DAN PURIC

 „Credinta mi-a schimbat felul de a privi viata.

 Parca am intrat intr-o baie de lumina"

 Actor, scenarist, regizor si dansator, autor de spectacole aplaudate in tara si in

strainatate, artist multipremiat si decorat pentru servicii exceptionale in cultura, Dan
Puric n-are nevoie de prezentari. Exista, totusi, o latura mai putin cunoscuta a vietii
sale, care ii depaseste preocuparile artistice, desi se recunoaste in ele, ca picatura de
apa intr-un ocean: credinta. Intr-un moment de cumpana a vietii, Dan Puric s-a intors
cu fata spre Dumnezeu

„L-am aflat pe Dumnezeu

 intr-un tarziu, dar nu prea tarziu"

     - Cum l-a descoperit Dan Puric pe Dumnezeu?

     - Eram elev in clasa a doua, ma pregateam sa devin pionier, eram un copil
inregimentat. Dar intr-o zi a venit pe la noi bunica si-a spus, in treacat: „Auzi, draga,
ce tampiti sunt comunistii, cica nu exista Dumnezeu". Afirmatia ei mi s-a infipt drept
in minte. Fireste, nu L-am aflat pe Dumnezeu atunci, eram mult prea mic pentru o
asemenea intelegere, dar pe masura ce cresteam, adevarul a inceput sa fie tot mai
vizibil pentru mine. Se dezlipeau minciunile de pe el, una cate una, ca foile de pe
ceapa. Totusi, pana in 1989 am fost strain de Biserica. Eram in faza de turism: la
rastimpuri, intri din curiozitate, privesti, poate iti place ce vezi, dar nu participi.
     - Totusi, faptul ca mergeati chiar si rar la biserica, dovedeste ca Dumnezeu va era
undeva, aproape...
     - Privind retrospectiv, cred ca El m-a mangaiat tot timpul si mi-a vorbit, dar atunci
nu am realizat lucrul asta. N-aveam timp, eram o inima fugarita. Ca toti romanii. Dar
am fost, categoric, in mila lui Dumnezeu. Ceva imi spunea asta si la acea vreme, dar
era pentru mine un sentiment neclar, il simteam ca pe un suspin. Stiam ca mai trebuie
sa fac un pas inainte, dar n-am putut singur si n-a avut cine sa ma ajute.
     - Parintii dvs. nu erau credinciosi?
     - Ba da, tata era de o credinta care si acum imi este exemplu. Mama avea un fel de
credinta boiereasca, mai ritualista, specifica familiei din care venea. Dar erau speriati
prea tare de vremuri si doreau sa ne protejeze. Ascultau pe furis Radio Europa Libera
si se temeau, probabil, sa ne dea o educatie religioasa serioasa, ca sa nu se auda, si
raul sa se abata asupra noastra. Tata a avut pamant destul de mult, era medic si se
temea sa nu fie inchis pentru originea sa sociala. Nu voia sa le dea comunistilor nici
un pretext.
     - Cand s-a petrecut convertirea?
     - Acum vreo sapte, opt ani, dupa un impas major al vietii. Am trecut printr-o
disperare sufleteasca, pentru care nu exista solutii rationale. Atunci am realizat ca fara
El nu pot iesi din criza. Cand m-am intors cu fata spre El, m-a primit extraordinar, cu
o bunatate care nu incape in cuvinte si de care nu vreau sa ma mai lipsesc.
     - Cum anume s-a intamplat?
     - Nu vreau sa intru in detalii, pentru ca sunt chestiuni prea intime. Vreau sa ramana
in taina inimii mele. Important este ca L-am aflat pe Dumnezeu, intr-un tarziu, dar nu
prea tarziu. Fapt este ca am cunoscut o serie de oameni care mi-au deschis calea, ca
sufletul meu a inceput sa se aseze in timpul Liturghiei. Si acum sunt in alta etapa.
     - In ce fel ati descrie schimbarea din interiorul dumneavoastra?
     - Intai, trairea credintei mi-a schimbat felul de a privi viata. Parca am intrat intr-o
baie de lumina si mi s-au limpezit lucrurile, m-am lamurit odata pentru totdeauna. A
incetat cautarea mea sfasietoare. Citisem mult pana atunci, mai ales despre religiile
orientale, incercand sa ma inteleg. Dar nu ma odihneam cu ele. Aveau un caracter
labirintic, dadeam de o usa, ma bucuram, cand colo intram intr-un tunel. Pe cand
acum, am intrat intr-o lumina, stiu ca fara Dumnezeu nimic nu este posibil, stiu ca
prin credinta poti muta si muntii, nu mai am teama de raul care mi s-ar putea
intampla. Am o viziune optimista asupra vietii si o bucurie data de faptul ca viata
de aici nu este decat o pregustare pentru viata de dincolo.
„Adevarata arta este arta crestina"

