Traditii, Credinte, Obiceiuri prezente in sarbatorile de iarna

Mareste imaginea. Traditii, Credinte, Obiceiuri prezente in sarbatorile de iarna Obiceiurile calendaristice si cele legate de viata de familie sunt o componenta perena a culturii noastre traditionale. Cele mai raspandite si mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Craciunului si de sarbatorirea Anului Nou. Repertoriul traditional al obiceiurilor si traditiilor romanesti cuprinde pe langa colindele propriu-zise - cantece de stea, vicleimul, plugusorul, sorcova, vasilica, jocuri cu masti (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (calutii, caluserii) - si o seama de datini, practici, superstitii, ziceri, sfaturi cu originea in credinte si mituri stravechi sau crestine. Dintre acestea, care exprima intelepciunea populara, realul sau fantasticul, esente ale bogatiei naostre spirituale, redam cateva specifice diferitelor zone ale tarii. - Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an. - In unele zone ale tarii, porcul se taie de Ignat, adica in 20 decembrie. Se zice ca porcul care n-a fost taiat in aceasta zi nu se mai ingrasa, caci si-a vazut cutitul. Sangele scurs din porc dupa ce a fost injunghiat se pune la uscat, apoi se macina si se afuma cu el, peste an, copiii ca sa le treaca de guturai, de spaima si de alte boli. - In Bucovina, in Ajunul Craciunului se pun pe masa un colac si un pahar de apa, deoarece se crede ca sufletele celor raposati vin in aceasta noapte pe la casele lor, gusta din colac si-si uda gura cu apa. - In Ajunul Craciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casa, ca albinelor sa le mearga bine, si sa nu paraseasca stupul pe vremea roitului. - In Ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci buboaie peste an. - Dupa Craciun sa nu mai fie lasati copiii sa mai zica colindatul, ca fac bube.

- Acolo unde este datina de a taia porcul in ziua de Craciun, gospodinele pregatesc o mancare din carne macra de porc cu ceapa si slanina, din care sunt ospatati cei dintai dintre strainii ce le calca pragul casei, acestei mancari i se spune "pomana porcului". - In unele sate maramuresene se zice ca-i blestemata femeia care nu pune de Craciun pe masa fata de masa cu ciucalai, pe pereti sterguri tarcate (brodate) si pe pat perne cu fete tarcate. - Cu o saptamana inainte de Craciun, in zona Codru din Maramures incep pregatirile pentru colindat, culminand in cele doua zile anterioare sarbatorii, cand se pregatesc mancarurile si se impodobesc interioarele locuintelor: masa cu fata brodata, fete de perne ornamentate, pe pereti se pun sterguri si blide ornamentate, crengi de brad, banita, busuioc, brebenoc. - Aluatul framantat in noaptea de Craciun e bun de deochi pentru vite. - Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se preface in vin, iar dobitoacele vorbesc. - La cele trei sarbatori mari - Craciun, Paste si Rusalii - sa te speli cu apa in care au fost pusi bani de argint si vei fi banos. - Nu e bine ca in Ajunul Craciunului sa fie pus pe masa mai intai rachiul, pentru ca nu el are intaietate in aceasta seara, ci bucatele. - Daca visezi grau verde in postul Craciunului e semn bun ca anul care vine are sa fie manos in toate. - In Ajunul Craciunului se leaga pomii cu paie, pentru ca acesti pomi sa lege rod bogat. - In Ajunul Craciunului se ung painile pe deasupra cu muruiala de faina de grau, ca ele sa nu crape, iar cu muruiala care a ramas, se ung pomii din gradina, ca ei sa fie in vara incarcati de roade. - In Ziua de Craciun nu se matura in casa, ci a doua zi, si dupa ce ai maturat du gunoiul acela la pomi, ca-i ajuta sa fie roditori. - Pomul Craciunului imbraca in sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumparate din oras. Cel mai raspandit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sarma, imbracate in hartie colorata, peste ele sunt trecute sfori din ata de fuior pe care sunt insirate boabe de fasole alba. - In alte sate se facea pom impodobit cu paie de grau taiate scurt si insirate pe sfoara, delimitate de floricele de porumb. Fasolea alba simboliza "curatirea sufletului". Unii locuitori preferau pomul de vasc, pe care se aplicau panglici de hartie colorata.

