GEORGE TIMU

15.08 1936 / 01.05.2014

Cugetare
Vorba bună şi zâmbetul şi fapta binefăcătoare
Sunt raze ale soarelui răsfrânt în sufletul omului.

N. Iorga.
CUGETĂRI- 1972.
Ed. Albatros.
 SCURT PREAMBUL

A scrie o carte în care să-ţi zugrăveşti toate trăirile de zi cu zi dintr-o viaţă şi să

fii şi foarte principial, este un act de cutezanţă, mai cu seamă atunci când nu eşti o
personalitate de NOTORIETATE publică.
Totuşi am îndrăznit să fac acest lucru ,cu toate că nu ştiu pe cine ar putea să
intereseze acest subiect cu acele evenimente ce s-au derulat în cei peste 75 de viaţă.
Totuşi am făcut-o pentru a rămâne un document strict familial în care lipsa părinţilor,
necunoaşterea şi ignoranţa au jucat un rol hotărâtor în viaţa mea . Aceste evenimente
din viaţa personală le-am înmănuncheat, prin arta condeiului, grafic, iconografic şi
prin vers în lucrarea intitulată DISONANŢELE DESTINULUI, LIMITÂNDU-
MĂ LA A TIPĂRI UN NUMĂR FOARTE REDUS DE EXEMPLARE, PENTRU A NU TREZI O
SERIE DE COMENTARII PRO SAU CONTRA şi de ce nu, pentru a contracara o serie
de speculaţii cu privire la viaţa intimă.
Am scris această carte şi cu intenţia de a se face cunoscut ce se întâmplă cu
destinul unui om atunci când nu cunoaşte la timpul potrivit adevărata dragoste
părintească şi Cuvântul Creatorului Suprem.
Acum sunt conştient de faptul că înainte ca Dumnezeu să-mi de-a viaţă, prin
duhul său, păcatul a intrat în mine , aşa cum spune în Sfânta Scriptură în capitolul
Rom. 5-12.
Deci în mod concret, sunt conştient şi de faptul că păcatul mi-a amorţit duhul (
Efs.2:1) şi nu întâmplător prin năzbâtiile copilăreşti comise sau prin întreaga activitate
din tinereţe mi-am transformat trupul în carne păcătoasă.
(Gen.6:3: Rom. 6: 12).
În viaţa mea de copil nu î-mi amintesc să fi văzut vreo dată în casa noastră o
Biblie şi în mod sigur nu a fost,iar discuţii pe teme religioase se purtau destul de rar,
fiindcă stigmatul păcatului atârna ca sabia lui Damocles asupra capului celor două
femei care aveau obligaţia ca să mă crească. . Deci nu aveam de unde să cunosc aceste
elemente de bază ale vieţii creştine.
Aceste lucruri le-am aflat mult mai târziu, prin acel om minunat – Tit Mehedinţi.
Deci, iată de ce până în primăvara anului 1980, nu am înţeles că Biblia este chiar
Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat de EL ÎNSUŞI.
Cu toate acestea , prin intrarea aproape zilnică în CASA LUI DUMNEZEU , cu
intenţia de a o ajuta pe bunica la treburile gospodăreşti, s-a cimentat în conştiinţa mea
ideea că Dumnezeu este unicul creator a tot ce ne înconjoară şi a trimis pe pământ pe
Fiul Său pentru mântuirea noastră.
Pornind de aici nu am ezitat niciodată să intru într-o biserică fie ea Creştin
Ortodoxă, Catolică , Baptistă sau Biserica Adventistă De Ziua a Şaptea şi să mă rog
bunului DUMNEZEU şi FIULUI SĂU cu evlavie.
 Am căutat permanent să străpung acel zid de despărţire între mine, ca fire
păcătoasă şi Dumnezeu, ca mijloc de salvare în dorinţa de a fi ascultat.
În zilele de azi prin Postul de Radio VOCEA SPERANŢE , pot să primesc în mod
direct acest Cuvânt şi să am deplină încredere în el.
Admir acest colectiv redacţional care se străduieşte să ne redea , nouă
ascultătorilor, posibilitatea de informare cu toate problemele vieţii de toate zilele.
În concluzie pot să afirm cu tărie că nici un păcat, nici o slăbiciune sau cădere
din partea noastră nu ne poate separa de dragostea lui DUMNEZEU, care este în
Cristos ISUS.
Datoria noastră, a creştinilor, este de nu uita nici un moment că ISUS HRISTOS
a venit pe acest pământ şi a trăit ca om timp de treizeci şi trei de ani şi jumătate . Apoi
El a murit , a înviat şi a fost făcut un Duh dătător de viaţă ( 1 Corinteni 15 :45)
Am considerat din totdeauna că poezia este o artă prin care vorbeşte
sentimentul,este arta sufletului însăşi, ce se manifestă prin exprimarea unor nostalgii,a
unor trăiri , sau a unei credinţe.
Iată de ce stimate cititor al acestor rânduri am crezut de cuviinţă să închei cu o
serie de versuri pe care le-am scris cu ocazia unor momente cruciale ale vieţii mele.

AUTORUL
 DESTIN, NECUNOAŞTERE SAU IGNORANŢĂ?

În acel an, acum de tristă amintire, ziua de 15 august a anului 1936, am aflat
mult mai târziu că a fost foarte frumoasă, atât ca sărbătoare în calendarul Creştin –
Ortodox, dar şi în sufletele oamenilor.
Cică atunci când soarele se pregătea să coboare pentru odihnă, ici colo, se mai
auzeau frânturi de cântece populare de la patefoane şi gramofoane, iar veselia mai era
încă în toi.
Pe la unele case, ce aveau în faţa porţilor bănci pentru relaxare, se puteau vedea
grupuri de bătrâni cu feţele îngrijorate, depănând ştirile aduse de feroviarii locului, ce
deserveau trenurile de călători spre Cernăuţi, Iaşi sau Cluj, referitoare la situaţia de pe
frontul din Polonia şi de succesele obţinute de către trupele germane.
Vestea că Ana, Savetei Timu , a născut în jur de ora 15 un băiat, era cel de al
doilea subiect ce se răspândise ca lumina fulgerului în tot cartierul Capul Satului, din
extremitatea estică a Câmpulungului Moldovenesc.
Femeile, foarte curioase se întrebau una pe alta : Cum s-a putut întâmpla aşa o
ruşine unei fete ce abia ,dacă împlinise 15 ani ?
Surprinderea aceasta, destul de mare, venea şi de la faptul că, Ana nu a fost
văzută în compania vreunui bărbat şi nu a prezentat nici-un semn că ar fi însărcinată,
iar până în ultima zi mersese la atelierul de croitorie, unde îşi făcea ucenicia.
Cele mai în vârstă, au mers până acolo cu curiozitatea, încât au acostat chiar
moaşa pe stradă, punându-i diferite întrebări care să facă lumină în acest caz , destul de
senzaţional.
Cele de vârsta ei, pline de compasiune şi teamă, s-au dus să o viziteze.
Ana, adică mama, era o femeie foarte frumoasă. Asta nu o spun eu. Mărturie stau
pozele vremii, părerile celor din jur, constatările personale, ( atunci când am început să
cunosc mai bine lucrurile). Cert este faptul că printre cele de vârsta ei nu avea
concurenţă în tot cartierul, de unde poate şi această nenorocire.
 Felul său bonom, şarmant, amabilitate şi inteligenţă sclipitoare, neimplicarea în
bârfe şi în viaţa particulară a altora, a făcut să fie iubită şi respectată.
După cum arătam mai sus, femeile mai în vârstă, mai aveau în faţă şi
antecedentul, că şi Saveta ,adică bunica , la vremea ei a trecut prin aceiaşi situaţie când
a adus-o pe lume pe mama, aruncând evenimentul prezent în prăpastia destinului sau a
nesăbuinţei.

Deci, cam în aceste condiţii a venit pe lume, George.

Tot mai târziu am aflat că în momentul botezului, preotul, Luţă ar fi afirmat că toţi acei
născuţi în „zi mare”sunt părtaşii unei vieţi zbuciumate.
În drum spre casă, de la acel ceremonial religios se purtau discuţii tot mai aprinse pe
această temă.
Victoria lui Ioniţă Prundeanu, verişoară cu mama , o femeie mai răsărită şi cu un
nivel cultural mai ridicat ca urmare a faptului că îi plăcea să citească, se impunea ca
lider în aceste comentarii şi susţinea sus şi tare că în perioada 23 iulie – 23 august,
soarele guvernează leul. Este un semn de foc , masculin dar şi pozitiv. Cuvintele cheie
pentru aceşti nativi SUNT; voinţa, loialitatea, creaţia şi susceptibilitatea. Iar ca să-şi
întărească convingerile avertiza: ,, O să vedeţi voi căci calităţile acestui băiat se vor
roti în jurul independenţei. Va fi un talentat din punct de vedere al simplicităţi, iar
latura sa obscură nu se va despărţi de orgoliu. Acesta va avea deviza: VREAU, DECI
HOTĂRĂSC. Azi, când derulez filmul vieţii îmi dau perfect de bine seama că acea
femeie, prin prorocirile ei, a avut perfectă dreptate, fiindcă stăpânea destul de bine
noţiunile de astrologie.
Mai târziu când am început să mă documentez în acest sens am aflat că în
momentul naşterii noastre, cosmosul deţine imaginea a ceea ce suntem, iar cerul în
clipa naşterii ar fi, într-o oarecare măsură, o fotografie a temperamentului şi a
caracterului nostru.
 Omul, este o fiinţă complicată şi diversă , adeseori ne cunoaştem prea puţin, şi
ne mulţumim să reacţionăm la diferite evenimente fără a observa ce se repetă în viaţa
noastră.
Nu toţi suntem construiţi la fel. Indiferent dacă suntem bărbat sau femeie. Avem
o manieră unică de a munci, a iubi, de a spera sau de a suferi.
Iată de ce Creatorul Suprem ne-a aşezat acolo unde ne este locul. Iar ascendentul indică
fundamentul personalităţii şi felul în care ne vom adapta mediului înconjurător.
Incontestabil , ereditatea şi mediul înconjurător îşi păstrează în acest caz rolul
primordial, dar cerul din momentul naşterii noastre ne va reflecta întreaga fiinţă.
Având în vedere faptul că de la o vârstă destul de fragedă am început să mă
instruiesc, literatura fiind slăbiciunea mea, nu prea am dat atenţie prorocirilor
pământeşti, dar după cum s-a derulat viaţa ulterioară, această premoniţie a fost un
permanent moment de meditaţie , iar curiozitatea , indiferent de domeniu m-a urmărit
pe tot parcursul vieţii şi în foarte multe cazuri am avut de suferit din cauza acestui
handicap.
După cum arătam mai sus, bunica în puţinul timp liber ce îl avea, lucra şi ca
servitoare în casa preotului ortodox Luţă. Cu toate acestea , în mod paradoxal , nu î-mi
amintesc ca în casa noastră să fi existat vreo Biblie. Tot ceremonialul religios se derula
după o cărticică de rugăciuni de cuprins felurit, frumos prezentată grafic şi cu coperte
cartonate în relief, editată în anul 1910, de către Mitropolia Bisericilor Ortodoxe din
Cernăuţi. Această cărticică a fost primită în dar cu ocazia împlinirii vârstei de şase ani
când am început să desluşesc tainele literelor şi care m-a însoţit până în ziua de azi în
toate peregrinările mele prin viaţă.
Din neştiinţă nu am realizat faptul că poate fi şi un alt cadou mai mare ce poate
fi oferit oamenilor de către Dumnezeu – Jertfa de răscumpărare a Fiului său , ISUS
Hristos. Am aflat mult mai târziu că acest lucru este prezentat în versetul prorocului
Matei, 20 : 28 din BIBLIE.
După ani şi ani mi-am dat seama că am pierdut ocazia unică de a face startul spre
acele bucurii imense şi satisfacerea celor mai importante necesităţi pe care le cer
primii paşi spre orizontul vieţii.
Poate că aşa învăţam la timp că Domnul Dumnezeu este adevăr : EL ESTE
DUMNEZEUL CEL VIU.( Irimia 10 :10) Sunt sigur că acum cu mintea coaptă
aveam un punct de vedere corect faţă de semenii noştri, indiferent de sex. Şi în mod
sigur că aşa înţelegeam mai uşor problemele de viaţă şi modul de adaptare . Totuşi
necunoscând toate acestea de la o vârstă destul de fragedă , când tentaţia înspre păcat
îşi face tot mai mult loc , afirm cu tărie că am evitat viciile adolescenţei ca fumatul şi
consumul de alcool, prezicătorii , vrăjitoarele sau alte persoane ce se ocupau cu
probleme de ghicit sau astrologie.
Asta nu datorită faptului că am considerat că este un păcat , ci de teama de a afla
ce va urma în destinul meu, destul de întortocheat. Deci am lăsat lucrurile să decurgă
de la sine.
Atunci când am început să studiez Biblia , în versetul din Luca 11; 28 am
constatat că scrie clar că ,,Fericiţi sunt cei care aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc,,
Concluzionând se poate afirma că orice familie de pe pământ îşi datorează
existenţa Tatălui nostru ceresc.
Poate e cam deplasată comparaţia dar eu m-am învârtit în viaţă ca un câine în
jurul cozii . Nu am ştiut şi poate nu am vrut să ştiu că în Biblie se găsesc învăţăminte
pentru toate problemele de viaţă pământească. Învăţături prin care se poate trage
concluzia că toată scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă ca să înveţe , să mustre,
să îndrepte lucrurile , să disciplineze în dreptate, în aşa fel ca omul lui Dumnezeu să fie
pe deplin competent şi complet echipat pentru orice lucrare bună. (Timotei 3:16-17)
Iată care este adevăratul motiv prin care în tinereţe am rătăcit în viaţă.
Această rătăcire , cu motivaţia ei obiectivă sau subiectivă caut ca prin rugăciune şi
viaţă creştină să o înlătur din conştiinţa mea , pentru a înfăptui voinţa Bunului
Dumnezeu. Mă străduiesc din răsputeri să realizez acest lucru, dar cu firea-mi
păcătoasă nu în toate ocaziile am sorţi de reuşită
Acum, cu mintea coaptă, dacă îmi analizez copilăria, adică „Cei şapte ani de
acasă,”pot să afirm deschis că am fost iubit, dar am suferit şi unele repulsii, deoarece
am apărut ca o piedică în calea formării unui viitor pentru o femeie frumoasă şi tânără.
Soarta copilului din „Flori”.
Acel bărbat ce m-a conceput, nici nu pot să-i rostesc numele, a refuzat
paternitatea, având în momentul conceperii mele o soţie şi doi copii. Bunica, a mers
până acolo încât a cerut mamei să-l repudieze complet şi să nu-i recunoască
personalitatea.
În acest fel s-au distrus două suflete. Copil fără tată şi mamă etichetată cu un copil din
flori şi toate celelalte „derivate.”
Moderna clădire, contemporană cu mine în care am mers întâi la grădiniţă, apoi
la şcoală este aşezată în imediata apropiere a staţiei C.F.R. din Capul Satului. De aici
zilnic, urmăream acel iureş de du-te vino al trenurilor, remorcate de faimoasele
locomotive cu aburi. Acesta poate fi un motiv temeinic din care s-a născut acea
afinitate, ce avea să mă urmărească toată viaţa, pentru locomotiva cu aburi în special, şi
cea pentru tren în general.
Cu şcoala am mers binişor. Aşa ca un copil nesupravegheat. Mă limitam numai
la tot ce prindeam în clasă. Acasă nu avea cine să mă ajute la lecţii. Bunica şi mama
trudeau din greu, de dimineaţă până seara târziu pentru a-şi câştiga existenţa. Acest
lucru m-a determinat să pun accent deosebit pe scris şi citit, iar cu aritmetica să rămân
restanţier până la adânci bătrâneţe.
Bunica văzând această pasiune a mea a început să-mi aducă revista LUMEA
COPIILOR, în care găseam pe ultima pagină PĂŢANIILE LUI GOGUŢĂ şi revista
militară germană SIGNAL, în care erau redactate imagini de pe frontul din Polonia şi
Cehoslovacia precum şi alte publicaţii, în
mod deosebit cu poze, urmărind ca în acest
mod să îmi tempereze aptitudinile
ştrengăreşti de copil nesupravegheat.
Cu nostalgie îmi amintesc de câinele Rex,
al patronului unde lucra bunica ca
menajeră. (subprefect al fostului judeţ
Câmpulung Bucovina).
Era de o frumuseţe şi inteligenţă
uimitoare . Apoi de cele două fiice ale
patronului Trudy şi Berta, care s-au ocupat
foarte mult de educaţia mea. De la ele
primeam bomboane şi ciocolată atunci când
făceam progrese la citit şi scris.
Tot în acea perioadă l-am cunoscut şi pe
Severin, un copil din familia de evrei
Hanzenfrantzz, pentru care bunica lucra ca menajeră, în puţinul timp liber ce îl avea,
pentru a mai putea câştiga un ban în plus.
Era un băiat minunat şi de un caracter ales. Fiind cu patru ani mai în vârstă şi cu
o educaţie solidă , am avut posibilitatea de a învăţa
foarte mult de la el, atât în modul de comportare
cât şi din cultura generală. Între noi s-a stabilit o
prietenie trainică care a ţinut ani şi ani .
El a urmat Şcoala Tehnică de Exploatare şi
Transport a Lemnului, iar eu nu m-am putut
despărţi de locomotivele mele.
Această prietenie a fost atât de sinceră şi
puternică încât nu am omis al promova în diferite
funcţii pe linie profesională, atunci când am
avansat în funcţie pe linie politică, cu putere de
decizie.
Mult am mai suferit reciproc când în toamna
anului 1966, s-a repatriat cu familia în localitatea
AŞCHELON, din sudul Israelului.

