DIN ISTORICUL BISERICII ŞI COMUNITĂŢII

ROMANO-CATOLICE VATRA DORNEI

 PAUL BRAŞCANU

DIN ISTORICUL
BISERICII ŞI COMUNITĂŢII
ROMANO-CATOLICE
VATRA DORNEI

Sapientia
Iaşi 2020
 Cu binecuvântarea noastră

X Iosif Păuleţ
Episcop de Iaşi
22 iulie 2020

Carte apărută sub egida Departamentului de Cercetare Istorică „Anton Durcovici”.

Tehnoredactor: pr. dr. Ştefan Lupu

Copertă: Iulian Gherghel

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

BRAŞCANU, PAUL
Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei
/ Paul Braşcanu – Iaşi : Sapientia, 2020

ISBN 978-606-578-412-3

© 2020 Editura SAPIENTIA

Institutul Teologic Romano-Catolic
Str. Th. Văscăuţeanu, 6
RO – 700462 Iaşi
Tel. 0232/225228
Fax 0232/211476
www.editurasapientia.ro
www.librariasapientia.ro
e-mail slupu@itrc.ro
 CUPRINS

Argument – preot paroh Iosif Răchiteanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

Cuvânt înainte – Paul Braşcanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

DIN ISTORICUL
BISERICII ŞI COMUNITĂŢII ROMANO-CATOLICE
VATRA DORNEI

I. Cadrul istoric (perioada anilor 1775-1905) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17

II. Istoricul bisericii şi comunităţii catolice Vatra Dornei . . . . . . . . . . . . 69

2.1. Perioada cuprinsă între anii 1776-1913 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
2.2. Perioada anilor 1914-1918. Evenimentele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 243
2.3. Perioada anilor 1914-1918. Viaţa religioasă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 257
2.4. Perioada anilor 1919-1989 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 309
2.5. Perioada anilor 1990-2020 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 384
2.6. Gânduri despre o vizită istorică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 422

III. Preoţi slujitori şi binefăcători ai sfântului lăcaş . . . . . . . . . . . . . . . . 433

3.1. Preoţi parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 433
3.2. Preoţi ridicaţi din rândurile
comunităţii romano-catolice Vatra Dornei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 455
3.3. Remember. Ctitori şi binefăcători
ai bisericii romano-catolice Vatra Dornei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 464

Anexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 483
Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 501
Harta etnografică a Ducatului Bucovina, întocmită de istoricul Ion Nistor,
conform Recensământului populaţiei efectuat în anul 1910
de administraţia austro-ungară
 ARGUMENT

emersul domnului Paul Braşcanu a început

D în urma unei întâlniri pe care am avut-o

cu Domnia Sa cu mai bine de doi ani în
urmă. Auzisem despre istoria celor cinci tuburi de
proiectil din zidul estic al bisericii, după vreun an
de când am venit ca paroh la Biserica Romano-Cato-
lică din Vatra Dornei. Văzusem acele tuburi văruite
în culoarea peretelui, dar credeam că sunt pentru
aerisire. Oricum, e nevoie de ceva timp până să
cunoşti toate lucrurile când vii într-o parohie.
Unele detalii rămân necunoscute până la sfârşit.
Depinde şi de preocupările fiecăruia.
Auzind istoria tuburilor de proiectil din perete
şi turn şi după ce am văzut şi imagini cu biserica, după bombardamentele
din Primul Război Mondial, căutam mai multe informaţii şi fotografii pen-
tru un panou informativ pe care să-l montez într-un loc accesibil, pentru ca
aceia care trec pe lângă biserică să poată afla aceste lucruri ce ţin de istoria
bisericii noastre şi, implicit, a oraşului. Astfel am aflat despre domnul Paul.
L-am sunat, ne-am întâlnit, am discutat şi mi-a promis că va căuta materi-
ale. La mai puţin de o lună mi-a adus câteva zeci de pagini cu informaţii
din care puteam selecta ceea ce m-ar fi interesat pentru panoul dorit. De
asemenea, mai multe fotografii. Fotografiile le avea pentru că făceau parte
din albumul-document Tunuri la porţile Bucovinei, publicat de Domnia Sa.
Înainte însă de a realiza panoul – era singura mea aspiraţie –, domnul
Paul m-a sunat şi mi-a spus că a mai găsit unele lucruri interesante. Apoi
expresia: „Am mai găsit ceva...” am început să o aud tot mai des. Între
timp, molipsit de entuziasmul dlui Paul, căutând în arhiva parohiei, am
găsit materialele adunate de domnul Paul Baciu cu ocazia centenarului
bisericii, precum şi textele pr. Ieronim Budulai, dactilografiate la acea vreme.
Între timp a apărut cartea părintelui Ieronim. I-am oferit materialele găsite,
precum şi alte informaţii pentru realizarea unei lucrări mai ample. Am
început să facem şi fotografii în biserică, în cimitir, în turnuri, la clopote, la
Iacobeni etc. Au fost săptămâni şi luni de muncă. Cu un entuziasm cres-
când. „Va ieşi o lucrare frumoasă”, îmi spunea mereu.
8 Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei

Două momente emoţionante aş vrea să subliniez, din munca de cercetare

desfăşurată de domnul Paul pe parcursul acestor ani. Primul moment, când
a descoperit, pe internet, în arhiva Bibliotecii Naţionale a Austriei din Viena,
schiţele originale ale bisericii şi când a văzut cine era arhitectul – Karl Adolf
Romstorfer. Era o adevărată minune. Şi demersul pentru a intra în posesia
schiţelor a fost captivant, pentru că ele nu se puteau descărca liber de pe
internet. Până la urmă le-am obţinut şi le puteţi găsi în cuprinsul cărţii.
Al doilea moment este acela când am găsit pe micul soclu al unei statui din
altar o frumoasă „etichetă” din tablă, desigur, purtând amprenta timpului, cu
firma care a realizat grupul statuar: „Ferdinand Stuflesser”. E greu de imagi-
nat bucuria pe care am trăit-o împreună când, după câteva zile, mi-a spus că
firma încă există, funcţionează şi că le-a cerut informaţii despre grupul nostru
statuar din altar. După o săptămână mi-a trimis o fotografie primită de la firma
producătoare de altare, statui şi obiecte bisericeşti din lemn, fotografie cu însem-
nările din condica de plăţi, cu sumele şi data la care fuseseră achitate. Au şi acum,
în arhivă, registrele de comenzi cu sumele primite şi lucrările executate. Apoi,
o a doua comandă şi o a doua fotografie cu alte sume plătite către aceeaşi
firmă pentru altă lucrare. Este bucuria istoricului care găseşte un document.
Din astfel de pietre şi pietricele, scormonite şi adunate din praful arhivelor,
este alcătuit mozaicul lucrării de faţă. Pentru noi sunt lucruri importante. Este
mica noastră istorie cu perlele ei. Nu o comparăm cu marea istorie. Este impor-
tantă însă această istorie pentru că este istoria noastră, a comunităţii noastre.
Veţi descoperi figura notarului Eduard Bayer von Bayersfeld, care s-a
implicat mult alături de comitetele bisericeşti de strângere de fonduri. O
altă figură importantă a acelor timpuri a fost şi Maria Chrsch, preşedinta
„Societăţii Femeilor Romano-Catolice din Vatra Dornei”. Veţi descoperi
liste de donatori, catolici şi nu numai. Şi când le găseşti mormintele în ci-
mitir, altfel treci pe acolo după ce afli cât efort au depus pentru edificarea
lăcaşului de cult. Veţi descoperi că biserica parohială este o biserică jubili-
ară. Veţi descoperi istoria capelei din cimitir, figurile parohilor şi ale preo-
ţilor din Vatra Dornei. Şi câte alte istorii ce merită cunoscute şi apreciate.
Este un omagiu adus, la 115 ani de la sfinţirea bisericii, generaţiei de
credincioşi catolici care au construit sfântul lăcaş. Cinstindu-i pentru hotă-
rârea cu care au dus lucrarea la capăt, în pofida tuturor dificultăţilor, ne
reînnoim şi noi entuziasmul în trăirea credinţei, precum şi în păstrarea şi
înfrumuseţarea continuă a acestei moşteniri.
Îi sunt recunoscător domnului Paul Braşcanu. Consultând presa vre-
mii, arhiva episcopiei şi istoriografia locului, a pus aici tot talentul său,
experienţa şi capacitatea de muncă de invidiat, oferindu-ne posibilitatea
de a cunoaşte jertfele înaintaşilor pentru construirea bisericii.
Pr. paroh Iosif RĂCHITEANU
 CUVÂNT-ÎNAINTE