     - Cand ati simtit nevoia sa exprimati in limbaj teatral un mesaj crestin? Si de ce?
     - A venit de la sine. N-a fost un gest premeditat. Mi s-a dat si am dat. M-am
exprimat potrivit sufletului meu. Pe urma, am realizat ca arta adevarata este arta
crestina. Si cred ca viitorul este al ei.Arta lipsita de Dumnezeu nu e arta - o putem
numi divertisment, performanta, dar nu arta. Arta este marturisire, fara ca prin asta sa
fie neaparat arta bisericeasca. Restul e mimetism, e fals, gol. Eu mi-am inteles
menirea astfel: sa matur poteca spre Biserica. Incerc sa-l sensibilizez pe omul modern
prin arta, fata de cuvantul Mantuitorului.
     - Cum ati reusit sa transfigurati mesajul crestin in jocul de teatru?
     - Avea Picasso o vorba buna: „Nu caut, gasesc". Adica inspiratia iti vine de
dincolo de tine. Totusi, exista si momente de cautare, de ratacire. Dar cand vrea
Dumnezeu, gasesti. Sigur, exista si metode, si formalisme, si un spirit al cautarii. Eu
nu aplic insa o reteta.
Trebaluiesc prin casa, ascult muzica si gandesc. In acest timp mi se desfasoara tot
spectacolul sub ochii mintii. Nu scriu nimic, n-am caiet de regie si alte chestii din
astea. Vin la teatru si povestesc cum va fi piesa, iar apoi ne apucam de treaba.
     - Piesa „Don Quijote, made in Romania", cea mai recenta creatie a dvs., are nu
numai un mesaj crestin, ci si unul anticomunist. Ce legatura este intre cele doua
mesaje?
     - E vorba despre atitudine. Don Quijote era in lumea machiavelica occientala la fel
de singur ca un Petre Tutea la noi, sub comunism. Fiecare in contextul epocii sale isi
pastreaza verticalitatea. Fiecare vede pericolele care pandesc neamul lui. Don
Quijote este un cavaler, dar are si comportament de monah; o traire ascetica si o
inclinatie naturala spre a face bine, spre a da ajutor celor mai slabi. Ca si cei care au
rezistat comunismului la noi. Tutea este unul; Noica, altul... Cervantes a vrut sa
protesteze prin aceasta opera contra „telenovelelor" de la acea vreme, romanele
cavaleresti, si a creat acest personaj „nebun", usor ridicol. In fapt, un rebel
care nu intra in jocul unei societati decazute. Cervantes a fost esentialmente crestin si
a pus aici mesaj crestin. Cand am citit cartea, mi-a fost usor sa fac o piesa cu mesaj
crestin. Dar am mai vazut si latura politica. Don Quijote a vazut in morile acelea de
vant niste monstri disimulati. Si comunismul este un asemenea monstru - multa
vreme ascuns sub masca umanismului, la fel ca si globalizarea actuala, un alt monstru
care creste sub pretextul facerii binelui public. Oamenii, in general, nu vad aceste
feno-mene cum sunt in realitate. Le lipseste ochiul duhovnicesc, care sa le arate
monstruozitatea lor. In perioada interbelica, la noi au fost insa si foarte multi
intelectuali care au vazut corect ce inseamna comunismul; sunt destui si azi cei care
vad adevarata fata a globalizarii. „Teatrul meu dezvrajeste publicul"

     - Piesele dvs. sunt foarte gustate de public. Ele au starnit entuziasmul, si in tara, si
in strainatate. Cum va explicati succesul de care va bucurati ca autor de mesaj crestin,
intr-o lume aproape pagana, care cauta sa-si stearga amintirea sacrului?
     - In basmul „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte", cand eroul ajunge pe
taramul de dincolo, i se spune sa nu mearga niciodata pe o anumita campie. El totusi
ajunge acolo, nu din curiozitate, ci din neatentie, fugind dupa un iepure. Si, dintr-o
data, incepe sa-si aduca aminte cine este, care ii sunt parintii... Pana atunci, traise intr-
o amnezie desavarsita. In relatia mea cu publicul, eu sunt iepurele. Il dezvrajesc, ii
redau memoria, ii arat de unde vine si incotro se duce. Si succesul meu cred ca
inseamna ca publicul isi redescopera dragostea pentru cel care ne-a zidit.
     - Lucrati mult cu tineri actori. Cum se implica ei in demersul dvs. teatral: din
obligatie, din credinta?
     - Eu cred ca o fac din dragoste. Dragostea nu poate fi simulata Ei insisi isi aduc
aminte de origini. Am o relatie foarte buna cu majoritatea tinerilor care vin sa joace cu
mine. Nu caut sa le impun nimic, ci doar sa-i dumiresc si sa-i invat ce stiu. Unde nu
gasesc ecou, nu insist.
     - In ultimii ani, ati luat de mai multe ori atitudine publica, in spirit crestin. Ce v-a
impins sa marturisiti credinta, nu numai pe scena, ci si in agora?
     - Am constientizat ca neamul nostru este in primejdie si ca sunt obligat sa trag
semnalul de alarma. Un artist trebuie sa fie si o constiinta publica, macar in vremuri
de restriste. Pana sa vina doctorul, incerc sa-mi resuscitez neamul cum ma pricep. Nu
stiu daca sunt competent in domeniul asta, dar nu am voie sa stau cu mainile in
san. A marturisi este darul pe care ni-l face Cristos.
„Sa privim detasat integrarea.

 Ei ne civilizeaza, noi ii spiritualizam"

     - Romania a aderat la UE. Va intreb ca pe unul care a vazut toata lumea: ce

inseamna integrarea din perspectiva spirituala? Vine si de aici vreun pericol?
     - Este nevoie sa privim detasat integrarea. Ei ne civilizeaza, noi ii spiritualizam. Ei
ne aduc administratie performanta, dar sufleteste le putem noi darui mai mult.
Romania intra in „Europa" secularizata, dar in ce masura va intra Europa secularizata
in Romania crestina? Cu mare discernamant, trebuie sa ne opunem la a fi anexati
unei ideologii, transmise prin asa-zisa „societate civila". In aceasta relatie, trebuie sa
fim dezinhibati si sa ne comportam firesc, deschisi la dialog. Sa avem puterea de a
spune ce merge si ce nu merge la noi. Dar nici sa nu ne isterizam pentru pericole
presupuse.
     - Artistii sunt prin excelenta in avangarda societatii. Nu va temeti ca veti fi vazut
cel putin ca inadecvat, daca va afirmati ca un crestin practicant?
     - Nu sunt primul actor care a facut asta. In istoria crestinismului exista exemple
ilustre. In timpul Imperiului Roman, Sfantul Porfirie si Sfantul Ghelasie au fost mimi.
Chemati de imparat sa batjocoreasca taina botezului, au iesit din apa si au marturisit
credinta. Nu ma intereseaza cum sunt etichetat, pentru ca eu stiu cine sunt.
     - Parintele Arsenie Papacioc spune ca trebuie sa ne straduim ca toata viata sa fim
prezenti in Cristos. Mai poate omul contemporan sa faca asta?
     - Cred ca da. Dupa mine, inainte de toate, trebuie sa punem capat unui
comportament schizoid, manifestat la scara mare in randul celor care spun ca sunt
crestini. Adica, dupa ce-am iesit de la Sfanta Liturghie, sa nu uitam de Cristos, ci sa
prelungim trairea din biserica si in viata cotidiana. Multi dintre noi nu „imbisericesc",
in sens duhovnicesc, familia, societatea, odata iesiti din biserica de zid. Devin strict
cetateni, straini de Dumnezeu. Este mare pacat. Inseamna ca participarea lor la viata
Bisericii se rezuma la un ritual. Evident, nu vorbesc aici despre institutia Bisericii,
nici macar despre ierarhia bisericeasca. Ma refer la comunitatea de iubire adunata in
numele lui Dumnezeu, comunitate care trebuie sa ramana in iubire, si nu poate, daca
Il uita pe Cristos. Apropo de asta, imi amintesc o vorba a Parintelui Iustin Parvu, de la
Manastirea Petru Voda. Era intr-o duminica, puhoi de lume la manastire. Privind la
credinciosi, Parintele mi-a spus: „Ii vezi ce multi sunt? Daca ii pui sa aleaga intre
Dumnezeu si vrajmasul, se duc la necuratul". Adica, majoritatea oamenilor, chiar
credinciosi fiind, nu sunt dispusi sa plateasca vreun pret pentru a alege intre bine si
rau, intre lumina si intuneric, intre adevar si minciuna. Si, de cele mai multe ori, le
este mai usor sa aleaga raul.

