Şcoala Generală nr.

2, Tg Mureş

Impactul metodelor moderne în procesul educativ religios

Motto:,
Toată viaţa şi toată societatea laolaltă cu cultura, sunt o chestiune de comunicare, dar sunt totodată şi
una de cuminecare (...). Comunicarea e de date, de semnale sau chiar de semnificaţii şi înţelesuri;
cuminecarea e de subînţelesuri şi taine.” (C. Noica - Alina Pamfil, 2004)

Educaţia religioasă este posibilă întrucât Dumnezeu l-a creat pe om după, chipul Său” cu
posibilitatea omului de a dobândi, asemănarea” cu El împlinind porunca desăvârşirii. (Mt. 5,48).
Mintea şi voinţa liberă, călăuzite de harul divin şi de dorinţa de a săvârşi binele desăvârşesc în
om chipul lui Dumnezeu. Profesorul de religie are menirea, vocaţia şi datoria să cioplească în sufletul
elevilor săi acel minunat, chip” pe care Dumnezeu l-a gândit pentru fiecare din ei. (Şebu, 2000).
Educaţia religioasă creştină este o acţiune specific umană, care se desfăşoară conştient de
către educator, conform unui plan şi unei metode bine precizate. Ea este susţinută de iubire, de
încredere, de libertate şi de harul lui Dumnezeu şi are drept scop realizarea caracterului religios-moral
cu desăvârşirea lui în personalitatea creştină.
Studierea religiei are ca scop formarea de caractere, de oameni, de voinţă, de doritori de a face
bine. A fi bun creştin înseamnă a fi un practicant al celor învăţate şi un răspânditor al învăţăturii drept-
credincioase.. Cel căruia îi revine demnă şi frumoasa îndatorire de a forma elevii ca oameni integri şi
bineînţeles buni creştini, este profesorul de religie. Fiecărui învăţător şi profesor i se cere să fie bun
profesionist, cu dragoste pentru meseria sa, căci, dacă dragoste nu am, nimic nu sunt şi nimic nu-mi
foloseşte” (I Cor. 13,2-3), cu atât mai mult celui care predă învăţătura lui Hristos.
Educaţia religioasă şi catehizarea presupun o introducere a subiectului în marile taine ale
existenţei, facilitând întâlnirea şi înţelegerea religiei şi tradiţiei creştine. Experienţa religioasă îl face pe
om să înţeleagă şi să acţioneze mai bine, îl invită la reflecţie, îl luminează în interior.
Religia este înainte de toate, un sistem de norme morale; ea răspunde unei existenţe supreme şi
fundamentale: ascultarea şi supunerea faţă de transcendenţă. Religia nu ocupă numai locul unui obiect
de învăţământ în programul şcolar. Ea trebuie să fie un principiu de program, pentru că religia dă
stimulente de acţiune, spre activitate (Comenius).
Proiectarea lecţiei instruirii religioase se face ţinând cont că sentimentele şi judecăţile religioase
se formează şi capătă o coloratură specifică în funcţie de etapele psihogenetice de dezvoltare ale
omului, aşa cum sintetizează Sf. Ap. Pavel în cuvintele: “Când eram copil, vorbeam ca un copil,
simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.”
Copii gândesc altfel decât adulţii, interpretează diferit evenimentele, văd lumea din unghiuri diferite,
percep altfel originea şi finalitatea existenţei umane. Profesorul de religie trebuie să dea dovadă de
înţelegere, bunătate şi iubire de semeni, el având de îndeplinit o misiune, şi nu o meserie, fapt pentru
care avem nevoie de chemare şi vocaţie.
Dacă educatorul nu a reuşit să facă din copil un prieten, atunci educaţia lui a dat greş.
Educaţia se realizează mai mult prin povestiri morale şi prin exemplul nostru personal,
deductibil de către elevi. Religia devine o formă de viaţă, a cărei expresie desăvârşită o constituie
vocaţia.
Şcoala Generală nr. 2, Tg Mureş