storia este considerată baza edificării iden-

I tităţii confesionale întrucât oferă repere

pentru contemporani şi justifică realităţile
moderne, întărind legătura cu strămoşii care şi-au
câştigat cu multă trudă merite în ochii lui Dumne-
zeu şi ai oamenilor. Trecem însă grăbiţi, cu prea
multă uşurinţă pe lângă valorile moştenite, fără să
simţim încărcătura vremurilor şi aşa le pierdem în
colbul uitării. Trecutul trebuie să justifice prezen-
tul şi să dea o notă în plus de încredere omului
obişnuit, să ofere speranţe pentru un prezent clă-
dit pe activitatea şi contribuţiile înaintaşilor1.
Cunoaşterea şi transmiterea acestor cunoştinţe
mai departe urmaşilor, într-o formă nealterată, constituie o datorie, fiind
cea mai justă apreciere a valorilor trecutului, în spiritul respectului pentru
oamenii, faptele şi timpurile lor.
Istoricul acestei biserici dornene şi al comunităţii sale (cele două, aflate
mereu într-o trainică şi necesară simbioză) e o părticică mică (dar impor-
tantă) din această minunată construcţie, o cărămidă pusă la temelia ei de îna-
intaşi, pe care noi, cei de astăzi, am relevat-o în paginile ce urmează, ca expu-
nere a unor evenimente şi fapte din trecutul lor, într-un mod simplu şi în
ordinea în care s-au produs acestea, constrânşi fiind de lipsa multor date (în
special cele din cronica parohiei, de la începuturile sale până prin anii 1950)
şi limitaţi de propria neputinţă în căutarea, găsirea şi interpretarea acestora.
În societăţile tradiţionale religia e punctul central în jurul căruia întreaga
realitate personală şi colectivă, gravitează. Religia, la nivel de discurs, este
expresia simbolică a unei încrederi în existenţa unei realităţi absolute
(Dumnezeu) de care omul depinde. Această încredere e credinţa religioasă.
Ea permite omului să se orienteze în labirintul marilor întrebări ale vieţii
şi dă omului un sens al existenţei sale, care depăşeşte viaţa sa biologică2.
1
Gudea Nicolae – Reflecţii privind relaţia dintre Stat şi Biserică. O abordare din punct
de vedere greco-catolic, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Theologia Catholica (2001),
Anul XLVI. Editura Office, Cluj Napoca, pag. 23.
2
Claude Paris, Yves Bastarache – Gândire critică şi argumentaţie, Éditions C. G. Québec, 1995.
10 Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei

Religia trebuie să rămână sursa de motivare pentru comportamentele

în situaţii dificile, deoarece un ethos cu impact destul de larg în fapt mondial,
nu poate proveni astăzi din altă parte decât din religie. Prin urmare trebuie
sporită ponderea religiei în viaţa oamenilor şi în evoluţia societăţilor3. Reîn-
toarcerea la valorile creştine autentice este soluţia cea mai eficientă care-l
poate situa pe om într-un raport de normalitate cu mediul, cu semenii şi cu
sine însuşi4. Toate religiile au aspect comportamental prin activităţile spe-
ciale la care iau parte credincioşii şi care îi identifică drept membri ai comu-
nităţii religioase. În accepţiune teologică, raportul dintre Dumnezeu şi lume
este evident exprimat prin intermediul simbolului, iar biserica, prin func-
ţiile sacre pe care le îndeplineşte, dar şi prin arhitectura şi aspectul său,
constituie una dintre cele mai sensibile imagini ale Bisericii cereşti pe pământ5.
În Noul Testament, cuvântul biserică e redat de termenul grecesc septua-
gintar6 „ekklesia” care desemnează cel mai adesea o adunare locală de creş-
tini, dar nu desemnează niciodată o clădire, sensul creştin primar fiind deci
cel de întrunire sau adunare, la Sfântul Apostol Paul căpătând ulterior sem-
nificaţia de comunitate locală (comunitatea celor chemaţi) dar şi cea de lăcaş
de cult. Biserica reprezintă clar o comunitate de credincioşi, de persoane
unite printr-o serie de elemente comune, care trebuie să fie conştientizate
de aceştia. Ei trebuie să le cunoască, să le înţeleagă, să le accepte ca atare
şi să le însuşească, să le promoveze şi să îşi raporteze la ele propria viaţă
religioasă. Dincolo de acest sens implicit al edificiului de cult, de mediator
al comunicării între Dumnezeu şi credincioşi, biserica se relevă a fi un spaţiu
simbolic pentru comunitate, căci aceasta îndeplineşte în acelaşi timp şi mul-
tiple funcţii seculare cu rol important în bunul mers al unei colectivităţi7.
Acest rol de simbol al comunităţii este cu atât mai evident cu cât prin înfă-
ţişarea sa, dimensiunile şi poziţia sa în cadrul satului, biserica constituie
reflectarea condiţiei economice, sociale şi culturale a unei comunităţi8.
3
Andrei Marga – Religia în era globalizării, Cluj-Napoca, Editura Efes (2006), pag. 46.
4
Peter L. Berger – The Desecularization of the World: Resurgent Religion and World
Politics, Ed. Ethics and Public Policy Center, 1999.
5
Laurenţiu Streza – Simbolul liturgic în arhitectura bisericii, locaş de închinăciune,
articol publicat în Revista Teologică, 2010, nr. 2, pag. 113.
6
Septuaginta – este traducerea Pentateuhului şi a celorlalte cărţi ale Vechiului Testa-
ment din ebraică în greacă. Legenda, transmisă nouă de Scrisoarea lui Aristeas şi de Philon
din Alexandria spune că traducerea respectivă a fost opera comună a şaptezeci (sau, după
o altă variantă, a şaptezeci şi doi) de înţelepţi evrei, aleşi câte şase din fiecare trib şi că ea
s-a realizat la Alexandria, în secolul al III-lea î.C., sub domnia lui Ptolemeu al II-lea (285-247).
7
Simion Retegan – Funcţii sacre şi laice ale bisericii în satul românesc din Transilvania
la mijlocul secolului al XIX-lea, în Europa Balcanica-Danubiana-Carpathica. Annales Cul-
tura-Historia-Philologia, Budapesta, 1995, nr. 2/A, pag. 258.
8
Simion Retegan – Prestigiu social şi edificiu de cult. Construcţii de biserici în satele
româneşti ale Transilvaniei la mijlocul secolului al XIX-lea (1850-1880) şi David Prodan –
 Cuvânt-înainte 11

În edificarea unei biserici parohiale rolul principal a revenit comunităţii,

în ansamblul său. Din interiorul ei s-a născut ideea, a apărut comitetul de ini-
ţiativă şi construcţie, s-au ales meşterii şi lucrătorii care au dus la edificarea
noii biserici şi tot comunitatea a fost aceea care a adunat sumele necesare
pentru îndeplinirea acestui deziderat. Existenţa unui fond iniţial era obli-
gatorie, chiar dacă acesta nu acoperea în totalitate cheltuielile estimate.
Pentru completarea banilor aflaţi în visteria bisericii, necesari edificării,
comunităţile apelau la diverse soluţii, funcţie de prevederile legale şi permi-
sivitatea acestora. În multe cazuri sumele destinate edificării erau completate
cu sume provenite din diferite activităţi cu caracter lucrativ prestate de către
membrii comunităţii: întreţinerea unor drumuri, activităţi de cărăuşie, exploa-
tarea şi comercializarea lemnelor de foc sau cultivarea unor pământuri
comunale pe seama bisericii9; din împrumuturi sau prin donaţiile credin-
cioşilor făcute în bani sau în bunuri, din donaţiile altor persoane din afara
comunităţii sau cu banii strânşi în urma colectelor sau prin ajutoarele pri-
mite din partea statului ori a unor instituţii bisericeşti centrale. Autorităţile
laice se arătau în general binevoitoare faţă de comunităţi în această problemă:
acordau scutiri de impozite sau de la obligaţiile publice pe perioada câtorva
ani, aprobau cedarea unor drepturi colective pe seama bisericii, etc.
Din această perspectivă, a asigurării fondurilor necesare, fiecare con-
strucţie de biserică poate fi privită ca un caz particular. Sumele strânse
determinau în ultimă instanţă şi cât de impozant avea să fie edificiul, iar
acesta, prin poziţionarea sa în cadrul localităţii şi prin aspectul lui, confe-
rea prestigiu social întregii comunităţi.
Un fenomen des întâlnit în ceea ce priveşte edificarea noilor biserici este
acela de imitaţie. Pentru evitarea unor cheltuieli implicate de întocmirea
unui plan de biserică (dar şi datorită faptului că unele biserici, prin aspectul
lor, cuceriseră o anume notorietate), unele localităţi au căutat să copieze
biserici deja construite şi au folosit uneori aceleaşi echipe de constructori.
Pentru eliminarea acestor neajunsuri au fost impuse o serie de reglemen-
tări de către autorităţile bisericeşti, dar şi cele laice. Aduse la cunoştinţa
preoţilor prin intermediul circularelor episcopale sau a compendiilor de legis-
laţie bisericească publicate în epocă, aceste norme au cunoscut în timp evolu-
ţii şi completări impuse din dorinţa de a alinia practica curentă cu legisla-
ţia în domeniu10. Precum orice altă acţiune de maximă importanţă pentru

