AM AFLAT LUMINA CEA ADEVARATA… Povestea

convertirii la Ortodoxie a unei cititoare

Publicat pe 28 Nov 2013 | Categorii: Convertiri, Cuvantul cititorului | | Print

Intr-o dimineata de decembrie geroasa si mohorata, intr-o biserica din Lugoj, acum
trei ani, am devenit ortodoxa. Implinisem nu de mult 44 de ani. Am ajuns intamplator
acolo, doar pentru ca cea care urma sa-mi fie nasa avea duhovnicul preot la acea biserica.

Sunt din Timisoara si am crescut acolo, desi primii ani am locuit intr-o comuna
suburbana, crescuta mai mult de bunica mea materna, de origine germano-poloneza (desi
se considera doar svaboiaca). Pe linie materna toti erau catolici, iar tata, roman
ortodox. Desigur, nepracticanti toti, atat catolicii cat si ortodoxul! Exista in familie o
frica sau mai bine zis un respect pentru Dumnezeu, bunicii mele nefiindu-i frica, in
general de nimic, spre disperarea tuturor. Tot ea a insistat, fiind botezata catolic, sa
trec si prin confirmarea de la 9 ani, adica miruirea. Si asta facea parte din respectul
datorat, in spirit catolic, lui Dumnezeu! Am fost trimisa la catehizare la biserica catolica
din comuna suburbana (in anii 70 parohiile catolice din Banat inca mai aveau, toate,
preoti) si, desi stiam germana din casa, la biserica nu intelegeam nimic. Primul lucru care
m-a iritat a fost – si a ramas – accentul germano-maghiar pe care il au aproape toti preotii
catolici, deprinsi sa slujeasca mai mult in latina, germana si maghiara.

La 9 ani citeam deja basme romanesti si eram incantata de varianta arhaica a limbii
romane, asa ca, din cauza sau, poate, datorita limbii romane nu am suportat limba
germana, desi repet, o cunosc si acum si, cand nu am incotro, chiar o folosesc. Tin minte
ca trebuia sa stam cuminti si sa invatam despre “Jesus Christus”, doar ca eu nu
intelegeam si ma uitam pe pereti sau la cele doua statui in marime naturala ale lui Iisus
Hristos si Maicii Domnului. De Ei doi imi placea, dar pe preot nu-l puteam urmari, nu
doar din cauza accentului ingrozitor, dar si pentru ca nu avea barba! Asa ca am ajuns la
miruire complet necatehizata, imbracata in mireasa (conform ritualului),
descompusa de stanjeneala si cu mintea aiurea. Canta si orga, totul era foarte
maret, dar mie imi lipsea ceva. Acum imi dau seama ca, de fapt, nu avem nevoie de
atata parada ca sa Il simtim pe Dumnezeu. Preotul ne invatase, atat cat pricepusem eu,
ca Iisus se nascuse intr-o iesle, nu avusese bunuri, umbla imbracat simplu, si, in final,
murise pe Cruce, parasit de toti apostolii, intre talhari, iar noi, copiii eram acum imbracati
ca niste printi si defilam prin centrul bisericii, frumos incolonati, in sunet de orga… Ceva
nu mergea.

Ulterior am crescut fara sa mai merg la biserica decat intamplator, in oras, cu mama, care
nu stia sigur daca e catolica sau ortodoxa, pentru ca se cununase religios la ortodocsi! Asa
ca intram cu ea, in graba, in prima biserica din cale, unde aprindea o lumanare si soptea
repede o rugaciune. Cam atat. Am ajuns adolescenta si m-am concentrat exclusiv pe citit,
devorand tot ce imi cadea in mana. Studentia am facut-o apoi la Bucuresti, pe timpul lui
Ceausescu, si am terminat-o o data cu el! Locuind in gazda aproape de Biserica Sf.
Elefterie, obisnuiam sa intru acolo cand ma intorceam de la facultate, aveam drum chiar
prin spatele ei. Era locul care ma odihnea. Nu stiam nici macar Tatal Nostru, dar ma
simteam bine acolo si stateam minute in sir in fata unei icoane a Mantuitorului care
parea ca te priveste in orice directie te-ai misca. Imi placea sa ma “joc” asa cu Iisus,
sa ma uit cu coada ochiului sa “vad daca ma vede”, pana cand, intr-o zi, mi-a venit
gandul ca El stie tot, vede tot, ca nu te poti ascunde de El. Dupa care m-am gandit ca si
daca El insusi mi-ar spune ca nu exista, nu L-as crede… pentru ca daca nu ar exista, nu ar
putea spune asta! Treceam de la indiferenta religioasa sau, poate, chiar de la ateism,
la credinta. Apoi, desi nu voiam sa ma ascund de El, Il ascundeam pe El de ceilalti. Era
ca un secret numai al meu. Nu avea legatura cu nimeni si cu nimic de pe pamant, era
”secretul meu din Cer”.

