Apropierea anotimpului de iarnă îmi crește inima.

Mă face să simt cum se apropie și sărbătorile

care-mi bucură sufletul și care aduce toți membrii familiei împreună măcar în această perioadă a
anului.
Sărbătorile de iarnă îmi amintesc de copilărie, îmi amintesc clar aproape fiecare Crăciun din
copilărie și cât de multe s-au schimbat cu trecerea timpului. Mă fac să mă gândesc la oamenii pe
care i-am avut lângă mine, de cei care, din păcate, nu mai sunt lângă mine și de aceea care încă
sunt.
Încă de când era mică am reușit să asociez sărbătorilor de Crăciun unele evenimente ce știam că
se petrec doar atunci, cum ar fi: multe din rudele noastre se întorceau acasă din străinătate,
cumpărături, mama era ocupată cu gătitul, tata se ocupa de sania pe care o stricam mereu și în
fiecare an decoram și aranjam bradul, dar eu mică fiind, îl încurcam foarte mult pe tata și ce am
înțeles mai târziu din acestea era că pentru el conta mai mult să mă vadă pe mine fericită, de
aceea repara sania de câte ori era nevoie și de aceea mă lăsa să-l ajut cu bradul..atât cât puteam.
Tradițiile de Crăciun pe care obișnuiam să le ținem încă vii era colindatul, mama pregătea bucate
specifice sezonului, împodobirea bradului, masa de Crăciun unde toată familia era adunată și se
bucurau că sunt împreună. Mai târziu mi-am dat seama că poate putem privi lucrurile și altfel.
Poate că tradițiile și obiceiurile de Crăciun nu ar trebui să fie un motiv pentru a-i uni pe oamenii,
ci oamenii ar trebui să se adune în această perioadă de sărbătoare pentru a ține acest foc aprins,
acest foc ce ar trebui să ardă în sufletele noastre mereu, tradițiile și obiceiurile de Crăciun.
Până să trecem mai departe, ce-ați zice să vă povestesc câte ceva despre Crăciunul copilăriei
mele? Lucruri pe care mi le amintesc și altele spuse de mama, bunica..
Din câte mi-a povestit mama, primul meu brad de Crăciun a fost împodobit când aveam 2 ani, iar
mama a surprins momentul și mi-a făcut o poză cu o căciuliță de Moș Crăciun. Am câte o poză cu
mine și bradul din fiecare an de atunci și încă le păstrez, dar ce mă bucur cel mai mult e faptul că
vor mai fi poze, vreau să surprind acest moment la fiecare Crăciun, să fac din asta o tradiție.
De Crăciun, prin casă, întotdeauna mirosea a cozonaci și turte cu nucă și câte și mai câte
pregătea mama împreună cu mătușa, sora ei. Cele două în fiecare an pregătesc meniul
împreună, vedeți? Un alt obicei! Întotdeauna o auzeam pe mătușa cum spunea: „Abia aștept să
crești și să văd cum o să faci singură sau împreună cu noi toate astea!”. În momentul de față nu
am foarte multe talente în bucătărie, dar mă străduiesc să le ajut pe cât pot, pentru că încerc să
petrec cât mai mult timp cu ele.
Întotdeauna a existat o problema când venea vorba de colindat și mama nu dorea să mă lase să
merg pentru că era foarte frig afară și îi era teamă ca nu cumva să răceasc, dar în fiecare an o
convingeam și bucuria mea era maximă, dar acum? Acum nu mai e nevoie să o conving pentru că
nu mai merg de câțiva ani, și oare? Unde e bucuria mea acum?
De cozonaci întotdeauna s-a ocupat bunica, „Babi” cum îi spunem noi, nepoții. O iubesc foarte
mult pe Babi și mi-e teamă de Crăciunul în care nu voi mai gusta din cozonacii ei.
Apoi urma masa de Crăciun, unde toți eram adunați să petrecem sărbătorile împreună, unde să
te bucuri cu adevărat de aceste momente, dacă nu în sânul familiei?
Crăciunul cât eram copil însemna foarte mult, însemna o bucurie imensă pentru faptul că ningea,
pentru că toți verișorii erau împreună și aveam mulți tovarăși de joacă prin casă, pentru că o
urmăream atentă pe bunica cum face cozonaci, pentru tot ceea ce se întâmpla atunci în jurul
meu.
Dar timpul a trecut și am observat că pentru mine Crăciunul are altă semnificație, faptul că
aștept Crăciunul din alte motive. Pentru vacanța din timpul școlii, pentru excursii cu prietenii,
pentru ieșiri, să petrec mai mult timp pe telefon, să am mult timp liber. Dar Crăciunul nu e
despre toate acestea, Crăciunul e despre familie, despre bucurii, despre momente cu oameni
dragi, despre tradiții și obiceiuri.
Să nu pierdem semnificație Crăciunului. Să nu pierdem tot ceea ce a înflorit în sufletul nostru în
copilărie, să nu uităm să ne bucurăm cu adevărat, să nu uităm ceea ce contează cu adevărat.
Pentru copii, către părinții lor: să vă facă plăcere să le aduceți felicitări de Crăciun, să vă facă
plăcere să stați împreună cu ei în această perioadă, să le ascultați poveștile, să nu vă rătăciți de
ei.
Pentru părinți, către copiiilor: să-i luați alături de voi, să le faceți focul acela din suflet să ardă
pentru această perioada a anului, să-i faceți dornici să iasă afară și să se bucure de zăpadă, să-i
faceți dornici să colinde și să bucure și alte case. Aveți responsabilitatea să-i faceți responsabili să
ducă tradițiile și obiceiurile mai departe într-un mod frumos.
Și revenind la tradițiile și obiceiurile de Crăciun, ceea ce am povestit pe scurt nu sunt doar
amintiri din copilăria mea, sunt tradiții și obiceiuri ce au loc în familia mea, în casa mea în
perioada aceasta a anului. Fiecare familie are tradițiile și obiceiurile ei, fiecare familie se bucură
în felul ei, fiecare își creează propriile momente frumoase de care să-și amintească.
Să nu uitați că tradiția cea mai importantă este să nu uităm să arătăm bunătate, măcar în această
perioadă dacă nu se poate tot anul. Nu uitați să fiți buni, să ajutați, să vă iubiți, să vă iertați și să
rămâneți împreună, familia să rămână unită. Cea mai importantă tradiție aceasta este.
Despre toate acestea este Crăciunul meu, despre familia, iubire și bunătate. Haideți să fim noi
buni, nu sfaturile.