Alexandru, te rog prezintă-te, povestește-ne despre tine.

Cum ai venit la credință și ce s-a întâmplat

după aceea cu tine? Bună ziua, iubiți frați și surori întru Hristos, Domnul nostru. Eu sunt cel mai mic
dintre voi toți frați întru Hristos. Vreau să vă povestesc cum am venit la credință. Mă numesc
Alexandru Alexandrovici pe 18 septembrie 1998, am fost un ateu convins. Bunica mea este
credincioasă, intotdeauna se ruga pentru mine. Nu odată m-a rugat să merg cu ea s-o ajut să pună
lumânări în biserică, să dea pomelnice, dar întotdeauna luam lucrurile acestea în glumă și gândeam
că toate acestea sunt un delir, că nici un Dumnezeu nu există, că oamenii au inventat acest lucru cu
scopul de a trăi pe spatele creduli. Deci de multe ori când bunica îmi dădea pomelnice și bani, nu mai
ajungeam cu ele la biserică și chiar pe drum râdeam de ei, îi înjoseam, crezând că toate aceste lucruri
sunt o prostie, că nimic din toate acestea nu există,ca e vorba de un fel de politică personală pentru a
trăi bine. Și iata în anul 2014 bunica s-a îmbolnăvit grav și m-a rugat să mă duc să pun lumânări,
pomelnice la catedrala Derjavnei. Deși ciudat pentru mine am fost de acord să o ajut în ziua aceea,
deși trebuia să mă întâlnesc cu prietenii, să bem, să fumăm. Și cum părinții mei sunt înstăriți îmi
dădeau tot timpul bani cumpărându-și într-un fel dragostea, după cum gândeam, crezănd că nu îi
interesează ce fac. Am îmbrațisat curentul emo, am avut o încercare de a mă sinucide dar am rămas
în viață. Am pus la cale o a doua încercare, și anume în acea zi când mă gândeam la asta bunica m-a
rugat să duc pomelnicele la biserică pentru sănătate. Atunci nu înțelegeam ce înseamnă a da 40 de
Liturghii, dar mi-a fost lene să mă duc la catedrală și m-am dus la biserica Sfântului doctor Luca
Crimeei, o bisericuță de lemn. Am intrat, aveam piercing-uri pe mine, acele obiecte de metal pe care
le aveam pe față. Cei care sunteți aici de față puteți vedea încă și acum semnele pe fața mea rămase
de la ele. Deci cu piercing-uri, tunele în urechi, intru in această biserică. Știam cum trebuie să mă port
acolo, dar alte lucruri nu știam. Deși când eram mic bunica mă ducea la biserică, dar acum nu țineam
minte practic. Mă apropii de femeia care stătea la pangar, îi spun "așa și așa", bunica m-a rugat să
pun lumânări, m-a rugat să pun la altă biserică dar mi-e lene să mă duc până acolo și am hotărât să le
pun aici. Este vreo diferență? Ea îmi răspunde: Nu este. Eu întreb ce și cum să pun, ea mi-a explicat
totul, mi-a arătat, mi-a zâmbit. Și spune: "Dar pe față ce sunt acelea? Așa e tineretul din ziua de
astăzi?"Îi spun:"Da, așa e tineretul și eu am mai venit cu un prieten, cu Maxim și el are la fel, dar în
biserică n-a vrut să intre." Ea mi-a spus să îl invit înăuntru, dar i-am spus că nu va intra nicidecum în
biserică. Așa discutam cu ea, dar m-a mirat faptul că nu m-a judecat pentru felul în care arătam, nici
nu mi-a spus nimic în privința asta. Pentru că atunci când am fost la alte biserici și dupăce am avut
acea încercare de a mă sinucide, am intrat gândind că poate totușî Dumnezeu există. Atunci ba una
se lua de mine, "de ce arăți așa", altul apunea "nici nu ai voie să intri în biserică, pleacă de aici, pune-
te la punct", al patrulea spunea "nu-țî faci bine crucea", al cincilea:"nu stai unde trebuie" samd. În
final ieșeam plângând, gândind "ce fel de biserică e asta?" Desigur că mă îndepartam, dar în acea zi
când am venit la biserică, femeia aceea nu m-a judecat, am scris pomelnicele deși la început aveam în
gănd să nu intru în biserică, să cheltui banii după voia mea. Așa gândeam împreună cu prietenul meu.
Însă Maxim spunea:"hai să luăm mai bine înghețată, să cumpărăm țigări, să petrecem, îndată
mergem la întrunirea cu tinerii... " Dar eu am intrat în biserică și acum n-am mai putut ieși, ca și cum
ceva m-a atins înăuntru când ea nu m-a judecat, mi-a spus :"Vino, vino la noi la biserică, vom fi
întotdeauna bucuroși și ia-ți prietenul tău cu tine, poate mai ai și alți prieteni, pe acei emo". Am spus
că nu cred că prietenii vor veni, nici eu nu știu dacă voi mai veni. Așa am discutat mult timp, cred că
vreo 40 de minute sau mai mult. Ea mi-a dăruit o carte "Am iubit suferința" și mi-a spus "pur și simplu
citeste-o . Nu trebuie nimic. Cu forța nu poți aduce pe nimeni la Dumnezeu." Am ajuns acasă,în
general îmi plăcea să citesc ceva interesant și m-am gândit "hai s-o citesc", râd în sinea mea despre
asta și am început să citesc. E mult să povestesc ce scrie acolo, dar scrie cum a trăit Sfântul Luca al
Crimeei, prin ce a trecut, m-am gândit la viață. În următoarea zi după școală am hotarât să mai vin
odată la această biserică. Pur și simplu mi-a venit această dorință. Gândeam în sinea mea: "uite cum
se întâmplă, altă dată ne numeau sataniști când treceam pe lângă o biserică, dar acum chiar sunt
chemat să intru în biserică. Mă gândeam :"trebuie să vin" și în loc să vin la întrunire, nu știu de ce, m-
am dus la acea biserică și de atunci am început să merg tot mai des. Ea mi-a dăruit iar o carte, să mai
citesc una, tot de Sfântul Luca al Crimeei, apoi mi-a dat să citesc "De la Mine a fost aceasta" și am
început să tot citesc și să merg la acest locaș, dar nu mă spovedisem deocamdată. Încercam să
înțeleg dacă există Dumnezeu, nu există. Pe atunci eram cu desăvârșire sănătos, mai bine spus,
gândeam că sunt sănătos. Așa au trecut trei luni și am hotărât să mă spovedesc complet, mi-am
spovedit toată viața. Părintele m-a spovedit separat, am venit la priveghere, până atunci nu știam ce
înseamnă. Am stat toată slujba. A fost greu să stau atât, dar m-am gândit că dacă stau toți, voi sta și
eu. Mă gândeam că nu e frumos să mă așez, se vor uita oamenii la mine, eu băiat tânăr iar ei oameni
în vârstă, n-ar fi frumos din partea mea. Am stat și părintele m-a spovedit la sfârșit, dar stând
cugetam la păcatele mele, la nimic altceva. Mă gândeam că dacă Dumnezeu există, atunci să se arate,
dar aveam o mare îndoială există oare Dumnezeu sau nu există. Dintre acești credincioși ai parohiei
nici unul nu m-a judecat, nu mi-a spus "de ce porți piercing-uri". Și după ce m-am spovedit nici
părintele nu mi-a spus nimic de piercing-uri, dar am venit acasă și m-am gândit că trebuie să scot
aceste fiare de pe mine, de pe buze, "nu trebuie să te străpungi", mă gândeam, "așa nu se poate."
Bunica locuiește nu departe de noi, m-am dus la ea acasă.Ea mi-a spus că a sunat tata și a întrebat de
mine. A spus că va veni să mă ia, dar i-am spus că voi rămâne la ea și măine și mâine mă voi duce să
mă împărtășesc. Bunica s-a bucurat atât de mult. Ea nu știa că am fost la biserică. M-a întrebat dece
nu m-am dus la Derjvnei, i-am spus ca mi-e greu să mă car până acolo, spun cu vorba mea, așa cum
vorbeam atunci.
-Bine, spune atunci, vom merge împreună la biserica asta.
Dimineața ne-am sculat, bunica s-a rugat. Eu, deși citeam cărți de trei luni încoace, dar
rugăciuni n-am citit, socoteam că mi-e lene.Nu are rost să le citești. Am plecat, bunica s-a dus cu
tramvaiul la Derjavnei, iar eu m-am dus la biserica mea. Nu am vrut să mă duc cu ea acolo, pentru că
acolo m-au făcut altă dată satanist și aproape că erau gata să arunce cu mine cu o piatra în mine. Era
o măicuță cu batic și m-am găndit "ce fel de credincioasă e asta?" Deci m-am împărtășit, piercing-ul
nu mai era pe mine, am primit așa o bucurie, așa o veselie, nu aș putea desrie cum îmi era inima
atunci. Viața mea parcă s-a întors cu totul, am încetat să mai merg la așa-numitele întruniri cum le
numim noi. Acolo se întâlnesc tineri cu vârstele aproximativ între 13 și 20 de ani, poate unii au mai
mult. Acolo se poate bea, fuma, înjura, cânta la chitară, petrece. Așa mi-a pierit cheful să merg la
toate aceste organizări cu cei de aceeași vârstă. Așa aveam o stare când m-am împărtășit, am plâns,
nu știu de ce, dar mi-au venit lacrimile, încă și acum vă toate acestea în față ochilor. Am început să
merg la acea biserica aproape în fiecare zi, deși după împărtășire am venit acasă și mi-a apărut
dorința să-mi pun iarăși piercingul.Mă găndeam ca doar nu mă va judeca Dumnezeu pentru asta. L-
am pus, dar l-am dat jos în aceeași zi. Mă gândeam <<Nu,nu, m-am împărtășit și nu e voie să port
piercing-uri.>> A trecut jumătate de an și am hotărât să intru la o școală ortodoxă pe clasele X-XI. Am
vorbit cu părintele, i-am spus:
-Părinte, vreau să intru la altă școală. Binecuvântați! Nu vreau să învăț la școală lumească.
Prietenii încep să mă urască, spun că am fost emo iar acum am luat-o razna la biserică, că am început
să merg la biserică de parcă aș fi bolnav.
Îmi spuneau:"Mai bine rămâneai emo. Uite cum arăți." Așa am hotărât să mă mut la altă
școală. Am găsit pe internet liceul ortodox la "Varneța", la mânăstire. Am plecat acolo la începutul
verii. Am hotărât să depun actele pentru admitere la părintele Dimitrie, directorul liceului. Tatăl m-a
dus, l-am rugat să mă ducă cu mașina. Acolo m-am împrietenit cu părintele Pimen, egumenul, el m-a
luat sub aripa sa. Către sfârșitul verii am început să mă simt rău, am intrat la liceu, am stat acolo vreo
trei luni și jumătate. Deja începea anul școlar iar mie mi se face rău, cu fiecare zi tot mai rău. Nu
înțelegeam ce se întâmplă. Eram foarte slăbit, umblam tot palid, aveam amețeli, cădeam și
rămâneam fără cunoștință. După un timp îmi venea tot timpul să dorm, a început să îmi crească
temperatura, 37,5; 38; 38,5 și nu mai cobora. Am fost dus la spital unde am petrecut câteva
săptămâni, acolo îmi pun diagnosticul: leucemie acută în stadiul II, poate chiar III. Pe moment m-au
dus cu mașina la Moscova pe bulevardul Lenin nr. 117 la Centrul specializat pentru copii și tineri.
Acolo diagnosticul s-a adeverit. Mi-au luat biopsie din măduva spinării și nu doar odată. Uneori
doctorii își ridicau mânile, asta vedeam pentru că nu înțelegeam nimic. În realitate nu știam de
diagnostic pentru că atunci nu-mi spunea nimeni, dar simțeam că mor. Nu mai puteam mânca, nu
mai aveam poftă de mâncare. Am încercat să aflu ce se întâmplă cu mine. Nu-mi spunea nimeni
nimic, dar aveam la mine un iPhone, am intrat pe site-ul spitalului să văd ce înseamnă
AncoHematologie și am început să citesc mult despre aceasta. Am început să-mi dau seama dar nu
înțelegeam bine totul. După ce am făcut prima data chimioterapie am înteles ce diagnostic am. Au
început să mă predispună asupra faptului că voi muri, șansele erau mici 50/50, cum spuneau doctorii.