Puterea modelului, Centrul de Studii Transilvane – Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca,

1995, pag. 203.
9
Simion Retegan, op.cit., pag. 210.
10
Prin Decretul aulic din 21 martie 1780 al împăratului Iosif al II-lea, s-a dispus alcătuirea
de către preoţii tuturor confesiunilor a aşa-numitelor „protocoale de porunci” sau „circu-
lări” în care trebuiau consemnate dispoziţiile oficiale transmise de către autorităţile civile
12 Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei

comunitate, la construirea unei biserici noi trebuiau împlinite o serie de

acţiuni premergătoare. Cea dintâi cerinţă consta în asigurarea fondurilor
necesare pentru edificarea bisericii (dacă nu în întregimea lor, măcar a unui
fond iniţial) pentru că aşa se putea începe lucrarea propusă. Decizia de
edificare a unei noi biserici trebuia adusă la cunoştinţa episcopului eparhial,
care aproba sau nu iniţiativa comunităţii. După asigurarea sumelor nece-
sare, trebuia consultat un maistru pricepătoriu sau zidariu care, luând în
considerare toate aspectele necesare, inclusiv terenul pe care urma să fie
construită viitoarea biserică şi cheltuielile aferente, trebuia să întocmească
planul zidului. În cazul în care sumele necesare pentru edificarea bisericii
erau strânse prin repartiţie de la credincioşi, lista repartiţiei planificate
trebuia transmisă şi judelui cercual, cu scopul de a o valida pentru ca în
cazul unor neplăţi, să se poată apela la organele administrative politice
pentru recuperarea sumelor datorate de credincioşi. După întocmirea planu-
lui şi a proiectului de cheltuieli avute în vedere pentru zidirea noii biserici,
trebuia întocmită şi descrierea topografică a locului pe care urma a fi ampla-
sată biserica şi dovedit sau demonstrat dreptul de proprietate asupra aces-
tuia. Aceste documente trebuiau înaintate forurilor bisericeşti abilitate
pentru aprobare. Tot acum, conform legilor civile, trebuia solicitată şi licenţa
de edificare de la autorităţile politico-administrative11. După îndeplinirea
acestor etape preotul, împreună cu curatorii (epitropii) bisericii, aveau
obligaţia de a încheia un contract cu întreprinzătorul sau maistrul zidar
pentru efectuarea construcţiei12. Alegerea meşterului constructor prin inter-
mediul unor licitaţii a contribuit la creşterea calităţii construcţiilor şi la
scăderea costurilor ce le implica o astfel de întreprindere. Anul 1852 avea
să aducă o reorganizare la nivelul întregului imperiu a instituţiilor respon-
sabile cu activitatea de construcţii. Sub conducerea Direcţiei generale de
construcţii din Viena, au fost înfiinţate direcţii regionale pentru construcţii
în fiecare dintre ţările monarhiei13. Acestea au fost organizate la rândul lor
în departamente teritoriale ce aveau responsabilităţi legate de monitorizarea
stării clădirilor de stat, de realizarea unor proiecte şi a bugetelor aferente,
dar şi de organizare a licitaţiilor cu privire la construcţii14. Implicarea acestor

şi de superiorii ierarhici. Împăratul reia şi întăreşte aceeaşi dispoziţie prin Decretul din 14
februarie 1782, stabilind şi îndatorirea autorităţilor administrative de a verifica, la finele
fiecărui an, protocoalele ţinute de preoţi. Decanii şi protopopii trebuiau să verifice proto-
coalele parohiale cu ocazia vizitelor canonice, iar episcopilor li se punea în vedere să solicite
aprobarea pentru circularele adresate clerului.
11
Tit Bud – Îndreptariu practicu pentru păstorii sufletesci, Tip. Diecezană Gherla, 1883,
pag. 384.
12
Ibidem, pag. 385.
13
Ibidem, pag. 59.
14
Ibidem, pag. 61-62.
 Cuvânt-înainte 13

instituţii se manifesta în special în situaţiile în care o parte din resursele

financiare utilizate de comunităţi pentru ridicarea unei noi biserici proveneau
de la Fondul dotal catolic pentru Bucovina, Fondul religionar greco-orien-
tal din Bucovina15 sau din visteria Ducatului.
Încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pentru a nu se permite
o prea mare diversificare a aspectelor exterioare ale bisericilor, dar şi pen-
tru a reduce costurile mari ce le implica edificarea unei biserici, au fost
realizate de către autorităţile de la Viena, prin intermediul Departamentului
pentru Construcţii, mai multe planuri tipizate16. Un exemplu în acest sens,
a fost biserica romano-catolică construită localitatea în Poiana Stampei la
anul 1889, ridicată după planuri similare celei din Vatra Dornei (1853).
Privită şi ca o formă de ajutorare din partea episcopiilor, punerea la
dispoziţia comunităţilor a unor planuri tipizate în vederea edificării unei
noi biserici, potrivite cu posibilităţile lor materiale, avea să fie o metodă des
utilizată şi în perioada interbelică. Povestea construcţiei bisericii romano-
catolice cu hramul „Schimbarea la Faţă a lui Isus” din Vatra Dornei se întinde
pe durata a 10 ani încărcaţi cu tot felul de piedici, fiind interesantă prin
învăţăturile transmise, prin ceea ce ne ascunde încă şi o serie de curiozităţi
care i-au marcat existenţa:
► Proiectul de construcţie al bisericii, cunoscut sub numele „Kaiser Franz
Josef’s Jubiläumskirche im kurorte Dorna-Watra” arăta că această biserică
dedicată jubileului împăratului Franz Joseph (în afara faptului că avea o
motivaţie de ordin practic, căci numele împăratului asociat unei construcţii
putea uşura obţinerea aprobărilor, strângerea fondurilor), se dorea a fi finali-
zată în anul 1898. Biserica, care nu fusese încă terminată la aniversarea celor
50 ani de domnie, a fost dedicată (în mod simbolic) totuşi împăratului, zece ani
mai târziu (1908), la jubileul de diamant (împlinirea a 60 de ani de domnie).
► În construcţia ei au fost implicaţi doi arhitecţi; lucrările au început
după planurile realizate de arhitectul Karl Adolf Romstorfer şi au fost fina-
lizate după cele ale inginerului şef Gustav Wilhelm Sachs, consilier minis-
terial în cadrul Departamentului pentru Construcţii din Viena.
► Unii au denumind-o „biserica celor două secole”, făcând aluzie la fap-
tul că lucrările de construcţie au început în secolul XIX (în anul 1895) şi
s-au încheiat în secolul al XX-lea (în anul 1905).
► Biserica a avut două rânduri de clopote; cele din 1905 (numite Michael
şi Frank), donate de familia Michel şi Karolina Pop şi de muncitorii fabricii
de cherestea Göetz, au fost luate în timpul războiului şi transformate în
15
Ibidem, pag. 109.
16
Maria Gabriela Rus – Arhitectura ecleziastică în episcopia greco-catolică de Oradea
(1848-1860), teză de doctorat, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Is-
torie şi Filosofie, Cluj-Napoca, 2012, pag. 52.
14 Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei

proiectile şi arme. După război, parohul Iulius Weber comandă două noi
clopote la Bucureşti, ce vor realizate din bronz provenit din colectări de
metale de la populaţie (inclusiv tuburi de proiectil).
► Biserica a fost lovită de mai multe obuze în perioada 1915-1918; cu
toate astea, se spune că trei obuze grele ruseşti nu au explodat atunci când
au lovit clădirea. Pentru a nu se trece cu vederea acest fapt miraculos şi
pentru a aminti generaţiilor viitoare despre suferinţele provocate de răz-
boi, în câteva din locurile unde biserica a fost lovită, s-au zidit cinci tuburi
de proiectil, drept mărturie mută peste ani. Din acest motiv a şi fost numi-
tă mult timp „biserica cu cinci obuze”.
De-a lungul istoriei, biserica şi comunitatea catolică17 dorneană au cunos-
cut perioade de glorie (subliniez aici contribuţia ei la construcţia identitară),
asigurând trebuinţa de sacru a credincioşilor şi contribuind la integrarea
socială şi rezolvarea problemelor publice, a militat împotriva secularizării,
cea care orientează omul mai mult spre valorile materiale decât spre cele
spirituale, a reuşit să contribuie la renaşterea spirituală şi morală a comu-
nităţii şi societăţii; a cunoscut însă şi asprimea perioadei comuniste, când
a fost supusă diverselor discriminări, presiuni şi persecuţii.
Mutaţiile care survin în societatea modernă se reflectă direct asupra
comunităţilor religioase, fapt ce se manifestă prin privatizarea vieţii religi-
oase, orientare spre consum şi ceea ce psihologii numesc „prevalenţa ori-
entării religioase extrinseci” instrumentale ca sens, care se substituie reli-
giei tradiţionale intrinseci. Biserica trebuie însă să rămână autonomă,
independentă faţă de orice autoritate sau control extern, având dreptul şi
libertatea de a se conduce singură, în afara oricărui amestec din partea
factorului politic, indivizilor sau a organizaţiilor (Tit 1,5), să fie condusă de
lideri spirituali devotaţi trup şi suflet; numai Cristos să fie capul Bisericii
şi autoritatea ei supremă (Ef 1,22; 4,15; Col 1,18).
În finalul acestui cuvânt introductiv, ţin să îmi exprim recunoştinţa faţă
de acei oameni aparte, care excelează în arta de a împărtăşi şi dărui altora
din ceea ce au dobândit şi din ceea ce ştiu, în modul cel mai altruist posibil.
Ei au înţeles că tot ceea ce ştii dispare odată cu tine, căci pleci de aici cu
mâinile goale; numai faptele tale bune pot înclina balanţa. Aparent, nu e
nimic spectaculos în asta, dacă uităm că trăim într-o lume nebună în care
adesea superficialitatea, minciuna, politica duplicitară, corupţia, câştigul
egoist, extremismul şi indiferenţa fac carieră strălucită în multe suflete.
Gânduri de recunoştinţă se îndreaptă către preotul paroh Iosif Răchi-
teanu, cel care a avut iniţiativa, a susţinut moral şi material acest demers, cel
care mi-a pus la dispoziţie date inedite, a efectuat corectura cărţii şi mi-a fost