Revolutia m-a prins tot in Bucuresti, desi eram deja stagiara de cateva luni in Ardeal.
Cum aflasem de la Vocea Americii ca in Timisoara e dezastru, ca trenurile sunt oprite la
Lugoj si ca, deci, nu pot ajunge acasa, am plecat spre Bucuresti unde aveam inca prieteni
si rude. Trebuia sa vad ce se intampla. Momentul in care s-a anuntat sinuciderea
generalului Milea m-a prins in aceeasi biserica Sf. Elefterie, impreuna cu multimea
de oameni care se rugau sau se plimbau nelinistiti de la o icoana la alta. Iisus “al
meu” ne privea acum pe toti cum ne miscam brownian prin bisericuta. Era la fel, in
timp ce noi, eu, nu. Cu nici doua luni inainte de revolutie, in Hogiz, unde faceam
stagiatura, directorul caminului cultural de acolo, un profesor ”exilat” dupa fenomenul
Meditatia Transcendentala, m-a intrebat foarte franc: “Crezi in Dumnezeu?”. Surprinsa,
am raspuns: “As crede, dar nu stiu cum”. Domnul Barsan s-a uitat fix la mine si mi-a
spus senin: “Iubeste-L!”. A fost ca un declic. In prima secunda parea un cuvant gol, apoi,
brusc, s-a umplut de inteles. Pai, Il iubeam, dar nu stiam asta. Daca deja Il iubeam,
inseamna ca si credeam. Domnul Barsan a continuat apoi: ”El te iubeste dinainte de a te
fi creat. Poti sa nu iubesti pe cineva care te-a iubit atat de mult incat a vrut ca tu sa
existi?” Noaptea care a urmat am trait intr-o bucurie totala pricinuita de faptul ca L-am
gasit. Nu-mi venea sa cred ca atatia ani traisem fara sa cred. In zilele urmatoare, dl.
Barsan mi-a dat o Biblie ortodoxa. Trecusem pragul de la indiferenta religioasa la
credinta. Inca multi ani de atunci am crezut ca nu conteaza daca esti catolic sau ortodox,
mergeam la biserici, dar tot asa, ca vizitator. Nu stiam cum sa ma rog, ce sa ma rog, sau
daca nu cumva e suficient sa stau si sa contemplu.

Au urmat apoi ani de neagra ratacire, cand, din curiozitate, am incercat fel de fel de
experiente ezoterice, sfarsind cu initieri in reiki. E un capitol cumva “inserat” cu forta
in experienta mea, dar e. Nu-l pot nega. Inainte de a termina definitiv, in chip minunat, cu
aceasta experienta care mi-a dat viata peste cap, am cunoscut o familie de evrei pe
internet. A urmat un schimb de vizite! Au venit intai ei, apoi am ajuns eu in Israel. A fost
punctul culminat al incercarilor mele si nu imi pare rau pentru ca, la capatul lor, am ajuns
la ortodoxie.

In Israel am plecat singura-cuc, desi acolo m-au asteptat noii mei prieteni, inca
impresionati de Romania, din care se intorsesera de o luna. M-au dus peste tot, la toate
bisericile si locurile biblice (doamna era chiar ghid pentru turistii crestini), m-au asteptat
cu rabdare in biserici si mi-au explicat tot ce stiau ei despre istoria fiecarui “obiectiv
religios”. Plecasem singura, fara sa am inca cunostintele necesare intelegerii acelei
calatorii initiatice, in felul ei. Si, pentru ca eram total ignoranta, am primit o “rasplata”,
o data ajunsa acasa. Abia cand am fost acolo, mi-am dat seama ca se dorea
convertirea mea la iudaism. Era cumva o speranta a lor, fara sa se forteze nota. In
final, nici eu nu m-am convertit, dar nici ei nu-L mai priveau pe Iisus ca pe un
strain. Am fost dusa la o sinagoga si am asistat la Purim. La fiecare shabat, timp de o
luna, am fost oricum de fata si pot spune ca m-a ajutat mult sa Il inteleg mai bine pe Iisus,
omul. Un fel de intoarcere in timp, cu 2000 de ani in urma. A fost incredibil si nu pot
exprima in cuvinte trairile paradoxale avute in tot acel interval de timp. Intram in
biserica, il gaseam pe Iisus-Dumnezeu, intram in sinagoga sau eram la shabat, il gaseam
pe Iisus- Omul, evreul.

