O întâmplare spaniola cu generalul Carol Moro Manoliu.

Comandant de oști din Spania

În luna aprilie 1918, cu ocazia săpăturilor arheologice ce s-a făcut la Madrid- Spania, la
mănăstirea Sf Costin s-au găsit mai multe manuscrise pergamentate al creștinilor, sub Împărășia
lui Nero.
A fost însărcinat de împaratil Nero să colinde întreg imperiu și peste tot și chiar prin
catacombe să scoată și să cerceteze și să impună la pedepse îngrozitoare pe creștini,
condamnându-i la moarte.
Fiind zguduit de credința hotărâtă a credincioșilor, generalul Carol I devine creștin, iată
cum declară el personal întâmplarea extraordinară care l-a făcut să se lase de prigoană și să se
facă creștin. Scriu rânduri cu mâna mea spre a folosi celor ce se tem de Dumnezeu în limba
spaniolă, latină, greacă și ebraică, pe care le răspândesc cât voi fi în viață astfel încât și după
moartea mea să știe toți cum au executat eu creștini și să fie învățătură pentru toți acei care vor fi
în situația mea de progonitor.
După 10 ani de cutreierare a imperiului Roman, pentru descoperirea si condamnarea
creștinilor, am fost în Spania la locul meu de naștere, după moartea apostolului Pavel și ceilalți
colaboratori ai lui Barnaba, Apostolul. Văzând împăratul că și în Spania progresează rapid
creștinismul, a dat ordin să aresteze pe toți creștinii și mai ales pe căpeteniile lor și sa-i duc la
Roma. Astefl, am ajuns la Madrid unde locuia mama și soția și cei doi copii ai mei. Când am
spus mamei mele că sunt trimis de împărat să cercetez pe tpți creștinii care disprețuise pe toți zeii
și să-i condamn la moarte prin chinuri. Mama mi-a zis să nu fac lucrul acesta că nu este drept să
lupt contra lui Dumnezeu și mai bine preferă să pierd titlul de general decât să văd murind în
chinuri îngrozitoare oameni nevinovați pentru credința lor curată în Dumnezeul cel adevărat.
Fără să știu că mama mea este creștină în ascuns, m-am mâniat, am ordonat să-mi pregătească
îmbrăcăminte și tot ce am nevoie că trebuie să cutreier toate orașele din Spania, impreună cu
soldati și ofițeri care mă însoțeau să arestez pe creștini și să-i duc la Roma. Cu lacrimi în ochi,
mama mi-a strâns hainele și mi-a pregătit tot ce trebuia pt drum.
În ziua în care trebuia să plec a căzut o zăpadă așa de mare cum nu se mai văzuse în
Spania și din această cauză am amânat plecarea . Ne-am hotărât să facem o exsursie în vederea
unei vânători de cerbi. Asta s-a întamplat în acele zile de ianuarie care a schimbat rostul vieții
mele.
Am plecat la vânătoare , la locul destinat. Fiecare eram așezati la câte o trecătoare a
cerbilor. Nu la mult timp după ce m-am instalat la pândă, am văzut un cerb mare, cu multe
coarne care venea spre mine. Între coarnele cerbului strălucea o lumină care se mărea și devenea
ma strălucitiare, ca soarle la amiază. Când mă pregăteam să țintesc cu toată inima, aud deodată o
voce puternică dintre coarnele cerbului ” Carole, Carole, de ce mă prigonești?” Eu am orbit din
cauza acelei lumini și tremuram de spaimă la auzul acestei vedenii. Am căzut jos la pământ
îngenunchind ca și Pavel. ” Cine ești tu acela pe care îl prigonesc?” Vocea îmi răspunde ” Eu
sunt, Hristosul , pe care îl prigonești. Eu sunt Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor văzute și
nevăzute, și deasupra tuturor zeilor la care voi vă închinați. Iată că vei rămâne orb și gângov,
până te vei întoarce și vei crede în Dumnezeul creștinilor. Ce ai auzit și ai văzut să nu spui la
nimeni decât mamei tale care îți va spune ce ai de făcut.”
