GAND DE CRACIUN

Si uite-ne in Ajunul Craciunului. In seara asta impodobim bradul cu globuri colorate

si beteala (daca nu am facut-o deja) si il pandim cu nerabdare pe Mos Craciun in
sania sa cu sacul plin de cadouri. Suntem alaturi de cei dragi, in jurul unei mese
imbelsugate, intr-o atmosfera feerica, plina de bucurie. Craciunul este un moment
magic si desi nimeni nu isi explica magia lui, cred ca fiecare dintre noi o simte si o
imbratiseaza cu caldura in fiecare an.

In copilarie pentru mine Craciunul a fost putin altfel decat acum. Inca mi-l amintesc
pe tatal meu cand taia porcul si mai simt inca gustul soriciului fript. Imi amintesc
mirosul de carnati de casa si cel carne prospata, mirosul de slanina afumata. Faceam
focul la soba de teracota, care duduia de lemne si da, si mie imi placea sa privesc
imaginea flacarilor jucandu-se in tavan si avand pe fundal sunetul lemnelor uscate
troznind in soba, cand afara era un ger napraznic. Vad si acum tabloul caselor de la
tara in asfintitul rosu si inghetat de iarna, ingropate in zapada si amortite parca de
ger, un peisaj parca de poveste, cu fum gros ce iesea pe hornuri. Imi amintesc cat imi
placea, la fel ca si acum, zapada. Sa alerg prin ea, sa ma tolanesc, sa fac bulgari si
oameni de zapada pe care ii vedeam apoi topindu-se in caldura soarleui. Simt inca
zilele cu soare de iarna, "soare cu dinti" cu ii ziceam, intrucat mai mult ingheta decat
incalzea, reflectandu-se asa de frumos in zapada, impreuna cu cerul inghetat, de
sticla. Colindatorii, bradul, mirosul de cozonac facut de mama, sau de turte coapte pe
vatra facute de bunica, focul, lemnele, porcul... sunt atat de departe acum. Nu i-am
scris decat o singura data o scrisoare Mosului in copilarie. Craciunul nu a insemnat
pentru mine niciodata doar cadouri, desi primeam si de-astea. In timp am crescut si
cu fiecare Craciun, magia lui s-a pierdut in zarva orasului si al vietii "moderne".

Cum trec anii! Cum trece timpul! Cum trece viata! Multe lucruri se schimba si multe
raman la fel. Cum ne schimbam, cum ne transformam si nu mai suntem niciodata
aceeasi. Ne pierdem inocenta si sensiblitatea. Ne pierdem parca pe noi insine in
tumultul "civilizatiei", al rutinei si al banalului. Uitam sa radem, sa ne emotionam, sa
simtim, sa iubim. Uitam sa ne bucuram de lucruri simple. Visam doar la mari
realizari si grandioase fericiri care, poate nu vin niciodata.

Parca acum Craciunul a devenit ceva atat de "comercial" si "ultra-mediatizat". Deja

 sarbatoarea se rezuma la goana nebuna pentru cadouri, la targuri, piete, magazine
deschise non-stop, mancare cat pentru o luna. Oamenii alearga doar sa cumpere,
Craciunul devenind o tehnica comerciala a marilor magazine, o imagine a vitrinelor
luminate si sinonim cu aglomeratia si isteria. Craciun inseamna reclame la televizor,
"jingle- bells-uri" si oferte in magazine. Si asa se face ca putini din noi mai traiesc
insemnatatea sarbatorii, nasterea tainica a Fiului lui Dumnezeu. Deja multi dintre
noi nici nu mai cunosc semnificatia acesteia. Stim ca vine mosul si facem bradul, dar
mai stim oare ca in aceasta noapte s-a nascut Isus? Putini. Nu stiu de ce toate
lucrurile astea si-au pierdut din farmec odata cu trecerea timpului si sarbatoarea a
ajuns sa treaca doar prin trup nu si prin suflet. Ne amintim sa impodobim casa si
bradul, dar oare ne impodobim la fel si sufletul ? Cu credinta, cu intelepciune, cu
rabdare, cu fidelitate sau dragoste?

