UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ROMANO - CATOLICĂ

SPECIALIZAREA, ASISTENȚĂ SOCIALĂ

METODE TRADIȚIONALE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Student: Lorena Neagu

Prof.asist.dr.:Roxana Leonte
Disciplina: Pedagogie

Iași – 2023
 CUPRINS

CUPRINS........................................................................................................................................1
INTRODUCERE.............................................................................................................................1
CAPITOLUL I.................................................................................................................................3
METODA DIDACTICĂ ȘI PROCEDEUL DIDACTIC............................................................3
CAPITOLUL II...............................................................................................................................8
FUNCȚIILE METODELOR DIDACTICE.................................................................................8
CAPITOLUL III..............................................................................................................................9
CLASIFICAREA METODELOR DIDACTICE.........................................................................9
CAPITOLUL IV............................................................................................................................12
DESCRIEREA METODELOR TRADIȚIONALE ȘI DE DATĂ MAI RECENTĂ................12
CAPITOLUL V.............................................................................................................................21
CONCLUZII..............................................................................................................................21
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................22
 INTRODUCERE

Menirea educației este aceea ,,de a înălța pe culmi mai nobile de viață omul, comunitatea
etnică și umanitatea, prin cultivarea valorilor spirituale”.
( Gentile, G. The Reform of Education)

În lucrarea de față, mi-am propus să dezvolt formele tradiționale de învățământ, să aduc

în prim plan care este menirea educației.
Problema educației este una prioritară și, ,,ca proces orientat spre împlinirea spirituală a
ființei si a comunității, propune o desfășurare concretă, presupune participare, trăire, comunicare
între indivizi concreți, presupune o cunoaștere profundă a evoluțiilor ce au loc în ultima
perioadă”.1
,,Omul nu poate deveni om decât prin educație”, afirma Kant. Prin urmare, ,,tot ceea ce
constituie umanitate - limbajul și gandirea, sentimentele, arta, morala,- nimic nu trece în
organismul noului născut fără educație” ( La philosophie de l education).
Un dascăl bun trebuie să cunoască bine fiecare elev să-l folosească potrivit capacităţilor
sale, dirijându-i activitatea în cooperare cu ceilalţi elevi și se caracterizează prin empatia, prin
capacitatea de a sesiza şi înţelege nevoile şi problemele elevilor, de a se identifica cu ei,
adaptându-şi comportamentul didactic şi afectiv la cerinţele lor, bucurându-se odată cu ei de
succesele obţinute. În funcţie de stilul adoptat, elevii se vor implica activ, îşi vor dezvolta
încrederea în forţele proprii, vor învăţa să asculte şi să respecte opiniile. Astfel, elevii vor deveni
parteneri ai dascălului, întregul colectiv devenind o comunitate liberă şi eficientă. Elevul trebuie
lăsat să comunice liber în legătură cu ceea ce a înţeles din lecţie, să explice cu cuvintele sale,
dascălul constatând astfel creativitatea, inteligenţa elevului.
Cunoaşterea particularităţilor psihofizice ale elevilor reprezintă condiţia necesară
adaptării strategiilor de tratare diferenţiată a elevilor. Reuşitele noastre vor fi cu atât mai mari, cu

1
CF. PSIHOPEDAGOGIE PENTRU EXAMENELE DE DEFINITIVARE SI GRADE DIDACTICE, POLIROM, 1998, 19.

1
cât pătrundem mai adânc în viaţa elevilor noştri, le cunoaştem stările sufleteşti, slăbiciunile,
năzuinţele personale.
,,Atât profesorii cât şi elevii trebuie să stăpânească mai multe moduri de abordare a
învăţării, o gamă largă de strategii generale şi particulare. Folosirea unei singure strategii nu va
duce la succesul scontat. Profesorul trebuie să fie creativ pentru a asigura un climat favorabil
exprimării ideilor proprii fiecărui copil, pentru a crea oportunităţi de autoînvăţare si pentru a
încuraja gândirea divergentă. Un astfel de profesor îi va stimula pe elevi să caute idei noi,
conexiuni între diverse fenomene, să îşi imagineze noi soluţii pentru probleme, să asocieze
imagini şi idei, să formuleze ipoteze îndrăzneţe, neuzuale, să emită idei şi să dezvolte ideile
altora”.2
Școala ar trebui să fie însăşi viaţa, în sensul că situaţiile problematice cu care se
confruntă elevii în şcoală ar trebui să fie foarte asemănătoare cu cele care pot fi întâlnite în viaţă.
În cadrul unei asemenea şcoli, copilul ar trebui să înveţe si să se dezvolte acţionând efectiv
(learning by doing), nu prin memorarea unor teze teoretice, gata elaborate.3

CAPITOLUL I
METODA DIDACTICĂ ȘI PROCEDEUL DIDACTIC

2
CF. REVISTA INOVATIE ÎN EDUCAȚIE, ED. A IV-A, LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI NAȚIONAL FII PROFESOR INNOVATOR
ÎN ROMÂNIA, NOIEMBRIE 2022, 777.
3
CONF. UNIV. DR. MIHAI DIACONU; PROF. UNIV. DR. IOAN JINGA COORDONATORI CONF. UNIV. DR. OLGA
CIOBANU; LECT. UNIV. DR. ADINA PESCARU; PREP. MONICA PADURARU, PEDAGOGIE, 10.

2
 ,, Rădăcinile educației sunt amare, dar fructele sunt dulci”( Aristotel).

Termenul de didactică a fost introdus de Jan Amos Comenius, supranumit părintele

didacticii care, în lucrarea Didactica Magna – în limba cehă în 1637 şi în limba latină în 1657 –
defineşte didactica drept arta fundamentală de a-i învăţa pe toţi totul. În viziunea sa, didactica se
ocupa de: finalităţile educaţiei, principiile didactice, natura valorilor transmise, procedee şi
metode de realizare a învăţării, modalităţi tehnice de realizare a lecţiei (Cucoş, 2002). 4
Din punct de vedere etimologic, cuvântul didactică provine din termenii greceşti:
didaskein = a învăţa; didaktikos = instrucţie, instruire; didasko = învăţare, învăţământ; didactike
= arta învăţării. Cu alte cuvinte, sfera de cuprindere a conceptului în discuţie este legată de
problematica procesului de predare-învăţare. Semnificaţia iniţială pe care Comenius o atribuia
termenului de didactică era cea de artă a predării, „arta universală de a-i învăţa pe toţi totul"
(„omnes omnia docendi artificium") sau „...un mod sigur şi excelent de a înfiinţa asemenea şcoli
în toate comunele, oraşele şi satele oricărei ţări creştine, în care tot tineretul, de ambele sexe, fără
nici o deosebire, să fie instruit în ştiinţe, călăuzit spre moravuri bune şi plin de evlavie, iar în
acest chip să fie îndrumat în anii tinereţii spre toate cele necesare vieţii prezente şi celei viitoare
şi aceasta concis, plăcut şi temeinic".5
Metodă, adică drum spre ceva, provine de la cuvintele grecesti meta (= după, spre) şi
odos (=cale, drum). Enciclopediile franceze, precizează că, în filosofie, metoda înseamnă mersul
raţional al spiritului către adevăr, dar că ea poate însemna şi mod de a acţiona în general (cf.
Nouveau petit Larousse, 1968). Enciclopediile româneşti o definesc, între altele, ca totalitate a
procedeelor practice prin care se predă o ştiinţă (cf. Dicţionar de neologisme, 1966). La rîndul
lui, dicţionarul românesc de pedagogie din 1979 o desemnează şi prin sintagma mod de lucru.
Raportînd-o strict la procesul de predare-învăţare din cadrul şcolii, noi am definit metoda ca:
drum sau cale de urmat, în activitatea comună a educatorului şi educaţilor, pentru îndeplinirea
scopurilor învăţămîntului, adică pentru informarea şi formarea educaţilor. Nu este singura
definiţie care s-ar putea propune, ci una dintre ele, care îşi justifică valabilitatea prin aspectele

4
ELENA TIRON TUDOR STANCIU, TEORIA ȘI METODOLOGIA INSTRUIRII. TEORIA ȘII METODOLOGIA EVALUĂRII, EDITURA
DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGIĂ ,2019, 8.
5
MUŞATA BOCOŞ, VASILE CHIŞ, LULIU FERENCZI, MIRON IONESCU, VOICU LĂSCUŞ, VASILE PREDA, IOAN RADU;
COORD. MIRON IONESCU, IOAN RADU, DIDACTICA MODERNĂ, ED. A 2-A, REV. - CLUJ-NAPOCA, DACIA, 2001,9.