Ceea ce s-a petrecut în continuare însă a fost uimitor. Cu fiecare zi cu care trecea mă simțeam tot mai
rău. Venea părintele meu de la biserică, mă împărtășea, mă spovedea la rugămintea mea. Întelegeam
că sunt gata, mi-au făcut odată chimioterapie, a doua oară, a treia oară. Apoi la urmărtoarea terapie
nu mai era nimic din mine, nu mă puteam ridica, nici vorbi. Atunci m-au mutat în salon de terapie
intensivă, pus sub control special. Acolo spuneam astfel de lucruri <<Doamne, dacă întra-adevăr
exiști, atunci iartă-mă pentru tot, pentru tot ce nu am făcut bine.>> Încă odată m-am pocăit pentru
toate și spun <<Dacă într-adevăr exiști, atunci eu vreau să trăiesc. Pur și simplu vreau să trăiesc. Și-ți
fac un jurământ, îți dau cuvântul meu că dacă îmi vei da șansa de a supraviețui acestei boli, mă vei
întări, mă vei vindeca (și asta mi-am dorit cel mai mult, vindecare) atunci îmi voi dedica viața
monahismului, mă voi călugări, iar acolo... fie cum o fi. După aceste cuvinte, după o zi mi se oprește
inima 3 minute și 15 secunde am fost mort după măsurătorile acestei lumi. Dar cu privire la ce s-a
întâmplat mai departe, acolo nu există timp, nu știam că am murit, credeam că dorm. Cel mai
ștrașnic era când muream. În realitate frica este doar înainte de moarte. Singurul lucru de care s
teme cu adevârat omul, este să moară. Înțelegi că acum vei muri și nu-ți poți depăși frica. E
complicat, e greu, pentru că simți că vrei să trăiești și inima bate nebunește, mai să se rupă. Atunci
înțelegi că totul e gata, sunt ultimele minute. Apoi se instalează o euforie ușoară că nu poți deosebi
cine se află în fața ta. Vedeam oameni albi, luminoși alții erau negri, vedeam doctori și nu puteam
deosebi cine e acesta medic, sau nu e medic? Dar nu îmi mai păsa, totul era ușor. M-am despărțit de
pat cu ușurință și m-am ridicat în sus. Parcă doar am clipit din ochi și mă văd deasupra mea, dar nu
m-am recunoscut, vedeam pur și simplu un baiat culcat. Mă uitam în jur, mă uitam de sus, în lături,
totul se deforma. I-am văzut pe doctori care imediat au venit la mine, mi-au tăiat cămașa care era
albastră. Au început să mă împungă cu ceva, parcă mă injectau. Priveam totul și mi se părea curios.
Apoi m-am pomenit că stau dintr-o parte, nu vedea, pereții, părea ca ei nu există. Parcă vedeam un
singur perete lângă care stătea aparatul de chimioterapie, aparatul de respirație artificială. Vedeam
becul,dar în lături îi vedeam doar pe medici, auzeam ce spune fiecare. Era atât de clar că și pâna
acum mi le amintesc pe toate. Doctorul a ieșit și le-a spus părinților mei care au sosit atunci(ei știau
că acesta e sfârșitul), iar eu vedeam tot flul de oameni, unii întunecați,alții luminoși, credeam ca sunt
niște medici, iar cei în negru credeam că sunt niște preoți. Atunci îți trece prin fața ochilor întrega
viață, sunt acele momente în care îți vezi toată viața și nu înțelegi ce se petrece în jur. Apoi mi se
părea că sunt pe coridor. O vedeam pe mama, care s-a rezemat de tata și am văzut că ei m-au iubit
totdeauna, că toată străduința lor a fost pentru mine și pentru fratele meu. Am văzut cum mama și
tata plângeau, mama se zbătea să scape din brațele tatălui și tata o ținea. Doctorul stătea deoparte,
nu se apropia de ea, vorbea la telefon. După trei minute s-au îndepărtat de mine, doctorii au spus că
sunt gata și m-au acoperit. Numai ce s-au îndepărtat, când inima a început să bată. Acest moment nu
mi-l amintesc. A spus că imediat după ce s-au îndepărtat de mine a început să-mi bată inima. Atunci
m-am întors la viață. Dar vreau să vă povestesc ce am văzut după ce am plecat de la spital. Am mers
prin spital, nimeni nu mă băga în seamă. M-am gândit că toți sunt ocupați, am trecut prin coridor
pâna la capăt și am văzut o lumină strălucitoare. Am clipit și deodatam-am vzut acasă, am clipit și m-
am văzut la școală. Iarăși am clipit și m-am văzut în toate locurile mele, unde-mi plăcea mai mult, în
cele bune și în cele rele. Doar că atunci când tovărășeam cu acești emo, nonconformiști și cu alți
noncoformiști băieți tineri și fete, numă gândeam că e un lucru rău, de aceea toate acele locuri de
asemenea mi s-au arătat. Parcă petreceam împreună cu ei,dar pe mine nu mă observa nimeni, apoi
deodată mă găsesc pe un câmp imens, cerul curat și senin, soarele strălucește. Parcă fugeam, parcă
săream, parcă zburam. Cândva aveam vise și visam că zbor printre niște case și în acest moment am
crezut că e un vis. Mă ridic și totul este atât de real că nu se poate descrie în cuvinte probabil. Și
parcă fug, sar și zbor în față, apoi iarăși ca in vis zbor o distanță în față. În realitate eu nu zburam, am
vzut deodată aripi din lateral, multe aripi, parcă e cineva înalt de vreo trei metri și jumătate. Nu
înțelegeam cine este.Numai dupa aceeaam înțeles că erau îngeri, ei mă legăneau pe leagăn pentru că
acest lucru îmi plăcea. Ei m-au luat din doua părți, a fost îngerul păzitor, am simțit mai târziu că este
în spatele meu. Întradevăr fiecare are un înger păzitor, el cu adevărat există, el ne păzește tot timpul
și e trimis de Însuși Dumnezeu ca să scrie toate faptele noastre, fiecare pas și ca să ne păzească în
același timp. El este îndrumătorul nostru și acești îngeri aveau nu câte două aripi, câteva aripi pe o
parte și pe alta. Și nu puteam să întrevăd fețele lor, acestea mi s-au părut puțin neclare. Nu mi-a
aratat concret aceste fețe dar simțeam venind de la ei așa o bunătate, așa o căldură și când
vorbeamcu ei înțelegeam că parcă nu deschid gura dar vorbesc cu ei. Ei îmi povesteau multe și îmi
arătau desenele mele. Când eram mic îmi plăcea să desenez, Dumnezeu mi-a dat darul de a desena
foarte frumos din naștere. Sunt stângaci, și aceste desene erau făcute în locurile în care am fost. Ei
îmi povesteau, îmi arătau, apoi m-au adus parca înainte și m-au urcat atât de sus încât mi s-a părut
că-mi arată toată lumea. Și mi-au dat drumul, eram atât de fericit și atunci când mă ridicau sus le-am
spus: - Vai acolo nu este oxigen, mă voi sufoca. Mă forțam să respir, dar mi-au spus că nu trebuie,
doar îmi închipuiam, totul va fi bine și întradevăr am început să respir adânc. Simțeam harul și acesta
ar fi cuvântul potrivit, har, nu înțelegeam de ce mă leagănă așa ca pe leagăn încolo-încoace. Apoi m-
am apropiat de oraș, care stătea ca pe nor. Câmpul se termină, se văd niște munți uriași, o apă care
parcă ușor susură iar norul e chiar pe apă, în depărtare în vedeam. Iar pe nor un oraș mare, uriaș și
mi s-a părut ca era de aur, parcă strălucea tot. Îmi doream atât de mult să mă apropii de el că
vedeam că parcă zburau copii acolo. Îi vedeam pe toți tineri, nimeni nu era bătrân. Și prima mea
întrebare: "Dar aici nimeni nu-i bătrân?"
-Nu, spune, aici toți au până în treizecișitrei de ani.
Iar eu mă gândeam, dar eu când voi fi bătrân ( nu înțelegeam că am murit) voi fi tânăr? Iar ei
mi-au spus: Aici trebuie încă să nimerești. Parcă vedeam mulți oameni dar în realitate orașul era atât
de imens de departe, că în realitate nu erau chiar atât de mulți. Cei mai mulți era îngeri care zburau,
care pregăteau copii pentru sarcină. Acolo erau copii nenăscuți care acolo aveau vârsta de 6-7 ani,
toți erau atât de înțelepți. Îngerii trâmbițau, cântau atât de frumos, această trâmbițare este ca un
cântec și venea din toate părțile, auzeam de departe dar mi se părea că se aude undeva aproape.
Auzeam cum cântă mai multe voci parcă în mai multe limbi, dar în același timp într-o singură limbă.
Toți cântau, parcă proslăveau pe cineva. Nu L-am văzut pe Dumnezeu, nu L-am văzut pe Hristos, dar
vedeam cum alți îngeri duceau oameni în acest Țarigrad, Rai, l-aș numi, Rai, Grădina Edenului. Pentru
că înainte de intrare se văd niște livezi frumoase. Acolo e așa o frumusețe, vedeam și palmieri și pomi
fructiferi care deși erau în departare, înțelegeam că toate acestea sunt acolo, le vedeam în fugă, nu
știu cum să vă explic. I-am întrebat:
-Dar acești oameni pe are îi duc îngerii acolo, cine sunt? Tot câte doi îngeri. Îmi spun:
-Aceștia sunt heruvimii și serafimii care îi duc la judecată. Ei nu ajungeau la porți, parcă
mergeau și deodata dispăreau undeva, în sus. Parcaîi luau o rază în sus. Unii se treceau direct acolo în
Impărăția lui Dumnezeu, după cum înțeleg asta acum. Ei intrau acolo, dar pe mine nu m-au dus până
acolo. Mi-au arătat doar o părticică mică din toate acestea. Eu îi întreb, de ce nu pot ajunge acolo? Ei
îmi răspund:
-Nu poți, tu nu poți. Noi am vrea foarte mult să nimerești acolo dar să sperăm că vei ajunge
acolo. Și
parcă îi înțelegeam. Deodată am văzut o mulțime de oameni, care intrau acolo. Vedeam oameni cum
intră acolo fără rasă și întreb:
-Cine sunt acești oameni? Sunt niște oameni drepți?
-Aceștia sunt oameni care au trăit drept. Duceau un mod de viață în dreptate, ei slujeau
oamenilor așa cum Îi slujeau lui Dumnezeu, pentru că pentru ei Dumnezeu era mai presus de toate în
viața această trupească, când sufletul petrecea încă în templu. 28:22 Nu înțelegeam aceste cuvinte,
dar cum spuneam, ei nu sunt nici preoți,nici nimic pentru că ei erau drepți pe Pământ. Și atunci mi-a
fost spusă fraza: "călugăr nu e acela care îmbracă o rasă frumoasă și cruci cu panaghia ci călugăr e
acela care trăiește în lume purtându-se cu semenii cu dragoste. Ei mi-au povestit foarte multe despre
iubire, despre dragoste, ce este dragostea, cum trebuie să se manifeste față de aproapele, printre
oamenii care trăiesc pe Pământ. Am ascultat totul atât de atent și vreau să vă spun, dragostea este
ceva ce nu poate fi cuprins. Dragostea este atunci când te porți cu aproapele ca și cu tine însuți, când
trăiești pentru alții ca pentru tine. Așa se cunoaște slava și puterea lui Dumnezeu, dar nu poți ajunge
la dragoste fără Hristos, fără Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este imposibil. Pentru că dacă iubirea
este fără Dumnezeu atunci ea moare. Omul începe să deznădăjduiască, de ce? Pentru că ca el
iubește, dar acolo l-au trădat, acolo l-au mințit, acolo s-au folosit de el. În final omul moare,
deznădăjduiește în dragostea sa către aproapele, pentru ca în inima lui nu sălășluia sincer Hristos, nu
exista Dumnezeu. Pentru că Domnul când sălășluiește în inima noastră ne întărește în fiecare
secundă, în fiecare minut. Când îngerul mi-a povestit acestea ne aflam pe o câmpie, sub un copac.