Mi-am dat atunci seama, inca o data, ca nici ei nu stiu mare lucru despre Iisus. Parca au
o teama de a afla “prea multe”. La aeroport, unul din ei mi-a spus, zambind: “Daca mai
stateai o luna, Iisus “al vostru” incepea sa imi devina simpatic”. “Al vostru a fost mai
intai si cred ca pana la urma, tot n-o sa scapati de El”, am zambit si eu.

In acelasi an am ramas insarcinata si am, acum, un baiat de aproape 5 ani. El e

“rasplata”. Dupa un an de la nasterea copilului am inceput sa simt ca ceva nu e in
regula cu reiki, ca nu pot face si reiki si sa ma rog, cum presupun “maestrii”! Cel
putin, la mine nu mergea. Simbolurile cu care se lucreaza in reiki, de la gradul 2,
imi dadeau fiori reci si, oricat se straduiau toti sa ma linisteasca, cum ca ele lucreaza
doar cand exista bune intentii, nu m-a convins nimeni. Simteam ca sunt pe un teren
periculos si nimeni nu putea sa “garanteze” ca stie sursa acelor energii. O data ce
nimeni nu stie sursa, m-am gandit, ea poate fi oricare si orice. La ora aceea stiam
deja ca diavolul poate aparea si ca inger de lumina, iar in reiki se vorbeste obsesiv
despre lumina!

Intr-o zi prietena mea m-a anuntat ca si-a luat Cararea Imparatiei a parintelui Arsenie
Boca. Am luat-o si eu, dar cateva zile nu am ajuns sa o deschid. Cand, in sfarsit, am
inceput sa citesc “Cuvant inainte”, dupa primele doua pagini (desi nu se refereau la
ezoterism), primul gand care mi-a venit a fost: “Gata cu reiki! De azi!” Suna ca o
comanda… A inceput un lung sir de cautari, nu stiam de unde sa incep, nu
cunosteam niciun preot ortodox, simteam o urgenta in a face pasul hotarator, desi
nimeni nu imi spusese nimic in sensul acesta. Urma sa gasesc un preot si, pana la urma,
l-a gasit o prietena veche, care a devenit si nasa mea.

Pana sa ajung, insa, la biserica, am avut incercari, stari de deruta, apatie, amanari.

Am intrat in biserica unde se tinea Sfantul Maslu la ora 8 dimineata. O zi urata, cu zapada
mocirlita, frig umed, cer acoperit. Nu mai participasem la un Maslu, asa ca am facut ce
faceau toti ceilalti si, in final, cand biserica s-a golit, preotul, un batranel simpatic si cu o
figura nespus de buna, ne-a primit bucuros. Nu stiam “ce ma asteapta”, de aceea
momentul Mirungerii a fost “dovada” de netagaduit ca atunci s-a intamplat ceva
nemaintamplat! Dupa ce preotul a terminat mirungerea, ferestrele s-au luminat si a
iesit un soare orbitor, de iarna. Eu pluteam parca. Nu a fost doar o bucurie de
nedescris, dar am simtit fizic ca ma eliberez de ceva greu. Imi venea sa “salt
laudand“ pe Domnul, ca in Canonul Invierii. Cu adevarat, “praznuiam omorarea
mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti”.

Din ziua aceea nu mai citesc decat carti duhovnicesti, ca si cum ar trebui sa recuperez, in
regim de urgenta, tot ce am pierdut ani de zile. Si daca, atunci cand aveam tot timpul
din lume, nu aveam timp pentru Dumnezeu, acum, cand nu mai am timp deloc,
gasesc mereu timp pentru El. Ca si cum as trage de marginile zilei si acolo strecor
cat pot din cele ce trebuiau deja sa fie.

