Convertirea vizionară a mitologului Martin Shaw la Creștinism

Martin Shaw: Este un filozof catolic, numit John Moriarty. John spune că problema Creștinismului este
că trebuie să-și redescopere ceea ce el numește "sufletul de tufiș", esenţa nedomesticită, să-și
reamintească stranietatea, să-și reamintească esenţa sa în Hristos. Nu este nimic liniștitor la Iisus, de
aceea am stat departe de el atât de mult timp. El a fost cel mai radical dintre toți zeii. Incredibil?

Justin: Sunt încântat să fiu alături în emisiune de Martin Shaw, care este scriitor, profesor și mitolog.
Este premiat ca autor și director al Școlii de Mit din Westcountry [Anglia]. Martin scrie și predă despre
spiritualitatea și mitologia naturii de mult timp, dar recent s-a întâmplat ceva destul de uimitor și
neașteptat: s-a convertit, de fapt, la Creștinism. Martin, bine ai venit în emisiune!

Martin: Mulțumesc Justin! Mulțumesc că m-ați invitat!

Justin: Ne-am întâlnit recent și a fost grozav să vă cunosc. Ați spus atunci pe scurt parte din povestea
dumneavoastră și m-am gândit: este fascinant, mi-ar plăcea să surprind aceasta într-o ediție de Crăciun
a emisiunii noastre „Incredibil”. Așa că iată-ne! Luați-ne mai întâi de la început pentru că nu este ca și
cum v-ar fi complet nou creștinismul. Cred că ați crescut într-un mediu creștin, nu-i așa?

Martin: Da. Am crescut mergând într-un loc numit Biserica Baptistă "Upton Vale" din Torbay, așa că
am crescut în jurul unor predici grozave. A fost acolo și Peter Barber din Scoția. Deci eram conștient
de... Și tatăl meu a fost și este un foarte bun predicator, fratele meu este pastor, sora mea este o catolică
înfocată în Wolsingham. Deci [creștinismul] a fost în oxigen... Dar din anumite motive, adesea, când
tatăl meu revenea de la o predică, pe drumul spre casă îmi spunea relaxat basme sau vorbea despre
folclor și fără presiunea aceea de „a crede”, imaginația mea se simțea mai eliberată.

Deci, ca să fiu sincer, până la 17 ani, când ne-am mutat din lumea Baptistă un pic mai mult spre
Biserica Liberă și în marea dramă a Mișcării Carismatice de la începutul anilor '80. Deci vorbești cu un
veteran al [festivalurilor creștine] "Spring Harvest" și "Greenbelt" și tot felul de chestii de genul ăsta.
Pe la 17 ani am crezut că am nevoie de o pauză majoră de la asta. Nu mi-am dat seama că pauza avea
să dureze până la aproape 50 de ani.

Justin: Iată! Spune-ne despre cum a decurs viața pentru tine, de unde a venit interesul pentru mitologie
și explorarea dimensiunii spirituale a lumii.

Martin: Cred că a venit din faptul că locuiam într-o casă fără televizor și eram obișnuit cu povești
grozave din Biblie, dar mama și tata nu au considerat niciodată mitul ca inamic, nu l-au considerat
luciferic. Ei erau în tabăra lui Tolkien sau Lewis sau, în zilele noastre, a lui Malcom Guite din
Vermontul de Sus, care ar spune..., cum spunea Augustin de fapt: „Adevăratul creștinism este
păgânismul în perfecțiunea sa, este un fel de exfoliere” Deci, în limite rezonabile, erau tot felul de lumi
care mi se deschideau: lumea Regelui Arthur și a lui Robin Hood și toate astea. Mi-a plăcut asta de mic
copil, am citit și am absorbit. Nu aveam o mașină, așa că multe dintre acele povești au fost "mestecate"
mergând pe jos, așa că a existat o relație între peisaj și poveste care a început să fermenteze în mine.