Am corespondat ani şi ani la rând, dar odată cu peregrinările mele profesionale

prin judeţul Constanţa, corespondenţa s-a întrerupt brusc.
Euforic că am început să cunosc o altă lume, de ce să nu recunosc , am şi uitat
de această corespondenţă
În primăvara anului 2000, am avut o mare surpriză: Severin , s-a interesat de
mine prin diverşi prieteni de la Câmpulung şi am primit o scrisoare la Constanţa prin
care î-mi cerea diferite relaţii despre mine şi invitaţia de ai face o vizită de şapte zile în
oraşul AŞCHELON din sudul Israelului.
Bucuria mea nu a cunoscut margini. Am întocmit imediat formele legale de
deplasare. (În situaţia aceea tulbure de după revoluţie nici nu a fost prea greu.)
Totuşi aceste pregătiri de plecare au depăşit cu mult marele eveniment creştin –
Naşterea Domnului – din anul 2001.
Ideea unei excursii de şapte zile în ŢARA SFÂNTĂ mă bulversase complet . Nu
puteam să cred că s-ar fi putut înfăptui vreodată.
Deci , iată-mă la data de 1 iunie 2001, plin de emoţii pe aeroportul din Bucureşti
printre călătorii aeronavei cu destinaţia Paris, unde urma să fac o scurtă escală pentru
cursa de Israel, cu destinaţia Aşkelon.
Repet: Emoţia şi nerăbdarea revederii cu Severin , mă stăpânea complet. Nu am
cuvinte ca să descriu această stare emoţională ce se amesteca cu o nelinişte profundă.
O frumoasă stewardesă, crezând că am rău de înălţime mă consola şi încerca să
mă trateze cu ceai, cafea sau coniac. După ce i-am destăinuit adevăratele motive sa mai
liniştit.
Atât Severin , cât şi frumoasa lui soţie ,o evreică născută şi crescută în Tanger ,
care se exprima într-un perfect dialect românesc, m-au primit şi tratat, în mod deosebit
chiar din primele momente ale aterizării avionului pe aeroportul Ben Gurion.
 Prima remarcă a fost clădirea spaţioasă şi modernă a acestui aerodrom, plină de
vegetaţie mediteraneană.
Faptul că Severin a venit cu maşina personală la aeroport, din primele momente
a început să-mi explice , cu lux de amănunte itinerariul acestor şapte zile de paradis
turistic. Tot odată am reuşit să aflu o serie de date din viaţa personală , că are un băiat
în vârstă de 10 ani ,şi că funcţionează ca ofiţer superior de contrainformaţii în armata
israeliană.
Prin această ieşire am reuşit să cunosc aproape în întregime ,pe viu , istoria
zbuciumată a acestui popor, graţie acestui prieten minunat care mi-a asigurat toate
condiţiile de deplasare, atât la locurile sfinte cât şi la cele pur turistice, încărcate de
prezenţa vie a Domnului ISUS HRISTOS.
Încă din dimineaţa primei zile,pe o caniculă greu suportabilă am vizitat oraşul
Bethleem ,fiind cazaţi la hotelul Paradis, în condiţii deosebit de confortabile. ( aer
condiţionat , piscină, duşuri cu apă dulce şi de mare, posibilităţi de gimnastică şi masaj
sau raze ultraviolete, toate acestea în condiţii de super confort şi într-un decor de
vegetaţie exotică).
De aici ne-am îndreptat spre mormântul Regelui David.
Mormântul este înconjurat cu un frumos grilaj de fier forjat, ce separă pelerinii de locul
sfânt şi are la bază un mic altar pe care este aşezată Steaua lui DAVID. Locul este
presărat de coroane şi buchete de flori în forme diferite, provenite din vechile
sinagogi.
Tot aici se serbează SĂRBĂTOAREA SĂPTĂMÂNII ( RUSALIILE), apoi
Primirea Legii de către Moise pe muntele Sinai.
Am vizitat Biserica ADORMIREA MAICII DOMNULUI, încăperea unde a avut loc
CINA CEA DE TAINĂ şi unde Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor săi.
Aici impresionează mozaicul executat din folii de aur şi argint.
Această Biserică a fost construită în stil Gotic din porunca Împăratului
Constantin cel Mare, cu faimoasa Poartă LAFFO, spre zona SFÂNTULUI
MORMÂNT.
Îmbătat de această ieşire nu am dat importanţă locului unde mă aflu şi ce şansă mi-sa
oferit. Am privit lucrurile ca simplu turist. Ce este drept, nici nu apucasem să studiez
Noul Testament, ce mi-sa oferit de către organizaţia P.N.C.Ţ.D. din Năvodari şi din
această cauză nu am acordat o atenţie deosebită Chivotului, ce ocupă un loc crucial în
istoria acestui popor. O ocazie unică, nefructificată.
În memoria mea va rămâne acea excursie efectuată la Ierusalim , de purificare
sufletească.
Aici se adunau oameni din toată lumea ce audiau slujbele din acele mici bisericuţe cu
o răbdare de fier, care aveau propriul program şi preot. Slujbele se efectuau în toate
limbile.
Apoi pe rând au fost vizitate mai multe biserici ca: Învierea, Sfântul Mormânt,
Martirium, Golgota ,Rotonda . Masa era servită după reţete biblice, iar desertul, un fel
de colivă cu rodii, foarte gustos.
În cea de a treia zi am vizitat CASA PÂINII. Aici este afişat sugestiv versetul
Biblic:
,,Eu sunt pâinea cea vie ce s-a pogorât din cer”, apoi biserica Câmpul Păstorilor,
ca un simbol viu al Naşterii Domnului.
În cea de a patra zi, profitând de vremea foarte frumoasă, ne-am îndreptat spre ZIDUL
PLÂNGERII, loc în care se perindă sute de turişti zilnic. Este o forfotă nemaipomenită.
Un du-te vino în care valuri de oameni ce apelează la mila lui Dumnezeu, cu felurite
probleme. În mod deosebit cei ce au rit mozaic.
În vârful Muntelui Măslinilor se află BISERICA ÎNĂLŢĂRII DOMNULUI, exact pe
locul de unde ISUS s-a înălţat la ceruri. Construcţia are trei nivele având un diametru
circular.
În apropiere se află GRĂDINA GHETSIMANI, unde ne-am relaxat şi noi puţin.
Am făcut apoi un mic popas la DRUMUL CRUCII ( OMANA). Aici se afla pe vremea
Mântuitorului curtea de judecată a romanilor, CAPELA FLAGERĂRII, adică locul
unde ISUS a fost biciuit. Din goana maşinii nu sunt trecute cu vederea şi o serie de
localităţi de pe VALEA IORDANULUI, locul unde a fost botezat ISUS.
Aici impresionează numărul mare de stâne în care sunt crescute capre, ce pasc liniştite
printre craterele ruinelor lăsate de urgiile războiului de şase zile, din 1967.
În ultima zi , vremea s-a mai stricat, totuşi am putut vizita localitatea HERMON,
cu punctual turistic AMARGHEDON şi vestitul râu IORDAN cu locul în care a fost
botezat ISUS.
Aici , pelerinii ce doresc să se boteze, în mod simbolic, îşi procură din comerţ o
cămaşă cu care se îmbăiază şi care este păstrată pentru a fi îmbrăcaţi atunci când
decedează.
De la Severin am aflat că în Coranul musulman este prevăzută ca obligaţie a
creştinului de a merge în fiecare an în pelerinaj la MECCA.
Din bun simţ nu am făcut nici o aluzie în acest sens, ci m-am mulţumit cu ceea
ce mi-a oferit acest prieten adevărat de a putea vizita aceste locuri mirifice din ŢARA
SFÂNTĂ şi să-mi port paşii pe urmele mântuitorului şi ale ucenicilor săi , de a mă
întâlni cu ISUS Cel Viu, fapt care mi-a creat o adevărată revelaţie sufletească.
Cel mai greu a fost momentul despărţirii.
Am proiectat nenumărate excursii prin locurile copilăriei noastre pe masivele
RARĂU şi GIUMALĂU , precum şi pe Litoralul Românesc ş.a. În acele momente în
care îşi făcea un loc puternic recunoştinţa, nu puteam intui că aceste vise vor rămâne
la nivel de angajament.
 În anul următor am făcut o excursie în Egipt, ca să întregesc farmecul israelian .
Nu am realizat faptul că această ţară este o ţară vândută şi trăieşte numai din veniturile
realizate din turism şi din acest motiv nu am putut să văd mai mult decât barajul de la
ASUAN prin care Nilului i-sa dat o nouă utilitate şi Muzeul de Arheololgie Antică din
Cairo.
Aceasta din cauza lipsei de valută. Nu am realizat faptul că finanţatorul
principal de astă dată nu a mai fost alături de mine.
Din anul 2006, corespondenţa noastră s-a întrerupt subit. Îngrijorat din cauza
evenimentelor militare din zonă , am făcut numeroase demersuri la ambasada de la
Bucureşti, dar fără nici un răspuns.
Vorbind despre excursii nu pot să nu amintesc despre cele efectuate în perioada
cât am fost în muncă politică de la Mausoleul din Moscova, Oraşul erou Lemingrad ,
Zidul Berlinului , Budapesta sau Sofia, în care a fost inclusă şi vizita la renumita
staţiune Balcic.
De data aceasta am înţeles pe deplin modul profund şi sentimental prin care
Regina MARIA, a lăsat prin testament ca inima să-i fie îngropată pe aceste locuri de un
pitoresc deosebit.
Având în vedere faptul că din anul 1940 , inima a fost mutată la Castelul Bran,
nu am omis faptul ,ca un împătimit turist ,să nu vizitez acest obiectiv turistic în care se
odihneşte acea părticică sentimentală din viaţa acestei extraordinare fiinţe. Iar de când
inima a fost strămutată la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti , de fiecare dată
când aveam trecere prin acest oraş , treceam pragul acestui obiectiv turistic. Am
admirat de fiecare dată grija şi semnificaţia cu care această inimă a fost îmbălsămată şi
înfăşurată în acel steag cu două feţe , pe una fiind reprezentat tricolorul românesc, pe
cealaltă steagul Angliei, şi apoi introdusă într-o cutie de argint, iar acestea , la rândul
lor au fost introduse într-o casetă din aur masiv.
Cea mai impresionantă excursie, după cea din ŢARA SFÂNTĂ, a fost cu ocazia
vizitării Lagărului nazist de la Auschwitz-Birkenau, în care am putut să văd pe viu
locul unde au avut loc acele atrocităţi umane de neimaginat pe care pot să le comită
oamenii asupra semenilor lor.
 Parcă şi acum, după atâţia şi atâţia ani, se aud voci de disperare , iar mirosul de
carne umană arsă , se scurge prin coşurile înalte ale Fabricii Morţii.
Am fost foarte atent la fazele prin care erau executaţi mii de oameni, fie ei copii,
femei, bătrâni sau oameni în toată firea. M-au bulversat acele experienţe ce se făceau
pe viu la diferite grupe de vârstă şi sexe.
Nu pot să înţeleg cum acei oameni ce în concepţia mea atât de omenoşi , cu un
zâmbet cuceritor şi cu o cultură atât de avansată au fost în stare de asemenea masacre
umane?
Această întrebare se repetă permanent în conştiinţa mea, chiar după atâţia ani.
De aici concluzia, că este foarte uşor să înfăptuieşti un rău chiar în condiţii de
super civilizaţie.
Dacă de la excursia făcută în Israel sufletul mi-sa purificat complet, cu toate că
şi acolo au fost atrocităţi, aici în această Fabrică a Morţii, durerea, disperarea ,
deznădejdea şi cruzimea au fost la ele acasă şi mă vor urmări pe tot parcursul vieţii.
Rămânând în domeniul turismului pot să afirm că nici un obiectiv turistic din
interiorul României nu mi-a rămas necunoscut. Atunci când aveam timp liber şi bani
făceam un permis de liberă circulaţie pe tren, în circuit şi plecam cu dorinţa de a-mi
cunoaşte ţara. În aceste condiţii am cunoscut Muzeul Ceasului din Ploieşti, castelele
Peleş , Huniazilor şi Bran , Muzeul Căilor Ferate din Bucureşti şi Reşiţa, Muzeul
Antipa, cel de Arheologie din Constanţa şi Bucureşti, case memoriale , colecţii
personale sau toate staţiunile balneo – climaterice. Nu au fost ocolite nici oraşele
Cernăuţi şi Chişinău ce se confundă cu istoria şi cultura pur românească.
După această mică paranteză, să revin la subiectul propus a fi abordat .
Când am început şcoala (1941) de la geamul clasei priveam la acele impunătoare
trenuri militare germane încărcate cu tehnică de luptă ce se îndreptau pe frontul de
răsărit. Admiram pe acei militari germani şi italieni care în ritmul muzicii de acordeon
sau muzicuţe, căţăraţi pe tunuri, tancuri ori camioane , bine ancorate pe acele trenuri,
încântau localnicii.
Îmi amintesc că în anul 1943, la noi în şcoală s-a înfiinţat COLŢUL EROILOR,
aici se expuneau iconografic aspecte de pe linia frontului, de la răsărit şi fotografiile cu
cei căzuţi la datorie.
Mare a fost durerea sufletească pentru întreaga familie când în una din zile a apărut în
acel loc şi poza Sublocotenentului Neculai Timu { Niţucă} , o rudă apropiată .
Când linia frontului s-a stabilit pe aliniamentul Păltinoasa - Mălini-Capu
Codrului, în şcoala noastră a luat fiinţă un spital militar german.
Îmi apar mereu în minte acele fete blonde cu ochi albaştri, fie cu halate albe sau
în impecabila uniformă germană care ne cereau, nouă copiilor, să aducem flori de
câmp pentru răniţi, în schimbul bomboanelor fondante sau a ciocolatelor, ca apoi să ne
pună să mărşăluim încolonaţi în ritmul muzicuţelor. Ce mândru eram când seara mă
întorceam acasă cu pălăriuţa plină cu dulciuri!
Îmi amintesc de faptul că am primit ca recompensă, pentru strădanie şi zel o
muzicuţă cu schimbător de ton, de la acele fete minunate. Acest instrument muzical, pe
care cu timpul îl stăpâneam destul de bine, s-a pierdut o dată cu peripeţiile
adolescenţei.
La încheierea războiului trecusem de nouă ani şi jumătate. Cu inima strânsă
încercam să înţeleg cum acei soldaţi plini de optimism ce plecau pe front în ritmurile
muzicii, acum se întorceau în coloane pedestre , istoviţi şi neîngrijiţi , flancaţi de
sentinele sovietice, ca prizonieri de război.
 Mai târziu am aflat că au fost duşi să reconstruiască ce au distrus şi că asta este
rezultanta războiului – învinşi şi învingători sau DISONANŢELE DESTINULUI.
Din primele zile ale trecerii ostilităţilor militare din zona noastră, colindam cu
alţi copii locurile din munţi pe unde s-au dat lupte, pentru a căuta diferite obiecte din
arsenalul militar. Ajunsesem să cunosc la perfecţie tuburile goale de la armele
germane, italiene, româneşti şi sovietice, cât şi alte obiecte de provenienţă militară ce
se aflau împrăştiate prin pădure sau în cazematele recent părăsite.
Ce imprudenţă infantilă!
Cu mâncarea o duceam destul de bine,cu toate că la noi în casă se gătea foarte
rar. Bunica, avea de grijă ca totul ce era de prisos de la masa , care era destul de variată
şi îmbelşugată a prefectului, să strângă pentru a fi adus acasă, iar domnişoarele atunci
când ocupat cu ştrengăriile, nu treceam pe acolo, îmi pregăteau şi trimeteau prin bunica
pachete consistente cu mâncare şi dulciuri. Dar, de ce să nu recunosc, că erau şi zile
când mâncam cartofi fierţi de cu seară pentru porc. Ce gustoşi mai erau!
Când terminasem clasa a patra, mama şi-a făcut un prieten, care era feroviar.
Fusese şi el căsătorit şi avea un băiat (Mircea), ce prin hotărâre judecătorească îi fusese
încredinţat spre creştere.
Îmi amintesc şi azi cum acest om, când a făcut prima vizită la noi, mi-a adus un
trenuleţ electric. Probabil că mama îi vorbise de slăbiciunea mea. Ce e drept am rămas
foarte încântat. În timp ce mă jucam cu acea bijuterie am surprins o discuţie între cei
doi : ,, Ana, eu te iau de soţie dar fără mânz, el poate să rămână cu bunică-sa, noi avem
unul. Deci poate să rămână cu bunică-sa.”
Din acel moment l-am urât pe acel om, mai mult decât pe acel ce m-a conceput.
Am avut o repulsie inexplicabilă, chiar după atâţia şi atâţia ani: M-am ridicat cu
trenuleţul în braţe şi cu toată forţa unui copil de nouă ani, l-am aruncat în capul celor
doi, ce stăteau îmbrăţişaţi pe pat. Am fugit pe uşă şi nu m-am oprit decât în pădurea din
apropiere.
Nu vreau să descriu acele clipele de groază prin care am trecut, stând o noapte
căţărat într-un copac din mijlocul pădurii.
Ştiind că mama şi bunica, la primele ore ale dimineţii trebuiau să fie la lucru,
zdrobit şi timorat, am coborât spre casă. Cunoşteam locul unde este cheia şi am intrat.
Primul lucru ce m-a preocupat a fost să caut trenuleţul. Când l-am găsit printre
mormanul de jucării m-am repezit cu el la adresa unde locuia acest cetăţean şi l-am
aruncat peste poartă. Întorcându-mă acasă, înfricoşat şi obosit, am adormit imediat.
Într-un târziu am fost trezit de apostrofările mamei şi ale bunicii.
Un lucru ce nu mi-l pot explica nici azi, la o vârstă destul de respectabilă, este
acela, de unde am avut atâta curaj să l-e înfrunt şi să afirm cu tărie,, că eu în casa acelui
om nu voi merge niciodată, iar dacă bunica nu acceptă să rămân cu ea, am să plec de
acasă,,.
În aceste condiţii am rămas cu bunica.
Acest om materialist, probabil şi fără suflet, a căutat prin toate mijloacele să
obţină o împăcare între mine şi el. A mers până acolo încât a exercitat presiuni
represive asupra propriului copil, încât acesta a părăsit casa părintească, plecând în
lumea largă.{ Din surse informative cică ar fi trecut graniţa în Iugoslavia, aşa cum era
la modă în acea vreme}.Eu nu am uitat niciodată acest episod de trista amintire, cu
toate că celor decedaţi trebuie să le acordăm iertare.
Din această căsătorie mama a avut trei copii, două fete şi un băiat. Fata cea mare
(Oltea) era copia fidelă a bunicii. Fire calmă , răbdătoare şi bună gospodină. Aceste
calităţi i-au permis ca mai târziu să-şi făurească o căsnicie durabilă , alături de un băiat
de toată lauda. La rândul ei a crescut un băiat şi o fată care îşi derulează viaţa pe
coordonatele bunului simţ.
Al doilea copil ,Valentin este copie fidelă a tatălui său. Fără comentarii !
Pe Mariana nu am putut să o înţeleg nici odată. Având calităţile estetice ale mamei şi-
a făurit un stil de viaţă independent. Cu toate că s-a căsătorit cu un băiat de excepţie,
având calitatea de profesor de educaţie fizică şi sport , atunci când cei doi copii ajung
a vârsta majoratului, totuşi divorţează, iar în prezent este cuprinsă de mirajul plaiurilor
italiene.
După cum arătam mai sus, pasiunea pentru tren m-a determinat să urmez o
şcoală profesională de specialitate şi la terminare ei am fost angajat la Depoul de
Locomotive din Capu Satului.

Nu pot să uit faptul că bunica îmi

aducea haine demodate de la diferiţi evrei
pe unde lucra, iar mama le transforma după
talia mea şi în felul acesta puteam să ies la
bibliotecă , clubul feroviar sau chiar în oraş.
Odată cu primul salariu situaţia a luat o altă
întorsătură.
Primul permis de liberă circulaţie pe
tren ca proaspăt feroviar a fost făcut pe ruta
Câmpulung – Vatra- Dornei, pentru a-mi
cumpăra un costum de haine modern şi tot
dichisul. Ce mai m-a certat bunica, fiindcă
am cheltuit aproape toţi banii.
În concepţia mea de tânăr cavaler nu
acceptam să nu am ceas de mână , stilou ,
oglinjoară, pieptene şi să nu am o ţinută
îngrijită. O parte din salariu , lună de lună se
ducea pe aceste obiecte de toaletă. Ce
mândru mai eram când ieşeam în oraş !