Parcă era copacul sub care desenam cândva, sub acesta ședeam acum și totul era atât de frumos, era
înfrumusețat totul. Când am încercat să-l desenez, n-am putut, ca și cum aș avea mână de copil, dar
acolo l-am văzut în toată frumusețea, câmpurile în toată frumusețea, câmpurile, păsările, totul era
deosebit de frumos, de neînchipuit, dar le am în cap. De fapt eu le pot închipui pentru ca le am în
cap, am văzut toate acestea dar nu le pot descrie. Vreau să înțelegeți cât de binecuvântat este să fii
acolo. Când îmi povesteau despre dragoste îmi spuneau că fără Dumnezeu acest lucru este imposibil.
Că acești oameni care sunt duși de îngeri direct în rai erau sinceri cu oamenii și nu umblau în văzul
lumii ci făceau totul în taină. Erau nebuni pentru Hristos, sunt de aceștia, dar acum au rămas foarte
puțini, pentru că eu vedeam cum îi duc acolo. Dar am întrebat:
-Cum așa? Ei intră unul dupa altul? Iar voi îmi spuneți ca sunt puțini pe pământ. Dar ei mi-au
spus:
 -Acum i-au scos special pentru tine din Grădina Edenului, ca să îti arate ție cum ajung acolo.
Și erau unii prezentați lui Dumnezeu care ajungeau direct acolo, fără judecată. Aceștia sunt
drepții care trăiau în iubire față de aproapele, în același timp păstrându-L pe Dumnezeu, pe Hristos în
inima lor, ca pe Ziditorul lor, Unicul Dumnezeu. Își petreceau viața în smerenie, în umilință, în
renunțare de sine, ei trăiau pentru alții. Și când spuneau acestea eu ședeam și plângeam pentru că
înțelegeam că nu sunt vrednic să fiu acolo. Dar doream atât de mult să ajung acolo, plângeam și
înțelegeam ca ceva se va petrece în curând. Înțelegeam că dacă nu voi ajunge acolo și acesta este
raiul pe care l-au trăit oamenii aceștia încă din această viață, înseamnă că voi ajunge în alt loc. Și în
timp ce cugetam acestea mi-au fost descoperite multe, dar nu vreau sa mă opresc acum asupra
acestor lucruri, vreau să vă spun ce s-a întâmplat mai departe în acest Rai. Am văzut diferite animale
acolo, era atât de minunat. Și acești îngeri au o ierarhie după cum am înțeles, pentru că acolo fiecare
înger făcea ale sale. Îngerii care erau de rang mai mic îi duceau pe acești oameni, heruvimii și
serafimii îi duceau pe acești oameni în Împărăția Cerurilor fără judecată. Ei cântau și parcă Îl slăveau
pe Dumnezeu, Îl proslăveau pentru tot, pentru fiecare răsuflare, fiecare respirație iar acești oameni Îl
slăveau și ei pe Hristos. Nu vedeam la ei aura care se desenează pe icoane, ea este doar un simbol
desenat aici pe pământ, însemnând că omul a ajuns la o măsura a sfințeniei. Acolo pur și simplu simți
iubirea, harul. Și, știți, când acest înger mi-a vorbit despre dragoste mi s-a făcut un dor atât de mare
de a iubi și am spus: eu voi iubi oamenii, eu vreau să îi iubesc pe oameni. Iar el a spus îi vei iubi pe
oameni, îi vei iubi pe oameni. Si cand mi-a spus asta de bucurie am inceput sa plang, zambeam si nu
stiam ce sa raspund. Acum imi amintesc toate acestea, aprape ca imi dau lacrimile, pentru ca tot
timpul cat a vorbit despre iubire sedeam si plangeam pentru ca intelegeam ca pe pamant nu exista o
asemenea dragoste si daca exista sunt cazuri unice. Deodata el ma ridica si spune sa mergem mai
departe. INsa inainte sa imi dea drumul in adanc, adica in iad, mi-au fost descoperite multe lucruri iar
cel maiimportant din ce mi s-a aratata fost judecata la care suntem dusi dupa trecerea de vami. Este
judecata unde Domnul hotaraste soarta omului. Se hotaraste unde va merge. Practic toti trec prin
asta, dar erau si din aceia care nu treceau nici de primul inel al vamilor. Vama este invinuirea omului,
invinuirea sufletului. Auzeam voci care spuneau acolo: <<noi ti-amdat atâtea șanse, băteam la ușa ta
dar nu auzeai. Era înfricoșător, pentru ca erau atâția oameni care erau disperați, li se arăta o parte
din Rai, după aceea ei nimereau in iad deodata, nu treceau de vamă. Îngerii mă lăsau să trec prin
timp ca și cumtreceam de o perdea șinimeream în viața unui om. Îngerii mă duceau acolo și parca mi
se arata toată istoria vieții lui. Vedeam cum acești oameni plâng în hohote, strigă, dar nu pot face
nimic mai mult. Ei rămâneau în lumea în care viețuiau, aceasta era iadul pe care și l-au construit pe
pământ. Îngerulmi-a spus clar că iadul este deja pe pământ pentru că tot ce construiește omul pe
pământ ia cu el, până la ultima picătură. Dacă omul nu se pocăiește, nu va vrea să vină la Dumnezeu,
la Unicul nostru Ziditor, atunci el nu trece nici măcar de prima vamă. Fiecare vamă este un fel de
judecată. Omul acesta trece de prima vamă și merge la judecatași acolo îngerii aceștia care sunt de
față, îngerii, arhanghelii, sfinții pe care îi cinstim, ei sunt acolo de față. Acolo sunt și copii sfinți.
Neapărat vreau să vă povestesc separat despre pruncul Veaceslav, eu l-am văzut acolo, am citit
despre el, am auzit înainte de el și acolo a fost cu mine în timpul acela. Acolo nu este timp, dar o
perioada oarecare a fost cu mine. Îngerii ma duceau prin aceste inele și îmi arătau toate aceste vămi,
îmi arătau vămile și judecata. Dar și vama e ca o judecată, este învinuirea omului în ce a făcut bine și
ce a făcut rău. Vedeam cum ei plângeau și rugau și vedeam cât de speriați erau. Era înfricoșător să
vezi toate acestea. Poate vă voi povesti separat despre asta pentru ca e o istorie foarte lungă, nu mi-
ar ajunge o zi să vă povestesc despre asta. Apoi m-au întors iar pe câmpul meu, văd iarăși Raiul, cum
îl numim noi, sau Grădina Edenului. Ei ma duceau și eu parcă zburam spre aceasta Grădină a
Edenului, dar nu mă pot apropia de ea. O vedeam de departe pe Născatoarea de Dumnezeu,
înțelegeam că este Născătoarea de Dumnezeu, că este mamă, că a spus:"strîmtorați-vă către mine
toți ai mei, veniți la mine toți ai mei. Eu, spune, sunt mama voastră. Și într-adevăr ea este mama
tuturor mamelor acolo în Rai." Frumusețea Raiului este de nedescris, porțile lui mi se păreau uriașe,
aveau probabil 100 de metri înălțime și nu erau deschise de oameni(de suflete) ci se deschid chiar de
către Petru și Pavel. Uimitor este că toate acolo au dimensiuni mai mari decât aici. Sufletele noastre
au acolo aproximativ 2 metri și jumătate iar îngerii de la 3 și jumătate și au mărimi diferite. Am uitat
să vă spun, vă amintiți când vă spuneam ca ei cântau acolo, trâmbițau și slăveau. Iată și toți sfinții
cântau, trîmbițau și slăveau. Știți, acolo cânta tot timpul și uimitor este că de exemplu dacă în viața
noastră cineva cântă întruna noi ne săturâm, dar acolo nu te mai saturi, acolo chiar vrei să cânți, să
cânți și să-L slăvești pe Hristos, să-L slăveștie pe Dumnezeu și Treimea. Uimitor este că Născătoarea
de Dumnezeu ținea în mâini ca un omofor, ca o pătură și cu aceasta acoperea tot acest oraș, păzindu-
l. Iar Petru și Pavel, înțelegeam că ei sunt dar nu îi puteam vedea bine, erau oameni îmbrăcați în
haine ori romane ori indiene, nu se înțelegea, erau niște mantii. Am văzut mulți sfinți, pe Ioan de
Kronstadt, eu înțelegeam că acela este Ioan de Kronstadt și acei copii se joacă cu el, iar el e ca un
copil. Era fără barbă, tânăr, toți ,vă spun, sunt tineri și el se joacă cu ei în Rai. Acolo sunt foarte mulți
copii și acolo ei sunt toți fericiți, toți sunt bucuroși. Apropiindu-mă deodată aud un glas: " du-te și
privește cum ai trăit". Acest glas parca a cuprins totul în jur, am amețit chiar. Îngerii îmi dau drumul
deodată, mă aruncă șî înceot să cad. De cum mi-au dat drumul, toată frumusețea a luat sfârșit,
câmpul a dispărut, Raiul, și cad și nu înțeleg, este un tunel sau nu, un fel de vid.. Atunci încep să aud
din ce în ce mai tare niște strigăte, suspine. Auzeam cum oamenii rugau după ajutor. Și când zburam
aveam impresia că mă fac tot mai mic, mai mic de înălțime și parcă mă lovesc de crengile unor copaci
care ma chinuiam provocându-mi o durere sfâșietoare. Mi s-a părut că zbor o jumătate de veac.
Zburam și auzeam atât de multe strigăte, tânguiri, auzeam cum niște oameni cer ajutor, parcă
implorau. Vreau să vă relatez ceva îngrozitor ce mi s-a întâmplat acolo. Îngerii au început să îmi dea
drumul. Mi s-a spus: -Du-te! Vezi în ce te afli. Deodata mi-au dat drumul, parcă m-au aruncat. Eu
zburam cu o viteză atât de mare, înnebunitoare. Acolo era beznă, întuneric total. Tunelul mi s-a părut
fără sfârșit. Începeam să aud tot mai tare aceste strigăte, suspine, cereau ajutor. Aceste strigăte mă
sfâșiau. Am început să micșorez și am început să mă lovesc de niște copaci, dar care nu aveau frunze,
erau uscate.Nu vedeam copacii dar înțelegeam că sunt niște vergi de care mă loveam nebunește. Si
eu împreuna cu acele strigăte țipam de durere. Acum înțeleg că atunci când cădeam eu, cădeau și alți
oameni care și ei zburau în acest iad. Și ei se prindeau parcă de mine și mă loveau cu aceste mâini,
parcă mă rupeau.Eu strig, mi se părea că îmi iau pielea de pe mine. Eu le spun: -Lăsați-mă! Ce vreți de
la mine? Și deodată, brusc, buf! cad. Credeam că m-am spart, mi s-a părut că mi s-a spart craniul și mi
se împrăștiase creierul. Când deschid ochii, parcă sunt întreg. Simțeam mirosul de ars. Am deschis
ochii m-am uitat în sus și parcă cerul era înfocat, acolo era foarte cald, de nesuportat. Mirosul era de
iad, nu știu cum să explic, de mortăciune. Uneori simt că încă îmi stă în nas acest miros, e imposibil
de uitat, e înfricoșător, de putrejune parcă. Am început să mă uit în toate părțîle. Am văzut că totul
parcă era ars, ca după un cutremur. Mă aflam într-un oraș mare, la marginea lui. Acolo era un câmp,
dar ars, iarba era uscată iar pământul era crăpat. Acum îmi amintesc, se târau niște zmei, vedeam
niște cranii aruncate pe acolo. Deodata sunt ridicat. Mă ridică doi îngeri întunecați. Ei semănau bine
cu îngerii aceia din Rai, nu se deosebeau cu nimic și ei aveau trei metri și jumătate, dar ei emanau o
răutate, minciună, invidia, emanau o duhoare. Simțeam de la ei răutatea, îmi era frică. Erau mai
întunecați decât aceia, ceilalți erau luminoși și aveau dragoste. Deodată am vrut să mă smulg înapoi
dar nu am putut și ei m-au dus să-mi arate tot ce se petrece pe acest pământ. Ei m-au luat de sub
mâini și parcă nu puteam merge. Îmi era atât de greu să stau pe picioare, dar m-am dus cu ei. Acolo
mă duceau îngerii, iar aici trebuia să merg și simțeam o mare greutate. Era atât de înfricoșător, îmi
era frică să deschid și ochii. Trebuia sa îi deschid pentru ca dacă n-o făceam aș fi căzut în cea mai
apropiată groapă, crăpătură a pământului. Vedeam orașele distruse în totalitate, acestea erau
orașele distruse duhovnicește. Am văzut Moscova arsă. Încă nu înțelegeam că este Moscova. Am
întrebat și ei mi-au spus ce oraș este acesta. Ei parcă m-au ridicat în sus și mi-au arătat orașele mari.
