Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea din Bucuresti

Facultatea de istorie
Prof: Dr. Cristina Gudin

Nume: Ganciu Ilie Iulian

Miscarea nationalista in Transilvania 1860-1914

1. Conceptul de nationalism- aplicabilitate la cazul transilvanean


Etimologic, termenul provine din latinescul natio (naştere), indicând, în
antichitatea romană, un grup demarcat prin origine. În Evul Mediu timpuriu, prin
termenul nationes erau desemnaţi păgânii şi triburile barbare1
Ulterior, prin extindere semantică, termenul de naţiune a înglobat, alături de înţelesul mai
vechi, şi sensul de comunitate determinată de un anume teritoriu, de patria, adică ţara
strămoşilor. Mai târziu, a ajuns să desemneze elita privilegiată a societăţii feudale, aşa
cum s-a întâmplat cu stările din Transilvania. Formarea statelor în apusul Europei,
confruntarea cu alteritatea, rolul limbilor vernaculare, mai ales după Reforma protestantă,
apartenenţa confesională, toate laolaltă au determinat un proces acut de identificare, care
a dus la formarea „naţiunilor” („medievale”, cum le numeşte Ioan-Aurel Pop).
In ziua de astazi conceptul de natiune a inceput sa fie asemuit cu comunităţi etnice
cu mituri ale originii (neavând neapărat aceeaşi origine), cu o istorie şi o cultură comună,
locuind un anumit teritoriu şi fiind legate prin sentimente de solidaritate, dar constituirea
în comunităţi conştiente s-a produs în epoca modernă, ca urmare a unor factori externi2
În ceea ce ne priveşte, apreciem că naţiunea reprezintă o comunitate umană
(etnică sau plurietnică) care aspiră să-şi formeze un stat, în mod voluntar. Aşadar,
considerăm prioritar aspectul politic, latura civică, dar nu neglijăm componenta etnică,
adesea esenţială în crearea solidarităţilor naţionale. Procesul aparţine epocii moderne, mai
precis “secolului naţionalităţilor”. Curios este faptul că cele două tipuri distincte de
naţiune (politică, respectiv etnică) sunt considerate a aparţine la două zone geografice
diferite: prima, Europei de Vest, iar cea de-a doua, originară din spaţiul german, ar fi
proprie Europei Centrale şi de Est. Dar, într-un studiu recent, M. Seymour arăta că o
naţiune nu poate fi definită doar politic sau cultural, pentru că grupul respectiv, având sau
nu o descendenţă comună, este însufleţit de scopuri politice3
Din punct de vedere european nationalismul si liberalismul au avut acelasi drum
in sec al XIX-lea. In partea Europei rasaritene aceste doua concepte s-au dezvoltat mai
ales in interiorul celor doua imperii care se luptau pentru hegemonie in Balcani si anume
Imperiul Austro Ungar si Imperiul Tarist. Datorita tendintelor represive ele au reusit sa
provoace aparitia unor pulseuri de sentimente nationaliste ale populatiilor din zona
balcanica care au inceput sa se materializeze in miscari de eliberare nationala.
Cazul Transilvanean este un pic mai complicat deoarece de soarta acestuia era
direct interesata Ungaria si prin intermediul ei Austria. Pentru romanii din Transilvania
mentinerea autonomiei insemna mai mult decat libertate, ea insemna identitate nationala.
Incepand cu deceniul al VII-lea printre fruntasii romanilor din Transilvania incep sa se
distinga doua tendite in legatura cu implicarea Austro-Ungariei in politica interna a
Transilvaniei. In timp ce “activistii” lui Andrei Saguna cereau autonomia Transilvaniei si
egalitatea in drepturi cu natiunile privilegiate in interiorul Coroanei si avea incredere in
sprijinul imparatului Franz Joseph, “pasivistii” condusi de la inceput de Ioan Ratiu si
George Baritiu visau la o Transilvanie cu initiative politice, doreau sa-si creeze propriile
institutiii politice si sa-si asume raspunderea pentru conducerea treburilor propriei
natiuni. Au actionat prin promovarea idei in presa. Se numeau “activistii” si “pasivistii”
datorita atitudinii lor fata de dieta. Ideile celor doua partide se putea deduce din

1
Dinu Balan, “Etnie, etnicitate, natiune si nationalism”, pg 96-97
2
Ibidem, pg 97
3
Ibidem, pg 97
participarea celor doi la alegeri: “activistii” in frunte cu Saguna participau la alegeri
considerand ca era singura modalitate de a indrepta inspre bine soarta poporului roman,
“pasivisti” in frunte cu Baritiu si Ioan Ratiu nu acceptau ideea de a participa la alegeri
pentru ca ar fi insemnat ca sunt de accord cu integrarea Transilvaniei in Ungaria.