Iar apoi, când am ajuns la 20 de ani și eram de mult timp deconectat de orice noțiune de religie formală,
mi-am amintit, în timp ce treceam printr-un divorț foarte dureros și începuturile depresiei, poveștile și
miturile pe care le-am iubit în copilărie. Mi-am dat seama că atunci când vorbesc despre lumea de
dincolo se referă la tot felul de stări spirituale și psihologice pe care le trăim cu toții de-a lungul vieții.
Așa că m-am întors și mi-am făcut ucenicia cu acele povești, dar într-o manieră mult mai sobră am
făcut un doctorat și toate astea, și am ajuns să conduc o varietate de cursuri la Universitatea Stanford
din California.

Dar cu adevărat cel mai important lucru care s-a întâmplat de fapt a fost când aveam aproximativ 23 de
ani. Din cauza divorțului prin care treceam, simțeam că am construit o scară, doar că urca pe un zid
greșit. Eram muzician. Aveam contract cu Warner Brothers și am ajuns să merg la un eveniment numit
"O priveghere în sălbăticie".

Acum, în Snowdonia, sus în Țara Galilor, există un munte numit Cader Idris, iar folclorul lui Cader
Idris spune că dacă petreci o noapte acolo sus singur, cobori nebun, mort sau poet. Dar poți decide tu
cum. Și am mers acolo sus patru zile și nopți fără mâncare, într-un stil vechi al părinților pustiei, și am
primit, destul de pe neașteptate, un fel de revelație și mesaj profund. Apoi m-am întors, m-am târât
înapoi de pe deal, am renunțat la cariera mea de muzician și am ajuns să locuiesc într-un cort timp de
patru ani. A fost atât de puternic ce se întâmplase, că aveam nevoie de timp să absorb.

Un filozof catolic, numit John Moriarty, spune că problema Creștinismului este că trebuie să-și
redescopere ceea ce el numește "sufletul de tufiș", nedomesticit. să-și reamintească stranietatea, să-și
reamintească esenţa sa în Hristos. Nu este nimic liniștitor la Iisus, de aceea am stat departe de el atât de
mult timp. El a fost cel mai radical dintre toți zeii. Deci asta este ceea ce s-a întâmplat. Am avut o
experiență profundă în natură și, cu toată sinceritatea, singura limbă în acel moment care a putut
explica ce s-a întâmplat a fost mitul și povestea. Așa că am devenit un povestitor oral, am devenit
profesor și în cele din urmă acum mai bine cunoscut sunt ca scriitor.

Justin: Da! Bănuiesc deci că nu erai chiar opus Creștinismului, dar a fost cumva încă o modalitate de a
înțelege punctul de vedere, dacă vrei, a modului în care oamenii dau sens vieții.

Martin: Vei fi un veteran de acum al mai multor botezuri și poate oamenii vor spune iar și iar aceeași
narațiune: "aș fi mort sau în închisoare, l-am urât pe Dumnezeu și acest lucru minunat s-a întâmplat..."
Este minunat dacă așa stau lucrurile, dar eu aș fi necinstit să pretind asta. Am simțit întotdeauna...
realitatea este, ca să fiu sincer... Cred că... nu sunt sigur că eu am avut o experiență de convertire, cred
că doar mi-am filtrat treptat conștiința. Eram creștin, doar că unul foarte rău. Pur și simplu nu eram
foarte bun la asta și cu siguranță nu "mușcasem" unele dintre învățăturile morale mai profunde.

Deci, nu am fost opus Creștinismului și, ca să fiu sincer, legătura mea cu acesta a fost o conversație
continuă timp de 30 de ani cu mama și tatăl meu care nu mi-au spus niciodată: "credem că ți-ai pierdut
mințile". Mereu au fost interesați, și spuneau "dar ce se întâmplă mai departe? spune următoarea parte a
conversației". Așa că legătura mea cu ei și cu fratele și sora mea care au făcut să continue totul. Sora
mea a spus întotdeauna: "va veni probabil un moment când se va așeza în el" dar eu nu credeam să se
întâmple. Oricum, aș fi plătit, aș fi pariat cu tine Justin pe o sumă enormă de bani, așa cum ar fi făcut și
Paul Kingsnorth în viața lui, că asta nu se va întâmpla niciodată.