17
Termenul „catolic” provine din grecescul „καθολικός”, care înseamnă „universal”.
 Cuvânt-înainte 15

alături în acest efort. Domnia Sa este omul de la care am învăţat lucruri

interesante, e cel care m-a făcut să văd cu alţi ochi şi cu alte sentimente un
crâmpei din istoria unor oameni şi locuri. Îi apreciez modestia (cu toate că
nu o înţeleg în totalitate) şi gestul de a nu îşi trece numele pe copertă, dar
susţin în continuare că este coordonator şi coautor al acestei lucrări.
Amintim pe acei binefăcători care au făcut prin gândul bun, prin cuvânt şi
faptele lor, ca această lucrare să crească, să se dezvolte armonios şi mai
apoi să vadă lumina tiparului:
► PS Iosif Păuleţ – Episcop de Iaşi
► PS Petru Gherghel, Episcop emerit – Dieceza Romano-Catolică de Iaşi
► Pr. dr. Ştefan Lupu – Decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică
din Iaşi, director al Editurii „Sapientia” din Iaşi.
► Firma „Ferdinand Stuflesser 1875” din Ortisei / Tirolul de Sud / Italia,
în mod special domnilor Filip şi Robert Stuflesser.
► Dănuţ Doboş – profesor, doctor în istorie, publicist, director executiv al
Departamentului de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” al
Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.
► Paul Baciu – Vatra Dornei
► Bogdan Brânză – colecţionar, broker INK Insurance Broker Bucureşti
► Anca-Elena Calistru – dr. inginer, asistent universitar din Iaşi
► Camelia Calistru – economist din Iaşi
► Ovidiu Corduneanu – colecţionar, inginer din C-lung Moldovenesc
► Terezia Csiki – Vatra Dornei
► Monica Grigoriu (Niculiţă) – Vatra Dornei
► Cornel Macaleţ – inginer, şef serviciu Regionala Căi Ferate Iaşi
► Eduard Mohr – preşedintele Uniunii Germanilor Bucovineni,Rădăuţi
► Cecilia Pentelescu – Vatra Dornei
► Cornel Rusan – colecţionar, medic urolog în Deva
► Ioan Şmid – inginer, scriitor şi publicist din Rădăuţi
► Marcu Krupaci – profesor,Vatra Dornei
► Volker Arthur Wollmann – profesor, doctor în istorie / Germania.

Mulţumim călduros tuturor celor care au sprijinit financiar apariţia cărţii:

► Baciu Ioan şi Brigitte-Angelina
► Benchea Macsim-Ovidiu şi Sânziana
► Blaj Iosif şi Silvia
► Boncheş Ilie şi Rodica
► Boncheş Bogdan-Paul şi Adriana
► Burcă Antoneta
► Ciobâcă Romică
► Cojocaru Benone şi Mariana-Liliana
16 Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei

► Fërster Iohannes
► Gavrilă Nicolaie-Ioan-Doru şi Marta
► Hapenciuc Vincenţiu şi Otilia
► Kadar Adriana
► Leahu Viorel şi Georgeta
► Macaleţ Cornel-Marius şi Maria-Antoneta
► Macovei Mihai şi Alberta
► Mărginean Radu şi Simona
► Mlynarzek Mihai şi Ioana
► Nadolu Iulian şi Elisabeta
► Nechita Ioan şi Mihaela
► Petrovan Elena
► Pidkamin Eugen şi Viorica-Mihaela
► Pilug Laurian şi Simona
► Popa Iorgu şi Eleonora
► Romilă Ilie şi Mariana
► Scripcă Victor şi Nely-Georgeta
► Şmid Mihai şi Otilia
► Tiba Vasile şi Maria.

Celor care m-au îndrumat şi mi-au acordat suportul, celor ce s-au oste-
nit pentru mine şi această lucrare, întreaga mea gratitudine!
Cu aleasă consideraţie,

Paul BRAŞCANU
 I

CADRUL ISTORIC; PERIOADA ANILOR 1775-1905

n anul 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o

Î în timpul conflictului militar dintre Turcia şi Rusia (1768-1774),

încheiat prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, Imperiul Habsburgic a
primit de la turci o parte din nordul Moldovei. Regiunea aceasta era bogată
în păduri de fag, molid şi stejar, de aici provenind denumirea de Buchen-
land (Ţara Fagilor) pe care i-au dat-o austriecii1, în locul celei de Ţara de
Sus a Moldovei.
Dar Bucovina înseamnă mai mult decât o graniţă, e un spirit care tră-
ieşte de veacuri şi nu are de gând să se stingă. Leagăn de veche civilizaţie,
unde istoria se împleteşte cu legenda, Bucovina este un spaţiu multietnic,
în care graiul, credinţele, cultura şi tradiţiile populare româneşti s-au împle-
tit în mod fericit cu cele ale alogenilor aduşi aici de meandrele istoriei; azi
toate acestea au devenit părţi din povestea Bucovinei, mai fascinantă parcă
– pe zi ce trece –, aşa după cum spunea şi marele nostru istoric Nicolae
Iorga: „Pentru puţine popoare se găseşte un ţinut relativ mic ca acesta în
care să se cuprindă atâta frumuseţe, atâta bogăţie de astăzi şi amintiri din
trecut aşa de îmbelşugate, de îndepărtate şi sfinte”.
Din punct de vedere geografic, face parte din estul Europei şi reprezintă
o sinteză a varietăţii, armoniei şi frumuseţii peisajelor, cu munţii şi cu pădu-
rile sale, cu o faună şi o floră aparte. Din punct de vedere cultural, datorită

1
Denumirea, ca nume propriu, a intrat oficial în uz în 1774, odată cu anexarea terito-
riului de către Imperiul Habsburgic. Numele provine din cuvântul slav pentru fag (buk/
бук); astfel, termenul „Bucovina” se poate traduce prin „Ţara fagilor”. Termenul bucovină
ca nume comun, în sensul de pădure de fagi, apare prima dată într-un document emis de
domnul Moldovei Roman I Muşat, la 30 martie 1392, prin care îi dăruieşte lui Ionaş Vitea-
zul trei sate, aflate pe apa Siretului, „în sus până la bucovina cea mare, pe unde se arată
drumul de la Dobrinăuţi...” [Iacobescu, Mihai (1993), Din istoria Bucovinei. vol. I (1774-
1862), Bucureşti, Ed. Academiei Române, pag. 113]. Numele de astăzi s-a impus dintr-o
diversitate de nume folosite după 1774: Bucovina, Comitatul Sucevei, Cordon, Cordun,
Cordunul Împărătesc, Cordunul Nemţesc, Generalatul Moldovenesc, Moldova Imperială.
Locuitorii acestui colţ din Ţara de Sus a Moldovei l-au numit, de-a lungul vremii, şi
Arboroasa, Moldova Mică, Plonina, Ţara Fagilor, aşa cum o dovedesc mai ales tradiţiile
populare.
 II