- In Ajunul Craciunului se da copiilor sa manance bostan, ca sa fie grasi peste an. - In Bucovina, colacii Craciunului se faceau in forma de 8 si se pastrau pana primavara cand se afumau si se tamaiau boii si plugul inainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mancati de plugari in tarina. - In anumite sate din Transilvania se pune, in Ajunul Craciunului, pe un scaun, in tinda casei, fan si pe el un colac si in jurul colacului un numar de coci corespunzator numarului de animale din gospodarie. Cocii se dadeau la animale impreuna cu fanul ca sa se inmulteasca si sa fie "an bun". - In seara de 23 spre 24 decembrie, pana dupa miezul noptii si in unele locuri pana la ziua, cete de copii merg din casa in casa cu colinda: Mos-Ajunul, Buna-dimineata, Colindisul sau Buna-dimineata la Mos-Ajun. In unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. Dupa credinta populara, ei sunt purtatori de noroc si fericire. - Prin unele parti, baietii, dar mai cu seama cantaretii bisericesti umbla cu icoana in ziua de Ajunul Craciunului - o icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos in mijlocul staulului. - Oamenii, cand se dau la baut rachiu sau vin in sarbatorile Craciunului, nu zic ca beau, ci ca se cinstesc. - In unele parti, cand este aproape de a se revarsa zorile, colindatori cu lautari sau fara lautari pleaca pe la casele gospodarilor instariti si le canta la fereastra un cantec sau mai multe, aceste cantece numindu-se "zori", spunandu-se ca atunci "canta zorile". - Prin Transilvania, se intelege sub numele de "zorit" datina de a se canta colinde de catre feciori si oameni insurati la "zoritul" in ziua de Craciun. - Incepand cu intaia zi de Craciun si in urmatoarele zile ale acestei sarbatori, copiii umbla cu Steaua, cantand colinde de stea prin care vestesc nasterea lui Iisus Hristos. - "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezinta la Craciun nasterea lui lisus Hristos, siretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul si adesea infruntarea necredintei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban. - Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Craciun si Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune in "Descrierea Moldovei" ca "Turca este o joaca iscodita inca din vremurile batrane, din pricina ciudei si scarbei ce o aveau moldovenii impotriva turcilor". Cu turca, capra sau brezaia umbla tinerii incepand de la Ignat si sfarsind cu zilele Craciunului si prin unele parti in ziua de Sf. Vasile pana seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia il poarta unul dintre tinerii mascati.

- Despre cei Trei Crai de la Rasarit sau Magii calatori se spune ca au venit sa se inchine lui lisus, dupa unii din Arabia Fericita, iar dupa altii din Persia. Traditia ne arata ca ei se numesc: Melchior, Gaspard si Balthazar. - Datina impodobirii bradului de Craciun pare a fi de obarsie germana, asa cum este si cantecul "O, brad frumos!". In Germania, aceasta sarbatoare este cunoscuta sub numele de Cristbaum. - Impodobirea Pomului de Craciun a patruns din Alsacia in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, precum si in Tarile de Jos, Spania, Italia, Elvetia. Tot pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceasta datina se intalneste in casele nemtilor din orasele romanesti si apoi se raspandeste pe cuprinsul tarii, odata cu cantecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!) - Despre Mos Ajun se spune ca a fost baciul aflat in slujba lui Mos Craciun, stapanul staulului unde Maica Domnului l-a nascut pe lisus Hristos. - Colinda a dobandit o destinatie precisa ca forma de magie benefica, ea marcand rodnicia campurilor, sporul animalelor, domestice, cresterea copiilor, implinirea prin casatorie a tinerilor, pacea si tihna batranilor, influentarea, in sens pozitiv, a vietii oamenilor si a naturii. - Vinul era in unele regiuni ale tarii si simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. In momentul solemn al casatoriei li se toarna vin peste mainile lor impreunate, simbolizand puterea vietii, trainicia si fericirea noii familii. - "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sarbatoarea Craciunului, din care s-a baut candva in momente solemne, la botez , la cununie, si care reprezenta un bun al familiei, transmitandu-se din generatie in generatie. La origine are un inteles magic, proprietati curative, unele dintre astfel de pahare poarta inscriptii cu caracter misterios. - A doua zi de Craciun se reia jocul duminical intrerupt vreme de sase saptamani, si tot atunci fetele, pe alocuri si flacaii, isi fac intrarea in ceata fecioreasca. - Crucea sau troita ridicate la hotarul satului au menirea sa consacre caracterul sacru al locului, sa delimiteze si sa apere spatiul propriu satului de fiinte demonice si totodata si comunitatile pe care le adapostesc. - Fiecare om are un copac frate. Sadirea unui copac in gradina, in parc sau in orice alt loc aduce noroc. Confesandu-te copacului, dobandesti o forta fizica sporita si tarie sufleteasa. Copacii, ca si florile, au anumite semnificatii: afinul semnifica nevoia de libertate; alunul - bunatate, sinceritate; bradul - teama de suferinta; castanul - teama nevinovata; frasinul amabilitate; gorunul - noroc surprinzator; liliacul - iubire; marul -invidie, nedreptate; maslinul - pace si impacare; mesteacanul - fericire in familie; nucul - insanatosire; paltinul - atentie la libertatea pe care o ai; piersicul - dificultati; plopul - prietenie,

