Nume:Archip Denisa-Dumitra

G.I., născut în Piatra-Neamț. Județul Neamț, data de 7 noiembrie 1975, absolvent al

Conservatorului de Muzică, lucrează și în construcții.

„Eram în apropierea vacanței de vară, de fapt mai aveam două luni și intram în vacanța mare a
anului 1987. Când pronunț vacanța mare mi se umple sufletul de bucurie, deoarece mergeam o
bună parte din ea la bunici, la țara, iar în luna August, exceptând 1 august când trebuia să fim cu
toții prezenți la școala pentru că mergeam pe stadion și defilam împreună pentru sărbătoarea
acestei zile, mergeam la marea neagră pentru că tatăl meu a reușit să procure bilete prin sindicat,
el fiind inginer la o fabrică de mașini agricole. Programa școlară era destul de aglomerată, cu o
materie stufoasă, am participat la două olimpiade, am învățat să pirogravez pe obiecte de lemn
concepute chiar de mine la traforaj, am avut în lucru o veioză, iar fetele din clasă au învățat sa
facă un tiv la mașina de cusut. După acestă activitate, care a ținut o săptămâna și s-a numit
„săptămâna de atelier”, am intrat în foc, deoarece au început tezele, ulterior încheierea mediilor
pe acest trimestru. Fix înainte de vacanță am avut două săptămâni de practică unde am mers la
cules de cartofi și plantat de pomi fructiferi. Erau sarcini destul de grele pentru că trebuia să le
terminăm într-un timp destul de limitat pentru cât volum era de muncă, însă ca și in ceilalți ani,
ne-am încadrat în termen și am încheiat anul cu brio.

După încheierea anului am intrat oficial în vacanța mare, iar eu imediat am plecat la bunici într-o
comună unde am o mulțime de prieteni și verișori. Abia așteptam să mă trezesc când vreau
dimineața, să mă resfețe bunica mea cu ouțe moi de casă și turte pe plită, gogoși cu dulceață și
brânzoaice cu brânză proaspătă de vacă, iar mai apoi împreună cu prietenii mei și verișori ne
porneam spre un iaz care se afla la poalele unei păduri de foioase din care an de an culegeam tei
pentru ceiuțuri pe care cu drag le savuram mai ales iarna, acasă la bloc. Înainte de a ajunge la
bălăceală, în drum ne întâmpina o plantație de dude unde făceam un popas firesc, pentru a ne
îndulci cu delicioasele dude albe și negre. Plantațiile au fost făcute de cei de la CAP, pentru a
hrăni viermii de mătase cu frunzele copacilor. După ce ne săturăm de dude, negrii pe mâini și pe
față ne porneam spre distracția mult așteptată. Nici nu ne dădeam seama când se făcea noapte, iar
stomacul intra în grevă după atâta bălăceală,iar atunci porneam spre casă printr-o livadă de mere
și ne umpleam buzunarele cu mere văratice. Acasă bunica mă aștepta mereu cu lapte proaspăt
abia muls de la Joiana, văcuță noastră, cu cârnați și jumări conservate de ea în borcane pline cu
untură, iar brânzica o scotea din putină și mergea perfect cu mămăligă caldă. Mă amuza mereu
bunica când îmi zicea să condimentez mâncarea cu „chiper” în loc de piper și „măligă” în loc de
mămăligă. Așa se vorbește în zona Moldovei, bogată în regionalisme.

Totuși, deși era vacanță, îi ajutam și pe bunici la treburile casnice, dimineața udam prin grădină,
iar după ce mai culegeam ceva buruiană de printre straturi, bunicii mergeau cu oițele și miei pe
un islaz să pască, iar noi rămâneam și ne jucam tot felul de jocuri copilărești: Baba oarba, lapte
gros și multe altele. În zilele de Duminică și sărbători, mergeam cu bunicii la biserică unde ne
hrăneam și bucuram sufletul cu hrană duhovnicească, iar apoi conform tradiției toată lumea
stătea în fața porții la taifas până seara când trebuiau hrănite animalele, iar noi cu toții să mergem
la masă. Atmosfera era atât de caldă, curată și naturală, încât parcă mi-aș fi dorit ca timpul să stea
în loc, atât de multă dragoste primeam de la buneii ai noștri, încât mereu îmi doream o vacanță la
dublu. Așa privesc cu nostalgie, deoarece vacanța de vară atât de repede trecea.

