1

ABRAHAM MERRITT

CORABIA ZEIŢEI ISHTAR

UN VIS MAI AIEVEA DEţÂT VIA A

Traducere de:
LIVIU RADU

A. Merritt, 1924
THE SHIP OF ISHTAR

Dup romanul ap rut la

Editura Nemira - 1995

2
Abraham Grace Merritt (n. 20 ianuarie 1884 - d. 21
august 1943) (mai cunoscut ca A. Merritt) a fost un
scriitor american și editor de literatur științifico-
fantastic . A folosit și pseudonimul W. Fenimore.

3
4
 1.
BLOCUL DE PIATRĂ DIN BABILON
JOHN KENTON privea fix blocul mare de piatr . Era
pu in nedumerit şi vag tulburat. ţiudat, gândea el,
într-adev r ciudat: toat neliniştea lui, toate n zuin ele
neformulate, toat nefericirea ce-l bântuia p reau s se
îndrepte spre acesta. De parc blocul le atr gea ca un
magnet din piatr … Exista, oare, şi o promisiune
ascuns în aceast focalizare?
Se mişc ner bd tor şi scoase din nou scrisoarea lui
Forsyth. Primise cu trei zile în urm mesajul b trânului
arheolog care, datorit averii lui Kenton, cernea – pentru
a afla secrete pierdute în negura vremii – praful a ceea
ce fusese cândva atotputernicul Babilon.
Kenton îşi dorise şi pl nuise cu înfocare s participe
la aceast expedi ie. Toat via a sim ise c trecutul îl
cheam şi r spunsese mereu acestei chem ri. ţ l torise
prin locuri uitate; dormise în vetrele unor civiliza ii de
care nu-şi mai amintea nimeni, ale unor imperii moarte
şi ale unor oraşe p r site. L sase dragostea, to i anii
aceia, s treac pe lâng el. Se înfiorase mai degrab în
fa a poveştilor de dragoste fantomatice decât a celor
reale. Studios, pe jum tate ascet, chiar dac nu ştia
nimic din înv turile inimii, înmagazinase îns alte
feluri de cunoştin e, şi era suficient de preg tit pentru
5
a-i face pe savan i s -i asculte p rerile cu respect.
Dar, chiar în ajunul plec rii, America intrase în
r zboiul mondial… Iar Kenton trebuise s accepte ca
Forsyth s plece f r el… A urmat apoi o şcoal militar ,
a luptat pe front şi a fost r nit în p durea Belleau, a fost
reformat şi trimis acas . Se întorsese chinuit de
coşmaruri neliniştitoare. Atitudinea sa fa de via , ca
şi a altor mii de oameni, se schimbase profund.
Lumea pe care o cunoscuse îi devenise indiferent şi
nu ştia unde s-o g seasc pe aceea în care ar fi putut fi
fericit. Nici m car n-ar fi fost în stare s -şi închipuie
cum ar fi trebuit s arate o asemenea lume… R zboiul
schimbase prezentul, îl transformase în nisipuri
mişc toare. Mai mult, distrusese acea punte spre trecut
pe care pân atunci se bucurase s-o str bat .
Ceva din scrisoarea lui Forsyth reactivase un interes
pe care-l crezuse mort, evocase spectrul unei treceri,
cândva familiare, între trecut şi prezent. Trezise în el
ecoul unei voci îndep rtate, slabe, care-l chema,
cerându-i vechiului s u eu s se trezeasc – s se
trezeasc şi s se p zeasc !
Şi, cu o oarecare mirare, se surprinsese aşteptând cu
ner bdare sosirea obiectului pe care i-l anun ase
scrisoarea.
Ţlocul de piatr din Ţabilon trecuse prin vam în
dup -amiaza aceea. Singur, cu o curiozitate care era mai
degrab ner bdare, deschisese lada. ţuib rit în ea,
printre ghemotoace de bumbac şi împletitur de trestie
uşoar , se afla blocul mare de piatr . Piatr ? Atunci de
ce era atât de uşor?
Îşi puse din nou aceast întrebare, în timp ce-l privea.
Oglinda mare, din cap tul camerei, îi reflecta imaginea
îngândurat . Era un b rbat sub ire, pu in peste
6
în l imea medie, cu figur t ioas , smead , cu nas
acvilin, cu ochi de un albastru-deschis, uşor dep rta i,
şi b rbie ascu it , cu gropi .
În col urile buzelor puternice şi în profunzimea
ochilor clari se vedeau un strop de am r ciune şi o
deziluzie obosit – semne ale r zboiului. Aşa ar ta John
Kenton în oglinda cea mare, în noaptea dinaintea marii
sale aventuri.
Mai citi o dat scrisoarea pe care i-o expediase
Forsyth:
Îţi trimit acest bloc pentru că-l menţionează pe Sargon
din Akkad, fiind una dintre puţinele descoperiri care se
referă la acest rege. Inscripţia e neobişnuită din multe
puncte de vedere. Sincer vorbind, n-am fost capabil să-i
desluşesc înţelesul. Sper să te distreze pe perioada
convalescenţei. Având atât timp liber la dispoziţie, poate
vei reuşi să descoperi ceea ce eu, prins în treburile zilnice,
nu sunt în stare…
În inscripţie apare mereu numele lui Ishtar, Zeiţa-
Mamă, Zeiţa Dragostei şi, totodată, Zeiţa Războiului, a
Mâniei şi a Răzbunării. Am interpretat caracterele ca
referindu-se îndeosebi la aceste din urmă atribute ale ei.
Numele lui Nabu, Zeul babilonian al Înţelepciunii, e
pomenit de mai multe ori, dar textul şi fragmentele
respective sunt atât de mutilate încât, în afară de cuvinte
izolate care par să aibă sens, referirile la Nabu sunt
indescifrabile. Numele lui Nergal, Zeul asirian al Lumii
Subpământene, apare des, dar şi în acest caz textul e
greu de reconstituit. Cel puţin pentru mine, care dispun de
atât de puţin timp.
Mai sunt specificate şi alte nume: Zarpanit, o femeie, şi
Alusar, un bărbat. În Pantheonul babilonian, după cum
ştii, Zarpanit sau Sarpanit era soţia Zeului Bel-Merodach,
7
şi reprezenta una dintre formele inferioare ale lui Ishtar.
Dar, în lipsa unor anumite caractere, cred că această
Zarpanit, pomenită în text, era o femeie obişnuită,
probabil o preoteasă a Zeiţei.
Întrucât numele lui Alusar apare întotdeauna alături de
cel al lui Nergal, presupun că era un preot al acestei
zeităţi din cale-afară de sumbre.
Am găsit blocul în movila numită ’Amran, chiar la sud
de Qser, „palatul” lui Nabopolassor. Există dovezi că
movila ’Amran este locul în care s-a aflat E-Sagilla,
Ziguratul sau templul în trepte, Casa Zeului în Babilon.
Obiectul trebuie să fi reprezentat ceva deosebit de
respectat, ceea ce îmi explică faptul că a fost salvat în
momentul distrugerii oraşului Sennacherib, iar apoi plasat
în templul reconstruit.
Kenton împ turi scrisoarea, m surând din ochi
blocul. P rea lung de aproximativ patru picioare1, înalt
de patru şi lat de trei. Era de un galben şters, împov rat
de secole, ca de un veşmânt doar pe jum tate vizibil.
Avea suprafa a zgâriat şi ciobit . La început, fusese cu
siguran neted şi lustruit ca por elanul. Pe sub
cr p turi şi denivel ri, se înşirau inscrip iile. ţând
dedesubt, când deasupra, ca nişte paie uscate într-o
balt galben , înghe at .
Puse mâna pe el. Materialul era înşel tor, nici piatr ,
nici lutul ars al unei epoci familiare. Era un amestec
necunoscut. Sem na cu un ciment din fildeş, amestecat
cu praf de perle, compact şi cu o granula ie fin , cu
str luciri m runte âşnind din galbenul sp l cit.
Kenton începu s studieze inscrip iile cuneiforme
arhaice. Foarte vechi… Aici figurau numele lui Zarpanit
şi Alusar, simbolurile arcuite ale lui Ishtar ţea Sl vit ,
1 Un picior – 30,479 cm (n.t.).
8
ale lui Nergal Cel Întunecat, ale lui Nabu Cel Albastru,
D ruitorul de În elepciune. Se repetau de multe, multe
ori. Şi, peste tot, semnul de avertisment, men ionat iar
şi iar, legat întotdeauna de numele lui Nabu.
ţurios, gândi el, cât de înşel toare se dovedeau
inscrip iile! ţiudate, desigur, dar, în afar de asta, parc
între ele şi el atârna un voal… ca şi cum, chiar în
momentul în care era pe cale de a le în elege, âşnea
ceva în afar , tulburându-i mintea…
Acum, Kenton deveni conştient de o arom ce se
rev rsa spre el, o arom vag şi mângâietoare,
melancolic şi hoinar . Parc nişte suflete de flori
împletite îşi r t ciser calea… Parfumul ei, dulce şi
ademenitor, straniu, ciudat avea ceva care-i schimba
ritmul vie ii conform acestui puls str in. Se sprijini de
bloc. Vârtejurile parfumate se roteau în jurul lui,
ag ându-se de el ca nişte mâini micu e. Spirale
înmiresmate de arome care rugau, care implorau, încet,
cu patim …
Care pledau pentru a fi eliberate!
Îl cuprinse un val de ner bdare. Se ridic . Aroma nu
era altceva decât un parfum amestecat în substan a
blocului, care devenise perceptibil în camera închis .
ţe aiureal visa? Lovi puternic blocul cu pumnul.
Ţlocul r spunse loviturii!
Şoptea! Şoapta deveni mai puternic . Tot mai
puternic , cu intona ii de clopot acoperit, de clopo ei de
jad amu i i în adâncime… Deveni din ce în ce mai
puternic , mai vibrant . Apoi, şoapta încet , ajungând
doar o armonie înalt , dulce… Suna din ce în ce mai
clar, tot mai aproape, r sunând prin tunelele nesfârşite
ale timpului…
Un trosnet strident sfârtec armonia, f când-o s
9
tac .
Ţlocul se despic . Prin sp rtur pulsa o radia ie ca
din perle trandafirii, iar în ea vibrau valuri de arom .
Îns f r s mai cear , s mai cerşeasc , s mai
implore!
Jubilând! Triumfând!
Era ceva în interiorul blocului! Ceva închis acolo de pe
vremea în care domnise Sargon din Akkad, cu şaizeci de
secole în urm !
Kenton vru s sune servitorii, dar se opri, cuprins de
un soi de gelozie. Izbucnirea str lucitoare din bloc era
mai mult decât str lucirea unei bijuterii. Se manifesta
ca respira ia vie a unei zei e ce sf râm un giulgiu de
piatr .
S -i lase şi pe al ii s descopere ce se ascundea
în untru?
Nu!
Fugi din camer şi se întoarse repede cu sculele
necesare pentru a elibera acea minune scânteietoare,
înmormântat acolo vreme de şaizeci de secole.

10
 2.
ELIBERAREA CORĂBIEI
MATERIALUL deosebit de dur şi de dens din care era
f cut blocul îi rezista. Parc lupta cu o elul. ţioplea
roca, bucat cu bucat , s pând de-a lungul marginii
cr p turii prin care izvora radia ia întemni at .
Ţrusc, blocul tremur , ca o fiin vie. Se auzir din
nou clopo eii din jad. Z ng nir strident, apoi se
întoarser şi fugir înapoi, prin coridoarele timpului…
Sunetul deveni din ce în ce mai slab. Amu i. Iar când
amu i, blocul se n rui, se dezintegr , deveni un nor
învârtejit de praf scânteietor, ce se aşeza încet.
Din norul acela se ridica aroma str in , necunoscut .
Îl cuprinse pe Kenton, se ag de el. O clip , norul se
roti, ca un vârtej de cea str lucitoare, apoi disp ru, ca
o cortin tras .
Pe podea, în locul în care fusese blocul, se afla o
corabie! O nav -bijuterie, un lucru încânt tor, o nav pe
care djinii2 lui Aladin ar fi putut-o construi pentru ca o
prin es a zânelor s navigheze pe m ri vr jite…
Plutea pe un suport de valuri mici, dantelate, fragile şi
delicate, cioplite în turcoaz , cu creste din cristal de
stânc l ptos. Avea trei picioare de la pror la pup , iar
carena, din cristal l ptos, lumina slab. Prora avea forma
unui iatagan sub ire, încovoiat. Sub cap tul curbat se
2 Djin – denumire dat , în religia musulman , duhurilor, îndeosebi
celor r uvoitoare (n.t.).
11
afla o cabin , ai c rei pere i dinspre mare erau forma i,
ca la galioane, din partea ridicat a pupei şi a
tribordului carenei.
Acolo unde carena se în l a pentru a forma cabina, o
flac r slab , roşie, înc lzea cristalul ce os, devenind
mai intens pe m sur ce peretele se în l a. Sclipea
într-o iradiere trandafirie, ce transforma cabina într-o
bijuterie uriaş …
În centrul cor biei, ocupând mai mult de o treime din
lungime, se g sea o adâncitur : cala. Pe marginea ei, de
la pror se scurgea o punte din fildeş galben-roşcat, ca o
lun nou într-o noapte de prim var . Puntea ce pornea
de la pup era din marmur neagr . La cap tul ei exista
o alt cabin , mai mic decât cea de la pror , turtit şi
neagr ca abanosul. ţele dou pun i se întindeau de
fiecare parte a calei, ca dou platforme late. Puntea de
fildeş o întâlnea pe cea de marmur neagr chiar în
centrul cor biei, sugerând în mod straniu o înfruntare
de for e duşmane.
Nu se contopeau, se terminau brusc, margine lâng
margine, ostile. Din cal se ridica un catarg înalt, care
se îngusta spre vârf, verde ca miezul t iat al unui
smarald imens. De el era prins o pânz mare, în
culorile curcubeului, ca o coad de p un, umflat parc
de o briz cioplit , lic rind ca o m tase transformat în
opal. De catarg şi de vergi atârnau straiuri r sucite din
aur mat.
De fiecare parte, câte o banc pentru şapte vâsle
mari, cu lamele stacojii vârâte adânc în azurul cu creste
albe al valurilor. De prora navei c deau grele lan uri de
aur, iar la cârm se leg nau lan uri din marmur
neagr .
Nava-bijuterie avea şi echipaj. De ce, se mira Kenton,
12
nu v zuse mai devreme siluetele m runte?
Parc r s riser deodat pe punte. Una abia ieşise
din cabina trandafirie, r mânând cu mâna întins ,
pentru a închide uşa în urma ei. O femeie. Pe puntea de
fildeş, alte trei femei st teau ghemuite, cu capul plecat.
Dou strângeau în bra e harpe, iar a treia un fluier
dublu. Figurine m runte, înalte doar de dou degete.
Juc rii!
Nu-i pl cea faptul c nu le putea distinge fe ele, nici
detaliile hainelor. Juc riile erau nedefinite, estompate,
de parc ar fi fost acoperite cu un voal. Un voal ca acela
care f cuse obscure inscrip iile cuneiforme…
Se gândi c aceast estompare se datora, probabil,
ochilor s i. Eliberarea cor biei nu fusese o treab
uşoar . ţeruse o aten ie deosebit şi, mai mult ca sigur,
ochii îi obosiser …
Sau, poate, iradierea de culoarea perlei trandafirii a
carenei îl z p cise…
Kenton privi în jos, spre cârma întunecat .
Perplexitatea sa neliniştit , ap s toare, se aprofunda.
Putea s jure c puntea cea neagr fusese goal ! Acum,
patru spiriduşi se înghesuiau lâng cal !
Încerc s -l apuce pe unul dintre ei. Nu reuşi s -l
mişte, p rea a fi o parte a pun ii. Încerc metodic s
ridice fiecare juc rie, cu acelaşi rezultat.
Privi apoi în cal . Şi acolo erau figurine: vâslaşi.
Mul i. ţâte doi la fiecare vâsl – unul în picioare, cel lalt
aşezat. În total dou zeci şi opt, to i în lan uri.
Un detaliu al prorei îl şoc . ţum de putuse ignora
atâtea detalii? Figurinele ap ruser parc din senin!
Lâng cabin , pe o teras , erau copaci pitici, înflori i
cu sute de bijuterii str lucitoare. De-a lungul terasei îşi
f cuser cuib o gr mad de p s ri, iar în ramurile
13
împodobite cu bijuterii îşi f cuser ad post altele. P s ri
albe, cu ciocuri de rubin şi picioare stacojii, cu ochi
rubinii, str lucitori. ţe puteau fi? Porumbei, bineîn eles!
Porumbeii Zei ei Ishtar.
Iar asta… asta…
Asta este Corabia lui Ishtar!
Îl cuprinse uimirea. De unde-i venise o asemenea
idee? De unde ştia el despre ţorabia lui Ishtar?
ţea a din jurul juc riilor devenea tot mai deas . Mai
mult ca sigur c -i obosiser ochii… Ar trebui s se culce
un pic… Se duse la uş , se asigur c -i încuiat , apoi se
întoarse.
Toat partea camerei din jurul cor biei era plin de o
cea argintie, str lucitoare, care se îngroşa repede,
chiar în timp ce-o privea.
ţând cea a îl atinse, îl acoperi, corabia se r suci, se
balans şi repede, în ritmul îngroş rii acelor aburi,
începu s creasc !
Surprinse o mişcare pe punte. Figurinele, p s rile se
mişcau!
Vâslele se mişcau, treceau prin ap !
ţarena str lucitoare se deplasa repede, ducând
siluetele mişc toare pân ce nu se mai v zur .
În jurul lui era un ip t, ca un amestec de furtuni,
vuietul a miliarde de tornade, un haos asurzitor, de
parc peste el s-ar fi ab tut torentul puternic al
vânturilor ce alearg printre stele. ţamera p rea c se
destram în mii de fragmente, c se dizolv …
Kenton avu o imagine fugar , rapid , incredibil , a
cerului plin de zgârie-nori din New York disp rând sub
n vala unui albastru vast, o mare ale c rei talazuri
uriaşe, înspumate, se repezeau asupra lui, îl acopereau!
Pe moment, turnuri şi cl diri se împotrivir potopului,
14
ca nişte imagini de pe un ecran…
Apoi disp rur .
În jurul lui Kenton alerga oceanul albastru,
incredibil…
În zgomotul groaznic se auzi clar b taia unui clopot.
O dat , de dou ori… Era pendula sa, care b tea ora
şase. Începu şi a treia b taie, dar se opri, de parc ar fi
fost t iat în dou .
Podeaua solid pe care st tea se topi. O clip , r mase
suspendat în spa iu. În fa a lui se vedea carena cor biei.
Prora, ca o semilun , se apropie de el, apoi se pr buşi,
când nava c zu în valea dintre valuri.
Urlând, ipând, vocile furtunii al c rei suflu îl auzea,
dar nu-l sim ea, încetar brusc.
Prora în form de semilun se mişca sub el, iar
puntea de fildeş scânteia la câteva picioare…
Kenton se pr buşi!
ţa şi cum ar fi vrut s -l primeasc , puntea se ridic .
Sim i un şoc ce-l ame i, o durere puternic în cap.
Aşchii de lumin l sau urme în întunericul care
acoperise şi corabia, şi marea…
Apoi r mase doar întunericul…

15
 3.
PRIMA AVENTURĂ
KENTON asculta şoapta uşoar , insinuant ,
continu . ţa spargerea unor valuri m runte. Sunetul
era pretutindeni. Un susur murmurat, crescând
permanent, tot mai insistent. O lumin îl izbi prin
pleoapele strânse. Sim i o mişcare sub el, o ridicare şi o
coborâre uşoar , leg nat . Deschise ochii.
Se afla pe corabie, pe punte, cu capul rezemat de
parapet, iar în fa a lui, catargul care ieşea din cal . În
cal se vedeau b rba i tr gând la nişte vâsle mari.
ţatargul, ce p rea a fi din lemn acoperit cu un lac
transparent, de culoarea smaraldului, îi trezea amintiri
difuze.
S -l mai fi v zut undeva?
Privirea i se furiş spre catargul de care atârna o
pânz lat . O pânz din m tase de culoarea opalului,
umflat de suflul unei brize parfumate. Deasupra ei,
cerul, ca o cea de argint…
Kenton auzi o voce de fat , uşoar şi pl cut . Se
ridic , ame it. În dreapta se vedea o cabin cuib rit
sub vârful curbat al prorei în form de secer . Str lucea
trandafiriu. În jurul ei, un balcon. Pomi m run i
înfloreau în balconul acela, iar p s ri albe, cu picioare şi
ciocuri stacojii, muiate parc în vin din rubine, zburau
sau fâlfâiau din aripi printre ramuri.
Deodat , şi-a amintit de blocul de piatr din Ţabilon,
16
de nava de vis pe care o eliberase din el. Îndat dup
aceast amintire veni în elegerea, şov itoare, de
necrezut…
Era pe corabia aceea, pe Corabia lui Ishtar!
Vocea fetei se auzi din nou. Îi r spunse o alta, de o
tonalitate adânc , aurie, în ale c rei note lichide,
guturale, vibra o autoritate blând . Privirea îi alunec pe
urmele sunetului auriu, trecu peste cele trei femei
îngenuncheate în fa a izvorului acesteia, se opri pe o
figur şi r mase acolo.
Niciodat nu v zuse o asemenea femeie!
Înalt , ml dioas ca o salcie, sub ire ca o flac r , se
uita în direc ia lui. Ochii ei larg-deschişi, apropia i de
sprâncenele drepte, de un negru pur, erau verzi ca apa
m rilor tropicale, ca adâncul v ilor împ durite. Şi, la fel
ca marea, ca p durea, plini de umbre mişc toare,
misterioase. Avea capul mic, cu tr s turi fine, gura
roşie, uşor senzual , iar în scobitura gâtului o gropi , o
cup pentru s rut ri, goal , dar dornic de a fi umplut .
Deasupra sprâncenelor purta o semilun de argint,
sub ire ca o lun nou . Peste fiecare corn al semilunii
curgea un şuvoi de p r auriu, încadrând figura
frumoas , scurgându-se în jos, peste pieptul gol, înalt,
c zând în cârlion i peste picioarele înc l ate în sandale.
Perle pale şi geme trandafirii str luceau în valurile roşii-
aurii, ca pic turi de rou împietrite.
Kenton nu-şi putea da seama dac era fecioar sau
femeie. Pentru c p rea tân r ca prim vara, dar
în eleapt ca toamna. Prim vara unui Ţotticelli antic,
dar în acelaşi timp şi Mona Lisa. Poate fecioar în trup,
dar nu şi în suflet…
Îi urm ri privirea batjocoritoare, îndreptat spre uşa
cabinei negre, în fa a c reia st tea un b rbat. Mai înalt
17
cu un cap decât Kenton, solid, se uita spre femeie cu
ochi de un cenuşiu-deschis, f r s clipeasc , plini de o
amenin are sumbr , de o r utate nep s toare. Avea fa a
ras , palid , grosolan şi plin de cruzime. Deşi masiv,
înf işarea lui sugera un şarpe, iar în ochii s i se ghicea
o corcitur de lup şi şarpe. ţapul uriaş, turtit, era ras.
Nasul mare, acvilin, şi de pe umeri îi c dea o rob
neagr , învâluindu-l pân la glezne.
În spatele lui st teau al i trei b rba i, tot cu capetele
rase. Doi p reau la fel de calmi ca el, la fel de ucig tori,
purtând fiecare câte un corn din bronz, în form de
ghioc.
Ochii lui Kenton z bovir fascina i asupra celui de-al
treilea b rbat. Ţ rbia lui ascu it se rezema de o tob
mare, ale c rei p r i laterale str luceau, acoperite de
pielea diamantat a unui piton regal. St tea ghemuit, cu
pieptul enorm gol, noduros, strâmb, dar teribil de
puternic. Ţra ele lui, ca de maimu , încol ceau toba în
form de butoi. ţa nişte p ianjeni uriaşi, degetele-i lungi
se sprijineau cu vârfurile pe membrana tobei.
Lui Kenton îi atrase aten ia figura b rbatului.
Ţatjocoritoare, ironic , f r r utatea concentrat a
celorlal i. Gura lui mare, ca de broasc , avea pe buzele-i
groase un zâmbet plin de umor. Ochii adânci, de un
negru sclipitor, priveau femeia cu o admira ie sincer .
De lobii urechilor cl p uge îi atârnau discuri de
marmur neagr .
Kenton sim i o v paie scurt de prietenie pentru
încarnarea aceea ghemuit a urâ eniei unui satir.
Femeia p şi încet spre Kenton. ţând se opri, putea s
întind mâna şi s-o ating . Dar p rea c nu-l vede!
Într-adev r, aceasta constituia o parte a ciud eniei
primei sale aventuri pe corabie: nimeni nu-l b ga în
18
seam , nimeni nu p rea s aib habar c -i acolo!
— Hei, Klaneth, strig femeia. Vierme al ciumei! Am
auzit glasul lui Ishtar! Se apropie! Eşti gata s -i ar i
respectul cuvenit, vierme al lui Nergal?
O sclipire de ur trecu pe fa a palid , ca un val
m runt venit din iad.
— ţasa Zei ei e plin de lumin , Sharane, r spunse
b rbatul cu o voce groas şi moart , resping toare
într-un fel. Dar spune-mi, prostituat de templu, nu vezi
c în urma mea s-a îngroşat umbra St pânului meu
Însp imânt tor?
Kenton v zu acum c din templul trandafiriu pulsa o
lumin , mai puternic , tot mai puternic , ca o lun de
cear într-o perl gigantic , în timp ce bezna se
r spândea ca un nor de furtun , înv luind cabina
neagr !
— Da, r spunse ironic femeia, Zei a vine! Iar St pânul
t u Întunecat se gr beşte s-o întâmpine! Dar de ce te
bucuri? Ea îmi d puteri de zece mii de ori mai mari! Iar
tu ce eşti, Klaneth? Doar un canal prin care curge
gunoiul pe care-l adori drept Nergal!

Auzind aceste cuvinte, cei doi preo i cu cornuri

înaintar , gesticulând şi împroşcând femeia cu injurii.
Figura alb , crud a lui Klaneth devenise mai cenuşie,
mai plin de ur . Îşi ridic mâinile împreunate, iar din
gura lui plin de spum ieşi un şuierat înfricoş tor.
Un vânt brusc izbi corabia, de parc ar fi p lmuit-o,
aplecând-o într-o rân . Porumbeii scoaser o furtun de
ipete şi zburar ca un norişor alb, perlat cu stacojiu. Se
rotir în jurul femeii. Aceasta f cu repede trei paşi
înapoi.
Ţra ele de maimu ale toboşarului cu gur de
19
broasc se descleştar , degetele-i p ienjeneşti ap sar
membrana tobei de şarpe. Întunericul se îngroşa în jurul
lui, îl ascundea, îl acoperea ca o mantie, o dat cu toat
partea dinspre cârm a cor biei.
Kenton sim ea prezen e uriaşe cuprinzând corabia,
sim ea îngr m direa unor puteri cumplite, necunoscute.
Se ghemui şi se strânse lâng parapet. De pe puntea de
fildeş se auzi un trâmbi at auriu, provocator,
neomenesc. Kenton întoarse capul, iar p rul i se zbârli!
Acolo unde st tuse femeia, nu mai era o femeie!
În fa a cabinei trandafirii ap ruse o sfer mare, o
sfer ca luna plin , dar nu alb şi rece ca luna, ci o
sfer vie, plin de o c ldur pulsând trandafiriu! Îşi
rev rsa peste corabie razele ei vii şi, sc ldându-se în ele,
femeia se ar t din nou, uriaş ! Prin pleoapele coborâte,
ochii ei minuna i îi str luceau! Kenton i-a v zut bine,
ochi grei ca jadul, încinşi de furie, str lucind prin
pleoape de parc acestea ar fi fost un voal sub ire!
Iar semiluna delicat de deasupra sprâncenelor femeii
lucea ca o lun nou , adev rat . Toat masa de p r
roşu-auriu se zb tea şi se r sucea, iar din ea izvora un
nor de pietre iu i, în timp ce se învârtejea ca o flamur
în vâltoarea b t liilor. În jurul semilunei str lucitoare se
rotea stolul de porumbei, aripi de z pad loveau, ciocuri
roşii, deschise, ipau.
Tunetul tobei de şarpe mugea prin întuneric: „Ai-ai-i!”
Din silueta încoronat cu semiluna izbucni un strig t
ca vuietul jubilând al vântului abia trezit al prim verii,
care ipa peste talazurile împodobite cu brazi ale
mun ilor. Îi r spunse un alt bubuit de tob , ce opunea
rezisten şi amenin a. Întunericul se sub ie. Ap ru o
siluet , acoperit pe jum tate de un voal. F r trup,
plutind în umbr . Era figura lui Klaneth, şi totuşi nu
20
mai era, aşa dup cum silueta pe care o înfrunta nu mai
era Sharane. Ochii sp l ci i nu mai aveau pupile,
deveniser dou izvoare de fl c ri albe din iad. Pe
fruntea lui se întronase r ul f r vârst . O clip , figura
şov i, ieşind din întuneric. Apoi umbra c zu peste ea, o
acoperi.
Kenton v zu c umbra atârna acum ca o cortin pe
liniile unde puntea neagr întâlnea puntea de fildeş, iar
el însuşi st tea la un yard3 de linia ce t ia nava în dou .
Mai v zu c str lucirea sferei lovi în perdeaua aceea,
f când în ea un cerc mare, ca o pânz toars din raze de
lun trandafirii. Iar umbra împingea pânza str lucitoare,
încercând s-o sfâşie.
Deodat , de pe puntea neagr , tunetul tobei din şarpe
îşi dubl ritmul. ţornurile din bronz ipar . Tunetul
tobei şi mugetul cornurilor se amestecar şi devenir un
singur lucru, pulsul lui Abbadon4, Bârlogul Celor
Ţlestema i vibrând în ip tul Abisului. Hr neau umbra,
o înt reau, erau ritmul voin ei ei. Tot mai neagr , tot
mai dens , umbra înfrunta pânza de lumin .
Dinspre femeile Sharanei, ghemuite lâng
instrumentele lor, se auzi o furtun de muzic de harp ,
arpegii ca o vijelie de s ge i sub iri, iar odat cu ea
fluieratul flautului dublu, care c dea ca o lance bine
ascu it . S ge i şi suli e de sunet t iau în cioc nitul
tun tor al tobei, în zbieretul cornurilor, le sl beau, le
respingeau.
Umbra începu s se mişte. Fierbea. Se înmul ea!
Pe suprafa a ca o pânz a discului luminos se
înmul eau forme negre. ţorpurile lor erau nişte larve
monstruoase, f r chip, cu înf işare de limacşi. Sfâşiau

3 Un yard – 0 9144 m (n.t.).

4 Abbadon – Îngerul Adâncurilor (Apocalipsa lui Ioan) (n.t.).
21
pânza cu pinteni negri, încercau s treac prin ea
tentacule hidoase, o loveau cu aripi de liliac!
Pânza ced !
Marginea mai rezista, dar centrul era împins încet,
încet, pân când discul deveni o emisfer goal .
În untrul golului se zb teau şi izbeau forme
monstruoase.
De pe puntea întunecat , toba şi cornurile îşi r cneau
triumful.
Se auzi din nou strig tul ca o trompet de aur al
femeii. Din sfera aflat în fa a cabinei trandafirii izvorî o
incandescen insuportabil , marginile pânzei
str lucitoare înaintar , se curbar şi se închiser peste
viermuiala neagr , m cinând-o, sufocând-o ca pe nişte
peşti prinşi într-un n vod.
Apoi, aruncat parc de o mân puternic , pânza
închis a fost zvârlit în afara navei, împreun cu
con inutul infernal. Str lucirea îi crescu, egalând-o pe
cea a sferei mari, ale c rei raze str pungeau acum
întunericul de la cârm , izgonindu-l. În untrul ei,
formele de întuneric se agitau, se micşorau, se dizolvau!
Din direc ia lor se auzea un vuiet slab, pi ig iat, obscen.
Disp rur !
Plasa globular format din pânza str lucitoare se
deschise. Din ea se scurse un norişor de praf de abanos.
Pânza se roti şi se trase înapoi spre sfera ce-o
trimisese.
Apoi, deodat , sfera disp ru!
La fel şi întunericul ce acoperise puntea lui Klaneth!
Deasupra cor biei, porumbeii lui Ishtar se roteau
într-un cerc larg, strigându-şi victoria.
O mân atinse um rul lui Kenton. Acesta privi în sus,
drept în ochii umbroşi ai femeii numit Sharane. Acum
22
nu mai era zei , ci doar o femeie frumoas ,
ademenitoare. În ochii ei se citeau uimire şi neîncredere.
Îi sim ea c ldura delicioas , îi mirosea aroma…
Kenton s ri în picioare. Îşi aminti prea târziu de
lovitura prin care se terminase c derea lui pe corabie.
Împuns tura unei dureri orbitoare îi str b tu capul.
Puntea se învârtea cu el… Încerc s -şi domine
sl biciunea, dar nu reuşi. Nava se rotea nebuneşte sub
picioarele lui şi, într-un cerc larg, marea de turcoaz şi
orizontul de argint.
Alc tuiau acum un vârtej, un maelström5, în care se
pr buşea repede, tot mai repede… În jurul lui, totul
devenise o pat inform .
Auzi iar şi tumultul furtunii, ip tul vântului cosmic.
Se abandon zborului prelung, uluitor.
Vântul se opri. Acum, dup ce zborul se terminase,
st tea din nou pe teren solid. Auzi trei note limpezi de
clopot. Deschise ochii, pe care-i inuse strânşi în timpul
zborului.
Kenton se afla în propria-i camer !
Lâng fereastr , str lucea corabia-bijuterie…
Clopotul pe care-l auzise era ceasul, care ar ta ora
şase. Ora şase? Ultimul sunet din lumea sa, înainte ca
marea mistic s -l smulg din ea, fusese a treia b taie a
aceleiaşi ore, întrerupt la mijloc. Deci tot ce v zuse,
toat aventura lui, se întâmplase pe durata a o jum tate
de b taie de pendul !
Aventur ? A fost într-adev r o aventur sau doar un
vis?
Îşi ridic mâna şi tres ri când atinse un cucui

5 Curent celebru pe coastele Norvegiei (a se vedea O coborâre în

maelström, de E.A. Poe). Ca substantiv comun, are sensul de vârtej, vâltoare
uriaş , din care nu se poate sc pa (n.t.).
23
deasupra tâmplei drepte. Bine, dar lovitura nu fusese un
vis! Se pr buşise de-adev ratelea pe corabie! Privi spre
ea neîncrez tor. Apoi apuc , unul dup altul, fiecare
omule , fiecare figurin . Nu se clinteau, grele ca piatra,
f când corp comun cu puntea ca înainte.
Şi totuşi, în timpul acela de o jum tate de secund ,
figurinele se mişcaser ! Ap ruser altele noi!
Pe puntea neagr st tea toboşarul cu mâini lungi,
privind spre platforma din dreapta catargului. Cu o
mân ar ta ceva, iar pe cealalt o inea pe um rul unui
omule într-o platoş str lucitoare.
Nu mai era nici o femeie în uşa cabinei trandafirii, ca
atunci când descoperise misterul din blocul de piatr . În
schimb, în fa a pragului, se vedeau cinci fete sub iratice,
cu l nci în mâini!
Iar femeia se afla pe punte, aplecat , de parc ar fi
privit spre cineva care z cea acolo! Se uita spre locul în
care st tuse el ghemuit, în timpul în care pe deasupra
se desf şurase lupta între sfera ce iradia şi sufletul
întunericului!
Şi vâslele cor biei nu mai erau îngropate în valurile de
turcoaz , ci ridicate, gata s loveasc apa…

24
 4.
CORABIA REVINE
VERIFIţ înc o dat fiecare figurin . Degetele-i
întârziar asupra femeii, mângâind-o. Nu avea pic de
via , nici c ldur , nici mişcare. Grea ca piatra, rece ca
piatra. Minunat …
Erau oare doar figurine?
Atunci, de ce, când mâna i-a z bovit pe semiluna de
argint de pe fruntea ei, l-a p truns o bucurie ap rut
din adâncimi necunoscute, izgonindu-i indiferen a? O
via nou , fierbinte, curgea prin toate venele lui, ca un
val zgomotos. ţe putea fi ceea ce ipa în el, exultând şi
spunându-i c leg tura lui cu ţorabia Zei ei Ishtar abia
a început?
Ţrusc, îşi retrase mâna. Lu o draperie de m tase de
pe perete şi o arunc peste barca str lucitoare.
Se duse apoi în baie şi-şi examin cucuiul. Îl durea,
dar nu p rea nimic grav. Poate c zuse pe podeaua
camerei, se gândi în timp ce se pip ia, ame it fiind de
parfumul acela aparte…
Ştia îns c nu se întâmplase aşa.
Dup o or în care îşi pusese comprese reci,
disp ruse orice urm . La ora şapte a cinat. A mâncat
mult. Orice s-ar petrece, nu-i va strica s fie s tul!
Pentru c nu avea nici o îndoial c nava va reveni.
— Nu-i nevoie s m aştep i în seara asta, Jevins, îi
spuse el servitorului. Am ceva de scris, o lucrare foarte
25
important . Dac sun cineva, spune-i c -s plecat. Am
s m încui în camer . Nu vreau s fiu deranjat decât
dac trâmbi a Arhanghelului Gabriel anun Judecata
de Apoi!
Jevins, moştenit de la tat l lui Kenton, zâmbi:
— Am în eles, master John! Nu voi permite nim nui
s v deranjeze!
— E vorba de ceva deosebit, ad ug Kenton, cu mâna
pe um rul servitorului. Probabil, cel mai important
lucru din via a mea!
Nici nu b nuia cât de profetic era!
— Ave i încredere în mine, master John! spuse
b trânul Jevins.
Kenton se retrase în camer , mul umit. Jevins va
avea grij s nu fie deranjat. Se privi în oglind şi
r mase pe gânduri. ţostumul nu era potrivit, dac avea
de gând s se întoarc pe corabie.
Se dezbr c , apoi scotoci printre nişte haine pe care le
adusese, cu ani în urm , din Persia. Alese o vest de
m tase, o tunic de m tase brodat , şi le îmbr c . O
pereche de şalvari şi un brâu lat, albastru. În picioare îşi
puse nişte papuci turceşti, cu vârfuri încovoiate.
V zu o mantie, pe care o cump rase la Mosul. Era
foarte veche, dar foarte frumoas . Secolele îi şterseser
din albastru. În pânza şi urzeala azurie se zvârcoleau
şerpi mari, argintii, pe jum tate ascunşi, împleti i
cabalistic.
Şi-o arunc pe umeri. Se uit din nou în oglind şi
r mase uimit. El era sultanul acela tân r, dornic de
aventuri, care-l privea cu o figur oacheş ? Mantia
albastr -argintie îl f cea s par mai înalt. În jurul lui
plutea, greu de descris, o atmosfer de putere… ţurios,
dar inuta îi schimbase subtil figura…
26
 Oare mantia îl schimbase aşa?
Mantia…
Îşi d du seama c lipsea ceva. Arma ciudat care
fusese înf şurat în veşmânt, atunci când îl cump rase.
O c ut şi o cânt ri în mân .
O arm destul de veche. Pe mânerul ei se îngem nau
şerpi de argint. La cap tul mânerului str lucea o gem
albastr , t iat în col uri. Nu era safir, ci o bijuterie pe
care n-o recunoştea. Mânerul era o vergea de bronz,
lung de opt degete, rotund ca un baston. Acest baston
se turtea într-o lam de sabie curbat , cu o form
neobişnuit , cu t iş de brici, lung de dou picioare.
Avea şase degete în partea cea mai lat . O lam ca un
assegai6 zulus. O vârî la brâu, şi avu senza ia c acum
era echipat complet.
Deschise uşa dormitorului cu grij . Ascult . Se
strecur înapoi în camera în care se afla corabia. Îi
scoase învelitoarea oftând, minunându-se în fa a
frumuse ii ei. Apoi stinse lumina electric .
ţând ochii i se obişnuir cu întunericul, v zu o
str lucire uşoar în locul în care st tea corabia. Probabil
o reflectare slab a luminii din strad ce p trundea prin
perdea.
ţe t cut devenise camera! O t cere ca într-un vas
plin cu ap ! Apoi, un sunet sf râm liniştea: clipocitul
unor valuri mici, numeroase, languroase, mângâietoare.
Îşi d du seama c inea ochii închişi. Se str dui din
r sputeri s -i deschid . Din ce în ce, pleosc itul
valurilor se apropia. Cu mare efort, întredeschise
pleoapele.

6 Arm zulus , inventat , conform legendei, de celebrul rege ţhaca; o

sabie lung de circa o jum tate de metru, în form de vârf de lance (un romb
cu col urile laterale rotunjite) (n.t.).
27
 În fa a lui, o cea întins , o cea globular , din
argint, se rostogolea spre el, ca pieptul bombat al altei
lumi.
O lume care-l lovea?
Nu, o lume care p trundea…
În elese acest lucru incredibil de repede, în treac t.
Într-o frântur de timp, infinit de scurt , îi p trunse în
minte revela ia, explica ia. Exista o singur explica ie:
inexplicabilul.
În lumina acestei scântei, Kenton v zu globul pe care
tr ia nu tocmai aşa cum p rea, ci mai degrab aşa cum
era: o vibra ie eteric între intervale a ceva care pulsa,
împingând electroni ai altor lumi înl n uite în alte lumi.
ţopii ale for ei primare, ale c rei vibra ii reprezint
substan a tuturor formelor cunoscute şi a celor
necunoscute nou .
V zu aceste lumi, inclusiv lumea lui, ca pe nişte
mormane de electroni, îndep rtate, în realitate, între ele,
ca planetele între ele, sau ca planetele fa de soare.
V zu în abisurile ţosmosului, printre aceste gr un e,
miliarde de aglomer ri asem n toare, grupate în lumi
nev zute, nevizibile. Fiecare univers rotindu-se,
r sucindu-se, dar neatingând şi nefiind atins de un
altul. Lumi înl n uite, împletite, întrep trunse.
Lumile înconjur toare se acordau cu nivele mai joase
sau mai înalte decât ale noastre. Fiecare ignorând-o pe
cealalt . Lumi mişcându-se prin şi în jurul nostru. Lumi
care nu se percepeau una pe alta, aşa cum mii de
mesaje radio nu sunt recep ionate de un aparat care
nu-i reglat s le capteze. Lumi care nu se amestecau
între ele, aşa cum n-o fac zeci de mesaje care, ferite de
contact prin lungimi diferite de und , trec simultan prin
acelaşi fir.
28
 Pe una dintre lumile acelea ce se întrep trundeau,
naviga Corabia lui Ishtar.
Forma împodobit de bijuterii nu era nava îns şi, ci
doar cheia care deschidea uşa lumii lui Kenton c tre cea
a navei, mecanismul care o punea în acord cu vibra iile
celeilalte lumi.
Aceast revela ie ap ruse fulger tor şi disp ruse la fel
de fulger tor.
Prin cea a argintie, nava se îndrepta spre el, cu
vâslele nemişcate, cu pânza care începuse s se umfle.
De prora ei curb se sp rgeau valuri m runte. Valuri de
un albastru-deschis, cu margini delicat dantelate de
spum alb . Jum tatea camerei în care st tea şi privea
p rea a fi mult deasupra valurilor, atât de sus încât
puntea navei ajungea la nivelul picioarelor sale.
Corabia se apropia continuu şi, în timp ce se apropia
încet, Kenton se retr gea din fa a valurilor ce n v leau
spre el la fel de încet…
Se mira doar c nu aude vântul şuierând, zgomotul
furtunii.
Nici un sunet, în afara clipocitului slab al valurilor
dantelate.
Spatele lui Kenton atinse peretele camerei. În fa a lui
se întindea oceanul de turcoaz . ţorabia p rea a fi doar
la şase picioare.
Atunci, Kenton s ri pe nav .
Vântul şuiera în jurul lui, un vânt puternic, aidoma
celui ce se roteşte în abisul f r fund pe care scandinavii
îl numeau Ganungagap, în al c rui pântec, din
încrucişarea focului şi a ghe ii, se n scuse uriaşul din a
c rui carne fusese f cut cerul şi din oasele c ruia fusese
modelat p mântul. Vântul puternic urla şi h ulea
deasupra lui, şi totuşi nu-l sim ea…
29
 Deodat , vântul puternic t cu. Picioarele îi atinser
suprafa a solid . Gâfâind, deschise ochii. St tea pe
puntea de fildeş, în fa a cabinei trandafirii cu pomişori
înflori i şi nori de porumbei cu ciocuri stacojii şi picioare
purpurii.
Între el şi uşa cabinei se afla o fat . Ochii ei c prui
exprimau uimirea şi aceeaşi neîncredere pe care o
v zuse în ochii plini de umbr ai Sharanei, atunci când
privirea ei îl descoperise la picioarele catargului de
smarald.
ţhiar dac i se tulburaser sim urile, şi-a dat seama
c fata era frumoas . Gura roşie îi r m sese deschis ,
ca a unui copil uluit. P rul ei negru-alb strui îi curgea
în bucle mici peste umerii albi. Falduri m t soase, verzi,
sub iri, îi fluturau în jur, dezv luindu-i curbele
feciorelnice. Ochii îi erau nevinova i, iar vocea dulce,
aproape copil roas , atunci când i-a vorbit:
— Eşti Zeul Nabu, de-ai venit prin aer, în Mantia
În elepciunii, în care sunt împleti i şerpi? şopti ea. Nu,
nu po i fi el fiindc Nabu e b trân, foarte b trân, iar tu
eşti tân r! Poate mesagerul lui!
Fata c zu în genunchi şi-şi încruciş mâinile, cu
palmele în afar , deasupra frun ii.
— Nu sunt Zeul Nabu, se auzi Kenton gr ind,
minunându-se oarecum, c -i în elege spusele. Poate c
sunt trimis de el. Nu ştiu.
Fata îns se ridicase şi se repezise la uşa închis a
templului trandafiriu.
— Kadishtu! şopti ea. Preasfânto! St pân Sharane!
Un mesager de la st pânul nostru Nabu!
Kenton se întoarse şi privi în jur. Se uit la cala cu
vâslaşi. P reau c dorm, cu capetele plecate.
R zboinicul cu barb de aur disp ruse de pe puntea
30
neagr , dar preotul satir, cu toba din şarpe, era acolo.
Pe figura lui urât se vedea o mirare puternic , ridicol .
Gura de broasc îi r m sese deschis , iar ochii mici îi
ieşiser din orbite. O lab îi atârna pe tob , de parc
s-ar fi preg tit s dea alarma. Kenton observ c
trunchiul noduros st tea pe o pereche de picioare
îndoite grotesc, pe atât de scurte pe cât de lungi avea
bra ele. De la mijloc în sus, toboşarul era un gigant. În
jos, un pitic.
Ochii lui negri, adânci îl cercetau cu aten ie. Apoi
col urile gurii i se întinser , iar fa a i se acoperi cu mii
de zbârcituri. Toboşarul îi zâmbise! Laba ridicat coborî
de pe tob , fâlfâi un salut, ironic şi încurajator. Dar şi
plin de avertisment, pentru c unul dintre degetele-i
lungi ar ta spre cabina neagr …
Uşa cabinei trandafirii se deschise. În prag, ap ru
femeia cu semilun şi p r roşu-auriu, numit Sharane.
Ochii ei exprimau mult uimire, dar şi o oarecare und
de recunoaştere. Privi dincolo de el, în direc ia
toboşarului. Kenton îi urm ri privirea. Toboşarul p rea
c doarme…
— Stai de paz , Satalu! îi şopti ea servitoarei.
Îl lu apoi pe Kenton de mân şi-l conduse repede,
blând, în cabina trandafirie. Închise uşa dup ei.
În cabina surprinz tor de mare, pluteau arome şi o
lumin de perle trandafirii. ţele dou fete din untru îl
priveau cu aceeaşi uimire. Una era blond , cu ochi
albaştri, iar a doua brunet , ca şi fata de afar . Doamna
Sharane îi l s mâna şi împinse fetele spre uş .
— Afar ! strig ea. Afar , p zi i al turi de Satalu! S
nu vorbi i între voi, altfel Gigi se trezeşte şi v aude, iar
Viermele Negru va afla imediat!
Amândou se strecurar din cabin . Sharane alerg
31
la alt uş , o deschise, iar Kenton arunc o privire şi în
aceast camer . Alte fete, la fel de frumoase ca şi
celelalte, tres rir v zându-l. De-a lungul pere ilor
st teau rezemate l nci, tolbe cu s ge i, arcuri mari, s bii
scurte. V zu toate acestea într-o clip , fiindc Sharane
închise repede uşa, încuind-o.
Apoi se apropie de Kenton, îl privi adânc în ochi şi îi
examin corpul înalt. ţu degetele-i sub iri îi atinse ochii,
gura, gâtul, de parc ar fi vrut s se asigure c era real.
La atingerea ei, îl str b tur fiori stranii.
O dorin subit şi înfl c rat !
Îi cuprinse mâinile într-ale ei, se plec şi-şi puse
fruntea pe ele. Valuri de p r i le sc ldau, şuvi e
m t soase spre care zbura inima lui, ca o pas re gr bit
s fie prins în capcan . Se eliber şi-şi retrase brutal
mâinile, împotrivindu-se farmecelor ei. Sharane îşi ridic
privirea:
— ţe vrea St pânul Nabu s ne transmit prin
mesagerul lui?
Vocea moale îl leg na pe Kenton cu o dulcea
periculoas , cu o provocare subtil .
— Lupta s-a terminat? Care este mesajul? Îl voi
asculta cu încredere, pentru c , în în elepciunea sa,
St pânul În elepciunii a trimis pe cineva pe care e
pl cut s -l ascul i.
În ochii ce oşi care se întorseser o clip spre el se
ghicea un dram de cochet rie. ţa mişcarea smucit a
unui evantai impertinent. Tremurând înc datorit
apropierii ei, încercând s g seasc un teren solid, pe
care s stea în aceast lume nefamiliar , Kenton îşi
c uta cuvintele.
Disperat, str duindu-se s câştige timp, privea în
jurul lui, prin cabin …
32
33
 5.
PĂCATUL LUI ZARPANIT
LA ţAP TUL ţAŢINEI TRANDAFIRII era un altar,
împodobit cu geme str lucitoare, perle şi pietre de lun
pale, cu cristale l ptoase, înghe ate. Din şapte bazine de
cristal âşneau şapte fl c rui g lbui-argintii. În spatele
altarului era un alcov, dar str lucirea celor şapte fl c ri
îi ascundea interiorul. Acolo se afla ceva viu, dar care
dormea!
Într-o latur a cabinei era un divan jos, lat, din fildeş
încrustat cu cristale l ptoase, ornamentat cu arabescuri
de aur. Pe pere i atârnau tapiserii de m tase
multicolore, cu motive florale. Covoare moi, adânci,
m t soase acopereau podeaua. Şi gr mezi de perne. În
dreapta şi în stânga se deschideau ferestre joase. Prin
ele curgea o lumin argintie. O pas re zbur peste
pervaz, o pas re alb cu cioc stacojiu, cu picioare şi ochi
de rubin. Se uit la el, îşi cur penele, gânguri, apoi
zbur afar .
Un porumbel al lui Ishtar!
Mâini moi îl atinser . Privi fa a fermec toare a
doamnei Sharane, ai c rei ochi erau acum umbri i de
îndoial .
— Eşti mesagerul lui Nabu? întreb ea.
În vocea ei rece se citeau suspiciune, o furie
crescând şi nici o urm de team .
— Trebuie s fii un mesager. (Vocea ei era joas , de
34
parc vorbea doar pentru sine.) Altfel cum ai fi ajuns pe
corabie?
Dar al cui, al lui Nabu sau al lui… Ochii ei îl fulgerar
brusc: Nabu sau Nergal?
— Doamn a întregii iubiri, spuse Kenton, a c rui
limb se dezlegase în sfârşit, se poate s fiu un mesager.
Dar cum am fost trimis aici, de cine, nu ştiu mai mult
decât tu îns i. În afar de faptul c n-am venit trimis de
St pânul Mor ilor!
— Nu ştii? strig ea. Dac nu vii din partea
St pânului Nabu, de ce eşti îmbr cat în mantia lui şi-i
por i sabia? De atâtea ori le-am v zut pe altarul s u din
Uruk… Sunt s tul de corabie, şopti ea. Vreau s rev d
Ţabilonul… Şi Urukul… Ah, ce dor îmi e de Ţabilon!
Vocea ei sc zu, transformându-se într-un geam t. Un
fior uşor îl str b tu pe Kenton.
— Doamn , spuse el, într-un fel, sunt mesagerul lui
Nabu. Dup cum ai afirmat, e Zeul Adev rului. Î i voi
spune doar adev rul. Dar înainte de a şti mai multe
despre mine, trebuie s aflu eu povestea acestei cor bii.
De ce navigheaz în m ri ciudate şi unde au disp rut
doamna Zarpanit şi acel Alusar, pe care-l iubea.
Femeia se pr buşi pe col ul divanului, cu team în
privire.
— Ştii totul, şopti ea. Dac ştii despre ei, atunci
probabil c ştii şi restul… Nu în eleg…
— Sharane, spuse el, nu conteaz dac în elegi, nici
dac voi auzi înc o dat povestea ta. Trebuie s-o aud de
la tine. Dup aceea, voi vorbi eu, iar tu vei asculta.
Femeia îl privea b nuitoare. Ochii ei albaştri îl
examinar îngrijora i. Apoi îi f cu semn s se aşeze pe
divan. Se apropie de el şi-i puse mâna uşor pe piept.
Kenton sim i cum inima îi tresalt . Sim ise şi ea
35
acelaşi lucru, pentru c se retrase pu in, zâmbind şi
furişându-şi privirea printre genele plecate. Îşi trase
picioarele în sandale sub ea, r mase gânditoare o vreme,
cu mâinile albe prinse între genunchii rotunzi, cu ochii
vis tori. ţând vorbi, vocea îi era molcom , iar cuvintele
pe jum tate cântate:
— P catul lui Zarpanit. Povestea p catului ei fa de
Ishtar, Ishtar ţea Puternic , Mama Zeilor şi a
Oamenilor, Doamna ţerului şi a P mântului, cea care o
iubea ca pe o fiic !
Se opri, iar Kenton avu impresia c entitatea care
z cea dormind în spatele celor şapte lumini de pe altar
se trezise şi asculta. Asculta şi pândea. Îl cânt rea. Îl
m sura. Avu un sim mânt de pericol, de trecere prin
locuri interzise, senza ia c o balan tremur toare îi
hot ra destinul. O clip , îl scutur o team
nep mânteasc .
Um rul moale al Sharanei îl atinse, şi teama i se
pierdu în încântarea provocat de frumuse ea ei, de
vraja ei dulce… Atunci ştiu c acea b taie de inim
înclinase balan a în favoarea lui. Fusese cânt rit.
Fusese cânt rit de locatarul ascuns al altarului cu
candele, în favoarea binelui sau a r ului!
— Înalt Preoteas a lui Ishtar, în ţasa cea Mare din
Uruk era Zarpanit, spunea Sharane, cu ochii voala i, cu
capul plecat. Kadishtu, Preasfânta, era ea. Iar eu,
Sharane, cea venit din Ţabilon, îi eram al turi,
preoteasa ei, iubit de ea, aşa cum ea era iubit de
Ishtar… Prin Zarpanit, Zei a sf tuia şi avertiza,
r spl tea şi pedepsea şi regi, şi oameni de rând. În
Zarpanit se întruchipa Zei a, s l şluind în casa
sufletului ei ca într-un templu, v zând prin ochii ei,
vorbind cu buzele ei. Atât de mult o iubea Ishtar!
36
 Templul în care locuiam se numea ţasa celor Şapte
Zone. Acolo se aflau templul lui Sin, Zeul Zeilor – care
tr ieşte pe lun – al lui Shamash, fiul s u – a c rui cas
e soarele, al lui Nabu, Domnul În elepciunii, al lui Ninib,
Domnul R zboiului, al lui Nergal Cel Întunecat, Cel-
F r -ţoarne, ţonduc torul Mor ilor, şi al lui Ţel-
Merodach, Puternicul Domn. Dar mai mare decât toate
era ţasa lui Ishtar, care le permitea celorlal i, în afar
de Bel – ce avea dreptul s locuiasc acolo – s împart
cu ea ţasa Sfânt .
Din Cuthaw, din nord, din templul în care domnea
Întunecatul Nergal, aşa cum domnea Ishtar în Uruk, a
venit un preot, s stea în Zona lui Nergal din ţasa ţelor
Şapte Zone. Se numea Alusar şi, aşa cum Zarpanit era
aproape de Ishtar, aşa era el aproape de Domnul
Mor ilor. Nergal se manifesta prin Alusar, vorbea prin
intermediul lui şi s laşluia uneori în el, aşa cum f cea
Ishtar cu preoteasa sa. Împreun cu Alusar au venit o
mul ime de preo i, iar printre ei Viermele Negru, acea
creatur scoas din n molul lui Nergal, Klaneth! Iar
Klaneth era apropiatul lui Alusar, aşa cum eram eu
pentru Zarpanit…
Îşi ridic privirea, uitându-se la el cu ochii stinşi.
— Te recunosc! strig ea. Nu de mult ai fost pe
corabie şi ai v zut lupta mea cu Klaneth! Te recunosc,
deşi nu purtai aceeaşi îmbr c minte! Ai disp rut pe
când te priveam!
Kenton îi zâmbi.
— Z ceai cu o figur însp imântat , spuse ea. Te-ai
uitat la mine cu team şi ai fugit!
Din vorbele ei r zb tea o suspiciune ren scut . Iar
asupra lui Kenton se ab tu, deodat , o furie fierbinte.
— Ochii te-au înşelat, zise el. N-a fost vina mea c am
37
disp rut. M-am întors cât am putut de repede. S nu- i
mai treac prin minte c m-aş teme de tine! ad ug el,
prinzând-o de mân . Priveşte-m în ochi!
Îl fix îndelung, apoi se uit în alt parte. Îl mai privi
o dat şi se plec spre el languroas . Ţra ele lui o
cuprinser , dar ea îl respinse.
— Gata! spuse Sharane. Nu obişnuiesc s citesc
mesaje pripite în ochi de curând v zu i. Îmi retrag
cuvintele – nu erai îngrozit. N-ai fugit! Gata!
R mase un timp pe gânduri.
— Între Ishtar şi Nergal, îşi continu Sharane
povestea, au fost dintotdeauna doar ur şi lupt
neîntrerupt . Pentru c Ishtar este St pâna ţea Ţun a
Vie ii, iar Nergal, ţel-Care-Ia-Via a, Regele Mor ilor. Ea
este Iubitoarea de Dreptate, el, Tat l R ului. Şi cum ar
putea fi unite cerul şi iadul, via a şi moartea, binele şi
r ul? Dar Zarpanit, Kadishtu, Preasfânta lui Ishtar, cea
mai iubit de ea, continu femeia cu voce sc zut , a
unit toate acestea! Contempla plin de dorin ceea ce ar
fi trebuit s-o fac s fug ! Iubea ceea ce ar fi trebuit s
urasc !
Da, Preoteasa Doamnei Cerului îl iubea pe Alusar,
Preot al St pânului Mor ilor! Dragostea ei era o flac r
puternic , la a c rei lumin îl vedea doar pe el! Dac
Zarpanit ar fi fost chiar doamna Ishtar, s-ar fi dus la
Locuin a Mor ilor dup Alusar, aşa cum a f cut Zei a cu
iubitul ei Tammuz pentru a-l scoate de acolo sau pentru
a r mâne lâng el. Da, chiar pentru a locui în
întunericul rece, în care mor ii se târ sc cu greu,
strigând cu voci slabe de p s ri. În r ceala s laşului lui
Nergal, în întunericul oraşului acestuia, unde cea mai
întunecat umbr a p mântului ar fi o raz de soare,
Zarpanit ar fi fost fericit , ştiind c -i împreun cu
38
Alusar! Aşa de mult îl iubea!
Se mişcase ceva în spatele fl c rilor pale de pe altar?
Kenton se uit fugitiv într-acolo, apoi spre doamna
Sharane. Dac fusese vreo mişcare, ea n-o observase.
— Am ajutat-o în aceast dragoste pentru c o
iubeam, şopti ea. Dar Klaneth, Viermele Negru, se târa
în urma lui Alusar, aşteptând momentul în care s -l
tr deze şi s se ca re în locul lui! În schimb, Alusar
avea încredere în el… Apoi, a venit o noapte…
Se opri, iar ochii care-i fuseser înl crima i, erau
acum plini de spaima amintirii.
— A venit o noapte când Alusar s-a furişat la
Zarpanit, în camera ei. A îmbr işat-o, iar ea i-a
înconjurat gâtul cu bra ele… Ţuzele lor s-au împreunat.
Klaneth pândea, b nuiesc, la uş de afar , eu p zeam
uşa pe din untru…
Ochii i se golir , buzele i se albir , trupul ei sub ire
tremura.
— Dar, tocmai în noaptea aceea, Zei a Ishtar coborî
din ceruri şi intr în Zarpanit! În aceeaşi cîip , din
oraşul lui întunecat, veni Nergal s intre în Alusar! Şi,
strâns înl n ui i, privindu-se în ochi, prinşi în puterea
dragostei muritoare, erau cerul şi iadul! Sufletul Vie ii şi
Sufletul Mor ii!
Sharane se cutremur şi r mase t cut . Se înfior
îndelung, înainte de a vorbi din nou.
— Imediat, cei doi iubi i muritori au fost desp r i i.
Au fost lovi i de uragane, orbi i de fulgere, izbi i de
pere i! Iar când şi-au rec p tat cunoştin a, preo ii şi
preotesele din ţele Şapte Zone îi prinseser … P catul
era cunoscut! Da, chiar dac Ishtar şi Nergal nu s-ar fi
întâlnit în acea noapte, p catul lui Zarpanit şi al lui
Alusar tot ar fi fost cunoscut! Deoarece Klaneth, cel pe
39
care-l credeau prieten şi paznic bun, îi tr dase, fugise şi
adusese mul imea peste ei! Fie blestemat!
Sharane îşi ridic bra ele, iar impulsul urii ei n v li în
sufletul lui Kenton, izbindu-l ca un val.
— Fie ca Klaneth s se târâie orb şi f r moarte în
întunericul rece al t râmurilor lui Nergal! Zei Ishtar!
Puternic Ishtar! D -mi-l mai întâi mie, ca s -l trimit
acolo aşa cum doresc eu!

40
 6.
CÂND JUDECĂ ZEII
ŢRA ELE ei ridicate coborâr încet. Figura i se
liniştise.
— Un timp, spuse ea, am z cut în întuneric, Zarpanit
şi cu mine, iar Alusar undeva, departe. Mare fusese
p catul celor doi, iar eu luasem parte la el! Pedeapsa
noastr n-a fost hot rât repede. În aşteptare, am
consolat-o cum am putut, pentru c-o iubeam şi nu-mi
p sa de mine, iar inima ei era gata s se zdrobeasc ,
neştiind ce f ceau cu cel pe care-l iubea…
Apoi, în alt noapte, preo ii au venit la noi, ne-au scos
din celul şi ne-au dus în t cere la intrarea în
Du-azzaga – ţamera Str lucitoare, Camera Consiliului
Zeilor. Acolo se aflau al i preo i, împreun cu Alusar. Au
deschis poarta tem tori şi ne-au împins pe to i trei
în untru.
Atunci, spiritul meu s-a retras speriat, gemând în
mine! Iar al turi, am sim it sufletul zbuciumat al lui
Zarpanit!
Pentru c Du-azzaga era plin de lumin , iar în
scaunele zeilor st teau nu preo ii lor, ci Zeii înşişi!
Ascuns fiecare în spatele unui nor, Zeii st teau şi ne
priveau prin voalurile lor. În jil ul lui Nergal era un
întuneric încins.
Prin cea a albastr , scânteietoare, din fa a altarului
lui Nabu, s-a auzit vocea Domnului În elepciunii:
41
 — Atât de mare e p catul t u, o, Zarpanit, şi al t u, o
Alusar, încât ne-a tulburat pân şi pe noi, Zeii! ţe ave i
de zis, înainte de a v primi pedeapsa?
Vocea lui Nabu era rece şi limpede ca lumina stelelor
îndep rtate, lipsit de patim ca vântul ce se scurge
între lumi, dar în ea exista, totuşi, în elegere.
Deodat , dragostea mea pentru Zarpanit a âşnit ca o
flac r şi mi-a dat putere. I-am sim it al turi sufletul ei
drept şi provocator, dragostea ei r spândindu-se în jur
ca un veşmânt înfl c rat. N-a r spuns, doar şi-a întins
bra ele spre Alusar.
L-am privit. Şi dragostea lui r m sese la fel de
neînfricat . S-a repezit spre ea, îmbr işând-o.
Buzele li s-au unit. Au uitat de zeii care-i judecau.
Atunci, Nabu, ivindu-se prin cea a albastr ,
str lucitoare, a gr it din nou:
— ţei doi poart o flac r ce nu poate fi stins !
La aceste cuvinte, doamna Zarpanit s-a desprins din
bra ele iubitului şi s-a apropiat de slava vibrând ce o
înconjura pe Ishtar. Dup ce i-a adus omagiul, cu ochii
limpezi, plini de curaj, i s-a adresat:
— Tu, Mam , nu eşti mama focului numit dragoste?
Nu l-ai creat şi l-ai aruncat ca pe o tor în Haos? ţând
ai f cut asta, nu ştiai cât de puternic era lucrul pe care
l-ai creat? O, Sfânt Ishtar, dragostea, a c rei mam
eşti, a p truns în mine, a venit nechemat în templul
trupului meu, care este şi r mâne al t u, deşi l-ai
p r sit! E p catul meu c dragostea a fost atât de
puternic încât a deschis uşa templului t u, c lumina
ei m-a orbit fa de orice, în afar de el? Tu eşti
creatoarea dragostei. De ce-ai f cut-o atât de puternic ?
Iar dac dragostea poate fi mai puternic decât tine, o,
Ishtar, cea care ai creat-o, pentru ce s fim condamna i
42
noi, oamenii obişnui i, fiindc n-am fost în stare s-o
învingem? ţhiar dac dragostea nu-i mai puternic
decât tine, oricum ai f cut-o mai puternic decât omul!
De aceea, pedepseşte dragostea, copilul t u, o, Mam ,
nu pe noi!
A t cut, iar Alusar i s-a al turat, spunând:
— Omul nu-i poate acuza pe zeii ce i-au dat fiin , dar
flac ra pe care ai creat-o pentru a f uri pe nicovala vie ii
zei şi oameni este o flac r puternic , o, Mam Ishtar!
De aceea, eu, care stau în fa a ta, aşteptând s fiu
judecat, cred c exist o dreptate pe care trebuie s-o
respecte pân şi Zeii, altfel va înceta s existe. În numele
acestei drept i vorbesc! La aceast dreptate fac apel! Nu
cer mil . Dac am p c tuit, pedepseşte-ne! Dac tu, o,
Ishtar, po i stinge în Zarpanit flac ra dragostei pentru
mine, dac po i s -i ştergi din minte orice amintire
despre mine, te rog, las -m s suport singur pavara
pedepsei! Dar asta, nici m car tu nu po i s-o faci, iar
orice vârf de s geat a chinurilor ce m vor str punge va
fi sim it de ea de zece ori mai puternic! Dac am
p c tuit, am p c tuit împreun . Trebuie s pl tim
împreun . Doar atât cer în numele drept ii veşnice care
v conduce pân şi pe voi, Zeii!
St pânul Nabu a întrerupt t cerea zeilor:
— ţei care urmeaz s fie judeca i acuz ! Şi e
adev rat ce spun! Poart în ei o flac r pe care nici noi
n-o putem distruge. Focul ce-i mistuie este unul pe care,
o, Ishtar, îl cunoşti mai bine decât mine. Deci tu eşti
acuzatorul, dar tot tu eşti şi acuzatul. E rândul t u s
vorbeşti, Ishtar!
Din spatele voalului plin de slav al zei ei s-a auzit o
voce dulce, dar plin de am r ciunea sup r rii:
— E adev r în ceea ce spui, Zarpanit, cea pe care o
43
numeam odat fiica mea! Din cauza acestui adev r îmi
voi st pâni mânia. M-ai întrebat dac dragostea e mai
puternic decât Ishtar, mama ei. Vom afla! Iat care va fi
soarta ta: tu şi b rbatul Alusar ve i locui într-un loc
preg tit anume. Ve i fi împreun , aşa cum a i cerut. V
ve i privi, dar nu v ve i putea atinge mâinile sau buzele!
Ve i putea vorbi, dar nu despre focul dragostei! Pentru
c de fiecare dat când acea flac r va s lta şi v va
apropia, eu, Ishtar, voi intra în tine, Zarpanit, şi voi
lupta cu dragostea! Nu voi fi Ishtar cea pe care o
cunoşti, nu, ci acea Sor -Geam n din mine, cea
numit R zbun toarea, Distrug toarea! Şi aşa va fi
mereu, pân când flac ra din tine o va învinge sau se va
stinge, obosit !
Vocea lui Ishtar s-a oprit, iar zeii au r mas t cu i. Din
întunericul de pe altarul lui Nergal a r sunat vocea
St pânului Mor ilor:
— Aşa ai hot rât tu, Ishtar! Eu, Nergal, hot r sc
altfel: voi r mâne al turi de b rbatul care e preotul meu.
Nu sunt prea sup rat pe el, fiindc prin el te-am privit în
ochi, Mam a ţerului! a zis, iar norul întunecos s-a
cutremurat de un râs hidos. Voi fi în el şi te voi înfrunta,
Ishtar ţea Distrug toare! ţu aceeaşi dib cie ca a ta,
capabil s lupte cu tine! Pân când eu, nu tu, o voi
distruge pe aceast femeie, împreun cu flac ra pe care
o poart . Şi pe cea din preotul meu! Pentru c în
locuin a mea nu exist o asemenea flac r şi vreau s-o
strivesc în el, încât întunericul meu s nu se sperie
atunci când, în cele din urm , preotul meu va sosi la
mine!
Din nou, râsul a zguduit norul de abanos, în timp ce
slava ce-o acoperea pe Ishtar s-a înfiorat, indignat . Dar
noi trei ascultam înfricoşa i, pentru c oricât de rea ar fi
44
fost starea noastr , era mult mai r u s auzi cum îşi
b tea joc ţel Întunecat F r ţoarne de Mama ţerului!
Atunci s-a auzit vocea Zei ei, amar , dar calm :
— Aşa s fie, o, Nergal!
A urmat o t cere îndelungat şi m-am gândit c , în
spatele voalurilor, zeii se priveau întreb tori. În cele din
urm s-a auzit vocea impasibil a lui Nabu:
— Ce se va întâmpla cu femeia Sharane?
Apoi, vocea lui Ishtar, ner bd toare:
— Soarta ei s fie legat de soarta lui Zarpanit!
Zarpanit s-o ia cu ea în locul în care merge!
Vorbi din nou Nabu:
— Şi preotul Klaneth va fi liber?
— ţum, preotul meu s nu aib înso itor? i-a r spuns
ironic Nergal. Trimite i-l pe Klaneth împreun cu Alusar,
preotul meu! Şi cu al i slujitori!
Iar şi am avut impresia c zeii se priveau între ei.
Apoi Nabu a întrebat:
— Aşa s fie, Regin a ţerului?
Iar Ishtar a r spuns:
— Aşa s fie!
Atunci Du-azzaga a disp rut, iar eu am fost una cu
nimicnicia.