Trebuie să menţionez faptul că acest complex de singurătate mi-a călăuzit paşii spre
literatură. Timp de patru ani, vara în vacanţe, când mă aflam cu vaca la păscut, sau
iarna în casă am reuşit să parcurg toată literatura beletristică, istorică şi ştiinţifică a
bibliotecii feroviare. Citeam fără saţ şi mă transpuneam în situaţia diferitelor personaje,
ajungând cu mare uşurinţă de la exaltare la lacrimi. Tot de aici s-au format şi nişte
hobby ca: Enigma farfuriilor zburătoare, Minuni ale lumii antice, Omul zăpezilor,
Viaţa pe alte planete, Triunghiul Bermundelor ş.a. Materiale ce erau clasate pe
destinaţii în dosare speciale, cu intenţia ca odată să poată vedea lumina tiparului. DECI
DE PE ATUNCI AU APĂRUT PRIMELE SCLIPIRI DE CREAŢIE LITERARĂ.
(Acest lucru a fost înăbuşit de securitate prin percheziţia efectuată la domiciliu în vara
anului 1976, considerând că am încălcat legea referitoare la corespondenţa cu posturile
străine de radio ce emiteau emisiuni în limba română . Aceste dosare au fost
confiscate şi odată cu ele o colecţie numismatică de începător şi un mini-binoclu cu
lunetă pentru antiaeriană, ce îl aveam ca amintire de la un ofiţer german (D-l OTTO)
care permanent îmi spunea că îi amintesc de băiatul său Villy. Această pierdere enormă
a avut un efect năucitor asupra pasiunii mele de enciclopedist în formare, mai cu seamă
că am fost amendat şi cu 250 lei, amendă penală , pentru deţinere ilegală de valută
neînregistrată ca numismat. Sumă foarte mare la vremea respectivă. Imediat după
evenimentele din Dec. 89, m-am adresat CNSAS şi mi-sa răspuns că există două
dosare de cercetare pe adresa mea compuse din 62 de file , dar de documente nici
vorbă şi nici de mini-binoclu. Am cerut să văd personal aceste dosare şi mi-sa
acceptat. Din lecturarea lor am aflat care îmi erau adevăraţii “prieteni”, P.V. de
constatare şi confiscare a materialelor respective şi a colecţiei numismatice , pe care ei
o denumeau valută. Copiile xeroxate cu această ocazie stau ca mărturie şi consolare.
Această sete pentru literatură în care s-au perindat toate stările emoţionale de destin
tragic şi visând la o viaţă în doi care să vizeze perfecţiunea, au format în mine acea
idee fixă de visător , fără să conştientizez faptul că autorii dau numai jaloane cam cum
ar trebui să fie viaţa.... Iată de ce este necesar ca la vârsta formării pentru viaţă trebuie
o mamă cu un sfat pertinent. Lipsa mamei, pentru mine a avut un deznodământ tragic.
Un alt deznodământ tragic al existenţei mele a fost şi acel „handicap al copilului din
flori”, adică de a mă naşte un sentimental. Inima mea largă, având la bază deviza
„Totul sau nimic,” a putut fi foarte uşor manipulată de femeile fără suflet, care trec prin
viaţă ca gâsca prin apă. De aici au plecat toate necazurile, suferinţele şi neîmplinirile.
Pe moment îmi făceam iluzii, nutream speranţe, ca apoi să gust din cupa
dezamăgirilor. Aşa a fost să fie. Azi când se scriu aceste rânduri nu se mai poate face
nimic.
Nu trebuie omis faptul că din această sete de lecturare a tot ceia ce îmi cădea în
mână, s-a format în mine şi acea pasiune de a relata în presa locală o serie de stări de
fapte din unitate sau realizări ale colegilor de muncă.
Ce mândru eram când îmi vedeam publicat în ziarul judeţean ZORI NOI
materialul sub semnătură. Ce e drept , materialele sufereau din punct de vedere stilistic,
dar cu ajutorul unor redactori inimoşi şi binevoitori ca D.Clement, Ion Nedelea,
Nicolae Groza ,sau Maria Florea, condus de talentatul redactor şef Ion Paranici, om
căruia îi păstrez o adâncă recunoştinţă, deveneau publicabile.
Succesul de a mă număra printre premianţii primei ediţii a Festivalului Cântarea
României (1956) mi-a dat aripi şi am fost marcat profund în a mă dedica şi specializa
acestei de a doua profesii extrabugetare.
În vremea tinereţii mele, era la modă ca lumea în zi de sărbătoare să se adune pe
peronul gării pentru a admira trenurile de călători.
Într-o asemenea zi, în timp ce mă aflam de serviciu, foarte mândru de calitatea de
proaspăt feroviar, am cunoscut-o pe Doruţa. O fată extraordinar de frumoasă, de
caracter şi care îmi amintea de mama.
După cum spuneam, născut din dragoste nelegiuită, m-am îndrăgostit pe loc şi am
hotărât să ne căsătorim.
 Şi uite aşa, numai şi numai după împrejurările create de destin m-am văzut
căsătorit, cu acte în regulă.
Prin atitudinea mea am reuşit să îndârjesc atât de mult pe mama şi pe bunica,
încât micuţa noastră casă a fost despărţită în două cu intrări separate. Motivul a fost
acela că această frumoasă fată făcea parte dintr-o familie de bolnavi T.B.C. , iar eu nu
aveam pe atunci decât aproape douăzeci de ani.
Ce oprelişti stau în faţa primei iubiri ? Şi de cine mai asculţi ?.Toţi acei ce îţi vor
binele devin duşmani înverşunaţi. Şi uite aşa, fără voia nimănui ne-am căsătorit
stârnind un val de discuţii neprincipiale pe această temă separate. Au apărut reproşurile
şi jignirile cu acuze calomnioase la adresa tinerei soţii nu au început să apară. Ea fiind
acuzată de corupere iar eu de orbul găinilor. Totuşi viaţa mergea înainte. O iubeam şi
mă iubea.
Un vechi proverb spune: ,, Aţa se rupe de acolo de unde este subţire.”
Peste cinci -luni primesc ordin de încorporare
ca militar în termen .

În această situaţie tinerei sotii îi este

imposibil să locuiască sub acelaşi acoperiş cu
bunica şi se mută la părinţi.
După lăsarea la vatră , dacă se poate
spune aşa , viaţa noastră intră pe un făgaş
pline de speranţe.
După moda vremii, având origine
socială sănătoasă am fost recrutat şi am urmat
o şcoală superioară de partid de un an şi
paralel liceul la cursul seral.
După terminarea studiilor ŞCOLII DE PARTID DE UN AN,am fost repartizat într-o
importantă funcţie politică cu probleme de tineret. PRIM SECRETAR AL
RAIONULUI CÂPULUNG MOLDOVENESC- Jud. Suceava

În această perioadă s-a născut şi primul nostru copil, STELICĂ.

Viaţa mergea înainte şi toate în calea noastră păreau trandafirii.
Într-una din zile, când eram la serviciu , am fost anunţat de portar că două femei cer să
fie primite în audienţă.
Mare a fost uimirea când în faţa mea au apărut Trudy şi Berta.
Cu lacrimi în ochi şi pline de disperare mi-au cerut un ajutor financiar pentru a putea
plăti taxele de repatriere în Germania. Mi-au povestit cu lux de amănunte prin ce au
trecut după instalarea autorităţilor comuniste (evacuarea din vilă, moartea părinţilor şi
ele devenind lucrătoare cu ziua pentru a-şi câştiga existenţa). Tot cu această ocazie am
aflat că bunica ţinea legătura cu ele, ajutându-le, dar se ferea de mine fiindcă eram în
nomenclatura de partid.
Nu pot să descriu în ce situaţie am fost pus. Priveam ca năuc la cele două femei
slăbite şi într-o ţinută sărăcăcioasă, nevenindu-mi a crede că sunt persoanele sobre de
altădată.
Ca să fiu sincer, mintea mea în acele momente era străbătută de două idei
diametral opuse : să fac tot posibilul să ajut cele două fiinţe care îşi puseseră în mine
ultima speranţă sau să găsesc o scuză politicoasă de neputinţă.
Această zi de început de iulie a anului 1963, va rămâne de asemeni memorabilă
în memoria mea, alături de zilele anului 1945, când urmăream acele episoade cu
prizonierii de război germani şi italieni.
Cu o mare frică de a nu fi depistat de securitate am ajutat, prin bunica cele două
femei până la finele lunii septembrie, când s-au repatriat.
Situaţia mea politică nu a permis ca ulterior să iau informaţii despre aceste
sufletiste domnişoare, din partea cărora m-am bucurat de foarte multă atenţie.
Datorită acestei stări de fapt, relaţiile cu bunica au luat o altă întorsătură. Oarecum mai
bune.
Într-o zi de plină vară, cam la doi ani după unirea noastră, deci tot în a doua
jumătate a lunii august , mama decedează, ca urmare a unei septicemii, fiind obligată
de cinismul acelui om la un avort.
La vremea respectivă, dar poate şi azi mai sunt persoane care pot confirma cum
acest tip afirma sus şi tare că nu doreşte să aibă o „grădiniţă.”
 Tot în această jumătate de lună, Doruţa rămâne însărcinată pentru a doua oară.
Plini de fericire şi optimism visam să punem numele acelui băiat GELU. Dar nu a fost
să fie aşa….
Situaţia sănătăţii tinerei mele soţii se înrăutăţea tot mai mult. Doctorii au ajuns la
concluzia că trebuie îndepărtată sarcina prin avort. De comun acord nu am acceptat
această variantă. Copilul s-a născut, dar din cauza unor complicaţii de ordin fiziologic,
decedează la două săptămâni de la naştere.
Doruţa, se îmbolnăveşte grav. Este internată pe rând la sanatoriile T.B.C. din
Câmpulung, Solca, Putna şi Vârfu Câmpului. Starea sănătăţii devine tot mai critică.
Dr. Ionescu, de la sanatoriul câmpulungean, un foarte bun specialist ftiziolog,
recomandă internarea într-o clinică de specialitate din Iaşi, condusă de marele
specialist, de atunci, Prof. Univ. dr. Chişleag. După investigaţii se constată trei
caverne pe plămânul stâng şi două pe plămânul drept, fiind nevoie de intervenţie
chirurgicală (Pleomotorax) şi se dă verdictul că în caz de supravieţuire, această femeie
o mai poate duce numai şi numai doi ani, dar fără nici-un efort fizic de cea mai mică
importanţă.
DAR NU A FOST SĂ FIE AŞA!
De menţionat faptul că de creşterea lui, STELICĂ s-a ocupat cu toată responsabilitatea
cumnata mea, IOANA .
Această femeie şi-a făcut un adevărat crez din aceste sarcini, neglijându-şi
aproape toată tinereţea.