Primul oraș era Moscova. De departe am văzut niște păsări care zboara deasupra acestui oraș, parca
l-au acoperit cu o cupolă, atât de multe păsări. Eu spun:" Dar ce fel de păsări sunt acestea?" Iar ei îmi
răspund cu un glas asemănător cu al îngerilor, dar cumva aspru: "Aceștia sunt ai noștri". Eu spun:
"Cum adică ai voștri?" Acestea nu sunt păsări, aceasta este oastea noastră. Ei nu se numesc pe ei
înșiși diavoli sau altfel. Ei socotesc că și ei trăiesc după dreptate, după adevăr. Ei au acolo dreptatea
lor. Ei poartă ca un război cu îngerii pentru sufletele noastre,cu cei care nu sunt căzuți, dintr-o mânie
probabil. Eu așa înțeleg, simțeam mânia din partea lor și simțea cum toarnă această mânie în lumea
aceasta. Ei îmi spunea:
-Acestea toate, noi le-am construit. Legiunile noastre le-au construit
Legiunile sunt niște armate, sunte foarte mulți îngeri căzuți. Toți au vrut să fie ca Dumnezeu,
acum înțeleg aceste lucruri, ei au vrut să fie ca Dumnezeu și de aceea s-au dus dupa lucifer. Lucifer
așa se și numește acolo, nu se numește pe sine satana sau viclean, acestea sunt stereotipuri în viața
aceasta. Aici se numesc așa ca să poată deosebi binele de rău. Dar el se numește pe sine lucifer și în
jurul lui mai sunt îngeri, un oarecare Vaul, de asemenea căzut. Ei nu se cred căzuți, ei cred ca și ei
sunt niște dumnezei care stăpânesc acea dimensiune, ceea ce numim noi iad. În realitate această
este lumea în carenoi trăim. Am aflat acest lucru și am sa vă spun despre asta în ceea ce urmează. Eu
parca discutam cu acești demoni și toți au nume ca și îngerii și au chiar nume destul de frumoase. Dar
în realitate ei sunt foarte înfricoșători. E înfricoșător să îți inchipui ce s-a întâmplat cu mine mai
departe în acel iad. Ei m-au apropiat puțin de acel oraș si am văzut că într-adevăr că acelea erau niste
legiuni și nu păsări cum mi se părea mie. Erau acești îngeri uriași toți de trei metri și jumătate care
străpungeau sufletele oamenilor cu ceva ca niște lănci. Aceste lănci mi s-au părut a fi patimi
omenești. Parcă ei le dădeau ceea ce își doreau, adică bogății pământești, desfătări de tot felul,
mândrie, iubire amăgitoare, desfrânare, necurăție, tot ce voiau oamenii în viața aceasta și adăugau
pe deasupra cu acele lănci și lucruri la care ei nu se așteptau. Era o carte în care scriau tot. Erau
patimi pe care aceștia nici nu le preferau, ei transformau aceasta în ceva dăunător, dar oamenii nu
observau aceste lucruri. Acolo totul se vede totul este deschis, nu este nimic ascuns, nici în lumea lor,
nici în lumea Raiului unde ființează Însuși Domnul cu Fiul Său , cu Născătoarea de Dumnezeu și cu toți
sfinții. Ei străpungeau sufletele oamenilor și cei care în care era o oarecare luminiță erau străpunși și
lumina se făcea din ce în ce mai mică. După aceea m-au îndepărtat puțin și mi-au spus:
-Tu ai văzut puțin din felul în care trăiți voi.
Eu plângeam și îi rugam să nu îmi mai arate nimic mai mult, dar ei îmi arătau cum oamenii
soseau în acele orașe mari având o lumina de la ei, emanau lumină, aceștia erau preoți, oameni care
moral erau gata să trăiască după poruncile Domnului, care credeau în Dumnezeu. Erau preoți care
voiau să Îi slujească lui Dumnezeu cu toată sinceritatea inimii. Vedeam oamenii care cu inima arzând
veneau la Moscova, și vreți să vă spun ce se întâmpla în continuare cu ei? Diavolii deodata se
apropiau de acești preoți care în realitate își dau silința să trăiască pentru Dumnezeu, se adunau
deodata pe loc nu doi, trei îngeri căzuți ci vreo treizeci probabil. Dintre ei erau șapte urâți, aveau
probabil vreo cinci metri și alți 30-40, imposibil de numărat. Îmi dădeam seama câți sunt, dar nu i-am
numărat pentru că era atât de groaznic de parcă îl înfășurau, acopereau acea lumină. După aceea îi
vedeam că nu mai au acea lumină. Dintr-o sută de preoți nou-veniți, proaspăt hirotoniți, rămânea
doar unul în lumină. Și știți cum? Fugea de acolo lăsând totul în urmă, fugea, fugea, fugea.. Îi
întrebam multe despre Moscova și alte orașe, îi întrebam:
-Dar de ce acolo nu este lumină? Doar acolo sunt mânăstiri. Dar ei răspundeau:
-Noi v-am dat voua toate. Acum voi dați-ne înapoi. Noi v-am dat înseamnă că ne datorați
acum sufletele voastre.
Și aceștia erau doi, așa cum dincolo mă duceau doi îngeri cu aripi tot și aici ei ma ridicau în
sus și-mi arătau toate acestea. Eu îi întrebam:
-Dar la mânăstire de ce nu este lumină?El spune:
-Nu sunt de mult mânăstiri ale Dumnezeului vostru. Tot ce a fost făcut de El, tot este de mult
în stăpânirea noastră. Nu există, de aceea nu o vezi. Cândva era, dar lucrarea noastra este să dăm
totul în viața pământească și odata cu asta ei semnează cu noi un contract. Atunci sufletul ca urmare
ne va aparține nouă. E un contract ateist, adică ei nu cred, sunt oameni necredincioși. Sunt oameni
care merg la biserica dar în realitate, în interior, nu au nimic din acestea.
După aceea am început să mă uit în părți, spun:
-Cum așa? Mânăstiri sunt multe, este Lavra Sfântului Serghie, sunt și alte mânăstiri..
-Care mânăstiri? Și au început să râdă cu atâta tupeu:
-Ha,ha,ha,ha! Ce fel de mânăstiri? Lavra Treimii? Uite cum plânge Serghie al vostru.
Privesc și într-adevăr cuviosul Serghei al Radonejului plânge. Priveam și ei îmi arătau. Știți,
demonii îmi arată totul atât de sincer, dar eu după liceul Varnetkei voiam să intru acolo să învăț de
preot și mi-au arătat acel seminar.
-Tu, spune, asta ai vrut să vezi? Eu spun:
-Da.
-Uită-te ce se întâmpla acolo.
Primul lucru care mi-a fost arătat este pervertirea și desfrânarea. Pervertirea bănească și
pervertirea desfrânării, păcatele Sodomei. În realitate vedeam cum îi perverteau pe tineri. Vedeam
cum erau admiși tinerii care trăiau deja în acest păcat. Vedeam cum profesorii îi perverteau pe tineri,
cum vorbeau frumos, cum organizau excursii, cum chemau tinerii în acele excursii umplându-și
buzunarele de bani, îi mințeau pe sponsori.. Am încercat să spun ceva dar m-au oprit cu mâna. Ei au o
mână ca la îngeri, parcă nu o vezi dar o simți, ca un fel de umbră.
-Hop, spune, oprește-te! Noi trebuie să îți arătăm totul, totul să-ți spunem, pentru că tu nu
ești de al nostru. Noi nu te putem luam acum. Nu putem să-ți luăm sufletul. Pe tine te-au trimis aici
ca să ți se arate toate acestea.
Se pare, după cum înțeleg, că nu eram de al lor. Atunci am început să vorbesc cu ei, să-i
întreb, spun:
-Cum așa?Ei s-au dus să învețe de preoți?Ei spun:
-Totul este de mult sub stăpânirea noastră. Noi doar le-am propus iar ei nu au refuzat.
Eu plângeam și priveam toate acestea. Eram parcă deasupra Lavrei Sfintei Treimi, mă vedeam
în diferite secții acolo. Vedeam pe unii stareți, însăși lavra era stinsă duhovnicește acolo, moartă,
pentru că acolo era adunătură a toată necurăția. Vedeam cum vindeau acolo, târguiau cu obiecte
duhovnicești, dar acele obiecte bisericești păreau asemenea celor pe care le-a împrăștiat Mântuitorul
acum 2000 de ani. Vedeam parcă icoane, dar în locul lor erau berbecuți, păsări, porumbei, vedeam
cum vindeau. Eu spun:
-Dar ce se întâmpla aici? Parcă se petrece acum dar în aceși timp văd acel timp trecut.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu Atotțiitorul i-a alungat pe toți atunci și a dat clar de înțeles că nu poți vinde
în mânăstiri. Deodata văd Scriptura din Apocalipsă, "vor vinde și cumpăra" pe niște carduri.
Apocalipsa se referă nu doar la timpul nostru ci parcă sfârșitul epocii noastre a început cu momentul
când L-au răstignit pe Hristos, de atunci a început Apocalipsa în miniatură. Ce este mai îngrozitor,
acea pecete despre care a scris Ioan Teologul, anume, ultimele peceți acum se desfac. Vedeam ace;e
peceți vedeam cu deschideau cartea. Era de necuprins, era uriașă, o deschideau mulțime mare de
îngeri pentru că era atât de uriașă că nu-ți poți închipui. Din ea ieșea o lumină, era descoperirea
ultimelor timpuri, dar mă voi întoarce la acest subiect mai târziu. La această Lavră a Sfintei Treimi mi-
au arătat pe acești stareți, erau trei la număr și cuviosul Serghie stătea împreună cu ei, se ruga
împreună cu ei și plângea. Și Născătoarea de Dumnezeu plângea acolo. Născătoarea de Dumnezeu a
părăsit și lăcașul Diveevo. După aceea mi-au arătat mânăstirea Diveevo, mi-au arătat cum surorile
înjoseau alte surori având un rang mai înalt. Socoteau că dacă sunt de mai mult timp la mânăstire au
o stăpânire mai mare și îngerul căzut mi-a zis:
-Vezi în ce se transformă oamenii? Vezi în ce-și transformă sufletele oamenilor templul lor.
Atunci nu înțelegeam ce fel de templu, dar un înger căzut mi-a explicat că templul este trupul
nostru. Mi-a explicat că templul este ca o coajă de ou, iar înăuntrul ei gălbenușul, iar înainte de
gălbenuș este albușul, de aceea spun: duhul, sufletul și trupul. Acum înțeleg acest lucru, după un
timp. Ei au început să-mi arate alte mânăstiri, Diveevo, acolo o singură sursă de lumină era, o femeie
cuvioasă, nebună pentru Hristos. Ea și acum e acolo la mân ăstire, mi-o amintesc este sfântă și stâtea
la intrarea în biserică. M-au dus și pe mine în acea biserică. Știți, îngerilor căzuți nu le este frică să
intre într-o biserică pentru că ei spun că acesta este lucru de mâini omenești.
-Noi ne temem de Hristos, spune, pentru că pe Cruce s-a vărsat sângele lui Iisus Hristos, Fiul
lui Dumnezeu. Ei au spus deschis:
-De El ne temem, dar nu ne temem de oameni, de omenire. Pentru că ei se predau foarte
ușor tuturor prinsorilor noastre. Apoi au început să-mi povesteasca toate capcanele, asta a fost după
ce mi-au arătat toate mânăstirile. Mi-au arătat toate mânăstirile și vă spun, în nici una din ele nu am
văzut cu adevărat un preot pe calea mântuirii, care să aibe deja vreun grad. Erau luminițe mici
sufletești, dar aceștia erau oameni care trăiau ca asceți. Când veneau la mânăstire acești oameni care
voiau să-și închine viața lui Dumnezeu, aveau o lumina dar lumina din ei se stingea. Eu îi întrebam pe
acești îngeri căzuți:
-Cum așa? El s-a dus la mânăstire, de ce lumina din el se stinge? El îmi răspunde:
-Lumina nu se stinge din el pentru că el vrea asta, ci acesta este lucru nostru, noi facem asta.