Justin: Da, vreau să vorbim și despre Paul Kingsnorth puțin pentru că sunt atât de multe suprapuneri
între poveștile voastre. Acum sunteți prieteni buni. Spune-ne ce s-a întâmplat apoi, deoarece aceasta
este o parte destul de remarcabilă a poveștii. Vrei să ne spui despre noaptea în care lucrurile s-au
conturat deodată?

Martin: Da. Dar trebuie să avertizez urmăritorii că asta face parte din așa-numitul element de semne și
minuni al Creștinismului, este acolo unde nu parchează autobuzele și nu este pentru toată lumea, este
un fel de experiență de tip "Marmite". Dar s-a întâmplat, asta mi s-a întâmplat mie. Dat fiind experiența
mea în ce am menționat, adică ritualurile de trecere în sălbăticie, privegherea în sălbăticie, acum vreo
trei ani am stat într-o pădure locală timp de 101 zile și s-a întâmplat [ceva] în ultima noapte. Acum îmi
este greu să-mi amintesc de ce o făceam, ideea era să merg... într-o modalitate tipic ermetică: "du-te,
stai, liniștește-te în natură și ascultă!" E ultima noapte și sunt chiar în mijlocul pădurii - o pădure mare,
de 500 de acri. În centru este un fort din Epoca Fierului, era foarte frig, asta îmi amintesc, era începutul
lunii ianuarie... și nu eram... din ce imi amintesc, ceea ce îți pot spune, Justin, este că știu că nu
postisem, aveam burta plină de mâncare, am băut o ceașcă de ceai, am fost recunoscător că toată treaba
aproape se terminase, nu eram nici pe departe într-o stare de spirit ridicată, nu prea număram orele de
pe ceas, dar eram în acel loc.

Așa că sunt acolo. Dar este sfârșitul și mulțumesc și mă rog în felul meu, la acea vârstă, sau la acel
moment, și, într-un fel, mă găsesc spunând: "Dacă e ceva, orice, ce aș putea înțelege acum, ar fi un
moment potrivit." Si, pe măsură ce gândeam asta, am făcut ceva ce nu fac în mod normal: mi-am
ridicat privirea. Gândiți-vă că sunt într-o pădure și este un baldachin de stejari deasupra mea. În mod
normal mă uit în pământ și ascult dacă se aude zgomotul vreunui cerb sau al unei vulpi, care poate fi
foarte dezarmant la ora două dimineața. Dar mă uit în sus. Și e un cer întunecat, foarte adânc. Cred că
erau niște stele. Dar devin brusc conștient că, puțin în dreapta câmpului meu vizual, pot vedea ceva
care arată ca o stea și care crește foarte foarte rapid în dimensiune și este multicolor. Nu este genul
acela de lumină palidă de stea cu care suntem obișnuiți. Și pare că se îndreaptă rapid în direcția
generală de unde mă uit eu în sus. Culorile erau foarte asemănătoare cu cele din aurora boreală, pe care
nu am văzut-o niciodată, un fel de verde, violet și alb, și se extindeau mai degrabă sub forma unui
zmeu, sau aproape ca un foc de artificii, sau ca vârful unei săgeți.

Și realizez brusc - totul se întâmpla în cam 10 secunde - că acel lucru va ateriza. Știi, ca un OZN, ca un
fel de fenomen ciudat. Și la vreo 10 picioare în dreapta mea, complet silențios, această "săgeată"
frumos pictată a aterizat pur și simplu în întuneric lângă mine. Ceea ce îmi amintesc, și este interesant
pentru mine, este că nu a fost alarmant sau înspăimântător, pentru că ți-ai putea imagina că ar fi cu
adevărat supărător. Îmi amintesc cum chiar atunci m-am gândit că este ca ceva din Vechiul Testament.
Și apoi, pentru că [lucrurile] se întâmplă minunat, una dintre minunile tehnologiei este că am avut un
telefon pe care am reușit să-l pornesc. Și în telefon am putut spune ceea ce tocmai se întâmplase, apoi
am oprit telefonul și l-am pus înapoi. Deci am înregistrat evenimentul înainte să-l pierd din minte
pentru că mi-aș putea imagina că dacă plecam acasă fără asta, aș fi crezut că am visat, aș fi raționalizat
totul.