În sfârşit, la o vârstă, oarecum târzie când s-a căsătorit cu un om ce avea o fire
cam bolnăvicioasă, fapt ce nu i-a permis să aibă nici copii , cu toate că şi-ar fi dorit
foarte mult, fiind din o familie înstărită, om harnic şi gospodar după câţiva ani de
căsnicie decedează , lăsând în urmă o gospodărie puternică . A construit o casă
rezistentă şi arătoasă, cu o arhitectură modernă , situată la strada principală ce leagă
Câmpulungul de Suceava. Deci se poate spune că Ioana, alături de soţul său, a luat
viaţa în plin optimism, dar disonanţele destinului şi în acest caz şi-au pus
amprenta . Firea bolnăvicioasă a acestui bun familist i-a grăbit sfârşitul, fără a avea
urmaşi.
Între timp, Stelică urmează o şcoală de conducători auto, apoi stagiul militar şi
se căsătoreşte , primind o locuinţă confortabilă la un bloc din oraşul Câmpulung.
Din această căsătorie au rezultat trei copii reuşiţi, iar în urma decesului soţului Ioanei ,
această femeie şi-a îndreptat toată atenţia asupra lor. Altă etapă cu alte conotaţii de
destin, ajungându-se până acolo ,de a ceda cu acte în regulă toate proprietăţile ei ca
moştenitoare, celor atât de dragi.
Revenind la evenimentele din acea perioadă a vieţii mele şi încheind această
mică paranteză, pot să afirm că eram într-o situaţie foarte delicată.
Bunica nu mai contenea cu reproşurile ei. Pus în faţa unui verdict medical
categoric, presat de bunica şi descurajat de „sfătuitori”, am luat hotărârea foarte grea,
cu acceptul soţiei, de a divorţa. De menţionat că în acest caz un cuvânt hotărâtor a avut
de spus şi acel profesor universitar, fiindcă legea nu permitea acest divorţ.
Din această dragoste adevărată , care s-a materializat cu un eşec total a început şi
calvarul vieţii mele. Cu toate că această femeie a fost un model pe care l-am găsit în
sutele de cărţi citite, ani şi ani la rând ,viaţa mea sentimentală a intrat în colaps
TOTAL.
Pe fondul dispariţiei mamei, tot în luna august a anului următor decedează şi
bunica.
 Lipsa mamei, a bunicii, divorţul au fost cele trei lovituri cruciale ce mi-au
marcat profund destinul.
Am înţeles pe mama când a făcut pasul nefast de a se căsători cu acel…, cât şi pe
bunica, aşa cum a fost ea şi le-am iubit foarte mult şi l-e voi purta o veşnică
recunoştinţă pentru sacrificiile făcute în creşterea şi educarea mea.
Dar după cum se ştie regretele nu te ajută cu nimic, fie ele pozitive sau negative.
Azi de când cu democraţia aceasta, prost înţeleasă, mă cutremur când văd sau
aud o serie de răzvrătiri împotriva părinţilor.
Acum în aceste momente de aducere aminte, a tot ce a fost, consider că viaţa
mea (destinul) a fost urmărit de fatalitate.
Poate şi greşeala mea a fost aceea că nu m-am mulţumit cu acel bibelou ( vorba
dr. Chişleag ), şi poate că alături de care… viaţa îşi putea urma cursul normal, doar a
decedat tocmai în anul 2005. Repet, aşa a fost să fie.
Aşa că de ani şi ani încerc să gândesc speranţe şi urmăresc o înclinare a
psihicului dinspre iremediabil spre satisfacţie sufletească. Orele, zilele, săptămânile,
lunile şi ani trec, dar aceste perioade se tot lungesc şi după cum spunea pe undeva
Blaga: ,, Nicio minune nu se împlineşte.”
Permanent mă agăţ de un şir întreg de metafore şi alegorii, sper şi visez. Î-mi
pun nădejdi depline în lucruri şi fapte imaginare, dar observ că viaţa încet, încet se
duce iar visurile de fiecare dată se spulberă. Ce să-i faci ? viaţa este condusă după
misterioase legi în care dorinţa şi orgoliul rămân neputincioase, cu toate că după
fiecare eşec o ei de la capăt încercând să supravieţuieşti prin speranţe.
Nu am vrut să înţeleg că greşelile comise la tinereţe se plătesc prin suferinţă
sufletească. Bunul DUMNEZEU mi-a oferit această oportunitate, dar eu nu am vrut cu
firea păcătoasă ce mă caracterizează să înţeleg ce este bine sau nu .
Lipsa părinţilor , copilăria şi o parte din adolescenţă petrecută dezordonat , şi –au
spus cuvântul.
Şi uite aşa caut să supravieţuiesc măcar prin vers. Singura cale imaginară.
Întregul adevăr al poeziei mele fiind „visul,”adică cam cum a-şi fi dorit să-mi
fie viaţa şi îmi deplâng toate neîmplinirile.
Stimate cititor, al acestor rânduri, dacă eşti oarecum familiarizat, sau mai bine
zis în cunoştinţă de cauză cu regulile destinului, trebuie să fii conştient de faptul că pe
această lume suntem trecători şi trebuie să facem tot ce e cu putinţă pentru a ne aşeza
corect în spaţiu şi în timp. Aceasta este realitatea incontestabilă a existenţei noastre.
Dacă greşim suntem condamnaţi a ne purta crucea.
Totuşi, în funcţie de vârstă există o percepţie diferită, adică de anii ce îi avem în
faţă şi de faptul dacă a avut cineva meritul de a-ţi imprima în conduită „cei şapte ani de
acasă.”
Pentru cel încă foarte tânăr, anii parcă se târăsc. Calea este foarte lungă. Aureola
că totul ţi-se cuvine îţi îmbracă toată fiinţa. Când ajungi la 40 de ani, începi să devii
mai sceptic. Începi să gândeşti cam cum trebuie să tragi linia şi să aduni. Într-un
cuvânt, această vârstă începe să te neliniştească, fiindcă ţi-se pare sinonimă cu
bătrâneţea. Te agăţi de orice speranţă pentru a opri timpul şi a învinge frica de
îmbătrânire.
Indiferent de gradul de cultură, un lucru te nelinişteşte complet şi chiar te sperie
– faptul că viaţa are o limită. Deci începi să devii un alergător de cursă lungă. Uneori
declari război deschis calendarelor, ceasurilor şi la tot ce ţine de noţiunea timp, dar
indiferent de voinţa noastră, anul în plus se instalează confortabil.
 Chiar dacă te prefaci că nu îţi pasă şi îl eviţi, într-un fel sau altul, apelând la
pensetă, vopsea de păr sau cosmetice, eşti îngrozit de faptul că se apropie clipa când
acest adorat şi contestat suflet va părăsi locuinţa temporară a trupului şi se va stabili
undeva, spăşit, pentru mărturisire.
Omul, această fiinţă pierdută în imensitatea a tot ce este bun şi rău şi pe care noi
îl numim destin, de foarte multe ori se aruncă în prăpastia hazardului iar la bătrâneţe
încearcă să se salveze, atunci când mintea începe să se coacă iar fructul păcatului va
cădea din frumosul copac numit viaţă pământească.
Un lucru este clar : chiar în faţa freamătului de codru, a valurilor mării, a
răsăritului de soare sau a clarului de lună, trebuie să-ţi menţii verticalitatea morală,
pentru a respecta semenul şi a nu lăsa în urmă suferinţe. În caz contrar, o spun din
proprie experienţă, toate se vor întoarce ca un bumerang şi legea compensaţiei te va
face să suferi amarnic.
Acum după atâtea şi atâtea petrecute, am ajuns la concluzia că Domnul, ne oferă
o provocare, ne arată calea şi totul depinde de noi cum preţuim, cum dăm şi cum luăm .
Repet, dacă v-om fi corecţi, cinstiţi şi deschişi va fi bine pentru ambele suflete,
indiferent de starea lor civilă, dacă nu, lovitura va fi asemenea trăsnetului.
O vorbă din bătrâni spune : „Cum şi-o face omul cu mâna lui ,numai Domnul
poate desface.”
Mulţumesc bunului Dumnezeu că m-a ajutat ca prin post şi rugăciune să învăţ,
măcar acum la bătrâneţe, principiile loialităţii faţă de trăiri şi împliniri.
Iată de ce la acest preambul am adăugat acele versuri prin care mi-am exprimat
trăirile, remuşcările, durerile sufleteşti şi ultimele speranţe.
După eşecul cu căsătoria am hotărât să mă dedic întru-totul pregătirii de bază în
domeniul feroviar, urmând o Şcoala Tehnică de Maiştrii din cadrul Ministerului Căilor
Ferate, instalându-mă în oraşul VATRA DORNEI, considerând că în felul acesta voi
scăpa de ghinioanele destinului şi voi putea lua viaţă de la capăt cu şanse bune de
reuşită.
Speranţe deşarte. Tot o vorbă din bătrâni spune: „Ce îţi este scris, pe frunte î-ţi este
pus”.
În cazul meu, aceste vorbe şi-au dovedit incontestabila valabilitate.
Atât la Vatra Dornei, Constanţa sau Năvodari şi retur la Vatra Dornei, localităţi în care
mi-am petrecut anii din tumultoasa mea tinereţe , ce mi-a mai rămas, cât şi din anii de
pensionar, până în prezent nu am reuşit să-mi regăsesc liniştea sufletească. Fiecare din
aceste localităţi în care mi-am pus speranţe şi chiar am nutrit vise, au venit peste mine
cu o serie de tornade, ca suferinţe sufleteşti.
Dacă pe tărâm profesional am gustat din plin din cupa satisfacţiilor, indiferent de
domeniu de activitate sau perioadă din viaţă , sufletul de fiecare dată a fost gol şi
pustiu.
Cu toate că permanent mă întreb retoric:” Oare ce se întâmplă cu destinul meu”?,
răspuns concret nu am primit până în prezent.
Or fi acele blesteme ale mamei , care atunci când făceam câte o obrăznicie mă
apostrofa foarte acuzator că din cauza mea nu a avut noroc. Nu !, nu ! cred în această
variantă. Consider că vina sau mai bine zis responsabilitatea îmi aparţine în totalitate.
După cum spuneam mai sus viaţa pământească are urcuşuri , dar şi pante periculoase
pline de ispită, iar atunci când nu are cine să te lanseze în această luptă acerbă cu viaţa,
eforturile pentru o viaţă corectă vor fi zadarnice.
 Dumnezeu, atunci când ne-a creat nu a indicat şi calea obligatorie pe care
trebuie să mergem, aceasta rămânând la latitudinea noastră. EU,ca un copil citit, cu
toate că nu a avut cine să mă călăuzească în acele momente de răscruce, nu am ţinut
cont de acest MARE amănunt al adolescenţei şi m-am scufundat în mocirla plăcerilor
de moment sau a pretenţiilor absurde.
Iată că acum trag consecinţele!
Dacă nu erau cei doi copii Mihaiela şi Cătălin, din căsătoria de la Vatra Dornei,
nu ştiu unde a-şi fi ajuns azi, plin de disperare.

