Cartea Pricoliciului

de Adina Popescu
– fragment –

Ochii mari şi lucioşi ai Pricoliciului priveau cu groază cum Tase scoate dintr-un buzunar
o cheie ruginită, aproape de două ori mai mare decât el, de care îl legă zdravăn, cu un nod
dublu, tot de coadă, ca pe un breloc. În clipa următoare, se pomeni cu tot cu cheie într-un
buzunar cât o scorbură destul de încăpătoare. Găsi aici un rest de hotdog şi se mânji cu
ketchup palid importat din Conglomerat, precum şi câteva monede de aur. „Numai făpturile
de basm mai folosesc galbenii pe post de bani“, îşi zise Pricoliciul, care avea şi el vreo doi pe
acasă, şterpeliţi de la nişte spiriduşi care se chercheliseră într-o noapte, la un foc, în pădure.
„Mi se pare mie sau grasul ăsta e, de fapt, un...“. Nu reuşi să-şi ducă gândul până la capăt,
căci Tase o luase la picior, iar el se simţea ca un călător clandestin în vagonul unui tren de
marfă care tocmai deraia de pe şine.
Şoferul cobora povârnişul, alunecând pe grohotiş şi lăsând în urmă un nor roşiatic de
praf. Odată ajuns într-o văioagă unde abia dacă se mai ghicea lumina zilei, găsi firul unui
izvor şi începu să urce pe albia acestuia spre nişte steiuri de stâncă ce se zăreau în
depărtare. Pe la jumătatea urcuşului, se opri să-şi tragă sufletul. Respiraţia lui era atât de
puternică încât culcă la pământ nişte puieţi1 de brad din apropiere. Pricoliciul îşi iţi capul
prin despărţitura largă a buzunarului ca să-şi dea seama ce se întâmplă. Îl văzu pe Tase cum
scoate de la cingătoare un soi de ghioagă cu măciulia ţintuită pe care o învârti de trei ori
deasupra capului, apoi o aruncă vitejeşte în direcţia steiurilor de stâncă. Ghioaga spintecă
aerul cu un şuierat ce semăna cu soneria telefonului mobil de mai devreme şi se tot duse
hăt departe, spre munte.
În acel moment, bănuielile Pricoliciului au fost pe deplin confirmate. „Mare e,puternic
e, cât şapte mănâncă, gologani de aur are, buzdugan are... nu e om, e zmeu!“ îşi zise el
înfiorându-se, căci nu se aştepta să întâlnească personaje de poveste care să se ascundă sub
aparenţele unor oameni atât de obişnuiţi.
De-a lungul timpului, Pricoliciul observase de la distanţă şi alte făpturi de basm care
păreau să fi renunţat de bună voie la puterile lor magice. Dacă ar fi avut curiozitatea să le
citească declaraţiile, scrisorile deschise şi textele ideologice din paginile ziarelor, în loc să se
uite doar la poze, ar fi aflat că în zilele noastre nimeni nu mai avea chef, de fapt, să-şi mai ia
în serios povestea. Bucurându-se de o aparentă libertate pe care le-o dădea acum Basmul
Comercial, cele mai multe dintre personaje duceau o viaţă normală pe Tărâmul Nostru.
Unele îşi găsiseră noi meserii şi refuzau să se mai întoarcă la cele vechi. Altele îşi
întemeiaseră familii mixte (Scorpia de pildă se căsătorise cu un pompier) şi mergeau în
fiecare zi la slujbă, ca în orice societate normală, lipsită de fantezie.
Basmagiii ar fi catalogat aceste noi tendinţe – care nu existau în ţările
Conglomeratului, unde Basmul Nou nu apăruse decât în intenţie, ca un experiment – drept
asimilarea minorităţilor magice în rândul populaţiei. Făpturile de basm de prin părţile
noastre ar fi acceptat oricând confortul unui apartament la bloc, cu aer condiţionat,
calorifere, apă caldă şi frigidere pline, în loc să hălăduiască prin codrii neprimitori, să
locuiască prin cine ştie ce văgăuni sau să pornească în aventuri care să le pună viaţa în
pericol doar pentru că aşa le era dat în povestea lor. E adevărat că, după Decret, ele ar fi
trebuit să-şi reintre în drepturi, pentru a ajuta la Reconstrucţia Ţării. Li s-au oferit bani
frumoşi ca să o facă, însă cele mai multe nu numai că au respins această idee, dar şi-au
pierdut de tot urma, ascunzându-se în locuri tainice sau complăcânduse definitiv în traiul lor
cât se poate de banal.
În timp ce Pricoliciul era din ce în ce mai convins că, după ce pierduse un Călător al
cărui ajutor ar fi fost de nepreţuit, nimerise peste un zmeu care nu-i era de niciun folos, Tase
îşi continuă drumul în sus, pe albia izvorului şi ajunse chiar în buza muntelui. Aici începu să
se caţere, tropăind din stâncă în stâncă, până la steiurile ce se zăreau de jos, din văioagă.
Dibui o crăpătură în peretele de piatră, se opinti pentru a da la o parte un bolovan
uriaş ce acoperea intrarea unei grote, apoi strigă din toţi rărunchii:
— Mumăăă, am sosit acasă!

Vocabular
puiet, s. m. – plantă lemnoasă tânără
cingătoare, s.f. – fâşie de pânză, de mătase, de piele etc. care serveşte cuiva la încins
mijlocul
măciulia, s.f. – capăt îngroşat şi
rotunjit al unor obiecte.
magic, adj. – care ţine de magie; ocult,
misterios, tainic.
cataloga, vb. – fig. (depr.) a socoti, a considera pe cineva într-un anume fel.