Rezumat

G. Antonescu a mentionat ca pedagogia timpului nostrum este rezultatul unei

indelungate evolutii.
Unii savanti acordau in teoriile elaborate importanta doar educatiei morale,
intelectuale, altii doar educatiei prin munca.
Pentru a putea determina idealul national rezonabil pentru epoca istorica
corespunzatoare, pedagogul trebuie sa cunoasca idealul educational al
perioadelor istorico- social din trecut.
Cunoasterea experientei trecute sugereaza idei noi, deschide drumuri noi de
realizarea educatiei a generatiei in crestere.
Experienta pedagogica a trecutului ne inspira prudenta si rezerva, mai ales fata
de teoriile noi care nu intotdeauna ne pot fi de folos.
Cadrele didactice trebuie sa fie prudente si-n cazurile cand cunosc foarte bine
ca-n educatia generatiei tinere participa si parintii, medicii, oamenii de stat,
artistii, reprezentati mass-media, toti acestia avand viziuni diferite si interprind
actiuni educationale in cel mai divers mod.
Experienta de ordin istoric este necesara si la nivel individual.
El mai spunea urmatoarele: ca alaturi de cercetarile noi in pedagogie se impune
studiul pedagogului trecutului atat din punct de vedere stiintific cat si practice,
atat pentru reformatori cat si pentru teoriticieni , cat si pentru cadrele didactice,
atat din punct de vedere al continutului cat si din punct de vedere al metodei.
El trebuie sa se baze pe experienta si stiinta trecutului, pe experienta proprie, pe
experienta altora chiar sip e experienta gresita din trecut, de experienta facuta
independent de cultura, de mediu si de rasa.
Experientele trecutului ne ajuta sa evitam o multime de cai gresite in practica
altora, sa ocolim principiile educationale descrise eronat in teoria educatiei.
Una din conditiile esentiale ale unui studio aprofundat al istoriei pedagogiei
este contactul cu opera originala al fiecarui pedagog.
Ei au un grad de mentalitate deferit de cel al pedagogului, au interese diferite si
nivel de cultura diferit.
Trebuie sa stie orice cadru didactic ce au gandit si ce au facut altii inaintea lor
“faptele pedagogice nu incep cu tine, cu experienta, cu viata ta.
Deci ne raportam in trecut nu pentru al introna, ci pentru al duce mai departe,
pentru al depasi daca este cazul.
Inovarea srtategiilor educative se realizeaza plecand de la anumite fundamente
si baze teoretice avansate deja: pentru a putea explica in mod stintific aparitia si
evolutia unor teorii si practice educationale.
Insasi procesul de formare a generatiei noi nu era realista de oameni calificati.
Este constatat ca educatia apare o data cu societatea umana si este un act
specific ei.
Unui adevarat pedagog nu-i este permis sa se lase condus cand de o idee cand
de o alta idee.
In materie de inovatie in educatie, cadrele didactice care cunosc istoria
pedagogiei de cele mai deseori constat ca nu exista solutii miraculoase
absolute , ca nu au existat si ca nu exista.
Trecutul istoric al pedagogiei poate sa lumineze traseul educational pe care-l
avem in fata.
Astfel istoria pedagogiei poate fi considerate un condensator al fortelor
trecutului si un motor al viitorului.

Studiul pedagogului trecutului este foarte necesar nu doar pentru a da o

pregatire pedagogica formative ci este important ca gasim in continutul
pedagogiei trecutului o suma de principia si metode care prin valoarea lor se
impugn si astazi si se vor impune si-n viitor.
Ca urmare a acestora transformari necesita vieti umane impune noi forme de
educatie care ii dau un caracter deferentiat.
Reflectia despre educatie – si ea un urmeaza un traseu pentru ca nu putem sa
gandim sis a regandim doar in materie de educatie.
Pot indentifica solutiile cele mai bune doar cei care cunosc istoria problemei
educative cu care se confrunta Gheorghe Stanciu mentiona ca in prima jum.
Meritul nostrum ar consta in stiinta de a selecta, si a prelua acele idei care se
dezvolta a fi mai bune la o situatie concreta, iar daca se poate sa mai avansam si
un lan de idei.

Caracterizarea generală a educației în comuna primitivă: scop, conținut, mijloc.