devotament; prunul - fagaduieli uitate; salcia - respect; salcamul - pudoare; socul pierderea unui prieten; stejarul - iubire sincera; teiul - iubire conjugala; ulmul - prietenie trainica; visinul - lipsa de initiativa; vita de vie - petrecere; zmeurul - discordie. - Semnificatiile populare ale unor flori: albastrelele - delicatete; brandusa - regret; bujorul - rusine ; busuiocul - saracie; crinul - iubire ideala; garoafa - iubire patimasa; ghiocelul -nadejde; iasomia - bucurie; laleaua - reusita deosebita; lacrimioara - noroc si prosperitate; liliacul - iubire care se naste; macul - liniste, sanatate; margareta - candoare; narcisa - egoism, amor propriu; nufarul - raceala in iubire; nu-ma-uita - bucurie efemera; odoleanul - gelozie, cearta; sulfina - noutate; vioreaua - aventura primejdioasa; trandafirul - iubire si frumusete. - Aduc noroc si se ofera ca dar: paharul de cristal, salul, vioara, manusile, lampa (veioza), tabloul inramat, blana frumoasa, medalia gravata, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri dulci. - Nu aduc noroc si nu se ofera cadou: cutite, calimara, valiza, creion, cuie, pila de unghii, centura, fular, umbrela, oglinda, batista, ace de cravata, ace de par, parfumuri cu mirosuri violente, perle negre, farfurii, papuci. - In noaptea Anului Nou, in Tara Chioarului, fetele ies in ograda si numara noua stele si daca a noua stea este mai stralucitoare inseamna ca si ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roaga pe stea sa-i aduca ursitul. - La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masa colacul ornamentat care se tine pe masa de sarbatori, il tin pe varful capului, se aseaza pe taietor si asteapta sa auda un sunet dintr-o directie oarecare si din ce parte vine sunetul, in acea parte isi va gasi ursitul. - In Tara Oasului, in vatra focului de la stana se introduc patru potcoave pe care, dupa ce se inrosesc, se mulg oile peste ele, crezandu-se ca oile "stricate", care nu dau lapte, se vindeca datorita functiei magice a fierului. - In tinda casei se pune un vas de grau ca sa treaca colindatorii peste el, apoi graul se da la pasari si la animale, "sa fie cu spor ca si colindatorii". - In Ajunul Craciunului, in unele parti se umbla de catre dascali tineri bisericesti cu icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos. Intrand in casa, icoana este tinuta la piept de catre dascali cantand troparul Nasterii Mantuitorului. - In Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimba portile unor sateni care sau certat in cursul anului, determinandu-i astfel sa vorbeasca si sa se impace. - In ziua de Craciun nu se scoate gunoiul afara decat a doua zi, deoarece daca-l arunci "iti arunci norocul!"