3
esenţiale pe care le precizează, adică: ce conţinut logic exprimă (un mod de lucru sau o cale de
urmat); cine o utilizează (în cazul nostru, educatorul şi educaţii); în ce activitate (în procesul de
învăţămînt); cu ce scop (cu scopul informării şi modelării sub aspect uman a educaţilor).
,,În unele lucrări mai vechi, termenul de metodă de învăţămînt (sau metodă didactică) era
considerat echivalent cu cel de formă de învăţămînt (spre exemplu, o anume formă întrebătoare,
alterna cu alta numită povestitoare). Cu timpul s-a renunţat, însă, la această echivalenţă, azi
precizîndu-se că forma este o categorie didactică mai cuprinzătoare decît modul de lucru sau
metoda‘’.6 Metodele de învăţământ pot fi definite ca „modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora,
elevii, în mod independent sau sub îndrumarea profesorului, îşi însuşesc cunoştinţe, îşi formează
priceperi şi deprinderi, aptitudini, atitudini, concepţia despre lume şi viaţă”. 7 ,,În didactică,
metoda se referă la calea care e urmată, drumul ce conduce la atingerea obiectivelor
educaţionale. Metodele de instruire se aseamănă cu metodele de cercetare (ale ştiinţei), în sensul
că ambele sunt căi care duc la conturarea unor fapte, legităţi, descrieri, interpretări cât mai
apropiate de realitate. Deosebirea fundamentală constă în aceea că, în timp ce metodele de
cercetare produc, elaborează cunoştinţe, metodele didactice – de regulă – prezintă, vehiculează
cunoaşterea sedimentată la un moment dat. Primele metode servesc la descoperirea propriu-zisă
a unor adevăruri, ultimele slujesc la comunicarea lor ori la conducerea eforturilor spre
redescoperirea adevărurilor, noi pentru elevi, nu şi pentru comunitatea ştiinţifică. Metoda
didactică este o cale eficientă de organizare şi desfăşurare a predării-învăţării şi se corelează cu
celelalte componente ale instruirii”.
Metoda reprezintă modalități sau căi de urmat prin care elevii ajung în activitatea de
învatare sub conducerea profesorului la dobandirea de cunostințe, la formarea deprinderilor și
priceperilor, la dezvoltarea capacității intelectuale. ,,Înţelegând prin metodă de învăţământ o cale,
un drum de străbătut deopotrivă de elevi şi profesori, prin care, conform unor principii (principii
didactice) dar şi unor legi (legile învăţării) se înfăptuiesc obiectivele instruirii, adică se însuşesc
de către elevi anumite cunoştinţe de bază şi se formează anumite capacităţi intelectuale şi
convingeri în vederea integrării progresive în societate.” (Ion Berca)
Metoda este selectată de cadrul didactic şi este pusă în aplicare în lecţii sau activităţi
extraşcolare cu ajutorul elevilor şi în beneficiul acestora; presupune, în toate cazurile, o

6
CF. I. ROMAN ȘI COLAB., 1970, VOL. II, 258.
7
CF. M.IONESCU, V.CHIŞ, 126.

4
colaborare între profesor şi elev, participarea lor la căutare de soluţii, la distingerea dintre adevăr
şi eroare şi care, sub forma unor variante şi/sau procedee selecţionate, se foloseşte pentru
asimilarea cunoştinţelor, a trăirilor valorice şi a stimulării spiritului creativ. Când se alege o
metodă, se ţine cont de finalităţile educaţiei, de conţinutul procesului instructiv, de
particularităţile de vârstă şi de cele individuale ale elevilor, de psihosociologia grupurilor şcolare,
de natura mijloacelor de învăţământ, de experienţa şi competenţa cadrului didactic.
,,Metoda are un caracter polifuncţional, în sensul că poate participa simultan sau succesiv
la realizarea mai multor obiective instructiv-educative. Opţiunea profesorului pentru o anumită
metodă de învăţământ constituie o decizie de mare complexitate. Alegerea unei metode se face
ţinând cont de finalităţile educaţiei, de conţinutul procesului instructiv, de particularităţile de
vârstă şi de cele individuale ale elevilor, de psihosociologia grupurilor şcolare, de natura
mijloacelor de învăţământ, de experienţa şi competenţa didactică a profesorului. „Orice metodă
pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor factori şi, din acest punct de vedere, educaţia va
rămâne mereu o artă: arta de a adapta, la o situaţie precisă, indicaţiile generale date de cărţile de
metodologie.”8
Sintetizând mai multe definiţii avansate de diferiţi pedagogi, profesorul George Văideanu
arată că ,,metoda de învăţământ reprezintă calea sau modalitatea de lucru: selecţionată de cadrul
didactic şi pusă în aplicare în lecţii sau activităţi extraşcolare cu ajutorul elevilor şi în beneficiul
acestora. care presupune, în toate cazurile, cooperarea între profesor şi elevi şi participarea
acestora la căutarea soluţiilor, la distingerea adevărului de eroare etc.; care se foloseşte sub forma
unor variante şi/sau procedee selecţionate, combinate şi utilizate în funcţie de nivelul şi
trebuinţele sau interesele elevilor, în vederea asimilării temeinice a cunoştinţelor, a trăirii
valorilor, a stimulării spiritului creativ etc.; utilizarea metodelor nu vizează numai asimilarea
cunoştinţelor; care-i permite profesorului să se manifeste ca purtător competent al conţinuturilor
învăţământului şi ca organizator al proceselor de predare-învăţare; în cursul desfăşurării acestora,
el poate juca rolul de animator, ghid, evaluator, predarea fiind un aspect al învăţării”. 9
,,Ioan Cerghit (1980) caracteriza metoda astfel: „...o cale eficientă de organizare şi
conducere a învăţării, un mod comun de a proceda, care reuneşte într-un tot familiar eforturile
profesorului şi ale elevului”.

8
CF. GASTON MIALARET, 1981, 46.
9
CF. GEORGE VĂIDEANU 1986, 3-4.

5
 Gaston Mialaret (1971) considera că educaţia va ramâne mereu o artă tocmai datorită
flexibilităţii metodei de a fi adaptată de către profesor la o situaţie precisă de învăţare. În
pedagogia modernă şi postmodernă, metoda de învăţământ reprezintă principalul instrument al
profesorului de transmitere, fixare, recapitulare a cunoştinţelor, de formare a priceperilor,
deprinderilor, competenţelor, atitudinilor elevilor sub conducerea sau coordonarea lui, dar şi în
mod independent. Metodele de învăţământ sunt cu atât mai eficiente cu cât dirijarea produsă de
profesor este mai redusă, iar implicarea elevilor este mai activă”.10
,, Metoda didactică reprezintă un element esenţial al tehnologiei didactice şi presupune
anumite caracteristici:
a. este selecţionată de profesor şi pusă în aplicare la lecţie cu ajutorul elevilor;
b. presupune colaborarea profesor-elev;
c. se foloseşte sub diverse variante sau procedee combinate;
d. permite organizarea diferită a procesului instructiv-educativ şi integrarea profesorului
în diferite roluri: animator, ghid, evaluator.
Metoda are un caracter polifuncţional – ea poate participa simultan sau succesiv la
realizarea mai multor obiective instructive-educative”.11

Procedeele didactice reprezintă operațiile subordonate metodelor didactice care oferă

soluții operative adecvate căilor de instruire propuse de profesor, adaptate / adaptabile de elev în
diferite situații concrete.
,,Reprezintă o secvenţă a metodei, un simplu detaliu, o tehnică mai limitată de acţiune, o
componentă sau chiar o particularizare a metodei. O metodă apare ca un ansamblu corelat de
procedee considerate a fi cele mai oportune pentru o situaţie dată de învăţare. Valoarea şi
eficienţa pragmatică a unei metode sunt condiţionate de calitatea, adecvarea şi congruenţa
procedeelor care o compun.
De regulă, în interiorul unei metode, procedeele se pot reordona, în funcţie de exigenţe
exterioare, ceea ce face ca una şi aceeaşi metodă să poată dobândi trăsături şi dimensiuni
10
ELENA TIRON TUDOR STANCIU, TEORIA ȘI METODOLOGIA INSTRUIRII. TEORIA ȘI METODOLOGIA EVALUĂRII, EDITURA
DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ,2019,68.
11
ELENA TIRON TUDOR STANCIU, TEORIA ȘI METODOLOGIA INSTRUIRII. TEORIA ȘI METODOLOGIA EVALUĂRII, EDITURA
DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, 2019, 69.