Lăsând zilele toride în urmă, mirosea deja a struguri copți, semn că deja se apropia septembrie și
începea noul an școlar. Pășeam pe atunci cu emoții în clasa a VI-a, dornic să descopăr lucruri noi,
iar unul dintre ele era chiar la debutul anului, când începeam cursul de chitară acustică la Școala
Populară de artă. Părinții îmi achiziționaseră o chitară fabricată la Reghin și eram foarte încântat
de ea și dornic să descopăr tainele acesteia. Recunosc că sufletul de copil îmi zboară la vacanța
următoare, asă că lăsând anul școlar, îți voi spune despre sărbătorile de iarnă. Sunt pline de
tradiții cu un farmec aparte. Un peisaj de vis era pe ulițele cufundate în troiene de zăpadă, într-o
atmosferă magică de sărbătoare. Pășeam pe zăpada de un alb imaculat spre a colinda pe la casele
sătenilor. Gazdele ne primeau cu voie bună, iar după colind ne împărțeau colăcei, mere, plăcinte,
bombonele și uneori și câte un bănuț. Nu ne mai săturam de săniuș în acea perioadă, să ne dăm
pe derdeluș și să construim cazemate de zăpadă, iar când mergeam în casă hainele erau înghețate
pe noi, iar sincer îmi dădeau lacrimile de usturimi la degetele de la mâini și de la picioare. Însă,
nu conta, a doua zi o luam de la capăt, atât de mult iubeam acest anotimp. Moșul de Crăciun nu
era atât de darnic ca în zilele noastre, însă cu atât de mare bucurie primeam orice cadou, cât de
mic ar fi fost el. Un joc precum „Nu te supăra, frate” și câteva dulciurele primite într-o atmosferă
de sărbătoare sub brăduțul atât de simplu împodobit, dar in același timp atât de frumos. Mirosea
în casă a scorțișoară de la coptura bunicii, totul se transforma într-un moment de poveste.

Abia așteptam să ne apropiem de venirea Noului An, deoarece se formau grupuri de căprițe, cum
le spuneau localnicii. Se mergea două sau chiar trei zile pentru a străbate întreaga comună, din
casă în casă. Se stabilea comorașul, cel care strângea banii, așa era denumit, iar la sfârșitul
fiecărei seri se împărțeau frățește. Într-o grupare de căprițe erau circa douăzeci, douăzeci și cinci
de inși, îmbrăcați național, purtau o capră confecționată din lemn, frumos ornată în motive
tradiționale. Necesita un efort foarte mare, deoarece era destul de greuță și trebuia purtată toată
ziua în timp ce cântam și dansam într-un ritm anume, specific tradiție. Tinerii de însurătoare
mergeau la casele fetelor de măritat cu toba și buhaiul și urau familia fetei, iar apoi erau primiți
în case de gazde și tratați cum se cuvine: cu aperitive, prăjituri și un vinuț fiert. În zilele de
sărbătoare seara se mergea la bal,unde cânta o formație și tot tineretul din sat era prezent acolo și
se forma o atmosferă: dans și voie bună. Pentru adulți acele timpuri poate erau mai complicate la
acele vremuri, însă eu drept copil pe atunci, pot să spun din tot sufletul că mi s-a părut cea mai
minunată copilărie pe care aș fi putut să o trăiesc. Vremurile erau mult mai simple, mai naturale,
iar omenia avea un loc de cinste în acele vremuri.

Anii de școala s-au scurs încet, a urmat liceul economic, profil contabilitate,-statistică, iar după
examenul de bacalaureat nu a mai durat mult timp și m-am trezit încorporat în armată la Unitatea
0 12 79 Bistrița-Năsăud. Eram la începutul anului 1995 și începeam o perioadă din viața mea
care avea să fie examenul de maturitate, ordine și responsabilitate. Perioada, între ghilimele, cum
se zicea în armată, ținea circa patru luni. A fost dură, dar în același timp m-a întărit si trupește și
psihic. Făceam zilnic câte cincisprezece km dus-întors până la baza de antrenament la poalele
dealului Cocoș, unde făceam instrucție de front și simulări în caz de război, iar când ne
întorceam la unitate după masa de prânz, băteam pas de defilare. Amintirile vor rămâne vii în
sufletul meu și pot spune că atunci am legat frumoase prietenii cu care chiar dacă nu am păstrat o
legătură după terminarea stagiului militar, vor rămâne în amintirile noastre mereu. După perioada
de instrucție am fost detașat la Gornești, o bază aflată într-o pădurice superbă în județul Mureș.
Am fost ales să merg la Dej pentru două luni pentru a deveni sanitarul unității. A fost un curs cu
beneficii majore în viața mea, deoarece am învățat tot ce este important în acordarea primului
ajutor în caz de război, să fac injecții și de asemenea să pun perfuzii intravenoase, garouri pentru
opriri de sângerări, atele pentru fracturi, să curăț răni, să le bandajez și multe alte lucruri ce țin de
domeniul sanitar. La sfârșit am luat examenul cu nota 9,5, iar timp de șase luni am fost sanitarul
unității Gornești, având infirmeria responsabilitatea mea numărul unu, iar aceasta a câștigat locul
doi pe Ardeal la cea mai dotată si curată unitate sanitară. Ziua eliberării a fost una care va
rămânea mereu întipărită în mintea și inima mea culminând cu o bucurie de nedescris. Am
terminat stagiul militat la douăzeci de ani, iar la douăzeci și unu deja mi se năștea primul copil,
fiind deja angrenat în greutățile și valurile vieții, lucru pe care acum îl vezi foarte, foarte rar la
tineretul din zilele noastre.”