De asemenea se observa ca educatia nu era deferentiata pentru ca nu existau
clase sociale insa era o diferentiere dupa sex si virsta.
Solutiile cele mai bune sunt de dozaj de imbinare si de adecvare la conditiile
respective.
In concluzie s-a constatat ca lor originea educatiei a insemnat actiunea adultilor
de a transmite urmasilor experienta dobindita pentru pregatirea urmasilor pentru
formarea societatilor.
Cercetarile au demonstrate ca cu multe decenii in urma exista o stransa legatura
intre tarile sociale successive si sistemele successive ale educatiei, care le-au
corespuns.
Altii inaintea ta au emis idei, au experimentat, au trudit intr-un mod mai mult
sau mai putin inspirat” Educatia asa cum se prezinta ea astazi, nu este
descoperirea noastra ci este de multe ori descoperirea altora, aplicata la
conditiile existente aici si acum.
Platon (427-347 î.Hr.) La Platon, educaţia este asimilată cu însuşi procesul
dialectic, adică demersului ştiinţific sau filozofic ca proces de formare şi
orientare a fiinţei către cunoaşterea ştiinţifică, în sensul antic al termenului.
A cunoaşte şi a învăţa sunt două faţete ale aceluiaşi proces de eliberare care
conduce la înţelepciune raportăm la valoare tocmai pentru că nu o atingem
nicicând.
În concepţia lui Platon, educaţia nu poate avea
tratament separat, conform unei diviziuni a activităţilor şi unei întrupări a
potenţialurilor.
Platon formează şi o definiţie: “Buna educaţie este cea care dă corpului şi
În lucrarea “Legile”, Platon susţine ideea realităţii etapizate, pe vârste a
educaţiei după cum urmează: între 3 şi 6 ani, educaţia se va face prin jocuri, sau
relatarea unei legende; de la 6 până
la 10 ani, se introduc exerciţiile de călărie şi trasul cu arcul; 10-13 ani, copilul
este iniţiat în tainele scrisului şi cititului; 13-16 ani-instrucţia prin intermediul
artei muzelor (matematici,competenţei; după 35 ani - îndeletnicirea cu sarcini se
stat; după 50 ani-funcţia de conducător al
Aristotel este cel mai important discipol a lui Platon.A petrecut 18 sau 20 de ani
in Academia
In ideele sale pedagogice Aristotel se prezinta ca fiind
Si-n plan pedagogic,filosoful din Stagira cu toate ca este de acord cu educatia
publica tratamente diferite, realizate progresiv prin exerciţii şi studii
compatibile cu puterea particulară.
În liceul pe care îl înfiinţează, pe un loc central se află studierea ştiinţelor
naturii.

În lucrarea “Despre suflet” propune o teorie psihologică: sufletul se

defineşte prin simţire, gândire şi mişcare.
Sufletului vegetativ îi sunt caracteristice hrănirea şi
procrearea,la sufletul animal se adauga capacitatea de a avea senzaţiişi dorinţe,
imaginaţie.
Aristotel este adeptul unei educaţii pe etape şi diferenţiate în funcţie de
dimensiunile şi caracteristicile “sufletului” persoanei educate.
Scopul educaţiei constă în atingerea virtuţii,
prin dominarea pasiunilor de către raţiune şi prin practicarea valorilor finale.

În centru educaţiei la Greci stătea în primul rand ideea de perfecţionare a

persoanei umane răspandite legea pri cuvintele legendare Hector – “să fiu
întotdeauna primul între ai mei şi întotdeauna tuturor să mă desting”; sau “să fiu
meşter la o vorbă şi meşter la fapte”.
Dezvoltarea fizică avea drept scop frumuseţea, sprinteneala şi forţa.
filozofie, precum şi dezvoltarea spiritului a capacităţilor de activitate mintală.
În scopul acestor dimensiuni ale educaţiei, Greci au folosit: gimnastica care le
forma nu numai corpul şi să le întărească sănătatea, dar şi capacităţile de
rezistenţă, de stăpânire de sine, le educa sentimentul estetic.
Foloseau muzica, în primul rand ,li se transmiteau cunoştinţe despre muzică dar
erau cunoscuţi şi cu poezia, comedia, tragedia, dansul, arta ritmului, arta vorbiri
frumoase, utilizau şi litera,retorica şi filosofia.
Grecii preţuiau mult literatura fiindcă forma mult gustul şi capacitatea de
gandire şi de vorbire.
În ceea ce priveşte procesul de instruire educaţi la Greci, el se realiza în
şcoală de mai multe grade dar se realiza şi în particular.