6
praxiologice noi, date tocmai de combinatorica procedeelor. Mutaţiile intervenite pot fi atât de
mari, încât, la limită, metoda poate deveni ea însăşi un procedeu, în contextul altei metode, după
cum un procedeu îşi poate aroga demnitatea de metodă la un moment dat”.12
Între metodele și procedeele didactice există o graniță flexibilă, dependentă de evoluția
raporturilor dintre profesor si elev.
Astfel, o metodă poate deveni procedeu la fel cum un procedeu poate fi convertit în
metodă atunci când desfășurarea activității didactice/educative o impune. Asemenea resurse de
adaptabilitate la nivel de acțiune sau / și de operație, caracterizează urmatoarele metode
didactice/de învățământ: conversația, activitatea cu manualul / textul scris, lectura; observarea,
demonstrația, descoperirea; exercițiul, lucrările practice, exercițiul, jocul didactic;
problematizarea, instruirea asistată pe calculator.

CAPITOLUL II
FUNCȚIILE METODELOR DIDACTICE

12
PROF. UNIV. DR. CONSTANTIN CUCOŞ, PEDAGOGIE GENERALĂ II, POLIROM, 9.

7
 ,,I. Cerghit (1997 – 2016) inventariază următoarele funcţii ale metodelor:
- cognitivă (însuşirea cunoştinţelor din ştiinţă, tehnică, cultură. Este functia de organizare si
dirijare a cunoasterii ( invatarii), de elaborare a unor noi cunostinte.
-formativ-educativă (formarea structurilor intelectuale şi practice, a deprinderilor, priceperilor,
competenţelor). Este functia de exersare si dezvoltare a proceselor psihice si motorii,
concomitent cu insusirea cunostintelor si formarea deprinderilor, de influentare si modelare a
atitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor, calitatilor morale, etc.
- motivaţională (prin atractivitate, susţinere şi satisfacţie în învăţare). Este functia de stimulare a
curiozitatii, de trezire a interesului si dorintei de a cunoaste si a actiona, de organizare a fortelor
intelectualeale elevilor.
- instrumentală, sau operationala (de mijlocire a realizării obiectivelor). Este functia de
intermediar intre elev si materia de studiat, intre obiectiv de indeplinit si rezultate.
- normativă (indică reguli şi procedee de predare-învăţare eficientă)”.13 Arata cum anume sa
se procedeze, cum sa se predea, cum sa se invete,incat sa se obtina cele mai bune rezultate in
conditiile date, prin intermediul metodei, cadrul didactic stapaneste actiunea instructiva, o
dirijeaza, o corecteaza si o regleaza continuu.
,,- funcţia de evaluare- Profesorul poate realiza evaluarea elevilor cu ajutorul unor mijloace
moderne de învăţământ, cum ar fi calculatorul, dar toate mijloacele de învăţământ pot participa
indirect la facilitarea evaluarii elevilor prin includerea acestora de către profesor în procesul
evaluării (harta, mulajul, scheme, schiţe).
- funcţia estetică- Mijloacele de învăţământ, precum desene, scheme, mulaje, modele, sunt
realizate astfel încât să respecte şi criterii estetice, să atragă elevii prin forma şi echilibrul lor, să
le dezvolte acestora capacitatea de a aprecia frumosul, îndeplininind astfel funcţii estetice”. 14
,,În afară de acestea, fiecare metodă deține de obice, o funcție specifică prin care se
impune față de alte metode, care-i conferă o anumită identitate. De exemplu, exercițiul este
exercițiu și nu altceva, tocmai prin funcția lui aparte, formarea de noi structuri operatorii, de noi
priceperi și deprinderi, prin repetiție a unor acțiuni sau operații”.15

13
ELENA TIRON TUDOR STANCIU, TEORIA ȘI METODOLOGIA INSTRUIRII. TEORIA ȘI METODOLOGIA EVALUĂRII, EDITURA
DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, 2019, 69.
14
ELENA TIRON TUDOR STANCIU, TEORIA ȘI METODOLOGIA INSTRUIRII. TEORIA ȘI METODOLOGIA EVALUĂRII, EDITURA
DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ,2019, 140-141.
15
IOAN JINGA, ELENA ISTRATE, Manual de pedagogie, Editura All, 261.

8
 În lucrarea Tratat de didactică modernă, Miron Ionescu și Mușata Bocoș precizează și
alte funcții ale îndeplinite de metodele didactice:
“Funcția motivațională- Metodele contribuie la stimularea și dezvoltarea interesului elevilor
pentru studiu, a curiozității lor epistemice, a dorinței lor de a afla și de a acționa.
Funcția de impulsionare a dezvoltării celui care învață- Metodele țin de sistemul condițiilor
externe ale învățării, care asigură eficiența acesteia și sprijină modelarea personalității celui care
se instruiește și autoinstruiește.”16

CAPITOLUL III
CLASIFICAREA METODELOR DIDACTICE

,,Profesorii, pentru a obține rezultate bune în actul predării-învățării, trebuie să găsească,

17
să îmbine și să folosească adecvat și creator metodele didactice”.
,,Clasificarea metodelor didactice reprezintă încă o problemă controversată, ce
alimentează noi discuţii şi experimentări. Atât în legătură cu stabilirea criteriilor clasificării, cât
şi în raport cu apartenenţa metodelor la anumite clase, problematica taxonomiei rămâne încă
deschisă”.18
16
CF MIRON IONESCU, MUȘATA BOCOȘ, 2009, 227.
17
BONTAȘ, 2001, 148.
18
PROF. UNIV. DR. CONSTANTIN CUCOŞ, PEDAGOGIE GENERALĂ II, 9.

9
 Pot fi evidenţiate o serie de criterii de pentru întocmirea unei taxonomii a metodelor
didactice:
A). După criteriul istoric:
- metode tradiţionale (expunerea, conversaţia, exerciţiul) ;
- metode noi/moderne (instruirea programată, instruirea asistată de calculator, algoritmizarea,
problematizarea, brainstorming-ul ).
B). După aria de aplicabilitate/gradul de generalitate:
- metode generale care se aplică în întreg procesul de învăţământ, în predarea tuturor
disciplinelor (expunerea, conversaţia, lucrările practice) ;
-metode particulare/speciale folosite în predarea anumitor discipline de învăţământ sau pe
anumite trepte de şcolarizare (lectura după imagini, lucrări de laborator, brainstorming).
C). După criteriul subiectului pe care este centrată metoda:
- metode centrate pe activitatea
profesorului (prelegerea, explicaţia, demonstraţia) ;
- metode centrate pe activitatea elevului
(exerciţiul, lucrul cu manualul, fişele de muncă independentă, observarea).
D). după modul de prezentare a cunoştinţelor:
- metode verbale (expozitive – gen expunere sau
prelegerea dezbatere; interogative – gen conversaţie; problematizarea);

- metode intuitive (observarea);

- metode bazate pe acţiune (exerciţiul, demonstraţia, studiul de caz, proiectul/tema de cercetare,
lucrarea practică, învăţarea prin joc, învăţarea prin dramatizare, învăţarea pe simulatoare).

E). După modul de organizare a activităţii:

- metode de activitate individuală (activitate liberă – lucrul cu manualul; activitate sub
îndrumarea profesorului – observarea dirijată, exerciţiul; activitate programată – exerciţiul);
- metode de activitate în perechi (profesor-elev, elev-elev, profesor-profesor);
- metode de activitate în microgrupuri/echipă (metode de activitate cu clasa unilaterală –
explicaţia, prelegerea; bilaterală – conversaţie sau multiplă – dezbatere);
F). După gradul de angajare a elevilor în procesul de învăţare:
- metode pasive (expunerea, demonstraţia);

10
- metode active (exerciţiul, conversaţia).
G). După sarcina didactică îndeplinită preponderent:
-metode de comunicare şi asimilare de noi cunoştinţe;
-metode de repetare şi consolidare a cunoştinţelor;
-metode de formare de priceperi şi deprinderi;
-metode de evaluare a rezultatelor învăţării.
H). După gradul de dirijare a învăţării, modul de administrare a experienţei ce urmează a fi
însuşită:
- metode algoritmice prin care activitatea de învăţare este dirijată riguros, pas cu pas;
- metode semialgoritmice care propun o dirijare parţială ce lasă loc şi independenţei, posibilităţii
de autoorganizare;
- metode euristice ce promovează investigaţia personală, libertatea subiectului de a alege căile
de rezolvare a problemelor.
I). După tipul de învăţare promovat:

- metode de învăţare prin receptare (expunere);

- metode de învăţare prin descoperire (problematizarea);

- metode de învăţare prin acţiune (exerciţiul);

- metode ale învăţării prin creaţie (brainstorming).