După ce s-a terminat vânătoarea, prietenii meii au observat că nu mai văd și că nu mai pot
vorbi și a pus aceasta pe seama gerului prea puternic sau al unui șoc nervos. M-au luat de mână
și m-au dus acasă. Când m-a văzut mama și soția s-au speriat și au întrebat pe prietenii mei ce s-a
întâmplat. Aceștia au spus că poate din cauza gerului, m-au lăsat pe pat și apoi prietenii au
plecat. Am rămas singur cu mama mea, m-a întrebat cum de mi-am pierdut vederea și graiul
deodată, iar eu i-am răspuns:
Iată, mamă, ce s-a întâmplat, dar să nu spui la nimeni acest lucru. Când am ajuns la locul de
vânătoare, am luat fiecare loc pe câte o porțiune de trecere a cerbilor, deodata văd că vine grăbit
spre mine un cerb cu multe coarne, iar spre mirarea mea văd cum între coarnele cerbului
stralucea o lumină care se mărea pe măsură ce se apropia de mine, devenind mai strălucitoare ca
soarele la amiază. Deși îngrozit de aceasta, eu mă pregăteam să trag în cerb cu arma, când
deodata aud o voce puternică dintre coarnele cerbului zicandu-mi ” Carole, Carole, de ce mă
prigonești?”. Eu am întrebat atunci tremurând și căzând la pământ ” Cine ești tu acela pe care îl
prigonesc?”
Mama mea spus atunci: dragul meu copil, puternicul Dumnezeu s-a descoperit ție ca să te
scape din rătăcirea în care umbli crezând în zeii timpului și prigonind pe creștini. Și eu sunt
creștină de 10 ani, am avut credincioși în casa mea, pe cei doi ucenici ai lui Pavel, pe Aristotel,
am devenit și eu creștină și zilnic mă rugam pentru tine, asa că daca ți-a descoperit Domnul
Hristos trebuie să te fi prețuit ca pe un vas ascuns. Acum trebuie să lepezi funcția de prigonitor
pe care ai primit-o de la împărat și să studiem cuvantul lui Dumnezeu, Sfanta Scriptură. Ne vom
ruga și vei deveni ucenic al lui Dumnezeu în Hrostos. Dupa aceia El îți va spune ce ai de făcut.
Am ascultat pe mama mea, am început să studiez Sfanta Scriptura și să mă rog. Mi-am
dat demisia din postul meu de prigonitor invocând motivul că sunt bolnav, sunt orb și nu mai pot
vorbi împăratului. Împăratul nu mi-a primit demisia. Atunci mama mea mi-a zis să îmbrățișez
creștinismul, chiar cu riscul de a pierde titlul de general.
La refuzul meu hotărât, împăratul a făcut un consiliu cu toți coducătorii, apoi mi-au
comunicat că dacă refuz funcția de prigonitor al creștinilor, chiar dacă sunt orb și mut, voi fi scos
în piața principală din Madrid și voi fi degradat și apoi expulzat din Spania cu toată familia mea.
În acel timp s-a îmbolnăvit mama, m-a chemat și mi-a zis: iata că eu sunt bolnavă și
curând mă voi duce la odihna, iar tu, dacă te vor degrada și dacă vei pirde rangul de general și
dacă vei fi expulzat din Spania împreună cu familia, să te bucuri căci soția și copiii îi vei pierde
pentru Hristos și îi vei vedea din nou . Aceasta am aflat în visul meu de noapte pe care l-am avut
despre tine, ca o descoperire de la Dumnezeu. Peste 8 zile vei fi expulzat din Spania și anume în
Ierusalim. Când vei trece prin Corint caută să vii în contact cu credincioși. La fel să faci și la
sosirea ta in Ierusalim unde vei fi botezat, iar când vei ieși din apa botezului îți vei căpăta
vederea și graiul. Te vei bucura de acestea, împreună cu toată biserica și apoi vei fi un va ales al
lui Hristos pe care până acum l-ai progonit.
Dupa 10 ore de la aceasta convorbire mama mea amurit. Dar exact dup[ 8 zie am fost
scos în piața mare din Madrid și am fost degradat, apoi am fost încredințat unui căpitam care m-a
codus pe o corabie pe mine, soția mea și cei doi copii. Când m-a îmbarcat, căpitanul corabiei
când a văzit-o pe soția mea a luat-o ca sclavă. Ajungând la Corint cu corabia, am reușit să stam
de vorbă cu bătrânii bisericii cărora le-am istorisit toate câte mi s-au întâmplat până atunci. Tot
acolo am cunoscut pe Aristotel care a stat în casa mea, care a cunoscut-o pe mama mea și care le-
a făcut creștine, el m-a incurajat foarte mult. După ce am stat la Corint 6 ore am plecat la Iope.