Așa că, de dimineață, veghea mea de noapte se terminase, tocmai mă băgam în pat și doar trăgeam
plapuma și văd deodată în fața mea când închid ochii nouă cuvinte Și nu am obiceiul de a vedea
cuvinte sau ceva de genul acesta înainte de a adormi. Și era o propoziție ciudată care spunea:
„Locuiește Timpul și Geneza căminului tău original”. Și îmi amintesc că și atunci eram alarmat la
cuvântul "Geneză". Nu-mi prea plăcea acel cuvânt prea mult. Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu... Oricum,
la culcare acum!

Următorul lucru care s-a întâmplat a fost "lockdown-ul". Imediat după aceasta. Așa că de fapt sunt
blocat în cabană. Știi, dacă știam că va veni lockdown-ul aș fi putut face toate astea atunci. Atunci am
avut cea mai bună parte a anului să mă gândesc la întâmplarea din pădure. Cumva, am rămas cu ideea
că a fost ce aș numi acum „fața cu mușchi a lui Hristos”. Am reușit să intelectualizez asta în multe
feluri și, apoi cam cu puțin peste un an în urmă, am început să visez și am avut experiențe în timpul
viselor, care nu erau ca visele normale, nu erau de genul: „Oh, vorbeam cu o canapea care a devenit
mama mea”. Nu erau acel tip de vise, ci vise în care se transmiteau mesaje foarte clare și după două sau
trei dintre ele îmi amintesc că stăteam pe trepte în afara cabanei și mă uitam în sus la cerul nopții.
Mama îmi spunea mereu: "Este periculos să te uiți la stele pentru că vei începe să te gândești la cine le-
a creat. E periculos!" "E periculos pentru atei sa se uite la cer noaptea" Dar am făcut-o și, cumva, cred
că treptat mi-am dat seama că această apariție, care acum îmi vorbea în mod regulat, nu era un
Dumnezeu aflat undeva departe în cer, nu era în spatele lui Pluto, ci era de fapt mai aproape de mine
decât propria-mi respirație.

Și eram la un moment dat în mijlocul unui interviu, în mijlocul unui podcast cu o librărie ocultă,
oameni foarte drăguți, și mi-au spus: "S-a întâmplat ceva interesant recent?” Și în timp ce au spus asta,
știam că "am trecut Chedronul", știam că am căzut în mintea lui Hristos, știam... Poți să-mi vezi fața
atunci, cum devin deodată palid în mijlocul interviului. Ajung până la capăt și îmi sun părinții și le
spun: "Aceasta s-a întâmplat!" Și apoi, bineînțeles, am fost în șoc și un fel de fericire timp de vreo șase
luni și apoi a început să iasă acest cuvânt despre ceea ce s-a întâmplat. Am început să plătesc prețul.

Justin: Când spui să plătești prețul..., pentru că, evident, ai un număr mare de oameni care îți urmăresc
munca, îți citesc lucrările, merg la cursurile tale și așa mai departe..., vrei să spui că nu a decurs totul
chiar în mod pozitiv?

Martin: Nu, chiar deloc. Iar durerea mare și continuă pentru mine este ideea că am devenit un fel de
figură naționalistă Trump-iană și anumiți prieteni de-ai mei amerindieni din populațiile indigene au fost
îngroziți pentru că au simțit că mi-am asumat religia colonială care a devastat cultura lor. Și, așadar,
asta a fost un fel de agonie pentru mine: am pierdut prieteni, unii oameni au văzut acest lucru ca fiind
extrem de dezamăgitor, unii oameni și-au pierdut interesul în ceea ce scriu și toate astea. Dar, din
punctul meu de vedere, când citesc Evanghelia după Marcu, Iisus nu petrece mult timp verificându-ți
polițele de asigurare înainte să îți spună să vii cu El. El este, știi, într-o descriere pe care o folosesc
adesea când spun că mă simt ca... Îți amintești când El vine în Ierusalim și merge la Templu și începe să
răstoarne... Ei bine, mă simt ca acel Templu, simt că sunt în mijlocul unui audit spiritual asupra căruia
nu am niciun control. Și El intră în tot felul de camere la care eu nu vreau să se uite.