„Pe mine ma intereseaza sufletul,  nu imaginea mea"

     - Dati-ne un exemplu!
     - De pilda, de o vreme incoace, sunt atacate icoana, educatia religioasa in scoli,
intr-un cuvant, Biserica. Si nu prea se opun multi crestini. Asteapta sa ia atitudine
institutia Bisericii. Dar Biserica suntem noi toti, si noi slujim - dupa cum zice Sfantul
Apostol Pavel. Este interesul, dreptul si datoria noastra sa ne aparam. Lenea
sufleteasca si de gandire insa ne paralizeaza, ne face iresponsabili. Nu avem voie sa
fim spectatori la ce ni se intampla. De ce nu avem o atitudine ferma si exprimata
rapid? Multi se scuza in numele smereniei. Dar smeriti fata de ce? Smeriti fata de
ticalosi?
Nu. Iar trebuie sa-l citez pe Parintele Iustin Parvu: „Tara asta are inflatie de smerenie.
Dar uneori este nevoie si de sfanta palma a Sfantului Nicolae". Trebuie sa fim traitori
si luptatori in ortodoxie.
Vorba lui Nae Ionescu: in ortodoxie nu vii sa sforai, ci sa fii treaz. Atacurile care se
dau astazi asupra ortodoxiei reprezinta hartia de turnesol a crestinului adevarat din
Romania.
     - Recent, ati participat la o masa rotunda, organizata de revista „Lumea" si PNG. O
parte dintre cei care v-au vazut langa Gigi Becali s-au declarat neplacut surprinsi,
crezand ca ati intrat in partidul lui. Conteaza contextul in care iei atitudine?
     - Mi-au ajuns si mie la urechi tot felul de vorbe. Cei care gandesc asa au fost atenti
la imaginea lui Dan Puric, nu la mesaj. Ca si cum e mai important nu ce spun, ci unde
o spun. Pastrand proportiile, e ca si cum i-ai reprosa Maicii Tereza ca l-a vizitat pe
Iliescu, fara sa fii atent la ce a vrut sa faca prin asta. Eu trebuia sa merg acolo pentru
ca era o dezbatere importanta, despre crestinism in Uniunea Europeana. Sunt
dezamagit ca s-au grabit unii sa ma considere in solda lui Gigi Becali. In virtutea
comportamentului meu de pana acum, puteau sa-mi acorde credit, sa fie convinsi ca
nu sunt un oportunist. Sunt persoane publice care nu iau atitudine, pentru ca
se tem sa nu-si strice imaginea. Eu, unul, ma duc oriunde ca sa-L marturisesc pe
Cristos, indiferent ca sunt injurat, terfelit sau banuit de cine stie ce combinatii. Pe
mine ma intereseaza sufletul, nu imaginea mea. Sa fiu onest cu ce mi-a dat Bunul
Dumnezeu.  
Nota mea: sa de Dumnezeu sa-i urmam exemplul! Poate o da Dumnezeu si ne-om
schimba (dar ca sa dea El trebuie sa ne straduim noi mai intai, asa ca...fiecare la lucrul
sau  fratilor!)
..........................................................
Dan Puric nu este numai un reformator al limbajului teatral prin spectacole precum
"Visul", "Toujours l'amour", "Made in Romania", "Cei 150" si "Hic sunt leones", ci si
o constiinta. The ONE aduce in lumina rampei un spirit independent, lucid, care
diagnosticheaza cautarile si problemele teatrului si societatii romanesti, in speranta
administrarii unui tratament adecvat de catre cei responsabili cu asa ceva.

La 15 ani de la Revolutie, nu ne-am revenit de pe urma experientei comuniste.

Care sunt sechelele acestui traumatism pe care le sesizati in societate si pe care le
resimtiti in viata dvs.?

Nu voi da un raspuns original, ci ma voi ajuta de un om inteligent, Nae Ionescu, care

spunea ca omul trebuie sa scape pe rand de trei lucruri: cand e copil, de scarlatina;
cand e adolescent, de sifilis; cand e adult, de comunism. Sa inlaturam o confuzie: in
1989 noi nu ne-am castigat libertatea. Am intrat dintr-un ghetou comunist intr-o
jungla, o zona de libertinaj, de haos. Nu suntem niste oameni liberi, ci niste oameni
care incearca sa-si recapete reflexele de normalitate. Dupa o anestezie de 50 de ani,
cautam sa recastigam o fiziologie a normalitatii. Ce este vital pentru noi nu este atat o
integrare in Europa, cat o reintegrare in Romania cea veche, cu contrastele si
contradictiile ei, o reintegrare in normalitate. Important pentru mine, ca roman si om
liber in fata lui Dumnezeu, este sa ma recastig pe mine in deplinatatea reflexelor mele.

In ce moment al drumului v-a gasit Revolutia?