45
 7.
FLĂCĂRILE DEVIN LIBERE
DIN NOU, Sharane r mase t cut , meditând la
imaginea unei lumi care z cea la o adâncime de şase mii
de ani în abisul timpului, dar înc proasp t şi vie
pentru ea. R mase t cut şi Kenton, luptând împotriva
n zuin ei de a crede în aceast poveste bizar , despre
lupta dintre un zeu şi o zei furioas , care se
întruchipaser într-un preot şi o preoteas . Femeia puse
mâna peste mâna lui.
— Când ne-am trezit, eram pe aceast corabie
blestemat , pe aceast mare ciudat , dintr-o lume
ciudat , mesagerule, zise ea. Da, şi tot ceea ce
promiseser şi hot râser zeii în Du-azzaga s-a împlinit
întocmai. Pentru c împreun cu Zarpanit eram şi eu, şi
jum tate din fetele din templu. Iar împreun cu Alusar
era Klaneth şi foarte mul i dintre acoli ii lui în negru. Ne
d duser şi vâslaşi, sclavi puternici ai templului, câte
doi pentru fiecare vâsl . F cuser o corabie minunat şi
avuseser grij s nu ne lipseasc nimic!
O flac r verde, furioas , puls o clip în ochii ei.
— Da, zeii cei amabili ne d ruiser tot confortul şi
apoi lansaser corabia pe aceast mare ciudat , în
aceast lume ciudat , câmp de b t lie între Iubire şi
Ur , aren a luptei între R zbun toarea Ishtar şi Negrul
Nergal, camer de tortur pentru preoteasa şi preotul
care p c tuiser …
46
 În cabina aceasta s-a trezit Zarpanit, cu numele lui
Alusar pe buze. Îndat a alergat spre uş , de parc ar fi
ştiut unde era el. Iar când a ieşit, din cabina neagr a
ieşit şi Alusar, strigându-i numele. Am v zut-o pe
Zarpanit atingând acea linie în care se întâlnesc pun ile,
cea alb şi cea neagr , şi, vai, a fost aruncat înapoi, ca
împins de bra e puternice. Pentru c acolo este o
barier , mesagerule, o barier cl dit de zei, peste care
nimeni de pe corabie nu poate trece! Dar atunci nu
ştiam asta… Iar Alusar, încercând s treac peste zidul
nev zut, a fost şi el azvârlit înapoi.
Când s-au ridicat, strigând, întinzând mâinile,
c utând s -şi ating degetele, de îndat în Zarpanit a
intrat Sora-Geam n din Ishtar, Ishtar ţea Furioas ,
Distrug toarea. Iar în jurul lui Alusar s-au adunat
umbre negre, care l-au acoperit. Când acestea au
disp rut, figura lui Alusar se transformase în cea a lui
Nergal, Zeul Mor ilor!
Da! Aşa s-au petrecut lucrurile, întocmai cum
hot râser zeii! Şi cei doi nemuritori din trupurile celor
doi muritori, ce se iubiser atât de mult, se luptau şi-şi
aruncau ura, ca pe nişte t ciuni aprinşi, unul spre
cel lalt! În vreme ce sclavii înl n ui i la vâslele din cal
se speriaser şi se zb teau, sau leşinaser sub teroarea
ce se ab tuse asupra lor. Iar fetele din templu care erau
cu noi se strânseser îngrozite pe punte, sau alergaser
ipând în cabin , ascunzându-se s nu mai vad nimic.
Numai eu, nici n-am plâns, nici n-am fugit, eu care, de
când st tusem în fa a Zeilor în Du-azzaga, nu mai ştiam
ce-i frica.
Şi, ad ug ea, dup ce oft adânc, cu ochii înce oşa i
de mâhnire, lucrurile au continuat tot aşa. Nu ştiu cât
timp, pentru c locul sta pare a fi în afara timpului,
47
aici nu exist nici zi, nici noapte, aşa cum le-am
cunoscut în Ţabilon…
De câte ori preotul şi preoteasa încercau s se
întâlneasc , de fiecare dat R zbun toarea Ishtar şi
Negrul Nergal îi desp r eau. Multe sunt vicleşugurile
St pânului Umbrelor, nenum rate sunt armele sale! Şi
multe sunt vr jile lui Ishtar! Nu are ea tolba plin ?
Mesagerule, nu ştiu cât vreme a suferit perechea. Dar
se str duiau mereu s str bat bariera, conduşi de
dragostea lor. Şi…
Îşi acoperi fa a. Umerii albi i se zguduiau în timp ce
plângea.
— Fl c rile din ei ardeau mai departe, şopti Sharane.
Nici Nergal, nici Ishtar nu reuşeau s le sting .
Dragostea lor era mai puternic . Apoi a venit o zi…
Şov i o clip , dup care continu :
— Era în mijlocul luptei. Ishtar o poseda pe Zarpanit
şi st tea acolo unde puntea atinge cala vâslaşilor. Nergal
se vârâse în Alusar şi arunca f pturi rele de deasupra
calei spre str lucirea Zei ei.
Pe când st team ghemuit , pândind din uşa cabinei,
am v zut deodat iradierea ce-o acoperea pe Ishtar
tremurând şi sl bind. ţred c , o clip , am v zut figura
lui Ishtar v lurindu-se, ofilindu-se, iar în locul unde
fusese aceasta a ap rut figura lui Zarpanit.
Între timp, întunericul ce-l acoperea pe Domnul
Mor ilor s-a luminat, de parc o flac r puternic
izbucnise în el!
Atunci, Ishtar a f cut un pas, apoi altul şi altul spre
bariera dintre puntea neagr şi puntea asta. Dar n-am
crezut c se mişc fiindc aşa voia. Nu, pentru c
mergea oprindu-se, împotrivindu-se, de parc era
împins de ceva mai puternic decât ea. Şi, pe când ea
48
înainta, înainta şi Nergal, cu umbra sa, în întâmpinarea
ei!
Erau aproape, tot mai aproape… Str lucirea lui Ishtar
se topea şi disp rea continuu, iar umbra ce-l îmbr ca pe
Nergal se lumina, se întuneca şi se lumina din nou!
Încet, f r voie, dar inexorabil, se târau din ce în ce mai
aproape unul de cel lalt. Vedeam cum se ivea figura lui
Alusar, preotul, şi cum lua locul m ştii lui Nergal.
Deodat , cu inima zvâcnindu-mi în piept, mi-am dat
seama c R zbun toarea Ishtar şi ţel Întunecat nu se
mai luptau! ţ ea, Zei a, era în strânsoarea fl c rii lui
Zarpanit! Iar el, St pânul Mor ilor, lupta cu flac ra
preotului, cu flac ra aceea despre care Nabu spusese c
nici zeii n-o pot stinge!
Încet, încet, picioarele albe ale lui Zarpanit au dus-o
pe Ishtar spre barier , şi încet, încet, urmându-i paşii,
Alusar venea s-o întâlneasc ! Şi s-au întâlnit! Şi-au
atins mâinile, buzele, s-au strâns în bra e! Acum, zeul şi
zei a, învinşi, puteau ieşi din ei!
S-au s rutat şi s-au îmbr işat, apoi au c zut pe
punte. Mor i. Mor i, unul în bra ele celuilalt. Au murit,
mesagerule, s rutându-se!
Atunci, o izbucnire de lumin , ca izbitura a mii de
s ge i luminoase, a zguduit corabia, a cutremurat-o.
Dar, înainte de explozia de lumin , am v zut dou
fl c ri scânteind şi ridicându-se din trupurile lor,
rotindu-se o clip , apoi s-au repezit una spre cealalt ,
s-au amestecat şi au disp rut!
Nici Ishtar, nici Nergal nu învinsese! Nu! Dragostea
b rbatului şi a femeii învinsese! Victorioase asupra
zeului şi zei ei, fl c rile erau acum libere!
Preotul c zuse de aceast parte a barierei. Nu le-am
desf cut bra ele, ci le-am înf şurat trupurile cu
49
cuverturi de m tase. Apoi am alergat s -l ucid pe
Klaneth. Uitasem c nici Ishtar, nici Nergal nu învinsese!
Vai, pe când alergam, în mine a intrat Zei a, iar în
Klaneth s-a reîntors Nergal! Şi din nou cele dou puteri
luptau! Ţariera nev zut a devenit iar şi puternic ,
desp r indu-i pe cei de pe puntea de abanos de cei de pe
puntea de fildeş!
Eram îns fericit , ştiind c uitaser de Zarpanit şi
Alusar. Am în eles atunci c lupta nu avea, de fapt, nici
o leg tur cu fugarii. ţ nici R zbun toarei Ishtar, nici
lui Nergal nu le p sa de dispari ia lor, deoarece puteau,
folosind corpul meu şi al lui Klaneth, s lupte mai
departe pentru st pânirea cor biei.
Vezi, mesagerule? zise ea, c utându-i privirea. M-am
gândit c atâta vreme cât îi pot ine aici, s se lupte,
Zarpanit şi Alusar vor fi la ad post. Îşi vor g si refugiul
într-o lume îndep rtat , dincolo de ultimul rm al
stelelor.
De aceea, îl provocam pe preotul în negru cât mai des
şi eram tot mai des un receptacul pentru Ishtar… Aşa
navigam şi luptam, şi navig m şi lupt m…
De când dureaz , nu ştiu. Odat , am ştiut ce
înseamn timpul. Aici, pe aceast mare ciudat , în
aceast lume ciudat , nu exist timpul pe care l-am
cunoscut în lumea mea. Au trecut cu siguran foarte
mul i ani de când am stat în fa a zeilor în Uruk, dar vezi
c sunt la fel de tân r şi de frumoas ca atunci! Sau
cel pu in aşa îmi arat oglinda, râse ea.

50
 8.
NU SUNT FEMEIE?
KENTON r m sese t cut, tulburat pân în adâncul
sufletului. Era, desigur, tân r şi frumoas , iar Urukul
şi Ţabilonul, movile de p mânt de mult vreme. Nisip
sleit de mii de ani… ţe ar fi putut s -i spun , ce mesaj
ar fi putut s -i comunice ei, cea care – dac povestea ar
fi fost adev rat , deşi contravenea oric rei legi a naturii
în care credea – ar fi fost doar pulbere în pulberea dus
de vânt a templului ei pr buşit?
Şi totuşi femeia nu era pulbere!
St tea în fa a lui, vie, palpitând, îmbr cat în
frumuse e!
— Spune-mi, st pâne, se ridic vocea ei, în timp ce
fa a îi era vis toare, cu genele lungi plecate. Spune-mi,
st pâne, mai este onorat Templul din Uruk? Mai st
înc mândru Ţabilonul în autoputernicia sa?
Nu-i r spunse. ţredin a c fusese aruncat într-o
realitate str in , implauzibil , lupta cu revolta ofensat
a mentalit ii sale moderne, sceptice. ţum s cread
basmul despre o zei furioas şi un zeu, creaturi ale
imagina iei omeneşti, ale c ror temple erau doar
mormane de ruine pe şoseaua epocilor, ale c ror nume
fuseser complet uitate?
Totuşi, femeia era real , tr ia. Trebuia s -i dea un
r spuns. ţele dou p reri opuse din mintea sa luptau
încordate.
51
 Ridicându-şi ochii spre figura lui tulburat , doamna
Sharane îl privea cu o îndoial crescând . Deodat , s ri
de lâng el, tremurând ca o lam a indign rii într-o
teac uşoar , înflorat .
— Ai vreun mesaj pentru mine? strig ea. Vorbeşte!
Repede!
ţe s -i r spund ? Fie c venise din vis, fie dintr-o
vraj antic , pentru Sharane nu exista decât un
r spuns: adev rul.
— Eşti trimis de Nabu, şopti femeia, c ci altfel cum ai
fi putut s vii aici, îmbr cat în mantia lui albastr , cu
şerpi, Mantia În elepciunii?
— Ascult -m , replic el. Ascult -m pân când
termin tot ce am de spus.
Şi Kenton îi relat adev rul, începând cu sosirea
blocului de piatr în casa lui, f r s omit nici un
am nunt, pentru a fi cât mai credibil.
Ea îl asculta, fixându-l cu privirea, sorbindu-i
cuvintele, trecând de la uimire la o neîncredere
puternic , înlocuit apoi de groaz , de disperare.
— Locul în care a existat anticul Uruk nu se mai
cunoaşte, termin Kenton. ţasa ţelor Şapte Zone este,
probabil, un petec de deşert b tut de vânt, iar Ţabilonul,
puternicul Babilon, a fost transformat în ruine acum mii
de ani.
Sharane s ri în picioare, s ri şi se repezi la el, cu
ochii arzând, cu p rul roşu-auriu curgându-i pe umeri:
— Mincinosule! ip ea. Mincinosule! Acum te
recunosc, fantom a lui Nergal!
Un pumnal îi sclipi în mân , dar Kenton i-o prinse la
timp, se lupt cu ea, o trânti pe perne.
— Nu te mint, insist el. Nu cunosc nici un Nergal,
nici o Ishtar, nici un Nabu! Sunt un om şi i-am spus
52
adev rul!
Deodat , femeia se linişti, atârnându-i în bra e.
— Uruk, pulbere! gemu ea. Casa lui Ishtar pulbere!
Ţabilonul un pustiu! Iar Sargon din Akkad, mort de şase
mii de ani! Şase mii de ani! (Se scutur , eliberându-se
din îmbr işarea lui.) Dac -i aşa, eu ce sunt? şopti
printre buzele-i albe. ţe sunt? Au trecut şase mii de ani,
chiar mai mult, de când m-am n scut, şi sunt înc vie!
Atunci ce sunt?
O cuprinsese panica. Ochii i se întunecaser . Se
cuib ri în perne. Prin mintea lui Kenton trecu un gând
plin de cinism.
Femeia care vorbea atât de calm despre leg turile ei
cu zeii, despre r zbunarea şi despre lupta lor, acceptând
ceea ce pentru el p rea de necrezut, era însp imântat
de vârst , de trecerea normal a timpului. Paradoxul
acesta o f cea real . ţunoscuse o femeie care trecuse
prin uragane şi cutremure de p mânt f r s clipeasc ,
dar care tremura şi plângea când i se apropia ziua de
naştere. În Uruk, Ţabilon sau New York, femeile erau
de-acelaşi soi!
I se trezi mila. F cu un pas spre ea şi femeia îşi ridic
privirea. Buzele-i palide tremurau înc , degetele-i sub iri
se zb teau pe plasa de m tase ce-i acoperea pieptul. Se
aplec spre ea, iar ea îşi încol ci bra ele albe dup gâtul
lui.
— Sunt vie? strig . Sunt… om? Sunt… femeie?
Buzele ei moi se lipir de ale sale, rug toare. ţortul
parfumat al p rului ei îl acoperi. Aroma corpului îl f cu
s se înfioare. Ea îl strângea în bra e, corpul ei ml diu îl
ap sa puternic, cu o chemare disperat . Lâng inima ce
o luase la goan sim ea pulsul ei speriat, iar între
s rut ri, femeia îi şoptea:
53
 — Nu sunt femeie? Nu sunt vie? Spune-mi, nu sunt
vie?
Dorin a îl cuprinsese şi-i înapoia s rutare pentru
s rutare. Dar potolirea acestei dorin e ar fi însemnat
recunoaşterea clar a faptului c nu o dragoste
fulger toare pentru el sau o patim de moment fusese
motivul pentru care îi s rise în bra e. Teama era cea
care se ascundea în spatele mângâierilor ei. Era
înspăimântată de abisul uriaş de şase mii de ani dintre
via a pe care o cunoscuse ea şi via a lui! Ag ându-se de
el, c uta siguran a propriei realit i. Şi, în c utarea unei
asemenea siguran e, apelase la ultimul argument al
femeii, la certitudinea primar a eului feminin:
încrederea în feminitatea ei şi în farmecul ei invincibil.
Nu pentru a-l convinge pe el erau s rut rile ce-i
ardeau buzele, ci pentru a se convinge pe ea însăşi.
Dar nu-i p sa. Era în bra ele lui şi-i r spundea la
fiecare s rutare.
Se desprinse brusc de el şi s ri în picioare, privindu-l.
— Sunt deci femeie? strig ea triumf toare. O femeie
vie?
— Eşti femeie, r spunse el, cu vocea r guşit , cu
trupul r scolit de dorin . Vie! Da!
Ea închise ochii. O scutur un oftat puternic, un oftat
ca un suspin.
— Acesta-i adev rul, zise doamna Sharane. Şi e
singurul adev r pe care l-ai spus. Acum taci! îl opri ea.
Dac sunt femeie şi sunt vie, înseamn c nu mi-ai spus
decât minciuni, pentru c eu exist, deci Ţabilonul nu e
pulbere şi nici nu sunt şase mii de ani de când am v zut
prima dat corabia, câine mincinos! ip ea şi, cu mâna
înc rcat de inele, îl lovi pe Kenton peste gur .
Inelele îl t iar adânc. El c zu pe spate, ame it atât de
54
lovitur , cât şi de schimbarea brusc a situa iei, iar ea
deschise uşa celeilalte cabine, în care z rise fetele
înghesuite.
— Luarda! Athnal! Voi, toate! le chem ea. Repede!
Lega i câinele sta! Lega i-l, dar nu-l omorâ i!
Din cabin âşnir şapte fete r zboinice, cu fuste
scurte, goale pân la brâu, cu suli e uşoare în mâini. Se
n pustir asupra lui, iar Sharane se repezi şi-i smulse
sabia lui Nabu de la brâu.
Trupurile tinere, înmiresmate, îl în buşeau formând
cercuri de carne feminin , moale, dar puternice ca
o elul. Mantia albastr i-a fost tras peste cap şi
r sucit în jurul gâtului. Sim indu-se strangulat,
Kenton se trezi din amor eal ; se pomeni r cnind furios.
Se eliber cu s lb ticie, îşi arunc mantia şi se repezi la
Sharane. Mai iu i, corpurile zvelte ale r zboinicelor
formar un paravan în fa a ei, îl înfruntar cu suli ele,
în epându-l aşa cum matadorii în eap un taur care
atac . Îl respinser , îl împinser înapoi, sfâşiindu-i
hainele şi umplându-l de sânge.
Din vârtejul care-l cuprinsese, auzi râsul Sharanei:
— Mincinosule! Mincinos, laş şi nebun! Unealt a lui
Nergal, trimis s -mi spun basme mincinoase, pentru
a-mi sl bi curajul! Foarte bine, nerodule, te voi trimite
înapoi la Nergal, ca s -i povesteşti un alt basm!
Îl tot împingeau înapoi. Fetele îşi aruncar suli ele şi
s rir asupra lui în acelaşi timp. Se ag ar de el, îşi
încol cir bra ele şi picioarele în jurul lui, îl trântir la
p mânt. Ţlestemând, muşcând şi lovind cu pumnii f r
a se sinchisi c -s femei, Kenton le înfrunta ca un
berserk7. Se ridic în picioare, cu fetele atârnând de el,

7 R zboinic viking care era cuprins în timpul luptei de o nebunie

furibund , ce-l împiedica uneori s deosebeasc prietenii de duşmani, dar care
55
c utând s -l apuce de gât, s -i vâre ghearele în ochi. Izbi
cu piciorul pragul uşii cabinei trandafirii şi se împiedic ,
târând dup el pisicile s lbatice. În c dere, fetele îl
împinser spre uş , care se deschise sub greutatea lor,
şi se rostogolir afar , r zboindu-se mai departe pe
puntea de fildeş.
Auzi un strig t, un semnal de avertisment din partea
Sharanei. O comand rapid , la care strânsoarea
bra elor şi picioarelor sl bi. Mâinile ce-l zgâriau se
retraser .
Fierbând de furie, Kenton s ri în picioare şi v zu c se
afla lâng linia ce reprezenta bariera misterioas ,
ucig toare, dintre puntea neagr şi cea din fildeş.
În elese de ce îşi chemase Sharane furiile dezl n uite.
Pentru c ajunseser prea aproape de pericol.
Din nou, râsul ei îl r ni. Femeia st tea pe platforma
cu pomişori înflori i, iar porumbeii planau în jurul ei.
inea în mân sabia lui Nabu. I-o ar t , batjocoritoare:
— Hei, mesager mincinos, câine b tut de femei! Vino
şi ia- i sabia!
— Vin, afurisito! r cni el, repezindu-se spre ea.
În clipa aceea, nava se leg n , Kenton îşi pierdu
echilibrul, c zu pe spate şi atinse linia în care puntea
alb o întâlnea pe cea neagr .
O atinse şi nu p i nimic!
Acest fapt i s-a întip rit undeva, în str fundurile lui,
undeva, dincolo de conştient, ca un lucru de o
importan extraordinar : oricare ar fi fost puterea
barierei, el, Kenton, era imun! Se ridic şi se îndrept
spre puntea de fildeş.
— Opri i-l! se auzi vocea lui Klaneth.
Degete puternice, lungi, îl prinser în mijlocul
îi d dea o for şi o agresivitate deosebite (n.t.).
56
saltului, r sucindu-l. Kenton îl privi drept în fa pe
toboşarul cu toba din şarpe. În timp ce-l privea uluit, cu
o cugetare plin de curiozitate, toboşarul îl apuc în
gheare şi-l arunc pe punte, ca pe un c el.
Şi, gâfâind tot ca un c el furios, Kenton se ridic în
picioare şi privi în jur. Era închis într-un cerc de b rba i
cu robe negre. Ţ rba i cu robe negre şi fe e de un alb
mort, impasibile. Ţ rba i cu robe negre care-l
înconjurau, gata s -l înha e. În afara cercului st tea
r zboinicul în zale, cu barb aurie şi ochi de agat pal .
În spatele lui, Klaneth.
Kenton nu se sinchisi de ei.
— Opri i-m , dac pute i, lua-v-ar dracu’! url el.
Se repezi spre robele negre. Acestea se strânser în
jurul lui, îl n p dir , îl trântir .
Din nou, nava se leg n , de data asta mai puternic.
Kenton s ri în picioare şi se arunc de cealalt parte a
barierei. Un val se sparse peste el, sufocându-l. Se sim i
târât în mare, ca o frunz prins într-o cascad . Se
cufund adânc. Se zb tu s ias şi reuşi s -şi scoat
capul la suprafa . Îşi şterse ochii de ap , încercând s
z reasc nava.
Se pornise un vânt puternic, care cl tina corabia, cam
la o sut de metri de el. Strig . Înot spre corabie.
Vântul se înte ea şi urla. Pânza fusese coborât , iar
vâslele loveau ritmic apa încercând s scoat corabia în
afara vântului. Nava zbura repede, tot mai repede în fa a
rafalelor de vânt, se pierdea în cea a argintie…
Kenton încet orice efort. Plutea, abandonându-se
acelei lumi necunoscute.
Un val îl izbi, scufundându-l. Ieşi la suprafa tuşind.
Vântul ipa, urla deasupra lui. Îl acoperir stropi de
spum . Auzi bubuit de valuri azvârlite înapoi de ziduri
57
de stânc . Un alt val îl izbi şi-l proiect înainte.
Men inându-se pe creasta acestuia, v zu chiar în fa a
lui o culme din piatr galben , r s rind dintr-un cuib de
lespezi peste care talazurile se sp rgeau într-o fântân
de spum . Alt val îl prinse, îl târî cu el. Kenton încerc
s -i reziste, dar f r succes.
Puterile îl p r seau. Se l s în voia sor ii. Încet s
mai lupte. Se sim i ridicat de un val gigantic, azvârlit cu
putere spre stâlpul galben.
Dar şocul izbiturii n-a fost mai puternic decât cel
provocat de ruperea unei pânze de p ianjen! Avu
impresia c , un timp infinit, se rostogoli printr-un
întuneric moale, gros. O dat cu el venea şi zgomotul
valurilor… Imediat, mişcarea încet . Zgomotul valurilor
disp ru.
Se prinsese de ceva! Nu era nici stânc , nici lemn!
În elese c era în propria-i camer !
Aprinse lumina electric . R mase locului tremurând.
ţe se vedea la picioarele lui? Se uit mirat. Ap , ap
care se scurgea de pe el, formând o b ltoac . Ap . Ap
colorat ciudat. Ap stacojie.
Îşi d du seama brusc c era ud leoarc . Îşi umezi cu
limba buzele ce i se uscaser subit. Erau pline de sare!
Iar apa ce se scurgea de pe el era stacojie! Stacojie…
Stacojie din cauza sângelui lui!
Se împletici spre oglinda mare din camer .
Târându-se în întâmpinarea lui, ap ru o figur ud , cu
hainele sfâşiate, sfârtecate, pline de apa care se scurgea
din ele. Iar din multele r ni îi curgea sânge ce se
amesteca cu apa…
Era el!
Se întoarse spre locul în care str lucea nava. Pe
puntea neagr se vedea un grup de figurine aplecate
58
peste parapet, privind.
Iar pe platforma de lâng cabina trandafirie, o singur
figurin .
Sharane!
O atinse.
Tare ca o bijuterie, rece ca o bijuterie… O juc rie. Şi
totuşi era Sharane!
Figurina aia, juc ria aia era ea!
Ca un val ce revine, îl cuprinse din nou furia nebun .
Având înc în urechi ecoul râsului ei, Kenton c uta ceva
cu care s zdrobeasc barca aceea str lucitoare de atâta
frumuse e, s sf râme leg tura ce se stabilise între
lumea vr jit a Sharanei şi lumea sa.
N-o s mai râd niciodat de el, n-o s -l mai
batjocoreasc niciodat !
Apuc de picior un scaun greu, îl ridic deasupra
capului şi se preg ti s -l trânteasc , s striveasc nava.
Atunci, sub sarea de pe buzele sale, Kenton sim i
parfumul mierii s rut rilor ei. Al s rut rilor Sharanei…
Scaunul îi c zu din mân .
— Ishtar! Nabu! şopti el, cu mâinile împreunate a
rug . V chem, v rog! Trimite i-m înc o dat pe
corabie! Oricare ar fi pre ul, sunt gata s -l pl tesc!
Ishtar! F ce vrei cu mine, dar trimite-m pe corabie!
R spunsul zei ei nu s-a l sat aşteptat!
Auzi de jos un vuiet slab, de nenum rate talazuri
izbind un mal acoperit de stânci. Vuietul deveni tot mai
puternic şi în tunetul apelor uriaşe, peretele exterior al
camerei se dizolv !
Acolo unde fusese zidul, ap ruse acum creasta unui
val unduitor, iar acest val se pr buşi peste Kenton, îl
r sturn , îl târî cu el, oprindu-i r suflarea.
Era din nou în marea de turcoaz !
59
 Se ridic la suprafa a apei. ţorabia era aproape!
Aproape. Prora ei în form de iatagan se afla deasupra
capului s u, gata s treac peste el. Un lan de aur
atârna de ea, leg nându-se peste crestele valurilor.
Kenton încerc s -l prind , dar nu reuşi.
ţ zu iar în ap . Iute ca fulgerul, partea întunecat a
cor biei n v lea spre el. Se ridic din nou la suprafa şi
s ri. Un alt lan , unul negru, lovea valurile, atârnând de
cârm .
Îl prinse. Marea îl tr gea de t lpi, de glezne, de
picioare.
Se inu bine şi, mutând o mân dup cealalt , cu
grij , se ca r încet pân când ajunse la parapetul
cor biei. Era chiar la nivelul pun ii.
Îşi în l încet capul şi privi.
Ţra e lungi îl prinser . Mâini cu degete lungi îl
apucar de umeri, îl înh ar , îl aruncar pe punte şi-l
inur acolo. Kenton sim i o curea încol cindu-i-se în
jurul încheieturilor, sim i cum bra ele îi sunt strânse
lâng trup… Şi v zu figura toboşarului cu gur de
broasc .
Iar peste um rul enorm al toboşarului ap ru figura
alb a lui Klaneth. Îi auzi vocea:
— Du-l în untru, Gigi!
— ţum doreşti, Klaneth, r spunse indiferent
toboşarul.
Se sim i purtat de toboşar cu o uşurin
extraordinar , de parc ar fi fost un copil. Şi, leg nat de
mâinile acelea uriaşe, a fost dus în cabina neagr .

60
 9.
SCLAV PE CORABIE
TOŢOŞARUL îl ridic pe Kenton în picioare, privindu-l
cu ochi curioşi, pu in amuza i. Ochii de agat ai
r zboinicului cu barb roşie şi ochii sp l ci i ai lui
Klaneth îl examinau la fel de curioşi. Numai c în ochii
aceştia nu era pic de amuzament! Nici urm !
ţu aceeaşi curiozitate îi privea şi Kenton pe cei trei.
Primul era preotul în negru: masiv, cu o
muşchiulatur de elefant, dar cu o carne decolorat şi
moart , de parc sângele îi curgea prin vene ascunse,
vârâte prea adânc în trup, pentru a dezv lui fluxul lent
al acestuia; nas acvilin şi buze nemiloase; o
fosforescen funebr ce sclipea în spatele pupilelor
mate; figura lui Nero remodelat din lut rece de mâinile
epene ale unui zeu indolent dintr-un iad înghe at.
Grosolan. Inventiv în ale r ului, dar nu acel r u fierbinte
care adesea, atingând via a, e absorbit de aceasta şi
transformat de focul ei. R ul din figura lui era un r u
rece, ca moartea. Şi la fel de neschimb tor ca moartea…
Al doilea era Gigi, toboşarul. O figur de broasc , cu
urechi ascu ite şi cercei din marmur neagr . Picioare
scurte, îndoite. Tors de gigant. Umeri uriaşi de care
atârnau bra ele lungi, muşchiuloase, ca de maimu , a
c ror putere fusese sim it deja de Kenton. O gur ale
c rei col uri ascundeau un umor r ut cios. Avea în el
ceva din zeii str vechi ai p mântului, mai mult din Pan
61
decât dintr-un satir.
Al treilea, un persan în afara timpului în care
mul imile persane reprezentau pentru omenire ceea ce
au însemnat mai târziu legiunile romane. ţel pu in aşa
îi p rea lui Kenton, care-l judeca dup tunica de zale
împletite, picioarele înf şurate în m tase, coturnii8
înal i, pumnalele curbe şi iataganul din cing toarea
împodobit cu bijuterii. Era om, ca şi Kenton. În jurul
lui nu plutea nici miasma cadaveric a lui Klaneth, nici
putoarea de ap a lui Gigi. Ţuze roşii, pline, senzuale,
iubitoare de via , aproape ascunse de barba roşie,
tuns cu grij . Trupul voinic, muşchiulos. Fa a mai alb
decât cea a lui Kenton, dar ursuz , marcat puternic de
o plictiseal pe jum tate resemnat , pe jum tate
disperat , pe care chiar curiozitatea vie, deschis fa de
Kenton o lumina prea pu in.
Nu spuneau nimic. Doar îl priveau. Fiecare, sim ea
Kenton, cu alt scop. Se uit în jur.
ţhiar în fa a lui, pe o lespede mare din hematit9, şase
preo i îngenunchea i se rugau la ceva ce se afla într-o
niş de deasupra lespezii. Nu ştia la ce, dar sim ea c
acel ceva r spândea r ul. Dep şind statura unui om,
lucrul din niş era negru şi f r form , de parc ar fi
fost f cut din umbre împletite. Tremura, pulsa, ca şi
cum umbrele se îngroşau constant în jurul lui, intrau în
el şi îndat altele le înlocuiau.
ţabina era întunecat , cu pere i sumbri, din
marmur mat , neagr . De zidurile acelea întunecate
erau lipite alte umbre, care se strângeau ca nişte
ciorchini, în col uri. Umbre subtile, sinistre, care p reau

8 Sandale cu talp groas purtate în Orientul Apropiat şi Grecia (n.t.).

9 Oxid de fier, negru cenuşiu. T iat în lamele sub iri, de culoare roşu
intens (n.t.).
62
c aşteapt doar o comand ca s capete fiin . Umbre
pline de p cat, precum cele ce îmbr cau lucrul r ului
din niş …
În spate, ca şi în cabina Sharanei, exista o alt
camer , iar în uş , îngr m di i, holbându-se la el, câ iva
preo i cu robe negre şi fe e albe.
Klaneth se întorsese spre ei, întrerupând t cerea:
— Duce i-v la treburile voastre!
Disp rur . Preotul în negru închise uşa dup el, apoi
îl atinse cu piciorul pe cel mai apropiat dintre preo ii
îngenunchea i.
— Domnul nostru Nergal a fost prosl vit suficient, îi
spuse el. Vede i? Ne-a înghi it rug ciunile!
Kenton privi lucrul din niş . Nu mai era ce os,
umbrit. Se vedea clar o sculptur bine f cut . Un trup
de b rbat, cu acea groaznic figur a r ului, în care se
transformase figura preotului, în timpul luptei ce
avusese loc de-a lungul primei sale aventuri pe nav .
Figura lui Nergal, St pânul Mor ilor!
ţe s fi fost umbrele acelea împletite, tremur toare,
care înveliser statuia? ţe spusese Klaneth? ţ Nergal
le înghiţise rug ciunile? Oare umbrele erau rug ciunile
preo ilor? Rug ciuni negre, rug ciuni pentru r u,
curgând din min ile preo ilor ca o cea neagr ce
înv luia statuia, p trunzând în ea? Înghiţite de ea?
Sim i ochii lui Klaneth cercetându-l f iş. Un truc
menit s -l sperie! Îi înfrunt privirea şi-i zâmbi.
Persanul râse.
— Klaneth, asta a fost o s geat ce nu şi-a nimerit
inta. Probabil c str inul a mai v zut aşa ceva. Poate
c -i şi el un vr jitor şi e în stare s fac lucruri mai
grozave. Schimb - i metoda, Klaneth, schimb - i
metoda!
63
 Se aplec şi se aşez pe un scaun scund. Figura
preotului în negru deveni şi mai hain .
— Mai bine taci, Zubran, altfel St pânul nostru
Nergal ar putea s -şi schimbe el metoda în ceea ce te
priveşte şi s - i pedepseasc veşnic necredin a!
— Necredin a? îi ripost persanul. O, Nergal e
suficient de real. Nu credin a m plictiseşte, ci
monotonia veşnic . Tu po i face altceva decât ce faci,
Klaneth? Poate Nergal s fac şi altceva? S -şi schimbe
metoda în privin a mea? Pe Ahriman, asta şi vreau, dac
e în stare!
Termin cu o plec ciune ostentativ . Preotul în negru
mârâi şi se întoarse spre cei şase care se rugau.
— Duce i-v şi trimite i-l pe Zachel la mine!
Preo ii se strecurar pe uşa ce d dea afar . Preotul în
negru se trânti pe un sc unel, examinându-l sumbru pe
Kenton. Toboşarul st tea ghemuit, pândindu-l şi el.
Persanul morm ia de unul singur, jucându-se cu
mânerul pumnalului. Uşa se deschise din nou, şi în
cabin intr un preot ce inea în mân un bici lung, al
c rui şfichi din şarpe, cu o bucat de metal în vârf, era
încol cit de mai multe ori în jurul antebra ului s u. Se
plec adânc în fa a lui Klaneth.
— Sclavii dorm? întreb preotul în negru.
— Dorm, st pâne, r spunse numitul Zachel.
Kenton îl recunoscu. Atunci când z cuse pe punte, îl
v zuse pe b rbatul acela pe o platform înalt , la baza
catargului. Zachel era supraveghetor al sclavilor vâslaşi,
iar biciul lui lung îi permitea s -l ating pe cel mai
îndep rtat dintre ei, dac lenevea.
— El este cel pe care l-ai v zut pe punte, acum câteva
somnuri, pe când St pânul nostru Nergal s l şluia în
mine? întreb Klaneth. ţel care z cea şi care, dup câte
64
mi-ai spus, a disp rut exact când târfa lui Ishtar se
aplecase spre el, gata s -l ating ?
— Da, st pâne, r spunse supraveghetorul,
apropiindu-se de Kenton şi privindu-l atent. Era altfel
îmbr cat, dar e acelaşi om.
— Şi unde disp ruse? întreb Klaneth, mai mult
pentru sine. În cabina târfei? Dac a fost aşa, de ce l-a
azvârlit afar , iar pisicile ei l-au zgâriat? Şi când a
ap rut atunci, purta anumite haine, o anumit sabie…
Cunosc sabia aceea.
— N-a fost în cabina ei, st pâne, zise Zachel. Am
v zut-o cum îl c uta, dar s-a întors singur în cabin .
El… disp ruse…
— Ultima lui dispari ie, gândi cu voce tare Klaneth,
s-a petrecut acum dou somnuri. De atunci corabia a
navigat mult… Şi el a ap rut din nou pe corabie, iar
r nile provocate de furiile templului sângereaz , de
parc ar fi fost f cute adineauri… Şi cum a trecut de
barier ? Da, cum a trecut de barier ?
— În sfârşit, ai ajuns la adev rata problem ! strig
persanul. Oblig -l s ne dezv luie secretul, s ne înve e
cum, şi, pe ţele Nou Iaduri, n-o s mai r mân o clip
în tov r şia voastr !
Kenton îl v zu pe toboşar f cându-i iute, pe furiş, un
gest de avertizare persanului, v zu ochii amenin tori ai
preotului în negru, v zu c figura acestuia devenise cu
adev rat hain .
— Ha! Ha! râse Gigi. Zubran glumeşte, Klaneth! ţrezi
c n-ar descoperi c dincolo via a e la fel de plicticoas
ca aici? Ce zici Zubran?
F cu din nou semnul discret, de aten ionare, iar
persanul îl observ .
— ţred c ai dreptate, r spunse el în sil . Oricum, nu
65
i-am jurat credin lui Nergal? Totuşi, morm i el, zeii
le-au d ruit femeilor un talent de care nu s-a plictisit
nimeni de când lumea!
— Şi-au pierdut talentul sta în apropierea lui Nergal,
rânji preotul în negru. Nu uita, Zubran, c aici nu exist
dragoste, şi potoleşte- i limba înainte de a te trezi
într-un loc mai r u decât sta, în care m car ai trupul
t u!
— Pot s vorbesc, st pâne? întreb Zachel, iar Kenton
sim i r utate şi amenin are în privirea pe care i-o
aruncase supraveghetorul.
Preotul în negru d du din cap.
— ţred c a trecut prin barier pentru c nu ştie
nimic despre Domnul Nostru, spuse Zachel. Poate c -i
un duşman al Domnului Nostru! Dac nu-i, cum de-a
fost în stare s scape din mâinile preo ilor noştri, s
dispar în mare şi s se reîntoarc ?
— Duşman al lui Nergal! s ri Klaneth.
— Asta nu înseamn c -i un prieten al lui Ishtar,
interveni calm toboşarul. E adev rat c , de-ar fi fost
devotat Celui Întunecat, n-ar fi reuşit s treac de
barier . Dar la fel de adev rat este c , de-ar fi fost un
credincios al lui Ishtar, lucrul ar fi fost la fel de
imposibil.
— Aşa e! se lumin la fa Klaneth. Şi am recunoscut
sabia. E chiar sabia lui Nabu!
R mase t cut un moment, gândindu-se. Când vorbi
din nou, vocea lui groas era plin de curtoazie.
— Str ine, zise el, dac nu ne-am purtat cum trebuie,
iart -ne! Vizitatorii sunt rari pe corabia noastr . Iar tu,
d -mi voie s i-o spun, ne-ai cam f cut s uit m de
bunele maniere! Zachel, desf -i leg turile!
Supraveghetorul se aplec , iar Kenton sim i curelele
66
c zând.
— Dac , aşa cum b nuiesc, vii din partea lui Nabu,
continu preotul în negru, vreau s - i spun c nu avem
nici urm de duşm nie pentru ţel În elept sau slujitorii
s i. Nici St pânul meu, Domnul Mor ilor, nu a avut
vreodat vreun conflict cu Domnul În elepciunii. ţum ar
fi putut fi altfel, când unul poart cheile cunoaşterii în
aceast via , iar cel lalt cheia ce descuie uşa
cunoaşterii absolute? Nu, nu exist nici un conflict. Eşti
unul dintre favori ii lui Nabu? El te-a trimis pe nav ? De
ce?
Kenton c uta disperat o cale de-ai r spunde
preotului. Nu putea s întârzie r spunsul, aşa cum
f cuse cu Sharane. Nici nu-i folosea s -i spun
adev rul, aşa cum procedase cu femeia, lucru pentru
care fusese fug rit ca un şobolan. Aici pericolul era mult
mai mare decât în cabina trandafirie. Vocea lui Klaneth
îi întrerupse gândurile:
— Deşi eşti favoritul lui Nabu, asta nu te-a împiedicat
s - i pierzi sabia şi nici nu te-a ap rat de suli ele
femeilor! Dac aşa stau lucrurile, crezi c te va ap ra de
biciul meu, de lan urile mele? Sau chiar de ceva mai
r u?
Deoarece Kenton r mânea, în continuare, t cut,
lumini lupeşti str lucir în pupilele moarte, iar preotul
în negru s ri în picioare, strigând:
— R spunde-mi!
— R spunde-i st pânului Klaneth! r cni Gigi. Sau
frica i-a în epenit limba?
Sub furia aparent a toboşarului, Kenton sim i un
avertisment, sim i prietenie. Iar Gigi nu pomenise despre
cea de-a doua apari ie a sa pe punte, despre faptul c
intrase în cabina Sharanei. De ce?
67
 — Nu ştiu dac protec ia lui Nabu m-ar fi putut salva,
dar ştiu c n-a f cut nimic, r spunse el.
Preotul în negru se trânti din nou pe scaun,
chicotind.
— ţred c nu te va salva nici dac m voi decide s te
ucid, zise el.
— Moarte s fie, dac aşa hot r şti! or c i Gigi.
— Oricine eşti, continu preotul în negru, de oriunde
ai veni, un lucru e sigur: ai puterea de a sf râma un lan
de care sunt s tul! R mâi, Zachel, îi zise el
supraveghetorului, care se preg tea s plece. Sfaturile
tale sunt întotdeauna bune. R mâi.
— Ne-a murit un sclav, zise supraveghetorul. Îi voi
scoate lan urile şi-l voi arunca în mare.
— Mort? întreb Klaneth, brusc interesat. ţare din ei?
Cum?
— ţine ştie? d du din umeri Zachel. Probabil c de
epuizare. Era unul dintre cei care au navigat cu noi de
la început. ţel care st tea lâng sclavul blond din nord,
pe care l-am cump rat la Emakhtila.
— Da, a slujit îndelung, spuse preotul în negru.
Nergal l-a luat… Las -i trupul s -şi mai poarte lan urile
o vreme. R mâi aici.
Îi vorbi din nou lui Kenton, pe un ton hot rât:
— Purt tor al sabiei lui Nabu, î i ofer libertatea. Î i
ofer bog ie şi putere. Vei primi toate onorurile şi cinstea
în Emakhtila, c tre care vom naviga de îndat ce voi da
ordin. Acolo vei putea deveni preot, vei avea propriul t u
templu, dac vrei. Aur, femei şi onoruri, dac vei face
ceea ce doresc. Şi, mult, mult dup toate astea,
moartea…
— Şi care i-e dorin a ce-mi va aduce toate astea?
întreb Kenton.
68
 Preotul în negru se ridic şi-şi îndrept capul, astfel
încât îl privi pe Kenton drept în ochi.
— Ucide-o pe Sharane! şuier el.
S-o omoare pe Sharane? S-o omoare! ţu toate c era
sup rat pe ea, s rut rile ei persistau înc dulci pe
buzele lui! Gândul acesta îi p trunse pân în adâncul
fiin ei. Se st pâni, c utând ceva care s -l ajute s
câştige timp.
— Planul sta are pu ine şanse, zise ironic persanul.
N-ai v zut cum l-au b tut fetele? Vrei s trimi i un om
s ucid o leoaic , dup ce a fost fug rit de puii ei?
— N-ai dreptate, îl contrazise Klaneth. Nu-i cer s
treac peste punte, c ci, probabil, va fi v zut de fetele de
paz . Poate ocoli carena cor biei, trecând din lan în
lan , ag ându-se de stinghiile balustradei. Sau dac am
opri vâslele şi am arunca ancora, ar avea posibilitatea
s -şi dea drumul în ap şi s înoate în t cere c tre
pror . Exist o fereastr în spatele cabinei în care
doarme ea… s se strecoare pe acolo şi…
— Mai bine s -l punem s -i jure credin lui Nergal
înainte de a-i da drumul, st pâne, îl întrerupse Zachel.
Altfel, s-ar putea s nu se mai întoarc …
— Prostule! interveni Gigi. Dac -i jur credin lui
Nergal, nu cred c-ar mai fi în stare s treac ! Din câte
ştim, bariera nu-i închis pentru el, aşa cum e închis
pentru noi, fidelii lui Nergal, ca şi pentru fidelii lui
Ishtar.
— E adev rat, cl tin din cap preotul în negru, nu
putem risca. Ai dreptate, Gigi!
În mintea lui Kenton începu s se închege un plan.
— De ce trebuie ucis ? întreb el. L sa i-m s mi-o
fac sclav , s m r zbun pentru umilin ele şi loviturile
îndurate. Da i-mi-o mie şi nu ave i decât s v p stra i
69
bog iile şi onorurile pe care mi le-a i oferit! O ur sc din
tot sufletul!
— Nu! r spunse preotul, venind mai aproape şi
privind mai atent în ochii lui Kenton. Trebuie ucis . ţât
timp tr ieşte, zei a are o gazd în care poate intra. Dac
Sharane moare, Ishtar nu va mai avea prin cine s se
manifeste pe aceast corabie. sta e un lucru pe care
eu, Klaneth, îl ştiu foarte bine. Dac Sharane moare,
înseamn c Nergal va conduce corabia. Prin mine!
Nergal va învinge! Prin mine!
Planul se înfiripase deja în mintea lui Kenton. Va
promite s fac tot ce-i cereau, va promite c-o va ucide
pe Sharane. Se va furişa în cabina ei şi-i va povesti
despre complot. Într-un fel sau altul, o va convinge de
adev rul spuselor lui. Apoi îşi va lua sabia, se va furişa
înapoi, pe unde venise, şi-l va ucide pe Klaneth. Va fi
îns în stare s-o fac ? O îndoial subit îl cuprinse în
timp ce-i privea pe preotul solid şi pe ceilal i trei. Mai era
şi liota de preo i în robe negre… Va fi în stare s -i
înfrunte singur pe to i? S -l ucid pe Klaneth?
Apoi, îndoiala îi disp ru. ţeva îi spunea c nici Gigi,
nici persanul nu vor lupta împotriva lui. ţ exist o
în elegere secret între cei doi, bazat pe o ur profund
fa de preotul în negru. Altfel, de ce toboşarul i-ar fi
f cut semn s tac lui Zubran? De ce acea protec ie
ciudat , care se manifestase la Gigi în timpul
înfrunt rii? De ce t cuse Gigi, de ce nu spusese nimic
despre a doua apari ie a lui Kenton pe corabie? Era
cumva şi toboşarul cu toba din şarpe la fel de plictisit de
via a de pe puntea neagr , ca şi Zubran? Îngrozit la
gândul de a-l vedea pe Klaneth victorios? Iar printr-un
leg mânt, a c rui t rie n-o putea în elege, neputincios
fa de preotul în negru?
70
 Îşi d du seama prea târziu, din c ut tura preotului,
c dezv luise ceva din toate gândurile acelea, c preotul
Klaneth îi ghicise inten iile! Îşi aminti prea târziu c
ochii r ut cioşi, p trunz tori ai supraveghetorului îl
pândiser tot timpul, nesc pând nici o schimbare de
expresie, interpretând-o!
— Priveşte, st pâne! mârâi Zachel. Priveşte! Nu-i po i
citi gândurile, aşa cum fac eu? Nu vezi ce pl nuieşte?
M-ai oprit aici s te sf tuiesc, ai spus c sfaturile mele
sunt bune! Las -m s - i spun ce-mi trece prin cap! Am
crezut c a disp rut din fa a catargului, dup cum i-am
relatat. Dar, aşa s fi fost? Poate c prin vr ji ne-a f cut
s vedem altceva decât ce se întâmpla în realitate!
Trebuie s se fi ascuns tot timpul pe corabie, în cabina
Sharanei! L-am v zut ieşind de acolo!
— Izgonit de femeile ei, Zachel, îl întrerupse
toboşarul. Atacat. Ţ tut. Aminteşte- i. N-am observat la
ele nici urm de prietenie, Klaneth. Se repezeau la gâtul
lui ca nişte câini care sfâşie o c prioar !
— Teatru! strig Zachel. Teatru, ca s te înşele,
st pâne! De ce nu l-au ucis? De ce r nile sale nu sunt
decât nişte simple în ep turi de ac? L-au h ituit, da! Dar
spre noi! Sharane ştia c e capabil s treac de barier ,
aşa cum ştii şi tu acum! Ne-ar fi oferit ea un cadou atât
de pre ios, o putere în plus, dac n-ar fi avut un scop?
Şi ce scop ar fi putut avea, st pâne? Unul singur: s -l
trimit aici s te ucid , aşa cum şi tu ai pl nuit s -l
trimi i s-o ucid pe ea! E un b rbat puternic, dar s-a
l sat b tut de nişte femei! Avea o sabie, o lam ascu it ,
sfânt chiar, şi a l sat o femeie s i-o ia! Ha! Ha! râse
Zachel. Îl crezi, st pâne? Eu nu!
— Pe Nergal! blestem Klaneth, cu figura-i moart şi
mai palid , cu ochii înfl c ra i de o lumin
71
vr jitoreasc . Pe Nergal!
Ţrusc, îl apuc pe Kenton de um r, îl împinse pe uş
şi-l arunc pe punte. Apoi se repezi dup el şi-şi puse
piciorul pe pieptul lui.
— Sharane! url Klaneth. Sharane!
Kenton îşi s lt , ame it, capul. O v zu pe Sharane în
fa a uşii, cu bra ele sprijinite pe umerii firavi a dou
dintre domnişoarele ei.
— Ce vrei, broasc râioas ?
— Nergal şi Ishtar sunt ocupa i în alte p r i, îi
r spunse el ironic. Via a pe corabie a devenit cam
anost . in sub picior un sclav. Un sclav mincinos. Îl
cunoşti, Sharane?
Se aplec şi-l ridic pe Kenton, aşa cum un b rbat
ridic un copil. Figura ei rece, trufaş , nu se schimb .
— Nu are nici o importan pentru mine. Un vierme.
L-am izgonit spre tine, st pânul lui. F ce vrei cu el. Nu
m intereseaz .
În spatele liniştii ei, preotul în negru trebuie s fi
v zut ceva ce-i sc pase lui Kenton, pentru c ochii lui
mor i str lucir , iar buzele i se strâmbar într-un
zâmbet încântat, plin de cruzime. Îl arunc pe Kenton pe
punte.
— Nu te intereseaz ? r cni Klaneth. Totuşi, prin voia
ta a ajuns la mine. Are limba mincinoas , Sharane!
Dup legile str vechi privind sclavii, trebuie pedepsit!
Voi asmu i asupra lui patru dintre oamenii mei. Dac -l
vor învinge, îi voi smulge limba mincinoas şi i-o voi
d rui ca dovad a dragostei mele, o, Sharane, Sfânt
Receptacul al lui Ishtar! Ha! Ha! râse preotul în negru,
în timp ce Sharane se d dea înapoi, palid . O încercare
pentru vr jile tale, Sharane! Pentru ca limba aia s
vorbeasc ! S vedem dac vei fi în stare s-o faci s - i
72
şopteasc despre dragoste, s - i spun cât eşti de
frumoas , Sharane! ţât de minunat ! Şi poate c o s - i
reproşeze c mi-ai trimis un om pentru a fi sfârtecat! Ha!
Ha! râse Klaneth. Apoi, deodat , scuip urm toarele
cuvinte: Târf de templu!
Îi vârî în mân lui Kenton un bici uşor.
— Acum lupt , sclavule, lupt pentru limba ta
mincinoas ! Patru preo i înaintar spre el, sco ând de
sub robe curele cu inte. Îl încercuir şi, înainte de a-şi
da seama cât erau de periculoşi, se repezir asupra lui.
Atacau ca patru lupi costelivi, biciuindu-l. Loviturile
curgeau peste capul, peste umerii s i goi. Încerc s
pareze neîndemânatic, s riposteze. ţol ii de metal
muşcau adânc… Din tot trupul i se scurgea o ploaie
înceat de sânge.
O curea îl plesni peste fa , orbindu-l.
Din dep rtare auzi vocea de aur a Sharanei, plin de
dispre :
— Sclavule, nu eşti în stare nici m car s lup i!
Ţlestemând, îşi arunc biciul inutil. Lâng el era
figura rânjind a preotului ce-l lovise. Înainte de a apuca
s ridice din nou biciul, pumnul lui Kenton pocnise deja
gura r ut cioas . Sim i cum, sub pumnul s u, oasele
nasului se zdrobesc, cum îi zboar din ii. Preotul se
pr buşi şi se rostogoli spre balustrad .
Îndat , ceilal i trei n v lir peste el, strângându-l de
gât, sfâşiindu-l, încercând s -l doboare. Se eliber din
strânsoare. ţei trei se retraser pu in, apoi se repezir
din nou. Unul era cu un pas înainte. Kenton îl apuc de
bra , i-l r suci peste um rul s u, îşi propti şoldul în
trupul celui prins, se aplec şi-l azvârli pe preot spre
perechea care-l ataca. ţorpul zbur prin aer, apoi se
pr v li. ţapul se zdrobi de punte, cu un zgomot
73
strident, de vreasc ce se rupe. O clip , trupul r mase cu
umerii lipi i de punte, în timp ce picioarele tres ltau
grotesc. Apoi se îndoir şi r maser nemişcate.
— Frumoas aruncare! îl auzi pe persan strigând. Iat
unu care nu va mai folosi niciodat un bici!
Degete lungi îl apucar de glezne. Picioarele îi zburar
de sub el. În c dere, v zu o figur ce-l privea, figura ca o
ran roşie a primului preot, cel pe care-l izbise cu
pumnul şi care, revenindu-şi, se târâse pe punte şi-l
trântise. Kenton întinse bra ele, îl ag pe unul dintre
preo ii împotriva c rora îl aruncase pe acela ce z cea
acum mort, cu easta sf râmat , şi-l r sturn pe punte.
Preotul înşf cat se zb tea, se r sucea şi-i c uta gâtul.
Aceast tentativ de strangulare îi reaminti un lucru
îngrozitor, pe care-l v zuse într-o alt lupt inegal , pe
un câmp de b t lie din Fran a. Zvârli înainte mâna
dreapt , cu primele dou degete întinse, nimerind ochii
celui care-l apucase de gât. Ap s cu cruzime, ap s
f r încetare. Auzi un urlet de agonie. Lacrimi de sânge
îi murd rir mâinile. Degetele care-l strangulau sl bir
strânsoarea. În locul ochilor, erau acum doar dou
g vane goale, roşii, din care atârna ceva
însp imânt tor…
Kenton s ri în picioare. Lovi în figura stacojie ce-l
privea. Lovi o dat , de dou ori, de trei ori.
O v zu pe Sharane, cu fa a alb , cu ochii mari. Îşi
d du seama c preotul în negru nu mai râdea.
Atunci n v li al patrulea acolit, în al c rui pumn
sclipea un cu it cu o lam lat . Kenton îşi plec fruntea
şi se gr bi s -i ias în întâmpinare. Apuc mâna care
inea lama şi r suci bra ul. Auzi osul trosnind. ţel de-al
patrulea preot url şi se pr buşi.
Îl v zu pe Klaneth holbându-se, cu gura strâns .
74
 Dintr-un salt, ajunse la gâtul lui, repezindu-şi
pumnul drept spre b rbia acestuia. Dar preotul în negru
întinse bra ele şi-l prinse în mijlocul saltului. Îl ridic
deasupra capului, îl balans , preg tindu-se s -l
striveasc de punte.
Kenton închise ochii. Acesta era sfârşitul…
Atunci se auzi vocea persanului, gr bit , alarmat :
— Klaneth! Nu-l ucide! De mult n-am mai v zut o
asemenea lupt ! Pe Ishak din Iadul ţel Am gitor, nu-l
ucide, Klaneth! Las -l s lupte iar!
— Nu, Klaneth, nu! zise toboşarul.
Sim i ghearele lui Gigi apucându-l şi inându-l cu
putere.
— Nu, Klaneth! A luptat cinstit şi a luptat bine! Ar fi
un câştig s -l avem al turi de noi! Poate c se va
r zgândi, dac -l disciplin m pu in. Aminteşte- i,
Klaneth, e singurul dintre noi care e în stare s treac
de barier !
Trupul uriaş al preotului în negru tremur , apoi,
încet, mâinile sale începur s -l lase pe Kenton în jos.
— S -l disciplin m? se auzi vocea sfor itoare a
supraveghetorului. D -mi-l mie, st pâne, în locul
sclavului de la vâsle care a murit! O s -l înv eu ce
înseamn disciplina!
Preotul în negru îi d du drumul lui Kenton pe punte.
R mase aplecat deasupra lui un moment, apoi cl tin
din cap, se întoarse brusc şi intr în cabin . Kenton,
care îşi revenise, se ghemui cu mâinile lâng glezne.
— Scoate sclavul mort din lan uri, Zachel, şi azvârle-l
peste bord! îl auzi pe Gigi spunând. Îl voi p zi eu pe
omul acesta pân te întorci.
Kenton îl auzi pe supraveghetor plecând. Toboşarul i
se adres :
75
 — Ţine ai luptat, pui de lup! şopti el. Ţine ai luptat!
Acum, în lan uri! Supune-te! Va veni şi rândul t u! F
cum î i spun, pui de lup, iar eu voi face tot ceea ce
trebuie s fac!
Apoi plec . Surprins, Kenton se ridic . Îl v zu pe
toboşar oprindu-se, apucând trupul preotului cu easta
zdrobit şi, cu o mişcare a bra ului lung, trimi ându-l
peste parapetul cor biei. Se aplec din nou, de data asta
spre trupul celui cu fa a strivit de pumnii lui Kenton.
R mase gânditor v zând oroarea cu orbite goale ce se
târa şi se împleticea pe punte, apoi rânjind încântat, îl
apuc pe preot de glezne şi-l arunc peste bord.
— Trei mai pu in la num r, morm i Gigi.
Kenton se înfior . Din ii îi cl n neau. Oft . Toboşarul
îl privi cu o mirare amuzat .
— Ai luptat bine, pui de lup! Atunci, de ce tremuri ca
un câine biciuit, c ruia i se ia osul pe jum tate ros?
Îşi puse ambele mâini pe umerii însângera i ai lui
Kenton. Sub atingerea lor, se linişti. ţa şi cum prin
mâinile lui Gigi ar fi curs un fel de putere rece, un fluid
din care sufletul lui b use. ţa şi cum acestea ar fi
deschis un izvor str vechi, o balt de indiferen
ancestral fa de via şi moarte…
Şi niciodat , deşi nu avea cum s ştie asta, Kenton nu
va mai sim i nici pentru via , nici pentru moarte
respectul şi teama care, în lumea lui, erau umbrele lor
obişnuite. În elese doar c disp ruse din el tot ceea ce
însemna sl biciune a spiritului. Disp ruser toate
remuşc rile, toat nevoia de a se feri de brutalitate.
În locul lor ap ruse necugetata dorin de a cuceri
corabia!
De a deveni st pânul ei!
De a-i învinge pe Klaneth şi pe Zeul lui Întunecat!
76
 De a o învinge…
Pe Sharane!
— Bine, zise Gigi, ridicându-şe. Nu uita. Vine Zachel.
Supraveghetorul era lâng el. Îi atinse um rul. Îi
ar t un şir de trepte ce duceau de pe puntea neagr
spre cala vâslaşilor. ţoborî în semiîntunericul calei,
urmat de Zachel. Înaint , poticnindu-se, de-a lungul
unui coridor îngust. A fost oprit lâng o vâsl mare,
peste care era plecat un cap cu p r auriu, lung, ca de
femeie, dar pe umeri muşchiuloşi, albi.
Vâslaşul cu p r auriu dormea. În jurul mijlocului
avea un inel gros din bronz. De inel atârna un lan
zdrav n, al c rui cap t era fixat de un belciug înfipt
adânc în spatele b ncii pe care st tea. Încheieturile
mâinilor şi vâsla de care-şi rezema capul erau şi ele
înc tuşate. Prin c tuşele de la încheieturi şi c tuşele de
pe vâsl treceau alte dou lan uri solide.
La stânga celui ce dormea, un inel gol atârna de-un
lan . De vâsl , atârnau dou c tuşe goale.
Zachel îl împinse pe Kenton pe banc , lâng vâslaşul
cu p r auriu. Iute, îndemânatic, îi prinse mijlocul în
inelul de bronz, îl strânse şi-l încuie.
Apoi vârî mâinile lui Kenton, care nu opuse nici o
rezisten , în c tuşele vâslei, le închise şi le încuie…
Vâslaşul cu p r auriu nu se mişca. Dormea cu capul
rezemat de vâsl .
Deodat , Kenton sim i c ldura unei priviri. Se uit în
sus. O v zu deasupra balustradei pe Sharane. Pe fa a ei
se citea mil . Şi uimire. Şi o umbr de ceva ce-i f cu
inima s bat s lbatic…
— Te voi disciplina eu, nu- i fie fric ! spuse Zachel.
Kenton privi în spatele lui.
Sharane plecase…
77
Se aplec peste vâsl , al turi de uriaşul adormit.
Se aplec peste vâsl …
Înl n uit de ea!
Sclav pe corabie!

78
 10.
SUB BICIUL LUI ZACHEL
KENTON auzi un şuierat şi se trezi. ţeva îi biciui
um rul, ca o atingere de fier înroşit. Îşi ridic iute capul
din patul bra elor, privindu-şi prosteşte încheieturile
înl n uite. Din nou biciuitura pe um r muşcând
amarnic în carne.
— Scoal , sclavule! auzi el o voce mârâind, o voce pe
care o cunoştea şi se str duia, cu mintea înce oşat , s-o
identifice. Sus! Du-te la vâsl !
Apoi o alt voce, de lâng el, şoptind r guşit, cu o
c ldur camaradereasc :
— Ridic -te în picioare înainte ca biciul s - i acopere
spatele cu rune însângerate!
Se ridic . Mâinile îi c zur , mecanic, în dou scobituri
netede, roase, din mânerul de care era înl n uit. Din
aceast pozi ie, ochii lui v zur un ocean liniştit, de
turcoaz , f r valuri, într-o cup argintie, r sturnat , de
cea argintie. În fa a lui erau patru b rba i, doi în
picioare, doi aşeza i la mânerele vâslelor uriaşe care, ca
şi a lui, treceau prin flancul navei. Înaintea lor se
întindea puntea cea neagr .
Memoria îi reveni, izgonind urmele somnului. Prima
voce era a lui Zachel, iar atingerile fierbin i muşc tura
biciului s u. Întoarse capul. O mul ime de oameni, negri
sau m slinii, st teau în picioare sau jos la alte vâsle
mari, ce coborau şi se ridicau, aşa încât nava lui Ishtar
79
îşi croia drum prin marea de un albastru intens. Pe o
platform , lâng catarg, rânjea r ut cios Zachel. Ţiciul
lung pocni înc o dat spre Kenton, f când s -i
âşneasc sângele.
— Nu privi înapoi! Trage la vâsl ! mârâi Zachel.
— O s vâslesc eu, şopti a doua voce. Stai în picioare
şi sprijin -te de vâsl pân când î i vor reveni puterile!
Se uit în jos, spre un cap cu p r blond, lung ca al
unei femei. Dar fa a care-l privi o clip nu avea nimic
feminin. Reci ca ghea a, ca o ghea albastr îi erau
ochii, deşi dezghe a i acum de o blânde e aspr . Pielea îi
era b tucit de furtuni, t b cit de vijelii. De la tâmpla
stâng la vârful b rbiei se scurgea o cicatrice roşie,
adânc , br zdat acolo cu sabia. Nu avea nimic feminin
nici în muşchii ce i se umflau pe umeri, pe spate şi pe
bra e, în timp ce tr gea de vâsla mare, mânuind-o cu
uşurin a cu care m tur o femeie.
Scandinav din creştet pân -n t lpi. Un viking smuls
dintr-o saga str veche şi, ca şi Kenton, sclav pe corabie.
Uriaşul care dormea rezemat de vâsl când fusese
Kenton înc tuşat, înainte s -l cuprind somnul, de a
c rui sosire nu-şi amintea.
— Sigurd, fiul lui Trygg, sta-s, morm i uriaşul. ţe
Norn r uvoitoare te-a adus pe corabia asta de vr jitori?
Vorbeşte încet, aplecat peste vâsl . Diavolul cu biciul are
urechi ascu ite.
Kenton se apleca sau se ridica, în ritmul mişc rii
vâslei, stând în picioare lâng banc , cu lan urile
zorn ind. Z p ceala ce-i tulburase mintea trecuse.
Trecuse cu atât mai repede cu cât mâinile înl n uite
începuser s -i pompeze sângele mai iute prin vene.
Vâslaşul de lâng el mârâi aprobator:
— Nu eşti un sl b nog! Vâsla oboseşte, dar trage şi
80
putere din mare. Doar c soarbe puterea asta încet.
Treptat, o s devii puternic. Atunci, tu şi cu mine,
împreun …
Se opri, arunc o privire precaut spre Kenton, de
parc b nuia c vorbise prea mult.
— Dup cum ar i, pari un om din Eirnn10, insulele
din sud, şopti el. Nu le port ranchiun celor de-acolo. Pe
noi, vikingii, ne înfrunt sabie la sabie şi scut la scut.
Multe lovituri am schimbat cu ei, iar Walkiriile nu s-au
întors niciodat cu mâinile goale în Walhalla când îi
întâlneam pe cei din Eirnn! ţurajoşi oameni, puternici,
oameni care mureau strigând, s rutând lama sabiei şi
vârful l nciei cu mai mult pl cere decât pe o mireas !
Eşti dintre ei?
Kenton se gândi iute. Trebuia s dea un r spuns
în elept, care s consolideze camaraderia ce-i fusese
oferit atât de deschis. Nici s dezv luie întregul adev r,
dar nici s fie prea evaziv, pentru a nu trezi suspiciuni.
— Kenton, sta mi-e numele, r spunse el încet.
P rin ii mei erau din Eirnn. Îi cunoşteau bine pe vikingi
şi cor biile lor. Dar nu mi-au transmis nici un fel de
duşm nie împotriva acestora. Vreau s - i fiu prieten,
Sigurd, fiul lui Trygg, pentru c nici unul dintre noi nu
ştie cât timp vom trudi împreun . Şi, dac eu şi cu
tine…
Se opri gânditor, aşa cum f cuse şi vikingul.
Norvegianul d du din cap, apoi îi arunc o c ut tur
scurt .
— Înc nu mi-ai spus, om al c ror p rin i erau din
Eirnn, cum de-a c zut n pasta pe capul t u, morm i el.
De când m-au mânat pe corabia asta, în Insula

10 Nume dat de scandinavi insulelor britanice (îndeosebi Irlandei, care

în gaelic se numeşte Eire) (n.t.).
81
Vr jitorilor, n-am mai intrat în nici un port. Nu erai
atunci când am fost înl n uit de vâsl . ţum ai ap rut
aici?
— Sigurd, pe Odin, Tat l Tuturora, nu ştiu!
Mâinile norvegianului tremurar la auzul numelui
zeului.
— Un ochi, pe care nu l-am putut vedea, m-a privit. O
mân , pe care n-am putut-o vedea, m-a înh at din ara
mea şi m-a adus aici. Acel fiu al iadului, care conduce
pe puntea neagr , mi-a oferit libertatea dac voi face un
lucru de ruşine. N-am vrut. M-am luptat cu oamenii lui.
Trei am omorât! Apoi m-a înl n uit de vâsla asta!
— Ai omorât trei! exclam vikingul, holbându-se şi
rânjind de-i sticleau din ii. Ai omorât trei! Skål11,
camarade! Skål!
ţeva, ca un şarpe zbur tor, şuier pe deasupra lui
Kenton. Şuier şi lovi spatele scandinavului. Se retrase;
sângele âşni din locul în care muşcase. Lovi iar şi iar…
Biciul lui Zachel, supraveghetorul. Vocea lui mârâi
printre şuier turile biciului:
— ţâine! Scuipat de scroaf ! Ai înnebunit? O s te
jupoi!
Sub bici, trupul lui Sigurd, fiul lui Trygg, tremura.
Din fundul gâtlejului îi âşni un geam t scurt, suspinat.
Se uit spre Kenton, cu o spum însângerat pe buze.
Deodat , Kenton în elese c nu din cauza durerii se
v ita şi tremura vikingul, ci de ruşine şi furie. ţ biciul
scurgea pic turi mari, roşii, din sufletul şi din curajul
lui. Amenin ând s le zdrobeasc pe amândou .
Atunci, Kenton se întinse, punându-şi spatele dezgolit
între bici şi umerii însângera i. Primi el loviturile.

11 Urare folosit de scandinavi în timpul toasturilor, cu sensul: „Noroc,

s tr ieşti!” (n.t.).
82
 — Ha! rânji Zachel. Le doreşti, nu? Eşti gelos pe
s rut rile biciului meu? Atunci o s te satur de ele!
F r mil , biciul şuiera şi lovea, şuiera şi lovea…
Kenton îi îndura muşc turile cu stoicism, f r s -şi
mişte trupul, ca un scut, de deasupra norvegianului.
Înfrunta fiecare durere ascu it cu gândul c o va pl ti
atunci când va sosi timpul.
ţând va fi st pânul cor biei!
Deodat , loviturile şuier toare încetar :
— Stai!
Cu ochii înce oşa i de durere, îl v zu pe toboşar
aplecat deasupra calei.
— Vrei s ucizi sclavul, Zachel? Pe Nergal, dac o faci,
o s -l rog pe Klaneth s te înl n uiasc pe tine la vâsla
aia. Ca un dar pentru mine!
— Vâsleşte, sclavule! zise Zachel ursuz.
T cut, gata s se pr buşeasc , Kenton se aplec peste
vâsl . Norvegianul întinse mâna, prinzându-l într-o
strânsoare de o el.
— Sigurd, fiul lui Trygg, acesta-s eu! Nepot de jarl!12
St pân al dragonilor!
În vocea lui grav se sim ea un ecou îndep rtat de
s bii ce se ciocneau. Vorbea cu ochii închişi, de parc ar
fi stat în fa a unui altar.
— Tu şi cu mine, ne-am legat fra i de sânge, Kenton
din Eirnn! Prin runele roşii de pe spatele t u, scrise
acolo când te-ai vârât între mine şi bici! Prin fiecare
strop al acelui sânge, suntem fra i! Iar eu î i voi fi scut,
aşa cum mi-ai fost tu! S biile noastre vor fi o singur
sabie. Prietenii t i vor fi prietenii mei, duşmanii t i vor fi
duşmanii mei. Îmi voi da via a pentru tine, dac va fi
nevoie. Pe Odin, Tat l Tuturora, şi pe to i Aesirii, jur, eu,
12 Jude, conduc tor local viking (n.t.).
83
Sigurd, vikingul! Iar dac - i voi înşela încrederea, atunci
s zac sub otrava şerpilor lui Hela pân când Yggdrasil,
ţopacul Vie ii, se va veşteji, iar Ragnarök, Noaptea
Zeilor, va veni!