Cora

 CALATORIA CATRE ORTODOXIE A UNUI PASTOR

ANGLICAN SI A CONGREGATIEI SALE
 UNDE SUFLA DUHUL: Un american si un austriac – calugari
ortodocsi la Manastirea Oaşa: PARINTII SAVA SI SERAFIM
(video)
  PARINTELE SAVA DE LA MANASTIREA OASA – americanul
convertit la Ortodoxie si calugarit in Romania (VIDEO “In
premiera” si text “Formula As”)
 Convertire: FOST TALIBAN DIN AFGANISTHAN BOTEZAT
ORTODOX LA MUNTELE ATHOS
 CONVERTITI CONTEMPORANI LA ORTODOXIE dau marturii
vii si puternice despre intoarcerea lor “ACASA”, in singura Biserica
adevarata: “Ortodoxia e o trezire”
 CALATORIA SPRE ORTODOXIE A UNUI PROTESTANT:
“Dumnezeu aici este prezent cu adevărat!”
 Interviu cu actorul american Jonathan Jackson despre convertirea
la ortodoxie (TRADUCERE INTEGRALA)
 CONVERTIREA ACTORULUI AMERICAN Jonathan Jackson LA
ORTODOXIE
 CONVERTIREA UNUI PROTESTANT LA ORTODOXIE
PRINTR-O ICOANA. Calvin si intemeierea biblica a icoanelor
 Marturia Parintelui Athanasios Henein, liderul COPTILOR din
Atena care s-a CONVERTIT LA ORTODOXIE cu ajutorul IPS
Serafim de Pireu
 JAROSLAV PELIKAN, un mare savant american convertit de la
luteranism la ortodoxie
 Dana Bates: TEXANUL CONVERTIT LA ORTODOXIE SI
ROMANISM
 PARINTELE JOHN DOWNEY, un american la Bucuresti, la
Biserica Rusa. Povestea unei convertiri la ortodoxie si la… Romania

15 Comentarii »

« PUNGESTIUL IN ALERTA DIN NOU: jandarmii fac “exercitii de verificare”,

starnind protestele oamenilor/ REZISTENTA TARANEASCA impotriva exploatarilor
abuzive: “Putem trai fara apa? Nu! Dar fara Chevron? Da!”/ Si totusi, la BAILE
FELIX s-a semnat pentru exploatarea GAZELOR DE SIST de catre GAZPROM?
“IN CURAND, STATUL VA PUTEA SPIONA TOTUL”. Franta se grabeste si ea sa
devina ORWELLIANA »

Etichete: catolicism, convertire, iudaism, parintele Arsenie Boca, reiki

15 Comentarii »
15 Raspunsuri to “AM AFLAT LUMINA CEA ADEVARATA… Povestea
convertirii la Ortodoxie a unei cititoare”

1. pe 28 Nov 2013 la 09:38 # 1. denisa

Minunat!
Poate,cu ingaduita admin-ilor, ar trebui sa scriem cat mai multi convertirea sau re-
convertirea la ortodoxie!!Care a fost acel moment sau perioada de timp care a
actionat ca un “declic”…cum spune autoarea.

Mie aceasta relatare mi-a adus aminte de inceputurile mele…de curiozitatea, de

ravna, de schimbarile radicale facute…de rusinea crunta fata de ce traisem pana
L-am redescoperit pe Hristos…
…si pentru ca mi-am amintit de inceput , am simtit un dor!
… si pentru ca am simtit un dor, am suspinat!
…si pentru ca Parintele Arsenie Papacioc a spus ca “orice suspin poate fi o
rugaciune”, am zambit!
Multumesc!

2. pe 28 Nov 2013 la 11:05 # 2. Gheorghita7

Da cred că ar fi destul de interesant să scriem fiecare despre momentul în care

unii sau convertit la ortodoxie, iar cei ortodocși și-au activat crezul ne mai fiind
niște ortodocși doar cu numele, ci fiind și practicanți.

Antr-adevă
Ž ƒr, minunată este găƒsirea adevăƒrului lui Hristos în biserică
ortodoxă,ƒ a lui Cora.

3. pe 28 Nov 2013 la 11:39 # 3. M

Slava Tie Doamne! Slava Tie!

