Crăciunul şi Anul Nou marcau viaţa satului, oamenii fiind foarte generoşi.

Chiar şi cel mai sărac om avea

ce mânca, nelipsindu-i bunătăţile, de sărbători. Familia mea, în ziua de Crăciun şi de Anul Nou dar şi la
alte sărbători, nu se aşeza la masă până nu împărţea, vădanelor sau săracilor, câte ceva din tot ceea ce
gătiseră pentru ei. Dăruiau cu bucurie, fiind încredinţaţi că, cei trecuţi “dincolo” vor aprecia respectul,
dărnicia şi pomenirea, înaintaşilor. La fel ca pe întreg teritoriul României, şi în satul nostru, bătrânii aveau
numeroase superstiţii legate de sărbătorile de iarnă. Astfel: În Ajunul Crăciunului, tăticu sau bunicuţu
aveau grijă să înapoieze tot ceea ce împrumutaseră de la rude sau vecini. În acelaşi timp, strângeau
ceea ce dăduseră cu împrumut. În dimineaţa de Crăciun, bunicuţa, care se trezea cu noaptea-n cap,
punea o monedă în apa neîncepută dintr-o strachină nouă, în care se turnase şi aiasmă , cu care ne
spălam pe faţă ca să fim sănătoşi, bogaţi, şi apăraţi de rele, tot anul. Bunicuţul punea o potcoavă nouă în
jgheabul din care beau apă animalele. În acea zi, animalele erau adăpate la puţul (fântâna )de la “Buric”
aflat la vreo sută de metri de casa noastră. Exista credinţa, că animalele vor fi sănătoase, puternice şi
bune de muncă, în tot cursul anului. Bătrânii spuneau că, de Crăciun, se deschide cerul iar cei buni îl văd
pe Dumnezeu. Patul meu era la geam şi-mi era uşor să stau pe pervaz ca să privesc cerul. Mărturisesc,
că am privegheat de două ori, adormind cu fruntea lipită de geam, dar n-am zărit Cerul deschizându-se.
E drept, mă mai băteam cu sora mea, din când în când… Între aceste superstiţii existau controverse
referitoare la broască. Bătrânii spuneau că printre animalele alese de Maica Domnului, se afla şi broasca,
ea fiind cea care a anunţat Naşterea lui Iisus.Ca urmare, trupul broaştei nu putrezeşte. Bătrânele îi
contraziceau pe moşi, susţinând că broaştele sunt folosite de vrăjitoare, pentru trimiterea de vrăji. Copil
fiind,n-am ştiut care-i adevărul dar am rămas cu o anume frică. Că, de, ”dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”!
Legat de această superstiţie, referitoare la broască, am a vă spune că japonezii o consideră protectoarea
casei, fiind şi aducătoare de noroc.
Îmi reamintesc cum bunicuţul Marin îmi atrăgea atenţia asupra zilelor şi nopţilor de Crăciun şi Anul Nou
ca fiind zile şi nopţi magice, clipe astrale când se pot produce minuni...
--"Eşti copil nevinovat şi curat, Dumnezeu îţi va asculta dorinţele şi ţi le va îndeplini. Ai grijă ce ai să ceri.
Fii înţeleaptă precum Solomon ( cunoşteam Biblia din scoarţă în scoarţă) şi mulţumeşte-te a cere,
Sănătate pentru tine şi Familie. Să nu fii lacomă! Dacă omul este sănătos, le poate face pe toate!"
Şi azi mai cred în tot ceea ce mi-a spus, cu dragoste şi înţelepciune, bunicul meu.
La ţară, dacă treceai de 25 de ani şi nu erai la casa ta, ţi se spunea, fată bătrână. De aceea, în noaptea
de Anul Nou, fetele mari (domnişoarele) apelau la predicţii, precum "Colţata", pentru a afla cum va arăta
ursitul. La colţurile unui batic şi pe laturi, o anume persoană ascundea diverse obiecte: pieptăn, ban,
oglindă, inel, briceag etc. Apoi, pe rând, fiecare fată, descoperea unul din obiectele ascunse. Cel care
ascunsese obiectele făcea interpretarea simbolică a obiectelor respective: pieptăn-colţat ( cu dinţii
strâmbi), oglindă-frumos, inel-căsătorie în cursul anului respectiv, briceag-violenţă, ceartă…
La miezul nopţii, mămica aşeza pe pervazul ferestrei, 12 foi de ceapă în ordinea lunilor calendaristice. În
fiecare foaie de ceapă punea şi puţină sare. A doua zi, de Sfântul Vasile, dezlegătorul de vrăji şi
blesteme, se analizau foile de ceapă.
În funcţie de topirea sării, avea să ştie în care dintre luni va ploua, şi când va fi secetă.
În Ajunul Anului Nou, mergeam cu Pluguşorul iar în ziua de Anul nou, cu Semănatul şi Sorcova.
Cu două săptămâni înainte de Ajun, ne adunam cu mic, cu mare, pentru a repeta Pluguşorul iar băieţii,
Steaua şi Sorcova. Problemele mari ni le creau "buhaiul" construit dintr-un putinei şi "viţe" de păr din
coada calului dar şi bicele care trebuiau să plesnească puternic. Cu cât sunetul buhaiului era mai puternic
şi melodios (părul de cal era udat, periodic, cu borş) iar plesnetele bicelor erau mai
asurzitoare, cu atât mai mult, Noul An ce avea să vie va fi fost mai îmbelşugat. Puneam atâta râvnă în
toate acestea întrucât, aveam convingerea fermă că grâul va creşte des "legând" spice mari şi bogate iar
pâinea obţinută, "pâinea noastră cea de toate zilele", va fi cu atât mai spornică şi mai dulce.
Pluguşorul
Aho,aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi!
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi!
S-a sculat Bădica Traian
Şi-a-ncălecat pe-un cal
Cu şeaua de aur,
Cu frâul de mătase
Cât viţa de groasă!
Mânaţi , hăi, hăi!
Şi în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat
Să aleagă-un loc curat,
De arat şi semănat!
S-a apucat într-o joi,
Cu un plug cu doişpe boi.
Mânaţi, hăi, hăi !
Boi, boureni,
În frunte ţinteţei,
Brazdă neagră-a semănat
Grâu mărunt şi grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară!
Mânaţi, măi, flăcăi, hăi, hăi !
La anul şi la mulţi ani!