ISTORICUL BISERICII
ŞI AL COMUNITĂŢII CATOLICE VATRA DORNEI

2.1. Perioada cuprinsă între anii 1774-1913

ntr-un ţinut din Carpaţi, de o sălbăticie romantică, acoperit de păduri

Î vechi, maiestuoase şi de vuietul râurilor năvalnice de munte, abun-

dând în zăcăminte de minereu nobil şi străbătut de nenumărate izvoare
vindecătoare, se află o vale paradiziacă, izolată, neatinsă de atacurile sălbatice
şi înverşunate de pe îndepărtatele câmpii, unde vremelnice neamuri s-au lup-
tat secole de-a rândul pentru credinţă şi obârşie...
Aşa descria dr. Arthur Löebel, la anul 1896, Ţara Dornelor. Ţinut mirific,
plin de legende, parte dintr-o aşa-zisă republică a nesupuşilor, ce fusese
rupt din trupul Moldovei la anul 1775. Un loc cu păduri bogate, cu firişoare
de aur şi argint licărind în undele Bistriţei, cu ape tămăduitoare, munţi
înalţi şi un cer albastru-infinit.
Conform documentelor, localitatea Vatra Dornei a apărut la finele seco-
lului al XVI-lea, în timpul domniei lui Aron Tiranul, fiind atestată ca popas
şi punct vamal pe 15.08.1592 şi ca aşezare rurală în 1641. Călugărul Roge-
rius din Oradea (Rugiero di Puglia) relatează în cartea Carmen miserabile
(Epistola magistri Rogerii in miserabile carmen supra destructione regni
Hungariae per tartaros facta / Epistola magistrului Rogerius sub forma
unui cântec de jale cu privire la distrugerea de către tătari a regatului Un-
gariei) că în timpul marii invazii tătare din 1241, un corp de armată tătă-
resc a trecut prin pădurile dintre Rusia şi Cumania, adică regiunea oraşu-
lui Vatra Dornei, pe un drum care astăzi se numeşte „drumul tătarilor”.
La începutul acestei perioade, din cauza numărului mai redus, credin-
cioşii catolici din Vatra Dornei nu constituiau încă o parohie distinctă. Ei
au aparţinut până în 1811 direct de capelania (apoi de parohia) Câmpu-
lung Moldovenesc (1883), iar după această dată până în anii 1911-1913, au
fost sub îngrijirea preoţilor din capelania (mai apoi din parohia) Iacobeni,
alături de catolicii din satele învecinate (Ciocăneşti, Dorna Candrenilor,
Cârlibaba, Coşna, Poiana Stampei, Gura Negri şi Valea Putnei)1.
1
Kaindl Archiv, Heft 2, Stuttgart 1979; vezi şi broşura editată de Paul Baciu, Emanuel Bruc-
kner Centenarul Bisericii Romano-Catolice din Vatra Dornei, 6 august 1905 – 6 august 2005.
 II. Istoricul bisericii şi al comunităţii catolice Vatra Dornei 243

2.2. Perioada anilor 1914-1918. Evenimentele

Această perioadă a fost dominată de grele încercări şi suferinţe provocate
de Războiul cel Mare (aşa cum a fost numit iniţial Primul Război Mondial)
pe întreg teritoriul Bucovinei. După o scurtă etapă de înflorire şi dezvoltare,
comunitatea catolică dorneană va ajunge în pragul anului fatidic 1914,
moment în care frustrările şi tendinţele expansioniste ale statelor europene
s-au dezlănţuit şi au angrenat într-un sângeros conflict mapamondul. O
perioadă în care oraşul-staţiune avea să fie intens bombardat, foarte multe
din clădirile emblematice ale urbei fiind distruse sau grav avariate; când
locuitorii Dornelor vor duce greul unui război care nu era în totalitate al
lor, în timpul celor trei ofensive ruse.
1914 Conflictul militar local, care a debutat în august 1914, trebuia să
fie unul de scurtă durată, pentru a fi pedepsită Serbia, cel puţin aşa preconi-
zau autorităţile austro-ungare. Sistemul complicat de alianţe politico-mili-
tare a atras însă în război, rând pe rând, majoritatea statelor europene şi,
odată cu acestea, un număr impresionant de soldaţi. La 15/28 iunie 1914 a
avut loc atentatul de la Sarajevo, în urma căruia moştenitorul tronului
Austro-Ungariei, arhiducele Franz Ferdinand de Habsburg, şi soţia sa, Sofia,
au fost asasinaţi de Gavrilo Princip, un tânăr naţionalist sârb. Sub presiu-
nea Germaniei, monarhia dualistă a impus condiţii inacceptabile statului
sârb şi a propus deplasarea unei comisii austriece la Belgrad pentru a ancheta
asasinarea lui Franz Ferdinand. La refuzul autorităţilor de la Belgrad de a
se supune tuturor propunerilor, pe 28 iulie 1914 imperiul bicefal a declarat
război Serbiei, iar împăratul Franz Joseph promulga manifestul de război
„Către popoarele mele!”. Câteva zile mai târziu, pe 1 august 1914, Germa-
nia a declarat război Rusiei, iar a doua zi, Imperiul German a făcut acelaşi
lucru şi în privinţa Franţei. Pe 3 august, Anglia a declarat război celui de-al
II-lea Reich. În aceeaşi zi, Germania declară război Belgiei, expediindu-i
un ultimatum în data de 4 august 1914, iar Austro-Ungaria declară război
Rusiei.
Cea dintâi mare conflagraţie mondială a secolului XX începuse...
La Cernăuţi şi în toată Bucovina, după şocul provocat de atentatul de la
Sarajevo, sunt organizate o serie de manifestaţii de susţinere din partea guver-
nului, se fac declaraţii publice din partea Bisericii174, de către reprezentanţii
174
Printre cei care au blamat ororile acestui război au fost şi unii dintre clericii catolici,
protestanţi sau ortodocşi. Adolf von Harnack, cel mai important reprezentant al protestan-
tismului liberal german, un susţinător al războiului Germaniei, socotit de către liderii Biseri-
cii Anglicane drept cel mai vehement critic al englezilor, într-o predică de Crăciun din 1928,
şi-a reamintit de războiul pe care îl trăise: „Războiul este foame, este distrugerea culturii,
haos şi anihilare”, Adolf von Harnack, în „Christmas” – vezi şi lucrarea: Liberal Theology
at Its Height, ed. Martin Rumscheidt, London, Collins, 1989, pag. 316-317.
 II. Istoricul bisericii şi al comunităţii catolice Vatra Dornei 257

2.3. Perioada anilor 1914-1918. Viaţa religioasă

Guvernele statelor care au trimis soldaţii în Marele Război au fost nevo-
ite să le asigure cele de trebuinţă din punct de vedere material, dar şi cele
spirituale şi morale. Imediat după declanşarea conflictului, s-a încercat
transformarea subtilă a Bisericii şi a slujitorilor ei în instrumente folosi-
toare la mobilizarea mulţimilor sau în procesul de educare a credincioşilor
în spiritul loialităţii şi al slujirii patriei comune (multinaţionale), atât pe
câmpul de bătălie, cât şi acasă, în spatele frontului. Datorită acestui fapt
mulţi preoţi civili ai tuturor confesiunilor, având o educaţie superioară,
cunoscători de limbi străine şi buni oratori, au fost mobilizaţi pentru a
păstori numărul tot mai mare de soldaţi de pe front, din spitale şi lagărele
de prizonieri. Existenţa mai multor confesiuni nu a împiedicat însă şi o
anumită camaraderie între soldaţi, realitatea dură a războiului ducând la
formarea unor prietenii în tranşee şi chiar la trăirea unor experienţe spiri-
tuale aparte. Atunci când moartea pândea la tot pasul, nu mai existau deo-
sebiri de religie, de limbă şi naţie, nu existau averi, titluri şi funcţii; erau
numai Divinitatea, soldatul şi puntea de legătură dintre ei, preotul. Cape-
lanii au fost martori ai tragediilor petrecute pe front şi de multe ori s-au
temut pentru propria lor viaţă, chiar dacă nu au spus asta nimănui.
În Armata austro-ungară, limba germană a fost limba de comandă pe
tot cuprinsul imperiului. Preotul militar reprezenta de regulă confesiunea
şi neamul său, el trebuia să cunoască limbile germană şi maghiară, iar la
festivităţi şi parade militare să acorde o atenţie specială ostaşilor pe care îi
avea în păstorire178. Capelanii s-au lovit imediat de problema pluralismului

178
În perioada mobilizării preotul trebuia să asigure două servicii deosebite, constând
din spoveditul şi împărtăşitul oamenilor şi binecuvântarea trupei la plecarea din garnizoa-
nă către locul destinat prin planul de acţiune operativă. Spoveditul se efectua, de regulă,
individual, dar dacă activităţile desfăşurate pe timpul mobilizării nu permiteau acest lucru,
se putea face şi pe grupe de oameni.
Dacă timpul nu permitea desfăşurarea spovezii până la părăsirea garnizoanei, acesta se
continua ori de câte ori împrejurările o permiteau. La fel se proceda şi în cazul în care împăr-
tăşania nu se putea încheia până la punerea unităţii în mişcare pentru deplasarea în dispo-
zitivul de luptă. În acest caz, preotul împărtăşea trupa pe rând, cu ocazia oficierii Sfintei
Liturghii, iar pe cei aflaţi pe patul de moarte îi împărtăşea în orice moment. Binecuvânta-
rea trupei la părăsirea garnizoanei trebuia sa devină un moment înălţător, o slujbă religi-
oasă mişcătoare, care să facă auzit cuvântul mângâietor şi întăritor al lui Dumnezeu. După
rugăciune, preotul trebuia „să ţină o cuvântare care să sublinieze însemnătatea momentului,
amintind vitejia strămoşilor întru apărarea moşiei şi a legii; să insufle soldaţilor dragostea
nemărginită pentru îndeplinirea datoriei, supunere şi ascultare oarbă superiorilor, curaj în
luptă pentru a fi vrednici urmaşi ai strămoşilor noştri. De asemenea, va arata că Dumnezeu
pururea ajută celor ce luptă pentru dreptate şi sfinţenie, cum e apărarea ţării şi mărirea
neamului”. Vezi lucrarea: Gheorghe Nicolescu / Gheorghe Dobrescu / Andrei Nicolescu,
Preoţi în lupta pentru făurirea României Mari, 1916-1919, Ed. Europa Nova, 2000.
 II. Istoricul bisericii şi al comunităţii catolice Vatra Dornei 309