2. Inceputul pasivismului si activismului

Un moment ce ilustreaza bine aceaste atitudini este Conferinta de la Sibiu din 20


aprilie 1863 , unde Andrei Saguna ii indemna pe delegati sa accepte Diploma din
octombrie si Patenta din februarie ca temelie a noii lor constitutii .
N-a prea existat opozitie la toate cele spuse de Saguna. Toate cuvantarile si
discutiile au dovedit aceeasi loialitate fata de Austri si aceeasi dorinta de a incorporpora
Diploma si Patenta in legea fundamentala a Transilvaniei.. A existat insa o oarecare
impotrivire din partea lui Baritiu, Ratiu si a altora in a accepta tot ce dorea Curtea,
inclusiv trimiterea de deputati in parlamentul imperial, inainte ca aceasta sa-si fi
indeplinit promisiunile cu privire la autonomia Transilvaniei si la egalitate nationala. Ei
aminteau colegilor delegati ca vazusera cu toti prea multe schimbari bruste in ultimii 15
ani, ca sa-si angajeze irevocabil natiunea pe vreo alta cale inainte de a fi obtinut mai intai
garantii serioase ale dreptului ei la existenta. Pe Baritiu il nelinistea acceptarea
neconditionata a Diplomei si a Patentei, caci nici una nu cuprindea o lista cu drepturile
omului si nu mentiona nimic despre libertatea individului, inviolabilitatea caminului,
libertatea cuvantului si a presei si libertatea religiosa si el cerea ca aceste drepturi civice
fundamentale sa fie mentionate in mod expres in orice cerere ar adresa conferinta
tronului.1
Desii in a doua sedinta a Dietei de la Sibiu dintre 23 mai - 29 octombrie 1864,
incorporarea Diplomei din octombrie si a Patentei din februarie in legea pamantului si
alte actiuni ale deputatilor romanilor si sasilor in vederea organizarii noii administratii, a
justitiei si finantelor, parea sa asigure autonomia Transilvaniei, 2intransigenta maghiara,
imbinata cu impotrivirea cehilor si a croatilor a facut ca sistemul initiat prin Diploma din
octimbrie si Patenta din februarie sa fie inaplicabil. Franz Joseph a revenit la ideea unei
impacari cu maghiari. O importanta deosebita a avut conferinta tinuta in august la Viena,
in urma careia Franz Joseph a decis unirea Transilvaniei cu Ungaria. Astfel ca el dizolva
Dieta de la Sibiu la 1 septembrie 1865 si a ordonat sa se tina alegeri pentru o noua Dieta,
prevazuta sa se intalneasca la Cluj la 19 noiembrie. Dataorita maririi censului electoral,
presiuni autoritatilor maghiare asupra populatiei romane si disputelor dintre cele doua
grupari transilvanene au fost alesi 14 deputati romani, impreuna cu 24 de regalisti. Dup
ace ca erau putini la sesiunea de deschidere a Dietei de la Cluj au fost prezenti numai 30
neavand nici cea mai mica sansa in fata celor 195 de maghiari si secui, care au cerut
recunoasterea urgenta a Unirii. Franz Joseph a acceptat unirea, dar declara ca trebuie
infaptuita intr-un mod care sa satisfaca cele doua tari direct interesate si in armonie cu
interesele imperiului.