Eram un simplu prizonier, membru de partid, esalonat in organizatia respectiva. Un

supravietuitor care facea slalom printre lucruri penibile. Un om care se zbatea. O
victima. Ca tot poporul roman in limitele bunului simt.

Ce importanta atribuiti aflarii adevarului - atat cat se poate afla - despre

trecutul comunist? Ce atitudine aveti fata de confortul uitarii?

Nu-i un confort al uitarii, ci o desacralizare a memoriei. O arma a celor care au intinat

prezentul este sa intineze memoria, pentru ca oamenii sa nu mai aiba repere, sa nu
aiba de ce se agata. Nevoia de memorie este o chestiune de toaleta spirituala, un lucru
care face parte din fiziologia unui popor. Avem nevoie de aceasta memorie, care a
fost confiscata. Istoria a fost falsificata si acum traim o memorie distorsionata - un
lucru mai pacatos decat inainte, o minciuna-adevar. Am citit de curand un interviu cu
o tanara care face parte din Guvern. Pentru ea istoria incepea la ora 13.30, astazi. N-o
interesa trecutul. Mi-aduc aminte de vorbele filozofului american Santayana, care
spunea ca cine n-are memoria istoriei, risca s-o repete. Arma cel mai des folosita este
bascalia. Trebuie facuta o distinctie in aceasta privinta. Umorul este de tip crestin.
Cele mai frumoase cuvinte despre umor le-am gasit nu la Bergson, ci la parintele
Staniloae: umorul reprezinta puterea spiritului care nu deznadaznuieste; umorul
demitizeaza, dar nu desacralizeaza. Te demitizeaza de podoabele false, de slava
desarta si te asaza in rost. Umorul ne-a facut sa traversam istoria noastra nefericita.
Umorul este zambetul iesit din tragedie. Bascalia este ranjetul ateu. Un ranjet al
bascaliei este ofensiva mitocaniei pe posturile de televiziune, bine intretinuta, aproape
institutionalizata. Trebuie sa vedem cu luciditate lucrurile acestea si sa ne recrestinam.
Ca sa facem fata navalirii poporului roman de catre populatia Romaniei - aceasta este
noua navalire barbara - avem nevoie de intelectualul crestin, care a disparut de pe
 "piata" romaneasca. Avem tot felul
de intelectuali, intelectualoizi,
filozofi plini de cunostinte dar,
vorba lui Noica, fara cunoastere si
fara o morala crestina, care sa se
responsabilizeze in fata cetatii. Nu
vreau sa generalizez, multi
intelectuali au riscat, desi au fost
timorati de acest cabaret al
dosarelor, dar majoritatea
intelectualilor nostri isi pastreaza
bine siesta unui confort de gandire:
pot sa argumenteze orice fel de
stare, de decadere a poporului, dar
n-au nimic de-a face cu personalitatea. Personalitatea se sacrifica.

Ati vorbit de mitocania de pe ecranul televizorului. Dincolo de aceasta fata

hidoasa, cum arata Romaniile cu care va intalniti dvs.?

Nu vreau sa stigmatizez poporul roman, dar identific foarte clar doua lucruri. Trebuie
sa stam cu un ochi la contemporaneitate, care inseamna amestec, deruta, contagiune
de cea mai proasta calitate, si cu inima pe vesnicia neamului. Nu trebuie sa
suprapunem gradul de umilinta sociala la care oamenii au fost adusi prin sistemul
economic (un fel de genocid institutionalizat la nivelul pensionarilor si al tinerilor) si
pe care-l observam oriunde pe strada sau in metrou, si hidosenia celor care l-au creat.
Romanul adus in starea asta nu este hidos. El, saracul, supravietuieste. Se chinuie sa
faca fata. Isi traieste in spasme ultimele repere. Cauta sa se duca spre Biserica, spre
lucruri sigure. Hidosenia mi se pare o anumita tradare din interior: sunt tineri care
adera la asemenea convingeri de auto-masacrare. Dar eu nu deznadajduiesc. Am o
atitudine critica si lucida fata de ceea ce se intampla. Sunt martorul acestor zbateri. Pe
mine ma intereseaza fata neintinata a Romaniei, care este asigurata din cu totul alte
parti. E un ciment tras pe deasupra, iar pe dedesubt creste un firicel de iarba. Poporul
roman se conjuga la nivelul firicelului de iarba.
Cum se repercuteaza aceste zbateri in teatrul romanesc?
Teatrul romanesc este, dupa parerea mea, intr-o criza fundamentala. Dupa ce s-a
imbatat cu apa rece ca l-a descoperit Occidentul (nu stiu daca a fost descoperit la nivel
de valoare sau la nivel exotic), la ora actuala "doarme in front". Prin urmare, este
nevoie de artistul crestin ? si nu ma refer la un artist care sa participe la cine-stie-ce
procesiuni religioase, ci la artistul izbavitor, purtator de constiinta. Din unul dintre
cele mai recente spectacole ale mele, "Cei 150", reiese tulburatoarea impletire a
istoriei teatrului cu istoria natiunii si multitudinea situatiilor in care actorii au fost
luptatori, purtatori de identitate nationala. Actorul a fost un personaj care de multe ori
a rupt o ordine prost intemeiata. La ora actuala, este nevoie de o noua atitudine, dar
trebuie sa luam in considerare faptul ca artistii nostri au fost
inregimentati, confiscati de o putere monocefala, iar acum
sunt lasati de izbeliste intr-o societate care nu mai are nevoie
de ideologii pentru ca monstrul monocefal s-a retras si e
plurivalent economic. Artistii primesc sandvisuri din cand in
cand - niste premii. Problema e ce tragedie traiesc ei intre
premii. Dar inca n-au curajul sa decline asemenea premii.
Sper ca tinerii sa iasa din starea de vegetatie, sa nu fie numai meseriasi buni pe scena
si, altfel, apolitici. Apolitismul este o forma de lasitate.
In ce s-a transformat acea complicitate care exista in comunism intre actor si
spectator, din cauza cenzurii si sub efectul instituirii unui cod aparte de comunicare
intre scena si sala?
Complicitatea a disparut odata cu cenzura. Aceasta provocase insa un beneficiu:
teatrul, devenind codat, a castigat foarte mult in dimensiunea metaforica, poetica.
Artistul a trebuit sa creeze metafore. La adapostul lor putea sa se exprime. In acelasi
timp, spectatorul devenise specialist in a le decoda. Acum, vrand-nevrand, s-au creat
niste libertati epidermatice, confundate cu libertatea cetateanului. Si atunci s-a creat
nevoia unui text direct, care functioneaza ca o supapa. E ca si cum in toate jurnalele
poti sa spui ce vrei. Dar nu exista nici o urmare. Exista o criza a textului dramatic in
Romania, a teatrului, intrucat textul clasic nu mai poate sa faca fata mutatiilor din
spectator. Eu am abordat o specie de teatru ce exclude cuvantul pentru ca undeva,
probabil in subconstient, am simtit ca aceasta camasa a teatrului clasic, chiar
contemporan, nu mai poate prinde suferinta lumii.