84
 11.
CORNUL SOMNULUI
SUFLETUL lui Kenton fusese cuprins de c ldur .
Uitase de spatele care-l durea, în incandescen a
jur mintelor vikingului. Sigurd era, ca şi el, înc tuşat de
vâsl , neputincios în fa a loviturilor de bici. Dar acum
avea un prieten aici, în cala galerei. Un prieten puternic,
un frate de sânge care i-ar fi fost de folos dac ar fi
reuşit s se dezlege… Acest st pân al dragonilor, cum îşi
zisese, iar prin asta Kenton în elesese c fusese c pitan
al unei flote de r zboi din vechea Norvegie, era capabil
s comande ţorabia lui Ishtar. Sub conducerea lui,
bineîn eles…
Kenton hot râse acest lucru f r a se îndoi, câtuşi de
pu in, de certitudinea victoriei viitoare.
Acum era doar un sclav, cu spatele br zdat de bici,
înl n uit de o vâsl . Nu avea nici o importan . Va
învinge!
Împotriva lui erau preotul în negru, puterea
însp imânt toare pe care o slujea acesta şi mul imea de
acoli i. Înc nu ştia dac , în momentul în care-l va
înfrunta pe Klaneth, toboşarul Gigi, cu toat prietenia
lui, şi persanul Zubran nu-şi vor uni puterile cu for ele
duşmane, fiind lega i prin vreun jur mânt. Dar nu avea
importan ! Va învinge!
Şi pe Sharane, şi pe r zboinicele ei le va învinge! Nu-l
impresionau b rba ii şi femeile de pe corabie, cu Nergal
85
al lor, cu Ishtar a lor! În el ardea convingerea de neclintit
c , într-o zi, corabia va fi a lui!
ţ Sharane va fi a lui!
Mâna vikingului îl inea înc strâns. Îşi puse mâna
peste ea.
— Sigurd, spuse el, fra i de sânge suntem noi doi
de-acum! Vesel mi-e inima! La ghinion şi la noroc, în
pace şi în r zboi, averea mea va fi averea ta, iar soarta ta
va fi soarta mea! Pân când Nornele care taie firul vie ii
îl vor scurta pe-al meu! Skål, frate de sânge! Skål! Fie ca
Odin, Tat l Tuturora, s ne dea putere s cucerim
corabia asta şi s navig m aşa cum vrem noi!
Strânsoarea vikingului sl bi. Îşi retrase mâna,
aplecându-se şi mai mult peste vâsl . Nu spuse nimic,
dar Kenton ştiu c leg mântul fusese încheiat.
Ţiciul supraveghetorului trosni cu un şuier ascu it.
ţei patru vâslaşi din fa a lor îşi ridicar vâslele,
aşezându-le în nişte nişe. Vikingul f cu şi el la fel.
— Stai jos, îi spuse. Acum ne spal şi ne hr nesc.
O cascad de ap se pr v li peste Kenton… apoi alta.
Sarea din ea f cu s -l usture r nile atât de puternic,
încât îi d dur lacrimile.
— Stai liniştit! îl avertiz Sigurd. Durerea va trece
repede, iar sarea î i va vindeca r nile.
Din nou apa şiroi peste el. Doi b rba i brune i,
dezbr ca i pân la brâu, cu spin rile pline de cicatrice,
se apropiau de ei. În fiecare mân ineau câte o g leat ,
pe care o ridicar şi o turnar peste doi dintre oamenii
de la vâsle. Se întoarser din nou, mergând de-a lungul
coridorului îngust dintre b nci. Aveau trupuri puternice,
iar figurile lor erau cele ale unor oameni învia i dintr-o
friz antic asirian : slabi, cu nas coroiat, cu buze
groase. Nici un gând nu p rea a s l şlui în spatele
86
acelor figuri. Ochii lor erau ficşi, goi. Se mişcau ca nişte
automate. Pe Kenton îl scutur un fior de nest pânit,
care nu-i sc p vikingului.
— Sufletele lor s-au dus de mult, şopti el. Sunt ca
sclavul care a murit lâng mine. Au fost atât de mult
timp pe corabie, încât aceasta le-a supt sufletele. To i
sunt aşa, în afar de cei doi b rba i negri din spatele
nostru. Pe Aesiri, jur el, de asta m-am temut pân când
ai venit!
Se întoarser cei cu g le ile şi aruncar ap peste al i
doi vâslaşi. Goleau g leat dup g leat pe podeaua
calei, sp lând-o. Iar dup ce au terminat cur enia, veni
alt pereche de sclavi, care puse pe banc , între Kenton
şi norvegian, un blid grosolan şi o cup . În blid erau o
mân de p st i lungi şi o gr m joar de pr jituri
rotunde, sem nând cu pâinea pe care o fac locuitorii de
la tropice din manioc, dup ce-l storc şi îl usuc la
soare. ţupa con inea un lichid tulbure gros, de un roşu
purpuriu.
Gust din p st i. Aveau un gust ciudat, de carne.
Pr jiturelele rotunde erau exact ceea ce p reau a fi:
pâine de manioc. Lichidul din cup era picant, cu o
urm de fermenta ie în el. Exista o anumit putere în
mâncarea şi în b utura aceea. Îndat ce termin de
mâncat, Kenton sim i cum îi revin puterile. Iar duşul îi
f cuse bine. Spatele nu-l mai ardea, r nile nu mai
pulsau… Se relax . Norvegianul îi zâmbi:
— Acum nu vâslim, aşa c putem vorbi, nu prea tare
îns , îi zise el. Asta-i regula. ţând mânc m şi bem, m
po i întreba tot ce vrei, f r nici o team , frate de sânge.
— Dou lucruri vreau s ştiu înainte de orice, spuse
Kenton. ţum ai ajuns pe corabie, Sigurd? Şi de unde
vine mâncarea de-aici?
87
 — Hrana e luat în grab de pe unde se poate, îi
r spunse vikingul. E o nav de vr jitori, o nav
blestemat . Nu poate sta mult timp într-un loc şi nu-i
binevenit nic ieri. Nu, nici m car la Emakhtila, care-i
plin de vr jitori. Acosteaz în câte-o insul şi se
aprovizioneaz repede şi cu team . Pentru c sunt
nevoi i s plece îndat mai departe, de groaz ca
demonii care-i st pânesc s nu se înfurie şi s -i
distrug . ţunosc vr ji puternice, fiul acela palid al lui
Hela şi femeia de pe puntea alb ! Uneori cred c -i fiic
lui Loki, pe care Odin l-a pus în lan uri pentru p catele
lui, iar alteori cred c -i o fiic a Freyei, Mama Zeilor.
Oricine ar fi, e foarte frumoas şi are un suflet mare.
Nu-i port nici o ranchiun ! (Ridic apoi cupa spre buze.)
Cât despre felul în care am ajuns aici, asta-i o poveste
scurt . Am navigat spre sud, împreun cu cor biile lui
Hagnor şi Lance Roşie. ţând am pornit, aveam
doisprezece dragoni mari… Am c l torit pe mai multe
m ri, jefuind în trecere… Dup mult vreme, r maşi
doar cu şase din cei doisprezece dragoni, am ajuns în
ara egiptenilor, într-un oraş numit Alexandria. Un oraş
foarte mare, cu numeroase temple. Ale tuturor zeilor din
lume, cu excep ia zeilor noştri! Ne-a sup rat faptul c
printre toate templele alea, Odin, Tat l Tuturora, nu
avea şi el unul. Ne-a sup rat cumplit, ne-a înfuriat. Aşa
c , într-o noapte, când b user m prea mult vin
egiptean, şase dintre noi am hot rât s cucerim un
templu, s izgonim zeii din el şi s i-l d ruim lui Odin,
s aib şi el o cas . Am v zut un templu şi am intrat.
Era întunecat şi plin de preo i în robe negre, precum cei
de pe corabie. Când le-am spus ce vrem s facem, au
bâzâit ca albinele şi s-au repezit asupra noastr ca o
hait de lupi. Mul i am ucis atunci, strigând! Şi am fi
88
cucerit templul pentru Odin, noi, doar cei şase lupt tori,
aşeza i în cerc, dac nu r suna un corn!
— ţare a chemat în ajutor mai mul i r zboinici decât
putea i voi învinge? întreb Kenton.
— Deloc, frate de sânge, r spunse Sigurd. Era un
corn vr jit. Un corn al somnului. A aruncat somnul
asupra noastr , aşa cum furtuna arunc stropi peste
punte! Ne-a transformat oasele în ap , iar s biile ne-au
c zut din mâinile care nu mai puteau s le in . Şi
ne-am pr buşit cu to ii, toropi i de somn, printre cei
ucişi!
Când ne-am trezit, ne aflam într-un templu. Am
crezut c -i acelaşi, fiindc era la fel de întunecos, şi
mişunau tot preo i în robe negre. Ne puseser în lan uri.
Ne-au biciuit şi ne-au f cut sclavi. Abia atunci am
descoperit c nu mai eram în ara egiptenilor, ci într-un
oraş numit Emakhtila, pe o insul de vr jitori, într-o
mare dintr-o lume pe care eu o cred a vr jitorilor. Mult
timp am fost sclavi ai robelor negre, eu şi tovar şii mei,
pân când m-au aruncat pe corabia asta, care ancorase
în portul din Emakhtila. Şi aici am r mas, plecat peste
vâsl , pândindu-le vr jile şi luptând s nu mi se scurg
sufletul din mine…
— Un corn care r spândea somnul! zise Kenton uimit.
Nu în eleg, Sigurd!
— Vei în elege, camarade, rânji Sigurd. Vei în elege
curând. Zachel cânt bine din el! Ascult ! Începe!
În spatele lor se auzi un sunet de corn, profund, grav.
N v lea spre ei, vibrând continuu, le umplea urechile,
p rând a curge prin ele în fiecare nerv, atingându-l,
mângâindu-l cu degetele uşoare ale sufletului însuşi, al
somnului acoperit cu maci…
Sunetul se întindea, r spândind somnul.
89
 Ochii vikingului erau ambi ioşi, înc rca i de dorin a
de a lupta împotriva somnolen ei. Dar încet, încet,
pleoapele i se închiser . Mâinile i se relaxar , degetele i
se deschiser , corpul i se leg n , capul îi c zu în piept…
Apoi, ca un om din care disp ruse brusc orice urm de
via , cu muşchii moi, se pr buşi pe banc …
ţântecul cornului continu s se aud . ţei patru
sclavi de la vâslele din fa z ceau deja cu capetele pe
bra ele întinse…
Deşi lupta din toate puterile, Kenton nu putea
îndep rta somnul uşor, lipicios, care-l p trundea de
pretutindeni. În trupul lui creştea un fel de amor eal …
Somn, somn, roiuri de particule infinite de somn erau în
el, purtate de sânge prin fiecare ven , de-a lungul
fiec rui nerv, îmbâcsindu-i creierul…
Jos, tot mai jos îi coborau pleoapele…
Ţrusc, nu mai putu lupta. ţ zu, cu lan urile
zorn ind, lâng Sigurd, înf şurat în aceeaşi pânz
impenetrabil a somnului…

90
 12.
BATJOCURA SHARANEI
ţEVA dinl untru îi şoptea lui Kenton s se trezeasc .
ţeva scotocea în abisurile somnului s u vr jit şi-i
împingea spre suprafa conştiin a drogat . Încet,
pleoapele începur s i se ridice, apoi se oprir ,
supunându-se unei avertiz ri necunoscute. Privi printre
pleoapele întredeschise. Lan urile care-i legau
încheieturile de c tuşele nituite ale vâslelor erau lungi.
Se mişcase în timpul somnului, iar acum z cea cu capul
în mâini de-a lungul b ncii, cu fa a îndreptat spre
puntea de fildeş.
Acolo, la cap tul pun ii, uitându-se în jos spre el, se
afla Sharane…
Voaluri de-un albastru-deschis, în care mâini de fete
asiriene, devenite de mult rân , esuser lotuşi de aur,
îi drapau pieptul, se înf şurau în jurul taliei zvelte şi
c deau spre picioarele-i delicate, înc l ate în sandale. În
spatele ei st tea servitoarea cea cu p r negru, Satalu.
Ochii mari, limpezi ai Sharanei erau umbri i de o mil
amestecat cu un fel de mirare dispre uitoare.
Inima începu s -i bat , v zându-i frumuse ea. Ea era
perechea potrivit pentru el, în lumea asta sau în
oricare alta! Îns nu putea fi cucerit cu mijloacele lumii
sale pierdute…
— St pân , o auzi pe Satalu spunând, nu poate fi un
om al lui Nergal, fiindc oamenii lui Nergal l-au înl n uit
91
acolo!
— Ai dreptate, şopti Sharane. În privin a asta am
greşit. Iar dac ar fi fost de-al lui Nergal, n-ar fi trecut
niciodat de barier … Nici nu şi-ar fi b tut joc de mine
Klaneth, aşa cum a f cut-o…
— E foarte frumos şi tân r, suspin Satalu. Şi
puternic! A luptat cu preo ii ca un st pân al leilor!
— ţhiar şi un şobolan prins într-un col lupt , îi
r spunse Sharane. S-a l sat s fie pus în lan uri, ca un
câine b tut! Şi m-a min it! A venit la mine,
împ unându-se cu o sabie pe care n-o putea folosi!
Mâinile ei tremurau. Se lovi cu ele în piept.
— Oh, strig doamna Sharane, iar strig tul ei era pe
jum tate un vaiet. Oh, Satalu, mi-e ruşine! Mincinos, laş
şi sclav cum e, totuşi a atins ceva în sufletul meu, ceva
ce n-a atins nicicând vreun b rbat! Mi-e ruşine, mi-e
ruşine, Satalu!
— Nu plânge, doamn Sharane, zise Satalu,
apucându-i mâinile ce-i tremurau. Nu poate fi
nicidecum aşa! De unde ştii? Poate c-a spus adev rul.
De unde ştim ce s-a petrecut în lumea noastr în timpul
acela pierdut pentru noi? Şi e foarte frumos… Şi tân r…
— Oricum, spuse cu am r ciune Sharane, e un sclav.
— Ssst! şopti Satalu. Vine Zachel!
Se întoarser şi merser spre cabina Sharanei, ieşind
din zona de vizibilitate a lui Kenton. Acesta auzi paşi
apropiindu-se. Închise ochii. Supraveghetorul trecu pe
lâng el, îl privi cu aten ie, b nuitor chiar, îi puse mâna
pe cap şi-l împinse de pe patul bra elor. Acesta se l s
s cad f r vlag , r mânând atârnat de bra e.
Satisf cut de faptul c vraja cornului avea efect, Zachel
trecu mai departe.
Îndat r sun şuierul de trezire, iar sclavii începur
92
s se mişte. Kenton c sc , se ridic , îşi frec ochii şi
apuc vâsla.
Sufletul îi era cuprins de exaltare. Nu avea cum s se
înşele asupra semnifica iei vorbelor Sharanei! O
st pânea! O prinsese cu un fir sub ire, dar o prinsese!
Iar dac n-ar fi sclav, ce s-ar întâmpla? Atunci firul n-ar
mai fi sub ire! Râse, dar încet, s nu-l aud Zachel.
Sigurd îl privi curios.
— ţornul somnului i-a adus vise vesele, Kenton,
şopti el.
— ţu adev rat vesele, Sigurd, îi r spunse. Nişte vise
care- i sub iaz lan urile, pân ce le sf râm !
— Odin trimite multe vise din astea, morm i
norvegianul.
Când Zachel sun iar şi din corn, Kenton nu mai
avea nevoie de el ca s adoarm . Pentru c ochii ageri ai
supraveghetorului observaser sacrificiul lui Sigurd şi-i
pândise în permanen , biciuindu-l pe Kenton de fiecare
dat când şov ia sau l sa povara vâslei pe seama
scandinavului. Mâinile i se umpluser de b şici; fiecare
muşchi îl durea, iar mintea îi z cea, searb d , în capul
obosit. Şi tot aşa au decurs lucrurile în timpul
urm toarelor cinci somnuri.
O singur dat se trezise suficient ca s -l consulte pe
Sigurd într-o problem ce-l fr mânta. Jum tate din
vâslaşi se afla dincolo de linia care separa puntea neagr
de cea de fildeş, linie pe care nici Klaneth, nici ajutoarele
sale, nici Sharane, nici femeile ei nu puteau s-o
dep şeasc . Totuşi, Zachel trecea dintr-un cap t în
cel lalt al calei, dup plac. Şi al i preo i. Îi remarcase în
mai multe rânduri. Deşi nu-i v zuse nici pe Klaneth, nici
pe Gigi, nici pe persan, nu se îndoia c , de-ar fi vrut, şi
aceştia ar fi putut trece pe acolo. De ce atunci nu se
93
c rau robele negre prin cap tul calei, s cucereasc
teritoriul cabinei trandafirii? Sau de ce nu-şi d deau
drumul în cal Sharane şi femeile ei, s atace cabina de
abanos? De ce nu-şi aruncau suli ele şi s ge ile pe
deasupra calei în haita de preo i în robe negre?
Era o corabie vr jit , îi repetase vikingul, şi vraja ei
nu p rea una simpl . Sclavul care murise îi povestise c
se afla pe corabie de când fusese lansat de zei şi c o
barier nev zut , misterioas , se întindea spre partea
cor biei ce cuprindea puntea Sharanei. Nici l ncile, nici
s ge ile, nici alte proiectile nu puteau s-o str bat . Doar
cele aruncate de zei şi zei e. Îns taberele umane erau
neputincioase una împotriva celeilalte. Existau şi alte
reguli, îi povestise sclavul. De exemplu, nici Sharane,
nici Klaneth nu puteau p r si vasul, atunci când acesta
intra într-un port. Femeilor Sharanei şi preo ilor în robe
negre li se permitea, dar numai pentru scurt timp.
Trebuiau s se întoarc repede. ţorabia îi aducea
înapoi. Ce s-ar fi întâmplat cu ei dac nu s-ar fi supus?
Sclavul nu ştia, dar spunea c aşa ceva era imposibil.
Corabia i-ar fi adus oricum înapoi.
Kenton medita la toate astea tr gând la vâsl cu
spatele în fl c ri. Se vedea c avea de-a face cu nişte
zeit i practice, eficiente, care construiser corabia
neomi ând nici un detaliu, gândea el, pe jum tate
amuzat. Stabiliser jocul, deci şi regulile lui. Îşi imagina
cum va alerga Sharane, nestingherit , de la pror la
cârm , dup ce el va cuceri corabia. Tocmai când îşi
închipuia acest lucru, începu s sune cornul lui Zachel
şi se pr buşi, mul umit, în ascunz toarea f r fund a
somnului, care se deschisese în fa a lui.
Din al şaselea somn se trezi cu mintea limpede ca un
cristal, cu un sim mânt uimitor de voie bun , cu corpul
94
eliberat de durere, ml dios, viguros. Se aplec deasupra
vâslei cu putere, cu uşurin .
— Puterea curge în tine din mare prin lopat , dup
cum i-am spus, frate de sânge, mârâi Sigurd.
Kenton d du din cap, neatent, preocupat de problema
eliber rii din lan uri. ţe se întâmpla în cal şi pe
corabie, în timp ce vâslaşii dormeau? ţe şans ar fi avut
s se elibereze el şi vikingul, dac ar fi reuşit s r mân
treaz?
Dac ar fi reuşit s r mân treaz!
Dar cum s -şi închid urechile în fa a cornului
aceluia care turna somn în ei, aşa cum sirenele din
vechime turnau, prin cântul lor fatal, vraj în urechile
marinarilor care nimereau pe t râmul lor?
Sirenele! Povestea aventurilor şiretului Ulise, care
întâlnise femeile ucigaşe ale m rii, îi fulger în amintire.
Cât dorise c l torul acela s aud cântecul sirenelor!
Dar nici nu se l sase subjugat de ele! ţum navigase pe
t râmul lor, dup ce le vârâse vâslaşilor în urechi dopuri
de cear şi-i pusese s -l lege de catarg cu urechile
neastupate, cum tr sese de leg turi, blestemând,
înnebunit de dorin a de a s ri în bra ele lor albe,
ascultând cântecul lor vr jit, navigând mai departe, f r
s p easc nimic…
Asta era solu ia! Trebuia, în vreun fel, s -şi astupe
urechile, s nu mai aud cornul! Dar cum?
Se pornise vântul, un vânt puternic ce umflase pânza
şi mâna corabia printre valurile m runte. A urmat
ordinul de oprire a vâslelor. Kenton se l s pe banc .
Sigurd era t cut, cu figura plin de dor de r zbunare,
privind în dep rtare, plin de vise din alte zile, când
dragonii lui str b teau Oceanul din Nord, împodobi i pe
laturi cu scuturi lacome de muşc tura s biilor…
95
 Kenton îşi l s mâinile în jos, pân la zdren ele de
m tase de pe picioare. Degetele lui începur , încet, s
descurce firele, s le r suceasc şi s le împleteasc în
cilindri mici de m tase. Lucra, în timp ce vikingul st tea
nep s tor. Reuşi s fac doi cilindri. Lu unul în palm ,
îşi frec obrazul şi îşi strecur cilindrul de m tase în
ureche. Aştept un moment, apoi îşi strecur şi al doilea
dop în cealalt ureche. Urletul vântului se transform
într-o şoapt uşoar .
ţu grij , f r grab , scoase cele dou dopuri şi
înf şur mai multe fire în jurul lor. Le puse la loc.
Acum, urletul valurilor devenise un murmur îndep rtat.
Mul umit, strecur cilindrii de m tase în brâul sfâşiat.
Nava gonea mai departe. Dup un timp, ap rur
sclavii şi-şi golir g le ile peste el şi peste viking. Le
aduser hran şi b utur .
ţhiar în clipa în care cornul începu s sune, Kenton
se trânti pe banc , cu fa a ascuns în mâini, cu cilindrii
de m tase între degete. Şi-i vârî repede în urechi, apoi îşi
relax fiecare muşchi. Sunetul sl bise, devenise o şoapt
abia auzit . ţhiar şi aşa, îl cuprinse toropeala, dar lupt
împotriva ei. Nu mai era comanda aceea adormitoare,
c reia nu i te puteai opune şi care r suna în fiecare not
a cornului. Reuşi s alunge toropeala. Sunetul încet .
Auzi supraveghetorul venind spre el, îl z ri printre
pleoapele întredeschise, îl v zu urcând treptele calei şi
traversând puntea, spre cabina lui Klaneth.
Puntea neagr era goal . Kenton se r suci, de parc
s-ar fi mişcat în somn, arunc un bra peste banc , îşi
puse capul pe el şi se uit în spatele calei.
Sclavii de la vâsle z ceau întinşi, dormind. Privirea îi
z bovi o clip asupra celor doi negri, ce se remarcau
printre oamenii b trâni, cu piele oacheş . Se întreb
96
dac putea avea încredere în ei, dac vor lupta al turi de
el şi de viking.
Apoi auzi râsete aurii, muzicale. La cap tul pun ii,
lâng Satalu, cea cu p r negru, ap ruse Sharane. Se
aşez , îşi desf cu p rul, îşi risipi norul de fl c ri roşii-
aurii peste fa , peste umeri, r mânând în el ca într-un
cort parfumat, m t sos. Satalu lu un pieptene
str lucitor şi începu s-o pieptene.
Prin pânza frumuse ii ei, îi sim i ochii a inti i asupra
lui. Kenton deschise involuntar ochii, prinzându-i
privirea. Sharane scoase o exclama ie, se ridic pe
jum tate şi-şi d du la o parte cortina p rului, uluit .
— E treaz! şopti ea.
— Sharane! oft Satalu la fel de uimit .
V zu apoi ruşinea din ochii Sharanei. Fa a ei deveni
rece şi pufni dispre uitoare:
— Satalu, nu sim i un miros puternic în cal ? zise ea,
strâmbând din nas. Ca în târgul din Uruk, atunci când
am cump rat sclavi.
— Nu simt, st pân , şov i Satalu, cu mil în privire.
— Ţa da, sunt sigur , spuse necru toare Sharane.
Iat de unde vine! De la sclavul cel nou! Un sclav ciudat,
care doarme cu ochii deschişi!
— El… nu arat deloc a sclav, ezit din nou
servitoarea.
— Nu? o întreb cu blânde e Sharane. ţe se întâmpl
cu mintea ta, fato? Care-i semnul sclaviei?
Satalu nu r spunse, plecându-şi privirea miloas în
fa a st pânei.
— Lan urile şi urmele de bici, zise ironic Sharane.
Astea sunt semnele sclaviei! Iar sclavul cel nou le are
din plin!
Kenton r mase t cut, suportându-i ironia. Nu se
97
mişc . De altfel, nici nu o asculta, mul umindu-se s -i
soarb , cu ochi arz tori, frumuse ea.
— Am visat odat c a venit unul, plin de vorbe mari,
purt tor de promisiuni, aducând speran în sufletul
meu, oft Sharane. Mi-am deschis sufletul în fa a lui, în
visul acela, Satalu! Tot sufletul! Iar el mi-a r spuns cu
minciuni, promisiunile îi erau goale, pentru c era doar
un sl b nog, iar fetele mele l-au b tut! Acum mi se pare
c sl b nogul din visul meu zace acolo, cu urme de bici
pe spinare şi cu mâinile-i f r putere în lan uri! Un
sclav!
— St pân ! Oh, st pân ! şopti Satalu.
Kenton r mase în continuare t cut, deşi batjocura
începuse s -l doar .
Deodat , femeia se ridic , întinzând mâinile cu br ri
str lucitoare.
— Satalu, nu crezi c imaginea mea poate trezi chiar
şi un sclav? ţ un sclav, dac -i tân r şi puternic, ar fi în
stare s -şi rup lan urile pentru mine?
Merse pu in, apoi se întoarse. Prin rochia-i sub ire se
vedeau curbele minunate, trandafirii ale pieptului ei. O
frumuse e plin de vioiciune. Îşi desf şur larg plasa
p rului, privind prin ea cu ochi zburdalnici, se mişc ,
dând la iveal un picior trandafiriu, micu , o glezn cu
gropi e.
Kenton îşi ridic brusc capul. Sângele îi fierbea în
vine.
— Lan urile se vor sf râma, Sharane! strig el. Le voi
sf râma, nu- i fie team ! Şi atunci…
— Atunci, fetele mele te vor bate din nou! strig ea şi
plec .
O urm ri cu inima b tându-i ca o tob . O v zu
oprindu-se şi şoptindu-i ceva lui Satalu. Fata cu p r
98
negru se întoarse şi-i f cu un semn de avertizare.
Kenton închise ochii, îşi l s capul pe bra , şi imediat îl
auzi pe Zachel pe trepte, apropiindu-se. Auzi apoi
fluierul de trezire. Dac îl dispre uia cu adev rat, de ce îl
avertizase?

99
 13.
GIGI FACE UN LEGĂMÂNT
SHARANE îl privea de pe puntea alb .
Trecuse mult timp de când st tuse acolo, b tându-şi
joc de el, dar Kenton nu mai avea no iunea acestuia,
atât era de prins în pânza f r timp a cor biei… Somn
dup somn, z cuse pe banc , pândind-o. R m sese îns
în cabina ei sau, dac nu, se ferise s fie v zut .
Nu-i spusese vikingului c învinsese vraja cornului
aduc tor de somn. Avea încredere, trup şi suflet, în
Sigurd, dar nu era convins de subtilitatea
scandinavului, de iscusin a lui de a se preface doborât
de somn, aşa cum reuşea el. Nu se îndoia de Sigurd, dar
nu voia s rişte nimic.
Acum, Sharane se uita din nou la el de pe platforma
de lâng catargul de smarald. Sclavii dormeau. Nimeni
nu p zea pe puntea neagr . De data asta, figura
Sharanei nu mai era ironic . Iar când vorbi, p trunse
direct în miezul problemei:
— Oricine ai fi, oricine ai putea fi, zise ea, eşti capabil
s faci dou lucruri: s treci de barier şi s r mâi treaz
când ceilal i sclavi dorm. Mi-ai spus c po i s - i sf râmi
lan urile, ceea ce înseamn c -l po i face şi pe al treilea,
dac spui adev rul. Dac nu…
Se opri, dar el îi ghicise gândurile.
— Dac nu te mint, aşa cum crezi c am mai f cut-o,
zise el. Nu te-am min it. Dar spune mai departe.
100
 — Dac - i vei rupe lan urile, continu ea, î i voi
înapoia sabia, în cazul în care vei inten iona s -l ucizi pe
Klaneth. Dac vei reuşi s - i sf râmi lan urile, ceva îmi
spune c vei reuşi s -l ucizi pe Klaneth cu sabia aceea,
care, în mod sigur e sabia lui Nabu. Dac vei vrea… (Se
opri iar, scrutându-l cu ochii mari.) Vrei? întreb ea.
Kenton se pref cu c se gândeşte.
— De ce s -l ucid pe Klaneth? întreb el, în cele din
urm .
— De ce? Cum de ce? Nu te-a pus în lan uri? Nu te-a
biciuit? Nu te-a transformat în sclav?
— Iar Sharane nu m-a h ituit cu suli e? întreb el.
Nu a turnat Sharane sare peste r nile mele,
batjocorindu-m ?
— Dar tu nu m-ai min it? strig ea.
Kenton se pref cu din nou c se gândeşte profund.
— Şi ce va câştiga un sclav mincinos, neputincios,
dac -l va ucide pe preotul în negru? Pentru tine? întreb
el grosolan.
— S câştige? se ar t ea surprins .
— ţum m vei r spl ti pentru asta?
— Oh! exclam ea, plin de dispre , a intindu-l cu
ochi care ardeau. Vei fi pl tit! Vei fi liber, î i voi da cele
mai frumoase bijuterii ale mele… Pe toate, dac vrei!
— Voi fi liber oricum, dac -l voi ucide pe Klaneth,
r spunse el. Şi ce valoreaz bijuteriile tale pe o nav
blestemat ?
— Nu în elegi nimic, zise ea. Odat preotul în negru
ucis, te po i duce în orice ar doreşti. Şi în orice ar ,
bijuteriile mele pre uiesc mult! Se opri o clip , apoi
continu : N-au nici o valoare în ara de unde ai venit şi
în care te vei întoarce, când vei fi liber şi nu te va mai
amenin a nici un pericol?
101
 Vocea ei era otrav plin de miere. Kenton se mul umi
s râd .
— ţe vrei, atunci? întreb ea. Dac bijuteriile nu- i
ajung, ce mai doreşti?
— Pe tine!
— Pe mine? se sufoc ea, neîncrez toare. Eu s m
dau unui b rbat, drept r splat ? S m dau ie, câine
biciuit! izbucni ea. Niciodat !
Pân acum, Kenton îşi calculase fiecare replic : s
r spund batjocurii cu batjocur , s dizolve în acidul
furiei ei urma de dispre fa de el care, ştia prea bine,
exista înc în mintea ei. Dar acum izbucni cu o
înverşunare la fel de adev rat , de fierbinte, ca şi a ei.
— Nu! strig Kenton. Nu, n-o s mi te d ruieşti,
pentru c o s te iau singur, Sharane! (Întinse o mân
înl n uit spre ea.) Voi st pâni corabia f r vreun ajutor
din partea ta! Din partea celei care m-a f cut mincinos
şi sclav şi care acum vrea s -mi azvârle o plat , ca unui
m celar! Nu! Voi fi st pânul cor biei prin faptele mele!
Şi voi fi şi st pânul t u!
— M amenin i? întreb ea, cu fa a înfl c rat de
mânie. Tu îndr zneşti s m amenin i pe mine?
Vârî mâna în sân, scoase un cu it mic şi-l azvârli spre
el. ţa şi cum ar fi lovit un zid de diamant, invizibil,
cu itul z ng ni şi c zu la picioarele lui cu lama rupt .
Sharane p li, se întoarse, îl fulger cu o privire plin
de ur , apoi fugi în camera ei.
— Ur şte-m ! o lu în derâdere Kenton. Ur şte-m ,
Sharane! Pentru c ura este flac ra care cur cupa
pentru vinul dragostei!
Trântind uşa dup ea, Sharane disp ru în cabin . Iar
Kenton, rânjind, îşi puse capul pe vâsl , şi în curând
dormea tot atât de profund ca şi norvegianul ce sfor ia
102
lâng el.

Dup o vreme, când z cea l f indu-se în mareea de

via ce urca în el, ascultând vuietul valurilor la trecerea
navei, zumz itul vântului cald şi parfumat ce se juca
prin straiurile cor biei, auzi un zgomot din balconul
Sharanei, un uguit de bun-venit al porumbeilor ei. Iar ea
ieşi afar , urmat de servitoarea Satalu.

Ochii lui îi contemplau gura dulce, dr g stoas , roşie,

o cup micu , numai bun de umplut cu s rut ri. Ea
nu-i d dea nici o aten ie. Privea în dep rtare, spre apele
acoperite de cea . Se aplecase peste balcon, rezemat în
bra ele-i albe, rotunde, şi începu s cânte încet. Acesta
era cântecul Sharanei:

În Babilon sunt trandafiri,

Oricine trece îi sărută.
Deschişi sunt oricărei iubiri,
Orice zefir din ei se-nfruptă.
Oricare rob, oricare rege,
Orice albină îi alege,
Sorbind din buzele lor rouă.
Mândru, mândru trandafir,
Ca tine nu sunt eu!

Vocea de aur se opri. Kenton, sim ind în elesul

cântecului ei, se înroşi de ruşine şi remuşcare.
Sharane cânt din nou:

Dar în umbrarul des, ascuns,

E-un trandafir alb, aromat.
Doar cel de dragoste pătruns,
103
 Plin de curaj şi înzestrat
Cu dragoste curată
Îl va găsi, vreodată,
Trecând pe lângă-acel umbrar…
Tainic, tainic trandafir,
Ca tine sunt şi eu!

În timp ce ecoul cântecului ei r suna înc , Sharane se

întoarse şi, ignorându-l, reveni în cabina ei.
Kenton sim i o asemenea dorin pentru ea încât,
pentru prima dat , îl cuprinse disperarea. De fapt, va
putea s -şi rup lan urile, sau se va trezi supt din
corabie, aruncat între atomii dezl n ui i ai celor dou
lumi, şi va r mâne în lumea lui? Asta voia, s fie liber şi
cu puterea de a cuceri corabia, de a o conduce, iar acum
ştia ce trebuia s fac pentru a sc pa din lan uri şi de
preotul în negru, dac norocul îi va surâde!
Va reuşi? Trebuia! Şi, hot rât, izgoni disperarea.

Trecur alte somnuri. Iar Kenton devenea tot mai

puternic, cu trupul o elit, cu umeri şi bra e care puteau
mânui vâsla la fel de uşor, la fel de neobosit ca Sigurd.

Kenton se trezi din nou într-un zgomot şi o

înv lm şeal ce cuprinser întreaga corabie. Se
adunaser cu to ii pe ambele pun i, vorbind şi
gesticulând. Un stol de p s ri – primul pe care-l v zuse
de când era în lumea aceasta – se rotea deasupra lor.
Aripile p s rilor aveau forma aripilor de fluture. Penele
le sclipeau l cuite în stacojiu fierbinte şi aur pal. Din
ciocurile deschise se auzea un tumult scânteietor, ca de
mici clopote clinchenitoare.
— P mânt! exclam vikingul. Mergem în port, Kenton!
104
Probabil c apa şi hrana sunt pe terminate.
Se porni un vânt din senin, iar vâslele fur oprite.
F r team de biciul lui Zachel, Kenton se c r pe
banc şi privi dincolo de bord. Supraveghetorul nu-i
d du nici o aten ie, fiind prea interesat s vad ceea ce
se afla în fa a lor.
O insul galben , însorit , înalt şi rotund , stropit
de cratere de culori ca nişte cuiburi de curcubee. În
afara acestor împestri ri elegante, insula era toat din
topaz13 lucitor, de la baza din adâncimile de opal ale
m rii de azur pân la culmile pe care copacii îşi aruncau
ramurile ca nişte panaşe imense din pene de stru
cufundate în chihlimbar auriu. Peste aceast insul de
aur str luceau fulger ri ale unor iradieri ce p reau a fi
flori zbur toare, luminoase.
ţorabia se apropie. Domnişoarele Sharanei se
strânseser la pror , râzând şi chicotind. În balcon,
Sharane privea insula cu ochi plini de dor.
Erau foarte aproape. Pânza ca o coad de p un c zu.
ţorabia înainta tot mai încet. Abia când prora curbat
aproape atinsese rmul, pilotul r suci cârma şi aduse
nava cu bordul lâng mal. În timp ce nava se mişca
înc , penele copacilor ciuda i acoperir puntea cu frunze
lungi, delicat dantelate, ca acelea gravate de ger, iarna,
pe ferestre. De un galben-topaz şi chihlimbarii ca soarele
erau acele frunze, iar crengile de care atârnau
str luceau ca t iate în criolit 14 galben . Din ele c deau
buchete imense de flori în form de crini stacojii ca
flac ra.
ţorabia se mişca încet, tot mai încet. P trunsese

13 Silicat hidratat de aluminiu, transparent, incolor sau colorat de

obicei în galben, uneori în albastru, violet sau roşu (n.t.).
14 Fluorur natural de sodiu şi aluminiu, alb sau uşor colorat (n.t.).
105
într-o despic tur mare, t iat adânc în inima insulei.
Laturile v ii erau b l ate de un fel de cratere colorate,
iar Kenton descoperi c acestea erau câmpuri cu flori,
îngr m dite de parc ar fi umplut amfiteatre adânci,
circulare. Iradierile str lucitoare erau p s ri, p s ri de
toate m rimile, de la cele cât o musc pân la cele cu
aripi uriaşe, ca ale condorilor din înaltul Arizilor. Dar, fie
mari, fie mici, toate aveau aripi str lucitoare, de fluture,
l cuite.
Insula r sufla miresme. Pe ea nu era nimic verde, în
afara scânteierii de smarald a p s rilor.
Valea se închise în fa a lor. ţopacii împodobi i cu
pene m turau puntea tot mai lent… Nava se strecura în
gura strungii, la cap tul c reia o cascad arunca o
ploaie de perle într-un bazin cu ferigi din aur. Se auzi
zgomotul unui lan , pleosc itul ancorei. Prora cor biei
se smuci, se vârî în frunziş, atinse plaja.
Femeile Sharanei s rir peste balustrad , inând
deasupra capului coşuri mari. De pe balcon, Sharane le
privea cu regret. Femeile se vârâr în boschetele
înc rcate de flori. Vocile lor devenir tot mai slabe, apoi
se stinser . Sharane, cu b rbia proptit în mâinile-i
albe, sorbea priveliştea cu ochii mari, plini de dor.
Deasupra p rului ei roşu-auriu, ce izvora prin semiluna
de argint, zbura o pas re care str lucea toat a smarald
şi albastru scânteietor, sco ând un zvon de clopo ei
îndep rta i. Kenton z ri lacrimi pe obrazul ei. Ea îi
surprinse privirea şi se uit furioas la el. Apoi se
întoarse, l sându-se s alunece, îndurerat , în spatele
unui pomişor înflorit, din balcon, unde s nu-i mai vad
nimeni lacrimile.
Femeile ei reveneau de-a lungul plajei, cu coşurile
pline cu prad : fructe, tigve purpurii şi albe, ciorchini
106
mari de p st i, din acelea din care mâncase şi el la
început, când fusese înl n uit pe corabie. Femeile se
gr m dir în cabin , apoi ieşir cu coşurile goale. Şi tot
aşa, plecau şi se întorceau, pân când, în cele din urm ,
luar , în loc de coşuri, burdufuri din piele şi ploşti, pe
care le umplur cu ap din bazinul de la cascad . Apoi
le c rar înapoi, pline ochi.
Se înghesuir din nou s coboare de pe corabie, de
data asta f r poveri, fugind vesele şi guralive pe drum.
Îşi scoaser rochiile, şi aşa destul de sumare, şi plonjar
în bazin. Înotau şi se jucau ca nişte nimfe ale apelor,
sub mângâierea izvorului perlat, ce se scurgea pe
curbele de o delicate e delicioas , din fildeş pal,
trandafiriu cald, m sliniu deschis… âşnir apoi din
bazin, îşi împletir cununi de flori şi, cu bra ele
înc rcate cu ramuri de crin înmiresmate, urcar pe
corabie, strecurându-se în cabina trandafirie.
Acum venise rândul oamenilor lui Klaneth s se
înghesuie peste balustrad . Se vânzoleau de colo-colo,
c rând poveri şi golind burdufuri în butoaie.
Apoi, pe corabie începur preg tirile de plecare.
Lan urile z ng neau, ancora a fost tras … Vâslele
coborau şi urcau, îndep rtând corabia de rm… Pânza
de culoarea cozii de p un a fost şi ea ridicat . ţorabia
îşi schimb direc ia, prinse vântul şi începu s pluteasc
încet printre talazurile de ametist. Lope ile se mişcau tot
mai repede. Insula de aur se micşor , deveni o umbr
şofr nie în cea , disp ru…
Corabia naviga.
ţ tre ce port, dup ce semne, dup ce repere? Kenton
nu ştia. Doar c navigau somn dup somn, prin cupa de
cea argintie, ale c rei margini reprezentau un orizont
contractat sau expandat, dup cum cea a se sub ia sau
107
se îngroşa. Au întâlnit şi-au înfruntat furtuni, furtuni
care urlau, schimbând argintul ce ii în aram coclit , în
stropi chihlimbarii şi întuneric mai adânc ca noaptea.
Furtuni subite care alternau cu linişti luminate,
minunate. Lumin ri ca nişte reflect ri prin prisme
imense, ca sf râmarea unor curcubee de bijuterii.
Furtuni metalice, zorn itoare. Uragane de imbale lovite,
ce urmau dup averse de fl c ri multicolore…
ţontinuu, puterea m rii se scurgea în Kenton prin
lama vâslei, aşa cum îi f g duise Sigurd, ref cându-l,
înt rindu-l, transformându-i trupul într-o maşin , c lit
ca o floret , şi la fel de flexibil . Uneori se întreba ce se
întâmpla în camera sa, acolo unde r m sese corabia-
juc rie, simbolul misterios al cor biei pe care naviga,
bac enigmatic între dou lumi. De cât timp lipsea din
camera aceea, timp m surat în timpul lumii sale?
Între somnuri, Sigurd îi şoptea basme de-ale
vikingilor, saga necântate, poeme norvegiene, eroice şi
uitate. Prietenia lor, fr ia lor creşteau…
De dou ori, preotul în negru trimisese dup el,
amenin ându-l, m gulindu-l. În zadar. De fiecare dat ,
cu figura mai neagr , mai veninoas , îl expedie înapoi în
lan uri.
Nu mai avusese loc nici o lupt între zeu şi zei . Iar
Sharane r mânea, în timpul somnului sclavilor, în
cabina ei. Când sclavii erau treji, nu putea întoarce
capul s-o vad , f r a invita biciul lui Zachel s -l muşte.
Aşa c , adesea, l sa cornul somnului s -şi fac efectul.
ţe folos s r mân treaz, dac Sharane se ascundea?
A venit îns momentul în care, z când treaz, a auzit
paşi coborând în cal . Şi-a întors fa a spre banc , de
parc ar fi avut un somn agitat. Paşii se oprir lâng el.
— Zubran, auzi vocea lui Gigi, omul sta a devenit un
108
leu tân r!
— E suficient de puternic, morm i persanul. P cat
c -şi risipeşte puterile, împingând corabia asta dintr-un
loc plicticos în altul la fel de plicticos.
— Sunt de aceeaşi p rere, zise Gigi. Acum are destul
putere. Are şi curaj. Î i aminteşti cum a omorât preo ii…
— Dac -mi amintesc? (În vocea persanului nu mai era
nici urm de plictis.) ţum s uit aşa ceva? Pe inima lui
Rustum, cum s uit? A fost primul semn de via pe
care l-am v zut dup secole întregi! Îi datorez ceva
pentru asta!
— Totodat , continu Gigi, e loial fa de cei care i-au
p truns în suflet. i-am povestit cum a f cut scut din
trupul lui ca s -l apere pe cel ce doarme lâng el. Mi-a
pl cut gestul sta, Zubran!
— ţa gest, a fost magnific, îl aprob persanul. O
prostie cam strident pentru un gust elevat, dar totuşi
un gest magnific!
— ţuraj, loialitate, putere, morm i toboşarul, încet,
cu un strop de bucurie în voce. Şi e inteligent.
Neobişnuit de inteligent! Pentru c a descoperit o
metod de a-şi astupa urechile când cânt cornul
somnului… şi acum zace treaz, pref cându-se fa de
noi c doarme!
Inima lui Kenton se opri. Apoi începu s bat
furioas . De unde ştia toboşarul? Oare ştia sau era doar
o b nuial ? Disperat, încerca s -şi st pâneasc nervii ce
i se înfioraser , obligându-şi trupul s r mân inert.
— ţe spui? întreb persanul neîncrez tor. E treaz?
Imposibil, Gigi!
— E adev rat, spuse liniştit Gigi. L-am pândit f r
s -şi dea seama c sunt aici. E treaz, Zubran. Ne
ascult .
109
 Deodat , Kenton îi sim i laba pe piept, ap sându-i
inima ce-i bubuia. Toboşarul chicoti, apoi îşi retrase
mâna.
— În acelaşi timp, e prudent, spuse el aprobator. Are
ceva încredere în mine, dar nu prea mult . Iar pe tine
nu te cunoaşte suficient, s - i acorde vreun credit. Acum
st liniştit, spunându-şi: „Gigi nu poate şti adev rul. Nu
poate fi sigur pân ce nu deschid ochii.” Da, e prudent!
Dar nu are cum, Zubran, s -şi împiedice sângele s -i
n v leasc în fa , nici nu poate s -şi potriveasc inima
în ritmul somnului! ţhicoti din nou, pe jum tate ironic:
Înc o dovad a pruden ei e şi faptul c nu i-a povestit
camaradului s u c nu are nici un efect acest corn
asupra lui. Îl auzi pe blond cum sfor ie? S nu confunzi
gestul sta cu neîncrederea. Ştie doar c un secret
cunoscut de doi oameni risc s nu mai fie secret.
— Mie mi se pare c doarme.
Kenton sim i cum persanul se apleac deasupra lui
b nuitor.
Cât pe-aci s deschid ochii. Printr-un efort de voin ,
reuşi s -şi in pleoapele strânse, respirând regulat, f r
s se mişte. ţât timp au de gând s stea şi s se uite la
el? ţât timp va putea p stra aparen a de somn sub
privirile lor?
În cele din urm , Gigi întrerupse t cerea:
— Zubran, spuse el calm, m-am s turat ca şi tine de
lupta inutil dintre Ishtar şi Nergal. Sunt s tul de
preotul în negru. Dar, fiindc suntem lega i prin
jur mânt, nici eu, nici tu nu putem lupta împotriva lui
Klaneth şi nici nu le putem face vreun r u oamenilor lui.
ţât vreme preo ii lui Nergal conduc pe puntea neagr ,
nu putem lupta împotriva lor. Doar dac , s zicem, n-ar
mai conduce Klaneth… c o mân l-ar trimite la
110
St pânul lui Întunecat…
— Mâna despre care vorbeşti ar trebui s fie foarte
puternic ! Unde s g sim, pe m rile astea, o asemenea
mân ? Iar dac o g sim, cum s-o convingem s -l ucid
pe Klaneth? mârâi persanul.
— ţred c -i chiar în fa a noastr , zise Gigi, iar Kenton
sim i din nou atingerea toboşarului. ţuraj şi loialitate,
putere, minte ager , precau ie! Le are pe toate! Şi, în
plus, poate trece bariera!
— Pe Ahriman! şuier persanul. Aşa e!
— Acum voi face un leg mânt, spuse Gigi. Un
leg mânt la care aş dori s mi te al turi. Dac lan urile
alea ar fi sf râmate, ar putea trece foarte uşor în cabina
Sharanei şi, la fel de uşor, şi-ar rec p ta sabia.
— Ţine, şi ce-i cu asta? întreb Zubran. Va trebui s -i
înfrunte pe Klaneth şi pe to i oamenii lui, iar noi nu-l
putem ajuta cu nimic.
— Nu, recunoscu toboşarul, dar nici nu vom lupta
împotriva lui. Leg mintele noastre nu ne oblig s
lupt m pentru preotul în negru, Zubran! Dac eu aş fi
omul sta, dac aş avea lan urile sf râmate şi mi-aş
recâştiga sabia, aş g si o cale s -l eliberez şi pe
camaradul lâng care doarme. Acesta ar putea s le vin
de hac acoli ilor, în timp ce puiul de lup, care nu mai e
de mult pui, fiindc a crescut, ar putea s se descurce
singur cu preotul.
— Mda, începu, cu îndoial , persanul, apoi se înveseli
deodat . Aş vrea s -l v d liber, Gigi. ţel pu in ar
întrerupe monotonia asta blestemat . Dar vorbeai de un
leg mânt…
— Un leg mânt în schimbul altuia, r spunse Gigi.
Dac lan urile vor fi sf râmate, dac -şi va redobândi
sabia, dac -l va înfrunta pe Klaneth, iar noi nu vom
111
lupta împotriva lui, al turi de Klaneth, şi dac el îl va
ucide pe Klaneth, va voi s fac leg mânt de prietenie cu
tine şi cu mine, Zubran!
— De ce-ar face un asemenea leg mânt? întreb
Zubran. Doar dac … doar dac noi i-am rupe lan urile!
— Exact! şopti Gigi. Dac face un asemenea leg mânt,
eu însumi i le voi sf râma!
Speran a n v li, înfl c rat , în Kenton, urmat îns
de o îndoial rece. Dac era o capcan ? Nu voia s rişte
nimic. Dar… libertatea…
Gigi se aplec spre el.
— Ai încredere în mine, lupule, îi spuse el încet.
Leg mânt pentru leg mânt. Dac eşti de acord, uit -te
la mine!
Ţrusc, orice suspiciune îl p r si. Zarurile îi fuseser
înmânate. Indiferent cum vor c dea, în câştig sau în
pierdere, trebuia s le arunce. Deschise ochii,
a intindu-i în m rgelele de marmur neagr ce lic reau
atât de aproape. Apoi îi închise strâns şi-şi relu
respira ia înceat , l sând impresia c -i cufundat într-un
somn adânc.
Iar Gigi se ridic , râzând. Îi auzi apoi pe cei doi
urcând treptele calei.
Din nou liber! Putea fi adev rat? Şi dac nu era o
capcan , când va reuşi Gigi s -i desfac lan urile?
R mase mult timp oscilând între o speran înfl c rat
şi o îndoial ce-l înfiora.
Putea fi adev rat?
Libertatea!
Şi Sharane!

112
 14.
LANŢURILE SUNT SFĂRÂMATE
N-A AVUT MULT DE AŞTEPTAT. Abia murise din nou
murmurul îndep rtat al cornului somnului, când sim i o
atingere pe um r. Se gândi c era Zachel şi r mase
nemişcat. Degete lungi îi atinser urechile, îi desf cur
pleoapele. Z ri figura lui Gigi. Îşi scoase cilindrii de
m tase din urechi, cilindrii care împiedicaser venirea
somnului.
— Deci aşa procedai! (Gigi îi examin cu interes, apoi
se ghemui lâng Kenton.) Lupule, am venit s - i vorbesc,
ca s -l cunoşti pe Zubran, s m cunoşti şi pe mine mai
bine. Poate c vei vedea mai limpede calea pe care vei
p şi în curând. Voi sta aici, lâng tine. Numai c ar
putea ap rea vreunul dintre preo ii ia blestema i.
Atunci, eu o s m reped pe scaunul lui Zachel, iar tu s
te r suceşti şi s iei atitudinea aceea înşel toare pe care
te-am v zut luând-o de atâtea ori.
Gigi se ridic , privind spre cele dou pun i.
— Avem destul timp, zise, ghemuindu-se din nou pe
banc . Zubran e la Klaneth, discut despre zei. Deşi i-a
jurat credin lui Nergal, Zubran îl consider doar o
copie inferioar a lui Ahriman, zeul persan al
întunericului. E convins c motivul luptei dintre Nergal
şi Ishtar pentru corabie dovedeşte nu numai lips de
originalitate şi inteligen , ci şi de gust. Un lucru pe
care, sus ine el, zeii lui nu l-ar face. Şi dac l-ar face,
113
l-ar face mult mai bine. Afirma iile astea îl enerveaz pe
Klaneth, ceea ce îl încânt pe Zubran.
Se ridic şi privi iar în jur.
— De fapt, acum se str duieşte s -l re in pe Klaneth,
şi mai ales pe Zachel, pentru ca noi s putem vorbi în
pace. Klaneth se sprijin mult pe Zachel în asemenea
discu ii. Eu le-am spus c nu mai sunt în stare s
suport certurile lor şi c o s stau de paz în locul lui
Zachel pân ce vor termina. Şi n-or s termine pân
când n-o s m întorc, pentru c Zubran e deştept,
foarte deştept, şi sper ca discu ia noastr s duc , în
cele din urm , la o eliberare permanent de plictiseal .
Privi grabnic spre puntea de fildeş.
— Nu- i fie team , lupule! Dac plec, culc -te şi fii cu
ochii pe mine. O s - i fac semn, dac e cazul s te
p zeşti.
Se duse şi se c r pe scaunul supraveghetorului.
Kenton, urmându-i sfatul, simul somnul, cu capul pe
bra e.
— Lupule, întreb deodat Gigi, exist în locul din
care vii vreun cop cel numit chilquor?
Kenton îl privi şocat. Totuşi, Gigi nu pusese
întrebarea f r motiv! Auzise oare de un asemenea tufiş?
Îşi scotoci memoria.
— Are frunze atât de mari, ar t Gigi, dep rtându-şi
degetele la o distan de circa zece centimetri. ţreşte
doar la marginea deşertului şi e rar, întrist tor de rar!
Poate îl cunoşti sub alt nume… Poate te vei l muri mai
bine auzind la ce foloseşte. Îi striveşti mugurii înainte de
a se deschide, apoi îi amesteci cu ulei de susan şi miere
şi cu un pic de fildeş ars. Î i întinzi pasta pe cap şi te
freci, şi te freci, uite aşa, ar t el, frecându-şi cu vigoare
c p âna cheal şi str lucitoare. Dup un timp, începe
114
s r sar p rul… ca grâul sub ploaia de prim var . Şi
creşte, pân când se acoper tot dovleacul gol! Şi în loc
ca lumina s fug îngrozit de c p âna lucitoare, se va
juca în p rul cel nou… Iar b rbatul chel va deveni din
nou fermec tor în ochii femeilor! Pe Nadak al Caprelor!
Pe Tanith, risipitoarea de delicii! strig Gigi entuziasmat.
Pasta aia face p rul s creasc ! Şi pe un pepene l-ar face
s creasc ! Da, chiar şi scândurile astea, dac ar fi
frecate, s-ar umple de p r mare cât iarba. Eşti sigur c
n-ai auzit de un asemenea cop cel?
Luptând cu o uimire puternic , Kenton neg .
— P cat, oft Gigi. Eu caut mugurii de chilquor ca s
mai ar t o dat frumos în ochii femeilor…
Oft din nou. Apoi atinse, unul câte unul, sclavii
adormi i cu biciul lui Zachel. ţhiar şi pe Sigurd.
— Da, zise el, dorm to i…
Ochii lui negri clipir spre Kenton, apoi rânji.
— Te miri c - i vorbesc despre nişte lucruri atât de
banale, despre tufişuri, p r şi chelii, în timp ce tu zaci
înc tuşat. Ei, lupule, lucrurile astea nu sunt banale! Ele
m-au adus aici! Iar dac n-aş fi aici, crezi c-ai avea vreo
speran de libertate? Nu, spuse Gigi, via a e o problem
serioas . Deci nici un aspect al ei nu poate fi banal. S
t cem o clip , lupule, ca s po i înghi i acest mare
adev r!
Din nou atinse spatele sclavilor care dormeau.
— Lupule, î i voi povesti cum am ajuns pe aceast
corabie din cauza chilquorului, al efectului lui asupra
p rului şi a sc fârliei mele chele. Lupule, pe când eram
un copil în Ninive, fetele m g seau deosebit de
atr g tor. „Gigi, strigau ele, Gigi, iubitule, dr gu ule,
s rut -m !”
Vocea lui Gigi era ridicol de languroas . Uitând de
115
situa ia în care se afla, Kenton nu-şi putu re ine râsul.
— Râzi, lupule, zise toboşarul. Excelent! Asta ne va
face s ne în elegem mai bine unul pe cel lalt.
Ochii îi luceau, poznaşi.
— Da, spuse el, strigau: „S rut -m !” Şi le s rutam,
fiindc şi eu le g seam atr g toare… Iar pe m sur ce
creşteam, aceast atrac ie reciproc se m rea. Ai
remarcat, f r îndoial , spuse Gigi cu în elegere, c am
o figur neobişnuit pentru un b rbat. ţând am ieşit
din adolescen , frumuse ea mi-o d dea p rul. Era lung,
negru, cre şi-mi curgea pe umeri… Îl parfumam şi-l
îngrijeam, iar cupele blânde, micu e, ale bucuriei, care
m iubeau, îşi strecurau mâinile în el când îmi puneam
capul pe genunchii lor. Le pl cea tot atât de mult ca şi
mie…
Apoi am f cut febr . ţând m-am vindecat, p rul meu
minunat disp ruse!
Se opri şi oft din nou.
— Unei femei din Ninive i s-a f cut mil de mine. Mi-a
frecat capul cu past de chilquor, mi-a explicat cum se
prepar şi mi-a ar tat tufişul. Dup ani de zile, petrecu i
în… atrac ii reciproce, m-a pocnit din nou febra. Şi
iar şi mi-a c zut p rul… Eram în Tyr atunci, lupule, şi
m-am str duit pe cât posibil s ajung mai repede în
Ninive. ţând am ajuns, am descoperit c femeia care se
milostivise de mine rândul trecut murise, iar o furtun
de nisip acoperise locul în care creşteau cop ceii pe care
mi-i ar tase!
Oft din tot sufletul. Kenton, amuzat şi fascinat de
poveste, nu-şi putu re ine suspiciunea în fa a acestui
acces de melancolie. I se p rea cam exagerat.
— Înainte de a apuca s caut cop ceii de chilquor în
alt parte, se gr bi Gigi s -şi continue povestea, mi s-a
116
spus c o femeie care m iubise, o prin es , lupule,
venea special la Ninive s m vad ! Ruşinea şi chinul
m întov r şeau! Nu puteam s-o întâlnesc cu c p âna
cheal ! Nimeni nu iubeşte un b rbat chel!
— Nimeni nu iubeşte un b rbat gras, morm i Kenton.
Probabil c vorbise în limba lui, pentru c toboşarul
nu p rea s -l fi în eles.
— Ce-ai spus? îl întreb el.
— Am spus, îi r spunse cu seriozitate Kenton, c
pentru un b rbat cu succese atât de mari, pierderea
p rului ar fi trebuit s conteze cât c derea unei pene a
p s rii din colivie.
— Limba ta e grozav , remarc flegmatic Gigi. Po i
spune atât de multe în atât de pu ine cuvinte!
Apoi îşi continu istoria:
— Eram distrus. Aş fi vrut s m ascund, dar m
temeam c voin a mea slab nu m-ar fi ajutat. Prin esa
era foarte frumoas , lupule! Ştiam c , dac va afla c
sunt în Ninive – şi avea s descopere lucrul sta în mod
cert – se va apuca s m caute. Era o blond , lupule…
Ştii care-i diferen a dintre femeile blonde şi cele
brunete? Ultimele aşteapt s vii dup ele, pe când
primele te caut ! Nu m puteam duce în nici un oraş s
m ascund, pentru c în fiecare exista câte o femeie
îndr gostit de mine. ţe-mi r mânea de f cut?
— De ce nu i-ai pus o peruc ? întreb Kenton, atât
de interesat de povestea lui Gigi, încât uitase complet de
locul şi situa ia în care se g sea.
— i-am spus, lupule, c le pl cea s -şi vâre degetele
în coama mea, r spunse sever Gigi. Putea s -mi stea pe
cap o peruc în asemenea condi ii? În nici un caz când
aveai de-a face cu femei ca acelea care m iubeau pe
mine! Nu! Aşteapt s - i spun. Abia acum vei vedea ce
117
leg tur are cu tine chelia mea. Înaltul Preot al lui
Nergal din Ninive era un cunoscut de-al meu. M-am dus
la el şi i-am cerut s fac o vraj care s -mi acopere din
nou capul cu p r. S-a sup rat şi mi-a spus c arta lui
nu poate fi folosit în scopuri triviale! De atunci, lupule,
am început s m îndoiesc de adev rata putere a
vr jitorilor! Îl v zusem pe preotul la s vârşind minuni
mari. Scosese la iveal fantome ce f cuser s mi se
zbârleasc p rul pe cap, pe vremea când mai aveam. Nu
i-ar fi fost mult mai uşor s fac s -mi creasc p r pe
cap, decât s se osteneasc cu apari ia fantomelor? I-am
spus asta şi s-a sup rat mai tare. A zis c el are de-a
face cu zei, nu cu frizeri! Dar eu ştiam adev rul! Nu era
capabil s fac lucrul pe care i-l cerusem! Atunci, i-am
cerut s m ascund într-un loc în care s nu m poat
g si prin esa şi din care nici eu s nu pot pleca, într-o
clip de sl biciune. A zâmbit, lupule, şi mi-a declarat c
ştie un loc potrivit. M-a instruit ca adept al lui Nergal şi
mi-a dat un semn care, zicea el, va face s fiu
recunoscut şi bine primit de un anume Klaneth. Şi m-a
silit s închei un leg mânt care nu poate fi c lcat. Am
luat lucrurile prea pu in în serios, crezând c -i o treab
temporar şi c prietenul s u Klaneth e mare preot în
vreun templu tainic, în care m va ascunde cât va fi
nevoie. M-am dus la culcare fericit, încrez tor ca un
copil. Şi m-am trezit aici, lupule! Asta a fost o glum
tare proast , mârâi Gigi furios. Iar preotului din Ninive
i-aş rezerva o glum cel pu in la fel de proast , dac aş
cunoaşte drumul spre el!
De atunci, sunt aici, ad ug el repede, oprit de
leg mântul f cut lui Nergal s trec în cealalt parte a
pun ii, unde am z rit o cup micu a bucuriei, numit
Satalu, pe care aş prinde-o cu drag în degetele mele…
118
Oprit de leg mânt s -l ucid pe Klaneth. Împiedicat s
p r sesc corabia, oriunde ar acosta ca s încarce hran
sau alte lucruri necesare, pentru c este sanctuarul pe
care-l cerusem, din care s nu pot pleca, iar prin esa s
nu poat veni la mine! Pe Tiamat al Abisurilor, am avut
parte exact de ascunz toarea pe care o cerusem!
exclam el. Şi pe Ţel, care l-a învins pe Tiamat, sunt la
fel de s tul de corabie şi de lupta asta inutil ca şi
Zubran!
Dar dac n-aş fi fost aici, complet el, ca şi cum ideea
i-ar fi venit chiar în clipa aceea, cine i-ar fi desf cut
lan urile? Un cop cel, nişte p r c zut, o prin es
îndr gostit şi orgoliul meu – toate astea m-au adus pe
corabie, ca s fiu aici şi s te eliberez atunci când urma
s vii. Din asemenea fire ne împletesc zeii destinele…
R utatea ironic îi disp ruse din ochii p trunz tori şi
se aplec cu o tandre e grotesc pe gura-i de broasc .
— Îmi placi, lupule! spuse el simplu. Dar ie î i place
Gigi ceva mai mult ca înainte, acum, dup ce i-ai auzit
povestea?
Întrebarea era plin de melancolie. De melancolie şi
de sinceritate deplin . Iar sufletul lui Kenton se deschise
f r nici o re inere.
— Îmi placi, Gigi, spuse el, cu lacrimi în ochi. Îmi
placi foarte mult. Şi am încredere deplin în tine. Dar
Zubran…
— S nu te îndoieşti de Zubran! se r oi Gigi. Şi el a
fost adus pe nav prin înşel ciune, iar el e chiar mai
dornic decât mine s fie liber! Într-o zi, î i va povesti
istoria lui, aşa cum i-am povestit-o eu pe-a mea. Ha!
Ha! râse toboşarul. Întotdeauna a c utat ceva nou,
plictisit de ceea ce cunoştea! Aşa-i Zubran! Iar soarta i-a
fost s fie aruncat într-o lume complet nou şi s
119
descopere c -i mai rea decât cea veche! Lupule, nu te
teme de Zubran! Î i va sta al turi cu sabie şi scut pân
când se va plictisi şi de tine. Dar pân atunci î i va fi
credincios.
Deodat , deveni solemn. Îl privi pe Kenton
p trunz tor, c utând, parc , s -i citeasc sufletul.
— Gândeşte-te bine, lupule! şopti el. Soarta-i
împotriva ta. Noi nu te putem ajuta cât vreme Klaneth
e st pânul cor biei. Şi s-ar putea s nu reuşeşti s -l
eliberezi pe pletosul de lâng tine! Atunci va trebui s -l
înfrun i singur pe Klaneth! Şi pe cei dou zeci de oameni
ai lui! Poate şi pe Nergal! Iar dac pierzi, lupule, vei avea
parte de moarte, dar numai dup chinuri lungi, lungi…
Aici, înl n uit de vâsl , eşti m car în via ! Gândeşte-te
bine!
Kenton îi r spunse f r s ezite, ar tându-i
încheieturile captive:
— ţând îmi desfaci lan urile, Gigi?
Figura lui Gigi se lumin , ochii lui negri scânteiar ,
s ri în picioare, şi loburile lungi ale urechilor ascu ite i
se b l ng nir .
— Acum! spuse el. Pe Sin, Tat l Zeilor! Pe Shamash,
Fiul Lui, şi pe Ţel, ţel-Ce-Loveşte! Acum!
Îşi vârî mâinile între mijlocul lui Kenton şi cercul
mare de bronz, ce-l cuprindea. Şi-l desf cu, de parc era
din chit! ţu aceleaşi degete lungi, uluitoare, rupse
încuietorile c tuşelor de la încheieturile lui Kenton.
— Fugi, lupule! şuiera el. Fugi, dar fii şiret! Iar când
vei muşca, muşc adânc!
Urc apoi încet treptele calei, f r s priveasc în
urma lui. Încet, se ridic şi Kenton în picioare. Lan urile
îi c zur . Se uit la vikingul care dormea. ţum s -i
desfac leg turile? Şi, chiar dac îl dezlega, cum s -l
120
trezeasc înainte de sosirea lui Zachel?
Se gândi iute. Şi construi un plan. Dac ar reuşi s
desfac leg turile lui Sigurd, ar putea pune la loc
lan urile sf râmate, iar dup fluieratul care-i trezea pe
sclavi, i-ar şopti vikingului ce f cuse şi ce f cuser al ii
pentru el. Iar la momentul potrivit, s-ar ridica împreun ,
s-ar n pusti asupra supraveghetorului, l-ar ucide şi ar
fugi pe puntea Sharanei, pentru c Sigurd, nefiind
credincios nici lui Nergal, nici lui Ishtar, ar putea şi el s
treac bariera ce-i oprea pe ceilal i.
Privi în jur. La picioarele scaunului înalt al
supraveghetorului z cea un cu it str lucitor, cu lam
lung , sub ire! Îl aruncase cumva Gigi acolo, pentru el?
Nu avea de unde s ştie. Dar l-ar ajuta s desfac
lan urile vikingului. F cu un pas spre cu it…
ţât de mult a durat pân l-a f cut pe-al doilea! I se
înce oşaser ochii. Prin cea , siluetele vâslaşilor
adormi i se mişcau ca nişte fantome… Nu mai vedea
cu itul…
Se frec la ochi şi se uit la Sigurd. Era un spectru,
un contur nebulos, f cut parc din cea !
Privi marginile cor biei. Se topeau, de parc le alunga
ceva. Arunc o privire spre marea de turcoaz . Şi ea
devenise vaporoas … Ţa nu! Încetase cu totul s mai
existe!
Kenton pluti o clip prin cea a groas , str b tut de o
lumin argintie. Lumina disp ru, se izbi de un h u
negru, plin de tumultul unui vânt puternic, care urla şi
r cnea, dar nu-l atingea… Zbura ca un meteor, tot mai
departe, prin h ul negru…
Întunericul disp ru brusc. Prin pleoapele închise,
sim ea lumina. Şi nu mai c dea. St tea, cl tinându-se,
pe picioare… Deschise ochii.
121
 Era din nou în camera lui! Afar se auzeau zgomotele
de pe şosea, punctate de urletul claxoanelor.
Kenton se gr bi spre corabia-juc rie. ţu excep ia
sclavilor, doar o singur figurin : un omule care st tea
la jum tatea sc rii ce ducea în cal , cu gura deschis ,
cu biciul la picioare, cu o uimire teribil pe figura lui
rigid .
Zachel, supraveghetorul!
Kenton îl atinse dispre uitor cu degetul. O juc rie!
Se uit apoi în cala sclavilor. Z ceau adormi i, cu
vâslele în rastele. Atinse cu dragoste capul plecat al lui
Sigurd. Încerc s mişte, cu vârful degetului, lan urile
de pe locul gol de lâng norvegian. Nu se clinteau. Toate,
toate erau imposibil de mişcat din loc! Lan uri-juc rie,
vâsle-juc rie! Sigurd, o juc rie, Zachel, o juc rie! Iar
amintirile lui, un vis!
Asta îi spunea mintea, aflat acum în mediul lui
familiar. ţealalt parte a sa, cea care acceptase
realitatea cor biei, se retr sese iute, buim cit ,
înl untru. Deodat , se v zu în oglind ! St tea,
minunându-se, în fa a ei! ţeea ce vedea era un Kenton
n scut în afara acelei camere, în sânul m rii mistice ce
n v lise peste el. Gura i se f cuse mai dur , ochii îi
deveniser fermi, cu sticliri de şoim. Pe umeri, muşchii i
se mişcau gra ioşi, flexibili şi tari ca o elul. Îşi îndoi
bra ele, iar muşchii alergar de-a lungul lor. Se întoarse,
privindu-şi spatele în oglind .
Era acoperit cu cicatrice – urmele din ilor biciului.
Ţiciul lui Zachel…
Zachel, juc ria…
Nici o juc rie nu putea face asemenea cicatrice!
Nici o vâsl -juc rie nu-i putea dezvolta astfel muşchii!
Deodat , mintea lui Kenton se trezi. Se trezi şi se
122
umplu de ruşine. Şi de o disperare arz toare, plin de
dor, clocotitoare!
ţe va crede despre el Sigurd când se va trezi şi va
vedea c a disp rut? Sigurd, de care era legat prin fr ia
de sânge! Ce va crede Gigi? Gigi, care schimbase
leg minte cu el, care avusese încredere în el şi-i
desf cuse lan urile! Şi…
Sharane!
Era doar o hran proasp t pentru batjocura ei,
pentru dispre ul ei!
Îl scutur un fior. Doamne! Trebuie s se întoarc ! S
se întoarc înainte ca Sigurd sau Gigi, sau Sharane s
afle c nu mai era pe corabie! Fugise iar în locul sta…
Cum spusese Sharane? Locul în care fugea de fiecare
dat când îl amenin a vreo primejdie!
ţât timp lipsise? Drept r spuns, ceasul începu s
bat . Num r . Opt lovituri!
Trecuser doar dou ore din timpul s u, în toat
perioada în care fusese pe corabie? Doar dou ore? Şi în
dou ore se petrecuser atâtea… I se schimbase
înf işarea…
Atunci, în cele dou minute de când se afla în camer ,
ce se întâmplase pe corabie? Ştiau c disp ruse?
Sharane şi Sigurd, Gigi şi persanul? Probabil c -l
credeau laş, mincinos, tr d tor…
Trebuia s se întoarc ! Trebuia!
O clip … ţum spusese Gigi? „Fii şiret”…
Se gândi la b t lia care-l aştepta. Putea oare s -şi ia
revolverul, dac se va întoarce pe corabie? ţu el, ar face
fa oric rei vr jitorii a preotului în negru. Era îns în
alt camer , în alt parte a casei. Se privi din nou în
oglind . Dac l-ar vedea servitorii ar tând aşa! Nu l-ar
recunoaşte. Şi ce-ar putea s le explice? ţine l-ar crede?
123
 Ar fi în stare s -l cread un str in şi s -l alunge, s -l
alunge din camera în care era corabia! Camera în care
se afla singura uş de întoarcere în lumea Sharanei!
Nu îndr zni s rişte.
Apoi, subit, îi âşni în minte planul. Se arunc pe
podea. Se ag de lan ul de aur ce atârna de prora
cor biei. Lan urile erau atât de sub iri, atât de mici pe
nava-bijuterie! Se ag bine de ele.
Îşi îndrept toat aten ia, toat voin a spre corabie.
Chemând-o! Ordonându-i!
Deodat , lan urile de aur se întinser sub strânsoarea
lui. Se m rir . Sim i o smulgere furioas , care-l f cu s
scoat un strig t de durere. Lan urile deveneau tot mai
groase. Îl tr geau. Îl tr geau! Din nou, durerea
ucig toare în fiecare muşchi, nerv sau os.
Picioarele îi r maser în aer.
Vânturi uriaşe urlau în jurul lui. Doar o clip . Apoi
disp rur . În locul lor, zgomotul valurilor mânate de
vânt. Sim i s rutul spumei lor.
Kenton deschise ochii. Sub el era o mare de azur, ce
se mişca iute. Deasupra lui, prora cor biei, curbat ca
un iatagan. Corabia lui Ishtar, nu corabia-juc rie,
corabia-bijuterie! Nu! ţorabia vr jit ce naviga într-o
lume stranie. Corabia pe care loviturile erau reale, iar
moartea ascuns în umbr . Moartea care-l pândea poate
chiar în clipa aceea, gata s -l înha e!
ţorabia pe care se n scuse promisiunea de a o avea
pe Sharane…
Lan ul de care se ag ase trecea prin bord, printr-o
deschiz tur pentru odgoane, pictat ca un ochi mare,
între zidul cabinei format de caren şi prora curbat .
Înapoia lui, vâslele uriaşe urcau şi coborau. Nu putea fi
v zut din cal . Vâslaşii st teau cu spatele, iar
124
deschiderile din bord pentru vâsle erau acoperite cu
buc i de piele groas , prin care treceau mânerele
vâslelor. Scuturi ce protejau vâslaşii de valurile care ar fi
putut p trunde prin deschiz turi. Nu, la ad postul
carenei nu putea fi v zut de pe puntea neagr .
Încet, t cut, tr gându-se în mâini, ap sându-şi trupul
de bord cât putea, începu s se ca re pe lan .
ţ tre cabina Sharanei. ţ tre fereastra ce se
deschidea în cabina ei dinspre puntea situat dup
marele iatagan.
Se c ra încet, încet, oprindu-se la fiecare înaintare
s asculte. Ajunse, în cele din urm , la gaura odgonului,
arunc un picior peste parapet şi se rostogoli pe punte.
Se r suci spre fereastr . Se lipi de zidul cabinei, ferit de
orice ochi de pe nav . ţhiar de ochii Sharanei, dac s-ar
fi uitat pe fereastr .
Aştept acolo, ghemuit.

