Tanase Simona

An 1, PME, gr 2

PRINCIPIUL AXIOLOGIC
,,Codurile nu sunt lipsite de importanță și nici nu rămân aceleași,
dar se poate observa că, până la urmă,
ele se învârt în jurul câtorva principii destul de simple și de puține...”
(Foucault, 1995, p.145)

Atât societatea, cât şi sistemul educaţional, trebuie să-l ajute pe profesor să dezvolte o
înţelegere a responsabilităţii şi libertăţii profesionale pe care o are pentru a angaja fiecare elev
într-un proces de învăţare cu semnificaţie personală.
Știm cu toții că educaţia caută omul din om, dat fiind că omul este măsura tuturor
valorilor şi că ea, educaţia, nu poate avea alt conţinut şi un alt ideal decât unul axiologic şi
umanistic. Când evidenţiem noţiunea de educaţie, înţelegem şi prefigurăm personalitatea
cadrului didactic.
Educaţia are nevoie de dimensiunea axiologică, prin aceasta urmărindu-se creşterea şi
dezvoltarea omului interior. De aceea, rolul educaţiei, al cadrului didactic, este să reveleze
copilului lumea dreptăţii, lumea frumosului, lumea binelui, lumea curajului şi a celorlalte
valori cardinale stabilite şi implicate să îl conducă în viaţă, să îi formeze un stil şi să îl ajute să
stăpânească forţele neomenescului şi ale nonbunului simţ ce ameninţă să îl distrugă.
Prin educaţie trebuie să formăm un om stăpân pe sine, conştient de sine, de umanitatea
sa, de valorile sale, un om inteligent, sensibil la frumos, la adevăr şi la bine, raţional,
imaginativ, care caută continuu să se descifreze pe sine şi lumea din jurul lui, să aleagă şi să
transforme, deci un om care se face pe sine şi face ceva şi în lumea şi istoria în care trăieşte.
În contextul formării profesionale iniţiale şi continue, profesorul trebuie să parcurgă
aşa- numitele procese de conştientizare şi de învăţare cum să conştientizezi. Însă, înainte de
conştientizare, profesorul trebuie să definească educaţia faţă de dânsul, trebuie să găsească şi
cuvintele, argumentările şi explicitările potrivite pentru a reda ce semnifică valorile pentru el,
ca să poată descrie valorile şi axiologia educaţiei. Tocmai o asemenea ordine de idei
reprezintă esenţa formării profesionale ad valorem.
Aceasta presupune că trebuie să ai parte de conştientizare, pentru ca acei educaţi de
tine să poată vorbi despre realităţile educaţionale şi despre realităţile de viaţă pe care le
trăiesc. Acest demers este important la examinarea propriei situaţii în grup, împreună cu
educaţii; dar cel mai important este ca educaţii să fie alături de profesor, acesta ajutându-i să-
şi examineze situaţia şi să-şi promoveze propriul eu, ca să descopere conceptul „aşa ceva este
valoros şi corect”.
Personalitatea elevului se formează în baza unui set axiologic, în baza valorilor
umanităţii şi acest demers are impact asupra formării profesionale axiologice sau per valorem
a pedagogului, oferindu-i mediul adecvat de stimulare a valorilor prin combinarea
cunoştinţelor cu practica; o astfel de adecvare semnifică şansa de a genera şi a administra atât
propriul set de valori, cât şi al şcolii şi al comunităţii în cadrul activităţii sale profesionale.
În contextul acesta există necesitatea unui proces integral de conştientizare din partea
profesorului – şcolii – comunităţii. Problema respectivă cere o rezolvare din punct de vedere
moral, deoarece este important ca fiecare elev să conştientizeze ce este valoros şi adecvat în
procesul de educaţie şi de socializare. De aceea este cât se poate de importantă, în primul
rând, formarea profesională iniţială ad valorem a profesorilor, aceştia fiind, în prim-planul
demersului respectiv, tinerii profesori, care sunt cei mai receptivi şi cei mai apţi de a schimba
populaţia şi conştiinţa acesteia.
Tanase Simona
An 1, PME, gr 2
În ,,Perspective tradiţionale şi axiologice în formarea profesională” , N.Vicol si L.
Voloh afirmă că este necesar ca formarea profesională axiologică iniţială şi continuă sau ad
valorem

să se desfăşoare prin „proba timpului”: –valorile eterne / perene (adevărul, dragostea,