In cadrul clasificarii ce are la baza perspectiva integrării la nivel de sistem, distingem:
,,a). metode în care predomină acțiunea de comunicare:
- orală: expunerea (explicația, narațiunea/povestirea, descrierea, prelegerea, cursul magistral,
expunerea cu oponent, prelegerea-dezbaterea); conversația (euristică, catehetică, dezbaterea);
preoblematizarea, Phillips 6-6, focus-grup-ul, interviul de grup, metoda cubului, metoda
acvariului (fishbowl), metoda mozaicului (jigsaw), metoda Pălăriilor gânditoare, seminarul
socratic, controversa creativă/academică;
- scrisă: brainwriting-ul/6-3-5, harta conceptuală, diagrama cauzelor și a efectului (Fishbowl,
map/lsikawa diagram), lectura/lucrul cu manualul și alte materiale de învățare;
- audio-vizuală: instruirea prin radio/TV; tehnici video;
- interioară: reflecția personală, introspecția, eseul.

11
b). metode de învățare prin acțiune practică:
- reală: exercițiul, turul galeriei, metoda modelării structurii de comportament, metoda
proiectelor, metoda lucrărilor practice;
- fictivă: metode de simulare – jocurile didactice (jocuri de dezvoltare a vorbirii, jocuri de
orientare, jocuri matematice, jocuri gramaticale) sau educative (jocuri de decizie, jocuri de
arbitraj, jocuri de previziune etc.), jocurile de simulare/jocurile de rol, metoda dramatizării,
metoda instruirii simulatoare;
- cu caracter direct de cercetare: observarea, experimentul, convorbirea, analiza documentelor,
asaltul de idei; sinectica, reuniunea panel, tema/proiectul de cercetare; portofoliul de grup;
- cu caracter indirect de cercetare: demonstrația, modelarea, studiul de caz.

c). metode de raționalizare a învățării:

- algoritmizarea, instruirea programată, instruirea bazată pe calculator, instruirea asistată de
calculator, învățarea electronică (e-learning)”.19

CAPITOLUL IV
DESCRIEREA METODELOR TRADIȚIONALE ȘI DE DATĂ MAI RECENTĂ

Metodele tradiționale transmit informații, au un caracter activ. Prin utilizarea lor,

activitatea elevilor este ghidată de profesor și constă în rezolvarea unor sarcini de lucru mai
dificile. Dacă elevii nu reușesc să ajungă singuri la formularea unor opinii, susținute de
argumente pertinente, sau nu pot stabili concluziile parțiale sau finale sugerate de demersul
inductiv al profesorului, atunci acesta este cel care le va oferi sprijinul său. Acest demers
inductiv verbalizat, folosit destul de des în practica tradițională, menține activitatea elevilor în
prea mare dependență de profesor , existând riscul ca elevii să-și modeleze procesele de gândire
după raționamentele acestuia, de aceea cadrul didactic trebuie să intervină doar atunci când
dificultatea noțiunilor este prea ridicată în raport cu posibilitățile de ansamblu ale clasei.

19
CF. MASSARI, 2014, 53-54.

12
 Metodele ,,de ultimă generație”20au apărut din dorința de a crește eficiența actului
educațional și de a stimula creativitatea, deoarece învățarea trebuie să reprezinte fundamentul
gândirii critice. Unele metode vor să ajute elevul în dobândirea deprinderilor de monitorizare a
propriei învățări, altele au menirea de a-i dezvolta potențialul creativ. Modelele actv-participative
au rolul de a crea un context prielnic elevului în procesul de învățare, astfel încât să-l determine
să participe la activitatea didactică, devenind el însuși subiectul propriei formări. Chiar dacă
aceste metode moderne aduc cu sine o serie de avantaje, cel puțin la nivel teoretic, nu le pot
înlătura pe cele tradiționale, nu tot ce este vechi este și ineficient. La temelia metodelor moderne
stau, totuși, metodele tratiționale. Nu se poate lucra cu o metodă modernă, fără să se cunoască
conținutul unui text.

Principalele metode de învățământ sunt:

1. Expunerea didactică
2. Conversația didactică
3. Lucrul cu manualul
4.Metoda exercițiului
5. Metoda demonstrației didactice
6. Metoda observării didactice
7 Metoda exercițiului didactic
8. Descoperirea didactică
9. Problematizarea
10. Modelarea didactică
11. Aloritmizarea
12. Brainstorming-ul
13. Metodele de simulare ( jocul de rol)
14. Instruirea programată
15. Învățarea prin descoperire (metodă modernă)
16. Explozia stelară (metodă modernă)
17. Predare/ învățare reciprocă (metodă modernă)
18. Metoda cadranelor ( metodă modernă)
20
CF CONSTANTIN CUCOȘ, OP.CIT., 369.

13
 19. Mozaicul (metodă modernă)
20. Metoda ciorchinelui (metodă modernă)
21. Metoda cubului (metodă modernă)
22. Metoda R.A.I. - răspunde, aruncă, întreabă (metodă modernă)
23. Diagrama VENN
24. Scaunul autorului
25. Pălăriile gânditoare
27.Studiul de caz
28. Instruirea asistată de calculator (IAC)

1. Expunerea didactică:
Metoda expunerii constă în ,,prezentarea de către profesor a unor cunoştinţe noi, pe cale
orală, în structuri bine închegate, prin transmiterea unui volum mare de informaţii într-o unitate
de timp determinată. În funcţie de natura şi amploarea deducţiilor şi argumentelor desfăşurate, de
stilul discursiv şi de concreteţea limbajului folosit, expunerea cunoaşte mai multe variante:
povestirea, explicaţia, prelegerea, expunerea cu oponent…. Metoda expunerii didactice
constituie o cale simplă, directă şi rapidă de transmitere a unor cunoştinţe. Ea este o modalitate
funcţională. Prin faptul că, în expunere, elevilor li se oferă cunoştinţe de-a gata, metoda
predispune la pasivism şi absenţa spiritului critic. Prin supralicitarea acestei metode se poate
ajunge la formalism şi superficialitate în învăţare. Comunicarea între profesor şi elev este
unidirecţională, iar feed-back-ul este mai slab”.21 ,,După gradul de angajare a elevului, este o
metodă expozitivă, care situează elevul mereu în postura de receptor. Este o metodă ce a beneficiat
de o îndelungată utilizare în procesul de învățământ, de unde încadrarea ei între metodele
tradiționale ale școlii de pretutindeni. Poate să apară și în forma pură, dar de regula se sprijină și pe
alte metode sau se împletește cu ele, în funcție de materia la care este utilizată. De pildă, se poate
combina cu conversația, în cadrul materiilor umaniste, cum ar fi istoria ori literatura, și cu
demonstrația în cadrul unor obiecte ca geografia sau științele naturale. În funcție de vârsta elevilor
și de experiența lor de viață, poate îmbrăca mai multe variante: povestirea, explicația, prelegerea
școlară”22.
21
PROF. UNIV. DR. CONSTANTIN CUCOŞ, PEDAGOGIE GENERALĂ II, 12.
22
https://www.scrigroup.com/didactica-pedagogie/TAXONOMIA-METODELOR-DE-ÎNVĂȚĂM85457.php
(accesat 07.10.2023).

14
 2.1 Povestirea
Este o modalitate de expunere ,,sub formă descriptivă sau narativă, respectând ordonarea
în timp sau în spatiu a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor”23 Este frecvent utilizată în cadrul
orelor de limbă și literatură română, deoarece profesorul poate găsi sau creea situații cu o
încărcătură afectivă care să înlesnească receptarea conținuturilor propuse pentru învățare.
Povestirea are rolul de a capta atenția și de a pregăti psihic elevul înainte de a intra într-un contact
direct cu textul. Conținutul unui text narativ poate fi redat prin rezumat sau povestire,aceasta din
urma, refăcând atmosfera operei.