4. pe 28 Nov 2013 la 14:20 # 4. Sânziana

@Cora

Nu am inteles la sfarsit. Dupa Sf. Maslu s-a savarsit botezul ortodox?

 Maica Domnului sa te pazeasca!

5. pe 28 Nov 2013 la 14:22 # 5. Sânziana

Vezi Cora ca parintele Arsenie lucreaza in continuare. Nu intamplator articolul a

aparut chiar astazi. “Cararea Imparatiei” cred ca i-a zguduit pe multi din temelii!

6. pe 28 Nov 2013 la 17:14 # 6. PARINTELE ARSENIE BOCA continua sa faca

MINUNI SI DE DINCOLO DE MOARTE… -

[…] AM AFLAT LUMINA CEA ADEVARATA… Povestea convertirii la

Ortodoxie a unei cititoare […]

7. pe 28 Nov 2013 la 17:18 # 7. admin

@ Sanziana:

Mirungerea doar.

Cu adevarat, Parintele Arsenie, ca si parintele Cleopa, pe foarte multi i-au intors

pe drumul drept.

8. pe 28 Nov 2013 la 17:31 # 8. admin

@ Denisa, Gheorghita7:

Desigur, oricine este binevenit si invitat sa ne scrie. Ne vom bucura sa si incercam

sa publicam intr-o carte, daca se aduna mai multe astfel de marturii ale cititorilor.
Desigur, doar daca mai traim, daca mai suntem sanatosi si liberi pana atunci…si,
peste toate, daca vrea Dumnezeu.. Apropo de aceasta, e aproape o surpriza, poate
chiar doua, pe care vi le pregatim…

Bineinteles, cel mai important este sa ne reinsufletim harul cel dintai si sa ne re-
re-convertim mereu sau sa lucram la noi inceputuri bune, nu doar sa traim din
amintirea lucrarii harului, ci sa luptam sa-l facem din nou lucrator, viu, in viata
noastra de zi cu zi. Pentru ca, de multe ori, nu ne ducem, din pacate, pana la capat,
convertirile sau ne delasam, ne speriem, dam inapoi sau batem pasul pe loc. Si
harul dintai se duce atata de usor, iar apoi caderile curg valuri… Asa ca, trebuie sa
 o mai luam inca o data si o data de la capat, ca si cum ar fi prima oara. Cu atat
mai mult cu cat traim vremurile cernerii, ale intetirii ispitelor si a alegerilor
transante:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/03/04/suntem-convertiti-cu-adevarat/

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/10/02/parintele-ilarion-ion-dan-bancher-
calugar-convertire/

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/01/14/maica-nina-de-la-schitul-nil-sorski/

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/08/27/interviu-arhimandritul-tihon-rus-adu-
ti-aminte-de-dragostea-ta-dintai-familia-ortodoxa/

9. pe 28 Nov 2013 la 23:12 # 9. Diaconescu Honoriu

Oameni buni,iertati,minunat totul pina la mirungere!Omul nu este botezat!Cora a

fost botezata de catolici deci trebuie savarsit botezul ortodox cu intreita afundare!
Altfel… .Stim ca se practica doar mirungerea mai ales in Ardeal,si a invadat si
alte parti ale tarii,dar este bine ca omul sa stie!Iertati!
Bucurie,a postului!

10. pe 29 Nov 2013 la 01:03 # 10. admin

@ Diaconescu Honoriu:

Mirungerea este valabila, prin iconomie, chiar daca cel mai corect, dupa acrivie,
ar fi fost botezul propriu-zis. Nu doar in Ardeal se intampla asta si, de vreme ce
asa a fost cu binecuvantare, si nu cred ca trebuie indusa indoiala cuiva care a trait
efectiv Taina ca o reala si vie unire cu Hristos.