- In partile Muscelului se crede ca primele patru zile, incepand cu 24 decembrie, corespund in ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavara, a doua de vara, a treia de toamna si a patra de iarna, si cum va fi vremea in aceste zile asa vor fi si anotimpurile. - In seara de Craciun, in satele maramuresene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne si solduri, si usile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele sa nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung si oamenii pe frunte, pe spate, la coate si la genunchi, precum si usile si ferestrele casei pentru a indeparta demonii noptii. - In dimineata de Craciun e bine sa ne spalam cu apa curata, luata dintr-un izvor sau fantana in care punem o moneda de argint, pentru ca tot anul sa fim curati ca argintul si feriti de boli. - In noaptea de Craciun nu-i ingaduit nimanui sa doarma in grajduri, deoarece in acea noapte boii vorbesc unii cu altii, in limba lor, despre Iisus Hristos, cel nascut in iesle si incalzit de vite cu suflarea lor. - In zonele Fagaras si Mures este obiceiul ca de Anul Nou sa se puna pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete si feciori sau perechi de fete si feciori intra pe rand in casa si intorc fiecare dintre ei cite o farfurie si ce se afla sub farfurie le arata ca asa le va fi ursitul(a) sau ca asa le va fi norocul daca se vor casatori: oglinda = mandrie; paharul de tuica = bautor; painea = bogatie; carbunele = negru la suflet; sarea = saracie; creionul = domn; bani = avutie. Se face haz de aceste preziceri. - Se crede ca in timp ce omul stranuta, ii intra sau ii iese prin nari un duh rau sau o particica din suflet. De aceea, pentru a nu se intampla ceva rau celui ce stranuta, se recurge la rostirea unei urari: "Doamne ajuta!", "Sa-ti fie de bine!", "Sanatate!". - Cand stranuti de mai multe ori la rand e semn ca vei face chef.

Semnificatiile unor intamplari:

- Ai noroc: - daca versi vin pe masa - daca rastorni cutia de chibrituri - daca atingi cocoasa unui cocosat - daca strici un pahar de culoare alba

- daca iti tiuie urechea stanga - daca dai pomana unui sarac. Diferite superstitii:

- Painea sa nu se puna cu coaja de jos in sus ca trage a saracie. - Daca cineva bea ceai si varsa din el din intamplare, e semn bun. - Cand te mananca palma dreapta e semn ca vei da bani altei persoane, iar daca te mananca palma stanga inseamna ca vei primi bani. - Femeia care poarta cercei schimbati, adica unul de la o pereche si altul de la alta, e semn ca isi va schimba si barbatul. - Daca porti o camasa pe dos e semn ca ti se intoarce norocul spre rau. - Cand cineva isi musca limba e semn ca cineva il vorbeste de rau. - Daca la masa se varsa vin din pahar din greseala inseamna ca va fi veselie. - Cand cocosul canta in fata usii sau a ferestrei vesteste sosirea unor musafiri.

Semne de timp: - Daca inceputul lui decembrie va fi geros, tot asa va fi vremea zece saptamani. - Cand cainii latra la luna, urmeaza ger mare. - Cand porcii de ingrasat mananca bine, va fi timp senin. - Dupa o iarna grea, urmeaza un an manos. - Zapada multa si gerul din decembrie vestesc grau si bucate din belsug. - Gaste salbatice multe sunt vestitoare ale iernii grele. - De va ploua la inceputul lunii noiembrie, saptamana Craciunului va fi geroasa. - Neaua multa de pe pomi insemna muguri putini pe pomi in primavara.

- Ianuarie cald nu e semn de an manos. - Ianuarie uscat si geros aduce Faur umed. - Cand se trag norii spre miazazi, urmeaza frig, iar cand e spre miazanoapte, caldura.

Cum sa ne imbracam de sarbatori - semnificatiile unor culori - Alb - liniste, inocenta, virtute, castitate, impacare - caracterizeaza persoanele expansive, suave, puritane. - Albastru - liniste, satisfactie, tandrete, iubire, afectiune - caracterizeaza persoanele concentrice, pasive, senzitive, perceptive, unificative - Galben - aspiratie, originalitate, veselie, spontaneitate - caracterizeaza persoanele active, proiective, expansive, investigative. - Gri - melancolie, tristete, plictiseala - caracterizeaza persoanele deprimate, inchise, cu tendinte de izolare, cu stare de amaraciune. - Negru - sobrietate, tristete, doliu, singuratate, despartire, moarte - Portocaliu - exprima dorinta, excitabilitate, dominanta, erotism - este specifica pesoanei active, ofensive, competitive, sociabile. - Rosu - vointa, dominanta, ardoare, erotism, actiune, insufletire - specifica persoanei active, excentrice, autonome, locomotorie, dominatoare, erotice, competitive. - Verde - concentrare, renastere, siguranta, indrazneala, abstinenta, autoevaluare, persistenta - caracterizeaza persoanele pasive, defensive, autonome, retinute, posesive, imuabile.

