COMPONENTE TRADIŢIONALE

ALE EDUCAŢIEI

ESTETICĂ
TEHNOLOGICĂ
FIZICĂ
SEXUALĂ
 EDUCAŢIA
• Din punct de vedere etimologic, termenul
educaţie poate fi dedus din latinescul
educo-educare (a alimenta, a îngriji, a
creşte - plante sau animale). Termenul
mai poate fi dedus şi din latinescul
educeeducere, care înseamnă a duce, a
conduce, a scoate.
CE CONSIDERAŢI CA REPREZINTĂ EDUCAŢIA?
 CE PRESUPUNE EDUCAŢIA?
• Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar scopul
educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil (Kant, 1992, p. 17).
• Educaţia este acţiunea de formare a individului pentru el însuşi, dezvoltân-du-i-se o multitudine de
interese (Herbart, 1976, p. 62).
• Educaţia constituie acţiunea generaţiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a forma acestora
din urmă anumite stări fizice, intelectuale şi mentale necesare vieţii sociale şi mediului special
pentru care sunt destinate (Durkheim, 1930, p. 79).
• Educaţia este acea reconstrucţie sau reorganizare a experienţei care se adaugă la înţelesul
experienţei precedente şi care măreşte capacitatea de a dirija evoluţia celei care urmează (Dewey,
1972, p. 70).
• Educaţia e o voinţă de iubire generoasă faţă de sufletul altuia pentru a i se dezvolta întreaga
receptivitate pentru valori şi capacitatea de a realiza valori (Spranger, 1930, p. 341-344).
• Educaţia este o integrare: integrarea forţelor vieţii în funcţionarea armonioasă a corpului, integrarea
aptitudinilor sociale în vederea adaptării la grupuri.
DACA ATI PUTEA FACE UN SLOGAN RENUMIT DESPRE
EDUCAŢIE, CARE AR FI ACESTA?
Observăm că în unele definiţii sunt luate în considerare fie scopul
educaţiei, fie natura procesului, fie conţinutul educaţiei, fie
laturile sau funcţiile actului educativ.
• Definirea educaţiei se poate realiza din unghiuri diferite de
vedere. Ioan Cerghit (1988, pp. 13-16) identifică următoarele
posibile perspective de înţelegere a acesteia:
• educaţia ca proces (acţiunea de transformare în sens pozitiv şi
pe termen lung a fiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi
explicit formulate);
• educaţia ca acţiune de conducere (dirijarea evoluţiei
individului spre stadiul de persoană formată, autonomă şi
responsabilă);
• educaţia ca acţiune socială (activitatea
planificată ce se desfăşoară pe baza unui proiect
social, care comportă un model de
personalitate);
• educaţia ca interrelaţie umană (efort comun şi
conştient între cei doi actori - educatorul şi
educatul);
• educaţia ca ansamblu de influenţe (acţiuni
deliberate sau în afara unei voinţe deliberate,
explicite sau implicite, sistematice sau
neorganizate, care, într-un fel sau altul,
contribuie la formarea omului ca om).
 ATAT MARIANA MOMANU CAT SI CONSTANTIN CUCOS
SUSŢIN EXISTENŢA A CÂTORVA TIPURI PRINCIPALE DE
EDUCAŢIE