11. pe 29 Nov 2013 la 01:21 # 11. Cora

Ma bucur aa va gasesc aici, de parca am fi adunati la o agapa – virtuala, ca alta nu

e posibila!- si vreau, relativ la ce s-a scris mai sus, sa mai adaug cate ceva.
Convertirea tarzie, “tomnatica” pare nu doar sa fi schimbat tot stilul de gandire si
traire, dar parca lucreaza din ce in ce mai profund cu trecerea timpului. Si ma
gandesc ca de mare folos mi-a fost “raul” care a precedat trezirea mea. Au fost
atatea sminteli, incercari, chiar atacuri oculte de la distanta, incat numai cand imi
amintesc o singura secventa ( intre atatea cate au fost) si imi trece orice inceput de
 trandavie.Asta nu inseamna ca deja stiu tot ce am de facut, ca am scapat de patimi
sau ca m-am imbunatatit in vreun fel, dar cel putin a inceput sa-mi placa lupta. Nu
mai e timp de lenevie sau amanari. Nu stiu care din marii duhovnicii
contemporani zicea : cazi,te ridici, iar cazi, iar te ridici repede…tot mai des ma
gandesc ca daca raul nu ar fi devenit atat de agresiv si nu ne-ar coplesit in cele
mai subtile si perfide forme, zi de zi, poate ca am fi fost multi crestini “soft”. Eu
una, probabil ca ma complaceam acum intr-un soi de catolicism formal- reikisto-
carloscastanedian!

12. pe 29 Nov 2013 la 10:11 # 12. Cora

@ Diaconescu Honorius

Asa am vrut si eu, sa fie cu afundare, dar nu am gasit atunci niciun preot care sa
recomande aceasta randuiala, deci am facut ascultare si m-am gandit ca
importanta e hotararea mea de a face pasul si asta cat mai repede. Pentru ca, dupa
cum am si relatat, trecerea mea la ortodoxie s-a aratat ca fiind grabnica, ca si cand
daca o zi as mai fi stat, s-ar fi intamplat o nenorocire. Exact asa am perceput eu
toata conditia mea spirituala din acea vreme.
Cum era zapada mare in acele zile, ne-am decis sa mergem cu trenul la Lugoj,
prietena mea ( nasa) si cu mine. Inca de dimineata au aparut tot felul de
impedimente, lucruri de-a dreptul absurde, aparent insurmontabile. Mai aveam si
tren la 6 dimineata, asa ca nu va pot spune ce emotii am avut pana am gasit un
taxi liber,drumurile erau partial curatate si masinile patinau realmente, totul parea
intunecat, inghetat si ostil. M-am trezit rugandu-ma ca un copil ” Nu-l lasa pe
banditu’ ala sa ma opreasca sa ajung la Tine! Nu-l lasa!”. A fost ca un atac
“armat” marsav in zori de zi, cand lumina se lupta sa invinga intunericul, cand
sufletul e inca amortit dupa vis si corpul inca nedezmortit. De aceea, momentul
ungerii cu Marele Sfant Mir a fost, intr-adevar, o victorie totala si fara dubiu a
Luminii si la propriu, pentru ca a iesit brusc soarele. Nu-mi dau seama daca si ce
simt pruncii, dar oricum, ca adult ai sansa sa traiesti constient atingerea Harului si
pentru acele minute de inaltare, nu-mi pare rau ca am facut pasul atat de tarziu!
Coplesitor a fost si sa vad preotul plangand de bucurie. Un preot pe care il
vedeam prima data in viata si care iradia bunatate cum rar mi s-a intamplat sa
vad! Dumnezeu sa-l aibe in paza lui si aici, si dincolo!

13. pe 29 Nov 2013 la 10:14 # 13. Cora

@ Sanziana

Nu stiam nici noi ca e Maslu la ora aceea, noi trebuia sa ajungem la biserica si asa
cum am coborat din tren, asa ne-am dus ata la biserica, unde tocmai incepea
 Sfantul Maslu! Asa ca am participat, stiind ca preotul nostru se elibereaza dupa
aceea si poate savarsi Botezul ( Mirungerea).

14. pe 01 Dec 2013 la 21:03 # 14. Traistacumerinde

Apropo de scris convertiri, m-ati

inspirat:http://traistacumerinde.wordpress.com/2013/12/01/jumatate-tu-jumatate-
eu/. V-o transmit pe-a mea.

15. pe 01 Dec 2013 la 23:41 # 15. Sânziana

@Cora
Nu stiu cum se procedeaza cand se trece de la catolicism la ortodoxie, dar inteleg
din ce spui ca se face doar mirungerea.

Intotdeauna mi-a placut sa ascult despre cum simte botezul ortodox un adult. Toti
pe care i-am ascultat spun ca este o mare fericire si bucurie.