125
 15.
ÎNŞELAREA SHARANEI
KENTON îşi ridic atent capul. St tea ascuns pe
puntea cor biei. Lan urile pe care se c rase treceau
printr-o gaur în bord, se roteau în jurul unui vinci, apoi
se prindeau de un cârlig gros, dublu, care sem na mai
mult a ghear de pisic de abordaj decât a ancor .
Lâng el, un cârlig similar, iar lâng bordul opus un alt
vinci, cu lan uri ce atârnau printr-o alt gaur în bord.
În fiecare parapet, prin canelurile adânci, c ptuşite cu
metal, lunecau vergile ce atârnau de-a lungul cor biei.
Se vedea clar c , în timp ce Klaneth de inea controlul
asupra lope ilor de cârmit, a catargului şi a calei cu
vâslaşi, femeile Sharanei controlau ancorarea. Observ ,
cu o oarecare team , o uş ce d dea în partea din spate
a cabinei, partea ce g zduia fetele r zboinice. Nu avea de
ce s treac cineva pe acolo în timp ce corabia naviga, îşi
spuse. Se hot rî s rişte.
Pe când deschidea fereastra de lâng el, auzi
rumoarea unor voci. Apoi o auzi pe cea a Sharanei,
puternic , limpede, amar .
— A sf râmat lan urile, aşa cum a promis, apoi a
fugit!
— Dar, st pân , se auzi vocea lui Satalu, unde putea
s se duc ? N-a venit aici. De unde ştii c nu l-a prins
Klaneth? ţ nu-i hr neşte acum diavolimea?
— Nu uita furia lui Klaneth! r spunse Sharane. Nu
126
uita c l-a certat pe Zachel! Amândou au fost
adev rate, Satalu!
Deci preotul în negru îl certase pe Zachel! Oricum, o
veste bun !
— Cel mai mult i-a uimit faptul c a fugit în timp ce
cornul somnului inea sclavii sub jug, şopti Satalu.
— Noi ştiam c pe el nu-l subjug , îi r spunse aspru
Sharane. De ce m contrazici, Satalu? A devenit
puternic. Şi-a sf râmat lan urile. A fugit. Şi a dovedit c
e pe atât de laş pe cât îi spusesem. Sperând c nu e…
ad ug ea încet. Nu i-am promis c -i dau sabia dac îşi
sf râm lan urile şi vine la mine?
— Dar n-a promis c va veni s i-o cear , spuse
Satalu cu şiretenie. ţred c şi-o va lua singur…
— Taci, fato!
Vocea Sharanei era plin de furie.
— Nu-mi aminti de asta, dac nu vrei s fii biciuit !
În cabin se aşternu t cerea. Apoi Sharane vorbi din
nou, încet, cu mult regret.
— Iart -m , Satalu! Ştii c nu te-aş biciui! Dar… n-o
s vin niciodat , nici s-o ia, nici s-o cear ! Apoi, dup
un timp: Sunt obosit . Luarda, p zeşte uşa! ţelelalte,
duce i-v în cabina voastr şi culca i-v , sau face i ce
vre i. Satalu, piapt n -m pu in, apoi las -m !
Din nou t cere. Îndelungat . Apoi vocea lui Satalu:
— St pân , eşti pe jum tate adormit . Eu plec…
Kenton mai aştept un timp, dar nu prea mult. În
raport cu puntea ancorelor, tocul ferestrei se afla cam la
în l imea b rbiei lui. Se ridic grijuliu şi se uit
în untru. Privirea îi z bovi la început pe altarul cu geme
luminoase, perle, piatra lunii şi cristale înghe ate,
l ptoase. Avu senza ia c era gol, f r locatar. Nu mai
ardea nici o flac r în cele şapte bazine de cristal.
127
 Auzi o femeie suspinând. Privi în jos. ţap tul
divanului mare, din fildeş cu arabescuri aurii, era chiar
sub el. Pe divan, Sharane, cu fa a ascuns în perne.
Îmbr cat doar într-un voal sub ire de m tase şi
acoperit cu valurile p rului ei roşu-auriu, plângea,
plângea amarnic, din tot sufletul. Plângea ca orice
femeie cu inima zdrobit . Umerii albi i se zguduiau din
cauza suspinelor pe care le în buşea în perne.
Plângea din cauza lui?
Îşi înt ri sufletul, îşi învinse dorin a fierbinte de a se
duce la ea, de a o lua în bra e şi de a o consola.
O sclipire de safir, o str lucire de o el îi p trunse în
ochi. Era sabia, sabia lui Nabu! Sabia pe care jurase s
n-o primeasc din mâinile ei, ci s-o ia singur. Era
aşezat pe un raft, fixat în perete chiar deasupra capului
ei. Atât de aproape de ea, încât dac întindea mâna,
putea s-o apuce.
Se retrase, aşteptând ner bd tor ca plânsul s
înceteze. Dragoste fa de ea, chiar pasiune, avea din
belşug. Dar, oricât ar fi c utat, nici un pic de mil .
ţurând, suspinele nu se mai auzir . Dup un timp,
îşi strecur încet capul pe fereastr şi se uit la ea.
Dormea, cu fa a spre uşa cabinei, cu lacrimi pe genele-i
lungi, dar cu pieptul minunat ridicându-se şi coborând
uşor în respira ia egal a somnului.
Fereastra avea cam trei picioare p trate şi se
deschidea în untru. Kenton se apuc de pervaz şi se
aplec încet, pân când umerii şi pieptul îi intrar
în untru. Apoi se întinse, ajungând cu mijlocul pe rama
ferestrei. Acum, mâinile lui atingeau moliciunea
covorului de pe podea. Ml diu ca un şarpe, se strecur
pe nesim ite în untru. Încet, ca un acrobat, îşi trase
picioarele dup el. R mase culcat cât era de lung la
128
c p tâiul patului Sharanei.
Aştept o vreme. Respira ia regulat nu se modificase.
Se ridic în picioare. ţa o pisic , se strecur spre uşa
dintre cabin şi camera fetelor r zboinice. Acolo se
auzea un murmur de voci. V zu un z vor care, împins,
intra într-o muf , încuind uşa. F r nici un zgomot,
trase z vorul. Acum pisicile erau în cuşc , îşi spuse el,
rânjind.
Privi în cabin . Pe un sc unel, o bucat mic de
m tase. Pe o canapea, una mai lung , ca o eşarf .
Înh bucata cea mic şi o r suci, transformând-o
într-un c luş destul de bun. Lu apoi bucata cea lung
şi trase de ea: grea, rezistent , exact ce-i trebuia. Dar nu
era de-ajuns. Se furiş spre perete şi lu din cui o
draperie asem n toare.
P şi în vârful picioarelor spre patul Sharanei. Pân s
deschid ea ochii, îi desf cu gura şi-i vârî în untru
c luşul de m tase. Apoi, aruncându-se peste ea,
intuind-o sub greutatea lui, îi r suci capul, îi înf şur
şalul în jurul gurii şi-l leg . Îndat dup aceea, o apuc
de picioare şi-i prinse capetele şalului în jurul bra elor,
fixându-i-le de trup.
Ochii ei str lucir de o recunoaştere furioas , jignit ,
disperat . Încerc s se rostogoleasc de sub el, s -l
loveasc cu genunchii. Kenton se l s pe ea cu toat
greutatea şi, îndemânatic, îi leg genunchii şi gleznele
cu cea de-a doua eşarf .
Sharane r m sese nemişcat , uitându-se la el cu ur .
Îi trimise batjocoritor o s rutare. Ea se r suci, încercând
s se r stoarne de pe divan. F r zgomot, lu alte
draperii, o înf şur în ele, apoi, cu una mai lung , o leg
de divan.
Liniştit în privin a ei, se îndrept spre uşa exterioar .
129
Trebuia s-o atrag în cabin pe servitoarea aceea,
Luarda, s-o imobilizeze ca şi pe st pâna ei. S-o reduc la
t cere. Deschise pu in uşa şi se uit afar . Fata era
aproape, cu spatele spre el, privind spre puntea neagr .
Cum s-o atrag în untru?
Se întoarse tiptil, g si o alt buc ic de m tase,
smulse de pe perete alte draperii, iar din bucata cea
mic întocmi un alt c luş. Apoi cr p din nou uşa, îşi
apropie buzele de cr p tur , îşi pi ig ie vocea şi, cât mai
feminin cu putin , şopti:
— Luarda! Te cheam st pâna! Repede!
Fata se întoarse. El se retrase uşor, lipindu-se de
perete, lâng uş . Servitoarea intr , f r s b nuiasc
ceva. Se opri o clip şi r mase cu gura c scat v zând-o
pe doamna Sharane legat şi neajutorat .
Exact ceea ce-şi dorea Kenton. O apuc de gât cu o
mân , aproape sugrumând-o. ţu mâna liber îi vârî
c luşul în gur şi, în acelaşi timp, închise uşa cu
piciorul. Fata se zb tea ca o panter tân r . Se str dui
s -i in gura închis , pân când reuşi s -i acopere
partea de jos a fe ei şi gâtul cu o eşarf . Mâinile ei îl
ag au, îl zgâriau. Încerca s -şi r suceasc picioarele în
jurul lui, s -l r stoarne. Kenton strânse mai tare
m tasea din jurul gâtului, sufocând-o. Când zbaterea ei
deveni mai slab , îi leg iute bra ele, o puse apoi pe
podea şi-i leg , aşa cum procedase cu Sharane,
genunchii şi gleznele.
Z cea acum la fel de neajutorat ca st pâna ei. O
înh şi o c r pe divan.
Abia atunci se duse şi-şi lu sabia. Şi, ca mai înainte,
sim i puterea scurgându-se în el. St tea cu sabia în
mân în fa a Sharanei, cump nind-o, mânuind-o,
împungând şi t ind cu ea.
130
 În ochii ce-l priveau nu se citea nici un pic de fric .
Furie din belşug, dar nu fric . Şi, cu o satisfac ie
r ut cioas , Kenton observ c nici dispre , nici ruşine.
Nu, ochii îi oglindeau furia, dar el avu impresia c în
spatele acesteia se vedeau uimirea, speran a…
Iar Kenton râse uşor, se aplec spre ea şi-şi ap s
buzele peste buzele-i legate. Îi s rut ochii furioşi.
— Sharane, zâmbi el, voi cuceri corabia f r ajutorul
t u! Şi dup ce o voi cuceri, m voi întoarce, î i voi t ia
leg turile şi te voi lua! Da, doamn Dulce-ca-Mierea, te
voi lua, cu sau f r voia ta!
Se îndrept apoi spre uş , o deschise încet şi privi în
jur.

131
 16.
STĂPÂN AL CORĂBIEI
PE PUNTEA NEAGR st tea Gigi. Ghemuit, cu fruntea
rezemat de marginea tobei din şarpe, cu bra ele
atârnându-i peste ea. În atitudinea toboşarului era atâta
disperare, încât Kenton sim i nevoia s -l strige. Un
impuls pe care, v zând capul lui Zachel, şi-l în buşi
imediat. Îi z rea doar creştetul capului deasupra dungii
dintre puntea Sharanei şi cala vâslaşilor, dar auzea
pocnetul r ut cios al biciului.
Se ghemui, ştiind c în pozi ia aceea Zachel nu-l mai
putea vedea. Îşi strecur sabia la brâu şi se târî din
cabin pe coate şi pe genunchi, închizând încet uşa în
urma lui. Ţrusc, observ o fereastr la camera în care
dormeau femeile. Nu-şi amintise de ea. În schimb, nu
exista nici o uş şi, probabil, fetele treceau prin cabina
Sharanei s ajung pe punte, dac nu cumva obişnuiau
s se strecoare pe fereastr . Dac vor b nui c se
întâmpl ceva suspect cu st pâna lor şi vor descoperi
uşa z vorât , f r îndoial c vor ieşi pe fereastr . Nu
avea ce face, trebuia s rişte, sperând s termine cea
mai mare parte a treburilor înainte de trezirea lor.
Dac l-ar surprinde pe preotul în negru în vizuina lui
şi l-ar lovi imediat, în linişte, atunci el şi vikingul le-ar
veni uşor de hac celorlal i, iar femeile puteau s fac ce
voiau. Nu aveau cum s -l ajute, nici cum s -l împiedice.
Ar fi intervenit prea târziu.
132
 Reveni pe punte, se târî sub fereastr şi ascult . Nu
se mai auzeau voci. Se ridic încet şi remarc faptul c ,
acum, creştetul supraveghetorului era mascat de catarg.
Arunc o privire prudent spre Gigi cel disperat, apoi se
uit în untru. În cabin dormeau opt fete. Unele cu
capul pe pieptul altora, altele ghemuite pe perne de
m tase. Întinse mâna şi închise fereastra. ţel pu in s
mai atenueze zgomotul…
Se târî apoi de-a lungul cabinei, c tre parapetul de la
tribord. Se c r peste el. Atârn o clip , cu degetele
ag ate de marginea parapetului, c utând cu picioarele
lan ul ce se întindea dedesubt. Lan ul ducea doar pân
la jum tatea distan ei pe care trebuia s-o parcurg ,
pentru a avea catargul între el şi Zachel. Se târî de-a
lungul lan ului, dând drumul barei ca s apuce zalele în
mâini. ţând ajunse la cap tul lan ului, se întinse, se
apuc iar de balustrad şi înaint de-a lungul ei,
tr gându-se în mâini.
Acum, catargul era chiar în fa a lui. Ajunsese în locul
de unde pl nuise s dea lovitura. Se ghemui şi, aşa cum
intrase în cabina Sharanei, se scurse de-a lungul
balustradei ca un şarpe, r mânând lungit lâng parapet
pân îşi trase r suflarea.
Se afla în dreptul lui Gigi, iar când acesta îşi ridic
brusc capul de pe tob , ochii lui privir drept în ochii lui
Kenton. Fa a sa urât se încre i de uimire, dar, imediat,
deveni indiferent, imobil. ţ sc , se scul în picioare,
apoi duse mâna la ochi şi se uit peste bord, de parc ar
fi z rit ceva pe mare, în dep rtare.
— Pe Nergal, dac ar şti Klaneth! exclam el aprig,
îndreptându-se cât de repede îi permiteau picioarele lui
de pitic spre cabina neagr .
Kenton se furiş la marginea calei. Îl v zu pe Zachel
133
pe scaunul înalt, scrutând atent marea, încercând s
vad , ca şi Gigi, ce anume trezise interesul toboşarului.
Kenton mirosi stratagema lui Gigi şi f cu imediat
mişcarea pe care acesta i-o preg tise.
Îşi d du drumul în cal , f cu un salt şi ajunse în
spatele catargului. Supraveghetorul se întoarse iute. Cu
o intui ie instantanee a pericolului, Zachel deschise gura
s strige şi duse mâna spre cureaua în care era vârât un
pumnal lung, dar sabia lui Kenton şuier prin aer şi-i
retez gâtul.
ţapul ras al lui Zachel îi zbur de pe umeri, cu gura
c scat , cu ochii deschişi. ţorpul r mase în picioare
înc trei clipe, cu sângele âşnind din arterele t iate, cu
mâna îndesat pe mânerul pumnalului.
Apoi trupul lui Zachel se pr buşi, stropindu-l pe
Kenton cu şuvoiul de via din el în timp ce c dea.
De pe b ncile vâslaşilor nu se auzea nici un sunet,
nici o exclama ie. St teau doar, cu lope ile l sate, şi
priveau.
Kenton c ut în centura lui Zachel cheile
supraveghetorului, cheile cu care voia s descuie
c tuşele de la încheieturile lui Sigurd, s descuie
centura de metal din jurul mijlocului acestuia. Le g si,
înh pumnalul din degetele epene ale lui Zachel şi
fugi, pe culoarul îngust, spre viking.
— Frate! se bâlbâi scandinavul, pe jum tate
neîncrez tor. ţredeam c-ai plecat! C-ai uitat de fr ia de
sânge! ţe lovitur , pe Odin! ţapul câinelui i-a zburat de
pe umeri de parc l-ar fi lovit însuşi Thor, cu ciocanul
lui!
— Taci, Sigurd, taci!
Kenton c ut cu o grab disperat printre chei,
încercând s-o g seasc pe aceea care se potrivea la
134
c tuşele lui Sigurd.
— Nu pune întreb ri! Acum suntem împreun şi vom
lupta pentru st pânirea cor biei! Lua-le-ar dracu’ de
chei! Dac aş putea ajunge în vizuina lui Klaneth înainte
s se dea alarma! S stai între mine şi preo i! Las -mi-l
mie pe preotul în negru! Nu te atinge de Gigi, toboşarul,
nici de Zubran, cel cu barb roşie. Nu ne pot ajuta, dar
au jurat s nu lupte împotriva noastr . S ii minte asta,
Sigurd!
ţ tuşele de la mâinile vikingului z ng nir şi se
deschiser .
Încuietoarea brâului de metal se deschise şi ea.
Sigurd îşi scutur mâinile eliberate din lan uri, trase
cing toarea metalic şi o azvârli. Se scul în picioare, cu
coama ca de in în vânt, cu mâinile împreunate ridicate.
— Liber! strig el. Liber!
— Sigurd! şuier Kenton, punându-i mâna la gur .
Taci! Vrei s ne înha e înainte de a apuca s ne mişc m?
Îi vârî în mân pumnalul lui Zachel.
— Foloseşte-te de sta, e tot ce am pân când vei
câştiga o arm mai bun !
— Asta-i o juc rie femeiasc , râse vikingul. Nu, frate
de sânge! Sigurd poate s se descurce şi f r ea!
Arunc pumnalul şi înh o vâsl din l caşul în care
atârna, o în l şi o pocni cu o for teribil de latura
navei. Se auzi un trosnet ascu it, o plesnitur de lemn.
O ridic din nou, izbind-o cu aceeaşi putere de cealalt
latur a navei. Se auzi un alt trosnet, iar vâsla se rupse
chiar la mijloc. Sigurd inea acum în mân un ciomag
uriaş, lung de zece picioare, pe care-l r suci deasupra
capului. ţ tuşele şi lan urile prinse de mânerul vâslei
zorn ir , ca lan urile unui buzdugan din vremuri
str vechi.
135
 — Vino! spuse scurt Kenton şi se opri s culeag
pumnalul.
ţala se umplu de larm . Sclavii se zb teau în leg turi
şi cereau s fie elibera i.
— Elibereaz -ne! strigau ei. Descuie-ne lan urile! Vom
lupta al turi de tine!
Iar de pe puntea Sharanei se auzeau strig te de femei.
R zboinicele Sharanei âşneau pe fereastr !
Nu mai avea nici o şans s -l atace prin surprindere
pe preot! Era nevoit s lupte cu ghearele şi cu din ii,
pân la ultima suflare! Sabia lui şi m ciuca lui Sigurd,
împotriva lui Klaneth şi a haitei sale… Şi, cine mai ştie
împotriva cui…
— Repede, Sigurd, strig el. Pe punte!
— Mai întâi eu, frate de sânge, mârâi Sigurd. Eu,
scutul t u!
Îl împinse pe Kenton într-o parte şi goni pe lâng el.
Înainte ca acesta s fi ajuns la picioarele sc rii, sus se
adunaser mul i preo i cu fe e albe, care ineau în mâini
s bii şi l nci scurte, ucig toare, şi r cneau.
Piciorul lui Kenton c lc pe ceva care se rostogoli,
f cându-l s cad în genunchi. Vedea acum de aproape
figura lui Zachel, fiindc se împiedicase de capul retezat
al acestuia. Îl apuc de p r, îl r suci de câteva ori şi-l
azvârli drept în fa a preotului cel mai apropiat. Dup
ce-l lovi pe preot, capul c zu între robele negre, apoi se
rostogoli mai departe.
Preo ii strigar şi d dur înapoi. Înainte de a apuca
s -şi revin vikingul ajunsese pe trepte, ciom gindu-i
aşa cum se bate grâul cu un îmbl ciu15. În urma lui
venea Kenton, care-şi croia drum spre uşa cabinei

15 Unealt pentru treierat grâul, format dintr un baston de care era

prins , cu o bucat de lan , o bar de lemn (n.t.).
136
negre.
Îi ineau piept opt dintre preo ii cu robe negre. Îşi
d duser seama ce voia s fac şi fugiser s -l opreasc .
Vâsla scandinavului izbi, sf râmând craniul unuia ca pe
o coaj de ou. Pân s-o ridice din nou, doi dintre preo i
se şi repeziser la el, lovind şi împungând cu l ncile.
Kenton d du o lovitur în jos, muşcând adânc un bra
ce inea arma, care era gata s ating pieptul lui Sigurd.
Apoi, cu o t ietur în sus, îl spintec pe preot de la buric
la b rbie. Vikingul, iute ca gândul, d du drumul vâslei,
prinse lancea de lemn, o smulse din mâna celui în rob
neagr şi i-o înfipse în inim . Între timp, un alt preot
c zuse sub muşc tura sabiei lui Kenton.
Dar ei veneau în valuri, curgând din fiecare gang, din
fiecare col al pun ii negre, echipa i cu s bii, l nci şi
scuturi. Ieşeau afar , strigându-şi st pânul.
Iar din cabina neagr se repezi şi Klaneth, r cnind şi
inând în mân o spad lung . Îl urmau Gigi şi
persanul. Preotul în negru îl atac direct, trecând ca un
taur prin semicercul de servitori. Gigi şi persanul se
strecurar spre toba din piele de şarpe şi r maser
acolo, privind. O clip , Kenton apuc s vad c în ochii
persanului str lucea lumina b t liei, c mâinile îi
frem tau pe pumnalele de la brâu, c -şi tot scotea şi-şi
vâra iataganul în teac .
Din cal se auzea ip tul lung, puternic, al sclavilor.
O clip , preotul în negru privi seme spre Kenton, iar
fosforescen a din ochii lui se transform în fl c rile
iadului. Apoi izbi, o lovitur fulger toare, ce trebuia s -l
spintece pe Kenton de la um r la şold.
Dar când lovitura c zu, Kenton nu mai era acolo.
S rise într-o parte, mai iute decât spada lui Klaneth,
apoi împunsese cu propria-i lam .
137
 Şi o sim i muşcând din trupul preotului în negru!
Klaneth url şi d du înapoi. Imediat, acoli ii lui
n v lir între el şi perechea atacat . Îi înconjurar pe
cei doi.
— Spate în spate, frate! strig vikingul.
Kenton auzi ciomagul bubuind şi v zu trei dintre
preo i pr buşindu-se, ca sub un îmbl ciu gigantic.
Lovind şi împungând, îi respinse pe preo ii ce şiroiau
spre el.
Vârtejul luptei îi aduse lâng tob . Îl v zu pe persan
cu iataganul în mâna rigid . Ţlestema, gemea, se zb tea
ca un câine în les , inut s nu se apropie de prad . În
acelaşi timp, Gigi, cu spum la col urile gurii mari,
c scate, cu fa a schimonosit , st tea cu bra ele-i lungi
întinse, cu mâinile tremurânde, chinuit de aceeaşi
ner bdare.
De dorin a de a li se al tura – Kenton era sigur de
asta – lui şi lui Sigurd, dar intui i de leg minte
misterioase, care nu puteau fi c lcate…
Deodat , Gigi ar t ceva în fa . Kenton îi urm ri
gestul şi v zu un preot târându-se cu sabia în mân ,
apropiindu-se de picioarele vikingului. O t ietur în
piciorul lui Sigurd, şi scandinavul ar fi fost terminat.
Olog. Uitând de propria-i ap rare, Kenton se repezi şi
lovi în jos. ţapul preotului ce se târa zbur de pe umeri
şi se rostogoli pe punte.
Dar în timp ce se ridica, Kenton îl v zu pe Klaneth în
fa a lui, gata s loveasc !
„ sta-i sfârşitul”, gândi Kenton. ţu o mişcare
instinctiv , se trânti la p mânt, rostogolindu-se, fugind
de t işul ce c dea.
Nu inuse seama de viking. Sigurd v zuse toat scena
rapid şi îşi ridicase vâsla, inând-o orizontal, ca pe un
138
dorn imens. Şi înfipse dornul acela în coastele lui
Klaneth!
Lovitura de spad c zu al turi, preotul în negru fiind
aruncat înapoi, împleticindu-se, cu toat puterea lui, cu
toat statura lui masiv .
— Gigi! Zubran! La mine! strig el.
Înainte de a apuca s se ridice, Kenton se trezi cu doi
preo i peste el, sfâşiindu-l, lovindu-l. D du drumul
sabiei şi apuc pumnalul lui Zachel. Lovi în sus, sim i
corpul de deasupra lui sl bind, pr buşindu-se, ca un
balon în epat. Sim i îns şi o t ietur de sabie în um r.
R spunse izbind orbeşte şi se trezi sc ldat de un val de
sânge. Auzi un vuiet bolborosit, şi disp ru şi a doua
ap sare.
Apuc sabia şi se ridic . Dintr-o privire îşi d du
seama c din toat haita de lupi a lui Klaneth doar
câ iva mai st teau pe picioare. În mijlocul lor, Klaneth.
Se retr seser din b taia vâslei. Sigurd r m sese intuit,
r suflând greu. Şi preotul în negru gâfâia, inându-se de
piept, de locul în care-l lovise vâsla lui Sigurd. La
picioare i se adunase o b ltoac de sânge, ce se scurgea
din rana provocat de sabia lui Nabu.
— Gigi! Zubran! gâfâi el. Omorâ i câinii ştia! Sau v
ia pe voi Nergal!
— Nu, Klaneth! rânji toboşarul. Eu şi Zubran ne-am
legat s nu v facem, ie şi preo ilor t i, nici un r u cât
vreme tu vei fi st pânul acestei pun i, şi nu s te
ajut m. De altfel, mi se pare c s-a cam terminat cu
st pânirea ta! Aşa c …
Se aplec pe toba înalt şi o r sturn peste bord
dintr-o opintire a umerilor lui la i.
— N-o s mai ai nevoie de Invocatorul lui Nergal!
Din rândul preo ilor se în l un geam t. Klaneth
139
r mase t cut, amu it de gestul lui Gigi. De cuvintele lui.
Dar, în timp ce ei st teau fa în fa , din valurile ce
atingeau corabia se auzi un sunet, puternic şi sinistru!
Un r p it de tob tun tor, amenin tor, duşm nos,
care chema!
Ţr… om-rr-oom-ommm!
Toba cea mare se izbea de carena cor biei! Era
ridicat de valuri şi lovit de bra ele lor, de trunchiul
cor biei!
Invocatorul!
Invocatorul lui Nergal!
Brr-rr-oom!
ţorabia tremura. O umbr se întinse peste mare, iar
în jurul lui Klaneth începu s creasc întunericul…
ţu mai mult furie, cu mai mult r utate, toba lui
Nergal bubuia, b tut de valuri! ţea a din jurul
preotului în negru se îngroşa, se înt rea, începând
transformarea diavoleasc a preotului lui Nergal în
însp imânt torul lui st pân. Din mijlocul întunericului
se auzi vocea lui Klaneth:
— Nu mai sunt st pân, Gigi? Aşteapt şi ai s vezi! Ai
s vezi ce-o s se întâmple cu tine şi cu scuipatul la de
scroaf persan!
Gigi îşi puse mâna pe um rul lui Kenton.
— Loveşte-l! îl îndemn el. Repede! Muşc -l adânc!
ţât mai e timp! M duc s fac Invocatorul s tac !
Alerg apoi spre parapet şi s ri peste bord.
Iar Kenton se repezi drept în oroarea noroas în care
se mişca înc preotul în negru. Sabia lui p trunse în ea
şi lovi! Auzi un urlet îndurerat, neîncrez tor. Vocea lui
Klaneth! Izbi din nou.
În aceeaşi clip , îşi d du seama c r p itul tobei
încetase, c vocea Invocatorului fusese oprit . Îl auzi pe
140
Gigi strigând:
— Muşc -l iar, lupule, muşc -l adânc!
ţea a întunecat din jurul lui Klaneth se limpezi. ţu
ochii mor i închişi, preotul se inea de bra ul din care
curgea sânge negru printre degetele strânse.
Dar când Kenton ridic din nou sabia s -i dea
lovitura de gra ie, preotul în negru deschise ochii, ca
dou ruguri funerare din fl c ri infernale. Arunc în
ochii lui Kenton sângele din mâna ce inuse bra ul r nit.
Orbit, Kenton îşi opri lovitura şi preotul se repezi spre el.
ţu un gest automat, cu toat vederea înce oşat ,
Kenton ridic sabia spre a respinge atacul. Îl z ri pe
Sigurd doborându-i pe preo ii r maşi, auzi trosnetul
oaselor când ciomagul mânjit de sânge le izbea trupurile
ce fugeau…
Sabia fusese prins de mâna lui Klaneth. O trase
înapoi iute, iar când o smulse din strânsoarea preotului,
pe punte c zur degete t iate. Din nou, preotul r cni.
Piciorul lui Kenton alunec pe o balt de sânge. ţ zu,
iar preotul se pr v li peste el. Ţra ele lui puternice îl
cuprinser . Se rostogoleau, înl n ui i. Îl v zu pe Sigurd
tremurând îngrijorat, încercând s izbeasc , s stoarc
orice urm de via din Klaneth, dar neg sind ocazia.
Deodat , Klaneth r mase dedesubt, iar Kenton veni
deasupra. Strânsoarea preotului sl bi, apoi r mase
nemişcat.
Kenton îngenunche lâng el. Îi şopti vikingului:
— Nu-i al t u! E al meu!
Îşi c ut pumnalul la cing toare. Trupul preotului se
încord , apoi, ca un arc slobozit, s ri în picioare,
aruncându-l pe Kenton la câ iva metri.
Şi, înainte ca vikingul s ridice ciomagul şi s
loveasc , Klaneth ajunsese la balustrad şi se aruncase
141
în mare!
Se aplecar peste marginea cor biei. Kenton se
preg tise s -l str pung pe preotul în negru, dar nu era
lâng corabie. ţercetar marea şi v zur c , la peste
dou sute de metri, plutea toba din piele de şarpe, cu
membrana sfâşiat de cu itul lui Gigi. În timp ce
priveau, capul lui Klaneth se ivi lâng ea şi o înh cu o
mân . Sub ap sare, cilindrul gros se l s într-o parte,
ca într-o îngenunchere grotesc . Se auzi un sunet
sumbru, ca un vaiet. Din cea a argintie se mişc o
umbr , iar întunericul se întinse peste preot şi tob . Îi
înghi i şi disp ru, împreun cu ei, de parc n-ar fi fost
nicicând vreun preot în negru sau vreun Invocator! Om
şi tob disp ruser !
Plin înc de furia b t liei, Kenton se uit în jur.
Puntea neagr era pres rat de oamenii lui Klaneth,
oameni zdrobi i de m ciuca lui Sigurd, oameni c rora le
luase via a sabia lui, oameni în gr mezi groteşti, câ iva
care gemeau şi se v itau.
Se întoarse spre puntea Sharanei. Femeile ei, albe la
fa , îl priveau, înghesuite în uşa cabinei. ţhiar la
marginea barierei dintre cele dou pun i, Sharane! Îl
înfrunta mândr , dar cu ochii înce oşa i, cu lacrimi înc
pe genele-i lungi. Diadema semilunii argintii disp ruse.
Disp ruse şi aura de zei care, şi atunci când Ishtar
lipsea, îi îmbr ca în slav altarul ei viu…
De ce nu, la urma urmei, era o femeie! Doar o femeie.
O femeie frumoas , uman .
Kenton se trezi s ltat pe umeri de Gigi şi de persan.
— Tr iasc ! striga Gigi. Tr iasc st pânul cor biei!
— St pânul cor biei! r cnea persanul. Zei ai Persiei!
ţe lupt !
— St pân al cor biei! repet Gigi. Apoi, ad ug încet:
142
Dar Klaneth tr ieşte înc !
St pân al cor biei!
— L sa i-m jos! le ceru el.
Dup ce coborî, trecu de pe puntea lui Klaneth pe cea
a Sharanei şi se opri în fa a ei.
— St pân al cor biei! râse el. Şi al t u, Sharane!
— Nu înc , r spunse ea, sigur de sine. Nu înc ,
pân când nu voi vrea şi eu.
O apuc de încheietura sub ire şi o trase la pieptul
lui.

143
 17.
STĂPÂN AL SHARANEI
SE AUZI strig tul lui Gigi. Îi inu isonul un ip t de
avertizare al persanului. O v zu pe Sharane p lind, îi
v zu buzele albindu-se. Vikingul ieşise din cabina
neagr , ducând în bra e statuia aceea a r ului ce os ce
fusese în altarul sinistru al lui Klaneth.
— Stai! strig Gigi, repezindu-se la el.
Dar vikingul ajunsese la balustrad şi, înainte de a-l
putea opri cineva, ridicase idolul şi-l azvârlise în mare.
— A disp rut şi ultimul diavol! strig triumf tor
Sigurd.
Gigi se întoarse îngrozit spre persan. Persanul d du
doar din umeri şi se îndrept spre parapet, privind în
jos, acolo unde fusese aruncat statuia cea neagr .
ţorabia tremura. Tremura, de parc sub chila ei se
ivise o mân ce o scutura.
Apoi se opri. În jur, apele se întunecar .
În str fundul apelor întunecate începu s fiarb un
nor stacojiu. La o mare adâncime sub ei, norul se mişca
şi se m rea, aşa cum se m reşte un nor de furtun . Se
transform într-un vârtej de nori roşii, str b tu i de
întuneric, care se ridica. Iar în timp ce creştea,
adâncimile lui roşii deveneau tot mai furioase, umbrele
negre tot mai amenin toare.
Norul se în l a, r sucindu-se. Din el âşnir raze
plasate ciudat, orizontal, în form de evantai. Din
144
luminiscen ele acelea oblice, ce se r suceau acum ca o
roat însp imânt toare în abis, începur s r sar bule
imense, negre şi roşii, care âşnir în sus, crescând
repede în diametru, pe m sur ce se apropiau de
suprafa .
În ele, Kenton v zu siluete, siluete ce oase, corpuri de
oameni ghemui i, în armuri negre-stacojii ce str luceau.
Oameni în bule!
Oameni în armuri! Oameni ghemui i cu capul pe
genunchi, îmbr ca i în solzi str lucitori. R zboinici în
mâinile c rora se aflau s bii din cea , arcuri din cea ,
l nci din cea !
Miliarde şi miliarde de bule n v leau în sus. Erau
aproape de suprafa . Ieşir la iveal !
Ţulele se sparser !
Din carapacea lor sf râmat , r s rir r zboinicii, to i
înz ua i, cu figuri palide, cu ochii pe jum tate închişi,
mor i, ieşind din albastrul întunecat al m rii, s rind pe
crestele valurilor. Alergau pe ap ca pe un câmp de
violete ofilite! Se c rau în t cere pe corabie!
— Oamenii lui Nergal! gemu Sharane. R zboinicii
ţelui Întunecat! Ishtar! Ishtar! Ajut -ne!
— Sunt doar fantome! strig Kenton, ridicând sabia
plin de sânge. Doar n luci!
În clipa aceea ştiu c , de fapt, asta şi erau. Rândul
din frunte se balansa pe creasta unui val unduitor, ca
pe o movil lung de p mânt. Arcurile lor nu mai erau
din cea şi îndreptau spre ei vârfurile s ge ilor lungi. Se
auzi un bâzâit de corzi, un ropot ca de grindin în
flancurile navei. O mul ime de s ge i zburar spre
catarg, iar una le c zu la picioare. ţu solzi de şarpe,
negri şi stacojii, cu vârful înfipt adânc în punte.
— Ishtar! Doamn Ishtar! Izb veşte-ne de Nergal! se
145
ruga Sharane.
Drept r spuns, corabia se zgudui iar, ca şi cum o alt
mân o apucase de cârm şi o împinsese înainte!
Din mul imea ce tot ieşea din bule se în l un strig t
puternic. R zboinicii alergar dup nav , apoi se oprir .
Alt nor de s ge i se ab tu asupra cor biei.
— Ishtar! Doamn Ishtar! plângea Sharane, ca o feti
speriat .
Întunericul se despic şi ap ru o sfer imens ,
înconjurat de o ghirland de luni micu e. Din ea se
scurgea un foc argintiu, viu, palpitând triumf tor.
Şuvoiul ce curgea atinse marea şi se amestec în ea.
Umbrele se închiser . Sfera disp ru.
Dar fl c rile selenare pe care le aruncase coborau tot
mai în adânc. În întâmpinarea lor âşnir alte bule,
trandafirii, perlate, argintii, lic rind de scântei şi
sclipind a chihlimbar moale, pâlpâind în culoarea celei
mai minunate perle, a celui mai frumos trandafir.
În fiecare bul , Kenton v zu câte o siluet , câte un
trup fermec tor, delicat, minunat. ţorpuri de femei, a
c ror frumuse e era subliniat de str lucirea marginilor
bulelor.
Femei în bule!
Sferele vr jite n v lir în sus, atinser suprafa a
m rii uriaşe, se deschiser …
Din ele se n pusti o mul ime de femei. Dezbr cate,
doar cu cosi ele negre ca miezul nop ii, argintii ca luna,
aurii ca grâul şi roşii ca macii. Astfel ieşir din rugurile
str lucitoare ce le aduseser la suprafa , ridicar bra e
albe, m slinii, bra e roz şi bra e de chihlimbar pal,
f cându-le semne solda ilor n v litori, n scu i din mare.
Ochii lor luceau ca nişte lacuri de nestemate: safire
albastre, negre şi albicioase; marmur neagr catifelat ;
146
pietre galbene de soare16; chihlimbar vr jit. Ochi cenuşii
ca lamele s biilor sub luna iernii. ţu şolduri rotunde
sau zvelte, cu piepturi feciorelnice, se leg nau pe
crestele valurilor, f când semne şi strigând spre
r zboinicii lui Nergal.
La chemarea lor, dulce ca gânguritul porumbelului,
plâng toare ca a pesc ruşului, gr bit ca a şoimului,
suav şi p trunz toare, n v litorii înz ua i se v lurir ,
se oprir . Arcurile în l ate coborâr . S biile c zur în
ap , l ncile se r sucir spre adâncuri. În ochii lor mor i
âşnise o flac r , o flac r de via !
Strigând, se repezir spre femei, uitând de corabie.
ţrestele valurilor pline cu r zboinici în zale întâlnir
crestele pe care se leg nau femeile minunate, şi femeile
au fost cuprinse de bra ele înz uate. Pletele castanii şi
negre, argintii ca luna sau aurii ca grâul se r sucir în
jurul zalelor stacojii şi de culoarea abanosului.
R zboinicii şi femeile se topir în spuma din spatele
navei ce gonea. Devenir una cu siajul sclipitor, de
nestemate, al navei. Un siaj ce se rostogolea şi ofta, de
parc ar fi fost sufletul unei m ri senzuale…
— Ishtar! Maic Preaiubit ! se ruga doamna Sharane.
Slav Zei ei Ishtar!
— Slav lui Ishtar! zise şi Kenton, c zând în
genunchi.
Apoi se ridic şi-o trase spre sine.
— Sharane! şopti el.
Ţra ele ei uşoare îi înconjurar gâtul.
— St pâne, te rog s m ier i! plânse ea. Te rog s m
ier i! Dac aş fi ştiut! Prima dat z ceai pe punte, ar tai
tare speriat, apoi ai fugit! Dup aceea ai fost pus în
lan uri! Un sclav! Şi totuşi te iubeam! Dar de unde s
16 Piatr de soare (heliodor) – varietate galben de beril (n.t.).
147
ştiu cât eşti de puternic?
Aroma ei îl cutremura. Moliciunea ei f cu s i se pun
un nod în gât.
— Sharane! şopti el. Sharane!
Buzele ei le întâlnir pe ale lui şi le închiser . Vinul
nebun al vie ii îi alerga prin vine. În fl c rile dulci ale
gurii ei, toate amintirile începur s i se ştearg din
minte, l sând loc doar prezentului.
— M d ruiesc ie! şopti ea.
Dar îşi aminti.
— Tu nu-mi d ruieşti nimic, Sharane, îi r spunse. Eu
îmi iau! Şi o îmbr iş .

Vikingul veni şi se aşez lâng uşa cabinei trandafirii,

cu sabia lui Klaneth în mân . P zea atent, fredonând
cântece vechi de nunt . Pe puntea neagr , Gigi şi
persanul aruncau trupurile celor ucişi în mare. Îi
sc pau de suferin pe cei care nu muriser înc şi-i
azvârleau dup ceilal i.
Un porumbel, apoi altul, zburar din balconul cu
pomişori înflori i şi se îndreptar , an oşi, spre uşa
închis . Vikingul îi privea, cântând încet. Apoi, dup
primii porumbei zburar al ii, pereche dup pereche.
Uguiau şi-şi plecau capul, întreb tori, cioc neau şi
murmurau. Formar un semicerc în fa a uşii.
Porumbeii cu piept alb, blânzi, cu ciocuri roşii şi
picioare stacojii, porumbeii ce murmurau mângâietor,
alc tuiau pecetea alb a c ii pe care porniser Kenton şi
femeia!
Porumbeii lui Ishtar le celebrau c s toria!
Dup ce-şi terminar treaba, Zubran şi Gigi trecur
peste locul în care fusese bariera, glumind şi
curtându-le pe fetele Sharanei.
148
 Doar Sigurd, fiul lui Trygg, Sigurd vikingul, st tea
nemişcat în fa a uşii z vorâte, cu sabia în mân ,
fredonând melodiile din b trâni.
La fel de nemişca i, t cu i, porumbeii lui Ishtar
formau un semicerc în fa a uşii.

149
 18.
PREOTUL ÎN NEGRU RIPOSTEAZĂ
— IUBITUL meu st pân Jonkenton, şopti Sharane,
cred c nici nu ştii cât de mult te iubesc!
St teau în cabina trandafirie, ea inându-şi capul pe
pieptul lui. Cel care-i privea fa a frumoas era un alt
John Kenton. Nu mai avea nimic modern, în schimb,
câştigase în greutate, iar pieptul ce i se vedea prin
deschiz tura tunicii era la fel de bronzat ca fa a. Ochii
lui albaştri, limpezi, netem tori, oglindeau o îndr zneal
vesel şi o oarecare brutalitate, cu care, într-un fel, se
mândrea. La cotul bra ului stâng purta o br ar lat ,
din aur sub ire, gravat cu simboluri înscrise de
Sharane. În picioare purta sandale, pe care Sharane le
împodobise cu farmecul vr jilor babiloniene, pentru a-i
ine picioarele doar în mrejele dragostei sale.
„ţât vreme s fi trecut de la b t lia cu preotul în
negru?” se întreba Kenton, tr gând-o spre el. I se p rea
c se scurseser veşnicii… sau c fusese ieri… ţât timp
trecuse oare?
Nu avea cum s ştie, în lumea aceea din afara
timpului, în care o zi echivala cu eternitatea.
Dar, fie c a fost ieri, fie c a fost cu o veşnicie în
urm , nu-i mai p sa!
Uneori, navigau. Şi, pe când alunecau pe m ri de
azur, amintirea celeilalte vie i disp rea în spatele
orizontului conştientului, aşa cum p mântul dispare din
150
raza de vizibilitate a pilotului, în timp ce corabia se
îndep rteaz … Se gândea, cu o groaz oarb , c ar
putea fi adus înapoi, în vechea lui via !
Departe de corabie! Departe de Sharane! S nu se mai
întoarc niciodat !
ţând şi când, navigau. ţabina neagr , cur at de
r u, îi g zduia acum pe viking, pe Gigi şi pe persan.
Sigurd sau Gigi f ceau cu schimbul la cele dou vâsle
care, fixate de fiecare parte a pupei, foloseau drept
cârm . ţâteodat , pe timp frumos, o fat de-a Sharanei
îi înlocuia la bara cea grea. Vikingul g sise o nicoval în
magazia de sub cabina cea neagr . Îşi f cuse o forj şi
f urise spade. Una pentru Gigi, lung de trei yarzi, pe
care uriaşul cu picioare de pitic o mânuia ca pe o nuia.
Dar Gigi prefera imensul buzdugan pe care i-l f cuse
Sigurd. Era la fel de lung ca sabia, cu o m ciulie de
bronz, plin de cuie. Zubran se mul umea cu iataganul
lui. Îns vikingul trudea de zor la forj , f urind arme
mai uşoare pentru fetele Sharanei. Le f cuse scuturi şi
le înv ase s le foloseasc în acelaşi timp cu sabia, aşa
cum îi înv ase pe dragoni în zilele de alt dat .
O bun parte din durata instruirii îi era dedicat lui
Kenton, care se duela cu Sigurd, lupta cu Gigi, îşi
încrucişa lama cu iataganul lui Zubran.
Gigi îi îndemnase la toate preg tirile astea.
— Nu suntem în siguran cât vreme tr ieşte
Klaneth! or c i el. Trebuie s înt reşti corabia!
— Am terminat cu Klaneth, îi r spunse odat Kenton,
plictisit.
— Nu-i adev rat, îi ripost Gigi. Va veni cu o mul ime
de oameni. Mai devreme sau mai târziu, preotul în negru
va ap rea, lupule!
ţ p tar destul de curând confirmarea acestor
151
b nuieli. Dup b t lie, Kenton îl scosese din lan uri pe
unul dintre negri, un nubian, şi-l pusese în locul lui
Zachel, ceea ce îi lipsea de un sclav la o vâsl . Întâlnir
o corabie, îi f cur semn s opreasc şi-i cerur un
vâslaş. ţ pitanul li-l d duse repede, speriat, şi dip ruse
cu toat viteza.
— Nu ştie c nu mai e Klaneth aici, chicoti Gigi.
La scurt timp întâlnir alt corabie. ţ pitanul nu voi
s opreasc atunci când îi f cur semn. Au trebuit s
urm reasc nava şi s lupte. Era o nav mic , uşor de
ajuns şi de capturat. ţ pitanul le spuse ursuz c în
Emakhtila, Înaltul Preot al templului lui Nergal era
Klaneth. F cea parte şi din ţonsiliul ţasei lui Nergal din
Templul ţelor Şapte Zone, cel mai mare dintre toate
templele. Iar preotul în negru era foarte pre uit de un
individ, pe care-l numea Sultanul ţelor Dou Mor i şi
care, pricepuser ei, conducea Emakhtila, în în elegere
cu preo ii ce st pâniser oraşul.
Klaneth, le mai spuse c pitanul, trimisese vorb
tuturora c nu mai aveau de ce s se team de ţorabia
Zei ei Ishtar, pentru c nu mai existau pe ea nici Nergal,
nici Ishtar, ci doar femei şi b rba i obişnui i. ţorabia
trebuia scufundat , dac era întâlnit , dar cei de pe
nav trebuiau salva i – în special femeia cu p rul roşu,
Sharane, iubitul ei şi un b rbat cu p r lung, blond, care
fusese sclav. Oferise pentru ei o recompens mare.
— Tu şi tu! ar t el spre Kenton şi Sigurd. Dac barca
mea ar fi fost mai mare, dac aş fi avut mai mul i
oameni, aş fi primit recompensa aia! termin el grosolan.
Luar de pe barc tot ce voir , apoi îi d dur drumul.
Dar, în timp ce se îndep rta, c pitanul le strig s se
bucure de via cât mai puteau pentru c acel Klaneth îi
c uta cu o nav mare, plin cu oameni, şi c inten iona
152
s scufunde corabia!
— Ha! Ha! hohoti Gigi. Klaneth ne caut ? i-am spus
c aşa o s fie, lupule! ţe facem acum?
— S ne îndrept m spre o insul , s acost m şi s -l
aştept m, r spunse Kenton. Putem s construim un
fort, înt rituri… Am avea mai multe şanse decât pe
ţorabia lui Ishtar, dac e adev rat c ne caut cu o
nav mare, plin cu solda i.
G sir c ideea lui Kenton era bun şi navigau spre o
insul , cu Sigurd la cârm , iar Gigi, persanul şi femeile
Sharanei st teau de paz , alarma i.
— Da, dragul meu st pân, nici nu ştii cât de mult te
iubesc, şopti din nou Sharane, cu ochii blânzi şi
îngrijora i, cu bra ele încol cite dup gâtul lui,
îmbr işându-l cu s lb ticie. Ţuzele sale le întâlnir pe
ale ei. Chiar în focul dulce al atingerii ei, se minuna, orb
în fa a propriei renaşteri, de aceast Sharane schimbat .
Schimbat de dragoste din clipa în care o dusese în
cabin , refuzând-o ca dar, luând-o prin dreptul bra elor
lui puternice.
Îl cuprinser amintiri repezi: Sharane învins ,
miracole care izbucniser în fl c ri deasupra altarului
pe care-l crezuse nelocuit şi care-i înv luiser cu degete
de foc curat sufletul, împreun cu al ei, în firele unui
extaz neobişnuit.
Sharane, alt dat un l caş pentru Ishtar, era acum
atât de uman …
— Spune-mi, st pâne, cât de mult m iubeşti?
murmur ea.
În clipa aceea se auzi strig tul lui Sigurd:
— Trezi i sclavii! ţoborâ i vâslele! Vine furtuna!
Pe nesim ite, cabina se întunecase. Kenton auzi
şuieratul fluierului supraveghetorului, strig te şi zgomot
153
de paşi. Se desprinse din bra ele Sharanei, o s rut ,
r spunzând întreb rii ei mai bine decât prin cuvinte, şi
ieşi pe punte.
ţerul se înnora v zând cu ochii. O fulgerare
str pung toare a unei lumini prismatice, un bubuit de
tunet ca din imbale. Vântul începuse s urle. A fost
coborât repede pânza. ţondus de cârma inut ferm
de bra ele lui Sigurd, corabia zbura.
Apoi se porni ploaia. Corabia se strecura prin ea,
înconjurat de întunericul care, atunci când c deau
luminile, era s getat de miliarde de şerpuiri multicolore
sticloase, iar ploaia curgea ca nişte şerpi sub iri de
sticl , din cer în mare, str lucind sub vâlv taia
luminilor.
O rafal de vânt însp imânt toare împinse corabia,
f când-o s alunece departe. Vântul lovi în uşa Sharanei
şi o deschise. Kenton se pr buşi peste Gigi, r cnind la
femei s -şi p r seasc posturile şi s intre la ad post.
Le urm ri cum se înghesuiau în uş .
— O s stau de paz împreun cu Zubran, strig
Kenton în urechea lui Gigi. Du-te şi ajut -l pe Sigurd la
cârm ! Dar Gigi nu apucase s fac un pas, când vântul
se opri brusc, de parc un paravan gigantic fusese
coborât în fa a lui.
— La dreapta! îl auzi pe Sigurd strigând. Privi i la
dreapta!
Alergar to i trei spre tribord. În întuneric se afla un
disc lat de lumin slab , ca un far îndep rtat în cea .
Diametrul îi sc dea repede, discul devenind mai
str lucitor pe m sur ce i se reducea m rimea.
Apoi discul âşni din cea , deveni un m nunchi de
raze încinse, care trecea peste valurile agitate şi se
îndrepta spre corabie. Kenton v zu un şir dublu de vâsle
154
ce mâna o înc rc tur enorm spre ei, cu o vitez
uluitoare. În fa a luminii era un pinten sclipitor, ascu it
ca o lance. Ieşea din pror precum cornul unui rinocer
ce atac …
— Klaneth! r cni Gigi şi alerg spre cabina cea
neagr , urmat de Zubran.
— Sharane! strig Kenton, fugind spre cabina ei.
ţorabia îşi schimb direc ia brusc, aplecându-se
pân când marea n v li peste balustrad . Picioarele lui
Kenton îi fugir de sub el. Se rostogoli cu capul spre
parapet, se lovi şi r mase o clip buimac.
Manevra lui Sigurd n-a reuşit s salveze corabia.
Birema17 schimbase cursul, mergând paralel cu ei,
inten ionând s le reteze şirul de vâsle de la tribord.
Vikingul crezuse c vor reuşi s scape de impact. Dar
vâslaşii navei atacatoare erau prea mul i, viteza acesteia
prea mare pentru singurul şir, doar din şapte vâsle, al
ţor biei lui Ishtar. Lope ile biremei se cufundau adânc,
iu indu-i n vala. Lovi puternic corabia, sf râmându-i
vâslele de la tribord ca pe nişte nuiele!
Kenton se ridic în picioare. Îl v zu pe Gigi venind
spre el, cu m ciuca în mân . În spatele lui, Zubran, cu
iataganul scânteind. În urma lor, abandonând cârma,
acum nefolositoare, venea Sigurd, vikingul, cu scutul
sub bra , cu spada-i lung , în l at .
I se al turar . Ame eala îi disp ruse. Vikingul îi
întinse un scut. Kenton îşi trase sabia.
— Pentru Sharane! r cni el.
Alergar spre marginea cor biei.
Înainte de a ajunge lâng uşa ei, s-o apere, o mul ime
de solda i în zale, înarma i cu s bii scurte, se scurseser

17 Galer cu dou rânduri de vâsle suprapuse. Unirema este o nav cu

un singur rând de vâsle. ţorabia Zei ei Ishtar e o unirem (n.t.).
155
de pe birem şi-i t iaser drumul spre cabin . Iar în
urma lor n v lea alt mul ime…
M ciuca uriaş a lui Gigi şuier , izbind. Lama
albastr a lui Nabu, iataganul lui Zubran, fierul lui
Sigurd se ridicau şi c deau, loveau şi împungeau. Într-o
clip , deveniser roşii!
Totuşi nu reuşeau s înainteze nici m car un pas.
Orice soldat ucis era înlocuit imediat de un altul! Iar din
birem cobora o droaie de duşmani!
O s geat şuier , înfigându-se în scutul lui Sigurd.
Alta atârna de um rul lui Zubran.
— F r s ge i! Prinde i câinele cel negru şi câinele cu
p r galben! Vii! Omorâ i-i pe ceilal i, dac trebuie, cu
s biile! se auzi r cnetul lui Klaneth.
R zboinicii de pe birem îi înconjuraser . Spate în
spate, formând un p trat, cei patru luptau; pe punte
c deau al i oameni îmbr ca i în zale. Luptau printre
mormane de mor i. O lovitur de sabie în b rbia p roas
a lui Gigi îi f cuse o ran prin care sângele curgea
şiroaie.
Vikingul sângera dintr-o duzin de t ieturi. Zubran
nu avea decât rana f cut de s geat . Lupta t cut, pe
când Sigurd izbea, cânta şi urla, iar Gigi râdea zdrobind
cu m ciuca lui uriaş oase şi muşchi.
Dar bariera oamenilor preotului în negru r mânea la
fel de puternic între ei şi Sharane!
ţe se întâmplase cu Sharane? Arunc o privire
gr bit spre balcon. Era acolo, împreun cu trei dintre
r zboinicele ei, care, cu s biile în mâini, ineau piept
solda ilor ce veneau, doi câte doi, pe o punte de scânduri
aruncat de pe birem .
Nu f cuse bine c se uitase. O sabie îl muşc în
partea nep zit , paralizându-l. Ar fi c zut, dac n-ar fi
156
fost mâna vikingului.
— ine-te bine, frate de sânge! îl îmb rb ta acesta.
Scutul meu e în fa a ta! Trage- i r suflarea!
De pe galera lui Klaneth se auzi un strig t de triumf.
Fuseser întinşi doi pari lungi spre puntea cor biei, iar
din cap tul lor c zu o plas peste Sharane şi peste cele
trei fete.
Degeaba se zb teau şi încercau s -i taie ochiurile!
Plasa le lega, le strângea. Se zb teau la fel de
neajutorate ca nişte fluturi. Încet, parii începur s se
ridice şi funiile traser plasa ducând înc rc tura pe
puntea navei atacatoare!
— Ha! Ha! Sharane! râdea vesel Klaneth. Vas al lui
Ishtar! Bine-ai venit pe corabia mea!
— Doamne! gemu Kenton.
Puterile îi reveniser , dublate de furie şi disperare.
Atac . În fa a furiei de berserk, r zboinicii se d dur la o
parte. Atac din nou. ţeva şuier prin aer şi-l lovi în
tâmpl . ţ zu. Oamenii lui Klaneth îl n p dir ,
apucându-l de mâini, de picioare, în buşindu-l.
Dar fur arunca i pe deasupra lui. Picioarele de pitic
ale lui Gigi st teau lâng el. M ciuca şuiera, iar oamenii
se pr v leau sub loviturile ei. Ame it, Kenton îşi ridic
încet capul. Sigurd îl p zea în dreapta, Zubran în stânga
şi în spate.
Se uit în jur. Plasa în care se aflau femeile fusese
coborât pe puntea biremei.
Auzi din nou strig tul lui Klaneth:
— Bine-ai venit, dulce Sharane! Bine-ai venit!
Kenton se ridic , se smulse din strânsoarea vikingului
şi se repezi spre ea.
— Prinde i-l! se auzi urletul preotului în negru. Cel ce
mi-l va aduce viu va primi greutatea lui în aur!
157
 De data asta, în jurul lui, se form un cerc din
oamenii lui Klaneth. Între el şi cei trei camarazi se
strecurase un şuvoi de r zboinici, care se pr buşeau
sf râma i de m ciuc , t ia i de sabie şi iatagan, dar în
locul lor ap reau al ii. Al ii, care se înghesuiau, m rind
mereu distan a dintre Kenton şi camarazii lui.
Încet s se mai zbat . De fapt, asta dorea! Aşa era
cel mai bine. Nu voia decât s fie cu Sharane! S
g seasc ceva care s-o apere de preotul în negru!
— Prinde i-l! urla Klaneth. L sa i târfa lui Ishtar s -l
vad !
Cei ce-l prinseser îl ineau bine. Auzi vaietul
Sharanei.
Îl cuprinse o ame eal , de parc fusese prins într-un
vârtej ce-l sugea departe, departe…
Sigurd, persanul şi Gigi îl priveau cu figuri
neîncrez toare. Nişte m şti însângerate… Nu mai lupta.
Îi vedea surprinşi, dar totodat îngrijora i.
Se uitau la el ca prin cap tul unei evi uimitoare, prin
care începuse s se scurg !
Mâinile care-l ineau se topir . Figurile din jur
disp rur .
Se auzi vântul şuierând. Era tras în jos, tot mai jos, în
vârtej, cu o vitez ame itoare. Întinse bra ele, încercând
s -şi opreasc zborul.
— Gigi! strig el. Sigurd! Zubran! Ajutor!
Auzi doar urletul vântului.
Se transformase într-un sunet de trompet , apoi se
schimb , deveni ceva familiar, un sunet cunoscut în alt
via , în alte vremuri! ţe era sunetul acela? Devenea tot
mai puternic, tot mai imperativ!
Un claxon!
Tremurând, înnebunit de durere, deschise ochii şi
158
v zu c se afla în camera sa! Str lucitoare, corabia-
bijuterie era tot acolo. Corabia-juc rie!
Şi un cioc nit în uş , agitat, violent. Murmur de voci
speriate. Apoi vocea lui Jevins, bâlbâit , însp imântat :
— Master John! Master John!

159
 19.
ÎN JOS, PE FUNIA SUNETULUI
KENTON lupta împotriva ame elii. Întinse o mân
tremur toare şi aprinse lumina electric .
— Master John! Master John!
Vocea b trânului servitor era îngrozit . Încetase s
mai cioc neasc în t blie, izbea din toate puterile.
Kenton se apuc de mas şi se for s vorbeasc .
— ţe e, Jevins? spuse el, str duindu-se s dea o
oarecare naturale e cuvintelor ce abia se târau. ţe s-a
întâmplat?
Auzi un oftat de uşurare, şoaptele servitorilor, dup
care vorbi din nou Jevins:
— Am trecut pe aici şi v-am auzit ipând, domnule.
Un ip t însp imânt tor! Sunte i bolnav, domnule?
Kenton lupta cu înc p ânare împotriva sl biciunii
ce-l cuprindea. Încerc s râd :
— Nu, am dormit. Am avut un coşmar şi m-am trezit
ipând. Nu- i face griji! Du-te la culcare.
— Oh, asta a fost!
Vocea lui Jevins se mai liniştise, dar înc mai p stra
urme de îndoial . Nu plecase. R mase acolo, ezitând.
În fa a ochilor lui Kenton se întindea o cea , un voal
sub ire, stacojiu. Genunchii i se muiar . Abia se
st pânea s nu cad . Se târî spre canapea şi se pr v li
pe ea. Un impuls de panic îl împingea s -i strige lui
Jevins s aduc ajutoare, s sparg uşa. Dinl untrul lui
160
îns ceva inexplicabil îl avertiz c nu trebuia s fac
asta, c trebuia s lupte singur, dac voia s ajung din
nou pe puntea cor biei.
— Du-te, Jevins! strig el aspru. Nu i-am spus,
omule, c nu vreau s fiu deranjat? Pleac !
Îşi d du seama prea târziu c nu-i vorbise niciodat
astfel b trânului servitor, care-l iubea ca pe un fiu. Se
tr dase, îi înt rise lui Jevins b nuiala vag c în camer
se întâmplase cu adev rat ceva r u. Frica îi dezleg
limba.
— M simt bine, zise el, str duindu-se s râd .
Ţineîn eles c m simt bine! N-ar fi trebuit s - i vorbesc
atât de aspru. Iart -m !
Fir-ar s fie de cea ! ţe-o fi? Îşi trecu mâna peste
ochi şi şi-o retrase plin de sânge. O privi prosteşte.
— Oh, dac totul e bine, domnule…
În vocea b trânului nu mai era b nuial , ci numai
dragoste.
— Şti i, când v-am auzit strigând…
Doamne! Nu mai pleac odat ! Îşi v zu bra ul
stacojiu, roşu de sângele ce-i curgea din um r. Degetele
i se desf cur …
— Doar un coşmar afurisit, spuse el liniştit. N-o s
m mai culc pân nu rezolv treaba, aşa c po i pleca.
— Ţine, noapte bun , master John!
— Noapte bun .
R mase întins, ame it, pân când auzi paşii lui Jevins
şi ai celorlal i servitori îndep rtându-se. Apoi încerc s
se scoale. Era mult prea sl bit. Alunec de pe canapea
în genunchi, se târî pe podea pân la un birou şi scoase
o sticl de whisky. O duse la buze şi b u îndelung.
Alcoolul puternic gonea prin el, dându-i puteri. Se
ridic .
161
 O durere adânc îi str b tu pieptul. Îl ap s cu mâna
s opreasc durerea, dar sim i cum printre degete
şiroieşte un izvor lin, fierbinte!
Îşi aminti. O muşc tur de sabie! Sabia unuia dintre
oamenii lui Klaneth!
Prin fa a ochilor i se perindar imagini fugitive:
s geata înfigându-se în scutul vikingului, m ciuca lui
Gigi, r zboinicii ipând, plasa mare c zând peste
Sharane şi femeile ei, figurile uimite, neîncrez toare,
terorizate…
Iar acum, asta!
Lu sticla din nou. La jum tatea drumului spre gur
o opri, cu fiecare muşchi eap n, cu to i nervii încorda i.
În fa a lui st tea un b rbat, roşu din cap pân în
picioare! O figur mândr , puternic , cu ochii
str lucitori, înc rca i de amenin ri ucigaşe. ţârlion ii
lungi, încâlci i, negri i se scurgeau spre umerii dunga i
cu roşu. De la r d cina p rului la ureche, de-a lungul
frun ii, o ran din care picura sânge. Ţ rbatul era gol
pân la brâu, iar de la sânul stâng pân la mijlocul
pieptului avea o despic tur deschis , prin care se
vedeau coastele!
Însângerat, amenin tor, însp imânt tor în vopseaua
roşie a vie ii, o fantom vie de pe puntea unui pirat al
mor ii!
Stai! Era ceva familiar în figura asta! Ochii! Privirea îi
c zu pe o sclipire de aur de pe bra ul drept, de lâng
cot. O br ar ! ţunoştea br ara aceea!
Era aidoma br rii ce-o purta el la bra ul stâng!
ţadoul de nunt al Sharanei!
ţine era omul la? Nu putea gândi limpede din cauza
ame elii, a ce ii roşii din fa a ochilor, a sl biciunii ce-l
cuprinsese din nou…
162
 Îl apuc brusc furia şi încerc s arunce sticla în
figura aia mândr , s lbatic !
Mâna stâng a b rbatului se ridic , inând o sticl
asem n toare!
Ceea ce vedea era imaginea lui!
Era el, John Kenton, reflectat în oglinda mare de pe
perete! Silueta însângerat , acoperit de r ni cumplite,
era el!
ţeasul b tu ora nou .
ţa şi cum loviturile lente ar fi reprezentat un
exorcism, Kenton sim i o schimbare. Mintea i se limpezi,
elurile şi dorin ele îi revenir . Mai b u o înghi itur de
whisky şi, f r s mai priveasc în oglind , f r s se
uite la corabia-bijuterie, înaint spre uş .
Se opri cu mâna pe cheie, gândindu-se. Nu, nu era
posibil. Ar fi fost riscant s ias pe hol. Jevins putea fi în
apropiere. Sau alt servitor. L-ar fi v zut. Şi dac nu se
recunoscuse el însuşi, ce efect ar fi avut aspectul s u
asupra altora?
Nu putea ieşi s caute ap s -şi spele r nile, s se
spele de sânge. Trebuia s se mul umeasc cu ceea ce
avea în camer .
Se întoarse spre birou, luând în trecere fa a de mas .
Piciorul lui lovi ceva de pe podea. Sabia lui Nabu, care
nu mai era albastr , ci însângerat , ca şi el, de la vârful
lamei pân la mâner. Pentru moment, o l s acolo.
Turn alcool pe fa a de mas , încercând s se cure e cu
ea. Din alt dulap scoase trusa de prim-ajutor, vat şi
tinctur de iod. Muşcându-şi buzele de chinul atingerii,
turn tinctur de iod pe rana din piept, apoi pe cea de
pe frunte. Îşi f cu comprese din vat şi-şi bandaj
fruntea şi pieptul. Şuvoiul de sânge se opri. Durerea
nu-l mai ardea. Se duse în fa a oglinzii şi se privi din
163
nou.
ţeasul b tu jum tatea de or .
Nou şi jum tate! ţât timp trecuse de când se
ag ase de lan urile de aur ale cor biei, se c rase pe
nav , tras de lan urile acelea în lumea misterioas în
care navigase? Fusese ora opt!
Doar cu o or şi jum tate în urm ! Exact durata în
care într-o lume în afara timpului fusese sclav şi
cuceritor, luptase în b t lii, câştigase corabia şi femeia
ce-l batjocorise, devenise ceea ce era acum!
Toate astea în mai pu in de dou ore!
Se îndrept spre corabie, ridicând sabia în drum. Îi
şterse mânerul de sânge, f r a-i atinge lama. Apoi goli
sticla, înainte de a îndr zni s priveasc .
Se uit întâi la cabina Sharanei. Lipseau unii copaci
înflori i. Uşa z cea pe jos, sf râmat , iar cioburile
ferestrei se împr ştiaser peste tot. Pe marginea
acoperişului, un rând de porumbei cu capetele plecate.
În l caşurile vâslelor, doar patru, în loc de şapte, în
fiecare parte. În cal nu mai erau dou zeci şi opt de
vâslaşi, r m seser doar zece, câte doi la vâslele din
cap tul şirului, iar la celelalte doar câte unul. În partea
de la tribord se vedeau crest turi şi urme adânci.
Semnele izbirii biremei de Corabia lui Ishtar, care naviga
acum undeva, în marea necunoscut din lumea
necunoscut din care c zuse…
La cârm st tea un omule , o juc rioar conducând o
nav -juc rie. O figurin cu p r lung şi blond. La
picioarele lui, alte dou figurine. Una cu o chelie
lucitoare, cu bra e de maimu , iar cealalt cu barb
roşie, cu ochi de agat , cu un iatagan scânteietor pe
genunchi.
Erau oare juc rii?
164
 Sigurd, fratele lui de sânge, fr ie pecetluit de runele
roşii de pe spatele lui, care acum deveniser albe? Gigi
cel în elept care f cuse ca Invocatorul lui Nergal s tac ?
Zubran, care luptase spate în spate cu el, înfruntând
hoardele lui Klaneth?
Juc rii?
Nu erau juc rii, cel pu in nu pe nava adev rat , a
c rei umbr sau simbol îl privea!
I se f cu dor, un dor de cas dureros, pe care-l poate
sim i orice suflet omenesc pe o stea str in , din
marginea Universului.
— Gigi! gemu ei. Sigurd! Zubran! Aduce i-m lâng
voi!
Se aplec peste cei trei, atingându-i cu degete blânde,
suflând peste ei, de parc ar fi vrut s le d ruiasc din
c ldura vie ii. Se opri îndelung la Gigi, sim ind instinctiv
c în ninivit z cea mai mult for decât în ceilal i.
Numai el îl putea ajuta. Sigurd era solid, persanul
subtil, dar în uriaşul cu picioare de pitic curgea torentul
zeilor p mântului din tinere ea p mântului, zei
str vechi, plini de energii necunoscute, pierdute de mult
pentru oameni.
Îşi concentr puterile asupra figurinei aceleia, care, în
alt lume, era Gigi – Gigi tr ind, respirând, ducându-i
dorul, dorindu-i întoarcerea, aşa cum şi el şi-o dorea.
— Gigi, şopti Kenton, apropiindu-şi fa a. Gigi, m
auzi? Gigi!
Se mişcase oare figurina?
Se auzi un strig t care-i întrerupse concentrarea.
Erau vânz torii de ziare din lumea aceea grotesc , lume
în care fusese izgonit! Strig tul sf râmase leg tura,
rupsese lan urile fragile pe care le sim ise formându-se
între el şi omule . Se ridic , blestemând. Efortul îl
165
epuizase. ţ zu. Sl biciunea tr d toare revenise. Se târî
spre birou, desf cu alt sticl şi turn jum tate din ea
pe gât.
Sângele biciuit f r veste îi cânta în urechi. Puterea
curgea din nou prin el. Stinse lumina. O raz din strad
se strecur prin cr p tura perdelei, luminând cele trei
figurine. Înc o dat , Kenton f cu un efort uriaş de
voin .
— Gigi! Eu sunt! Lupul! Te chem! Gigi! R spunde-mi,
Gigi!
Omule ul tres ri, corpul îi tremur , îşi ridic fruntea!
De departe, de foarte departe, sub ire şi rece ca vârful
unei l nci înghe ate pe sticl , fanomatic , ireal , venind
de la distan e incomensurabile, auzi vocea lui Gigi:
— Lupule! Te aud! Lupule! Unde eşti?
Mintea i se ag de acest fir de sunet, de parc ar fi
fost o frânghie aruncat spre el peste pr p stii uriaşe.
— Lupule! Vino la noi!
Vocea r sun mai tare.
— Gigi! Gigi! Ajut -m s vin!
ţele dou voci se întâlnir , se ag ar una de alta, se
împletir . Treceau peste abisul dintre locul în care se
afla el şi dimensiunea necunoscut în care naviga
corabia.
Figurina nu mai st tea ghemuit , ci în picioare! Era
mai mare! Vocea lui Gigi crescu în intensitate.
— Lupule! Vino la noi! Te auzim! Vino la noi!
Se opri o clip , de parc ar fi c utat cuvinte magice.
— Sharane! Sharane! Sharane!
Sub biciuirea numelui iubit, voin a lui deveni şi mai
puternic .
— Gigi! Gigi! ţontinu s m chemi!
Din nou, nu mai sim ea camera aceea. Vedea corabia
166
departe, departe… El însuşi era doar un punct de via
plutind mult deasupra ei, târându-se spre ea,
chemându-l pe Gigi în ajutor.
Firul de sunet ce-l lega se întinse, se scutur ca o
pânz de p ianjen, dar îl inu şi-l trase spre el.
Acum corabia creştea. ţe oas , nebuloas , dar
creştea continuu, iar Kenton cobora pe funia aceea de
sunet, s-o întâlneasc . Înt rind cele dou voci, ap rur
şi alte sunete, v lurind şi ele cu for a lor: cântul lui
Sigurd, chemarea lui Zubran, z ng nitul vântului pe
corzile de harp ale razelor de stele, litania murmurat a
valurilor ce se sp rgeau ar tându-şi şiragul de spum …
Din ce în ce mai real , corabia creştea.
Strecurându-se prin substan a ei, mai ap rea înc
imaginea vâlurit a camerei sale. P rea c lupt
împotriva cor biei, c încearc s-o acopere. Dar corabia
o respinse, strigându-l cu vocile camarazilor s i, ale
vântului şi m rii:
— Lupule! Te sim im aproape! Vino la noi, lupule!
Sharane! Sharane! Sharane!
ţontururile fantomatice c p tau fiin , îl înconjurau.
Ţra ele lui Gigi se întinser dup el, îl înh ar , îl
traser afar din ţosmos!
În clipa în care Gigi îl apuc , auzi un zgomot haotic,
un r cnet dintr-o alt lume, tras de sub el şi izgonit
de vântul puternic.
Era din nou pe corabie, strâns de Gigi la pieptul s u
p ros. Sigurd îşi inea mâinile pe umerii lui, iar Zubran
îl îmbr işa şi-i strângea mâinile, cântând în bucuria lui
blesteme persane ciudate, încâlcite.
— Lupule! url Gigi, şi lacrimile îi umplur
zbârciturile fe ei. Unde ai fost? În numele tuturor zeilor,
unde ai fost?
167
 — Nu v mai gândi i la asta, îi potoli Kenton. Nu v
mai întreba i unde am fost. M-am întors, Gigi! Slav
Domnului, m-am întors! M-am întors!