Justin: Exact!

Martin: Și asta necesită o predare corespunzătoare și profundă. Și astfel, pentru un bărbat mare, egoist,
de vârstă mijlocie, a fost uimitor de frumos și de dificil să meargă pe acest drum.

Justin: Este o poveste extraordinară, evident că și destul de dramatică în felul cum s-a întâmplat, dar,
așa cum spui, ne dai doar cele mai importante momente. Sunt sigur că nu sunt stele care cad ca niște
săgeți din cer în fiecare zi, sau ceva similar, dar așa cum te-ai gândit să le pui cap la cap pe toate, simți
cumva că e punctul culminant al unei călătorii sau se simte ca și când ceva a intervenit și a creat un fel
de diferență abruptă față de unde erai înainte? Mă interesează dacă acest lucru se simte ca ceva care are
un sens în această schemă a lucrurilor.

Martin: Are sens, absolut are sens și mă bucur, trebuie să fiu sincer, mă bucur că nu am..., sunt
recunoscător pentru călătoria pe care am făcut-o în ultimii 40 de ani și simt că..., unii oameni nu vor fi
de acord cu asta, dar simt că am fost ajutat în permanență de Dumnezeu, am fost împins în continuu să
învăț. Am învățat un tip diferit de vocabular decât mulți alți creștini, dar găsesc asta ca pe un potențial...
știi... stând aici și vorbind cu tine, în preajma Crăciunului 2022, vreau doar să fiu de folos prin asta
acum. Dacă există ceva ce pot face și este util pentru conversațiile mai ample despre creștinism, voi
face tot ce pot, deși, pe de altă parte, sunt foarte nou în asta. Dar nu. Se simte ca un alt..., știi, marele
druid al Galileii... Este minunat că mi-am găsit un profesor pe care să-l urmez pentru tot restul vieții
mele. Este un lucru uimitor, dar nu, nu s-a simțit ca... S-a simțit ca o încercare, s-a simțit dificil, a fost
nevoie de ceva curaj, dar nu s-a simțit ca o ruptură între viața mea veche și cea de acum.

Justin: Sunt multe suprapuneri, cum am menționat, între povestea ta și cea a lui Paul Kingsnorth, pe
care, desigur, l-am avut în emisiune cu Rowan Williams la începutul anului. Paul însuși, știi, venind
dintr-un mediu nu foarte diferit, preocupat de natură și de scris poezie și așa mai departe... Sunt sigur că
probabil îl cunoști pe Paul de mai mulți ani, deoarece vă mișcați în cercuri similare. Cât de mult
mărturia și povestea lui de convertire la Ortodoxia Răsăriteană a început să te influențeze în propria ta
călătorie?

Martin: Da, m-a influențat. Dar tot ce ți-am descris că s-a întâmplat în pădure, cred că se întâmplase
cam cu un an înainte de a afla ce s-a întâmplat cu Paul. Deci poveștile nu sunt chiar în tandem una cu
cealaltă. Dar Paul este amicul meu și noi conversăm cam de zece ani. M-a interesat faptul că el se
simțea revendicat de Ortodoxie. Nu prea am înțeles asta pentru că evident, în Marea Britanie,
Ortodoxia nu este ceva cu care te întâlnești în fiecare zi. Dar de fapt ceea ce m-a condus la asta a fost
după ce am fost botezat de un minunat preot anglican pe nume Peter Owen Jones.

Justin: Oh, îl știu, da!