Datina si obiceiul

Inapoi Inainte

Datina si obiceiul 1. Satul romanesc cunoaste o seama de asezaminte traditionale de natura spirituala, economica sau sociala, care au o viata a lor proprie si din launtrul carora sunt indrumate deosebitele activitati ale colectivitatii. Cum isi indrumeaza activitatile aceasta unitate de viata organica a satului si cum isi mentine structura si randuiala sa proprie? Orice colectivitate pentru a-si putea organiza continutul de viata are nevoie de o seama de legi si asezaminte in limita carora ea se misca. In asezaminte viata obsteasca se cristalizeaza dandu-i-se pe aceasta cale un caracter de stabilitate. In societatea moderna (evoluata), institutiile de stat sunt acelea care reglementeaza raporturile dintre oameni, indrumeaza activitatile si organizeaza viata. In societatile primitive si cele mai putin evoluate, asezamintele traditionale si legi nescrise alcatuiesc temeiul ordinii sociale. Satul romanesc de azi sta pe o treapta de mijloc. Cu toate ca viata sa a intrat de mult sub oranduirea institutiilor de stat, cu toate ca primaria, scoala ori biserica sunt active si il conduc, acestea nu-i sunt caracteristice si nici macar nu-l cuprind. Legi si asezaminte stravechi, atat in ordinea sociala cat si in cea economica sau spirituala, functioneaza organic si rodnic in orice loc, in orice act; totul este strabatut de o randuiala perfecta si de un fond comun ca o minte atot clarvazatoare, un ochi care vegheaza la bunul mers al obstii. Aplecandu-ne asupra vietii concrete, asupra vietii satului romanesc, gasim doua fenomene care par sa reprezinte si sa intruchipeze ordinea comunitatii omenesti. E vorba de datina si de obicei. Cand intrebam un taran ce este nunta sau armindenul, el ne raspunde ca este "o datina". Daca il intrebam ce face, el ne raspunde ca "asa e obiceiul". Viata sa este stapanita de o seama de forme si acte traditionale repetate si adaptate, care fac parte din aceeasi unitate a civilizatiei romane satesti. Cunoasterea lor mai in deaproape ne deschide intelesuri noi asupra intregului acestei civilizatii. 2. Datina si obiceiul, desi reprezinta oarecum aceeasi categorie de fapte prin elementul traditional al vietii satesti, ca fenomene ele pot fi deosebite. Deosebirea vine din indoita lor natura si directie, din sensul lor social.

Sa plecam intai de la cuvinte si sa le judecam intrucat ele acopera fapte concrete, viata. Datina vine de la ceea ce este dat, lucru obiectiv, exterior. In continutul sau intra social vorbind, ideea de mostenire, adica de trecere intre generatii. Datina este o forma si o realitate traditionala. Retinem aici in primul rand ideea de obiect exterior, de sine statator, de lucru gata facut, primit intreg. Obicei inseamna in primul rand deprindere; deprindere nu individuala, act repetat, savarsit fara o prea puternica lumina a constiintei si care are drept scop o reducere a sfortarilor si conservarea individului, ci deprindere colectiva, act repetat cu scopul de a conserva si indruma viata sociala. Deprinderea individuala poarta numele de obisnuinta si este un fapt de psihologie, iar deprinderea colectiva poarta numele de obicei si este un fapt de sociologie. Traditia, ca si in cazul datinii, nu este absenta; obiceiul este un fapt indelung repetat si mostenit din batrani. Dar in timp ce datina este o forma sociala, un chip al fiintei colective prezent continuu in aceasta fiinta, obiceiul este un act social care actualizeaza intr-un fel datinile si da viata obstei de azi. Obiceiul indrumeaza si innoieste viata sociala in sensul traditiei. Obiceiul cuprinde in sfera sa ideea de traditie vie. In concluzie, obiceiul poate fi definit in felul urmator: a) Regula traditionala de comportare; b) Organizare traditionala de acte. In genere se inclina spre o identificare a acestor fenomene. Pentru intelegerea lucrurilor asa cum sunt ele in realitate este necesara o aplecare directa asupra vietii, o examinare mai in deaproape a faptelor corespunzatoare. Discutia pe cuvinte, desi rodnica uneori, nu este aici satisfacatoare. Daca in vorbirea obisnuita anumite semne - cuvintele - corespund adesea unor realitati precise, de cele mai multe ori aceasta vorbire impreuna mai multe realitati sub acelasi semn, sau da mai multe semne aceleiasi realitati. Datina este in ordinea sociala ceva stabil, cu un caracter de permanenta, este ceva "asezat" de unde vine si termenul romanesc corespunzator de asezamant. Este obiceiul un astfel de fenomen? Este, intrucat face parte din formele traditionale ale satului si nu este, intrucat are caracterul de deprindere colectiva. Intre sferele obicei-datina nu este un raport de suprapunere perfecta nici unul de subordonare, ci un raport de intretaiere. Emanand din aceeasi origine, din aceeasi categorie de fapte, intre datina si obicei, credem ca este deosebirea de la punctul de vedere static si cel dinamic. Cand zicem datina, privim faptele in existenta lor statica integrate in unitatea structurala a ordinii sociale. In acest fel, datina reprezinta mai mult un total de raporturi ce stabilesc functiuni si un camp de actiune posibila.