3. Momentul 1867

1
Keith Hitchins; “Afirmarea natiunii: miscarea nationala romaneasca din Transilvania 1860/1914”, pg 70
2
ibidem, pg 73
Pasivisti romani au incercat sa lupte si in afara Dietei pentru combaterea unirii
dintre Transilvania si Ungaria. La sfarsitul anului 1866 Ioan Ratiu, prin eforturile si
incurajarile mai multor oameni importanti din Transilvania, ajunge la Viena pentru a
discuta personal cu imparatul. Intrevederea dintre cei di a fost scurta, Ioan Ratiu a avut
foarte putin timp ca sa explice opozitia romanilor fata de unirea cu Ungaria.
Revendicarile lor nu au fost bagate in seama de Curtea de la Viena. La jumatatea lunii
ianuarie, Ioan Ratiu s-a intors cu nimic mai mult decat avea cand a plecat. Dupa
incoronarea lui Franz Joseph ca rege al Ungariei la 8 iunie, acesta a dizolvat dietele
prorogate la Sibiu si Cluj si a declarat ca legislatia primei era nula si neavenita. 1. La
jumatatea lunii august fruntasii romani s-au intalnit la Cluj in cadrul sesiunii anuale.
Suparati pe Saguna ei il demit din postul de presedinte al Astrei.
Desii loviti de curentele evenimente, ei nu au renuntat a crede in autonomia
Transilvaniei , asa ca au inceput sa boicoteze impotriva unirii, considerand-o ilegala .
Pasivistii au recunoscut necesitatea convocarii unui congres national sau a unei conferinte
a intelectualitatii cu o conditie preliminara a refacerii unitatii nationale precum si crearea
unei organizatii politice permanente. Cand guvernul maghiar a refuzat sa le ia in
considerare cererile, au declansat o serie de mitinguri locale de protest, dintre care cel
mai cunoscut a avut loc la Blaj in 15 mai 1868. ( 20 de ani de la adunare de a Blaj). Ioan
Ratiu se pare sa fi fost initiatorul a ceea ce sa devina o serie lunga de “cauze celebre” in
problema nationala cu Ungaria. La inceputul lui mai a vizitat Blajul si i-a convins pe
intelectualii de acolo sa organizeze o demonstratie adecvata ocaziei se le-a promis ca el si
Baritiu ii vor sfatui asupra continutului oricarei declaratii pe care vor vrea sa o faca. In
consecinta unii profesori si canonici au elaborate un manifest-declaratie intitulat
“Pronunciamentul” in care cereau reconvocarea dietei Transilvaniei (organism in
masura sa decida viitorul cetatenilor principatului), recunoasterea autonomiei
Transilvaniei pe baza documentului “Diploma Leopoldina”, reactivarea legilor
promulgate de dieta din Sibiu. “pronunciamentul a fost publicat in intregime de Iacob
Muresanu in “Gazeta Transilvaniei. Desi autori au respectat autoritatea imperiului,
documentul a fost considerat “ofensator” si ei au fost chemati in fata Curtii superioare de
la Targu Mures, sub acuzatia de a fi provocat agitatie impotriva securitatii si unitatii
statului. 2 Ministerul de interne maghiar , Boldizsar Horvath, le-a atras atentia ca uniunea
e inviolabila si irevocabila si ca guvernul ii va considera dusmani pe toti cei care o ataca.
Ioan Ratiu era hotarat sa mearga pana la capat (inchisoare) spre deosebire de ceilalti
intelectuali care au sprijinit “Pronunciamentul”. Cea mai importanta consecinta a acestui
eveniment a fost ca ecourile problemei romanilor din transilvania au ajuns si in
strainatate.
Cauza lor a primit ajutor moral sustinut din partea Principatelor romane. In 30
octombrie 1868, peste 150 de romani, din “Romania liberala”, dupa cum ei insisi isi
spuneau, au adresat o telegrama redactorului de la “Gazeta Transilvaniei” din Brasov,
exprimandu-si solidaritatea cu autorii si semnatarii “Pronunciamentului”: “ii felicitam
pentru curajul pe care l-au dovedit intru apararea cauzei nationale. Suferintele se vor
sfarsi si vor fi incoronate de triumful unei cauze drepte. Traiasca Transilvania libera si
independenta de Ungaria! Glorie eternal celor care sufera pentru independenta ei!”