2.2 Explicația
Este o componenă a expunerii, ,, în care predomină argumentarea rațională”24.În prim
plan apar elementele care necesită o deslușire,o clarificare pentru a putea fi percepute conștient și
correct informațiile, noțiunile sau conceptele cu care elevii se întâlnesc în cadrul activității
didactice. Metoda explicației se poate folosi, spre exemplu, în procesul de înțelegere al figurilor de
stil, prin stabilirea sensului propriu al cuvântului și mecanismul intellectual și afectiv prin care s-a
ajuns la un sens nou.Pentru ca elevii să-și dea seama de transferul de sens de la termenul propriu la
cel figurat, se apelează la exemple în care același cuvânt, în contexte deosebite, poate avea sens
propriu sau sens figurat.

2. Conversația didactică:

Este ,,o metodă de învățământ, constând din valorificarea didactică a întrebărilor și

răspunsurilor”.25 Este o metodă tot verbală, ca și expunerea, dar mai activă decât aceasta.

2.1. Conversația euristică:

23
CONSTANTIN CUCOȘ, OP. CIT., 348.
24
IBIDEM.
25
CONSTANTIN CUCOȘ, OP. CIT., 350.

15
 Euristica, este concepută să conducă la descoperirea a ceva nou pentru elev. Se
prezintă sub forma unor serii de întrebări și răspunsuri, la finalul cărora să rezulte, ca o
concluzie, adevărul sau noutatea pentru elevul antrenat în procesul învățării. ,,Profesorul
orientează în permanență gândirea elevului, prin felul și ordinea în care formulează întrebările,
astfel ca din aproape in aproape să ajungă la noutatea propusă”.26,, O întrebare este o invitaţie la
acţiune, este un ferment al activităţii mintale, un instrument de obţinere a informaţiilor”. 27 „Când
pui o întrebare – ne previne Constantin Noica – luminezi lucrurile. Este vorba de o iluminare a
lor la propriu, o punere a lor în lumină, în sensul că deschizi un orizont, unde lucrurile pot apărea
lămurit sau nu. Felul cum proiectezi fascicolul de lumină, întrebând, este felul cum înfrunţi
lucrurile, iar bogăţia modalităţilor de interogaţie ţine nu mai mult de subtilitatea conştiinţei ce
întreabă, decât de subtilitatea existentului asupra căruia întreabă”. 28

2.2. Conversatia examinatoare (catehetică):

Are ca funcție principală constatarea nivelului la care se află cunoștințele elevului la un
moment dat. Se deosebește de cea euristică, în sensul că nu mai este obligatorie constituirea în
sisteme sau serii ale întrebărilor și răspunsurilor. Fiecare întrebare împreună cu răspunsul său
alcătuiesc un microunivers de sine-stătător în raport cu celelalte întrebări și răspunsuri. Face apel
la memorie și se utilizează, mai ales, în prima parte a lecției, în momentul activizării ideilor –
ancoră, sau în partea finală, când se realizeaza feed-backul și retenția Calitățile întrebarilor sunt:
a) Să fie formulate corect, gramatical, si logic;
b) Să fie precise;
c) Întrebarea să se refere la un conținut limitat;
d) Întrebările să fie variate: care pretind date, nume, definiții; care pretind explicații;
care exprimă situații problematice;
e) Întrebarea să fie asociată de fiecare dată cu timpul de gândire pe care îl necesită, în
funcție de dificultatea ei;

26
HTTPS://WWW.SCRIGROUP.COM/DIDACTICA-PEDAGOGIE/TAXONOMIA-METODELOR-DE-ÎNVĂȚĂM85457.PHP

(ACCESAT 07.10.2023).
27
CF. CERGHIT, 1980, 116.
28
CF NOICA, 1978, 14- CITAT DIN PROF. UNIV. DR. CONSTANTIN CUCOŞ, PEDAGOGIE GENERALĂ II,14.

16
 f) În timpul formulării răspunsului, se intervine doar în cazul în care elevul comite
confuzii mari;
g) Mai întâi trebuie să se formuleze întrebarea și să se adreseze întregii clase, iar după
expirarea timpului aproximativ de gândire, să fie numit cel care trebuie să răspundă.
Calitățile răspunsului:
a) Să aibă întotdeauna corectitudine gramaticală, logică, indiferent de materia școlară în
cadrul căreia se formulează.
b) Răspunsul să acopere toată sfera întrebării.
c) Răspunsul să vizeze conținutul esențial al întrebării, având concizie convenabilă.
d) Pentru clasele mici, răspunsul trebuie să fie prezentat într-o propozitie sau într-o frază
încheiată.
e) Elevul trebuie să fie îndrumat să evite formulările fragmentare, sacadate, însoțite de
elemente care urâțesc vorbirea.

3. Lucrul cu manualul:
Constantin Cucoș definea această metodăca fiind ,,metodă didactică în cadrul căreia
învățarea are ca sursă esențială și ca instrument de formare a elevului cartea școlară sau alte surse
similare”.29Profesorului îi revine rolul de a-i antrena pe elevi în efectuarea opoerațiunilor
cognitive și comportamentale în ordinea stabilită de manual. Lucrul cu manualul înlocuiește
momentele de expunere ale profesorului, acesta intervenind cu explicații succinte doar în
momentele dificile și sprijinindu-i în mod diferențiat pe cei care se confruntă cu unele
blocaje.Pentru a intra în lumea textelor propuse de manual, elevii vor fi îndrumați să-și
însușească practicarea unor tehnici de lectură:citirea lentă (de profunzime); citirea selectivă
(pentru aflarea răspunsului la diverse probleme); citirea critică (pentru a surprinde anumite
simboluri și semnificații); lectura problematizată (condusă de anumite întrebări problemă);
lectura dirijată (sub bagheta profesorului, care orientează modul de a gândi al elevilor). Cu
sprijinul aceste metode de lucru, vor putea folosi și mijloace tehnice de înregistrare a celor aflate
prin intermediul lecturii ( fișe rezumative, fișe de lectură,etc.) și de folosire a acestora în texte
precum: rezumate, referate, articole, etc. Se formează deprinderea de a apela și la materiale
auxiliare ( culegeri, dicționare, auxiliare,etc.).

29
CONSTANTIN CUCOȘ, OP. CIT., 358.

17
 4. Metoda exercițiului:
Constă în ,,executarea repetată și conștientă a unei acțiuni în vederea însușirii practice a
unui model dat de acțiune sau a îmbunătățirii unei performanțe”. 30Elevul își îmbunătățește,
aprofundează și consolidează noțiunile, doar exersând. Învățarea prin exercițiu este foarte
eficientă, fiindcănumai prin exersare se pot stimula și dezvolta operațiuni mentale. Metoda se
bucură de succes la toate disciplinele. Dacă noțiunile acumulate nu se folosesc, se pot pierde în
negura uitării. Cerințele exercițiilor trebuie să fie clar formulate, să se adapteze la particularitățile
capacității de învățare ale elevilor , să fie variate și să-i ajute pe elevi să capete deprinderea de a
lucra cât mai independent.Alegerea, realizarea și dozarea exercițiilor, trebuie înfăptuite cu atenție
de către profesor, pentru a evita blocaje atât în activitatea la clasă, cât și în cea independentă.

5. Demonstrația didactică:
Constă în prezentarea unor obiecte, fenomene, executarea unor acţiuni de încorporat de
către elevi, pentru a asigura suport concret-senzorial, ce va facilita cunoaşterea unor aspecte ale
realităţii sau reproducerea unor acţiuni care stau la baza unor comportamente de ordin practic,
professional, etc. La baza demonstraţiei se află un suport material de la care se pleacă şi se
construiesc reprezentări, constatări, interpretări. ,, Ioan Cerghit (1980) identifică: demonstraţia pe
viu a unor obiecte şi fenomene sau acţiuni, în starea lor naturală de existenţă şi manifestare
(experimentul de laborator, demonstraţia operaţiilor motrice, a unor comportamente),
demonstraţia figurativă (cu ajutorul reprezentărilor grafice), demonstraţia cu ajutorul desenului la
tablă, demonstraţia cu ajutorul modelelor (fizice, grafice), demonstraţia cu ajutorul imaginilor
audio-vizuale (proiecţii fixe şi dinamice, secvenţe televizate), demonstraţia prin exemple, etc”. 31

6. Observația didactică:
Reprezintă urmărirea atentă a unor obiecte şi fenomene de către elevi, fie sub
îndrumarea cadrului didactic (observaţia sistematică), fie în mod autonom (observaţia
independentă), în scopul depistării unor noi aspecte ale realităţii şi al întregirii unor
informaţii. ,,Se bazează pe receptivitatea elevilor. Observaţiile pot fi de scurtă sau de lungă
durată, urmarindu-seexplicarea, descrierea şi interpretarea unor fenomene din perspectiva unor
sarcini concrete de învăţare, exprimarea şi explicitarea rezultatelor observaţiilor cu ajutorul unor
30
V. ȚÂRCOVNICU, PEDAGOGIA GENERALĂ, TIMIȘOARA, EDITURA FACLA, 1975, 232.
31
UNIV. DR. CONSTANTIN CUCOŞ, PEDAGOGIE GENERALĂ II, 15.