De la Iope la Ierusalim sunt 60 de km care trebuia sa-i parcurgem pe jos. Pe drum am întâlnit
călători care duceau mărfuri la Ierusalim pe cămile, pe măgăruși, deși ne-am rugat de ei nu
puteau pentru că erau încărcate, așa că a trebuit să mergem pe jos la Ierusalim. Fiind obosiți ne-
am oprit să ne odihnim într-o pădurice de smochini, unde ne-a prins somnul, am adormit și apoi
când ne-am trexit am văzut lipsa unui copil, am strigat cât am putut și l-am căutat peste tot, dar
nu l-am găsit. Atunci mi-am adus aminte de ce imi spusese mama, ca imi voi pierde soția și
copii, dar să nu mă descurajez și să țin cu tărie de credința în Hristos. Am plecat cu singurul
copil care mi-a mai rămas spre Ierusalim. În drum trebuia să trecem înot peste un râu vijelios și
pe care pluteau butuci de lemn la vale, făcând trecerea foarte primejdioasă. Am luat copilul de
braț și am început să înot, dar l-a mijlocul apei am fost lovit de un butuc așa de puternic și am
scăpat copilul din brașe fiind laut de apă la vale fără să-l mai văd. Am strigat după ajutor dar nu
era nimeni prin împrejur care ar fi putut sa-l salveze. Ieșind la mal cu sufletul zdrobit de durere,
după ce m-am odihnit, am pornit mai departe spre Ierusalim.
Pe drum m-a ajuns o caravana de cămile , i-am rugat să mă ia și pe mine că sunt foarte
obosit. M-au întrebat la cine vreu sa ma duc și auzind ca vreau să merg la comunitatea creștinilor
de acolo s-au bucurat și mi-au spus că și ei sunt creștini chiar din comunitatea din Ierusalim.
Ajungând la Ierusalim, m-am prezentat prezbiterilor bisericii, le-am predat recomandarea pe care
mi-au dat-o fratii de la Corint, apoi le-am istorisit tot ce mi s-a întâmplat și care s-au întâmplat
exact cum aflase mama în vis înainte să moară, frații au ascultat cu luare aminte tot ce le-am
istorisit, mi-au spus că sunt un om fericit și s-au rugat. Frații din biserică mi-au spus că este o
lege împărătească, că iudeii din Ierusalim nu au voie să găzduiască persoane străine care au fost
exilate sau izolate din țara lor și mai ales din Spania. , asa ca noi te trimitem ca păzitor la via
noastră care se află în apropiere de Ierusalim, iar dupa 12 zile vom veni să te botezăm ca să fi
fratele nostru în Domnul. După 12 zile au venit și m-au botezat după credința pe care o
mărturisisem în fața martorilor, botezându-mă în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.
De îndată ce am ieșit din apă, mi s-a luminat ochii și am început să vorbesc ca înainte, așa cum
îmi spusese mama. Ne-am bucurat cu toți de acets mare evenimet, iar eu am rămas mai departe
păzitor la via comunității din Ierusalim. În urma celor întâmplat veneu frați din toate părțile să
vadă și să audă minunile pe care le-a făcut Dumnezeu cu mine.
Am rămas 10 ani păzitor la vie, singur pe lume, fără soția si copii mei, dar în schimb
aveam pe Hristos, care i-a înlocuit pe toți.
Intr-o zi, se apropie doi tineri să intre în vie să ia struguri, iar eu nu i-am lăsat spunându-
le că le voi da eu. După aceea m-au întrebat dacă știu unde este generalul spaniol Carol Monaliu,
că îl chemă împăratul fiindcă se află în conflict cu țara vecină. Le-am spus că eu sunt și m-am
întors cu cei 2 tineri, am luat o corabie care mergea spre Spania. Întâmplarea a fost să ne urcăm
pe aceași corabie care ne expulzase. Căpitanul a trebuit să treacă pe acasa, unde am stat o zi.
Copiii au mers la bucătărie să mănânce ceva, dar spre surprindere au găsit-o pe mama lor acolo.
Atunci căpitanul și-au dat seama că eu sunt generalul, copii mei și roaba este soția mea, l-a
apucat frica. L-am liniștit că sunt creștin, să stea fără frică. M-am întors în Spania și chiar dacă
împăratul m-a gradat din nou general, eu am rămas creștin cu familia, câștigând războiul fără
vărsare de sânge, prin înțelegere.