-De ce faceți acestea?
Atât de nesuferit era să te afli între aceșt doi îngeri căzuți, că dacă de la îngerii buni venea
dragoste, de la aceștie venea frică. Tot timpul voiam să scap de ei, să fug, dar ei parca m-au țintuit la
ei, îmi tot povesteau și arătau. Sfârșind cu Lavra Sfintei Treimi, aceștia mi-au arătat-o pe egumena de
la Diveevo, aceasta nu e egumenă, era doar un om care doar vorbește frumos. Era în lux și în înșelare.
Și mi-au spus:
-Ea e a noastră. Egumena de acum e a noastră. Ea se ia numai după buletine, iar buletinele
sunt lucrurile mâinilor noastre. Noi am inventat toate lucrurile acestea pentru a robi nouă întreaga
lume. Domnul a creat lumea, iar noi vrem să o distrugem, dar nu o putem distruge pentru că totuși
este o oarecare lumină. Și noi suntem tot timpul în lupte.
Și când a spus cuvântul luptă, am văzut un război între îngerii căzuți și cei care nu sunt căzuți.
Vedeam cum se războiesc în adevăratul sens al cuvântului, cu săbii, au niște paloșuri mari grele, le
flutură iar eu am aplecat capul pentru că m-am pomenit în centrul luptei. Eu îmi plec capul, ei luptă,
eu strig, îi rog să se oprească. Spun:
 -Ce faceți? Și am văzut îngerii pe care Dumnezeu îi coboară pe pământ. Și luptă între cer și
pământ. Știți expresia asta între Rai și iad, acolo este pământ pe care noi nu-l putem cuprinde, acolo
luptă îngerii și demonii. De aceea lucifer cel căzut îsi trimite îngerii săi și Domnul oastea Sa. Ei lupta și
eu nu înțelegeam pentru ce luptă. Eu întreb:
-Dar pentru ce luptați așa?Ei îmi răspund:
-Pentru sufletul tău, îngerul mi-a spus, pentru al tău și nu doar pentru al tău ci și pentru
multe alte suflete. În fiecare secunda ne împreunăm săbiile, în fiecare secundă vă acoperim cu
scuturile noastre.
Iar scuturile erau imense, vă închipuiți acest înger m-a acoperit când dracul a vrut să mă
răpună și m-am speriat atât de tare. Strigam:
-Ce e asta?
Și deodata am auzit și alte suflete care se tânguiau, pe care demonii, cum îi numim noi,
încercau să îi ia sub stăpânirea lor. Unii se dădeau bătuți. Unul din ei pe care i-am văzut acolo era
starețul Ilie Nozdrin. Eu am citit puțin despre el și spun:
-Dar acesta este părintele Ilie Nozdrin. L-am recunosc după o fotografie, era cu barbă,
plângea, dar nu mai putea face nimic. Eu l-am văzut acolo și spun:
-Dar cum vine asta? Doar este starețul Ilie Nozdrin? Îl numesc sfânt. Și aud vocea de la unul
căzut(puteam ușor deosebi dacă îmi vorbește îngerul căzut sau nu, pentru că înțelegi clar, simți cu
sufletul):
-El a semnat un contract cu noi.Eu spune:
-Cum a semnat contract cu voi?
-El și-a dat acordul ca oamenii să fie controlați. De la el a luat binecuvântarea înainte-
mergătorul nostru.
Și m-am gândit care înainte-mergător? În momentul acela când am început să vorbesc și m-
am pomenit în iad, iar acești îngeri îmi povestesc:
-Este, spune, înainte-mergătorul nostrul. Este înainte-mergătorul dumnezeului nostru (ei îl
numesc de asemenea pe lucifer dumnezeu).
-Care înainte-mergător?Ei spun:
-Ai auzit că vor să unească bisericile?
-Am auzit, spun, dar nu înțelegeam lucrurile acestea. El spune:
-Domnul nostru unește bisericile.
-Pentru ce, spun, vă trebuie multe biserici, multe religii, diferite confesiuni?
-Noi, spune, sub motivul operațiunilor anti-teroriste vrem să unim toate bisericile în una
singură. Când se vor uni bisericile în una, atunci se va prăbuși totul, va fi o prăbușire totală. Atunci nu
va fi nevoie să străpungem sufletele, voi veți fi toți ai noștri.
Vă dați seama ce a spus? Iar eu m-am speriat atât de tare le-am spus:
-Dar de ce îmi spuneți toate acestea? A zecea, a douăzecea oară, vă spun duceți-mă de aici.
Îmi este frică.
-Nu, spun ei, trebuie să-ți arătăm totul.
Și au început să îmi arate mai departe. Nu vedeam clar dar el a binecuvântat pe cineva sus-
pus din conducere dar nu vedeam clar cine este, poate era patriarh, îi vedeam împreună și el a
biecuvântat introducerea noilor buletine, ca să fie buletinul unic. Îl auzeam cum spune și mi s-a arătat
această imagine dar nu la Optina, era sub binecuvântarea patriarhului, în reședința lui, spune:
-În principiu e mai bine să ai un singur buletin (act), e mai comod. Pentru ce să aibă oamenii
atâtea buletine (acte)? E mai comod oamenilor, Dumnezeu să binecuvinteze!
 Gata! Cum a binecuvântat, întâi l-am văzut sus și deodată acești îngeri căzuți l-au luat direct
la ei. Am înțeles că nici la Optina nu mai este nimic. Dacă se află totuși cineva care încearcă să se
mântuiască, mă tem că în curând nu va mai fi nimeni. Mi s-a mai spus acolo că scopul lor este să
distrugă templul sufletului, să distrugă trupul. Îl distrug piatră cu piatră și ajung la suflet. Când ajung
la suflet atunci ei îl iau pe om din viața aceasta. De ce mor mulți tineri? Tocmai din acest motiv, se
predau prea repede în necredința lor ateii acestei lumi plăcerilor lor.De aceea mor. Fumează, beau,
se injectează, mint, nu iubesc pe nimeni. Câteodată stai la ocazie, nu te ia nimeni, de ce? Asta e tot
sămânța antihristului pe care el a semănat-o, oamenii au neîncredere, răutate, frică. Pentru că el într-
adevăr seamănă frică. Haideți să vă povestesc mai departe. La sfârșit mi-a fost arătat despre
globalizare, cipuire. În realitate acestea sunt o totala minciună, este un lux aparent, comod pentru
omenire. În realitate libertatea omului va fi în totalitate îngrădită. Pentru ce? Pentru că lucifer, acest
înger căzut, satana, să poată ușor controla fiecare persoană în scopuri personale. Când omul va fi
microcipuit sub piele, și mi s-a arătat că acest lucru se va întâmpla în viitorul apropiat, atunci nu va
mai fi nevoie să facă altceva pentru acel om, adică nu va avea nevoie să îi trimită pe îngerii răi ca să-l
controleze. El deja va putea vedea tot. Asta se face pentru ca omul oriunde s-ar duce, orice ce ar
face, fiecare pas al lui să fie controlat. Pentru ce se face aceasta? Vreți să știți? Pentru ca să distrugă
tot creștinismul. Întâi vor uni cardurile de plastic în unul, după aceea le vor face tot mai mici până la
nano-carduri care se vor putea introduce în corpul omului. Când îl introduce în corp atunci se vor
distruge toate rămășițele credinței. Și să vă spun cum. Nu vei putea primi călugăria fără documente,
deja acum nu te poți călugări fără acte. Ca urmare călugării care deja au primit actele, acestea vor fi
de la sine schimbate în altele de plastic, ca urmare și ei toți vor fi cipuiți. Odată cu asta vicleanul știe
cum să amăgească. Toate aceste lucruri mi-au fost arătate. Acești îngeri căzuți sunt tot timpul pe
lângă noi oricât nu am dori asta. Noi nu-i vedem dar în realitate ei sunt. Uneori mi se pare că îi pot
vedea pentru că îmi amintesc cum arată și am impresia că sunt tot timpul alături de aceea mi-e frică
să judec pe cineva. Uneori analizez omul dar mi-e frică să nu-l judec pentru că prin judecată las loc
necurăției acesteia să intre înăuntrul meu, spurcăciunii. La urmă, știți, va fi un război mare al
rămăsiței creștinilor împotriva politicii. De aceea am văzut cum patriarhul clar se bagă în politică și
cum în jur demonii aceștia toți căzuți îl aplaudau, îl pleasneau chiar, îl înghionteau. Cât de fericiți și
bucuroși au fost când l-au ales patriarh. Mi-au arătat cum la vremea sa, deviind de la subiect,
patriarhul încă nefiind patriarh, Gundaev parcă e numele lui de familie, târguia cu tutun în
Kaliningrad. A construit o afacere grandioasă pe asta, după aceea a înțeles că în biserică se poate și
mai șmecher să te îmbogățești, eu i-am văzut întreaga viață. Apoi a început să tot cumpere, a hotărât
să facă studii, să devină un om învățat și el. În afară de formarea duhovnicească mai are încao
formare de studii lumești. A hotărât să facă studii și la o vârstă tânără a devenit episcop. El avea o
afacere mare și credeți că a încetat cu afacerea cu tutun? El a trecut afacerea pe alții, pe rude, dar
făcea asta pe alte nume pentru ca toți să creadă că el e bun. Acesta este înainte-mergătorul
antihristului, vorbesc deschis pentru că nu-mi este frică să sufăr pentru Hristos. Eu am murit deja
odată și nu-mi va fi friă să mai mor odată, pentru că sufletul meu va fi cu Dumnezeu. El este un
adevărat înainte-mergător al antihristului. I-am văzut privirea de sub frunte și i-am întrebat pe acești
îngeri căzuți și spun:
-Dar de ce îi privește pe toți de sub frunte?
Mi-au arătat caatunci când îi împărtășește pe oameni se uită de sub frunte, iar ei îmi spun:
-Nu el se uită. Prin el se uită al nostru. Eu spun:
-Cine al vostru?
-Fiu lui lucifer.
 Fiul lui lucifer, vă dați seama? Privește prin el. Să va spun direct s-a născut deja, aproape a
crescut mare. Ideea cipuirii este să caute după aceea pe cei tunși în monahism și să-i distrugă, în sens
direct, să-i execute fără explicații, fără judecată și încă în fața oamenilor. Va fi c a prin vremea lui
Lenin dar de milioane de ori mai rău. Și anume acești trei ani vor fi groaznici pe pământ, cei mai
groaznici și după aceasta va f sfârșitul, sfârșitul întregii noastre vieți pământești pentru toți. Va veni
însuși Domnul pe pământ, va coborî Iisus Hristos cu apostolii Săi, parcă și acum îi văd cum coboară.
Va veni lucifer deschis, deja nu va mai ascunde nimic, El va face o alegere clară a celor care trăiau
după Hristos. Și știți de ce va veni? Va veni ca să mai ia ramășițele luminițelor, a celor curați cu inima.
Va da lumea în mâinile vicleanului satan, apoi toți vor începe să se ucidă între ei. Acest lucru deja se
petrece de mult. Vedem Siria și altele, ucid oamenii și vor omorî în continuare, Ucraina este un
căderea morală a papismului. De ce papistașii au hotărât să se unească cu ortodocșii? Ș acest lucru
mi-a fost arătat. Sub aparența faptului că ei vor să se uneasca cu ortodocșii. Nu, scopul este cu totul
altul: să-i unească pe toți ereticii, pe protestanți. Următorul lucru care mi-a fost arătat au fost
lăcașurile protestanților: penticostalii, protestanții, baptiștii, martorii lui Iehova, adeventiștii de ziua a
șaptea și multe alte biserici eretice despărțite. Mă uit cu frică și spum:
-De ce mi le arătați?
-Ție îți trebuie, spune. Vezi oamenii aceștia? Ei sunt ai noștri, dar pot să nu fie ai noștri. Dar
vezi pe cei care cântă? Parcă L-ar lăuda pe Dumnezeu, știi pe care dumnezeu Îl laudă?
-Pe care dumnezeu îl laudă?
-Pe al nostru, și zâmbește. Îl slăvesc, penticostalii, papistașii și toți ceilalți îl slăvesc pe
dumnezeul nostru. Spun:
-Dar cum așa? Uite ce frumos cântă!
