TEHNICI ȘI PROCEDEE COMPOZIȚIONALE
1. Tehnica contrapunctului
2. Tehnica alternanței/paralelismului
3. Tehnica intercalării/înglobării/rezumativă
intratextuală
4. Tehnica înlănțuirii/adițiunii
5. Tehnica flashbackului/analepsei/rememorării
6. Tehnica instantaneelor sincrone
7. Tehnica acumulării treptate
8. Tehnica bulgărelui de zăpadă/„boule de
neige”
9. Tehnica frescei
10. Tehnica romanului polițist
11. Tehnica labirintului
12. Tehnica amfiteatrului
13. Tehnica basorelieului
14. Tehnica infuzării realului cu mitul/legenda
15. Tehnica jurnalului
16. Tehnica oglinzilor paralele/reflectării
poliedrice
17. Tehnica multiperspectivismului/a pluralității
de perspective asupra aceluiași eveniment
18. Tehnica capcanei textuale
19. Tehnica simetriei
20. Tehnica circulrității
21. Tehnica mozaicului/colajului
fiecare secvență, capitol este afectat(ă) unui alt
personaj, aspect al realității pentru a se reveni în
mod succesiv la acel element.
sunt prezentate în paralel două fire diegetice, două
personaje, iluminându-se reciproc.
în cadrul unei secvențe ample este integrată o altă
secvență narativă/dramatică. Se mai numește
poveste în poveste/„frame story”/„roman à
tiroir”.
finalul unei secvențe devine începutul celei
următoare.
în cadrul unei prezentări cronologice, firul diegetic
este întrerupt pentru a se rememora, reactualiza
ceva din trecut.
sunt prezentate în cadrul aceluiași capitol
evenimente care s-au petrecut în locuri diferite în
același timp.
în derularea acțiunii intervin conflicte care grăbesc
deznodământul.
acțiunea este construită gradat, conflictul
amplificându-se pe măsura derulării ei.
opera întregește imaginea amplă a unei
epoci/societăți.
rezolvarea conflictului presupune o investigare
detectivistă.
acțiunea are în centru o situație inextricabilă atât
pentru cititot, cât și pentru personaj.
acțiunea se derulează pe mai multe spații, care
converg însă într-unul
atât acțiunea, cât și personajele, prin modul de
construcție a lor, sunt menite a proiecta figura unui
personaj.
în subtextul operei sunt grfate elemente de
mit/legendă.
prezentarea evenimentelor presupune consemnarea
lor cronologică, ca într-un jurnal.
un personaj este văzut în chip diferit de mai multe
instanțe narative: personaje, narator.
o aceeași întâmplare este prezentată prin mai multe
voci: personaj și narator.
naratorul creează o anume impresie cititorului,
pentru ca mai apoi să o infirme.
opera debutează și finalizeazp cu prezentarea
aceluiași aspect.
simetri ce presupune continuitate.
textul presupune o multitudine de tehinici,
decupaje, secvențe, aparținând unor stiluri

22. Tehnica intertextualității
23. Tehnica pauzei descriptive
24. Tehnica cinematografică/panoramică
25. Tehnica derulării cinematografice
26. Tehnica detaliului
27. Tehnica interpretării fiziognomonice
28. Tehnica descrierii
balzaciene/determinismului ambiental
29. Tehnica holomorfismului
30. Tehnica lacunei diegetice
31. Tehnica punerii în adâncime/„mise en
abîme”
32. Tehnica privirii de sus/ teihoscopia
33. Tehnica play-backului
34. Tehnica ondulatorie
funcționale diferite
în cadrul discursului prorpiu-zis, sunt inserate
scrisori, acte, alte documente, facsimil sau nu.
pentru prelungirea, amânarea unui fapt, naratorul
introduce o descriere pentru a susține suspansul,
tensiunea epică.
o anumită secvență narativă este construită pe baza
unei imagini de ansamblu, întregind o multiplicitate
de aspecte ale realității sau ale personajelor.
propriu-zisă sunt înregistrate aspecte
ale realității dinspre
aproape spre departe și
invers cu viteza
ocularului uman.
cu efect de „travelling” derularea se face brusc,
dintr-un plan în altul.
cu imagini „in sunt prezentate aspecte
raccourci” în zig-zag.
cu „gros-planuri” imaginea este focalizată
în detaliile cele mai
ascunse.
cu stop-cadru imaginea este focalizată
intens și îndelungat
asupra unui element.
în prezentarea unui aspect, personaj, naratorul
insistă asupra unui singur element.
prin surprinderea unor trăsături fizice ale
personajului, sunt sugerate, de fapt, trăsături
morale.
trăsături ale arhitecturii, geografiei locului, induc
anumite trăsături de caracter locatarilor.
diferite secvențe/capitole pot fi desprinse din
întreg, având capacitatea de a enunța în mod
coerent, în afara întegului.
din acțiune lipsește, în derularea ei cronologică, un
anumit interval de timp.
un cuvânt, o sintagmă, o aserțiune dintr-un element
de paratextualitate se reflectă semantic sau taxtual
în cadrul discursului.
un personaj este înzestrat cu rolul de a prezenta
ceea ce se întâmplă și nu este văzut de către
celelalte personaje, secvența respectivă nefiind
înregistrată de către narator = privire de pe zid, de
undeva de sus, din afara scenei propriu-zise.
un personaj reproduce, folosind sau nu aceleași
cuvinte, ceea ce a fost spus de narator sau un alt
personaj.
opera se realizează pe baza înlănțuirii armonioase și
a iterației unor motive, teme.
35. Tehnica resuscitării textuale
36. Tehnica palimpsestului
37. Tehnica loviturii de teatru/răsturnării de
situație/imbroglio
38. Tehnica quiproquoului
39. Tehnica aparté-ului
40. Tehnica teatrului în teatru/figurației „en
abîme”
41. Tehnica nodurilor
cititorului îi este indusă impresia că deznodământul
este iminent, dar, de fapt, acesta este doar amânat,
acțiunea urmând sp continue datorită unei
întâmplări mai mult sau mai puțin anticipate.
opera este construită pe baza unei alte opere-sursă,
din care se preia fondul în întregime (calchiat) sau
parțial (adaptat) și se adaptează forma.
diegeza conține, în desfășurarea ei, o schimbare de
situație total surprinzătoare, la care nici cititorul,
nici personajele nu se așteptau.
confuzie constând în faptul că cineva este luat drept
altcineva.
o replică rostită de personaj către sine / o replică ce
presupune complicitatea cititorului și excluderea
receptorului scenei / aflat în compania altora, unul
dintre personaje, chiar dacă se află în dialog cu
celelate, la un moment dat, enunță ceva pentru sine,
acele vorbe nefiind auzite de ceilalți, doar cititorul
are acces la ele.
un personaj devine actor metatextual, nu numai
prin rezumare, ci și prin interpretare, el
rememorând verbal și gestual o întâmplare,
transpunându-se, jucând rolul personajelor depsre
care se vorbește.
diegeza este construită pe baza replicării punctului
culminant, mai multe secvențe dramatice putând fi
statuate cu această valoare.