ANUL NOU
Acum, dragi gospodari deschideţi uşa casei voastre să vă cântăm, STEAUA.

Acest obicei vrea să re-amintească creştinilor, Steaua care a vestit Naşterea lui Iisus, Steaua ce i-a
călăuzit, la iesle, pe cei trei magi vestiţi. Magii au adus daruri pentru Domnul Nostru, Iisus.

Steaua sus răsare

Ca o taină mare,
Steaua luminează
Şi adeverează
Că astăzi, Curata,
Prea Nevinovata
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia,
În ţara vestită,
Betleem numită
Magii cum zăriră
Steaua, şi porniră,
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază.
Şi dacă sosiră,
Îndată-l găsiră;
La Dânsul intrară
Şi i se închinară,
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite;
Luând fiecare
Bucurie mare,
Care bucurie
Şi aici să fie
De la tinereţe,
Pân’ la bătrâneţe.
La anul şi la mulţi ani!

Am venit cu Sorcova şi Semănatul, deschide poarta , iubită gazdă!

În cursul paginilor scrise în cartea mea ("RĂDĂCINI"), am amintit că, în seara de Sf. Andrei, puneam
crenguţe de măr la înflorit. La noi, în Purani, se sorcovea cu aceste crenguţe înflorite. Dacă gospodarul
pe care îl sorcoveam era înalt, el se aşeza în genunchi pentru ca noi să-i atingem umerii. Sorcova are un
ritm anume în care se cântă. În acest ritm atingeam umerii gospodarilor sorcoviţi . Toţi erau convinşi că
acest lucru le va aduce sănătate, spor în gospodărie, apărarea de boli şi de ceasul rău. Această credinţă
era înrădăcinată în localitatea mea, deoarece, mărul şi florile de măr sunt considerate magice.
Sorcova

Sorcova, vesela,
Să trăiţi să-mbătrâniţi,
Ca un măr,ca un păr,
Ca un fir de trandafir .
Prichi, prichi revărsat,
Nici cocoşii n-au cântat,
Nici noi n-am întârziat,
Sus în poarta Raiului,
Şade Maica Domnului
Şi-l mângâie pe Hristos,
Ca pe-un trandafir frumos.
Raiule, grădină dulce,
Nu te-ndura de te duce,
De mirosul florilor,
De dulceaţa pomilor.
Să trăiţi, să înfloriţi
Ca merii, ca perii,
În mijlocul primăverii!
Tare ca piatra, iute ca săgeata,
Tare ca fierul,iute ca oţelul.
La anul şi la mulţi ani!
Sărbători fericite!
(Flora)