2.4. Perioada anilor 1919-1989

După cum arată istoricul Daniel Hrenciuc într-o interesantă analiză219,
se pare că unirea provinciilor istorice cu Regatul României Mari, în contex-
tul evenimentelor anului 1918, a pus statul român în faţa unei probleme
greu de anticipat: existenţa unui procentaj semnificativ de comunităţi etnice,
populaţiile alogene depăşind numeric în spaţiul Bucovinei istorice popula-
ţia românească autohtonă. În Bucovina istorică procentajul minoritarilor
era superior românilor (între 52% şi 55% revenind alogenilor, conform
unor surse diferite), situaţie statistică radical schimbată de momentul
anexării (1774) la Austria.
În plan social bucovinenii au receptat, în general, pozitiv Unirea din
1918, cu toate că au existat situaţii în care au regretat sincer dispariţia
monarhiei austro-ungare, mitul „bunului împărat”220 fiind evocat adesea
cu nostalgie în legătură cu ordinea şi disciplina de altădată221.
Germanii s-au bucurat întotdeauna de preţuirea şi consideraţia sinceră
a românilor222, alături de care convieţuiau, datorită spiritului lor practic,
gospodăresc, meticulozităţii şi talentului tehnic, având o contribuţie impor-
tantă în modernizarea Bucovinei. Ei au dat dovadă de un remarcabil ata-
şament faţă de statul român, indiferent de problemele pe care le-au întâm-
pinat, nedezvoltând acţiuni sau atitudini separatiste ori revizioniste.
1919 Germanii au fost plasaţi însă într-o situaţie nouă: dintr-o majori-
tate – Kulturträger (purtători de cultură) –, au devenit un grup etnic mino-
ritar, confruntat în Bucovina, imediat după Marea Unire, cu unele insti-
gări antigermane, precum cea înregistrată în 1919 din partea lui Aurel
Morariu223.
Existenţa germanilor în cadrele noului stat al tuturor românilor a fost
de bun augur, cu atât mai mult cu cât Regatul României Mari nu avea
frontiere sau litigii teritoriale cu Republica de la Weimar (Germania din
1933)224.

46
Hrenciuc Daniel, Integrarea minorităţilor naţionale din Bucovina în Regatul Româ-
niei Mari (1918-1928), unele consideraţii, în Codrul Cosminului, nr. 12, 2006, pag. 159-177.
220
Jacques Le Rider, Modernitatea vieneză şi crizele identităţii, ediţia II-a, Iaşi, Ed. Uni-
versităţii „Al.I. Cuza”, 2003, pag. 239.
221
D.J.A.N. Suceava, Fond Serviciul special de Siguranţă Câmpulung, dosar 3/1919, f. 50.
222
Stelian Dumistrăcel, Germanul în mentalul rural românesc, în vol. Identitate/alteri-
tate în spaţiul cultural românesc, Culegere de studii editată de Al. Zub, Iaşi, Editura Uni-
versităţii „Al.I. Cuza”, 1996, pag. 222.
223
Mariana Hausleitner, Die Rumänisierung der Bukowina. Die Durchsetzung des na-
tional staatlichen Anspruchs Grossrumäniens: 1918–1944, München, R. Oldenbourg Ver-
lag, 2001, pag. 84.
224
Klaus Heitmann, Oglinzi paralele. Studii de imagologie româno-germană, Bucu-
reşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996, pag. 217.
384 Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei

2.5. Perioada anilor 1990-2020

După Revoluţia din decembrie 1989, situaţia Bisericii Romano-Catolice
va intra în normalitate. Episcopiile Iaşi, Timişoara, Satu Mare, Oradea au
fost din nou recunoscute de statul român. De asemenea, după abrogarea
HCM 810/1950 şi-au reluat activitatea ordinele şi congregaţiile călugăreşti.
– În anul 1990 este numit paroh la Vatra Dornei pr. Pavel Gabor, care va
activa aici până în martie 1996, când va pleca la Domnul, fiind înmormântat pe
data de 27 martie 1996 la Iugani. În timpul parohului Pavel Gabor (1991-
1996) a fost pictat interiorul bisericii şi a fost renovată casa parohială.
1996 Parohia romano-catolică Vatra Dornei împreună cu filialele sale,
Iacobeni – „Sfântul Ioan Nepomuk”, Dorna Cândreni – „Sfântul Mihail” şi
Dornişoara, făcea parte din decanatul de Suceava şi avea un total de 177 de
familii cu 435 de credincioşi. Din 2 iunie 1996, paroh al comunităţii va fi numit
pr. Anton Antonov Egner310. El a amenajat parcul de lângă biserică, a îmbu-
nătăţit încălzirea centrală, a renovat casa parohială şi exteriorul bisericii.
1998 În anul 1998, parohia din Vatra Dornei figurează cu un număr de
246 de credincioşi. În acest an s-au oficiat patru botezuri, patru căsătorii şi
un număr de 14 înmormântări311.
2004 Cu ocazia administrării sacramentului Mirului în Dieceza de Iaşi,
acesta a fost oferit unor tineri candidaţi de la Poiana Negri, în data de 3 iulie.

Biserica romano-catolică Vatra Dornei, la data de 25.04.2004

310
Lumina creştinului, august 2005, pag. 11 – articol scris de Paul Baciu.
311
Lumina creştinului, mai 1999, pag. 11 – articol de pr. Anton Antonov Egner.
422 Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei

2.6. Gânduri despre o vizită istorică

Vizita Papei Francisc a fost a doua călătorie apostolică a unui Suveran
Pontif în România şi a avut loc în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, la două
decenii după vizita Papei Ioan Paul al II-lea, din mai 1999. Organizată sub
mottoul „Să mergem împreună!”, vizita Papei Francisc în România a pre-
luat amprenta tipic mariană, invitând la unirea tuturor sub mantia ocroti-
toare a Maicii Domnului. Sfântul Părinte a îndemnat adesea la unirea dife-
ritelor forţe, la renunţarea la egoism şi la acordarea priorităţii binelui
comun. Urmaşul Sfântului Petru a venit în România, considerată Grădina
Maicii Domnului, pentru a invita la unitate şi la credinţă. În prima parte a
zilei de 1 iunie, Papa Francisc a oficiat Sfânta Liturghie la sanctuarul din
Şumuleu Ciuc, iar în a doua parte a celei de-a doua zile, a vizitat Catedrala
„Sfânta Maria, Regină” din Iaşi şi a participat la o întâlnire cu tineri şi
familii din Dieceza de Iaşi, desfăşurată la Palatul Culturii, în cadrul căreia
Sfântul Părinte a rostit un discurs, la întâlnire luând parte circa o sută de
mii de credincioşi, potrivit organizatorilor. Vizita Papei Francisc la Iaşi a avut
un program oarecum atipic (nu a prezidat o sfântă Liturghie), cu o durată
de aproximativ o oră şi jumătate, şi a cuprins vizitarea catedralei romano-
catolice (în jurul orei locale 17.30) şi întâlnirea mariană cu tinerii şi fami-
liile, desfăşurată în faţa Palatului Culturii, cu începere de la ora locală 17.45.