Cum se mai face teatru intr-o institutie subventionata de la bugetul de stat?

Daca ne referim la Teatrul National, el are o responsabilitate in ceea ce priveste

repertoriul, pentru ca trebuie sa cultive literatura nationala. In ceea ce ma priveste, mi
s-a creat un culoar alternativ. Un adapost pentru genul de spectacol pe care-l fac. Este
o atitudine desteapta de manageriat. Dar lucrurile in general in teatrul romanesc scapa
de sub control. De exemplu, fenomenul de underground. Bietii studenti se duc in tot
felul de circiumi. Sigur ca nu statul trebuie sa organizeze toata treaba, dar el poate sa
creeze un sistem legislativ, niste parghii economice care sa le permita tinerilor o
manifestare mai buna. In strainatate, alternativa teatrala la institutiile de spectacole
bugetare este foarte bine gestionata. Chiar daca sunt lasati de capul lor, tinerii din
strainatate au mediul bun, temperatura buna de dezvoltare. La noi, dupa ce un tanar a
luat premiu la Mangalia, de pilda (acolo se desfasoara Gala Tanarului Actor "Hop",
organizata de UNITER - n.r.), pasul al doilea nu exista. Suprastructura este deficitara
pentru ca nu exista un mecanism economic. Eu am jucat in Ungaria, in Budapesta, un
oras cu 1,5 milioane de locuitori, in paralel cu 80 de teatre private. In Bucuresti, exista
un singur teatru privat, al lui Marcel Iures. Ce diferenta! In Romania, exista o fractura
cumplita intre harul tinerilor si aparatul legislativ deficitar, iar acest decalaj are
implicatii foarte mari. Toate aceste stangacii in cultura se depun in mod latent. Peste
zece ani vom vedea ce nenorociri se produc. Nu putem mergem la intamplare. S-a
facut o teorie a hazardului: niste giboni au fost lasati sa apese pe o masina de scris si
s-a zis ca pana la urma tot se bate un poem de Racine sau o tragedie de Shakespeare,
dar timpul care le trebuie ar fi de la inceputul Universului pana acum. Eu nu pot sa
astept atat. Au trecut 15 ani in care era asa de simplu sa se faca o reforma in teatru.
Nu este umilitor ca un mare actor sa fie platit la fel ca ceilalti? De ce sa fim egali cu
totii in aceasta privinta? Pana si ideea de societar al Teatrului National ar trebui sa fie
distincta din punct de vedere financiar. Napoleon a instituit acest lucru la 1810. La noi
nu functioneaza.

Proiectul de lege privind institutiile de spectacole, care se afla in dezbaterea

Senatului, vrea sa fie o incercare de reforma in teatru, dar nu are nici o
prevedere referitoare la castigurile artistilor...
In Occident exista teatru de repertoriu, teatru de proiect si teatru-gazda, la fel ca in
acest proiect de lege. El ar trebui sa stipuleze si care este contractul unui mare actor si
care este contractul unui debutant. In acest fel, actorul ar sti pe ce se bate. Nu s-ar mai
mima miza, ci s-ar desfasura o competitie reala.

Sunt succesul la public si valoarea artistica ireconciliabile? Dvs. pareti sa fiti un

contraargument.

Generic, raportul dintre succes si valoare ar putea fi exprimat astfel: sunt trei tarabe -
taraba nationala, mitocanizata; taraba internationala, monitorizata; si taraba lui
Dumnezeu - acolo ma gasiti pe mine. Romanul vine la a treia. Restul sunt prejudecati
si frici de om care n-are radacini puternice.
Romania nu este in Occident, ci este o placa turnanta spre Orient. Il citez din nou pe
parintele Staniloaie, care folosea sintagma popor-punte. Avem o vocatie spirituala
fantastica. Unii ne civilizeaza pe noi, noi putem sa-i spiritualizam pe altii. Acesta este
paradoxul neamului: din saracie, din umilinta, din nenoricire avem forta
spiritualizarii. A nu se confunda civlizatia si confortul material cu spiritualitatea. Ei ne
civilizeaza printr-o legislatie europeana, noi ii spiritulizam, le dam ce au pierdut.

Ce tip de comunicare presupune teatrul pe care-l faceti?

Cred ca un fel de comunicare totala. Cuvantul a fost compromis, a fost atat de siluit
incat ar trebui sa facem o pauza. Folosesc tacerea ca limbaj ca sa pretuim cuvantul din
nou si sa apelez la acel fond neintinat al nostru. Un proverb chinezesc spunea: cand
oamenii mint, mainile spun adevarul. Sper ca, in cazul meu, este o comunicare de la
inima la inima, de la minte la minte. Publicul de astazi asteapta altceva, iar teatrul este
incapabil sa raspunda, e ramas in urma. Realitatea este mult mai tare, iar teatrul
trebuie sa se reformuleze. Eu sunt in acest proces vulnerabil de reformulare. Il traiesc
prin toti porii. Nu sunt in avangarda. Nu fac teatrul experimental, nici - cum s-a mai
spus prin cronici - pantomima ("In sfarsit si in Romania, teatru de pantomima"). Nu
am timp sa ma sincronizez cu un Occident care are alta experienta. Trebuie sa raspund
acum, pe loc, unor intrebari. Energia trebuie scoasa la suprafata. Ea face diferenta, iar
diferenta este sansa dialogului cu altii. Pot sa ma globalizez la nivel de ciorap,
conserve si fast-food, dar nu interior, pentru ca dialogul se obtine doar prin diferenta.