Sparta a fost un stat scavagist şi poporul era alcătuit din c.c.a 9000 de cetăţeni
care se bucurau de toate drepturile şi care formau clasa exportatoare.
În mod organizat se realiza numai educaţia fii clasei dominante, scopul
educaţiei ţinea de formarea cetăţeanului în dependenţă de necesităţile statului
Spartan şi anume să formeze din tinerii cetăţenii soluţii gata să-şi apere ţara, dar
şi să-şi subordoneze interesele sale, intereselor
de stat, să poată dovedi virtuţi militarii, dar şi disciplină rezistenţi la oboseală la
frig, la foame, şi să aibă supunere faţă de conducătorul statului.
Educaţia la ei se organiza în două stadii:

În familie educaţia se recomandă pană la 7 ani, părinţii să-i îndrume într-o

educaţie , să fie oneşti, corecţi în relaţie dandu-le exemplu propriu, să-i facă să
fie supuşi faţă de autoritatea statului, trebuie să le trezească interesul şi
respectul pentru tradiţii, respect pentru bătrani,
trebuie să-i deprindă să fie curajoşi şi să-şi iubească ţara.
Avea un caracter fizic şi militar, cel fizic pentru întărirea corpului dar şi prin
exerciţii militare şi erau obişnuiţi cu hrană frugală (simplă şi puţină) hrană
vegetariană, îmbrăcaţi sombru (închisă) şi era la toate anotimpurile.
săriturii, şi aruncarea discului.
La varsta de 12 ani primeau toga de bărbat, la 18 ani trecea în
postul de poliţie în afară de cetate, iar la 20 de ani erau pregătiţi în pregătirea
militară.
Fetele la fel primeau o educaţie militară pentru a putea să ajute în caz de război.
Se acordă o atenţie mică
educaţiei intelectuale şi estetică – se preda doar cititul, scrisul, socotitul, se
însuşea arta vorbirii.

Atena era un stat sclavagist care se deosebea de sparta, prin condiţile economice
şi politice care au contribuit la un sistem de organizare mai bun decat în Sparta,
datorită acestui fapt ei au avut un sistem de educaţie mai superior, drept rezultat
au avut o viaţă culturală superioară.
Clasa conducătoare (aristrocaţii şi negustorii bogaţi) care se luptau pentru
putere.
Atat statele Ateniene cît şi sistemul de educaţie a fost organizat de către
filozoful Solon.El a introdus un regim de democraţie sclvagistă în
care oamenii liberi aveau drepturii politice şi cetăţeneşti.
Scopul educaţiei Ateniene era conceptul ca o activitate ce trebuia orientată la
dezvoltarea armonioasă a corpului dar şi a spiritului de individual.

Însă Solomon cerea de la părinţi să-i instruiască pe copii

lor, fiecare copil trebuie să studieze gimnastica şi muzica, copii care nu-şi
continuau studiile trebuie să-şi însuşească o meserie.

La 18 ani tanărul atenian devenea efeb şi era încadrat în serviciul militar, era
exercitat într-un studiu mai aprofundat oratoricii, filosofici şi matematicieni.

Concluzia: astfel educaţia şi instrucţia în Grecia Antică era orientată spre a

forma cetăţianul soldat în Sparta şi cetăţeni cu preocupării politice în Atena.
Opera sa îl face să fie considerat, în momentul de față, părintele educației
moderne.
A realizat o delimitare a pedagogiei ca un sistem de sine stătător care studiază
educația.

Idei despre educație în opera lui D.:

Era de parerea ca virtutile din nascare trebuie dezvoltate datele stiintelor si
artelor; prima virtute pe care trebuie sa o cultive orisicine este modestia.
A apreciat mult democratismul în învăţămîntul şi respectul faţă de copil.
formalismul în activitate şi schematismul.

Eminescu pleda pentru dezvoltarea capacităţilor intelectuale la elevi pentru

El cerceta expierenţa cea mai bună a pedagogilor şi-o promova.
onoarea şi demnitatea pedagogilor.
Ele oferă posibilităţi în ce priveşte educarea elevilor în spiritul
dragostei de patrie, popor, dezvoltă gandirea logică şi lărgeşte orizontul lor
Născut la 1 martie 1837, în satul Humulești, Neamț.
În anii 50 ai sec XX în istoria de carte în masă și cu această perioada
corespunde și activitatea pedagogică a lui Creangă.
Astfel Creangă supune unei critici aspre starea ce există în rețelele de școli,
școlile erau foarte rare,nu aveau acces la ele masele largile populației.

Tot învățarea in acele școli se făcea în baza cărților bisericești.

erau nedesăvîrșite ,ex: copilul nu înțelegea materia dar trebui să o știe pederost.
Creangă începe să lucreze pe taramul pedagogic din 1864 după ce a terminat cu
succes predare în special în școala primară, el se baza pe principiul trecerii
treptate de la cunoscut la se străduia se străduia să utilizeze metoda expunerii,
într-o limba accesibilă, folosea metoda

În timpul recreațiilor organiza

exerciții fizice,jocuri, organiza excursii de o ora-doua în natură cu locurile cele
mai frumoase.
Cu referire la învăţător el menţiona
științifice,calităţi morale, să muncească cu multă dăruire, cu mult suflet, trebuie
să se