Brainstorming-ul – metoda asaltului de idei. În momentul producerii ideilor se acceptă orice

idee fără să se critice sau fără să se dea o judecată de valoare asupra ei. Selectarea propriu-zisă se face
după un anumit timp, când se poate aplica la lecţia, Dumnezeu Proniatorul” (profesorul poate lansa
întrebarea: Cum are Dumnezeu grijă de făpturile Sale şi în special de om?) sau pentru lecţia, Respectul
faţă de lumea creată” (unde elevilor li se poate adresa întrebarea Cum se pot implica tinerii în
protejarea naturii, ca dar al lui Dumnezeu pentru om?). La aceste întrebări elevii pot veni cu ideile lor
care vor fi notate pe tablă şi la final vor fi selectate cele mai bune. Această acţiune, totuşi, nu trebuie să
dureze foarte mult, maxim 10 minute.
Utilizarea la religie a acestei metode presupune o atenţie deosebită din partea profesorului,
astfel încât, asaltul de idei” să nu conducă la promovarea unor enunţuri contrare învăţăturii de credinţă,
care să producă confuzii sau incertitudini în sufletul elevilor. (Opriş, 2006)
Conversaţia euristică este o metodă dialogată, de incitare e elevilor şi de aflare a adevărului prin
întrebări oportun puse, aceştia făcând conexiuni în universul lor de cunoştinţe. Această metodă solicită
elevilor inteligenţa productivă, spontaneitatea şi curiozitatea, lăsând elevilor mai multă libertate de
căutare. Descoperind singuri răspunsuri la întrebările pe care le au, cunoştinţele asimilate se transformă
în convingeri ceea ce înseamnă un obiectiv esenţial atins la orele de religie.
O metodă foarte asemănătoare cu aceasta, este explozia solară. Pornind de la un punct central,
se nasc întrebări, la care elevii răspund verbal, iar la rândul lor aceste întrebări nasc alte întrebări.
Scrierea liberă este o metodă pe care profesorul o poate utiliza la ora de religie, în vederea
formării capacităţii elevilor de a reflecta şi de a învăţa prin exprimarea în scris a gândurilor/ideilor pe
care le au despre o anumită temă”. (Opriş, 2006). Prin utilizarea acestei metode, scrierea devine un
mijloc de dezvoltare a gândirii, a spiritualităţii. Apoi vor citi în faţa colegilor ideile notate, fiecare
având ocazia de a se îmbogăţi din visteria spirituală a colegilor.
Metoda, ciorchinelui” poate fi utilizată individual sau în grup în scopul stimulării gândirii
libere:
 Scrierea unui cuvânt – cheie în mijlocul tablei sau a foii de hârtie;
 Identificarea şi scrierea altor sintagme/cuvinte legate de cuvântul - nucleu;
 Identificarea şi realizarea conexiunilor dintre cuvinte/sintagme, prin linii sau săgeţi;
 Prezentarea şi discutarea, ciorchinelui” – un ciorchine semidirijat...
Ciorchinele” poate fi utilizat cu succes la lecţia, Sărbătorile creştine”, elevii fiind solicitaţi să
noteze, timp de un minut, toate sărbătorile care le vin în minte. Între cuvântul - cheie şi exemplele de
sărbători profesorul va scrie corespunzător: praznice împărăteşti (cu dată fixă şi cu dată schimbătoare),
sărbători în cinstea Maicii Domnului, sărbători în cinstea sfinţilor, sărbători în cinstea Sfintei Cruci.
Tehnica “cvintetului”. Cvintetul” este o poezie cu cinci versuri, cu ajutorul căreia se
sintetizează şi condensează informaţiile, incluzându-se şi reflecţii ale elevilor, care pot lucra individual,
în perechi sau în grup.
 Alcătuirea unui, “cvintet” favorizează reflecţia personală şi colectivă rapidă, esenţializarea
cunoştinţelor, înţelegerea lor profundă, manifestarea creativităţii etc. Cele cinci versuri au
următoarea structură:
 Cuvântul/sintagmă cheie a conţinutului (de obicei un substantiv);
 Două cuvinte care prezintă o descriere a cuvântului cheie (adjective);
 Trei cuvinte care exprimă acţiuni legate de cuvântul sau de sintagma cheie (verbe la gerunziu,
de obicei);
 sintagmă din patru cuvinte care exprimă sentimentele şi atitudinile elevului faţă de
concept/sintagma cheie;
 Un cuvânt ce exprimă esenţa probleme (Opriş, 2006).
Spre exemplu, pentru tema, Slujire şi misiune – acasă” se poate realiza următorul cvintet:
“Copiii/cuminţi, încântători/cinstind, ascultând, ajutând/nu uită de părinţi/recunoscători”, iar
Şcoala Generală nr. 2, Tg Mureş