toleranţa, mila, compătimirea, puritatea, desăvârşirea...), prin „proba socială”–valorile
comunităţii naţionale sau general-umane (patriotismul, devotamentul, prietenia, munca,
libertatea, bunul simţ, bunăvoinţa, omenia...) şi prin „proba contemporaneităţii”–valorile
epocii (egalitatea, fraternitatea, pacea, democraţia, interculturalitatea...) (2015, p.65)
Știm cu toții că toate demersurile noastre au ca și forță pozitivă valorile. Tot ceea ce
întreprindem noi, oamenii, are drept temelie reperele axiologice. Aceste repere axiologice
relevă esența fiecărui cod profesional, deci și al cadrului didactic. Cadrul axiologic asigură
sensul etic al codului (codurile includ valori etice). Dacă ar lipsi, codul ar fi ,,un simplu
regulament”.
Dintre principiile de întemeiere a codului etic pentru profesia didactică, am ales spre
exemplificare pe cel considerat ca fiind cel mai important, deoarece poate delimita codurile
etice de celelate documente.
Roxana Ghiațău afirmă că ,,miezul codurilor etice este reprezentat de valorile pe care
le promulgă. A elabora un cod etic înseamnă a selecta valorile care animă o comunitate
profesională și a le prezenta public.” (2011, p. 100)
Cum sunt alese aceste valori? Trierea poate fi uneori dificilă, deoarece aceste valori
trebuie să reflecte atât trecutul, cât și viitorul unei comunități profesionale. ,,Valorile sunt, în
același timp, un dignostic și un prognostic.” (2011, p. 100). Termenul de ,,valoare”
cunoaște, prin intermediul mai multor autori, abordări diferite. Dacă pentru M. Rokeach
(1973) valorile sunt credințe stabile, organizate în sisteme ce ne ajută în a ne stabili
prioritățile, scopurile și miljoacele pentru a indeplini acele scopuri, Jankelevitch (1997) vede
valoarea ca fiind înrădăcinată în principii morale și supranaturale, care sunt dincolo de
interesele trecătoare.
Așadar, ,,valoarea” trece de la preferințe, interese personale la principii morale și
religioase. Valorile însă, nu se pot reduce la stări psihologice sau la criterii raționale. Trebuie
să privim ,,valoarea” ca un cumul a trei aspecte: ,,o trăire specifică subiectului, care percepe
axiologic un obiect; o calitate a lucrului, un concept” (Râmbu, 1997, p.15), Cu alte cuvinte,
rolul trăirii este de a evidenția aspectul supraindividual al valorilor; dacă s-ar accentua latura
emoțională, s-ar evidenția rolul subiectului și am ajunge la relativism.
În toate demersurile întreprinse în educație, aceasta întâlnește etica, deci domeniul
valorilor. Este știut faptul că adevăratele valori sunt cele morale și că educația conține
intrinsec valoarea; educând copii, societatea păstrează, perpetuează și creează valori.
În educație, valorile sunt diverse, dacă ne gândim la cadrele de referință: copii, părinți,
cadre didactice, mass-media, diverși colaboratori. Însă, în centrul acestor valori educaționale,
se desprinde un tip aparte: valorile școlii. Aceste valori ale școlii ca instituție semnifică mai
mult decât valorile profesorilor sau elevilor.
Apare, astfel, întrebări de tipul: ,,Reperele axiologice oferite de școală sunt durabile și
satisfăcătoare pentru cei ce o frecventează? Valorile instituției sunt în acord cu valorile
elevilor, profesorilor? Tinerii, familia valorizează școala? Poate școala să răspundă promp și
adecvat mișcărilor rapide din societate?”
Jean Houssaye (1992), în a sa lucrare ,,Les valeurs à l'école” pune la îndoială
posibilitatea școlii de a crea valori veritabile. Acesta precizează că ,,rolul școlii de
socializator, de exercitare a controlului social, s-a diminuat considerabil”. Astfel, școala nu
apelează la afectivitatea elevului, nu oferă feed-back, nu valorizează savoir-faire ul, conduce
Tanase Simona
An 1, PME, gr 2
la pasivitate, solitudine, programele rigide sunt preferate celor ce prevăd obiective divergente
etc).
Autorul spune că ,,școala face alegeri, dar alegerea sa fundamentală este aceea a non-
pluralității”
Când valorile se întâlnesc, pentru că sunt infinit de numeroase, sistematizarea lor este
un demers dificil; de asemenea, se pot naște conflicte, pentru că fiecare valoare ,,se vrea
singură

și suverană și vrea pentru sine tot locul” (Yankelevitch, 1997, p.145). În educație, apar
conflicte axiologice, pentru că fiecare dintre cei implicați vine cu prioritățile sale.
Exemplificăm prin cea mai cunoscută taxonomie a valorilor, cea a lui Olivier Reboul
(1992, p.9); privită cu atenție, putem observa cu ușurință că din această ierarhizare pot lua
naștere conflicte axiologice. Nivelele sunt în număr de cinci, fiecare dintre ele fiind calitativ
superior precedentului: Plăcerea (satisfacția imediată), Utilul (valorile economice și ale
sănătății), Colectivitatea (interese comune, altruism, sacrificiu), Umanul sau spiritualul
(valorile cunoașterii, valorile morale și estetice - triada Adevăr, Bine, Frumos) și Salvarea,
mântuirea (se situează dincolo de uman).
Valorizarea este o acțiune specific umană. Valorile pot fi non-etice (sănătatea, statutul,
fericirea etc) și etice; cele din urmă se leagă de credința binelui moral, valoare spirituală ce s-a
conturat pe parcursul mai multe etape istorice. ,,Purtătorii valorii etice sunt persoane și nu
lucruri...; Valorile etice sunt valori-scop...; au un caracter imperativ...; au caracter universal...;
au caracter de totalitate...”
Profesia cuprinde un cumul de valori, printre care cele etice ocupă un loc prioritar. A
concepe un cod etic înseamnă a identifica un cadru axiologic; codul etic poate să facă
referiri la mai multe categorii de valori, însă prioritare rămân valorile etice. Acestea din
urmă sunt valori-ancoră, ce apără și promulgă alte valori profesionale.

Codul etic este un document cu esență normativă, din care aflăm cum sa procedăm,
cum să acționăm. Valorile codului etic asigură, astfel, contextul pentru împlinirea altor
categorii de valori.

Bibliografie:

Ghiațău, Roxana (2011), Codul deontologic al profesiei didactice, Editura SEDCOM LIBRIS,
Iași
Houssaye, Jean, (1992), Les valeurs à l'école. L'éducation au temps de la secularisation,
Presses Universitaires de France, Paris
Reboul, Olivier (1992), Les valeurs de l'éducation, Presses Universitaires de France, Paris
Rokeach, M. (1973), The nature of human values, Free Press.
Vicol, Nelu, Voloh, Lilia, (2015), Perspective tradiţionale şi axiologice în formarea
profesională” , Editura Univers Pedagogic, nr.5, Moldova
Yankelevitch, Vladimir (1997), Paradoxul moralei, Echinocțiu, Cluj-Napoca