Vatican News324
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
1 iunie 2019 Vizita papei Francisc la Iaşi a avut o durată de aproxima-
tiv o oră şi jumătate, întâlnirea cu Sfântul Părinte fiind precedată de un
program de pregătire spirituală, intitulat: „Să mergem împreună, împăr-
tăşind bucuria credinţei”, care a început la ora locală 16.00, pe scena din
faţa Palatului Culturii.
Programul întâlnirii a cuprins rugăciuni, cântări şi mărturii, printre
care şi cea a unei mame cu 11 fii, din care patru sunt consacraţi – două
călugăriţe şi doi preoţi; o altă mărturie aparţine unui tânăr student ieşean,
care a istorisit din bucuriile şi dificultăţile întâmpinate în efortul său de
a-şi construi o punte către viitor.
În catedrala din Iaşi, Sfântul Părinte s-a recules şi a aprins o lumânare
în faţa raclei cu moaştele fericitului Anton Durcovici, martor şi mărturisi-
tor al credinţei, născut în anul 1888 şi mort la închisoarea din Sighetu
Marmaţiei, la 10 decembrie 1951, beatificat la Iaşi, la 17 mai 2014.
324
Un rezumat al vizitei Sfântul Părinte la Iaşi, preluat de pe adresa electronică de inter-
net: https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2019-06/papa-francisc-la-iasi-romania-tineri-
familii.html
 III

PREOŢI SLUJITORI ŞI BINEFĂCĂTORI

AI SFÂNTULUI LĂCAŞ

3.1. Preoţi parohi

Î n această frumoasă biserică romano-catolică din municipiul Vatra

Dornei au slujit de-a lungul anilor următorii preoţi şi parohi1:

Pr. Josef Ettmayr

S-a născut la 16 decembrie 1880 în Dorfen / Bava-
ria, Germania, fiind hirotonit preot în ziua de 27 apri-
lie 1906. A studiat 4 ani la Steiermark, apoi la
Degendorf (Bavaria). Gimnaziul şi studiile în teo-
logie le urmează la Düremberg. A activat ca vicar
la Düremberg, München, Dresda, Iaşi; ca preot coo-
perator în Câmpulung Moldovenesc (1910-1913),
apoi ca preot paroh la Vatra Dornei (între 12 august
1913 – 6 noiembrie 1915), la Voievodeasa (între
1915-1924 şi 1931-1936) şi la Vama.
Părintele Ettmayr a rămas în memoria celor de
aici prin faptul ca era un muzician talentat şi un
excelent predicator. În anul 1936 pleacă în Bavaria, în Dieceza de Regensburg.
La data de 8 septembrie 1936 organizează la biserica romano-catolică
Mariä Himmelfahrt din Dorfen o mică festivitate prilejuită de aniversarea
celor 30 de ani de preoţie2. După această dată, din păcate, nu am mai găsit
informaţii în legătură cu acest preot.
1
Cea mai mare parte a datelor provin dintr-o concentrare de surse; din periodicul The
Bukovina Society of the Americas (vol. 25, 04.12.2015), contribuţii individuale publi­cate pe
site-ul Wikipedia, dar şi din alte lucrări pe această temă, specificate în bibliografie.
2
Conform unui anunţ dintr-o broşură difuzată enoriaşilor acelei biserici, cu titlul ,An-
denken an die 30 jährige Jubelfeier der heilige Primiz des Priesters Josef Ettmayr 1906-
1936 Pfarrer von Fürstenthal in der Bukowina „Rumänien” abgehalten in der Pfarrkirche
zu Dorfen am 8 september 1936. Fotografia pr. Josef Ettmayr ne-a fost oferită spre publica-
re de dl Ioan Şmid / Rădăuţi.
464 Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei

3.3. Remember. Ctitori şi binefăcători

ai bisericii romano-catolice Vatra Dornei
Biserica este prezentată de Conciliul al II-lea din Vatican drept „o comu-
nitate de credinţă şi o societate umană”. Fiecare biserică este dovada şi
expresia unei credinţe religioase străvechi, ea fiind cea care poartă şi trans-
mite din neam în neam această miraculoasă scânteie. De multe ori biseri-
cile au la temelia lor jertfa mai multor generaţii, pentru că mai înainte de
a se zidi, ele se nasc în inimile credincioşilor, în dorinţa şi crezul lor de a le
vedea înălţate.
Înainte de toate, este bine să arătăm originea şi sensul unor termeni
folosiţi de câteva ori până acum, adică ctitor, patron şi binefăcător.
Ctitor este un cuvânt de origine greacă şi înseamnă ziditor, întemeietor
de biserică sau mănăstire. Poate fi individual sau colectiv (familie, clan,
comunitate urbană sau rurală). Un termen catolic echivalent este cel de
donator. Mai târziu, el a intrat în terminologia canonică pentru că cei din-
tâi proprietari-donatori zideau biserici sau alte aşezăminte pe care apoi le
donau Bisericii. Termenul ca atare apare destul de târziu în Ţările Româ-
ne: în hrisoave apare în actul din 9 octombrie 1424, prin care Alexandru
cel Bun le dona lui Toader şi Lie „un loc la Tazlău, să-şi aşeze mănăstire,
să le fie uric şi ctitorie neclintită”, şi de asemenea apare în documentul din
10 mai 1466 emis de Ştefan cel Mare pentru Mănăstirea Zografu, unde
acesta menţionează că „ne-am scris să fim ctitori”. Cu timpul, acţiunile de
întemeiere, de zidire, de ridicare sau de împodobire a unei biserici, de refa-
cere în urma unor distrugeri cauzate de cutremure, inundaţii, războaie
etc., aduceau pentru autorul lor calitatea de ctitor, calitate care îi conferea
drepturi la săvârşirea actului de pomenire.
În localităţile nou-înfiinţate de colonişti, biserica era zidită de aceştia, ast-
fel că locuitorii au putut fi consideraţi patroni ai bisericii. Fiecare biserică
sătească avea toate caracteristicile unei biserici comunitare. Prin urmare, pre-
oţii satelor săseşti erau aleşi de comunitatea credincioşilor, iar comunitatea
avea drept de supraveghere asupra problemelor bisericeşti. Acest drept a
şi fost aplicat prin aşa-numita instituţie a vitricilor (consilierii bisericeşti).
Aceştia administrau averea bisericii, vasele liturgice şi purtau de grijă ca
această avere să se mărească. Astfel, multe decizii sociale, care tindeau în
alte locuri direct înspre o dirijare episcopală, au fost menţinute în responsa-
bilitatea autonomă a comunităţilor. Se poate spune, cu alte cuvinte, că Bise-
rica din fiecare aşezare de colonişti era de fapt o Biserică populară sau „cor-
porativă” (Genossenschaftskirche), fapt în virtutea căruia preoţii erau asistaţi
de reprezentanţi ai comunităţii, aşa-numiţii Kirchenväter, un fel de consi-
lieri parohiali. Libertăţile de care s-au bucurat saşii au fost determinate de
 ANEXE

ANEXA I

Acte de donaţie făcute de Mathias şi Maria Schwetz

în beneficiul Bisericii Romano-Catolice

upă cum am putut deduce din documentele găsite, Maria şi Mathias

D Schwetz, din Vatra Dornei, au întocmit un prim testament în favoa-

rea Bisericii Romano-Catolice din Vatra Dornei, la data de 18.06.
1890. A urmat un altul, întocmit la data de 20.07.1899 de Mathias Schwetz
şi de soţia acestuia, Agnes Maria Schwetz1, născută Zilayi, care este de
fapt un act de întărire/confirmare a primului testament. În data de 5 au-
gust 1915, cu puţine zile înainte de a muri, Maria Schwetz va întocmi o
dispoziţie testamentară cu prevederi asemănătoare celorlalte.
În data de 15 august va deceda, aşa că o comisie formată din reprezen-
tanţii Bisericii Romano-Catolice din Vatra Dornei împreună cu soţul ei vor
face, în data de 31 august 1915, un inventar şi o evaluare a averii mobile şi
imobile, în vederea efectuării succesiunii (respectiv punerea în aplicare a
dispoziţiilor testamentare) şi obţinerea aprobărilor necesare de la Fisc
(Procuratura de Finanţe).

Document I
Arhiva ERCIS, Dosar 1/1899, vol. 17 / Corespondenţă primită de la paro-
hiile din Bucovina, fila 194-197
ACT NOTARIAL
Redactare oficială, nr. curent 13.405
Înaintea mea, Eduard Bayer, notar împărătesc şi regesc cu sediul biroului
în Vatra Dornei / Bucovina, notar cunoscut după nume şi persoană, s-au pre-
zentat într-o zi de joi, pe 20.07.1899 (ziua două zeci, luna iulie a anului una

1
Din conţinutul actelor nu ştim exact dacă Agnes Maria Schwetz, născută Zilay, soţia
lui Mathias Schwetz din anul 1899, cu domiciliul în Vatra Dornei, este aceeaşi persoană cu
Maria Schwetz, care a fost parte la testamentul din 18.06.1890; era a doua soţie a maistru-
lui zidar Mathias Schwetz, având un nume asemănător cu al primei lui soţii, sau prima
soţie a avut un nume diferit.
 BIBLIOGRAFIE