Pentru rezolvarea sarcinilor educative și instructive recomandă învățătorilor să

respecte formele:
❖ În ziua I de așezat elevii după înălțime și de învățat regulile de intrare și
ieșire din clasă.
❖ În timpul recreațiilor de organizat jocuri, convorbiri scurte, exerciții de
gimnastică.
❖ Lecțiile de limbă și aritmetică de organizaat de dimineață, primele să fie în
orar.
❖ Primăvara și toamna recomanda să organizeze excursii în locurile din
apropierea școlii.
❖ La aritmetică propunea să orienteze, să organizeze lecții de adunare, scădere
de orientare în
❖ Instruirea trebuie să se facă în corespundere cu principiul însușirii
înnăscute(cu vocație).
În perioada interbelică, învăţământul se prezintă ca un domeniu de cea mai
mare importanţă în definitivarea procesului de constituire a identităţii naţionale
şi cultural-ştiinţifice a românilor şi a unităţii lor teritoriale, acest rol
manifestându-se într-o amplă democratizare socială.

Gândirea pedagogică în Basarabia a produs concepte educaţionale originale

➢ Al lui N.Dragomir, cu privire la respectul p/t copil, p/t personalitatea
acestuia, drept condiţie
➢ Al lui V.Harea , despre colaborarea statului, familiei, societăţii şi a bisericii
în educaţia
➢ Al lui V.Ciubotaru , vizând importanţa disciplinei în educaţie şi caracterul ei
moral.

În anii 1918-1940 în Basarabia a fost organizat un sistem national de

învăţământ modern, care a integralizat experientele Românie, Rusiei şi ale
ţărilor din Europa Occidentală, dezvoltat în toate timpurile şi treptele sale,
întemeiat pe nevoile şi aspiraţiile social economice şi cultural –
spirituale ale populaţiei din ţinut, racordat la valorile de vârf ale învăţământului
european.
Multă vreme ideile pedagogice nu s-au constituit într-o ştiinţă aparte, ci erau
înglobate în cuprinsul elaborărilor filosofice.
Apar lucrări cu adevărat pedagogice, la autori precum J.
După modul în care au fost concepute şi elaborate lucrările autorilor respectivi-
studii, eseuri, romane pedagogice putem distinge doua direcţii principale :
a) Una inductivă - când se porneşte de la datele observaţiei directe (empirice )
b) Una deductivă - când se porneşte de la anumite principii generale de natură
filosofică(etica) pentru a se ajunge la anumite idei pedagogice necesare pentru
activitatea educativa;
Autorii pornind de la anumite sisteme filosofice din care deduceau principii şi
norme :
• nu se poate vorbi de o rigoare ştiinţifică,
• limbajul folosit avea un caracter prescriptiv şi era constituit dintr-un corp de

Ca urmare a rezultatelor obţinute de către psihologie şi sociologie, la

rândul lor deja constituite ca ştiinţe autonome, pedagogia a cunoscut o nouă
fază în evoluţia ei.

Asemenea idei au constituit nucleul aşa-numitei mişcări a educaţiei noi,

considerată ca o reacţie împotriva tradiţionalismului, intelectualismului şi
rigorismului herbartian.
.Dintre aceste orientări noi, şcoala activă s-a impus în mod deosebit: ideea
fundamentala - organizarea unui învăţământ care să se bazeze pe activitatea
elevilor şi implicit pe interesele acestora, care să promită o exprimare cat mai
spontană a elevilor şi o înflorire aceea ce este mai bun în natura copilului.
evoluţiei pedagogiei care s-a desprins din această orientare psihologizantă, este
pedagogia experimentală s-a delimitat de acestea conturându-şi propriul
domeniu de cercetare ştiinţifică a pătrunde şi în pedagogie, facilitând progresul
acesteia prin amplificarea rigorii propriilor
rezultate şi implicit cunoaşterea rolului sau în organizarea cât mai raţională a
educaţiei.

Sintetizând cele spuse până acum în legătură cu constituirea şi evoluţia

preocupărilor privind
educaţia, putem spune ca s-a ajuns de la reflectarea educaţiei în conştiinţa
comună, la reflectarea şi pe plan teoretic, iniţial în interiorul unor sisteme
filosofice şi, mai apoi, la desprinderea treptată de aceste sisteme şi constituirea
pedagogiei ca ştiinţă.
J.Fr. Herbard, meritul lui constând nu în cercetările şi rezultatele obţinute ci în
influenţa pe care a exercitat-o asupra studiilor ulterioare şi, mai ales, în
activitatea ce a desfăşurat-o I nterpusă aici şi o fază a aşa-numitei pedagogii
noi, fază prin care se realizează interfaza dintre secoleleXIX şi XX şi ca un
protest faţă de perioada în care pedagogia era influenţată de filosofie,
fiindconsiderată mai mult o filosofie a educaţiei decât o pedagogie propriu-zisă.