• EDUCAŢIA INTELECTUALĂ
• EDUCAŢIA MORALĂ
• EDUCAŢIA RELIGIOASĂ
• EDUCAŢIA ESTETICĂ
• EDUCAŢIA SEXUALĂ
• EDUCAŢIA FIZICĂ
• EDUCAŢIA TEHNOLOGICĂ
• EDUCAŢIA AXIOLOGICĂ
• EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ
CARE DINTRE ACESTEA O
CONSIDERAŢI
DUMNEAVOASTRĂ CA FIIND
CEA MAI IMPORTANTĂ?
 EDUCAŢIA ESTETICĂ
(educaţia a fost şi este definită ca şi artă)
LEGĂTURA DINTRE EDUCAŢIA ESTETICĂ ŞI EDUCAŢIA ARTISTICĂ
• Sfera esteticului a fost mereu mult mai amplă decât cea a artei,
deoarece frumosul , valoarea estetică centrală ,nu este doar
artistic, ci şi natural. Estetica nu este doar ştiinţa frumosului.
• Pentru R.Hubert esteticul şi educaţia estetică au un sens foarte
larg. Înţeleasă ca educaţie a afectivităţii , educaţia estetică este
disciplina educativă prin care atingem formele sintezei totale a
conştiinţei. Sinteza totală este aptitudinea de a percepe
frumuseţea obiectelor, aptitudinea de a resimţi dragostea faţă de
subiect, aptitudinea pietăţii in raport cu totalitatea existenţei. De
aici cele trei forme speciale ale educaţiei estetice : educaţia
artistică, educaţia filetică si educaţia religioasă.
 PRINCIPIILE EDUCAŢIEI ESTETICE
• Să spunem de la început că toate principiile didactice
îşi păstrează valabilitatea şi în cazul educaţiei
estetice, dar ele se cer a fi corelate cu următoarele
patru principii specifice:
• principiul educaţiei estetice pe baza valorilor
autentice;
• principiul receptării creatoare a valorilor estetice ;
• principiul perceperii globale, unitare a conţinutului şi
formei obiectului estetic;
• principiul înţelegerii şi situării contextuale a
fenomenului estetic.
 EDUCAŢIA ESTETICĂ ŞI KITSCHUL
• Unii etologi admit că şi animalele au apetenţă pentru frumos.
Anumite specii de păsări, în apropierea morţii, au ca „primă"
grijă să-şi aranjeze penajul cât mai aspectuos, ca să s atragă
atenţia. Dar şi omul tânjeşte după o moarte „frumoasă"
• Unii autori întrevăd o funcţie pedagogică până şi în produsele
kitsch. „Ca să ajungi la bunul gust - scrie A. Moles - cea mai
simplă cale este să treci prin prostul gust, printr-un proces de
epurări succesive, adică prin urcarea unei piramide a calităţii"
CREDEŢI CĂ O LUME FARĂ KISCHIURI AR FI
SUPORTABILĂ?
• Credem, însă, că acest argument este
discutabil, întrucât structurarea „bunului"
gust nu se face în contrasens cu „prostul"
gust, ci în sensul imprimat de gustul iniţial:
pornind de la premise ale bunului gust,
trecând printr-un proces evolutiv de
structurare a unor noi repere, care să
lărgească baza de susţinere a gustului
format.
• Dar a-i „arunca" sau a-i lăsa la discreţia
falsului estetic, ca mai apoi să-i „ridicăm" la
altitudinea valorilor autentice, considerăm că
această strategie constituie un imens risc
 METODE DE REALIZARE A EDUCAŢIEI
ESTETICE
• Ca metode specifice reţinem exerciţiul, explicaţia şi demonstraţia.
• Vom spune despre exerciţiu că poate să îmbrace mai multe forme :
exersarea unor capacităţi perceptive (ascultare, discriminare a formelor
şi culorilor), exerciţii de traducere reciprocă a limbajelor artistice (de
trecere de la limbajul muzical - de pildă - la cel literar sau plastic, printr-
o „povestire" sau „vizualizare" a fluxului sonor) sau exerciţii tehnice
(repetarea la instrumente, exersări cromatice, mişcări coregrafice etc).
• Explicaţia intervine ca moment introductiv în achiziţionarea de
cunoştinţe teoretice sau în dobândirea de deprinderi artistice specifice.
• Demonstraţia stă mai mult la îndemâna cadrului didactic specializat
într-un domeniu al artei. Printre modalităţile de realizare a educaţiei
estetice, putem releva educaţia literară, muzicală, coregrafică, plastică,
cinematografică etc.
 Gustul artistic este o chestiune nu numai de formare, ci şi de
autoformare. Şi aceasta, chiar cu riscul înscrierii gustului, în fază
incipientă, în limitele echivocului. Cât priveşte produsele para-
artistice (vestimentaţie, design-ul obiectual sau ambiental,
experimentări estetice de ultimă oră etc), şi acestea pot juca un anumit
rol, mai ales pentru unele categorii de vârstă, până la sedimentarea
criteriilor valorice, iar, mai târziu, prin jocul diferenţelor şi al
contrastelor, întreţinut cu creaţia propriu-zis artistică. Să mai
remarcăm că democratizarea artei, datorată multiplicării canalelor de
transmisie, reclamă creşterea spiritului de discernământ al publicului
în a decela şi valida valoric formele artistice ce îi parvin. Stimularea
capacităţilor evaluative ale receptorilor, prin exerciţii abile, va
converti poziţia publicului din aceea de simplu observator în aceea de
critic responsabil, ideal prin care se va da consistenţă autenticei
libertăţi şi în plan spiritual.
 EDUCAŢIA TEHNOLOGICĂ
• Preocupat de locul tehnologiei in lumea
contemporana, filosoful Mario Bunge propune
urmatoarea imagine:
 Mario Bunge
• Tehnlogia constituie cea mai „ tânără”
componentă a culturii, dar, departe de a fi o
componentă marginală se află în interacţiune
continuă cu toate celelalte componente.
Includerea culturii tehnologice în cultura
generală constituie un alt argument pentru
necesitatea educaţiei tehnologice şi relevă
relaţia strânsă dintre educaţia tehnologică şi
educaţia intelectuală.
PRINCIPALELE ARGUMENTE NECESARE PENTRU
INFILTRAREA EDUCAŢIEI TEHNOLOGICE ÎN
ŞCOALĂ