18
suporturi materiale (referate, tabele, desene, grafice). În acelaşi timp, această metodă conduce şi
la formarea unor calităţi comportamentale cum ar fi consecvenţa, răbdarea, perseverenţa,
perspicacitatea şi imaginaţia”.32

7. Exerciţiul didactic:
Reprezintă modalitatea de efectuare a unor operaţii şi acţiuni mintale sau motrice, în chip
conştient şi repetat, avandu-se in vedere consolidarea unor cunostinte. ,, Exerciţiul poate realiza
şi alte sarcini, precum: adâncirea înţelegerii noţiunilor, regulilor, principiilor şi teoriilor învăţate,
consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite, dezvoltarea operaţiilor mintale şi constituirea
lor în structuri operaţionale, sporirea capacităţii operatorii a cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor, prevenirea uitării şi evitarea tendinţelor de interferenţă (confuzie), dezvoltarea
33
unor trăsături morale, de voinţă şi caracter”. ,,Exerciţiul permite şi o clasificare, în funcţie de
anumite criterii:
-după funcţiile îndeplinite (introductive, de bază, de consolidare, operatorii, structurale);

- după numărul de participanţi la exerciţiu (individuale, de echipă, colective);

- după gradul de intervenţie a cadrului didactic (dirijate, semidirijate, autodirijate, combinate);

-după obiectele de învăţământ (gramaticale, literare, matematice, sportive, artistice etc.)” 34.

8. Descoperirea didactică:

Este o metodă ce constă în crearea condiţiilor de reactualizare a experienţei şi a

capacităţilor individuale, pentru a desluşi noi situaţii-problemă. Elevul redescoperă cunoştinţe
vechi. Profesorul trebuie să mențină o atitudine activă, să întreţină acel „nivel optim de
incertitudine”, dupa cum afirma J.S.Bruner. Descoperirea are un rol formativ, dezvoltă forţele
psihice şi calităţile acestora: percepţia, reprezentarea, memoria, gândirea, limbajul, trăsăturile de
voinţă şi caracter, interesele şi atitudinile. ,, În funcţie de relaţia care se stabileşte între profesor şi
elev, se pot delimita două feluri de descoperire:
32
UNIV. DR. CONSTANTIN CUCOŞ, PEDAGOGIE GENERALĂ II, 16.
33
CF. CERGHIT, 1980, 192.
34
UNIV. DR. CONSTANTIN CUCOŞ, PEDAGOGIE GENERALĂ II, 16.

19
 - descoperirea independentă (elevul este actorul principal, profesorul doar supraveghind
şi controlând acest proces);

- descoperirea dirijată (profesorul conduce descoperirea prin sugestii, puncte de sprijin,

întrebări, soluţii parţiale).

Pornind de la relaţia care se stabileşte între cunoştinţele anterioare şi cele la care se

ajunge, se disting trei variante ale descoperirii:

- descoperirea inductivă (când pe baza unor date şi cunoştinţe particulare sunt dobândite
cunoştinţe şi se efectuează operaţii cu un grad mai înalt de generalitate);
- descoperirea deductivă (prin trecerea de la general la fapte particulare, de la concretul logic
la concretul sensibil);
- descoperirea transductivă (prin stabilirea unor relaţii analogice între diverse serii de date)”.35

9. Problematizarea:
Denumită şi predare prin rezolvare de probleme sau predare productivă de probleme,
problematizarea reprezintă una dintre cele mai utile metode. Profesorul nu comunică cunoştinţe
gata elaborate, ci dezvăluie elevilor săi embriologia adevărurilor, punându-i în situaţia de
căutare şi de descoperire. Presupune mai multe momente: unul declanşator, unul tensional şi unul
rezolutiv. ,,Recurgerea la această metodă implică respectarea anumitor condiţii: existenţa, la
elev, a unui fond aperceptiv suficient, dozarea dificultăţilor în funcţie de o anumită gradaţie,
alegerea celui mai potrivit moment de plasare a problemei în lecţie, manifestarea unui interes
real pentru rezolvarea problemei”.36

10. Modelarea didactică:

Este un sistem simplu, un înlocuitor al unui sistem obiectual sau procesual mai
complex, ce îngăduie o descriere şi o prezentare esenţializată a unui ansamblu existenţial, dificil
de sesizat şi cercetat în mod direct. ,,În procesul de învăţământ, se folosesc mai multe categorii
de modele:

35
UNIV. DR. CONSTANTIN CUCOŞ, PEDAGOGIE GENERALĂ II, 17.
36
IBIDEM.

20
- obiectuale (obiectele însele, ca – de pildă – un animal conservat, corpuri geometrice,
instalaţii sau piese selecţionate etc.) ce prezintă un grad înalt de fidelitate faţă de obiectul
real;
- iconice (mulaje, machete, scheme, grafice etc.), care seamănă structural şi/sau funcţional cu
obiectele/fenomenele de referinţă;
- simbolice (formalisme matematice, formule chimice, scheme cinematice etc.), bazate pe
simboluri convenţionale care, structural, trimit la o anumită realitate”. 37

11. Algoritmizarea:
Este definită ca ,,metoda de predare-învățare constând din utilizarea și valorificarea
algoritmilor, care reprezintă, la randul lor, suite de operații săvârșite într-o ordine aproximativ
constantă, prin parcurgerea cărora se ajunge la rezolvarea unei serii întregi de probleme de
acelasi tip. Elevul își însușește, pe calea algoritmizării, cunoștințele sau tehnicile de lucru, prin
simpla parcurgere a unei căi deja stabilite, pe când în cadrul învățării de tip euristic, însușirea are
loc pe baza propriilor căutări”.38

12. Brainstorming-ul:

Este o metodă de stimulare a creativităţii ce se poate insinua în discuţii, dezbateri,

atunci când se urmăreşte formarea la elevi a unor calităţi imaginative, creative şi chiar a unor
trăsături de personalitate (spontaneitate, altruism). Provine de la brain = creier, storm = furtună,
asalt. ,,Are drept caracteristică separarea procesului de producere a ideilor, de procesul de
valorizare, de evaluare a acestora (care are loc ulterior). De aceea, este supranumită și metoda
evaluării amânate sau filosofia marelui DA, întrucât, pe moment, este reţinută orice idee, se
acceptă totul, nu se respinge nimic. Are loc o eliberare a imaginaţiei. O şedinţă de brainstorming
începe prin enunţarea unei probleme, după care, în mod spontan, se emit soluţii, fără preocuparea
37
IBIDEM.
38
HTTPS://WWW.SCRIGROUP.COM/DIDACTICA-PEDAGOGIE/TAXONOMIA-METODELOR-DE-INVATAM85457.PHP

(ACCESAT 07.10.2023).

21
validităţii acestora. Scopul central îl reprezintă enunţarea a cât mai multe puncte de vedere, căci
nu calitatea contează, ci cantitatea”. 39 Cadrul didactic care iniţiază un moment didactic de tip
brainstorming, trebuie să aiba tact pedagogic, să propună spre rezolvare probleme care prezintă
un interes real.

13. Jocul de rol (metode de simulare):

Metoda jocurilor este prezentată pe doua categorii: de o parte cea a jocurilor didactice
sau educative, de altă parte, categoria jocurilor simulative.

