POVESTE DE CRĂCIUN

Pe când eram în satul meu natal, iarna cea geroasă s-a așternut peste meleagurile
copilăriei. Sărbătorile se apropiau împreună cu urăturile de pe uliță, cadourile colorate și
momentele petrecute împreună cu familia. Era o iarnă liniștită, cu zăpadă moale, numai bună de
săniuș.
În apropierea Ajunului, eu și colegul meu Andrei eram nerăbdători să mergem la
colindat. Ziua cea mare s-a apropiat grăbită, iar noi eram pregătiți să ne dregem vocile pentru
cântat. Între timp, am construit oameni de zăpadă și ne-am bulgărit până la epuizare. Chiar și
ceilalți colegi au luat parte la jocul nostru neîncetat.
Miezul nopții s-a apropiat, toate luminile s-au stins, și am rămas pe o uliță, în întuneric-
beznă. Din sperietură am început să alergăm, fiecare încotro a apucat, rătăcindu-ne. Singurul
lucru care ne mai ghida erau glasurile copiilor din depărtare. Neștiind încotro să o apucăm, atât
eu cât și Andrei, am năvălit repede într-o curte cu ferestrele luminate. Ne-am gândit să nu
atragem atenția prea mult și să începem să colindăm, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Poarta
era încuiată dar am zis că merită să sărim gardul. Colindul s-a terminat repede dar nimic nu se
întâmpla, ușile nu se clinteau, iar noi eram aproape istoviți din cauza frigului.
Andrei și-a făcut curaj să bată în ușă, dar nicio figură nu s-a ivit. Ne pregătisem să cerem
ajutor în altă parte, când o bunicuță foarte veselă strigă spre noi:
-Copilași, copilași! Veniți la bunica, v-am pregătit masa!
Am zbughit-o imediat spre încăpere și ne-am ghemuit lânga soba bunicuței. Aceasta
început să ne pună foarte multe întrebări, ba chiar ne mângâia din când în când.
Am terminat de mâncat din bunătățile bătrânicii dar problema noastră tot nu era
rezolvată. Am rugat-o să ne ajute cu cu câteva sfaturi, poate știe un vecin care ne-ar putea ghida
spre casă. Aceasta se gândește pentru puțin timp și exclamă:
-Știu! Cum am putut să uit? Azorică! El o să vă conducă acasă.
Din spatele grădinii s-a apropiat în galop un cățeluș mic și blănos, gata să sară pe noi. N-
am crezut că ne vom putea ține de el deoarece era foarte rapid de picior. Ajungând la un punct
comun al satului, ne-am gândit să mai colindăm puțin împreună cu Azorică. Ne-a arătat cele mai
generoase familii și am umplut sacoșele cu bunătăți și ceva mărunțiș. Azorică s-a ales și el cu
niște resturi gustoase de friptură, perfecte pentru vremea de afară.
Azorică s-a dovedit demn de o răsplată, deoareece ne-a adus acasă în siguranță. Părinții
noștri erau îngrijorați, dar văzându-ne teferi, l-au luat în brațe pe Azorică și l-au băgat în casă, să
servească masa împreună cu noi.
 Mersul la colindat a fost mai distractiv decât ne-am fi așteptat, motiv pentru care ne-am
propus ca anul viitor să colindăm împreună cu cățelușul bătrânicii. Până și Moș Crăciun s-a
gândit la Azorică. Sub bradul încărcat acesta a găsit un săculeț cu jucării doar pentru el.