168
 20.
CUM A FOST COMPLETAT ECHIPAJUL CORĂBIEI

PE KENTON îl cuprinsese sl biciunea. R nile şi

efortul de voin îi consumaser şi ultimele puteri. ţând
îşi reveni, era întins pe divan, în cabina r v şit a
Sharanei. Ţandajele îi fuseser înlocuite, r nile îngrijite.
ţei trei b rba i şi patru dintre fetele Sharanei st teau în
picioare, privindu-l. Nici urm de reproş pe vreuna
dintre figuri. Doar curiozitate, temperat de o team
evident .
— Probabil c-ai fost într-un loc tare ciudat, lupule,
zise, în cele din urm , Gigi. T ietura din obrazul meu
s-a închis, r nile lui Sigurd la fel, dar r nile tale sunt
înc proaspete, de parc au fost f cute acum câteva
clipe!
Kenton se uit la cei din jur şi v zu c Gigi spunea
adev rul. T ietura de pe b rbia acestuia era doar o
cicatrice roşie…
— Nemaivorbind c ne-ai p r sit în mod bizar, frate
de sânge, morm i vikingul.
— Pe focul lui Ormuzd! jur persanul. Ţa a f cut
foarte bine c a plecat aşa cum a plecat! ţyrus, regele,
ne-a înv at c un general bun e cel care ştie când s se
retrag , pentru a-şi salva trupele! Iar retragerea ta a fost
una de maestru, prietene! F r ea, n-am mai fi aici, s - i
ur m bun-venit!
169
 — Nu m-am retras. Nu pot face nimic atunci când
dispar, şopti Kenton.
— Bine, zise persanul, privindu-l b nuitor, dar orice
s-a întâmplat, ne-ai salvat. La un moment dat, erai în
ghearele câinilor preotului în negru. În clipa urm toare,
te-ai transformat într-o umbr , iar apoi a disp rut pân
şi umbra! Şi cum mai fugeau şi ipau câinii care te
prinseser ! râse Zubran. Iar cei care ne muşcau pe noi
au fugit şi ei, au fugit înapoi în vizuina lor de pe birem ,
cu toate blestemele lui Klaneth! Erau tare speria i,
camarade! De fapt, şi eu am fost speriat o clip . Pe
urm , şi-au coborât vâslele şi au disp rut de aici în cea
mai mare vitez . Ţlestemele lui Klaneth s-au auzit chiar
şi dup ce corabia lor nu se mai vedea!
— Sharane! gemu Kenton. Ce i-au f cut? Unde au
dus-o?
— ţred c în Emakhtila, pe Insula Vr jitorilor,
r spunse Gigi. Nu te teme pentru ea, lupule. Preotul în
negru v vrea pe amândoi. N-o va tortura f r ca ochii
t i s-o priveasc şi nici n-o va ucide f r s -i auzi
chinurile. Aşa obişnuieşte Klaneth s se r zbune. Nu!
Pân când va pune mâna şi pe tine, Sharane e în
siguran .
— Trei dintre fetele ei au fost prinse o dat cu ea în
plas , spuse Sigurd, iar trei au fost ucise. Au mai r mas
astea patru, c rora le-au dat drumul, speriindu-se de
dispari ia ta.
— Au luat-o şi pe Satalu, cupa mea micu a
bucuriei! se v ic ri Gigi. O s pl teasc şi pentru asta
Klaneth, la vremea socotelilor!
— Jum tate din sclavi a murit atunci când ne-a lovit
birema, continu vikingul. Pântece spintecate de vâslele
rupte, spin ri zdrobite… Unii au murit mai târziu.
170
Negrul pe care-l pusesem în locul lui Zachel a fost un
adev rat b rbat! S-a luptat cu cei care p trunseser în
cal şi i-a ucis. Acum avem doar opt vâsle, în loc s
avem de dou ori şapte! ţel cu pielea neagr st acum la
una dintre ele nelegat. ţând vom face iar şi rost de
sclavi, îl vom pune din nou supraveghetor, şi astfel îl
vom r spl ti!
— Îmi amintesc, interveni Gigi, revenind la ceea ce
spusese mai înainte, c în ziua în care te-am tras lâng
cabina lui Klaneth şi ai luptat cu preo ii lui, înc î i
sângerau zgârieturile f cute de fetele Sharanei. Dar
pentru noi trecuse un timp îndelungat de când te
fug riser ele… Iar acum apari din nou, cu r ni vechi
care sunt de fapt proaspete… Trebuie s fie tare ciudat
locul în care ai fost, lupule! Acolo exist timp?
— Locul la e chiar lumea voastr , r spunse Kenton.
Lumea din care a i venit cu to ii.
Şi, pe când ceilal i se uitau mira i la el, coborî de pe
divan.
— S navig m spre Emakhtila! Imediat! S-o g sim pe
Sharane, s-o eliber m! ţât de repede putem pleca, Gigi?
Cât de repede?
Sim i c i se deschide rana din piept şi c zu înapoi pe
divan, epuizat.
— Nu putem pleca înainte de a se închide r nile,
spuse Gigi, începând s desfac bandajul înroşit. Va
trebui s consolid m corabia, s facem rost de al i
sclavi… Şi apoi s pornim la drum… Acum stai liniştit,
lupule, pân când ai s te vindeci. Klaneth nu-i va face
nici un r u Sharanei, cât vreme sper s te prind şi
pe tine. Eu, Gigi, î i garantez asta! Aşa c linişteşte-te!
Şi începu pentru Kenton chinul aştept rii. Z cea
acolo, înl n uit de r ni, deşi, cu toate asigur rile lui
171
Gigi, era convins c preotul în negru se r zbuna pe
Sharane! F cu febr . R nile erau mai grave decât
crezuse. Gigi st tea cu el şi-l îngrijea.
Febra îi trecu, în cele din urm , iar când îşi rec p t
puterile, le povesti despre lumea lor pierdut , despre ce
se întâmplase acolo în timpul secolelor în care
navigaser pe corabia din afara timpului. Le povesti
despre maşinile şi r zboaiele acelei lumi, despre legile şi
obiceiurile ei.
— E o lume nepotrivit pentru vikingi! mârâi Sigurd.
V d limpede c acolo nu exist loc pentru mine. E mai
bine pentru Sigurd, fiul lui Trygg, s -şi sfârşeasc zilele
în lumea în care se afl !
Persanul d du din cap.
— Nici pentru mine nu-i loc acolo. Pentru un om
rafinat, pare a fi o lume în care nu se poate tr i. Nu-mi
place modul vostru de a purta r zboaiele, şi nici nu cred
c voi ajunge s -mi plac vreodat . Se pare c sunt un
soldat de şcoal veche, foarte veche…
Pân şi Gigi avea dubii.
— Nu cred c -mi va pl cea lumea aia. Obiceiurile ei
par atât de diferite! Şi mai observ, lupule, c ai preferat
s rişti sclavia şi moartea, plecând din lumea aceea, şi
n-ai ezitat deloc s te întorci în lumea asta!
— Zeii cei noi par cam proşti, a mai spus Zubran. Nu
fac nimic. Pe ţele Nou Iaduri, şi zeii din lumea asta
sunt destul de proşti, dar mai fac câte ceva! Deşi poate
c -i mai bine s nu faci nimic, decât s faci mereu
acelaşi lucru stupid, reflect el.
— Îmi voi construi o locuin pe una din insulele
astea, a spus Sigurd, dup ce o vom aduce înapoi pe
femeia lui Kenton şi-l vom ucide pe preotul în negru. Îmi
voi lua o nevast puternic şi vom z misli mul i copii. Îi
172
voi înv a s construiasc cor bii şi vom fi vikingi, aşa
cum am fost din vechime! Skål! Skål pentru dragonii ce
alunec în baia lui Ran, cu corbi roşii pe pânze, cu corbi
negri zburând deasupra capului! strig Sigurd. Kenton,
când î i vei lua femeia înapoi, î i vei face o locuin lâng
mine? Împreun cu Zubran şi Gigi, dac -şi vor lua şi ei
neveste şi vor z misli copii, dac nu vor fi prea b trâni,
şi cu to i cei care vor dori s ni se al ture, vom fi, pe
Odin, mari jarli în lumea asta!
— Nu cred c ar fi tocmai ceea ce-mi place, replic
persanul. Un lucru e clar de pe acum: va dura prea mult
pân ce vom creşte fii care s lupte pentru noi. Nu, dup
ce vom termina treaba cu Klaneth, m voi întoarce în
Emakhtila, unde exist o gr mad de oameni deja
n scu i şi crescu i. Ar fi de mirare s nu g sesc şi
nemul umi i, oameni care pot fi convinşi s se revolte.
Dac nu vor fi suficien i… deşi nemul umirea e lucrul
cel mai uşor de z mislit pe lume, mult mai uşor decât
copiii, Sigurd. Eu sunt un mare general. Chiar regele
Cyrus mi-a spus asta. ţu armata aia de nemul umi i voi
cuceri cuibul de preo i şi voi conduce eu însumi
Emakhtila! Iar dup aceea, s ai grij s nu-mi ataci
navele, Sigurd!
Apoi discutaser între ei, povestindu-i lui Kenton
lucruri din via a lor, lucruri la fel de stranii pentru el, ca
şi poveştile lui pentru ei. R nile i se închideau repede,
r m seser doar nişte dungi roşii, iar puterea începu
din nou s -i curg prin vene…
S-au retras, pe durata mai multor somnuri, aşteptând
vindecarea lui, într-un golfule ascuns în malul uneia
dintre insulele de aur. Gura golfului era larg abia cât s
poat intra corabia. Locul p rea sigur, ferit de spioni
sau de posibilitatea unui atac. Dirijar corabia spre o
173
falez înalt , unde apa era adânc . Scoseser vâslele, iar
ramurile unui copac cu pene c deau peste nav ,
acoperind-o.
Şi, în cele din urm , a venit un moment în care
Kenton, trezindu-se, sim i din plin n vala s n t ii. Se
duse spre cârma rudimentar , unde st teau de vorb
Sigurd, Gigi şi persanul. Se opri a nu ştiu câta oar în
fa a busolei ciudate, un fel de ghid al navigatorilor în
lumea aceea f r soare, f r lun , f r stele. Nici Est,
nici Vest, nici Sud sau Nord. În vârful unui suport din
lemn, o cup de argint, acoperit cu un strat de cristal
transparent. În jurul cupei erau încrustate şaisprezece
simboluri cuneiforme stacojii. Prinse de un ac ce se
ridica vertical de la baza cupei, dou indicatoare sub iri,
în form de şarpe, albastre. ţel mare, din câte aflase,
ar ta întotdeauna spre Emakhtila, locul în care, dac
Gigi avea dreptate, fusese dus Sharane. Indicatorul cel
mic ar ta spre insula cea mai apropiat .
Se mira a suta oar , întrebându-se ce curen i
misterioşi le dirijau, în lumea asta f r poli. ţe câmp
magnetic din insulele împr ştiate pe mare împingea
indicatorul cel mic, ce câmp continuu din Emakhtila îl
inea fix pe cel mare… Un câmp mult mai puternic decât
cel care f cea ca busolele de pe P mânt s arate mereu
Nordul.
I se p ru c acul cel mic se mişc în lichidul stacojiu
şi se aşeaz paralel cu cel mare, ar tând ambele spre
Insula Vr jitorilor!
— Un semn! strig el. Uit -te, Sigurd! Gigi, Zubran,
uita i-v ! Se aplecar asupra busolei. Îns , în r stimpul
dintre strig tul s u şi r spunsul lor, acul cel mic se
mişcase iar şi, ar tând tot spre insula lâng care
ancoraser .
174
 — Un semn? întrebar ei uimi i. ţe semn?
— Ambele ace erau îndreptate spre Emakhtila, le
spuse el. ţ tre Sharane! E în pericol! A fost un semn, o
chemare! Trebuie s plec m repede! Gigi, Sigurd, s
plec m! Vom naviga direct spre Emakhtila!
Îl privir neîncrez tori, se uitar la busol , apoi unul
spre cel lalt.
— Am v zut cu adev rat, repet Kenton. N-a fost nici
o iluzie! Sharane e în pericol! Trebuie s plec m!
— Ssst!
Gigi ridic o mân , f cându-le semn s tac .
Ascultar cu aten ie. Apoi toboşarul se duse spre
perdeaua de frunze şi se uit în afar .
— O corabie! şopti el, tr gându-şi capul înapoi. Intr
în golf. Spune i-le fetelor s -şi ia arcurile şi l ncile!
Înarma i-v cu to ii! Repede şi în linişte!
Auzeau pleosc itul vâslelor, voci, boc nitul lent al
unui ciocan care b tea ritmul pentru vâslaşi. Fetele
Sharanei se înşiruir de-a lungul balustradei de la
pror , cu arcurile preg tite, cu s ge ile în tolbe, inând
al turi l ncile de aruncat şi s biile, iar la picioare
scuturile.
ţei patru b rba i se ghemuir , privind prin frunziş.
ţine erau cei ce soseau? O nav de cercetare a lui
Klaneth, care le mirosise urma? Vân torii de premii,
care scotoceau m rile împinşi de valoarea recompensei
oferite de preotul în negru?
Prin intrarea îngust a golfului se strecur o galer .
Avea de dou ori lungimea cor biei, un singur şir de
vâsle, câte cincisprezece de fiecare parte, şi dou
rânduri de b nci, cu câte doi oameni la fiecare vâsl .
Vreo zece b rba i st teau pe punte. ţâ i mai erau în
cabin , nu aveau de unde s ştie. Galera intr în golf,
175
pluti de-a lungul rmului, iar când ajunse la mai pu in
de dou sute de picioare de cei ce-i pândeau ascunşi,
ancorele fur aruncate, iar galera se opri.
— Aici, apa e bun şi g sim tot ce ne trebuie, se auzi
o voce.
Gigi îşi puse mâinile pe umerii celorlal i, tr gându-i
lâng el.
— Lupule, şopti, cred în semnul t u! Fiindc imediat
a mai ap rut altul şi mai grozav! Acolo sunt sclavii
pentru vâslele libere! Şi aur, sunt sigur! Vom avea
nevoie de el când vom ajunge în Emakhtila!
— Sclavi şi aur, morm i Kenton, apoi ad ug ironic,
ar tând spre al i zece b rba i ce se alipiser celor de pe
punte: R mâne doar s le lu m, Gigi!
— Asta-i uşor, şopti Zubran. Ei nu b nuiesc nimic,
iar oamenii ataca i prin surprindere sunt pe jum tate
învinşi. Am un plan. Noi patru ne strecur m de-a lungul
falezei, pân ajungem în partea cealalt a golfului. ţând
vom ajunge atât de departe încât Zala s numere pân
la dou sute, spuse el ar tând una dintre r zboinice,
fetele vor începe s trag cu arcurile în gr mad , cât mai
repede posibil, dar ochind cu grij , ca s doboare cât
mai mul i oameni cu putin . Iar noi vom s ri pe bord
şi-i vom termina pe cei r maşi. Dar când fetele ne vor
auzi strigând, s nu mai trag , ca s nu ne loveasc din
întâmplare pe noi. E un plan bun, nu? Pun pariu c vom
cuceri nava mult mai repede decât v-am explicat planul!
Kenton se sim i cuprins de scrupule.
— Nu-mi place s ucid oameni cu sânge rece, zise el.
— Pe to i zeii! se auzi o voce de pe galer – evident,
vocea c pitanului. Dac ar fi fost aici corabia aia
blestemat a lui Ishtar, nici unul dintre noi n-ar fi
trebuit s p r seasc vreodat Emakhtila! Pe to i zeii!
176
Dac am fi dat peste ei aici, am fi câştigat recompensa
lui Klaneth!
Remuşc rile lui Kenton disp ruser . Erau vân tori ce
nimeriser în mâinile celor vâna i.
— Ai dreptate, Zubran, şopti el furios. Planul e bun.
Cheam-o pe Zala şi explic -i-l!
Iar dup ce s-a f cut şi asta, se l sar s alunece
peste bordul cor biei, în frunziş. Acolo era o teras , ce-i
ajut s ajung mai repede unde doreau. În timp ce
pândea fl mând echipajul care, învins, i-ar fi oferit
mijloacele de a ajunge la Sharane, lui Kenton i se p rea
c s ge ile fetelor nu vor zbura niciodat .
Dar, în cele din urm , se pornir , bâzâind ca albinele,
înv lm şindu-se în mul imea oamenilor de pe corabia
aceea ciudat . Fetele ocheau cu grij . Dup al doilea nor
de s ge i, aproape jum tate din cei de pe punte c zur
str punşi, înainte de a apuca s se împr ştie şi s caute
ad post.
Kenton r cni şi s ri pe punte, spintecând cu sabia.
M ciuca lui Gigi, spada lui Sigurd şi iataganul lui
Zubran îşi f ceau şi ele datoria. Fulgera i înainte de a
apuca s ridice o mân , cei r maşi în via
îngenunchear , cerând îndurare. Un grup ce alergase în
ajutorul lor dinspre cârm , întâlnind norul de s ge i al
fetelor, aruncase armele şi ridicase mâinile în semn de
supunere.
Îi mânar pe captivi la un loc, îi dezarmar şi-i
închiser în cabina din fa , dup ce se asiguraser c
acolo nu exist nici o arm şi nici vreo cale de evadare.
Luar cheile de la lan urile vâslaşilor. Vikingul coborî în
cal , alese nou sprezece dintre cei mai puternici sclavi
şi-i duse, doi câte doi, pe corabie, unde îi înc tuş la
vâslele libere.
177
 Pe galer au descoperit mult aur şi alte lucruri care le
puteau folosi în Emakhtila: haine marin reşti, croite
dup moda locului, mantii lungi, care s -i acopere, s -i
fac mai greu de recunoscut.
Acum se punea întrebarea ce era de f cut cu captura
şi cu oamenii de la bordul ei. Gigi era de p rere s -i
treac pe to i prin sabie. Persanul propunea s fie aduşi
înapoi sclavii şi, dup ce-i vor ucide pe cei din echipaj,
s mearg în Emakhtila cu galera. În planul lui erau
multe lucruri în elepte: ţorabia lui Ishtar fiind o nav
cunoscut , nimeni nu s-ar fi l sat înşelat în privin a ei,
pe când galera n-ar fi iscat nici o b nuial printre cei
care ar fi v zut-o navigând. Iar dup ce-şi vor termina
treburile în Emakhtila, puteau naviga înapoi,
recuperându-şi corabia.
Dar Kenton n-a folosit planul persanului, fiindc ,
dup ce totul se sfârşise, l-au chemat pe c pitanul
galerei şi i-au f g duit via a lui şi a celorlal i dac le va
spune adev rul. ţ pitanul n-a avut multe de povestit,
dar ce le-a relatat a fost suficient ca s -i linişteasc
sufletul lui Kenton. Dându-i îns griji noi…
Da, exista în Emakhtila o femeie adus de Klaneth,
preotul lui Nergal. O câştigase într-o lupt pe mare, în
care fuseser ucişi mul i oameni. Nu explicase nici
unde, nici cu cine purtase lupta, iar solda ii lui fuseser
obliga i s tac . Dar se zvonea c femeia era preoteasa
de pe ţorabia Zei ei Ishtar, şi atunci, preotesele din
templul lui Ishtar o ceruser . Klaneth, care avea puteri
mari, li se opusese. ţonsiliul Preo ilor, printr-o hot râre
de compromis, o f cuser preoteas a zeului Ţel. Acum
locuia în ţasa lui Ţel, în vârful Templului ţelor Şapte
Zone.
— ţunosc Templul şi ţasa lui Ţel din vârful lui,
178
spuse Sigurd. Şi de ce trebuie s locuiasc preotesele
acolo, şopti el, privindu-l cu mil pe Kenton.
Femeia aceea ap rea din când în când, întotdeauna
acoperit de voaluri groase, îndeplinind unele ceremonii
în cinstea zeului Ţel, mai ad ugase c pitanul. Se p rea
îns c tr ia în vis, c ci îşi pierduse memoria, aşa se
şuşotea…
ţ pitanul nu mai ştia altceva, decât c preotul
Klaneth dublase recompensa pentru trei dintre ei – şi-i
ar tase pe Gigi, pe Sigurd şi pe persan – şi o triplase
pentru cel de-al patrulea – şi-l ar tase pe Kenton.
Ah, da, îşi amintise numele noii preotese a lui Ţel:
Sharane.
Dup ce terminar interogatoriul, dezlegar sclavii
r maşi şi-i trimiser pe rm. Aceştia blestemar galera,
în timp ce nubianul îi elibera. Apoi aşteptar s treac
peste bord şi c pitanul cu oamenii lui.
— Au destul ap şi hran , morm i Gigi. Soarta lor
este mult mai bun decât cea pe care am fi avut-o noi
dac picam în mâinile lor.
Remorcar galera capturat de corabie şi o traser
încet din golf, prin gura cioplit în piatr . Dup ce
str b tur câteva mile, Sigurd s ri în galer , lovi cu
securea şi, dup ce reveni pe corabie, t ie leg tura.
Galera se umplu imediat cu ap şi se scufund .
— Înainte! strig Kenton, apucând cârma şi
îndreptând nava în direc ia indicat de şarpele lung,
albastru.
ţare ar ta spre Emakhtila.
Şi spre Sharane.

179
 21.
INSULA VRĂJITORILOR
AU AVUT NOROţ PE DRUM. ţea a argintie atârna
aproape de corabie, înv luind-o, f cându-i s navigheze
într-un cerc cu diametrul de dou ori mai mare ca
lungimea navei. Pân şi cea a inea cu ei!
Kenton, care nu dormise aproape deloc, adusese
sclavii de la vâsle în stare de epuizare.
— Se aude venind o furtun puternic , îi atrase
aten ia Sigurd.
— Roag -l pe Odin s-o in în loc pân ce vom ajunge
în Emakhtila, îi replic Kenton.
— Dac aş avea un cal, l-aş sacrifica Tat lui
Tuturora, morm i Sigurd. Asta ar opri orice furtun ,
pân când nevoile noastre ar chema-o…
— Vorbeşte mai încet, s nu te aud c lu ii de mare,
îi spuse Kenton, mai în glum , mai în serios.
Îl întreb pe viking ce voise s spun atunci când
c pitanul galerei capturate le povestise c Sharane era
preoteas în ţasa lui Ţel. Vikingul vorbi evaziv:
— Va fi în siguran şi nu va avea motiv s se team
de Klaneth, cât vreme nu va avea alt iubit decât zeul.
— S nu aib alt iubit decât Zeul! r cni Kenton cu
mâna pe sabie, uitându-se mânios la Sigurd. Numai eu
voi fi iubitul ei! Nici un zeu, nici un om, Sigurd! Ce-ai
vrut s spui?
— Ia mâna de pe sabie, frate de sânge, r spunse
180
Sigurd. N-am vrut s te sup r. Numai c , ad ug el
ezitând, zeii sunt zei! ine minte c a mai spus un lucru
c pitanul galerei: „Femeia ta merge ca în vis, lipsit de
amintiri…” Nu-i aşa? Dac -i aşa, frate de sânge, şi tu
f ceai parte din amintirile ce i-au disp rut!
Kenton se înfior . Nu uitase. Gândul acesta îl rosese
de la începutul c l toriei, fusese, probabil, motivul
principal al grabei lui. Dar alt gând, care-l sprijinise în
tot acest timp, i-a dezlegat limba:
— Nergal a încercat o dat s despart un b rbat şi o
femeie care se iubeau, a r spuns el, aşa cum ne iubim
noi. N-a reuşit. Nu cred c preotul lui Nergal va reuşi
acolo unde st pânul lui infernal a dat greş…
— Nu judeci bine, camarade, a intervenit Zubran,
care se apropiase liniştit de ei. Zeii sunt puternici, deci
n-au nici un motiv s fie subtili sau s se foloseasc de
şiretlicuri. Ei izbesc, şi cu asta rezolv totul. Nu-i
elegant, recunosc, dar e suficient. Omul, care nu are
puterea zeilor, trebuie s foloseasc şiretenia şi
subtilitatea. De aceea, omul face lucruri mai rele decât
zeii. E obligat s le fac din cauza sl biciunii sale. Zeii
n-au de ce s fie condamna i. Doar pentru c l-au f cut
pe om slab. Eu cred c trebuie s te temi mai mult de
Klaneth decât de Nergal, st pânul lui.
— Nu poate s mi-o scoat pe Sharane din suflet!
izbucni Kenton. Nu are cum!
Vikingul îşi plec capul deasupra busolei.
— Poate c ai dreptate, bomb ni el. Poate c şi
Zubran are dreptate. Ştiu doar c , atâta vreme cât
femeia ta crede în zeul Ţel, nici un b rbat nu-i poate
face vreun r u.
Deşi fusese destul de vag în aceast privin , vikingul
se exprimase, în schimb, direct şi plin de substan în
181
privin a altor probleme importante. Norvegianul
urm rise totul cu aten ie, când fusese sclav al preo ilor
lui Nergal. ţunoştea oraşul şi Templul ţelor Şapte Zone
pân în cele mai mici am nunte. Mai mult, cunoştea o
cale de a p trunde în Emakhtila evitând portul oraşului!
Acest lucru era deosebit de important, fiindc nu
aveau cum s intre în port f r a fi recunoscu i. De fapt,
nici nu se gândiser la asta pân atunci. Ini ial,
pl nuiser s g seasc un loc izolat, s ascund corabia
şi s p trund în oraş din interiorul insulei.
Acum se dovedea c Sigurd cunoştea chiar un
asemenea loc, la o arunc tur de piatr de Emakhtila.
Şi, în plus, drumul era lung pentru o nav care ar fi ieşit
din port.
— Vede i, prieteni, aici e oraşul, le spuse Sigurd,
zgâriind cu vârful sabiei pe scândurile pun ii o hart
rudimentar . E cap tul fiordului. Mun ii se ridic de
fiecare parte a lui şi se întind în dou limbi de p mânt,
mult în largul m rii. Dar aici, continu el, ar tând un
loc pe linia rmului, în stânga barierei muntoase care
âşnea din el, e un golf cu o intrare îngust . E folosit de
preo ii lui Nergal pentru anumite sacrificii. De acolo,
prin mun i, trece un drum secret pân în oraş. ţalea
asta duce chiar lâng templul cel mare. Eu am mers pe
drumul secret şi am ajuns pe malurile golfului. Am fost
împreun cu al i sclavi, care c rau lucruri pentru
sacrificii şi preo i în litiere. În timp ce o corabie ar avea
nevoie de dou somnuri ca s ajung de acolo în
Emakhtila, pe drumul secret, un om, doar cu jum tate
din puterea mea, ar ajunge în ara mea, între r s ritul şi
apusul unei zile de iarn . Golful ofer multe posibilit i
de a ascunde corabia. Pe acolo trec pu ine nave şi nici
una nu se apropie, pentru c locul a fost ales de preo ii
182
lui Nergal.
ţunosc bine şi Templul ţelor Şapte Zone, fiindc
acolo a fost mult vreme casa mea, continu Sigurd. E
mai înalt de dou zeci de ori decât catargul.
Kenton f cu repede un calcul. Asta însemna c
templul avea o în l ime de peste patru sute de picioare!
O în l ime demn de respect!
— În mijlocul lui se afl sanctuarele zeilor şi al Zei ei
Ishtar. În jurul lor, locuin ele preo ilor şi ale preoteselor,
precum şi altare de mai mic importan . Sunt şapte
sanctuare secrete, dintre care ultimul este Casa lui Bel.
La baza templului se întinde o curte larg , cu altare şi
relicve, unde vine poporul s se roage. Intrarea ei e
p zit cu grij . Nici chiar noi patru nu putem p trunde
acolo! Dar împrejurul templului, care are forma asta –
spuse el, zgâriind un trunchi de con – urc un şir de
trepte, cam aşa, ad ug el, scrijelind o spiral de la baza
conului spre vârf. Din loc în loc, de-a lungul sc rii, sunt
plasate santinele. Iar aici e garnizoana lor. E limpede?
— E limpede c avem nevoie de o armat ca s -l
cucerim! spuse Gigi.
— Nu chiar, r spunse vikingul netulburat.
Aminteşte- i cum am capturat galera, deşi erau mai
mul i ca noi. Iat planul meu: vom duce nava în portul
secret. Dac vom g si acolo preo i, vom face dup cum
se va putea: îi vom omorî sau vom fugi. Dac Nornele vor
hot rî s nu fie acolo nici un preot, vom ascunde corabia
şi vom l sa sclavii în grija celui cu pielea neagr . Noi
patru, îmbr ca i în haine de marinari, înveli i în
pelerinele luate de pe galer , vom str bate drumul secret
şi vom ajunge în oraş.
Acolo ne vom separa, dup ce vom stabili nişte locuri
de întâlnire. Vom studia fiecare sc rile Templului ţelor
183
Şapte Zone, ne vom întâlni şi vom g si o cale s trecem
de garnizoana de la picioarele sc rilor.
În ceea ce priveşte urcatul sc rii, trebuie s şti i c
are un parapet din zid, înalt pân la pieptul unui
b rbat. Dac vom trece de paznicii de la cap tul sc rii,
f r s trezim vreo b nuial , ne vom strecura la
ad postul acelui zid, omorând paznicii de pe terase,
pân când vom ajunge la ţasa lui Ţel. Dar trebuie s fie
întuneric sau furtun , ca s nu fim v zu i de trec tori,
din strad . M voi ruga lui Odin, frate de sânge, s nu
izbucneasc furtuna pân când nu vom ajunge în oraş
şi nu vom apuca s cercet m sc rile. Pentru c în vreme
de furtun vom putea face tot ce-am pl nuit. Fie ca
Odin, Tat l Tuturora, s ne ajute în nevoia noastr !
— Nu v d în planul sta nici o şans de a-l ucide pe
Klaneth, mârâi Zubran. Ne vom strecura, ne vom furişa,
ne vom c ra, iar dac vom reuşi, vom fugi împreun
cu Sharane. Şi asta va fi totul! Pe Ormuzd, genunchii
mei sunt prea sensibili s m târ sc! Iar iataganul meu
e însetat de sângele preotului în negru!
— Nu vom fi în siguran cât timp tr ieşte Klaneth!
or c i Gigi, jucându-se cu fluierul lui vechi.
— Nu am timp s m gândesc acum şi la preotul în
negru! morm i vikingul. În primul rând trebuie salvat
femeia lui Kenton! Scut a jurat Sigurd s -i fie! Sabia
mea e sabia lui! Norocul lui e şi norocul lui Sigurd!
Necazul lui e şi necazul lui Sigurd! Dorin a lui, ca şi a
mea, e s -l ajut s-o salveze! Suntem fra i prin rune de
sânge! Îşi va recâştiga femeia! Apoi, vom avea grij şi de
preotul în negru!
Ochii lui Kenton se umplur de lacrimi, în timp ce-i
strângea mâna scandinavului. Gigi rânji şi-l b tu pe
Sigurd pe spate.
184
 — M-ai f cut de râs, spuse Zubran. Ai dreptate, sigur
c ai dreptate, Sigurd. Ar fi trebuit s gândesc şi eu tot
aşa. Sigur, m-aş fi sim it mai uşurat dac , în drum spre
Sharane, l-am fi ucis pe Klaneth, fiindc sunt de p rerea
lui Gigi. ţât tr ieşte preotul, nu va exista nici un fel de
siguran pentru fratele de sânge sau pentru vreunul
dintre noi. Dar ai dreptate. Mai întâi, doamna Sharane!
Vikingul se aplec deasupra busolei. O privi atent,
apoi se d du înapoi, ar tând spre ea.
ţei doi şerpi albaştri din baia stacojie erau paraleli,
cu capetele îndreptate în aceeaşi direc ie!
— Navig m drept spre Emakhtila, spuse Sigurd. Dar
ne afl m între f lcile fiordului sau în afara lor? Oricum,
suntem aproape de insul !
Trase de mânerul cârmei. ţorabia îşi schimb
direc ia. Acul cel lung alunec un pic spre dreapta, între
simbolurile roşii de pe marginea cupei. ţel mic r mase
nemişcat.
— Asta nu înseamn nimic, bomb ni vikingul. Doar
c nu mergem direct spre oraş. Trebuie s fim aproape
de gura golfului. Preg ti i vâslaşii, spune i-i
supraveghetorului s micşoreze ritmul.
Corabia încetini tot mai mult, strecurându-se prin
cea . Deodat , totul se întunec în fa a lor. Încet, încet,
ap rea ceva ce se dovedi a fi un rm jos, abrupt,
amestecat în umbre profunde. Valurile de turcoaz
alergau blând spre el, mângâindu-i stâncile. Sigurd
invoc rug ciuni de mul umire.
— Suntem de cealalt parte a mun ilor! Undeva, în
apropiere, e golful secret despre care v-am povestit.
Spune i-i supraveghetorului s p streze viteza pe care o
avem acum!
Apoi întoarse brusc cârma spre tribord. Nava se
185
r suci, urmând încet linia rmului.
ţurând, în fa a lor ap ru o îngr m dire înalt de
stânci. Trecur pe lâng ea, ocolindu-i cap tul, şi, în
t cere, ajunser la o strâmtoare îngust . Vikingul cârmi
spre ea.
— Un loc potrivit s te ascunzi, zise el. Vom vârî
corabia chiar sub copacii de pe mal. Oriunde e o ap ,
copacii cresc lâng ea. În felul sta, corabia nu va fi
v zut nici de pe rm, nici de pe mare.
Înaintar în golfule . Îi acoperir ramuri lungi, cu
frunze dese, iar prora atinse rmul.
— Lega i-o de trunchiurile copacilor, şopti Sigurd. În
linişte. Pot fi preo i pe-aici! Îi vom c uta mai târziu, când
vom începe c l toria. Vom l sa nava în grija femeilor. Şi
a celui cu pielea neagr . S stea aici pân ce ne vom
întoarce…
D du din umerii lui puternici.
— Ai avea mai multe şanse s te întorci dac i-ai t ia
p rul lung şi barba, Sigurd, spuse persanul. Şi am avea
şi noi mai multe şanse…
— ţum! strig vikingul jignit. S -mi tai p rul? De ce?
ţhiar şi când am fost sclav mi l-au l sat!
— E un sfat în elept, zise Kenton. Zubran, gândeşte-te
şi la barba ta roşie! Ar fi mai bine şi pentru tine, şi
pentru noi dac i-ai t ia-o sau dac i-ai schimba
culoarea.
— Pe Ormuzd, nu! exclam persanul, la fel de jignit ca
şi Sigurd.
Vikingul râse.
— Vân torul a întins plasa şi s-a prins în ea o dat cu
pas rea! Totuşi, sfatul e bun… Mai bine f r p r pe cap
şi pe fa decât f r cap pe umeri!
— Presupun c -i mai bine s -mi schimb culoarea
186
p rului şi a b rbii, decât s schimb lumea asta cu o
alta, despre care nu ştiu nimic, a fost de acord persanul,
mârâind.
Fetele aduser foarfeci şi, râzând, îi retezar
vikingului pletele la baza gâtului, şi-i tunser barba
lung , pân ce ajunse o b rbu ascu it .
Transformarea lui Sigurd, fiul lui Trygg, era uluitoare.
Fetele îl priveau cu mult admira ie.
— Pe sta, Klaneth nu-l va recunoaşte dac -l va
întâlni, morm i Gigi. Va trebui îns s pl teşti, Sigurd!
Vezi cum se uit fetele la tine? Şi toate sunt brunete! Ai
grij , Sigurd, sau las - i p rul s creasc din nou!
Apoi, intr şi persanul în mâna fetelor. Îi unser
barba şi p rul cu nişte cârpe muiate într-o cup plin
cu un lichid negru. Roşul disp ru şi se închise spre
castaniu. Totuşi, nu se deosebea atât de mult de vechiul
Zubran pe cât se deosebea vechiul Sigurd de cel nou.
Kenton şi Gigi d dur din cap aprobator, pentru c
disp ruser roşul strident şi p rul lung al
norvegianului.
R m seser Kenton şi Gigi. ţu ei nu se putea face
mare lucru. Nu aveai cum s schimbi gura de broasc a
lui Gigi, ochii ca nişte m rgele, capul chel, umerii
imenşi.
— Scoate- i cerceii, Gigi, zise Kenton.
— Scoate- i br ara de pe bra , îi replic Gigi.
— Cadoul Sharanei? Niciodat ! exclam Kenton, tot
atât de jignit pe cât fuseser mai înainte persanul şi
norvegianul.
— Cerceii mi-au fost d rui i de cineva care m-a iubit
în aceeaşi m sur în care te iubeşte şi aceea care i-a
d ruit br ara!
Pentru prima oar de când se cunoşteau, Kenton
187
sim i sup rare în glasul lui Gigi.
Persanul râse încet. Atmosfera se destinse. Kenton
zâmbi vinovat spre toboşar. Gigi îi zâmbi, la rândul lui.
— În regul , trebuie s sacrific m fiecare câte ceva.
Sigurd, p rul, Zubran, culoarea roşie, tu şi cu mine… şi
începu s -şi scoat cerceii.
— Nu, Gigi!
Kenton întinse mâna. Nu se sim ea în stare s -şi
scoat fâşia de aur pe care Sharane gravase simbolurile
dragostei lor.
— Las -i. ţerceii şi br ara pot s r mân .
— Nu cred, zise Gigi, cu îndoial în glas. ţred c ar fi
mai bine… Ideea de sacrificiu te face mai puternic.
— N-ai dreptate, zise Kenton înc p ânat.
— Nu? morm i Gigi. Mul i oameni au v zut br ara
ta, atunci când am luptat cu preotul în negru şi ai
pierdut-o pe Sharane. Klaneth a v zut-o şi el. ţeva îmi
spune c -i mai periculoas decât cerceii mei…
— Mie nu-mi spune nimeni nimic, îl întrerupse
Kenton.
Se duse în ceea ce fusese cabina lui Klaneth şi-şi
schimb hainele cu o uniform de marinar luat de pe
galera capturat . Îmbr c o bluz larg , din piele
t b cit , sub ire, cu mânecile strânse în jurul
încheieturilor.
— Vezi, îi spuse el lui Gigi, br ara e ascuns acum!
Îşi puse un pantalon larg, din acelaşi material, şi-şi
strânse mijlocul într-o cing toare. Înc l cizme înalte,
l cuite. Peste bluz îşi puse o tunic din zale, f r
mâneci. Pe cap, o bonet conic , acoperit cu metal, din
ale c rei p r i laterale îi c deau pe umeri falduri de
m tase unsuroas .
ţeilal i se îmbr car în uniforme asem n toare. Doar
188
persanul n-a vrut s -şi abandoneze propria-i c maş de
zale. Îi cunoştea rezisten a. Un prieten încercat, vechi şi
credincios, spunea el, nu se p r seşte pentru unul nou,
de a c rei loialitate nu eşti sigur. Dar îşi tr sese peste
c maşa de zale o bluz , iar peste aceasta o tunic , luat
de pe galer . Gigi, dup ce-şi pusese boneta pe cap, îşi
tr sese faldurile de m tase încât s -i acopere urechile şi
cerceii din marmur neagr . Iar în jurul gâtului îşi
înf şurase o eşarf de m tase, înnodându-i capetele în
aşa fel încât s -i ascund gura.
Dup ce se înfâşurar în mantiile largi, fiecare îi privi
pe ceilal i cu sufletul liniştit. Vikingul şi persanul erau
schimba i în totalitate. Nu aveau de ce s se team c ar
putea fi recunoscu i. Într-o oarecare m sur , era
schimbat şi Kenton, datorit hainelor noi. Pelerina îi
acoperise lui Gigi picioarele strâmbe, iar eşarfa din jurul
fe ei, boneta conic , strâmt , îl schimba într-un fel
ciudat, f cându-l de nerecunoscut.
— E bine, morm i vikingul.
— E foarte bine, îi inu isonul Kenton.
Îşi puser brâurile, iar în ele s biile, împreun cu câte
o spad scurt , din cele f cute de Sigurd. Gigi îns n-a
vrut s ia nici spada cea lung de nou picioare, f cut
de norvegian, nici m ciuca. Ultima era prea cunoscut ,
cealalt stânjenitoare la drum. Şi, ca şi m ciuca, era
greu de ascuns. S-a mul umit cu dou s bii obişnuite. A
mai luat şi o bucat lung de frânghie, de care a legat
un cârlig de abordaj. Şi-a înf şurat-o în jurul mijlocului,
atârnând gheara de pisic la brâu.
— Condu-ne, Sigurd, zise Kenton.
ţoborâr unul câte unul de pe nav , p şind prin apa
nu prea adânc , şi urcar pe mal, în timp ce Sigurd
c uta c rarea. ţea a devenea tot mai deas . Frunzele
189
aurii, ciorchinii de flori stacojii şi galbene ap reau în
fa a lor ca un paravan antic chinezesc… Prin cea ,
Sigurd se mişca precum o umbr . Arborii încremeniser .
Aerul era imobil…
Şi, totuşi, acolo era ceva care aştepta, ceva îngrozitor!
— Veni i, spuse vikingul, am g sit drumul.
Îl urmar t cu i prin cea , pe sub umbrele argintii
ale copacilor.

190
 22.
BRĂŢARA TRĂDĂTOARE
DRUMUL era cu adev rat secret. Kenton nu-şi d dea
seama cum de-l g sise Sigurd prin cea a str lucitoare,
dar vikingul mergea de-a lungul lui f r s ezite. Dup el
mergea Gigi şi, din când în când, Sigurd îi ar ta ceva, ca
şi cum i-ar fi explicat semnele drumului. Curând, acesta
p rea a le fi în eles, pentru c ninivitul se oprea uneori,
de parc repeta instruc iunile. ţe-şi spuneau, nu se
auzea. În urma lor, la şase picioare, persanul, iar dup
el, la aceeaşi distan , Kenton.
Drumul trecea printre stâncile înalte, acoperite cu
ferigi aurii, iar aerul era în esat de aroma miliardelor de
parfumuri ciudate. Ducea printr-o aglomera ie de
trunchiuri ml dii, ca nişte tije de bambus l cuite în
stacojiu. Ducea prin dumbr vi în care copacii creşteau
alinia i ca în parcuri. Umbrele lor erau argintii, f r
str lucire, groase. Muşchiul moale le în buşea paşii. Nu
se mai auzea zgomotul m rii. În jurul lor se aşternuse o
linişte deplin .
Vikingul se opri la picioarele unui copac.
— Aici este locul sacrificiilor pentru Nergal, şopti el.
M duc s v d de-i prin apropiere vreunul dintre câinii
lui. Aştepta i-m !
Se topi în cea . Îl aşteptar t cu i. Fiecare sim ea c
o entitate rea, o duşm nie hidoas , z cea dormind în
copacii aceia, iar dac vor vorbi, o vor trezi, o vor scoate
191
de-acolo şi o vor atrage asupra lor. P durea era saturat
de r u. Şi, în afar de asta, ca şi cum r ul ce domnea
respira, peste tot pulsa o duhoare de o dulcea ce- i
f cea grea . Duhoarea de putreziciune ce domnise în
cabina lui Klaneth.
Sigurd reap ru t cut, aşa cum plecase.
— Robele negre lipsesc, spuse el încet. Dar unii dintre
zeii lor întuneca i sunt ascunşi în dumbrava asta. Mi-e
team s trec prin asemenea locuri. Merge i repede şi
f r zgomot. S nu-mi mai vorbeşti, Gigi, pân când
nu- i voi spune c se poate.
În linişte, trecur de grab prin locul acela al r ului.
Transpira ia le acoperise frun ile. În cele din urm ,
Sigurd se opri şi oft uşurat.
— Nu-mi place dumbrava asta, spuse el. Nu v-ar
pl cea nici vou , dac a i şti ce fac aici preo ii lui Nergal.
ţhiar şi tu, Zubran, te-ai vindeca de plictiseala de care
te tot plângi!
— Î i mul umesc, vikingule, replic persanul. ţând
voi fi st pân în Emakhtila, le voi cere preo ilor lui Nergal
s vin aici şi s -şi in spectacolul în fa a mea.
— S ne apere Thor! exclam vikingul, f când Semnul
Ciocanului18. Nu vorbi de aşa ceva în locul sta, Zubran,
nu aici! S mergem!
Şi pornir în goan . La scurt timp, şuşotea cu Gigi ca
mai înainte. Drumul devenise abrupt, urcau ca pe nişte
trepte, din ce în ce mai sus. Trecur prin râpe lungi şi
adânci, în care lumina ce oas , lucitoare, abia le
ajungea s -şi g seasc calea printre bolovanii ce le
umpleau.
Trecur printre doi monoli i ciopli i grosolan, apoi se

18 Gest în form de T, un fel de închin ciune menit a atrage

bun voin a lui Thor, care avea drept arm un ciocan (n.t.).
192
oprir . Deodat , t cerea ce-i înconjurase se destr m .
Înainte nu fusese nimic, doar zidul de cea , dar acum,
din dep rtare, venea, când şi când, un murmur, un zvon
de oraş întins: trosnet de catarge, scâr âit de cârme,
pleosc it de vâsle, iar câteodat , un strig t se în l a ca
un zmeu din zgomotul slab.
— Portul, spuse Sigurd, ar tând în jos, spre dreapta.
Suntem chiar deasupra lui. Emakhtila e în fa a noastr ,
destul de aproape. Iar acolo, frate de sânge, spuse el,
ar tând în jos, mai spre stânga, este Templul Celor
Şapte Zone.
Kenton îi urm ri degetul. În peisajul argintiu se
întrez rea o mas uriaş , cu contururi neclare, în form
de con cu vârful t iat. Inima începu s -i bat repede.
— Du-ne spre templu, Sigurd, îi ceru el tremurând.
ţoborâr şi iar coborâr . Drumul şerpuia din nou
printre copaci şi stânci, dar când treceau prin spa iul
liber, murmurul oraşului n v lea tot mai puternic. Şi
movila uriaş a templului se în l a din ce în ce spre cer,
pe m sur ce se apropiau. ţea a ascundea îns oraşul.
Deodat , ajunser la un zid înalt, din piatr . Sigurd
se întoarse şi-i conduse într-o dumbrav de copaci groşi,
înconjura i de umbr . Se strecurar printre copaci,
urm rindu-l pe viking, care mergea din nou cu grija
aceea deosebit pe care o manifestase la locul de
sacrificiu.
În cele din urm , Sigurd le f cu un semn şi se
gr m dir lâng el, în spatele unui trunchi enorm. De
acolo se vedea o şosea primitiv .
— Şoseaua spre oraş, le spuse el. Un drum pe care
putem merge f r fric .
ţoborâr spre şosea. Mergeau acum al turi. ţurând,
copacii l sar loc câmpurilor cultivate, dup cât se z rea
193
prin cea . ţâmpuri în esate de plante înalte, ale c ror
frunze sem nau cu cele de porumb, dar nu erau verzi, ci
galbene ca şofranul, iar în loc de ştiule i aveau
m nunchiuri de gr un e albe, care sclipeau. Şiruri de
tufişuri pe ramurile c rora str luceau boabe verzi ca
smaraldul. Fructe ciudate. Vi e c rate în copaci, de
care atârnau ciorchini stranii, în form de stea.
V zur şi case, întotdeauna cu dou etaje. Masive,
cubice, cu aripile formate din cuburi mai mici, ca acelea
f cute de copii. Erau vopsite cu modele bizare. Fa ade
dungate, cu benzi late de un yard, alternând în albastru
şi galben. Fa ade de un albastru intens, prin care
s getau zigzaguri stacojii, ca nişte semne conven ionale
pentru electricitate. Ţenzi orizontale, groase, de un roşu
închis, cu dunguli e verzi.
Drumul se îngust , devenind o strad pavat cu
blocuri care, în timpul mersului, p reau a fi din tuf
vulcanic.
Casele colorate erau din ce în ce mai dese. Pe lâng ei
treceau b rba i şi femei cu fe e oacheşe sau negre,
îmbr ca i în veşminte albe, f r mâneci, pân la
genunchi.
La încheietura dreapt , fiecare purta un inel de bronz,
de care atârnau câteva zale de lan . ţ rau poveri:
ulcioare, coşuri cu fructe, ploşti, buc i de pâine
colorate în maron-roşcat, pr jituri plate, cu diametrul de
un picior. Îi priveau curioşi pe cei patru, în timp ce
treceau mai departe.
— Sclavi, spuse Sigurd.
ţasele pictate erau acum una lâng alta. Aveau
balcoane, iar în balcoane pomi înflori i, aidoma celor din
balconul cabinei trandafirii. În unele se vedeau femei,
care le strigau ceva.
194
 Din strada aceea p trunser într-o pia . Forfota
mul imii îl f cu pe Kenton s se opreasc , plin de
uimire, de mirare, de surprindere, senza ii pe care le
crezuse disp rute, o dat cu personalitatea lui trecut .
Dar priveliştea din fa a ochilor le redeşteptase.
La cap tul îndep rtat al pie ii se profila silueta masiv
a unui templu. Lâng el se vedeau pr v lii, iar în uşile
acestora oameni care-şi l udau marfa. În fa a lor
fâlfâiau drapele, pe a c ror pânz de m tase se înşirau
cuneiforme, care f ceau reclam m rfurilor.
De-a lungul lui se perindau oameni din Ninive şi
Ţabilon, cu p r cre şi b rbi inelate, fenicieni cu nasuri
coroiate şi ochi aprigi. Egipteni cu ochi înguşti,
înf şura i în muselin , etiopieni cu belciuge de aur în
urechi, b rba i cu pielea galben , cu ochi migdala i,
zâmbitori. Solda i în c m şi de zale, arcaşi cu tolbele pe
spate şi arcurile în mâini. Preo i în robe negre, stacojii
sau albastre. ţhiar în fa a lui se opri o clip un
r zboinic cu pielea roşcat , cu muşchii puternici, ce
purta pe un um r securea cu t iş dublu din ţreta
antic , iar pe cel lalt îşi inea mâna alb o femeie în
sandale, într-un veşmânt pliat ciudat de modern,
împodobit cu şerpi şi cu pieptul alb, înalt, ivindu-i-se
din bluza deschis , la fel de modern . Un minoic cu
perechea lui, doi dintre cei care poate îi priviser pe
tinerii ce reprezentaser tributul Athenei jertfit
Minotaurului, monstruosul om-taur.
Apoi ap ru un roman în armur , inând strâns o
sabie scurt , din bronz, care ar fi putut, şi probabil c-o
şi f cuse, s ajute la croitul drumului ce-l parcursese
primul ţezar. În spatele lui, un gal uriaş, cu chic
încâlcit şi ochii la fel de albaştri ca ai lui Sigurd.
Prin centrul pie ii treceau b rba i şi femei în litiere
195
purtate de sclavi. Urm ri cu privirea o grecoaic , cu
picioarele lungi, cu p r blond ca grâul secerat. Urm ri
apoi o cartaginez , cu ochi focoşi, suficient de frumoas
pentru a fi o mireas a lui Ţaal, a c rui statuie era fixat
într-o parte a litierei sale.
— Sunt fl mând şi însetat, morm i Sigurd. De ce
ne-am oprit aici? S mergem!
Kenton în elese deodat c aceast adun tur de
epoci trecute putea s nu fie un lucru ciudat pentru cei
care apar inuser trecutului.
Se strecurar prin mul ime şi se oprir în fa a unui
local în care nişte oameni mâncau şi beau.
— E mai bine s intr m câte doi, spuse Gigi. Klaneth
caut patru b rba i, iar noi suntem str ini. Lupule,
mergi împreun cu Sigurd. Eu şi Zubran v vom urma.
S nu ne vorbi i când vom intra.
Pr v liaşul le puse pe mas mâncare şi pocale înalte
cu vin roşu. Era un tip vorb re . I-a întrebat unde au
tras în port şi dac au c l torit bine.
— Acum nu-i vremea potrivit s fii pe mare, le zise
el. Vine o furtun cumplit . M rog lui Nabu, ţel-Ce-
Împr ştie-Apa, s-o întârzie pân când se termin slujba
în cinstea lui Ţel. Voi închide pr v lia curând, c ci
vreau s merg s-o v d pe noua preoteas a lui Ţel,
despre care se vorbeşte atât…
Kenton inuse pân atunci capul plecat, cu fa a
ascuns de voalurile bonetei. ţând auzi ce spunea
cârciumarul, ridic fruntea şi-l privi pe om drept în ochi.
Iar pr v liaşul p li, tremur , se d du înapoi,
holbându-se la el.
Îl recunoscuse? Kenton puse mâna pe spad .
— Iertare! gemu cârciumarul. N-am ştiut c …
Apoi se uit la el mai atent, se linişti şi începu s
196
râd .
— Pe Ţel! Am crezut c eşti… altcineva! Pe to i zeii!
Cât de mult îi semeni!
Ieşi imediat, gr bit. Kenton îl urm ri surprins. Fuga
lui s fi fost cumva un şiretlic? S -l fi recunoscut ca pe
unul dintre cei c uta i de Klaneth? Nu putea fi aşa, c ci
frica lui fusese prea adev rat , uşurarea lui prea
sincer . ţine era cel care-i sem na atât de mult, în stare
s provoace atâta spaim şi atâta uşurare? Îşi terminar
masa în linişte, pl tir cu aur luat de pe galer şi ieşir
în strad .
Îndat , li se al turar Gigi şi persanul.
— Spre templu, spuse Kenton.
ţoborâr strada, doi câte doi, încet, ca nişte oameni
f r nici o treab , abia întorşi dintr-o c l torie lung . În
timp ce mergeau, Kenton observa, din ce în ce mai uluit,
c trec torii îl priveau mai întâi uimi i, apoi speria i, şi
se îndep rtau în grab . ţeilal i sesizar şi ei acelaşi
lucru.
— Trage- i eşarfa beretei pe fa , spuse Gigi nervos.
Nu-mi place cum se uit la tine. Dac îşi închipuie c te
cunosc, de ce nu ne trimit solda ii pe cap? În loc de
asta, fug speria i!
Kenton le povesti pe scurt, lui Gigi şi lui Zubran,
despre cârciumar şi ce spusese acesta.
— Nu-i bine, zise Gigi. Atrage aten ia asupra noastr .
Oare cu cine semeni, încât to i cei care te v d se sperie?
Ascunde- i fa a cât mai bine!
Kenton se supuse, mergând cu capul plecat. Totuşi,
oamenii se întorceau s -l priveasc .
Strada p trunse într-un parc larg. Lumea se
înghesuia pe pajişte sau st tea pe b nci din piatr , pe
crengile uriaşe ale unor copaci cu trunchiuri la fel de
197
groase ca acelea de sequoia, şi ale c ror vârfuri erau
ascunse în cea a care se îngroşa încet. Dup o bucat de
drum, Sigurd îi conduse într-un loc izolat din parc.
— Frate de sânge, Gigi are dreptate. Oamenii se uit
dup tine. ţred c -i mai bine pentru noi to i s nu
mergem mai departe. Nu cunosc un loc mai bun în care
s te ascunzi. ţel mai bine e s r mâi aici, pe banca
asta. ine- i capul plecat, de parc ai dormi sau ai fi
beat. Pe aici sunt pu ini oameni, şi vor fi şi mai pu ini
dup ce se va deschide templul. ţea a te va ascunde
trec torilor. Aici vei fi în siguran . Noi trei vom merge la
templu şi vom cerceta sc rile. Apoi ne vom întoarce aici
şi ne vom sf tui.
Ştia c vikingul are dreptate. Din cauza celor care
întorceau capul dup el, nesiguran a lor crescuse. Îi
venea totuşi greu s r mân acolo, s nu vad cu ochii
lui unde era închis Sharane şi s -i lase pe ceilal i s
g seasc un drum spre ea. Dar Sigurd avea dreptate.
— Curaj, frate! spuse Sigurd, în timp ce-l p r seau.
Odin a ridicat furtuna asta special pentru noi! Odin ne
va ajuta s - i g sim femeia!
Avea senza ia c st tuse mult, mult timp pe banca
aceea, cu fa a ascuns în mâini. Dorin a de a vedea el
însuşi închisoarea Sharanei, de a-i descoperi punctele
slabe devenea tot mai puternic . La urma urmei,
tovar şii lui nu erau la fel de interesa i ca el. Vederea lor
nu era ascu it de dragoste şi mil . El ar putea reuşi
acolo unde ei ar da greş, acolo unde el ar putea vedea
ceea ce ei n-ar vedea niciodat . În cele din urm ,
aceast dorin puse st pânire pe el. Se scul de pe
banc şi-şi f cu loc prin înghesuiala str zii. Dar, dup
câ iva paşi, se întoarse în parc şi merse în paralel cu
strada.
198
 Când ajunse la cap tul parcului, se aşez şi, pe
jum tate ascuns în frunziş, privi afar .
ţhiar în fa a lui, la nici cincizeci de yarzi, se în l
imensa siluet a Templului ţelor Şapte Zone!
Îi bloca privirea, ca o barier colosal . Nu putea
aprecia cât de mare era baza acestuia. Probabil zece
acri, sau chiar mai mult. Era conic, construit dintr-un
material ale c rui caracteristici nu le putea b nui. Scara
cea mare îl încol cea ca un şarpe. Abia acum în elese de
ce era numit Templul ţelor Şapte Zone. De la baz , pe o
în l ime de o sut de picioare, str lucea ca argintul
şlefuit. Apoi, o teras circular muşca din con. La o sut
de picioare, deasupra terasei, conul era acoperit cu un
metal de culoare roşie-aurie, cu mult portocaliu închis.
Apoi, o alt teras , de la care pornea în sus o fa ad din
marmur neagr , mat şi moart . Înc o teras .
Deasupra ei, cea a ascundea zidul. Avea totuşi impresia
c prin ea se vedea o sclipire de stacojiu înfl c rat, iar
deasupra o umbr albastr .
Urm ri cu privirea scara în spiral . Ieşi afar , s vad
mai bine. De la baza ei, trepte largi duceau spre o
platform mare, pe care erau mul i b rba i în armuri.
Acolo se afla, probabil, garnizoana pe care trebuiau s-o
ocoleasc înainte de a urca pe sc rile templului. Inima i
se opri când num r solda ii care p zeau scara.
R mase s priveasc , în timp ce gândurile îi alergau
prin cap. Scara se în l a, treptat, de la platforma
g rzilor. ţam la o mie de picioare de el, parcul atingea
marginea templului. În punctul acela era un grup de
copaci înal i, ale c ror ramuri atingeau scara. Frânghia
lui Gigi, cu gheara de pisic ! ţât de în elept fusese
ninivitul c anticipase o asemenea posibilitate! Kenton
era cel mai uşor dintre cei patru. Putea s se ca re în
199
copaci şi s sar pe scar sau s prind ancora de zidul
sc rii, s se ca re pe frânghie, şi gata!
Apoi putea s le arunce frânghia şi celorlal i. Iar pe
timp de furtun , dac era adev rat ce prevestise Sigurd,
nu putea fi nimeni care s alarmeze garnizoana!
Îl inund bucuria. Un al şaselea sim i se trezi brusc,
avertizându-l. Spa iul dintre el şi templu era gol. La
cap tul sc rilor st tea un ofi er din garnizoan , care-l
urm rea.
Kenton se întoarse degrab , str b tu repede strada,
ajunse la locul de unde plecase, g si banca şi se aşez
pe ea, cu capul în mâini.
Nu avusese cum s vad c ofi erul chemase un altul,
îi vorbise precipitat, apoi alergase prin spa iul liber şi
intrase în parcul împ durit. Nici nu-l v zuse pe ofi er
gonind, urm rindu-l cu privirea pân când se aşez pe
banc .
În timp ce st tea ghemuit, sim i pe cineva al turi.
— Ai necazuri, marinarule? auzi o voce grosolan .
Dac eşti bolnav, de ce nu te duci acas ?
Kenton vorbi cu greutate, p strându-şi fa a acoperit .
— Prea mult vin de Emakhtila… O s -mi treac .
— Ha! Ha! râse cel lalt şi-l apuc de bra deasupra
cotului. Uit -te în jur. Mai bine te-ai duce acas înainte
s înceap furtuna!
— Nu-mi pas de furtun , zise Kenton. Apa o s -mi
ajute…
Mâna se desprinse de pe bra ul lui. O vreme, cel de
lâng el t cu. Apoi se ridic .
— Ai dreptate, marinarule. R mâi aici. Întinde-te pe
banc şi dormi. Zeii fie cu tine!
— Şi cu tine! morm i Kenton.
Auzi paşii tovar şului de-o clip îndep rtându-se.
200
Ridic grijuliu capul, privind în direc ia în care plecase
omul. Se vedeau mai multe siluete, furişându-se printre
copaci. Un b trân într-o pelerin larg , albastr . Un
ofi er îmbr cat precum cel pe care-l v zuse pe scara
templului. Un marinar. Un cet ean gr bit. ţare dintre
aceştia st tuse lâng el?
Întrebarea îi st rui în minte doar o clip , apoi începu
din nou s -şi fac planuri de a ajunge la Sharane.
Deodat îi veni o idee: omul care st tuse lâng el îl
apucase de bra . De locul în care purta br ara
Sharanei! Ofi erul! Soldatul din garnizoan ! El fusese! Îl
urm rise?
Îşi duse mâna dreapt la mâneca bluzei şi atinse
br ara! Mâneca îi fusese spintecat cu un cu it, tocmai
pentru a i se vedea br ara!
Ofi erul fusese! Îl urm rise! Sim ise br ara şi-i t iase
mâneca, ca s se conving .
Îi spusese Gigi c br ara i-ar putea tr da mai
degrab decât l-ar tr da pe el cerceii!
Fiec ruia i se ceruse s fac un sacrificiu. El nu-l
f cuse!
Iar br ara îl tr dase!
Soldatul se dusese dup ajutoare, bineîn eles! Din
cauza asta îl sf tuise s doarm acolo! Îl apuca râsul
când se gândea la ironia unui asemenea sfat!
Se ridic în picioare, gata s fug . Dar, înainte de a
apuca s fac un pas, în jurul lui se auzi un zgomot, şi i
se arunc o pelerin peste cap, ca un sac. Mâini
puternice îl apucar de gât, iar altele îi înf şurar o
funie în jurul bra elor, legându-i-le de trup.
— Lua i-i pelerina de pe fa , dar ine i-l de gât! spuse
o voce rece, moart .
Sângele îi înghe în vine. Avea în fa ochii mor i ai
201
lui Klaneth!
Apoi, din şirul dublu de solda i din jurul lui, se auzi o
exclama ie de uimire, o mişcare însp imântat . Ofi erul
se apropie, privindu-l neîncrez tor.
— Maic a Zeilor! murmur el şi c zu în genunchi în
fa a lui Kenton. St pâne, n-am ştiut!
Se ridic şi-i t ie leg turile cu cu itul.
— Stai! îl opri Klaneth. E omul nostru! Mai uit -te
odat !
Tremurând, ofi erul cercet atent figura lui Kenton,
ridicându-i voalurile bonetei, apoi înjur :
— Pe to i zeii! Am crezut c e…
— Dar nu e, îl întrerupse calm Klaneth, aruncându-i
lui Kenton o c ut tur r ut cioas şi tr gându-i de la
brâu sabia lui Nabu.
— Stai! îl opri ofi erul, care i-o lu liniştit din mân .
Omul acesta e prizonierul meu, pân când îl voi preda
Sultanului. Pân atunci, voi p stra eu sabia.
Fosforescen a din pupilele preotului în negru str luci.
— Va merge în Casa lui Nergal! mârâi el. P zeşte-te,
c pitane, s -i stai în cale lui Klaneth!
— Fie c - i stau sau nu în cale, sunt soldatul
Sultanului, spuse ofi erul, şi m supun ordinelor sale,
dup care to i prizonierii trebuie s fie duşi mai întâi în
fa a lui, indiferent, ce spune Marele Preot. În afar de
asta, ad ug el cu viclenie, se pune şi problema
recompensei… Aceast captur trebuie înregistrat , iar
Sultanul e omul cel mai potrivit…
Preotul în negru r mase t cut, fr mântându-şi cu
degetele gura plin de cruzime. Ofi erul râse.
— Înainte, marş! ordon el. Spre templu! Dac omul
sta scap , ve i pl ti cu via a!
Kenton era înconjurat de trei rânduri de solda i.
202
Al turi de el mergea ofi erul. În cealalt parte, preotul în
negru, a c rui privire îl urm rea cu o bucurie
r ut cioas . Klaneth, care-şi lingea buzele nemiloase cu
focul iadului arzându-i în ochi.
Trecur astfel prin parcul împ durit, prin strada
uimit şi p trunser printr-o arcad înalt în incinta
templului.

203
 23.
DISPERAREA LUI KENTON
ÎN TEMPLUL ţELOR ŞAPTE ZONE era întuneric.
Întuneric era şi în coridorul în care p trunseser , dup
ce trecuser de poart . Şi, pe m sur ce mergeau,
întunericul creştea. Kenton nu mai vedea perechea ce-l
flanca, nici triplul inel de oameni în armuri care-l
înconjura. Se întreba cum de-şi g seau drumul prin
bezna aia. Iar trop itul paşilor celor trei şiruri de oameni
în mişcare de ce devenise atât de slab?
Atât de slab…
Acum nu se mai auzea nici zgomotul paşilor, nici un
fel de sunet! Nimic! Doar întunericul lipsit de culoare,
orb, mormântal.
Departe, foarte departe, str b tând t cerea
întunecat , auzi urletul uraganelor, al uraganelor de
dincolo de cele mai îndep rtate col uri ale spa iului.
Erau tot mai aproape. Îl chemau, se roteau în jurul lui!
Acum se rotea şi el, înotând în arcuri largi prin
întuneric, c zând!
În elese îngrozit ce i se întâmpla. Se zb tu în leg turi,
încercând s le rup , s -şi elibereze mâinile, s se aga e
de ceva, de cineva, s -şi opreasc zborul venit într-un
moment nepotrivit.
Zbura din lumea Sharanei într-a sa!
— Nu vreau înapoi! se v ita el. Nu vreau aşa ceva!
Gigi! Sigurd! Ajuta i-m ! Ishtar! Nabu! ine i-m aici!
204
 Gurile uraganelor se închiser . Zborul ce-i f cea r u
încet brusc. Îl auziser ?
Gâfâind, deschise încet ochii. Şi sim i cum degetele
reci ale disper rii îi strânser inima!
Era din nou în camera sa!
ţeasul începu s bat . Unu, doi… Mintea sa z p cit
num ra b t ile.
Unsprezece!
Era ora unsprezece! Nu trecuse decât o or de când
fusese ultima oar aici, cu sângele şiroindu-i din r ni!
Sângele acela nu se uscase înc pe covor! Iar
muşc turile s biilor din care-i cursese erau închise de
mult, cicatrizate!
Arunc doar o privire în oglinda cea mare. O privire
spre figura palid s lbatic , cu ochii dispera i, figura
lui… Se uit apoi în jos, spre nava-bijuterie. Vâslele
fuseser trase, pânza de culoarea cozii de p un
strâns … V zu sclavii din cal . Figurine. Juc rii
ghemuite, întinse pe b nci, dormind. Supraveghetorul, o
juc rie din marmur neagr , st tea cu b rbia în mâini.
La uşa cabinei Sharanei, o fat scruta dep rt rile, cu
capul ridicat, cu ochii din geme albastre cercetând un
cer nev zut.
Juc rii pe o corabie-juc rie!
O corabie-juc rie, dar în acelaşi timp o lume care
con inea, pentru el, toate realit ile…
ţ zu în genunchi, gemând:
— Ishtar! Mare Mam ! Du-m înapoi! Nabu! St pâne
al În elepciunii! Arat -mi drumul! Condu-m !
Se opri. Ghearele reci din jurul inimii i se strângeau şi
mai tare. ţe se va întâmpla dac se va întoarce pe
corabie? ţum îşi va ajuta prietenii? Nu va reuşi
niciodat s g seasc drumul secret pe care-i condusese
205
vikingul! Şi chiar dac , printr-o minune, va reuşi s -l
g seasc , nu va avea cum s -i ajute! Înainte de a ajunge
în oraş, înainte de a-i g si pe ceilal i, zarurile vor fi
aruncate! Rezultatul hot rât!
Dac va r mâne pe corabie, iar ei se vor întoarce şi-l
vor g si lenevind acolo, ce vor crede despre el? ţ i-a
p r sit, c a fugit ca un laş, c i-a l sat s poarte
singuri povara eliber rii femeii pe care o iubea el!
Şi de ce ar gândi altfel?
Dar nu, ei nu se vor întoarce…
Nu vor p r si oraşul, nu se vor întoarce pe corabie
f r el. Nu vor face asta Gigi, Sigurd, Zubran sau
Sharane! Vor r mâne acolo, c utându-l!
Şi nu-l vor c uta prea mult, fiindc vor fi prinşi!
Nu putea suporta un asemenea gând.
Dac nu se va întoarce în lumea aceea necunoscut ,
va pierde totul! Totul! Toat pl cerea vie ii, orice ra iune
de a tr i…
Sharane va fi pierdut pentru vecie…
Gemea de disperare, de ruşine, de dor.
Apoi ap ru o speran s lbatic . Oricare ar fi puterea
ce-l balansa ca pe un pendul între cele dou lumi,
puterea aceea nu l-ar putea trimite în alt parte decât pe
ţorabia lui Ishtar? Şi ce era cu acel factor misterios al
timpului, care zbura acolo mult mai repede decât aici?
Timpul care în câteva ore îl schimbase dintr-un
sl b nog studios într-un om cu muşchi de o el, cu nervi
de o el! Mult mai iute curgea timpul acela, şi totuşi l sa
neatins , neschimbat orice fiin . Oare acea Putere,
care f cea orice voia cu timpul lumii aceleia, nu l-ar
putea face s curg înapoi?
S-ar arunca la picioarele acelei Puteri cerşindu-i mila,
f r nici o re inere!
206
 Kenton se aplec , pân când fruntea îi atinse carena
cor biei str lucitoare.
— Ishtar! Zei ! Mam ! se rug el. Nabu! Preasfinte!
Nu v cer libertatea! Nu v cer puterea! V cer doar un
lucru: s m trimite i înapoi! Nu pe corabia de pe care
am plecat! Duce i-m înapoi în mâinile lui Klaneth! Între
solda ii lui, aşa cum fusesem! Iar dac asta înseamn
chinuri, înseamn moarte, voi fi fericit! Duce i-m acolo
unde eram legat şi neajutorat şi, orice s-ar întâmpla,
orice nenorocire s-ar abate asupra mea, nu voi înceta s
v mul umesc şi s v sl vesc! Ishtar! Nabu! V voi ruga
pân ce mi se va opri respira ia! Îndeplini i-mi ruga!
Nabu! Ishtar!
Sub picioarele lui Kenton, podeaua se r sucea.
Întunericul se pr v li deodat , ascunzând camera şi
corabia. Un întuneric aidoma celui prin care c zuse din
Templul ţelor Şapte Zone. Se sim i rotit, r sucit în
acelaşi întuneric f r culoare, orb, t cut, rotit ca o
piatr la cap tul praştiei. ţând rotitul încet , âşni în
întuneric ca piatra sc pat din praştie. Aruncat.
Înconjurat de uraganele care urlau…
Întunericul deveni cenuşiu. Şov ia între cele dou
lumi. În fa a lui se vedea ţorabia Zei ei Ishtar. Privi în
jos spre ea, din apropiere şi totodat de la o în l ime
incredibil …
— Nu, gemu Kenton, nu pe corabie! Mam Ishtar!
St pâne al În elepciunii! Nu pe corabie! Sharane! Îmi
ofer sufletul în schimbul sufletului ei! Duce i-m în
templu! Ishtar! Ishtar!
Inexorabile, contururile ce oase ale pun ii şi
catargului se contractar , c p tând substan . Acum
era aproape de catarg, c dea încet, atinse puntea…
Deodat , ceva, ca un vânt puternic, alb, str lucitor,
207
 âşni din cabina Sharanei. Îl prinse, îl înv lui, îl lu cu
el! ţorabia disp ru.
Avu o senza ie de zbor uşor, apoi, ca o izbitur
luminând , sim i o c dere ce-l zgudui.
— Ridic -te, sclavule! îl auzi pe Klaneth mârâind şi-i
sim i piciorul în coaste.
— Încet, preotule, se auzi vocea ofi erului cere-l
prinsese în capcan .
Mâinile solda ilor îl ridicar în picioare.
Kenton privi în jur, ca trezit din vis. Se afla într-un
coridor larg, bine luminat. ţele trei şiruri de solda i
care-l înconjurau aşteptau. Aşteptau ordinul de a porni
mai departe. Totul era ca atunci când întunericul se
ab tuse asupra sa, zvârlindu-l f r voie înapoi, în lumea
lui!
Ishtar! Nabu! Îi răspunseseră! Îi îndepliniseră ruga!
Kenton îşi ridic fruntea. Izbucni în râs.
— S mergem! strig el.
Şi porni râzând.
Spre chinuri, spre moarte? ţe importan avea?
Sc pase de povara disper rii. Oricum, nu mai avea de
ce s -i fie ruşine!
Spre chinuri, spre moarte… ţe importan avea?

