Ideile pedagogice ale marilor ginditori si pedagogi ai trecutului despre educatie

si dezvoltarea copilului

Ideile pedagogice au aparut din cele mai vechi timpuri, de cind omenirea a simtit
necesitatea educatiei generatiei tinere. Aceste idei erau transmise oral, de la o generatie la alta, si
adesea sintetizau observatiile profunde asupra diferitelor aspecte ale fenomenului educativ.
Filosoful Greciei Antice Socrate-a recunoscut metoda cunoasterii adevarului cu ajutorul
intrebarilor provocate. Pina in zilele noastre acest procedeu este numit Metoda socratica sau
Conversatia euristica. In conversatiile sale Socrate tindea sa provoace la elevi tendinta pentru
moralitate. Metoda socratica de instruire devine temelia intelepciuni.
Marele cugetator al Greciei Antice Platon in numeroasele sale lucrari, in deosebi in
tratatele “Statul” si “Legile” a expus sistemul pedagogic de instruire si educatie a cetatenilor.
Platon a propus urmatoarea organizare a invatamintului:
· de la 3 la 6 ani copii sunt adunati pentru jocurile in comun sub conducerea
femeilor;
· de la 6 la 12 ani copii invata a citi, a scrie, a numara, a cinta la instrumente
muzicale in scolile de stat;
· de la 12 la 16 ani tineri invata in palestre-scoli unde se acorda o mare atentie
dezvoltarii fizice armonioase;
· de la 16 ani o atentie deosebita se acorda obiectelor ca: aritmetica, astronomia,
geometria, ce contribuie la pregatirea militara.
Filosoful Aristotel ce a dezvoltat teoria educatiei cetatenilor liberi. El deosebea 3 perioade
principale de virsta:
· de la nastere la 7 ani;
· de la 7 ani la 14 ani;
· de la 14 ani la 21 de ani;
De odicei, in scoală tinerii invatau patru obiecte: gramatica, desenul, gimnastica, muzica.
O atentie aparte se acorda educatiei fizice si intelectuale.
Quintilianus acorda o atentie deosebita educatiei precolare. El considera ca educarea
oratorului incepe de le virsta frageda si recomanda ca cei mici să fie special educati in scopul
dezvoltării corecte a vorbirii, considera jocul cel mai eficient mijloc de educatie.
În istoria gândirii pedagogice un loc de frunte îi revine marelui pedagog Jan Amos
Comenius care a argumentat teoria instruirii si educatiei ca sistem a cunoștințelor științifice.
Opera lui pedagogică se constituie într-o doctrină pedagogică mereu actuală; amintim câteva din
elementele care conturează concepția să educativă și care, așa cum se vede, și-au păstrat
valabilitatea, valoarea lor fiind validată de experiență pedagogică colectivă a cadrelor didactice și
a specialiștilor, acumulată de-a lungul timpului: în concepția sa cu privire la conținutul didacticii,
își are originea modalitatea de organizare a procesului de învatamânt desfășurat în limba
maternă, pe clase și lecții, cu programe școlare și manuale, cu elevi de aceeași vârsta, cu oameni
specializați, într-un an școlar, cu perioade de muncă și de odihnă (vacanțe), cu o organizare
anume a zilei de lucru (cu un anumit orar) etc.
Cel mai experimentat cel mai fidel pe plan pedagogic cerințele societatii engleze a fost
John Locke. In conceptia lui John Locke educatia trebuie sa formeze din tinar un om inzestrat
cu simt practic, care sa stie sa-si conduca bine afacerile, sa priveasca departe in viitor si sa aspire
la o pozitie cit mai inalta pe scara sociala.
Educatia fizica consta in conceptia sa din execitii de miscare, calarie si dans, educatia
intelectuala urma sa fie indeplinita sub conducerea unui perceptor, educatia morala ocupa in
gindire pedagogica a lui John Locke un loc foarte important.
J.H.Pestalozzi a elaborat teoria invatamintului elementar primar. Portrivit ideilor sale,
invatatorul are o dubla sarcina: Asigurarea unui volum de cunostinte si dezvoltarea capacitatilor
intelectuale. Pestalozzi a apreciat invatatorul si a demonstrat de ce calitati trebuie sa dispuna
acesta: pregatire stiintifica si didactica, iubire sincera fata de copii, o buna capacitate de
organizare a muncii sale educative.
Frobel considera pe buna dreptate ca jocul dezvolta posibilitatile creatoare ale copilului
fiind activitatea cea mai potrivita pentru copilarie, la fel are meritul de a elabora in mod minutios
sitemul educatiei prescolare si metodica organizarii vietii copiilor in gradinita.
Dewey a identificat corect importanţa interacţiunii şi a comunicării, în secolul XXI., când
interconectivitatea, interdependenţa socială, economică a oamenilor este din ce în ce mai mare,
rămâne de văzut în ce măsură sunt capabili indivizii să realizeze legături autentice în acest
context. Şcoala concepută de Dewey ar avea un rol major în orientarea tinerilor, în formarea
gândirii critice ca sistemul tehnologic imens să nu-l acapareze, să atenueze tensiunile dintre reţea
şi individ şi să-l ajute în procesul de autoîndeplinire. În contextul actual în care izolaţionismul
este din ce în ce mai mare, metodele cooperative propuse de Dewey au un rol covârşitor în
formarea personalităţii tinerilor. De asemenea, învăţarea bazată pe rezolvarea de probleme este
esenţială într-o lume care se caracterizează prin soluţii „readymade”, fără să implice creativitate.
Sistemul pedagogic al lui Maria Montessori îi învață pe adulți să respecte diferențele
individuale, să încurajeze interacțiunea socială și educarea întregii personalități în locul predării
unui set anume de informații, în scopul formării deprinderilor . Reușita sistemului Montessori
ține de faptul că metodele utilizate vin în sprijinul copiilor, modelându-le nevoile mentale și
abilitățile fizice într-un mod natural, mediul în care copiii învață fiind foarte apropiat de modelul
societății în care vor trăi ca adulți.
Ideile progresiste din epocile trecute despre educatia copiilor au contribuit la imbogatirea
fondului de idei pedagogice, dar din lipsa de conceptii filosofice unitare ele nu s-au putut
constitui intr-un sistem inchegat.