Analele Bucovinei – Revista Institutului „Bucovina” din Rădăuţi al Academiei

Române, colecţia din perioada anilor 1994-2019, oferită cu generozitate de
această instituţie.
Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, setul de dosare Corespondenţă privind
parohiile din Bucovina (perioada 1894-1950), Vizite canonice şi Statistici.
Directorium Divini Officii in Archidioecesi Leopoliensi juxta Rubricas, Breviarii
et Missales Romanii tam Generales, quam Particulares ac Decreta Sacrae
Rituum Congregationis, ad annum a Nativitate Domini,1817-1857.
Baciu Paul, Bruckner Emanuel – Monografia comunităţii romano-catolice din Vatra
Dornei, 2005 (11 pagini, broşură redactată cu prilejul sărbătoririi centena-
rului bisericii, 1905/2005).
Balan Teodor – Bucovina în Războiul Mondial (Extras din „Codrul Cosminului”
VI 1929, Buletinul Institutului de Istorie şi Limbă de la Universitatea din
Cernăuţi), Cernăuţi, 1929.
Baier Hannelore – Deportarea etnicilor germani din România în Uniunea Sovietică.
1945, culegere de documente de arhivă întocmită de Forumul Democrat al
Germanilor din România, 1994.
Beck Erich – Bibliographie zur Kultur-und Landeskunde der Bukowina 1976-
1990. Teil 2: Biographische Texte by Erich Beck at Barnes & Noble
(Harrassowitz Verlag, Wiesbaden, 2003).
Berger L. Peter – The Desecularization of the World: Resurgent Religion and World
Politics, Ed. Ethics and Public Policy Center, 1999.
Birtz Mircea Remus, Kierein Manfred – Alte fărâme din prescura prigoanei, Edi-
tura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2010.
Bota Ioan, Ioniţoiu Cicerone – Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România
(1945-1989), Editura Viaţa Creştină, Cluj, 2001.
Braşcanu Paul – Drum de fier prin praf de puşcă / 2012; Tunuri la porţile Bucovi-
nei 1914-1918 / 2014, ambele publicate la Editura Stef, Iaşi.
Budai-Deleanu Ioan – Kurzgefasste Bemerkungen über Bukovina, publicată cu titlul
„Scurte observaţii asupra Bucovinei” în „Gazeta Bucovinei” IV, 1894.
Budulai Ieronim – Parohia romano-catolică Vatra Dornei, Editura Presa Bună,
2018 şi studiul Scurt istoric al Parohiei Vatra Dornei, 15 aprilie 2010, text
dactilografiat.
Die Österreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild, în volumul (Band
XX), Bukowina, Wien, 1899.
Drăguşanul Ion – Povestea aşezărilor bucovinene, Editura Muşatinii, 2010-2012.
Dumea Emil – Istoria Bisericii Catolice din Moldova, Iaşi, 2005.
502 Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei

Dumistrăcel Stelian – Germanul în mentalul rural românesc, în volumul Identita-

te / alteritate în spaţiul cultural românesc, Culegere de studii editată de Al.
Zub, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 1996.
Gaschler Norbert – Die katholisch-deutschen Priester und Gläubigen der Bukowina
vor und nachder Umsiedlung – volumul: Mit Fluchtgepäck die Heimat ver-
lassen, coordonatori: Bornemann Irma, Wagner Rudolf şi Armbruster Adolf.
Editura: Der Süddeutsche, Augsburg, 1990.
Grigorovici Radu – Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi
demografice (1998), Partea I – Descrierea Districtului Bucovinean, de gene-
ral Gabriel Splény von Miháldy,1775.
Grigorovitza Emanuil – Dicţionarul geografic al Bucovinei, vol. II, anul 1908.
Gudea Nicolae – Reflecţii privind relaţia dintre Stat şi Biserică. O abordare din
punct de vedere greco-catolic. Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”, Theolo-
gia Catholica, anul 2001, Anul XLVI.
Hausleitner Mariana – Die Rumänisierung der Bukowina. Die Durchsetzung des
nationalstaatlichen Anspruchs Grossrumäniens 1918-1940 (Românizarea
Bucovinei. Impunerea pretenţiei naţional-statale a României Mari 1918-
1944), Codrul Cosminului, 2006.
Hrenciuc Daniel – „Între destin şi istorie: germanii în Bucovina (1918-2012)”, ed.
2013; „Polonezii din România (1918-1980) – de la regat la republica socia-
listă” (vol. I) şi „Vizitele regilor României în a doua Republică Poloneză” –
anul 2015; „Integrarea minorităţilor naţionale din Bucovina în Regatul
României Mari (1918-1928), unele consideraţii” – ediţia 2006.
Iacobescu Mihai – Din istoria Bucovinei, vol. I (1774-1862); De la administraţia
militară la autonomia provincială, Bucureşti, Editura Academiei Române,
1993.
Kaindl Raimund Friedrich – Zur Geschichte der Stadt Czernowitz und ihrer Um-
gebung (1888).
Kaindl Raimund Friedrich – Geschichte der Deutschen in Galizien, Ungarn, der
Bukowina und Rumänien seit etwa 1770 bis zur Gegenwart (anul 1911).
Kosiul Willi – Die Bukowina und ihre Buchenlanddeutschen, Vol. I, Ed. Re-
imo-Verlag, Oberding, 2011.
Marga Andrei – Religia în era globalizării, Cluj-Napoca, Editura Efes, 2006.
Nistor Ion – Istoria Fondului bisericesc din Bucovina, Cernăuţi, 1921.
Le Rider Jacques – Modernitatea vieneză şi crizele identităţii, ediţia II-a, Iaşi, Ed.
Universităţii „Al.I. Cuza”, 2003.
Leniger Markus – Nationalsozialistische „Volkstumsarbeit” und Umsiedlungspo-
litik 1933-1945, ed. 2006.
Onciulescu Dimitrie – O încercare de catolicizare a Bucovinei”, Cernăuţi, Ed. Gla-
sul Bucovinei, 1939.
Reli Simeon – Începuturile catolicismului austriac în Bucovina, studiu istorico-bise-
ricesc din trecutul Bucovinei după acte şi documente; Codrul Cosminului, 1927.
Retegan Simion – Funcţii sacre şi laice ale bisericii în satul românesc din Transil-
vania la mijlocul secolului al XIX-lea, în Annales Cultura-Historia-Philolo-
gia, Budapesta, 1995.
 Bibliografie 503

Schreiber Wilfried – Minoritatea germană din România şi evoluţia numerică a

acesteia, în Studii şi cercetări de Geografie XLVII-XLVIII, 2000-2001, Bucu-
reşti.
Scurtu Ioan, Boar Liviu – Minorităţile Naţionale din România 1918 – 1925, ed.
1995.
Sfarghiu Vasile şi Sfarghiu Otilia – Cronica parohiei romano-catolice din Câmpu-
lung Moldovenesc de la început până astăzi, în Câmpulung Moldovenesc –
confesiuni, lăcaşuri de cult şi slujitori ai acestora; Ed. Axa, Botoşani, 2007.
Şmid Ioan – Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuţi, Ed.
Hoffman, 2013.
Ungureanu Constantin – Evoluţia învăţământului din Bucovina: de la Academia
Teologică de la Putna la Universitatea din Cernăuţi (articol publicat în Revista
de Istorie a Moldovei); Învăţământul primar din Bucovina (1774-1918),
Chişinău, Civitas 2007.
Vlădică Mircea – Vatra Dornei, plai mioritic de istorie şi legendă, leagăn de credin-
ţă şi cultură bucovineană, Editura Napoca Star, 2007.
Zachar Anton – Die Landwirtschaft, în „Die Entwickelung der Land und Forst-
wirtschaft und ihrer Industrien, sowie der Jagd und Fischerei im Herzog-
thume Bukowina seit dem Jahre 1848 unter Besonderer Berücksichtigung
der Wirtschaftsbetreibes auf dem Gütern der Bukowiner, griechisch-orienta-
lischen Religions-fonde”, Wien, 1901.
Zöllner Erich – Istoria Austriei de la începuturi până în prezent, ed. a VIII-a, tra-
ducere de A. Armbruster, vol. I, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997.

Alte surse:
Die Reisetagebücher des österreichischen Kaisers Franz I in die Bukowina (1817 /
1823), München, 1979.
Foaia Legilor şi Ordonanţelor pentru Ducatul Bucovina (colecţia pentru anii 1885-
1913), din Arhiva Österreichische Nationalbibliothek.
Stenographische Protokolle des Bukowinaer Landtages, perioada 1888-1913, extrase
din Arhiva Österreichische Nationalbibliothek
Reichsgesetzblatt für die im Reichstag vertretenen Königreiche und Länder –
Foaia legilor imperiale pentru regatele şi ţările reprezentate în senatul impe-
rial (1870-1913)
Colecţia Monitorul Oficial al României, perioada anilor 1860-1960.
Colecţia revistei Polonus – Revista Uniunii Polonezilor din România (2008-2019).
Arhiva periodicelor şi ziarelor: Revista Politică, Gazeta Bucovinei, Deşteptarea,
Dreptatea, Glasul Bucovinei, Bukowinaer Post, Viaţa Bucovinei, Czernowit-
zer Allgemeine Zeitung, Patria (Cernăuţi), Codrul Cosminului – din perioada
anilor 1895-1930; date extrase din pagina electronică a Episcopiei Romano-
Catolice de Iaşi, din Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii şi
ale Universităţii din Toronto.

Contact autor: Brașcanu Paul, Vatra Dornei- Suceava.

Tel.0786260898; e-mail: brascanu.paul@yahoo.ro