Copii pe care îi iubesc foarte mult şi de care nu m-am despărţit niciodată, chiar
în acele peregrinări prin Constanţa sau Năvodari şi faţă de care ,cu lacrimi în ochi m-
am despărţit atunci când am hotărât să îmi iau lumea în cap şi să părăsesc oraşul Vatra
Dornei. Apoi locurile natale….
De fiecare dată, parcă era un făcut, nu treceau mai mult de două luni de zile şi
recurgeam la toate posibilităţile legale de a-mi vizita copii şi aceste minunate locuri
natale: Câmpulung şi Vatra Dornei. Nu a fost o vacanţă de iarnă sau vară ,timp de 30
de ani, în care aceşti minunaţi copii să lipsească de pe litoralul românesc. Am căutat de
fiecare dată să le creez acea ambianţă plăcută de care eu nu am avut parte în anii
copilăriei. Deci în aceste condiţii sau derulat anii de pribegie pe aceste locuri
dobrogene. Dorul de copii şi locurile natale .
Singura satisfacţie a fost aceia că în oraşul în Constanţa am avut posibilitatea să
mă instruiesc temeinic din toate punctele de vedere. Pot să afirm cu convingere că ce
am realizat aici , în acest oraş, a fost piatra de temelie care mi-a lipsit cu desăvârşire în
lansarea mea atât pe plan profesional , dar şi cultural, aici am reuşit să fac o conexiune
trainică între teoria şi practica vieţii de toate zilele. Nu vreau să minimalizez viaţa
petrecută de la Vatra Dornei , pe tărâm profesional dar este incomparabil….
 Aici ,în acest mare oraş, oază de cultură şi sănătate am reuşit să-mi desăvârşesc
pregătirea superioară ca ziarist , să lucrez efectiv în domeniul presei, fie ea central -
profesională sau judeţeană şi să culeg rezultatele unor premii, recompense sau
distincţii, dar cel mai important a fost acel fenomen extraordinar de al cunoaşte cu
adevărat pe Dumnezeu şi pe fiul său Domnul ISUS HRISTOS.

Acest fapt s-a realizat prin intermediul ing. Tit Mehedinţ , adept al cultului
Baptist, care era subordonat al unităţii feroviare ce o conduceam la data respectivă şi
care număra 76 de angajaţi. De la el am avut posibilitatea să iau contact cu prima
Biblie şi cu explicaţiile necesare în acea perioada ,destul de tulbure a anilor 1980, dar
şi să primesc explicaţiile necesare ale acestor cerinţe reieşite din acest mare şi
important manual de educaţie creştină.
Până la Revoluţie , când a dispărut total acea teamă de securitate am păstrat acel
anonimat referitor la relaţiile dintre noi ca şi în cazul celor două fete ale Prefectului.
Pentru acest om deosebit care şi-a pus pâinea şi libertatea în joc nu am decât
cuvinte de laudă.
În acest proces, de altfel destul de îndelungat, prin care am început să cunosc în
mod concret Cuvântul lui Dumnezeu, am reuşit să-mi dau sama cât de departe mă aflu
faţă de realitatea acestor cerinţe şi să spulber impresia proprie că dacă nu sunt adept al
alcoolului sau al tutunului mă pot numi cu adevărat creştin.
Nu pot să trec cu vederea faptul că în momentul conceperi mele ,ca fiinţă umană,
am fost înzestrat cu Gr. Sanguină O şi urmând o alimentaţie diversificată , fără alcool
şi tutun în cei 30 de ani în care am locuit pe Litoralul Românesc al mării, starea de
sănătate a fost excelentă. Dar odată cu revenirea pe locurile natale, după pensionare
(01.10. 2001), problemele de sănătate au început să se acutizeze transformându-mă
într-un consumator de medicamente compensate.
Azi, cu sănătatea oarecum precară dar cu mintea coaptă mă străduiesc să înving
această fire păcătoasă, care din când în când î-mi mai dă târcoale.
Repet; dorinţa aceasta absurdă de a obţine totul pe plan sentimental, prin
forţarea stărilor de fapt, fără o analiză profundă , împingând lucrurile la extremis sub
deviza: „Trebuie să obţin totul sau nimic”, mi-au adus de fiecare dată fatalitatea.
 Cu toate că în urma unui eşec sentimental nu mi-am aruncat deznădejdea în fapte
nesăbuite, atunci când prindeam un moment de fericire uitam de toate şi de tot şi mai
cu seamă de bunul DUMNEZEU.
Am considerat în mod eronat că dacă nu am vicii majore se poate obţine liniştea
sufletească. O altă greşeală fatală !
Iată de ce zi şi noapte mă rog pentru iertare.
Dacă timpul a trecut pe lângă mine, aşa cum a trecut, sunt convins că hazardul şi
necunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu au jucat un rol nefast în viaţa mea. Iar dacă
ţineam mai aproape de regulile creştine sunt sigur că situaţia mea sufletească ar fi fost
alta.
Dumnezeu mi-a dat ascensiune profesională cu satisfacţiile respective, împliniri
sociale, glorie dar datorită, repet hazardului ,a modului defectuos de a grăbi lucrurile
nu am analizat în mod constructiv stările de fapt sentimentale şi consecinţele ce derivă
de aici. Am fost urmărit mereu de acel sindrom de singurătate.
Nu ştiu a câta oară repet ,că dacă cunoşteam la timp cuvântul Domnului aveam
îndrumare, sprijin şi ajutor la momentele respective.
CE GREŞEALĂ ENORMĂ!
Trebuie să mai arăt faptul că pe parcursul întregii mele activităţi, fie ea politică,
profesională sau socială am dat dovadă de un înalt simţ al responsabilităţii ,
încadrându-mă în regulile stricte ale ordinei, disciplinei, cinstei şi eticii.
Am încrederea fermă că nu am înşelat pe nimeni şi am crezut pe cel nevoiaş sau
în suferinţă.
Aceste afirmaţii pot fi verificate atât la Calea Ferată, cât am fost şef de unitate
sau organ de control cât şi după pensionare, când aici la, Vatra Dornei am condus o
firmă de pază unde erau o serie de şefi ahtiaţi după ciubucuri şi corupţie.
Cu aceste precizări închei mica mea biografie de ordin sentimental , cu
precizarea că , în final am ajuns de unde am plecat, acum 43 de ani, spăşit, singur şi
plin de regrete.
 Iarăşi recurg la retorica întrebare pentru a nu ştiu a câta oară: Oare unde a-şi fi
ajuns dacă nu aveam aceşti doi copii minunaţi?
Copii care de fiecare dată m-au înţeles şi lângă ei îmi petrec în linişte ultima
parte a vieţii.

Repet : TOATĂ NĂDEJDEA MEA O PUN ÎN BUNUL DUMNEZEU, PE

CARE ÎL ROG ZI ŞI NOAPTE SĂ-MI IERTE MULTIPLELE GREŞELI COMISE
CU VOIE ŞI FĂRĂ VOIE ÎN ACEA TUMULTOASĂ TINEREŢE şi SĂ NU
ÎNCETEZE A-ŞI REVĂRSA HARUL SĂU ASUPRA MEA.
AŞA SĂ-MI AJUTE DUMNEZEU !

Rugăciunea pe care o rostesc zilnic este următoarea:

DOAMNE, ÎŢI MULŢUMESC PENTRU TOT CE AM, CĂCI DE LA TINE AM.

ÎŢI MULŢUMESC PENTRU GRIJA CE MI-O PORŢI ZI DE ZI ŞI CLIPĂ DE CLIPĂ.
AI MILĂ DE MINE DUMNEZEULE , ÎN MAREA TA ÎNDRUARE,
AI MILĂ ŞI MĂ FEREŞTE DE ORICE RĂU CE ÎMI STĂ ÎN CALE,
TE ROG DUMNEZEULE , SĂ NU-MI IEI ÎN SEAMĂ GREŞELILE MELE
ŞI NU MĂ PEDEPSI DUPĂ FAPTELE MELE.
AI GRIJĂ DE MINE DOAMNE !
AMIN
CA UN OM AM GREŞIT,
CA UN DUMNEZEU, IARTĂ-MĂ.
 Iată şi câteva din versurile ce au însoţit acest destin , în funcţie de
etapele vieţii parcurse:

ÎNTREBARE

Am răsărit ca un firicel de iarbă

Şi m-am tot uitat speriat împrejur,
Ca nu cumva vre-o talpă,
Să mă strivească prematur.

Şi am crescut din ce în ce mai mare,

Bătut de vânturi şi de ploi
Sperând în dragoste şi si împlinire,
Dar m-am zbătut în neputinţă şi noroi.

Anii sau tot dus pe rând,

Eu luând-o de la capăt tot mereu,
O zi râzând şi cinci plângând,
Acesta cam a fost destinul meu.