Obiceiul ne duce direct in categoria actiunii. El porneste si priveste aceleasi fenomene legate de ordinea sociala dar in alt sens, acela al activitatii sociale. Obiceiul indrumeaza activitatile sociale in diferite prilejuri, cerute de organismul social, indrumeaza dupa tipuri de actiuni si reactiuni cu caracter traditional. Sa luam un exemplu: botezul. Este deopotriva datina si obicei. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, trebuie ca fenomenul sa aiba o indoita natura si mai ales sa fie privit din doua puncte de vedere deosebite. Botezul este datina, intrucat vedem in el o forma de initiere religioasa in ordinea vietii sociale, un element sau o treapta in intregul rotunjit al randuirii sociale. Botezul este obicei, intrucat el se implineste printr-o serie de acte si agenti, de gesturi si formule, printr-un sistem intreg de comportari tipice, al caror ritm si sens sunt comandate de rostul initial al datinii insasi. 3. In satul romanesc de azi avem pe de o parte asezamintele traditionale, asa cum am aratat, insufletite de obiceiul traditional activ, legat direct. Obiceiul insa nu functioneaza numai in raport cu institutiile stravechi ale satului deoarece, prin integrarea sa intr-o ordine sociala si politica moderna, satul este prevazut si indrumat cu alte institutii: acelea de stat. In genere institutiile se inmultesc mereu ca o urmare fireasca a evolutiei sociale si anume a diferentierii structurale a societatii. In satul romanesc, lucrurile n-au avut urmari firesti; institutiile moderne ale statului au venit pe deasupra, s-au asezat nedorite si fara temei in comunitatea cu forme de organizare stravechi a satului. Viata obsteasca a satului insa s-a adaptat vremii. Intre formele vechi si cele noua nu s-a produs un conflict; cu toata opozitia reala intre acestea, viata sateasca si-a urmat cursul in formele traditionale, firesti ale cuprinsului sau, active interior, lasand formelor noi sa rezolve cu deosebire raporturile comunitatii cu statul. Aparent suntem in fata unui proces de inlocuire a obiceiului si a tuturor formelor traditionale de organizare, prin institutiile moderne si activitatile lor. In fond insa nu este decat o schimbare in care caracterele esentiale ale acestor fapte raman, chiar daca se numesc altfel. Mai mult in viata spirituala, mai putin in ordinea practica, in viata economica, obiceiul si vechile forme, datinile, functioneaza fara a fi stanjenite de biserica, primarie sau jandarmerie. Ba uneori, cum este in cazul bisericii, sunt ajutate si implinite. Daca acest proces de inlocuire exista, totusi se poate observa ca nu are aceeasi tarie in toate categoriile de activitati sociale. De cand viata satului se organizeaza sub supravegherea institutiilor de stat, s-au produs diferentieri si procese profunde in inima satului. In domeniul unora dintre activitati, datina si obiceiul si-au pierdut atat formele cat si puterea activa seculara, in domeniul altora isi pastreaza mai departe formele si puterea lor desavarsita. Natura intima a ordinii sociale a satului pare chiar ca in unele cazuri dovedeste o tarie si o capacitate de transformare uimitoare. Organizarile prin institutii a activitatilor redevin obiceiuri, functioneaza si sunt privite ca atare si anume atunci cand ele sunt mostenite din generatie in generatie, atunci cand trecutul indepartat le transforma si le adapteaza, ele sunt privite ca bunuri traditionale.

