Regele din iesle...doar o poveste?

Într-un peisaj de alb imaculat, văd doar oameni într-o goană ciudată, într-o atmosferă care ar fi
trebuit sa fie unică. Văd doar suflete ce aleargă în toate părțile și mențin priviri reci, care trec
țintă prin ceilalți oameni spre realizarea unui scop bine definit: acela de a pune la punct
îndeplinirea tradiției.
Pentru că ea, tradiția… a acoperit totul. A făcut să uităm că în urmă cu 2000 de ani, ceva măreț s-
a întâmplat. Domnul Isus ne-a ales. Ne-a ales pentru că ne-a iubit și ne iubește. A ales să se nască
umil într-o lume murdară, aflată între întunerit și păcat, pentru a aduce mântuirea.
Însă am uitat…
Am uitat, iar acum vedem totul cu alți ochi.
Crăciunul…e perioada aceea din iarnă împodobită, luminată cu câteva lumânări parfumate și
instalație, peste care punem beteală și globuri frumos colorate. E îndulcită cu mirosul mâncării
calde și a cozonacilor. E masa rotundă în jurul căreia familia se adună. E perioada în care pe
fundal de aud colinde, iar în ciuda frigului de afară, inimile parcă devin mai bune, mai calde și
mai darnice. Pentru că nu în ultimul rând, Crăciunul înseamnă… cadouri.
Dar nu, nu e așa. Pentru că dacă înainte era normal să fim buni măcar în perioada aceasta, acum
suntem aceeași oameni triști, monotoni și lipsiți de dragoste, ca și în timpul anului, de altfel.
Dacă magii au venit la Rege cu cele mai prețioase daruri, vreau să știi că tu, omule, nu ai nimic
pe acest pământ de care Domnul ar avea nevoie.
Doar o inimă, o SINGURĂ inimă. Care sa fie dăruită Lui în totalitate, și asta așteaptă: o inimă
recunoscătoare, o stare de mulțumire, o inimă copleșită de candoare, o bunătate a sufletului ce
iese din tiparul lumii, o renunțare la închinarea de fațadă, o dragoste fără limită și aceasta
împărtășită cu ceilalți.

Pentru că în asta stă totul: în a da. A da fără a aștepta ceva în schimb. A oferi, pentru că oferi
ceva ce nu are sfârșit. Iar acest lucru strălucește mai puternic decât orice. Acest lucru întrece
orice bogăție a pământului.
Pentru că…un suflet rănit, zdrobit, negru, nu poate fi împodobit asemenea unui brad, nu poate fi
încălzit și nici îndulcit, pentru că tradiția nu îi poate face nimic.
Doar Domnul îi poate readuce starea de bucurie, iar vestea nașterii îi poate readuce speranța.
Iar dacă doar El poate aduce iubirea, iertarea, mântuirea de care cineva are nevoie, atunci mă
întreb…
Ce ar fi Crăciunul…dacă Regele din iesle ar rămâne doar o poveste?
Dragi creștini,
Mari și minunate sunt lucrările Domnului ! Declarăm aceasta în orice vreme, cu atât mai mult
acum la Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Ce puteam primi mai mult decât un Mântuitor în
stare să ne mântuiască ? Ce puteam primi mai frumos decât o declarație de dragoste din partea
lui Dumnezeu ? Așadar, să vestim cu toată bucuria ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit prin Hristos
Isus Domnul !
Ce putem face noi ca un răspuns umil la Darul nespus de mare a lui Dumnezeu ?
Putem să-L celebrăm pe El. Dedicați în totalitate acestei cauze înalte. Cu toată ființa noastră, cu
trupul, cu sufletul, cu mintea și cu inima. Să nu mai fie loc în noi pentru altceva sau pentru
altcineva. În viața noastră, în casele noastre, în bisericile noastre, în satele și orașele noastre, în
România întreagă, Pruncul Isus, Dumnezeul cel tare, Mântuitorul, să fie cinstit, lăudat și
proclamat ca fiind conținutul și esența acestei sărbători. Să dăm la o parte totul, absolut totul din
ceea ce I-a luat locul Domnului Isus. Să găsim mijloace tot mai multe și tot mai variate ca
Domnul Isus și creștinismul să cuprindă lumea. Să le spunem tuturor despre scopul pentru care
Domnul Hristos a venit în lumea noastră.
Putem să ne lăsăm transformați de El. Chiar pentru aceasta a venit în lume. Ca să schimbe
omenirea în asemănarea Lui. Nu a venit să impresioneze în mod egoist, nu a venit să-și câștige
urmași pentru a avea o influență omenească, nu a venit nici măcar să vindece, să predice sau să
facă minuni ca un prim scop, ci El a venit ca să transforme omul pentru a putea fi socotit drept de
către Dumnezeu. Întrebarea este, ce facem cu răutatea noastră, cu neiertarea noastră, cu
necredința noastră, cu împietrirea noastră ? Ce facem ? Nașterea Domnului Isus trebuie să ne
schimbe ! Nu merită să mai rămânem neschimbați ! Nu merită să ducem mai departe chipul
omului vechi ! Avem nevoie de schimbare, noi toți !
Putem să trăim pentru El. Știți câte milioane și milioane de oameni deja o fac ? Ce mai
aștepți ? Încă de la nașterea Lui au fost dintre cei care s-au întors de la iesle plini de bucurie, cu
hotărâri noi, cu un orizont strălucitor înaintea ochilor. Ce câștigați au fost ! Nu este absolut nici o
pierdere în a trăi pentru El, ba dimpotrivă câștigul este enorm. Iată o intenție plină de
semnificație, cei care trăiesc deja cu Domnul să-și reasigure sentimentele față de Domnul, iar
ceilalți să și le asigure cu toată încrederea că nu greșesc. Fă ceva de care să beneficiezi și în
lumea cealaltă- faptul că ai decis, la Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus din anul 2016, să trăiești
pentru El. Ar fi modul cel mai frumos în care ai putea marca sărbătoarea.
Vă doresc Sărbători fericite alături de cei dragi și împreună cu Hristos !
Daruri ce nu-și pierd valoarea
E mare har ca an după an să putem să sărbătorim Sărbătoarea. Mi-aș dori ca în fiecare an
sărbătoarea aceasta să devină tot mai mult o sărbătoare pe care o închinăm Domnului, să căutăm
să-I fim plăcuți Domnului, să-L cinstim și să facem voia Lui.
Obișnuim să ne facem daruri, e frumos, e bine... gândindu-mă la toate darurile care le-am făcut
celor dragi, vreau să vă-ntreb: darul pe care l-ați făcut an după an, ce valoare va mai avea peste
ani? crește valoarea sau scade? dar darurile oferite de Dumnezeu omenirii, sunt daruri care nu-și
pierd niciodată valoarea, au fost oferite omenirii acum mai bine de 2000 de ani, și azi, după 2000
de ani, sunt la fel de prețioase ca atunci; dacă nu, chiar mai valoroase ca atunci.

