul secolului al XI
lea. Acest concept a fost filtrat prin prisma specifica epocii. În realitate există exemple ale
unei iubiri mai tangibile, mai ”pământene”. Dragostea curteneasca tipica desemneaza doua
concepte ale relatiilor sentimentale din epoca trobadurilor: conceptul filosofic si cel
literar.Iubirea curteneasca implica un cod comportamental ce se bazeaza pe o serie de
caracterisitici: castitatea, demonstrarea unui model exemplu de curaj, vitejia, bărbații trebuiau
să-și cucerească femeile iubite prin fapte nobile și curajoase, prin cântece și poezii, tristețea
separării și a iubirii neîmpărtășite.
Opera „Soimul” este poezie de dragoste apartine unei lirici autohtone, intrucat nu este
realizata pe model roman. Femeia devine o victima a barbatului, aceasta nu avand nici un
control asupra lui, ea doar traieste cu iluzia controlului si a domesticirii. Aceste versuri
suprind o iubire curteneasca guvernata de conceptii, povestea de iubire fiind una nefericita.
Zona aristocratica este sugerata de: soim, aur, matase, penaj Rotgolden.
Prima poezie suprinde o iubire inocenta, cu protagonistii tineri si cu un statut
necunoscut, iar acest sentiment este transmis printr-un discurs clar. Sentimentele de armonie
si dragoste sunt sugerate si de aparitia privighetorii, redata in inceput si reluata spre sfarsitul
poeziei, ca martora a iubirii dintre cei doi tineri, a actului lor amoros. Cantecul sau placut
fuzioneaza cu povestea de dragoste a celor doi.
A treia poezie prezinta intr-o prima instanta implicarea societatii in creatia litarara, eul
liric isi pune intrebarea „Ce este iubirea?” , intrebare adresata publicului de la curte. Iubirea
este vazuta ca un ideal „caci iubirea este iubire atata timp car face bine”. Eul liric ii cere
femeii iubite sa isi recunoasca iubirea fata de el. O data cu refuzul ei si cantecul sau se va
stinge si nimeni altcineva n-ar putea sa cante la fel de frumos ca el. Eu liric nu vrea sa ofere
iubire in schimbul suferintei si este constient ca ar fi o nebunie sa o inalte pe ea prin cantec,
existand riscul ca ea sa il priveasca mai apoi cu dipret si aroganta”cum ar putea sa vada cel pe
care il orbeste dragostea”
A patra poezie prezinta iubirea ca definitoare a rationamentului: „te orbeste” . Iubirea
nu aduce fericire, aceasta aduce cu sine prejudicii, imblonaveste, injoseste, este o nenorocire
de care nu te poti lipsi. Iubirea vulgara este cea care aproape l-a omorat, iar iubirea „inalta” il
imbolnaveste; eu liric este indragostit si asteapta un sfat.
A V poezie infatiseaza un repros adus la adresa iubirii. Eul liric se gandeste sa puna
capat artei sale, insa ulterior se razgandeste. Din cauza suferintei se opreste din cantat si nu se
rezuma doar la persoana lui. Acesta nu este un barbat oarecare ci este un poet. Nefericirea sa
in dragoste afecteaza societatea, iar societatea devine frustrata” voi face tot ce vreti voi si
chiar si mai mult”. Nefericirea lui se datoreaza proprie stradanii, prin cantecul sau, a facut-o
pe „ea” celebra, insa, reuseste sa il indeparteze pe eul liric prin infumurarea si aroganta ei.
Acesta nu mai vrea sa cante, iar ea isi taie orice cale spre faima. Poezia reprezinta un
triumvirat intre iubire, poezie si societate. Apare si ideea de razbunare, desi mai exista
posibilitatea unei reconcilieri. Contrastul comic este dat de participarea activa a societatii in
relatia individuala, simpla.