,,Jocurile simulative sunt ocazii de antrenament, pentru îndeplinirea unor roluri reale în
viață. Capătă mai mare densitate la vârste școlare mai mari și se prezintă mai ales sub forma
jocurilor de rol. Varietatea lor este de-a dreptul impresionantă, potrivit cu varietatea
preocupărilor umane majore: jocuri de decizie, jocuri de arbitraj, jocuri de previziune etc”. 40

Jocurile de rol, constau în provocarea unei discuţii plecând de la un joc dramatic pe o

problemă cu incidenţă directă asupra unui subiect ales, familiar elevilor, extras din viaţa lor
curentă. Se cer unor membri ai clasei să joace rolurile respective, improvizând o scenă de
conflict, iar membrii grupului vor interveni pentru atenuarea sau stingerea conflictului. Jocul
propriu-zis nu trebuie să dureze mai mult de cinci sau zece minute, după care vor urma
intervenţiile şi comentariile spectatorilor. ,,Jocul de rol conduce la realizarea următoarelor
obiective: învăţarea modurilor de gândire, trăire şi acţiune specifice unui anumit statut;
dezvoltarea empatiei şi capacităţii de înţelegere a opiniilor, trăirilor şi aspiraţiilor altora;
stimularea aptitudinii de a surprinde, înţelege şi evalua orientările valorice ale partenerilor de
interacţiune; formarea experienţei şi competenţei de a rezolva situaţiile problematice dificile;
verificarea corectitudinii comportamentelor formate şi destrămarea celor învăţate greşit”. 41

14. Instruirea programată:

Constituie o consecinţă şi o aplicaţie a ciberneticii în metodologia didactică. Psihologul
american B.F. Skinner demonstrează faptul că eficienţa învăţării este determinată de organizarea
39
UNIV. DR. CONSTANTIN CUCOŞ, PEDAGOGIE GENERAL II, 19.
40
HTTPS://WWW.SCRIGROUP.COM/DIDACTICA-PEDAGOGIE/TAXONOMIA-METODELOR-DE-INVATAM85457.PHP

(ACCESAT 07.10.2023).
41
CF. IONESCU, RADU, 1995, 178.

22
condiţiilor de întărire în care învaţă elevii. ,,Cu cât întărirea – negativă sau pozitivă – la un
răspuns dat de elev este mai operativă, cu atât feed-back-ul este mai rapid şi elevul îşi va controla
mai mult efortul prin confirmarea (sau infirmarea) unei reuşite. Instruirea programată se bazează
pe parcurgerea unei programe de învăţare, punandu-se baza pe urmatoarele principii:
- principiul paşilor mici şi al progresului gradat (materia de învățat se împarte în fragmente,
până la nivelul de ințelegere al copiilor. Mărimea acestor pași poate să difere în funcție de
nivelul la care s-ar afla cei care învață.);
- principiul participării active (relaţia între programă şi elev este de tip interactiv, în sensul că
elevul rezolvă, răspunde, selectează întrebări, propune soluţii în mod independent); ï
- principiul verificării imediate a răspunsului (soluţiile date de elev sunt confruntate operativ
cu cele valide, acesta neputând să treacă la secvenţele următoare de învăţare înainte ca
răspunsurile să fie confirmate);
- principiul respectării ritmului individual de studiu (fiecare elev parcurge programul în
funcţie de posibilităţi, dispunând şi gestionând după voie timpul de rezolvare a sarcinilor);
- principiul reuşitei sau al răspunsurilor corecte (programa este astfel dimensionată încât orice
copil normal să fie capabil de a o parcurge integral şi satisfăcător)”.42

15 Învățarea prin descoperire (metodă modernă):

Nîscută din dorința activizării autentice a procesului învățării în școală, această metodă
este o modalitate de a pătrunde în lumea cunoașterii prin eforturi proprii. Școlarul, în activitatea
sa, constată, acționează, meditează, dobândește informații și formulează judecăți despre acestea.
Metoda se bazează pe instrumentele de cunoaștere pe care le posedă elevul, este o cunoaștere
preponderent individuală, bazată pe autodirijare. Descoperirile de tip didactic reprezintă
redescoperiri, deoarece elevii descopera, într-un alt context, în general, noțiuni pe care le-au mai
întâlnit. După gradul de dirijare al învățării, are loc o descoperire independentă ( elevul este cel
care acționează în mod direct, iar profesorul verifică), sau descoperire dirijată (profesorul
conduce prin întrebări și sugestii spre conținutul vizat). Există învățare prin descoperire și
reprezintă o categorie logică opusă celei de învățare prin receptare. ,,După americanii D. Ausubel
si Fl. Robinson, învățarea prin descoperire se referă la o situație în care materialul de învățat nu
42
UNIV. DR. CONSTANTIN CUCOŞ, PEDAGOGIE GENERALĂ II, 20.

23
este prezentat într-o formă finală celui ce învață (așa cum se petrece în învățarea prin receptare),
ci, reclamă o anumită activitate mentală anterioară rezultatului final în structura cognitivă”. 43

16. Explozia stelară (metodă modernă):

Această metodă are rolul de a stimula creativitatea individuală și de grup și de a spori
spiritul de cooperare și de competiție. Ideea ce urmează a fi pusă în discuție se scrie pe tablă,
după care se formulează o serie de întrebări cu privire la tema respectivă. Aceasta înlesnește
participarea întregii clase, întrebările curgând una în urma celeilalte. Prin intermediul acestei
metode, se verifică modul în care elevii au înțeles conținutul textului citit, deoarece întrebările
vizează în mod deosebit conținutul acestuia. Metoda este eficientă la orice clasă, elevii fiind
încântați de ideea de a le pune întrebări colegilor și sunt stimulați în a da răspunsuri cât mai rapid
la întrebările primite. Echipa câștigătoare este cea care a formulat cele mai multe întrebări
corecte și în același timp a reușit să dea și cele mai multe răspunsuri la întrebările formulate de
către colegi, verificându-se și modul în care elevii au citit textul din manual.

17. Predare/învățare reciprocă (metodă modernă):

Este cea mai eficientă modalitate de a învăța, iar în situația în care elevii sunt puși să
joace rolul profesorilor, ei au ocazia de a utiliza strategii care conduc spre succes, crescând
motivația pentru realizarea unei învățări autentice și eficiente. Predarea reciprocă se poăate
realiza în echipe de la patru până la șapte membri, respectând anumiți pași: rezumare, adresarea
întrebărilor, clarificarea, precizarea.

18. Metoda cadranelor (metodă modernă):

Reprezintă o altă cale de a rezuma și sintetiza un conținut, solicitând participarea
elevilor în înțelegerea adecvată. Constă în realizarea unui tabel cu patru rubrici care se
numerotează de la 1 la 4. Se poate lucra individual, sau cu clasa împărțită pe echipe, fiecare

43
HTTPS://WWW.SCRIGROUP.COM/DIDACTICA-PEDAGOGIE/TAXONOMIA-METODELOR-DE-INVATAM85457.PHP

(ACCESAT 07.10.2023).

24
primind câte o fișă de lucru. Se pot propune diferite cerințe, pentru a realiza obiectivele propuse
în leția respectivă.
19. Mozaicul ( metodă modernă):
Metoda se bazează pe conceptul de învățare în echipă, de aceea se mai numește și
metoda grupurilor independente. ,,Presupune împărțirea clasei de elevi în grupe de lucru, în
cadrul cărora fiecare membru primește o sarcină de studiu în c are trebuie să devină expert, în așa
fel încât să-și poată iniția colegii cu privire la subiectul respectiv.

20. Metoda ciorchinelui (metodă modernă):

Este un mod de a învăța, care-i ajută pe elevi în dezvoltarea deprinderii de a așeza
informațiile pe care le dețin în jurul unei idei sau concept. ,, Este o strategie de găsire a căii de
acces la propriile cunoștințe, opinii sau convingeri, legate de o anumită temă”. 44

21. Metoda cubului (metodă modernă):

Presupune analiza unui concept sau unei teme, prin proiectarea ei pe cele șase fețe ale
cubului, fiecare dintre ele impunând o abordare diferită a subiectului propus.Pe fețele cubului
sunt scrise cuvintele: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ,
ARGUMENTEAZĂ.

22. Metoda R.A.I. (răspunde, aruncă, întreabă):

Se desfășoară sub forma unui joc în care se folosește o minge ușoară, pe care elevii o
aruncă de la unul la altul, formulând în același timp întrebări legate de tema lecției. Elevul care
arunca mingea, pune o întrebare din conținutul predat anterior, iar colegul care o prinde trebuie
să-i răspundă corect și să continue jocul, aruncând mingea spre un alt coleg care o va prinde și va
oferi răspunsul corespunzător. Cine nu răspunde adecvat, va părăsi jocul. Este o metodă ce se
bucură de un real succes în rândul elevilor.