Exemplul cel mai adanc vorbitor pentru ilustrarea acestui proces este biserica. Daca justitia statului a mers pana a inlocui in intregime (desi nu in tot locul) dreptul obisnuit, daca in relatiile economice s-a intamplat acelasii lucru, in viata spirituala a satului, biserica ca institutie de Stat este aceea care a suferit influente, a fost transformata si facuta sa apartina locului mai mult decat centrului episcopal. Biserica taranului roman nu este o biserica a statului, ci o biserica a satului. Trecutul cu sirul intreg de generatii o strajuiesc. Aici poate fi vorba abia despre o biserica vie, aceea a sufletelor si una intretinuta de formele abstracte ale Statului. 4. Obiceiul este o forma de deprindere colectiva; o forma activa, creatoare care naste din procesul de viata al colectivitatii si se aplica materiei sociale pentru a o organiza. Noi intalnim insa in sat obiceiuri, fapte concrete in deosebitele categorii de activitati pe care le repartizam dupa categoriile de valori carora apartin. In acest fel obiceiurile sunt prezente pe intreaga suprafata a vietii gatesti. Ele actioneaza in toate categoriile de manifestari ale satului romanesc, intr-unul mai mult decat in altul. In religie, in morala, in economie, in drept si toate relatiunile sociale ale satului romanesc, obiceiul este prezent si activ. Faptul asupra caruia vrem sa atragem atentia insa este ca termenul de obicei in sens de fapt concret religios, moral sau juridic, asa cum este intrebuintat obisnuit chiar in sat, este impropriu. Desi traditionale aceste fapte sunt in continutul lor divers, fapte tinand de valorile respective. Ele pot fi numite mai precis datini, insistandu-se in acest fel mai mult asupra caracterului lor de forme traditionale, nu asupra sensului activ de deprindere colectiva. Obiceiul ca fapt concret, spre deosebire de datini, nu poate fi gasit nicaieri. Cercetarea lui directa nu este deci cu putinta. Obiceiul ca forma activa, obiceiul mod de comportare traditional se realizeaza in materia, in fondul colectiv al satului, in diferite fapte concrete apartinand acestei vieti. De aceea el nu poate fi cercetat decat din acest punct de vedere: pe deasupra si in interiorul fiecarui fapt concret care il implineste sub ochii nostri. Cercetarea obiceiului deci este material vorbind in functie de cercetarea datinilor. Pentru a fi lamuriti deplin: caracterele de deprindere de activ si creator pe de o parte, de religios, de moral, juridic si economic pe de alta parte, pot fi gasite ca elemente in compozitia aceluiasi fapt, dar ele sunt un indoit aspect al sau, puncte de vedere deosebite prin care poate fi privit. Obiceiul forma activa, asa cum l-am aratat, isi cauta realizarea si se actualizeaza in deosebitele campuri de activitate ale vietii sociale. Dupa natura acestor sectoare, obiceiul poate lua forme speciale. Realizarea obiceiului in viata religioasa poate sa fie in adevar deosebita fata de aceea din viata morala, juridica sau economica. In genere in societatile primitive functiunile si categoriile de valori sunt nediferentiate. Un fapt poate fi polivalent. In satul romanesc, desi domina elementul religios si magic