208
 24.
REGELE CELOR DOUĂ MORŢI
ST PÂNUL EMAKHTILEI, Regele ţelor Dou Mor i,
st tea cu picioarele încrucişate, pe un divan înalt.
Sem na cu b trânul rege Varz din cântecele pentru
copii, prin veselia sa de monarh rubicond, cu obrajii
rotunzi ca merele roşii. Purta o rob uşoar , stacojie.
Ţarba lui larg , alb , p tat ici, colo, de pic turi de vin
roşu, purpuriu sau galben, se mişca zglobie.
ţamera de judecat a St pânului din Emakhtila era
de circa o sut de picioare p trate. Divanul lui se afla pe
o platform înalt de cinci picioare, care se întindea
dintr-o parte în cealalt a camerei, ca o scen , spre care
se ridica într-o curb concav podeaua în carouri.
Partea curb era str b tut de un şir de trepte late, care
urcau spre platform şi se opreau la cinci picioare de
divanul regelui.
Doisprezece arcaşi, cu fuste de argint şi stacojiu
prinse în brâuri, st teau pe treptele de jos, um r la
um r, cu arcurile şi s ge ile preg tite, gata în orice clip
s ocheasc şi s trag . Dou zeci şi patru de arcaşi erau
îngenunchea i la picioarele lor. Treizeci şi şase de s ge i
aduc toare de moarte erau îndreptate spre Kenton, spre
preotul în negru şi spre c pitan.
De fiecare parte a treptelor, de-a lungul zidului
curbat, pân unde acesta întâlnea zidul camerei, un alt
şir de arcaşi în stacojiu şi argintiu st teau unul lâng
209
altul, cu s ge ile preg tite. Ochii sclipitori ai regelui le
vedeau cefele aranjate la marginea platformei ca
luminile rampei.
De-a lungul celorlal i trei pere i, tot um r la um r, cu
s ge ile în corzile arcurilor, cu ochii pe St pânul
Emakhtilei, se desf şura o friz continu de arcaşi în
stacojiu şi argintiu. St teau t cu i, ca nişte automate cu
resorturile bine încordate, aşteptând atingerea unor
butoane tainice.
ţamera nu avea ferestre. Pere ii erau acoperi i de
tapiserii de un albastru-deschis. O sut de l mpi o
luminau cu fl c rile lor galbene, liniştite.
La câ iva paşi în stânga regelui se afla o siluet
voalat , nemişcat , ca şi arcaşii. ţhiar şi voalurile
groase îi sugerau subtil frumuse ea. La aceeaşi distan ,
în dreapta regelui, o alt siluet acoperit de voaluri,
degaja oroare. O siluet f cea ca inima s - i bat mai
iute, cealalt i-o oprea.
Pe podea, la picioarele regelui, era ghemuit un chinez
uriaş, cu o sabie încovoiat , stacojie.
Lâng fiecare cap t al divanului st teau nişte fete
blonde, dezbr cate pân la brâu. Şase de-o parte, şase
de cealalt . Purtau c ni pline cu vin. La picioarele lor se
aflau cupe cu vin roşu, purpuriu şi galben, aşezate în
alte cupe mai mari, umplute cu z pad .
În dreapta Regelui ţelor Dou Mor i st tea
îngenuncheat o fat , cu o cup de aur pe palmele
întinse, iar în stânga alta, cu o can de aur. Regele se
folosea pe rând de mâna dreapt sau de cea stâng ,
ridicând cupa sau cana, ducându-le la buze,
punându-le înapoi. Şi fetele umpleau imediat vasele.
Regele ţelor Dou Mor i era beat turt .
ţ pitanul şi preotul în negru îl târâser pe Kenton
210
prin tot felul de coridoare, pân ce ajunser aici. Acum,
regele b u cu sete, puse cupa jos şi b tu din palme.
— St pânul Emakhtilei judec ! strig prelung
chinezul.
— Judec ! şoptir arcaşii înşira i de-a lungul
zidurilor.
Kenton, preotul în negru şi c pitanul p şir înainte,
pân când atinser cu pieptul vârfurile s ge ilor. Regele
r mase rezemat, cu ochii veseli a inti i la Kenton.
— ţe înseamn asta, Klaneth? strig el, cu o voce
înalt , sub ire. ţasa Zeului Ţel şi ţasa Zeului Nergal
şi-au declarat r zboi?
— Nu sunt în r zboi, st pâne, îi r spunse Klaneth.
Acesta este sclavul pentru care am oferit o recompens
mare şi pe care îl cer, o dat ce a fost prins.
— Eu l-am prins, Preaputernice, îl întrerupse
c pitanul, îngenunchind în timp ce vorbea. Şi am
câştigat recompensa promis de Klaneth, o
Preadreptule!
— Min i, Klaneth! cronc ni regele. Dac nu sunte i în
r zboi, de ce îl târ şti aici pe Înaltul Preot al lui Ţel,
legat ca o g in ?
Asta era, deci! Înaltul Preot al lui Bel era cel care îi
sem na atât de mult! De aceea se uitau oamenii de pe
strad la el! De aceea îngenuncheaser solda ii şi se
speriase atât de r u c pitanul. Iar Sharane era
preoteas a lui Ţel, prizonier a acelui preot!
— Priveşte mai bine, st pâne, spuse Klaneth. Vei
vedea c nu mint.
Ochii apoşi îl scrutar atent pe Kenton.
— Nu, râse regele. Nu-i Înaltul Preot! Este ceea ce ar fi
preotul dac ar fi doar om! Ţine, bine, toate astea mi-au
f cut o sete…
211
 Ridic o can . Înainte de a o duce la buze, se opri şi o
cercet .
— Pe jum tate plin ! se bâlbâi regele. Doar pe
jum tate plin !
Se uit de la can la fata de lâng cea îngenuncheat
în stânga lui. Figura vesel , rotund a regelui se
încrunt spre ea.
— Insecto! Ai uitat s -mi umpli cana! or c i regele şi
ridic un deget.
Ting! O coard de arc cânt de-a lungul zidului stâng,
o s geat şuier . Lovi fata ce tremura în um rul drept.
Fata se pr buşi, cu ochii închişi.
— Foarte r u! strig vesel regele, ridicând iar un
deget.
Ting! Din friza de pe peretele din dreapta cânt un alt
arc. O s geat âşni de-a lungul camerei. Vârful ei
p trunse în inima primului arcaş. Înainte ca trupul lui
s ating podeaua, acelaşi arc mai cântase o dat .
O a doua s geat se înfipsese adânc în partea stâng
a pieptului fetei!
— Ţine! râse regele şi-şi şterse lacrimile ce-i d duser
de atâta râs.
— St pânul nostru a condamnat la moarte! cânt
chinezul. Slav lui!
— Slav lui! îi inur isonul arcaşii şi servitoarele.
Kenton, înnebunit de furie la vederea acestor omoruri
lipsite de orice logic , se repezi înainte. Imediat, corzile
arcurilor celor treizeci şi şase de arcaşi din fa a lui se
întinser , cu s ge ile pân în dreptul urechilor. Preotul
în negru şi c pitanul îl apucar şi-l trântir jos.
— N-o s mori atât de uşor! mârâi Klaneth, punând
piciorul pe gâtul lui.
ţhinezul scoase un cioc nel şi lovi în lama lat a
212
sabiei sale. Aceasta r sun ca un clopo el. Din spatele
platformei ap rur doi sclavi, care luar fata moart .
Alt fat îi lu locul. Sclavii târâr şi cadavrul arcaşului.
De dup perdea, se strecur un altul, care se aşez în
locul în care st tuse primul arcaş.
— L sa i-l s se ridice, cronc ni regele vesel,
golindu-şi cana plin .
— St pâne, e sclavul meu!
Toat voin a preotului în negru nu-i putea st pâni
ner bdarea arogant din voce.
— E sclavul meu şi pot face ce vreau cu el! A fost
adus aici în urma ordinului pe care l-ai dat. L-ai v zut.
Acum îmi revendic dreptul de a-l duce la locul pedepsei!
— Oho-ho!
Regele puse cupa jos, privind jovial spre Klaneth.
— Oho-ho! Deci nu vrei s -l laşi s se ridice? Vrei s -l
iei de aici? Oho-ho! Unghie de picior a unui purice
zdrobit! Sunt sau nu St pânul Emakhtilei?
R spunde-mi!
Din camera de judecat regal se auzi zgomotul
corzilor de arc întinse. Fiecare s geat din friza argintie
şi stacojie a arcaşilor era a intit spre trupul masiv al
preotului în negru. ţ pitanul se arunc lâng Kenton.
— Pe to i zeii! şopti soldatul. S te ia iadul şi pe tine şi
recompensa oferit pentru tine! De ce a trebuit s te v d
tocmai eu!
Apoi se auzi vocea preotului în negru, strangulat de
furie şi de team :
— Eşti St pânul Emakhtilei!
Apoi c zu în genunchi. Regele îşi flutur mâna.
ţorzile arcurilor se destinser .
— Ridica i-v ! strig regele.
ţei trei se ridicar . St pânul Emakhtilei îndrept un
213
deget spre Kenton.
— De ce eşti aşa furios, cotcod ci el, fiindc i-am
condamnat la moarte pe cei doi? Omule, de câte ori vei
implora moartea şi te vei ruga s ai parte de nişte arcaşi
iu i, înainte de a termina Klaneth cu tine!
— A fost un m cel inutil, spuse Kenton, cu privirea
int în ochii apoşi.
— ţupa mea trebuie s fie mereu plin , râse regele.
Fata cunoştea pedeapsa. A înc lcat legea, a fost ucis .
Eu sunt un om drept.
— St pânul e drept! cânt chinezul.
— E drept! îi inur isonul arcaşii şi servitoarele.
— Arcaşul a f cut-o s sufere inutil, deşi eu
ordonasem o moarte f r dureri. De aceea a fost ucis.
Eu sunt plin de mil .
— St pânul nostru e plin de mil ! cânt chinezul.
— E plin de mil ! îi inur isonul arcaşii şi
servitoarele.
— Moartea! zise regele, cu o figur jovial . Omule,
moartea este cea mai mare favoare! E singurul lucru pe
care zeii nu i-l pot r pi omului! E singurul lucru mai
puternic decât nestatornicia zeilor! Zeii dau şi iau
înapoi. Numai moartea n-o pot lua înapoi. Ea e
caracteristic omului. Mai presus de zei, nep s toare
fa de voin a zeilor, mai puternic decât zeii! ţhiar şi
zeii, atunci când le vine timpul, trebuie s moar !
Ah! oft el şi, o clip , imaginea vesel a regelui Varz
disp ru, l sând loc figurii unui b trân foarte obosit,
foarte trist, foarte în elept şi foarte beat. Ah! A existat în
Chaldeea un poet, pe când locuiam acolo, un om care
cunoştea moartea şi ştia cum s scrie despre ea…
Maldronah era numele lui… Nimeni de aici n-a auzit de
el…
214
 Apoi ad ug încet, prelung, de parc ar fi cântat
cuvintele:

Mai bine mort, decât să trăieşti,

Dar şi mai bine-i să nu fii!

Kenton îl asculta. Interesul pentru aceast

personalitate ciudat îi izgonise sila. Auzise de
Maldronah din anticul Ur. Parcursese poemul din care
citase regele, în timp ce citise câteva dintre t bli ele de
lut descoperite de Heilprecht în nisipurile cet ii Ninive,
cândva, în vechea lui via aproape uitat … Le
tradusese pentru propria-i pl cere şi le versificase în
limba lui. Involuntar, recit începutul ultimei strofe
macabre:

Viaţa-i un joc, aşa se spune,

Nu-i cunoaştem sfârşitul, nici nu ne pasă,
Şi-l terminăm, când oboseala ne-apasă…

— ţe? strig regele. Îl ştii pe Maldronah? Tu?

Imaginea b trânului rege Varz ap ruse din nou,
hohotind.
— Mai departe! comand el.
Kenton îi sim ea furia lui Klaneth. Îl sim ea cum
tremur de ner bdare şi de neputin . Iar Kenton râse şi
el, privind în ochii str lucitori cu ochi la fel de veseli. Şi,
în vreme ce Regele ţelor Dou Mor i învingea timpul cu
ajutorul cupelor şi al c nilor, el termin versurile lui
Maldronah, fredonând un cântec ciudat, în ritm lent, de
marş funebru:

Plăcut e să ocoleşti capcane glumind,

215
 Să-nfrunţi pericolele, peste ele sărind,
Să risipeşti în plăceri ce-ai muncit…
Există un loc nenumit,
E-o uşă ce-aşteaptă, deschisă, să vii.
Şi tot ce-ai făcut, ce ai vrut ca să fii
Ce mai contează când goana turbată
Se-opreşte în uşa aceea îndepărtată?
Nici o făptură nu s-a întors prin ea,
niciodată,
O dată ce-a fost pe-acolo de moarte
mânată.
Cel înţelept n-are nimic de jelit
Nici teamă de judecăţi, cel ce nu a greşit.
Mai bine mort decât viu, se zice…
Cel nenăscut e şi mai ferice!

Regele r mase t cut mult vreme. În cele din urm se

ridic , apuc o cup şi o întinse uneia dintre fete.
— O s bea cu mine! zise el, ar tându-l pe Kenton.
Arcaşii se d dur la o parte, l sând fata s treac .
Aceasta se opri lâng Kenton şi-i duse cupa la gur .
Kenton b u îndelung, îşi ridic capul, apoi şi-l plec , în
semn de mul umire, spre Domnul Emakhtilei.
— Klaneth, spuse regele, nici un om care-l cunoaşte
pe Maldronah din Ur nu poate fi sclav!
— St pâne, spuse preotul în negru plin de
nesiguran , totuşi, omul acesta îmi apar ine!
Regele r mase t cut, bând când din cup , când din
can . Privind când la Kenton, când la Klaneth.
— Vino aici! ordon el, în cele din urm , ar tând cu
degetul spre Klaneth, apoi spre locul de lâng chinez.
— St pâne! spuse Klaneth, şi mai nesigur, dar tot
înc p ânat. Sclavul meu va r mâne lâng mine!
216
 — Oare? râse regele. Ulcer de pe burta unui ân ar!
Va r mâne lâng tine sau va face ce-am poruncit?
În jurul camerei, corzile arcurilor se întinser din nou.
— St pâne, spuse Klaneth, cu capul plecat, va veni
lâng tine…
ţând plec de lâng el, Kenton îl auzi scrâşnind din
din i. Îl auzi suflând ca un om care a alergat îndelung.
Iar Kenton p şi râzând în spa iul eliberat de arcaşi,
oprindu-se în fa a regelui.
— Ţ rbat care-l cunoşti pe Maldronah, clonc ni
regele, te întrebi, poate, cum se face c eu singur am
mai mult putere decât to i preo ii aceştia şi zeii lor.
Fiindc , în Emakhtila, sunt singurul f r credin şi f r
supersti ii. Sunt singurul care ştie c exist doar trei
adev ruri. Vinul care poate s -l fac uneori pe om s
vad mai limpede decât zeii. Puterea care, combinat cu
şiretenia omeneasc , te poate face superior zeilor.
Moartea pe care nici un zeu n-o poate înl tura şi cu care
m joc dup plac.
— Vin! Putere! Moarte! cânt chinezul.
— Preo ii ştia au mul i zei, fiecare din ei gelos pe
ceilal i. Ha! Ha! râse regele. Eu n-am zei. Sunt drept cu
to i. Judec torul nu trebuie s aib prejudec i, trebuie
s fie f r credin .
— St pânul nostru n-are prejudec i! cânt chinezul.
— Nu are nici o credin ! intonar arcaşii.
— Eu sunt pe o tipsie a balan ei, spuse regele. Pe
cealalt sunt o mul ime de zei şi preo i. Dar numai trei
lucruri sunt reale: vinul, puterea, moartea! Cei care au
încercat s m conving credeau în mai mult de trei
lucruri. Iar eu i-am învins. Dac aici ar fi existat doar un
zeu, doar o credin care s mi se opun , aş fi fost
învins. Da, trei învinşi de unul! Acesta-i paradoxul,
217
acesta-i adev rul!
— St pânul Emakhtilei spune adev rul! şoptir
arcaşii.
— Mai bine trei s ge i drepte în tolb , decât una
îndoit de trei ori… Iar când se va ridica în Emakhtila
un singur b rbat, cu o singur s geat , dar mai dreapt
decât cele trei ale mele, acela va domni în locul meu!
declar regele.
— Arcaşi, asculta i-l pe st pân! cânt chinezul.
— Îns , continu regele ame it de b utur , întrucât
to i zeii şi preo ii de aici sunt geloşi unii pe al ii, eu, care
nu dau un ban pe to i zeii şi preo ii, sunt St pânul
Emakhtilei, pentru a p stra pacea şi a-i opri s se
distrug între ei. Şi pentru c am câte zece arcaşi pentru
fiecare arcaş de-al lor şi dou zeci de spadasini pentru
fiecare spadasin de-al preo ilor, o duc foarte bine! Ha!
Ha! râse regele. Asta înseamn puterea!
— St pânul nostru are puterea! strig chinezul.
— Iar dac am puterea, pot s m îmb t când am
chef! chicoti regele.
— St pânul nostru e beat! şoptir arcaşii din jurul
camerei.
— Ţeat sau treaz, sunt St pânul ţelor Dou Mor i!
bolborosi regele.
— ţelor Dou Mor i! şoptir arcaşii, dând din cap.
— ie, omule care-l cunoşti pe Maldronah, i le voi
dezv lui, zise St pânul Emakhtilei, rânjind spre Kenton.
— Arcaşi din spate şi din p r i, pleca i-v capetele!
strig chinezul.
ţapetele arcaşilor de pe cele trei laturi ale camerei se
plecar imediat.
Voalurile c zur încet de pe silueta din stânga regelui.
De sub ele ap ru o femeie. Îl privi pe Kenton cu ochi
218
profunzi, în care se citea tandre e de mam , sfiiciune de
fecioar , pasiune de iubit . Trupul ei gol era perfect. În
el, armoniile mamei, fecioarei şi iubitei se împleteau
într-o singur strun , irezistibil . Ea era calea spre
lumea vr jit , simbolul a tot ce poate oferi via a în
frumuse e şi bucurie. În ea erau toat dulcea a vie ii,
f g duielile ei, extazurile ei, dorurile şi motiva iile ei.
Privind-o, Kenton ştiu c via a era ceva ce merita s fie
p strat. ţeva drag, plin de minuni… Şi nu trebuia s-o
laşi s treac zadarnic!
Iar Moartea aceea era cumplit !
Nu sim ea nici o dorin pentru trupul ei minunat de
femeie. Nu f cea altceva decât s aprind dorin a
înfl c rat de a tr i continuu.
În mân inea un instrument cu o form ciudat ,
lung, cu gheare ascu ite şi col ii unei f lci ce sfâşie.
— Nu e în întregime uman . Eu am f cut-o, spuse
regele, mul umit de sine. Am fost odat un mare vr jitor,
înainte de a înv a c doar în simplitate se afl puterea.
— Puterea! inton chinezul.
— I-am dat, chicoti regele, tot ceea ce mi-a displ cut
mai mult. Omoar încet. V zând-o, oamenii se aga de
via , se aga de ea aprig, teribil. Fiecare moment al
vie ii pe care-l smulge din ei cu ghearele şi cu din ii
aceia reprezint o veşnicie în care lupt împotriva mor ii.
Îi extrage din via încet, iar ei se vait , se aga de ea,
întorcând cu înc p ânare fa a de la moarte! Iar acum,
priveşte!
Voalurile c zur de pe silueta din dreapta.
Sub ele st tea ghemuit un pitic negru, deformat,
strâmb, hidos. Îl privea pe Kenton cu ochi ma i, în care
se citeau toate durerile, triste ile şi deziluziile vie ii.
Toat inutilitatea vie ii, oboseala, truda ei zadarnic . În
219
acel moment, Kenton uit de cealalt siluet şi în elese
c via a era groaznic şi c mai bine nu te n şteai…
ţ moartea era singurul lucru bun pe care-l avea
omul!
Piticul inea în mân o sabie ml die, ascu it ca
briciul, cu vârful ca un ac. Kenton sim ea dorin a
crescând de a se repezi în sabia aceea, pentru a fi ucis
de ea.
— Lui, râse regele, i-am dat tot ce mi-a pl cut mai
mult. Moartea lui e rapid , e o cup dulce, pl cut
buzelor. Tot eu l-am f cut şi pe el. Tu, cel de colo, spuse
regele, ar tând spre c pitanul care îl prinsese pe
Kenton. Nu sunt prea încântat c l-ai prins pe acest om
care-l cunoaşte pe Maldronah, chiar dac e sclavul lui
Klaneth! Du-te la Moartea din stânga mea!
ţu fa a alb , din care-i pierise sângele, c pitanul urc
treptele, merse eap n printre arcaşi, f r s se
opreasc , pân ajunse în fa a Mor ii. ţhinezul îşi lovi
sabia. Intrar doi sclavi, purtând un gr tar de metal. Îl
dezbr car pe c pitan de armur şi-l întinser gol pe
gr tar. Silueta de femeie se aplec spre el, cu tandre e,
cu dragoste, cu toate f g duielile vie ii din ochii ei
adânci, de pe figura ei fermec toare. Îşi duse
instrumentul cu gheare spre pieptul soldatului, cu atâta
blânde e!
De pe buzele acestuia âşni un strig t îngrozit,
disperat. Rug ciuni şi blesteme. Vaietul unui proasp t
damnat.
ţalm , femeia îşi pleca t işul spre el, zâmbind,
apropiindu-şi fa a de a lui.
— Las -l! chicoti regele.
Femeia îşi ridic instrumentul de tortur de pe
pieptul soldatului. Se aplec spre voalurile sale şi le
220
arunc din nou peste ea. Sclavii îl dezlegar pe
c pitanul ce tremura şi-l îmbr car . Acesta se târî
înapoi, plângând cu sughi uri, şi c zu în genunchi lâng
preotul în negru.
— Sunt foarte sup rat pe tine, zise vesel regele. Dar
i-ai f cut datoria. De aceea, mai po i tr i o vreme dac
doreşti. Eu sunt drept!
— St pânul este drept! îi r spunse camera.
— Tu! spuse regele, ar tând spre arcaşul care ucisese
servitoarea şi pe cel lalt arcaş. Sunt mul umit de tine!
Vei fi r spl tit. Du-te la Moartea din dreapta mea!
Soldatul p şi înainte, la început încet, apoi, când
ochii goi ai piticului îi întâlnir privirea, se mişc mai
repede. Tot mai repede, gr bindu-se pe sc ri, împingând
arcaşii, şi se arunc în sabia ml dioas .
— Sunt generos! spuse regele.
— St pânul nostru e generos! inton chinezul.
— Generos! şoptir arcaşii.
— M-am plictisit! râse regele.
Ţ u cu sete din dreapta, apoi din stânga. ţapul îi
c dea pe piept. Se b l ng nea. Regele era beat turt .
— Ordinul meu!
Deschise şi închise un ochi str lucitor, apoi pe
cel lalt.
— Ascult -m , Klaneth! Sunt somnoros. Vreau s
dorm. ţând m voi trezi, adu-l din nou pe omul sta
care-l cunoaşte pe Maldronah în fa a mea. S nu i se
întâmple nimic pân atunci! sta-i ordinul meu! Va fi
p zit de arcaşi. Lua i-l! Ave i grij de el! sta-i ordinul
meu!
Se întinse dup cup . O sc p din mâna vl guit .
— Pe moartea mea! şuier el. Nu mai sunt în stare
nici m car s in cupa cu vin!
221
 Se pr buşi pe divan.
Regele ţelor Dou Mor i sfor ia…
— St pânul nostru doarme! cânt încet chinezul.
— Doarme! şoptir arcaşii şi fetele.
ţhinezul se ridic , se aplec spre rege şi îl lu în
bra e ca pe un copil. ţei doisprezece arcaşi de pe treapta
de jos se întoarser , înaintar şi-i înconjurar pe cei doi.
ţeilal i dou zeci şi patru de arcaşi se întoarser ,
înaintar şi-i înconjurar pe to i. Arcaşii de lâng zidul
curbat se r sucir şi urcar treptele câte şase. Friza vie,
în argint şi stacojiu, se desp r i în grupe de câte şase,
care-i urmar .
Şirul dublu ce-l înconjura pe regele adormit şi
chinezul trecur printre perdelele din spate. Dup ei
veneau arcaşii.
Şase dintre arcaşi ieşir din rând şi se aliniar în
jurul lui Kenton.
Servitoarele adunar cupele şi ulcioarele,
strecurându-se printre perdele.
Pe scen r maser doar ţele Dou Mor i, acoperite de
voaluri, t cute, nemişcate.
Arcaşii ar tar în jos. Kenton coborî treptele.
Apoi, flancat de preotul în negru de-o parte, de
c pitanul cu fa a alb de cealalt , cu trei arcaşi înainte
şi trei în urm , ieşi din camera de judecat a regelui.

222
 25.
PREOTUL ÎN ALBASTRU
SOLDA II îl duser pe Kenton într-o camer joas ,
f r ferestre. Pe laturi erau b nci de piatr , iar în centru
o alt banc , în form de sarcofag. Arcaşii îl aşezar pe
ea, îi legar încheieturile cu o curea de piele, puser o
pelerin pe banc şi-l aruncar peste ea. Se aşezar , doi
câte doi, de fiecare latur a camerei, cu ochii pe preotul
în negru şi pe c pitan, cu arcurile preg tite.
ţ pitanul îl b tu pe preot pe um r.
— Recompensa. Când o voi primi?
— Când sclavul va fi în mâna mea, nu mai devreme, îi
r spunse furios Klaneth. Dac ai fi fost mai în elept, ai fi
avut-o deja!
— Da, şi mi-ar fi folosit tare mult cu o s geat în
inim , d du din umeri ofi erul. Sau v itându-m la
picioarele Mor ii!
Preotul în negru îl privi r ut cios pe Kenton,
aplecându-se asupra lui.
— Nu te bizui pe favoarea regelui, mârâi el. Azi a
vorbit doar be ia din el! ţând se va trezi, va fi uitat de
tine! Şi o s mi te dea f r s mai pun întreb ri! Nu
mai ai nici o speran , câine!
— Nu? rânji Kenton, înfruntându-i ochii mor i, plini
de r utate. Totuşi te-am învins pân acum de dou ori,
porc negru!
— Dar nu şi a treia oar ! scuip vorbele Klaneth. Iar
223
când regele se va trezi, te voi avea nu numai pe tine, ci şi
pe târfa de templu pe care-o iubeşti! Ha! Ha! r cni
preotul în negru, în timp ce Kenton tres rise. Asta te
doare, nu? Da, v voi avea pe amândoi! Şi ve i muri
împreun ! Încet, cât mai încet, v zând fiecare chinurile
celuilalt! Unul lâng altul, pân când, încetul cu încetul,
torturile v vor distruge complet trupurile! Şi, în cele din
urm , şi spiritele! Nicicând n-a mai murit un b rbat sau
o femeie aşa cum ve i muri voi doi!
— Nu po i s -i faci nici un r u Sharanei, mânc tor de
leşuri din a c rei gur cad minciuni! r spunse Kenton.
Ea e preoteasa lui Ţel şi nu te po i atinge de ea!
— Ha! Ha! rânji Klaneth, apoi se aplec spre el,
şoptindu-i la ureche. Ascult -m ! Î i dau o ştire pl cut ,
care s te fr mânte dup ce voi pleca! Nu-i pot face
nimic doar dac preoteasa r mâne credincioas zeului!
Ascult -m , ascult -m cu aten ie! Înainte ca regele s
se trezeasc , Sharane va avea un alt iubit! Da, şopti el,
cu o ironie diabolic . Iubita ta va fi în bra ele unui
p mântean! Iar acela nu vei fi tu!
Kenton se zb tea neputincios, încercând s -şi rup
leg turile, s se repead la figura r ut cioas .
— Dulcea Sharane! şopti Klaneth, privindu-l cu ur .
Vasul Sfânt al Pl cerii! Eu voi f râma vasul acesta
înainte ca regele s se trezeasc din somn!
Se îndrept apoi spre soldatul care-l prinsese pe
Kenton.
— M duc s aştept trezirea regelui. Vino!
— Nu vin, r spunse în grab soldatul. Pe to i zeii,
prefer compania lor! De altfel, dac nu-mi supraveghez
oamenii, s-ar putea s pierd pentru totdeauna
recompensa pe care mi-o datorezi!
— D -mi sabia lui! ceru Klaneth, întinzând mâna spre
224
sabia lui Nabu, pe care o p strase ofi erul.
— Sabia va r mâne acolo unde este omul, r spunse
ofi erul, ascunzând-o la spate.
— Are dreptate, spuser arcaşii. Preotule, nu po i
avea sabia!
Klaneth mârâi şi întinse mâna s-o ia. Şase arcuri se
încordar , şase s ge i se îndreptar spre inima lui. F r
nici o vorb , dar cu iadul în privire, preotul în negru ieşi
din celul . Un arcaş se ridic , trase un z vor, încuind
uşa. Se aşternu t cerea. Ofi erul tremura, când şi când,
înfiorându-se ca apucat de friguri. Kenton ştia c se
gândea la Moartea cu ochi zâmbitori, blânzi, care-şi
ap sase col ii t ioşi pe pieptul lui. ţei şase arcaşi îl
urm reau cu privirea, împotriva voin ei lor.
În cele din urm , Kenton închise ochii, luptând s
resping spaima provocat de amenin area lui Klaneth.
Luptând împotriva disper rii. ţe complot monstruos
preg tise preotul în negru, ce curs îi întinsese
Sharanei, de era atât de sigur c o va avea în mân
curând, c o va distruge? Unde erau Gigi, Sigurd şi
Zubran? Aflaser c fusese prins? Se sim ea cuprins de
o singur tate imens …
Nu ştia cât vreme r m sese cu ochii închişi, nici
dac dormise cumva. Auzi îns , ca de la o distan
infinit , o voce liniştit , lipsit de orice patim :
— Scoal -te!
Deschise ochii şi ridic încet capul. Lâng el st tea un
preot. Un preot într-o rob lung , albastr . Fa a
preotului nu putea fi v zut .
Îşi d du seama c bra ele şi picioarele îi erau libere.
Funia şi curelele z ceau pe p mânt. Pe b ncile de
piatr , arcaşii st teau întinşi, cuprinşi de un somn
adânc. La fel şi ofi erul.
225
 Z vorul de la uş era la locul lui. Atunci cum intrase
preotul în albastru? Se ridic în picioare, încercând s
priveasc printre z brele. Preotul îi ar t sabia, sabia lui
Nabu, care z cea pe genunchii ofi erului adormit. O lu .
Preotul îi ar t z vorul ce închidea uşa, iar Kenton îl
trase şi o deschise. Preotul în albastru se strecur afar ,
urmat de Kenton. Din nou, preotul ar t spre uş , iar
Kenton v zu c uşa avea şi în exterior un z vor
asem n tor, cu care puteai încuia celula din afar .
Kenton îl trase încet, cu grij .
Preotul în albastru d du din cap, f cându-i semn s -l
urmeze. Merse apoi de-a lungul coridorului, vreo sut de
paşi, apoi ap s pe ceva care lui Kenton îi p ru o
por iune de zid obişnuit. Se deschise o alt uş , prin
care intr întâi preotul, apoi Kenton. Se aflau acum
într-un coridor lung, slab luminat. Nu-şi d dea seama
de unde vine lumina, fiindc nu se vedeau nici o lamp ,
nici o alt surs de lumin .
Merser de-a lungul coridorului, ce forma o curb
larg . Kenton intui c acel culoar secret urma arcul larg
al templului, c str b tea zidul exterior al acestuia. O
uş masiv din bronz închidea drumul. Preotul în
albastru p ru c-o atinge doar, iar ea se deschise şi se
închise în urma lor.
Erau acum într-o cript cu o suprafa de zece
picioare p trate. La un cap t se afla uşa masiv , prin
care intraser , la cel lalt, una asem n toare. În stânga
era o lespede din piatr albicioas , neted , lung de zece
picioare.
Preotul în albastru vorbi, dac vorbea cu adev rat, cu
aceeaşi voce liniştit pe care o auzise Kenton mai
înainte, când îi ceruse s se scoale, şi care p rea c vine
de la o distan imens .
226
 — Mintea femeii pe care o iubeşti doarme, spuse el.
Nu uita acest lucru! E o femeie ce merge în somn,
mişcându-se printre vise f urite pentru ea de alte min i.
R ul o bântuie. Nu-i bine s laşi r ul s-o cuprind de
tot, deşi prin asta s-ar încheia un conflict str vechi, ceea
ce ar aduce mult bine şi zeilor, şi oamenilor. Dar
problema e mult mai important decât via a ta sau a
femeii tale. Şi numai tu o po i rezolva, prin în elepciunea
ta, prin puterea ta, prin curajul t u. ţând în elepciunea
î i va spune c a venit vremea s deschizi uşa aceea,
deschide-o! Drumul t u trece pe acolo. ine îns minte,
femeia pe care o iubeşti tr ieşte în somn! Trebuie s-o
trezeşti înainte ca r ul s-o înving !
Se auzi z ng nind ceva pe podea. La picioarele lui
Kenton era o cheie mic , zim at . Se aplec s-o ridice.
ţând se ridic , îl v zu pe preotul în albastru lâng uşa
îndep rtat .
— P rinte, spuse el cu umilin , p rinte, am curaj şi
putere. Dar dac am destul în elepciune… asta nu
ştiu… Sufletul meu e plin de recunoştin pentru cel
care m-a ajutat. Pot afla cui trebuie s -i mul umesc?
T cere. Apoi…
— Nabu, şopti o voce îndep rtat .
Nabu! Zeul În elepciunii! Îl eliberase, îl sf tuise!
Kenton îşi plec fruntea şi c zu în genunchi.
Preotul în albastru se transform într-un fuior de fum
risipit de vânt, care, în timp ce el îl privea, se strecur
prin uşa grea din bronz şi disp ru!

227
 26.
ÎN FAŢA ALTARULUI LUI BEL
KENTON auzi un murmur de voci îndep rtat, vag. Se
duse de la o uş la cealalt , ascultând. Zgomotul nu
venea din coridor. P rea s se strecoare prin placa de
piatr albicioas , neted . Îşi lipi urechea de ea. Vocile se
auzeau mai distinct, dar nu reuşea s în eleag ce
spuneau. Probabil c piatra e foarte sub ire, îşi zise el,
dac putea auzi prin ea… V zu în dreapta un mâner
mic, str lucitor. Îl trase în jos. În piatr începu s
str luceasc un disc de lumin ce oas , cu un diametru
de trei picioare. P rea c m nânc din piatr , âşnind
afar din ea, str lucind orbitor. Apoi, acolo unde fusese
discul r mase o deschidere circular – o fereastr . Prin
ea se vedeau capul unei femei şi doi b rba i. Vocile lor
ajungeau acum clar la urechile lui, de parc s-ar fi aflat
lâng ei. Peste ele se suprapunea zgomotul v lurit al
mul imii. Se retrase pu in, de team s nu fie v zut.
Aduse mânerul în pozi ie ini ial . Fereastra p li şi vocile
amu ir . Vedea din nou doar zidul alb, neted.
Încet, coborî iar mânerul. Pândi înc o dat arderea
aparent a pietrei solide, v zu reap rând cele trei
capete. Pip i cu mâna zidul vizibil, pân la marginea
cercului. Apoi ridic mâna mai sus şi o puse chiar în
mijlocul discului. Atinse iar piatra rece! Ceea ce pentru
ochii lui era o deschidere, pentru degetele lui era doar
piatr !
228
 Întinse mâna spre capetele care vorbeau şi întâlni
piatra! În elese. Era unul dintre aparatele vr jitorilor
preo i. Un aparat care le oferea, în cript , un loc de
pând , un loc din care s vad şi s asculte neştiu i.
Preo ii aceia aveau, probabil, cunoştin e despre
propriet ile luminii şi ale sunetului, dar nu cele ale
ştiin ei din lumea lui Kenton. Ştiin despre controlul
diferitelor vibra ii, care f ceau roca transparent din
afar în untru, îns nu şi din untru în afar . Oricare ar
fi fost secretul, piatra devenise la fel de penetrabil şi
pentru vibra iile aeriene, produse de sunet, şi pentru
vibra iile eterice ale luminii. inând înc mâna pe
mâner, privi afar , printre capete şi peste umerii celor
afla i atât de aproape de el, dar care nu aveau habar de
existen a lui.
ţea a se ridicase. Se transformase în nori deşi,
lugubri, care ap sau pe vârful templului împ r it în
zone. În fa a lui se deschidea o curte larg , pavat cu
octogoane imense din marmur alb şi neagr . La
marginea cur ii, aliniate ca o p dure din basme, într-un
semicerc larg, o mul ime de coloane zvelte, s ge i de
spiriduşi str lucind în roşu şi negru, ale c ror capete de
sus erau încoronate cu frunze cioplite, dantelate,
scânteind ca nişte ferigi gigantice acoperite cu o rou de
diamante şi safire. Pe columnele negre şi stacojii
sclipeau simboluri misterioase în auriu şi azur, în
smarald, roşu aprins şi argintiu. O puzderie de coloane
âşneau spre cerul ursuz, fumegând.
În fa a lui, la circa o sut de picioare, se vedea un
altar de aur, p zit de heruvimi ghemui i, cu cap de om,
cu aripi de vultur, cu trup de leu, ciopli i într-un metal
de miez de noapte. Pândeau în fiecare col al altarului,
cu figuri b rboase, pline de cruzime, sprijinite între labe,
229
atente, de parc ar fi fost vii. Pe un tripod de pe altar se
ridica o flac r singuratic , sub ire, de un roşu-închis,
ascu it ca o lance, nemişcat .
Într-o semilun vast , la câ iva paşi în fa a coloanelor,
st tea un şir dublu de arcaşi şi l ncieri, ce împiedica
mul imea s se apropie. Ţ rba i, femei şi copii se
scurgeau din dumbrava de stâlpi alinia i şi se buluceau
spre solda i, aşa cum mân vântul frunzele uscate spre
un perete. Mul imea striga şi gesticula în spatele şirului
dublu. O mul ime de b rba i şi femei smuls din timpul
ei şi aruncat în lumea aceasta necunoscut , din afara
timpului.
— Se spune c noua preoteas e minunat !
Vorbise un b rbat din fa a lui Kenton, un tip sub ire,
cu o fa alb , cu o bonet frigian pe p ru-i moale.
Femeia era nurlie, obraznic , obosit , cu p r negru, cu
ochi negri. Ţ rbatul din dreapta ei era un asirian
b rbos, cu o figur de lup.
— Se spune c -i o prin es , zise femeia. Se spune c
era prin es în Ţabilon…
— E de mult timp aici? întreb frigianul. Abia m-am
întors dintr-o c l torie. ţând am fost aici ultima oar ,
era alt prin es , spuse el pe un ton de scuz .
— De mult timp! râse femeia. ţe înseamn mult sau
pu in timp în locul sta din afara timpului, în ara asta
în care nimeni nu moare decât dac e ucis?
— Prin es în Ţabilon! spuse asirianul, cu figura-i de
lup îmblânzit , cu o voce plin de dor de cas . Oh, s fii
înapoi în Babilon!
— Se zice c preotul lui Ţel o iubeşte, interveni
femeia.
— Pe preoteas ? se interes frigianul, iar femeia d du
din cap. Dar aşa ceva e interzis! Înseamn moartea!
230
 Femeia râse din nou.
— Taci! şopti îngrijorat asirianul.
— Iar doamna Narada, Dansatoarea Sfânt , îl iubeşte
pe preot! continu f r grij femeia. Aşa c m car unul
va trebui s -i fie trimis lui Nergal!
— Taci! zise asirianul.
— Va fi dansatoarea? întreb frigianul.
— P tu ul meu cu picioare de fildeş spune c nu, râse
femeia.
Asirianul îi puse mâna la gur .
Se auzi un r p it de tobe şi fluieratul dulce al
flautelor. Kenton nu lu în seam sunetele. Privirea lui
se oprise pe mul imea de fete ale templului. ţinci erau
ghemuite lâng nişte tobe mici, pe a c ror membran li
se odihneau degetele trandafirii. Alte dou fete duseser
la buze trestii g urite. Trei erau aplecate deasupra
harpelor. În cercul lor st tea ceea ce la început i s-a
p rut a fi un morman de pânze de p ianjen
str lucitoare, aruncate peste funigei de marmur
neagr , în care se prinseser mul imi de fluturi din aur.
Mormanul se mişc , se ridic .
Şuvi ele de m tase neagr ascunseser o femeie, o
femeie atât de frumoas , încât Kenton uit pentru o
clip de Sharane. Era brunet , având întunecimea
catifelat a nop ilor de miez de var . Ochii ei erau bazine
de ceruri de miez de noapte, în care nu str lucea nici o
stea. P rul ei, cea de furtun prins într-o plas de
aur sumbru. Aurul era cu adev rat mohorât, iar femeia
avea în toate ceva aspru, ceva care amenin a, cu atât
mai mult cu cât era atât de frumoas .
— Asta da femeie!
Ochii obraznici se întoarser spre asirian.
— Una ca ea ar putea avea tot ce şi-ar dori, pun pariu
231
pe patul meu!
Din spatele ei se auzi şoptind o voce plin de dor,
vis toare:
— Da, dar noua preoteas nu-i femeie… E chiar
Ishtar…
Kenton întoarse capul, încercând s -l vad pe cel care
vorbise. Z ri un tân r, cu pu in peste nou sprezece ani,
într-o rob de culoarea şofranului, sub irel. Avea ochii şi
figura de copil frumos, vis tor.
— E pe jum tate nebun, şopti femeia. De fiecare dat
când apare noua preoteas , vine şi se învârteşte pe
aici…
— Va fi furtun . ţerul e ca o cup de alam , morm i
frigianul. Aerul e rece…
— S sper m c Ţel se va întoarce în ţasa lui, în
vreme de furtun . Poate c preoteasa nu va fi singur în
noaptea asta, îi r spunse asirianul.
Femeia râse cu viclenie. Kenton sim ea dorin a teribil
s-o strâng de gât. R zb tu un bubuit îndep rtat de
tunet.
— Poate c -i el, venind, zise femeia liniştit .
Se auzir un z ng nit uşor de corzi de harp , o jelire
a tobelor. O dansatoare cânt încet:

Pentru iubire, Nala s-a născut,

Picioare c-ale ei nu s-au văzut.
Oricine-o vede o-ndrăgeşte
Şi pentru ea, pe zei slăveşte.
Dulci sărutări, ce te fac mut…
Pentru iubire, Nala s-a născut…

Ochii melancolici ai femeii-fluture, numit Narada,

scânteiar furioşi.
232
 — Potoleşte-te, desfrânato! şuier ea.
Se auzi un hohot de râs printre fete. ţele dou cu
flaute fluierar încet. Tobele murmurar , iar cea care
cântase r mase t cut , plecat deasupra harpei, cu
privirea în jos.
— Preoteasa aceea e chiar atât de frumoas ? întreb
frigianul.
— Nu ştiu. Nimeni n-a v zut-o f r voaluri, r spunse
asirianul.
— Când merge, tremur! Tremur ca lacul cel mic,
albastru, de lâng templu, când adie briza! Doar ochii
îmi r mân vii, şi simt c m sugrum ceva!
— T ce i! spuse o femeie tân r , cu ochi c prui, cu
un copil în bra e. Nu vorbi i aşa de tare, c v pomeni i
cu vreo s geat -n gât!
— Ea nu-i femeie! Ea e Ishtar! Ishtar! strig tân rul.
Solda ii din apropiere se întoarser . Printre ei îşi f cu
loc un ofi er, cu o sabie scurt în mân . Pe m sur ce se
apropia, ceilal i d deau înapoi. Doar tân rul r mase
nemişcat. ţel cu sabia se uit în dreapta şi în stânga pe
sub sprâncenele-i stufoase. Înainte de a apuca s -l
priveasc pe tân r, un b rbat cu bonet de marinar şi
cu o tunic din zale se vârâse între cei doi şi-l tr sese în
spatele lui. Kenton z ri nişte ochi de agat , o barb
neagr …
Inima începu s -i bat cu furie. Era Zubran!
Zubran! ţum s fac s -l aud ? Dac nu poate fi
v zut de afar , oare vocea îi va trece prin piatr ?
Zubran!
ţel cu sabia privi nesigur grupul t cut. Persanul îl
salut cu gravitate.
— S face i linişte! mârâi în cele din urm ofi erul şi
se întoarse la oamenii lui.
233
 Persanul rânji. Îl împinse pe tân rul de lâng el. O
privi pe femeia oacheş cu ochi mai obraznici decât ai ei.
Îl împinse pe frigian şi puse mâna pe bra ul femeii.
— Nu ştiu despre ce vorbi i, spuse el. ţine-i preoteasa
aceea? Sunt nou-venit şi nu cunosc obiceiurile. Dar, pe
Ormuzd, zise el, punându-şi bra ul dup umerii femeii,
merita s fac drumul pân aici ca s te întâlnesc! Cine-i
preoteasa despre care se zice c -i atât de frumoas ?
— E cea care îngrijeşte de ţasa lui Ţel, r spunse
femeia, strângându-se lâng el. Se zice c numele ei e
Sharane.
— De ce a venit şi ce face aici? întreb Zubran. Dac
ar fi în locul t u, aş în elege f r s mai întreb.
— Preoteasa tr ieşte în ţasa lui Ţel. În vârful
templului, zise asirianul. A venit s -i îngrijeasc altarul.
ţând îşi va termina treaba, se va întoarce acas .
— Pentru o frumuse e ca aceea despre care vorbi i,
observ Zubran, lumea ei pare s fie cam mic . De ce,
dac -i frumoas , e mul umit s tr iasc într-o lume
atât de mic ?
— Ea apar ine zeului, r spunse asirianul. E
îngrijitoarea ţasei sale. Dac zeul se întoarce acas ,
poate fi fl mând. Trebuie s aib oricând mâncare în
cas şi o femeie care s -l serveasc . Sau poate…
— Iar în acest caz, e nevoie tot de o femeie, îl
întrerupse femeia cu ochi obraznici, zâmbind cu viclenie.
O femeie frumoas ! Oricum, preoteasa trebuie s
locuiasc în casa lui.
— Şi în ara mea exist ceva asem n tor, spuse
persanul, venind şi mai aproape. Dar acolo preoteasa nu
aşteapt singur . Au grij de ea preo ii! Ha! Ha!
Doamne! Va ajunge persanul mai aproape de perete?
Atât de aproape încât s -l poat striga? Şi dac o va
234
face, nu vor auzi şi ceilal i? Şi atunci…
— Vreuna dintre preotesele care au aşteptat… torcea
mai departe vocea lui Zubran. Vreuna dintre preotese…
a avut de-a face cu zeul?
Tân rul spuse:
— Se zice c porumbeii vorbesc cu ea. Porumbeii
Zei ei Ishtar! Se spune c -i mai frumoas decât Ishtar!
— Cine? întreb persanul.
— Doamna Sharane, oft tân rul.
Sharane! Numele iubitei sale trecu prin Kenton ca o
flac r arz toare.
— Nebunule! şopti asirianul. Taci, nebunule! Vrei s
atragi nenorocirea asupra noastr ? Nici o femeie nu
poate fi la fel de frumoas ca Ishtar!
— Nici o femeie nu poate fi la fel de frumoas ca
Ishtar, oft tân rul. De aceea, ea e Ishtar!
— E smintit! zise frigianul.
Persanul îl apuc pe tân r de bra ul drept şi-l trase
lâng el.
— L-a primit pe zeu vreuna dintre preotesele astea?
repet persanul.
— Aşteapt , şopti femeia. Îl voi întreba pe Narodach,
arcaşul. Vine câteodat în casa mea. El ştie. A v zut
multe preotese.
Trase bra ul persanului spre mijlocul ei, apoi strig :
— Narodach! Vino aici!
Un arcaş se întoarse, le şopti ceva oamenilor din
dreapta şi din stânga lui, apoi se strecur dintre ei.
ţeilal i strânser rândurile, rânjind.
— Narodach, îl întreb femeia, spune-ne, l-a primit
vreuna dintre preotese pe zeu?
Arcaşul ezit , nesigur.
— Nu ştiu, r spunse încet, în cele din urm . Se spun
235
multe lucruri. Dar sunt oare doar vorbe? Când am venit
aici prima dat , în ţasa lui Ţel era o prin es . Era ca o
lun nou din lumea noastr veche… Mul i b rba i o
doreau.
— Ţine, arcaşule, îl potoli persanul. Dar l-a primit pe
zeu?
— Nu ştiu, r spunse Narodach. Se spune c -i
adev rat, dar c ea s-a veştejit la focul lui… Nevasta
c ru aşului preotului lui Ninib mi-a zis c fa a ei era
foarte b trân , atunci când i-au luat trupul… Era ca un
curmal care s-a uscat înainte s rodeasc , aşa spunea
femeia.
— Dac eu aş fi preoteas , şi atât de frumoas , n-aş
aştepta un zeu! zise femeia, cu ochii pe Zubran. Aş alege
eu un b rbat! Ţa chiar aş alege mai mul i b rba i!
— Apoi a urmat alta, continu arcaşul. Spunea c
zeul a venit la ea. Dar era nebun , şi fiindc era nebun ,
au luat-o preo ii lui Nergal.
— Eu m mul umesc cu b rba i, repet femeia.
— Una s-a aruncat singur din vârful templului…
Alta a disp rut… Alta… spuse vis tor Narodach,
arcaşul.
— Se pare c preotesele care-l aşteapt pe Ţel nu-s
prea norocoase, îl întrerupse persanul.
— Eu m mul umesc cu b rba i! zise femeia cu o
convingere profund .
Se auzi un bubuit de tunet, mai aproape. În fa a lui
Kenton, cerul lugubru se întunec , norii începur s se
agite încet.
— Va fi o furtun puternic , morm i frigianul.
Fata pe care o bomb nise doamna Narada îşi încerc
din nou corzile harpei. ţânt , pe jum tate r ut cioas ,
pe jum tate provocatoare:
236
 O inimă ce-şi caută stăpân
Să meargă spre al Nalei sân!
Pentru iubire, Nala s-a născut!

Îşi întrerupse cântecul. De departe, se auzea sunetul

slab al unui alt cânt, trop it de picioare… Arcaşii şi
l ncierii ridicar arcurile şi l ncile, salutând. În spatele
lor, mul imea c zu în genunchi.
Persanul se apropie de perete. Era singurul cap ce se
vedea prin fereastra circular , cu geamul din piatr .
— Zubran! îl chem , încet, Kenton.
Persanul nu se mişc .
— Zubran! strig Kenton.
Persanul îşi întoarse fa a uimit spre perete, apoi se
rezem de el cu pelerina tras peste fa .
— Lupule!
În vocea de obicei plictisit a lui Zubran se sim ea
uşurare şi bucurie.
— Eşti bine? Unde eşti?
— În spatele zidului, strig Kenton. Vorbeşte în
şoapt , te aud bine.
— În schimb, eu abia te aud. Eşti r nit? Eşti în
lan uri?
— Sunt bine! strig Kenton. Dar Gigi? Sigurd?
— Te c ut , zise persanul. Sufletele noastre erau
zdrobite. Dup ce ne vom întâlni…
— Ascult ! r cni Kenton. E un crâng aproape de scara
de lâng garnizoan !
— Ştiu, r spunse Zubran. Pe acolo vom p trunde în
templu. Dar tu?
— Eu voi fi în ţasa lui Ţel, strig Kenton. Îndat ce va
izbucni furtuna, s merge i acolo! Dac nu m g si i,
237
lua i-o pe Sharane şi duce i-o pe corabie! Eu v voi
urma!
— Nu vom pleca f r tine! şopti Zubran.
— F cum i-am spus! G seşte-i pe Gigi şi pe Sigurd!
— Ai r bdare, lupule! Avem tot timpul! îi r spunse
Zubran.
— Am auzit o voce vorbind prin piatr !
Era asirianul, îngenuncheat. Zubran disp ruse.
ţântecul deveni tot mai puternic. Zgomotul de paşi
mai apropiat. Apoi, printr-o intrare ascuns a templului,
p trunser în spa iul deschis o companie de arcaşi şi
una de spadasini. În urma lor mergeau cântând preo i
raşi, în robe galbene, leg nând c delni e de aur
fumegânde. Solda ii formar un cerc larg în fa a
altarului. Preo ii t cur , dup o not grav , apoi se
aruncar la p mânt.
În curtea cea mare ap ruse o siluet izolat , înalt cât
Kenton, purtând o rob din aur str lucitor. inea
pulpana acesteia ridicat cu bra ul stâng, acoperindu-şi
complet fa a.
— Preotul lui Ţel! şopti femeia îngenuncheat .
Fetele templului se agitar . Doamna Narada se
ridicase pe jum tate. Kenton o privea, uitând s respire.
Niciodat nu v zuse o dorin mai arz toare, o dorin
dulce-amar , ca aceea din ochii de miez de noapte, în
clipa în care preotul lui Ţel trecu nep s tor prin fa a ei.
Degetele-i lungi şi sub iri apucaser pânza de p ianjen
ce-o acoperea, iar pânza tres lta pe pieptul ei
cutremurat de suspinele ce-o zguduiau.
Preotul lui Ţel ajunse la altarul de aur. L s s -i cad
bra ul care inea ridicat pulpana robei. Şi atunci, oricât
ar fi fost de preg tit pentru acest moment, degetele
epene ale lui Kenton aproape c ap sar pe mânerul
238
lucitor!
Privea, ca într-o oglind , la propria-i figur !

239
 27.
ISHTAR, ARATĂ-ŢI FAŢA!
KENTON se uita la acel geam n str in cu respira ia
t iat . Avea aceeaşi b rbie, aceeaşi figur smead , cu
buze ferme, aceiaşi ochi albaştri, limpezi. ţare era
misterul acelei asem n ri? întâmplarea sau iluzia
produs prin vr jitorie?
Klaneth!
Gândurile i se întoarser spre complotul preotului în
negru. Acesta urma s fie iubitul Sharanei? O
str fulgerare de în elegere îi trecu prin minte, prea
repede pentru a o cuprinde în întregime. R m sese înc
nel murit.
Prin piatr îl auzi pe persan blestemând.
— Lupule, mai eşti în spatele meu? Eşti într-adev r
acolo, lupule?
— Da, Zubran! Cel pe care-l vezi nu sunt eu.
Privirea i se îndrept din nou spre preotul lui Ţel.
Începu s remarce diferen e subtile între cele dou
figuri. Ţuzele acestuia nu erau atât de ferme, col urile
gurii erau l sate. În ele, ca şi în forma b rbiei, se vedea
nehot râre. Iar ochii erau obosi i, umbri i de o langoare,
pe jum tate s lb ticie, pe jum tate durere… T cut,
încordat, preotul lui Ţel se uit peste capul ridicat al
doamnei Narada, al c rei trup zvelt era la fel de rigid ca
al lui, neb gând-o în seam , atent doar la poarta secret
prin care venise.
240
 Flac ra stacojie, în form de lance, de pe altar pâlpâi,
se leg n .
— Zeii s ne p zeasc ! o auzi gr ind pe femeia cu
ochii obraznici.
— Ce s-a întâmplat? întreb asirianul.
— N-ai v zut heruvimii? şopti femeia. Îl priveau pe
preot! S-au mişcat spre el!
— Am v zut şi eu! Sunt foarte îngrijorat ! spuse
femeia cu copilul.
— A pâlpâit doar lumina de pe altar, îi l muri
asirianul.
— Poate c au fost heruvimii. Nu sunt ei mesagerii lui
Bel? N-ai spus tu c preotul o iubeşte pe femeia lui Ţel?
zise încet frigianul.
— Linişte! strig un ofi er din spatele inelului dublu.
Preo ii începur s cânte. În ochii preotului se aprinse
un foc, buzele îi tres rir , corpul i se aplec , tras parc
de o funie nev zut . Prin spa iul liber venea o femeie.
Singur . Purta o pelerin lung , purpurie, iar capul îi
era învelit în voaluri de aur.
Kenton o recunoscu!
Inima începu s -i bat nebuneşte. Sângele îi fierbea,
se înfiora sub şocul dorului. Avea senza ia c b t ile
inimii îi vor sparge coşul pieptului.
— Sharane! strig el, uitând de toate. Sharane!
Ea aluneca printre şirurile de solda i, ce se
deschideau în fa a ei, care îngenuncheau pe m sur ce
trecea. Se duse direct la altar şi r mase acolo t cut ,
nemişcat , lâng preotul lui Ţel.
Se auzi bubuitul greu al unui tunet metalic. Când
acesta se stinse, preotul se întoarse spre altar, ridicând
mâinile. Din rândul asisten ilor lui se auzi murmurul
prelung al unei note grave. Ţra ele preotului urcau şi
241
coborau. De şapte ori se plec adânc în fa a fl c rii
stacojii. Apoi r mase drept. Arcaşii şi l ncierii c zur în
genunchi, cu un fream t al arcurilor, cu lovituri
înfundate ale cozilor de lance.
Nep s tor la acest zgomot şters, preotul lui Ţel îşi
începu invoca ia:

O, cel mai milos dintre zei!

O, cel cu gât de taur printre zei!
Bel Merodach, rege al Cerului şi
Pământului!
Cerul şi Pământul sunt ale tale!
Tu dai suflarea vieţii!
Casa ta te aşteaptă!
Te venerăm şi te aşteptăm!

Kenton auzi o şoapt tremur toare, aurie:

— Te venerez şi te aştept!
Vocea Sharanei! Vocea de aur a Sharanei ce cânta pe
fiecare dintre nervii lui încorda i, ca miliarde de degete
micu e pe corzi întinse de harp !
Din nou, preotul lui Bel:

O, Creatorule, o, cel ce te-ai creat singur!

O, cel care ai dat viaţă copilului!
O, cel milos, care ai dat viaţă celui mort!
Eşti Rege în Ezida! Stăpân în Emakhtila!
Loc de odihnă pentru Regele Cerului e Casa ta!
Loc de odihnă pentru Stăpânul Lumii e Casa ta!
Te venerăm şi te aşteptăm!

Şi din nou, Sharane, înfiorat :

— Te venerez şi te aştept!
242
 Preotul inton :

Stăpâne al Armatei Tăcute,

Priveşte cu bunăvoinţă spre Casa ta,
O, Stăpâne al Odihnei!
Fie ca Ezida să aducă pace în Casa ta!
Fie ca Emakhtila să aducă odihnă în Casa ta!
Te venerăm şi te aşteptăm!

Din nou, Sharane:

— Te venerez şi te aştept!
Kenton îl v zu pe preot f când un gest spre altar, în
care era ascuns o provocare inexplicabil . Se întoarse
şi o privi pe Sharane. Vocea îi suna puternic , jubilând:

Plină de delicii e supremaţia ta!

Eşti deschizător al lacătelor dimineţii!
Eşti deschizător al lacătelor serii!
Puterea ta e să deschizi lacătele Cerului!
Te venerez şi te aştept!

La primele cuvinte, murmurul preo ilor încetase.

Kenton îi v zu agitându-se, privind unii spre al ii
nesiguri. Un fream t trecu printre solda ii
îngenunchea i, pe care-i v zu şoptind, în timp ce-şi
ridicau capetele. Îi auzi morm ind, ului i, stânjeni i.
În fa a lui, asirianul îngenuncheat mârâia:
— Asta nu face parte din ritual!
— ţe nu era în ritual? se interes persanul.
— ţeea ce a strigat preotul la urm nu face parte din
ritualul lui Ţel, ci din ritualul St pânei Ishtar! îi
r spunse femeia.
— Da! Ştie şi el! Ea e Ishtar! şopti tân rul.
243
 Femeia cu copilul în bra e oft :
— N-ai v zut heruvimii strângând din din i? Sunt
îngrozit ! Sunt îngrozit , şi asta-i altereaz laptele
copilului! Lumina de pe altar arat ca sângele
împr ştiat!
— Nu-mi place povestea asta! Nu f cea parte din
ritualul lui Bel! Iar furtuna se apropie repede! spuse
asirianul tulburat.
Doamna Narada se ridic brusc. Servitoarele ei se
plecar peste tobe şi harpe. Îşi duser flautele la buze. O
melodie uşoar , pl cut se ridic dinspre ele, delicat ca
b taia din aripi a nenum ra i porumbei, ca sunetul
unor bra e uşoare, al unor b t i de inimi micu e,
trandafirii. Sub aceast muzic , trupul doamnei Narada
se leg na ca o trestie verde la prima atingere a aripilor
r t citoare ale prim verii. Mul imea privi, oft o dat ,
apoi r mase liniştit .
Dar Kenton v zu c ochii preotului n-o p r siser nici
o clip pe Sharane, care st tea, parc dormind, sub
voaluri.
Muzica r suna tot mai tare. Mai iute, tremurând de
dor de dragoste, înc rcat de patim , fierbinte ca
simunul. ţa şi cum trupul ei ar fi sorbit fiecare not ce
chema, ce comanda, transformând-o în mişcare,
f când-o s se articuleze în carne, doamna Narada
începu s danseze. Privind-o din nou, Kenton uit o
clip dragostea pierdut care, totuşi, era atât de
aproape… Pentru c în ochii de miez de noapte, care
fuseser atât de mâhni i, dansau stelu e vesele,
s lt re e. Gura stacojie era o flac r am gitoare, dulce
ca mierea, f g duind extazuri necunoscute. Iar gr mada
de fluturi din aur, împleti i în plasa ei de funigei de
marmur neagr , toars , c zu jos, alunecând şi
244
mângâind trandafiriul şi perla trupului ei, ca pe o floare
fermec toare. Norii de fluturi curgeau de pe ea,
acoperindu-i cu s rut ri frumuse ea str lucitoare în
plasa noroas ce se rotea în jurul ei, f r s fac nici o
mişcare exagerat . Dansul şi muzica deveneau
înnebunitoare, î i t iau r suflarea, iar în ele Kenton
descoperea stele ce se împerecheau, sori ce se
îmbr işau, luni gata s nasc . În muzic şi dans erau
strânse toate patimile, tot focul, dorin a alb a tuturor
femeilor de sub stele, sori şi luni.
Şi aroma adormit a florii veştejite a patimii!
Muzica îşi încetini ritmul, îşi micşor intensitatea.
Dansatoarea se opri. Din mul ime se auzi un oftat uşor.
Îl auzi pe Zubran zicând cu voce r guşit :
— Cine-i dansatoarea asta? E ca o flac r ! ca o
flac r ce dansa în fa a lui Ormuzd, pe Altarul Celor-
Zece-Mii-De-Sacrificii!
— A dansat pe irea lui Ishtar de c tre Ţel. A dansat
dansul sta de mai multe ori. Nu-i nimic nou, interveni
femeia geloas .
— Te-a întrebat cine este! zise mali ios frigianul.
— Pe to i zeii! Dansul sta nu aduce nimic nou, nu
în elege i? L-au dansat o mul ime de femei! r spunse
femeia plin de dispre .
— E doamna Narada. Apar ine lui Ţel, spuse
asirianul.
— Toate femeile frumoase din ara asta sunt ale lui
Ţel? Pe ţele Nou Iaduri! ţyrus, regele, ar fi dat zece
talan i de aur pe ea! spuse furios persanul.
— Ssst! şopti asirianul, iar ceilal i doi îi inur isonul.
Doamna Narada începu din nou s danseze. Muzica
deveni mai puternic . De data asta era lasciv , picura
dulcea , distilând îns şi roua dorin ei, dar nu mai era o
245
dorin care caut , ci o dorin împlinit !
Şi, înc o dat , doamna Narada se înso i cu sunetele,
devenind una eu ele… Sângele izbea, fierbinte, în venele
lui Kenton…
— Arat prin dans cum i-a cedat Ishtar lui Bel.
Vorbise asirianul, înghi ind în sec.
Persanul se ridic în picioare.
— Vai! strig el. ţyrus ar fi dat nu zece, ci cincizeci de
talan i de aur pentru ea! E o flac r ! strig Zubran cu o
voce groas , împleticit . Dar dac ea îi apar ine lui Ţel,
de ce se uit aşa la preot?
Nu l-a auzit nimeni, în zgomotul mul imii. Solda ii şi
credincioşii nu aveau ochi şi urechi pentru altceva decât
pentru dansatoare. Nu îns şi Kenton.
Vraja femeii de miez de noapte se destr mase. Furios
pe el însuşi, lovi cu pumnul în piatr . Vraja se
destr mase din pricina calmului Sharanei. Mâna ei alb
inea strâns pulpana stacojie. Se întoarse şi se îndrept
repede spre uşa secret prin care venise.
Dansatoarea se opri. Muzica muri. Se auzi iar
mişcarea stânjenit a mul imii, un murmur puternic:
— Asta nu era în ritual!
Asirianul s ri în picioare.
— Dansul nu se terminase!
Se auzi bubuitul tunetului chiar deasupra lor.
— E ner bd toare s vin zeul, probabil, zise cu
cinism femeia. Sau poate îşi închipuie c-o aşteapt deja!
Din nou, Kenton îşi sim i mâinile frem tând de
dorin a de a o sugruma.
— Doamna Ishtar! Doamna Ishtar! îl auzir pe tân r
strigând.
Se auzi un murmur puternic. Solda ii se întorseser
amenin tori.
246
 — E Ishtar! E luna ce-şi arat fa a din spatele unui
nor!
Tân rul înainta spre solda ii care-i p zeau pe preo i.
Femeia cu ochi obraznici se ridic şi-l apuc de mân .
— E nebun. Tr ieşte în casa mea. Nu-l lovi i! O s -l
duc de aici! le spuse ea solda ilor.
Dar tân rul se desprinse din strânsoarea ei, îşi f cu
loc printre g rzi şi fugi prin culoarul liber în
întâmpinarea preotesei. Se arunc la picioarele ei
gr bite, îşi ascunse fa a în poalele pelerinei. Ea se opri,
privindu-l prin voaluri. Îndat , preotul lui Ţel ap ru
lâng ea. Îl lovi brutal pe tân r cu piciorul,
rostogolindu-l cât colo.
— Hei! Alrac! Druchar! Lua i-l! strig el.
Doi ofi eri alergar cu sabia în mân . Preo ii asisten i
se strânseser , şuşotind. Mul imea amu ise. ţa o pisic ,
tân rul se r suci şi s ri în picioare în fa a preotesei.
— Ishtar! strig el. Arat -mi fa a ta! Apoi n-am decât
s mor!
Sharane r mase t cut , ca şi cum nu l-ar fi auzit, nu
l-ar fi v zut. Solda ii îl prinser , îi r sucir mâinile la
spate, şi atunci se v zu cum puterea se scurgea în
trupul zvelt, care p rea s se extind , s creasc în
în l ime. Zvârli solda ii de pe el, îl pocni pe preotul lui
Ţel între ochi şi apuc voalul preotesei.
— Nu vreau s mor f r s - i v d fa a, o Ishtar! ip
el, smulgându-i voalul.
Şi ap ru figura Sharanei!
Dar nu Sharane cea de pe corabie, cea vie, plin de
focul vie ii! Nu!
O Sharane cu ochii mari, care nu vedeau. Pe a c rei
frunte alb se întronaser visele. Al c rei corp se mişca
în realitate, dar a c rei minte plutea în afara ei. Prin
247
labirinturile înl n uite ale iluziilor…
Aşa cum spusese preotul în albastru, Sharane era o
femeie cu mintea adormit !
Vocea preotului lui Ţel şuier plin de ur :
— Sacrilegiu! Omorâ i-l pe omul sta!
Spadele celor doi c pitani muşcar din pieptul
tân rului.
Acesta c zu, inând înc voalul. Sharane îl privea
netulburat .
— Ishtar! gemu el. Te-am v zut, Ishtar!
Ochii îi sclipeau. Sharane trase voalul din mâinile lui
s lbatice şi îşi arunc resturile zdren uite peste fa .
Porni gr bit spre templu, ieşind din zona pe care o
vedea Kenton. Preotul lui Ţel o urm ri cum pleca, iadul
din suflet întunecându-i fa a. Privi trupul chircit al
tân rului. Îl lovi cu piciorul. F cu un semn, şi câ iva
b rba i înaintar , târându-l de acolo.
Din mul ime se auzir strig te. Arcaşii şi l ncierii
începur s-o împing spre p durea de pilaştri zvel i,
l cui i şi o împr ştiar printre ei. Disp rur împreun
cu cei pe care îi mânau. Plecar şi ucenicii preotului, iar
dup ei harpistele, flautistele şi toboşarele doamnei
Narada.
În curtea vast , înconjurat de s ge i de elfi,
r maser doar dansatoarele şi preotul. ţerul
amenin tor se tot întuneca. Mişcarea înceat a norilor
devenise mai iute. Sub umbrele mişc toare, flac ra
dantelat de pe altarul lui Ţel str lucea mai furioas . ţa
o sabie stacojie, ridicat . În jurul heruvimilor ghemui i,
umbrele se îngroşar . Tunetele metalice curgeau
continuu, apropiindu-se tot mai mult.
Dup ce plecase Sharane, Kenton voise s deschid
cealalt uş de bronz. ţeva îi spunea îns c nu sosise
248
momentul, c trebuia s mai aştepte. Şi, pe când
aştepta, dansatoarea şi preotul se îndreptar chiar spre
fereastra ciudat prin care îi privise.
Se oprir chiar lâng ea.