Cred ca ar trebui acum, in aceste zile, sa privim atent la noi si inauntrul nostru, nu
doar in farfurie si sub brad. Si nu doar in aceste zile, ci chiar mai des. Sa vedem daca
mai este acolo ceva blandete, cinste sau mila. Sa incercam sa fim mai buni, mai
armoniosi, mai curati, mai recunoscatori pentru ce avem, chiar daca de cele mai
multe ori nu suntem rasplatiti pe masura. Sa oferi fara a astepta ceva in schimb este
o mare virtute. Sa incercam sa judecam mai putin, sa intelegem mai mult. Sa ne
gatim si firea, nu numai trupul. Sa fim alaturi de cei dragi noua si sa ne bucuram cu
ei, de cel mai de pret dar pe care l-am primit de la Dumnezeu: viata! Pentru ca asa
cum este ea, buna sau rea, este un dar.

Cu sarbatorile de iarna se mai incheie un an. Un an in care poate am pierdut ceva,

poate am castigat altceva in schimb. Uneori si eu mai trag linie si ma intreb cu ce a
fost benefic anul ce se incheie. Alteori nu. Pentru ca eu consider, chiar si lucrurile pe
care noi pe moment le vedem "pierderi" sau dezamagiri, pe termen lung pot insemna
un castig. Cred ca Dumnezeu stie mai bine ce este bine pentru noi, si chiar daca ne ia
ceva, nu o face cu rautate sau drept pedeapsa.

Planuri pentru anul viitor nu imi fac. Am incetat de mult sa fac planuri. Am invatat in
scurta mea existenta de pana cum ca viata este atat de imprevizibila si se poate
schimba atat de usor, in ciuda planurilor noastre, incat consider ca nu trebuie sa imi
bat capul. Prefer sa ma bucur de prezent si sa iau viitorul asa cum vine el. Daca vine.
Sa zicem totusi ca imi fixez si eu in minte cateva coordonate, "lucruri pe care mi le
doresc", dar destul de vagi.

Cam asa vad eu Craciunul. Nu alerg in goana dupa cadouri sau dupa brad, dar imi
place sa ofer celor dragi. Nu mananc peste masura si nu ii cer nimic special Mosului
niciodata, dar sunt intotdeauna multumita de ce primesc. Nu imi decorez casa, dar
 incerc sa imi decorez sufletul si sa ma imbunatatesc in fiecare zi cate putin, pe mine
ca OM. Craciunul este pentru mine mai mult o sarbatoare a spiritului si incerc sa o
sarbatoresc ca atare: lanaga cei dragi, oricare ar fi ei, cu multa cumpatare si dragoste
in suflet. Este o sarbatoare a fericirii, a curateniei sufletesti, a credinteti si puritatii.
Este o sarbatoare a iertarii si a multumirii. Este un moment in care toate cele rele
trebuie lasate de o parte si inima trebuie incarcata cu speranta. Motiv pentru care, in
Ajunul celei mai mari sarbatori crestine, cand acest articol se va publica, automat, eu
voi fi undeva la 10 000 de metri, intr-un avion, care ma duce la Bucuresti, acasa,
impreuna cu cei dragi, alaturi de cei dragi. Si asta va doresc si voua! Multa fericire in
suflet, armonie si dragoste apoi restul celor materiale vor veni de la sine.

Craciun Fericit tuturor!