Ati pus pe picioare o trupa tanara care va urmeaza pe drumul unui limbaj
teatral inovator. Pe de alta parte, painea si cutitul managementului teatral sunt,
in unele cazuri, in mainile acelorasi oameni din trecut.

Da, mergem in paralel. Eu mor de viu. Am facut un copil care scanceste de ani de
zile. N-are un sediu. Exista o umbrela improvizata la Teatrul National, mai jucam la
Rapsodia Romana, dar nu exista o legislatie. Iata o dovada de incapacitate: s-a nascut
un copil, il lasa sa devina aurolac. Ei au alte probleme. Intotdeauna vor avea alte
probleme, la ordinea zilei, de tip caragialesc. Sunt obtuzi, nu vad autenticul. Nu este
numai cazul meu. Sunt trupe de dans contemporan care au succes in strainatate, iar
aici nu au spectacole. Un paradox: geniul acestui popor si primitivismul institutional.
Umanitatea intreaga traieste niste spasme ingrozitoare, iar noi suntem dublu marcati:
iesim dintr-un ghetou ametiti si, in loc sa intram intr-o lume cu repere, intram intr-un
alt haos. Trebuie sa dam din picioruse cat mai repede, ca in fabula aceea, cu cele doua
broscute care cad in lapte - una n-a facut nimic si s-a inecat, cealalta a dat din labute si
s-a facut unt si ea a scapat.

Care sunt gandurile artistice pe care vreti sa le impliniti in perioada urmatoare?

Lucrez la un film, fara vorbe, despre taina acestui neam. Nu voi prezenta, precum
baietii de la Cannes, la comanda occidentala, o Romanie exotica, derizorie, imbacsita
de mizerie. Nici una turistica, precum in albumul penibil in care totul era idilic. Nici
toaleta publica, nici dulcegarii. Exista in Romania o taina, un semn artistic
extraordinar. Acesta-i mesajul lucid pe care vreau sa-l transmit cu onestitate.

Dvs. aveti aceasta luciditate si cu toate acestea nu v-ati erijat intr-un lider de
opinie?

N-am intrat intr-un partid politic pentru ca statutul unui artist este, totusi, unul de
independenta. Din asemenea spirite libere se naste structura adevarata a unei societati.
Ele sunt un semnal de alarma intr-o societate civila in agonie. Un strigat vine din
partea mea.
…………………………………………………….

Ca orice mare artist, Dan Puric n-are ¬ target". El are public, ca si Tudor
Gheorghe, Olga Tudorache, Dan Grigore sau Gheorghe Zamfir. Iar publicul lui este
intreg mapamondul. Venerat in strainatate, in propria tara abia are loc unde sa faca
repetitii ( ¬ antrenamente" cum le numeste el). Aceasta formidabila locomotiva de
imagine a Romaniei care se numeste Dan Puric n-are probleme cu atingerea
performantei, ci cu obtinerea diurnei.
Din fericire pentru noi si din nefericire pentru trepadusii pseudoculturii, Dan Puric
este (inca) tanar, puternic si extraordinar de motivat in ceea ce face. Lupta singur
pentru promovarea ¬ brandului Romania", desi nu e luat in considerare de proiectele
Ministerului Culturii si Cultelor si nici ale Televiziunii Romåne.
Un interviu cu Dan Puric, daca esti acordat pe ¬ frecventa lui de emisie", devine, in
mod fatal si fericit, o tulburatoare maieutica despre adevarurile fundamentale ale
lumii in care traim, vazute de pe scandura scenei pe care trudeste.

¬ Comunismul Intretinea valorile pentru a se legitima prin ele"

V-ati raportat vreodata la dimensiunea economica a actului de creatie artistica
pe care il comiteti?
Inainte de toate, trebuie facuta o trecere in revista a schimbarii de context istoric. Este
evident ca, dupa 1989, teatrul, arta in general, a functionat conform statutului impus
de ghetoul neocomunist: ca o institutie de supravietuire. Elementul de viata era nul. In
acest sens, trebuie sa ne gandim la doua etape: pana in 1989 si dupa 1989. Pana in
1989, destinul profesionalismului si al valorii era cel al monopolului ideologic.
Puterea politica, fiind monocefala, intretinea valorile pentru a se legitima prin ele, le
instrumenta in scopuri ideologice, propagandistice, pe ideea de nationalism comunist
sau de comunism pur si simplu.

Nationalismul comunist nu e cumva o aberatie, o struto-camila? Comunismul

este in esenta cosmopolit, internationalist, iar nationalismul tine mai mult de
doctrinele de dreapta...
Cei care au inventat comunismul l-au facut initial internationalist. Pe parcurs, li s-a
stricat jucaria si s-a ajuns la nationalismul de tip comunist, care este diferit de
nationalismul crestin-ortodox sau cel de tip masonic.

Adica la un nationalism ¬ de partid si de stat"...

Exact. Aici, conditia artistului era una de lagar. El era folosit pentru a preamari,
pentru a lauda. Doar zona de divertisment era ceva mai libera, dar si aceea era
cenzurata. Asta nu inseamna ca, in aceste conditii, nu s-au produs opere de arta, chiar
in zonele de cenzura. In clipa in care, in 1989, s-a spart zidul si am intrat in
neocomunism, iar ¬ esalonul doi" a devenit mafie, forta economica, n-a mai fost
nevoie de propaganda prin sectorul artistic. Valoarea a fost lasata de izbeliste, nu mai
prezenta niciun interes, caci capitalismul de grota nu are nevoie de cultura.
S-a intamplat atunci un contrafenomen, care tine de antropologia culturala: tot ce a
fost pseudo-cultura inainte de 1989, tot ce a fost de proasta calitate ( ¬ Cantarea
Romaniei", de exemplu, dar nu in totalitatea ei, caci s-au petrecut acolo si lucruri
bune), a iesit la vedere, s-a cristalizat si a creat o piata. O piata falsa, o piata a
nonvalorii.