Şi dacă stau şi mă gândesc mai bine,

Îndreptăţit îmi pun întrebarea :
Doamne de te căutam pe tine
Sigur ! mai uşor găseam cărarea
 MAMA

Sunt multe iubiri pe lume,

Care se cuceresc, se cumpără, se vând
Dar numai iubirea de mamă
E sfântă pe acest pământ

De vorba ei e iute,
Sau caldă ca razele de plină vară,
Tu, tot mama mea rămâi,
Din primăvară până-n iarnă,

De mâna ţie aspră sau fină,

A-şi vrea ca permanent să mă mângâi
Şi din mulţimea citadină,
Tu ca să rămâi , femeia cea dintâi.

Dar de timpuriu te-ai dus departe,

Şi gândul permanent spre tine îl îndrept,
Deplângând puţinul de care am avut parte
Şi supravieţuiesc cu amintirea ta în piept.

La Domnul, mă rog fără-ncetare,

Ca ţărîna să-ţi fie uşoară
Şi să te bucuri de iertare,
Scumpa mea ,IUBITĂ MAMĂ.
 DRAGĂ MAMĂ

Spre cerurile cele înalte ,

De timpuriu tu ai plecat
Şi patru copii rămase-n urmă,
Să-ţi ducă dorul ne-încetat.

Acel, prea mic atunci şi azi se-ntreabă:

Oare cum a fost mămica mea
Şi de ce a plecat aşa degrabă
Ca să nu o pot vedea?

Mijlocii, puţin dacă o ţin minte,

Şi-n fiecare clipă şi-o doresc,
Deplângând puţinul de care au avut parte
Şi la tine permanent se tot gândesc

Cel mai mare plânge, plânge neîcetat

Având multe remuşcări de conştiinţă

Că la timpul respectiv nu te-a ascultat
Aventurându-se în nesăbuinţă.

De aceia, dragă mamă

Eu mă rog ca să ţi-se facă un loc în rai
Şi atunci când v-om sosi cu toţi acolo
Cu noi în veci să stai.

Să fim familia unită,

Ce pe aici nu am reuşit a fi,
Iar tu deapururi să fii fericită
CĂ DOMNUL NE-A PUTUT UNI
 BUNICA

Te ştiu cu mânile bătătorite,

Şi faţa veşnic obosită,
Aşa te port în minte ,
Iubita mea bunică.

Te-ai dus şi nu ştiu cum e a ta cărare,

Şi cât de înfrigurată judecata o aştepţi
Eu, permanent îţi aprind o lumănare
Şi te rog ca să mă ierţi.

Pentru tot ce am greşit

Şi pentru lipsa de recunoştinţă
Fiindcă ştiu ce mult tu ai dorit,
Să nu încalc a ta voinţă.

Dar cu mintea mea necoaptă,

Te-am tot supărat mereu,
Iar acum , conştiinţa nu mă lasă
Să strig din răsputeri la Dumnezeu:

DOAMNE, fii bun şi iartă,

Pentru tot ce am greşit,
Faţă de această femeie minunată
Ce viaţa pentru mine şi-a jertfit.
 LA CEAS ANIVERSAR

La fiecare ceas aniversar

Privesc prin geam la picăturile de ploaie
Iar cu sufletul îndurerat şi trist
Detest singurătatea din odaie.

În anii ce s-au dus, am tot sperat

La o împlinire sufletească
Crezând că nu e nimic exagerat
În existenţa noastră omenească.

M-am amăgit cu satisfacţii trecătoare

Pentru zilele ce vin ,
Visând speranţe şi împliniri
Din tumultul citadin.

Timpul a trecut aşa cum a trecut

Şi nu mai pot scăpa de chin,
Speranţe am lăsat la margine de drum
Spunând ; Adio cer senin!

Azi la ceas aniversar

Mă consolez că aşa a fost să fie
Şi rămân cu un gust amar
Pentru aceast destin de neîmplinire.
 DOR DE MAMĂ

Permanent spre bolta înstelată,

Privirea cu speranţă-mi rătăcesc,
Poate, poate , printre stele
După atâta timp să te zăresc.

Să ştii că mie foarte dor de tine,

Că de timpuriu ne-am despărţit
Fără să bag bine de seamă,
Dacă m-ai urât sau m-ai iubit

E drept că poate nedorit am apărut,

Şi ca o piedică în a ta cărare,
Dar tu ştii că nici-o o vină n-am avut
De supărare sau de exaltare.

Şi totuşi foarte mult a-şi fi dorit

Ca lângă mine să rămâi,
Atunci când cel mai mult a trebuit
Să pun vieţii căpătâi.

Dar altfel s-a hotărât de sus,

Ca dezorientat să tot rămân
Şi să deplâng ziua când te-i dus
Chiar de eram înger sau păgân.

Azi când sunt cu tâmplele albite,

Privirea de pe boltă nu o dezlipesc
Sperând, Iubită MAMĂ,
Ca din când să te zăresc.
 DESTIN

Vuiet, vuiet şi iar vuiet,

Vuiet ce te înfioară …
Vuiet şi suspin de jale
De la tine, surioară

Furioasă şi înspumată
Val de mal ce se izbeşte
Soarta tristă de hoinar
Vuietul tău îmi trezeşte

Singur şi în întristare
Îmi duc soatra mea pribeagă
Vărsând lacrimi amare
Către tine, mare neagră

Neagră eşti şi furioasă

Dar ce bine linişteşte
Sufletul meu necăjit
Ce fericirea nu o mai găseşte
 DESTIN

O viaţă-ntreagă am fost sentimental

Un trubadur fără noroc
În neîmpliniri mi-am petrecut viaţa
M-am zvârcolit ca ars de foc

În dragoste mi-am pus nădejdi deşarte

Am fost ca un potop
Şi m-am ales cu of-uri şi suspine
Într-un cuvânt: Fără noroc!

Văpaia sufletului meu

A fost un foc de paie
Am suferit şi sufletul m-a durut din greu
Mereu am căutat o altă cale.
 SINGURĂTATE

Trec săptămâni şi luni în şir

Şi nimeni, nu-mi sună la uşă
Iar vremea trece şi eu odată cu ea
Rămân o fiinţă uitată

Ca un stejar falnic mă cred

Dar sunt în prag de toamnă
Speranţa, încet, încet mi-o pierd
Şi suferinţa sufletească mă doboară

Nu-i mână albă care să-mi mângâie fruntea

Şi apoi să o sărut cu foc
În felul acesta să-I pot găsi liniştea
Acestui suflet fără de noroc
 SPERANŢE DEŞARTE

Când privesc neputincios pendula din perete

Cum aleargă timpul pe a neantului cărare
Îmi deapăn amintirile vieţii
Cu spaimă şi îngrijorare

Somnul nu mă mai cuprinde

Mă zvârcolesc ca ars de viu
Slufletul rău mă mai doare
Ce-i cu mine, nu mai ştiu

Privesc zorii dimineţii cu speranţă

Prin perdeaua înflorată
Poate azi sau pate mâine
Voi zâmbi şi eu odată

Plin de ofuri şi suspine

Privesc în urmă disperat
Văd numai cascade şi ruine
Înconjurate de un cer înourat

Văd un potop de lacrimi

În plină revărsare,
Văd o stampă cu flori
Dar la distanţă foarte mare.

Privesc plin de speranţă viitorul

Prin dorinţa de a fi fericit
Ca să pot să mă exprim o dată :
CĂ SUNT FERICIT !
 TIMPUL

Trecut-au ani de lacrimi

Şi cred că vor mai fi mulţi încă
De suferinţi şi patimi
De suspin şi jale adâncă

Visând plăceri ale iubirii

De amor ca în romane,
În nopţile cu lună plină
Priveam la stele căzătoare

Privirea mea rătăcitoare

A cam uitat că anii zboară
Şi m-am hrănit cu zile-amare
Visând o nouă primăvară.
 CU TINE

Te rog să vii în calea mea Iisuse

Cu zâmbetul Tău fermecător
Destul mi-a fost viaţa chinuită.
Căci Te doresc şi Te ador

Şi să mă pui la încercare
Cu ploaie, furtună, trăsnet, vânt,
Ca să Te poţi încrede-n mine
Apoi să facem amândoi un legământ.

De acum eu vreau să fiu cu Tine

Şi să uit de tot ce-am suferit
Încrezător şi plin de fericire
Să fiu cu domnul meu iubit.

Te vreau mereu în calea mea, Iisuse,

Cu harul tău Dumnezeesc
Pe cărarea pietruită ce e larg deschisă
Cu siguranţă să păşesc.

În faţa tronului de acum

Să stau cu umilinţă
Şi tot cei bun în viaţă să adun
Ţie să-ţi fiu cu credinţă.

Cu tot ce sunt şi tot ce am

În această viaţă trecătoare,
În genunchi în faţa ta să cad
Disperat să cer îndurare şi iertare.
 TE AŞTEPT

O, cât de grea e aşteptarea

Când iubeşti cu- adevărat!
Stai cu-nfrigurare-n suflet
Că iubita te-a uitat

De cu seară şi până -n zori

Privesc la cutia cu scrisori
Şi oftez din greu
Aşteptând răspunsul tău

Fiindcă nu a-şi putea uita vreodată

Acea dragoste mult aşteptată,
Cu acele jurăminţi fierbinţi,
Excuzând ideia că mă minţi !

De ce mă chinuieşti cu aşteptarea ?
De ce mă faci să sufăr ?
Să-mi umplu sufletul din nou cu supărare
Cu dureri şi neastâmpăr …

Te rog, lasă jocul la o parte

Ai încredere în mine
Doar, ştii cât te iubesc de mult
Şi ce bine-i lângă tine

Vino, dragă, lângă mine ,

Ca, suferinţa să-mi alini
Doar, vreau o viaţă liniştită
M-am săturat de atâta chin !
 Doamne…

Nu ştiu ce să cer de la Tine,

Tu Unul ştii de ce am nevoie.
Tu mă iubeşti pe mine mai mult
decât pot să te iubesc eu pe Tine.
Părinte, dă robului Tău,
cele ce singur nu ştiu a le cere.
Nu îndrăznesc să cer nici cruce,
nici mângâiere : numai stau înaintea Ta.
Vezi şi fă după mila Ta
Loveşte-mă şi mă tămăduieşte,
doboară-mă şi mă ridică
Mă cutremur şi tac cu evlavie
înaintea voinţei Tale sfinte şi a
căilor Tale nepătrunse pentru mine.
Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă
dorinţă decât numai să fac Voia Ta.
Învaţă-mă să mă rog,
Singur încrede-te în mine!
 ISPITA

Doamne, ştiu că sunt făcut din lut,

De tine, în acea de a şasea zi,
Şi că m-ai înzestrat cu posibilitatea,
De a te ignora sau a te iubi.

Mai ştiu că ispita vine încet, pe nesimţite,

Oferindu-ţi plăceri deşarte, bogăţie,
Şi multe alte avantaje, lumeşti dorite,
Prin falsă modestie.

Ispita apare întâi prin gând,

Spunându-ţi: “ cam asta şi asta aş vrea eu”,
Şi uite aşa neobservând,
Te depărtezi de Dumnezeu.

Odată cuprins de această euforie,

Destinul tău se va schimba,
Iar această falsă bucurie,
Lui satan te va preda.

El va prelucra mereu sufletul tău,

Cu răbdare şi meşteşeguit de bine,
Iar părtăşia ta cu Dumnezeu,
Va deveni o amintire.

Acum ştiu că puterea ispitei e mare,

Şi că foarte, foarte mulţi greşim,
Trezindu-ne, grăbim ziua în care
Disperaţi iertare îţi cerşim.

Deci, se apropie clipa, chip de lut,

Dar timp mai este pentru rugă şi păreri de rău,
Să vii în faţa Cerului care te-a creat
Şi să-i urmezi Cuvântul său.
 CALEA

Doamne, Tu mi-ai dat viaţă,

Şi posibilitatea să aleg,
Principialitatea şi voinţa,
Drumului pe care merg.

Ştiu că poţi să fii rege sau savant mondial

Ostaş, funcţionar, ţăran sau muncitor,
În faţa Domnului eşti egal,
Ca păcătos şi muritor.

Deci, cât trăieşti pe acest pământ,

Pe Domnul să-l ai în drumul tău,
Cu El fă legământ
Şi roagă-te şi roagă-te mereu:

“Doamne, iartă-mă şi uită,

Ale mele păcate trecătoare,
Fii milostiv şi mă ajută,
Să trec curat în viaţa viitoare.

La Judecata de apoi când o să mă prezint,

Doresc să fiu cât mai curat,
Cu sufletul de fericire radiind
Că Tu m-ai ascultat.”

E foarte greu ca să decizi

Între calea strâmtă şi cea largă
Şi uşor te pierzi
Apoi regreţi o viaţă-ntreagă.

Modă şi îmbelşugare
Viaţa luxoasă, băutură, muzică, femei
Tentaţia e foarte mare
Şi pe acest drum vrei să o iei.

Gândeşte-te că pământul este o trambulină,

Pe care te avânţi în gol sau cu temei,
Reţine: Totul este în viaţa viitoare,
Dar depinde de calea pe care o iei!

De cărarea ţi-e largă,

Şi înşelător tu strâmtă o vezi,
Duci o viaţă, ce e drept mai bună,
Şi amăgitor, creştin te crezi.
 Calea strâmtă-i foarte grea,
Ea te ţine drept şi treaz,
Dar cu firea-ţi păcătoasă
Tu, din când în când mai cazi

Atenţie! La cărarea strâmtă

Şi urcă neobosit tot mai sus
De vrei să ai un loc în lumea sfântă
În veşnicia Domnului Iisus.
 PRIVIREA TA

Doamne, ochiul Tău mă urmăreşte,

Mă întreabă şi mă mustră,
Cum de ce mă tot abat
De la calea cea îngustă ?

Doamne , cu privirea Ta pătrunzătoare,

Permanent mă ruşinezi
Dar cu firea-mi păcătoasă
Zilnic te rog ca să mă crezi

Căci aş vrea ca să mă las de toate

Şi-n ale tale braţe să mă ştiu,
Vreau să am o inimă curată,
Renunţând la sufletu-mi pustiu.