Cnd trieti departe de cas, devii, cu timpul, un fel de acrobat:

calci, n vrful picioarelor, printre amintiri, s nu cumva s le
trezeti i s te nvleasc, s te copleeasc, s te nvluie, cu
parfumuri, arome, culori, emoii, intense i unice, pe care tii prea
bine c nu le mai poi tri nicieri i nicicnd. Atunci, faci salturi
mortale printre emoii, te simi ca un funambul, care merge pe srm
i ncearc s rmn n echilibru, un iluzionist, care a nvat de unul
singur toate scamatoriile iscusite, pentru a ascunde obiecte, gnduri,
emoii, lacrimi Exist, ns, momente n care nici o scamatorie nu
mai are efect, amintirile i dau trcoale, la nceput ntr-un mod
nedesluit, ntr-o diminea cu rou, sau cu zpad pe Vezuviu, apoi
ntr-o noapte cu cer nstelat i aer tios, te nconjoar, ncet ncet i
nu-i las nici o cale de salvare. Nu-i rmne altceva de fcut dect s
te predai. De Crciun eu m predau amintirilor, s fac ce vor cu
mine! Le-am disciplinat i le-am mblnzit, a spune cu succes, tot
anul, chiar dac, din cnd n cnd au mai luat-o razna, dar am reuit s
rmn pe srm, n echilibru, s fac pn i ceva pai de dans

Crciunul e momentul n care m predau amintirilor i a mini dac

a spune c nu-mi place, chiar dac le simt cum fac tumbe prin
sufletul meu i m zpcesc.

Orict de mult a cuta n jurul meu, orict de vigilente mi-ar fi

toate simurile, orict a ncerca s adulmec parfumuri sau arome
proustiene, pierdute ntr-un timp ndeprtat, nu a regsi nicieri
mirosul intens de rin i pdure, care inunda casa bunicilor de la
Mintiu, n ziua de ajun. Dimineaa, devreme, mergeam n pdure, cu
bunicul meu, pe care l chemam Tata Bun, s alegem bradul de

Crciun. Sania era tras de

cei doi cai ai notri, Stela i Fulger, care i fceau, cu greu, drum
printre troiene, era tare frig, ningea fr oprire, cu fulgi imeni i grei,
care ni se aterneau n urm, tergnd orice semn al trecerii noastre
pe acolo. Brazii era mpovrai de atta alb, zpada se transformase
n ururi de ghea, care atrnau de crengi, ca nite lumnri
rsturnate. n aer parfumul de pdure, de pmnt reavn, de muchi de
brad era mbttor. Legam bradul n spatele saniei i l duceam acas.
l scuturam de zpad, avea trunchiul gros i Tata Bun l cioplea cu
migal, la tietor. Noi l mpodobeam n camera dinspre strad, pentru
c trebuia s lumineze drumul lui Mo Crciun, atunci cnd va ajunge
la noi, pe nserate. mi plcea la nebunie s ies seara, pe drum, i s
m uit la brazii care luminau toate casele, din camera dinainte, aceea
n care intrai doar de srbtori. Unde s mai simt mirosul amar i
aspru de lemne proaspt tiate, stivuite cu grij de Tata Bun, sub
sob, nc umede i pline de zpad? Ieri eram la nite prieteni, care
au cas i emineu, la un moment dat, mi-am vrt nasul n lemnrie,
ncercnd s regsesc aceeai mireasm de pduretiu c sunt
patetic, dar credei-m, lemnele astea nu au nici un miros!
 S te trezeti n dimineaa de

ajun i primul aer pe care l respiri s fie cu parfum de nuci, zahr,

vanilie i mac, parfum de cozonac aburind pe mas, tocmai scos din
cuptordac nu e sta un paradis pentru simuri, atunci care e?
Bunica mea, Mama Uca, avea cuptor n curte i se trezea cu noaptea
n cap s frmnte, bunicul fcea focul, aducea din lemnrie nite
buci lungi de lemn, care ardeau molcom, se ncingeau n flcri
nalte, apoi deveneau jar; era momentul n care se puneau la copt
cozonacii. Se rumeneau aa de frumos, iar cnd bunica i scotea din
cuptor, aburinzi, i i ducea n caspn i aerul, ngheat de ger, se
nmuia de atta parfum.