care strabate toate celelalte domenii, se poate totusi vorbi de o tendinta de hotarnicie intre diferitele categorii de valori si intre functiunile lor respective. Voim adica sa spunem ca in satul romanesc putem deosebi fapte de sine statatoare, religioase, morale, juridice, economice. Obiceiul organizeaza activitatile sociale in toate domeniile, adica pe intreaga suprafata a vietii satului, de aceea sunt fapte de deprindere colectiva in toate aceste activitati. Asa cum este "zauritul" de Craciun, este si formula de respect fata de batrani, asa cum este devalmasia, este si targul de tara. Desi deosebite ca functiuni in intregul vietii sociale, aceste fapte au un caracter comun: acela de deprindere colectiva, adica de a fi un obicei. Organizarea obinuita este caracteristica treptei si structurii sociale a satului romanesc. Obiceiul implineste rosturi cu mult mai mari decat suntem obisnuiti sa-i acordam. O adancire a acestui fenomen pe plan interior nu este mai putin rodnica. 5. Obiceiul in satul romanesc reprezinta un fenomen social activ si conservator, cu un caracter de stabilitate care da ritmul vietii satesti si putinta acesteia de a-si mentine ordinea in timp si spatiu. Functional deci acest fenomen este un factor ordonator. Expresia a unui sistem de reprezentari colective sau simplu act de deprindere, obiceiul imbraca si se randueste spiritul colectiv. Obiceiul reprezinta o organizare traditionala de acte; datina este o forma conservatoare necesara. Aceste caractere intrunite in inima aceluiasi fenomen explica de ce nu avem dea face cu forme moarte, ci forme active. Obiceiul are puterea actualizarii; poate fi manifestare actuala la nevoi actuale. Prin actualizare el slujeste nevoilor de prefacere ale vietii colective. Datina conservatoare nu este ceva imobil, mort; nu este, pentru ca; in ea se manifesta obiceiul adica actul colectiv. Obiceiul schimba si se schimba continuu, adoptand formele vechi nevoilor de viata actuala ale colectivitatii. Judecand pe plan sufletesc, obiceiul ne apare in doua chipuri: pe de o parte ca act constient si indreptatit, explicat; iar pe de alta, ca act inconstient, lipsit de o explicatie. Taranul roman savarseste o seama de acte - obiceiuri intemeindu-le prin legatura necesara cu o reprezentare colectiva, cu o credinta. Aceasta credinta cu caracter social ii comanda si ii indreptateste savarsirea actului. Realitatile pot fi indrumate si mode late dupa voia omului cu conditia sa fie respectata, randuiala lor data. Alteori insa omul savarseste actele fara niciun temei de gand sau credinta; numai prin puterea deprinderii si a valorii sale traditionale. Obiceiul in acest caz a fost numit de catre etnografi, supravietuire. Taranul roman este prins puternic sub stapanirea unor astfel de obiceiuri. El practica o seama de acte fara sa poata justifica de ce le practica; el nu poate da seama de ce faptueste intr-un fel sau altul. Singurele explicatii repetate continuu sunt ca asa au "apucat din batrani", sau "ca asa e obiceiul".

Caracterul traditional si acela de deprindere colectiva sunt puternice mai ales in aceasta categorie de obiceiuri-supravietuiri. O femeie din Tara Oltului intrebata de ce savarseste un obicei, raspunde: "Eu asa am apucat din bunici si din stramosi; ca eu am apucat a face ca ei. Treaba n-am sa zic ca nu-i bine. De unde am eu voia asta? Omul meu zice ca de ce le fac, da eu nu stiu de ce le fac. Da ce mi-s de la Adam sa stiu de unde vine toate celea?". Caracterul traditional, mostenirea din batrani si puterea ei de constrangere sunt deplin marturisite aici. Cand insa omul explica prin expresii ca: "asa e obiceiul", apare desigur sensul colectiv al unei deprinderi; un act e savarsit pentru ca "asa se face", pentru ca "asa face toata lumea"; omul se supune pentru ca s-a deprins si pentru ca pastreaza o regula de comportare data. Caracterele de mai sus sunt cu deosebire evidente, mai ales in cazul formelor stravechi mostenite, al caror sens s-a pierdut si care functioneaza: in virtutea unor legi speciale ale colectivitatii. Datina si obiceiul apar deci si sub forma de supravietuiri. In aceasta forma ele sunt expresia unei stari sociale anterioare, astazi inlocuita. Sensul, gandul care le statea drept temei, a fost pierdut odata cu trecerea vremii. De aceea nu se poate stabili o legatura intre fondul evoluat (schimbat sau chiar inlocuit) si forma fixa care continua sa apara. Satul romanesc cunoaste si astfel de forme. Datinile si obiceiurile, prezente in structura sa actuala ne poarta in fundalul unui trecut de mult apus si totusi functioneaza puternic in prezent. Satul romanesc acorda formele vechi si nevoile actuale, dand o infatisare organica unor elemente si forme uneori foarte diferentiate. Datina si obiceiul reprezinta in natura, in fiinta aceluiasi fapt, forma ordonatoare si actul creator al vietii sociale satesti.