pentru lecţia, Naşterea Domnului” cvintetul:, Crăciunul/frumos, plăcut/Să ne bucurăm

împreună/Sărbătoare”.
În proiectarea activităţilor se pot crea modele alternative de învăţare activă centrate pe diferite
tipuri de inteligenţă, asigurând o diferenţiere a instruirii pentru fiecare elev.
Teoria inteligenţelor multiple
Studiile au arătat că fiecare persoană posedă cele opt inteligenţe (lingvistică, logico-matematică,
muzical-ritmică, spaţială, naturală, kinestezică, interpersonală, intrapersonală – după Gardner).
Gândim, învăţăm şi creăm în moduri diferite. Dezvoltarea potenţialului nostru depinde de ceea ce
învăţăm cu inteligenţa noastră specifică.
Aplicarea acestei teorii presupune lucrul pe grupe, în funcţie de tratarea diferenţiată a fiecărui
elev, în parte, iar în prealabil o testare a elevilor pentru identificarea inteligenţei sau a inteligenţelor
dominate ale personalităţii lor... O astfel de activitate, în jurul sărbătorilor pascale, ar putea arăta astfel:
o primă grupă (alcătuită din elevi dotaţi cu inteligenţă lingvistică şi muzicală) va alcătui o poezie de
patru versuri cu tema, Învierea Domnului” şi o va adapta la troparul Învierii; a doua grupă (elevii cu
inteligenţă logico-matematică) va alcătui un rebus care să aibă pe verticală cuvântul, Învierea” şi va
formula propoziţii cu cuvintele de pe orizontală; cea de a treia grupă (elevii cu inteligenţă
vizuală/spaţială) va concepe şi va realiza felicitări de Paşti adresate familiei şi prietenilor, iar ultima
grupă (cei cu inteligenţa corporal-kinestezică) va realiza un scurt eseu cu titlul, Învierea lui Hristos –
învierea noastră”.
Profesorul de religie îşi va proiecta activitatea în limitele posibilităţilor de a procura şi
confecţiona mijloacele de învăţământ. Ceea ce interesează după procurarea acestora este modul în care
se utilizează.
Instruirea religioasă este o categorie pedagogică în corelaţie cu educaţia, prin care realizăm
transmiterea de cunoştinţe şi valori religioase teoretice, profesorul având rolul de a trezi în sufletul
copiilor, prin transmiterea de exemple concrete, dorinţa de a deveni buni creştini, aşa cum aflăm de la
Ioan Nisipeanu. Oricare va fi forma de învăţământ (metodologia didactică) narativă sau dialogată, dacă
a stârnit unui copil aceea poftă mare de a urmări pe profesor e o formă activă. În concepţia noastră un
bun profesor nu este acela care este tributar standardelor pedagogice, acela care proiectează lecţia
perfect din punct de vedere psihopedagogic, ci cel care face din meseria sa o misiune, cel, care nu
robotizează didactică şi care face din procesul instructiv educativ o artă de comunicare, comuniune şi
mai ales cuminecare.

BIBLIOGRAFIE:
- Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1988;
- Cucoş, Constantin, Educaţia religioasă – repere teoretice şi metodice, Editura Poilirom, Iaşi, 1999;
- Opriş, Dorin, Opriş Monica, Metode active de predare – învăţare. Modele şi aplicaţii la religie,
Editura Sf. Mina, Iaşi, 2006;

Întocmit:

Prof. Mihaela Belean

Şcoala Generală nr. 2, Tg, Mureş
Şcoala Generală nr. 2, Tg Mureş