-Dar tu cum crezi? Să cânte urât? Scopul nostru direct este să vină tinerii la noi. Dar există o
șansă sa îi scoți de acolo sunt cei care se roagă pentru ei. În realitate nu-i putem învinui pe aceștia
care merg la acele biserici pentru că ei ajung acolo din cauza greutății vieții lor. Mi-au fost arătate
multe motive pentru care ei ajung acolo; singurătatea, diferite situații, ca de exemplu: nu poate
rămâne însărcinată, apoi își cheamă cunoștințele la acele biserici. Ei cred că Îl slăvesc pe Adevăratul
Dumnezeu, Domnul nostrul Atotțiitorul, în Treime slăvit și închinat. În realitate sunt într-o mare
înșelare. Dau bani grei acolo, au presbitereri, diaconi și pastori, iar pastorul nu e al lui Dumnezeu. Ei
toți de fapt sunt înainte-mergătorii antihristului. Ei sunt foarte mulți, papa de la Roma, e și el înainte-
mergătorul antihristului, și patriarhul Kiril e înainte-mergătorul antihristului. Scopul lor este să rupă
creștinismul, să rupă dreapta-credință, să introducă noul. Întâi se vor introduce cardurile, odata cu
cardurile se vor introduce noua rânduială noua rânduială a slujbelor, adică le vor scurta. Toate
acestea de asemenea mi-au fost arătate, vor sluji în limba rusă iar cei care vor sluji în limba slavonă
vor fi socotiți eretici. Toate celelalte biserici nu pot fi ale lui Dumnezeu, pentru că ele toate îl slăvesc
pe cel căzut, pe lucifer. Cel mai strașnic era că ei umblau prin aceste orașe arse. Eu parcă umblam
peste capete și vreau să va spun despre Petersburg. Dacă din Moscova mai ieșeau câteva suflete
luminoase despre care vă vorbeam mai devreme, din Petersburg nu ieșea nimeni deloc, nici măcar
unul. În Petersburg cum a fost introdus răul de Petru, așa răul s-a întărit acolo. Am văzut pe Petru I în
iad, real, și multi dintre înaintașii noștri ard acolo în iad și nu doar ard, ei slujesc acolo, îl servesc pe
lucifer. Unii slujesc alții încearcă să se tărască de acolo și nu pot. Unii au mers conștient în direcția
asta. Petru I intenționat a mers în direcția asta, a vrut să pervertească Rusia. De aceea în Petersburg
n-am văzut nici un suflet luminos să iasă, nici măcar unul. M-au ținut mult acolo să-mi arate. Îmi
spuneau:
-Vezi, suflete luminoase nu ies de acolo, cu flacăra aprinsă. Spun:
 -De ce?
-Pentru că, spun ei, nu mai există acolo, acolo e terenul nostru, acolo e cuibul nostru. Toți
conducătorii care au ieșit de acolo sunt ai noștri.
Atunci mi-am amintit, doar Putin e de acolo, Medvedev e de acolo, patriarhul Chiril este tot
din acele locuri și m-a cuprins groaza. Încotro se îndreaptă toate acestea? Încercam să-mi dau seama
de ce îmi arată toate acestea. Îmi era greață. Deodata au început să-mi arate inelele iadului, ele
există în realitate. Când nu treci de vămi, ajungi în inelele iadului unde sunt de asemenea judecăți. Și
ei au judecata lor, nu-i o glumă, e foarte strașnic. Fiecare primește după cum a adus. Când suntem în
fața lui Dumnezeu sunt ca și goi, nu avem nici haine, așa e sufletul nostru, e mare nu are haine și îți
dai seama acolo de acest lucru. Practic nimeni nu are haine acolo, în Rai au doar sfinții iar în iad nu
are nimeni. În afară de acești îngeri, arhangheli căzuți, am văzut Petersburgul ca pe Sodoma și
Gomora, de acolo totul a ajuns în Moscova și se întinde pe tot pământul nostru sfânt. MI-a fost arătat
momentul cu treizeci de ani în urmă când președintele Americii a spus:"Noi nu vom lua Rusia întrucât
este păzită de Însuși Dumnezeu. Nu o vom lua cu ajutorul armelor, o vom lua cu ajutorul minții." Și
într-adevăr Rusia nu strălucește cu inteligența, cine strălucește? China, Japonia, America, Europa.
Deja au creat nano-pașapoartele care au venit din Europa, America, Japonia, China. Cred că ați
înțeles care este scopul introducerii microcipurilor.Vă voi repeta pe scurt. Se face pentru a cunoaște
apoi fiecare pas al nostru, ce am cumpărat ce am mâncat, ce și cum am făcut, despre ce am vorbit
pentru ca în caz ca cineva se va împotrivi va fi imediat ucis de antihristul, iar lumina creștina care va
rămâne pe pământ va fi complet prigonită, exterminată. Iată de ce se produce cipuire, ei mi-au arătat
toate acestea le-am văzut. Și au început să-mi arate istoria fiecărui om. Acesta a fost procesul cel mai
lung. Mi-au arătat toate situațiile vieții acesteia. De la detaliile cele mai mici, cele mai mărunte. Iată
cade o furculiță, de ce cade? Iar omul cârtește imediat, deja a permis răul să intre în el. Această
supărare.. sau de exemplu cineva n-a ajuns la timp, iar vicleanul face ca omul să întârzie și cineva în
acest timp este gelos, vedeam cum se desfăceau cununiile. Vedeam cum omul se însura pentru o
mașină, era îngrozitor să privești toate acestea. Probabil nu are rost să vi le povestesc, e vorba de
experiența vieții, îmi dădeau experiența vieții.Acum am optsprezece și două luni. Vă dați seama cât
se tem acești îngeri căzuți de Domnul nostru, daca ei la porunca Lui mi-au arătat întreg iadul. Mi-au
arătat toate întâmplările vieții. Atunci plângeam, vedeam cum mamele își aruncă copiii, era dureros
să e privești, era insuportabil, îți provoca greață. Mă prindeam de inimă, îi rugam să nu-mi arate
toate acestea dar îmi arătau și le am în minte până în secunda de față. Îl văd pe om și simt, înțeleg ce
poate fi înlăuntru lui, parca aș fi trăit o viață, dar am trăit milioane de vieți. Așa mi s-au descoperit
toate până la cele mai mici detalii. Vă asigur, nu vă certați niciodată în nici un caz. Pentru ce? Mai
bine multumiti-I lui Dumnezeu pentru asta. Mulțumiții aproapelui pentru toate. Să nu va considerați
niciodată ca având dreptate, pentru că și acestea sunt uneltirile diavolului. Mi-au arătat multe
situații, aproape că am înnebunit acolo, poți înnebuni. E destul ca să petreci puțin timp acolo ca să o
iei razna. Iar cât am stat acolo am uitat cum arată raiul. Atât de îngrozitor era totul. După ce mi-au
arătat aceste cazuri are ale vieții am auzit un glas din cer. Știți, Domnul este și acolo. Spunea vocea:
-Vezi în ce constă înțelepciunea?Spunea vocea.
Nu înțelepciunea vieții exterioare ci înțelepciunea duhovnicească a vieții. Și zice:
-Vezi bătrânica? Și-a trăit viața, dar a cârtit de câte ori a călcat pe aceeași greblă, pentru că nu
a trăit cu Mine și rămâne la fel de înțeleaptă. Iar acum a venit la Mine la judecată și mă va implora
săo las la Mine, dar nu voi putea pentru că sunt cei care nu pierd din vedere nimic. Eu întreb:
-Cine e acesta? El îmi răspune:
-Este fostul cel mai apropiat al meu, lucifer. Până acum îmi pare rău de el, dar nu mai pot face
nimic. A vrut sa fie ca Mine. El nu iartă nimic, nu trece cu vederea nimic, totul scrie în cartea morții.
Cred că ați mai auzit de carte morților, aceasta este carte morților,este cartea lui însuși lucifer. El are
biblia lui în care intră această carte a morților în ea în ea nu trece cu vederea nimic. De aceea acum
nu pot face nimic, dar dacă se va ruga cineva pe pământ pentru aceste suflete există șansa să o scoți.
Dacă nu va ajunge foarte adânc în inele, iar aceste inele sunt vămile lor pe care la trece sufletul
omului când Domnul l-a trimis în iad. Acolo se hotărăște treapta existenței după care a viețuit, este
treapta autocondamnării la care s-a supus. Se numesc inelele iadului. El trece prin aceste inele și unul
din ele poate fi al lui. Cum avem vămile lui Dumnezeu, așa au și ei vămile lor. Și ei au judecata lor și
cât cazi mai adânc atât șansele sunt mai mici ca să te poată scoată cineva. Și dacă vei merge la înșuși
lucifer, acest înger căzut, această făptură a lui Dumnezeu, dacă vei ajunge acolo nu mai poți ieși. De
ce spune că unele suflete nu pot fi scoase de acolo prin rugăciuni, e adevărat. Am văzut suflete pe
care le scot de acolo prin rugăciune. Mă uitam cum îngerii coboară acolo, se deschide acel cer de foc
cu fum. Când coboară îngerul, nu unul, ci trei coboară, un înger cu care călătorește prin vămi, al
doilea este arhanghel iar al treilea este sfântul înger păzitor al omului. Coboară și îl ia de acolo. Știți
ce repede? Așa într-o clipită de ochi și totul se închide la loc. Când lumina se deschide acele suflete
încep să se roage: "Luați-ne de aici!!"Pentru că fiecare stă în inelul lui al iadului, ei nu pot ieși, au
căzut, au primit ceea ce au vrut să primească, adică a fi în robie toată viața, în judecata de sine în
ființa lor păcătoasă.Era înfricoșător să vezi toate aceste fețe. Atunci au început să-mi arate cum
vicleanul încearca să își pună sămânța în biserică. Știți, la fel cum semeni sămânța și ea crește.
Această sămânță aproape că a crescut în întregime. Vă spun, au venit vremurile de pe urmă. Credeți
că a rămas nu știu cât timp până la sfârșit? Nu! Deja începe judecata pentru fiecare dintre noi. Cine
va putea acum să se abțină de la cardurile de plastic, să se dezică de toate acelea pământești care
distrug cele duhovnicești, acela va primi mila lui Dumnezeu, Împărăția lui Dumnezeu. În ce
nădăjduiesc oamenii cu adevărat? Pentru că fără Dumnezeu nu poți face nimic. Dacă într-adevăr
trăiești după Scriptură după cum spunea Hristos, lasă totul deoparte, toate grijile tale, totul, asta
înseamnă și buletinele și tot și urmează Mie. Ia-ți crucea! Iar crucea este despre ceea ce vorbește mai
departe Hristos: vă vor prigoni, vă vor vorbi de rău pentru Mine. De aceea Domnul ne-a dat cele 9
Fericiri prin care creștinul adevărat dacă va trece va ajunge la final. Asta înseamnă că drumul este
îngust și plin de spini. Nu ai nevoie de nimic din lumea aceasta, de aceea este îngust și are spini. Nu
primiți nici o cifră, nici o însemnare pe trup. Iar cel care primea însemnarea, semnul satanei, acela
mergea imediat către îngerii căzuți. El încă nu înțelegea pe pământ lucrurile acestea, dar acolo va
înțelege dar nu va mai fi iertare.Acolo va fi judecata pe care ai meritat-o. Te vor judeca după viața pe
care ai trăit-o aici. Pentru ca aici începe ceea ce construim în viitor, toate acestea mi-au fost arătate.