• Argumentul ontic
• Argumente de ordin etic
• Argumente de natură intelectuală
• Argumente de ordin pragmatic.
 EDUCAŢIA FIZICĂ
Paradigme ale educaţiei fizice
Putem identifica mai multe accente sau nuanţecu
privire la rolul şi funcţiile educaţiei fizice, după
criteriul funcţiei dominante, am putea identifica
mai multe paradigme ale educaţiei fizice:
• paradigma biomedicalăă
• paradigma socioculturală
• paradigma estetică
• paradigma psihologică
 OBIECTIVE ALE EDUCAŢIEI FIZICE
• Educaţia fizică are 3 componente de bază:
1. Biologică
2. Psihologică
3. Socială
şi prin urmare 3 finalităţi:
4. Creşterea şi dezvoltarea fizică echilibrate
5. Realizarea echilibrului psihofizic
6. Integrarea şcolară a individului
 OBIECTIVE
• Stimularea procesului de creştere
• Dezvoltarea calităţilor motrice de bază
• Întărirea stării de sănătate a elevilor
• Creşterea rezistenţei organismuluimla factori
de mediu
• Educarea esteticii corporale
• Dezvoltarea unor însuşiri şi sentimente morale
 FORME DE ORGANIZARE A EDUCAŢIEI FIZICE

• Activitatea comună cu întreaga grupă de copii

• Ore de activităţi sportive realizate pe grupe
• Activităţi sportiv-turistice
• Activităţi sportive de performanţă
Forma şcolară de bază pentru realizarea acestui tip de oră este una diferită ce constă
în:
• Organizarea clasei de elevi
• Pregătirea organismului pentru efort
• Influenţarea selectivă a aparatului locomotor
• Dezvoltarea calităţilor motrice
• Realizarea temelor lecţiei
• Dezvoltarea calităţilor motrice forţă şi rezistenţă
• Revenirea indicilor marilor funcţiuni la nivelul obişnuit
• Concluzii, aprecieri, recomandări
 PRINCIPIILE EDUCAŢIEI FIZICE
• C.Moise apreciază că, în domeniul educaţiei
fizice, acţionează principiile generale ale
didacticii şi unele principii ale educaţiei
morale, cu relevanţă aparte:
• Principiul respectării particularităţilor
anatomo-fiziologice ale elevilor
• Principiul continuităţii şi sistematizării
• Principiul multilateralităţii