Martin: Cu Râul Dart înghețat în mijlocul iernii, tatăl meu pe de o parte, alunecând printre pietre, Peter,
pe de altă parte, mai mult capră decât om, în timp ce mă împinge sub... A fost fenomenal. Cu acea
experiență poți face un întreg alt podcast. Dar oricum, după aceea m-am gândit că trebuie să găsesc o
biserică unde să merg. Așa că m-am dus la o biserică locală anglicană – foarte, foarte frumos, am fost la
catolici – foarte frumos, la baptiști – foarte, foarte frumos, Dar eu nu vreau foarte, foarte frumos, nu-mi
pasă de foarte, foarte frumos. Nu am nevoie de asta, e prea... Nu am nevoie de ceva cald și pufos. Am
nevoie să cresc, să mă întind și să mă adâncesc.

Și am ajuns în Exeter, aproape de zona unde locuiesc. Acolo e un centru comercial, iar în mijlocul
centrului comercial se află o bisericuță anglo-saxonă veche pe care probabil că ar adora să o demoleze
și să facă acolo un magazin cu produse pentru vapat (țigări electronice), dar nu pot. Si eu treceam pe
lângă ea și m-am uitat înăuntru și sunt sigur că era Sfânta Liturghie. Am ajuns așadar la o slujbă
ortodoxă pentru prima dată în viața mea, unde stai în picioare pentru aproape două ore. Preotul nu m-a
întrebat cum mă simt, nu mi-a adus o gogoașă, nu era nicio ceașcă de cafea. Am fost în, ceea ce am
descris ca... - este o frază ciudată, dar are sens pentru mine - un fel de vis creștin în care am simțit că
prin Liturghie se deschideau uși înapoi în timp până la Betleem și dincolo de el. Și când am ieșit...
avusesem pentru prima dată în viața mea nu o experiență tranzacțională a creștinismului, ci una de
transformare.

Teologia o voi prinde din urmă mai târziu, dar acum știu ce știu și dacă pot găsi un loc care să mă
învingă imediat prin frumusețea lui, atunci vreau să revin. Și deci cam acolo mă aflu in acest moment.
Dar Paul..., nu vreau să diminuez influența lui Paul. Nu m-aș putea converti doar din cauza unui
prieten, dar am fost foarte încântat de ce s-a întâmplat. Dar nu i-am spus multă vreme ce se întâmpla cu
mine. Și apoi, dintr-o dată, cred că probabil cam cu un an în urmă, i-am spus: "Uite, de fapt, Paul, cred
că urmează să ne îndreptăm spre asta împreună."

Justin: Uau! Acum, cu două rândunele nu se face vară, dar este interesant că amândoi proveniți din
medii oarecum similare și cred că mulți oameni s-ar clasifica nu neapărat ca materialiști atei, ci ca
spirituali, dar nu religioși și mă întreb dacă nu cumva se întâmplă ceva în cultura noastră și oamenii
caută din nou un fel de înțeles transcendent. Și, evident, tu și Pavel ați găsit amândoi de fapt una dintre
cele mai vechi povești, povestea creștină, unde să găsiți sensul. Ce crezi?

Martin: Da, cred că ai dreptate. Trebuie să spun că pentru mine cel puțin Creștinismul este ultimul mare
mister rămas și este cel pe care chiar vreau să-l aprofundez. Și mă gândesc la scriitori ca Charles
Foster, Malcolm Guite, și mulți alții, Catherine Bennett, tot felul de oameni cu care am fost în legătură,
și mă întreb: Crezi ca s-a întâmplat ceva în timpul lockdown-ului?

Justin: Poate.

Martin: Mă întreb pentru că simt... L-am văzut pe Nick, nu știu dacă l-ai văzut, Nick Cave a fost la
BBC dând un interviu în engleză cu Kirsty Wark și poate că nu a declarat categoric "sunt creștin", dar
în rest a făcut totul. A zis: "Da, citesc tot timpul Scripturile, îmi place să merg la biserică, aici simt că
aparțin... Deci cred că poate fi ceva în aer. L-am văzut pe Mark Vernon dând un interviu foarte bun cu
Rupert Sheldrake zilele trecute, numit „Noii Creștini". Pentru mine, trebuie să spun că... o mare parte
din creștinismul din Occident cu care am crescut am simțit că și-ai pierdut tradiția contemplativă, și-a
pierdut adâncimea, și-a pierdut legătura cu natura, și-a pierdut legătura cu sihaștrii și sfinții și bătrânele
sălbatice...