1
Keith Hitchins; “Afirmarea natiunii: miscarea nationala romaneasca din Transilvania 1860/1914”,pg 82
2
Keith Hitchins: “ Constiinta nationala si actiune politica la romanii din Transilvania 1700~1868”, pg 235-
236
Catre sfarsitul lui octombrie guvernul terminase cercetarile, dar inainte de a-I
aduce pe acuzati in instanta, la 16 decembrie, imparatul a ordonat inchiderea cursului1
Interventia imparatului s-a datorat nelinistii pe care cazul o crease in Transilvania,
precum si reactiile nefavorabile in celelalte parti ale monarhiei.
Curtea de la Viena a raspuns indirect argumentelor romanilor la 6 decembrie
1868 cand Franz Joseph a sanctionat doua legi votate de parlamentul ungar : legea XLII,
care prezenta conditiile care guvrenau unirea Transilvaniei cu Ungaria, si legea XLIV,
legea nationalitatilor, care definea statutul juridic al popoarelor nemaghiare in noua
Ungarie. Chiar daca ultima lege mentiona numeroasele drepturi de care urmau sa se
bucure romanii, mai cu seama in domeniul vietii religioase si culturale, le refusa
autonomia politica, pe care ei ajunsesera s-o vada ca pe temelia existentei lor ca natiune
moderna.2
Au urmat cativa ani de intalnire a fruntasilor romani in conferinte nationale, in
cadrul carora ideea de autonomie si egalitate in drepturi a fost de fiecare data dezbatuta.
Ei s-au intrunit in 1869 la Mercurea si dupa aceea in 1872 de trei ori. Prima intalnire a
fost in 5-6 mai la Sibiu, a doua oara la Alba Iulia la 27 iunie unde au dominat pasivisti.
Cu doua zile mai tarziu, un mic grup de fruntasi pasivisti s-au intalnit la Blaj cu
mitropolitul unit Ioan Vancea ca sa discute mesajul primului- ministru ungar Meyhert
Lonyay, care le cerea sa caute cai pentru a realiza un compromis intre romani si guvern.
La 3 iulie i-au dat acordul, desi nu credeau ca ar fi posibil ,un compromis pentru simplul
fapt ca nici una dintre parti nu era de acord sa renunte la propriile cerinte. Autonomia
Transilvaniei pentru ei insemna de fapt o noua constitutie pentru principat, ca sa stipuleze
impartirea teritoriului in conformitate cu realitatile etnice si prin aceasta sa inlocuiasca
hotarele “greoaie si nefiresti” ale trecutului. Ei mai doreau si ca romana sa fie
recunoscuta ca una din limbile oficiale, sa se voteze o noua lege electorala care sa
desfiinteze privilegiile legate de averi si rang si sa garanteze autonomia bisericilor si
scolilor romanesti mai mult decat ce se stipula in Legea nationalitatilor. Ca prim pas spre
un aranjament cu guvernul, ei au insistat sa se convoace un congres national roman, unde
sa se poata redacta un raspuns autorizat fata de propunerea lui Lonyay. Schimbul de
vederi nu a continuat pentru ca nici una din parti nu a reusit sa faca nici un compromis.
Conferintele nationale din 1875 si 1878 au ajuns la aceleasi concluzii cu privire la
autonomie ca si primele intruniri.3

4. Partidul National Roman

In 1881 are loc un moment important in istoria nationalismului transilvanean :


formarea partidului National Roman impreuna cu romani din Banat si Bihor.
La 30 aprilie-2 mai/12-14 mai 1881, cercurile electorale ale românilor din
Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, întrunite la Sibiu, au hotărât unificarea
Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din
Transilvania într-un singur partid, sub numele de Partidul Naţional Român din
Transilvania. Directia partidului a alcatuit “ Memorialul” pentru a fi distribuit in