Încerc şi-ncerc mereu ,

Permanent rugându- mă la Tine
Crede-mă că-mi este foarte greu
Sa-ti simt privirea mustratoare catre mine.

Te rog salveaza-ma de iad

Si fa-mi sufletul, Tu mai bun,
Chiar daca eu din când mai cad,
Nu ma lasa la margine de drum.

Doamne , acum te rog si te voi implora mereu

Sa fii alaturea de mine,
Lucreaza la inima şi sufletul meu
Ca sa pot sa fiu în rai cu Tine.

Adă slavă fiului iubit,

Fiindcă el e inducător şi iartă,
Iar dacă te-ai întors spăşit
Salvarea îţi este asigurată.
 RUGĂ

O, Tu Doamne, bun şi drept,

Ce conduci din ceruri sfinte,
În genunchi în faţa Ta cad
Şi Te rog cu glas fierbinte:

“Fii bun şi milostiv cu mine

Şi mă îndrumă neclintit,
Ca ispăşit să pot urma Cărarea
Că spre Tine am pornit.

Să-ţi respect frumosul nume,

După voia Ta ca să mă port
Făcător să fiu numai de bine,
Ţie să mă dăruiesc cu tot.

Fii lumina vieţii mele,

Trecător pe acest pământ,
Ocroteşte-mă de cele rele
Şi fă cu mine legământ.

Ca să fii mereu cu mine,

Fiindcă ştii cât mi-e de greu
Şi să-mi pun nădejdea-n Tine
Călăuză şi Dumnezeul meu”.

Ferm convins că eşti lumina vieţii clare

În genunchi, la Tine vin mereu,
Iar viaţa-mi pare mai uşoară
Alături de Tine şi de Tatăl Dumnezeu.
 SPRE CALEA DE LUMINĂ

Mereu, mereu ne întrebam:

De unde îşi află răul rădăcina
Şi de ce păşim pe un drum întunecat
Visând la clipa cea senină?
Obosim pe poteci întunecoase,
Pline de închipuiri astrale
Şi cu inimile împietrite
Sperăm că vom găsi adevărata cale.
Nu vrem să ştim cu adevărat
Că, Domnul, lucrează prin fapte de lumină,
Şi oscilând între apropiat şi îndepărtat,
Numai la necaz îi cerem milă.
Acestor orbi şi nouă tuturor,
Ne arăţi calea cu a Ta făclie,
Îndemnul pentru un pas hotărâtor
La mărturie pe vecie.
Sătui de însingurarea de aramă,
La Tine ne întoarcem, Doamne,
Acum când glasul Tău ne cheamă,
Când totul se mai poate.
Soră, frate. Foloseşte clipa, nu o stăvileşte,
În genunchi prin post şi rugăciuni fierbinţi,
Iertare cere pentru sufletul ce rugineşte
La tine, la copii sau părinţi.
Să fii un fiu rătăcitor ce se sfieşte,
Nădejdea să ţi-o pui in, Duhul Sfânt, divin
Şi vei vedea lumina ce pluteşte.
Prin fericirea zilelor ce vin.
Iar celora ce încă mai rătăcesc
Prin întunecimi astrale
Cu răbdare să le arătăm
A Domnului, adevărată cale.
Iar când la tâmple vor coborî ninsori
Vom fi ca şi la tinereţe
Păşind pe drumul presărat cu flori
Spre a Domnului bineţe.

Să le spun cât eşti de aproape

Pentru a noastră judecată
Şi să-i chemi la mântuire
Pe a mea pocăinţă, calea dreaptă
 PE DRUMUL TĂU

Ca un luceafăr blând al dimineţii,

Şi ca un soare sfânt strălucitor,
Aşa te văd Iisuse,
Iubitul meu mântuitor.

Cu credinţă neclintită-m suflet,

Că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu
Las viaţa pământească-n urmă,
Şi-n genunchi eu vin la tronul Tău.

Smerit, cu ochii plini de lacrimi, cer milostivire,

Rugându-mă ca să mă ierţi,
Şi să mă ajuţi ca să urmez a Ta cărare
Te mai rog ca să mă ţii, să nu mă pierzi.

Eu m-am mai pierdut odată,

Şi ştiu ce înseamnă această povoară grea,
Nu-mi doresc o nouă încercare,
Ajută-mă să scap de ea.

Împlinit, îţi mulţumesc că mi-ai dat tăria,

Credinţa, nădejdea, şi dragostea Ta,
Ca un copil îmi revărs bucuria
Şi hotărârea de a Te putea urma.
 DORINŢĂ TÂRZIE

Timpul a trecut pe nesimţite,

Tinereţea încet, încet s-a dus,
Târziu am învăţat eu minte
Să-l strig pe domnul meu, Iisus.

Să-l rog să-mi ierte viaţa fără rost

Trăită-n tinereţe pe acest pământ,
Să-i spun că prin rugăciuni şi post,
Cu el vreau să fac legământ.

Din Cartea sfântă am aflat,

Rostul creaţiei divine
Şi doresc ca să mă lepăd de păcat,
De nelegiuire şi ruşine.

Cu toate că, poate e prea târziu,

În genunchi eu stăruiesc, Doamne la Tine,
Şi îndurare cer pentru sufletu-mi pustiu,
Fii Doamne bun şi milostiv cu mine.

Condu-mă spre adevărata biruinţă,

Ca acest suflet păcătos,
Să cunoască calea spre credinţă
Alături de Tine, bunule, Iisuse Hristos.
 IISUSE

Bătrână e planeta noastră, Doamne,

Şi multe generaţii pe ea s-au petrecut,
Dar Tu trimis al creatorului suprem,
După inimă şi fapte pe toţi i-ai cunoscut.

Puterea Ta nemărginită
Au cunoscut-o toţi acei ce cu Tine au vrut să fie,
Celor păgâni şi neîncrezători
Le-ai dat blesteme şi robie.

Prin semne, pilde şi minuni uluitoare,

Te-ai impus mai sus peste împăraţi,
Ai demonstrat concret cât eşti e mare,
Ne-ai îndemnat să Te urmăm ca fraţi.

Ca fraţi într-o credinţă

Cu principii de viaţă sănătoasă
Pe drumul strâmt cu stăruinţă
Încrezători căci cu Tine o să stăm la masă

Tu, Iisuse, viaţa pe Cruce Ţi-ai jertfit,

Pentru ale noastre păcate
Pe cei ce te-au urmat I-ai mântuit,
Asigurându-le spre cer întâietate.

Ne-ai poruncit ca în lume să ducem Cuvântul,

Dragostea, nădejdea şi credinţa
Ne-ai ajutat ca Scriptura să ne dea avântul
Şi prin Tine să triumfe biruinţa.

Deci, cu Tine în suflet şi în gând,

Ne pare viaţa mai uşoară,
Ştim că totul este trecător pe acest pământ
Şi cu Tine vom trăi adevărat a doua oară.
 LEGĂMÂNT

De unde vine lumina,

Ce ne călăuzeşte calea,
Înspre acolo îndreptăm privirea
Şi prin rugăciuni ne căutăm salvarea.

Pe unde trece adevărul,

Se îndreaptă ai Domnului copii
Convinşi că numai cu Întemeitorul,
Viaţa mai puternica ţi-o ştii.

Copii, tineri sau cei cu tâmple pline de omături,

Îţi ascultă sfatul blajin şi înţelept,
La unison doresc să-ţi fie alături,
Pe drumul sfânt deschis şi drept.

Pe, Iisus, noi l-am ales ca să ne îndrume,

Renunţând la aproape tot ce-i pământesc.
Şi prin demnitate în această lume
Participa-vom la ospăţul cel domnesc.

Atotputernicule ce eşti Doamne,

Simţit dar nevăzut de toţi,
La tronul tău venim cu mic şi mare
Şi Te rugăm să ne asculţi.

“Îndrumă pe cărarea dreaptă

Pe toţi acei ce în furtuni se amestecară
Nu-i lăsa ca să se zbată
Şi fă-le viaţa mai uşoară.

Neputinţa omenească
Îi mai face să mai dea înapoi,
Întăreşte-i cu minte şi voinţă
Ştiind că Domnul ne dă harul lui”.

Convinşi că prin jertfa şi durerea lui

De păcate ne-a iertat
Să ne ferim ca să mai batem câte un cui
În crucea care ne-a salvat.
 RUGĂCIUNE

Doamne, îţi mulţumesc pentru tot ce am, căci de la Tine am

Îţi mulţumesc pentru grija ce mi-o porţi
Zi de zi şi clipă de clipă,

Ai milă de mine, Dumnezeule, în

Marea Ta îndurare,
Ai milă şi mă fereşte de orice rău ce-mi stă în cale,
Te rog, Dumnezeule, să nu-mi ţii în seamă greşelile mele şi nu
mă pedepsi după faptele mele.
Ai milă de mine, Doamne!

Amin.

Ca un om am greşit,
Ca un Dumnezeu iartă-mă!
 ADIO TRISTEŢE !

Iată că o Dumnezească milă

S-a coborât din cer spre mine,
Atunci când am crezut că totul e pierdut
Te-am regăsit, Doamne pe Tine.

E drept că te-am găsit târziu, Iisuse,

Dar încrezător în faţa Ta durerile îmi pun
Şi renunţând la toate vorbele deşarte
Convins fiind că eşti şi iertător şi bun.

În faţa Ta îmi plec fruntea înduioşată

Si îmi răscolesc adâncul vieţii ca să vezi
Că vreau să uit de tot ce-a fost odată
Smerit te rog ca să mă crezi.

De Tine vreau să-mi leg viaţa trecătoare

În Tine îmi pun nădejdile ce vin
În faţa Ta cer îndurare
Şi Te slăvesc, o, cer senin!

Doresc ca să rămâi a mea îndrumare

Iar la judecată când voi fi chemat ,
Asigurat să am viaţa viitoare
Cu izbăvire de păcat.
 CĂUTARE

Tu ştii ce mult te căutăm, Iisuse,

Aici la mare în serile târzii
Să-mi trimiţi un semn din lună sau din stele
Ca în vis de aur, călăuza tu să-mi fii.

Ştii că adesea veneam la ţărm să mă închin

Aşteptând răspuns la ale mele întrebări,
Hotărât să prind chiar ultimul tren
Spre al pocăinţei zări.

Să nu mă laşi de voi pleca departe

Te rog ca pentru mine să rămâi
Semaforul liniei ferate
Spre mântuirea cea dintâi.

Doresc ca să Te ştiu aproape

Liniştindu-mi clipa ceasului târziu
Şi Te voi slăvi cu voce tare şi în şoapte
Ca salvator al sufletu-mi pustiu.

Briza cea de seară ce a adus schimbarea

În viaţa mea atât de monotonă
E un răspuns că mi-ai ascultat chemarea
Şi am devenit o fire cu adevărat bonomă.

Acum când privesc cu alţi ochi marea

Simt de la Tine putere tot mai multă
Chipul mi se luminează
De pe faţă dispare cută după cută.

Cu hotărâre în suflet de a-ţi urma calea

Mă întorc spre casă fericit
Am găsit acarul ce mi-a schimbat calea
Şi Te slăvesc, Iisuse, al meu iubit.
 NĂDEJDEA

Ne înnobilează numele Tău, Doamne,

Purtând spre Tine pururi înălţare
Nădăjduind speranţe şi îndrumare
Spre o viaţă fără moarte înfloritoare.

Cu inimile încărcate de nădejde

Iar în priviri purtând lumini de soare
La biserică ne adunăm
Şi ne rugăm în zi de sărbătoare.

Întăriţi şi cu nădejdi depline,

Cu demnitate îţi rostim cuvântul,
Evlavioşi îţi aducem slava,
Cu fapta, vorba şi cuvântul.

Deci cu faptele prin sevele speranţei,

Prezentul îl lăsăm condus de a Ta putere,
Viitorul e simbolul cutezanţei
Împlinirile le are cine ţi le cere.

Tu eşti chezăşia noastră,

Cu Tine pornim la drum încrezători,
Răsplata ne este după faptă,
De dimineaţă şi până în zori.

Cu palmele de munci bătătorite

Şi sufletele pline de simţire,
În genunchi, cu inimile deschise
Spre Tine îndreptăm potopul de iubire.
 RUGĂCIUNEA

Un creştin în astă lume,

De e la bine sau la rău,
Se adresează-n rugăciune
Atotputernicului Dumnezeu.

Rugăciunea ne îndreaptă
Pe ce cale să o luăm
Prin ea desigur
Conduita ne îndreptăm.

Rugăciunea ne arată calea dreaptă

Pietruită până la cer
Rugăciunea este o speranţă
Dacă o adresăm cu zel.

Unii în viaţă, căi rătăcite cată

Prin pofte rele, pline de păcat
Dar după rugăciuni, post şi credinţă
Domnul cu îndurare i-a salvat.

Deci, pentru această salvare

Cu toţii să ne rugăm
Că numai aşa găsim îndurare
Şi viaţa veşnica o căpătăm.

Vino, omule, cu încredere, nu aştepta

Cu umilinţă şi încredere, la Domnul Iisus
Căci numai El te poate salva
Şi-ţi poţi asigura un loc acolo sus.

El pe cruce s-a jertfit, să fim salvaţi

Suferind pentru ale noastre păcate
Deci, veniţi şi vă rugaţi cu evlavie
Acum cât se mai poate.

Şi tu, şi eu, cu El ne facem legământ

Nimic ispititor nu ne desparte
Căci El e drept şi sfânt
Şi toate cele bune le împarte.

Doamne, cu încredere am venit la Tine

Aşa cum în taină m-ai povăţuit
Şi încrezător că mântuirea-mi vine
Aştept în cer să fiu primit.
 ÎNDEMN

Fii suflet plin de post şi rugăciune,

De lacrimi nu mai vrei în ochii tăi,
Apoi vei constata plin de uimire
Cam cum se-ndreaptă paşii tăi.

