Cititi si:

 Fericitul sfarsit al Cuviosului Paisie

Aghioritul: MUCENICIE, ADEVARATA MUCENICIE…

 Acatistul Cuviosului Parintelui nostru Paisie Aghioritul

 MINUNILE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL

“In anul 1991 am venit din Atena şi ne-am stabilit în Tesalonic.

După puţină vreme am auzit despre Părintele Paisie, dar fiindcă era
bolnav la Mănăstirea de la Suroti şovăiam să mergem, nevoind să-l
deran jez cu prezenţa mea. Cu toate acestea, totdeauna aveam
înlăuntrul meu o dorinţă arzătoare ca să-l cunosc. In cele din urmă a
murit şi nu m-am învred nicit să-l cunosc.

1
In anul 1996, pe la sfârşitul lunii aprilie, întorcându-mă dintr-o
călătorie cu maşina noastră, am văzut pe drum un indicator pe care
scria: „Către Sfânta Mănăstirea a Sfântului Ioan Teologul”. Atunci i-
am spus soţului meu:

- Iată Mănăstirea unde este înmormântat Părin tele Paisie. Hai să

intrăm puţin.

Am urcat sus la mănăstire şi, ca şi cum ştiam unde se află, am mers

direct la mormântul Stareţului.

Acolo am simţit o mare bucurie. Am îngenuncheat şi i-am spus

Stareţului:

- Gheronda, nu v-am cunoscut când trăiaţi. Dar  ştiu că şi acum

mă auziţi.

In acele zile fiul meu începuse nişte examene pentru masteratul pe

care îl făcea la Londra. Copilul avea mare nelinişte, deoarece
examenele erau foarte grele. Deşi fusese un student foarte bun,
atunci îmi spunea:

- Mamă, mă simt foarte încurcat. Cred că nu o să le iau.

Aşadar m-am aplecat peste mormântul Stareţului şi l-am

rugat fierbinte pentru fiul meu. Simţeam că mă ascultă. După
această rugăciune am plecat liniş tită şi uşurată.

Când am ajuns acasă am aprins candela, m-am rugat înaintea

icoanelor şi am intrat în dormitor să calc nişte rufe. Uşa dormitorului
era deschisă şi ve deam prin ea icoanele de pe peretele celeilalte
camere. Mă rugam neîncetat, pentru că mintea îmi era mereu
la copil şi la examenele pe care avea să le înceapă a doua zi.
In timp ce mă rugam, l-am văzut deodată pe Stareţ stând în
uşa dormitorului.  Arăta exact aşa cum era pe coperta cărţii pe
care o cumpărasem în acea zi. Şi lucru minunat este că nu am
simţit nici o tulburare, ci au început să-mi curgă lacrimi de bu
curie şi recunoştinţă. Era îmbrăcat cu acea vestă veche de
lână, cu fesul lui obişnuit pe cap. Stătea cu mâinile
încrucişate şi cu ochii plecaţi la pământ. Era mic de statură, cu

2
faţa osoasă şi avea o înfăţişare ascetică şi smerită. Stătea acolo ca
şi cum mi-ar fi spus:

- Am venit să mă cunoşti.

Nu se grăbea să plece, ci m-a lăsat ca să mă bucur mult timp

de prezenţa lui. L-am văzut aievea. L-am simţit ca pe un om
viu. Stătea exact în uşa dormito rului, iar pe deasupra lui se vedeau
icoanele. Privind chipul său am simţit dragoste pentru el ca pentru
un ocrotitor al meu şi dintr-o dată mi-au venit în minte următoarele
cuvinte:

- Gheronda, cum de aţi venit la mine, nevrednica? Mare cinste mi-

aţi făcut că aţi venit în casa mea! Vă mulţumesc foarte mult. Ştiu că
de acum înainte orice vă voi cere, voi primi.

După ce Stareţul a dispărut, am dat telefon copi lului meu şi i-am

spus:

- Evanghele, mâine vei scrie foarte bine. Am mers undeva şi

m-am rugat mult şi sunt sigură de aceasta.

A doua zi, luni, am mers din nou la mănăstire ca să mă rog şi să-i

mulţumesc Stareţului. In aceeaşi zi, după amiază, de îndată ce m-
am întors acasă a sunat telefonul.

- Mamă, am scris foarte bine!  mi-a spus Evanghel.  Nu numai că am

trecut, dar am şi scris foarte bine. Am dat şi scris şi oral. Mamă,
acolo unde ai fost astăzi să mergi şi mâine!

- Voi merge, copilul meu. Voi merge în fiecare zi.

Singurele zile în care nu am fost au fost miercurea şi vinerea.

Sâmbătă examenele fiului meu se termi naseră. Din acea vreme s-a
întâmplat o minune cu copilul nostru. Nu numai că şi-a luat diploma,
ci a luat-o şi cu notă mare. Mai târziu i-am spus:

- Fiul meu, numai la un nume vreau să te gân deşti şi la el să te

rogi. Să spui:  „Părinte Paisie, ajută-mă!”, şi acela va mijloci pentru
tine. Când vei veni în Grecia îţi voi spune mai multe.

In aceeaşi zi în care fiul meu s-a întors din An glia l-am întrebat:

3
- Evanghele, vrei să mergem la Suroti la mănăs tire?

Deşi era foarte obosit, a fost de acord, lucru ce m-a uimit. Pe drum
a arătat o oarecare împotrivire, spunându-mi:

- Să nu începi acolo să-mi spui: „Sărută icoanele!” şi cele obişnuite…

Când vom ajunge acolo, lasă-mă singur.

Când am ajuns, Evanghel a luat-o înainte. Am intrat în biserică şi

am luat două lumânări.

- Ia o lumânare şi vino să o aprinzi la mormântul Stareţului, care

atât de mult te-a ajutat.

După ce a aprins lumânarea şi am mers puţin prin curtea mănăstirii,

fiul meu m-a întrebat:

- Mamă, ia spune-mi câteva lucruri! Ce a fost Părintele Paisie? Cum

de a ajuns aici?

Atunci am început să-i spun tot ceea ce ştiam despre Stareţ. Apoi
am mers jos la pangarul mănăs tirii. I-am arătat cărţile şi i-am spus:

- Eu am cumpărat aceste două cărţi.

El luând o carte cu Noul Testament, mi-a spus:

- Mamă, această carte să o cumperi. Dacă nu ai bani, o să o cumpăr

eu.

Atunci am înţeles că Dumnezeu a început să lu creze

înlăuntrul său.

Cred că, aşa cum Stareţul a venit la mine ne vrednica şi păcătoasa,

tot astfel poate merge la ori cine îl roagă cu credinţă şi dragoste. Il
rog pe Stareţ să mă ierte şi să ajute pe cel care consideră el că are
nevoie de ajutor, pentru că este alături de noi. Iar aceasta o
simt.

Stamatiu Ioana, Tesalonic”

 (Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul. Marturii ale

inchinatorilor, Editura Evanghelismos, 2006)

4