Construim sau raiul trăind în dragoste față de aproapele sau construim iadul trăind după propriile
plăceri, pervertind, furând și atunci vei nimeri acolo. Cât de rău îmi pare de acești oameni. Știți
aveam lacrimi și nu mi se opreau lacrimile și deodată mie îmi dai drumul acești îngeri căzuți. Atunci
mi-am dat seama că ei nu pot nici măcar sa ajungă până jos, să ajungă la lucifer. Mi-au dat drumul
până la fund iadului. Era înfricoșător. Îmi dau dau drumul, așa cum m-au aruncat îngerii de sus, așa
îmi dau drumul aceștia și eu zbor prin aceste inele și când zburam mi se descopereau viețile
oamenilor. Când am căzut nu înțelegeam peste ce am dat. Mă ridic, este totul atât de înfricoșător,
deja nu mai era foc acolo era o întunecime și miros foarte greu. Simt ca niște capuri și ma uit sub
picioare, nu pot merge pentru că merg peste capetele oamenilor. Ei strigă: "Au!Au!Au!" Cer ajutor,
plâng, strigă și îi văd atât de urâți fără dinți. Și spun:
-Ce faceți voi aici?Iar ei îmi povestesc pentru ce au nimerit în fundul iadului, unde își bat joc
de ei învinuindu-i, unde este însuși lucifer. El în realitate trăiește în lumea lui și consideră că această
lume e bună pentru el. El are o plăcere în a-și bate joc de suflete, are acea invidie, o ură. Era mult mai
strașnic decât în cealaltă parte a iadului, aceea era doar intrarea în iad. Umblam peste capuri, ei
strigă și deodata văd ceva strălucind și începeau să deschidă gurile. Erau atât de strâns puși unul
lângă altul că nu puteau ridica mâinile. Deodată văd cum cel mai mare dintre ei, lucifer, vine și le
străpunge capetele. Călcând pe acele capete vedeam viețile oamenilor. Vedeam pe un medic care
deschidea oamenii, deschidea cadavrele, mi s-a arătat ca el bea la morgă și deschidea trupurile. A
trecut prin primul inel al vămilor și după aceea au ajuns direct în iad. Știți de ce a ajuns direct în iad?
Pentru că tăia trupurile și nu e voie să tai trupurile. Așa mi-au spus:
-El ne slujea nouă, el tăia trupurile și prin aceasta le necinstea.
Pentru că atunci când sufletul pleaca din trup. Trupul trebuie să rămână întreg așa cum l-a
lăsat Dumnezeu pe pământ. Când distrug capul, atunci își varsă totul din ei. (Demonii) Iau un paloș, o
secure, și îi taie capul. Alți slujitori mai mici vin și încep să muște din om, din măruntaiele lui. Ei sunt
atât de urâți și chiar mușcau din creier, iar omul se vindeca după aceea, devenea normal. Striga:
-Ce faceți cu mine?
Deodată este iarăși normal și iarăși sunt loviți iar cu toporul acesta peste cap. Când își dă
seama că iarăși este întreg strigă:
-Chemați salvarea. Mi s-a spart capul!
Nu mai ține minte nimic din ce s-a întâmplat, atât d inconștienți sunt ei acolo din cauza
chinurilor. Uită imediat ce li s-a întâmplat acum câteva secunde și iarăși li se pare că ei s-au pomenit
în iad. Am văzut pe un om desfrânat care ucidea și viola și nu mai putea face nimic ca să iasă de
acolo. Fiecărui om îi erau dați câte șapte îngeri căzuți, acestea sunt patimile. Pe cel care m-a scos de
acolo mai târziu l-am întrebat:
-De ce se dau câte șapte îngeri căzuți?
-Pentru că sunt șapte patimi ale oamenilor din cauza cărora, ei supun sufletele acestor
oameni.
Mi s-a făcut atât de scârbă. Mă uitam la mine. Îmi aminteam de mine și Îl rugam pe
Dumnezeu să mă ia de acolo. Era ca o veșnicie petrecută acolo. Trebuie să te afli acolo ca să înțelegi,
deși nu doresc nimănui să ajungă acolo. Iadul este ceea ce noi pregătim din viața aceasta. Trupul
nostru este templul nostru, ceea ce sădim în el: bunătate, dragoste, sinceritate către aproapele sunt
opuse relelor. Visam să plec de acolo, nu mai voiam să vad nimic de acolo. Vă spun, înnebunești,o iei
razna, credeam că am înnebunit. Atât de înfricoșător este acolo, atât de înnebunitor, neomenesc,
insuportabil este acolo. Acel miros nu iese de acolo. Vedeam cum acele orașe se distrug, cum moral
le cad. Vedeam cum preoții aceia veneau curați și pâna la urmă vicleanul îi ucidea sufletește. Spunea
cineva:
-Haideți părinte să vă dăruiesc o mașină.
-Dar nu trebuie, nu trebuie, spunea. Dar în mintea lui:
-N-ar fi rău, spune. Vai ce bine ar fi!
Vedeam toate acestea cu ochii mei, toate aceste situații mi-au fost arătate. El în interiorul lui
zâmbește dar în exterior spune că nu îi trebuie. Cât de dureros era să vezi și să asculți toate acestea.
Eu spun:
-Cum nu îi este frică să facă aceste lucruri? Iar vicleanul spune:
-Eu fac toate aceste încât preoții să nu-și dea seama ce fac eu. Pentru că ei toți sunt în
stăpânirea mea, îi dăruiesc mașina și uitați despre faptul că este preot.
Nu mai este preot pentru ca adevăratul preot s-ar dezice de acestea. Ar spune, așa cum
spunea Hristos vicleanului când i-a spus:"toate ți le voi da Ție, numai să mi te închini mie." Știți
despre ce spunea să te închini? Nu în sens direct să te închini. Asta se referă la noi toți. El s-a închinat
mașinii când a luat-o, el deja s-a închinat ei, este în stăpânirea antihristului și a lui însuși satana. La un
astfel de preot Spovedania nu mai este spovedanie. Înțelegeți ce vreau să vă spun? Că preoții mulți
se cred preoți dar când îi veți învinui, veți vedea cine sunt ei cu adevărat. De ce mă învinuiți, spun ei?
Și îi vedeam pe acei sfinți care sunt în Rai, i-am văzut cum erau în viață, l-am văzut pe Ioan de
Kronstadt. Într-adevăr era om sfânt în viață. Ei tot timpul mergeau cu capul plecat, Ioan de Kronstadt,
alți sfinți. Și ceilalți sfinți care mergeau în Împarăția lui Dumnezeu, nici unul nu ridica capul. Iar
diavolul spune:
-Uite, noi le dăm tot acestor preoți, bani Mercedesuri. Uite, deschide lada, ia cât vrei și-mi
arătau cum deschideau, numărau banii și spuneau:
-Asta e pentru viața noastră, ca să putem trăi, supraviețui.
Iar alți preoți adevărați nu luau nimic din acea lada de unde se adunau banii, ci lua banii și îi
dădea preotesei și îi spunea:
-Ai grijă de acești bani, să fie pentru biserică.
Aceștia erau curați și ei se rugau mult. Nu le trebuia mașină, trăsuri, nimic, și chiar când
mergeau cu trăsura mulțumeau lui Dumnezeu. Iar acum preoții spun:
-Mulțumesc, Doamne, pentru mașină, pentru milionul acesta. Spuneau:
-O să mă rog pentru dumneavoastră.
În realitate s-a rugat odată și a uitat de el. Îmi erau arătate cazuri când nu se mai rugau deloc
pentru acești oameni care jerfeau pentru ei, nici nu-i mai pomeneau. Puneau pomelnicele și uitau de
ei. Vedeam pe unii care se rugau, se rugau și spuneau:"Lasă, Doamne, că știi Tu." Puneau toate pe
spatele lui Dumnezeu iar faptele lor erau fără substanță. Vedeam alți preoți care vorbeau foarte
frumos și venind acasă viața lor era cu totul opusă ca cea despre care spuneau ei. Spuneau să te
ferești de mâncare multă iar când venea acasă își cumpăra icre și spuneau: "Mulțumesc, Doamne, mi-
ai dat ca să trăiesc."Nimic nu ți-a dat Dumnezeu, pentru că erau din banii bisericii. Eu plângeam
văzând toate acestea. Totul era atât de veșnic, o viață nu-ți ajunge să povestești toate cu amănuntul.
Erau oameni despre care v-am povestit de la început, care trâiau dumnezeiește într-adevăr. În
Moscova acum în momentul de față nu există rugători adevărați, nici unul. Toți s-au vândut
antihristului, toți. Toți se tem să spună adevărul despre patriarhul Chiril, unde duce el toate. Acesta
seamănă cu patriarhul acela din iad despre care v-am spus. Cel mai uimitor s-a petrecut mai departe.
V-am spus, am fost în iad, uimitor era că deodată am început să mă scutur, să tremur și deodată au
venit îngerii m-au luat în sus și iarăși mă pomenesc pe acel câmp. Vai ce bine, spun! Plângeam, mă
bucuram. Nu-mi dați drumul acolo iarăși! M-am prins de aripile lor uriașe, îți dai seama că sunt pene
dar nu le poți simți cumva. Îți dai seama că sunt făpturi dumnezeiești. Nu mai îmi dați drumul acolo,
vă rog frumos! Iar ei spuneau:
-Nu-ți vom mai da drumul acolo.
Deodată aud vocea:
-Du-te și fii lumină pentru Mine, pentru oameni. Du lumină oamenilor. Povestește despre
ceea ce ai văzut.
Acea petrecere în iad mi s-a părut o veșnicie și am uitat ce s-a întâmplat cu mine. Stăteam în
genunchi și îmi era atât de strașnic după toate aceste picioarele nu mă mai țineau. Spuneam:
-Despre ce vorbiți? Și îmi spunea:
-Aminteșteți de momentul în care te-ai despărțit de trup. Și răspund așa uimit:
-Acela eram eu?
-Am vrut să îți arăt de la început, până la sfârșit, până la venirea Mea.
 Nu L-am văzut pe Dumnezeu, pe Hristos dar Îl auzeam. Era o voce frumoasă, atât de
frumoasă, avea atâta dragoste.Și vorbeam cu El:
-Da, Doamne, spun. Doamne, Doamne, Doamne.. și nu mă mai opream pentru ca era atât de
speriat de iadul acela. Născătoarea de Dumnezeu mi-a spus:
-Ai jurat. Ai promis. Acum împlinește-ți promisiunea.
Nu înțelegeam despre ce spune. Și deodată aud vocea și spune:
-Du-te, du-te, du-te și propovăduiește. Du-te și spune, povestește despre Mine.
M-am speriat atât de tare. Eram în nedumerire, înțelegeam că sunt un păcătos atât de mare,
am fost în iad. Ce și cui să-i povestesc, mă gândeam. S-au aliniat în fața acelui Oraș și au început să
mă petreacă. Deodată încep să tremur și cad în jos, dar acesta nu mai era iadul. Am deschis ochii și
acesta era spitalul. Încercam să mă ridic de pe pat dar parcă eram țintuit acolo și iarăși mă scuturam.
Așa înțeleg ca atunci intram în trupul meu. Dumnezeu m-a trimis înapoi in lumea aceasta, era atât de
neplăcut parcă mi se rupeau toate în mine. Mă întorceam de pe o parte pe alta și deja am început să
văd doctorii, medicii. M-am întors în viață și aud sunetul:"Bip, biip, biip", a început să îmi bată inima
și parcă nu mi se mai rupea nimic în mine. Parcă era un vis și deschid ochii, mă văd în pat, mama mă
ținea de mână. În gât aveam un furtun foarte lung pentru respirație și prin nas. Le-au scos din mine și
brusc am început să mă fac bine. După câteva zile sunt dus în Germania. Am rugat pe cei apropiați să-
mi aducă un preot. Mi-au adus un preot, am spus că nu-l vreau pe acela, mi-au adus pe altul, iar am
spus nu. Al treilea mi l-au adus era smerit, în vârstă, la el m-am spovedit și m-am împărtășit înainte să
plec în Germania. M-au dus în Germania pentru transplantarea măduvei spinării. Era frumos acolo
aveau saloane frumoase, nu ca la noi în Rusia. Toate erau așa de lux. Simțeam către toți oamenii
dragoste, simțeam că îi iubesc pe toți. Nu pot să vă explic ce simțământ e acesta. Îmi dădeam seama
că nu pot sa nu iubesc oamenii pentru că am văzut Raiul, am simțit pe Dumnezeu, am văzut iadul.
Dacă aș spune că Îl iubesc pe Dumnezeu dar nu îi iubesc pe oameni aș minți, mi-aș construi pe viitor
iadul. De aceea vorbesc foarte mult oamenilor despre dragoste și încerc să fiu exemplu pentru toți.
Spuneam medicilor despre ce mi s-a întamplat și ce am văzut, când vorbea la telefon cu mine îmi
spunea:
-Tu nu puteai să vezi toate acestea. Nu, nu este posibil! Știu că așa a fost, dar în primul minut
când mi-ai povestit acestea mi s-a părut incredibil.
