31 mai 2022

Revin mereu către tine dragă jurnalule, cu aceeași poftă de manifestare și relaxare. Această nouă zi mă
ajută să îți spun o nouă poveste, puțin diferită de celelalte, atât prin întâmplări cât și prin sentimentele
trăite.

De la începutul zilei am fost preocupată cu temele, chiar dacă mi-am promis că va fi o zi relaxantă. Acest
lucru nu a durat mult deoarece unchiul și mătușa s-au autoinvitat la noi cu pretextul unui prânz în
familie. Bineînțeles, aceștia au fost însoțiți de verișorul meu, față de care nu am simțit decât invidie, din
pricina „vastelor sale cunoștințe” pe care mereu ține să le afirme. Ziua mea s-a transformat într-un
coșmar şi am decis să trec la acțiune, deoarece mă enerva doar prezența acestuia. Știam că nu se
pricepe deloc la pictură așa că l-am cam obligat să meargă cu mine lângă râul de lângă casă, să-mi arate
ce poate.

Am pregătit totul, priveliștea era uimitoare, deja îmi imaginam ce o să mă amuz pe baza desenului său.
Începusem să-i pun mici piedici, dar în timp ce desenam, tabloul meu se perfecționa, iar sunetul apei mă
copleșea în totalitate, de parcă mă teleportasem în tablou. Nu simțeam nimic, doar îmi imaginam cum
natura fuzionează cu mine, vedeam porumbul de alături crescând sub ochii mei, râul curgea sub
mișcările creionului meu, totul vorbea cu mine. M-am simțit bine, Eduard a dispărut, la fel și orice fel de
invidie. Cred că așa funcționează maturizarea, dar îmi place.

Și da, dragă jurnalule, am și realizat de ce, deoarece la pictat mă pricep cel mai bine. Mai bine să fii bun
la un singur lucru decât la zece odată.