249
 28.
VICLENIA PREOTULUI ÎN NEGRU
— BEL va fi probabil încântat de felul în care a fost
venerat, preotule! o auzi Kenton pe dansatoare.
— ţe vrei s spui? întreb preotul plictisit.
Doamna Narada se apropie de el, cu mâinile întinse.
— Shalamu, şopti ea. Am dansat oare pentru zeu? Ştii
doar c am dansat pentru tine! Pe cine ai venerat tu,
Shalamu? Pe zeu? Nu. Pe preoteas ! Şi pe cine crezi c
venereaz ea?
— Îl venereaz pe Ţel! Pe St pânul nostru Bel, care
st pâneşte totul, r spunse cu am r ciune preotul.
— Se venereaz pe sine îns şi, Shalamu! replic
batjocoritor dansatoarea.
— Îl venereaz pe Ţel! repet el cu înc p ânare,
obosit.
Doamna Narada veni şi mai aproape, atingându-l cu
mâinile ei gra ioase.
— ţrezi c femeile venereaz vreun zeu, Shalamu?
întreb dansatoarea. Nu! Sunt femeie şi ştiu. O
preoteas poate fi femeia unui zeu, dar nu a unui om. Se
consider prea înalt , prea valoroas pentru oameni! Se
iubeşte şi se venereaz doar pe sine. S-ar pleca în fa a ei
îns şi, adorându-se în calitate de femeie a zeului.
Femeile obişnuite îi consider zei pe b rba ii pe care-i
iubesc. Dar nici o femeie nu iubeşte un zeu pe care nu
l-a f cut ea, Shalamu!
250
 — E adev rat, eu am venerat-o! recunoscu sup rat
preotul.
Dansatoarea îi r spunse furioas :
— Aşa cum se venereaz pe sine! Shalamu, crezi c ea
îi va aduce vreo bucurie lui Bel? Domnului nostru Bel,
care o are pe Ishtar? Putem noi s le aducem bucurie
zeilor care au totul? Lotusul se înal spre soare, dar
aceast în l are a lui îi aduce soarelui vreo bucurie? Nu!
Pl cerea e doar a lotusului! Aşa-i şi cu preoteasa! Sunt
femeie şi ştiu!
El îi cuprinse mâinile care se sprijineau pe umerii lui.
— De ce-mi spui toate astea?
Femeia d du un pas înapoi.
— Shalamu! şopti ea. Priveşte-m în ochi! Priveşte-mi
gura, pieptul! Sunt a zeului, ca şi preoteasa, dar m
d ruiesc ie, dragul meu!
— E adev rat, eşti foarte frumoas , r spunse vis tor
preotul.
Îi încol cise gâtul cu bra ele, iar buzele ei erau
aproape de ale lui.
— ţrezi c -l iubesc pe zeu? şopti doamna Narada.
ţrezi c dansez ca s -i bucur privirea? Pentru tine
dansez, iubitule! Pentru tine risc mânia lui Bel!
Îi trase încet capul pe pieptul ei.
— Nu sunt frumoas ? Sunt mai frumoas ca
preoteasa lui Ţel, care se venereaz pe sine îns şi şi care
nu i se va d rui niciodat ! Nu- i place parfumul meu?
Pe mine nu m va avea nici un zeu, iubitule!
— Da, eşti foarte frumoas , spuse el din nou, vis tor.
— Te iubesc, Shalamu! repet ea.
Preotul se desprinse din îmbr işare cu ochii plini de
vise şi spuse, pe jum tate cântând:
— Ochii ei sunt ca Ţazinele P cii din Valea Uit rii…
251
ţând vine lâng mine, porumbeii lui Ishtar bat din aripi
deasupra capului meu! P şeşte pe sufletul meu!
Doamna Narada se d du înapoi, cu buzele-i stacojii
acum albe, cu sprâncenele încruntate amenin tor, cu
durere în ochi.
— Preoteasa?
— Preoteasa, r spunse el. Are p rul ca norii ce
acoper soarele în amurg. Valurile robei ei m înghea
aşa cum vântul din noaptea deşertului înghea
palmierii!
— Preoteasa? întreb ea din nou.
— Preoteasa! r spunse el, ca şi mai înainte.
— Tân rul acela era mai curajos decât tine, preotule!
spuse ea cu r ceal , aproape indiferent .
ţhiar în întunericul care se l sase, Kenton v zu cum
roşea a îi n v lea preotului în obraji.
— ţe vrei s spui? mârâi acesta.
— De ce l-ai ucis? întreb femeia cu aceeaşi voce
glacial .
— A comis un sacrilegiu! El… bâigui preotul furios.
Femeia îl întrerupse dispre uitoare:
— L-ai ucis pentru c a fost mai curajos ca tine!
Pentru c a îndr znit s -i smulg voalul! Pentru c era
brav şi în elept! Iar tu eşti un laş! De aceea l-ai ucis!
Preotul o apuc de gât.
— Min i! Min i! Nu sunt un laş!
— N-ai avut nici m car curajul s -l ucizi de unul
singur! râse ea din nou, înl turându-i mâinile ce-o
strângeau de gât. Laşule! Tân rul a îndr znit s -i
smulg voalul celei pe care o iubea. El a riscat mânia lui
Ishtar şi a lui Ţel!
Preotul strig îndurerat:
— ţrezi c eu nu voi îndr zni? ţ m tem de moarte?
252
ţrezi c m tem de Ţel?
Femeia îl privi batjocoritor.
— Dac o iubeşti atât de mult! Preoteasa îl aşteapt
pe zeu în casa ei izolat . Poate c zeul nu-i în mijlocul
furtunii, poate c se distreaz în alt parte, cu alt fat .
Tu, cel f r fric , de ce nu te duci s -i iei locul?
— S -i iau locul? şopti el, f când un pas înapoi.
Frica, groaza şi speran a se amestecau în vocea lui.
Preotul r mase tremurând, apoi Kenton v zu cum de
pe figura lui disp rea ezitarea, cum îi lua locul
hot rârea. Preotul se repezi deodat spre altar. Flac ra
dantelat coborî, se v luri, se stinse. În întuneric,
heruvimii monstruoşi p reau c dau din aripi. Apoi,
într-o fulgerare de lumin fantomatic – o flac r irizat
– Kenton îl v zu pe preotul lui Ţel trecând repede pe
aleea pe care venise şi se întorsese Sharane. O v zu pe
doamna Narada z când ghemuit în plasa ei neagr , cu
fulgi de fluturi din aur risipi i peste ea. O auzi plângând
încet, din str fundul sufletului.
Kenton începu s ridice mânerul. Era timpul s se
foloseasc de cheia aceea, s treac pe acolo pe unde-i
ar tase preotul în albastru. Dar mâna i se opri brusc.
O umbr mai neagr decât amurgul trecuse prin fa a
ferestrei şi se oprise lâng dansatoare. O siluet masiv ,
neînfricat , cunoscut !
Klaneth!
— În curând, spuse preotul în negru, atingând-o cu
piciorul, nici el, nici Sharane nu te vor sup ra. i-ai
câştigat r splata f g duit !
Doamna Narada îl privi cu o fa alb , jalnic ,
în l ând mâini tremur toare spre el.
— Dac m-ar fi iubit, plânse ea, n-ar fi plecat! Dac
m-ar fi iubit, nu l-aş fi l sat s plece! Dar m-a înfuriat,
253
m-a jignit, respingând dragostea pe care i-o oferisem! Nu
pentru tine l-am trimis la ea, şarpe negru, deşi am f cut
un târg! L-am trimis la ea şi la moarte…
— Indiferent din ce motiv, râse Klaneth, important
este c l-ai trimis! Iar el s-a dus! ine- i r splata!
Azvârli un pumn de bijuterii str lucitoare în palmele
ei întinse. Femeia ip şi-şi desf cu degetele, de parc
gemele o ardeau. Acestea c zur şi se rostogolir pe
dalele de marmur .
— Dac m-ar fi iubit! Dac m-ar fi iubit m car pu in!
plângea în hohote doamna Narada, ghemuit între
fluturii ei.
Preotul în negru râse din nou, apoi se gr bi spre
templu.
Kenton, care în elegea ce pl nuise acesta, d du
drumul mânerului. Alerg spre uşa de bronz, o descuie,
se strecur apoi prin deschidere şi alerg de-a lungul
coridorului pe care-l descoperise. În timp ce alerga, în el
ardeau dou fl c ri: flac ra alb a dragostei pentru
femeia sa şi flac ra neagr a urii împotriva lui Klaneth.
Ştia c dac preotul lui Ţel va c dea în capcan , o dat
cu el va fi prins şi Sharane. ţomplotul fusese bine
gândit. Sfârşitul era inevitabil, dac nu reuşea s ajung
la ţasa lui Ţel la timp şi s -i dejoace planurile…
Vicleşugul plin de r utate o înşelase şi pe dansatoare.
Nu-şi închipuise nici o clip c acea dezv luire a
sentimentelor ei cele mai intime în fa a preotului f cuse
parte din complot. F r îndoial îl iubea. Şi dac el n-ar
fi respins-o…
Dar o respinsese, iar în furia şi jignirea ce o
cuprinseser , îi ar tase calea de a o poseda pe preoteasa
zeului. Îl sf tuise s s vârşeasc sacrilegiul suprem. Îl
aruncase în bra ele Sharanei, pentru propria lui
254
distrugere. Şi a ei…
Narada se c ise, dar prea târziu… Preotul în negru
jucase şi câştigase!
Kenton blestema şi alerga. Dac Sharane, prins în
visul ei magic, îl va vedea în preotul lui Bel chiar pe zeu,
va avea un iubit p mântean. Nevinov ia n-o va salva.
Va avea grij Klaneth de asta! Va dovedi, probabil, c
s-au întâlnit şi alt dat … F r îndoial c avea şi
martori… Iar dac Sharane se va trezi, nu-l va lua pe
preotul lui Bel drept Kenton?
Oricum, prezen a preotului şi a preotesei în locuin a
lui Ţel va fi suficient ca s fie condamna i amândoi.
Avea el grij , Klaneth, s fie aşa!
Exista o singur speran ! Gigi, vikingul, persanul!
Poate c acum, chiar în clipa asta, se c rau pe scara
exterioar , ucigând santinelele în drumul lor!
Vor ajunge oare la timp în Casa lui Bel s-o salveze pe
Sharane?
Poate c nu vor ajunge… Nu trebuie s accepte ca
aceast speran s -l îndep rteze de elul lui! El însuşi
trebuia s ajung la timp!
Preotul în albastru îi spusese c salvarea st tea în
mâinile lui şi nu în ale altora!
Întâlni un coridor care-l întret ia pe cel prin care
alerga. Se gr bi orbeşte printr-un gang ml ştinos, pe ale
c rui laturi luceau himere de paz . Se opri în fa a unui
portic uriaş, de care atârnau, nemişcate şi rigide,
perdelele ce p reau esute din argint solid. ţeva îl
avertiza…
Întinse o mân şi, cu un sentiment de profanare,
trase perdeaua metalic , privind dincolo de ea.
Privea în propria-i camer ! ţamera lui veche, din
lumea cea veche!
255
 V zu şi corabia-bijuterie scânteind, dar parc printr-o
cea , printr-o negur de particule înfl c rate, ca
printr-un voal… Oglinda cea mare str lucea în spate,
înv luit în acelaşi abur luminos. Infinit de mici, în
num r infinit, atomii scânteietori pluteau între el şi
camera lui din New York.
Iar el se afla aici, în lumea asta stranie.
ţamera era ce oas , neguroas , tremurând într-o
imagine mai clar la început, apoi retr gându-se în
nedefinire.
O privea neîncrez tor, copleşit de o disperare sumbr .
În mâinile lui perdeaua deveni uşoar , ca un tifon de
m tase, apoi se transform iar în metal… Sim i cum îi
alunec din mâini, rigid , în timp ce camera se cufund
în cea a str lucitoare, dizolvându-se în contururi
fantomatice… Şi tot aşa, alternativ…
ţând camera devenea mai clar , contururile corabiei-
bijuterie se înt reau, se cristalizau, str luceau mai
puternic, invitându-l, tr gându-l înapoi!

256
 29.
ZEII ŞI DORINŢA OMENEASCĂ
KENTON se sprijinea, se inea strâns de perdea.
Lupta din r sputeri s opreasc topirea aceea prin care
camera sa veche, în care se afla corabia-bijuterie, âşnea
între nerealitatea spectral şi actualitatea plin de
dificult i. Perdeaua alc tuia un grilaj între lumea veche
şi cea a marilor sale aventuri. Z brele între lumea
Sharanei şi lumea în care tr ise el.
O for , un brânci ca un curent subteran puternic, îl
împingea înainte, irezistibil, de fiecare dat când
perdeaua i se topea în mâini, iar contururile ce oase din
camer deveneau mai ferme. Putea observa orice detaliu:
oglinda mare, dulapul, divanul, petele de sânge de pe
podea, înc umede…
Iar de fiecare dat când în camer se topeau
contururile, fie clare, fie ce oase, corabia-bijuterie
str lucea puternic, atr gându-i aten ia.
Se zb tea, atras când în untru, când în afara
camerei. ţovorul vechi, chinezesc, era în acelaşi timp
sub el şi la o distan infinit . Auzi vocile dintâi ale
uraganului zguduitor al Cosmosului!
În acea frac iune de secund îşi d du seama c
juc ria str lucitoare era cea care-l absorbea din lumea
Sharanei!
ţeva de pe puntea neagr a cor biei îl ridica şi-l
tr gea într-acolo! ţeva malefic, batjocoritor, îl târa, şi-l
257
târa spre ea!
Gândul care-i trecuse prin minte, o clip , atunci când
planase deasupra cor biei în portul secret, începu s -l
bântuie din nou, ca o certitudine!
ţu cât puntea devenea mai neagr , cu atât for a ce-l
împingea era mai puternic !
— Ishtar! se rug el, privind spre cabina trandafirie.
Ishtar!
Oare cabina str lucise inundat brusc de lumin ? O
lumin care p trundea în puterea neagr ce-l atr gea
spre ea, amu ind-o?
ţontururile camerei se topir . Perdelele devenir din
nou rigide. St tea iar în coridorul din ţasa Zeului Lunii.
Înc o dat , de dou ori, de trei ori, camera a mai fost
împins spre el, dar de fiecare dat mai pu in real , mai
fantomatic . De fiecare dat , Kenton f cu un efort de
voin . Închise ochii şi respinse imaginea camerei. Se
str duia s nu se gândeasc la ce ar fi putut însemna
acea reînviere aparent a puterii r ului pe puntea
neagr . Îşi concentr toate gândurile, fiecare atom al
voin ei pentru a izgoni camera şi corabia-bijuterie.
Lumea c reia îi apar ineau. Lumea lui trecut .
Îşi oferise sufletul în schimbul Sharanei şi nu avea de
gând s renun e.
Voin a sa învinse. ţamera disp ru. O dispari ie a
c rei finalitate era limpede: vraja fusese rupt , leg turile
subtile rupte. Acum putea merge mai departe.
Epuizat în urma celor întâmplate, se prinse de podea,
cu genunchii moi, tremurând. Îşi reveni încet. Apoi trase
perdeaua.
Dincolo de ea ap ru un hol vast, în care plutea o
cea argintie, liniştit , palpabil , str b tut de raze ce
v lureau prin ea. Împletit , luminiscent , cea a ca o
258
pânz f cea din camera aceea un spa iu al imensit ilor,
al distan elor colosale. I se p ru, f r a fi îns sigur, c
în plasa de argint se mişcase ceva. Siluete umbroase
ap reau pe jum tate, apoi disp reau, f r a fi complet
vizibile. În dep rtare, sesiz o alt mişcare. O siluet se
îndrepta spre el. Puternic , hot rât . Se apropia. Un
b rbat cu un coif de aur, purtând pe umeri o mantie
scurt din aur, br zdat cu stacojiu, cu o sabie de aur în
mân . Înainta cu capul plecat, de parc ar fi înfruntat
un curent puternic.
Era preotul lui Ţel, îmbr cat în veşmintele zeului s u!
Kenton îl urm rea; abia respirând. Ochii, atât de
asem n tori cu ai lui, erau negri de groaz şi team , dar
plini de voin şi hot râre. Înc p âna i. Avea f lcile
încleştate şi buzele albe. Kenton sim ea în tot corpul
preotului un tremur, o cutremurare profund . Reale sau
doar fantasme, groz viile locului aceluia erau realit i
pentru preot. ţu un fior de admira ie involuntar ,
recunoscu îndr zneala cu care le înfrunta, deghizat
într-o asem nare sacrilegial cu zeul, pe care-l tr dase,
cu un scop care însemna o tr dare şi mai mare!
Preotul lui Ţel trecu, iar Kenton, dup ce aştept ca
acesta s dispar în cea a str lucitoare, se strecur pe
sub perdea şi-l urm .
Acum, Kenton auzea o voce. O voce liniştit , f r
patim , aidoma celei care-i ceruse s se ridice de pe
banca de piatr . Vocea aceea nu p rea s vin de
undeva dimprejur, nici dinl untrul s u. Era ca un gând
n scut doar pentru el în spa iul aflat la distan e
infinite…
Vocea lui Nabu, Zeul În elepciunii!
În timp ce-l asculta, nu se mai sim ea un singur om,
ci trei: un Kenton care avea un scop unic, s -l
259
urm reasc pe preot pân şi-n Iad, dac astfel ar fi
ajuns la Sharane; un Kenton care, prins într-o rela ie
inexplicabil cu mintea preotului, sim ea, vedea şi
auzea, suferea şi se temea ca şi acesta, şi un Kenton
care era atent la cuvintele lui Nabu cu aceeaşi detaşare,
cu aceeaşi linişte cu care fuseser emise gândurile ce le
primea şi care pândea, la fel de rece şi f r a se implica,
tot ce dezv luiau ele.
„ţasa lui Sin!” suna vocea. „ţonduc torul Zeilor!
Nannar, ţreator al Zeilor şi al oamenilor! St pânul
Lunii! St pânul Semilunii Str lucitoare! ţel-Mare-În-
Coarne! Nannar! Cu Trupul Perfect! Cel-Ce-Hot r şte-
Destinele! Cel-Ce-s-a-Creat-Singur! A c rui ţas este
Prima Zon şi a c rui culoare este argintiul! Preotul
trece prin ţasa lui Sin, trece pe lâng altare de
calcedonie19 şi agat 20 portocalie, împodobite cu piatr
de lun 21 şi cristale de stânc , altare pe care arde
flac ra alb din care Sin, F urarul, a creat-o pe Ishtar!
Vede şerpii albicioşi, scânteietori, ai lui Nannar
t rându-se spre el, iar în cea a argintie care înv luie
coarnele în form de semilun ale lui Sin vede scorpioni
albi, cu aripi, împungând spre el! Aude sunetul
trop itului miliardelor de picioare, picioarele tuturor
oamenilor ce urmeaz s se nasc sub lun ! Şi aude
plânsul miliardelor de femei, plânsul tuturor femeilor ce
urmeaz s se nasc şi s nasc ! Aude strig tul
Necrea iei!
Şi trece mai departe!
Pentru c nici ţreatorul Zeilor, nici teama de el nu
pot sta în calea patimii omeneşti!”

19 Varietate de silice, translucid , divers colorat (n.t.).

20 Varietate de silice, cu benzi diferit colorate (n.t.).
21 Feldspat cu reflexe alb strui (n.t.).
260
 Astfel îi vorbise vocea, apoi t cuse. Iar Kenton v zuse
toate acele lucruri, v zuse şerpii albi str lucitori
târându-se prin cea a argintie s -l muşte pe preot;
v zuse scorpionii înaripa i încercând s -l în epe; v zuse
în ce uri o siluet uriaş , însp imânt toare, pe fruntea
c reia era prins o semilun . Auzise cu urechile lui
trop itul armatelor de nen scu i, plânsul lumii de femei
înc nen scute, vuietul Necrea iei! V zuse şi auzise aşa
cum v zuse şi auzise preotul lui Ţel!
Şi îl urmase, netulburat.
ţoiful de aur str luci undeva, deasupra lui. Kenton se
opri la picioarele unei sc ri în spiral , ale c rei trepte
largi erau în afar , transformându-se, pe m sur ce
urcau, din argint palid în portocaliu înfl c rat. Aştept
pân când preotul, care nu se oprea, nici nu privea
înapoi, urc scara, apoi urc dup el.
Ajunse într-un templu plin de lumini ca şofranul, de
parc spa iul în care intrase se umpluse cu pânze de
raze de lun . La o sut de paşi în fa a lui mergea
preotul, iar când Kenton îl urm , vocea calm îşi relu
şoapta:
„ţasa lui Shamash! Odrasla Lunii! Zeul Locuitorilor
Zilei în ţasa Dorin elor! Izgonitorul Întunericului! Regele
Judec ii! Judec torul Omenirii! ţel pe al c rui cap st
ţoroana cu ţoarne Înalte! În ale c rui mâini sunt Via a
şi Moartea! ţel-Care-ţur -Oamenii-cu-Mâna-Lui, ca
pe o Tablet din ţupru Ars! A c rui ţas este A Doua
Zon şi a c rui culoare este portocaliul!
Preotul trece prin Casa lui Shamash!
Aici sunt altare din opal, împodobite cu diamante, şi
altare din aur, acoperite cu chihlimbar şi pietre galbene
de soare. Pe altarele lui Shamash ard santal şi

261
nucşoar , şi verbin 22. Trece pe lâng altarele de opal şi
de aur. Trece pe lâng p s rile lui Shamash, ale c ror
capete sunt ro i de fl c ri şi care p zesc roata ce se
învârteşte în ţasa lui Shamash, o roat de olar, pe care
iau form toate sufletele oamenilor!
Aude zgomotul miliardelor de voci, vaietul celor care
au fost judeca i, ipetele celor condamna i!
Şi trece mai departe!
Pentru c nici Regele Judec ii, nici teama de el nu
pot sta în calea patimii omeneşti!”
Din nou, Kenton v zu şi auzi toate aceste lucruri.
Urmându-l pe preot, ajunse la o a doua scar , ale c rei
trepte treceau din portocaliu înfl c rat în negru de
abanos. St tea în holul mare, plin de bezn , cunoscând
numele st pânului lui îngrozitor înc înainte ca vocea
calm s -i şopteasc din spa iul îndep rtat, secret:
„ţasa lui Nergal! ţel Puternic în Marele Loc de Locuit!
Rege al Mor ilor! ţel ce r spândeşte crima! ţel ce
st pâneşte peste cei pierdu i! ţel-Negru-şi-F r -Coarne!
A c rui ţas este A Treia Zon şi a c rui culoare este
negrul!
Preotul trece prin casa lui Nergal!
Trece pe lâng altarele din marmur neagr şi
hematit ! Pe lâng focuri roşii de portocale bergamote23
şi zibet 24, care ard pe altare! Pe lâng altarele lui Nergal
şi pe lâng leii care le p zesc, lei negri, cu ochi de rubine
şi gheare roşii sângerii, lei roşii, cu ghearele din fier
negru şi ochii de marmur neagr . Pe lâng vulturii

22 Plant anual , înalt de 30-40 cm, cu flori albe, liliachii sau roşii
(n.t.).
23 Varietate de portocale (Citrus bergamia) (n.t.).
24 Parfum ob inut din glandele unui animal din Africa de Nord (Viverra
zibetha) (n.t.).
262
îndolia i ai lui Nergal, ai c ror ochi sunt ca rubinele şi
ale c ror capete sunt capete desc rnate de femei!
Aude scâncetul Poporului Din Locul Marii Locuin e şi
gust cenuşa patimii lor!
Şi trece mai departe!
Pentru c nici St pânul Mor ilor, nici groaza de el nu
pot îndep rta un om de patima sa!”
Treptele sc rii pe care urc apoi Kenton, ieşind din
ţasa lui Nergal, se schimbar din abanos în carmin şi
lumina care umplea locul era de-un stacojiu puternic,
furios.
„ţasa lui Ninib” şopti vocea. „Domnul L ncilor!
Domnul Ţ t liilor! St pânul Scuturilor! St pânul
Sufletelor R zboinicilor! ţonduc torul Luptelor! ţel ce-i
distruge pe aceia ce i se împotrivesc! Sf râm torul
lac telor! ţel-Ce-Izbeşte! ţel a c rui culoare e stacojiul,
a c rui ţas este A Patra Zon !
Din scuturi şi spade sunt construite altarele lui Ninib,
iar focul lor este hr nit cu sângele b rba ilor şi lacrimile
femeilor. Pe altarele lui Ninib ard por ile cet ilor
cucerite şi inimile regilor învinşi!
Preotul trece pe lâng altarele lui Ninib. Vede c -i
amenin at de col ii de carmin ai mistre ilor lui Ninib, ale
c ror capete sunt încununate de mâinile drepte ale
r zboinicilor; de fildeşii de carmin ai elefan ilor lui Ninib,
ale c ror picioare au la glezne cranii de regi; de limbile
de carmin ale şerpilor lui Ninib, care ling de pe fa a
p mântului oraşele!
Aude z ng nitul l ncilor, ciocnirea spadelor, c derea
zidurilor, vaietul învinşilor!
Şi trece mai departe!
Pentru c , de când exist omul, altarele lui Ninib au
fost hr nite cu fructele dorin ei oamenilor!”
263
 Kenton puse piciorul pe treptele celei de-a patra sc ri.
Trepte ce treceau de la roşul închis al fl c rilor la
albastrul limpede, senin, al cerului netulburat. Intr
într-o camer plin de o lumin calm , azurie. Vocea
p rea acum mai aproape:
„ţasa lui Nabu! Domnul În elepciunii! Purt tor al
Sceptrului! Cel Puternic-Peste-Ape! St pân al
Câmpurilor ce se deschid Izvoarelor Subterane! Cel-Ce-
Vesteşte! ţel-Ce-Deschide-Urechile-În elegerii! A c rui
culoare e albastrul şi a c rui ţas este A ţincea Zon !
Altarele lui Nabu sunt din safire albastre, smarald şi
ametist şi str lucesc limpede! Fl c rile ce ard pe altarele
lui Nabu sunt fl c ri albastre, în care doar adev rul are
umbr ! Iar fl c rile lui Nabu sunt fl c ri reci, şi pe
altarele lui nu-i nici o arom !
Preotul trece pe lâng peştii lui Nabu, care au piepturi
de femei, dar guri t cute! Trece de ochii atotv z tori ai
lui Nabu, care-l privesc din spatele altarelor, şi nu atinge
Sceptrul lui Nabu, ferindu-se cu grij !
Da, trece mai departe!
ţând a stat în elepciunea în calea dorin ei omeneşti?”
Preotul plec din ţasa lui Nabu, iar în urma lui, pe o
scar ce se topea din safir în perle trandafirii şi fildeş,
urca şi Kenton. ţârcei m run i, mângâietori, de t mâie
urcar spre el, iar în jurul lui loveau notele uşoare,
lascive ale unui sunet plin de iubire, linguşind, chemând
infinit de ademenitor, periculos de dulce. Încet, încet,
Kenton mergea dup preot, ascultând vocea c ut rii
sale, pe jum tate ascultând-o, pe jum tate uitând-o,
luptând cu dorin a imens de a se supune spiritului
camerei aceleia vr jite, s nu mearg mai departe, s-o
uite pe Sharane!
„ţasa lui Ishtar!” se auzi vocea. „Mama Zeilor şi a
264
oamenilor! ţea Mai Mare Zei ! Doamna Dimine ii şi a
Serii! Cea-Cu-Pieptul-Plin! Cea-Care-ţreeaz ! ţea-Care-
Ascult -Rug min ile! Arma Puternic a Zeilor! Cea-Care-
Ucide-Şi-Produce-Iubire! ţasa lui Ishtar este A Şasea
Zon !
Preotul trece prin Casa lui Ishtar! Altarele sale sunt
din marmur alb şi trandafirie, iar marmura alb e
str b tut de albastru, ca un sân de femeie! Pe altarele
ei ard mirt şi t mâie, ulei eteric şi ambr . Iar altarele lui
Ishtar sunt împodobite cu perle albe şi trandafirii, cu
hiacint25, cu turcoaze şi berile26…
Trece pe lâng altarele lui Ishtar şi, ca palmierii roz ai
dorin elor fecioreşti, spirala trandafirie a t mâii se
furişeaz spre el. Porumbeii albi ai Zei ei Ishtar fâlfâie
din aripi în fa a ochilor lui! Aude sunetul întâlnirilor de
buze, b t ile de inimi, oftatul femeilor şi zgomotul
mersului picioarelor albe.
Dar trec mai departe!
Pentru c dragostea n-a stat niciodat în calea
dorin elor omeneşti!”
Din camera vr jilor dragostei, scara urca,
schimbându-se din perle trandafirii în aur înfl c rat,
str lucitor. Ajunse în alt camer uriaş , iradiind ca
inima unui soare. Pe jum tate orbit de str lucire,
mijindu-şi ochii pentru a-l urm ri pe preot, îl z ri
cufundat în lumina aurie, aproape invizibil. Preotul se
mişca tot mai repede, de parc toate terorile se
concentraser , cronc nind, în jurul picioarelor lui
gr bite!

25 Piatr semipre ioas , galben roşiatic (n.t.).

26 Silicat natural de beriliu şi aluminiu, incolor sau divers colorat.
Variet ile limpezi (smaraldul, acvamarinul, heliodorul) sunt pietre pre ioase
(n.t.).
265
 „ţasa lui Ţel!” r sun vocea. „Merodach!
ţonduc torul ţelor Patru Regiuni! St pân al rilor!
Copilul Zilei! Cel-Cu-Umeri-De-Taur! Cu-Muşchi-De-
Elefant! ţel Puternic! Înving torul lui Tiamat! Domn în
Igigi! Rege al ţerurilor şi al P mântului! ţel-Ce-
Împlineşte-Lucrurile! Iubitul lui Ishtar!
Bel-Merodach, a c rui ţas este cea de A Şaptea Zon
şi a c rui culoare este galbenul!
Preotul trece grabnic prin Casa lui Bel!
Altarele lui Ţel sunt din aur şi pline de raze, ca
soarele! Pe ele ard focuri aurii de var , iar fumul de
t mâie atârn peste ele ca norii de furtun ! Heruvimi cu
trup de leu şi cap de vultur, heruvimi cu trup de taur şi
cap de om p zesc altarele de aur ale lui Ţel, iar
amândou speciile au aripi puternice! Şi altarele lui Ţel
sunt rezemate pe muşchi de elefan i, proptite pe
grumazuri de tauri şi labe de lei!
Preotul trece pe lâng ele! Vede focurile luminilor
sc zând şi altarul scuturându-se! În urechile lui e
zgomotul lumilor strivite de pumnul lui Bel, al lumilor
c zând sub picioarele lui Ţel, al lumilor sf râmându-se
sub lovitura lui Bel!
Dar trece mai departe!
Pentru c nici Puterea Zeilor nu poate zdrobi dorin a
omeneasc !”
Vocea încet . P rea s se retrag în regiunile acelea
îndep rtate de unde venise. Prin dispari ia ei, Kenton
sim i c se încheie o etap . Ştia c nu o va mai auzi
acolo. ţ acum totul depindea doar de în elepciunea şi
puterea sa. ţ trebuia s -şi g seasc singur calea.
Într-o latur a ţasei lui Ţel era un contrafort p trat,
ce ieşea în afar . Lung de cincizeci de picioare sau chiar
mai mult. P trundea în templul din templu ca pilonul
266
unui pod. Vârful lui era înv luit într-o cea
scânteietoare, ciudat .
De la baza fa adei netede âşnea o linie lat , frânt ,
din aur, pe care Kenton a luat-o, o clip , drept un
ornament colosal, un simbol al s ge ii luminoase a lui
Bel. Apropiindu-se mai mult, urmându-l pe preot, v zu
c linia de aur nu era un ornament, ci o scar în form
de fulger ce lovea, e adev rat, dar totuşi o scar !
O scar cu trepte în unghiuri ascu ite care,
c rându-se pe zidul gros al contrafortului, urca de pe
podeaua Casei lui Ţel… încotro?
La picioarele sc rii, preotul lui Ţel şov i. Pentru
prima dat privi în urma lui. P rea gata s se întoarc .
Apoi, cu acelaşi gest disperat de provocare, cu care se
întorsese în timpul ritualului de la altar, începu s urce
cu grij , în t cere, treptele.
Dup ce aştept ca preotul s devin o umbr în
ce urile scânteietoare, Kenton îl urm .

267
 30.
TREZIREA SHARANEI
IZBUCNISE FURTUNA. În timp ce urca, Kenton auzea
tunetele r sunând ca o ciocnire a scuturilor unor
armate, ca izbirea a nenum rate imbale, a milioanelor
de gonguri de alam . Sunetul se intensifica pe m sur
ce urca. În el se amestecau diapazonul vântului puternic
şi staccato-ul cascadelor de ploaie.
Scara se c ra pe zidul contrafortului ca o vi pe un
turn. Nu era prea lat . Puteau urca pe ea al turi trei
oameni, dar nu mai mul i. Mergea în sus, în zigzag.
ţinci buc i în unghiuri ascu ite de câte patruzeci de
trepte, patru buc i în unghiuri obtuze, de câte
cincisprezece trepte. Le-a parcurs pe toate, ca s ajung
în vârf. La marginea sc rii, doar o funie groas de aur,
prins de stâlpi afla i la cinci picioare unul de altul.
Terasa era atât de sus încât, atunci când Kenton se
apropie de marginea ei şi privi în jos, v zu ţasa lui Ţel
doar ca pe un l caş al ce urilor de aur. De parc ar fi
privit de pe vârful unui munte înalt o vale al c rei
acoperiş de nori fusese, tocmai atunci, atins de razele
soarelui dimine ii.
Ultima treapt a sc rii era o lespede lung de zece
picioare şi lat de şase. Deasupra ei se deschidea un
portal uşor arcuit, lat abia cât s treac doi oameni,
unul lâng altul. Uşa se deschidea peste mica platform ,
spre spa iul ce os al templului interior. ţamera secret
268
la care ducea uşa se afla în vârful giganticului
contrafort.
„ţe loc uşor de p zit!” gândi Kenton. Un singur om
putea ap ra capul sc rii împotriva a sute de atacan i…
Portalul era închis de un rând de perdele aurii, la fel
de grele şi metalice ca acelea care acoperiser portalul
din Casa de Argint a Zeului Lunii. Involuntar, se trase
înapoi, ferindu-se s le ating , amintindu-şi ce
descoperise în spatele perdelelor argintii. Îşi st pâni
frica şi trase un col al perdelei.
I se înf iş o camer dreptunghiular , poate de vreo
treizeci de picioare p trate, plin de penele de p un
dansânde ale fulgerelor. Ştia c îşi atinsese elul: locul
de pl ceri al lui Ţel, locul în care era înc tuşat de vise
draga lui!
În camer erau o mas şi dou scaune din aur. O
canapea masiv din lemn de fildeş. Al turi de canapea,
un vas pentru j ratec, mare, pântecos, şi o c delni în
forma unei clepsidre mari. Din vas se ridica o flac r
înalt , galben . Pe mas erau pr jituri de culoarea
şofranului, în farfurii din chihlimbar galben, şi c ni de
aur pline cu vin. De-a lungul pere ilor se înşirau
dou zeci de l mpi, iar sub fiecare câte un ulcior plin cu
ulei aromat, pentru umplerea lor.
Kenton aştept nemişcat. Pericolul plutea în jurul lui
ca un nor de furtun , pe care Klaneth îl mişca într-un
cazan cu vr ji. Se sili s aştepte, ştiind c trebuie s
în eleag visul în care era cufundat Sharane, s
aprecieze închipuirea în care tr ia, cu mintea adormit ,
înainte de a o trezi. Aşa îi spusese preotul în albastru.
Auzi vocea ei dulce, vis toare:
— ţine a v zut b taia aripilor sale? ţine a auzit
boc nitul picioarelor sale, ca zgomotul unei mul imi de
269
care înaintând spre câmpul de lupt ? ţe femeie a privit
în str lucirea ochilor s i?
Se declanş o fulgerare arz toare, se auzi un bubuit
de tunet, care p rea c fusese chiar în camer . ţând
privirea i se limpezi, o v zu pe Sharane cu mâinile la
ochi, plecând de lâng fereastr .
În fa a ferestrei st tea o siluet uriaş în str lucirea
pâlpâitoare, cu coif şi pav z de aur curat. O siluet de
zeu!
Bel-Merodach însuşi, care coborâse acolo de pe calul
furtunii şi izvora lumin !
Aşa crezu Kenton, într-o clip de team , apoi îl
recunoscu pe preotul lui Bel în podoabele furate de la
zeul s u!
Silueta alb , Sharane, îşi lu încet mâinile de la ochi.
Se l s s cad uşor cu ochii a inti i spre silueta
str lucitoare. Aproape c îngenunchease, când se ridic
mândr . ţercet cu ochii ei mari, verzi, vis tori, figura
pe jum tate ascuns .
— Ţel! şopti ea. St pâne Ţel!
— O, frumoaso! Pe cine aşteptai? i se adres preotul.
— Pe cine altul decât pe tine, Domn al Luminii?
— Şi de ce m aşteptai? întreb preotul, f r s se
apropie de ea.
Kenton, preg tit s sar şi s loveasc , se opri auzind
întrebarea. Ce era în mintea preotului lui Bel, de lungea
lucrurile?
Sharane vorbi uluit , ruşinat :
— Aici este ţasa ta, Ţel. Nu trebuie s fie în ea o
femeie care s te aştepte? Eu sunt fiic de rege! Şi te-am
aşteptat îndelung!
— Eşti frumoas … spuse preotul, cu privirea
înfl c rat . Da, mul i b rba i te-ar g si frumoas … Dar
270
eu, eu sunt zeu!
— Am fost cea mai frumoas dintre prin esele din
Babilon. Cine alta putea s aştepte în casa ta, dac nu
cea mai frumoas ? Iar eu sunt cea mai frumoas .
Aşa gr ia Sharane, cuprins de patim , datorit
transei în care se afla…
ţând preotul vorbi din nou, am r ciunea îl f cu pe
Kenton s se întrebe înc o dat ce era în mintea
acestuia, ce-l obliga ca, prin atâtea întreb ri, s întârzie
posedarea Sharanei, scopul pentru care îşi tr dase zeul.
— Prin es , ce s-a întâmplat cu b rba ii care te-au
g sit frumoas ? Nu i-a ucis frumuse ea ta, ca o otrav
iute, dulce?
— Nu m-am gândit niciodat la b rba i, r spunse ea
tremurând.
— Dar mul i b rba i s-au gândit la tine, fiic de rege!
spuse sever preotul. Iar otrava, chiar dac -i iute şi
dulce, tot provoac durere! Eu sunt zeu, şi ştiu lucrul
acesta!
Urm o t cere, pe care o întrerupse tot el:
— Cum m-ai aşteptat?
— Am avut grij ca l mpile s fie pline cu ulei. Am
f cut pr jituri şi am tras vin din butoi… Am inut
camera curat pentru tine… r spunse Sharane.
— Multe femei fac asemenea lucruri pentru b rba ii
obişnui i, fiic de rege! Dar eu sunt zeu! insist preotul.
— Sunt foarte frumoas . Prin i şi regi m-au dorit…
şopti ea. Priveşte-m , o, Pream ritule!
Luminile irizate mângâiar minunea argintie a
trupului ei, abia ascuns în plasa p rului roşu-auriu,
dezlegat, l sat s curg liber. Preotul se dep rt de
fereastr . Nebun de gelozie la gândul c un altul ar
putea poseda acea frumuse e alb , Kenton se strecur
271
pe sub perdea, gata s -l doboare. La jum tatea
drumului se opri, intuit de în elegerea şi mila fa de
preotul lui Bel.
Pentru c sufletul preotului st tea gol în fa a sa, în
fa a privirilor sale interioare, iar sufletul acela era
aidoma sufletului s u, dac el ar fi fost preotul, iar
preotul Kenton…
— Nu! strig preotul lui Ţel. (Îşi smulse de pe cap
coiful de aur al zeului s u, azvârli sabia, îşi arunc de
pe el armura şi pelerina.) Nu! Nici o s rutare pentru Ţel!
Nici o b taie de inim pentru Ţel! De ce s fiu codoşul
lui Ţel? Nu, va trebui s s ru i un b rbat! Pe mine!
Lâng inima ta trebuie s bat o inim de b rbat! A
mea! Eu te voi avea, nu un zeu!
O prinse în bra e, s rutând-o cu buze arz toare.
Kenton vârî bra ul sub b rbia preotului şi-i trase
capul înapoi, pân când gâtul îi trosni. Preotul se
întoarse spre el. Mâinile lui o l sar pe Sharane şi se
îndreptar spre fa a lui Kenton, încercând s sl beasc
strânsoarea acestuia.
Apoi, deodat , trupul îi deveni inert. Spaima şi groaza
înlocuir furia lui turbat . Pentru c preotul
recunoscuse figura lui Kenton şi o luase drept îns şi
figura sa.
Propria-i figur care-i aducea moartea!
Zeul pe care l-a sfidat şi tr dat a lovit! Kenton i-a citit
gândurile la fel de limpede ca şi cum ar fi fost rostite.
Şi-a schimbat priza, a ridicat şi balansat preotul mult
deasupra podelei şi l-a aruncat într-un perete. Lovit,
zdrobit, z cea acolo în spasme.
Sharane era ghemuit la marginea canapelei de fildeş,
inându-şi voalurile rav şite cu mâinile rigide. Se holb
jalnic la el. Ochii ei mari s-au ag at de ai lui,
272
nedumeri i. El a sim it cum în adâncul fiin ei ei dorin a
de trezire se lupta împotriva p ienjenişului viselor.
O mare zvâcnire de dragoste şi mil a pulsat prin el,
dar lipsit de pasiune. Pentru el, în acel moment, ea nu
era decât o copil , dezorientat , p r sit , demn de
mil .
— Sharane! şopti el şi o lu în bra e. Iubit Sharane!
Iubit , trezeşte-te!
O s rut pe buzele reci, pe ochii însp imânta i.
— Jonkenton, murmur ea. Jonkenton! Şi apoi, atât
de încet încât abia o auzi: Da, îmi amintesc, tu ai fost
st pânul meu, acum mult, mult timp!
— Trezeşte-te Sharane! strig Kenton şi din nou
buzele lui le-au întâlnit şi s-au ag at de ale ei. Iar acum
buzele ei se înc lzir şi se lipr de ale lui.
— Jonkenton, şopti ea. St pân drag… al meu!
S-a retras şi i-a prins mâinile lui cu degetele mici,
precum zece degete de metal ce se închideau uşor. În
ochii ei v zu cum visul se destram precum norii de
furtun în fa a soarelui. În ochii ei visul se lumin şi se
întunec . Apoi se lumin , norii devenind smocuri
trec toare.
— Iubitule! strig Sharane, pe deplin treaz , eliberat
de vise. Îşi arunc bra ele în jurul gâtului lui, îşi lipi
buzele pline de via de ale lui: Mult iubitul meu!
Jonkenton!
— Sharane! Sharane! şopti el – p rul ei acoperindu-l
când îşi lipi fa a de obrajii ei, de gâtul ei, de pieptul ei.
— Unde ai fost, Jonkenton? gemu. Ce mi-au f cut,
Jonkenton? Unde-i corabia? Unde m-au dus? Dar ce
mai conteaz , din moment ce eşti cu mine!
— Sharane! Sharane! era tot ce mai putea spune, cu
gura lipit de gura ei.
273
 Deodat , se sim i apucat de gât de nişte mâini
puternice, care-i opriser r suflarea. R sucindu-se, privi
în ochii nebuni ai preotului lui Ţel, aşa cum îl privise în
ochi mai înainte preotul atunci când el îl strânsese de
gât. Kenton crezuse c -l nimicise, dar acesta îşi revenise
şi-l atacase pe la spate!
„Mi-a venit de hac!” îşi spuse Kenton. „Tocmai acum!
Doamne, de ce nu l-am ucis?”
Îşi strecur piciorul drept în spatele picioarelor
preotului şi se împinse cu toat puterea în el. Preotul
c zu, tr gându-l şi pe Kenton. Mâinile lui sl bir
îndeajuns strânsoarea pentru a-i permite lui Kenton
s -şi vâre o mân între degetele ce-l strangulau şi gâtul
s u. Apoi se r suci, desf cu strânsoarea, inându-l pe
preot cu picioarele, intuindu-l la podea. ţa un şarpe,
preotul alunec de sub el, îl zvârli într-o parte şi s ri. La
fel de iute, se ridic şi Kenton. Dar înainte de a apuca s
trag sabia, preotul lui Ţel se şi repezise asupra lui,
prinzându-i cu o mân bra ul drept, iar cu cealalt
apucându-l de gât, ferindu-se, în acelaşi timp, cu cotul
de mâna stâng a lui Kenton.
În dep rtare, prin b taia de tob a sângelui ce-i
bubuia în urechi, Kenton auzi sunetul slab al altei tobe,
care trezea, amenin a, chema, ca o b taie a însuşi inimii
Ziguratului, alarmat şi furioas !

Departe, jos, tr gând cu bra ele-i lungi de maimu

ancora pe care o aruncase peste marginea exterioar a
sc rii, Gigi auzi şi el zgomotul. Se c r cu o vitez
frenetic pe funie şi, cu aceeaşi vitez , îl urmar mai
întâi Zubran, apoi vikingul.
— Alarm ! morm i Sigurd, conducându-i la ad postul
zidului de la marginea sc rii. S ne rug m lui Thor s
274
nu fi auzit şi santinelele! Repede!
ţ rându-se de-a lungul zidului, cei trei ajunser pe
terasa de argint a lui Sin, Zeul Lunii. Fulgerele
încetaser , dar ploaia curgea şiroaie, iar vântul urla,
zguduind templul. Pe sc ri, torentul iute era adânc pân
la jum tatea gambei. Erau la ad post, în întuneric şi
furtun .
ţei trei urcau, înfruntând vântul şi ploaia, înaintând
împotriva torentului…

În locuin a din în l imi a lui Ţel, Kenton şi preotul se

oprir , strângându-se puternic în bra e, încercând,
fiecare, s scape de strânsoarea celuilalt. Apoi s -l
sugrume, s -l sfâşie, s -l ucid . Sharane se învârtea în
jurul lor, cu sabia preotului în mân , pândind, c utând
ocazia s loveasc , dar şi neg sind-o, atât de strâns
înl n ui i erau cei doi, atât de repede se roteau prin fa a
ei când spatele preotului, când spatele lui Kenton.
— Shalamu! Shalamu!
Dansatoarea lui Ţel ap ruse lâng perdelele aurii,
condus printre altarele secrete de dragoste, remuşcare
şi disperare. Alb la fa , tremurând, abia se mai inea
de perdele.
— Shalamu! strig dansatoarea. Vin s te prind ! Îi
conduce preotul lui Nergal!
Preotul era cu spatele spre ea, iar Kenton cu fa a.
Preotul se aplec , încercând s -şi înfing din ii în gâtul
lui, s -i taie artera jugular . Surd, orb la toate, plin doar
de pofta de a ucide, urechile lui n-o auzeau pe Narada.
Narada, v zând chipul lui Kenton în lumina slab a
vasului cu j ratec, a crezut c -i chipul b rbatului pe
care îl iubea.
Înainte de a apuca Sharane s fac vreo mişcare,
275
dansatoarea fugise de-a lungul camerei.
Şi-şi înfipse pumnalul în spatele preotului lui Ţel!

Înghesuite într-o niş t iat special în zidul

Ziguratului, pentru a se ad posti, santinelele din Zona
Argintie sim ir nişte siluete p trunzând în untru, din
furtun . Dou dintre ele c zur cu gâturile sucite de
ghearele lui Gigi, dou se pr buşir sub în ep tura
fulger toare a sabiei lui Sigurd, iar alte dou sub
iataganul persanului. În niş r maser doar şase mor i.
— Repede! Repede!
Sigurd îi gr bea prin Zona Argintie. Ocolir apoi Zona
Portocalie a lui Shamash, Zeul Soarelui.
De trei ori, moartea lovi din senin, iar santinelele din
Zona Portocalie c zur moarte la picioarele gr bite ale
celor trei.
Sim ir un întuneric mai adânc în stânga: zidurile
negre ale Zonei lui Nergal, Zeul Mor ilor.
— Repede! Repede!

Preotul lui Ţel alunec din bra ele lui Kenton. ţ zu în

genunchi, apoi se pr buşi pe spate, privind cu ochii
muribunzi în cei ai dansatoarei.
— Narada! gâfâi el prin spuma însângerat . Narada!
Tu?
Spuma se transform într-un izvor roşu.
Preotul lui Bel murise.
Dansatoarea îl v zu şi pe Kenton şi-şi d du seama ce
se întâmplase.
— Shalamu! se v it ea şi, în aceeaşi clip , se avânt
spre Kenton, voind s loveasc din nou cu pumnalul.
Ajunsese lâng el înainte de a putea s scoat sabia,
înainte de a ridica mâinile spre a o opri, înainte de a
276
apuca s se trânteasc la podea! Lama p trunse drept
c tre inima lui. Îi sim i muşc tura.
Dar vârful pumnalului se ab tu, alunecând spre
coaste. Sharane s rise, apucase mâna dansatoarei, apoi
îi smulsese pumnalul şi i-l înfipsese adânc în piept.
ţa un copac ce primise ultima lovitur de secure,
dansatoarea r mase o clip în picioare, tremurând, apoi
se pr buşi lâng preot. Gemu şi, cu ultima pic tur de
via , îi încol ci gâtul cu bra ele, lipindu-şi buzele de
obrazul lui.
Buze moarte pe obrazul unui mort!
Se privir unul pe cel lalt. Sharane, cu lama roşie în
mân , Kenton, cu rune roşii br zdate pe piept de lama
aceea. Se uitar în jos, apoi spre preotul lui Ţel şi spre
dansatoare. În ochii lui Kenton se citea mila. Nu şi în cei
ai Sharanei.
— A vrut s te ucid ! şuier ea. A vrut s te ucid !
O lumin orbitoare inund camera, urmat imediat de
o zguduitur haotic . Fulgerele reîncepuser . Kenton
alerg spre uş . Trase perdelele. Ascult . Sub el, ţasa
lui Ţel p rea liniştit , în str lucirea aurei ei ce oase. Nu
auzi nimic. Dar era posibil s aud vreun sunet din
cauza tunetelor? Nu vedea nimic, nu auzea nimic, şi
totuşi…
Sim ea c pericolul se apropie. ţhin şi moarte
furişându-se spre ei. Urcând, poate chiar atunci,
zigzagul treptelor a c ror baz n-o putea vedea… ţhin şi
moarte pentru Sharane şi pentru el… Târându-se,
furişându-se, tot mai aproape…
Fugi spre fereastr . Gigi, Sigurd, Zubran! Unde erau?
Nu reuşiser s ajung la scara exterioar ? Fuseser
prinşi? Sau urcau spre ei, t indu-şi cale printre
santinele? Erau oare în apropiere?
277
 S-ar putea s nu-i mai întâlneasc niciodat , el şi
Sharane…
Fereastra era adânc . Zidul avea o grosime de trei
picioare între pervazul interior şi singurul geam, mare de
un yard, care o închidea. Se aplec şi v zu c geamul
era un cristal gros, transparent, fixat într-un cerc de
metal, prins de nişte pârghii aflate în nişe s pate în
tocul de piatr . Trase pârghiile. Fereastra se deschise
brusc. Se trezi împins înapoi în camer de vânt, udat de
ploaia ce p trunsese prin deschiz tur . Se aplec ,
luptând împotriva vântului şi a şuvoaielor de ap , şi
privi în jos, peste marginea exterioar a ferestrei.
ţap tul sc rii exterioare se vedea la peste patruzeci
de picioare sub el! Între fereastr şi trepte se întindea un
zid vertical, şiroind din cauza furtunii, imposibil de
coborât, dar şi imposibil de urcat. Privi în toate p r ile.
ţasa lui Ţel era un cub imens, aşezat în vârful
templului conic. Fereastra prin care privise se situa
aproape de col ul cubului, la un yard spre stânga.
O sim i pe Sharane lâng el. Îşi d du seama c
încerca s -i spun ceva, dar nu reuşea s-o aud din
cauza furtunii.

În lumina fl c rii fulgerului, santinelele lui Nergal

v zur trei siluete de bezn âşnind din întuneric, s bii
ce t iar în ei. Unul ip şi încerc s fug . ip tul lui a
fost zdren uit de furtun , iar el prins de nişte bra e
lungi. Gheare lungi îl apucar de gât şi-l aruncar ,
învârtindu-se în vânt, peste zidul sc rii.
Apoi veni rândul santinelelor din Zona Roşie s moar
în nişa lor.
ţei trei trecur prin Zona Albastr a lui Nabu, Zeul
În elepciunii, f r s întâlneasc vreun paznic. Nu erau
278
santinele nici în fa a ţasei albe a Zei ei Ishtar, nici în
Zona Aurie a lui Bel.
Apoi scara şerpuitoare se termin brusc!
ţei trei se sf tuir acolo, privind zid ria neted f r
nici o cr p tur , ce se ivea deasupra lor. Pe sus trecu
un vaiet pe care nici furtuna nu reuşi s -l acopere:
vaietul nebunesc, de suflet zdrobit, al dansatoarei lui
Bel, care se aruncase asupra lui Kenton!
— Vaietul vine de acolo! strig Sigurd, ar tând spre
locul în care se afla fereastra locuin ei lui Ţel, pe care ei
nu aveau cum s-o vad . Observar c zidul sc rii se
topea în construc ia din vârf, spre col urile ei. Numai c
panta zidului era atât de mare, încât nimeni nu putea
sta pe el, s priveasc dincolo de col , nici m car de pe
ultima treapt .
— S ne folosim de bra ele tale lungi, Gigi, strig
vikingul. Stai cât mai aproape de zid. Apuc -m de
picioare şi las -m s atârn în gol. Am un spate
puternic, pot s m r sucesc în jurul col ului!
Gigi îl apuc de glezne, îl ridic , îşi propti în zid un
picior scurt, muşchiulos, ca s se echilibreze, şi-l l s pe
Sigurd în gol, inându-l cu bra ele-i puternice.
Sigurd, împins de vânt lâng zid, ca o frunz , îl privi
drept în ochi pe Kenton, care era la mai pu in de un
picior în fa a lui.
— Aşteapt -m ! url vikingul şi, dând din picioare, îi
f cu semn lui Gigi s -l ridice înapoi. Apoi le spuse
celorlal i: Lupul! E acolo lâng o fereastr , atât de
aproape încât putea s m trag prin ea! Ridic -m din
nou, Gigi! ţând voi face semn din picioare, s -mi dai
drumul! Apoi s -l ridici pe Zubran şi s r mâi aici,
fiindc f r tine nu va exista cale de întoarcere! R mâi
unde eşti, cu bra ele întinse, gata s apuci orice atingi!
279
Hai, repede!
Se l s din nou s atârne în gol. Kenton îl prinse de
bra e, iar Gigi îi d du drumul. O clip , vikingul s-a
zb tut în gol, apoi a fost tras în sus, spre tocul ferestrei.
Veni rândul persanului care, inut de bra ele lungi ale
lui Gigi, se r suci şi el pe lâng col ul ţasei lui Ţel, fiind
apucat imediat de Kenton şi ridicat lâng el.

A â at de vârtejul ce n v lea prin fereastra deschis ,

vasul cu j ratec ardea ca o tor . Perdelele grele, aurii
fluturau. Luminile înşirate de-a lungul zidului se
stinseser . Persanul se întinse, g si pârghiile şi trase de
ele, închizând fereastra. Îl b tu pe Kenton pe um r şi
privi curios trupurile preotului şi al dansatoarei.
— Gigi e în siguran ? întreb Kenton. Nu v-a urm rit
nimeni?
— Nimeni, r spunse persanul, rânjind. Sau dac a
f cut-o cineva, acum are mâini de umbre, care nu pot
ine sabia, lupule! Gigi e în siguran . Aşteapt s ne
trag îndat ce ne vom strecura pe fereastr . Pe to i, cu
excep ia unuia dintre noi, şopti el, în aşa fel încât ceilal i
s nu aud .
Kenton, cu gândurile îndreptate spre Gigi, spre
drumul c tre libertate, nici nu remarcase ce-i spusese
persanul. Se duse spre uş . Într-o parte a ei, st tea
atent Sigurd, de cealalt , încordat , Sharane. O trase
spre el, într-o mângâiere aprig . Îi d du apoi drumul şi
privi printre perdele. Departe, dedesubt, se z reau
str luciri mate, sclipiri de c şti şi c m şi de zale,
scânteieri de s bii. În prima por iune a sc rii în zigzag,
ce ducea de la ţasa lui Ţel la l caşul lui, erau solda i,
care se mişcau încet, cu grij , în t cere, târându-se s -l
surprind , credeau ei, pe preotul lui Ţel în bra ele
280
Sharanei, cea cuprins de vise!
Mai aveau la dispozi ie doar câteva minute s pun în
aplicare planul ce i se înfiripase în minte lui Kenton. Îşi
aşez pe cap coiful de aur al lui Ţel, îşi strânse armura
pe trup şi-şi arunc mantia împletit cu stacojiu pe
umeri.
— Sigurd, şopti el, Zubran! ţei care se îndreapt
încoace cred c -i vor g si doar pe Sharane şi pe b rbatul
care zace acolo. Dac vom fugi, vor da alarma chiar
înainte de a apuca s ajungem la jum tatea sc rii
exterioare. Solda ii vor n v li din garnizoan şi vom fi
prinşi. Am o propunere. Atunci când cei care urc vor
ajunge la uş , eu şi Sharane ne vom repezi asupra lor cu
s biile. Nu vor încerca s ne ucid , ci numai s ne
captureze. Deruta i de atacul nostru, vor da înapoi. În
aceeaşi clip o lua i repede pe Sharane şi i-o întinde i lui
Gigi. Noi o vom urma.
Persanul şi Sigurd schimbar iute o privire
semnificativ .
— Doar prima parte a planului e bun , lupule, spuse
persanul. Unul dintre noi trebuie s r mân aici pân
când ceilal i vor fi în siguran , în afara templului. Altfel,
când vor intra, preotul în negru va în elege repede ce s-a
întâmplat. Iar în jurul templului se va desf şura un inel
de r zboinici pe care nici un regiment n-ar fi în stare
s -l str pung . Unul dintre noi trebuie s r mân aici o
vreme, lupule!
— Eu voi fi acela, spuse Kenton.
— Iubitule, şopti Sharane, vei merge cu mine sau voi
r mâne şi eu!
— Sharane… începu Kenton.
— Scumpul meu st pân, spuse ea senin , crezi c voi
accepta s fim iar desp r i i? Niciodat ! În via , în
281
moarte, nu ne vom desp r i niciodat !
— Lupule, zise persanul, eu voi fi cel care r mâne. De
ce? Ascult -m . Sharane nu va pleca f r tine, ceea ce
te scoate din calcul, fiindc ea trebuie s plece. Gigi nu
poate s r mân , pentru c nu are cum s ajung aici.
Eşti de acord? Ţine. Sigurd trebuie s plece, ca s v
arate drumul înapoi, întrucât numai el îl cunoaşte.
Atunci, cine a mai r mas? Zubran. Zeii au vorbit!
Argumentele lor nu pot fi respinse!
— Dar tu cum vei pleca de aici? ţum ne vei g si?
gemu Kenton. ţhiar tu ai spus c f r ajutorul lui Gigi
nu po i ieşi pe fereastr !
— Aşa e, r spunse Zubran. Dar o s -mi fac o frânghie
din cearşafurile de pe pat şi din draperii şi o s cobor pe
ea pân la sc rile de dedesubt. Şi apoi un om poate
sc pa mai uşor decât cinci. Îmi amintesc drumul prin
oraş şi cel pe care am mers când am ieşit dintre copaci.
S m aştepta i acolo.
— Sunt foarte aproape, Jonkenton, spuse încet
Sharane.
Kenton fugi spre uş . La câ iva paşi, urcau solda ii,
furişându-se f r zgomot, doi câte doi, înarma i cu
scuturi mici şi s bii. În urma lor venea o mân de preo i,
în robe galbene şi negre. Iar între cei cu robe negre,
Klaneth!
Sigurd st tea ghemuit lâng zid, în dreapta Sharanei,
gata s -i vin în ajutor, dac era nevoie. Persanul se
lipise de perete în dreapta lui Kenton, acolo unde cei ce
urcau nu-l puteau z ri.
— Acoperi i vasul cu c rbuni, şopti Kenton. E mai
bine s nu fim lumina i din spate.
Persanul lu vasul, dar nu-i puse capacul care ar fi
stins focul, ci se mul umi s -l scuture, acoperind flac ra
282
cu jar, şi-l aşez într-un col , unde incandescen a slab
a c rbunilor nu putea fi v zut .
Primii doi solda i ajunser pe ultima treapt şi
întinser mâinile s trag cuvertura de pe uşa îngust .
— Acum! îi şopti Kenton Sharanei, mândru de curajul
ei.
Trase perdeaua într-o parte, r mânând s înfrunte
solda ii, ea, în roba alb de preoteas , el, în armura de
aur a zeului. Paraliza i de apari ia neaşteptat , aceştia
se oprir ca nişte automate, holbându-se la ei.
Nu apucar s -şi revin din surpriz , când lama
Sharanei scânteie şi sabia lui Kenton izbi ca o s geat
de fulgere albastre. ţei doi solda i se pr buşir . Dar
pân s cad primul pe care-l lovise, Kenton îi înh ase
scutul, i-l d duse Sharanei şi lovise din nou în
r zboinicul urm tor.
— Pentru Ishtar! o auzi pe Sharane strigând, în timp
ce sabia ei t ia adânc.
— Femeia! Preotul! Prinde i-i! se auzi r cnetul lui
Klaneth.
Kenton se aplec , apuc un soldat c zut, îl ridic şi-l
arunc înspre cei care urcau. Trupul îi m tur . Se
pr v leau în fa a lui, pe scar , blestemând,
rostogolindu-se, şi preo i, şi solda i. Treptele fragile
începur s cedeze şi se form o breş . Unii c deau prin
ea, plutind ca nişte fulgi prin cea , şi sfârşeau prin a se
strivi de podeaua ţasei lui Ţel, aflat mult dedesubt.
Kenton se d du înapoi, o prinse pe Sharane în bra e,
o s rut brutal, apoi o împinse spre Sigurd.
— Pe fereastr ! ordon el. D -i-o lui Gigi!
Fugi înaintea lor şi deschise fereastra. În dep rtare,
str luceau fulgere. Întunericul începuse s lase loc
rev rsatului de zori. Ploaia şiroia înc , mânat de vântul
283
turbat. În lumina aceea obscur , v zu bra ele ude ale lui
Gigi întinzându-se dup col ul cl dirii. Se retrase pu in,
şi vikingul se strecur cu Sharane în bra e. Aceasta
atârn o clip în aer, apoi Gigi o prinse şi o trase lâng
el.
Pe scara interioar se auzeau strig te. Solda ii îşi
ref cuser rândurile şi n v leau spre ei. Kenton îi v zu
pe Sigurd şi pe persan ridicând canapeaua grea,
aruncând cearşafurile de pe ea, rostogolind-o. O
strecurar pe uş , apoi îi f cur vânt pe trepte. Se
auzir alte urlete, strig te de durere, gemete. Patul
doborâse oamenii cum doboar o bil popicele. Se
rostogolise de-a lungul sc rii, r mânând ag at de
balustrada din frânghie aurie. O baricad .
— Du-te, Sigurd, strig Kenton. Aşteapt -ne în
p dure! Eu r mân s lupt al turi de Zubran!
Persanul îl privi cu o scânteie de afec iune, pe care
Kenton nu i-o mai v zuse pân atunci, ce-i înmuie ochii
de agat . Apoi îi f cu un semn lui Sigurd. ţa şi cum s-ar
fi în eles dinainte, acesta îl prinse în bra e pe Kenton.
Oricât era de puternic, nu reuşi s se smulg din
strânsoarea vikingului. Iar Zubran îi smulse repede
coiful de aur al lui Bel, punându-şi-l pe cap. Îi desf cu
apoi armura de aur, îşi scoase c maşa de zale şi şi-o
prinse în locul ei. Lu mantia stacojie a zeului şi se
înf şur în ea pân peste gur , ascunzându-şi barba.
Apoi, în timp ce se zb tea ca un copil, Kenton a fost
c rat spre fereastr , vârât prin ea, prins de Gigi şi aşezat
al turi de Sharane, care plângea.
Vikingul se întoarse şi-l îmbr iş pe persan.
— Nu pierde vremea, normandule! N-avem timp de
sentimentalisme! mârâi Zubran, desf cându-se din
strânsoare. N-am cum s scap, Sigurd! Funia? Vorbe, ca
284
s -l am gesc! Îl iubesc pe lup, Sigurd. Funia? Şi-ar da
drumul pe ea şi ar aluneca dup mine ca nişte şerpi!
Sunt eu un iepure fricos, s fug de câini spre
ascunz toare? Nu! Acum pleac , Sigurd, iar când ve i
ieşi din oraş, spune-le şi lor. Apoi du-i repede la corabie.
— Fecioarele cu scuturi sunt aproape! Odin primeşte
to i eroii, indiferent de ras ! Vei prânzi curând împreun
cu Odin, Tat l Tuturora, în Walhalla, persanule! zise
solemn vikingul.
— Poate c acolo voi g si mâncare mai bun decât cea
de care am avut parte pân acum, râse persanul. Ieşi pe
fereastr , scandinavule!
Vikingul se strecur afar , iar persanul îl inu de
glezne pân când îl prinse Gigi. Apoi, cei patru coborâr
în fug terasele, în frunte cu Sigurd. Sharane ascuns
sub pelerina larg a lui Gigi, iar Kenton bomb nind.
Persanul nu închise fereastra dup ei. L s vântul s
p trund . Se plimb apoi an oş prin l caşul lui Ţel.
„Pe to i Daevii! jur Zubran. N-am avut niciodat un
sentiment de libertate ca acum! Sunt complet singur,
sunt ultimul om din lume! Nimeni nu m poate ajuta,
nimeni nu m poate sf tui, nimeni nu m poate plictisi!
Via a e simpl pân la urm ! Tot ce am de f cut e s
ucid pân voi fi ucis! Pe Ormuzd! ţe ner bd tor mi-e
spiritul! (Privi spre uş .) Niciodat nu i-a fost atât de
greu unui b rbat s se urce într-un pat!” chicoti el,
uitându-se la solda ii ce se chinuiau s înl ture
canapeaua.
Se întoarse şi strânse gr mad cearşafurile de m tase
de pe pat, apoi smulse draperiile, punându-le în aceeaşi
gr mad . Lu , una câte una, l mpile şi le goli pe rug,
turnând deasupra uleiul din ulcioare.
„ţât de mult m plictisea vechea mea lume! morm ia
285
persanul în timp ce lucra. Şi dac povestea lupului e
adev rat , lumea care a înlocuit-o e şi mai plictisitoare!
Iar lumea asta m-a plictisit zdrav n, pe Flac ra
Sacrificiului c aşa e!”
Se apropie, apuc trupul preotului lui Ţel şi-l trase
spre fereastr .
„Îl vei încurca mai mult pe preotul în negru dac nu
te va g si aici, decât dac te va g si”, morm i el,
împingând cadavrul pe fereastr .
Se întoarse şi se opri lâng dansatoare.
„Atât de frumoas ! şopti persanul, atingându-i buzele,
pieptul. M întreb cum ai murit şi de ce… Trebuie s fi
fost o chestie amuzant … N-am avut timp s -l întreb pe
lup. Ţine, vei dormi lâng mine. Şi când ne vom trezi
împreun , dac o vom face, îmi vei povesti totul.”
Aşez trupul dansatoarei pe mormanul îmbibat cu
ulei. Lu vasul cu j ratec şi-l puse al turi.
De jos se auzi un r cnet. Trop it de picioare pe trepte.
Solda ii n v leau, puternici prin num rul lor. O clip ,
persanul ap ru în prag, ascunzându-şi fa a în mantie.
— Preotul! Preotul! strigar ei.
Deasupra tuturora, vocea lui Klaneth:
— Ucide i-l!
Persanul se d du înapoi, la ad postul zidului,
zâmbind. Înşf c scutul pe care-l l sase Sharane. Pe
uş n v li un soldat, urmat imediat de al doilea.
Iataganul şuier de dou ori, lovind mai repede decât cel
mai iute şarpe. ţei ucişi c zur sub picioarele
n v litorilor, împiedicându-i, încurcându-i. Parând,
înfigându-se, izbind, muchia t ioas a persanului zbura,
baia de sânge înroşindu-i bra ul pân la um r.
„Trebuie s fi trecut de zidul exterior, trebuie s fi
ajuns departe”, bomb ni Zubran.
286
 Îşi relax muşchii puternici ai bra ului. Privi afar , la
solda ii îngr m di i pe terasa de dedesubt, care se
certau cu preo ii. De la terasa aceea în jos, cât vedeai cu
ochii, sc rile sclipeau de mul imea r zboinicilor
înghesui i unii într-al ii.
Se n pustir pe trepte ca un şarpe uriaş. âşnir pe
uş , c lcând peste mormanul de cadavre. Pic turile de
pe iatagan devenir un pârâu ce curgea n valnic.
Durerea îl muşc puternic într-o parte, deasupra
şoldului. Un spadasin lovit se ridicase şi-şi înfipsese
lama în el. Persanul îşi d du seama c rana era mortal .
Spintec figura rânjind , se c r peste mor i şi cur
camera cu o ploaie de lovituri. Se retrase pu in, apuc
masa şi, inând-o în fa a lui, o împinse ca pe un berbece
în cei care n v leau. Aceştia se rostogolir de-a valma şi
c zur peste marginea f r balustrad . Se pr buşeau
prin cea , încercând zadarnic s se aga e de ceva…
Pe o por iune de dou zeci de trepte, scara era goal .
Şuier o s geat . Trecu prin mantia r sucit în jurul
gâtului şi-l atinse în locul în care se îmbucau coiful cu
grum jarul. Sim i sângele şiroindu-i pe gât,
împiedicându-l s respire.
Persanul se împletici spre mormanul de m tase pe
care z cea Narada. Apuc vasul cu c rbuni şi r sturn
t ciunii peste pânza îmbibat cu ulei.
Izbucnir fl c rile.
Pe Zubran îl cuprinse ame eala şi c zu în genunchi.
Se târî pe rugul ale c rui fl c ri se dezl n uiser
datorit vântului ce p trundea pe fereastr . Se trase în
mijlocul fl c rilor, pr buşindu-se al turi de trupul
dansatoarei.
— O moarte curat ! zâmbi persanul. ţa orice om, m
întorc în cele din urm la zeii p rin ilor mei! O moarte
287
curat … O, Foc Nemuritor, ia-m !
ţa r spuns la ruga lui, o flac r înalt , parfumat ,
âşni lâng el. Se ridic , se roti, apoi se întinse spre
persan. Vârful fl c rii se l rgi, deveni o cup de foc plin
cu vin de foc!
Iar persanul îşi cufund fa a în cupa aceea de fl c ri,
b u din vinul ei, îi respir focul, de parc ar fi fost
t mâie…
ţapul îi c zu pe spate, cu un zâmbet pe fa a-i moart .
Îi c zuse pe pieptul dansatoarei…
Deasupra lor, fl c rile ridicar un baldachin. Îi
linser cu limbile lor de foc, mici, curate, roşii, îi
mâncar cu din ii lor cura i, purpurii…

288
 31.
PE MARE
ţEI PATRU, pentru a c ror libertate murise persanul,
erau departe. Trecuser f r nici o piedic pe terase.
Santinelele ucise z ceau aşa cum le l saser . Nimeni nu
fusese trimis s le schimbe, nimeni nu le descoperise.
Dar cei patru auziser un zumz it, ca într-un stup
uriaş, ce se dezl n uise în interiorul Ziguratului, şi se
gr biser , la ad postul balustradei de piatr , spre locul
în care atârna ancora lui Gigi. Îşi d duser drumul pe
rând de-a lungul frânghiei, în copacii ce le ofereau
ad post. Furtuna îi biciuia, dar îi şi ap ra, totodat .
Str zile erau goale, şi nimeni nu le împiedica fuga.
Emakhtila întreag se retr sese în casele ei pictate,
ascunzându-se de furtun .
ţând cupa de fl c ri se ridicase spre buzele
persanului, erau deja de-a lungul şoselei, spre c rarea
secret ce ducea înapoi, la corabie.
ţând solda ii îşi f cuser suficient curaj s urce înc
o dat pe sc ri, cu preotul în negru dup ei, şi intraser
în l caşul t cut, cei patru erau departe de casele
pestri e, împleticindu-se prin noroiul adânc de lâng
ferme, cu vikingul în frunte, cu Sharane în bra ele lui
Gigi, în timp ce Kenton p zea din urm şi aştepta.
Aştepta s apar persanul.
În camera în care cenuşa persanului se amestecase
cu cenuşa dansatoarei, preotul în negru r m sese uluit,
289
cu un pic de team în sufletul lui hain, privind cenuşa.
Pân când v zu str lucirea fluturilor din voalul Naradei,
care-i alunecase atunci când persanul o aşezase pe rug.
V zu şi dâra de sânge ce ducea spre fereastra deschis ,
l sat de trupul preotului lui Ţel, când fusese târât de
persan. Uitându-se pe fereastr , preotul în negru z ri, în
semiîntunericul livid, trupul zdrobit al preotului lui Bel,
z când cu fa a în sus, la patruzeci de picioare sub el.
Preotul! Atunci, ale cui erau trupurile de pe rug? Al
Sharanei şi al Naradei? Dac nu, cine luptase, cu coif şi
armur de aur, cu fa a ascuns de mantia zeului? Atât
de încins fusese lupta şi atât de bine se ascunsese
omul acela în mul imea solda ilor şi dup col ul zidului
încât Klaneth, care pândise de departe, abia apucase
s -l vad , convins c era preotul lui Ţel. Dar oare fusese
el cu adev rat?
Preotul în negru se întoarse şi scotoci furios prin
cenuşa de pe rug. ţeva z ng ni pe podea: un iatagan
rupt. Îl cunoştea, era al lui Zubran, persanul!
La picioarele sale str luci o cataram , cu gemele
îndoite de baia de foc. O recunoscu şi pe aceasta:
catarama de la cing toarea Naradei.
Deci siluetele înnegrite de foc erau persanul şi
dansatoarea!
Sharane fusese eliberat . ţum?
Preotul în negru r mase locului, cu ochii înfl c ra i,
cu o figur atât de înfricoş toare, încât solda ii se
d dur înapoi, lipindu-se de perete, cât mai departe de
el.
Apoi se repezi r cnind afar din ţasa lui Ţel, pe scara
în form de fulger, pe coridoarele secrete, pân la celula
în care îl l sase pe Kenton în paza celor şase arcaşi.
Urlând, deschise uşa cu violen şi constat c arcaşii şi
290
ofi erul erau cufunda i în somn, iar Kenton nic ieri!
Mestecând blesteme, torturat de furie şi de cruzime la
fel de aprig pe cât promisese el s -i tortureze pe Kenton
şi pe Sharane, preotul în negru se repezi afar din
celul . ţ ut nişte oameni care s alerge în oraş şi s -i
g seasc pe târfa de templu şi pe sclav, oferindu-le în
schimb tot ce avea, totul, totul! Doar s -i aduc pe cei
doi în via !
În via !
Tocmai în clipa aceea, cei patru p r siser şoseaua şi
se opriser în p durea din care începea c rarea secret ,
acolo unde persanul, în şiretenia lui, le ceruse s -l
aştepte. În acel loc, Sigurd le povesti despre sacrificiul
lui Zubran şi de ce fusese necesar acel sacrificiu. În timp
ce Sharane plângea, iar lui Kenton i se pusese un nod în
gât, ochii negri, aprigi ai lui Gigi se îmblânzir , iar
lacrimile îi alunecar printre zbârciturile fe ei.
— ţe a fost, a fost! zise Sigurd. Acum st la mas cu
Odin şi cu eroii!
Îi împinse apoi brusc cu um rul şi plec . ţeilal i îl
urmar şi ei în t cere. O clip , în am r ciunea sa,
Kenton o urî pe Sharane, care mergea în fa a lui, fiindc
din cauza ei fusese lipsit de un prieten ce-şi d duse
via a pentru ca el s -şi recâştige iubita…
O urî doar o clip , pentru c o rev zu luptând al turi
de el. Ştia c şi ea ar fi r mas în camer , la fel de
hot rât ca el, c ar fi mers f r şov ial la moarte,
împreun cu el. Se gr bi s-o ajung şi o lu în bra e,
cuprins de remuşcare. Ea se strânse lâng el…
Merser pe drumul secret. Îi uda ploaia, îi lovea
vântul.
ţând furtuna se mai potolea, gr beau pasul. ţând se
întuneca, iar vikingul nu mai putea s vad drumul, se
291
opreau. Apoi, din nou, mai departe, spre corabie!
Dar Sharane se împiedic şi c zu, f r s mai fie
capabil s se ridice. ţei trei, aduna i în jurul ei, îi
v zur sandalele fragile zdren uite. Picioarele fine erau
goale, însângerate, şi fiecare pas fusese un chin. Kenton
o c r în bra e, iar când obosi, o lu Gigi. Şi Gigi nu
obosea niciodat …
În cele din urm , ajunser la locul în care era
ascuns corabia. Fetele r zboinice st teau de paz . Le-o
d dur în grij pe Sharane, iar ele îşi duser st pâna în
cabin şi o îngrijir . Sclavii au fost trezi i înainte ca
prelata care-i ap ra de ploaie s fie ridicat .
Supraveghetorul le-a spus c nu v zuse şi nu auzise
nimic. Doar furtuna.
Începur s discute dac era mai bine s r mân
ascunşi pân când înceta furtuna, dar hot râr s ias
mai întâi în larg, cât mai departe de Emakhtila şi de
locul bântuit al lui Nergal. Aşa c au desf cut lan urile
ce-i ineau lega i de copaci, au scos corabia din ad post
şi au îndreptat prora spre gura golfului.
Ridicar ancora. Vâslele coborâr . Încet, nava începu
s prind vitez , ocoli stâncile şi, cu Sigurd la cârm ,
p trunse în mijlocul uraganului, înfruntând talazurile ce
urlau, alergând ca un cal de curse spre largul oceanului.
Kenton era vl guit. Se pr buşise pe punte. Gigi îl
duse în cabina neagr , apoi scotoci îndelung în jur,
cercetând cu aten ie locul. Ascultând. ţabina i se p rea
schimbat . Era altfel de cum o p r siser . Avea impresia
c -i mai întunecat , c nişte umbre se mişc din când în
când pe pere i, ascunzându-se prin col uri… Gigi auzea
parc şoapte, şoapte fantomatice, care veneau şi plecau.
Iar Kenton gemea şi morm ia în somnul lui adânc,
gâfâind, de parc mâini puternice îl strangulau. ţu laba
292
ap sat pe pieptul lui, Gigi îl liniştea…
Dup un timp, ochii aten i ai lui Gigi se
împ ienjenir , pleoapele îi c zur , capul i se plec pe
piept…
În nişa goal , în care fusese idolul lui Nergal, în fa a
unei dale de hematit , pentru a fi prosl vit, se forma un
întuneric, o siluet noroas de umbre împletite.
Silueta se întunec şi în ea începu s se contureze
ceva asem n tor unei fe e, o fa care privea cu ur
perechea adormit . Amenin toare, cu o bucurie
r ut cioas …
Din nou, Kenton gemu şi se sufoc , în chinurile
coşmarului. Iar Gigi întinse bra ele-i lungi, s ri în
picioare şi privi înjur…
La fel de repede cum ap ruse, înainte ca Gigi s
deschid ochii, figura de umbre disp ru.
Nişa era din nou goal .