La Napoli exist multe pizzerii, care au cuptor cu lemne. Cnd

mergem s mncm o pizza, adesea l iau pe Matei i ne a ezm n
faa cuptorului, cu scuza c vrea s vad cum se face o pizza el
ateapt pizza cu miros de mozzarella i busuioc, eu a vrea s pot
nchide ochii i s simt mirosul dulce de nuci i vanilie.
n fiecare an, cnd merg acas de Pate, la ntrebarea pe care mi-o
pune, de fiecare dat, mama: Ce vrei s-i gtesc?, rspunsul meu
e invariabil acelai, de ani de zile: cozonac. Pot renuna la orice, dar
nu i la cozonac, de fapt, la mireasma lui cald, cu care s m trezesc
n dimineaa de ajun. E ca o ntoarcere magic n timp, uneori vital i
necesar, un fel de hran pentru dor.
 De Crciun, casa

bunicilor mei de la Ture se umplea de nepoi, ne adunam de prin

toate colurile rii, dormeam ntr-o camer toi, ne nghesuiam n
dou paturi, pentru c nu vroiam s ne desprim nici mcar noaptea,
aa c preferam s dormim ngrmdii. Dac, peste noapte, unul
dintre noi trebuia s ias n curte, la baie, ne trezeam to i i mergeam
cu el. Rmneam uimii, privind cerul, care, parc, se prvlea
peste noi, cu stelele agate de hornDimineaa ieeam pe prisp i
scriam cu degetele pe zpada care se aternuse peste noapte. Tna
Floarea ne pregtea plcinte mici cu magiun, pe care le mncam cu
lapte. Luam sniile i bteam dealurile pn cnd se nsera. Ne
ntorceam acas uzi, ngheai, cu degetele nepenite de frig i Tnu
Pavel ne aeza pe toi, n rnd, i ne punea cte o crmid cald,
nfurat ntr-un prosop, sub picioare, ca s ne nclzim. nainte ne
certa un pic, pentru c am stat afar pn am uitat de noi. Apoi, punea
din nou crmizile n cuptorul de la sob, s rmn calde. Bunica
aeza coji de mr pe plit, s miroase casa frumos. nc un parfum
pierdutnu tiu dac erau merele altfel, sau soba, sau aerul din cas,
sau pur i simplu faptul c eram cu toii mpreun, ntr-un fel de
armonie paradisiac chiar dac, n seara de Crciun, ne certam,
uneori, pn s hotrm cine s nceap colinda, atunci cnd bteam
la poarta vecinilor. Aveam un caiet de colinzi, n care ncepeam s
scriem din prima zi de vacan. tiam o mulime de colinzi, dar
preferata noastr rmnea Deschide ua, cretine. Cntam pe mai
multe voci, cu mult patos, nu i cu mare talent vocal, dar asta conta
prea puin.

Ne ntorceam acas, nainte de miezul nopii, nfrigurai, fericii, cu

traista plin de nuci, mere, cozonac, covrigi. Ne nghesuiam toi la
cele dou ochiuri de fereastr, care ddeau spre strad i l ateptam
pe Mo Craciun. Drumul era luminat doar de stele i de zpada
sticloas, care prea neumblat, pentru c ningea fr oprire.
Ateptam o vreme, apoi mergeam s ne culcm, obosii de sniu, de
bulgrit, de colindat, frni de atta joac i de toi oamenii de
zpad, pe care i lsasem de paz, pe dealuri. Nu-mi amintesc prea
bine ce daruri ne aducea Moul, cte o ppu, cte o jucrie din
lemn, portocale, dulciuriAvea prea puin importan ce cadouri
primeam, noi eram, oricum, fericii, pentru c eram mpreun i
tocmai de aceea simeam, nzecit de mbietor, orice mireasm,
vedeam, nzecit de luminos, cerul nstelat i auzeam, nzecit de
blnd, vocea bunicilor, care ne ndemna s mergem la culcare,
pentru c, altfel, Moul nu o s vin la noi