A amatorismului?
Nu, nu a amatorismului, pe care nu e bine sa-l jignim, caci el reprezinta o faza a
dezvoltarii artistice. Si eu vin din zona aceea. Aici e vorba de o piata a nonculturii.
Caracterizati in cateva cuvinte noncultura.
Promiscuitate, pornografie, kitsch.

¬ Mitocanul international si-a dat mana cu mitocanul national"

Ce s-a intamplat cu valorile culturale? Cum au supravietuit?
Cum spuneam, oamenii nostri politici - haimanalele politice, de fapt - n-au mai avut
nevoie de legitimarea prin arta. In aceste conditii, marii artisti, dezamagiti si
deprimati, s-au retras in institutii bugetare, cu economii de tip primitiv, in care toata
lumea este egala. In zona de subzistenta economica, mai exact. Iar in zonele
performante, de televiziune sa zicem, au aparut oameni de calitate indoielnica din
toate punctele de vedere.

Romania e vinovata in totalitate de ce i se intampla pe acest spatiu al culturii?

Nu putem sa aruncam aceasta vina numai pe spatele Romaniei pentru ca procesul de
mitocanizare e international. ¬ Familia Bundy", sitcomurile, toate cultiva instinctele
gregare. Mitocanul international si-a dat mana cu mitocanul national. Mai exista si o
problema de antropologie culturala: nivelul cultural al unei tari are legatura cu
gusturile conducatorilor politici si ale liderilor economici. Ei bine, acesti lideri, cei din
"90 incoace, vor manele, de fapt cultura de tip manea. Sa nu se inteleaga ca as avea
ceva cu manelistii, caci nu existenta acestui tip de noncultura este problema, ci
frecventa si intinderea aparitiei lor la televizor, in zona divertismentului de proasta
calitate, a bascaliei, care a luat locul umorului.

¬ Dupa 15 ani de imbecilizare, calitatea este respinsa"

Care este, de fapt, diferenta dintre bascalie si umor?
Inainte de "89, un Toma Caragiu sau un Amza Pellea practicau umorul, care este o
valoare a inteligentei. Ca orice act artistic - vorba lui Heidegger -, umorul te trezeste
din rutina. La noi, acesta a fost o arma de aparare si de rezistenta. Umorul are
dimensiuni sacre, spre deosebire de bascalie, care desacralizeaza totul. Bascalia este
de tip ateu, neantizant, isi bate joc de orice fel de valori si repere. Acest sistem
demolant al valorilor, care apartine omului mic, a iesit in fata. Si atunci a inceput sa se
creeze pe banda rulanta doar acest gen de divertisment, invocand ratingul. Ceea ce
este un fals, atata timp cat excluzi alternativa.

Telenovelele fac parte din categoria incriminata?

Telenovelele sunt specifice lumii a treia. Ele sunt nocive chiar si pentru actori. Eu nu-
mi acuz colegii, Doamne fereste, pentru ca saracii nu mai au unde sa-si practice
meseria. Accepta asadar sa joace in telenovele, amestecandu-se cu amatorii. E ca si
cand un neurochirurg ar avea drept adjunct un brancardier, care mai e si murdar pe
mana. Imediat se face o infectie. Prin analogie, asa ajungi sa vezi un actor profesionist
inconjurat de doi-trei amatori. Si stiti ce se intampla? Profesionistului ii scad
reflexele, are loc o contaminare inversa si toti actorii par amatori. Revenind la
noncultura in sensul larg, efectele ei sunt dezastruoase in timp pentru consumatori.
Hrana aceasta surogat devine din ce in ce mai agresiva si aproape o chestiune de
santaj. Dupa 15 ani de imbecilizare, daca oferi calitate, ea este respinsa, caci intre
timp s-a creat dependenta. Vorba lui Socrate: piata este plina de lucruri de care n-am
nevoie. Acum consumatorii au false necesitati, false determinari.

¬ Au facut din cultura un fel de rezervatie"

Spuneati ceva de alternative. Unele televiziuni au programe culturale.
Este doar o mimare a alternativei. Si cand spun asta ma gandesc la TVR Cultural sau
TVR International, care sunt niste catastrofe. Bietii de ei nu inteleg ca actul de cultura
este un organism plin de vitalitate si nu stiu sa lucreze cu asa ceva. Au facut din
cultura un fel de rezervatie, un muzeu. Cultura inseamna coeficient de putere
nationala. Sa ne uitam putin la tarile civilizate. Si acolo este o lupta acerba intre
structurile de market si cele culturale. Si totusi, cu exceptia unor canale superelitiste,
cum este Mezzo, ei reusesc sa-si managerieze inteligent po-tentialul cultural,
performantele culturale, pe care le ¬ injecteaza" in programele si emisiunile TV,
alaturi de alte emisiuni, unde cultura functioneaza mai bine decat izolata. La noi,
programele culturale sunt inghetate si conventionale...

Ca la un parastas...
Chiar asa. Si-atunci, omul de cultura, artistul, care este viu, n-are unde sa se duca: la
muzeu nu vrea, in partea cealalta nu-l primeste nimeni.

V-ati confruntat cu aceasta situatie?

Bineinteles. Eu am filmat la BBC, la RTL, in Anglia, in Franta, peste tot, cu
spectacole de pantomima. In Romania nu am apucat sa intru in nicio televiziune. Nu
m-a primit nimeni, nici chiar in Televiziunea Romana. Si n-o spun ca sa ma plang, va
raspund la intrebare.

Poate n-ati insistat destul...

Ba da. M-am inscris inclusiv la concursul de scenarii. Dar, vedeti dumneavoastra, ei
ma considera tot outsider, n-am fost ales. Au pus tot murdariile lor ieftine, care le
ilustreaza perfect natura inferioara. Pentru ca oamenii superiori sunt responsabili. De
exemplu, daca un om ajunge director al unui teatru national sau al unei televiziuni
nationale, el este responsabil fata de natiunea respectiva. Si toata strategia sa
manageriala trebuie sa tina seama de aceasta exigenta majora, a interesului national.