Am povestit mamei, medicilor și altor prieteni despre ce s-a întâmplat. Le spuneam ce mi-au
făcut cât am fost inconștient. Nu știu de ce mi-au arătat puțin Raiul dintr-o parte, nici măcar nu m-au
lăsat să intru acolo. Mă gândeam cum va fi când vom intra acolo! Dacă mi-au arătat doar o parte a
Raiului și mi s-a părut atât de frumos. Când se închideau acele porți am vrut sa intru acolo dar nu m-
au lăsat să intru. Jumătate de an am stat în spital, doctorilor li s-a părut uimitor că mă fac bine atât
de repede. Statul ne-a dat asigurarea și noi am dat cea asigurare unui om nevoiaș, am salvat o fetiță
care a fost după aceea tratată în Israel. După jumătate de an în spital, am făcut recuperare, am luat
pilulele iar după două săptămâni vin acasă. Părinții îmi spun să mergem la mânăstire, în acest timp
văd oamenii și știu despre ce gândesc, nu că aș ști neapărat, dar când începe să îmi povestească
parcă îl înțeleg. Parcă înțeleg cum trebuie să îl ajut, acum înțeleg că nu eu înțeleg, de fapt Domnul e
Cel Care înțelege. Dumnezeu mi-a dat acest talant de a-i ajuta pe oameni. Primul lucru care mi-a fost
spus acolo este să îi întăresc pe oameni în credință pe pământ, ca ei să meargă către Dumnezeu. Să
nu-și facă buletine noi. C a ei să înțeleagă că e mai bine să mori pentru Hristos decât să pui pe tine
pecetea satanei. Vreau să vă spun celor care mă ascultați acum, eu nu vă cunosc dar cu adevărat vă
iubesc din toată inima, din tot sufletul și vreau să va spun: răbdați, mai răbdați. Pentru că viața în
acest templu al nostru în trup este scurtă, este ca un moment în comparație cu veșnicia. Lăsați să vă
vorbească de rău, să vă prigonească, iar voi să vă bucurați fiindcă ei vă ajută să dobândiți Împărăția
lui Dumnezeu. Poate unii nu cred dar e adevărat, tot ce v-am spus, Dumnezeu este de față. Vreau să
răbdați pe această scurtă a vieții. Vă rog nu va puneți pecetea. Vă rog, vă implor. Pentru că aceste
lucruri sunt gândite de însuși lucifer căzut. Toate au fost gândite dinainte ca să distrugă rămășițele
creștinismului. Cum veți primi acest buletin nou, cu toate actele de identitate într-unul, dați putere să
fiți controlați. Dacă vreodată veți spune de Hristos și pe voi va fi această pecete, ea va poate ucide.
Vă vor ucide dacă primiți acest număr și nu veți mai merge în Rai cum ați vrut ci în iad. Pentru că pe
voi va fi pecetea aceasta. De aceea a spus Domnul că drumul este îngust și spinos și trebuie să luăm
asupra noastră crucile noastre și nu numai ale noastre ci și ale celor apropiați. Numai prin dragoste
poți atinge Împărăția lui Dumnezeu, în smerenie, în umilință, ca atunci când ne vor prigoni să râdem,
să ne bucurăm, să nu ridicăm sabia. Așa ne-a spus Domnul când Petru a tăiat urechea acelei slugi.
Nouă nu ne trebuie lupta fizică, trebuie să luptăm cu toate acestea prin dragoste, să luptăm cu ceea
ce luptă cu sufletul nostru. Dacă v-au furat, duceți-i și altele cum a făcut Sfântul Serafim de Sarov
când l-au furat. Ca în cazul unei țigănci care a furat banii de la un preot, 500 de ruble de o pâine, dar
el a găsit încă ceva mărunțiș și i-a spus ia și acesta. Ție îți trebuie, eu Îl am pe Domnul, tu ai nevoie de
acestea, cum te cheamă? Eu mă voi ruga pentru tine. I-a dat și ultimul mărunțiș, iar după două
săptămâni țiganca i-a adus 10.000 de ruble,iar părintele i-a dat preotesei să îi folosească pentru
biserică. Țiganca până acum merge la acea biserică. Aceștia sunt acei sfinți care au mai rămas, ei sunt
foarte puțini. Aș vrea să vă povestesc despre un lucru important, despre pruncul Veaceslav care e
acolo în Rai. Primul pe care l-am văzut când am fost acolo pe câmp, era pruncul Veaceslav, el
întâmpină pe toți acolo. El este ca un nou mucenic, m-a întâmpinat cu atâta dragoste. El îi
imbrățișează pe toți copii care mor, în diferite boli, împrejurări grele și îi duce către Dumnezeu. Mi-a
fost spus despre posturi. În realitate postul s-a pus în mânăstiri ca să nu cadă în păcate. Postul e bun
atunci când omul are nevoie să se roage, de aceea se spune că postul este pentru om nu omul pentru
post. Când omul vrea să se roage cu adevărat el trebuie să simtă foamete. Dacă nu va simți foamea,
el nu se va putea ruga cu adevărat. De ce spune ca trebuie să trăiești în smerenie, în umilință, îți
trebuie atât cât să mănânci o bucată de pâine, să-ți plătești întreținerea. Am văzut acolo cum
oamenii dădeau milostenie și cum de fapt îi dădeau milostenie lui Însuși Hristos și către toți sfinții. Și
stiți pilda cu samarineanul care stătea pe jos și nu trebuia nimănui și un sărac l-a ajutat. Numai un
sărac ar înțelege pe alt sărac. Milostenia este dragostea noastră către aproapele. Câteodată mi se
spune că sunt nebun, îi iubesc pe toți, și pe acela și pe celălalt, iar eu le spun că sunt orbi
duhovnicește, fizic văd, dar duhovnicește nu. Această dragoste pentru apropele este principalul lucru
pe care trebuie să îl avem. În concluzie vreau să vă spun: Nu vă luați buletinele noi. Nu vă faceți robi
ai antihristului. Pentru ca de aceasta pecete nu vă veți mai putea izbăvi, veți fi în baza de date și dacă
veți fi în baza de date orice pas pe care îl veți face în lateral, vă vor ucide pe loc și nu va fi o moarte
muceniceasca așa cum primeau sfinții.Pentru că ei nu primeau pecetea, iar voi veți primi pecetea și
după aceea vă veți împotrivi, nu veți mai merge în Rai. Nu veți merita nimic, veți pierde tot veți fi robi
ai diavolului, sufletul vostru va fi osândit. Cu pace și cu dragoste iubiți-vă unii pe alții și nu mergeți la
acei părinți care merg cu Mercedesurile, pentru că ei nu mai sunt preoți adevărați. Preot este acela
care își împlinește cuvântul pe care l-a dat lui Dumnezeu, iar primul lucru este al nepătimirii, a nu
avea dorința către cele materiale, către acești preoți să mergeți. Preotul trebuie să fie nedoritor de
cele lumești, deschis în fața oamenilor, cinstit, casa lui nu trebuie să închidă cu cheia. Trebuie tot
timpul sa fie deschisă pentru toți cei împovărați. Nu poți să pui lumina sub obroc, de acea se spune ca
preotul este credința noastră. Cum este preotul așa este și parohia. Mai demult era așa iar acum
preoții au învățat să se folosească de hipnoză.Au parohii mari și sponsori și ei știu să hipnotizeze,
cunosc psihologia omului pe care o învață și îi manipuleaza pe oameni, dar ei nu înțeleg ca vor merge
în iad sau se gândesc că poate se vor pocăi la sfârșitul vieții. Cel care gândește că se va pocăi mai
târziu acela face un păcat împotriva Duhului Sfânt. Preotul nu trebuie să mai presus de alții, să fie cu
haine umile, sa trăiască cu adevărat creștinește, să fie asemenea Apostolilor după Înălțarea lui
Hristos la cer. Preotul nu trebuie să aibă case, apartamente, nu trebuie să aibă nimic personal, nimic,
totul trebuie să fie al Domnului. Iar când va merge la Domnul să-și lase bunurile ori bisericii ori unui
om nevoiaș. Trebuie să fie fără de arginți, să slujească oamenilor cu toată inima și cu tot sufletul și
predica trebuie să fie însăși viața lui. Călugărul nu trebuie sa primească călugăria cu actul de
identitate. Dumnezeu nu locuiește în biserici făcute de mâini, locuiește în biserici duhovnicești,
acestea sunt sufletele noastre. Vreau să vă spun de Patriarhul Chiril, ce joc duce el între creștinătate
și politică. El vrea să unească politica cu biserica nemijlocit, biserica, adică ceea ce este duhovnicesc
cu ceea ce este pământesc. Despre asta au scris mult stareții noștri, că nu se poate face acest lucru,
dar el conștient merge către asta. El a dat o lege ca episcopii, arhiepiscopii, mitropoliții, patriarhul,
tot ce dețin, apartament, mașini, bani, să le poată păstra dacă ies din funcție. Oare Hristos avea ceva
personal în viață? Chiar și pâinea și peștele le-a împărțit iar Sieși nu Și-a lăsat nimic. El vrea să distrug
dogmele noastre, vrea să distrugă ceea ce ne-a fost lăsat de Sinoadele Ecumenice și s-a spus de mai
demult faptul că al VIII lea Sinod Ecumenic nu trebuie să aibă loc. Vedeam cu diavolul încearcă să
organizeze al VIII lea Sinod Ecumenic, iar îngerii și arhanghelii duceau război nemilos ca să nu aibă loc
acel Sinod. Unii patriarhi care nu au venit (la Sinodul din Creta) al Georgiei, Bulgariei,ei nu au lipsit de
acolo din voia lor. Vă dați seama? Cum să fie ereticii prezenți la un sinod? Și nu numai papistașii, ci și
protestanții, baptiștii, penticostalii. Mulți din cei care au fost chemați acolo, din acele biserici eretice,
folosesc hipnoza. Patriarhul ar fi mers cu plăcere la acel sinod ecumenic -din Creta- pentru că ar fi
vrut să se împrietenească cu Patriarhul Constatinopolului, asta a fost prima lui idee. Iar patriarhul
Constantinopolului Bartolomeu, din veac are ca scop de a uni ortodoxia cu catolicismul, de a uni
toate credințele creștine. Însuși Domnul nu i-a dat voie patriarhului Chiril să participe acolo la sinod,
l-a oprit ca să nu mearga la acel sinod pan-ortodox. Ca să oprească măcar puțin venirea antihristului.
Dacă ar fi mers acolo, s-ar fi dat pe față cine este antihristul. El s-ar arătat, el practic nici acum nu se
mai ascunde. Ce bine că sunt cărți unde se scrie despre al VIII lea Sinod și ce bine că oamenii nu mai
primesc acea adunare ca sinod ecumenic. Pentru că dacă lipsesc doi sau trei patriarhi acela nu mai
este sinod ecumenic. Nu îl ascultați pe Chiril și nu îl primiți ca patriarh, pentru că pomenindu-l la
slujbe ca și pe patriarh noi punem în noi minciuna, pentru că un adevărat patriarh nu ar face aceste
lucruri, pe el l-a pus însuși vicleanul. Acum totul se cumpără și se vinde și orice post se cumpără și se
vinde, indiferent dacă este politic sau duhovnicesc. Despre cei de alte credințe pot să va spun, eu nici
un catolic nu am văzut în Rai, nici chiar din clerul lor. Cred că asta spune totul, iar în iad ei sunt foarte
mulți, pentru că ei fumau, pentru că împărtășirea lor nu este împărtășire adevărată. De aceea tot ce
spune patriarhul Chiril este pentru un câștig, iar primul scop este unirea cu Europa, crearea unei
religii universale care să fie sub conducerea liderilor politici. Catolicismul în Europa locuiește într-un
singur loc, în Cracovia, ei încă mai încearcă cât de cât să trăiască creștinește, nu vor să-l primească pe
papa actualul. Bineînțeles că cred greșit și în Rai nu vor merge și în ultimul timp foarte puțini mai
merg în Rai, sunt cazuri unice. De aceea tot ce spune patriarhul, încearcă săne mintă, să ne inducă în
eroare prin puterea hipnozei. El are o influență mare hipnotică. De ce? Pentru că însuși antihristul îl
conduce dinăuntru. Iar când va veni antihristul vom vedea, va veni prigoana și va începe să ne ucidă.