Unul din darurile oferite omenirii este Darul Revelației. Când Cuvântul s-a-ntrupat, a adus cu
Sine revelația unui Tată iubitor. Dacă n-ar fi venit Fiul la noi, nu L-am fi înțeles niciodată pe
Tatăl, nu L-am fi cunoscut, nu am fi înțeles cum bate inima de Tată a lui Dumnezeu, dar El a
venit în lume, ca oricine Îl vede pe El, să-L vadă pe Tatăl.

Alt dar este Darul Harului, noi toți am primit din plinătatea Lui, har după har. Harul și
adevărul au venit prin Isus Hristos, un dar ce nu-și pierde valoarea, și nu se devalorizează
niciodată este darul harului. Datorită acestui dar, milioane de oameni credincioși nu sunt
pedepsiți pentru păcatele lor, ci primesc mântuirea și viața veșnică.

Darul Regenerării: a venit Cuvântul pe pământ să regenereze toată omenirea.

Câți dintre noi suntem siguri că am primit darurile lui Dumnezeu?
Hangiul din Betleem

Este puțin probabil ca Cezar August să fi fost îndrăgostit de statistică, iar dacă a decretat un nou
recensământ, a făcut-o din alte considerente. Nu-i era totuna peste câți supuși stăpânește și, mai
ales, care sunt posesiunile acestora. Căci din impozitul pe averi se umplea vistieria imperială. Și
imperiul era vast.
Irod, așa „cel Mare” cum era, și-a dovedit supușenia, aplicând decretul imperial în ținutul peste
care era rege. Ba l-a și adaptat specificului local, făcând înscrierea după seminții și nu după
cetățile în care locuiau supușii.
Așa a ajuns Iosif, tâmplarul din Nazaretul Galileii, la Betleem. În cetatea lui David. Pentru că
era din seminția acestuia. Și printre misterele care ne-au rămas încă neelucidate se numără și
acesta: de ce l-a însoțit și Maria? Femeile, potrivit legii romane, nu erau obligate să se prezinte
personal. Și mai era și pe cale să nască.
Recurgând la presupuneri în privința asta, am putea spune că, știind pe Cine urma să nască, știa
și profeția lui Mica privitoare la locul nașterii Pruncului. (Mica 5: 2) Sau, poate, Duhul Sfânt a
îndrumat-o într-acolo.
Ceea ce știm cu certitudine e că au ajuns și că își căutau cu înfrigurare un loc de găzduire. Nu
erau singurii veniți din ținuturile nordice pentru recensământ. Mai erau și alții în situația lor, care
le-o luaseră înainte, iar hanul era plin.
Dialogul cu hangiul trebuie să fi fost scurt, chiar dacă situația era disperată. Impresionat sau nu
de situația femeii, tot n-ar fi ratat un „gheșeft”. Și dacă nu mai avea camere cu vedere spre ogorul
lui Boaz sau mormântul Rahelei, i-ar fi strecurat undeva pe prispa din față, pentru un câștig
suplimentar. Așa ar fi procedat orice confrate de-al lui.
Situația aceasta este învăluită nu doar în mister ci și într-o colosală uimire. Hangiule, tu știi pe
lângă ce ai trecut? Și cine-ar fi semnat în „cartea de onoare”? Poți să-ți dai seama cum ar fi arătat
cartea de vizită a hanului tău? Dar peste toate astea: cum ar fi fost viața ta, primind Vestea Bună?
Betleemul de azi are peste treizeci de hoteluri și peste trei sute de magazine de suveniruri. Și nu
pentru cei care vin la vreun recensământ. Nu. Toate îi așteaptă pe turiștii care vin să trăiască, la
nivelul inimii, miracolul de atunci. Chiar dacă printre stelele care strălucesc pe firmele
hotelurilor nu e și steaua...de atunci. Cea călăuzitoare.
Încă n-am ajuns la Betleem, deși îmi doresc. Sunt acasă, meditând. La Nașterea mântuitoare
meditez frecvent, dar azi, într-un mod deosebit, mi-a venit în minte acel hangiu. Nu-l putem
acuza de lipsă de ospitalitate. Chiar și interesul material l-ar fi determinat să răspundă pozitiv.
Îmi place să cred că această ocazie extraordinară n-a rămas singulară. Că dacă nu L-a întâlnit pe
Mântuitor la naștere, L-a cunoscut ulterior. Și mântuirea care venea cu El.
Hangiule, să ne vedem în cer. Împreună cu toți cititorii mei. Amin.