23. Diagrama VENN (metodă modernă):

Este o metoda grafică ce se poate folosi în activitățile de învățare sau la fixarea
cunoștințelor, constituind și o metodă de evaluare. Elevii completează diagrama doar după ce își

44
CONSTANTIN CUCOȘ, OP. CIT., 375.

25
vor însuși temeinic cunoștințele pentru ca să poată sesiza trăsăturile comune, asemănările și
diferențele noțiunilor cu care se lucrează.

24. Scaunul autorului (metodă modernă):

Este specifică mai ales orelor de literatură română și constă în intervievarea de către
elevi, a unui coleg autor de text literar/nonliterar, sau de analiză a unui text. Prin utilizarea
acestei metode se dezvoltă abilitățile de exprimare corectă și adecvată, elevii reușind să
argumenteze viziunea asupra unui subiect literar, sau nonliterar.

25. Pălăriile gânditoare ( metodă modernă):

Se alătură metodelor care stimulează gândirea critică. În cadrul acesteia, elevii
interpretează diverse roluri, în funcție de culoarea pălăriei pe care o poartă. Purtătotii pălăriei
trebuie să-și asume foarte bine rolurile, gândind din perspectiva pălăriei pe care o poartă în
momentul respectiv. Astfel, pălăria trebuie să ofere informații reale despre subiectul propus.
Pălăria roșie își exprimă sentimentele în legătură cu tema discuției, pălăria neagră punctează
aspectele negative, cea galbenă se concentrează pe cele pozitive, căutând mereu partea bună a
lucrurilor. Cei ce poartă pălăria verde sunt responsabili cu tot ceea ce ține de creativitate, pălăria
albastră definește probleme, formulează întrebări, deduce concluzii.

26. Studiul de caz:

Constă în confruntarea elevului cu o situație reală de viață, prin a cărei observare,
înțelegere, interpretare, urmează să realizeze un progres în cunoaștere. ,,Dupa Cerghit, se pot
identifica următoarele etape ale studiului de caz:
a) alegerea cazului și conturarea principalelor elemente semnificative;
b) lansarea cazului, care poate avea loc în mai multe forme;
c) procurarea informației în legatură cu cazul;
d) sistematizarea materialului, prin recurgerea la diverse metode, între care cele
statistice;
e) dezbatere asupra informației culese,ce poate avea loc prin diverse metode

26
 f) stabilirea concluziilor și valorificarea proprie: un referat, o comunicare, o suită de
ipoteze de verificat în viitor, o hotărâre de luat.
Motivația utilizării acestei metode:
a) situarea elevului în mijlocul realității concrete, pentru a înțelege esența adevărurilor,
pentru a le reține, a le aplica în contexte reale;
b) caracterul activ al metodei, (toți elevii se pot angaja în rezolvarea cazului);
c) cultivă spiritul de responsabilitate în grup și capacitatea de inițiativă;

d) favorizează socializarea elevului și capacitatea de colaborare”. 45

27. Instruirea asistată de calculator (IAC):

,,În pedagogie, s-au făcut încercări de aplicare a ciberneticii și în urma experimentării
s-au obținut unele rezultate în explicarea și dirijarea procesului didactic de învățare, de însușire a
cunoștințelor pe baza dirijării prin conexiune inversă. Procesul didactic are un aspect cibernetic
și, ca urmare, trebuie să se sprijine pe cibernetică în rezolvarea problemelor instructiv-
educative”. 46Utilizarea calculatorului și a internetului, sunt considerate a fi unele dintre cele mai
reprezentative instrumente tehnologice realizate în ultima vreme, de utilizare universală.
Instruirea asistată de calculator eliberează profesorul de o serie de sarcini. El devine, într-
o măsură mai mare, un formator, un ghid, sau un evaluator, ocupându-se tot mai mult de
identificarea, cunoașterea și cultivarea capacității intelectuale și morale ale elevilor.
Instruirea asistată de calculator (IAC) reprezintă o metodă de învăţământ cu urmatoarele calități:
−informatizarea activităţii de predare– învățare–evaluare;
− îmbunătăţirea IAC prin intermediul unor acţiuni de: gestionare , documentare, interogare;
− simulare automatizată interactivă a cunoştinţelor şi capacităţilor angajate în procesul de
învăţământ, conform documentelor oficiale de planificare a educaţiei.
Se ușurează atât munca elevilor, cât și a profesorilor, iar accesul la informație este mult
mai simplu prin folosirea internetului, cu ajutorul calculatorului.

45
HTTPS://WWW.SCRIGROUP.COM/DIDACTICA-PEDAGOGIE/TAXONOMIA-METODELOR-DE-INVATAM85457.PHP

(ACCESAT 07.10.2023).
46
https://edict.ro/tendinte-de-perfectionare-a-metodelor-de-invatamant/ (ACCESAT 07.10.2023).

27
 CAPITOLUL V
CONCLUZII

În lucrarea de față, am încercat să prezint metodele de învățământ, care se aplică

în activitatea didactică, pentru a se asigura un randament sporit al actului de învățare.
Profesorul și elevul pot să aleagă metoda cea mai potrivită, sau mai multe metode,
pentru asigurarea randamentului învățării, pentru o însușire mai rapidă a cunoștințelor, pentru
sporirea capacității de concentrare, pentru realizarea conexiunilor necesare și pentru îndeplinirea
sarcinilor de lucru.
Metodele prezentate în această lucrare pot să ofere un sprijin în dezvoltarea personală în cariera
de viitor de cadru didactic si in relatia cu elevul. Poate şi alte metode ar fi meritat să fie
prezentate dar am optat pentru această structură cu scopul de a conferi un echilibru lucrării.
Metodele descrise pot fi experimentate, adaptate şi combinate pentru a atinge conceptul de
învăţare eficientă.
Dacă nu ai timpul şi consecvenţa pentru a practica aceste metode, precum şi profunzimea
pentru înţelegerea filozofiei din spatele lor, ele devin doar un exerciţiu, ca atâtea altele, dar nu
ceea ar trebui să fie, o viziune pentru formarea personalităţii elevului. Cred, însă, că fiecare
profesor poate, potrivit experienţei sale şi nivelului claselor de elevi, să selecteze eficient şi să
opteze pentru una sau alta dintre metodele active sau să le îmbine cu cele tradiţonale.

,, Rădăcinile educației sunt amare, dar fructul este dulce”.

(Aristotel)

28
 BIBLIOGRAFIE

1. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Polirom, 1998.

2. Revista Inovație în educație,ed. a IV-a, lucrările simpozionului național Fii profesor
inovator în România, noiembrie 2022.
3. DIACONU Mihai; Prof.univ.dr. JINGA Ioan coordonatori Conf.univ.dr. CIOBANU
Olga; Lect.univ.dr. PESCARU Adina; Prep. PADURARU Monica, Pedagogie.
4. TIRON ELENA, STANCIU TUDOR, Teoria și metodologia instruirii. Teoria și
metodologia evaluării, Editura Didactică și Pedagogică, 019.
5. BOCOȘ MUȘATA, CHIȘ VASILE, FERENCZI IULIU, IONESCU MIRON,
LAȘCUS VOICU, PREDA VASILE, RADU IOAN; coord. IONESCU MIRON,
RADU IOAN, Didactica modernă, Ed. a 2-a, rev. - Cluj-Napoca, Dacia, 2001.
6. I. ROMAN şi colab., 1970, Vol. II.
7. IONESCU M., CHIȘ V.
8. MIALARET GASTON, 1981.
9. VĂIDEANU GEORGE 1986.
10. Prof. univ. dr. CUCOȘ CONSTANTIN, Pedagogie generală II, Polirom.
11. JINGA IOAN, ISTRATE ELENA, Manual de pedagogie, Editura All.
12. IONESCU MIRON, BOCOȘ MUȘATA, 2009.
13. BONTAȘ, 2001.
14. MASSARI, 2014.
15. https://www.scrigroup.com/didactica-pedagogie/TAXONOMIA-METODELOR-DE-
INVATAM85457.php (accesat 07.10.2023).
16. CERGHIT, 1980.
17. IONESCU, RADU, 1995.
18.https://edict.ro/tendinte-de-perfectionare-a-metodelor-de-invatamant/( ACCESAT
07.10.2023).
19. ȚÂRCOVNICU V., PEDAGOGIA GENERALĂ, TIMIȘOARA, EDITURA FACLA, 1975

29