CUVÂNT LA NAȘTEREA DOMNULUI

Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El
să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (In. 3, 16)

La o simplă analiză, iubirea și cadourile par noțiuni complementare, căci darurile sunt − nu-i așa?
− expresia dragostei… Și totuși, pentru mulți acestea au ajuns două realități diferite, căci legătura lor
firească a căzut pradă convenționalismului sec și relaționării formale! Veți zice, poate: bine, dar cum să
ne afirmăm dragostea, dacă nu prin daruri sau cadouri? Prin daruri, da, dar ca cele ale magilor (Matei 2,
11); prin închinare, ca cea a păstorilor (Luca 2, 15-20) și prin cântări de slavă, ca cele ale îngerilor (Luca
2, 13-14). În popor se spune că nu valoarea darurilor contează, ci gestul. Ei bine, tocmai la acestea ar
trebui să fim atenți: la gesturile din ce în ce mai formale, la darurile din ce în ce mai convenționale, la
felicitările din ce în ce mai instituționale, la sms-urile, email-urile etc., ca vehicule ale formalismului și
obligației „de serviciu” − substitute ale adevăratei iubiri.

Este știut că Dumnezeu nu așteaptă de la noi atât daruri, cât iubirea noastră. Sau, dacă vreți,
așteaptă darurile iubirii noastre, care nu pot fi simple felicitări, flori ori cutii de cadouri, ci tânjește după
dragostea noastră, materializată mai degrabă într-o lacrimă de recunoștință pentru iubirea Lui, într-un
strop de sudoare, vărsat în slujba aproapelui, sau într-un ceas de rugăciune petrecut în „Casa” (Biserica)
Lui. Asemenea și cei dragi ai noștri: așteaptă dragostea noastră concretizată în sentimente sincere,
comuniune autentică și iubire neformalizată, nu doar în felicitări și cutii cu fel de fel de daruri.
Sărbătoarea Nașterii Domnului nu e sărbătoarea felicitărilor sau a cadourilor de tot felul, ci este
sărbătoarea dragostei! Ascultați o întâmplare, pe cât reală pe atât de dramatică:

„Mai erau doar trei zile până la Crăciun. La ușă sună insistent poştaşul, având în mână un colet mare,
învelit într-o hârtie frumoasă și legat cu panglici aurii.
−Intră! răspunse o voce din interior.
Poştaşul intră. Era o casă rău întreţinută, întunecată și plină de praf. Aşezat într-un fotoliu, stătea un
bătrân.
−Priveşte ce pachet frumos ai primit de Crăciun! spuse bucuros poştaşul.
−Mulţumesc, pune-l acolo jos! zise bătrânul, cu cea mai tristă și mai blazată voce din lume.
Poștașul rămase cu pachetul în mână, consternat! Cadoul era plin de lucruri minunate, iar bătrânul nu
arăta nici cea mai mică urmă de bucurie. Ba, mai mult, părea că nici prin gând nu-i trece să se ridice și
să-l deschidă.
−Dar… domnule, nu crezi că ar trebui să te bucuri și să faci din cadoul acesta un adevărat prilej de
sărbătorire?!
−Nu pot! Nu pot deloc!… strigă bătrânul, cu gâtul sugrumat de plâns.
Şi începu să îi relateze poştaşului istoria fiicei sale, căsătorită în oraşul vecin:
−În fiecare an îmi trimite un astfel de pachet de Crăciun, cu un bileţel: „de la fiica ta, Luiza, şi de la soţul
ei…” Niciodată vreo urare personală, o vizită sau o invitaţie de a petrece Crăciunul împreună. Niciodată!
… Vino și dumneata să vezi! îl invită el pe poștaș, în timp ce se ridică din fotoliu împleticindu-se. Merseră
împreună la debara, iar bătrânul deschise uşa.
−Bine, dar!… bâigui poştaşul contrariat. Debaraua era plină de astfel de cadouri de Crăciun, adunate din
anii trecuţi. Toate cu aceeași hârtie desenată şi cu panglici strălucitoare.
−Dar… nici măcar nu le-aţi deschis! reuși să articuleze, în sfârșit, poștașul.
−Nu! răspunse trist bătrânul. Pentru că în ele nu se află nici un pic de… dragoste!”. Trist, nu-i așa, să
înlocuiești dragostea cu daruri și să substitui cadourile datoriei tale de fiu ori de fiică? Într-o lume în care
naturalul – în loc să tindă spre supranatural – a decăzut în artificial și superficial, ne mirăm că și iubirea
noastră, tot mai neputincioasă și mai sărăcăcioasă, se lasă înlocuită de surogate moderne – cadouri
frumos poleite, dar fără suflet și… de fapt fără substanță, adică fără iubire?!… Cât de mult am ajuns, unii
dintre noi, să ne asemănăm pomilor de Crăciun, poleiți și încărcați cu daruri, ca nu cumva să se vadă că
nu avem, de fapt… roade! Oameni obsedați de cadouri și de mirajul unei sărbători care are tot mai puțin
de-a face cu Nașterea Domnului, n-ați vrea să reînvățați iubirea? „Împachetați”, mai degrabă, dragostea
voastră și pe aceasta dăruiți-o celor iubiți ai voștri, căci aceasta așteaptă ei de la voi!… Nu vă acoperiți
neputința iubirii cu daruri convenționale, pline de lucruri, dar goale de… suflet! Nu vă amăgiți! Iubirea,
chiar dacă nu se vede, se simte! În schimb cadourile, chiar dacă se văd, s-ar putea să fie totuși goale,
câtă vreme nu au nimic de transmis, pentru că, uneori, sunt vehiculul unei iubiri care… nu există!
Așa încât, cred că pentru această sărbătoare „a iubirii” prin excelență, când Dumnezeu Și-a trimis
pe Fiul Său pe pământ din iubire față de om (In. 3, 16), ar trebui, dragii mei, cu toții, să ne întrarmăm în
primul rând cu iubire și doar după aceea să apelăm și la daruri, ca expresie a acesteia. Dar, să ne
întrarmăm cu iubire adevărată − care să însuflețească darurile noastre, nu să se lase înlocuită de ele;
care să dea sens acelora, nu să le formalizeze ori să le convenționalizeze!

Să deprindem iubirea curată și sinceră, pentru că doar aceasta este jertfă deplină! Vedeți,
dumneavoastră? Când Dumnezeu a vrut să-Și arate iubirea Sa față de noi, „S-a dat pe Sine”(S-a jertfit)
(Gal. 1, 4), nu ne-a trimis cadouri frumos ambalate din cer! De ce? Știa prea bine că acelea nu conving.
Cadourile pot ține de foame, dar nu și de… dragoste; pot ține de cald, dar nu transmit și căldura
sufletească a iubirii! De aceea, la acest Crăciun binecuvântat, să dăruim celorlalți mai ales iubirea
noastră curată, sinceră și caldă: celor de aproape, dar și celor de departe, iar dacă recurgem și la daruri –
de acum imposibil de exclus din tradiția sărbătorii – să nu uităm să și însuflețim acestea cu dragoste, mai
înainte de a le expedia celor dragi! Să sărbătorim sărbătoarea iubirii în iubire, căci numai așa darurile
noastre vor fi pline de iubire, și să dăruim celor iubiți ai noștri mai ales dragostea noastră!