În Domnul dacă-ţi pui speranţă,

Vei simţi o caldă exaltare
Iar drumul îţi va fi înobilat de cutezanţa
În viaţa asta trecătoare.

Şi îţi vei dori cât mai puţin,

Din cele clipe trecătoare
Iar Domnul va lucra din plin
Să-ţi stăvilească firea orbitoare.

Deci cu legământul sfânt şi unic,

Promis pe veci şi respectat,
Vei constata că mai uşoară îţi va fi calea
Şi fără îndoială, tu vei fi iertat.
 FERMITATE

Doamne, în faţa ta o conştiinţă sunt

Iar mărturia este în faptele şi cuvintele mele,
Ce îmi vor călăuzi paşii pe acest pământ,
Şi Te voi proslăvi prin ele.

În cartea sfântă mi-am găsit al meu destin

Şi hotărât pornesc spre Tine,
Rugându-te să-mi dai putere să mă închin,
Cu fermitate, evlavie şi iubire.

Neobosit în drumul ce-l străbat,

Să chem mereu la Tine,
Convins că-mi fac sufletul tot mai curat,
Că numai Tu eşti făcător de bine.

Cu glas sfios şi rugător

Zilnic vin prin rugăciune la Tine
Rugându-te să-mi fii îndrumător
Ca să pot să te slujesc pe Tine.

Drumul e lung şi greu, dar păşesc cu cutezanţa,

Asigurat că de la Tine primesc puteri depline
Iar veşnicia mă învaţă,
Să te iubesc, Doamne cel mai mult pe Tine.

Iar dacă în jur mai sunt,

Oameni ce mă privesc cu ilaritate,
Eu Cartea Sfântă le-o deschid
Şi din cuvântul tău le reproduc citate.

Mă străduiesc să reproduc câte un verset întreg

Că doar, al tău purtător de cuvânt eu sunt
Şi nu mă las până ei nu înţeleg,
Rostul omului pe acest pământ.

Bucuros, îmbrăţişez acest destin

Şi înobilat pornesc la drum cu Tine
Fericit că toţi îţi aparţin
Mă simt din ce în ce mai bine.
 RUGĂCIUNE

Doamne, tu ne-ai dat viaţă,

Tu eşti puterea creatoare
Sub care tot ce ne înconjoară
Renaşte ca după ploaie, după soare.

Dirijate de a Ta putere
Ce pe toate le domină
Se aştern fericiri şi remuşcări eterne
Peste lumea citadină.

Din haos şi întuneric

Tu îl scoţi pe acel ce Ţi-se închină
Prin Scriptură îi dai speranţă
Şi-i faci viaţa mai senină.

Doamne, mila Ta e mare,

În genunchi la tine cad
Disperat cer îndurare
Depărtează-mă de iad

Şterge fărădelege mele

Curăţeşte al meu suflet de păcat,
Şi revarsă mântuire
Nu mă mai lasă să cad.

Nici-o clipă fără Tine

Viaţa mea nu vreau a fi
Ştiu că Tu vrei ca-ntreg adevărul
Să fie în adâncul inimii.

Plin de înţelepciune să fie sufletul meu

Şi curăţat cu isop să fiu de păcat
Spre mântuirea lui Dumnezeu
Să-mi fie drumul luminat.

Dă-mi bucuria mântuirii Tale

Şi sprijin-mă cu duh de bunăvoinţă
Poartă-mi paşii pe căile Tale
Întăreşte-mă în credinţă.
 CE EŞTI TU,

Doamne, Tu eşti ochiul de lumină,

Spre care îndreptăm nădejdi depline
Prin rugăciune şi credinţă,
Îndrumare cerem de la Tine.

Doamne, Tu eşti lumina

Şi întreţii viaţa peste aceste vremi,
Grijă ai de fiecare,
Iar, pe cei aleşi la tine-i chemi.

Doamne, Tu eşti Adevărul,

Ce l-ai stabilit tot din depărtate vremi
Prin el ne-ai dat iubirea,
Şi al păcii imbold sub care Tu ne chemi.

Doamne, Tu eşti dragostea deplină,

Şi prin pilda Fiului Tău trăim,
Credinţa este tot ce ne-animă,
Ca prin Tine noi să ne iubim.

Doamne, te ştim stindard al jertfelor depline

Şi te slăvim prin poezie, cântece, poeme,
NE angajăm să fim mereu cu Tine,
Copii ai tăi ca să ne cheme.

Doamne, pilda Ta ne răscoleşte,

Stăvilindu-ne în porniri,
Iar bunătatea Ta o călăuză este,
Şi mărturia veşnicei iubiri.

Doamne tu aşterni cărări de aur,

Celor, ce pe tine te vor
Pe fiecare frunte pui câte un laur,
Viaţa veşnică, le-o dăruieşti în viitor.

Doamne, Tu eşti alfa şi omega,

Pentru a noastră trecere prin lume,
Tu după credinţă ne împarţi
Si mai rele şi mai bune .
 ACUM CÂT SE MAI POATE

Chiar de soarele a trecut în noapte,

Sau încă mai luminează, acolo sus
Acum cât se mai poate,
Adă slavă Domnului, Iisus.

Acum cât se mai poate,

Vină-n rugăciuni de mulţumire,
Şi vei vedea cum starea ta apăsătoare,
Va fi salvată de potopul de iubire.

De vrei să ai chemarea Lui,

Dă dovadă de credinţă
Şi nu mai bate câte un cui,
În crucea cea de suferinţă.

Să zboare rugăciunile spre cer

Prin lumina cea divină,
Nădejdea pune-o în biserică şi El
Şi sigur vei avea viaţa cea senină.

Fii milostiv şi plin de bunătate,

De vrei această biruinţă,
Fiindcă acum cât se mai poate,
Salvarea vine numai prin credinţă.
 Dorinţă

Cu ochii plini de îndurare,

Aş-i vrea să-mi urmăreşti fiinţa
Şi călăuza să Te am în drumul meu,
Ca să pot urma credinţa.

Vreau să gust din harul fără mărginire

Şi te rog învaţă-mă cam cum s-o fac,
Să ştiu că am a Ta iubire,
Atent să fiu pe unde merg, pe unde calc.

Să pot privi înălţat spre Cruce,

Cu tremurat de patimi şi dureri,
Crezând în fericirea zilei care vine,
Să uit de tot ce-a fost mai ieri.

Acum când buciumul începe să răsune,

Spre Tine vin şi nu pot amâna,
Convins că dacă las de azi pe mâine,
Nimic nu se mai poate garanta.
 Năzuinţa

La bine şi la greu, sau cu inima înfrântă.

Iisuse aş vrea să fiu copilul Tău,
Şi să mă bucur de iubirea Ta cea sfântă,
Înfruntând orice ispită, orice greu

Să-mi faci un suflet mântuit,

Prin jertfa ta cea mare,
Să fiu copilul Tău iubit,
Pelerin pe a Ta cărare.

De idei creştine să fiu curat,

Permanent din voie să nu-ţi ies,
Capul în faţa Ta sa-l ţin plecat,
Slavă să-ţi aduc prin fapte, rugăciuni şi vers.

Să uit de răutăţi, lacrimi şi amar,

Şi numai bine să gândesc,
Iar Biblia să-mi fie abecedar
S-o rup din temelii cu tot ce e lumesc.

Iar la final să primesc al Tău har,

De iertare, dragoste şi bucurie,
Şi când voi părăsi acest hotar
Sufletu-mi curat, al Tău să fie.
 LA SCHITUL RARĂU

Sună toaca-n plină noapte

Şi dăngăte de clopete se aud
Beazii îşi tresaltă crengile-ncărcate,
Iar ecourile din depărtări se tot aud.

În această săracă mănăstire,

Călugări puternici şi bărboşi
Te cheamă pe tine Sfântă Marie,
Încrezători, evlavioşi.

Firi tăcute şi netemătoare de nimic ,

În faţa icoanei făcătoare de minuni se prăbuşesc,
Mulţumindu-ţi pentru viaţă şi putere,
Rugăciunea în tăcere îşi rostesc.

În miros de smirnă şi tămâie,

Cu gândul şi cu fapta,
La o nouă zi care vine
Nădejdea şi speranţa , ei şi-o pun în Tine.

Să Te vesteşti prin curcubeul sfânt

Dinspre munţi la vale,
Unde Te vor aştepta cu coroniţe-n mâini
Să ţ-i le aştearnă-n cale.

Azi, ca pelerin pe munte sfânt,

Am înţeles, Doamne cât eşti de aproape
Şi că vom răspunde în faţa Ta,
Pentru vorbe, pentru fapte.

Îngândurat pornesc la vale,

Cercetându-mă în suflet şi în gând,
Hotărât să-mi schimb viaţa asta trecătoare
Ce o duc pe acest pământ.

Bucuros îmbrăţişez acest destin

Şi pornesc la drum , Doamne cu tine,
Fericit că tot îţi aparţin
Şi încep ca să mă simt din ce în ce mai bine.
 În memoria lui DANIEL TUDOR.
( Simpozionul Zilele Municipiului
VATRA DORNEI ,
17-20 iulie 2005)

RUGUL APRINS

Demult, demult o stea s-a stins,

Lăsând în urmă o jale mare,
Dar Rugul a rămas aprins
Să lumineze permanent a noastră cale.

Credinţa noastră strămoşască,

Cu putere luminată şi încălzita de Rugul Sfânt,
Nu a putut fi stinsă niciodată ,
De demonii ce au invadat acest pământ.

Rugul Sfânt este făclia ,

Spre care toţi cei cu inimă curată ne îndreptăm,
E calea sigură a ortodoxiei
Ce cu demnitate şi cu cinste o urmăm.
 RESPECT

Voi, tineri, preţuiţi pe acei ce viaţă v-au dat

Fiindcă fără sfat,sprijin şi călăuză
Drumul în viaţă va fi ratat.

Să nu credeţi in noroc sau destin

Fiindcă viaţa fără mamă şi tată
Este plină de jale şi chin.

Cât de îndestulată ţi-ar fi casa,

Te cuprinde uneori melancolia
Dar când il vezi pe tata
Ochii îţi plâng de bucurie

Iar când mama îţî trece pragul

Fericit îi săruţi mâna
Şi o strângi la piept, grăbit,
,, Bună ziua, mamă! Bine ai venit !
 TIMU GEORGE

N. 15.08 1936 în Câmpulung Moldovenesc, Jud. Suceava.

Actual locuieşte în Vatra Dornei.
.

A debutat cu volumul Cu bloc-notesul printre Bucovineni, ed. Corpului Didactic

Bucureşti în 2008.

Viaţa şi activitatea:

A absolvit Academia de ştiinţe Politice, Istorice şi Sociale Ştefan Gheorghiu,

Bucureşti, secţia ziaristică. Între anii 1960-1979 a colaborat cu Ziarul ,, Zori Noi”
Suceava şi ziarul ,,Lupta C.F.R.’’ între anii 1979-1989 cu ziarul ,,Dobrogea
Nouă”Constanţa. În prezent colaborează cu Ziarul ,,Crai Nou” Suceava, ,,Monitorul”
de Câmpulung şi Vatra Dornei, Radio Iaşi şi România Liberă – rubrica ,,Timp Liber”.
Este membru al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor Plastici ,, Ţara Dornelor”-
Vatra Dornei şi membru S.B.B din anul 2009, membru Liga Scriitorilor din România-
fil. Iaşi-2010.

Lucrări publicate:

- ,,Cu bloc-notesul printre Bucovineni” , ed. Corpului Didactic, Bucureşti, 2008,

- ,,Nostalgii Feroviare”, ed. AXXA, Botoşani, 2008
-,, Consonanţele Destinului”, ed. Lidana, 2009
-,,Haizerii din Ţara de Sus”, ed. AXXA, Botoşani, 2009.
Iar în anul 2011, prin editura. Ştef Iaşi îşi lansează lucrările:
Cu bloc notesul printre Bucovineni, vol. II şi
Pagini din Istoria Căii Ferate ce străbate Ţara de Sus, oameni, fapte şi întâmplări.
 Distincţii, premii literare obţinute:

-Premii literare:
Menţiune- Societatea Culturală ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt” pentru
lucrarea ,,Haizerii din Ţara de Sus” iulie 2010.
Menţiune (Voucher) – Societatea Culturală ,,Bucovina,, Suceava ediţia
XVI- 2010 pentru lucrarea : ,,Nostalgii Feroviare”.

-Premii în ziaristică:
Ziarul ,, Zori Noi” Suceava 1976- Menţiune
Ziarul ,, Dobrogea Nouă” -1981, locul I
-1982, locul II

-Distincţii personale:
Ziarul ,,Lupta C.F.R”, distincţia Meritului C.F.R 1985
Medalia Muncii 1986

“…Una din cele mai mari satisfacţii ale trăirilor mele a fost atunci când
reuşeam să realizez un reportaj despre viaţa şi activitatea unor oameni cu valenţe
deosebite. De fiecare dată ,,eroii,, au fost aleşi din rândul acelora, care, prin munca
lor de zi cu zi au dovedit pricepere, modestie şi o dorinţă neobosită de a ,, sfinţi,,
locurile de muncă.
Activitatea acestor oameni derulată în procesul transformator, în folosul
societăţii, am căutat să o descriu prin arta condeiului, fără a folosi vorbe mari, ci
printr-o reflexiune a muncii sau activităţii lor, indiferent de perioada istorică sau
convingerea politică, înrădăcinându-i într-o monografie a localităţii sau a unităţii
respective prin fapte ce au avut ca suport trăirile intens conjugate cu priceperea şi
dorinţa lor de a lăsa în urmă pentru care să-l poată aminti urmaşii.”

George Timu.