293
 32.
„SĂ ÎNCETEZE LUPTA!”
ţÂND SE TREZI KENTON, lâng el sfor ia vikingul.
Dormise mult, pentru c hainele ude, pe care ninivitul i
le scosese de pe el, se uscaser . Îşi puse hainele, o
tunic , îşi vârî picioarele în sandale, îşi arunc pe umeri
o pelerin scurt şi deschise încet uşa. Întunericul şi
crepusculul l saser loc unui amurg palid, ce f cea
marea de un cenuşiu mat. Ploaia încetase, dar întregul
univers în care se afla corabia tremura în urletul
puternic al vântului turbat ce se ab tuse asupra lui.
ţorabia zbura, gonit de vântul acela, alergând ca un
pesc ruş pe crestele valurilor uriaşe, c zând, dup ce
trecea valul, pe podelele netede de ap , ca nişte pl ci
lichide. Se ridica s zboare iar, pe creasta urm torului
val.
Kenton se împletici c tre cârm . Stropii de spum îi
curgeau pe fa ca lapovi a. De unul din mânerele
cârmei era ag at Gigi, de cel lalt doi sclavi, scoşi din
cala vâslaşilor. Ninivitul rânji spre el, ar tându-i busola.
V zu c acul ce ar ta mereu Insula Vr jitorilor era
îndreptat în urma lor.
— Vizuina aia a r mas la mare distan ! r cni Gigi.
— S mergem şi mai departe! strig Kenton, şi vru
s -i ia mânerul cârmei.
Gigi râse, cl tin din cap şi-i f cu semn spre cabina
Sharanei.
294
 — Drumul t u e într-acolo! r cni el. Hai, du-te!
Înfruntând furtuna, Kenton ajunse la uşa cabinei
trandafirii. O deschise. Sharane dormea cu obrazul pe o
mân , cosi ele acoperind-o ca o plas de m tase din aur
roşu. Dou servitoare grijulii st teau ghemuite al turi de
ea.
ţa şi cum ar fi strigat-o, Sharane deschise ochii
somnoroşi care, privindu-l, devenir dulci, galeşi.
— Dragul meu st pân! şopti Sharane.
Se ridic , f când semn fetelor s plece, apoi întinse
bra ele albe spre el. Ţra ele lui o înconjuraser deja. I se
cuib ri la piept ca o pas re care se întoarce acas , şi
ridic spre el buzele-i roşii…
— Dragul meu st pân! şopti Sharane.
Nu mai auzi vântul urlând, nu mai auzi nimic, doar
şoapta, oftatul iubitei. Uit toate lumile, în afara celei în
care se afla în bra ele tandre ale Sharanei…

Zburar îndelung pe apele furtunii. De dou ori

Kenton îi luase locul lui Gigi la vâsla cârmei, tot de dou
ori îl înlocuise vikingul, înainte ca vântul turbat s se
potoleasc . Navigau din nou pe o mare ondulat ,
scânteietoare, de turcoaz , în timp ce o briz parfumat
le împingea pânza cu mâini blânde.
Pentru cei de pe corabie începu acum o via h ituit .
Şi bântuit .
Emakhtila r m sese departe, departe… Şi totuşi… ţei
patru aveau cu to ii certitudinea clar c nava era
urm rit . Nu fric , nu teroare, ci o convingere calm .
Ştiau c , dac nu vor putea înşela sau dep şi în vitez
flota care colinda acele m ri ciudate, pân când vor
reuşi s g seasc un port sigur, secret, nu va exista
pentru ei decât un singur sfârşit. Nici unul nu credea în
295
adâncul sufletului c poate exista un asemenea
sanctuar.
Dar erau ferici i. Fluxul vie ii îi cuprinsese cu totul pe
Kenton şi pe Sharane. Îşi luau din via şi din dragoste
tot ce se putea. Iar Sigurd cânta saga vechi şi f cuse şi
una nou , despre Zubran, persanul, în timp ce f urea,
împreun cu Gigi, scuturi tari şi s ge i pentru arcuri.
Scuturile le-au pus în jurul parapetului de pe prora
cor biei şi le-au f cut g uri înguste, prin care se putea
trage cu arcul. Fixaser dou şi de fiecare parte a
cârmei, pentru a-l ap ra pe cârmaci.
— Dac vom fi ucişi, dragul meu st pân, spuse
Sharane, va trebui s murim împreun .
— Vom fi întotdeauna împreun , de aici înainte,
iubita mea, îi r spunse Kenton.
Sigurd cânta cântecul de b t lie pentru lupta ce avea
s fie, despre fecioarele ce vor zbura pe deasupra
cor biei, gata s ia sufletul lui Sigurd, fiul lui Trygg, şi
s -l duc spre Walhalla, acolo unde îl aştepta Zubran.
Pe el şi pe Gigi. ţânta şi despre locul lui Kenton, dar
numai când nu-l auzea Sharane, pentru c în Walhalla
femeile nu aveau acces…
H itui i şi bântui i…
În cabina neagr , umbrele se îngroşau şi sl beau, se
înt reau, disp reau, se întorceau. Era acolo ceva din
St pânul Întunecat al Mor ilor, care preluase st pânirea
pun ii. Nici Gigi, nici vikingul nu mai îndr zneau s
doarm acolo. Dormeau pe punte sau în cabina fetelor
r zboinice. Iar sclavii morm iau c umbrele care pluteau
peste puntea neagr dep şiser balustrada şi coborau
spre ei…
O dat , în timp ce Sigurd mo ia la cârm , se trezi
descoperind c , din senin, cursul navei se schimbase, c
296
acul cel lung al busolei ar ta drept spre pror , c nava
se îndrepta, sub loviturile de vâsl , spre Emakhtila, spre
Insula Vr jitorilor!
De atunci, st tuser la cârm câte doi: Kenton cu
Sharane, Gigi cu vikingul.
Sharane nu mai avea puterea de a izgoni umbrele.
— Voi dormi în cabina neagr , spuse ea. Am fost,
odat , vas pentru Ishtar, şi poate c în mine a mai
r mas ceva din ea care s m ajute s cur vizuina
aceea.
Dar oricare ar fi fost r ul ce se cuib rise acolo, parc
devenea tot mai puternic, izgonindu-i somnul sau
umplându-i-l de coşmaruri. Aşa c , pân la urm ,
Kenton i-a interzis s mai doarm acolo.
S-au oprit pe o insul şi s-au aprovizionat cu hran şi
ap . Era un port bun, într-un golfule ascuns, iar lâng
el o p dure mare. Au r mas acolo un timp, gândindu-se
s trag corabia pe rm şi s-o ascund , apoi s
g seasc un loc în p dure unde s construiasc un fort
şi s aştepte atacul ce va veni.
Dar corabia îi atr gea spre ea.
Nici unul nu avea astâmp r, uscatul îi stânjenea.
Fiecare era speriat în adâncul sufletului la gândul c
ceilal i vor dori s r mân . Iar când corabia porni din
nou, erau veseli ca nişte copii. Nava îşi cufund prora în
valurile dantelate, în timp ce vântul m rii, curat, sufla
spre ei, iar insula r mase în urm …
— O închisoare, râse Kenton.
— Nu asta înseamn via , morm i Sigurd. S te
ascunzi într-o vizuin pân ce vor veni câinii s te
scoat de-acolo! Aşa m car îi vedem când vin!
Au întâlnit o corabie lung , o unirem , ca a lor, dar
cu dou zeci de vâsle. O nav comercial , cu o
297
înc rc tur grea, care încerca s fug de ei. Vikingul le
strig îns c nu trebuiau s-o scape, ca s duc ştiri
spre Emakhtila. Aşa c o urm rir , o atacar şi o
scufundar cu sclavii care urlau înl n ui i de vâsle.
Kenton, Gigi şi Sigurd f r mil , Sharane alb la fa ,
plângând.
Au întâlnit apoi o nav uşoar , nu mai mare decât
corabia lor. De data asta, o nav de r zboi, un
urm ritor. S-au pref cut c fug şi au l sat-o s -i
urm reasc . ţând s-a apropiat de ei, vikingul a cârmit
şi apoi au mers în vitez de-a lungul cor biei inamice,
frângându-i vâslele. Duşmanii au luptat cu curaj, dar,
deruta i de ordinul preotului în negru de a-i lua
prizonieri pe fugari şi de a nu-i ucide, n-au avut nici o
şans împotriva m ciucii lui Gigi, a spadei vikingului şi
a sabiei de fulgere albastre a lui Kenton. S-au pr buşit
sub armele lor şi sub vijelia s ge ilor Sharanei şi ale
fetelor ei. Dar şi-au pl tit şi ei tributul înainte de a
învinge. Una dintre r zboinice a murit cu inima
str puns de o s geat , iar Gigi şi Sigurd au fost r ni i.
Pe corabie au g sit o gr mad de metal pentru forja
vikingului şi, lucru mult mai folositor, ghemuri de câl i
şi ulei cu care s le îmbibe, cremene, s ge i groase, în
stare s poarte ghemurile aprinse, şi arbalete de o form
ciudat , capabile s arunce s ge ile cu vârfuri de foc.
Le-au luat pe toate şi au scufundat corabia duşman , cu
mor i şi vii, cu tot.
Navigau întruna. În timp ce Sigurd cioc nea la
scuturile lui mari, Gigi şi Kenton aşezau arbaletele lâng
cele dou cabine, iar al turi de acestea, câl i, ulei şi
cremene, gata oricând s fie aprinse.
Şi timpul trecea. Fluxul de via ce se scurgea din
corabie în Kenton nu sl bea. ţreştea tot mai puternic, şi
298
în el, şi în Sharane.
Deodat …
În timp ce st tea lâng iubita lui care dormea, Kenton
se trezi, sau crezu c s-a trezit, şi, deschizând ochii,
v zu nu cabina, ci dou figuri care se uitau în jos, spre
el, dintr-un spa iu necunoscut. Figuri uriaşe, vagi,
neclare. Ochii lor umbroşi se opriser asupra lui.
Una dintre ele vorbi, şi auzi vocea care-l condusese
printre altarele secrete ale templelor! Vocea lui Nabu!
— Din nou, Nergal îşi abate mânia asupra acestei
cor bii, o, Ishtar! spunea el. Înc o lupt dintre el şi
Sora Geam n din tine vor produce tulburare între zei şi
oameni, adâncind umbrele în miliarde de lumi! Mare
Mam , doar tu îi po i pune cap t!
— ţuvintele mele merg departe, zise cealalt voce, ca
vântul frem tând peste mii de corzi de harp . ţuvintele
mele merg departe, dar Sora-Geam n din mine, pe care
oamenii din vechime o numeau R zbun toarea Ishtar,
nu are dreptate? Ea nu l-a învins pe Nergal. Nici Nergal
n-a învins-o. N-a avut loc nici o în elegere, aşa cum
hot râsem eu. ţum poate atunci Sora-mi-Geam n s
se opreasc , când vorbele pe care le-am spus la furie nu
au fost înc îndeplinite. Şi cât timp ea va lupta, o va face
şi Nergal, care-i legat de acele cuvinte.
— Dar fl c rile pe care le-ai aprins în sufletele lui
Zarpanit şi Alusar, fl c rile care erau via a acelor
suflete, n-au pierit, şopti vocea cea liniştit . N-au sc pat
ei şi de Sora cea R zbun toare, şi de Întunecatul
Nergal? De ce, Ishtar? Nu asta ai vrut? Nu i-ai ascuns
tu? Atunci, de ce vorbeşti aşa?
— Eşti în elept, Nabu!
În sunetul corzilor de harp se sim ea pu in furie.
— S -l l s m acum pe omul ai c rui ochi i-am
299
deschis s vad p catul pe care preoteasa mea şi iubitul
ei l-au s vârşit, aducând unul în bra ele celuilalt pe
Mama Vie ii şi pe St pânul Mor ii! S l s m omul s
judece dac sup rarea mea e dreapt sau nu!
— S -l l s m s judece! îi inu isonul vocea lui Nabu.
Figurile uriaşe se diluar . Kenton privea spre
adâncimi de adâncimi, spre infinituri de cosmosuri, în
care roiau miliarde de sori, iar în jurul lor se învârteau
miliarde de lumi. Prin spa iul infinit se mişcau dou
puteri amestecate, dar, în acelaşi timp, separate. Una, o
iradiere rodnic , care d dea naştere, via şi bucurie de
via . ţealalt , un întuneric ce distrugea, care sugea din
iradierea ce-l crease. În iradiere se z rea o siluet ca o
lumin inefabil , iar Kenton ştiu c era sufletul acesteia.
În întuneric se ascundea o umbr mai întunecat ,
sufletul s u întunecat.
În fa a lui Kenton ap rur siluetele unui b rbat şi a
unei femei. ţineva îi şopti c numele femeii era
Zarpanit, iar al b rbatului Alusar. Preoteasa lui Ishtar şi
preotul lui Nergal. V zu c în inima fiec ruia ardea o
flac r limpede, alb , minunat . ţele dou fl c ri se
ondulau, întinzându-se una spre cealalt . Atunci, din
iradiere izvorau fire str lucitoare de lumin , legând-o pe
preoteas de spiritul acesteia. Iar din inima neagr a
întunericului âşneau fire de umbr , ce se înf şurau în
jurul preotului.
ţând fl c rile ce se încovoiau se atingeau, firele
str lucitoare şi firele de umbr se uneau, se amestecau
pentru o clip !
În clipa aceea, întreg Cosmosul se zdruncina, sorii se
r suceau, lumile se deşirau şi toate fluxurile n v litoare
ale vie ii se opreau!
Aceast înfiorare n ştea monstruozit i şi rele,
300
molime şi r zboaie, o sumedenie de suferin e!
— Priveşte p catul! r sun vocea de corzi de harp .
— Deschide ochii mari! se auzi vocea rece, calm .
Acum, Kenton privea într-o camer str lucitoare, în
care st teau, ca la judecat , puteri însp imânt toare, cu
aure de lumin , în afar de una, ascuns în întuneric.
În fa a lor se aflau preotul şi preoteasa, iar al turi de
preoteas Sharane. Îşi d du seama c vedea zeii din
templul str vechiului Uruk, Sfatul Zeilor ce judeca
pricina dintre Ishtar şi Nergal şi-i osândea pe preoteasa
Zei ei Ishtar şi pe preotul Domnului Întunericului.
V zu din nou fl c rile din inimile celor doi:
netulburate, senine. Indiferente fa de zeii şi zei ele
furioase. Aplecându-se una spre cealalt , nepotolite,
neschimbate, nep s toare fa de mânia zeilor sau de
pedeaps !
Imaginea se v luri, se şterse. Acum, pe podeaua
camerei str lucitoare îi v zu pe preot şi pe preoteas , pe
Sharane şi pe Klaneth, iar în jurul lor o mul ime de
b rba i şi femei. În fa a lor se afla un altar înalt, pe
jum tate ascuns de un nor de cea str lucitoare,
azurie. În cea , pe altar, construit de mâini nev zute,
creştea o corabie minunat !
Şi, în timp ce aceast corabie creştea, Kenton v zu
departe, ca o umbr dintr-o alt dimensiune, o alt
corabie care creştea! O corabie ce p rea c se
construieşte singur , pe o mare de turcoaz , într-o lume
cu nori de argint! Aceast corabie-umbr urm rea pas
cu pas construirea cor biei-juc rie de pe altar!
Ştia c umbra era real , iar juc ria cioplit doar un
simbol.
Mai ştia c simbolul şi realitatea erau totuna, lucruri
legate de o în elepciune str veche. Lucruri create de
301
puteri antice, iar soarta şi norocul uneia urmau s fie
soarta şi norocul celeilalte!
Dou forme: una real , alta o juc rie – şi, în acelaşi
timp, aceleaşi!
Mâinile nev zute din cea a de azur terminar corabia.
Apoi se întinser şi atinser , pe rând, trupul preotesei
lui Ishtar, al preotului lui Nergal, al Sharanei, al lui
Klaneth şi trupurile tuturor celor din jurul lor. Şi, îndat
ce erau atinse, trupurile disp reau. Iar mâinile nev zute
luau şi aranjau, una câte una, figurine pe corabia-
juc rie…
Şi pe pun ile corabiei-umbr de pe marea de turcoaz ,
în lumea de nori de argint, corpurile erau aşezate unul
câte unul, exact aşa cum erau figurinele pe nava-juc rie
de pe altar!
În cele din urm , nu mai r mase nici un trup pe
podeaua camerei de sfat a zeilor!
ţorabia fusese construit şi înzestrat cu echipaj.
O raz âşni din iradierea ce-o voala pe Ishtar şi
atinse prora navei. Un fir de întuneric se desf şur din
negura în care clocea Domnul Mor ilor, iar întunecimea
sa atinse cârma cor biei.
Imaginea se v luri şi se şterse iar. Ap ru o alt
camer : mic , aproape o cript . În ea, un singur altar.
Pe altar atârna o lamp înconjurat de o aureol azurie.
Altarul era din lapis-lazuli şi turcoaz , împodobit cu
safire de un albastru limpede. Un altar secret al lui
Nabu, Domnul În elepciunii.
Pe altar era corabia. În timp ce o privea, Kenton
în elese c acest simbol str lucitor, aceast bijuterie era
legat indestructibil de cealalt corabie, care naviga în
alt spa iu, în alt dimensiune, pe m ri ciudate, într-o
lume necunoscut …
302
 Corabia pe care se afla el!
Şi ce se întâmpla cu juc ria, se întâmpla şi cu
corabia! Iar ce i se întâmpla cor biei, urma s i se
întâmple şi juc riei. Împ rt şeau amândou aceeaşi
soart .
Imaginea se şterse. Vedea acum un oraş înconjurat cu
ziduri, în care se profila un templu înalt, un templu în
trepte, un Zigurat. Duşmanii asediau cetatea, zidurile
erau acoperite de r zboinici. Ştia c oraşul era anticul
Uruk, iar templul înalt, cel în care fusese construit
corabia. În timp ce privea, asediatorii n v lir peste
ziduri, covârşindu-i pe ap r tori. V zu o clip m celul
însângerat, apoi imaginea disp ru.
Din nou se ivi cripta lui Nabu. Acolo se aflau doi
preo i. ţorabia era pe podea, pe un grilaj de metal
argintiu. Pe altar se întindea un norişor albastru,
scânteietor. Îi trecu prin minte c preo ii se supuneau
unei voci din norul acela, salvând corabia şi pe cei ce
navigau pe ea de invadatori. Turnar peste ea, din
bazine largi, un mortar fin, ca o pudr de fildeş fulguit
cu praf de perle. Acoperir şi ascunser nava
str lucitoare. Acolo unde fusese înainte corabia, se afla
acum un bloc de piatr . Norul disp ru. Intrar al i
preo i, scoaser blocul, purtându-l pe coridoare pân în
curtea templului, şi-l l sar acolo.
În curte n v lir înving torii, urlând şi ucigând.
Trecur nep s tori pe lâng blocul de piatr , blocul ce
con inea corabia!
Ap rea apoi un alt oraş înconjurat de ziduri, mare,
minunat. Recunoscu Babilonul, în deplina str lucire a
puterii sale. V zu alt Zigurat. Imaginea se topi din nou,
şi Kenton desluşi un alt altar secret al lui Nabu, iar pe el
norişorul albastru. Ţlocul de piatr era acolo. Preo i în
303
robe albastre lucrau la el, netezindu-l, lustruindu-l,
t ind în suprafa a-i str lucitoare cuneiforme în form de
vârfuri de s geat .
Avertismentul lui Nabu, Zeul În elepciunii!
Apoi, prin fa a lui se succedar imagini fulger toare
de b t lii şi victorii, parade şi molime… Apari ii rapide,
de-o clip , ale templului şi oraşului învins, apoi
înving tor şi iar învins. Distrus pentru a fi reconstruit
cu o m re ie sporit .
Apoi pr buşirea, uitarea oraşului de c tre zei…
Prefacerea oraşului în praf şi pulbere, p r sirea lui de
c tre locuitori… Deşertul târându-se spre el,
acoperindu-l…
Dup care, uitarea…
Dar, indiferent de soarta trec toare a oraşului, vedea
blocul de piatr în care se afla corabia rezistând. Neatins
de foc, de jefuitori, ignorat de cuceritori.
Apoi un vârtej de imagini, cenuşii şi neclare, în
trecerea lor fugar . Imaginea se stabiliz şi ap rur
oamenii muncind în nisipul care reprezenta giulgiul
Ţabilonului. Îl recunoscu printre ei pe Forsyth. Asist la
dezgroparea blocului de piatr , c rat apoi de arabi înal i.
V zu cum a fost transportat într-o c ru primitiv ,
tras de c lu i r bd tori, epuiza i. Privi cum a fost dus
pe un vapor ce naviga pe o mare cunoscut , cum a fost
dus în propria lui cas …
Se rev zu pe el însuşi eliberând corabia.
Privi iar şi în ochii umbri i.
— Judec ! oftar corzile de harp .
— Înc nu! şopti vocea liniştit .
Kenton se uit din nou spre spa iul incomensurabil în
care v zuse la început puterea str lucitoare şi pe cea
întunecat . Acum, în el luceau fl c ri nenum rate, ca
304
acelea ce arseser în pieptul preotesei lui Ishtar şi al
preotului St pânului Mor ilor. V zu infinitul împestri at,
înfl c rat de ele. Ardeau adânc în umbre, iar în lumina
lor veneau din întuneric, c utând, mul imi dup mul imi
de alte fl c ri ce fuseser îngropate în întuneric. F r
acele fl c ri, iradierea îns şi ar fi devenit un întuneric!
Nava plutea în acelaşi spa iu. În timp ce o privea, o
umbr neagr âşni din sufletul de întuneric şi se
înf şur în jurul ei. Imediat, ceva din sufletul str lucirii
iradie spre ea şi o întâlni. Se luptar între ele. Nava era
o focalizare a urii şi a furiei din care âşneau vizibil
valuri, în cercuri tot mai mari. Pe m sur ce se
îndep rtau de corabie, liniile întunecate care porneau
din inima întunericului deveneau mai întunecate. mai
groase, ca şi cum ar fi supt din valurile acelea. Iar sub
loviturile lor, str lucirea se estompa şi fl c rile
nenum rate, biciuite, şov iau, se tulburau…
— Judec ! şopti glasul calm al lui Nabu.
În visul s u, dac era vis, Kenton, se afla în fa a unei
dileme. Ezita. Nu era uşor s acuzi acea putere, Ishtar,
zei sau orice ar fi fost, acea putere într-o lume str in
în care era, cu siguran , o putere! Pe de alt parte, nu
se rugase el Zei ei Ishtar, nu-i r spunsese ea rug ciunii?
Da, dar se rugase şi lui Nabu, iar Nabu era Domnul
Adev rului…
Se hot rî, şi gândurile i se formular în cuvintele
limbii lui materne, în expresii familiare:
— Dac aş fi fost zeu, spuse el simplu, şi aş fi creat
fiin e care s vie uiasc – b rba i, femei sau altceva – nu
le-aş fi creat imperfecte, încât s fie obligate, prin
imperfec iunea lor, s -mi încalce legile. Nu aş fi f cut
aşa, dac aş fi fost atât de puternic şi atotştiutor, cum
sunt zeii şi zei ele. Dac , bineîn eles, nu le-aş fi creat ca
305
pe nişte juc rii, cu care s m joc. Dar dac aş fi
descoperit c erau imperfecte şi c din cauza asta f ceau
lucruri rele, m-aş fi gândit c sunt responsabil pentru
p catele lor, pentru c , fiind atotputernic şi atotştiutor,
aş fi putut s le fac perfecte, dar nu le-am f cut! Iar dac
le-aş fi f cut s m joc cu ele, nu aş fi rev rsat asupra
lor am r ciuni, mizerii, dureri şi chin, şi nici pedepse, o,
Ishtar, nu, dac ar fi fost juc rii în stare s simt toate
astea! Pentru c n-ar fi fost altceva decât nişte
marionete care ar fi jucat în zilele lor ceea ce am hot rât
eu! Dar, bineîn eles – ad ug Kenton cu naivitate, f r
nici o inten ie ironic – nu sunt zeu şi cu certitudine nici
zei , iar pân s vin în lumea asta n-am avut de-a face
cu vreunul. Îns , vorbind ca un om, dac am pedepsit
pe cineva care a înc lcat legile mele, nu mi-am l sat
furia s loveasc în oameni care nu au nici o leg tur cu
motivul ini ial al sup r rii mele. Iar dac lucrurile pe
care le-am v zut sunt adev rate, se pare c acesta e
motivul luptei pentru corabie.
Nu v d nici o dreptate în chinurile preotului şi ale
preotesei, ad ug Kenton deschis, uitând parc de fe ele
vagi, aplecate spre el. Şi dac înc ierarea pentru corabie
produce pagubele pe care se pare c le produce, eu aş
opri-o, dac aş putea. Mi-e team îns de un lucru: c
umbra va deveni, la un moment dat, prea groas şi va
stinge toate fl c rile. Şi mai e ceva: dac aş fi spus la
mânie vreo vorb , care ar fi declanşat toat suferin a
asta, n-aş l sa ca acea vorb s fie mai puternic decât
mine. Ca om, n-aş face-o. Iar dac aş fi zeu sau zei ,
n-aş face-o cu siguran !
Urm o t cere.
— Omul a judecat! şopti apoi vocea liniştit .
— A judecat!
306
 Sunetul corzilor de harp era aproape la fel de rece ca
şi cealalt voce.
— Îmi voi lua cuvântul înapoi! S înceteze lupta!
ţele dou figuri disp rur . Kenton ridic încet capul
şi descoperi zidurile familiare ale cabinei trandafirii.
Oare visase? Nu în totalitate. Scenele pe care le v zuse
fuseser prea clare, prea legate, prea conving toare!
Ştia, în str fundul sufletului, c nu visase.
Lâng el, Sharane se mişc şi se întoarse.
— Ce-ai visat, Jonkenton? Şopteai şi murmurai
cuvinte ciudate, pe care nu le-am în eles.
Se aplec şi-o s rut .
— Mi-e team , inima mea, c am sup rat-o pe zei a
ta!
— Jonkenton, nu! Cum?
Ochii Sharanei erau plini de groaz .
— Spunându-i adev rul, r spunse Kenton, şi-i
dest inui Sharanei toat vedenia.
— Am uitat c -i femeie, termin el de povestit,
întristat.
— Dar, iubitule, ea întruchipeaz toate femeile la un
loc! strig Sharane.
— Asta face ca lucrurile s fie şi mai rele, râse Kenton
nep s tor.
Se ridic , îşi azvârli mantia pe umeri şi se duse s
vorbeasc cu Gigi.
Sharane nu râse. R mase gânditoare mult vreme
dup plecarea lui, cu ochii îngrijora i. În cele din urm ,
se duse spre altarul gol, se arunc în fa a lui, se
prostern şi se rug .

307
 33.
ELIBERAREA CORĂBIEI
— ţEEA ţE A ÎNţEPUT pe corabia asta trebuie s se
termine tot pe corabia asta, zise Gigi, cl tinând din
capu-i chel, cu în elepciune, dup ce Kenton îi povestise
vedenia cu cele dou figuri. ţred c nu vom avea mult
de aşteptat pân ce vom vedea sfârşitul.
— Şi dup aceea? întreb Kenton.
— ţine ştie? d du Gigi din umeri. Nu vom avea
odihn cât timp tr ieşte Klaneth. ţred c ştiu ce
înseamn întunericul de umbre de pe puntea neagr .
Prin umbrele acelea, Klaneth ne pândeşte. Ele îi arat
unde suntem. ţel pu in aşa cred. Sunt firele prin care
ne urm reşte. Pielea mea e sensibil , lupule, şi-mi
spune c preotul în negru nu-i departe. Când va veni, îl
vom învinge sau ne va învinge. Asta-i tot. Nu cred c po i
aştepta vreun ajutor de la Ishtar. Aminteşte- i c , în
vedenia ta, a promis doar c lupta dintre ţea
R zbun toare şi ţel Întunecat se va termina. Nu a
promis nimic Sharanei, ie sau nou , celorlal i.
— Atunci va fi bine, zise vesel Kenton. ţât vreme
vom avea şansa de a lupta cinstit, fa în fa , cu puiul
la de scroaf din Iad sunt mul umit.
— Ziceai c Zei a nu p rea prea încântat de ceea ce
i-ai spus, rânji şiret Gigi.
— N-are nici un motiv s-o pedepseasc şi pe Sharane,
reveni Kenton la gândul lui dintâi.
308
 — Şi atunci cum s te pedepseasc pe tine? întreb
ironic Gigi, devenind brusc serios. Lupule, zise el,
punându-şi laba pe um rul lui Kenton, avem şanse
reduse. Iar dac vedenia ta a fost adev rat şi fl c rile
erau reale, ce înseamn asta? Oare, ad ug Gigi
gânditor, când fl c rile alea, care sunte i tu şi Sharane,
vor c l tori în spa iu, şi va veni spre tine o alt flac r ,
care a fost cândva Gigi din Ninive, o vei l sa s te
înso easc în c l toria ta?
— Gigi! exclam Kenton cu lacrimi în ochi. Oriunde
vom merge, în lumea asta sau în oricare alta, orice s-ar
întâmpla, vei fi cu noi cât vei dori!
— Ţine, lupule! morm i Gigi, îmbr işându-l.
Apoi îl auzir pe Sigurd strigând de la cârm . Ar ta
spre prora cor biei. Alergar la uşa Sharanei şi,
împreun cu ea, prin cabina fetelor, spre prora
încovoiat . Emisfera r sturnat de ce uri argintii, care
fusese cerul, se întinsese. Marea neted , albastr , se
pierdea spre z ri îndep rtate. La orizont se vedea un şir
de turnuri şi minarete, foişoare, turle, fleşe, zgârie-nori
şi moschei, fort re e puternice. De acolo, din locul în
care se aflau, contururile acelei bariere p reau prea
regulate, prea drepte, ca s fie altceva decât opera
omului.
Era un alt oraş? Refugiul pe care-l c utau? Un loc în
care s poat r mâne, elibera i de Klaneth şi de haita
lui, pân când vor deveni suficient de puternici ca s -l
înfrunte în condi ii de egalitate?
Dac era un oraş, ce uriaşi îl construiser ?
Vâslele gr bir ritmul. Nava îşi m ri viteza. Ţariera
era tot mai aproape…
Nu era un oraş! Din adâncurile m rii de turcoaz se
ridicau mii de stânci. Stânci albastre şi galbene, stânci
309
dungate de stacojiu şi malahit 27 verde. Stânci în ocru
str lucitor şi stânci în nuan ele purpuriului apusului de
toamn . O Vene ie policrom , a unui popor de piatr ,
disp rut. Sculptat de titani. Aici, un minaret zvelt se
în l a la dou sute de picioare, deşi nu avea mai mult de
zece în diametru! Dincolo, mii de piramide, la fel de mari
ca aceea a lui Kheops, cu laturile la fel de îngrijit
lucrate. ţât cuprindeai cu ochii, stâncile r s reau într-o
fantezie de culmi şi conuri multicolore, vârfuri şi
minarete, obeliscuri, clopotni e şi turnuri.
Se ridicau din adâncuri, iar între ele marea se scurgea
într-o mul ime de canale, unele largi, altele înguste. În
unele se scurgea încet, în altele în vâltori iu i, învârtejite,
în torente repezi, iar în altele, marea era ca într-un bazin
potolit.
Se auzi din nou strig tul vikingului, care-i chema
repede, lovind şi cu sabia în scut. Se întoarser spre el.
În urma cor biei lor, la mai pu in de o mil , n v lea
un şir lung de alte cor bii, cele mai multe cu un rând
sau dou de b nci, nave de r zboi zburând, cu vâsle ce
se cufundau şi se ridicau ca nişte lovituri de sabie. În
fruntea lor, o birem neagr , care înghi ea valurile ca un
lup!
Klaneth, cu haita lui!
âşnind din ce uri, nev zut de Sigurd, care privea,
ca şi ceilal i, spre uriaşa fantasmagorie de piatr , ce
p rea a fi cap tul acelei lumi ciudate…
— Printre stânci! Repede! strig Kenton.
— E o capcan , spuse Sigurd.
— E o capcan şi pentru noi, şi pentru ei, îi r spunse
Kenton. În orice caz, n-or s poat s ne încercuiasc !
— E singura noastr şans ! mârâi Gigi.
27 Carbonat bazic de cupru, de culoare verde sticlos (n.t.).
310
 Sclavii îşi plecar spin rile. ţorabia zbura printr-un
canal larg, printre dou minarete monolitice, colorate. În
urma lor se auzi un urlet, ca un l trat al câinilor
fl mânzi la vederea c prioarei. Se aflau în strâmtoare,
vâslele trebuiau manevrate încet, iar lopata de cârmit a
vikingului folosit continuu, fiindc erau împinşi de
curen i spre stâncile amenin toare, râpoase.
R sucindu-se, învârtindu-se, înaintau mai departe,
pân când stâncile colorate le ascunser imaginea m rii.
Acum, şi Klaneth cu haita lui intraser în strâmtori.
Auzeau scâr âitul vâslelor şi comenzile cârmacilor ce-i
c utau.
Ţrusc, aşa cum ap ruse, lumina disp ru, şi se
aşternu întunericul! Ascundea canalul prin care
înaintau, ascundea stâncile în form de turnuri. De pe
navele ce-i urm reau se auzeau chem ri de corn, ordine
însp imântate, vaiete.
Din întuneric ap ru o vâlv taie purpurie. La lumina
ei, cei patru puteau vedea contururile cor biei, figurile
lor încordate.
— Nergal! şopti Sharane. Vine Nergal! Fugi i de pe
puntea neagr , dac pute i!
Îl apuc pe Kenton de mân şi goni pe treptele ce
duceau de la cârm la punte. Vikingul şi Gigi îi urmau
îndeaproape. Înaintau încet, pentru c umbrele p reau
s se aga e de ei, s li se încol ceasc de picioare, de
glezne, s -i in pe loc! Reuşir s treac printre
umbrele ag toare ca printr-un coşmar. Nu fuseser
suficient de puternice ca s -i opreasc . Ieşir de pe
puntea neagr şi se oprir , obosi i, în fa a cabinei
Sharanei.
Tot spa iul de deasupra pun ii era întunecat, de parc
ar fi curs peste ea un nor de tuş.
311
 Din fiecare col al orizontului se roteau stâlpi de
întuneric, cu baza în adâncul m rii, cu vârfurile
pierdute în albea a risipit în înalturi. Din ei âşnea o
duhoare de putreziciune: r suflarea mor ii!
— Nergal în toat puterea lui! tremur vocea
Sharanei.
— Dar Ishtar… Ishtar a promis c lupta va înceta!
gemu Kenton.
— N-a spus îns cum va înceta! se v it Sharane. Şi
Ishtar nu mai vine, iar toat puterea mea s-a dus,
iubitule!
— Ishtar! Ishtar! strig ea, luându-l pe Kenton în
bra e. Mam ! Î i ofer via a mea pentru cea a b rbatului
acestuia! Sufletul meu pentru al lui! Mam Ishtar!
Avangarda stâlpilor învârteji i era aproape, cercul lor
apropiindu-se tot mai mult de corabie. Înainte de a
apuca s se rostogoleasc peste nav şi s acopere
strig tul Sharanei, o lumin orbitoare, de culoarea perlei
albe şi a perlei trandafirii, n v li peste Sharane şi cei
trei b rba i şi peste cele trei fete r zboinice ce se
ghemuiser , albe la fa , la picioarele Sharanei.
Deasupra lor, mult peste în l imea catargului, atârna
un glob mare de foc selenar, echilibrat, senin,
str lucitor, mai str lucitor decât o mul ime de luni
pline. Din marginea lui, înconjurând prora, âşneau
raze, formând un cort de lumin . O iradiere care îi
încercuia, în centrul c reia st teau, prizonieri, într-un
con gol, al c rui vârf era globul selenar.
Împrejurul cortului, stâlpii de întuneric spumegau,
c utând o intrare de neg sit.
În dep rtare se porni un ip t strident, la început
slab, apoi tot mai puternic, scos parc de hoardele
gr bite ale unor demoni abia slobozi i de Abbadon.
312
Întunericul purpuriu se lumin , se transform în violet
palid, str puns de nenum rate ace de foc stacojiu.
Miliarde de vârfuri înfl c rate erau şi pe corabie,
lovind ca nişte şerpi mici de foc globul şi marginile
cortului din raze, înfigându-se în ele ca nişte s ge i
aprinse, str pungându-le ca nişte suli e m runte cu
lame de foc!
Apoi se auzi fâlfâitul a mii de aripi. În jurul globului şi
al conului de lumin se roteau porumbeii lui Ishtar, mii
de porumbei! Iar s ge ile de foc loveau şi doborau
porumbeii ce se repezeau, ca nişte scuturi de argint
str lucitor s le opreasc cu piepturile lor!
De unde ap ruser ? ţurgeau de deasupra sferei
selenare, nor dup nor, şi pentru fiecare porumbel ce se
transforma în cenuş , n v lea o mul ime s fac fa
focului ce lovea, iar aerul tremura de zbaterea aripilor.
Iar când un porumbel c dea, înnegrit şi ars, focul ce-l
ucisese murea şi el!
ip tul diavolesc deveni mai strident. Norul de tuş
care acoperise puntea neagr se ridic , precum un turn
uriaş, spre cer. Nenum rate vârfuri de foc se strânser
împreun , unindu-se, transformându-se într-un iatagan
stacojiu de foc ce izbea mereu în sfera str lucitoare şi în
corabie!
Înainte îns ca prima lovitur s cad , falanga de
porumbei zburase, se strânsese într-un scut puternic,
care p rea inut şi dirijat chiar de bra ul Zei ei Ishtar.
Şi când iataganul de foc atinse globul de raze şi
corabia, scutul de porumbei îi ieşi în cale. Vârful arzând
şi t işul arzând izbir şi înnegrir argintiul viu, dar nu
reuşir s -l str bat . Iar rana ars a acestui scut viu
lic ri alb ca luna, când piepturi uşoare, argintii,
neatinse se vârâr în ea, astupând-o!
313
 Iataganul se întunec . Focul lui nu mai str lucea
stacojiu!
Sfera selenar palpit , razele ei sclipir larg,
z p citor, orbitor, izgonind întunericul.
Iute, aşa cum ap ruse, acesta disp ru! O dat cu el,
disp rur şi porumbeii.
Kenton v zu iataganul uriaş oprindu-se, şov ind, de
parc mâna îngrozitoare care-l inea ar fi ezitat subit,
apoi lovi înc o dat .
Îl întâmpin o alt sabie. O sabie de lumin
str lucitoare, lumin ale c rei fl c ri le z rise în vedenia
sa şi care era via a acelei str luciri ce f cea s rodeasc
roiul de lumi.
Lumina ei era f urit din acele fl c ri. Era o spad de
fl c ri.
Întâlni iataganul, iar lama St pânului Mor ii se
sf râm !
Kenton auzi o voce, vocea lui Ishtar:
— Te-am învins, o, Nergal! Focul t u nu poate învinge
fl c rile mele!
— E o înşel ciune, Ishtar! Nu cu tine, ci cu Sora
Geam n din tine era r zboiul meu! mârâi Nergal.
— Nu-i nici o înşel ciune, Nergal! N-am spus
niciodat c nu voi lupta cu tine. Lupta s-a sfârşit! Dar
vreau s - i spun c , deşi ai pierdut, nu voi lua corabia.
ţorabia e liber ! vorbi din nou Ishtar.
Atunci, Nergal bomb ni sup rat:
— Lupta s-a sfârşit! ţorabia e liber !
O clip , Kenton avu impresia c vede o figur vag
privind în jos, spre corabie, o figur în care era toat
tandre ea mamelor şi a tuturor femeilor ce-au iubit sub
soare… Ochii umbroşi se oprir încet asupra Sharanei,
apoi, enigmatic, asupra lui…
314
 Şi figura disp ru.
Întunericul c zuse brusc, ca un abajur pus pe-o
lamp . La fel de brusc, de parc abajurul ar fi fost
ridicat, întunericul disp ru, iar lumina îi lu locul.
Corabia se afla într-un canal larg. În jurul ei,
fantasmagoria oraşului âşnit din mare. Al turi, un
desiş de obeliscuri de un verde mat şi purpuriu lucitor
îşi ridica vârfurile spre în l imi. La trei arunc turi de
s geat de tribord, se ridica un monolit colorat, în form
de piramid , cu vârful la o în l ime de sute de picioare.
Iar la marginea lui, birema neagr a lui Klaneth!

315
 34.
ULTIMA BĂTĂLIE A CORĂBIEI
IMAGINEA acelei cor bii ce se repezea spre ei ca un
câine fl mând a avut asupra lui Kenton efectul unui vin
tare.
Deasupra lor plana înc îngrozitoarea înfruntare ce
abia se încheiase. În care fuseser nişte pitici, dansând
neajutora i în str lucirea fierbinte a spiritului vie ii, sau
r mânând la fel de neajutora i în întunericul neg rii
vie ii. Duhoarea de mort ciune îi r m sese înc în n ri
lui Kenton, fiorul mormântului z bovea înc în sufletul
lui, atingerea viermilor pe ochii iui.
Dar acolo, pe corabia preotului în negru, erau lucruri
pe care le cunoştea! T işuri de s bii, vârfuri muşc toare
de s ge i. Poate moartea, dar o moarte în care pulsa
via a, ca zgomotul tobelor de r zboi. O moarte fierbinte,
ce p trundea în timp ce izvorul roşu al vie ii se scurgea.
Lucruri pe care le în elegea. Realit i.
Se dezl n uir cu to ii. Auzi sunetul vocii Sharanei
trâmbi ând o provocare aurie; urletul lui Gigi; strig tul
lui Sigurd. Şi el striga, provocator, sfidându-l pe preotul
în negru, insultându-l, amenin ându-l.
În t cere, nava îngust se apropia de ei.
— Sigurd, la cârm ! Du-ne într-un canal strâmt! Unul
în care s putem p trunde, dar care s -i fac s -şi rup
rândul superior de vâsle! ţel pu in, aşa vom avea
aceeaşi vitez !
316
 Vikingul alerg spre lopat . Ţiciul supraveghetorului
şuier în calea sclavilor. Nava âşni înainte. Ocoli
obeliscul. Ţirema era doar la dou b t i de s geat în
urma lor. Intrar într-un lac cu apa albastr , m rginit
de sute de domuri de fucsin 28, aşezate pe cuburi mari,
de un roşu-deschis. Şuvoiul de turcoaz curgea printre
laturile cuburilor, desp r ite cu o precizie matematic ,
prin sute de canale, fiecare suficient de larg pentru ca
vâslele cor biei s se scufunde f r a atinge piatra.
— Într-acolo! Pe oricare canal! strig Kenton.
Corabia coti, îndreptându-se spre cea mai apropiat
deschiz tur . Un zbor de s geat pân la birem . Doar
cinci lungimi de corabie!
Ţlocuri uriaşe, cu vârfuri de moschee, m rgineau
canalul strâmt prin care treceau. Cale de-o mil , drumul
se întindea drept în fa a lor. Dup trei secunde, auzir
vâslele biremei clipocind, o v zur âşnind, cu un singur
rând de vâsle, la intrarea canalului. La comanda lui
Kenton, vâslele gr bir ritmul. Mai grea decât corabia,
birema r mase în urm .
În timp ce zburau prin apa albastr , Kenton şi
Sharane se sf tuir cu Gigi şi cu vikingul, lâng cârm .
— S se strâng corbii! cânta vikingul, cu ochii
aprinşi de focul b t liei ce se apropia. Fetele cu scuturi
coboar din Walhalla! Le aud tropotul cailor!
— Se vor întoarce cu mâinile goale, spuse Kenton.
Sigurd, avem o singur şans . Numai preotul în negru
ne-a adulmecat urma. S -l l s m s ne ajung şi s
d m b t lia doar împotriva lui!
— Noi suntem numai şapte, lupule, iar ei de mai
multe ori şapte pe birem , zise Gigi cu îndoial , dar
ochii mici îi str luceau.
28 Substan colorant roşie (n.t.).
317
 — Nu vreau s mai fug de porcul sta negru! strig
Kenton înfuriat. Am obosit s m tot feresc, s m tot
ascund, Gigi! Eu zic s ne juc m şansa acum! ţe zici,
Sharane? întreb el.
— Gândurile mele sunt aceleaşi cu ale tale, r spunse
ea liniştit . ţum vrei tu, aşa vreau şi eu, iubitule!
— Tu ce spui, norvegianule? întreb Gigi. Hot r şte-te
repede!
— Sunt de partea lupului, spuse Sigurd. N-o s avem
nicicând o ocazie mai bun . În zilele de demult, pe când
eram un st pân de dragoni, foloseam acest truc când
m urm rea un str in. A i v zut vreodat cum arat un
câine când pisica se opreşte şi-l atac ? râse vikingul.
Pisica fuge pân ajunge într-un col . Şi aşteapt acolo s
treac şi câinele. Atunci, pisica sare afar , înfigându-şi
ghearele adânc în el, lovindu-l în ochi, sfâşiindu-i
coastele. Ha! Ha! râse Sigurd. Vom zbura iute ca pisica,
pân ce vom g si un loc în care s întoarcem şi s ne
ascundem. Iar când ceilal i dragoni vor trece pe lâng
noi, vom s ri asupra lor! Vor urla ca nişte câini, iar noi
ne vom ag a de ei şi-i vom sfâşia! Deci s g sim un col
în care s ne ascundem şi când vor trece câinii preotului
în negru, vom lovi. Da i-mi dou fete s m p zeasc la
cârm . Voi trei, cu cealalt fat , sta i lâng arbalete.
ţând le voi rupe vâslele, arunca i câl ii aprinşi asupra
lor!
— Şi în timpul sta ce vom face în fa a s ge ilor lor?
întreb Gigi, încruntându-se.
— S ne bizuim pe noroc, zise Kenton. Gigi, sunt de
acord cu Sigurd, dac nu ai cumva un plan mai bun.
— Nu, r spunse Gigi, nu am altul, lupule!
Se scul , ridicând bra ele lungi spre înalt:
— Pe Iadurile Goale şi pe Ischak, Paznicul lor, strig
318
Gigi, şi eu m-am s turat s fug! Am fugit de prin es din
cauza cheliei. Şi ce folos? Pe Nazzur, Mânc torul de
Inimi, şi pe Zubran, care şi-a dat via a pentru noi, nu
mai fug! Alege i locul voi, tu, lupule, şi tu, norvegianule,
şi s lupt m!
Se aplec , privind înainte.
— ţap tul canalului e aproape, spuse el. Sharane, tu
şi fetele tale nu v pute i ap ra sub nici o form de
s ge ile duşmanului. Pune i-v c m şi de zale, ca şi noi,
coifuri, jambiere şi ghete. M duc s îmbrac o scurt din
zale şi s -mi iau m ciuca.
ţoborî pe sc ri. Kenton f cu un semn din cap, iar
femeile se bulucir dup Gigi, s -şi scoat rochiile şi s
se echipeze de lupt .
— ţe se va întâmpla dup ce le vei rupe vâslele, dac
vei reuşi s-o faci? îl întreb Kenton pe viking.
— Atunci ne vom întoarce şi-i vom izbi ca un berbece,
zise Sigurd. Aşa f ceam pe timpuri. ţorabia e mai
uşoar decât galera preotului în negru, se poate întoarce
mai iute. ţând vom izbi, s fi i cu to ii la pror , gata s
lovi i pe oricine încearc s urce pe bord. Dup ce galera
va avea vâslele rupte şi va fi izbit , o vom sfâşia în voie,
ca pisica.
Se apropiau de cap tul canalului. Ţirema se inea
dup corabie, la o jum tate de mil în urm . Din cabin
ieşise Sharane, împreun cu cele trei fete. Patru
r zboinice în c m şi de zale, cu p rul strâns sub
bonetele din zale, cu ghete groase din piele şi cu
jambiere. Îngr m dir s ge i la cârm şi la pror . Gigi
verific dac arbaletele, câl ii, uleiul şi cremenea erau
preg tite.
ţorabia ieşi din canal, alunecând cu vâslele ridicate,
în timp ce vikingul şi Kenton privir în jur. La dreapta şi
319
la stânga, în dou arcuri mari, se întindeau ziduri înalte
de roc stacojie, dintr-o bucat . Netede şi pr p stioase.
Dac le-ar fi înconjurat, ar fi f cut un cerc cu un
diametru mai mare de o mil . Dar ce era în continuarea
lor nu se putea vedea. Din apa pe care o înconjurau
zidurile circulare, dac erau cu adev rat circulare, din
mijlocul ei, se ridica un turn înalt, ascu it ca un ac, de
trei ori mai înalt decât zidurile, ascunzând vederii ce era
mai departe. Ţaza turnului o forma un bloc uriaş,
octoedric, în form de stea. Din el ieşeau vârfurile stelei,
lungi şi înguste, ca nişte pene uriaşe, cu capetele înalte
de cincizeci de picioare, cu muchii ascu ite, ca nişte
cu ite.
— S mergem spre stânga, zise Sigurd. Şi s -l l s m
pe câinele negru s observe în ce parte am luat-o!
Kenton se urc pe acoperişul cabinei, fluturându-şi
batjocoritor bra ele. Auzi urlete.
— Ţine, morm i norvegianul. Acum s -i aştept m s
ias . Fiindc aici vom lupta, lupule. Priveşte! ar t el, în
timp ce corabia trecea pe lâng primul vârf al stelei.
Între vârfurile de piatr şi perete e loc abia cât s treac ,
una lâng alta, corabia şi galera. Zidul e înalt, ne va
ascunde. Da, sta e locul! Dar nu trebuie s ne
ascundem dup primul col al stelei. Klaneth poate s se
aştepte la asta şi s navigheze încet, atent. Nici dup al
doilea, pentru c tot încet va merge. Dar, neg sindu-ne
nici aici, va crede c n-am avut decât un gând: s fugim!
Aşa c va trece pe lâng al treilea vârf cu toat viteza.
Iar atunci va fi momentul s -l izbim!
— Ţine! zise Kenton şi s ri pe punte.
R mase al turi de Sharane şi de Gigi şi le expuse
planul lui Sigurd. Gigi morm i aprobator şi se duse s
mai încerce arbaletele. Iar Sharane îşi încol ci bra ele
320
înz uate în jurul gâtului lui Kenton, îşi lipi fa a de a lui
şi-l sorbi din ochii plini de dor, care p reau c nu se mai
satur s -l soarb .
— sta-i sfârşitul, iubitule? şopti ea.
— Pentru noi nu exist sfârşit, inima mea! îi r spunse
el.
R maser aşa, t cu i, gândindu-se la multe lucruri,
în timp ce trecur pe lâng al doilea vârf al stelei. Al
treilea se profila în fa a lor, iar Sigurd strig s fie
ridicate vâslele. ţând corabia ajunse la o sut de yarzi,
cârmi brusc. Îl chem pe supraveghetor la el şi-i explic
planul.
— Vom lovi şirul stâng de vâsle al biremei, spuse el.
Nu vreau s risc s sf râm corabia de muchia stâncii.
ţând voi striga, vâsli i cu putere din stânga. Dup ce le
vom rupe lope ile şi vom trece de ei, biciuieşte sclavii, s
avem vitez cât mai mare! Dup ce o s -i izbim ca un
berbece, ridici vâslele şi le laşi libere. E limpede?
Ochii negrului str luceau. Îşi ar t din ii albi şi fugi
înapoi în cal .
Din spatele penei de piatr se auzea zgomot uşor de
lope i. Dou dintre fete se strecurar aproape de Sigurd,
ghemuindu-se în spatele lui, cu arcurile preg tite lâng
deschiz turile din scuturile înalte. Încordarea cuprinse
corabia.
— O s rutare, Jonkenton, şopti Sharane, cu ochii
înce oşa i.
Ţuzele li se unir .
Zgomotul de vâsle era tot mai aproape, mai puternic,
mai gr bit!
Un şuierat uşor din partea vikingului, şi vâslaşii
cor biei se plecar sub bici. Lope ile traser cu putere,
iar corabia alunec iute, ca un delfin, drept spre vârful
321
stelei. Trecând de el, se opri, îşi schimb brusc cursul
când vikingul smuci puternic de cârm spre tribord.
La zece lungimi de nav de ei se afla birema, alergând
pe cele patru şiruri de picioare din vâsle, ca un p ianjen
imens de ap . ţând corabia âşni, de pe pun ile
înc rcate izbucni un urlet, un ip t confuz şi provocator,
amestecat cu comenzi precipitate. Şi, peste tot zgomotul
acela, uluire, uimire puternic . Vâslele biremei se oprir .
R maser în aer epene, abia atingând apa.
— Mai iute! strig Sigurd şi, când biciul din cal
trosni, conduse corabia, printr-o r sucire a cârmei,
paralel cu drumul biremei.
Prora ca un iatagan a cor biei lovi lope ile biremei.
Trecu prin ele ca o secer prin nişte paie sf râmicioase.
Zdrobite, plesnite, lope ile lungi c zur , oprind cursa
navei. Iar pe galer , cei care tr seser de mânerele mari
se pr v lir pe spate cu pântecele sfâşiat sau cu spatele
strivit, dup cum îi loviser fragmentele grele.
De pe corabie, în timp ce trecea, âşnir mingile de foc
din arbalete, îndreptate spre rândurile de solda i ce
priveau în jos spre ea, înlemni i de surpriza acestui atac
neaşteptat. Şuierând ca nişte şerpi de foc, întinzându-se
în aer, mingile lovir solda ii, împingându-i înapoi,
arzându-i, izbucnind în fl c ri de îndat ce c deau pe
punte, atingând cu degete de fl c ri tot ce putea s ard
la bord.
Din nou, cei de pe galer ipar , de data asta cu voci
pline de groaz .
ţorabia r mase neatins . ţoborâr vâslele. Plutir
drept înainte, pân când ajunser în spa iul liber dintre
vârful stelei şi zidul circular. Iute, vikingul întoarse nava
înc o dat , iar aceasta goni înapoi, dup birem .
Ţirema z cea neajutorat , grotesc . Un p ianjen uriaş
322
c ruia îi fuseser t iate picioarele dintr-o parte.
Aluneca, tot ca un p ianjen, spre muchia de cu it a
vârfului stelei de piatr . Din cal şi de pe punte se
ridicau mici coloane de fum.
Sigurd observ pericolul în care se afla galera. V zu
c era aproape de raza ascu it de piatr şi c , dac ar
putea s-o împing în raza aceea, lama de piatr ar
muşca din ea, ar distruge-o.
— P zi i prora! strig el.
Trase de cârm , o r suci puternic, şi izbi galera nu în
pror , aşa cum pl nuise la început, ci la mijloc. Pintenul
lovi şi p trunse adânc, ca şi prora cor biei. Kenton şi
ceilal i fur împinşi înainte şi se rostogolir pe punte.
Sub izbitur , birema d du înapoi, se leg n pân
când marea ajunse peste bordul ei aplecat. Vâslele de la
tribord se cufundar adânc, încercând s-o in departe
de piatra amenin toare. Lope ile spumegau, dar, sub
greutatea navei aplecat pe-o parte, prora ei se r suci şi
lovi col ul ca un cu it al stâncii. Se auzi un trosnet, când
stânca muşc pân în cal .
— Hai, scufunda i-v , şobolanilor! r cni vikingul.
Peste corabie se ab tu un nor de s ge i, se înfipser
în punte şi în cal . Pân ce vâslaşii s trag la vâsle
înapoi, s elibereze corabia, s ge ile c zur peste vâsle,
acoperindu-le cu ace, ca pe un arici.
La cârma cor biei c zur o mul ime de cârlige de
abordaj, tr gând-o lâng galera zdrobit . De pe galer
şuierar frânghii, iar pe ele alunecau spadasini.
— Înapoi! La mine! strig Sigurd.
Ţirema se zgudui. Prora ei se sfârtecase de col ul de
stânc pe o lungime de câteva picioare. Apa n v lise pe
puntea din fa . În ap se leg nau capete de solda i,
care fuseser m tura i de pe punte, iar acum înotau
323
spre corabie. Pe puntea galerei începu înghesuiala celor
ce se luptau s sar pe corabie.
— Înapoi! strig Kenton.
O apuc pe Sharane de bra . Alergar cu capetele
plecate, în timp ce, de lâng cârm , s ge ile vikingului şi
ale fetelor ce-l ap rau zburau în masa celor care se
îmbulzeau spre cabina trandafirie.
Galera alunec iar de-a lungul t işului spintec tor
din piatr . Începu s se scufunde, cu prora pe jum tate
sub ap , inut înc la suprafa de pintenul cor biei.
Dar ultima zdruncin tur muşcase adânc şi în prora
în epenit a cor biei. ţând puntea se cutremur ,
Kenton c zu, tr gând-o pe Sharane dup el. Apuc s
vad o mul ime de oameni s rind peste bordul biremei,
aruncându-se în mare şi înotând spre corabie.
Se ridic în picioare, dar solda ii de la pror n v leau
spre el. Gigi îi s ri în ajutor, r sucindu-şi m ciuca grea.
Kenton se repezi urmat de Sharane.
— Înapoi! Duce i-v la Sigurd! mârâi ninivitul, iar
m ciuca lui zdrobea solda ii ce-i st teau împotriv , ca
un îmbl ciu spicele de grâu.
— Prea târziu! strig Sharane.
Prea târziu! Pe lan urile de la cârm se înghesuiau
oameni, c rându-se din mare, d râmând scuturile,
rev rsându-se pe puntea neagr .
De pe birem se auzi un urlet frenetic, animalic. La
auzul lui, pân şi solda ii se oprir . Apoi, pe puntea
cor biei s ri preotul în negru!
ţu ochii sp l ci i, izvoare din focul Iadului, cu gura o
ieşire prin care curgea urlând cea mai neagr ur , îşi
f cu loc cu brutalitate printre spadasini, se strecur pe
sub m ciuca lung a lui Gigi, ab tându-se asupra lui
Kenton.
324
 Pân s reuşeasc Gigi s se întoarc spre a-l ajuta,
se trezi cu spadasinii peste el, lovind, t ind, înaintând
sau retr gându-se, dup cum m ciuca uriaş se ridica
sau cobora, muşcând din el aşa cum sfâşie lupii un elan
încol it.
Kenton era preg tit. Lama albastr fulger şi întâlni
t işul sabiei preotului. Dar, mai iute decât el, sabia
aceea s ri înapoi şi-l str punse, cu o durere paralizant ,
în rana veche din coaste.
Kenton se împletici, abia inând mânerul sabiei în
mân .
Urlând triumf tor, Klaneth izbi iar, o lovitur
ucig toare. Dar, înainte ca aceasta s -şi ating inta,
Sharane se aruncase între Kenton şi preot, parând-o cu
sabia ei.
Preotul îşi repezi mâna stâng şi înfipse un pumnal în
pieptul Sharanei.
Lumea întreag era doar o flac r roşie în fa a lui
Kenton. O flac r roşie în care nu vedea nimic altceva
decât figura diabolic a lui Klaneth. Înainte ca preotul în
negru s apuce s se mişte, Kenton lovise. Sabia
albastr p trunse adânc, spintecând pe jum tate figura
preotului şi l sându-i în loc o ran roşie! T ie apoi în
jos, în gâtul lui de taur şi în jum tate de um r. Sabia
preotului se pr buşi cu zgomot pe punte. R mase în
picioare o clip , cu singurul ochi sclipind, durerea şi
teama izgonindu-i flac ra diabolic din el.
Sabia lui Kenton izbi din nou în gâtul preotului în
negru.
Holbându-se hidos, cu unicul ochi, capul lui Klaneth
zbur de pe umerii lui puternici, atinse puntea şi c zu
în mare. O clip , trupul r mase înc în picioare, cu
sângele âşnindu-i din gât, apoi se pr buşi.
325
 Dar lui Kenton nu-i mai p sa de el sau de oamenii de
pe birem . Se duse la iubita lui, luând-o în bra e.
— Sharane! Sharane! striga el, s rutându-i buzele
albe şi ochii închişi. Iubito! Întoarce-te!
Ochii ei se deschiser şi mâinile ei fine f cur un efort
s se ridice, s -l mângâie.
— Urmeaz -m , iubitule! şopti Sharane.
Apoi capul îi c zu în piept.
Kenton, cu iubita moart în bra e, se uit în jur.
ţei care r m seser din echipajul galerei îl priveau cu
ochi aprigi, dar t cu i, f r s fac vreo mişcare.
— Sigurd! strig el, şi-l v zu pe viking.
Pe puntea de la cârm era un morman de cadavre, iar
sub ele vikingul!
— Gigi! şopti Kenton.
Nu mai exista nici Gigi! Acolo unde Gigi îşi r sucise
îmbl ciul lui uriaş, se vedea un strat gros de mor i, iar
dedesubt, acoperit de ei, ca şi vikingul, z cea Gigi…
— Sharane! Gigi! Sigurd! gemu Kenton. Mor i! Mor i
cu to ii!
ţorabia se cl tin , se zgâl âi. F cu un pas înainte,
strângând-o pe Sharane şi mai tare la piept. Un arc
zbârnâi, o s geat îl lovi.
Nu-i p sa. Nu aveau decât s -l ucid . Sharane era
moart … Şi Gigi.
De ce nu mai sim ea trupul iubit al Sharanei în bra e?
Unde disp ruser solda ii ce-l priveau? Dar corabia?
Nu mai era nimic în jurul lui, doar întuneric.
Întuneric şi o furtun ce urla, n v lind spre el din cel
mai îndep rtat spa iu…
Kenton se r sucea prin întunericul acela, în timp ce
c dea, încercând s-o vad pe Sharane, întinzând
mâinile-i tremur toare s-o ating …
326
 Şov itor, gemând de sl biciune, cu sufletul zdrobit,
deschise ochii şi descoperi c se afla din nou în vechea
sa camer …

327
 35.
JUCĂRIA SFĂRÂMATĂ
O VREME st tu uluit, rev zând nu atât camera, cât
imaginile iu i, fugare, ale ultimei b t lii. Privirea i se
opri, în cele din urm , asupra oglinzii mari. R mase în
fa a ei. ţercet cu o slab scânteie de curiozitate figura
palid , chinuit de durere, ce-l privea cu ochi mândri,
plini de triste e. El era acela? S geata din piept… Ah,
da, m car adusese cu el ceva de pe corabie! Asta şi rana
prin care i se scurgea via a…
Auzi un dang t. Un clopot care b tea: o dat , de dou
ori, de trei ori… ţeasul! Sigur, aici era o lume a
timpului! Nu ca în lumea cor biei…
Corabia!
Se împletici spre locul în care se afla ambarca iunea
str lucitoare, plin de mistere… Îi d ruise tot ce-i
doriser sufletul şi mintea, iar dup aceea i le luase
înapoi!
Sharane!
Z cea pe platforma de lâng cala vâslaşilor, în
apropierea pun ii de fildeş. O figurin str lucitoare,
mic , de trei degete, o p puş din bijuterii, cu un
pumnal micu înfipt în pieptul ei alb! Sharane!
Sharane, care însemnase pentru el toat bucuria,
toat dulcea a vie ii, toate lucrurile încânt toare pe care
şi le dorise, era doar o juc rie vr jit ! Îşi scutur capul.
Nu trebuia s se lase cuprins din nou de îndoial !
328
 Dar omule ul în negru, f r cap, de lâng ea?
Klaneth!
Juc rii? Îşi pip i rana din piept, sim i s geata şi râse.
Juc riile nu r nesc, nu trag cu arcul!
Unde erau îns solda ii de pe birem ? Privi spre
cârma cor biei. Acolo z cea alt figurin , una cu p rul
blond, cu o armur sfârtecat , ciobit , cu sabia înc în
mân . Sigurd!
Iar cei doi r zboinici zvel i de lâng el? Erau fetele
Sharanei, care luptaser al turi de el!
Şi acolo, lâng trupul f r cap al preotului în negru,
era Gigi! Gigi, cu bra ele lungi întinse, cu picioarele de
pitic strânse sub el! Gigi, cu c pşorul lui chel sclipind în
lumina electric !
Gigi!
Mâna lui Kenton o l s pe Sharane şi mângâie
p puşa grotesc .
Dar unde erau solda ii? Unde era a treia servitoare a
iubitei sale pierdute?
Se aplec , nevenindu-i s cread ! Întreaga pror a
cor biei disp ruse! Disp ruse în vreme ce st tuse
îngenuncheat acolo! Se topise, iar o dat cu ea cabina
trandafirie a Sharanei şi a pl cerilor!
Sub ochii lui, nava tres ri. Aşa cum disp ruse cabina,
disp ru şi puntea de fildeş, pân la cala vâslaşilor, şi, o
dat cu ea, Gigi!
Pân şi figurinele disp reau! Îi va fi luat şi aceasta,
înainte de a o urma pe Sharane în spa iul plin de fl c ri
al vedeniei sale?
Dac exist un asemenea spa iu…
Îl cuprinse dorul de ea, tânjea dup s rut rile ei,
dup atingerea mâinilor ei, dup sunetul vocii ei… Îi
r mâneau doar singur tatea şi dezinteresul disper rii
329
absolute…
— Sharane! şopti Kenton, şi apuc figurina cu o mân
tremur toare. Sharane! Iubito! Aşteapt -m !
Nava se sf râm la un deget de locul în care se afla
ea!
— Sharane! strig Kenton, iar servitorii auzir
strig tul acela îndurerat şi se îngr m dir la uşa lui.
Îşi adun ultimele puteri în degetele ce apucar mica
figurin şi o duser la buze.
Din corabie nu mai r m sese nimic, doar valurile de
turcoaz , cu coame înspumate! Galera preotului în
negru se scufundase în adâncurile m rii aceleia ciudate,
târând dup ea ţorabia Zei ei Ishtar! Kenton ştia lucrul
acesta, ştia c soarta cor biei reale trebuia s fie
împ rt şit şi de juc ria care era simbolul ei.
Îşi aminti b t ile pendulei.
Ora trei!
Trecuser nou ore de când pusese prima dat
piciorul pe puntea cor biei, nou ore în timpul lumii în
care se n scuse. Doar nou ore!
Doar nou ore, dar în aceste ore fusese şi sclav, şi
st pân al cor biei, fusese biciuit şi iubit, sorbise din plin
via a, o tr ise aşa cum f cuser doar câ iva oameni, în
zeci de secole!
O avusese pe Sharane!
Sharane!
Duse figurina la buze. F r puteri, aproape mort, dar
pentru el figurina aceasta era Sharane!
Auzi un cioc nit în uş , boc nituri, strig te. Nu
r spunse.
— Sharane! strig din nou, de data asta cu vocea
plin de bucurie.
Se pr buşi, cu figurina la buze, inut strâns în mâna
330
 eap n .
— Sparge i uşa! strig Jevins în hol.
Se auzir lovituri de umeri în lemnul gros.
Acolo unde fusese corabia, se mişc ceva: o pas re
mare, de umbr , cu aripi şi piept de argint, cu picioare
şi cioc stacojii. Se în l , se întinse peste Kenton…
Un porumbel al lui Ishtar!
Îl acoperi, iar din pieptul alb ap rur dou fl c ri
albe!
Pas rea de umbr disp ru!
Uşa se sf râm .
— Master John! gemu Jevins, alergând spre trupul
ghemuit pe podea.
— sta nu-i st pânul, şopti o servitoare. Uit -te la
cicatricele lui! La muşchii lui!
Kenton z cea cu fa a în jos. Îl întoarser cu grij .
Fa a lui moart zâmbea senin , cuprins de-o mare
fericire. De împlinire!
— Master John! plângea b trânul Jevins. Oh, master
John!
— ţe ine în mân ? şopti o alt servitoare.
Mâna lui Kenton era la buze, strâns ca o menghin .
Reuşir cu greu s -i desfac degetele înc p ânate.
Dar mâna lui Kenton era…
Goal !

SFÂRŞIT

331
 MIC GLOSAR DE MITOLOGIE
Aesiri – nume generic al zeit ilor scandinave.
Hel (Hela) – zeu al lumii subp mântene, unde erau
pedepsi i cei r i.
Ran (Rann) – st pâna m rii. În împ r ia ei îşi g seau
locul cei care pieriser îneca i.
Odin – zeul cerului, al luptei, al victoriei, al focului şi
luminii, Tat l Tuturora, al zeilor şi al oamenilor. În
palatul lui, Walhalla, în care petrecerile ineau din zori
pân la asfin it, erau primi i to i cei care mureau pe
câmpul de b t lie.
Thor – zeul tunetului. ţ l torea într-un car tras de
capre înarmat cu un ciocan din os.
Freya – zei a frumuse ii şi fertilit ii (Mama Zeilor).
Baldr – zeul luminii şi frumuse ii. A fost ucis, prin
viclenie, de Loki, Uriaşul, care era şi zeul şireteniei.
Cele trei Norne (Urdhr, Verdahardi şi Skuld) –
rânduiau soarta oamenilor. Locuiau sub copacul veşnic
verde, Yggdrasil (ţopacul Vie ii), a c rei uscare va marca
sfârşitul zeilor, Ragnarök (Noaptea Zeilor).
Walkirii – fecioare r zboinice, îmbr cate în armuri,
cu coifuri, care, c lare pe cai înaripa i, culegeau
sufletele r zboinicilor mor i pe câmpurile de lupt şi le
duceau în Walhalla.
Lupul Fenris – monstru care a înghi it soarele şi luna
în timpul luptei dintre zei şi uriaşii alia i cu Loki.
Saga – poem epic scandinav, fie cu caracter mitologic,
fie în care se istorisesc fapte reale.
Rune – scriere utilizat de scandinavi şi germani.
ţaracterele runice aveau şi un sens magic.
332
 Religia perşilor, creat de Zarathustra (Zoroastru), se
baza pe conflictul dintre Ţine şi R u, reprezentate de zeii
Ahura Mazda (Ormuzd) şi Angra Mainyu (Ahriman).
Perşii venerau focul, care era personificat de zeul Athar,
fiul principiului binelui, Ormuzd.

333
 CUPRINS

1. Ţlocul de piatr din Ţabilon

2. Eliberarea cor biei
3. Prima aventur
4. Corabia revine
5. P catul lui Zarpanit
6. ţând judec Zeii
7. Fl c rile devin libere
8. Nu sunt femeie?
9. Sclav pe corabie
10. Sub biciul lui Zachel
11. Cornul somnului
12. Batjocura Sharanei
13. Gigi face un leg mânt
14. Lan urile sunt sf râmate
15. Înşelarea Sharanei
16. St pân al cor biei
17. St pân al Sharanei
18. Preotul în negru riposteaz
19. În jos, pe funia sunetului
20. ţum a fost completat echipajul cor biei
21. Insula Vr jitorilor
22. Ţr ara tr d toare
23. Disperarea lui Kenton
24. Regele ţelor Dou Mor i
25. Preotul în albastru
26. În fa a altarului lui Ţel
27. Ishtar, arat - i fa a!
28. Viclenia preotului în negru
334
29. Zeii şi dorin a omeneasc
30. Trezirea Sharanei
31. Pe mare
32. „S înceteze lupta!”
33. Eliberarea cor biei
34. Ultima b t lie a cor biei
35. Juc ria sf râmat
Mic glosar de mitologie

Nemira - 1995
Ilustra ia copertei:
TUDOR POPA

335
336