¬ Avem o intelectualitate cu garda jos, destul de penibila, oportunista si

neinteligenta"
Ce strategie culturala ar trebui aplicata in Romania?
O politica a certitudinii. Eu nu fac exercitii socratice asupra mamei mele. Pe de alta
parte, cum sa faci exercitiu de democratie in valorile nationale punand-o pe Madalina
Manole alaturi de Noica sau Eminescu? Henry Coanda a spus ca avem atat de multe
genii ca putem da cu imprumut. Este o certitudine. Iar certitudinile incep cu
constiinta. Am fost debusolat pe vremuri, cand un secretar literar de la Iasi mi-a spus
ca Eminescu a fost si poet. ¬ Cum SI poet?" - l-am intrebat eu, indignat. ¬ Pai da,
ma, ca a fost mai intai o constiinta". O afirmatie care face cat toata istoria literaturii a
lui George Calinescu.

Ce parere aveti despre campania ¬ Mari Romani"?

Nu exista intrebare mai schizofrenica decat aceea pe care o pune o matusa isterica
unui copil: ¬ Pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata?". Genul asta de ¬
challenge", venit din afara, nu este nevinovat. Prin el ni se ia in primul rand
temperatura si pulsul, adica ce fel de instincte nationale bune mai avem, iar in al
doilea rand, face malaiul mai puternic, adica ingroasa confuzia. Pentru ca nu e un
concurs lamuritor, ci dimpotriva.

Lamuriti-ma...
Goethe spunea ca valoarea, cadrul axiologic al acesteia, este pe verticala. Dar, cand se
ajunge in stratul marilor valori, ele sunt pe orizontala. La noi, Lucian Blaga avea o
teorie extraordinara, ¬ paralelismul valorilor". Adica fiecare valoare, pe domeniul ei,
este paralela cu alta valoare. N-ai voie sa le amesteci. Un pusti de 14 ani de la arte
plastice mi-a spus urmatoarele cuvinte: ¬ Domnu" Puric, e total gresit acest concurs.
Ce cauta unul de pe un culoar cu altul de pe alt culoar? E ca si cand ai pune la
intrecere un alergator la 100 metri garduri cu un schior". Pentru ca aici concureaza
Mihai Eminescu, Adrian Minune, Mircea Eliade, Madalina Manole, Mihai Viteazu,
Carol I samd. Si ce vedem? Pe de o parte, cum voteaza oamenii lipsiti de repere si
cum creeaza un mediu non-cultural. Pe de alta parte - ceea ce este jenant pentru
Romania - o intelectualitate cu garda jos, destul de penibila, oportunista si
neinteligenta, care a raspuns unui joc schizoid. E ca in reclama la tigari pe care scrie
¬ tutunul dauneaza grav sanatatii". Daca traia Tutea, ii trimitea la plimbare.

¬ Exista doua culoare de jogging catre cimitir"

Nu sunteti cam aspru? Unii au participat la aceasta campanie convinsi ca fac un
lucru bun.
Generatiile viitoare vor face, probabil, studii de antropologie culturala pornind
de la aceasta campanie emblematica pentru sanatatea culturala a Romaniei. Ati
vazut cum stateau acei invitati din studio, cu picioarele pe harta, fara sa-si dea
seama?
Nu sunt un adept al fetisizarii, departe de mine gandul acesta, dar fara simboluri nu
putem exista. Ar fi necesari, totusi, niste gardieni culturali - nu neaparat cenzori -,
niste oameni responsabili. ¬ Responsabilii" actuali au luat tot ce a venit din afara,
toate prostiile astea gen ¬ Surprize, surprize" - ¬ Parbrize, parbrize", cum ii spunem
noi - si le-au inoculat in rating. Dar nu-ti dau voie tie sa vii pe cealalta parte si sa
produci. Este un cerc inchis. Si atunci, in Romania, problema nu e una a economiei de
piata, nu se pune problema in acesti termeni. Ar fi impropriu si chiar absurd sa vorbim
despre o piata, pentru ca piata iti da posibilitatea alternativei. Este doar o balta
nenorocita, facuta de o mafie, cu un lant trofic pe fiecare televiziune in parte.
Este vreo iesire din aceasta situatie?
Stiti ce coeficient de inteligenta si de talent are poporul asta? Va rog sa ma credeti,
pentru ca vorbesc in cunostinta de cauza, in doua saptamani Televiziunea Romana
poate deveni, in materie de divertisment, cea mai performanta din lume. Ceea ce,
evident, nu se va intampla din cauza acestei dictaturi a nonvalorii.
Dar vine o generatie foarte bine inarmata genetic impotriva acestor rechini, care le va
pune mari probleme peste 10-15 ani. Asta este, in cultura depunerile sunt lente. Mai
ales ca acum avem o scoala de teatru distrusa, o ciupercarie de academii de teatru din
care actorii ies fara pregatire si fara perspective... In momentul de fata, exista doua
culoare de jogging catre cimitir: pensionarii, care sunt morti de vii, si tinerii, care sunt
deja pensionari.

Exista alternativa emigrarii.

Da. Si asta este, de fapt, criza tineretului de la noi: din zece insi, noua pleaca afara. Iar
problema este ca ei nu pleaca din cauza banilor, ci din cauza imposibilitatii de a se
manifesta. Aceasta criza a potentialului care n-are unde sa se manifeste a fost creata
de nonvalorile iresponsabile din Romania, care nici macar nu-si pun problema ce face
tineretul dupa ce termina scoala. Iar reactia acestuia de a pleca este corolarul replicii
vulpii din ¬ Micul print": ¬ Daca vrei sa fim prieteni, imblanzeste-ma, educa-ma.
Daca m-ai educat, esti responsabil".

Deci, inca o data, exista o solutie de supravietuire?

Noi, ca popor, pentru a supravietui, trebuie sa ne retragem in cultura, ca in munti.
Altfel ne calca gorilele cu jeep-urile.