Așa că unul dintre lucrurile care mă pasionează este să readuc povești celtice vechi, ceea ce eu numesc
povestiri nemuritoare creștine de care nu trebuie să te agăți ca de niște chestiuni de credință, cum ai
face-o cu Evanghelia după Ioan, dar le-ai trata ca pe niște povești cu scop educativ, unul dintre motive
fiind și rolul lor enorm ca mesaj ecologic. Așa că, se va fi întâmplat până cănd emisiunea va apărea, dar
chiar mâine plec în Irlanda, unde Paul și cu mine vom începe pentru prima dată să explorăm țărmurile
mai sălbatice ale Creștinismului și vom începe o conversație despre unde ne-ar putea duce asta pe toți.

Justin: Minunate lucruri! Sunteți în călătoria asta prin Biserica Ortodoxă. Implică asta ceva catehism și
alte lucruri înainte de a ajunge acolo?

Martin: Da, care tocmai ce a început, dar eu cred că Duhul Sfânt merge unde vrea așa că mă vei găsi
citind William Barclay, pe care îl ador. Comentariile lui la Noul Testament sunt fenomenale. Cred că el
este un Joseph Campbell al creștinismului de sfârșit de secol XX. Și am crescut într-o casă cu oameni
precum David Paulson și Spurgeon și Sangstar și Martin Lloyd Jones, așa că mă tem că trec peste
denominațiuni. Dar există ceva la Liturghia însăși care îmi atinge inima mitică foarte mult.

Justin: Da, interesant! A fost o mare plăcere să vă aud povestea. Și văd asta ca parte a unui val
emoționant de oameni care încep să reconsidere și să regăsească inima creștinismului. Sunt mulți alții
pe care i-am putea numi, cred, alături de tine, Paul și alții.

Ca să încheiem acum, Martin, pe măsură ce ne apropiem de Crăciun, ce va însemna Crăciunul pentru

tine anul acesta, cu evenimentele tale recente și experiența de viață din fundal?

Martin: În primul rând, ca ortodocși, sărbătorim la date ușor diferite, în ianuarie [cei de pe calendarul
vechi], dar e pur și simplu minunat pentru mine Este absolut minunat. Ne pregătim acum pentru
Nașterea Domnului. Mă gândesc la un copil născut [în iesle] înconjurat de căldura animalelor. Mă
gândesc ce fel de Dumnezeu alege să fie născut ca un copil uman care imediat are pe cap o condamnare
la moarte. Ce fel de Dumnezeu? Asta nu este o mișcare caracteristică lui Zeus, vă pot asigura. Sunt
extrem de mișcat de acea poveste. Și, în măsura în care pot eu spune, ce au avut primii creștini cu
adevărat în favoarea lor nu este neapărat apologetica orbitoare, ci stilul de viață și povestea. Acesta este
lucrul atât de diferit atât de radical la ei. Așa că... Voi fi cu familia mea în Norfolk. Și voi încerca să-l
aduc și pe Malcolm Guite acolo pentru că vom fi la Wilson. Cine știe, poate reușim să-l aducem și pe
Rob Dray acolo pentru că și el ne-a devenit prieten. Va fi doar un moment de mulțumire și de dragoste
pentru acele ... Partea mea preferată, și sunt sigur că mulți care văd asta vor fi de acord... Îți amintești
când Maria merge la Elisabeta și copilul reacționează?

Justin: Da.

Martin: E ceva în asta, care îmi pare cu adevărat palpitant și sper... sper că ceva minunat să se nască în
noi toții de Crăciunul acesta.

Justin: Așa să fie! Îți mulțumesc foarte mult că ai fost invitatul meu în emisiune. A fost minunat să îți
aud povestea, Martin. Să ai un Crăciun foarte fericit! Martin: Și tu, Justin!