1
Keith Hitchins: “ Constiinta nationala si actiune politica la romanii din Transilvania 1700~1868”, pg 237
2
Keith Hitchins; “Afirmarea natiunii: miscarea nationala romaneasca din Transilvania 1860/1914”, pg 320
3
ibidem, pg 322
Transilvania si in strainatate. Acest document continea o lunga justificare a independentei
Transilvaniei de Ungaria.
În zilele de 8-9 ianuarie/20-21 ianuarie 1892, fruntaşii Partidului Naţional Român
(PNR) s-au întrunit într-o conferinţă extraordinară la Sibiu, alegând ca preşedinte al
partidului pe doctor Ioan Raţiu. Totodată, s-a hotărât elaborarea unui "Memorandum" al
românilor, adresat împăratului de la Viena, Franz Joseph. Personalitatile politice care au
scris “Memorandumul” au fost Ioan Ratiu, Gheorghe Pop de Basesti, Eugen Brote.
Miscarea memorandului s-a desfasurat in jurul ziarului “Tribuna” din Sibiu

Memorandumul a susţinut revendicările românilor din imperiu şi a denunţat


politica de asuprire naţională şi intoleranţa practicată de guvernul de la Budapesta.
Împăratul Franz Joseph a refuzat să primească delegaţia "memorandiştilor", iar semnatarii
şi conducătorii acţiunii au fost trimişi în judecată. Între 25 aprilie şi 25 mai 1894, s-a
desfăşurat la Cluj "procesul memorandiştilor", în urma căruia 15 membri ai Comitetului
Central al PNR, în frunte cu Ioan Raţiu, au fost condamnaţi la închisoare. La 16/28 iulie
1894, guvernatorul ungar a interzis activitatea Partidului Naţional Român, invocând drept
pretext lipsa unui statut şi existenţa unor legături cu elemente din străinătate (a doua
interdicţie a PNR). Răsunetul internaţional, favorabil "memorandiştilor" a făcut ca
împăratul Franz Joseph să hotărască amnistierea acestora.

foto: "memorandiştii"

5. Abandonarea pasivismului

În baza noului program însuşit de partid la Congresul de la Sibiu (10/23 ianuarie


1905), a fost abandonată tactica „pasivismului”, fiind adoptată cea a luptei parlamentare –
„activismul”. Drept urmare, fruntaşii partidului au candidat în alegerile din 1905, când au
fost aleşi opt deputaţi români, iar în 1906 au obţinut 15 locuri de deputaţi în Parlamentul
de la Budapesta, printre care Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida-Voievod. Tratativele duse
de PNR cu primul-ministru al Ungariei, contele Tisza, pe baza programului adoptat la
Sibiu, s-au izbit permanent de refuzul acestuia de a acorda românilor drepturile legitime
solicitate. Tratativele s-au rupt definitiv la 17 februarie 1914, când PNR a respins
categoric concesiile nesemnificative oferite de guvernul maghiar. După începerea
primului război mondial, guvernul Tisza a încercat, într-o primă fază, să obţină sprijinul
populaţiei româneşti, solicitând liderilor politici să facă declaraţii de fidelitate faţă de
Austro-Ungaria. La refuzul imensei majorităţi a conducătorilor români de a accepta acest
demers, contele Tisza a trecut la contra măsuri, emiţând în iulie 1914 un număr de 33 de
ordonanţe prin care se suprimau, parţial sau total, o serie de libertăţi cetăţeneşti: libertatea
presei, a întrunirilor etc. În faţa acestor acţiuni, pentru a-şi feri membrii de represiune şi
pentru a nu se angaja faţă de guvern, Comitetul Executiv al PNR a hotărât, la începutul
lui august 1914, să-şi suspende activitatea (a treia întrerupere a activităţii PNR). La 14
septembrie 1914, într-o întrevedere cu Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida-Voievod, contele
Tisza a făcut ultima încercare de a obţine cooperarea românilor în schimbul unor concesii
politice. Tentativa s-a soldat cu un eşec, iar ca măsură punitivă, pe baza Legii nr.18/1915
(a „trădătorilor de patrie”), Maniu a fost mobilizat şi trimis pe frontul din Italia.

BIBLIOGRAFIE
1. Keith Hitchins “ Constiinta nationala si actiune politica la romani din Transilvania,
vol I-II, Cluj 1992, Editura “Dacia”
2. Keith Hitchins “ Afirmarea natiunii: miscarea nationala romaneasca din Transilvania
1860/1915”, Bucuresti 2000, Editura Enciclopedica
3. Dinu Balan, “Etnie, etnicitate, natiune si nationalism” - internet